5.2.

VIBRAŢII ALEATOARE

Vibraţiile ce se produc sub influenţa unor factori (forţe, deplsări)

întâmplători se numesc vibraţii aleatoare (de exemplu vibraţiile provocate
unui automobil de neregularităţile drumului).
Vibraţiile aleatoare sunt întâlnite frecvent în natură şi pot fi
caracterizate ca fenomene în care particulele în vibraţie sunt supuse unor
cicli de mişcare neregulaţi care nu se repetă niciodată exact. Pentru a obţine
o desctiere completă a vibraţiilor este teoretic necesară o înregistrare în timp
foarte lungă.
Aceasta este desigur o cerinţă dificilă şi în practică trebuie folosite
înregistrările finite. Chiar dacă înregistrarea în timp este destul de lungă, va
fi un mijloc inconvenabil de descriere şi se recomandă să se folosească alte
metode.
Aceste metode provin din matematica statistică implicând concepte
cum ar fi distribuţiile de probabilitate de amplitudine şi densităţile de
probabilitate. Conceptul probabilităţii este de origine matematică şi denotă
şansa de înregistrare a evenimentelor particulare.
Vibraţia aleatoare este descrisă de o funcţie aleatoare. Descrierea
(înregistrarea) funcţiei aleatoare din cadrul unei experienţe se numeşte
realizare.
Funcţia aleatoare este determinată de ansamblul realizărilor (fig. 5.3).
78 Combaterea zgomotelor şi vibraţiilor

Fig. 5.3. Vibraţii aleatoare definite prin N realizări.

Dacă "N" este numărul realizărilor atunci se cunosc cele N înregistrări

x1 (t ) , x2 (t ) , …, x N (t ) (fig. 5.3).
În studiul proceselor aleatoare prezintă interes:
- valoarea medie,
- funcţia de autocorelaţie.
Valoarea medie a tuturor realizărilor la momentul t este

N

1
(t ) = lim xk (t ) , (5.14)
N → N
k =1

iar funcţia de autocorelaţie a tuturor realizărilor, la momentul t, este

N

1
R(t , ) = lim xk (t ) xk (t + ) . (5.15)
N → N
k =1

Funcţia de autocorelaţie reprezintă o măsură a proprietăţii procesului

aleator de a semăna cu el însuşi după un interval  de timp. Dacă există
asemănare atunci probabilitatea ca xk (t ), xk (t + ) să aibă acelaşi semn este
Caracteristicile vibraţiilor 79

mare, produsele xk (t ) xk (t + ) sunt pozitive, iar R(t , ) are valoarea pozitivă

mare.
Dacă cele două mărimi (t ), R(t , ) nu depind de momentul t, adică:

(t1 ) = (t2 ) = ... =  , (5.16)

R(t1, ) = R(t2 , ) = ... = R() , (5.17)

atunci procesul aleator este staţionar.

Calculând valoarea mediei  k şi funcţia de autocorelaţie Rk ()
pentru funcţia xk (t ) , când procesul aleator este staţionar, rezultă:

T
2
1
 k = lim
T → T  xk (t )dt , (5.18)
T
−
2

T
2
1
Rk () = lim
T → T  xk (t ) xk (t + )dt . (5.19)
T
−
2

Dacă cele două mărimi nu depind de realizare (de indicele k), adică

1 =  2 = ... =  (5.20)
şi

R1() = R2 () = ... = R() , (5.21)

atunci procesul aleator este ergodic. În acest caz se poate considera

realizarea xk (t ) drept reprezentativă pentru procesul aleator şi se poate nota
prin x(t ) .
Verificarea experimentală a ergodicităţii presupune numeroase
înregistrări de durată în vederea verificării relaţiilor (5.20), (5.21).
80 Combaterea zgomotelor şi vibraţiilor

5.3. FUNCŢIA DE AUTOCORELAŢIE

Pentru un fenomen staţionar şi ergodic funcţia de autocorelaţie este

T
2
1
R() = lim
T → T  x(t ) x(t + )dt (5.22)
T
−
2

şi arată în ce măsură realizarea x ( t ) seamănă cu ea însăşi după un interval de

timp  .

Proprietăţi

a) Funcţia de autocorelaţie este o funcţie pară.

În vederea demonstrării acestei proprietăţi se scrie

T
2
1
R(−) = lim
T → T  x(t ) x(t + )dt (5.23)
T
−
2

şi făcând schimbarea de variabilă t =  +  rezultă

T
−
2
1
R(−) = lim
T → T  x( + ) x()d (5.24)
T
− −
2

T T
şi dacă T →  , avem −  →  ; − −  → − rezultă că
2 2
Caracteristicile vibraţiilor 81

T
−
2
1
R(−) = lim
T → T  x() x( + )d = R() , (5.25)
T
− −
2
sau
R(−) = R() . (5.26)

b) Funcţia de autocorelaţie este maximă în origine.

Pornind de la inegalitatea evidentă

T
2
 x(t ) − x(t + ) dt  0
1 2
lim (5.27)
T → T
T
−
2

şi efectuând calculele rezultă succesiv

 x 
2
1 2
lim (t ) + x 2 (t + ) − 2 x(t ) x(t + ) dt  0 (5.28)
T → T
T
−
2

şi cum
T
2
1
R(0) = lim x (t )dt =
2
T → T
T
−
2
(5.29)
T
2
1
= lim x (t + )dt ,
2
T → T
T
−
2

se obţine
82 Combaterea zgomotelor şi vibraţiilor

2R(0) − R()  0 , (5.30)

sau

R(0)  R() . (5.31)

c) Dacă variabila aleatoare x ( t ) este periodică de perioadă To , atunci şi

funcţia de autocorelaţie R () este periodică de aceeaşi perioadă To .

Într-adevăr, avem

T
2
1
R ( + To ) = lim
T → T  x(t + To ) x(t + To − )dt =
T
−
2
(5.32)
T
2
1
= lim
T → T  x(t ) x(t − )dt
T
−
2

şi rezultă

R( + To ) = R() . (5.33)

d) Dacă variabila aleatoare x(t ) nu este periodică atunci funcţia de

autocorelare R() în general descreşte şi tinde către pătratul valorii medii
x 2 atunci când  →  , adică

R() = x 2 , (5.34)

unde
Caracteristicile vibraţiilor 83

T
2
1
x = lim
T → T  x(t )dt . (5.35)
T
−
2

În caz particular dacă x = 0 , atunci R() = 0 .

e) Dacă funcţia de autocorelaţie tinde să devină periodică (fig. 5.4),

atunci în semnalul x(t ) este cuprinsă o componentă periodică.

Fig. 5.4. Funcţia de autocorelaţie care tinde să devină periodică.

f) Dacă variabila aleatoare x(t ) are frecvenţă mare de intersectare cu

axa timpului, atunci funcţia de autocorelare R() îşi schimbă şi ea des
semnul (fig. 5.5, a, b), graficul având un maxim R(0) accentuat, iar dacă
variabila aleatoare x(t ) are frecvenţă mică de intersectare cu axa timpului,
atunci funcţia R () are forma din figura 5.6, a, b.
84 Combaterea zgomotelor şi vibraţiilor

Fig. 5.5. Funcţie de autocorelaţie pentru variabila x(t )

ce intersectează des axa timpului.

Fig. 5.6. Funcţie de autocorelaţie pentru variabila x(t )

ce nu intersectează des axa timpului.
Caracteristicile vibraţiilor 85

5.5. DENSITATEA DE PROBABILITATE

Să considerăm o realizare x(t ) pe durata T a unui proces staţionar

ergodic (fig. 5.7, a) şi, fie x, o valoare a variabilei aleatoare.

a) b)
Fig. 5.7. Graficele unei realizări şi funcţia de distribuţie a probabilităţii.

Probabilitatea ca valorile funcţiei x(t ) pe intervalul T să fie mai mici

decât valoarea x se scrie sub forma Pr x(t )  x = P( x) şi dacă se notează cu
t1, t2 , ... intervalele de timp în care x(t )  x (fig. 5.7, a), rezultă

t1 + t2 + t3 + t4

P ( x) = , (5.37)
T

iar dacă T → 

P( x) = lim
 ti . (5.38)
T → T
86 Combaterea zgomotelor şi vibraţiilor

Funcţia P(x) se numeşte funcţie de distribuţie a probabilităţii, are

forma din figura 5.7, b şi satisface condiţia

0  P( x)  1 . (5.39)

Prin derivarea funcţiei de distribuţie a probabilităţii din figura 5.8, a,

se obţine densitatea de probabilitate (fig. 5.8, b)

dP( x)
p( x) = , (5.40)
dx

care datorită relaţiei (5.39) îndeplineşte condiţia

+

 p( x)dx = 1 . (5.41)
−

a) b)
Fig. 5.8. Graficele funcţiilor de distribuţie a probabilităţii şi a densităţii de probabilitate.

Pentru funcţiile aleatoare x(t ) se definesc mediile temporale:

- valoarea medie

T
2
lim 1
x=
T → T  x(t )dt ; (5.42)
T
−
2

- valoarea medie pătratică x 2 şi valoarea eficace xef

Caracteristicile vibraţiilor 87

T
2
lim 1
x2 = x
2
(t )dt ; xef = x 2 ; (5.43)
T → T
T
−
2

- dispersia

T
2
 x(t ) − x  dt ,
lim 1 2
2 = (5.44)
T → T
T
−
2

care prin efectuarea calculelor se exprimă succesiv

T T
2 2
lim 1 lim 1
2 =  x(t )dt − 2 x T →  T  x(t )dt + x
2
, (5.45)
T → T
T T
− −
2 2
sau

2 = x 2 − x 2 ; (5.46)

- abaterea medie pătratică

T
2
 x(t ) − x  dt .
lim 1 2
 = 2 = (5.47)
T → T
T
−
2

Valorile medii se exprimă cu ajutorul densităţii de probabilitate astfel:

- valoarea medie


x=  xp( x)dx ; (5.48)
−
88 Combaterea zgomotelor şi vibraţiilor

- valoarea medie pătratică


x2 = x
2
p( x)dx ; (5.49)
−

- dispersia

 (x − x )
2
 =
2
p( x)dx = x 2 − x 2 . (5.50)
−

Analiza în frecvență

O funcție neperiodicã se poate considera drept periodicã cu perioada To → 

caz în care putem considera suma (2.5.8) drept sumã Rieman și deci în mod formal
putem face înlocuirea o → d ; no →  .
Rezultã:
1

  it
− − f (t )e dt  e d
− it
f (t ) = (2.5.9)
2

Funcția F () definitã prin relația


F ( ) = 
−
f (t )e − it dt (2.5.10)

se numește transformata Fourier a funcției f ( t ) .

Potrivit cu relațiile (2.5.9), (2.5.10) între funcție și transformata ei Fourier mai
existã relația

1
 F ( )e
it
f (t ) = dt (2.5.11)
2 −

Formulele (2.5.10), (2.5.11) prin folosirea notației operaționale devin

F ( ) = F f ( t ) ; f ( t ) = F -1 F ( ) (2.5.12)
Caracteristicile vibraţiilor 89

unde prin F , F -1 s-au notat operatorul de transformare Fourier direct și invers.

În studiul vibrațiilor un rol mportant îndeplinește funcția parã F (  )
cunoscutã și sub denumirea de densitate spectralã a funcției f ( t ) sau funcția de
distribuție a spectrului amplitudinilor.
B. Densitatea spectralã a unor funcții uzual întâlnite

a) Densitatea spectralã a șocului teoretic

ªocul teoretic (fig. 2.5.2) este descris analitic prin funția

 0 dacn t  to
f (t ) =  (2.5.13)
 dacn t = to

Utilizând distribuția Dirac  ( t − to ) cu proprietãțile

f(t)
 0 dacn t  to
 ( t − to ) =  (2.5.14)
 dacn t = to


  ( t − t ) dt = 1
−
o (2.5.15)
t
0 to
Fig. 2.5.2. ªocul teoretic. 

  ( t )  ( t − t ) dt =  (t )
−
o o (2.5.16)

pentru orice funcție  ( t ) mãrginitã pe R, rezultã cã șocul teoretic se scrie sub

forma
f (t ) =  ( t − to ) (2.5.17)

Spectrul acestei funcții este

 
F ( ) =    (t − t ) e dt = e −ito
− it − it
f (t )e dt = o (2.5.18)
− −

iar densitatea spectralã a funcției devine:

90 Combaterea zgomotelor şi vibraţiilor

F ( ) = e −it = 1 (2.5.19)

și are reprezentarea din fig. 2.5.3.

|F(  )|


0

Fig. 2.5.3. Densitatea spectralã a șocului teoretic.

Mai rezultã,
 
1
f (t ) =  ( t − to ) =  F ( )e
it
d = e
− ito it
e d =
2 − −
 

 cos  (t − t ) + i sin  (t − t ) d

− i ( t −to )
= e
−
d =
−
o o

de unde se obțin integralele Fourier,

 cos  (t − t ) d = 2 (t − t )
−
0 0 (2.5.20)

 sin  (t − t ) d = 0
−
o (2.5.21)

b) Densitatea spectralã a șocului real

ªocul real (fig. 2.5.3) cu amplitudinea finitã A și acționând într-un interval finit
de timp T se exprimã prin funcția

0 dacn t  R − ( 0, T )
f (t ) =  (2.5.22)
 A dacn t   0, T 

Transformata Fourier se scrie succesiv

Caracteristicile vibraţiilor 91

A − it  T A
T
F ( ) = A e − it dt = − e  = (1 − e − iT ) =
0
i  0 i
 i2T −
iT

iT
e − e 2
 iT

=
2 Ae
.
2
 = 2 Ae 2 sin T =
 2i  2
 T 
 sin 2  − i2T
= AT 
T 
e
 −
 
 2 

Rezultã densitatea spectralã

T
sin
F (  ) = AT 2 (2.5.23)
T
2
cu reprezentarea graficã din fig. 2.5.4.
f(t)

t
0 T
Fig. 2.5.3. ªocul real. Fig. 2.5.4. Densitatea spectralã a șocului real.