You are on page 1of 6

Strategii de internationalizare a firmei NIKE

Proca Alexandru
Grupa nr.2

Descrierea firmei

Nike este o companie ce produce şi comercializează articole sportive,


atât de îmbrăcăminte, încălţăminte cât şi accesorii. Sediul companiei se
află în Statele Unite ale Americii în oraşul Beaverton, în apropiere de
Pórtland, Oregon. Compania este liderul mondial în comercializarea
articolelor sportive, cu vânzări anuale de peste 18,6 milioane de dolari
(la sfârşitul anului fiscal – 31 mai 2008). Începând cu 2008 are peste
30000 de angajaţi
la nivel mondial. Compania a fost fondată în 1964 pe 25 ianuarie de
către Bill Bowerman şi atletul Philip Knight. Iniţial a fost denumită Blue
Ribbon Sports, însă în 1978 a devenit Nike, Inc., nume inspirat din
mitologia greacă, pronunţia fiind aceeaşi cu cea a numelui zeiţei
victoriei.
Faimosul logo Nike a fost creat de o studentă a Universităţii din
Portland, fiind recompensată cu 35 de dolari.
Sloganul folosit de companie este :
“Just do it”.
Nike este lider mondial in domeniul încălţămintei sportivă. În SUA,
unde piaţa pantofilor sport nu s-a schimbat în ultimii 10 ani,aceasta
controlează 36,3% din piaţă, comparativ cu 21,1% cât au Adidas şi
Reebok împreună.
Principalii concurenţi ai companiei Nike sunt Adidas şi Reebok. Adidas
a devenit în perioada 1928-1990 una dintre cele mai mari firme
internaţionale producătoare din industria încălţămintei şi îmbrăcămintei
sport. În ceea ce priveşte firma REEBOK, avantajele competitive care au
condus la creşterea vânzărilor au fost generate de aplicarea unei strategii
diferenţiate a produselor prin orientarea către nişe de piaţă
neexploatate, prin elaborarea unei politici de distribuţie
originale, inovare permanentă a produselor sale şi printr-o
agresivă politică de sponsoring a sportivilor.

Strategii de marketing

Mixul de marketing

Nike folosește variabilele de segmentare psihografice pentru a-


și face ofertele mai atractive pentru clienții vizați. Utilizează o
campanie sau o strategie separată pentru a limita potențialul
de piață al diferitelor segmente.
Direcționarea este aspectul important al strategiei de
marketing, mai ales atunci când o companie se află în diferite
afaceri. Fiind prezentă în încălțăminte, echipament sportiv,
îmbrăcăminte și multe altele, Nike folosește o strategie
diferențiată de direcționare.

Produs în mixul de marketing al firmei Nike:


Nike oferă o gamă largă de produse pentru încălțăminte,
îmbrăcăminte și echipamente, toate fiind în prezent categoriile
de produse de top.

Prețul în mixul de marketing al companiei Nike:


Preturile sunt concepute pentru a mentine competitia cu
celelalte branduri de incaltaminte. Preturile sunt destinate
segmentului premium din clientii vizati.
Locul în mixul de marketing al Nike:
Pantofii Nike sunt vanduti de magazinele ce se ocupa cu
vanzarea mai multor marci/branduri asemanatoare și in
magazinele exclusive Nike din întreaga lume. Nike își vinde
produsul în aproximativ 20.000 de conturi de vânzare cu
amănuntul în S.U.A. și în aproape 200 de țări din întreaga lume.

Promotiile in mixul de marketing:


Promovarea este în mare măsură dependentă de găsirea
locațiilor de magazin accesibile. De asemenea, folosește
publicitatea orientată în ziar și crearea de alianțe strategice.
Nike are un număr de sportivi celebri care servesc drept
ambasadori de marcă, cum ar fi echipa de fotbal braziliană (în
special Ronaldo, Renaldo și Roberto Carlos), Lebron James și
Jermane O'Neal pentru baschet, Lance Armstrong pentru
ciclism și Tiger Woods pentru Golf.

ANALIZA SWOT

Oportunitati
- Dezvoltarea produselor oferite de Nike ofera multe
oportunitati. Proprietarii Nike considera ca nu este un un brand
de moda, ci sportiv. Cu toate acestea, consumatorii nu cumpara
intotdeauna un produs Nike pentru sport, ceea ce creeaza
oportunitati in industrie
- Exista de asemenea oportunitatea de a dezvolta produse
precum ochelari de soare si bijuterii, care au marje ridicate de
profit
- Pietele emergente precum China, India prezinta o cerere
ascendenta pentru astfel de produse
Amenintari
- Nike este expus la riscurile comertului international. Cumpara
si vinde in monede diferite, iar costurile si markele nu sunt
stabile pe perioade lungi de timp
- Piata pentru articole sportive este foarte competitive
- Sectorul de vanzare cu amanuntul este sensibil la pret, iar
consumatorii sunt in cautarea celui mai bun pret
Puncte forte
-Nike este o organizaţie foarte competitivă, fondatorul Phil
Knight fiind adesea citat ca afirmând : “Afacerile sunt un război
fără gloanţe”;
- Nike este un brand global, este numărul unu în lume în
categoria sa;

- Succesul magazinelor virtuale;


- Firma se bazează pe o singură marcă, despre care se pate
spune că are o personalitate proprie, între marcă şi clienţi
existând o relaţie de natură emoţională.

Puncte slabe
- Nike refuză să dezvăluie informaţii privind activităţile sale cu
companiile partenere, fapt care a dus la critici dure din partea
CorpWatch şi alte companii;
- Oferă condiţii proaste de muncă şi tinde spre exploatarea
forţei de muncă ieftină din strainătate;
- În 1990, Nike a fost raportat că în Pakistan şi Cambodgia a
folosit în producerea mingilor de fotbal munca copiilor;
- Este subiect permanent de critică pentru grupurile anti
globalizare;
- Preţuri ridicate, inaccesibile anumitor categorii de oameni ;

Modul de internationalizare

Activitatea companiei este impărţită pe categorii de consumatori ( în


funcţie de sportul practicat): baschet, fotbal, atletism, fitness. De
asemenea activitatea se imparte în patru zone importante: SUA; Asia,
Europa şi Africa.
Principalul mod prin care compania comuni
că cu consumatorii dar şi cu partenerii de afaceri este prin mesajele
transmise prin campaniile publicitare.Publicitatea şi strategia de
marketing sunt la baza sccesului mărcii Nike.

Bibliografia

1.Nike Marketing Strategy


https://www.marketing91.com/marketing-strategy-nike/
2.Site.ul official NIKE- https://www.nike.com/ro/
3.Pagina de Wikipedia a companiei NIKE-
https://ro.wikipedia.org/wiki/Nike,_Inc.
4. Nike’s Brilliant Marketing Strategy – Why You Should Be
(Just) Doing it Too - https://www.referralcandy.com/blog/nike-
marketing-strategy/
5. Nike Marketing Strategy: A Guide to Selling Benefits and Not
Products - https://coschedule.com/blog/nike-marketing-strategy/
6. Marketing Strategy of Nike - http://sales-management-
slides.com/marketing-strategy-of-nike/

You might also like