6.5.

BUMBACUL

6.5.1. Importanţă. Biologie. Ecologie

6.3.1.1. Importanţă

Bumbacul este cea mai valoroasă plantă textilă cultivată asigurând 65 -

75% din producţia de fibre vegetale (circa 50%) din producţia totală de fibre
(naturale şi artificiale), fibrele sale servind la fabricarea a numeroase produse
folosite pentru îmbrăcăminte sau industrie.
Fibra lungă de bumbac (peste 32 mm), rezultată de la egrenare (“lintul”),
are diverse întrebuinţări ca material de urzeală în diferite ţesături, la producerea
dantelelor, broderiilor, aţei de cusut, produselor mercerizate, pânzeturilor de
calitate superioară (muslin, satin etc.) şi este utilizată ca “băteălă” în ţesături
superioare şi materie primă exclusivă pentru foarte multe produse de lenjerie,
tricotaje, covoare pânză curentă etc., când fibra este mijlocie (25 - 31 mm). Fibra
scurtă (13 - 25 mm), ca şi fibra lungă nematură, se utilizează la obţinerea vatei şi
bumbacului hidrofil.
Deşeurile de la filaturi sunt transformate în fetru sau, prin cardare,
singure ori în amestec cu bumbacul grosier, sunt destinate obţinerii unor ţesături
groase.
Fibra textilă rezultată din procesul de delinterare (lintersul), de 0,5 - 2,0
mm lungime, constituie material textil pentru cuverturi, fetru sau bumbac
absorbant cu diferite utilizări medicinale, în industria filtrelor etc.
Din pasta de linters se obţine vâscoză, iar din aceasta fibre tip celofan,
mătase artificială, celuloză de diferite tipuri (materie primă pentru lacuri,
echipamente electrice, mine de creioane, stilouri, pulbere fără fum etc.), hârtie
superioară de scris, hârtie de filtru, explozivi, celuloid etc.
Seminţele de bumbac conţin 20 – 27% grăsimi din care se extrage un ulei
considerat a fi dintre cele mai bune uleiuri comestibile având, în acelaşi timp,
numeroase întrebuinţări industriale. Uleiul de bumbac, cantitativ, ocupă locul 4 -
5 în producţia mondială de ulei, la concurenţă cu uleiul de arahide. Se utilizează,
de asemenea, în industria, conservelor, a margarinei, săpunurilor, cremelor de
faţă, glicerinei, stearinei, la fabricarea unor pesticide. Este un ulei bogat în
aminoacizi şi compuşi cu fosfor şi vitamine.
Turtele şi şroturile (după detoxicare de gossypol) se întrebuinţează în
hrana animalelor sau în amestec cu făina de grâu în industria pâinii, a prăjiturilor
şi crochetelor.
Concentratele proteice obţinute din seminţe se folosesc la mezeluri, supe,
conserve de carne, la alimentaţia suferinzilor de diabet şi hiperglicemie (fiind
sărace în hidrocarbonte şi cu potenţial caloric redus), în tratamentul vinurilor, în
industria băuturilor gazoase şi sucurilor, a bomboanelor şi produselor de patiserie.
Tegumentele seminale (cojite) sunt folosite ca nutreţ, ca material
fertilizant, la rafinarea petrolului, în industria maselor plastice, a cauciucului
395
sintetic etc.
Tulpinile lignificate pot servi ca material combustibil, la obţinerea pastei
de hârtie, a plăcilor aglomerate.
Din valvele capsulelor se extrag materii tanante; din frunze se extrag acizi
organici (citric, malic), din rădăcini se obţin produse farmaceutice; florile sunt
vizitate de albine, fiind şi o bună plantă meliferă.
Din cele expuse rezultă domenii foarte diverse în care se utilizează
această plantă, scopul, principal rămânând industria textilă.
6.5.1.2. Compoziţie chimică

Structura seminţei de bumbac este dată în tabelul 6.4 (după V.

BÎRNAURE, 1976), iar compoziţia chimică a fibrei de bumbac este dată în
tabelul 6.5. Rezultă că, dintre toate componentele, celuloza deţine ponderea cea
mai mare, punându-se în evidenţă superioritatea faţă de cânepă şi chiar de in
(WITTMACK, 1929). Seminţele de bumbac conţin 20,79 – 29,57% grăsimi (GH.
BÎLTEANU, 1953) compuse din gliceridele mai multor acizi graşi (linoleic, oleic,
palmitic), steroli, substanţe proteice, aminoacizi, fosfor, vitamine.
Înainte de rafinare uleiul de bumbac conţine gossypol - un pigment
galben, toxic, ce reprezintă 0,15 – 1,5% din întreaga sămânţă. Prin procedee
industriale gossypolul este transformat în substanţe inofensive (LAGIÉRE, 1966).
În S.U.A., şi Egipt s-au creat soiuri de bumbac fără gossypol, făina din
turtele acestor soiuri constituind un excelent aliment pentru copii.

Tabelul 6.4.
Structura seminţei la bumbac (%)
Părţile constituente Inclusiv fibra lungă (%) Fără fibră lungă (%)
Fibră lungă (lint) 35 – 39 -
Linters (2) 6 – 12 (3) 9 – 19
Tegument seminal 25 – 27 40 – 45
Miezul seminţei 25 – 27 50 – 55

Tabelul 6.5.
Compoziţia chimică a fibrei de bumbac
După
După alţi autori
Componente N. ZAMFIRESCU
(% din s.u.)
(%)
Apă 6,74 -
Proteine 1,50 1,12 – 1,30
Extractive neazotate 5,79 10,0
Celuloză 83,71 87,02 – 94,00
Grăsimi 0,61 0,61
Cenuşă 1,65 1,20 – 1,25
Substanţe pectice - 1,20
Acizi organici şi alcooli - 1,60
Zahăr - 0,30
Diverse - 0,40

396
 6.5.1.3. Răspândire

Ca urmare a numeroaselor întrebuinţări (utilizat în toate domeniile de

activitate umană), plantele ce cultivă în peste 60 de ţări situate între 38° latitudine
sudică (Argentina) şi peste 43° latitudine nordică (C.S.I., România).
În perioada 1979 - 1981, s-au cultivat pe glob, 34.421 mii ha cu bumbac,
suprafeţe mari înregistrându-se în India (7.985 mii ha), S.U.A. (5.381 mii ha),
China (4.868 mii ha), Brazilia (3.619 mii ha), C.S.I. (3.135 mii ha); Pakistan
(2.135 mii ha), Egipt (507 mii ha), Nigeria (482 mii ha), iar în anul 1996 s-au
cultivat 34.234 mii ha cu suprafeţe mai mari în India (8.300 mii ha), China (4.888
mii ha), S.U.A. (5.192 mii ha), Pakistan (3.142 mii ha), C.S.I. (3.135 mii ha),
Brazilia (1.865 mii ha). În anul 1997 s-au cultivat 32.991 mii ha cu bumbac,
realizându-se o producţie medie de 1.600 kg/ha bumbac brut. Suprafeţe mari s-au
cultivat în: India – 8.850 mii ha, S.U.A. – 5.370 mii ha, China – 4.560 mii ha.
În general, în ultimii ani, suprafaţa cultivată cu bumbac pe plan mondial a
oscilat între 32 - 34 milioane ha, obţinându-se o producţie de fibră de 900 – 1.000
kg/ha, producţiile medii mondiale de bumbac brut (sămânţă şi fibră) fiind de
1.300 – 1.600 kg/ha.
Principalele ţări exportatoare de bumbac sunt: C.S.I. şi China, iar
importul cel mai mare îl realizează Comunitatea Economică Europeană (peste 1
milion tone/an).
În România, în anul 1938, s-au cultivat peste 2.000 ha cu bumbac.
Începând din anul 1948 suprafeţele au crescut, până în anul 1953, la 223,7 mii ha,
reducându-se apoi suprafeţele cultivate din cauza producţiilor mici realizate,
ajungându-se în perioada 1963 - 1972 să nu se mai cultive bumbac în ţara noastră.
În anul 1972 s-a reintrodus cultura bumbacului la noi în ţară,
preconizându-se o extindere progresivă în funcţie de cerinţele pieţei. Aflată la
limita nordică de cultură a bumbacului, ţara noastră poate obţine producţii
suficient de mari în anii normali, când temperaturile scăzute şi brumele nu survin
înainte de 20 octombrie. Obiectivele actuale sunt crearea de soiuri mai precoce,
zonarea corespunzătoare, tehnologii moderne bazate pe mecanizare, chimizare,
irigare şi protecţia culturii.

6.5.1.4. Sistematică. Origine. Soiuri

Sistematică. Bumbacul aparţine familiei Malvaceae, genul Gossypium,

care cuprinde 35 specii repartizate în 8 secţiuni (R. LEGIÉRE), în cultură fiind
răspândite specii din secţiunea a 8-a (hirsuta cu n = 26 cromozomi) şi secţiunea a
7-a (herbacea cu n = 13).
Origine. Din secţiunea a 7-a speciile Gossypium herbaceum şi G.
arboreum sunt cultivate în special în Asia şi au fibra scurtă (12 - 25 mm), utilizata
mai ales pentru obţinerea de vată. Din secţiunea a 8-a fac parte speciile
Gossypium hirsutum şi G. barbadense, fiind cele mai importante specii de
bumbac (fig. 6.4).
397
 Fig.6.4. Gossypium hirsutum şi G. barbadense (după IAKUŞKIN)
1 – floare; 2 – frunză; 3 – capsulă deschisă; 4 – capsulă deschisă; 5 – valvă; 6 – valvă;
7 – seminţe; 8 – seminţe; 9 – fibre de G. barbadense; 10 – fibre de G. hirsutum; 11 – tipuri de
ramuri şi fructe; 4, 6, 8, 10 - G. hirsutum; 5, 7, 9, - G. barbadense

Gossypium hirsutum L., specie care asigură mai mult de 70% din fibra de
bumbac utilizată în economia mondială, este de origine americană (Mexic şi
America Centrală). Cuprinde forme cu fibră medie şi superioară (28 – 31 mm),
numită “Upland Acala Typ” sau “American tip Acala” şi forme cu fibră medie
curentă (25 - 27) numite “Upland curent” sau “American curent”. Se caracteri-
zează prin coloană staminiferă scurtă, suprafaţa capsulei netedă, bractei ovale cu
dinţi lungi, ascuţiţi. Sămânţa, după egrenara, este acoperită cu linters. Soiurile
cultivate în România sunt din speciile G. hirsutum.
Gossypium barbadense L. este o specie originară din Peru şi Bolivia,
numindu-se şi bumbac egiptean, centrul cel mai important de cultură fiind Egipt.
După extragerea fibrei seminţele rămân golaşe (v. fig. 6.4).
Soiuri. În România sunt recomandate soiurile Adelin, Brânceni -
autohtone şi soiurile Izvorul alb (Belîi izvor), Garant şi Balkan, importate din
Bulgaria.
Soiul Adelin a fost creat în cadrul sectorului de cercetare al Întreprinderii
pentru Producerea şi Valorificarea Bumbacului Brânceni, judeţul Teleorman, prin
selecţie individuală repetată şi studiul descendenţelor, fiind omologat în anul
1988.
Plantele au creştere determinată, cu tulpina principală erectă, cu
ramificaţii monopodiale şi simpodiale. Planta are formă piramidală, cu 4 - 5
ramuri fructifere de tip simpodial şi 0 - 1 ramuri vegetative de tip monopodial.
Frunzele sunt de mărime mijlocie, de formă triunghiular-lărgită, de culoare
antocianică până la îmbobocit, iar până la maturitate sunt verzi-închise. Floarea
este de culoare albă-gălbuie, iar după fecundare devine violacee. Fructul este o
capsulă dehiscentă de formă ovală, verde, cu suprafaţa netedă, formată din 4 valve
care la maturitate se deschid, eliberând lojele de bumbac brut de culoare albă. Să-
mânţa este de mărime mijlocie, de culoare maronie, acoperită cu linters de culoare
gri-deschis.
398
 Soiul Adelin are perioada de vegetaţie scurtă, este rezistent la secetă şi la
atacul de bacterioză. Este productiv, depăşind soiul Brânceni cu 65% în condiţii
de neirigare şi cu 41% în condiţii de irigare.
Soiul Brânceni a fost omologat în anul 1983, fiind obţinut din soiul
Cirpan 433. Planta este piramidală, cu ramuri strânse, având înălţimea de 50 - 80
cm, cu prima ramură simpodială la 9 – 15 cm de la sol. Simpodiile au 7 - 8 cm
lungime. Soiul se pretează la desimi mai mari în lan, grăbindu-se astfel maturarea.
Capsulele au 5 - 6,3 g, fibra este albă, lintersul de culoare gri-deschis. Lungimea
fibrei pe sămânţă oscilează între 20,7 - 30,6 mm, MMB între 110 - 125 g.
Randamentul în fibră este de 35,5 - 40,0%. Realizează producţii de 2.349 kg/ha
bumbac brut (865 kg ha fibră).
Perioada de vegetaţie este de 108 – 110 zile. Este recomandat în sudul
judeţului Teleorman.

6.5.1.5. Particularităţi morfologice şi biologice

Bumbacul (Gossypium hirsutum L.) se cultivă ca plantă anuală, dar

caracterul de perenitate se manifestă prin formarea de ramificaţii vegetative,
căderea mugurilor florali etc., ceea ce creează dificultăţi în tehnologia de cultivare
(R. LAGIÉRE 1966).
Rădăcina este pivotantă, ajungând la 60 – 120 cm adâncime şi chiar la
200 - 250 cm în zonele semiaride, dacă solul este penetrabil. Rădăcinile laterale
apar în faza de plantulă, în mai multe etaje, şi se răspândesc până la 40 - 45 cm în
jurul plantei. În fazele de plantulă-preînflorire creşterea rădăcinilor este activă,
după aceea diminuează. La. 70 - 80 zile (în România la începutul lunii iulie), de
regulă, creşterea încetează. Masa principală de rădăcini se găseşte până la 30 – 35
cm adâncime în sol.
Tulpina este erectă, înaltă de 50 - 100 (150) cm, lignificată la maturitate
în partea inferioară. Soiurile cu tulpina de 70 – 80 cm înălţime se pretează la
recoltare mecanizată. În faza tânără tulpina este verde-roşiatică, apoi devine
brună-gălbuie. La primele 3 - 4 (5) frunze bazale mugurii sunt de cele mai multe
ori dorminzi. Mugurii axilari superiori formează ramuri. Creşterea tulpinii
principale este terminală şi continuă (creştere monopodială).
Ramificaţiile la bumbac (fig. 6.5) pornesc, de regulă, de la a 5-a – a 6-a
frunză şi sunt de două tipuri:
- ramuri vegetative (monopodiale) la baza plantei, în număr de 2 - 4, care
au creştere terminală, nu poartă flori decât pe ramificaţiile lor secundare şi care nu
ajung la maturitate; formează cu axul tulpinii un unghi ascuţit (v. fig. 6.5).
Amelioratorii caută să reducă numărul şi vigoarea ramurilor monopodiale, iar
tehnologii să influenţeze formarea acestor ramuri prin fertilizare în timpul
vegetaţiei (la apariţia ramurilor purtătoare de flori) cu doze mici de azot sau prin
aplicarea ciupitului;
- ramuri fructifere (simpodiale), care se formează deasupra celor
vegetative, sunt mai subţiri, cu un unghi mai mare de inserţie pe tulpină (fig. 6.5),
fiind în număr de 5 - 15, caracterizate prin faptul că la fiecare nod se găseşte, în
mod normal, o floare. Fiecare internod se termină cu o floare, iar mugurele
extraaxilar de la subsuoara frunzei formează un nou internod.
399
 Fig. 6.5. Gossypium hirsutum L.:
1 - ramură monopodială; 2 – ramură simpodială; 3 – capsulă deschisă; 4 – fibre văzute la
microscop (a – la in; b – la cânepă; c - la bumbac).

În zonele temperate sunt valoroase soiurile cu simpodiile de 3 - 5 cm

(tipul nedefinit I), maximum de 5 - 10 cm (tipul nedefinit II), care au planta mai
compactă şi sunt mai precoce. Portul plantei poate fi piramidal, sferic sau invers
piramidal. În cazul creşterii definite (finite, limitate), când se formează un singur
internod cu 1 - 3 flori terminale, portul se numeşte “cluster” (restrâns sau în
coloană). Există şi portul de tip “O” sau nul, când florile se formează direct la
subsuara frunzelor de pe tulpina principală (formă de coloană), reprezentând tipul
ideal pentru recoltarea mecanizată
Frunzele sunt 3 – 5 (7) lobate la mijlocul tulpinii, mai mici şi simple la
baza şi vârful acesteia (fig. 6.6).
Florile sunt solitare, câte 4 - 8 pe un simpodiu mediu. Au învelişul floral
din 3 bractei mari, dinţate (fig. 6.6), persistente, cu perişori glandulari sferici.
Caliciul este format din 5 sepale unite, reduse ca dimensiuni. Corola are 5 petale
mari, concrescute la bază, de culoare albă-gălbuie, până la crem-deschis şi care,
după fecundare, devin roşiatice-violacee. Staminele, în număr de 45 - 120 dispuse
pe minimum 10 rânduri, cu filamentele concrescute, formează o coloană
staminiferă prin care trece stilul cu stigmatul. Anterele sunt diferit colorate.
Gineceul este alcătuit dintr-un ovar tetra- sau pentacarpelar (rar din 3 sau 6 car-
pele), având 8 - 12 ovule în carpelă. Stigmatul are 4 - 5 (respectiv 3 - 6) lobi.
Fecundarea este predominant autogamă. Fructele, cu ovule nefecundate, de
regulă, cad.
Ritmul de înflorire este mai intens în primele 25 - 30 zile de la începutul
înfloririi. Florile care se deschid după 20 - 25 august, de cele mai multe ori, nu
formează fructe mature până la căderea brumei (în ţara noastră). Înflorirea
bumbacului se desfăşoară treptat, în aşa-numitele conuri de înflorire. Primul con
de înflorire cuprinde prima floare de pe ramurile 1, 2 şi 3; al doilea con de
înflorire cuprinde a doua floare de pe ramurile 1, 2 şi 3, precum şi prima floare de
pe ramurile 4, 5 şi 6 ş.a.m.d.
400
 În ţara noastră
se contează pe recolta
primului con de
înflorire (de la acesta se
reţine şi sămânţa pentru
semănat) şi, parţial, pe
recolta celui de-al
doilea con. Cu 4 - 6
capsule pe o plantă,
fiecare având 3 g, şi la o
densitate de 120 - 140
mii plante la ha, se
poate obţine o producţie
de 1.400 – 2.160 kg
Fig. 6.6. Gossypium hirsutum L.:
bumbac brut la ha, ceea A - ramură cu flori; B - faţa inferioară a frunzei cu nectarii;
ce asigură eficienţa C - peri stelaţi; D - caliciu la capsula nematură; E - floare
economică a acestei deschisă; F - capsulă semideschisă; G - sămânţă cu peri lungi şi
culturi. scurţi; H - sămânţă cu peri scurţi.
În condiţii ne-favorabile (dezechilibru fiziologic determinat de
insuficienţa luminii, a elementelor nutritive, de exces de umiditate, atac de boli şi
dăunători) bumbacul pierde o parte din bobocii florali sau din fructificaţiile tinere.
Dacă condiţiile favorabile revin, căderea fructificaţiilor încetează şi înflorirea este
accelerată, compensându-se o parte din pierderi.
Fructul este o capsulă loculicidă cu 3 - 6 seminţe în fiecare lojă, atingând
dimensiunile normale în 18 - 21 zile, iar maturitatea în 50 - 80 zile.
Seminţele sunt piriforme sau ovoide, cu MMB de 60 – 120 g (170) şi MH
de 40 - 50 kg. Tegumentul seminal este închis la culoare, brun-negricios, miezul
gălbui, cu numeroase rezine sub formă de puncte negre. Pe suprafaţa
tegumentului seminal se formează fibrele textile.
Fibrele de bumbac sunt unicelulare şi provin din câte o celulă epidermică
a ovulului (lintersul poate proveni şi din celulele mezodermei vecine camerelor
stomatice). Pe o sămânţă se pot forma până la 10.000 fibre, în general de culoare
albă (pot fi brune-roşiatice, brune-închis) lungi de (3) 20 - 25 mm şi groase de
(15) 20 - 30 microni. Creşterea fibrelor se intensifică după fecundare, începând
din zona şalazei, lungimea realizându-se în 18 - 21 zile, iar grosimea în 20 - 35
zile. Membrana primară (teaca fibrei) este cero-pectocelulozică şi are o grosime
de 0,1 microni, dând luciu fibrei. Îngroşarea fibrei se face prin depuneri de straturi
succesive de fibre celulozice în interior, dispuse în spirale, rămânând un lumen
sub 50% din grosimea fibrei.
Fibra este răsucită şi aplatizată (formă de panglică), reprezentând 30 –
40% din bumbacul brut. Fibra este de calitate ridicată când este curată,
strălucitoare, moale la pipăit, matură, fină, elastică şi rezistentă.
Fazele de vegetaţie (după LAGIÉRE şi NICULINA POPA)
În ontogenia platei de bumbac se delimitează următoarele faze de
vegetaţie (fenofaze):
401
 Fenofaza 1 – de la semănat şi până la răsărire, durează 6 – 12 zile, fiind
influenţată de temperatură, umiditate şi repausul germinal. Seminţele se îmbibă cu
circa 60% apă faţă de greutatea uscată şi când temperatura este de 12 – 14°C se
produce germinaţia şi răsărirea. Crusta împiedică răsărirea;
Fenofaza 2-a – de la răsărire ţi până se formează 3 – 4 frunze (fenofaza
de plantulă), durează 20 – 30 zile;
Fenofaza 3-a – preînflorirea este delimitată de formarea a 3 – 4 frunze şi
până la apariţia primei flori. Durează 30 – 44 zile, timp în care planta ramifică de
la nodul 3 – 4 deasupra cotiledoanelor. Primul buton floral (boboc floral) apare pe
prima ramură fructiferă, iar planta are 8 – 10 frunze, rădăcina ajungând la 70 –
80 cm;
Fenofaza 4-a – înflorirea durează 50 – 68 zile, de la deschiderea primei
flori şi până la deschiderea primei capsule;
Fenofaza 5-a – maturitatea durează 50 – 80 zile şi constă în deschiderea
celorlalte capsule până la apariţia primei brume de toamnă.
Cunoaşterea fenofazelor de vegetaţie ne permite să realizăm condiţii
optime plantelor.

6.5.1.6. Cerinţe faţă de climă şi sol

Bumbacul este o plantă iubitoare de căldură care reuşeşte cel mai bine
între 32° latitudine nordică şi sudică, dar se cultivă până la 38° latitudine sudică şi
45° latitudine nordică, unde nu ajunge întotdeauna la maturitate. Cerinţele
bumbacului faţă de temperatură sunt prezentate în tabelul 6.6.
Planta de bumbac este sensibilă la temperaturi scăzute, fiind distrusă la -
1°C; după căderea brumelor în toamnă, procesul maturării încetează. În ţara
noastră temperaturile de maturare a fibrei sunt mult mai mici decât cele ideale
pentru bumbac, fiind economică cultura atunci când se realizează cel puţin
3.400°C din însumarea celor active.
Bumbacul, deşi este pretenţios la umiditate, datorită sistemului radicular
dezvoltat rezistă bine la secetă, în special în prima parte a vegetaţiei (răsărire-
îmbobocire). Mal târziu, seceta prelungită (dar şi ploile în exces) determină
căderea unui număr mare de boboci florali, de flori sau capsule tinere.
În climatul nostru bumbacul capătă o bună rezistenţă la secetă prin
înrădăcinare mai profundă, frunzele se închid la culoare, au un strat ceros gros, îşi
răsucesc marginile în sus (toate acestea fiind caractere de xerofitism), reuşind
cultura de bumbac în zone cu 400 – 500 mm precipitaţii, din care circa 300 mm în
perioada de vegetaţie (2/3 până la sfârşitul creşterii mai-iunie şi 1/3 în perioada de
maturare), cu un coeficient al consumului specific, determinat la I.C.C.P.T. -
Fundulea, de 200 - 300 mm (faţă de 350 - 600 mm în zona foarte favorabilă
bumbacului).
Bumbacul este o plantă iubitoare de lumină, de unde şi denumirea de
“copilul soarelui”, necesitând minimum 1.500 ore de strălucire a soarelui în
intervalul 1 mai - 30 octombrie. Frunzele manifestă fenomenul de heliotropism.
Este o plantă de zi scurtă, dar sunt şi forme “acomodate” la zi lungă sau
“indiferente” faţă de lumină.
402
 Tabelul 6.6
Cerinţele faţă de temperatură la bumbac (Brânceni - Teleorman)

Faze Răsărire; 3 – 4 frunze –

Germinare -
Temperatura 3 – 4 frunze îmbobocire Înflorire Maturare
răsărire
°C (plantulă) (preînflorire)
Minimă 12 – 15 15 – 16 19 15 12,6
Optimă 25 – 30 (sol) 25 – 30 25 – 32 23 – 26 25 – 28
Maximă 40 37 (40) 37 (40) 35 40 (50)

Solurile propice bumbacului trebuie să fie fertile, cu expoziţie sudică, cu

textură luto-nisipoasă până la luto-argiloasă, bine structurate, profunde şi
omogene cu apa freatică la peste 200 cm adâncime, cu pH-ul 7 - 8 (G. barbadense
valorifică bine solurile sărăturate). În România cernoziomurile cu expoziţie sudică
sunt cele mai indicate pentru bumbac, evitându-se solurile reci de luncă.

6.6.1.7. Zone ecologice

Zona ecologică favorabilă bumbacului în România se găseşte situată de-

a lungul Dunării, de la localitatea Izvoarele - Mehedinţi, până la Feteşti - Ialomiţa,
pe o fâşie de circa 20 - 40 km la nord de Dunăre şi cu altitudine de 20 - 60 m,
precum şi în partea de sud-vest a Dobrogei. Respectând o rotaţie de 5 – 6 ani, s-ar
putea cultiva anual peste 100 mii hectare cu bumbac.
Zone foarte favorabile ar fi: zona cuprinsă între Alexandria – Petroşani -
Piatra, jud. Teleorman: zona Călăraşi - Dorobanţu, jud. Călăraşi; zona Mănăstirea
- Olteniţa, jud. Călăraşi, partea de sud a judeţului Olt şi sud-est a judeţului Dolj.
Luând în considerare biologia plantei de bumbac, profesorul GH. BÎLTEANU
arată că, în România, se pot cultiva cu succes 30 - 35 mii ha anual cu această
plantă, acoperindu-se unele cerinţe ale industriei textile şi pentru producţia de vată
medicinală.

6.5.2. Tehnologia de cultivare a bumbacului

6.5.2.1. Rotaţie

La amplasarea culturii bumbacului trebuie să se evite terenurile

îmburuienate, să nu revină mai devreme de 3 - 4 ani pe acelaşi teren, să se evite
vecinătatea porumbului, a tutunului, tomatelor, care pot favoriza atacul omizilor
fructificaţiilor (Heliothis armigera) sau a culturilor ce se erbicidează cu substanţe
pe bază de 2,4 D, MCPA, Bentazon şi Bromoxynil, care dăunează bumbacului.
Este bine ca bumbacul să se amplaseze în vecinătatea unor culturi cu talie înaltă
(floarea-soarelui, sorg pentru mături etc.), care asigură o protecţie şi un plus de
căldură acestuia.
Cele mai bune premergătoare sunt plantele prăşitoare (porumbul
neerbicidat cu triazine, sfecla, ricinul, floarea-soarelui, tutunul) care lasă terenul
curat de buruieni, apoi cerealele păioase, lucerna în anul al doilea de la
403
desfiinţarea culturii (în primul an s-a cultivat porumb) şi leguminoasele anuale
(întârzie maturarea cu 3 – 7 zile).
Deşi se autosuportă, ca măsuri de igienă culturala nu se recomandă
monocultura mai mult de doi ani, pentru a evita înmulţirea bolilor şi dăunătorilor
specifici. După bumbac găsesc condiţii bune toate culturile de primăvară.

6.5.2.2. Fertilizare

Pentru obţinerea a 1.000 kg bumbac brut se consumă 60 kg azot, 30 kg

P2O5 şi 55 kg K2O. În perioada înfloririi se consumă peste 60%, din totalul
elementelor nutritive.
Azotul în cantităţi moderate influenţează pozitiv producţia de fibre şi
ulei, în timp ce excesul de azot scade numărul de fructe pe plantă, se întârzie
maturarea, scade randamentul în fibră şi se diminuează calitatea acesteia.
Fosforul, în cantităţi optime, asigură o bună înrădăcinare, favorizează
înflorirea, fructificarea şi maturarea mai timpurie, contribuie la obţinerea unor
fibre mai lungi şi mai rezistente. Deficitul fosforului din primele 20 zile ale
vegetaţiei nu mai poate fi compensat ulterior.
Potasiul reglează procesele de fotosinteză şi transportul substanţelor în
plantă, determină o rezistenţă mai mare la boli, formarea de capsule mai mari
fibre mai lungi şi uniforme, măreşte conţinutul seminţelor în ulei (GH.
BÎLTEANU, 1974).
Îngrăşămintele chimice se aplică în doze de 70 - 80 kg/ha azot şi 60 - 70
kg/ha P2O5 pe solurile cu fertilitate slabă sau mijlocie şi 40 - 60 kg azot, respectiv
30 - 50 kg/ha P2O5 pe solurile cu fertilitate bună. Fertilizarea trebuie să se facă
echilibrat, pentru a nu favoriza creşterea părţilor vegetative şi a întârzia
maturarea. La Brânceni, experienţele efectuate în anii 1985 – 1989 au evidenţiat
formula de fertilizare, N80P80K80, cu 1.460 kg/ha bumbac brut, cu 80 kg/ha mai
mult decât în varianta N0P40. Dacă bumbacul se amplasează după plante
leguminoase se renunţă la fertilizarea cu azot. Aplicarea îngrăşămintelor cu
fosfor se face sub arătura de bază, iar a celor cu azot la prima lucrare de pregătire
a solului în primăvară.
Gunoiul de grajd. Bumbacul valorifică bine gunoiul (sporuri de
producţie de 14 – 25%), plantele maturându-se mai de timpuriu cu 2 – 6 zile (CR.
HERA 1980). Se recomandă cantitatea de 20 t/ha gunoi, la care se adaugă 32 kg
azot/ha şi 48 kg P2O5/ha. Îngrăşămintele se administrează cât mai uniform posibil.

6.5.2.3. Lucrările solului

În funcţie de planta premergătoare, arătura se execută la adâncimea de 25

- 30 cm, evitându-se cu desăvârşire formarea hardpanului. Se vor încorpora
resturile vegetale în sol şi se va asigura înmagazinarea unor cantităţi cât mai mari
de apă în sol, prin lucrări de întreţinere: nivelare, mărunţire şi afânare până la
venirea iernii.
404
 Patul germinativ se pregăteşte în primăvară, evitându-se mărunţirea
exagerată (pericol de formare a crustei) prin folosirea cultivatorului, iar la ultima
lucrare a combinatorului, care lucrează solul pe adâncimea de 4 - 5 cm, ceea ce
asigură un semănat uniform ca adâncime, o răsărire mai rapidă cu 3 – 4 zile şi o
maturare mai timpurie. Dacă sunt necesare tratamente pentru combaterea
dăunătorilor sau a buruienilor acestea se fac la pregătirea patului germinativ.

6.5.2.4. Sămânţa şi semănatul

Seminţele de bumbac trebuie să provină din capsule recoltate în anul

precedent, înainte de căderea brumelor, de la plante care n-au fost tratate cu
desicanţi, reţinându-se numai bumbac brut de foarte bună calitate. Puritatea
seminţelor trebuie să fie de minimum 98% (după delinterare 100%), germinaţia de
minimum 80%, iar MMB cât mai mare posibil. Seminţele se delinterează cu acid
sulfuric timp de 3 minute dacă temperatura acidului este de 35 - 40°C, sau 15
minute, dacă acesta n-a fost încălzit. Seminţele se agită continuu, apoi se
răstoarnă pe o sită şi se spală cu multă apă (dispare gustul acru şi nu mai sunt li-
picioase), apoi se usucă în strat subţire (6 - 8 cm) pe o prelată sau folie de
polietilenă, lopătându-se mereu.
Seminţele se sortează şi se tratează cu Vitavax 200, 2,5 kg/tona de
sămânţă sau Tiradin 75, 8 kg/t, sau cu TMTD - 80 câte 3 kg/t, chiar dacă s-au
delinterat cu acid sulfuric. Încălzirea seminţelor la soare în strat subţire (12 - 15
cm), timp de 10 - 12 zile, este favorabilă germinării şi răsăririi mai rapide.
Epoca de semănat, la noi în ţară, este atunci când temperatura în sol, la 5
cm adâncime, se menţine cel puţin 3 zile consecutiv la 12°C, iar temperatura
medie a aerului în acelaşi interval de timp este minimum 15°C, în timp ce
temperatura solului la 30 cm adâncime ajunge la 10°C (CĂRPINIŞAN, 1976).
Calendaristic, aceste temperaturi se realizează în ultimele zile din luna aprilie şi
primele zile din luna mai.
Densitatea la semănat este elementul tehnologic cel mai important (după
soi), pentru grăbirea maturării capsulelor în condiţiile din România. Numărul
plantelor la unitatea de suprafaţă influenţează producţia, uniformitatea maturării
capsulelor şi procesul de mecanizare a recoltării. Rezultatele obţinute la Brânceni
- Teleorman au evidenţiat că desimea la recoltare nu poate fi redusă sub 220 mii
plante/ha, cea optimă fiind de 240 mii plante/ha. Pentru stabilirea desimii de
semănat trebuie să se ţină seama de pierderile ce se produc de la semănat şi până
în faza de 2 frunze, precum şi în perioada lucrărilor de îngrijire. Pentru realizarea
desimii optime la recoltare se seamănă 350 mii seminţe la hectar, folosindu-se 25
- 30 kg sămânţă la hectar.
Semănatul. Distanţa între rânduri este de 60 cm în cazul recoltării
mecanizate cu combina, sau 40 - 50 cm când sistema de maşini permite, distanţă
care favorizează o maturare mai timpurie. Orientarea rândurilor pe direcţia nord-
sud îmbunătăţeşte regimul termic şi de insolaţie în lan.
Adâncimea de semănat este în mod strict de 4 - 5 cm (CĂRPINIŞAN,
1983) şi nu trebuie depăşită, răsărirea fiind epigeică şi nici mai mică de 3 cm,
când seminţele nu germinează din cauza uscării solului.
405
 Lucrarea se face cu semănători de precizie (SPC – 8 – 12) echipate cu
patine limitatoare de adâncime şi, eventual, cu dispozitiv de administrare a
insecticidelor granulate în apropierea rândului.

6.5.2.5. Lucrări de îngrijire

Completarea golurilor. După răsărire, când se văd bine rândurile, dacă

este necesar, se completează golurile, folosindu-se sămânţă înmuiată timp de 24
ore. Combaterea buruienilor se face prin praşile mecanice şi manuale sau cu
erbicide şi praşile mecanice.
Prăşitul mecanic se efectuează de minimum trei ori. Prima praşilă se
execută când se observă bine rândurile de plante, la adâncimea de 5 - 6 cm, cu o
bandă de protecţie de 12 - 15 cm, asigurată de organe de protecţie a rândurilor de
plante. Următoarele praşile se execută la intervale de 12 - 15 zile, în funcţie de
gradul de îmburuienare şi pentru aerisirea şi încălzirea solului, limitând, astfel,
atacul bolilor şi putrezirii rădăcinilor.
Prăşitul pe rând se execută după fiecare praşilă mecanică. În cazul
lanurilor cu desime prea mare, se va efectua răritul în momentul când plantele au
format 1 - 2 frunze, lăsându-se 10 – 15% plante în plus faţă de desimea optimă,
care apoi se pierd în timpul lucrărilor de îngrijire (CĂRPINIŞAN, 1976).
Erbicidarea. Combaterea chimică a buruienilor se realizează în funcţie
de speciile predominante şi de produsele existente. Astfel, buruienile
monocotiledonate şi dicotiledonate, pe solurile cernoziomice cu 3 – 4 % humus,
se combat cu următoarele erbicide: Mecloran 35 CE (alachlor) în doză de 8 - 10
l/ha sau Triflurom 24 CE (24% trifluralin) în doză de 4 - 5 l/ha, plus Gesagard 50
(50% prometryn) în doză de 7 – 8 kg/ha, sau Cotoran (80% fluometuron) în
aceeaşi doză. Mecloranul se încorporează cu combinatorul la 3 - 5 cm adâncime,
iar Trifluromul la 8 - 10 cm adâncime (cu 14 - 15 zile înainte de semănat), prin
două lucrări la pregătirea patului germinativ, în timp ce Cotoranul şi Gesagardul
se încorporează la 3 - 5 cm adâncime tot la pregătirea patului germinativ (odată eu
Mecloranul sau după prima trecere cu combinatorul, la 8 – 10 cm, a doua lucrare
făcându-se la 3 - 5 cm, în cazul Trifluromului).
Când trebuie combătut costreiul (Sorghum halepense) din lanurile de
bumbac, pe lângă erbicidele anti mono- şi dicotiledonate, se mai aplică
postemergent unul din erbicidele: Fusilade super (12,5% fluazifop-p-butyl) în
doză de 2 - 3 I/ha; Gallant 12,5 CE (12,5 haloxyfopethoxy-ethyl) în doză de 2 - 3
l/ha, Furore S (12% fenoxaprop-ethyl) în doză de 3 - 3,5 l/ha. Fusilade super,
Gallant sau Furore se aplică atunci când plantele de costrei au 15 - 35 cm
înălţime, folosind 200 - 350 l/ha soluţie, pentru a evita scurgerea acesteia de pe
frunze şi se vor suspenda praşilele în continuare.
Combaterea dăunătorilor. Afidele (Aphys gossypii) şi tripsul (Thrips
tabaci) sunt dăunători periculoşi înainte de înflorire, provocând căderea bobocilor
florali. Omida fructificaţiilor (Heliothis armigera) şi păianjenul roşu (Tetranychus
urticae) produc pagube mari în lunile iulie şi august, provocând defolierea
prematură a plantelor. Alţi dăunători sunt: viermii sârmă (Agriotes lineatus), buha
406
semănăturilor (Euxoa segetum), păduchele bumbacului (Doralis frangulae). Toţi
aceşti dăunători se combat la avertizate cu Sinoratox 35 în doză de 1,5 l/ha, Fastac
100 CE 0,1 l/ha, Decis 2,5 0,8 – 1,0 l/ha, sau cu Sintox 25 în doză de 2 kg/ha.
Combaterea bolilor. Principalele boli ale bumbacului sunt: bacterioza
(sau gomoza) provocată de Xanthomonas malvacearum şi putregaiul rădăcinii
(sau veştejirea plăntuţelor) provocată de Glomerella gossypii. Aceste boli se
combat prin tratamente la seminţe şi prin rotaţie corespunzătoare.
Ciupitul şi cârnitul sunt două operaţii care contribuie la mărirea greutăţii
capsulelor, îmbunătăţirea calităţii fibrelor şi la scurtarea perioadei de vegetaţie cu
4 - 7 zile. Se aplică cu scopul de a dirija hrana spre ramurile florifere.
Ciupitul (fig. 6.7, A) constă din înlăturarea ramurilor de creştere, când pe
tulpină au apărut 1 - 2 boboci florali la cel puţin 50% din plantele de bumbac.
Lucrătorul prinde cu mâna stângă planta de bumbac în dreptul primei ramuri de
rod, iar cu două degete de la mâna dreaptă (arătătorul şi degetul mare) cuprinde
tulpina şi fără s-o strângă puternic, face o mişcare de sus în jos, în aşa fel ca toate
ramurile de creştere, frunzele, mugurii şi cotiledoanele să fie înlăturate. Lucrarea
este grea şi costisitoare, dar se poate utiliza pe suprafeţe mici.
Cârnitul. (fig. 6.7, B) constă din ruperea vârfului tulpinii principale, când
s-au format 6 - 8 ramuri de rod, în cazul culturii neirigate şi 9 – 12 ramuri de rod,
în cazul culturii irigate. Rana făcută prin ruperea vârfului de creştere trebuie să fie
cât mai aproape de ultima ramură de rod, pentru o cicatrizare rapidă, înlăturându-
se pericolul unor infecţii. În practică se execută doar înlăturarea părţii superioare a
plantei la înălţimea de 60 – 70 cm (reglabilă între 55 - 100 cm), cu maşina de câr-
nit ce lucrează pe 3 rânduri, având lăţimea de lucru de 180 cm. Cârnitul mecanic
trebuie să se facă cel mai târziu premergător deschiderii primei capsule din lan
(prima jumătate a lunii septembrie).
Asigurarea desimii optime înlătură operaţiunea de cârnit. Folosirea
retardanţilor de creştere poate limita creşterea, asigurându-se condiţiile pentru
maturarea mai timpurie.
Irigarea bumbacului prezintă o deosebită importanţă pentru zonele
secetoase în care se cultivă. În zona favorabilă de cultură din România, în
jumătate din anii de cultură
cercetaţi, cantitatea de preci-
pitaţii a depăşit 300 mm în
perioada de vegetaţie, irigarea
nefiind necesară.
În anii obişnuiţi, până la
înflorire, se face o singură udare,
când plantele au 3-4 frunze; în
anii secetoşi se fac două udări.
Udările se intensifică în perioada
înfloririi, când nevoia pentru apă
este mai mare, ultima udare Fig. 6.7. Ciupitul (A) şi cârnitul (B)
făcându-se cel târziu la 15 la bumbac.

407
august. Normele de udare oscilează între 400 - 600 m3/ha, irigarea făcându-se prin
brazde scurte, intre rândurile de plante.

6.5.2.6. Recoltare

Pentru recoltarea mecanizată a bumbacului trebuie înlăturate frunzele,

folosindu-se desicanţii DEF-6 CE (72% tributilfos - fortritioat), Butifos CE (70%
amestec de tributil fosfat şi tributil tritio-fosfat), UNI-N - 25 sau Folex în doză de
2 - 4 l/ha produs comercial în 300 l apă. Tratamentele se fac dimineaţa şi spre
seară, pe vreme însorită şi fără vânt. Defolierea se realizează în 12 - 18 zile, în
proporţie de 85 - 95%, constatându-se, uneori, şi o grăbire a maturizării
capsulelor. Tratamentele cu defolianţi se realizează în perioada 20 - 25
septembrie, când începe căderea normală a frunzelor de pe plante.
Înainte de începerea recoltării bumbacului se pregătesc mijloacele de
cules, platformele de depozitare şi uscare, spaţiile de adăpostire în caz de vreme
nefavorabilă. Recoltarea se face când capsulele au ajuns la maturitate deplină şi
sunt complet deschise carpelele (valvele) deschiderea făcându-se treptat, în
aceeaşi ordine în care s-au format florile.
Pentru recoltarea manuală se asigură necesarul de lucrători (cel puţin un
lucrător/ha pe toată durata perioadei de recoltare) şi se face instruirea lor. Culesul
manual se face numai pe vreme frumoasă şi începe când, pe fiecare plantă, există
1 - 2 capsule foarte bine deschise. Lucrătorii sunt echipaţi cu şorţuri cu 2
buzunare mari: unul pentru bumbacul curat, altul pentru bumbacul “bolnav” sau
cu impurităţi. Următoarele culesuri se fac la intervale de 7 - 10 zile.
Recoltarea mecanizată se realizează cu combina 4 HV-2,4 A ce lucrează
pe 4 rânduri distanţate la 60 cm. Se recoltează în două treceri: prima trecere se
face când 65% din capsulele recoltabile s-au deschis normal; iar a doua când 90%
din restul capsulelor s-au deschis. Combina culege 75 – 80% din bumbacul aflat
în capsule. După fiecare recoltare cu combina, bumbacul rămas în urmă se
recoltează manual.
Bumbacul recoltat se transportă la platformele de uscare şi se aduce la
14% umiditate (ideal, 10%), apoi se trece la maşina de curăţat impurităţi UPH-
1,5. Fibra îşi măreşte volumul şi se îmbunătăţeşte calitativ, prin transferul unor
cantităţi de ulei din seminţe în fibre, determinându-le rezistenţă şi luciu.
Capsulele nedeschise se recoltează mecanizat sau manual şi sunt
transportate la maşina de curăţat, care desface capsulele şi curăţă bumbacul brut.
Bumbacul recoltat înainte de căderea brumelor este cel mai valoros şi de
la acesta se reţin seminţele pentru semănat, dacă nu s-au folosit substanţe
desicante.
În condiţiile ţării noastre se obţin producţii de 1.000 – 1.500 kg/ha
bumbac brut (peste 500 kg/ha fibră): Producţii mari de fibră se obţin în C.S.I.,
Israel, Egipt, Grecia (900 – 1.000 kg/ha).
Dintr-un kg de fibre prelucrate în industrie se pot fabrica: 20 m ţesături
pentru lenjerie sau batist; 14 m canafas sau 12 m stambă obişnuită; 8 m pânză de
cearceafuri; 3 m ţesături groase pentru îmbrăcăminte sau 150 mosoare cu aţă de
cusut.
408