Anii 1991 - ‘93

Fără lumină, inflație de 1280% și deficit de produse

După declararea independenței, în Moldova, la fel ca-n celelalte țări ex-sovietice, circula
rubla sovietică. Liberalizarea prețurilor de la începutul anului 1992 s-a soldat cu o creștere
bruscă a prețurilor, ceea ce a dus la o hiperinflație. Nivelul acesteia a atins, în 1992, cifra de
1280% (potrivit altor surse 1670%). În 1993, inflația a atins 2706%. Drept consecință, s-au
devalorizat economiile populaţiei, sărăcind majoritatea cetăţenilor RM.

În iunie '92, pentru a evita haosul total și invazia rublei sovietice din întreaga zonă, BNM a
pus în circulație cuponul moldovenesc. Acesta avea valori de 50, 200 și 1000. Cuponul era
echivalent cu rubla sovietică și circula în paralel cu ea. În noiembrie '93, Moldova a introdus
în circulație leul moldovenesc.

În timpul războiului de pe Nistru, centrala de la Cuciurgan a sistat livrarea de energie

electrică. Au început deconectările prin rotație. Raioanele țării se scufundau în beznă. În
același timp, blocada energetică din partea Rusiei a durat două luni, timp în care orășenii au
improvizat în faţa blocurilor sobe pentru a-şi găti mâncare.

Testimoniale:

“Era începutul lui decembrie '92. Mă întorceam amorțită de frig de la biblioteca Universității
de Stat. Deși eram îmbrăcată în scurtă și cu căciulă pe cap, în cele două ore petrecute în sala
de lectură, frigul îmi intrase până-n oase. Încăperea nu se încălzea. Dar nu aveam încotro. Se
apropia perioada colocviilor. Internet și telefoane mobile nu existau, iar eu aveam de citit o
listă bunicică de cărți.”

“Aici, în Chișinău, viața era total diferită de cea din centrele raionale. Prețurile erau uriașe.
Cei 50 de lei din bursă îmi ajungeau să cumpăr o dată la patru zile o pâine. Ne rânduiam cu
alte trei fete din cameră. Uneori îmi permiteam să-mi cumpăr câte o înghețată. Spre deosebire
de alte localități, în căminele universității nu se deconecta lumina și era căldură. În weekend,
împreună cu alți studenți băștinași din nordul Moldovei luam cu asalt trenul Chișinău-Ocnița.
Mergeam cu toții acasă să ne încărcăm torbele cu alimente - plăcinte, conserve, legume, ulei.
De toate câte un pic. Uneori aveam norocul să nu prind loc pe scaun în tren. Mergeam patru
ore în picioare și păzeam geanta ca să nu mi-o ia cineva „întâmplător”. Era provizia pe o
săptămână. Trebuia consumată strategic, ca să-mi ajungă pe cât mai multe zile.”

“La Leova, deconectările de energie electrică se făceau de obicei după ora 18:00 și durau cam
două ore. Tata umplea lampa de gaz cu motorină și adăuga sare ca să nu fumege. Dădeam
lumina la foc mic, să nu se înnegrească sticla și să nu miroase în casă. Când se aprindea
lumina și ne uitam la noi, eram negri sub nas.”
“<Părinții mei erau pensionari. Tata trebuia să se trezească pe la 4 dimineața ca să meargă la
magazinul de pâine și să ocupe rând. Un om avea voie să cumpere maxim două pâini>, își
amintește Svetlana. Mama ei, fostă lucrătoare la fabrică de panificație, primise de la director
un sac de făină ca ajutor de la stat. <Pentru noi, sacul cela de făină a fost de aur. Îmi dau
lacrimile când îmi aduc aminte.> Mult timp a copt mama Svetlanei din acea făină, iar tata nu
mai trebuia să stea la coadă la 4 dimineața.”

“Primul salariu al Svetlanei a fost de 180 de ruble. Din primii bani, tânăra reușise să-și
cumpere un trenci alb, pe care îl găsise într-un magazin din sat. Începutul părea promițător.
<Părinții mei aveau niște bani acumulați la cărticică. Tata mi-a deschis și mie una și a pus
acolo 10 mii de ruble. «Pentru nuntă», îmi zicea tata. Nimeni nu știa că, peste noapte, banii
aveau să se devalorizeze. Din 10 mii am rămas cu o mie>, zice Svetlana. Ea nu a mai scos
banii rămași. „Cărticica” o păstrează și acum ca amintire.
În iunie '92, când a fost introdus cuponul moldovenesc, tânăra nu se mai gândea la haine.
<Erau zile când nu aveam pâine în casă, mama era nevoită să coacă niște plăcințele.
Pensionarii primeau din contul pensiilor conserve, făină cu termen expirat. Puteau să le dea
galoși, făină fără gluten, deseori. Tot ce adunau de prin depozite dădeau pensionarilor.>”

“Omul de afaceri spune că, la începutul anilor '90, fiecare afacere serioasă avea așa-zisă
„crâșă” (n.red. grupare căreia antreprenorii plăteau taxe pentru „protecție"). „Niște băieți s-au
orientat și au înțeles că în așa mod pot obține bani ușori. Erau vremuri tulbure.” Alexandru
zice că nu a avut „protecție”, dar a avut de afacere cu tipi periculoși.
„Căram vinuri în Rusia cu cisterne de 11 tone. De la Strășeni am luat două mașini de vin, dar
am întârziat nițel cu achitarea lui. Atunci mi-au venit niște băieți șmecheri în ospeție.” În
multe cazuri, la întâlnirile dintre cei care făceau business erau aduse și arme. „Eram cu un
coleg la un motel. Trebuia să clarifice o situație despre de o sumă care nu a fost returnată la
timp și care, între timp, crescuse până la 3000 de dolari. La acea discuție am văzut
Kalașnikovul pe masă.” Totuși, discuția „s-a sfârșit cu bine”.

Anul 1998.
Prăbușirea leului, criza energetică, reținerea salariilor
În august 1998, Rusia a intrat în incapacitate de plată, ca urmare a contextului crizei asiatice
și a acumulărilor mari de datorii. În țară a izbucnit o criză financiară. Rubla s-a depreciat,
sistemul bancar a fost paralizat timp de câteva luni. Primele efecte asupra leului au fost
resimţite în scurt timp. Moldova a pierdut o piață de desfacere externă importantă iar leul s-a
depreciat mult, astfel încât și guvernul țării intrase în incapacitate de plată. Drept consecință,
dacă în prima jumătate a anului un dolar american costa 4 lei, atunci în septembrie el costa 5
lei, iar în noiembrie deja 10,50 lei. Din cauza neplăţii datoriilor, Gazprom a suspendat în
primăvară livrările de gaze pentru Republica Moldova, lucru care a afectat şi întreprinderile
ce furnizau curent şi apă şi a dus la deconectarea haotică şi a acestor servicii. Tot anul
Gazprom va ameninţa cu închiderea robinetului.

La alegerile parlamentare din 22 martie 1998, Partidul Comuniştilor a acumulat cele mai
multe voturi - 30,1%. Până şi liderul comuniştilor Vladimir Voronin s-a arătat surprins de
performanţa înregistrată, potrivit oficiosului „Moldova Suverană”. „Performanţa comuniştilor
a scos la iveală starea de spirit din societate, rezerva electoratului faţă de forfota cu
pseudoreformele, care au divizat societatea într-o majoritate pauperizată pe nedrept şi o mână
de inşi necinstiţi, deveniţi peste noapte stăpâni pe o bună parte din patrimoniul statului”, se
menţiona în ediţia din 28 martie.

Restanțe la salarii și pensii de la 6 la 9 luni

Economia țării abia se acomoda cu regulile de piață liberă. Guvernarea nu era în stare să
achite salariile şi pensiile, acumulând datorii tot mai mari. Restanțele la salarii și pensii se
prelungeau de la 6 la 9 luni. După criza financiară din Rusia, preţurile la produsele petroliere
şi tarifele la energie au crescut cu 60-70%, provocând scumpiri în lanţ. Unii oameni au recurs
din disperare la greva foamei, pprecum dascălii de la Ungheni sau poliţistul de la Vulcăneşti.
Alţii au blocat drumuri naţionale şi căi ferate. Preşedinte Parlamentului de atunci, Dumitru
Diacov, chiar a propus interzicerea grevelor timp de şase luni.

În același an, s-a decis crearea companiei mixte moldo-ruse Moldovagaz, în care Gazprom să
deţină 51% din pachetul de acţiuni. Astfel, statul stingea o mare parte din datoriile existente
din contul acţiunilor cedate Rusiei şi scăpa de acumularea de noi restanţe.

Republica Moldova a ieșit din această criză abia peste trei ani.

2000: Criză socială, emigrare în masă

Din multe relatări ale presei reieşea o disperare a populaţiei, urmare a crizei economice, dar
mai ales neplăţii salariilor şi continuarea deprecierii valutei naţionale. Unii observatori notau
că lefurile, pensiile şi bursele nu au fost indexate niciodată, în timp ce din 1994 leul s-a
depreciat faţă de dolarul american de peste trei ori. Salariul mediu pe economie constituia un
sfert din coşul minim de consum, calculat de angajaţii Ministerului Muncii.

Prin urmare, visul de a ajunge la muncă peste hotare a devenit scopul vieţii pentru mulţi
cetăţeni. Unele femei sau adolescente au căzut în plasa traficanţilor de carne vie. În timp ce
alţi oameni, pentru a lega tei de curmei, au ajuns să-şi vândă rinichii pentru transplanturi.