Professional Documents
Culture Documents
OPTIMIZAREA LECŢIEI
DE ANTRENAMENT LA
DISCIPLINA FOTBAL
GALAŢI
2009
1
Referenţi: Prof. univ. dr. VIOREL COJOCARU
Prof. univ. dr. GIONI STĂNCULESCU
2
CUVÂNT ÎNAINTE
3
PREFAŢĂ
Prin această încerc să centralizez un bagaj de cunoştinţe
acumulate după 30 de ani de antrenorat, dintre care peste 20 de ani
la echipele de copii şi juniori şi 18 ani în învăţământul universitar în
paralel cu antrenoratul.
Optimizarea lecţiei de antrenament este o realitate a procesului
de pregătire actual, conferită de cercetările din domeniul fotbalului,
cât şi de contribuţia unor ştiinţe de graniţă care-i imprimă un
caracter interdisciplinar.
Încerc prin această carte publicată să vin cu o contribuţie la
completarea nivelului de cunoştinţe al studenţilor, profesorilor de
educaţie fizică şi antrenorilor de fotbal, abordând o perioadă de
vârstă 6-10 ani, mai puţin detaliată în literatura de specialitate.
Dedic această carte prietenului meu, prof. Iulian Apostol,
actualmente fotbalist profesionist la „Unirea Urziceni”, un om de
mare caracter care a fost lângă mine la conceperea şi redactarea
lucrării.
„Dumnezeu să-l odihnească” pe „nea” Traian Apostol, tatăl lui
Iulian care a făcut tot ce este posibil pentru viitorul copilului lui, care
dacă ar învia tot cu faţa spre fotbal s-ar întoarce !
În acelaşi timp, doresc să mulţumesc unor oameni de excepţie
care iubesc fotbalul şi au fost aproape de mine în editarea acestei
cărţi, patroni sau reprezentanţi ai firmelor pe care-i voi enumera în
continuare: DANIEL BANDRABUR, GHIOCEL CONSTANTINESCU – lider
sindical ARCELOR MITTAL, preşedinte F.S.S. METAROM România –Filiala Galaţi,
MIHAI HUMA şi SPIRU MANTU – ARCADA COMPANY, IVAN - GINAVIDOR,
VIOREL DAVID – D.S.U. România, MARIN ATANASIU – TOYOTA Constanţa,
NICOLA – REYNOLDS TRAIDING, CĂTĂLIN IRIMIA - IRICAD, FLORIN
ATANASIU – INSTAL TERM, SORIN RADU – TANGO, PAUL BATOG – PTB
IMPEX, DAN LEPĂDATU – CORSO, TONY COMAN – ARCELOR MITTAL
Galaţi, MARIAN MORUN – MAGENTA, MARCEL BEJENARU – CAMPUS şi
EUROPA, CRISTI SOCEANU – TRATORIA, IURI STAN – Centrul medical IRINA,
ŞTEFĂNUŢ RADU – HATMAN, FLORENTIN RADU – RIVER TRANS, MARIAN
BĂDUCĂ – DORANAMAR, DUMITRU -DUMONY.
AUTORUL
4
CUPRINS
5
6. Optimizarea procesului de pregătire la 6-8 ani……..150
6.1. Aprecieri metodice generale……………………. 150
6.2. Priorităţi şi obiective în procesul de dezvoltare
al calităţilor motrice la 6-8 ani…………………..150
6.3. Modelul jucătorului de fotbal la vârsta de
6-8 ani……………………………………………..152
6.4. Modelul de pregătire a copiilor de 6-8 ani…….. 153
6.5. Modelul de joc la 6-8 ani……………………….. 159
6.6. Evaluarea pregătirii copiilor de 6-8 ani……….. 161
Bibliografie………………………………………………249
6
1. ORIENTĂRI ŞI TENDINŢE ÎN PROCESUL DE
PREGĂTIRE AL COPIILOR DE 6-10 ANI
ÎN JOCUL DE FOTBAL
8
2. CONCEPŢIA DE SELECŢIE ŞI PREGĂTIRE
A ANTRENORULUI DE COPII, FACTOR
DETERMINANT ÎN OPTIMIZAREA PROCESULUI
INSTRUCTIV-EDUCATIV
9
3. NORME METODICE DE BAZĂ ÎN PREGĂTIREA
COPIILOR DE 6-10 ANI
NORME METODICE
1. Instruirea copiilor urmăreşte formarea fondului de
CUNOŞTINŢE ŞI DEPRINDERI TEHNICO-TACTICE necesare
practicării organizate a fotbalului şi a alcătuirii de echipe, care au ca scop
victoria în competiţii.
• Între pregătire şi joc ponderea să fie de 50 % cu 50 %;
• Să nu se facă un scop din competiţii;
• Să se asigure însuşirea unor corecte execuţii tehnico-tactice
pentru a forma jucătorul de mâine în ton cu cerinţele;
• Să se formeze o tehnică individuală deosebită.
a) Dezvoltarea echilibrului:
● Fotbalul se desfăşoară într-un permanent dezechilibru;
● Jucătorul trebuie să fie capabil să facă faţă situaţiilor create de
momente neprevăzute de joc (contact, căderi, evitări, opriri, schimbări de
direcţie);
b) Stăpânirea multilaterală a aparatului locomotor – situaţii de
adversitate: direcţii şi planuri;
c) Dezvoltarea vederii periferice:
● Mărirea câmpului vizual permite jucătorului în posesie să
decidă rapid cea mai bună soluţie de joc;
● Folosirea pe linie metodică a unor mijloace menite să
mărească acest câmp, legate de câteva aspecte:
* Poziţia jucătorului în teren;
* Unghiul de joc;
* Distanţa faţă de adversar;
* Selecţionarea celor mai eficiente mijloace şi corectarea la
timp a deficienţelor semnalate.
d) Dezvoltarea orientării în spaţiu:
● La această vârstă se elimină grămezile din jurul posesorului
temporal al mingii;
● Orientarea în spaţiu în funcţie de:
* Posesia mingii;
Jocul fără minge: - susţinere, sprijin;
- spaţiu liber;
- supliniri.
12
Dezvoltarea armonioasă implică acţionarea sistematică a tuturor
grupelor musculare, aşa că vom prezenta o schemă cu direcţiile de
acţionare ale specialiştilor.
- MEMBRE SUPERIOARE:
● Flexori şi extensori
* Flotări;
* Aruncări şi prinderi de mingi medicinale;
* Tracţiuni (fără a exagera);
● Aductori şi abductori:
* Mişcări cu/fără îngreuiere, în lateral, cu:
- gantere;
- mingi şi cordoane elastice.
● Rotatorii interni şi externi:
* Sărituri la coardă;
* Rotarea braţelor înainte/înapoi (cu/fără greutăţi).
- MEMBRE INFERIOARE:
● Flexori şi extensori:
* Genuflexiuni;
* Sărituri fără elan;
* Mersul piticului;
* Sărituri – pe un picior cu/fără deplasare
- pe ambele picioare;
* Pendulari înainte – înapoi.
● Aductori şi abductori:
* Balans lateral de sprijin pe un picior;
* Sărituri din depărtat în ghemuit;
* Forfecarea picioarelor din atârnat;
● Rotatorii interni şi externi:
* Mers şi alergare cu ducerea genunchilor sus şi lateral;
* Sărituri peste gărduleţe – cu un picior;
- cu celălalt;
* Mers şi alergare cu vârfurile în interior/exterior;
● Mobilitatea şi stabilitatea articulaţiei genunchiului / gleznei:
* Mers şi alergare pe partea internă/externă a labei piciorului;
* Îndoirea la 450 a membrului interior/exterior (încrucişat);
* Fandări: - înainte-înapoi – cu amplitudine, cu fixare;
- lateral;
* Rotări ale gleznei.
13
- PENTRU TRUNCHI:
● Flexori şi extensori:
* Arcuiri;
* Îndoiri din: stând; culcat (cu îngreuiere; fără îngreuiere;
atârnat; extensii;
* Exerciţii: individuale; cu partener;
● Rotatorii:
* Rotări de trunchi;
* Răsuciri – cu/fără : obiecte; partener;
● Pentru mişcări de lateralitate:
* Îndoiri laterale: - cu/fără îngreuiere;
- din atârnat la bară/scară fixă cu balans
lateral;
● Muşchii: expiratori; inspiratori;
● Intercalarea exemplelor de mai sus cu inspiraţii şi expiraţii
forţate, apnee voluntară;
● expiraţia se face în flexie;
● inspiraţia se face în extensie;
● ca mijloc folosit pentru aruncările de la margine.
- MUSCULATURA ABDOMINALĂ:
Exerciţiile sunt menite să crească tonusul muşchilor abdominali, în
special flexorii şi extensorii trunchiului, cu accent pe localizarea mişcării:
din culcat; atârnat; cu vârfurile fixate; simultan braţe–picioare;
compensatoriu pentru musculatura posterioară.
Dezvoltarea masei şi supleţei musculare, ca şi mobilitatea şi
stabilitatea articulaţiilor, se poate lucra analitic dar şi pentru mai multe
grupe musculare sau musculatură + articulaţie.
Continuitatea acestor mijloace cât şi lucrul alternativ sunt reguli
care trebuie respectate de către specialişti.
15
4. PARTICULARITĂŢI ALE PROCESULUI DE
SELECŢIE PRIMARĂ ÎN FOTBAL
16
2. Aptitudini motrice şi psihomotrice:
18
Tabelul nr. 4.1. Model propus spre utilizare în testarea deprinderilor
fundamentale în fotbal
Nr. Calităţi testate Grupe de vârstă / performanţă
Crt. 6-8 8–10 10-13 14-15 16-18 19-22
1. Date antropometrice
- greutate
- înălţime
2. Calităţi motrice
- viteză
- putere
- flexibilitate
- rezistenţă
- coordonare
3. Deprinderi:
- tehnice
- tactice
4. Pasiunea pt joc
5. Calităţi psihologice
- concentrare
- motivaţie
- combativitate
- autodepăşire
- altele
6. Evaluare medic
7. Altele
20
Tabelul nr. 4.2. Calităţile necesare în practicarea fotbalului
(după Bompa-1999)
Nr. CALITĂŢI
crt.
1. Înălţime
2. Greutate
3. Agilitate / rapiditate
4. Viteză / timp de reacţie
5. Putere: picior; braţ
6. Putere anaerobă
7. Anduranţă aerobă
8. Coordonare
9. Concentrare / durata atenţiei
10. Autocontrol / disciplină
11. Combativitate
21
atât mai uşor este pus în dificultate adversarul pe teren. Atenţie la
antrenamentul aerob specific !
În concluzie, identificarea talentelor se referă la procesul de
depistare a celor mai înzestraţi tineri sportivi care, pentru obţinerea celor
mai bune rezultate viitoare, trebuie să fie supuşi unui antrenament pe
termen lung, progresiv şi bine organizat. Un mod diferit de acţiune
înseamnă a face loc hazardului în abordarea antrenamentului, adesea cu
consecinţe, preferabil, de evitat.
Selecţia copiilor
Definiţie:
Selecţia copiilor reprezintă preocuparea sistematică a antrenorilor
desfăşurată în vederea depistării sportivilor cu aptitudini corespunzătoare
pentru practicarea fotbalului sau în vederea celor mai indicaţi sportivi
pentru a participa la competiţiile prevăzute în calendarul competiţional.
Cluburile, asociaţiile, federaţiile (în general cei care finanţează
sportul de performanţă) nu sunt dispuse să cheltuiască fonduri şi timp
pentru sportivii a căror şansă să devină performeri, este minimă.
Care antrenor ar fi dispus să-şi consume timpul şi energia cu
sportivii netalentaţi, al căror progres este anticipat ca necorespunzător ?
Evident, nici investitorul şi nici antrenorul nu sunt dispuşi la o
acţiune fără sorţi de izbândă. Pentru a evita o muncă şi o investiţie care nu
vor aduce rezultate, se impune un proces de selecţie foarte riguros
desfăşurat.
Pentru ca procesul de selecţie să beneficieze de şanse de reuşită
este necesar ca, pe de o parte, antrenorii să cunoască în amănunt calităţile
specifice practicării fotbalului de performanţă, iar pe de altă parte, cei
supuşi selecţiei să posede acele calităţi la un nivel cât mai ridicat,
cunoscut fiind faptul că unele dintre aceste calităţi sunt perfectibile prin
antrenament, iar altele mai puţin.
În acest sens, ori de câte ori este vorba despre calităţile ce ţin de
caractere native (dimensiunile longitudinale ale corpului, viteza,
îndemânarea), exigenţa selecţionerului trebuie să fie maximă. De
asemenea, o atenţie deosebită trebuie acordată şi calităţilor psihice ale
celui observat.
Conform opiniilor profesorului Viorel Cojocaru, selecţia urmăreşte
stabilirea cât mai obiectivă a următoarelor date:
- potenţialul biofiziologic şi biometric al fiecărui copil;
- nivelul deprinderilor motrice, varietatea şi complexitatea acestora;
22
- nivelul deprinderilor tehnico-tactice;
- capacitatea intelectuală, receptivitatea şi constituţia psihică.
Aceste date exprimate prin cifre, alături de observaţiile pedagogice
şi sociologice îndreptate spre cunoaşterea mediului socio-familial în care
se dezvoltă copilul, dorinţele şi tendinţele manifestate de fiecare,
constituie tabloul de cunoaştere complexă, condiţia obligatorie conceperii
şi dirijării unei munci de pregătire cât mai aproape de realităţile practice
concrete (posibilităţile materialului uman).
Calităţile psihice pe care trebuie să le deţină copiii ce vor fi
selecţionaţi, care pot pune în valoare calităţile motrice, tehnico-tactice şi
morfo - funcţionale, sunt:
- voinţa manifestată prin perseverenţa şi dârzenia cu care se
pregăteşte să ia parte la jocuri;
- capacitatea de analiză rapidă a situaţiilor ivite în joc, urmată de
răspunsul cel mai potrivit din punct de vedere tehnico-tactic;
- încrederea în forţele proprii şi în cele ale coechipierilor;
- echilibrul afectiv.
Selecţia primară
a) Starea de sănătate:
* răspuns precis – aptitudinea sau inaptitudinea – pentru marea
performanţă;
* trebuie reţinuţi copiii perfect sănătoşi, fără sechele,
antecedente patologice.
Anamneza este foarte importantă oferindu-ne:
date de antecedente ereditare:
starea de sănătate a părinţilor;
talia, greutatea;
au practicat sport de performanţă?
b) Dezvoltarea fizică:
* nu vor fi selecţionaţi copii cu deficienţe fizice pronunţate
(scolioze, lordoze, picior plat, probleme de vedere sau auz);
* nu e bine să facem supoziţii privind dezvoltarea fizică decât
după pubertate, deoarece nu putem anticipa modificările acestei perioade.
23
Dezvoltarea psihomotrică a copilului de la naşterea până la data
selecţiei:
gradul de inteligenţă;
motivaţia pentru fotbal;
situaţia la învăţătură;
motricitatea
factorii de mediu social.
Fazele selecţiei în etapa primară cuprind:
1. DEPISTARE, prin:
lecţii de educaţie fizică, campionat inter-clase,
campionatul şcolilor generale, miuţa din cartiere;
cupe organizate în vacanţe;
discuţii cu profesorii de educaţie fizică.
2. VERIFICARE, efectuată la Cluburile Sportive Şcolare, licee
sportive, centre de fotbal, cluburi privatizate, prin:
convocare;
organizarea controlului medical;
gruparea pe echipe;
probe de control.
3. ÎNCADRAREA COPIILOR ÎN ACTIVITATEA SECŢIILOR,
prin:
selecţionarea sportivilor în echipe;
urmărirea altor copii sau a celor care nu au fost
reţinuţi;
elaborarea planului de pregătire (6 luni – 1 an);
înlocuirea celor care nu corespund.
În această etapă nu trebuie să uitam de CRITERIILE MEDICO-
BIOLOGICE de mare eficienţă în selecţia la copii.
1. Sportivul nu poate depăşi cadrul stabilit prin ereditate;
2. Trebuie căutaţi copii cu potenţial genetic de nota 10, care poate
fi perturbat doar de factorii de mediu.
3. Exigenţa mai mare la fotbal, unde selecţia e limitată de factorii
ereditari stabili (viteza + îndemânarea) şi chiar talie.
4. Actul deciziei e determinat în selecţie, deoarece implică
cheltuieli în timp şi antrenăm GREŞELI.
5. Studierea vârstei biologice pe trei criterii: osos; endocrin; vârsta
somatică.
Selecţia sportivilor este impusă atât de motive BIOLOGICE, cât şi
de factori ce ţin de sportivi, deoarece:
24
- posibilităţile organismului sunt limitate datorită inter-relaţiilor
dintre factorii ereditari şi ai mediului.
În decursul anilor părerile au fost diverse:
- omul e supus predispoziţiilor ereditare;
- omul se transformă numai datorită factorilor de mediu.
În realitate, aceşti doi factori se reprezintă astfel:
EREDITATEA: - aduce o anumită formă de reacţii la condiţiile
mediului;
- stabileşte limita în care corpul omului (exemplu
înălţimea = 160–180 cm).
MEDIUL: - influenţează organismul, determinând ca el să-şi
exprime parţial sau total potenţialul genetic.
Primordiali sunt factorii ereditari, dar în corelaţie cu ceilalţi.
Posibilităţile de influenţare a factorilor ereditari prin factorii de
mediu e diferită. Astfel, factorii ereditari pot fi: stabili sau labili.
Factorii ereditari stabili:
* se modifică puţin sub influenţa mediului;
* omul îi poate modifica puţin (exemplu: înălţimea).
Factorii ereditari labili:
* se modifică mult sub influenţa factorilor de mediu;
* omul îi poate modifica după dorinţă.
Criteriile medico-sportive necesare selecţiei se pot modifica puţin.
Factori labili: dimensiunile circulare ale corpului şi dizarminiile şi
nepotrivirile cu modelul dintre lungime, grosime sau dimensiunile
segmentelor; caracteristicile fizice de forţă şi rezistenţă generală.
Sportivul nu poate depăşi cadrul stabilit de ereditate.
* Trebuie căutaţi subiecţi cu un potenţial genetic de nota 10;
* Exigenţa de selecţie să fie diferită în funcţie de cerinţele
fiecărui sport (exemplu fotbalul).
Spre exemplu, la sportivii la care performanţa este limitată de
factorii ereditari stabili trebuie ca exigenţa să fie mai mare, exigenţa poate
fi mai mică în cazul în care performanţa e generată de factorii ereditari
labili (forţa, rezistenţa).
26
Pe baza măsurătorilor asupra corpului se stabileşte vârsta
biologică.
Principalul criteriu e îndemânarea, care face parte din dimensiunea
pregătirii, fiind puţin modificabilă.
Criteriul somatic este accesibil (fiind răspândit). Ca dezavantaje
enumerăm: este mai puţin precis decât criteriul osos şi nu dă relaţii despre
procesul creşterii.
27
se stabilesc posibilităţile:
morfologice de adaptare la efort;
funcţionale de adaptare la efort;
se va ţine cont de raportul înălţime-greutate;
suplimentar se vor reţine şi copiii cu o talie mai mare
(cativa), chiar dacă nu au o îndemânare deosebită.
2. Motricitate generală şi specifică:
numai în baza unei îndemânări generale bune şi
foarte bune putem dezvolta mai târziu deprinderi specifice;
experienţa motrică, varietatea acesteia, la o vârstă cât mai
fragedă, stau la baza selecţiei timpurii;
scoaterea în evidenţă a motricităţii se poate realiza prin:
desfăşurarea unor jocuri dinamice;
prin jocul de fotbal: uşurinţa în manevrarea mingii;
deplasarea în teren.
3. Capacitatea de însuşire a deprinderilor:
receptivitatea capătă o importanţă deosebită;
urmărim rapiditatea de învăţare şi consolidare a unui element,
procedeu, înlănţuire de procedee.
4. Tipul psihologic:
Reliefează caracterul de concurs al viitorilor fotbalişti
concluzionat prin: iniţiativă; perseverenţă în antrenament şi jocuri;
dârzenie şi curaj
La selecţie este important de urmărit: simţul de răspundere;
aprecierea justă a unor situaţii de joc; personalitate în rezolvarea
situaţiilor de joc.
28
antrenor care, prin exerciţii de fortificare a muşchilor antigravitaţionali,
va preîntâmpina instalarea deficienţelor de ţinută sau căderea umerilor;
- tonusul muscular este mai scăzut şi permite efectuarea mai amplă
a mişcărilor, dar este defavorabil mişcărilor fine şi precise;
- forţa musculară este relativ redusă, iar menţinerea echilibrului
necesita un efort suplimentar;
- structura musculaturii este similară adultului, diferă însă
proporţia fibrelor musculare şi anume: la copiii de 6 ani, fibrele lente
(roşii) ST sunt în proporţie de 55,6 la fete şi de 62,1 la băieţi, iar
capacitatea glicolitică a fibrelor musculare rapide este semnificativ
superioară la băieţi în raport cu fetele.
- capacitatea glicolitică anaerobă este redusă la copii şi aceasta este
compensată de capacitatea mărită de a utilize sistemul energetic aerob;
- la vârsta de 6-10 ani, musculatură dispune de enzimele oxidative
necesare, care permit utilizarea acizilor graşi liberi, chiar mai rapid decât
adultul, economisind astfel rezervele de glucoză;
- copiii trebuie să deţină o bună dezvoltare fizică;
- organele interne se dezvoltă apropiindu-se de pragul de maturi-
tate;
- procesul de creştere în înălţime prezintă un grad de încetinire, iar
acesta se face prioritar pe baza membrelor inferioare; talia creşte cu
aproximativ 5cm anual;
- se intensifică procesul de osificare, dar există încă mult ţesut
cartilaginos şi risc crescut de deformări;
- sistemul articular se întăreşte, dar prezintă totuşi aspecte de
instabilitate;
- greutatea creşte cu aproximativ 2,3-3,5 kg anual;
- creierul copiilor de 8 ani atinge dimensiunea adultului.
29
- din punct de vedere funcţional, fenomenul esenţial este predo-
minanţa excitaţiei şi slaba dezvoltare a inhibiţiei de diferenţiere, fapt ce
determină instabilitatea relativă a concentrării şi dificultatea menţinerii
atenţiei timp mai îndelungat.
- predominanţa excitaţiei corticale face ca stimulii externi să
producă reacţii motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile şi
printr-o slabă inhibiţie de diferenţiere.
- receptivitate în formarea deprinderilor motrice;
- capacitatea de efort cardio-vascular este mai crescută la bǎieţi
faţă de fete.
- activităţile cognitive favorizează o dezvoltare intelectuală
evidentă, influenţată şi de o plasticitate deosebită a sistemului nervos,
avantaj funcţional ce conferă copilului o mare receptivitate în comparaţie
cu adulţii;
- plasticitatea deosebită a sistemului nervos favorizează
recepţionarea unui număr crescut de noţiuni, mişcări, cuvinte, iar slaba
dezvoltare a inhibiţiei de diferenţiere îngreunează fixarea noţiunilor noi.
Această neconcordanţă se rezolvă printr-un număr mai mare de repetări a
noţiunilor sau a actelor motrice; astfel, copilul antepubertar fiind capabil
să-şi însuşească, într-un ritm crescut, un volum mai mare de cunoştinţe
noi decât adultul.
Nevoia de oxigen
30
Alergare cu viteză maximă pe o distanţă redusă: muşchiul posedă
rezerve energetice suficiente timp de 6-7 secunde.
Situaţii energetice: - anaerobie alactacidă;
- oxigen suficient; nu se produce acid lactic
Situaţii privind inima: - nu există efort cardiac
Efort de rezistenţă
Alergare cu viteză maximă pe o distanţă maximă: aportul de
oxigen este insuficient. O parte se transformă în acid lactic
Situaţii energetice: anarobie lactică: oxigen insuficient, acid lactic
Situaţii privind inima: puls cardiac intens, 160 – 180 bătăi pe
minut şi mai mult. Adaptarea cardiacă solicitată tonicitatea fibrelor
musculare
32
• Prima schimbare care iese în evidenţă este latura de orientare
generală. Pe acest plan se face o părăsire a intereselor evidente în
perioada preşcolară, ca desenul, modelajul. Există o mai mare atenţie
acordată jocului cu reguli în colectiv. Copiii trec şi printr-o excesivă
sensibilizare faţă de noi reguli.
34
voluntare. Din aceasta cauză, dacă lecţia nu trezeşte suficient interes,
copii devin neatenţi.
• În fiecare clipă a existenţei sale, omul receptionează un număr
mare de informaţii venite, fie pe exterior, fie din interiorul organismului.
Astfel, elevul care se află într-o clasă primeşte informaţii asupra
luminozităţii şi temperaturii sălii, recepţionează prezenţa celorlalţi elevi.
Interesul psihologilor faţă de problema atenţiei a înregistrat mari fluctuaţii
de la considerarea acesteia ca «nerv al întregului sistem psihologic» până
la punerea sub semnul îndoielii a validităţii termenului însuşit de atenţie.
Deprinderi psihice:
a. Conştientizarea corporală;
b. Controlul atenţiei – concentrării;
c. Antrenamentul mental;
d. Controlul emoţiilor;
e. Controlul anxietăţii;
f. Controlul energiei psihice;
g. Dezvoltarea gândirii pozitive;
h. Dezvoltarea încrederii în sine;
i. Dezvoltarea combativităţii;
j. Controlul agresivităţii;
k. Controlul stresului.
38
- Rezistenţa la factorii perturbatori;
- Capacitatea de mobilizare a energiei fizice şi psihice;
- Capacitatea de refacere.
La sportivi:
- Calităţile biomotrice;
- Factorii afectivi;
- Cum se pregătesc;
- Integrare socială;
- Selecţie cu: creativitate; buna pregătire fizică; coordonare;
- Antrenamentul personalităţii (fără presiune în antrenament,
deoarece se reflectă în joc).
- Dezvoltarea ambidextriei;
- Antrenamentul din plăcere;
- Antrenamentul variat – joc al distanţelor, al vitezelor;
- Variatie în tehnică (un element cu alta continuitate)
- Încurajarea copiilor;
- Selecţia talentului (ce face în timpul liber, capacitatea motrică);
- Cum selecţionăm (vizual dar şi prin testări);
- Alegerea selectionaţilor (cum se va forma şi are plăcerea de
mişcare).
Aspecte psihice: dorinţa de afirmare, încredere în forţele proprii,
aspiraţie şi imagine matură, accese de încăpăţânare şi obrăznicie,
memoria logică, creşte capacitatea de asimilare, dezvoltarea capacităţii
spaţio - temporală.
- Structura personalităţii;
- Funcţiile de recepţie şi prelucrare a informaţiei sunt bine
dezvoltate;
- Buna capacitate de mobilizare a atenţiei;
- Gândirea este critică, înclinată spre problematizare.
40
Necesită adunarea de date şi informaţii privind familia, şcoala,
observări, evaluări (teste), precum şi un plan. Conţine motivaţia dorinţei
de a juca fotbal, cum se simte la echipă, familia (structură, condiţii de
hrană şi de odihnă), o scurtă anamneză a părinţilor (vârstă, ocupaţie, dacă
a practicat sportul, dacă a suferit boli).
3. Testele – necesită să fie folosite în aceleaşi condiţii pentru toţi
copiii (vârstă, înainte de efort). Se vor repeta după 3-6 luni, iar aprecierile
să nu fie definitive.
Jocuri
2 4
● ● ●
1 ● 3 ● 5
Pasă în ordinea de pe tricou: 4:4 – 7:7, 2x10’, repaus 5-7’. Jocul începe de
la nr. 1 şi se continuă până la nr. 5. Punctaje: 1 pct. când pasele se
realizează pe circuitul 1-5, intercepţie a mingii, având ca variantă numărul
de atingeri ale mingii înainte de pasă.
41
○ ● ○ ●
● ○ ● ○
Joc la căpitanul echipei: 4:4 – 6:6, 2x10’, repaus 5-7’. Punctaje: 1 pct.
când se realizează pasa, când mingea iese din teren, când se atinge
mingea în joc. Se acordă 3 pct. când sea realizează tot circuitul.
Necesitate:
Pentru a realiza cerinţele fazei de joc, este necesară obişnuirea
copiilor cu ridicarea „capului din pământ” (execuţii, transmiteri), dar şi
pentru formarea şi dezvoltarea „vederii periferice”. De asemenea,
formarea simţului mingii (kinestezia) pentru o apreciere cât mai reală a
distanţelor, vitezelor de deplasare (jucători, minge), traiectorii, în special
în perioada învăţării şi consoludării deprinderilor tehnico-tactice.
b) Emotivitatea
La nivelul copiilor (vârstă, grad de experienţă scăzut sau lipsă)
apare frecvent sub diferite forme: timiditate, încordare, sensibilitate,
nervozitate, transpiraţie abundentă înainte de joc, complexare.
Principalii factori care produc emoţiile sunt de ordin fizic (frig,
ploaie, căldură), oboseală, adversar, arbitrii, spectatori, coechipieri,
succesul şi insuccesul, accidente.
Mijloace de combatere: discuţii, încurajări, exerciţii, ştafete,
concurs, jocuri în inferioritate şi superioritate numerică şi valorică,
încălzire corespunzătoare înainte de efort.
e) Inteligenţa
Inteligenţa practică la copii se poate evalua de la începutul
pregătirii şi formării prin observări care privesc uşurinţa de înţelegere şi
de învăţare a noţiunilor teoretice şi de execuţie a deprinderilor şi a actelor
motrice; iniţiativă, cooperare; găsirea rapidă de soluţii şi de decizii
necesitate de fazele de joc.
g) Personalitatea
1. Temperamentul
Temperamentul, ca latură dinamică şi energetică a personalităţii, se
poate exprima prin mişcări, limbaj, reacţii emoţionale, mod de adaptare la
situaţii nou create, etc.
Tipurile clasice de temperament: sanguin, coleric, flegmatic şi
melancolic cu următoarele calităţi principale: forţă, echilibru şi
mobilitate. Se cunoaşte că nu există tipuri pure de temperament, ele apar
combinate, cu trăsături prodominante pentru un anumit tip. Cunoaşterea
trăsăturilor temperamentale ne pot ajuta şi orienta în stabilirea aşezării în
teren a jucătorilor şi în mod special a repartizării sarcinilor care le revin în
cadrul compartimentului şi al echipei.
Cunoaşterea se face prin folosirea fişelor de observare.
Recomandări în cazul jucătorilor cu temperament predominant
sanguin: adaptarea la antrenamente şi jocuri se obţine mai uşor; jucătorul
prezintă vioiciune, iniţiativă, spirit de cooperare, dorinţă de succes care se
manifestă puternic. Nu are conflicte în antrenamente cu coechipierii, se
încadrează uşor în disciplina echipei, nu protestează la deciziile arbitrilor,
nu manifestă agresiune faţă de adversar, dar în unele cazuri poate fi
superficial. Uneori, dacă nu este controlat, nu execută cu conştiinciozitate
exerciţiile monotone, cele care se repetă de mai multe ori, cele care
necesită eforturi deosebite. Este necesar să fie ferit de anturaje
neportrivite, cu influenţe negative spre o viaţă sportivă
necorespunzătoare. Jucătorul trebuie controlat şi să ştie acest lucru.
Jucătorul cu temperament predominant coleric suportă mai greu
monotonia în antrenamente, situaţiile stresante îl pot conduce la
manifestări şi izbucniri violente (conflicte cu adversari, coechipieri şi
antrenor). Prezintă reacţii revendicative şi contrare regulamentului.
Insuccesele repetate pot mobiliza jucătorul, dar îl pot conduce şi la
44
manifestări vilente. Antrenorul va trebui să acţioneze cu mult tact şi
răbdare.
La jucătorul cu temperament predominant melancolic apar
manifestări şi situaţii de autoexigenţă, sensibilitate mare şi înclinaţii spre
sentimentalism. În unele situaţii, jucătorul nu este realist, iar la insucces
devine visător. La unele antrenamente poate obţine rezultate mai bune
decât în jocuri. La jocurile cu miză mare se pot pierde şi pot fi dominaţi
de adversarii direcţi. La antrenamente îşi respectă riguros programul. Este
necesară prezenţa şi intervenţia antrenorului, atât la antrenamente cât şi la
jocuri.
În cazul jucătorului cu temperament predominat flegmatic, se
poate conta pe temperamentul lui, care are în general reacţii normale.
Manifestă perseverenţă în antrenamente şi jocuri, munceşte conştiincios,
nu-şi pierde stăpânirea de sine în momente dificile, dar poate fi depăşit
datorită ritmului lent de acţionare. Este necesar ca antrenorul să aibă
răbdare, deoarece rezultatele bune se obţin mai târziu. Jucătorul va fi
folosit în situaţiile deosebite ale jocului.
Unele manifestări negative ale trăsăturilor temperamentale se pot
reduce şi chiar anihila prin compensare, care se poate obţine prin
dezvoltarea unor trăsături pozitive de caracter şi a unor atitudini
corespunzătoare. Jucătorii trebuie să fie îndrumaţi şi orientaţi pentru a
obţine un proces de autoformare care să conducă şi la autoeducaţie.
2. Trăsăturile de caracter
Definesc comportarea şi relaţiile jucătorului în procesul de
instruire şi în jocuri. Ele se manifestă prin emoţii, sentimente, forme
diferite de exprimare a voinţei. Sunt influenţate de nivelul conştiinţei şi de
capacitatea de autoconducere.
În dezvoltarea acestora sunt folosite convorbirile, munca
perseverentă la antrenamente, consecvenţa, exigenţa, fermitatea, educaţia.
Pentru dezvoltarea personalităţii este necesară dezvoltarea şi
educarea unor trăsături pozitive. Astfel, interesele se educă prin obţinerea
unor rezultate cât mai bune pe plan profesional, şcolar şi sportiv. Pe plan
sportiv prin preătirea teoretico-metodică, iar în antrenamente să se depună
eforturi continue. Este necesar ca aptitudinile personale să fie dezvoltate
şi perfecţionate printr-o pregătire de calitate, deoarece aceasta se dezvoltă
inegal şi variat, necesitând folosirea unor elemente şi structuri din alte
discipline şi jocuri sportive.
În procesul de autoeducare accentul se va pune pe creşterea
capacităţilor de autocunoaştere şi autoobservare, pregătirea teoretico-
45
metodică, şedinţe de analize şi de pregătire a jocului, autoeducarea voinţei
prin respectarea programului de pregătire şi viaţă sportivă, învingerea
stărilor emoţionale folosind încălzirea şi pregătirea psihologică de
concurs.
Pentru antrenor, o preocupare de bază o reprezintă formarea şi
dezvoltarea gradului de asociabilitate, modelarea comportamentului în
funcţie de cerinţele şi condiţiile de joc, analize, control şi îndrumare
permanentă a activităţii.
47
Multe teste psihomotrice solicită execuţii cu piciorul preferat. De
aceea, înaintea aplicării lor se impune o prestare a caracteristicilor
lateralităţii podale, prin probe simple, uşor de executat în scurt timp.
În investigaţiile psihometrice, caracteristicile lateralită-ţii vor fi
evidenţiate prin predominarea funcţională a părţii drepte sau stângi la
nivelul membrelor inferioare (lateralitate podală).
În cazul examinării altor aspecte, cum ar fi coordonarea
segmentară, se recomandă prestarea lateralităţii, cu teste simple, chiar
dacă rezultatele obţinute prin ele sunt mai puţin riguroase.
48
Itemul 5 - săritura pe loc, cu mişcări sincronizate ale braţului şi
piciorului opus.
Itemul 6 – execută o săritură în înălţime de pe loc, cu bătaie din
palme.
Itemul 7 - săritura pe verticală, cu atingerea călcâielor cu mâinile.
Itemul 8 - desenează simultan cruci şi linii.
49
Avantaje: Acesta test este simplu de făcut, fiind nevoie de puţin
echipament şi spaţiu.
Dezavantaje: Doar o persoană poate face testul o dată.
▲ 8m ▲
4m
▲ 5m
▲ start/finish ▲
50
conuri la 12 metri distanţă unul de altul sau folosiţi marcatori de linii şi să
amplasaţi 2 blocuri de lemn sau un obiect asemănător în spatele uneia
dintre linii. Începând de la linia opusă blocurilor, la semnalul ‘Pe locuri!
Pleacă!’, participantul aleargă la cealaltă linie, ia un bloc şi se întoarce şi-l
pasează în spatele liniei de start, apoi se întoarce şi ia al doilea bloc şi
aleargă cu el peste linia de start.
Punctajul: Testul se poate încerca de două sau mai multe ori şi cel mai
rapid timp se înregistrează. Rezultatele se înregistrează la zecimea de
secundă mai apropiată.
Variante: Procedeul de desfăşurare poate varia prin schimbarea
numărului de ture (navete), a distanţei dintre linii sau prin eliminatea
celor două blocuri.
Avantaje: Acest test poate fi aplicat destul de rapid la grupuri mari, cu
minim de echipament.
Comentarii: Blocurile ar trebui aşezate la linie, nu aruncate dincolo de
ea. De asemenea, asiguraţi-vă că participanţii trec linia de sosire pentru a
obţine scorul maxim.
51
fiecare picior. Subiectul ar trebui încurajat să nu depăşească linia cu prea
mult, întrucât asta le măreşte timpul de parcurgere a traseului.
Echipament necesar: Cronometru, suprafaţă nealune-coasă, jaloane.
Comentarii: Acesta este un test pentru abilitatea de a întoarce cu 180
grade. Această abilitate nu este necesară în unele sporturi.
● ●
● 52
● ●
Dacă antrenaţi un grup de jucători, desenaţi destule puncte
alăturate, astfel încât să fie câte 2 jucători pentru fiecare set de puncte.
Distanţa dintre cele două puncte de la bază, trebuie să fie suficient de
mare pentru a încadra picioarele jucătorului, poate chiar un pic mai mare.
Distanţa până la punctul singur din centru este doar de o săritură, aşa cum
este şi distanţa de la punctul singur din centru până la cele două puncte de
sus.
Procedura: Individul se aşează cu picioarele depărtate pe cele două
puncte de la bază. Se execută o săritura cu ambele picioare pe punctul din
centru şi apoi încă unul, la care picioarele se depărtează şi se aşează
piciorul din dreapta pe punctul din dreapta sus şi piciorul din stânga pe
punctul din stânga sus. Apoi jucătorul face o săritură de 180 grade şi se
întoarce la poziţia iniţială, după cum reiese din desen. Jucătorul încheie 5
ture înainte ca
● ● următorul
jucător
înceapă.
să
L-3 R-3
●
L-2 R-2
● ●
●
L-1 ●
R-1
R-4 L-4
R-5 ●L-5
● ● 53
R-6 L-6
Variante: Săritura pe ambele picioare şi chiar pe un picior sunt foarte
solicitate. Modelul simplu prezentat anterior este pentru rapiditatea
picioarelor faţă de celelalte exerciţii descrise.
● ●
L-4 R-4 L-3 R-3
●L-5 R-5
L-2 R-2
● ●
L-4 R-1 L-6 R-6
54
El mai efectuează încă trei sărituri, una laterală, pe ambele picioare pe
punctul din stânga sus, una în diagonală, din nou pe punctul din mijloc şi
tot în diagonală, pe punctul din dreapta jos, terminând exerciţiul. Aceleaşi
mişcări şi sărituri pot fi executate şi pe un singur picior, ca în desenul de
mai jos.
● ●
L-4 L-3
●L-5
L-2
● ● Alte
L-4 L-6 teste care
solicită din
partea organismului reacţii prompte de restabilire a echilibrului:
1. Mers pe vârfuri, pe o linie trasată pe sol în zig-zag;
2. Mers pe vârfuri, ghemuit, cu faţa sau cu spatele pe banca de
gimnastică pe partea lată sau îngustă dispusă la diferite înălţimi de sol;
3. Mers, la semnal ghemuire, întoarcere 180o 3/4 alergare;
4. Alergare câte doi, pe o bancă, la semnal, schimbă locurile între ei;
5. Sărituri pe loc cu deplasarea picioarelor concomitent cu lovirea
palmelor înainte şi la spate;
6. Pe perechi, unul în poziţie de capră, partenerul cu o minge. Exerciţiul
începe prin aruncarea mingii in sus peste partener, săritura la « capra vie »
şi prinderea mingii înainte ca acesta să atinga solul, în timp ce partenerul
aleargă în faţa lui aşezându-se din nou capră;
7. Sărituri la coarda cu deplasare înainte, înapoi, lateral, cu viteză
maximă 10c-15cc;
8. Sărituri la coardă cu menţinerea picioarelor încrucişate, apoi cu
schimbări alternative, încrucişaţii şi schimbarea de mânuire a corzii;
9. Sărituri pe verticală, cu extensia amplă a corpului;
10. Sărituri cu genunchii la piept. Cât mai sus şi cu ghemuire maximă.
Dezvoltarea calităţii motrice la elevii din ciclul primar se
realizează simultan cu consolidarea deprinderilor şi priceperilor motrice,
55
cu efectuarea exerciţiilor de dezvoltare fizică, precum şi printr-un sistem
de acţionare special elaborat. Calităţile motrice se dezvoltă în condiţiile
alternării unor eforturi cu intervale de odihnă corespunzătoare vârstei,
prin exerciţii cu pondere asupra unora sau alteia dintre ele.
În funcţie de modul în care este efectuat, în acelaşi act motric, se
pot exercita influenţe asupra fiecăreia dintre calităţi. De exemplu:
genoflexiunile pot servi la dezvoltarea rezistenţei, în cazul în care se
repetă de un număr crescut de ori; a forţei, când se exersează cu
încărcătura suplimentară de 3-4 kg. În spate, a vitezei (de execuţie) când
se fac cu frecvenţă cât mai mare într-un timp cât mai scurt (10-15 sec).
Pentru educarea fizică şcolară, dezvoltarea calităţilor motrice
reprezintă o finalitate de primă importanţă, care se realizează în cadrul
procesului instructiv de educaţie fizică şi prin activitatea independentă a
elevilor şi nu necesită o bază materială deosebită. Poate mulţi copii,
captaţi mai degrabă de televizor, computer, Spidermen, au uitat de aceste
jocuri tradiţionale care reuşesc să aducă atâta veselie, bună dispoziţie, să
descreţească frunţile. Odată pornit jocul, celor mici le va fi greu să-l
întrerupă, căci el pune în mişcare nu doar trupul, ci şi sufletul.
56
BUN 16.1 – 15.2 17.9 – 17.0
MEDIOCRU 18.1 – 16.2 21.7 – 18.0
TESTUL ‘T’
Scopul: testul este de agilitate şi include alergări înainte, lateral şi înapoi.
Echipamentul: metru, 4 jaloane, cronometru
Diagrama: 5 yards = 4,5 m; 10 yards = 9 m
Descrierea/Procedura: Se pun patru jaloane. Individul începe de la
jalonul A. Când se porneşte cronometrul, individul sprintează spre jalonul
B şi atinge baza jalonului cu mâna dreaptă.
Apoi se întoarce spre stânga şi porneşte în alergare laterală spre
jalonul C, atingându-i baza cu mâna stangă, apoi porneşte în alergare
laterală spre jalonul D, atingându-i baza cu mâna dreaptă. Individul revine
la jalonul B atingându-i din nou baza cu mâna stângă şi revine în alergare
cu spatele la jalonul A. Atunci, cronometrul se va opri.
Rezultatul: Rezultatul nu va fi valabil dacă individul aleargă cu pas
încrucişat, dacă nu atinge baca unuia dintre jaloane sau nu stă cu faţa pe
tot parcusul testului. Se alege cea mai bună încercare dintre cele trei
succesive pe care individul le are.
Comentarii: Asiguraţi-vă că indivizii stau cu faţa când fac alergare
laterală şi nu-şi încrucişează picioarele şi, pentru sigurantă, observatorul
ar trebui să fie poziţionat câţiva metri în spatele jalonului A pentru a
prinde individual în caz de cădere în momentul trecerii liniei de sosire.
Avantaje: acesta este un test de agilitate uşor de făcut care cere
echipament şi spaţiu reduse.
Dezavantaje: numai o singură persoană poate face testul odată.
Alte teste psihomotrice:
57
- săritura de pe loc şi mişcări ale braţului şi piciorului opus ;
- stând pe un picior, celălalt flexat;
- joc 2 la 2 maxim 3 la 3;
- coordonarea dinamică a mâinilor (atingerea vârfului nasului cu
mâinile, dar cu ochii închişi);
- alergare înainte şi înapoi între 2 linii paralele cât mai repede
posibil ;
- stat pe vârfuri în îndoirea picioarelor;
- ridicatul sprâncenelor;
- sărituri pe loc cu mişcări sincronizate ale braţelor;
- sărituri înainte şi înapoi peste laturile unui hexagon, cu
revenirea in mijlocul hexagonului;
- alergare în zig-zag printre 5 jaloane într-un timp cât mai scurt;
- simultaneitatea mişcărilor;
- viteza mişcărilor (aşezarea a 20 de piese într-o cutie);
- sărituri la înălţime la bătaia din palme;
- stând pe vârful picioarelor cu ochii închişi;
- decuparea unui cerc din alte cercuri;
- întoarcerea una câte una a paginilor unei cărţi – viteza;
- sărituri fără elan pe ambele picioare la bătaie din palme.
5. DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR MOTRICE CU
AJUTORUL JOCURILOR DE MIŞCARE LA 6-10 ANI
Rezistenţa
58
Ex. 2: Să se alerge timp de 3 minute respectând aceste principii
Observaţie: S-au respectat cele trei principii? În cazul unui succes global,
la viitoarea şedinţă se va mări timpul de alergare la 5 minute, în caz
contrar, se menţine timpul de lucru la 3 minute.
Materiale: conuri, cronometru.
Obiective: - cunoaşterea capacităţii proprii;
- învăţarea alergării în ritm propriu.
Evoluţia: cu un număr minim de 5 şedinţe şi pornind de la cele 3
principii în 3 minute, să se ajungă la o alergare de 10 minute.
Ex. 3:
A M C
▲ ▲ ▲
● ○
● ○
● ○
● ○
● ○
▲
▲ ▲
B D
Materiale: ca mai înainte.
Obiective: îmbunătăţirea capacităţii de rezistenţă.
Evoluţia:
60
Se stabileşte un nou program de 5 săptămâni, modificând unul din
următoarele aspecte:
- ritmul: reducerea timpului necesar pentru parcurgerea
- celor 50 de metri dintre un con şi altul (28 de secunde în loc de
30 de secunde);
- distanţa: va fi mărită;
- timpul: nu va fi niciodată mai mare de 10-12 minute globale; cu
condiţia ca la controlul cardiac să fie: 30 < P < 35 timp de 15 secunde.
Ex. 5:
1.Observaţii
În privinţa stilului de alergare: vom centra efortul pe obiective care
urmăresc îmbunătăţirea atitudinii şi a comportamentului copilului în
timpul alergării. (La început se va aborda la o şedinţă numai o temă).
- piciorul, şi genunchiul din faţă: amplitudinea pasului;
- piciorul din spate: poziţie corectă, cu „bustul relaxat";
- capul şi respiraţia: se va ridica privirea, se va privi înainte şi departe;
- exerciţii dinamice şi de echilibrare;
- aşezarea în pluton:în afară sau în interior.
2. Luarea pulsului
a) Calm înainte de efort: 15 < P < 20 timp de 15 de secunde
b) imediat după efort: 30 < P < 35 timp de 15 secunde.
Copilul apasă (degetul mare - degetul arătător) pe mărul lui Adam,
ţinând capul drept deasupra umerilor, în momentul în care simte pulsul,
ridică cealaltă mână pentru a ne indica că este pregătit să numere, închide
ochii ca să simtă mai bine, ascultă şi numără. La primul semnal de
începere a cronometrului, numără pentru el. La al doilea semnal,
memorizează rezultatul. Acest tablou ne va permite:
- în funcţie de ritmul adoptat, să stabilim distanţa de alergat în
timpul solicitat. De exemplu: cu un ritm de 44 de secunde pe 100 de
metri, va trebui să se parcurgă 1.088 de metri în 8 minute;
- în funcţie de distanţa parcursă într-un anumit timp: se deduce
ritmul alergării. De exemplu: la un parcurs de 1600 de metri în 10 minute,
ritmul va fi de 36-38 de secunde pe 100 de metri.
Viteza
Ex. 1:
ÎNTOARCERI RAPIDE: jucătorii din echipa „X” se aşează în
şir între A şi B şi vor fi la aruncare. Jucătorii din echipa „O" sunt
împrăştiaţi pe tot terenul. Primul jucător din echipa „X” aruncă mingea
cu mâna cât mai departe posibil şi apoi caută să realizeze un număr cât
61
mai mare de întoarceri între conurile A şi B. Jucătorul care recuperează
mingea se aşează în spatele conului B, cu picioarele desfăcute. Colegii lui
de echipă se aşează în spatele lui, cu picioarele desfăcute.
Jucătorii din echipa „O" trec mingea printre picioare şi din mână în
mână până ajung la ultimul din rând. Acesta strigă „stop !" când primeşte
mingea, Arbitrul numără atunci câte întoarceri între conurile A şi B a
realizat jucătorul 1 de la echipa „X”.
Jocul se reia cu jucătorul 2, apoi cu jucătorul 3 de la echipa „X”.
▲ ▲ ▲
○
○
○
○
○
A ▲ ▲
▲ 1 ● ▲
2 ●
3 ●
4 ●
5 ●
B ▲
Ex. 2 - Schimbarea rolurilor:
Echipa care realizează cel mai mare număr de întoarceri este
declarată învingătoare.
Materiale: o minge, conuri.
Obiective: alergare rapidă: dispunerea echipei adverse pe
teren; ocuparea unei suprafeţe.
Evoluţia: se execută aruncarea cu piciorul. Jucătorul din echipa
„O", care se întoarce cu mingea va conduce balonul cu piciorul.
● ● Explicaţie:
● A▲ ▲
● ▲B
● Ex.3 - CĂMILE ŞI CERBI: cele
▲ ▲ ● ▲ două echipe se aşează de o parte
○ ○ ○ şi de alta a liniei centrale, stând
○ ○ ○ 62
▲ ▲ ▲
CAMPO CAMPO
unii cu spatele la ceilalţi. Jucătorii din echipa ,,X" sunt „cămile", iar cei
din echipa „O", „cerbi". Când „M” (profesorul) rosteşte numele unei
echipe, aceasta trebuie să treacă linia aflată în faţa sa (AB sau CD), cât
mai repede posibil şi fără să se lasă atinsă de adversarul
direct (se acordă un punct pentru
reuşită). Se va păstra un echilibru între starturi.
Materiale: conuri.
Obiective: îmbunătăţirea vitezei. Măreşte atenţia. Se vor afla
într-o poziţie „predinamică". Se îmbunătăţeşte viteza de reacţie.
Evoluţia: se modifică poziţia de plecare: aşezaţi, aplecaţi şi întinşi.
63
Ex. 6:
Se marchează terenul, conform desenului, se formează perechile.
Un jucător va fi observator în apropiere de benzile de 2 metri, iar celălalt
se pregăteşte de plecare. Profesorul (M) dă semnalul de plecare, iar după
6 secunde, semnalul de stop. Observatorul se duce să se aşeze pe locul în
care colegul său de echipă se afla la semnalul de stop. Alergătorul
marchează punctele căsuţei la care a ajuns la semnalul de stop.
Se schimbă rolurile.
Materiale: conuri, numere pe spate, cronometru.
Obiective: să se alerge cât mai mult timp de 6 secunde.
Evoluţia:
1. Sunt contabilizate punctele pe echipe, adunând 2, 3, 4, etc.
2. Se va modifica lăţimea benzilor în funcţie de nivelul grupei,
păstrând întotdeauna criteriul celor 6 secunde de alergare.
Se vor repartiza jucătorii în grupe având acelaşi nivel pentru 6
secunde, după care se joacă modificând distanţa.
64
Ex. 7:
JOCUL DE ŞTAFETE: Jucătorii cu numărul 1 de la cele două
echipe, la start. Jucătorii cu numărul 2, la 10 metri faţă de primii: jucătorii
cu numărul 3, la 10 metri faţă de cei anteriori. Un con la 10 metri faţă de
jucătorii cu numărul 3.
La semnal, jucătorul 1 din echipa „X” atinge mâna jucătorului 2
din echipa sa, care la rândul său atinge mâna jucătorului cu numărul 3.
Acesta din urmă merge până la conul de la ultima linie şi se întoarce
încearcă să treacă linia de start. Un punct pentru câştigător. Jucătorul 3
din echipa „X” se află la start, jucătorul 1 din aceeaşi echipă, la linia 1, iar
jucătorul 2, la linia 2. Jocul se poate relua.
Materiale: conuri, numere pe spate, cronometru.
Obiective: - să se alerge repede: pe o distanţă scurtă, pe o distantă
mai lungă.
Atitudinea la start: predinamică. Se va verifica ca alergarea ultimului
jucător să nu depăşească cele 6 sau 7 secunde.
Evoluţia:
La fel ca şi la jocul anterior: să se adapteze unui timp de alergare
care să nu depăşească cele 6 sau 7 secunde pentru ultimul jucător.
65
Ex. 8:
HOŢII ŞI VARDIŞTII: se fac grupe de câte trei: 1 hoţ (din echipa
„O") şi 2 poliţişti (din echipa „X”). Poliţiştii îl înconjoară pe hoţ („O") pe
linia de centru. La semnal, hoţul încearcă să treacă linia de 10 metri, pe
care o alege înaintea poliţiştilor. Aceştia, atenţi la plecarea hoţului,
încearcă să treacă ei primii linia.
Pentru primul: 3 puncte; pentru cel de-al doilea: 2 puncte, iar
pentru al treilea: un punct.
Se schimbă rolurile.
Materiale: numere pe spate, conuri.
Obiective: - se învaţă fentările cu corpul.
- se aleargă foarte repede pe o distanţă scurtă,
- se urmăreşte un adversar şi se merge mai repede
decât acesta
Evoluţia: - Se fac 3 echipe: se ţine evidenţa punctelor obţinute de
flecare echipă;
- Se modifică distanţa (cel mult 40 de metri).
10 m▲ M▲ ▲10 m
●
○
●
●
○
●
●
○
●
66
▲ ▲
▲
Echilibru
Ex. 1:
1. Se aleargă
o distanţă de 10
metri, oprirea fiind
echilibrată (ambele
picioare pe aceeaşi
linie; piciorul
stâng-piciorul
drept; piciorul drept-piciorul stâng). Se insistă asupra flexiunii picioarelor
pentru a se face o oprire echilibrată.
2. Se aleargă pe o distanţă de 10 metri, se ia avânt de la o linie
aflată la 10 metri faţă de punctul de plecare, se sare şi se opreşte în
echilibru în cadrul uni cerc aflat la 2 metri. Se schimbă distanţa dintre
linie sau pragul de elan şi cerc.
3. Se aleargă pe o distanţă de 10 metri cu viteze diferite (de la lentă
la rapidă) şi se trece prin fiecare cerc oprindu-se în echilibru în cel de-al
patrulea cerc. Se modifică distanţa dintre cercuri.
4. Se aleargă o distanţă de 10 metri, se opreşte echilibrat şi la un
semnal, vizual sau sonor, se execută o schimbare de direcţie.
Materiale: cercuri, conuri, cutii.
Obiective: se învaţă oprirea echilibrată după o deplasare.
67
Evoluţia: se poate face sub formă de întrecere, cu perechi sau sub
formă de ştafete.
Ex. 2:
1. Deplasare într-un picior, pe o distanţă scurtă (alternând
stângul, dreptul).
2. La fel cu obstacole mici sau cu linii trasate pe teren.
3. Deplasare cu picioarele lipite, înainte şi înapoi, într-o
parte într-alta a liniei.
4. Sărituri succesive: se va urmări lungimea pasului,
servindu-se de piciorul de sprijin şi de ridicarea piciorului liber.
Materiale: cutii, conuri, cercuri, pneuri.
Obiective: - descoperirea modului de sprijinire şi a noţiunii de elan
- îmbunătăţirea ritmului şi coordonarea deplasărilor
(segmentele inferioare).
Evoluţia:
Se poate face sub formă de întrecere.
Pentru exerciţiul 3: joc
Se ia o linie drept axă. La dreapta, sunt „în barcă", iar la stânga
„sunt pe mal".
Trecere de la
dreapta la
stânga urmând
instrucţiunile
profesorului
(M), în afara
cazului în care
profesorul ar
dori să mă
păcălească
68
spunându-mi „în mal" sau „pe barcă", într-un asemenea caz, dacă îi dau
ascultare, voi fi eliminat.
Ex. 3:
1. Alergare cu elan (3-4 paşi), sprijinirea şi elan cu ridicare; se
atinge cu capul o minge şi o batistă şi se execută o aterizare cu
echilibru, pe un culoar aproape vertical faţă de obiectivul de atins.
2. Acelaşi procedeu ca la punctul 1, dar adăugând un obstacol
înalt (o cutie pusă pe con), chiar înainte de culoar.
3. Alergare cu elan (8-10 paşi rapizi). Se va sări cât mai departe
posibil în groapa cu nisip.
4. Acelaşi procedeu ca la punctul 3, dar trecând succesiv peste
diferite obstacole lungi. Se va lucra asupra ritmului schimbând
distanţele dintre obstacole.
Materiale: minge, batiste sau numere pe spate, scaun, cutii,
conuri.
Obiective:
- coordonarea alergării cu elan, blocarea, elanul şi săritura.
- se va insista asupra flexionării picioarelor în momentul
luării elanului.
Imaginaţia: picioarele mele sunt ca nişte arcuri.
Evoluţia: se poate realiza sub formă de întrecere.
69
5.2. EXERCIŢII ŞI JOCURI PENTRU DEZVOLTAREA
CALITĂŢILOR COORDINATIVE
ŞI TEHNICA JOCULUI
Voi prezenta în continuare o serie de jocuri care contribuie la
dezvoltarea coordonării:
JOCURI SIMPLE
70
încerce să atingă un jucător, aruncând mingea din locul în care se află.
Dacă reuşeşte, jucătorul atins este eliminat.
Variantă: fiecare jucător fuge cu mingea la picior. Doar
jucătorul care îşi aude numele se aruncă la mijloc, opreşte mingea şi strigă
“STOP”. El încearcă să atingă mingea unui jucător “fugar”.
Privirea. Joc în cerc. Antrenorul aruncă mingea spre un jucător.
Coechipierii din stânga şi din dreapta acestuia trebuie să se aşeze pe vine
cât mai repede. Ultimul este eliminat. Jucătorul care lasă mingea să cadă
este eliminat.
Variantă: jucătorul din mijloc dă mingea unui coechipier.
Urechea acoperită. Joc în cerc. Jucătorii din stânga şi din
dreapta jucătorului care primeşte mingea trebuie să-şi acopere urechea
apropiată de acesta, respectiv urechea dreaptă sau stângă. Cel care
greşeşte sau cel care este ultimul este eliminat.
Apă şi pământ. Joc în cerc. Jucătorii aleargă pe linia unui cerc.
Dacă antrenorul strigă « pământ », ei sar în interiorul cercului. Dacă strigă
« apă », în afara lui. Cel care greşeşte este eliminat.
Variantă: toţi jucătorii au mingea la picior. Dacă antrenorul
strigă “pământ”, ei conduc mingea în interiorul cercului, dacă strigă
“apă”, o conduc în afara cercului.
Imită antrenorul. La semnalul antrenorului, jucătorii trebuie să
imite cât mai repede posibil mişcarea acestuia: statul într-un picior,
ridicatul unui genunchi, picioarele lipite etc.
Variantă: antrenorul arată o mişcare anume sau un exerciţiu cu
mingea, iar jucătorii trebuie să-l imite pe antrenor.
72
Bomba. Jucătorul 1 ţine un balon lateral la înălţimea umărului.
Jucătorul 2 stă în faţa jucătorului 1, la distanţă foarte mică. Jucatorul 1 dă
drumul balonului, jucătorul 2 reacţionează cât mai repede posibil. Bomba
(balonul) nu are voie să atingă pământul.
Boneta. Cursa cu numere. Două echipe. O bonetă la distanţă
egală de cele două echipe. Fiecare jucător primeşte un număr şi stă în
spatele liniei. Antrenorul strigă un număr. Jucătorii strigaţi se duc cât mai
repede spre bonetă. Jucătorul care reuşeşte să aducă boneta în partea sa,
fără să fie atins de celălalt, obţine un punct pentru echipa sa. Dacă este
atins, punctual va merge la cealaltă echipă.
a. Strigaţi două numere (o bonetă)
b. Strigaţi două numere (două bonete la mijloc).
Hoţul şi poliţistul. Toţi jucătorii conduc balonul în romb.
Deodată antrenorul strigă numele unuia dintre jucători, care devine
poliţist. El trebuie să încerce să atingă cât mai mulţi jucători posibil. Hoţii
trebuie să fugă spre pădure sau spre casă. Toţi hoţii conduc balonul cu
piciorul. Poliţistul nu are balon. Cel care este atins trebuie să meargă la
închisoare. Dacă toţi hoţii au fugit, poliţistul dispare şi jocul se repetă.
Două bastoane. La semnal, daţi drumul bastonului şi conduceţi
rapid mingea spre celălalt baston. Dacă bastonul nu cade = 1 punct
(învăţaţi să colaboraţi prin coordonare în doi).
Între doi. Un balon între cei doi jucători. Jucătorul încearcă să
lovească mingea cu piciorul şi să se întoarcă la bastonul lui. Bastonul lui
nu trebuie să cadă la pământ.
Un baston pentru doi. Un balon pentru doi jucători. Jucătorul 1
dă drumul bastonului lui şi conduce balonul cât mai departe posibil,
opreşte mingea şi se întoarce la bastonul lui. Bastonul nu trebuie să cadă.
Dacă bastonul cade, se schimbă jucătorul. Cine va duce mingea mai
departe?
Patru puncte cardinale. Jucătorii conduc mingea pe o suprafaţă
delimitată. Antrenorul desemnează cele patru puncte cardinale: nord, est,
sud şi vest. Când antrenorul anunţă unul dintre puncte, jucătorii conduc
mingea, cât mai repede posibil, spre acel punct. Cine este primul ?
Trecerea balonului din cerc în cerc. Toţi jucătorii dintr-un cerc
au câte un număr. Cel de-al doilea jucător nu poate pleca dacă primul se
află în cerc. Care grupă va termina prima ? Antrenorul strigă un număr.
Jucătorii trebuie să reacţioneze cât mai rapid posibil la primul semnal.
Trebuie atenţie în timpul efortului pentru al doilea semnal.
Variantă: acelaşi exerciţiu, dar cu mingea la picior.
73
Care echipă va câştiga? Jucătorul 1 aleargă în jurul conului său
şi coteşte la dreapta, spre conul celălaltei echipe. Se întoarce alergând la
echipa sa şi transmite ştafeta jucătorului 2, care o transmite jucătorului 3.
Care echipă va câştiga?
Cursa căsuţelor. Suprafaţa de joc este împărţită în 3 căsuţe.
Jucătorii stau în căsuţa din mijloc. Antrenorul strigă o căsuţă, de exemplu:
• Căsuţa 1, 2 sau 3;
• Arată cu ajutorul unei mingi (mare, mijlocie şi mică);
• Casa, grădina, şcoala (sub formă de poveste).
Jucătorii se grăbesc în căsuţa respectivă. Cine este primul ? Cine este
ultimul ?
Variantă: cursa căsuţelor cu mingea la picior.
Cine e mai iute? Jucătorul 1 porneşte brusc de la centru şi trece
printr-un cerc. Continuă să alerge în jurul conului, se întoarce şi transmite
ştafeta jucătorului 2 şi acesta, mai departe, jucătorului 3, etc. Care grupă
va câştiga?
Variantă: jucătorul 1 aleargă cu mingea în mână (sau la spate sau
la ceafă) în jurul conului, se întoarce alergând şi transmite ştafeta
jucătorului 2, şi acesta, mai departe lui 3. Care grupă va câştiga ?
Hoţii eliberaţi. Jucătorii din închisoare pot fi eliberaţi de un hoţ,
în momentul în care poliţistul este desemnat de antrenor. Odată eliberat,
hoţul primeşte un nou balon.
Jocul bastoanelor. Doi jucători ţin câte un baston (de 150 cm) la
vertical, la o distanţă determinată de viteză şi de abilitatea lor. La
semnalul unuia dintre jucători, cei doi dau drumul la bastoane. Fiecare
încearcă să prindă bastonul celuilalt, înainte de a cădea. Dacă acţiunea
reuşeşte, se poate mări distanţa dintre jucători cu un pas. Începeţi cu
distanţa de 1 metru.
Alergare variată
Jucătorul 1, cu mingea în mână, aleargă până la con (dus-venit)
şi transmite ştafeta jucătorului 2, care o transmite mai departe
jucătorului 3. Fiecare jucător aleargă diferit. De exemplu,
jucătorul 1 cu mingea pe burtă, 2 cu mingea la spate, 3 cu
mingea la ceafă, etc.
Jucătorul rostogoleşte mingea până la con, ia mingea în mâini, se
întoarce spre grupa sa şi transmite ştafeta jucătorului următor.
Jucătorul driblează mingea până la con, ia mingea în mâini,
aleargă în jurul conului, se întoarce spre grupa sa şi transmite.
74
Jucătorul blochează mingea între picioare şi sare până la con, ia
mingea în mâini, aleargă în jurul conului, se întoarce spre grupa
lui şi transmite ştafeta jucătorului următor.
Jucătorul 1 conduce mingea în jurul conului, se întoarce
conducând mingea şi transmite ştafeta jucătorului 2, iar acesta
mai departe jucătorului 3. Care grupă va câştiga?
Jucătorul 1 conduce mingea cu piciorul în jurul conului, dă o
pasă jucătorului 2, iar acesta face acelaşi lucru cu jucătorul 3.
Care grupă va câştiga?
Jucătorul 1 aleargă până la con, se întoarce şi împreună cu
jucătorul 2, mai aleargă odată, revin, jucătorul 1 se opreşte,
jucătorul 2 continuă alergarea cu jucătorul 3.
1 / 1+2 / 2+3 / 3.
Jucătorul 1 aleargă până la con, se întoarce şi, împreună cu
jucătorul 2, mai face o tură, apoi şi cu jucătorul 3 continuă
următoarea tură. Mai departe, jucătorul 1 se opreşte, 2 şi 3
continuă alergarea. În final, termină cursa numai jucătorul 3.
1 / 1+2 / 1+2+3 / 2+3 / 3.
Jucătorii aleargă câte doi, ţinându-se de mână: 1+2 / 2+3 / 3+1
Un jucător aleargă înainte şi altul în urmă.
Jucătorul 1 aleargă cu două mingi în mâini în jurul conului, se
întoarce alergând şi transmite ştafeta jucătorului 2, iar acesta o
transmite lui 3. Care echipă va câştiga?
Jucatorul 1 driblează, conduce mingea dus şi întors şi transmite
ştafeta următorului jucător.
Jucatorul 1 conduce mingea cu piciorul dus şi întors şi transmite
ştafeta următorului jucător.
Jucătorul 1 conduce mingea în zig-zag, dus şi întors şi transmite
ştafeta următorului jucător.
Jucătorul 1 conduce mingea cu piciorul, evitând un obstacol, dus
şi întors şi transmite ştafeta următorului jucător.
Jucătorul 1 avansează la fiecare lovitură cu capul, prinde mingea
în mâini, dus şi întors (maximum o atingere de pământ), şi
transmite ştafeta următorului jucător.
Jucătorul 1 avansează şi la fiecare lovitură cu piciorul urmează
prinderea mingii în mâini, dus şi întors (maximum, o atingere a
mingii de sol), şi transmite ştafeta următorului jucător.
Jucătorul 1 conduce mingea până în cerc (cca. 1 m) şi o lasă, se
întoarce alergând şi transmite ştafeta celui de-al doilea jucător,
75
care merge să ia mingea. Al treilea jucător o lasă din nou. Care
grupă va câştiga?
Jucătorul 1 conduce mingea până la primul cerc (cca. 5 m) şi o
lasă, se întoarce alergând şi transmite ştafeta celui de-al doilea
jucător, care merge să ia mingea din primul cerc şi o conduce
până la al doilea cerc. Jucătorul 2 se întoarce alergând şi
transmite ştafeta jucătorului 3, care conduce mingea din al doilea
cerc până la grupă. Care grupă va câştiga ?
Ştafete cu accent pe exersarea câtorva tehnici de bază:
Trecerea mingii de la un picior la altul.
Progresarea laterală cu talpa piciorului preferat.
Progresarea laterală cu talpa piciorului mai puţin puternic.
Lansarea mingii cu talpa ambelor picioare.
Retragerea cu talpa piciorului.
Înaintarea în alternativă, cu interiorul sau exteriorul piciorului
preferat.
Înaintarea în alternativă, cu interiorul sau exteriorul piciorului
mai puţin puternic.
Conducerea mingii până la con, aducerea înapoi cu talpa,
cotitura piciorului. Tragerea mingii înaintea celui de-al doilea
jucător, etc.
Conducerea mingii până la con, cotitură interioară cu piciorul
şi pasă celui de-al doilea jucător, etc.
Conducerea mingii până la con, cotitură exterioară cu piciorul
şi pasă celui de-al doilea jucător, etc.
Toţi jucătorii îşi dau mâna şi formează un lanţ. Primul jucător
conduce mingea până la con şi înapoi, schimbă locul, până
când toţi jucătorii conduc mingea. Care grupă va câştiga?
Jucătorii sunt aşezaţi în coloană. Mingea se transmite pe
deasupra capului, ultimul jucător aleargă înainte.
Conducerea mingii înainte de a o face să treacă printre
picioare, până la ultimul jucător. Cine va fi primul?
Sfaturi:
Jucătorii trebuie repartizaţi în grupe de 3-4;
Distanţa ştafetei este de maximum 10 m;
În prealabil se va stabili numărul de ture ale fiecărui jucător,
cu scopul de a creşte gradul de dificultate; puteţi combina
câteva tehnici de bază;
76
Folosiţi limbajul copiilor;
În caz de grupe inegale în număr, faceţi în aşa fel încât să
aveţi un număr egal de ture, lăsând pe cineva să alerge de
două ori;
În caz de îndeplinire incorectă a condiţiei nu se va admite o
repetare, jucătorul cu pricina va aştepta următoarea tură;
Care grupă va câştiga?
- Cea care se va aşeza prima.
- Cea care se va alinia prima ţinându-se de mână.
- Cea care se va alinia prima cu mâinile încrucişate.
- Cea care se va alinia prima în coloană cu mâinile pe umerii
celuilalt.
77
• Doi jucători îşi aruncă mingea unul altuia, cu plecarea mâinilor cu un
consemn suplimentar (atingerea genunchilor, a picioarelor sau a
solului ori prin întoarcere);
• Doi jucători, unul în spatele celuilalt; primul aruncă mingea în aer şi
fuge de sub minge; al doilea o recuperează;
• Doi jucători, unul lângă altul; unul aruncă mingea în aer, cei doi îşi
schimbă locurile astfel ca cel de-al doilea să recupereze mingea;
• Unul din jucători aruncă mingea printre picioarele îndepartate ale
coechipierului (feţele în aceeaşi direcţie). În momentul în care al
doilea jucător vede mingea rostogolindu-se, recuperează mingea cât
mai repede posibil şi apoi schimbă rolurile;
• Unul din jucători (faţă în faţă) aruncă mingea printre picioarele
îndepartate ale coechipierului; în momentul în care al doilea jucător
vede mingea rostogolindu-se, se întoarce şi recuperează mingea cât
mai repede posibil, apoi schimbă rolurile.
78
mingea în mâini şi o rearuncă spre jucătorul 2, care recuperează
mingea şi o întoarce cu interiorul piciorului spre jucătorul 1.
JOCURI ÎN 3, 4 SAU 5
• Aruncă mingea şi recupereaz-o la semiînălţime; urmăreşte/urmează
mingea.
• Aruncă mingea şi recupereaz-o deasupra capului; urmăreşte/urmează
mingea.
• Aruncă mingea la semiînălţime şi recupereaz-o deasupra capului,
sărind; urmăreşte/urmează mingea.
• Doi jucători faţă în faţă cu câte o minge în mână; jucătorul 1 aruncă
mingea spre jucatorul 2 cu un picior în faţă; jucătorul 2 rostogoleşte,
în acelaşi timp, o minge spre jucătorul 1.
Variante:
• Jucătorul 2 aruncă mingea către jucătorul 1 cu un pas sărit; ritmul
trebuie să se accelereze progresiv; două grupe de minimum 2
jucători.
• Treci spre altul cu o săritura şi urmăreşte/urmează mingea.
• Saltă mingea până la jucător şi pasează mingea.
• Saltă mingea până la mijloc, încetează şi apoi aruncă mingea spre
următorul şi urmăreşte mingea.
• Doi jucători pleacă în acelasi timp, aruncând mingea (cu două mâini,
sau mâna dreaptă, ori stângă) spre altă grupă; se opresc la jumătatea
de drum unul lângă altul şi aruncă mingea spre jucătorul următor;
apoi cei doi pornesc; faceţi astfel ca cei doi jucători, care trebuie să se
privească, să pornească în acelaşi timp; jucătorii se alătură propiei
grupe.
Variantă: jucătorii rostogolesc mingea unul spre celălalt.
ALTE EXERCIŢII
• Patru jucători cu două baloane sunt aranjaţi încrucişat; doi jucători
aruncă mingile între ei, într-un timp determinat; ceilalţi jucători
încearcă să jeneze jucătorii, aruncând propriile lor mingi; care va fi
cel mai mare număr de aruncători?
• Patru jucători, aranjare încrucişată, două mingi; doi jucători
rostogolesc mingea într-un timp determinat; alţi jucători încearcă să-i
jeneze lăsând mingile lor; care va fi cel mai mare număr de
rostogoliri?
79
COORDONAREA OCHI-PICIOR
O mare parte a materialului parcurs poate fi încadrată în exerciţiile
care ameliorează coordonarea ochi-picior. Este totuşi, important a se
insista asupra acestei relaţii, dar şi asupra coordonării dintre ochi şi mână
şi aceasta pentru că ea învaţă jucătorii să estimeze traiectoria mingii în
spaţiu şi în timp şi verifică aptitudinile şi progresele lor.
• Aruncaţi mingea în aer, lăsaţi-o să sară o dată, rearuncaţi-o în aer cu
piciorul şi recuperaţi-o în mâini (2, 3, 4, 5 sărituri).
• Aruncaţi mingea în aer şi recuperaţi-o cu ambele mâini (fără ca ea să
salte).
• Aruncaţi mingea în aer, cu mâna stângă şi dreaptă, alternativ, fără ca
ea să salte.
• Aruncaţi mingea în aer cu piciorul stâng şi drept, alternativ, şi
recuperaţi-o cu ambele mâini.
• Aruncaţi mingea în aer cu piciorul drept şi recuperaţi-o cu mâna
stângă.
• Aruncaţi mingea în aer cu piciorul stâng şi recuperaţi-o cu mâna
dreapta.
• Aruncaţi mingea în aer, atingeţi genunchiul, picioarele sau
pământul/solul şi recuperaţi-o.
• Aruncaţi mingea în aer, loviţi cu mâinile sub minge, lăsaţi-o să salte
şi loviţi mâinile deasupra mingii şi recuperaţi-o; loviţi de două ori din
mâini, de trei ori pentru cel care soseşte.
• Aruncaţi mingea în aer, recuperaţi-o cu braţele întinse deasupra
capului.
• Aruncaţi mingea în spate, pe deasupra capului, faceţi jumătate de
cerc şi recuperaţi-o.
• Aruncaţi mingea în aer, faceţi un tur (cerc complet) şi apoi
recuperaţi-o cu mâna stângă.
• Aruncaţi mingea în aer, luaţi rapid poziţia aşezat, cu picioarele
îndepartate şi întinse, lăsaţi mingea să salte între picioare, ridicaţi-vă
şi recuperaţi mingea.
• Aruncaţi mingea în aer, lăsaţi-vă rapid culcat pe spate, lăsaţi mingea
să salte între picioare, ridicaţi-vă şi recuperaţi mingea.
• Aruncaţi mingea în aer, lăsaţi-o să-şi ia avânt (să salte) şi treceţi pe
sub ea şi recuperaţi-o.
• Aruncaţi mingea în aer şi recuperaţi-o în poziţie şezândă.
80
• Conduceţi mingea şi, la semnalul antrenorului, atingeţi mingea cu
diferitele părţi ale corpului (călcâi, interiorul sau exteriorul piciorului,
talpă, genunchi, cap, piept, spate).
• Aruncaţi mingea unul altuia, cu plecarea mâinilor, în voleu, eventual
lăsând mingea să salte înainte de a o pasa coechipierului.
• Aruncaţi mingea unul altuia, cu plecarea mâinilor la un consemn
suplimentar (de exemplu, atinge genunchii, picioarele sau solul).
• Aruncaţi mingea în aer şi recuperaţi-o deasupra capului.
• Jucătorii sunt unul în spatele celuilalt. Primul aruncă mingea în aer şi
fuge de sub minge. Al doilea o recuperează.
• Jucătorii sunt unul lângă altul. Un jucător aruncă mingea în aer. Cei
doi îşi schimbă locurile astfel ca al doilea să recupereze mingea.
• Jucătorii faţă în faţă, cu o minge pentru fiecare jucător. Doi aruncă
mingea simultan în aer şi o recuperează încrucişat, după un
avânt/salt.
• Jucătorii aruncă mingea între picioarele îndepărtate ale coechipierului
(fetele în aceeaşi direcţie). În momentul în care al doilea jucător vede
mingea rostogolindu-se, o recuperează cât mai repede posibil. Apoi
schimbă rolurile.
• Doi jucători faţă în faţă, având câte o minge. Jucătorul 1 aruncă
mingea vertical. În acelaşi timp, jucătorul 2 face o pasă primului
jucător. Jucătorul 1 pasează rapid înapoi către jucătorul 2. Jucătorul 1
încearcă să recupereze mingea aruncată înainte ca aceasta să atingă
solul.
• Jucătorul aruncă mingea între picioarele îndepărtate ale
coechipierului (faţă în faţă). În momentul în care vede mingea
rostogolindu-se, cel de-al doilea jucător se întoarce şi o recuperează
cât mai repede posibil. Apoi se schimbă consemnele (acţiunile).
• Jucătorii îşi pasează mingea cu interiorul piciorului şi urmăresc
mingea (minimum 3 jucători).
• Doi jucători faţă în faţă. Jucătorul 1 aruncă mingea. În acelaşi timp,
jucătorul 2 dă o pasă precisă jucătorului 1. Jucătorul 1 ia mingea în
mâini şi o rearuncă spre jucătorul 2, care o recuperează şi o întoarce
cu interiorul piciorului spre jucătorul 1.
• Aruncă mingea unul spre altul, cu plecare din mâini. Mingea este
urmată şi coechipierul care recuperează mingea repetă exerciţiul
(minimum 3 jucători).
• Jucătorul 1 aruncă o minge uşoară către jucătorul al doilea, care
trimite mingea cu capul.
81
• Săritură uşoară: jucătorul 1 aruncă mingea deasupra jucătorului 2
care este culcat pe burtă. Jucătorul 1 sare deasupra jucătorului 2 şi
recuperează mingea înaintea săriturii. De câte ori a săltat mingea?
• Doi jucători conduc mingea simultan spre altă grupă şi o pasează.
Apoi, următorii doi pleacă. Faceţi astfel ca cei doi jucători să plece în
acelaşi timp (ei trebuie să se privească). Jucătorii se alătură iaraşi
echipei.
82
CU MINGILE DE TENIS
• Jucătorul aruncă mingea de tenis în aer şi o recuperează.
• Jucătorul aruncă mingea de tenis în aer, loveşte palmele şi o
recuperează.
• Jucătorul lansează mingea de tenis şi o recuperează.
• Jucătorul A arunca mingea de tenis spre jucătorul B, care o
recuperează într-un con.
• Jucătorul aruncă mingea de tenis în aer şi o recuperează într-un con
întors.
• Jucătorul conduce mingea de tenis cu piciorul.
• Jucătorul conduce mingea de tenis cu interiorul sau exeriorul
piciorului.
84
- Se foloseşte o singură minge; în mijloc un jucător poate bloca
porţile. Jucătorii trebuie să privească în ce direcţie va juca mingea.
Joc în pătrat. Aşezare în pătrat/romb; o minge pentru o grupă.
Distanţa pătratului, în care se joacă mingea, 5-6 m. Jucătorul anticipează
şi se duce la întâmpinarea mingii, care se urmăreşte.
Variante: - se folosesc mai multe mingi.
- se exersează cu două mingi în acelaşi pătrat.
- se folosesc mai multe mingi.
Vânătoarea. Jucătorii conduc mingea cu piciorul într-un spaţiu
delimitat. Unul sau mai mulţi vânători cu mingea la picior, încearcă să
atingă mingea părţii adverse. Se schimbă locurile dacă unul dintre
vânători atinge o minge.
• Variantă: în loc să atingă mingea părţii adverse, se poate cere să
se atingă jucătorul advers sub genunchi. Învăţaţi-l pe vânător să
şuteze uşor şi precis. Nu lăsaţi ca jocul să degenereze în cazul în
care jucătorii ar şuta foarte puternic.
Jocul cu bile. Un jucător şutează sau aruncă o minge colorată,
minge de tenis sau de baschet, de la 15 m (bila=poarta). Fiecare pe rând,
jucătorii încearcă să şuteze mingea cât mai aproape de poartă. Cel care a
şutat cel mai aproape primeşte trei puncte, al doilea două puncte şi al
treilea un punct.
Variante:
• Jocul poate fi jucat şi cu două echipe şi se elimină mingea
adversarului (a se vedea regulamentul jocului cu bile);
• Jucătorul încearcă să joace mingea în cercuri, folosind cât mai puţine
lovituri. Mingea trebuie să rămână în cerc.
Fotbal – bowling. Pe o distanţă de 5-7 m, sunt aşezate nouă conuri.
Jucatorii pot şuta de trei ori. Cine va răsturna mai multe conuri?
• Variantă: câte încercări îi trebuie jucătorului pentru a răsturna
toate conurile?
Omul pe stradă. Două echipe, X şi Y, se aşează pe două rânduri,
faţă în faţă, cu o minge la fiecare pereche. Echipa Y conduce mingea cu
piciorul pe stradă (printre cele două rânduri). Jucătorii echipei X trebuie
să încerce să atingă jucătorii echipei Y, folosind partea interioară a
piciorului (dar să nu lovească deasupra genunchiului). Câţi jucători au
fost atinşi dupa cinci treceri pe stradă ? După cinci treceri se schimbă
rolurile.
Păstorul. Jucătorul X încearcă să transfere două mingi pe o
anumită distanţă, cu ajutorul propriei sale mingi. De câte ori trebuie să
şuteze jucătorul X ca să treacă cele două mingi dincolo de linia laterală ?
85
Jucătorul X poate de fiecare dată să pună mâna pe minge ca să o poată
aşeza înainte de a şuta.
Variantă: jucătorul nu poate aşeza mingea cu mâna înainte de a şuta.
Fotbal – biliard. Într-un spaţiu delimitat, se încearcă atingerea
celorlalte două mingi, cu propria minge (învaţă să tragi uşor şi precis).
Campioni la pase şi conducere. Două echipe. Echipa X pasează,
iar echipa Y conduce mingea. Câte pase poate da echipa X înainte ca
echipa Y să înconjoare de doua ori echipa X ?
Mingea – sticla. O sticlă de plastic umplută cu apă pentru fiecare
jucător. Jucătorul X încearca să şuteze în sticla jucătorului Y pentru a o
răsturna. Dacă sticla cade, jucătorul Y trebuie mai întâi să recupereze
mingea, să o aşeze lângă con şi să ridice cât mai repede sticla. Câştigător
este cel care are cât mai multă apă în sticla lui, după un timp.
Fotbal - pătrat. Echipa X este aşezată în pătrat. Echipa Y se află
pe cele patru laturi. O minge la doi jucători, jucată cu interiorul piciorului
de la o extremitate la cealaltă a pătratului. Jucătorii de pe laturi încearcă
să atingă jucătorii din interiorul pătratului sub şolduri.
Variantă: jucătorii X sunt cu mingea la picior. Jucătorii Y încearcă
să atingă mingea, lovind uşor.
Fotbal cu conuri. Jucătorul X încearcă, şutând, să răstoarne conul
jucătorului Y. Distanţa este adaptată în funcţie de nivelul jucătorilor. Con
atins = 1 punct; con răsturnat = 2 puncte.
• Variantă: la boboci, mingea poate fi, de asemenea, rostogolită
(aptitudine generală la minge).
86
Joc interactiv. Se arunca mingea in aer spre un coechipier.
Control static- dinamic. Se ia mingea si se arunca din nou, jucatorii fiind
langa jalon (con).
- Variante:
• Se aruncă şi se urmăreşte mingea; jucătorul următor ia mingea şi
o aruncă spre jucătorul următor, distanţa fiind de cinci paşi.
• Se aruncă şi se urmăreşte mingea. Jucătorul 2 controlează
orientat şi conduce mingea spre jucătorul următor în formaţie de
romb.
Joc în lanţ. Jucătorul din mijloc aruncă mingea spre jucatorul
exterior +control şi repasează jucătorului din mijloc.
- Variante:
• Jucătorul care marchează devine portar;
• Jucătorul poate să-l dribleze pe portar (joc de dribling);
• Joc la poartă, X <>Y
Joc la poartă. Un balon pentru fiecare; doi portari (se schimbă în
mod regulat). X şi Y lovesc mingea în faţa lor; sprintează după minge;
trag la poartă; recuperează mingea şi se duc în cealaltă parte. Cine va
marca primul ? Cine va marca mai multe goluri ? Roşu sau albastru ?
Exerciţiu de adresă. Pasă la nivelul solului, control orientat, cu
interiorul piciorului, etc., pe distanţa de 7-8 m. Se poate arunca mingea
sau se trage din voleu. Control orientat, cu schimbare de poziţii.
Exerciţiu de precizie. Formaţie în triunghi. Jucătorul central X1
lansează sau trage în minge din voleu, spre X2, în poziţie de extremă, care
controlează şi pasează în spaţiu spre al treilea jucător X3. Acesta primeşte
mingea şi trage la plasă. După finalizare, se recuperează mingea şi se
alătură jucătorului central X1.
Exerciţiu în cerc. Jucătorul central X1 conduce mingea, pasează
lui X2, acesta efectuează un control orientat, conduce mingea şi pasează
lui X3, care conducea mingea şi o pasează lui X4. De fiecare dată se
alătură jalonului următor.
Exerciţiu în romb. Jucătorul X1 conduce în slalom, pasează spre
vârful de atac, care controlează orientat. X2, pasează spre jucătorul care
urcă, X3 şi acesta conduce spre poartă, încercând să marcheze.
Recuperează mingea şi se alatură jucătorului X1. Sistem de rotaţie. Cine
va marca mai multe goluri?
JOCURI DE CONTROL
87
Stop de picior. Doua echipe. Reguli de joc normale. Când un
jucător opreşte mingea cu laba piciorului, nici un adversar nu-i poate lua
mingea. Jucătorul care se află în posesia mingii are timp să privească spre
cel căruia îi va pasa. Odată ce jucătorul care posedă mingea, o opreşte şi
trebuie să dea o pasă unui coechipier. Echipa adversă nu poate să se aşeze
în faţa mingii (distanţă trei paşi). Scop: controlul balonului, învăţarea
demarcării, dezobişnuinţa de fotbal « la gramadă », percepţia spaţială.
Fotbal - volei. Forme de joc 1<>1 sau 2<>2, pe un teren delimitat.
Jucătorul aruncă mingea deasupra fileului. Partea adversă trebuie să poată
opri mingea în limitele terenului. Dacă mingea iese după control, punctul
merge la echipa care a aruncat-o. Dacă mingea este prost aruncată, în
fileu sau în afara limitelor, punctul merge la echipa adversă. Fiecare
echipă poate să arunce mingea de cinci ori peste fileu. Pe urmă, serviciul
trece la cealaltă echipă. Creşterea gradului de dificultate prin: creşterea
înălţimii fileului; reducerea dimensiunii terenului; trecerea mingii peste
fileu, cu piciorul, din vole.
• Variantă: mingea este trecută pe sub fileu.
Oprirea balonului. Dispunere în cerc. În mijloc, un jucător aruncă
mingea şi strigă numele unui jucător. Acesta sprintează spre centru şi
opreşte mingea, în timp ce ceilalţi o iau la fugă. Jucătorul care a oprit
mingea poate încerca să atingă un adversar, cu o pasă cu interiorul
piciorului. Dacă reuşeşte, are un punct şi jucătorul atins trece la mijloc.
Dacă nu, trebuie să arunce mingea în aer şi să strige din nou, fără să
câştige nici un punct. Jucătorii din cerc o iau la fugă în momentul în care
aud numele, etc.
88
Cloşca cu pui
Lupta cocoşilor
Lupul şi mielul
89
etc, alergându-se cu faţa, spatele sau în lateral, toate declanşate la
comandă.
La ştafetele de 5 plus 5 metri, 10 plus 10 metri, 15 plus 15 metri, se
urmăreşte plecarea şi întoarcerea, de fapt o nouă plecare fiind încă mai
dificilă.
Exerciţiul 1. Distanţa totală parcursă va fi de aproximativ 30 de metri.
Obstacolul A este o capră pentru gimnastică sau oricare aparat fix, solid,
la o înălţime de circa 30 metri. Jucătorii trebuie să atingă cel puţin cu un
picior capra când sare peste ea. Obstacolul B este alcătuit din patru
garduri la mică distanţă între ele, obligându-le pe sportive să le sară.
Obstacolul C îl constituie jaloanele mai apropiate, pe care jucătorii sunt
obligaţi să le ocolească, în zig-zag, fără să le atingă. Parcursul se încheie
cu o alergare în linie dreaptă, după alte patru întoarceri în interiorul unui
cerc cu diametrul de 4 metri.
Exerciţiul 2. Jucătorii trec pe sub gardurile scunde şi sar peste cele înalte,
amplasate la mici distanţe între ele.
Exerciţiul 3. Cel puţin două echipe a cinci, şase jucători stau aliniate
(unul în spatele altuia). La distanţe de 10-15 metri sunt înfipte steguleţe în
faţa fiecărei echipe. Jucătorii vor ocoli steguleţele dus-întors cu mingea la
picior şi o vor conduce până la următorul coechipier.
Exerciţiul 4. Lotul se împarte în două echipe ce se aşează faţă în faţă la
distanţă de 60 de metri între ele. La semnalul antrenorului echipele
pornesc în viteză, schimbându-şi locurile. Câştigă echipa care a ajuns mai
repede în locul celeilalte.
Exerciţiul 5. Transportul mingilor. Jocul se poate desfăşura pe orice teren
sau în sală cu un efectiv nelimitat de participanţi. Lotul se împarte în două
echipe, folosindu-se ca material “didactic” pentru fiecare dintre ele câte 3
mingi medicinale. Echipele se aşează în şir indian înapoia unei linii de
plecare. La 10-15 metri se delimitează linia de întoarcere, iar în faţa
fiecărei echipe se află la sol cele 3 mingi medicinale. La semnalul de
începere, primii jucători iau în braţe mingile şi aleargă cu ele până la
semnalul stabilit pe urmă ca un nou start, vin şi le predau următorilor în
locul plecării iniţiale aşezându-se pe sol. Următorii pleacă în cursă numai
după ce mingile se ţin bine în braţe.
Drum lung
• Condiţii: pe teren sau în sală 30-40 jucători, 3-4 popice sau ţăruşi
pentru fiecare echipă.
• Descriere:
Jucătorii împărţiţi pe echipe în flanc câte unul se aşează în spatele
unei linii de plecare. Intervalul dintre echipe este de 2-3 m. În faţa fiecărei
echipe, pe distanţa de alergare se aşează popicele sau ţăruşii la distanţa de
1-2 m unul de altul. La semnal, primul elev de la fiecare grupă aleargă
ocolind în zig-zag obstacolele şi se întoarce în acelaşi fel, atinge pe
următorul şi trece la coada şirului. Câştigă echipa al cărei ultim jucător a
trecut la întoarcere primul linia marcată în faţa echipei.
• Reguli:
Elevii trebuie să ocolească ţărusii în zig-zag. Nu au voie să atingă
sau să dărâme ţăruşii; dacă au facut-o, trebuie să-I aşeze la loc şi apoi să
continuie jocul.
• Recomandări metodice:
Jocul poate fi jucat la toate clasele, mărind numărul ţăruşilor şi
implicit distanţa de alergare.
91
Cursa în cerc
Jocul se adresează copiilor mai mici, mai ales când colectivul este
numeros. Cine vrea să se apere de urmăritor trebuie să stea ghemuit şi să
atingă cu ambele mâini pământul.
Cum se dezvoltă prin acest joc curajul? Prin folosirea cât mai rară
a poziţiei ghemuit.
92
Jucătorul urmărit poate scăpa de atingerea urmăritorului sărind în
spatele unui coechipier. Astfel, ambii devin intangibili.
Acest joc foarte vechi este destinat copiilor mici, dar prin
schimbarea regulilor poate fi jucat şi de cei mai mari. Jucătorii dispuşi în
şir se prind de mijloc. Primul jucător reprezintă capul şarpelui, ultimul –
coada acestuia. „Capul” trebuie să prindă cât mai repede „coada”, care se
fereşte, fiind ajutată şi de ceilalţi jucători. Atunci când „capul” reuşeşte să
prindă „coada”, primul jucător trece la coada şirului şi jocul reîncepe.
95
Pe teren se marchează un dreptunghi cu dimensiunea de 5x10 m,
împărţit în două părţi printr-o linie. Jucătorii se împart în 2 echipe: A şi B.
echipa A se aşează la un capăt al dreptunghiului (pe latura mai scurtă), iar
echipa B în celălalt capăt.
Un jucător din echipa A îşi pune o şapcă pe cap, intră în dreptunghi
şi păşeşte peste linia de mijloc. Pătrunderea pe teritoriul adversarului este
considerată drept o provocare la duel.
Un jucător B îşi pune şapca pe cap şi primeşte provocarea. Cel care
reuşeşte să-i scoată adversarului şapca îl ia prizonier. Acesta se aşază pe
linia de margine, lângă terenul adversarului.
Locul precis este stabilit de învingător. El îşi va păstra acest loc
până la sfârşitul jocului, exceptând cazul în care va fi eliberat de vreunul
din parteneri.
În continuare, un alt jucător B îşi pune şapca pe cap şi pătrunde în
teritoriul vecin pentru a înfrunta un adversar. El are posibilitatea de a-şi
elibera partenerul captiv dacă-l atinge înainte de a înfrunta adversarul.
Rolurile alternează, evitându-se astfel solicitarea permanentă a
celui mai bun jucător. Pentru desfăşurarea corectă a jocului se recomandă
numerotarea jucătorilor.
Jocul se încheie în momentul în care una dintre echipe ia prizonieri
toţi adversarii sau după scurgerea unui interval de timp, de exemplu, 25
minute, situaţie în care învinge echipa ce a capturat cei mai mulţi
prizonieri.
Jocul de-a prizonierii a fost preluat de la greci. El poate fi practicat
atât pe terenul de sport, cât şi pe câmp. Este indicat îndeosebi în partea
finală a lecţiei de educaţie fizică sau în zilele călduroase de vară, când
mişcarea rapidă devine obositoare.
Toţi jucătorii sunt dispuşi în formă de cerc (cu faţa spre interior, la
distanţa de minimum un braţ). Ultimul jucător, care nu are loc în cerc
provoacă un partener la duel; înconjură cercul prin spate şi în momentul
în care găseşte adversarul potrivit îl loveşte cu palma pe spate. Acesta
reprezintă semnalul de start pentru ambii jucători.
Jucătorul care loveşte aleargă în sensul acelor de ceasornic, iar cel
lovit invers. Amândoi trebuie să alerge în slalom printre ceilalţi jucători.
Cel care ajunge primul şi ocupă locul liber câştigă lupta. Învinsul
înconjură din nou cercul în căutarea unui adversar potrivit.
Exemple de tururi:
A. Alergare spre ţintă după cum urmează:
a) alergare obişnuită;
b) săritură într-un picior, întoarcere pe celălalt;
c) săritură pe ambele picioare;
d) alergare cu spatele;
e) galop cu piciorul drept înainte, întoarcere în galop cu celălalt
picior înainte;
f) alergare în patru labe;
g) săritură ca broasca;
B. Alergare simplă spre ţintă şi înapoi; pe parcurs (sau într-un loc stabilit)
se execută:
a) rostogolire înainte pe saltea;
b) rostogolire înapoi pe saltea;
c) săritură peste capră;
d) din culcat pe spate, atingerea frunţii cu vârful piciorului stâng;
98
e) ridicarea corzii, executarea a trei sărituri şi lăsarea ei în acelaşi
loc;
f) ridicarea unui cerc, săritură prin el şi lăsarea lui în acelaşi loc;
JOCURI CU MINGEA
100
Dacă jocul se desfăşoară cu copii mai mici se poate introduce
următoarea regulă: în cazul în care, după comiterea unei greşeli, jucătorul
în culpă reuşeşte să prindă mingea, el are dreptul să ocupe poziţia
anterioară.
102
Jucătorul care după încheierea tururilor întruneşte punctajul maxim
este declarat cel mai puternic. I se va oferi titlul de campion şi o mică
diplomă pregătită în prealabil. Acest final cvasifestiv va conferi întrecerii
un plus de atractivitate. Ideea trebuie reţinută şi în cazul celorlalte jocuri,
deoarece prezintă interes nu numai modul de desfăşurare a jocului, ci şi
încheierea acestuia.
Dacă la fiecare aruncare jucătorii vor avea dreptul la trei încercări,
concursul va capta într-o măsură mai mare interesul participanţilor.
După terminarea întrecerii se anunţă cele mai bune rezultate
obţinute în tururile individuale.
104
Jocul se încheie atunci când în teren rămâne un singur jucător –
câştigătorul. Ţintaşii acoperă întreaga suprafaţă de joc.
Mingea expediată de adversari poate fi prinsă şi trimisă înapoi
imediat sau păstrată pentru a fi aruncată împreună cu celelalte într-o salvă
de mingi.
JOCURI DE LUPTĂ
107
Nu este permisă folosirea mâinilor sau a corpului în timpul luptei.
Atacul şi apărarea solicită foarte mult membrele inferioare. Se execută
atacuri şi sărituri rapide.
Arbitrul are o sarcină extrem de dificilă. Este important ca jucătorii
înşişi să anunţe şi să recunoască realizarea punctului de către adversar. Se
iau în considerare numai acţiunile clare.
Variantă: se înregistrează ca reuşită fie călcarea piciorului drept,
fie a celui stâng.
Variantă: se înregistrează numai atingerea cu talpa dreaptă sau cu
cea stângă.
108
Scoate adversarul din joc (forţă, îndemânare, echilibru)
109
Câte doi, faţă în faţă, şezând pe podea cu mâinile în sprijin înapoi.
La semnal, jucătorii desprind şezuta şi încearcă să înainteze în sprijin pe
braţe şi pe picioare. Se învârtesc unul în jurul celuilalt, căutând să-şi
imobilizeze adversarul la podea. Cel care atinge solul cu altă porţiune a
corpului în afara braţelor şi picioarelor pierde întrecerea.
113
- podul; sare băţul; cursa într-un picior; lupta cocoşilor; găseşte
pantoful; ştafeta din cerc în cerc; undiţa; trenul săltăreţ; ştafeta cu coarda;
fereşte picioarele.
Podul
• Condiţii: sală, teren; număr nelimitat de jucători.
• Descriere:
Jucătorii împărţiţi pe echipe stau perechi aşezaţi în coloană câte
doi, ţinându-se de mână la distanţa de doi paşi între ei. Distanţa dintre
perechi este de 4-5 paşi. La semnal, jucătorii se aşează în ghemuit fără
ultima pereche care sare peste braţele colegilor, până ajunge în faţă unde
se aşează ghemuit, după care porneşte perechea următoare, şi tot aşa până
se termină tot şirul. Câştigă echipa care a revenit prima în formaţie.
• Reguli: - perechea care sare nu-şi va da drumul la mâini.
• Recomandari metodice:
Profesorul va stabili felul în care se va face săritura (cu bătaie pe
un picior, pe două picioare etc). Înălţimea la care se ţin braţele va fi în
funcţie de posibilităţile medii ale colectivului.
114
Mingea la ţintă
Apare şi dispare
115
• Condiţii: echipe de 7-8 jucători; o minge suspendată; sală de sport;
mingi de oină corespunzătoare numărului de jucători din echipe.
• Descriere:
Elevii sunt împărţiţi în echipe. La înălţimea de 2-3 m de sol se
suspendă o minge, iar de o parte şi de cealalta a acesteia se trasează o
linie la distanţa de 8-10 m.
Înapoia fiecărei linii se presează câte o echipă, fiecare din ele
având mai multe mingi de oină. La semnalul profesorului, jucătorii încep
să arunce cu mingile de oină în mingea suspendată. Elevii recuperează
aceste mingi şi le înapoiază la linia lor, de unde continuă aruncările la
ţintă. Câştigă echipa care are un număr cât mai mare de lovituri reuşite.
- Recomăndari metodice: Pentru fiecare echipă se fixează câte un
arbitru care cuantifică de câte ori mingea suspendată a fost lovită.
Distanţa de aruncare se poate mări în funcţie de posibilităţile colectivului.
Coşul mobil
Acest joc extrem de dinamic l-am practicat şi noi când eram copii;
el se joacă şi acum, având o mare priză la copii.
Două echipe alcătuite din 10-12 jucători stau aliniate pe două
rânduri, spate în spate, în centrul terenului. Distanţa dintre rânduri este de
cel mult 1 m, iar intervalul dintre jucătorii aceleiaşi echipe, de 1-2 paşi. În
faţa fiecărei echipe, la 10-12 m, se trasează o linie care este “casa”. Una
din echipe reprezintă “crabii”, iar cealaltă “creveţii”.
Antrenorul strigă numele unei echipe. Componenţii acesteia aleargă
spre propria “casă”, urmăriţi fiind de adversari. Fiecare jucător atins
înainte de a fi păşit linia casei, aduce un punct echipei adverse. Jocul
dezvoltă viteza de reacţie, concentrarea şi capacitatea de mobilizare.
Nr. 8 « Capra »
118
Doua echipe A şi B formate din câte 8-10 jucători, aşezaţi în şir la o
distanţă de 25 m de o linie trasată (poate fi marcata prin doi pioni).
La semnalul antrenorului, primul se aşează “capră”, peste care sare
al doilea, care la rândul lui se aşează “capră” la 2-3 m de primul. Al
treilea sare peste primul, peste al doilea şi se aşează şi el “capră” la o
distanţă de 2-3 m de al doilea. Jocul continuă până când ultimii jucători
au trecut linia sau pionii situaţi la 25 m, în dreptul antrenorului.
Se dezvoltă viteza de deplasare, detenta, modul în care se aterizează
în urma efectuării unei sărituri (la corner, spre exemplu).
119
În momentul trecerii ultimilor jucători se declară echipa
câştigătoare. Ca variantă, la 10 m de capetele finale ale băncilor, putem
fixa doi pioni sau două jaloane, pe care jucătorii trebuie să le treacă în
mare viteză după ce au efectuat săriturile de o parte şi de alta a acesteia.
Se dezvoltă atenţia, concentrarea, capacitatea de a sări şi de a ateriza
corect. După cum ştim, săriturile şi aterizările sub diferite forme sunt
specifice jocului de fotbal.
121
La semnalul de începere, echipele pornesc în goană în acelaşi sens.
Jucătorii din fruntea şirului caută să prindă « coada » echipei adverse,
adică pe ultimul ei component. « Coada » atinsă de adversar părăseşte
imediat terenul. Până la urmă, câştigă echipa care a reuşit să elimine din
joc pe toţi adversarii.
Dacă dorim să complicăm jocul, putem introduce conducerea mingii
de către fiecare jucător, fie prin afara pionilor, fie în slalom printre ei.
Evident concursul se îngreunează, câştigând echipa cu o viteză şi tehnică
mai bună.
Se dezvoltă şi se antrenează conducerea mingii în regim de viteză şi
rezistenţă.
Întrecerea se poate face sub formă de ştafetă între două echipe, egale
ca număr. Fiecare echipă îşi va forma grupe de câte trei jucători. Fiecare
grupă se va pregăti în felul următor pentru cursă: doi jucători
« marginaşi » îşi prind mâinile dinspre interior, jucătorul « mijlocaş »
trece un picior peste lanţul de braţe al coechipierilor, se sprijină pe el sub
genunchi, şi braţele le pune pe umerii celor doi « mărginaşi ».
La semnalul de plecare sau schimbarea ştafetei, grupul celor trei de
deplasează prin alergarea « marginaşilor » şi sărituri pe un picior ale
« mijlocaşilor ». Cei trei jucători pot păstra rolurile lor tot timpul cursei
sau se pot schimba între ei, după ce au depăşit linia de întoarcere.
Câştigă echipa care termină prima parcursul stabilit de antrenor.
Distanţa poate fi de 15-20-25 m şi ea va fi marcată de doi pioni sau două
122
jaloane care trebuiesc ocolite de către concurenţi. Dacă numărul
jucătorilor este mic (6-9), fiecare grupă de trei va concura direct cu o
grupă adversă, atribuindu-se câte un punct echipei care a trecut prima
linia de sosire. Concursul direct dintre două grupe se va repeta de trei sau
de cinci ori, câştigând echipa care totalizează cele mai multe puncte.
Ca o regulă, menţionez că jucătorii « marginaşi » trebuie să
menţină lanţul de braţe tot timpul cursei; dacă acesta s-a rupt, grupa se va
opri pentru a reface lanţul şi numai după aceasta va continua deplasarea.
Se va avea în vedere ca fiecare jucător să treacă cel puţin o dată în postura
de « mijlocaş » şi de « marginaş ».
Concursul are caracter dinamic, fiind atractiv şi apreciat de copii,
dar şi de către juniori. El dezvoltă dârzenia, voinţa, viteza în regim de
îngreunare, forţa membrelor inferioare.
123
Jocul, foarte vechi şi răspândit, este descris în “Istoria” lui Thomas
Hyde, editată în Anglia în 1694. Numele lui grecesc s-a păstrat până în
zilele noastre –Ippaz.
Pot participa două, trei echipe alcătuite din 9 până la 15-18 jucători.
Concursul sub formă de ştafetă, se poate organiza atât în sală (când
condiţiile de afară sunt potrivnice – ploaie, zăpadă, etc), cât şi în aer liber,
pe un teren de zgură sau gazonat.
Echipele sunt dispuse paralel, cu jucătorii unul în spatele celuilalt.
Intervalul dintre echipe va fi de cel puţin 4 paşi. În faţa echipei se trasează
pe pământ o linie de plecare, iar la 15-20 m depărtare încă o linie, de
întoarcere, paralelă cu prima.
Echipele se formează şi se aşează ca la jocul precedent. Se va ţine
seama ca numărul participanţilor, dacă se poate, să fie divizibil cu trei.
Dupa aliniere, jucătorii se numerotează câte trei. Jocul se desfăşoară
sub formă de ştafetă, pe grupe de câte trei. La semnalul de începere,
jucătorul nr. 2 din prima grupă aşează mâinile pe umerii jucătorului nr. 1
şi picioarele pe umărul jucătorului nr. 3. Braţele celui transportat vor fi
uşor îndoite. În această poziţie se execută transportul – la semnalul sonor
al antrenorului, prin fluier sau voce – până la un punct marcat de pioni la
15 m distanţă de fiecare echipă.
Concurenţii fiecărei echipe sunt obligaţi să ocolească pionul, pentru
a reveni la punctul de plecare, unde îşi schimbă rapid locurile, urmând a fi
transportat jucătorul cu nr. 1, iar mai apoi cel cu nr. 3. Fiecare grupă va
executa transportul de două sau de trei ori, în funcţie de ceea ce va stabili
antrenorul la începutul concursului.
Este o ştafetă cu caracter dinamic, în care se dezvoltă forţa în regim
de viteză şi rezistenţa, alergarea de viteză în condiţii de îngreunare,
voinţa. Este recomandat ca ştafeta să fie executată de grupele mijlocii şi
mari, începand cu vârsta de 12 ani.
Nr. 21 Lupta în lanţ
124
Jucătorii, iniţial unu contra unu, caută să-şi apuce adversarul de
mâini şi să-l tragă pe terenul propriu. Când angajarea în luptă s-a făcut
între unele perechi, alţi coechipieri vin în ajutorul celor angajaţi,
apucându-l de mijloc pe cel ameninţat să fie tras, formându-se astfel un
adevărat lanţ. Intervenţia se poate face de către mai mulţi jucători şi la
ambele echipe.
Orice jucător, care a fost tras şi a călcat linia ocupată de adversar,
este luat prizonier. După fiecare luptă decisă, jocul se reia tot cu angajare
unu la unu.
Antrenorul trebuie să specifice concurenţilor câteva reguli, care în
mod obligatoriu vor fi respectate de către aceştia pe parcursul întrecerii.
Spre exemplu:
1. Intrarea în zona liberă este îngăduită jucătorilor din ambele
echipe.
2. În angajarea unu la unu, jucătorii pot începe lupta cu oricare
dintre adversari.
3. În situaţia în care jucătorii sunt prinşi în lanţ, iar jucătorul din
capul şirului a fost tras pe linie, sunt consideraţi prizonieri toţi
jucătorii care în momentul trecerii liniei se găseau înlănţuiţi.
Concursul ajută la dezvoltarea forţei braţelor şi a picioarelor, a
voinţei, a spiritului de luptă în condiţii egale şi inegale, a tenacităţii.
125
Jucătorii unei echipe, numerotaţi în ordine, se culcă cu faţa la
pământ, acoperindu-şi ochii cu mâinile, formând un cerc cu spatele la
centru (în cercul de la centrul terenului).
Jucătorii celei de-a doua echipe, fiecare cu o minge în mână, se
instalează în jurul cercului de la centrul terenului.
La semnalul antrenorului, cei şase jucători degajează cât mai departe
mingea, fie cu piciorul, fie cu mâna. La un al doilea semnal, jucătorii
culcaţi în cerc se ridică în cea mai mare viteza şi aleargă după una dintre
mingi. Cine ajunge ultimul în cerc va fi declarat învins şi împreună cu
perechea sa va efectua o pedeapsă stabilită de antrenor.
Se dezvoltă şi se antrenează viteza de reacţie şi de deplasare, atenţia.
126
2. Jucătorii care pasează mingea nu au voie să arunce decât din
afara circumferinţei cercului; dacă mingea, atingând un jucător, rămâne în
interiorul cercului, ea poate fi culeasă de oricare din jucătorii din afară,
dar acesta nu o poate pasa decât dupa ce a revenit pe linia cercului.
3. Jucătorii din mijlocul cercului nu au voie să se apere de minge
decât evitând-o prin săritură sau alergare.
Jocul este foarte dinamic, captând atenţia tuturor participanţilor. El
dezvoltă viteza de reacţie, precizia transmiterii mingii, forţa picioarelor
deoarece jucătorii din interiorul cercului sunt obligaţi să facă un anumit
număr de sărituri pentru a evita să fie atinşi de mingea rostogolită.
Ca o a doua variantă: putem utiliza şi pasele cu piciorul,
condiţionând ca transmiterea ei între coechipieri să se facă numai la
nivelul solului.
127
Nr. 5 Mutarea mingilor dintr-un cerc în altul
128
Varianta 1 obligă jucătorii ambelor echipe să transmită mingea
numai cu două mâini, golurile marcate făcându-se în aceleaşi condiţii. Se
joacă 2 x 5 minute sau 2 x 7 minute. Câştigă echipa care a marcat cele
mai multe goluri. În caz de egalitate se prelungeşte jocul până una din
echipe înscrie.
Varianta 2 permite jucătorilor să transmită mingea cu o singură
mână, golul fiind valabil doar dacă a fost înscris cu capul. Se respectă
timpii de joc şi departajarea finală de la varianta 1.
Varianta 3 permite jucarea mingii cu mâna şi aruncarea ei peste
sfoară, cu tras la poartăa. Avem nevoie de 6 jaloane înalte, legate de la un
cap la altul cu o sfoară, două câte două.
Spaţiul de joc va fi delimitat de către antrenor în funcţie de numărul
de jucători: 3:3, 4:4, 5:5.
Mingea va fi jucată în terenul propriu prin trei atingeri obligatorii,
ultima însemnând şi trasul spre poarta adversarului. Se însumează
numărul golurilor marcate în doua reprize a 5 min (sau 7 min),
declarându-se echipa învingătoare.
Jocul de handbal, în variantele descrise, prin dinamismul său,
dezvoltă viteza de reacţie şi deplasare, detenta, precizia lovirii mingii cu
capul, spiritul de competiţie, completând rezistenţa generală.
130
dreptul fiecărui pion se aşează câte un jucător, ceilalţi fiind aşezaţi unul în
spatele celuilalt, în şir.
Primul jucător din şir care are şi mingea o va pasa jucătorului din
faţa sa (A), luându-i locul. Jucătorul A va pasa mingea lui, luând locul
acestuia, care la rândul său va pasa jucătorului C, înlocuindu-l lângă pion.
Jucătorul C va pasa mingea următorului din şir, aşezându-se apoi în
spatele acestuia (şirului). În acest fel, fiecare jucător trece de la un pion la
celălalt, efectuând pasele în triunghiuri, urmate de deplasare. După ce a
fost însuşită deplasarea şi sensul ei, iar pasele încep să aibă precizie, se
schimbă sensul paselor şi al deplasării.
Exerciţiul dezvoltă şi perfecţionează plasarea mingii cu precizie,
preluarea ei, viteza de deplasare, atenţia, coordonarea.
135
căzut în limitele unei jumătăţi de teren şi apoi a ieşit afară,
greşeala este atribuită jucătorului din această jumătate de teren.
• Dacă mingea a atins plasa, dar a trecut peste ea, jocul continuă.
Dacă însă, după atingerea plasei ea revine în terenul celui care a
trimis-o, jocul poate continua numai în cazul în care este reluată
din aer sau când jucătorul respectiv se bucură de dreptul de a o
lăsa să cadă pe pământ, drept care reiese din prima regulă a
jocului.
• Mingea nu trebuie să atingă plasa din serviciu: jucătorul care a
greşit are dreptul la o singură repetare a acestui serviciu.
• Toate greşelile duc la pierderea unui punct de către cel care le-a
săvârşit şi la trecerea serviciului la adversar.
• Dacă jocul se desfăşoară pe echipe de 2, 3 sau 4 jucători,
dimensiunile terenului se vor mări, ajungând până la cele ale
unui teren de volei. Regulile rămân aceleaşi, cu excepţia căderii
mingii în teren. Mingea va putea atinge terenul cel mult de atâtea
ori câţi jucători are echipa. Aceste căderi nu trebuie să fie însă
consecutive; între ele va exista contactul cu mingea a cel puţin
unui jucător. În sfârşit, acelaşi jucător nu poate atinge din nou
mingea, după ce aceasta a căzut pe pământ trimisă tot de el.
În ceea ce priveşte serviciul, el va fi executat tot din mijlocul
terenului, însă pe rând după fiecare punct, prin rotarea jucătorilor pe
teren.
Tenisul cu piciorul este un mijloc de antrenament extrem de dinamic
şi mai ales plăcut, atât la copii şi juniori, cât şi la seniori. La nivelul
copiilor şi juniorilor, el permite învăţarea şi perfecţionarea unor elemente
tehnice, cum ar fi: lovirea mingii cu capul de pe loc şi din săritură, lovirea
mingii cu latul, cu şiretul interior sau exterior, etc. Viteza de reacţie şi de
execuţie, gândirea creatoare « în criză de timp şi spaţiu », transmiterea
precisă a mingii spre un coechipier sau spre terenul advers, sunt elemente
prezente în jocul de tenis cu piciorul.
136
Ex. 4 Îndoirea capului înainte-înapoi cu opunerea rezis-tenţei
braţelor partenerului. Rezistenţa trebuie să fie realizată prin cedare
progresivă.
139
Ex. 15 Din poziţia în sprijin culcat (înainte), îndoirea şi îndreptarea
trunchiului prin apropierea mâinilor de picioare şi invers, prin apropierea
picioarelor de mâini. Apropierea se face deplasând mâinile sau picioarele
pe sol, întinse din coate şi respectiv din genunchi.
Ex. 16 Varianta exerciţiului nr. 14, executantul aflându-se în
picioare. Braţul se duce la piciorul opus.
140
Ex. 10 Culcat pe spate, picioarele întinse, braţele lateral. Printr-o
mişcare de îndoire a picioarelor, genunchii sunt duşi până la nivelul
pieptului. Exerciţiul se repetă de mai multe ori.
Ex. 11 Ridicarea membrelor inferioare în extensie, prin balans
înapoi. Este un bun exerciţiu şi pentru tonifierea muşchilor spatelui şi
abdomenului.
Ex. 12 Din ghemuit, cu sprijin pe braţe, săritura cu picioarele întinse
înapoi, revenire. Se execută de 6-8 ori.
Ex. 13 Culcat pe spate, sprijin pe omoplaţi, bazinul ţinut între mâini.
Picioarele se află întinse în sus. Se execută pendularea lor înainte-înapoi
(imitând mersul pe bicicletă).
Ex. 14 Ca la exerciţiul nr. 13, pendularea picioarelor se va face la 45
grade. Se va trece de la mişcarea lentă, la mişcare din ce în ce mai rapidă.
Ex. 15 Culcat pe spate, braţele întinse lateral. Picioarele, lipite între
ele, sunt duse la 45 grade, de unde începe rotarea lor de la dreapta la
stânga (apoi invers). Rotaţia este cât mai amplă şi se realizează din
mişcările bazinului.
Ex. 16 Stând în echer la 45 grade picioarele întinse. Depărtarea şi
apropierea picioarelor prin încrucişarea în plan lateral a acestora.
Ex. 17 Şezând cu picioarele îndoite, tălpile lipite: arcuiri apăsând cu
mâinile genunchii în jos şi în afară în vederea creşterii mobilităţii
articulaţiei coxofemurale.
Gama exerciţiilor prezentate, pentru dezvoltarea mobilităţii
corporale, reprezintă exerciţii pentru un anumit segment al corpului.
În legătură cu părţile corpului solicitate în mai mare măsură, putem
avea:
a. mobilitate a raportului spate-membre inferioare;
b. mobilitate a raportului bazin-membre inferioare;
c. mobilitate a bustului (gât, trunchi, regiunea sacro-lombară).
Astfel de exerciţii, în funcţie de circumstanţe şi de mijloacele avute
la dispoziţie, pot fi executate:
a. fără aparate, individual;
b. pe perechi, în forma activă şi pasivă;
c. cu ajutorul anumitor dotări (bare, spaliere).
Privind respiraţia, trebuie reţinut că se inspiră atunci când
segmentele solicitate se departează unul de celălalt, expirându-se atunci
când segmentele se apropie sau revin la poziţia de plecare. Mă voi opri la
un termen introdus de Nicola Comucci numit TIMP DE INSISTENŢĂ
sau ACCENTUARE PRIN REPETIŢIE. El se produce atunci când, după
ce s-a ajuns la poziţia dorită, segmentul solicitat efectuează o mică parte a
141
traiectului de revenire pentru a lua un nou impuls şi a împinge elastic
mişcarea până la limita maximă.
Executarea unui exerciţiu pentru mobilitatea bazinului şi a
membrelor inferioare: în momentul în care piciorul aflat în aer este
sprijinit pe o palieră, gard sau umărul unui partener, putem realiza
împingeri ale bazinului spre înainte prin mişcări uşoare, repetate. Se
obţine astfel o bună elasticitate şi supleţe a muşchilor interiori ai
bazinului, a muşchilor care realizează mişcarea de împingere a piciorului
de sprijin. Realizând o bună elasticitate şi suplete, evităm în primul rând
accidentările nedorite.
În funcţie de vârsta elevilor, de exigenţele ambientale şi de
predispoziţiile individuale, aceste exerciţii pot lua diferite forme. Unii
preferă forma analitică (examinarea mişcării în cele mai mici detalii din
care să se obţină maximum de efort fiziologic specific), alţii preferă
forma imitativă (executarea unei mişcări care să imite un gest
semnificativ, cum ar fi şutul, aruncarea, etc). E greu de stabilit, pentru
cele două o scară de evaluare. Tot elevii sunt aceia care, în funcţie de
aptitudinile şi capacităţile personale, preferă una sau cealaltă dintre forme.
Utilitatea acestor forme de antrenament a fost universal recunoscută
(cu rare excepţii) chiar dacă, în ce priveşte antrenamentul de fotbal, nu se
pretinde ca ele să atingă o formă exasperantă.
Allan Wade afirmă că există jucători care antrenează mult
elasticitatea şi supleţea (pentru a deveni mai flexibili), alţii care efectiv nu
fac nimic în această privinţă. Se pune întrebarea dacă cei dintâi
procedează astfel pentru că sunt deja flexibili de la natură şi dacă ceilalţi
neglijează aceste exerciţii pentru că sunt anchilozaţi.
Obiectivele principale ale exerciţiilor pentru dezvoltarea musculară
sunt acelea de a mări capacitatea de încordare a muşchilor solicitaţi. Acest
lucru se poate realiza prin:
- învingerea greutăţii propriului corp sau a unei părţi a acestuia;
- învingerea greutăţii propriului corp prin acţiunea opozantă a unui
partener.
În ciuda anumitor divergenţe care privesc formele de aplicare,
aproape toate şcolile de fotbal sunt azi orientate pe practicarea exerciţiilor
pentru dezvoltarea musculaturii. La aceasta au contribuit în mare măsură
îmbunătăţirile notabile obţinute în disciplinele sportive (acelea în care
evaluarea se face cu metrul şi cronometrul) care au inclus aceste exerciţii
în metodele lor de pregătire.
Creşterea forţei şi a puterii musculare se poate obţine cel mai uşor la
vârsta tânăra (16-18 ani), în perioada în care individul, după încheierea
dezvoltării osoase, îşi perfecţionează dezvoltarea musculară. Va trebui
142
însă să alegem exerciţii adecvate, în funcţie de particularităţile individuale
ale jucătorului.
În cursul pregătirii fotbalistice, e preferabil a se căuta perfecţionarea
rezistenţei musculare înaintea începerii perioadei de competiţie. Această
rezistenţă poate fi menţinută prin antrenamente intermitente, dar
metodice, în cursul antrenamentului fotbalistic.
143
Exerciţiile se execută pe perechi de talie şi greutate apropiate; cele
de purtare a partenerului se fac cu mare atenţie şi moderaţie la grupele de
copii.
Ex. 1 Jucătorii se află faţă în faţă, sprijiniţi reciproc în palme. Ei se
vor împinge în braţe alternativ, la nivelul umerilor, opunându-se
rezistenţă prin cedare. Variantă: îndoirea şi întinderea braţelor se poate
realiza în acelaşi timp.
Ex. 2 Câte doi faţă în faţă, de mâini apucat. Ambii executanţi
menţin braţele şi umerii relaxaţi, lăsând corpul uşor pe spate şi îndoind
puţin genunchii. Din această poziţie se execută piruete din ce în ce mai
rapide (6-8 pe stânga, 6-8 pe dreapta).
Ex. 3 Stând unul în spatele celuilalt, braţele în jos: primul ridică
braţele lateral, al doilea caută să reţină braţele opunând rezistenţă
alternativă şi în acelaşi timp cu ambele braţe. Pe poziţia A braţele
coboară, pe poziţia B ele urcă.
Ex. 4 Faţă în faţă, cu mâna dreaptă pe umărul drept al partenerului;
pendularea înainte şi înapoi a piciorului drept. Aceeaşi mişcare cu piciorul
şi mâna stângă.
Ex. 5 Stând unul în spatele celuilalt: primul cade înapoi ţinând
corpul drept; al doilea susţinându-l cu mâinile de ceafă, îndoaie şi întinde
braţele. Prinderea partenerului se poate realiza şi prin susţinerea şi fixarea
axilelor.
Ex. 6 Primul pe spate culcat, braţele înainte; al doilea în sprijin
culcat, sprijinindu-se în mâinile primului: îndoirea şi întinderea braţelor.
Îndoirea braţelor se poate face de către unul sau de ambii parteneri în
acelaşi timp.
Ex. 7 Doi jucători, din care unul stă culcat pe spate, cu picioarele
îndoite, celălalt sprijinindu-se cu mâinile pe picioarele primului. Din
această poziţie, cel de jos împinge în sus, iar cel de deasupra opune
rezistenţă.
Ex. 8 Flotări în braţe, unul din parteneri având picioarele în sprijin
pe umerii celuilalt. Flotările sunt executate de ambii parteneri în acelaşi
timp.
Ex. 9 Îndoirea trunchiului în lateral şi tracţiunea braţelor.
Ex. 10 Executanţii se află faţă în faţă, cu picioarele depărtate. Ei se
prind şi îşi fixează braţele pe umerii partenerului. Din această poziţie, ei
execută răsuciri ale trunchiului spre stânga şi spre dreapta, insistând cu
câte 3-4 repetări pe aceeaşi parte.
Ex. 11 Jucătorii se află spate în spate, braţele întinse lateral şi
prelinse între ele prin intermediul degetelor. Ei vor face câte un pas
înainte, arcuindu-şi braţele în plan orizontal.
144
Ex. 12 (variantă a exerciţiului 11). Jucătorii vor face un pas înainte,
arcuindu-şi braţele în plan vertical, la nivelul şoldurilor.
Ex.13 Executantul, aflat în picioare, va încerca să meargă sau să
alerge, fiindu-i opusă o rezistenţă din partea unui partener. Acesta se află
în spatele său, ţinându-l de mâini sau de mijloc, într-o poziţie de
semiflexie a picioarelor.
Ex. 14 Genoflexiuni pe un picior cu ajutorul unui partener. După 5-
6 repetări rolurile se schimbă.
Ex. 15 Executantul se află în ghemuit, partenerul său în picioare, cu
braţele pe umerii acestuia. Executantul va încerca să se ridice din ghemuit
în picioare, celălalt opunându-i o rezistenţă prin cedare progresivă. După
8-10 execuţii, rolurile se vor schimba.
Ex. 16 Partenerii se afla faţă în faţă, unul cu braţele pe umerii
celuilalt. Executantul va încerca să alerge, celălalt îi va opune rezistenţă
prin cedare. După 25 – 30 m parcurşi, rolurile se schimbă.
Ex. 17 Doi sportivi, spate în spate, apucat de coate, aplecare cu
ridicarea partenerului pe omoplaţi, revenire.
Ex. 18 Jucătorii se afla faţă în faţă, şezând, cu tălpile sprijinite unele
de altele. Picioarele vor fi întinse. Se execută trageri de braţe când spre
unul când spre celălalt.
Ex. 19 Spate în spate, poziţia de plecare în picioare; braţele sunt
prinse între ele. Se execută genoflexiuni simultane, partenerii fiind
obligaţi de asemenea, să se ridice în acelaşi timp.
Ex. 20 Spate în spate, braţele prinse între ele în plan orizontal. Se
execută îndoiri laterale ale trunchiului pe o parte, cu îndoirea picioarelor
pe partea opusă.
Ex. 21 Doi jucători, dintre care unul îl susţine pe celălalt de sub
coapse; acesta se lasă pe spate până atinge cu palmele solul şi apoi revine
la poziţia iniţială. La reluare, rolurile se schimbă.
Ex. 22 Doi jucători: unul îl ţine pe celălalt de glezne pentru a
efectua flotări pe braţe. La terminarea exerciţiului, partenerii schimbă
rolurile.
Ex. 23 Genoflexiuni cu un partener în spate. Executantul se prinde
cu ambele mâini de spaliere, gard sau bara porţii. După 8-10 execuţii,
rolurile se schimbă.
145
Testul de coordonare psiho-motorie
Testul Matorin
Testul Romberg
146
Este un test psihomotor pentru evaluarea echilibrului.
Subiectul este în poziţia stând pe un picior, celălalt cu călcâiul pe
genunchiul piciorului de pe sol, braţele întinse înainte, cu degetele
desfăcute şi întinse, ochii închişi (legat la ochi).
Se cronometreză numărul de secunde cât subiectul stă în echilibru
(nu pune piciorul jos).
Tapping-test - varianta I
Materiale: cronometru, creion, o foaie de hârtie.
Pe hârtie se desenează un pătrat cu dimensiunile 20x20 cm, care,
cu două linii, este împărţit în patru părţi egale.
Elevul se aşează la masă şi după comanda “atenţie, start!”, timp de
10 secunde, în tempo maximal, pune puncte în primul pătrat.
După 10 secunde se repetă comanda şi elevul, fără să întrerupă
lucrul trece la al doilea pătrat ş.a.m.d.
Pentru ca punctele să nu se suprapună se recomandă deplasarea
mâinii în formă de cerc. Durata totală a testului este de 40 secunde.
147
Micşorarea mobilităţii (labilităţii) proceselor nervoase se manifestă
în mărirea în trepte a frecvenţei mişcărilor în al doilea şi al treilea pătrat şi
vorbeşte despre încetinirea procesului de includere în lucru.
Pentru interpretarea statistică a datelor obţinute, se adună punctele
din cele patru pătrate şi se face media.
148
10
4 2 5
1 9 6
7 3 8
Drumul figurat
Săritura la marcare
151
7. Mingile dacǎ nu sunt numǎrul 3 sau 4 reprezintă greşeli
metodice. La lovirea cu capul, copilul prinde fricǎ dacǎ e mingea grea şi
loveşte incorect, iar în final nu mai loveşte deloc, la trasul la poartǎ nu
întinde susţinut glezna sau poate provoca accidentǎri (entorse, luxaţii
articulare).
11. Zid de tras având marcat prin pătrate anumite zone unde
copilul trebuie să trimită mingea.
152
6. OPTIMIZAREA PROCESULUI DE PREGĂTIRE
LA 6-8 ANI
153
Ţinând cont că viteza şi îndemânarea sunt calităţi ereditar stabile,
determinate genetic şi că se pot dezvolta la această vârstă, au prioritate:
1. Viteza:
- exerciţii şi jocuri pentru viteza de: reacţie; repetiţie; decizie;
deplasare pe distanţe scurte;
- viteza lucrată şi cu îndemânarea mai ales în jocuri dinamice,
ştafete, parcursuri utilitar aplicative;
- datorită slabei dezvoltări a masei musculare, viteza de repetiţie
şi deplasare pe distanţe mai mari au acumulări mai mici.
2. Îndemânarea generală:
Ţinând cont de faptul că îndemânarea în fotbal, sau abilitatea,
este o componentă a îndemânării generale şi ţinând cont de
particularităţile copiilor la această vârstă, pot spune:
- se pot lucra acţiuni motrice care pot fi efectuate atât individual,
pe perechi sau grupe de jucători;
- ţinând cont de dorinţa copiilor de a descoperi ceva, este bine ca
mijloacele folosite să dea posibilitatea copiilor de a avea creativitate,
orientare în criză de timp la solicitări;
- jocurile de mişcare, cât şi traseele aplicative sunt recomandate.
- folosirea obstacolelor (jaloanele, bastoanele, gărduleţele
măresc gradul de complexitate)
3. Rezistenţa – particularităţi:
- această calitate motrică se realizează prin alergări în ritm
moderat cu creşterea progresivă a distanţelor, în funcţie de elementul de
progres, pe un fond de bună dispoziţie.
- rezistenţa se poate dezvolta şi prin ştafete, jocuri de mişcare,
cât şi în jocurile cu număr redus de jucători în inter-relaţie efort-odihnă;
- ca o apreciere din punct de vedere al fiziologiei efortului la 6-8
ani, putem semnala că greutatea corporală este mică, dar volumul inimii
mare, ceea ce permite efectuarea unor eforturi de rezistenţă deosebite
(progresiv de la 3’ la 10’ şi în serii).
- de asemenea, rezistenţa se poate dezvolta şi prin sporturi
complementare absolut necesare pentru dezvoltarea armonioasă a
organismului, cum ar fi: înotul, gimnastica aerobică, patinajul sau lucrul
cu rolele, elemente din sporturi de autoapărare.
- având în vedere că selecţia se face la vârste mici, profesorul,
antrenorul, trebuie să prevadă trăsături de ordin biologic faţă de
capacitatea organismului de rezistenţă la efort atât în condiţii de
antrenament cât şi în joc.
154
- rezistenţa cât şi dezvoltarea armoniosă se realizează şi prin
complexe de exerciţii stabile de dezvoltare fizică în sală sau afară.
4. Forţa:
- prima remarcă ar fi că forţa flexorilor este mai mare decât a
extensorilor, de aceea eforturile suprasolicitate sunt contraindicate;
- având în vedere că musculatura nu este suficient de bine
dezvoltată, se recomandă exerciţii cu propria greutate sau jocuri cu
partener;
- ca o indicaţie metodică este lucrul dinamic pentru forţă;
- ca mijloace (genuflexiuni, flotări, extensii, spate, sărituri pe un
picior sau pe ambele).
Criterii antropometrice
Criterii fiziologice
Criterii motrice
INDICI 6 ani 7 ani 8 ani
Viteză pe 25 m. 4,7 sec. 4,6 sec. 4,5 sec.
155
fără timp fără timp fără timp
Aruncarea mingii 23 m. 25 m. 27 m.
De tenis la distanţă
Criterii tehnice
156
6.4.1. Pregătirea fizicǎ
158
- preluarea efectuată cu interiorul, exteriorul, talpa;
- exerciţii de preluare combinate cu transmiteri sub forma lucrului:
cu partener; suveică faţă în faţă; pătrat;
- este foarte important de alternat atât preluarea cu piciorul de unde
vine mingea, pe poziţia viitoare unde va fi transmisă; exemplu: când se
lucrează în pătrat mingea vine din stânga preluare cu stângul, pas dreptul
în dreapta;
- acelaşi exerciţiu: - preluare cu stângul, pas stângul;
- preluare cu dreptul, pas dreptul;
iar procedeele (lat sau interior);
- se poate schimba sensul;
- copilul care pasează poate trece la coada şirului propriu, unde
pasează sau de unde primeşte pasa.
161
- să cunoaştem bine particularităţile psihice la această vârstă pentru
a-i putea înţelege şi lucra cu copiii;
- copiii vin să se joace, iar profesorul, antrenorul va trebui să-şi
realizeze obiectivele de pregătire foarte discret, folosind acele jocuri şi
structuri de exerciţii care să dea transfer pozitiv pentru fondul unui
echilibru emoţionale pozitiv;
- deci, mijloacele trebuie să fie dinamice, atractive şi schimbate în
funcţie de răspunsul copiilor pentru a nu-i plictisi.
1. Obiectivul jocului
O echipă trebuie să reuşească să înscrie cât mai multe goluri şi, în
acelaşi timp, să împiedice, prin mijloace regulamentare, echipa adversă să
intre în posesia mingii şi să înscrie.
Copiii trebuie să înţeleagă că scopul acestui joc este de a înscrie cât
mai multe goluri şi să practice un fotbal ofensiv.
2. Numărul de jucători
162
Fiecare echipă are cinci jucători: un portar şi alţi patru jucători. Se
vor putea folosi mai multe rezerve care nu vor putea să intre pe teren
decât la întreruperea jocului. Plasarea celor patru jucători pe teren este la
latitudinea fiecărui antrenor.
3. Durata jocului
Partida are două reprize de 15 minute fiecare, cu pauză între ele de
5 sau 10 minute.
4. Oficiali
Un arbitru conduce jocul. El este singurul stăpân pe teren.
Arbitrajul dirijează jocul din exteriorul terenului, asigurând şi
supravegherea unei tuşe.
Un antrenor supraveghează şi cealaltă tuşă.
5.Terenul
a) dimensiuni: dimensiunile convenabile sunt 20x30 m. Maximum
30x50 m;
b) marcarea: se va efectua cu var;
c) porţile: lungime 3 m, înălţime 2 m.
6. Echipamentul
Adidaşi sau tenişi. Cu toate acestea, pentru întâlnirile în aer liber,
pantofi de fotbal, cu crampoane de cauciuc sunt admişi.
7. Mingea
Mingea este mai mică şi mai uşoară decât una regulamentară. Este
o minge numărul 3.
8. Reguli
Regulile sunt cele ale fotbalului în 11: cu toate acestea, am adus
câteva modificări, pentru a da acestui joc valoarea educativă pentru
„ ucenicii fotbalişti”.
Repunerea in joc
Dacă mingea trece linia de tuşă, repunerea în joc, cu piciorul
(lovitură liberă directă), în locul unde mingea este ieşită.
Copiii vor evita să trimită balonul către poarta adversă (soluţie
utilizată adesea pentru a împiedica un atac advers, dar lipsită de eleganţă
şi putând fi considerată ca un gest anti-joc).
163
Copilul trebuie să „joace jocul” şi să nu caute să-l „distrugă”.
Aceste dispoziţii sunt valabile având ca scop favorizarea jocului ofensiv.
În zona de 6 m, repunerea în joc cu mâna este dictată prin decizia
arbitrului, noţiune indispensabilă fotbalului în 11.
Cornerul
Cornerul va fi, de asemenea, sancţionat printr-o repunere de la
margine, cu piciorul, din colţul de „corner”.
Aici, însă, se caută soluţia cea mai avantajoasă pentru terenul
advers. Este evident că, un corner nu va putea să fie direct transformat în
gol; va trebui ca înainte de a intra în poartă, balonul să fie atins de un
jucător.
Zona de tuşă
Zona de pedeapsă (6 m) va fi singura zonă în care portarul va avea
dreptul de a se servi de mâinile sale. Această zonă corespunde, pentru
portar, careului de 16 m pentru terenul mare.
Minge scoasă
Toate mingiile scoase în afara liniei porţii sunt repuse în joc cu
piciorul, de către portar, în zona de 6 m.
165
7. OPTIMIZAREA PROCESULUI DE PREGĂTIRE
LA 9-10 ANI
166
- este o perioadă în care formarea tehnicii de bază devine
primordială ţinând cont şi de disponibilităţile copiilor la această vârstă
printre care şi capacitatea de concentrare crescută.
- corectarea greşelilor reprezintă o altă preocupare a profesorilor-
antrenori pentru a nu antrena greşeli
- apariţia sistemului competiţional presupune şi o nouă etapă în
evoluţia copiilor
Astfel copilul se confruntă cu :
- adversari care-i solicită adoptare superioară la diferite momente ale
jocului;
- se verifică nivelul de acumulări din punct de vedere fizic, tehnico-
tactic, dar şi psihologic (dârzenia, respectul faţa de colegi de echipă,
dar şi şi faţă de adversari)
- copilul învaţă să câştige, dar şi să piardă.
167
metode şi mijloace clasice adaptative la particularităţile de vârstă şi nivel
de pregătire.
7. Dezvoltarea forţei la 9-10 ani:
- raportul dintre greutate şi masă musculară care are o pondere
mai mare, ne permite lucrul pentru forţă
- pe lângă o dezvoltare generală armonioasă, se va acorda o mare
atenţie dezvoltarii masei musculare a membrelor inferioare
- după cum am mai menţionat exerciţiile trebuie să fie dinamice,
cu greutatea propriului corp
- exerciţiile cu partener sub forma jocurilor motrice pot dezvolta
forţa creând şi o bună dispoziţie generală
8. În ceea ce priveşte mobilitatea şi supleţea trebuiesc folosite exerciţii
dinamice cuamplitudine în toate articulaţiile mari cu schimbarea planului
de lucru.
10. Conţinutul pregătirii pentru dezvoltarea motricităţii vizează jocurile
complementare, ştafetele, elemente din gimnastica acrobatică.
Criterii antropometrice
Criterii fiziologice
Vârsta 9 ani 10 ani
Repaus 67 70
Inspiraţie 71 75
Expiraţie 65 66
Capacitate vitală 1500-1700 ml 1800-2000 ml
Diametru 23 cm 25 cm
bitrohanterian
Criterii motrice
168
Săritura de pe loc 155 cm 165 cm
Rezistenţă
600 m şi 800 m
Aruncarea mingei 30 m 35 m
de tenis
Menţinut atârnat 52" 56"
Abdomene 30" 22 24
Mobilitatea 56 cm 58 cm
Coxo-femurala
Probe fizice la 9-10 ani
169
Teste psihomotrice 9-10 ani
Fizic:
- stare de sănătate perfectă şi o dezvoltare armonioasă a segmentelor,
iar musculatura coapsei reliefată
- bun nivel de dezvoltare al capacităţilor coordinative (viteză de
reacţie, orientare spaţio-temporală, echilibru, coordonare segmentară)
care-l vor ajuta în stabilizarea corectă a deprinderilor tehnico-tactice
- o capacitate de efort aerobă dezvoltată progresiv pentru volumul
inimii, fundamental rezistenţei generale
- un jucător fără viteză nu poate fi conceput în modelul de peste 10-15
ani sub formele ei (reacţie, deplasare pe distanţe scurte 5-10 m în
regim de coordonare tehnico-tactică, execuţie, repetiţie, decizie)
- la această vârstă copii care au forţă prin dotarea lor le dă încredere în
contactul cu adversarul, dar în primul rând de învingere a propriei
greutăţi
- toate calităţile motrice nu se pot dezvolta la un sportiv rigid; rezultă
că mobilitatea articulară cât şi elesticitatea musculară vor asigura atât
amplitudinea cât şi suplţea necesară pentru viitorul fotbalist.
Tehnic:
- copilul la aceasta vârstă trebuie să execute corect principalele
elemente tehnice ale jocului : intrarea în posesie, lovirea mingei cu
piciorul şi cu capul, conducerea mingei, mişcările înşelătoare, cât şi
driblingul.
- înlănţuiri de elementeale jocului (preluare – transmitere, preluare –
conducere – tras la poartă, conducere – tras la poarta)
Elemente de tactică:
- sarcinile de bază ale postului;
- dă şi dute, combinaţii de 2 jucători (1 - 2);
- depăşirea individuală;
- plasament în faza de apărare.
Calităţi psihice:
- capacitate de învăţare;
- echilibrul emoţional în rezolvarea relaţiilor de joc 1×1;
- inteligenţă motrică;
- combativitate, dar şi fair-play având în vedere că apare
competiţia în activitatea lor.
170
Cunoştinţe teoretice:
- să cunoască regulile jocului de la 6×6, la 8×8 specific
vârstei competiţiilor;
Coordonare:
- intensificarea exerciţiilor de coordonare este o prioritate, având în
vedere că această calitate îşi induce activitatea nervoasă privind
acumulările în jurul vârstei de 14 ani şi totodată reprezintă o calitate
genetic determinată.
- coordonarea generală trebuie îmbinată cu cea specifică şi chiar cu
exerciţii de coordonare tehnică fără minge;
- faptul că apelăm la elemente din gimnastica acrobatică (gama de
rostogoliri fără şi peste obstacole, sărituri fără şi cu obstacole, exerciţii de
ritmicitate, echilibru, coordonarea membrelor superioare şi a celor
inferioare);
171
- tot coordonarea poate fi dezvoltată prin alte sporturi
complementare (înotul, patinajul, cicloturismul);
- exerciţiile de coordonare, sărituri peste gărduleţe mici cu ocoliri
printre jaloane, cu o combinaţie şi finalizare cu piciorul sau capul care
ridică gradul de complexitate, solicitând disponibilităţile copiilor.
Rezistenţa:
- trebuie avut în vedere că fără o temelie care o reprezintă,
capacităţii de efort nu i se pot instala alte calităţi în perspectivă;
- dezvoltarea rezistenţei aerobe va reprezenta şi baza pentru
rezistenţa anaerobă, motiv pentru care metodica dezvoltării ei trebuie
testată periodic;
- având în vedere că este o calitate perfectibilă, dezvoltarea se face
în timp, ea dezvoltând şi calităţi psihice (voinţa de a depăşi nişte
dificultăţi dictate de efort);
- concluzionând, rezistenţa se poate dezvolta astfel:
- alergări de anduranţă în tempo uniform;
- complexe de dezvoltare fizică generală,
- circuite fizice sau fizic-tehnice,
- repetarea unor procedee tehnice pentru stabilizarea
mecanismului de bază;
- folosirea jocurilor 1×1, 8×8 cu temă pe spaţii diferite;
- individualizarea pe grupe de copii a dezvoltării rezistenţei
pentru a crea acumulări programate
Forţa:
- dezvoltarea armonioasă a musculaturii întregului corp cu accent
pe membrele inferioare pentru a face faţă procesului de pregătire, cât şi
sistemului competiţional.
- dezvoltarea musculaturii posturale,
- lucrul în circuit, cu partener, cât şi individual sunt formele de
lucru prin care se dezvoltă această calitate.
Ex: pentu lovirea mingei cu capul (întărirea musculaturii gâtului şi
spatelui). Ca mijloace se folosesc: flotări, genuflexiuni, sărituri;
- împreună cu alte calităţi, forţa se dezvoltă şi prin jocuri de
mişcare, jocuri complementare;
- jocul de fotbal pe un teren greu sau cu zăpadă, dezvoltă o calitate
care este perfectibilă şi devine importantă într-un joc în care apare
contactul.
172
Mobilitate şi supleţe:
- dezvoltarea musculaturii solicitate de joc, cât şi compensatoriu
presupune şi dezvoltarea unei mobilităţii în articulaţia capului (necesară
în lovirea mingei cu capul), a coloanei în plan antero-posterior şi sagital,
coxo-femurale în diferitele de lovire a mingei;
- supleţea musculaturii permite execuţii rapide, execuţii cu uşurinţă
şi este o calitate care se obţine greu şi se pierde uşor;
- sunt indicate exerciţiile individuale în care fiecare copil
controlează întinderile, cele pe perechi care sunt stimulative sau în grup
coordonate care urmăresc şi ritmicitatea.
173
7.4.3. Pregătirea tactică
174
- capacitatea de concentrare a atenţiei, dar şi atenţia distributivă;
- disponibilităţi privind percepţiile specializate;
- creativitatea;
- imaginaţia;
- memoria;
- echilibrul afectiv;
- capacitatea de refacere după eşec, dar şi succes;
- rezistenţa la stress;
- rezistenţa la oboseală şi durere;
- combativitatea;
- perseverenţa;
- motivaţia.
Dacă din acest tablou vom antrena pozitiv aceste calităţi psihice,
putem conduce un sportiv bine pregătit spre marea performanţă.
În continuare voi prezenta educarea acestor calităţi psihice prin
următoarele mijloace:
A. Inteligenţa:
- Formulare de întrebări pe situaţii de joc;
- Solicitare de explicaţii de ce a realizat o anumită acţiune de joc;
- Solicitarea altor situaţii de joc;
- Solicitarea de a explica anumite situaţii de joc;
- Expunerea funcţiilor specifice ale unui post în cadrul echipei;
- Evidenţierea lecturii corecte a jocului;
- Evidenţierea capacităţii de a lua decizii importante;
- Stimularea discuţiei între jucători cu scopul de a fi „prompţi”
pentru a înţelege jocul în scopul luării deciziilor inteligente.
B. Atenţie – concentrare:
- Informarea şi conştientizarea jucătorului privind erorile de
atenţie;
- Indicarea punctelor de referinţă ale fiecărui post;
- Identificarea elementelor din jur pe care se focali-zează atenţia;
- Învăţarea de focaliza atenţia pentru a pricepe detaliile jocului;
- Corelarea atenţiei cu acţiunea;
- Amplificarea şi reducerea punctelor de focalizare a atenţiei;
- Blocarea distragerilor externe;
- Blocarea distragerilor interne (gândurile);
- Evidenţierea dezvoltării corecte a atenţiei;
- Corectarea erorilor de atenţie;
175
- Utilizarea activităţii practice imaginative.
C. Adaptarea la tensiune:
- Informarea şi aducerea la cunoştinţa jucătorului despre excesiva
sau insuficienta lui tensiune;
- Ridicarea nivelului de activare sau mărire a tensiunii;
- Utilizarea respiraţiei abdominale pentru controlarea anxietăţii;
- Utilizarea exerciţiului de relaxare Breve (metoda Jacobson) pen-
tru controlarea anxietăţii (neliniştii);
- Evidenţierea nivelului de tensiune apt, potrivit;
- Evidenţierea faptului de a fi implicat în propria acţiune de joc,
izolat de tot, înţelegându-şi propriul corp;
- Utilizarea activităţii practice imaginative.
E. Încrederea în el însuşi:
- Specificarea şi elogierea jucătorului sau a echipei pentru propria
lor calificare;
- Susţinerea şi încurajarea după eroare;
- Analizarea şi elogierea muncii bine desfăşurate;
- Analizarea motivelor ce au determinat ultimul succes;
- Traducerea posibilelor dificultăţi în soluţii de aplicare;
- Evidenţierea atitudinii de recunoaştere completă a propriului
potenţial, cu intenţia de stimulare şi de a continua îmbunătăţirea;
- Evidenţierea atitudinii de a acţiona cu decizie, cu determinarea
unui jucător care este în stare să reuşească, sau va reuşi într-un mod care
nu prezintă dubii;
- Evaluarea adversarului considerat „a priori” inferior şi calcularea
riscului pentru evitarea supra-aprecierii;
- Utilizarea activităţii practice imaginative.
177
H. Controlul emoţional
- Discutarea necesităţii de controlare a propriilor emoţii;
- Evidenţierea şi controlul emoţiilor în situaţii de mare dificultate;
- Mustrarea pierderii controlului (agresiunile şi plângerile la
arbitri);
- Desemnarea unui jucător de a ajuta un alt coleg să-şi controleze
emoţiile;
- Identificarea situaţiilor în care este mai frecventă pierderea
controlului propriilor emoţii;
-* Jucătorul trebuie să identifice primele semnale (senzaţiile fizice
şi gândurile) de avertizare a pierderii propriului control;
-* Învăţarea controlării anxietăţii cu ajutorul tehnicilor de relaxare;
-* Învăţarea de a genera gânduri pozitive ce sprijină autocontrolul;
- Învăţarea de a opri şi devia gândurile negative, deci de la cele
care duc la pierderea controlului emoţional;
- Utilizarea practicii imaginative.
* Activităţile menţionate cu asterisc sunt făcute de psiholog, printr-o
muncă individuală cu un singur jucător, pe propria răspundere sau la
sugerarea antrenorului. Alte acţiuni pot fi realizate direct de antrenor şi de
preparatorul fizic, asistat şi sfătuit de un psiholog sportiv.
J. Receptivitatea şi asimilarea:
- Evidenţierea atitudinii de a asculta şi a pune între-bări;
- Formularea întrebărilor după o explicaţie pentru a vedea ce
jucători au înţeles;
- Evidenţierea rezultatelor pozitive privind ceea ce a fost explicat
şi cerut;
- Evidenţierea acceptării criticilor;
- Evidenţierea acceptării greşelilor.
178
K. Identificarea şi integrarea în grup:
- Culegerea de informaţii ce ajută la cunoaşterea mai bună a
jucătorului;
- Solicitarea punctului de vedere al jucătorului;
- Darea de informaţii pentru a înţelege rolul fiecărui jucător în
cadrul echipei;
- Stabilirea regulilor de bază ce conduc la convieţuirea în grup;
- Stabilirea obiectivelor echipei;
- Simularea unui conflict între jucător şi echipă, cu propunerea de
a-l convinge şi a-l compromite în încercare de a găsi soluţii;
- Distribuirea rolurilor informale între membrii echipei;
- Analizarea dinamicii interne a echipei;
- Organizarea meselor în sala de prânz;
- Organizarea camerelor;
- Propunerea de a organiza împreună câteva activităţi extra -
fotbalistice;
- Organizarea unor reuniuni periodice cu propunerea de a analiza
cum stau lucrurile la echipă;
- Evidenţierea respectării normelor interne;
- Evidenţierea sacrificiului individual în beneficiul echipei.
179
- prin repaos (nu efectuează activitate);
- prin odihnă (se referă la perioada de după efort);
- prin somn (deconectarea de mediul extern, refacere fizică şi
psihică);
- colectivă (forme organizate);
- alimentaţia (raport consum energetic – consum caloric).
- refacere prin vitamine – susţinătoare de efort (energetice şi
protectoare);
- refacere prin mijloace balneo-hidroterapeutice;
- regimul de viaţă al copilului (raportul dintre efort sportiv, efort
psihic şcolar, alte preocupări cum ar fi calculatorul, deplasările; igiena
personală).
180
16. Să ştie să analizeze o situaţie de joc, chiar o întreagă partidă,
incluzând aici şi jocul adversarului cu părţile bune şi cele
vulnerabile.
Obiectivul jocului
O echipă trebuie să reuşească să înscrie cât mai multe goluri şi, în
acelaşi timp, să împiedice, prin mijloace regulamentare, echipa adversă să
intre în posesia mingii şi să înscrie.
Copiii trebuie să înţeleagă că scopul acestui joc este de a înscrie cât
mai multe goluri şi să practice un fotbal ofensiv.
181
Numărul de jucători
Fiecare echipă este alcătuită din opt jucători, din care unul este
portar. De asemenea, fiecare echipă poate să prezinte mai multe rezerve.
Rezervele pot sa intre în joc în orice moment al patidei, cu condiţia să
aştepte întreruperea jocului şi să se prezinte la arbitru.
Durata partidei
- pentru copiii între 8 şi 9 ani - două reprize de 15 min, fără
prelungiri;
- pentru copiii între 9 şi 10 ani - două reprize de 20 min, fără
prelungiri.
Pauza dintre reprize va fi de max. 10 min.
Oficiali
Identic fotbalul în 11.
Terenul de joc
Lungime: de la 50 m până la 70 m;
Lăţime: de la 40 m până la 55 m;
Poarta: lungime 5 m şi înălţime 2 m;
Cercul central: raza de 6 m.
Echipamentul de joc
Identic fotbalului în 11.
Mingea
Folosirea unei mingi nr.4 este recomandată pentru categoriile de
copii mici.
Reguli
- Lovitura de incepere
Identic fotbalului în 11.
- Mingea in joc
Identic fotbalului în 11, dar nu se aplică regula offsaidului.
182
- Gol marcat
Identic fotbalului în 11.
- Greşeli şi incorectitudini
Identic fotbalului in 11.
- Lovituri libere
Toate loviturile libere sunt directe. Identic fotbalului în 11, cu
excepţia distanţelor: 6 m în loc de 9,15 m.
- Lovitura de pedeapsă de la 9 m
Identic fotbalului în 11. O lovitură de pedeapsă va putea să fie
dictată de arbitru.
- Recuperarea de la margine
Identic fotbalului in 11.
- Lovitura de la poarta
Identic fotbalului in 11.
- Lovitura de la colţ
Identic fotbalului în 11, cu excepţia distanţei: 6 m în loc de 9,15
m.
183
1. Elementul de progres al copilului;
2. Capacitatea de a efectua corect testele, eliminând cât mai
multe greşeli.
3. Dorinţa de autodepăşire.
4. Reacţia neuromotorie independentă de voinţa copilului.
5. Capacitatea de învăţare, inteligenţa motrică.
8. OPTIMIZAREA PROCESULUI DE PREGĂTIRE
PRIN JOCURILE CU NUMĂR REDUS DE JUCĂTORI
Descriere:
Ce urmărim ?
184
Pentru jucătorul în atac:
- 1 x 1 cu faţa;
- 1 x 1 din lateral;
- 1 x 1 cu spatele la joc;
sunt trei soluţii practice care lucrate metodic de la careul 10 x 10 în
condiţii pasive, semi-active, active, obişnuieşte jucătorul de la A la Z cu
situaţiile concrete ale jocului.
a) La 1 x 1 cu faţa la joc
186
- în faza de apărare, dacă interceptează jucătorul primeşte un
punct sau poate declanşa atac;
- acelaşi exerciţiu, dar jucătorul în atac este obligat să aşeze
mingea într-unul din colţuri; astfel, jucătorul în atac este obligat să
protejeze, să dribleze şi să se adapteze mişcărilor apărătorului obligat la
rândul său:
- să nu se elimine;
- să se apere cu paşi mici;
- să anticipeze;
- să acroşeze sau să deposedeze;
- să încerce să rămână în posesie.
1 x 1 careu 10 x 10 m.
CAREU 20 X 10 m. 1 x 1
Indicaţii metodice
1 x 1 (spaţiu 20 x 20 m.)
- A trebuie să-i marcheze lui B în trei porţile cât mai multe goluri
într-un minut, (1,5 m.);
- Rolurile se inversează după 1 minut.
2 x 1 şi 1 x 2
190
- În toate variantele în care se joacă trebuie să avem ca bază 1 x 1,
să valorificăm la maxim unghiurile de joc, distanţa faţă de adversar,
apariţia coechipierului ca superioritate, din lateral, din poziţia avansată.
- Calitatea execuţiei este condiţionată de bagajul tehnic, inteligenţa
tactică şi viteza de joc.
2 x 1 (careu 10 x 10 m.)
- Liber;
- Număr limitat de atingeri.
Sarcini:
- demarcaj;
- joc direct, deviere, combinaţie;
- obişnuirea cu adversarul, deci relaţia de adversitate;
- susţinerea posesorului temporar al mingii.
Indicaţii metodice
- Poziţia celui de-al doilea jucător este foarte importantă dacă apare
din spatele adversarului, lateral sau superioritate pe spaţiul liber pe un 1 x
1 cu fixare.
- Importantă este şi intrarea în posesie a unuia din jucători (dacă i
se transmite pasul pe spaţiul liber 1 x 1, după care este susţinut cu pas din
lateral, în tandem.
- Acelaşi exerciţiu pe spaţii mai mari 20 x 10 m., favorizând jocul
în adâncime: atingerea liniei de fund; menţinerea posesiei; finalizarea la
o poartă mică (1 m.).
Lucrul practic şi de subtilitate ar fi eficienţa 1-2-ului, cât şi unghiul
+ viteza în care se execută, distanţa între coechipieri, eliminarea
adversarului prin pas, acţionarea lor simultană.
191
- Actualmente reprezintă jocul din devieri subtile având ca
argumente eficienţa prin surprinderea adversarului, aceşti adversari care
în fotbalul mondial şi-au îmbunătăţit considerabil mijloacele tehnice de
apărare, să nu mai vorbim de dublaje, triplaje, constrângeri, etc.
- Surpriză în combinaţii sunt şi: învăluirile; blocările; demarcările
false.
- Dar revenind la 1-2, voi exemplifica câteva tipuri: 1- 2 cu unghi
(jucător care iese la primire); 1- 2 clasic – jucător fix în adâncime; 1- 2
din mişcare liniară.
- Să nu neglijăm faptul că este un mijloc cu relaţie de superioritate,
în comparaţie cu 1 x 1 – egalitate numerică, acest plus care trebuie
valorificat.
2 x 1 pe zone de teren specifice combinaţiilor din teren M+A x F
1x2
- Este unul din mijloacele de mare actualitate mai dificil de realizat,
dar prezent în situaţiile de joc actuale, când jucătorii sunt nevoiţi să
rezolve în criză de spaţiu şi timp situaţiile de joc ivite în inferioritate
numerică PE FAZĂ;
- În acest joc, arma de bază o reprezintă driblingul şi lupta pentru a
realiza depăşirea adversarilor;
192
- Este un joc bun şi pentru apărătorii care rezolvă marcajul,
dublajul, pressing-ul (constrângerea posesorului de minge);
Faptul că jucătorul pleacă cu mingea la picior sau intră în posesie
sub marcaj este o diferenţă importantă, antrenorul perfecţionând ambele
situaţii în jocul pe fază.
1 x 3 careu 15 x 15 m.
2x2
2 x 2 – 20 x 10 m.
Sarcini:
1. Combinaţiile la finalizare.
2. Dacă apărătorii interceptează, pot ieşi pe contra-atac cu 10 pase
sau aducerea mingii la centru (2 x 5 atacuri).
3. Variante de apărare (unul tatonează, celălalt dublează, marcaj
om/om) cu scopul în prima fază de a-l întârzia pe adversar la construcţie,
iar în al II-lea, de a bloca adversarul pentru a-l aduce pe al III-lea la
superioritate.
- Altă variantă: 2 x 2 la o poartă din minge aruncată de antrenor
(cine câştigă mingea, e în atac) – spaţiu ½ teren.
3x2
196
- Aceeaşi precizare ca la 2 x 2, exerciţiul poate deveni complex
dacă apărătorii interceptează (devine 2 x 3) cu posibilitate de finalizare, 5
pase sau să ajungă cu mingea la centru.
Această variantă rezolvă o problemă importantă a jocului
(recuperarea rapidă a mingii în zona în care a fost pierdută sau întârzierea
atacului advers).
* 3 x 2 executat din conducere pe zona laterală cu centrul pe 2 x 2
şi centrare (scurt, lung sau înapoi).
Acest exerciţiu 3 x 2 lucrat pentru contra-atac poate fi condiţionat
de timpul în care se trage la poartă, număr de pese, forţând jocul direct pe
poartă.
* 3 x 2 se poate exersa şi la executarea repunerilor de la margine
cu schemă tactică - blocare;
- încrucişare;
- scurt-lung;
- lung-deviere pe interior.
* 3 x 2 (Joc 2 x 2 la două portiţe mici, teren 20 x 20 m., cu al III-
lea jucător la echipa care are mingea):
- joc care stimulează jocul în atac în superioritate numerică, dar
şi obişnuirea apărătorilor cu inferioritatea numerică.
- stimulativă este trecerea jucătorului alternativ la echipa care
are mingea, ceea ce creează surpriză;
- reprizele scurte 3–5’, cu teme variate creează acumulări,
atractivitate, transfer la joc.
2x3
3x1
3x3
Spaţii de lucru:
- Se joacă :
- numai cu capul;
- cu capul şi piciorul;
- numai cu piciorul.
200
- în funcţie de particularităţi.
4 x 1 careu 3 x 3 m.
- liber, 2, 1 atingeri.
- Exerciţiul dezvoltă simţul mingii, dar poate fi şi exerciţiu de
relaxare pentru sportivii avansaţi, creând bună dispoziţie.
4x2
- „Mâţa din copilărie” a fost evaluată şi analizată de specialişti,
dându-i valenţe deosebite acestei relaţii de superioritate.
4 x 2 pe perechi de 2 jucători
201
- Exemplu: (2 galbeni, 2 roşii, 2 albaştri);
- 2 în mijloc şi 2 + 2 pe margini; la orice greşeală intră în mijloc
ambii jucători;
- Se poate juca cu atingerea mingii sau intrarea în posesie de către
jucătorii din mijloc.
4 x 2 pe ½ teren la o poartă
Variante:
2 x 2 cu un 1 jucător care apare în superioritate, celălalt rămânând
la susţinere:
- favorizează crearea superiorităţii numerice prin apariţia unui
jucător din spate;
- se poate juca cu mingi pe unul din cei doi jucători avansaţi, cu
continuările specifice:
* finalizează dacă are spaţiu;
* combină cu celălalt jucător avansat;
* redublează pentru jucătorul la susţinere şi este evoluat
jucătorul apărut, superioritate pe spaţiul liber;
* direct cu jucător superioritate.
Acest exerciţiu favorizează exersarea jocului la margine, cu
finalizare în condiţii apropiate de joc:
- scurt (câştigarea prim-planului adversarului fără ieşire din cadrul
porţii);
- lung - cu soluţii de aşezare sau de finalizare.
- înapoi cu finalizare pentru jucător venit din spate, lansat şi
nemarcat.
4 x 2 - ½ teren la o poartă:
- pentru apărători:
* rezolvarea 2 x 4;
* luptă în careu în condiţii - semi-active;
- active.
- se poate da libertate fundaşilor dacă interceptează să joace 2 x 4
cu:
* 5 pase;
* ieşire cu mingea la centru, obişnuindu-i cu apariţii
surpriză din linia a III-a şi crearea de superioritate numerică cu faţa la joc.
Această variantă trebuie să obişnuiască jucătorii în atac cu:
- încercare de recuperare pentru jucătorii cei mai avansaţi, apropiaţi
de minge, în frunte cu cel care a pierdut mingea;
- blocarea celuilalt jucător care pleacă pe spaţii libere.
4 x 2 cu varianta 2 x 2 + 2 extremităţi:
- devieri;
- 1-2, 1-2 pentru al III-lea;
- pase redublate, scurt, lung;
- trecerea de la dribling la jocul direct;
203
- schimbarea direcţiei de joc;
- susţinere - sprijin.
Apare tactica colectivă în atac în relaţia doi-trei-patru jucători, cu
spaţiul îngustat în lăţime, obligând alternarea jocului scurt – combinaţia
cu jocul lung.
2x4
4x3
4 x 4 - relaţia de egalitate
- Spaţiu: ¼ teren;
- Tema: conservarea posesiei mingii;
- Număr de atingeri: liber, 3, 2, 1 sau alternând numărul de atingeri
cu: jocul direct; pasa lungă; combinaţiile: * 1-2, 1-2 pentru al treilea;
* scurt-lung.
- Sarcini:
- Fără minge: - demarcări în ambele sensuri căutând spaţiu liber;
- demarcări simultane: * pentru intrarea în posesie;
* false.
- susţinere-sprijin;
- unghiuri de demarcare.
- Se joacă cu: - marcaj om/om;
- recuperare pe condiţionarea numărului de atingeri;
- numărarea paselor unei echipe.
4 x 4 pe ½ teren la 2 porţi
207
- În toate variantele, finalizarea apare în criză de spaţiu şi timp din
1-2-3 pase, din poziţii neprevăzute, aşa cum se întâmplă şi în timpul
jocului;
- Efortul mare în ambele faze, concentrarea permanentă, viteza de
decizie şi execuţie sunt câteva dintre caracteristicile acestor mijloace.
5x5
208
- Complexitatea exerciţiului e dată de prezenţa adversarului activ,
creând o fracţiune de joc pe zonă laterală, în cadrul concepţiei de joc.
* Un joc important pentru finalizare este realizat într-un spaţiu
limitat la două porţi, în criză de spaţiu şi timp. Exerciţiile de la 1 x 1 la 5
x 5 în într-un spaţiu cum ar fi 20 x 20 m., 20 x 30 m., 30 x 30 m., etc.
Jocul poate începe de la 5 x 5 şi când se marchează iese pe margine câte o
pereche, până când se ajunge la 1 x 1 şi reîncepe jocul.
Temele vor fi adaptate posibilităţilor jucătorilor ca şi durata
reprizelor de lucru.
Variante:
- liber numărul de atingeri;
- liber numărul de atingeri, dar marcaj om/om;
- trei, două atingeri şi accelerare după pas:
* fără marcaj;
* cu marcaj om/om;
* cu recuperare colectivă.
- o singură atingere sau acţionare în viteză cu mingea la picior;
- o singură atingere;
- golul valabil dacă se marchează după efectuarea a maxim
două pase;
- în funcţie de solicitările antrenorului: gol dublu din pas
înapoi, execuţie cu capul, gol direct din minge degajată de portar.
Efectul asupra factorilor antrenamentului:
- dezvoltă viteza sub toate formele ei (reacţie, execuţie,
decizie, V x F, F x V (detenta la pornire);
- dezvoltă Rs x V x F x I;
- dezvoltă forţa în condiţii de contact;
- dezvoltă calităţi psihice cum ar fi: atenţia (concentrată şi
distributivă), puterea de decizie în criză de spaţiu şi timp, orientarea
rapidă în funcţie de situaţii neprevăzute, puterea de luptă, dorinţa de a
câştiga.
Acelaşi exerciţiu de la 1 x 1 la 5 x 5 se poate efectua
suplimentând câte un jucător aproape de fiecare bară, cu care jucătorii din
teren pot pasa, însă în acel moment sunt obligaţi să tragă la poartă (model
de aşezare).
5 x 5 la o poartă pe ½ teren
210
Jucătorii în faza de apărare:
- marcaj: * zonă om/om;
* om/om cu sarcini speciale:
- cu doi atacanţi;
- 1 A + 1 M coordonare;
- ieşirea din apărare:* 10 pase;
* ajunge cu mingea la centru.
Jucătorul care interpretează, accelerează pe spaţii libere pentru a
câştiga spaţiu, timp, după care urmează valorificarea conservării sau
ajungerii la centru cu mingea.
Jucătorii care au fost în atac încearcă recuperare sau întârziere, fiind
atenţi la jucătorii plecaţi pe spaţii libere în adâncime, valorificând şi
unghiurile de joc.
Pentru o dozare corespunzătoare se poate juca:
a) cu număr de acţiuni numai pentru echipa în atac;
b) cu atac – apărare;
c) cu trei echipe 5 x 5 pe tot terenul, 5 x 5 la o poartă echipa în
apărare devenind în acţiunea următoare echipă în atac cu o a III-a echipă
pe ½ cealaltă de teren.
Se realizează o mai judicioasă repartizare a efortului.
- în apărare:
- echilibru defensiv, acoperirea şi anticiparea jocului
adversarului;
- faptul că se joacă în toate sensurile, obligă jucătorii să se
informeze permanent;
211
- efortul solicitant presupune dozarea corespunzătoare a
reprizelor de lucru.
4x5
6x3
212
- 6 jucători plasaţi pe marginea careului pasează între ei, încercând
să lovească cu mingea pe cei trei din mijloc; mingea circulă numai pe jos;
- Pentru jucătorii fără minge dezvoltă viteza de reacţie, atenţia
distributivă, anticiparea;
- Pentru cei cu mingea dezvoltă precizia în lovire, ca şi viteza de
decizie.
6 x 6, 7 x 7, 8 x 8
7 x 7, 8 x 8 pe ½ de teren
8x8
- Porţile sunt cele două normale de la joc şi încă patru porţi mobile
aşezate la 25 m. pe părţile laterale în ambele jumătăţi de teren; aşadar,
sunt poziţionate în ambele părţi faţă de cele două porţi normale;
- Temele pot fi diferite:
1. Fiecare echipă apără poarta de pe lungimea terenului şi poate
marca în celelalte porţi;
2. Fiecare echipă apără cele trei porţi din propria jumătate şi
poate marca numai la celelalte trei porţi din terenul advers.
217
- Teme:
* Liber numărul de atingeri şi marcaj în zonă;
* Liber numărul de atingeri şi marcaj om/om;
* Două atingeri şi accelerare după pas marcaj zonă;
* Două atingeri şi accelerare după pas marcaj om/om;
* Două atingeri sau conducere în viteză cu mingea la picior, iar
pe apărare una din forme.
- Exerciţiile contribuie la dezvoltarea capacităţii de orientare în
spaţiu şi la alegerea celei mai bune soluţii pentru finalizare, valorificând
prin schimbarea direcţiei crearea superiorităţii numerice şi dezechilibrarea
adversarului;
- Pe faza de apărare, acoperirea prin echilibru numeric tuturor
zonelor apărând porţile unde adversarul poate marca.
218
9. REFACEREA BIOLOGICĂ A COPIILOR DE
6-10 ANI, DUPĂ EFORT ÎN JOCUL DE FOTBAL
REFACEREA ÎN SPORT
Refacerea este o componentă importantă a antrenamentului sportiv
deoarece este o etapă a procesului de adaptare a organismului la efort, iar
la 6-10 ani, copilul trebuie educat pentru a avea nivelul de cunoştinţe care
să-l ajute pentru pregătire şi joc.
PRINCIPIUL SUPRACOMPENSĂRII:
- STIMUL;
- OBOSEALĂ;
- REFACERE (parametrii revin la valorile iniţiale aplicării
stimulului);
- ADAPTARE – SUPRACOMPENSAŢIE (parametrii au valori
mai bune ca cele iniţiale).
ROLUL REFACERII:
- Este esenţială în obţinerea performanţei sportive. Timpul alocat
refacerii este esenţial pentru realizarea supracompensării;
- Rol important în prevenirea traumatismelor şi a supra-
antrenamentului. Oboseala produsă de o refacere incompletă este
înalt corelată cu riscul de traumatisme şi cu supraantrenamentul.
TIPURI DE REFACERE:
- Refacerea pe termen scurt:
* refacerea imediată după un antrenament sau o competiţie:
- Refacerea pe termen lung:
* refacerea după o săptămână sau etapă de antrenament
REFACEREA ACTIVĂ:
- Constă în exerciţii de intensitate scăzută la sfârşitul şedinţei de
antrenament;
- Determină înlăturarea mai rapidă a lactatului produs de efort;
- Intensitatea exerciţiilor este la 30% din cea din antrenament pe o
perioadă de 10-15 min.
220
SOLUŢII DE REHIDRATARE:
- Cantitatea de lichide administrată trebuie să fie egală cu 1,5 litri
pentru fiecare kilogram pierdut în antrenament (cel puţin 500
ml);
- Soluţia de rehidratare optimă conţine;
- 6% glucoză (suc de fructe îndulcit cu miere).
DUŞUL POST-EFORT:
- Rol: stimularea circulaţiei pentru spălarea produşilor de
metabolism, relaxarea musculară;
- duş cald, 370 timp de 15 min (minim);
- duşuri alternative cald-rece (2 min cald şi 30 sec. rece cu 1 min
de temperatură medie între, repetate de 4 ori).
NUTRIŢIA POST-EFORT:
- Carbohidraţi: * pentru refacerea glicogenului;
- Proteine: * pentru repararea leziunilor tisulare;
- Radicali alcalini: pentru a combate acidoza indusă de efort. Se
administrează la o oră după efort (max. 2 ore).
NUTRIŢIA POST-EFORT:
- Primele 15 minute post-efort: suc de fructe îndulcit cu miere
(realizează rehidratarea, aportul de carbohidraţi şi radicali
alcalini);
- După o oră (maxim două): „masa de refacere” (conţine
carbohidraţi şi proteine în proporţie de 4:1).
MEDICAŢIA DE REFACERE:
1. Minerale;
2. Vitamine;
3. Carbohidraţi;
4. Proteine (aminoacizi);
5. Diverse:
* nespecifice (Gerovital, Aslavital, Ginseng, Folcisteina –
U, Vitamina B 12;
* musculotrope (Antioxidante: Vit. A,C,E, Seleniu);
* neurotrope (Piracetam – Nootropil, Piravitan);
* hepatotrope (Aspartat de Arginina 1 g);
* alcalinizante (Bicardonat de Sodiu 5-10 grame după
antrenament).
221
MASAJUL:
- produce relaxarea musculară;
- stimulează circulaţia locală;
- stimulează înlăturarea produşilor de metabolism prin creşterea
întoarcerii venoase;
- efect anti-stress şi anti-algic prin eliberarea de endorfine;
Durata 15-60 min.
SOMNUL:
- Scade nivelul cortizonului (hormon de stres);
- Creşte nivelul hormonului de creştere (rol în reparaţia tisulară);
- Creşte sinteza de glicogen;
- Refacere psihologică.
222
c) parametrii neuroendocrini: în 2-3 zile după efectuarea efor-
tului.
- Formele refacerii pentru activitatea fotbalistică sunt:
a) refacere spontană – naturală, realizată prin odihnă pasivă, pe
baza transformărilor biochimice şi psiho-fizice, individuale ale
jucătorilor;
b) refacere dirijată – cu mijloace externe adăugate, care creează
cea mai importantă parte a refacerii „supra-compensaţia”;
Capacitatea de refacere după efort depinde de o serie de factori:
gradul de antrenament şi starea fotbalistului; nivelul vârstei: jucătorii
tineri se refac uşor; vechimea în fotbal cu întregul său evantai de
modificări funcţionale; complexul de factori extra - sportivi (alimentaţia,
regimul de viaţă, excitanţi naturali ai mediului extern).
De obicei, antrenorii îşi apreciază lucrul în funcţie de cât de bine
îşi antrenează jucătorii, în timp ce multe dintre elementele
antrenamentului sunt, deseori, bine făcute, cei mai mulţi antrenori
neglijează să acorde atenţia cuvenită metodelor şi tehnicilor de refacere,
deşi folosirea tehnicilor de refacere este la fel de importantă ca
antrenamentul.
Cu cât jucătorii se refac mai repede după antrenamente sau jocuri,
cu atât se poate lucra mai mult, iar nivelurile crescute se antrenamente se
traduc printr-un joc mai eficace. De aceea, toţi cei implicaţi în
antrenamente ar trebui să-şi schimbe mentalitatea referitoare la
importanţa odihnii şi a refacerii.
Se pot folosi multe metode şi tehnici de refacere în urma oboselii
antrenamentului şi a jocurilor. Cu cât se înţeleg şi se folosesc mai bine
aceste tehnici, cu atât se controlează mai bine oboseala şi astfel, se
previne efectul nedorit al antrenamentului excesiv.
Multor jucători li se impune un program foarte încărcat de jocuri,
de călătorii şi de antrenamente. De aceea, ar trebui să folosim metodele de
a depăşi ceea ce micşorează eficienţa jucătorilor. Pentru a mări beneficiile
antrenamentului şi eficienţa jucătorilor în timpul jocurilor, ar trebui să
avem tot timpul în minte lanţul evenimentelor dinainte de joc şi după joc.
Astfel, va trebui: să ne antrenăm cât de des posibil; să ne relaxăm
înainte de fiecare joc pentru a elimina oboseala fizică şi mentală; să jucăm
şi să folosim tehnicile de refacere pentru a îndepărta oboseala acumulată
în timpul jocului.
Folosirea tehnicilor adecvate de refacere accelerează viteza de
refacere şi revenire, şi scade nivelul oboselii şi al frecvenţei
accidentărilor. Trebuie să reţinem că, atunci când jucătorii sunt obosiţi,
coordonarea lor slăbeşte şi nivelul de concentrare este mai mic şi de
223
scurtă durată, ajungându-se la mişcări necontrolate şi ineficiente, în
consecinţă, şansele accidentărilor putând creşte.
225
pot folosi 15-20 de minute înainte de antrenament, 10 minute după duşul
de antrenament şi puţin mai mult după o baie fierbinte sau saună.
Fie că este făcut de un masor profesionist, fie că este auto-masaj
(trebuie să se înveţe procedurile), masajul are un efect foarte pozitiv
asupra jucătorilor prin reducerea oboselii, furiei, stării depresive şi de
anxietate. Prin tehnicile specifice, masajul creşte circulaţia sanguină,
aducând mai mult oxigen şi substanţe nutritive celulelor muşchilor,
îndepărtând inflamaţiile excesive şi înlăturând oboseala musculară.
Terapia la cald – modalităţile de folosire a căldurii apar sub forme
diferite, cum ar fi: sauna, băile fierbinţi şi de aburi, precum şi împachetări
umede la cald. Baia de aburi şi sauna au efect atât asupra corpului, cât şi a
minţii.
Duşurile fierbinţi (36-42 grade Celcius) timp de 8-10 minute
relaxează musculatura şi îmbunătăţeşte circulaţia sanguină.
Adâncimea de pătrundere a căldurii, în timpul saunei, este de
aproximativ 4 cm. şi se stimulează transpiraţia care înlătură toxinele din
organism şi îmbunătăţeşte somnul.
Dacă toxinele nu ar fi eliminate, atunci se prelungeşte starea de
oboseală, afectându-se stimularea sistemului nervos central.
Terapia prin căldură nu trebuie să se aplice imediat după
antrenament când sunt traume sau când un jucător are febră.
Băi-reci calde – prin alternarea terapiei la rece cu cea la cald.
Jucătorii beneficiază de acţiunea de „pompare” a muşchilor (vasodilataţie
şi vasoconstricţie) care face ca sângele să circule prin corp mai repede,
furnizând substanţe hrănitoare şi oxigen celulelor musculare.
Băile reci-calde alternează duşul rece timp de 1 minut, cu cel
fierbinte timp de 5 minute, începând şi sfârşind cu rece, pornind de la
extremităţi şi apoi trupul.
Sunt adecvate pentru rănirile superficiale, pentru relaxarea
muşchilor şi îndepărtarea toxinelor din corp.
La fel ca celelalte modalităţi, băile reci-calde pot fi folosite la 1-2
ore după antrenament sau după un joc, acasă sau la o cameră de hotel.
Presopunctura – este un masaj energetic care se bazează pe
mobilizarea energiei vitale ce există şi circulă în organismul uman.
Laseroterapia – reprezintă una din cele mai moderne metode
utilizate în medicina clasică şi în cea sportivă. Laserul produce o serie de
efecte ca: anti-inflamator, antiedemos, vasodilataţie locală.
Sauna, masajul cu jet rece, sauna uscată şi duşul tradiţional sunt
accesibile multor jucători. Prin folosirea lor, jucătorii se vor reface mai
repede, vor fi mai energici şi pregătiţi pentru o altă sesiune de
antrenament sau alt joc.
226
10. PLANIFICAREA ŞI EVIDENŢA PROCESULUI DE
PREGĂTIRE PENTRU JUCĂTORII DE FOTBAL
DE 6-10 ANI
228
respective. Obiectivele mezociclurilor cuprind în enunţul lor, de obicei, şi
metodele şi mijloacele prin care se realizează.
Microciclurile de antrenament reproduc cu exactitate conţinutul
lecţiilor de antrenament, în funcţie de orientarea macrociclului pe care îl
compun. În ce priveşte forma lor de alcătuire, nu există unitate. În jocurile
sportive se practică sistemul enumerării mijloacelor de pregătire
raţionalizate şi standardizate pe componente ale antrenamentului şi
dozarea acestora în lecţiile programate nu numai pe săptămână, ci pe
întreg mezociclul.
Volumul de antrenament se concretizează în numărul de zile de
antrenament, de efort, zile de concurs şi zile de refacere, toate acestea
fiind repartizate pe structurile antrenamentului. Locurile şi formele de
pregătire evidenţiază localităţile care pot asigura prin climat şi bază
materială cele mai bune condiţii de pregătire. Aceasta după formă, poate
fi concretizată sau descentralizată, variante preferate în funcţie de
sarcinile antrenamentului.
Curba sau graficul formei sportive reprezintă sub formă intuitivă
evoluţia capacităţii de performanţă a sportivului, în concordanţă cu
sarcinile pregătirii şi mai ales cu datele de desfăşurare ale jocurilor
oficiale. Aşa cum aminteam în capitolele anterioare, cel mai înalt nivel al
formei sportive se preconizează a fi atins cu prilejul celui mai important
joc, obiectiv sau perioadă.
CAIETUL ANTRENORULUI
Este documentul de evidenţă al antrenorului şi în acelaşi timp de
verificare a muncii de zi cu zi.
Nr. FIŞĂ INDIVIDUALĂ – MODEL
crt.
1. NUMELE ŞI PRENUMELE
2. DATA ŞI LOCUL NAŞTERII
3. ADRESA
4. TELEFON
5. ŞCOALA
6. POSTUL ÎN ECHIPĂ
7. TALIA
8. GREUTATEA
9. ANVERGURA
10. DIAMETRUL BIACROMIAL
11. DIAMETRUL BITROHANTERIAN
12. CAPACITATEA VITALĂ
13. CAPACITATEA AEROBĂ-ALACTACIDĂ
14. VITEZA DE REACŢIE
15. VITEZA DE EXECUŢIE
16. VITEZA DE DEPLASARE (30 m)
229
17. LUNGIME DE PE LOC
18. ARUNCAREA MINGII CU MÂNA
19. DEGAJĂRI CU PICIORUL
20. FLOTĂRI
21. TRACŢIUNI ÎN BRAŢE
22. GENUFLEXIUNI PE UN PICIOR STÂNG DREPT
23. TESTUL COOPER
LOVIREA MINGII CU PICIORUL
CU STĂNGUL CU DREPTUL
CU LATUL
CU ŞIRETUL PLIN
CU ŞIRETUL EXTERIOR
24 CU ŞIRETUL INTERIOR
DIN VOLE
DIN DEMI-VOLE
CU CĂLCIUL
DIN DEVIERE
PRELUAREA MINGII ROSTOGOLITE
CU STĂNGUL CU DREPTUL
CU LATUL
25 CU EXTERIORUL
CU INTERIORUL
2 PRELUAREA MINGII VENITĂ CU BOLTĂ PRIN AMORTIZARE
26 CU CAPUL
CU PIEPTUL
CU COAPSA ST DR
CU ŞIRETUL PLIN ST DR
7 DEPOSEDAREA ADVERSARULUI DE MINGE
27 DIN FAŢĂ ST DR
DIN LATERAL ST DR
DIN SPATE ST DR
28 CONDUCEREA MINGII CU STÂNGUL CU DREPTUL
CU ŞIRETUL PLIN
CU ŞIRETUL EXTERIOR
CU ŞIRETUL INTERIOR
29 PROTEJAREA MINGII
DE PE LOC
DIN MIŞCARE
30 MIŞCAREA ÎNŞELĂTOARE PE PARTEA ST. PE PARTEA DR.
SIMPLĂ
DUBLĂ
31 LOVIREA MINGII CU CAPUL
DE PE LOC CU PICIOARELE PE ACEEAŞI LINIE
DE PE LOC CU UN PICIOR ÎN FAŢĂ
DIN SĂRITURĂ CU BĂTAIE PE UN PICIOR
DIN SĂRITURĂ PE AMBELE PICIOARE
DIN ALERGARE
DIN PLONJON
230
32 ARUNCAREA MINGII DE LA MARGINE
DE PE LOC
CU ELAN
CU PICIOARELE PE ACEEAŞI LINIE
CU UN PICIOR ÎNAINTE
33 MARCAJUL
STRICT
LA INTERCEPŢIE
34 DEMARCAJUL
1. Sportivul:
2. Vârsta:
3. Clubul:
4. Ani de instruire:
5. Adresa:
6. Postul în echipǎ :
Scurtă caracterizare :
Nota/Calificativ
Protejarea şi preluarea mingii a. aflat cu spatele la adversar
1.
cu adversar în condiţii de joc b. aflat lateral în conducere
2. 1 x 1 (cum rezolvă) în
fără adversar
a. careu
Trasul la poartă din unghiuri Cu adversar
3.
Diferite
b. în afara fără adversar
careului Cu adversar
Calitatea şi varietatea a. fără adversar
4.
centrărilor b. cu adversar
lateral
degajare
Lovirea mingii cu capul în Din faţă
5.
condiţii de adversitate
Finalizare
1. Scoaterea mingii de la adversar Faţă
Lateral
Spate
4. Siguranţa în păstrarea şi
transmiterea mingii în condiţii
de joc
5. Clarviziune în joc
6. Pasa decisivă
231
7. Zonele de teren în care poate
acţiona
marcajului
11. Calitatea spaţii libere
demarcajului
adâncime
Calitatea pressing-ului şi
12.
recuperării colective
Participarea la ambele faze ale
13.
jocului
14. Talie, aspect somatic
Rezistenţă la efortul specific de
15.
joc
5-10 m.
16. Viteză deplasare condiţii izolate
30-50 m.
232
Ziua, luna, anul
Ora
Condiţii materiale:
Grupa: 8 ani; Nr. sportivi: 12
Durata: 60’ m f.th.
Sarcini: - Dezvoltarea vitezei de reacţie şi deplasare pe distanţe scurte;
- Învăţarea conducerii mingii.
PLAN DE ANTRENAMENT
233
Ziua, luna, anul
Ora
Condiţii materiale:
Grupa: 8 ani (2 ani de pregătire); Nr. sportivi: 12
Durata: 60’ m f.th.
Sarcini: 1. Dezvoltarea motricităţii;
2. Învăţare intrare în posesie – transmitere.
Încălzire - 15’
10’ – Joc 6 x 6 teren 40 x 20 m (posesie cu mîna, gol cu piciorul);
5 – Mobilitate cu partener;
- 15’ – Dezvoltarea motricităţii prin jocuri de mişcare, jocuri pentru
viteză şi îndemânare.
- 15’ – Învăţarea tehnicii de bază (preluare-transmitere)
suveici în 3 jucători (variante);
- preluare cu dreptul, pas cu latul cu dreptul;
- preluare cu stângul, pas cu latul cu dreptul;
- preluare cu stângul, pas cul latul cu stângul.
Aceleaşi variante, dar lucrându-se în triunghi.
Aceleaşi variante, dar în 4 jucători, în pătrat.
- 10’ – Joc careu 20 x 20 m, 3 x 3 (două careuri) la porţile mici;
- 3’ – Alergare în grup 2/4;
- 2’ – Revizuirea organizării, aprecieri.
Observaţii:
- copiii au lucrat dinamic şi cu plăcere jocurile;
- corectările efectuate la timp pentru a nu forma deprinderi greşite la
tehnica de bază ;
- se încearcă dezvoltarea unor relaţii incipiente de joc în care iniţiativa
copiilor e pe primul plan.
PLAN DE ANTRENAMENT
234
Ziua, luna, anul
Ora
Condiţii materiale:
Grupa: 10 ani; Nr. sportivi: 16
Durata: 80’ m f.th.tc
Sarcini: Dezvoltarea coordonării; Învăţarea combinaţiilor cu tras la poartă
PLAN DE ANTRENAMENT
235
Ziua, luna, anul
Ora
Teren:
Condiţii materiale:
Grupa: 10 ani; Nr. sportivi: 16
Durata: 75’ m f.th.tc
Sarcini: Dezvoltarea agilităţii; Învăţarea lovirii mingii cu capul.
x x
0 0 x x
0 x
- dublă cu schimbarea sensului
* alergare maximă printre 5 jaloane aşezate la 2 m între ele
(o dată cu faţa, a doua oară alternativ un jalon cu faţa, unul cu
spatele)
236
X X X
X X
X X
X X X
15’ –Joc 2 x 10 cu temă (gol dublu la acţiune din viteză sau cu capul).
Observaţii:
- la exerciţiile pentru agilitate corectări privind frecvenţa paşilor şi
poziţia trunchiului la schimbări de direcţie;
- la exerciţii cu capul corectări (bărbia în piept, extensia trunchiului
în lovituri, membrelor inferioare uşor flexate);
- la joc vom corecta jocul fără minge, cât şi capacitatea de creaţie
1 x 1, 2 x 1
237
11. ROLUL ANTRENORULUI ÎN PREVENIREA
ŞI ACORDAREA PRIMULUI AJUTOR LA COPII,
ÎN PROCESUL DE PREGĂTIRE
238
de lungă durată, factorii fiziologici care contribuie la apariţia febrei
musculare sunt: acumularea produşilor rezultaţi din procesele biochimice
ale contracţiei musculare, scăderea rezervelor energetice şi dezechilibrul
ionic din musculatura activă.
În timpul efortului se elimină o cantitate crescută de săruri
minerale. Mai ales scăderea clorului sanguin dă crampe musculare şi
senzaţie de astenie. Toate aceste modificări influenţează desfăşurarea
obişnuită a proceselor biochimice, repercutându-se asupra sensibilităţii
muşchiului, provocând febră musculară.
La persoanele antrenate există o economie deosebită a proceselor
fiziologice de adaptare la efort şi o mare rezistenţă a proprioceptorilor
aparatului locomotor faţă de procesele fizice şi biochimice ce au loc în
timpul efortului, febra musculara instalându-se numai atunci când
intensitatea şi durata efortului sunt deosebit de mari. La persoanele mai
puţin obişnuite cu efortul fizic sau la persoanele care execută munci fizice
unilaterale, ea apare frecvent atunci când se prezintă condiţiile de efort
arătate până acum.
Febra musculara determină un consum crescut de energie în timpul
activităţii datorită tulburării stereotipului dinamic şi întăririi în acţiune în
scop compensator a unor grupe musculare care nu sunt solicitate în
aceeaşi măsură în mod obişnuit. Precizia executării actelor motrice scade,
ceea ce duce la scăderea randamentului de lucru favorizând
traumatismele.
239
- băile sau duşurile calduţe au efect favorabil prin stimularea
circulaţiei şi prin acţiunea calmantă asupra extero şi proprioceptorilor. Ele
au un efect analgetic şi relaxator înlaturând contractura musculară.
11.2. Leziunile musculare
După gravitatea lor, leziunile musculare pot fi clasificate astfel:
întinderi musculare; rupturi fibrilare; rupturi fasciculare; rupturi totale.
Contraindicaţii:
Este contraindicat masajul regional, deoarece agravează leziunea şi
măreşte hemoragia, prin vasodilataţie.
240
Este contraindicată aplicarea de căldură locală, care deşi e
analgetică şi relaxantă (pentru că nu există întinderi musculare pure – ele
se asociază cu rupturi ale capilarelor) deoarece aceasta produce
vasodilataţie, favorizând hemoragia.
Evoluţia:
Se vindecă în 5-10 zile fără complicaţii; pentru a grăbi vindecarea
după 24 de ore de la accident se recomandă aplicarea unor mijloace ce
activează circulaţia în zona lezată (aplicaţii calde, fizioterapie, masaj
uşor).
Reluarea antrenamentului:
Este permisă după dispariţia completă a durerii, reluarea efortului
în timpul antrenamentului se face gradat prin exerciţii adecvate pentru
încălzirea muşchiului lezat.
a) Subiective:
- durerea spontană: violenţa ca o lovitură de bici primită
asupra muşchiului;
- impotenţa funcţională totală pentru segmentul de membru
lezat.
b) Obiective:
- inspecţia:
* poziţia antalgică luată de membrul respectiv imediat după
accident (flexia articulaţiilor învecinate muşchiului lezat).
* depresiunea în plină masă musculară apare imediat după
accident. La scurt timp după accident depresiunea dispare, fiind înlocuită
cu lichid (sânge, limfă).
* echimoza localizată local şi la distanţă (decliv) faţă de
locul leziunii
- palparea:
* durerea provocată este localizată la nivelul leziunii;
241
* depresiunea are o formă rotundă sau ovală la palpare cu
marginile dure.
Clasificarea entorselor:
După gravitatea lor entorsele se clasifică în:
- entorse de gradul I (uşoare). Leziunile ligamentare sunt
minore, se văd numai la microscop fiind rupture fibrilare ligamentare.
Articulaţia îşi păstrează stabilitatea şi apare normală la examenul
radiologic.
- entorsele de gradul II (medii). Leziunea caracteristică este
ruperea parţială (incompletă) a ligamentelor. Articulaţia are o stabilitate
micşorată şi examenul radiologic efectuat în poziţie forţată a articulaţiei,
pune în evidenţă lărgirea spaţiului articular.
- entorsele de gradul III (grave). Ligamentele sunt complet
rupte sau smulse din punctele lor de inserţie de pe os, articulaţia devine
instabilă şi examenul radiologic efectuat în poziţia în care se găsesc
articulate, evidenţiază lărgirea spaţiului articular şi posibile fragmente
osoase smulse
Examenul clinic se face prin comparaţie cu articulaţia omoloagă,
descriindu-se semnele subiective şi obiective locale. Examenul radiologic
se face obligatoriu în cazul entorselor pentru a depista fragmentele osoase
posibil smulse, fisurile şi fracturile.
244
niovocaină; diminuarea hemoragiei prin aplicaţii locale reci, bandaj
compresiv şi liniştirea (sedarea) accidentatului cu romargan, etc.
Evoluţie şi tratament:
În entorsele de gradul I, tratamentul constă în imobilizare
provizorie 3-4 zile cu vindecare în 7 zile. La 48 de ore după accident se
aplică fizioterapie, masaj al musculaturii regionale şi exerciţii de
tonificare a musculaturii.
Exerciţiile vor fi făcute în aşa fel încât să nu pună sub tensiune
ligamentele lezate. Se vor utiliza proceduri foarte simple de fizioterapie,
ca de exemplu: aplicarea de căldură uscată pe articulaţia respectivă
(punga de cauciuc cu apă caldă, săculeţ cu sare sau cu nisip încălzit).
Entorsele de gradul II necesită imobilizarea în aparat gipstat 2-4
săptămâni, după care sunt indicate 2-3 săptămâni de fizioterapie,
gimnastică medicală şi masaj.
Entorsele de gradul III necesită imobilizarea în aparat gipsat 1-3
luni şi/sau intervenţia chirurgicală, dupa care urmează 1-2 luni de
recuperare prin: fizioterapie, gimnastică medicala şi masaj.
Reeducarea funcţională trebuie să înceapă încă din perioada
imobilizării, prin contracţii statice alternate cu relaxări ale musculaturii
regionale şi exerciţii de întreţinere generală pentru segmentele sănătoase
ale corpului.
247
Liniile de fractură ale celor două diafize se află la acelaşi nivel sau
cea a peroneului este mai sus situată, fragmentele osoase sunt de obicei
încălecate.
Primul ajutor medical: imobilizarea provizorie se face cu 3 atele,
una aşezată posterior, care se întinde de la călcâi până la jumătatea
coapsei şi celelalte două atele se aşează lateral, imobilizându-se şi piciorul
pentru a nu se face mişcări de lateralitate ce ar putea să complice fractura,
calmarea durerilor, sedarea şi transportul de urgenţă la spital.
Fracturile maleolelor: mecanismele de producere sunt prin
abducţie sau abducţie forţată a piciorului.
a) fracturile unimaleolare: sunt fără deplasare şi se manifestă prin
durere, tumefacţie ce apare imediat după accident, impotenţa funcţională
este mică, accidentatul putând să meargă fără ajutor. Palparea pune în
evidenţă durerea vie de la nivelul bazei şi vârfului maleolei.
b) Fracturile bimaleolare: se manifestă după modul de producere:
- produse prin abducţie se manifestă prin durere vie,
impotenţa funcţională şi tumefierea gleznei. La inspecţie se poate observa
o deplasare în abducţie a piciorului. Palparea pune în evidenţă durerea la
nivelul ambelor maleole. Dacă se prinde cu o mână partea inferioară a
gambei şi cu cealaltă, laba piciorului de sub maleolă, imprimându-se
mişcări fine de lateralitate, se observă o mobilitate anormală şi se simt
crepitaţiile osoase.
- produse prin abducţie prezintă la inspecţie o deplasare în
afara piciorului, asociată cu o rotaţie externă a piciorului.
Semne clinice:
Sportivul simte o senzaţie de oboseală accentuată şi progresivă,
cefalee, ameţeli, palpitaţii, crampe musculare. Transpiraţia este foarte
abundentă şi neputându-se evapora, rămâne pe tegumente în cantitate
mare, astfel încât sportivul pare a fi ca scos din apă. Pulsul este frecvent şi
slab bătut, tensiunea arterială este uşor scăzută, iar temperatura centrală a
corpului este mult crescută. Această creştere a temperaturii centrale a
corpului, exprimă incapacitatea sistemului termoreglator de a menţine
crescută şi în limite fiziologice, temperatura centrală a corpului.
Starea generală a sportivului este alterată, acesta răspunzând greu
la întrebări sau neadecvat. În cazurile grave devine înconştient, ajungând
până la comă.
11.10. Degerăturile
Factorii favorizanţi:
1. Factorii care diminuează circulaţia locală de sânge:
- distribuţia săracă a reţelei vasculare, de la nivelul
extremităţilor membrelor, urechilor, nasului;
- stânjenirea circulaţiei locale prin încălţăminte prea strânsă;
- oboseala prin mecanisme neuro-endocrine tulbură atât
producerea de căldură, cât şi reglarea circulaţiei locale.
2. Factorii care măresc conductibilitatea termică a aerului
(umiditatea şi curenţii de aer):
- în aer uscat şi imobil, temperaturi coborâte până la -40°C pot
fi suportate.
- în aer umed la 0°C apar degeraturi datorită faptului că apa
este de 20 de ori mai bună conductoare de căldură decât aerul.
- în aer uscat dar cu vânt de 140km/h, puterea de răcire este de
25 de ori mai mare decât în aerul cald uscat.
- puterea de răcire este şi mai mare la aceeaşi temperatură, dacă
se asociază umiditatea şi curenţii de aer, explicându-se apariţia
degerăturilor la temperatura de 0° C.
Evoluţia:
Degerăturile de gr. I dispar rapid şi nu lasă nici un fel de tulburare
locală.
Degerăturile de gr. II au o evoluţie mai lentă, de 24-36 de ore, după
expunerea la frig. Regiunea prezintă edeme dureroase şi vezicule cu lichid
seros sau sanguino-lent care se numesc flictene, nu se sparg, dar se retrag
spontan în câteva zile şi nu lasă urme. În timp, pereţii vasculari din zona
250
degerată se îngroaşă, se micşorează lumenul şi scade debitul de sânge
local, dând culoarea palidă a tegumentului. Leziunile filetelor nervoase
duc la scăderea sensibilităţii zonei degerate.
Degerăturile de gr. III produc moartea celulelor, evoluând spre
necroză şi amputarea spontană a zonei degerate. Necroza neinfectată,
uscată, apărută în urma degeraturilor, se prezintă clinic prin tegumente
cianotice, uscate, ca după câteva săptămâni sau luni de zile să se detaşeze
singure de pe corp. Necroza infectată, umedă, apare ca o complicaţie
infecţioasă a formei uscate ce agravează evoluţia.
251
BIBLIOGRAFIE
253