Romanul postbelic: MOROMEȚII (1955, 1967)

de Marin Preda
Romanul „Moromeții” este alcă tuit din două volume, primul publicat în 1955, al doilea în
1967; cu toate că modalitatea artistică și problematica celor două volume diferă , romanul este
unitar prin imaginea satului zugră vită în contextul unei perioade de criză , de transformă ri sociale
majore, înaintea celui de-Al Doilea Ră zboi Mondial.
Romanul postbelic din literatura româ nă se confruntă cu presiunea cenzurii instituite de
partidul comunist; în acest context romanul lui Marin Preda are o valoare inestimabilă .
Înainte să scrie acest roman, Marin Preda are unit în volumul de debut „Întâ lnirea din
pă mâ nturi”, publicat în 1948, o serie de nuvele care prefigurează motive, personaje și scene din
romanul „Moromeții”; de asemenea, schița „Salcâ mul” valorifică elemente comune cu romanul
„Moromeții”.
Titlul romanului este eponim, trimite la familia Moromețiilor, așezâ nd, astfel, tema familiei
în centrul romanului. Familia este patronată de tată l Ilie cu severitate; din prima că să torie a lui Ilie
provin cei trei bă ieți: Nilă , Achim și Paraschiv; din a doua că să torie, cu Catrina, provin fetele Tita și
Ilinca și mezinul Niculaie. Familia este fră mâ ntată de conflicte izvorâ te din problematica
pă mâ ntului/ baniilor.
Tema centrală o constituie familia – procesul destră mă rii ei este sugestiv pentru
transformă rile sociale prin care trece satul româ nesc înainte și după Al Doilea Ră zboi Mondial. În
acest sens criticul Nicolaie Manulescu consideră „Moromeții” un roman „al deruraliză rii satului”. O
altă temă importantă o reprezintă incomunicarea – relația dintre tată și fii are de suferit din cauza
unei comunică ri defectuoase și a diferenței de mentalitate. Importantă în roman este și tema
timpului prin intermediul că reia sunt surprinse: relația om–timp, om–societate și societatea în
procesul transformă rii ei înainte și după ră zboi.
De altfel tema timpului creează simetria compozițională a primului volum; în incipit „timpul
era foarte ră bdă tor cu oamenii”, iar viața se scurge fă ră mari conflicte; în schimb, la finalul
romanului „timpul nu mai avea ră bdare” – ilustrâ nd mă cinarea familiei și a satului pe fondul unor
schimbă ri dramatice.
Primul volum este structurat în trei pă rți și surprinde, cu o tensiune gradată , evenimente
derulate de la începutul și pâ nă la sfâ rșitul unei veri. Scenele memorabile ale volumului sunt cina,
tă ierea salcâ mului, fonciirea (colectarea taxelor) și secerișul.
În manieră realistă evenimentele sunt relatate la persoana a III-a dintr-o perspectivă
obiectivă a unei narator detașat și omniscient, dar a că rui omnisciență este reflectată /limitată de
prezența reflectoriilor (Ilie Moromete în primul volum și Niculaie Moromete în al doilea volum) și a
informatoriilor (de pildă Parizianul care povestește în roman, în calitate de personaj-narator, ce s-a
întâ mplat cu bă ieții lui Moromete la București).
Principalul conflict evidențiat în roman este ce dintre tată , Ilie Moromete și bă ieții din prima
că să torie, Nilă , Achim și Paraschiv; motivul îl constituie decizia tată lui de a împă rți pă mâ ntul cu toți
copii, deci și cu cei din a doua că să torie. Revolta celor trei bă ieți este susținută de Maria, poreclită
Guica, sora lui Ilie; conflictul dintre ea și fratele să u se naște pe fondul recă să toririi lui Ilie – Maria a
sperat să locuiască cu el, oferindu-i, astfel, șansa de a-i crește pe bă ieți și de a pă stra pă mâ ntul în
familia lor. Maria nu agreează că să toria lui Ilie cu Catrina și o disprețuiește pe femeie datorită celor
trei copii fă cuți cu Ilie, cu care Ilie trebuie să împartă averea.
Conflictul dintre Ilie și Catrina se declanșează datorită nerespectă rii promisiunii fă cute de
că tre Ilie; într-o situație de criză Ilie a vâ ndut o parte din pă mâ ntul Catrinei cu promisiunea că , în
schimb va trece casa și pe numele ei; dar Ilie nu a respectat înțelegerea, mai mult a depus tot efortul
să -i convingă pe bă ieți să se întoarcă de la București, în detrimentul celorlalți copiii. În volumul al
doilea câ nd Catrina află de înțelegerea dintre Ilie și cei trei bă ieți, îl pă ră sește.
Conflictul secundar îi implică pe Ilie și mezinul Niculaie, bă iatul își dorește să meargă la
școală , dar tată l nu înțelege dorința copilului de a fi altceva decâ t ță ran. Conflictul redă diferența de
mentalitate între două generații; conflictul este accentuat de lipsa unei comunică rii eficiente între
tată și copil.
Acțiunea romanului se petrece în satul Siliștea-Gumești cu trei ani înainte de Al Doilea
Ră zboi Mondial și după ră zboi, o perioadă de mari fră mâ ntă ri și transformă ri în satul tradițional
româ nesc.
Romanul „Moromeții” se încadrează în curentul realism printr-o serie de tră să turi:
utilizarea elementelor spațio-temporale reale, obiectivitatea perspectivei narative, personaje tipice
condiționate de mediu, teme și motive specific realiste și redarea veridică a întâ mplă rilor.
În roman acțiunea este surpinsă în locații reale precum satul Siliștea-Gumești sau București,
cu ”trei ani înainte de ră zboi” și după Al Doilea Ră zboi Mondial.
Evenimentele sunt relatate din perspectiva obiectivă a naratorului detașat, obiectiv și
omniscient, fapt observat prin utilizarea verbelor la persoana a III-a în narațiune. Omnisciența
naratorului este afectată de prezența personajului-reflector, precum Ilie sau Niculaie, și a
personajului-informator, de pildă Parizianul.
Naratorul surprinde veridic satul tradițional din câ mpia Dună rii, în procesul transformă rii
sale în context interbelic și postbelic, pe fondul colectiviză rii și a politicii comuniste.
Se observă în roman valorificarea temelor și motivelor realiste: moștenirea, pă mâ ntul,
banul, că să toria, familia, în cadrul rural, aflat în proces de metamorfoză .
Personajele sunt reprezentative pentru categoria din care fac parte, condiționate de mediu
și de schimbă rile sociale prin care trece societatea și individualizate prin fapte și atitudini: din
categoria ță ranului fac parte revoltatul Ț ugurlan, bogatul Tudor Bă losu respectiv Ilie Moromete, un
ță ran atipic prin inteligență , ironie și spirit reflectiv; sunt prezente aici și figurile autorită ții, precum
primarul, colectorul de taxe, preotul etc. .
Acțiunea romanului se desfă șoară pe mai multe planuri; în prim plan este situată familia
Moromete cu toate conflictele ce o fră mâ ntă pe fondul obsesiei moștenirii.
Bă ieții lui Ilie din pirmă că să torie își doresc să plece la București să -și facă un rost; pentru a
a avea capitalul (banii) necesar, ei îl conving pe Ilie să -l lasă pe Achim să ducă oile la București
pentru un câ știg mai mare; dar Achim vinde oile, tră dâ ndu-și familia, și așteaptă sosirea la
București a fraților să i Nilă și Paraschiv.
 Din cauza lui Nilă fuga bă ieților este amâ nată , pentru că acesta nu vrea să -și lase tată l singur
înainte de seceriș. Cu toate acesta bă ieții jefuiesc familia (iau caii și zestrea) și fug la București. Din
acest motiv familia ră mâ ne într-o situație financiară dificilă , iar Ilie este nevoit să mai vâ ndă o
bucată de pă mâ nt ca să poată plă ti datoria la bancă , impozitul (fonciere) și taxele de școlarizare ale
lui Niculaie.
În plan secundar sunt surprinse momente din viața satului tradițional: discuțiile bă rbaților
din poiana lui Iocan (fieră rie), boala lui Boțoghină , revolta ță ranului Ț ugurlan, povestea de iubire a
cuplului Birică (un ță ran să rac) și Polina (fata bogatului Tudor Bă losu) care amintește ironic de
relația Ion-Ana din romanul lui Rebreanu; de asemenea este surprinsă influența instituțiilor satului
și autorită ților din sat (învă ță torul, preotul etc).
În al doilea volum acțiunea este organizată în cinci pă rți; dacă în primul volum acțiunea se
derulează pe parcursul unei veri, în al doilea volum se întinde pe durata unui sfert de veac, între
1938-1962 și urmă rește procesul disoluției satului tradițional pe fondul reformei agrare din 1945
și a socializă rii agriculturii.
Conflictul dintre Ilie și cei trei bă ieți din prima că să torie trece în plan secundar,
evidențiindu-se conflictul dintre două mentalită ți, cea tradițională reprezentată de Ilie și cea
colectivistă reprezentată de Niculaie.
Imaginea lui Ilie se modifică : își pierde autoritatea în sat, gradual, pretenii lui mor sau îl
pă ră sesc iar noii prieteni i se par mediocri.
Ilie începe să facă negoți și câ știgă bani frumoși, pe care îi folosește în efortul de a-și
recupera terenurile vâ ndute – cu aceasta încercâ nd să -i convingă pe bă ieți să revină în sat. În acest
sens el merge la București la bă ieți, dar aceștia resping propunerea tată lui, fiind împă cați cu statutul
lor (Paraschiv este sudor la tramvaie, Nilă este portar iar Achim deține un magazin alimentar).
Aflâ nd de intenția și propunerea fă cută de Ilie bă ieților, Catrina îl pă ră sește și merge să locuiască la
fiica ei din prima că să torie, Alboaica.
Familia Moromete nu se întregește (reconstituiește): Guica moare înainte să se împace cu
Ilie (acesta nu merge nici mă car la mormâ ntare), fetele se că să toresc dar soțul Titei moare într-un
accident în sat, bă ieții nu revin acasă , iar Nilă moare în ră zboi.
În mod surprinză tor Ilie tră iește o iubire tâ rzie cu sora mai mică a fostei soții (Fica), se
implică în plan social-politic, susținâ nd candidatura lui Ț ugurlan cu scopul de a tempera (tâ rzia)
colectivizarea.
Incipitul volumului al doilea prefigurează schimbarea produsă de Ilie prin interogația
naratorului „În bine sau în ră u se schimbase Moromete?”. În finalul romanului Niculaie devenit
inginer horticol și că să torit cu Mă rioara Fâ ntâ nă , o fată din sat, află de la Ilinca, la mormâ ntarea lui
Ilie, că tată l lor s-a stins încet fă ră să fie bolnav. Se remarcă spre final mă rturisirea lui Ilie ”Domnule,
eu totdeauna am dus o viață independentă .”.
Prima scenă reprezentativă pentru tema romanului o reprezintă cina în familie. Poziția pe
care o ocupă fiecare mumbru al familiei la masă este simbolică și prefigurează conflictele
romanului. Cei trei bă ieți din prima că să torie se așează spre exterior, spre curte, semn să -și doresc
plecarea de acasă ; fetele stau lâ ngă mamă , spre vatră , iar Niculaie nu are scaun și este tratat cu
indiferență de toți ai casei cu excepția mamei. Ilie „stă parcă deasupra tuturor”, pe prag, indicâ ndu-
și rolul de cap al familiei și controlâ nd cu privirea toți membri. Atitudinea, vorbele și gesturile
personajelor reflectă o tensiune mocnită , de care tată l însă nu este conștient.
Masa familiei este prea mică – a ră mas de pe vremea primei că să torii, iar Ilie n-a modificat-
o, cu toate că numă rul copiilor a crescut.
O altă scenă semnificativă pentru evoluția familiei Moromete este tă ierea salcâ mului, arbore
simbolic „axis mundi” (centru al universului) al familiei în jurul că ruia se derulau jocurile copiilor.
Odată cu decizia de a-l lă sa pe Achim să plece cu oile la București, Ilie nu mai are ce vinde, ca
să poată achita datoriile, așa că taie salcâ mul și-l vinde lui Tudor Bă losu, vecinul să u. Cu toate că Ilie
taie salcâ mul ca să ajute familia, bă ieții cei mari nu înțeleg gestul tată lui și la întrebarea lui Nilă ”De
ce-ai tă iat, mă , salcâ mul?”, Ilie îi ră spunde cu ironie, vizâ ndu-i de fapt, pe toți trei bă ieți ”Ca să se
mire proștii.”.
Nu este întâ mplă toare ziua în care taie personajul salcâ mul – duminica, în zori, câ nd femeile
deplâ ng morții în cimitir; în mod simbolic naratorul sugerează aici corespondența între tă ierea
salcâ mului, destră marea familiei Moromete și disoluția satului tradițional.

CARACTERIZAREA LUI ILIE MOROMETE

Ilie Moromete este personajul principal al romanului și personaj reflector – detaliile oferite
de el completează informațiile și observațiile naratorului omniscient – în primul volum, un tip
aparte (deosebit) de ță ran datorită spiritului reflexiv, contemplativ și a percepției sale asupra vieții
și asupra satului.
Este considerat un personaj exponențial, al că rui destin reprezintă despariția unei lumi – a
satului tradițional din preajma celor de-Al Doilea Ră zboi Mondial. În conștiința personajului se
reflectă criza destră mă rii satului concomitent cu procesul destră mă rii familiei Moromete. În acest
sens, evoluția personajului se derulează pe fondul formă rii conflictelor care-l implică : ura Mariei,
sora lui, nemulțumirea celor trei bă ieți din prima că să torie legată de moștenire, discuțiile cu Catrina
referitoare la pogonul (bucată de pă mâ nt) ei vâ ndut și frustrarea lui Niculaie, că ruia nu i se
permitre studiul și alegerea unei meserii de intelectual.
Personajul este caracterizat atâ t prin mijloace directe câ t și indirecte. În mod direct
naratorul îi evidențiază statutul în primul volum: „Era cu zece ani mai mare decâ t Catrina (...) fă cuse
ră zboiul (...) şi acum avea acea vâ rstă între tinereţe şi bă trâ neţe câ nd numai nenorociri sau bucurii
mari mai pot schimba firea cuiva .” Personajul este surpins în evoluția sa prin acumularea detaliilor
de la omul viguros și comunicativ la individul retas, detașat de lume.
Un alt mijloc direct de caracterizare o reprezintă mă rturisirea personajului;
autocaracterizarea de la finele volumului al doilea ”Domnule, eu totdeauna am dus o viață
independentă .”. Moromete își recunoaște cu sinceritate independența și modul atipic de a privi
lumea și viața, de neînțeles pentru cei din jurul să u.
În mod indirect tră să turile sale reies din vorbe, gesturi, atitudini și modul în care se
relaționează cu cei din jur. Din vorbele sale reiese mai cu seamă ironia și plă cerea de a face haz de
necaz. De exemplu, lui Niculaie, câ nd întâ rzie la masă , îi spune ”Te duseși în gră dină să te odihnești,
pentru că pâ nă acuma stă tuși”; iar câ nd este întrebat de Nilă de ce a tă iat salcâ mul din gră dia casei,
Moromete îi ră spunde ”Ca să se mire proștii.”.
Ilie este respectat în sat în primul volum al romanului, dar autoritatea lui se diminuează în
al doilea volum, câ nd unii dintre prietenii să i mor iar alții îl pă ră sesc. În discuțiile din fieră ria lui
Iocan, Ilie ieșea în evidență prin abilitatea de a interpreta și a analiza evenimentele relatate în ziar;
de altfel discuțiile nu începeau decâ t odată cu sosirea lui Ilie. Prietenii lui apropiați în sat erau
Cocoșilă și Dumintru lui Nae. În al doilea volum noii să i prieteni sunt mediocri și nu-l stimulează
intelectual, de aceea Ilie devine treptat interiorizat și nu mai este vă zut de să teni stâ nd de vorbă .
Ilie este sfă tos/comunicativ și petrece mare parte din zi stâ nd de vorbă cu să tenii, ceea ce o
deranjează pe Catrina „Lovi-o-ar moartea de vorbă , de care nu te mai saturi, Ilie! Toată ziua stai de
vorbă şi beai la tutun (...).” și stâ rnește (provoacă ) disprețul bă iețiilor din prima că să torie, care-l
consideră comod și neimplicat în familie.
Disimularea este o altă tră să tură esențială a personajului, observată de exemplu în scena
colectă rii taxei. Pentru ca agenții fixal îl deranjează discuția de duminica, Ilie intră în curte
ignorâ ndu-l și se preface că vorbește cu soția, despre care știa că e plecată la biserică , respectiv
Paraschiv, care era de asemenea absent. După ce agenții, iritați de atitudinea lui Ilie, intră cu forța în
casă pentru a ridica bunurile familiei, Ilie scoate din buzunar o milie de lei și promite că va plă ti și
restul datoriei, după care adaugă ironic ”Ce crezi că noi fă tă m (a naște, la animale) bani?”
În mod neobișnuit pentru un ță ran, Ilie dovedește un spirit contemplativ – reflexiv; el
admiră lumea, privind-o cu detașare și identificâ nd detalii pe care ceilalți nu sunt capabili să le
vadă . Spre exemplu în că lă toria la munte cu scopul de a vinde cerealele el are parte de o serie de
aventuri pe care le relatează cu încâ ntarea familiei; Niculaie vrâ nd să ia parte la aceștia, își însoțește
tată l la a doua că lă torie, dar e dezamă git să descopere lucruri banale și oameni lipsiți de farmec –
abia atunci înțelege bă iatul că tată l avea ”ciudatul dar de a vedea lucruri care lor le scă pau”.
În cazul lui Moromete pă mâ ntul reprezintă posibilitatea de a-și întreține familia și de a tră i
independent. Spre deosebire de ță ranul lui Rebreanu, precum Ion, obsedat de pă mâ nt, legat de
acesta, ță ranul lui Marin Preda, Ilie Moromete percepe pă mâ ntul drept un mijloc de a tră i liber,
avâ nd posibilitatea să se gâ ndească și la viață ; Ion consideră pă mâ ntul îndependență față de
propria demnitatea, în vreme ce Ilie se stră duiește doar să -l pă streze, nu să acumuleze mai mult
pă mâ nt. Pentru Moromete banii sunt decâ t o iluzie a vieții, un adversa al modului tradițional de
existență . De aceea Ilie nu înțelege nemulțumirea bă iețiilor să i iar în discuția cu Scă mosu despre
fuga acestora îi numește ”bolnavi” - ” Bă ieţii mei, Scă moşule, sunt bolnavi... Să fugă de acasă ! De ce
asta? (...) Absolută , absolută libertate le-am lă sat! (Dacă veneau şi-mi spuneau: „Mă , noi vrem să
fugim de acasă ", crezi că i-aşi fi împiedicat eu, Scă moşule!? „De ce să fugiţi, fră tioare? le-aşi fi spus.
Încet nu puteţi să mergeţi?")”
Deși își iubește copiii Ilie este limitat în manifestă ri fața de aceștia și nu știe cum să -și
comunice afecțiunea; drama paternită ții în cazul acestui personaj se construiește pe criza
incomunică rii din cadrul familiei. Ilie nu reușește să se facă înțeles nici de soție, nici de copii, iar
nemulțumirea acestora stau la baza conflictelor familiale. Dintre acesta cel cu bă ieții din prima
că să torie își lasă amprenta fizic asupra lui Ilie. Câ nd află de planul acestora de a fugi de acasă fața
lui se transformă vizibil așa cum observă naratorul „Fața i se ascuțise și se înnegrise”.
 Personajul se interiorizează , se detașează , devine „îndepă rtat și nepă să tor”, nu mai este
vă zut stâ nd de vorbă cu să tenii, „din Moromete cel cunoscut de toți, nu mai ră mă sese decâ t capul lui
din humă (pă mâ nt) arsă ” expus în poiana lui Iocan. Astfel drama personajului nu este una
economică ci una morală . În pofida crizei familiale și a transformă rilor sociale, Moromete nu-și
modifică mentalitatea tradițională – critica literară îl numește „ultimul ță ran din literatura româ nă ”.
Moartea lui semnifică stingerea unei lumi, dispariția satului tradițional.

Limbajul romanului este caracterizat de limpezime, claritate, oralitate; se observă în text

prezența ironiei și absența podoabelor; stilul direct se împletește cu stilul indirect și indirect liber
(câ nd vocea naratorului se confundă cu gâ ndurile personajului).