You are on page 1of 2

Romanul “Maitreyi” a fost publicat in anul 1933, facand parte din literatura

interbelica. Acesta prezinta povestea de iubire dintre Allan si Maitreyi, dar si experientele
traite de tanarul european in India. "Maitreyi" este un roman exotic si un roman al
autenticitatii, in care se imbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul.
Titlul apartine romanelor dorice si arata prin numele eroine faptul ca tema
principala urmeaza sa se invarta in jurul acesteia, asadar anticipand destinul personajului
eponim, cat si al celorlalte personaje care se invart in jusrul acesteia.
Tema romanului este iubirea incompatibila “intre doi oameni cu formatii sufletesti
foarte diferite.” (Ovidiu S. Chromalniceanu) Cei doi protagonisti isi traiesc iubirea ca pe
o experienta extatica, insa cultura ii determina sa o abandoneze.
Romanul suprinde in cele 15 capitole intensitatea relatiei dintre cei doi
protagonisti, care creste odata cu dragostea lor.
Allan este personajul principal al romanului si intruchipeaza indragostitul lucid si
analitic, reprezentativ pentru mitul iubirii si motivul cuplului ilustrat in romanul
romanesc modern. Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a personajului masculin,
Allan, un englez de 24 de ani si este scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de
Mircea Eliade in cei trei ani petrecuti in India, prilej cu care a consemnat in jurnalul intim
propria poveste de iubire si pe baza caruia a realizat romanul: "Am sovait atata in fata
acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisa cand am intalnit-o pe
Maitreyi".Venit in India sa lucreze si imbolnavindu-se de friguri, inginerul englez Allan
se muta in casa profesorului Narendra Sen, dar -isi aminteste el - "eu o intalnisem pe
Maitreyi cu cel putin zece luni mai inainte", marturisindu-si neputinta de a retrai aievea
acum, cand scrie romanul, "mirarea mea, nesiguranta si tulburarea celor dintai intalniri".
Autointrospectia constiintei si a sufletului, retrospectia, dialogul si monologul
interior scot in evidenta zbuciumul interior al personajului, cauzat de incertitudinea
iubirii, aceste tehnici de analiza psihologica fiind proprii construirii personajului modern.
Allan este intr-o permanenta deruta interioara: cand este un observator rece, cand exaltat,
cand coplesit de fericire deplina. Insa principala dominanta a eroului ramane luciditatea,
perceptia rationala a propriilor trairi si a celor din jur.
Asemenea personajelor lui Camil Petrescu, Allan este un pasionat lucid,
analizeaza cu meticulozitate fiecare gest, fiecare atitudine si fiecare cuvant si mereu este
surprins de imprevizibila Maitreyi si de ospitaliera sa familie. . Allan este un personaj
analitic, despica firul in patru, cauta explicatii, intoarce pe toate fetele starile prin care
trece, fapt ce argumenteaza trasatura de autenticitate a romanului.
Tulburarile si framantarile permanente ilustreaza firea dilematica a eroului, care
analizeaza in mod obiectiv evenimentele realitdtii traite, desi acestea il nedumeresc, il
descumpanesc, pentru ca nu poate intelege atitudinea ingineruiui Sen, care il trateaza ca
facand parte din familie. Caldura cu care este primit in casa acestuia, grija afectuoasa si
onoarea cu care este tratat de catre toti membrii familiei par sa incurajeze pana la
complicitate apropierea dintre cei doi tineri, prin crearea de ocazii prielnice. prin
consimtiri subintelese, prin insinuari transparente privind eventuala lor unire.
Mentalitatea de european a lui Allan il face sa interpreteze atitudinea lor ocrotitoare ca pe
un imbold spre mariaj, cand - in fond - ei il adoptasera altfel, spiritual, dar fara sa treaca
totusi granitele impuse de religia lor, dovada fiind respingerea totala a dorintei lui Allan
de a trece la hinduism.
Maitreyi insasi are un comportament ambiguu, pe care el il percepe ca fiind
altceva decat o strategic feminina de a flirta, fapt ce-l contrariaza pe Allan, deoarece nu
poate intelege sinuozitatile subtile ale atitudinii sale, nu o poate cunoaste ca pe o
europeana. Lucid si analitic, Allan o vede uneori "rece si dispretuitoare": "Adesea, la
masa, ii surprindeam un zambet distant si putin rautacios... Ma intrebam, mai ales, daca e
stupida ca toate celelalte fete sau daca e, intr-adevar, simpla ca o primitiva". Alteori,
dominat de natura sa pasionala, este exaltat, intrebandu-se cum "am sa pot eu sugera
privirile ei, niciodata aceleasi, niciodata".
Allan parcurge un drum al suferintei, meandrele trairilor sale ilustrand un adevarat
proces launtric dominat de o constiinta mereu in alerta, atenta, analitica. De la primele
perceptii, cand "nu o iubesc", la emotia provocata de intimitatea cu o indianca ce "ma
tulbura, ma fascineaza, dar nu sunt indragostit", apoi recunoasterea efectului bulversant
caruia nu i se poate impotrivi -"Nicio femeie nu m-a tulburat atata. Suferinta mea
senzuaia e un blestem."-, considerandu-se vrajit, nu indragostit. Dupa ce i se daruieste,
Maitreyi ii starneste suspiciunea, alte intrebari vin sa tulbure sufletui indragostitului in
cautare de certitudini, in incercarea lui de a afla sensul exact al acestei contopiri: "Oare
Maitreyi n-a activat ca o hipnotizata, ca un automat, de cand m-a sarutat intaia oara? Si
spontaneitatea, vastitatea dragostei ei fata de mine nu sunt oare simple caderi, acte
determinate de constiinta ei barbara, superstitioasa?"
Aceeasi luciditate devoratoare il face pe erou sa intrevada, in plina fascinatie a
iubirii, eventual itatea efemeritatii sentimentului: "Strangand-o in brate, am simtit pentru
intaia data teama ca dragostea Maitreyiei ar putea candva sa ma oboseasca. [...] Cand
aveam nevoie de singuratate, de ce nu mi-o ghicea? De ce nici dragostea cea mai mare nu
poate ghici dorinta celuilalt?".
Despartirea brutaia si naucitoare de Maitreyi ii provoaca lui Allan o nesfarsita
suferinta, o puternica si profunda durere, devine patetic, plange, are ganduri negre de
sinucidere. Reactia lui este impetuoasa, cu gesturi nestapanite, impresionante,
chinuitoare:"am avut o noapte salbateca"; "zadarnic muscam perna, zadarnic ma muscam
sa nu tip"; "Sa ma inec in Gange si sa afle Sen cat de curat o iubeam pe Maitreyi".
Finalul romanului descrie incercarile eroului de a se consola, "gandul sirtuciderii
mi-a aparut deodata in toata lasitatea si ridicolul lui". Ultimul gand al lui Allan, cu care se
si termina romanul, este sugestiv pentru natura eroului dominat de incertitudini: "Si daca
n-ar fi decat o pacaleala a dragostei mele? De ce sa cred? De unde stiu? As vrea sa
privesc ochii Maitreyiei."

You might also like