Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova

REFERAT
la biologie
Tema : Rolul ciupercilor în natură și în
viața omului

A îndeplinit : Vidrașco Marius

Grupa : TPL 23.09
A verificat : Toderașco Veaceslav

CHIȘINĂU 2024
 Cuprins

1. Consumul de ciuperci în preistorie

2. Primul ghid de ciupercărit
3. Importanța ciupercilor în natură
4. Importanța ciupercilor în viața omului
5. Structura ciupercilor
6. Clasificarea ciupercilor
7. Trăsături specifice ale ciupercilor
8. Curiozități despre ciuperci
 Consumul de ciuperci în preistorie
Ciupercile (REGNUL FUNGI)
constituie un grup aparte, diferit
de plante deoarece, spre deosebire de
acestea din urma, el nu conține
clorofila. Se hrănesc cu organisme vii
sau moarte, exact ca animalele. Nu au
nici rădăcina, nici tulpina, nici frunze
si nici flori si se reproduc într-un mod
specific. Exista peste 100 000 de
specii de ciuperci sunt considerate
comestibile și valoroase din punct de
vedere medicinal. Printre cele mai
populare în magazinele din țara
noastră sunt Pleurotus, Champignon și
Hribi. Unele dintre cele mai scumpe și
rare sunt trufele, considerate adevărate
delicatese în lumea culinară.

Cele mai vechi ciuperci fosile au fost descoperite în situl arheologic din Monte Verde
(Chile) și au fost datate ca fiind de acum 13 000 de ani.

Acum 5 300 de ani, un om a căzut într-un ghețar din Alpi și a rămas înghețat în acel
loc. Este vorba despre Ӧtzi, mumia omului zăpezilor (așa fiind cunoscut), iar acesta
avea în straiță două ciuperci: Fomitopsis betulina, pe care o folosea pentru a se trata
împotriva unor paraziți intestinali și Fomes fomentarius, care era folosită pentru a
aprinde focul. Aceasta este prima dovadă de folosire a ciupercilor în scop medicinal
pe teritoriul Europei.

In Roma antica se considera ca ciupercile provin din fulgerul aruncat de Jupiter in

timpul furtunilor, ceea ce explica apariția lor oarecum neașteptată, ca prin magie. In
China folosirea ciupercilor datează de cel puțin 3000-4000 de ani, atât ca hrana cat si
ca medicament. De altfel, in unele zone ale globului încă se mai întrebuințează
ciupercile in ceremonii religioase, datorita efectului lor halucinogen.
Oricare ar fi istoria lor, consumam ciupercile cu mare plăcere pe de o parte datorita
gustului lor aromat, iar pe de alta datorita conținutului lor caloric scăzut. Ele sunt o
sursa buna de proteine de calitate, ușor digerabile, de aceea înlocuiesc cu succes
carnea. De asemenea sunt apreciate pentru conținutul de vitamine( B12 si E), zinc,
potasiu. Zincul din ciuperci poate fi de ajutor in tratarea depresiei si anxietății,
potasiul reglează tensiunea arteriala.
 Primul ghid de ciupercărit
Naturalistul roman Pliniu cel Bătrân
stabilește în scrierile sale primele
reguli pentru a distinge ciupercile
comestibile de cele otrăvitoare.

În jurul anului 300, din epoca

noastră, se constată că triburile
barbare din nordul Europei foloseau
deja ciupercile (Amanita muscaria)
cu scop halucinogen în cadrul
festivalurilor și ritualurilor
religioase.
În Evul Mediu timpuriu secolele
Xll-XV, Inchiziția a condamnat
ciupercile și pe cei care le cunoșteau
întrebuințările, în același timp
superstițiile transformau ciupercile
în „făpturi ale Diavolului”. Diavolul
rătăcind prin lume, transformat într-
o broască râioasă bătrână și
corpolentă, a făcut să iasă din
pământ una sau mai multe ciuperci
de fiecare dată când voia să se odihnească. De fapt, cercurile de ciuperci din poienile
pădurii, numite „cercuri de vrăjitoare” sau „cercuri de zâne”, au fost interpretate ca
locuri de întâlnire în care aceste ființe mitologice dansau în cercuri în lumina lunii.
Aceste superstiții i-au făcut pe mulți oameni să se teamă de consumul de ciuperci

În timpul cuceririi Americii, în secolul 16, când călugării spanioli au ajuns în America
și s-au întâlnit cu populația indigenă Mexicas (azteci), au aflat că aceștia foloseau
ciuperci ce conțin psilocibină în ritualuri religioase și nu numai (le utilizau și în alte
tipuri de ceremonii, considerate de către spanioli imorale). Din acest motiv, călugării
au asociat ciupercile cu vrăjitoria, satanismul, anticristul și, mai ales, cu păcatul,
perpetuând astfel un tabu în Europa occidentală (mai ales din cauza caracteristicii lor
halucinogene) până în punctul în care ciupercile au fost aproape uitate în zona
respectivă.

Importanța ciupercilor în natură

Ciupercile alcătuiesc unul dintre cele mai importante grupuri de organisme de pe
planeta. Fiindcă se dezvolta la adăpostul pădurilor umbroase, citadinii aproape ca au
uitat de acest aspect.
Ciupercile dețin un rol însemnat in natura dintr-o varietate de puncte de vedere. Unul
dintre primele ar fi cel sanitar, care descinde din implicarea lor (alături de bacterii) in
descompunerea materiei organice. Fără ciuperci, substanțele nutritive din lumea vie s-
ar întoarce in sol cu întârziere sau cu o dificultate mai mare.

Al doilea lucru care trebuie spus este ca multe dintre plantele care ajung pe mesele
noastre sunt direct dependente de ciuperci. Acestea din urma formează asociații sub
forma de micoriza cu rădăcinile plantelor. Specialiștii apreciază ca o scădere drastica
a ciupercilor in natura ar putea avea printre efecte secundare instalarea foametei.

Importanța ciupercilor in viața omului

Majoritatea soiurilor conțin în proporție de 98% aceleași substanțe, diferențele fiind
făcute de conținutul de apă, dar și de locul unde cresc și aportul de lumină naturală.
Ciupercile conțin fibre, vitaminele B1, B2, B3, B5, B6, B9, cupru, fier, magneziu,
fosfor, potasiu, seleniu și zinc. Sunt de asemenea bogate în apă, deși la prima vedere
par a fi destul de uscate.

Ciupercile au efecte antiinflamatoare, diuretice, antiseptice și antibacteriene, fiind

utilizate de către vraci și vindecători de mii de ani. Uneori, chiar și cele otrăvitoare
erau utilizate în doze mici, cu efecte similare cu cele ale administrării veninului.

Spre deosebire cu ciuperci de genul Agaricus care sunt de diversificare foarte veche
(între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic,
genul Boletus are numai o vârsta între 44 și 34 milioane de ani).

De mii de ani, ciupercile sunt folosite ca hrana de noi oamenii. Chiar daca reprezinta
o mica parte din alimentatie, luate ca atare, in vremurile noastre intra si in alcatuirea
altor alimente sau chiar bauturi. Printre acestea se
numara: branzeturile, berea si vinul, painea, anumite produse din soia.

Descoperirea antibioticelor a fost una dintre cele mai revolutionare lucruri care au
marcat medicina moderna. Penicilina, poate cel mai uzual antibiotic din lume, este
obtinuta dintr-o ciuperca numita Penicillium. Multe alte ciuperci produc substante
antibiotice utilizate pentru a tine sub control bolile.

Datorita continutului lor bogat in proteine, polizaharide, aminoacizi, vitamine,

minerale, beta glucani si alte microelemente active, in multe clinici din Japonia si
China, ciupercile medicinale sunt utilizate cu rol adjuvant in terapiile complementare
ale unei game variate de afectiuni.
 Structura ciupercilor

 Pălăria: Ea are un diametru de 8-20 (30) cm, este destul de cărnoasă și

consistentă, la început semisferică cu marginea răsfrântă în jos spre picior,
întinzându-se apoi în formă de pernă, fiind în bătrânețe plată, ridicată, câteodată
îndoită în sus, deseori brăzdată de crăpături adânci. Cuticula este uscată, dar la
vreme umedă lipicioasă, la început netedă, la maturitate aproape zbârcită, nu
catifelată. Coloritul variază de la palid-maroniu peste maro de nucă și gălbui-brun-
închis până la maro închis, fiind în jurul marginii deseori albicioasă. Buretele are
în stadiu foarte tânăr un aspect crem-albui.
 Tuburile și porii: Tuburile sunt de dimensiuni diferite, de o lungime până la 12
mm, de obicei aderente la picior și se pot îndepărta foarte ușor de pălărie. Coloritul
este inițial albicios, apoi galben, galben-verzui și la vârstă verzui-măsliniu. Porii
sunt mici, unghiulari, depinde de vârstă albicioși, gălbui sau gălbui-măslinii. Când
sunt atinși, nu se pigmentează. Sporii sunt deschis galben-verzui netezi, fusiformi,
cu o picătură în mijloc, de culoare brun-măslinie și au o mărime de 14-17 x 4,5-5,5
microni.
 Piciorul: El are o înălțime de 6-15 cm și o lățime de 3-6 cm, este tare, cărnos,
foarte bont, devenind, odată cu avansarea în vârstă mai cilindric, fiind foarte fin
reticulat cu o rețea albicioasă până maronie pe toată suprafața lui, câteodată numai
în partea bazei sale. Coloritul piciorului variază între albicios-crem cu nuanțe
cenușii, maronii sau roșcate. Nu prezintă un inel.
 Carnea: Ea este albă, numai la început tare și compactă, devenind cu vârsta
moale, buretoasă, slinoasă, chiar dizgrațioasă, în orice caz mai puțin gustoasă pe
măsură ce îmbătrânește. La maturitate este zonată roșiatic sub cuticulă. Baza este
adesea de aceiași culoare cu pălăria și ciuperca nu se decolorează la leziune.
Mirosul este plăcut, slab de fructe, unii spun „de pădure” și gustul dulceag,
amintind ceva la nuci. Specimenele ajunse la maturitate deplină pot cântări mai
mult de un kilogram. Hribul cenușiu este repede năpădit de larvele
țânțarilor Mycetophila fungorum, de ciuperca parazitară Sepedonium
chrysospermum și de gândacul Oxyporus rufus.
 Clasificarea ciupercilor
Oriunde în lume unde viața este posibilă, se găsesc ciuperci. Acestea trăiesc pe
animale vii sau moarte, pe plante, în aer, pe sol și în apă, foarte multe dintre acestea
fiind însă atât de mici încât nu se pot observa cu ochiul liber. Din această cauza
ciupercile se împart în ciuperci superioare (bureții) si ciuperci inferioare (mucegaiul,
drojdia de bere). Pe lângă aceasta împărțire, ciupercile se grupează în patru clase:

1. Arhimicetele, ciuperci microscopice și părăsite: în această clasă se găsesc

ciupercile cele mai primitive și mai simple, lipsite de miceliu. Au aparatul alcătuit
dintr-un gimnoplast sau plasmodiu. Sunt ciuperci endoparazite. Se înmulțesc prin
zoospori sau spori imobili, care provin din transformarea întregii celule. Înmulțirea
sexuata se face prin izogamie. Din această clasă fac parte ciupercile care produc
însemnate pagube culturilor de cartof, varza, plante furajere etc.

2. Zigometice, ciuperci de obicei saprofite: Cuprinde ciuperci care au talul

unicelular, polinucleat, simplu sau ramificat, în care caz se numește sifonoplast. Cele
mai multe și în același timp cele mai dăunătoare, sunt endoparazite. Unele Ficomicete
sunt saprofite. Înmulțirea asexuata se face prin spori la cele inferioare sau prin conidii,
care în realitate sunt zoospori caduci.

3. Ascomicetele, ciuperci saprofite sau părăsite: Se caracterizează printr-un aparat

"egetati" bine dezvoltat. Majoritatea ciupercilor din această clasă au un tal filamentos,
miceliu fiind alcătuit din hife pluricelulare, adeseori ramificate, izolate sau
anastomozate. Înmulțirea asexuata se face prin diferite feluri de spori: conidii,
picnospori, etc.

4. Bazidomicete, ciuperci superioare: Clasă de ciuperci la care sporii se formează la

exterior, pe bazidii.
 Trăsături specifice ale ciupercilor:
1. Lipsește clorofila, drept rezultat procesul de fotosinteza nu poate avea loc, spre
deosebire de plante;
2. Sunt organisme heterotrofe, ceea ce înseamnă că se alimentează doar din substanțe
organice gata formate de către alte viețuitoare, fie ele plante sau animale;
3. Ciupercile nu posedă rădăcină adevărată, aceasta fiind înlocuită de către ”miceliu”;
ce la rândul său este format din o multitudine de firișoare subțiri numite ”hife”;
4. Organisme eucariote;
5. Majoritatea sunt pluricelulare;
6. Populează orice mediu;
7. Nemotile;
8. Creștere continuă;
9. Prezența peretelui celular;
10. Prezența chitinei în cadrul peretului celular;
11. Formarea ureei;
12. Înmulțirea prin spori.

Curiozități despre ciuperci:

 Strict vorbind, o ciupercă este întregul organism în ansamblu, iar o mare parte
din acesta cade pe miceliul situat sub pământ. Ceea ce credeam ca fiind
ciuperci sunt doar organele de reproducere ale acestor organisme.
 Spori de ciuperci vii au fost găsiți în atmosferă la o altitudine de peste 30 de
kilometri.
 După accidentul de la centrala nucleară de la Cernobîl, ciupercile din
vecinătatea centralei au reușit să supraviețuiască, în ciuda radiațiilor puternice.
 Ciupercile sunt mai vechi decât dinozaurii. Cea mai veche ciupercă fosilă găsită
vreodată de arheologi a crescut pe Pământ în urmă cu aproximativ 400 de
milioane de ani.
 Ciuperca Plasmodium se poate mișca. Încet, bineînțeles, dar în câteva zile este
destul de capabil să se târască peste o poieniță mică.
 Unele ciuperci prădătoare au dispozitive speciale pentru prinderea insectelor cu
care se hrănesc.
 Aproximativ 90% din aproape orice ciupercă este apă.
 Veselka este ciuperca cu cea mai rapidă creștere din lume. Crește 4-5 milimetri
într-un minut.
 Sporii ciupercii cordyceps pătrund în corpurile insectelor și preiau controlul
asupra acestora, obligându-le să meargă acolo unde condițiile de creștere a
ciupercilor vor fi optime. Ulterior, corpul insectei zombificate servește drept
hrană.
 În Ecuador cresc ciuperci care se pot hrăni cu cauciuc.
 Imagini cu ciuperci au fost găsite pe picturile rupestre din partea polară a
Chukotka, în ciuda faptului că nu cresc acolo.
 Printre varietatea de specii ale acestor creaturi, pălării există doar aproximativ
7000 de specii.
 Cele mai scumpe ciuperci din lume sunt trufele.
 Cea mai mare ciupercă din lume, cântărind 168 kg, a fost găsită în 1988 în
Japonia.
 În SUA, Oregon, o ciupercă crește cu o suprafață de miceliu de peste 900 de
hectare. Este cea mai mare ființă vie cunoscută de pe Pământ.
 Vechiul împărat roman Claudius a fost otrăvit cu o supă în care s-a adăugat un
ciupercă palid.
 Cep, favorita locuitorilor de vară, poate ajunge la o greutate de 3 kg.
 Miceliul majorității speciilor crește cu 10 -12 centimetri anual.
 Ciuperca tinder care crește pe copaci trăiește 60-80 de ani, iar masa celor mai
mari dintre ele a ajuns la 500 kg.
 Ciuperca pirobot cristalin împușcă spori cu o astfel de accelerare încât aceștia
experimentează o supraîncărcare de 20 de mii de Gs. Prin comparație, o
supraîncărcare de 10 G este fatală pentru majoritatea oamenilor.
 Nimeni nu a învățat încă să crească artificial majoritatea ciupercilor. Numai
ciupercile, ciupercile de stridii și ciupercile sunt crescute cu succes.
 Bulionul de ciuperci cep este de 6-7 ori mai caloric decât carnea.
 Cea mai comună ciupercă pentru reproducere aruncă aproximativ 40 de
milioane de spori în aerul.
 O ciupercă în creștere este capabilă să pătrundă prin asfalt și piatră.
 Unele specii, cum ar fi ciupercile de toamnă, strălucesc în întuneric.
 Agaric zburătoare și grebe palid – cele mai otrăvitoare ciuperci.
 Ciupercile produc vitamina D.
 Ciuperca de miere este cel mai mare organism viu de pe planetă.
 144 de tipuri de ciuperci pot provoca halucinații.
 Ciupercile sunt într-un regat separat.
 Bibliografie :
1. incredibleromînia.com
2. gradinamea.ro
3. wikepedia
4. scribd.com
5. paradisulverde.com
6. imadeself.com
7. furnissa.ro