Rapoartele anuale ale doctoranzilor

Anul II

Doctorandul va trebui să redacteze și să discute cu îndrumătorul și comisia de

îndrumare:

● Un plan detaliat al tezei

În acest an, al doilea al stagiului de doctorat, mi-am propus, să surprind ceea ce s-ar
numi cuprinsul lucrării într-o stare teoretică. Subiectul cercetării mele se numește
Confesionalizarea în Transilvania. Românii și Reforma în secolele XVI-XVII.

Cuprins

1. Introducere-Istoriografia problemei- dezbaterea teoretică și definirea conceptelor

2. Românii și Reforma în a doua jumătate a secolului al XVI – Apariția episcopatului

român calvin

3.Românii și Reforma în prima jumătate a secolului al XVII-lea

4. Românii și Reforma în a doua jumătate a secolul al XVII-lea

5. Concluzii

În cadrul introducerii, am să conturez subiectul lucrării de doctorat și cum anume acest

subiect a fost dezbătut în istoriografie. Subiectul lucrării mele, se intitulează Românii și
Reforma din a doua jumătate a secolului XVI până în a doua jumătate a secolului XVII. Mai
pe larg, voi analiza conexiunea dintre abordarea Reformei, de către români și apariția unui
program integrativ al bisericii Reformate din Transilvania. Acest program integrativ diferă de
la o perioadă la alta. Tocmai în acest sens, mi-am grupat capitolele, în funcție de programul
integrativ al Bisericii Reformate, program care în a doua jumătate a secolului al XVI se
arată diferit, de cel din prima și a doua parte a secolul al XVII-lea.

În această formă mai simplă, mi-am propus să structurez planul tezei de doctorat. În
capitolul întâi, anume Istoriografia problemei- dezbaterea teoretică și definirea conceptelor ,
mă voi axa pe marile teme, care s-au reluat în câmpul de dezbatere al istoricilor, atunci când
aceștia au abordat, Reforma din Transilvania din secolul XVI și XVII. Mă voi referi la istorici
și filologi precum Petru Maior, Alexandru Grama, Nicolae Iorga, Augustin Bunea, Zenovie
Pâclișanu, Ioan Lupaș, Ion Gheție, Alexandru Mareș, Petre P. Panaitescu, Mircea Păcurariu,
Pavel Binder, Gheorghe Moisescu, Ana Dumitran, Gheorghe Gorun, Edit Szegedi, Sipos
Gábor, Gábor Barta, Maria Crăciun,Graeme, Ovidiu Ghitta,Graeme Murdock, Nagy
Levente, István Keul, Georgiță Mihai.

În partea a doua, a capitolului întâi, mă voi referi la definirea conceptului, voi încerca
să plasez discuția în jurul conceptului de confesionalizare. Mă voi referi la apariția
conceptului și la teoreticenii acestuia. Voi încerca să explic cum a fost aplicat acest concept,
vizavi de Reforma din spațiul Occidental. În continuare, voi încerca să dezvolt cum ar putea
fii aplicat acest concept vizavi de Reforma din Transilvania. Spre exemplu, Graeme Murdock 1
aplică acest concept la realitățile din Transilvania ale secolului XVII și afirmă că a existat o
colaborare între Biserica Reformată și principii calvini în urma căreia a rezultat o Academie
calvină și școli, sprijin pentru publicarea unor texte religioase, intervenția împotriva rivarilor
Bisericii Reformate, sprijinul statului pentru promovarea din partea Bisericii a unor standarde
morale. Iar Edit Szegedi2 încearcă să aplice cele 7 metode pentru implementarea omogenității
religioase propusă de Wolfgang Reinhard la scara istoriei Transilvaniei secolelor XVI-XVII.
Krista Zach3 analizează politica religioasă a Transilvaniei prin prisma caracterului
Transilvaniei de stat al stărilor. Anume dorește să demostreze că procesul confesionalizării
este inițiat de stări, cum afirmă Winfried Eberhard.

Voi încerca să abordez conceptele abordate de Ana Dumitran, (un istoric român), din
scrierile sale. Ana Dumitran se remarcă drept una dintre primele cercetătoare din
Transilvania, care apelează la concepte în tratarea Reformei din Transilvania. Ea abordează
concepte precum Reformă românească, Reformă, Biserica Ortodoxă Reformată. Însă aceasta
nu uzitează de conceptul de confesionalizare, așa cum îl folosesc Graeme Murdock și Edit
Szegedi. În acest punct mă voi raporta critic și voi încerca să subliniez neajunsurile
istoriografiei. Critica aceasta va îndrepta discuția înspre capitolul doi.

1Graeme Murdock, Principatul Transilvaniei în Epoca Confesionalizării, Studia Universitatis Babes- Bolyai,
Historia, vol 53, numarul 1- 2, 2008, pp. 59- 75

2Edit Segedi, Reforma în Transilvania. Constituirea identităţilor confesionale’ în Ioan Aurel Pop, Thomas
Nägler, András Magyari (eds)., Istoria Transilvaniei vol. II. (Cluj-Napoca: Centrul de Studii Transilvane.
Institutul Cultural Român, 2005), pp. 237- 248

3Krista Zach, Stări, domeniu seniorial și confesionalizare în Transilvania. Reflecții asupra disciplinării
social( 1550- 1650). Studia Universitatis Babes- Bolyai, Historia, vol 53, numarul 1- 2, 2008, pp. 100- 126.
 În capitolul doi, voi încerca să surprind primele tentative de a evangheliza comunitatea
românească și o primă instituționalizare a Reformei printre români, prin întemeierea
episcopatului româno- calvin. Astfel aceste tentative au loc în plan instituțional, prin crearea
așa numitei episcopii române reformate. Ceea ce îmi doresc să surprind sunt categoriile de
analiză: Situația Bisericii Ortodoxe în Transilvania înainte de Reformă, pătrunderea ideilor
evanghelice în Regatul Ungariei și Transilvania, instituționalizarea Reformei din Transilvania,
activitatea tipografică din Transilvania. Îmi doresc să surprind cine în Transilvania deținea o
covârșitoare putere.

În capitolul trei și patru, voi surprinde mult mai bine aplicarea conceptului de
confesionalizare la spațiul Transilvănean. O dată ce principii din secolul XVII, devin în
proporții convârșitoare calvini, nu mai există confuzii precum au fost în secolul XVI, întrebări
cu privire la apartenența confesională a conducătorului. Aceste afirmații sunt probate,
desigur ,de o închistare și mai puternică a Bisericii Ortodoxe de către superintendent și
principe, de crearea unor instituții culturale cu rol de catehizare, de oscilația confesională
jucată chiar de membri ai Bisericii Ortodoxe, deveniți colaboratori ai principelui calvin.
Categoriile de analiză cu care voi opera sunt: strategiile autorității seculare, strategiile
autorității ecleziastice, subordonarea Bisericii Ortodoxe Române, programul reformator,
producția de carte, disciplinarea comunității.

În linii mari acesta reprezintă planul detaliat al tezei de doctorat.

 ● Structura argumentului unui capitol de analiză (nu capitol introductiv, contextual sau
referitor la istoriografia problemei)

Subiectul meu, pentru redarea structurii unui argument dintr-un capitol, se numește
Reforma și românii din Transilvania: de la evanghelizare la instituționalizare (secolul al XVI-
lea).

Întrebarea de cercetare a capitolului am pus-o în legătură cu un concept specific,

anume confesionalizarea. Întrebarea este următoarea: dacă programul de reformare a
Bisericii Răsăritene și a comunității românilor face parte din strategiile de
confesionalizare ?

În continuarea mă voi referi la critica literaturii dedicate acestui subiect. Subiectul,

Reforma și românii din Transilvania, din secolul al XVI-lea, a fost discutat în literatură în
diverse moduri. Printre probleme disputate în istoriografie se numără instituționalizarea
Reformei în Transilvania. Prima instituție creată, în ceea ce privește Reforma și românii o
constitue crearea episcopiei româno-calvine. Ceea ce se remarcă, atunci când mă raportez la
bibliografia existentă, cu privire la contactul dintre comunitățile române și Reforma, în
secolul XVI, este tocmai acest subiect, episcopatul român reformat. Apariția acestei instituții
noi este atât de evidentă, încât este amintită de toți istoricii care au scris despre istoria bisericii
din Transilvania din secolul XVI. Regăsim acest subiect la George Barițiu 4, Alexandru
Grama5, Zenovie Pâclișanu6, Nicolae Iorga7, Ioan Lupaș8, Ștefan Meteș9, Gheorghe I.

4Barițiu, George, Baserica românească în luptă cu reformațiunea, în Transilvania, an VIII, 1875, nr.
23, 24, și an IX, 1876, nr. 1.

5Alexandru Grama, Institutiunile calvinesci în biserica românescă din Ardelu, fasele loru în tercutu și valoarea
în presente, Blaj, Tipografia Seminarului archidiecesanu, 1895.

6Pâclișanu Zenovie, Legăturile românilor ardeleni cu reformațiunea în veacul al XVI-lea și XVII, (în Cultura
creștină, I, nr. 18, 1911.

7 Nicolae Iorga, Istoria românilor din Ardeal și Ungaria, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989,
(1915) p. 123.

8Ioan Lupaș, Istoria Bisericească a Românilor Ardeleni, Editura Dacia Cluj- Napoca, 1995, (1918), p 52.

9Ștefan Meteș, Istoria Bisericii Românești din Transilvania, Vol. I, Sibiu, 1935.
Moisescu 10,Mircea Păcurariu11, Gábor Barta12, Susana și Avram Andea13, Șerban Papacostea
14
Ana Dumitran15, Edit Szegedi,16 Gheorghe Gorun17, Florin Pintescu18, István Keul19, Ovidiu
Ghitta20, Mihály Balázs21. Printre probleme disputate în istoriografie se numără data înfințării
episcopiei româno-calvine și identitatea lui Gheorghe de Sângeorz. Majoritatea istoricilor
plaseză începutul propagării calvinismului în 1566, o dată cu numirea în decretele Dietei a
superintendentului român reformat Gheorghe.22

Un alt punct care a generat opinii diferite constă în motivația creării unei astfel de
episcopii române calvine. Nicolae Iorga afirmă în 1915:,, Crearea superintendenței episcopale
10P. C. Preot Gheorghe I. Moisescu, Ștefan Lupșa, Alexandru Filipașcu, Istoria Bisericii Române, Vol. I, (-
1632), Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1957, pp.362-363.

11 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1991, p. 504.

12 Köpeczi Béla ,History of Transylvania, Hungarian Academy of Sciences, Akademiai Kiado, Budapest, 1994,
p. 287.

13 Anton Drăgoescu, Istoria României. Transilvania, Editura ,, George Barițiu” 1997.

14Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Șerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României,
Editura Enciclopedică, București, 1999.

15 Ana Dumitran, Gúdor Botond, Nicolae Dănilă, Relaţii interconfesionale româno-maghiare

înTransilvania(mijlocul secolului XVI – primele decenii ale secolului XVII) / Román-magyar felekezetközi
kapcsolatok Erdélyben (a XVI. század közepe – a XVIII. század első évtizedei között),in addenda, Bod Péter,
Brevis Valachorum Transylvaniam incolentium Historia , în seria Bibliotheca Musei Apulensis, XIII, Editura
Altip, Alba Iulia, 2000.

16 Edit Szegedi, Identități premoderne în Transilvania, Editura Fundației pentru studii europene, 2002, p. 52.

17 Gheorghe Gorun, Reforma religioasă din Transilvania și românii în secolul al XVI-lea, în volum de autor
Biserica românească și societatea transilvăneană. Studii de istorie a bisericii greco-catolice românesti,
Oradea, 2002, p.18.

18Florin Pintescu, Românii din Transilvania la sfârșitul secolului XVI și începutul secolului XVII, Editura
Universității Suceava, 2004.

19 István Keul, Early Modern Religious Communities in East-Central Europe Ethnic Diversity, Denominational
Plurality, and Corporative Politics in the Principality of Transylvania (1526–1691), Leiden, Boston, 2009,
pp.104.

20 Ioan- Aurel Pop, Thomas Nägler, Magyari András, Istoria Transilvaniei, Vol. II (de la 1541 până la 1711),
Ediția a III-a, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj- Napoca, 2016, p. 267.

21 Mihály Balázs, Tolerant Country - Misunderstood Laws. Interpreting Sixteenth-Century Transylvanian

Legislation Concerning Religion, în Institute of History, Research Centre for the Humanities,
HungarianAcademy of Sciences, Volumul doi, numărul 1, Reformations 2013, pp. 85- 108.
pentru români nu era o idee religioasă, ci una politică. Pe un superintendent- vlădică,
principele îl examinează, principele îl numește, principele îi alege lui cărțile: el trebuie să
adune pe preoții săi în sobor, să-i silească a cumpăra neapărat cărțile oficiale ca să le
răspândească între ei, trebuie să-i îndemne a părăsi limba slavonă, a predica și a ceti în
românește, nu pentru limba românească, ci pentru că această limbă era socotită ca nepermisă
în biserică, și atunci se crea între noi de aici, slavizanții și între cei de dincolo, deveniți
romanizați prin porunca oficială, o prăpastie.” 23 Nicolae Iorga își bazează această teorie pe
instinctul de istoric. De altfel, acesta menționează:,, Pe calea sigură a instinctului, nu a
concepțiilor politice netede, principii Ardealului au început să simtă de pe la 1550 înainte un
lucru: că prea multe legături cu românii de dincoace cu Ardealul, că prea des vin voievozii cu
oastea- dar aceasta se isprăvise acum- că prea dese sînt misiunile, prea des colindă negustorii.
”24 Un punct de vedere opus îl are Gheorghe Gorun. Pentru acesta, preocuparea elitei nobiliare
față de viața spirituală a românilor este o preocupare pentru catehizare:,, Din păcate, această
concluzie (a lui Nicolae Iorga) nu este însoțită de alte explicații. Afirmația, demnă de toată
atenția, este- totuși- o exagerare. Și acest punct de vedere l-ar fi privit numai pe Iorga, dacă nu
s-ar fii înrădăcinat adânc în istoriografia românească 25, străbătând- fără prea multe remușcări-
cea mai mare parte a secolului al XX- lea până astăzi.”26 Punându-și acceași întrebare vizavi

22Augustin Bunea, Vechile episcopii românesci a Vadului, Geoagiului, Silvașului și Belgradului, Blaș,
Tipografia seminarului archidiecesan, 1902, Apud Hurmuzaki, Op.Cit., II, part. 5, p. 602, Ștefan Meteș, Istoria
Bisericii Românești din Transilvania, Vol. I, Sibiu, 1935, p. 81, Nicolae Iorga, Istoria românilor din Ardeal și
Ungaria, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989, p. 123, Gheorghe Gorun, Reforma religioasă din
Transilvania și românii în secolul al XVI-lea, în volum de autor Biserica românească și societatea
transilvăneană. Studii de istorie a bisericii greco-catolice românesti, Oradea, 2002, p.18.

23 Nicolae Iorga, Ibidem, p.123.

24 Nicolae Iorga, Ibidem.

25 Istoricii care preiau ideea de la Nicolae Iorga sunt: Ioan Lupaş, Istoria Bisericii Române, Edițiunea a VII-a,
Editura Scrisului Românesc S. A. Craiova, 1941, p. 67, Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe
Române,Volumul I, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991,
p. 504. (Mircea Păcurariu vede în tentativa de a crea o episcopie reformată româno, o tentativă de întrăinare
a românilor de peste Carpați.) Pavel Binder, Începuturile Reformei din Transilvania și românii din
Hunedoara, în Limba Română, an XX, nr. 3, 1971 și Edit Szegedi, Opțiuni teologice și simpatii politice în
Transilvania secolului al XVI-lea: cazul antitrinitarienilor și Mihály Balázs, ,,Tolerant Country -
Misunderstood Laws. Interpreting Sixteenth-Century Transylvanian Legislation Concerning Religion
în The Hungarian Historical Review, Volume 2, Number 1, Reformations, 2013, 85- 108. și Sorin
Bulbuoacă, Teză de doctorat: Structuri politice și confesionale în Banatul Lugojului și Caransebeșului
(1552- 1658), Cluj- Napoca, 2004, p. 128.

26 Gheorghe Gorun, Op. Cit.,p.14.

de crearea episcopatului românesc reformat, Ana Dumitran afirmă că episcopatul a
reprezentat manifestarea unei nevoi a românilor de a se reforma: ,, Recunoașterea prin
hotărâre dietală a existenței Episcopatului românesc reformat, în ultimă instanță a nevoii
românilor de a avea un for propriu, fie și el de factură ecleziastică, cu scopul de a-i reprezenta
ca români, căci limba română, constituie elementul- cheie, în jurul căruia a luat naștere
această instituție, poate fi definită ca rezultat al primei manifestări de factură modernă a unei
conștiințe etnice dornice să depășească limitele lumii medievale.” 27

Argumentele care sunt folosite de Ana Dumitran pentru a demonstra că a existat o

nevoie internă de această instituție din parte românilor sunt: 1. apariția cu doua decenii
înaintea numirii episcopului reformat a unei literaturii protestante- Catehismul de la Sibiu
(1540) și de la Brașov(1560) și două versiuni românești ale Evangheliilor (din 1551-1553 și
din 1561). 2. datorită amplorii pe care o avea, această mișcare avea nevoie de un cadru
instituțional avizat.28

Însă întrebarea la care trebuie să găsim un răspuns în analiza bibliografiei constă în a

vedea cine își impune punctul de vedere, stările sau regele? Nicolae Iorga consideră că
realitatea de după 1566, anume apariția unui episcopat român calvin se datorează ,,calvinului
Ioan Sigismund”.29 Gheorghe Gorun consideră că hotărârile dietale sunt cele care trebuie
consultate, deoarece stările și-au impus punctul de vedere asupra întregului stat, inclusiv
asupra suveranului.30 Gheorghe Gorun consideră că inițial reformarea românilor spre
31
luteranism, a pornit de la autoritățile locale. Iar mai pe urmă s-a datorat Dietei țării,

27 Ana Dumitran, Religie ortodoxă- religie reformată. Ipostaze ale identității confesionale a românilor din
Transilvania în secolele XVI- XVII, Editura Ratio et Revelatio, Oradea, 2015, p. 43.

28 Ana Dumitran, Episcopatul românesc reformat din secolul al XVI-lea,

https://www.academia.edu/4768382/Episcopatul_romanesc_reformat_din_secolul_al_XVI_lea?
email_work_card=view-paper, accesat în 10. 02. 2021.

29 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a românilor , I-II, Editura Ministeriului de
Culte, București, 1928, p.182.

30 Aici face referire în articolul său la Gheorghe I. Brătianu, Sfatul domnesc și adunarea stărilor în principatele
române, București, 1995, capitolul Pacta et conventa sub Mihai Viteazul, p. 74-81 și la Mihai Bărbulescu,
D. Deletant, K. Hitchins, Ș. Papacostea, P. Teodor, Istoria României, București, 1998, cap. Monarhia
feudală (1601- 1716), p. 239- 281.

31Ștefan Mailat artistocrat care îi cere în 1541 soției sale să urgenteze reformarea românilor din ținutul Făgăraș-
Zenovie, Pâclișanu, Legăturile românilor ardeleni cu reformațiunea în veacul al XVI-lea și XVII, (în Cultura
creștină, I, nr. 16, 17, 18, pp. 518- 523. Însă ceea ce am să îi reproșez lui Gheorghe Gorun este că informațiile
indicate în revista Cultura Creștină, scrise de Zenovie Pâclișanu nu se regăsesc. Un preot sas din Bistrița afirma
în 1546 despre Catehismul sibian, că nu se bucura de o apreciere unanimă printre româniI. G. Sbiera, Mișcări
culturale și literare la românii din stânga Dunării, Cernăuți, 1897, p.98. Judele Brașovului, Johannes Benker în
organul legislativ, care devine forul care se preocupă cu reformarea Românilor. Cu o opinie
temperată, ori mai bine spus cu o soluție de mijloc se remarcă Ovidiu Ghitta, care afirmă că
direcțiile de reformare vin dinspre reprezentanții Dietei sau ai regelui:,,Seria acțiunilor
concertate ce au vizat ortodoxia din Transilvania și ,,părțile anexe” – întreprinse între 1566 și
1571 în principal sub înaltul patronaj al exponenților în Dietă sau în sfera aulică ai
calvinismului- vădește schițarea din mers a unui program misionar cu o atare țintă, neexistând
de altminteri, un model în domeniu.32

La întrebarea care era componența confesională a Dietei, se cuvine să răspundem că

Dieta în a doua jumătate a secolului al XVI-lea era protestantă.33 Acestei păreri i se raliază și
Liviu Borcea, care vede în crearea unei ierarhii separate, în frunte cu un cleric
episcop/superintendent, atragerea românilor la calvinsim.34

În continuarea viziunii sale, cum că regele decidea în politica religioasă vizavi de

români, Nicolae Iorga vede o finalitate a răspândirii calvinismului printre români în domnia
lui Ștefan Báthory:,, Dar încă de la 5 octombrie (1572) Ștefan Báthory, se folosia de dreptul
său de a numi episcopii și a asculta de ,,cererile sfetnicilor săi, precum și de ale altora”, între
care va fi fost Bogdan Lăpușneanu, domnul Moldovei, - făcând ,, episcop” pe Eftimie.” 35
Nicolae Iorga consideră acest moment, un moment cheie pentru întărirea Bisericii Ortodoxe
din Transilvania, prin numirea unui călugăr din Moldova, drept episcop, hirotonit la Ipec sau
Peciu. Motivațiile acestui gest din partea unui voevod romano-catolic, sunt puse de Nicolae
Iorga pe seama confesiunii. Ștefan Báthory întărește Biserica Ortodoxă din Ardeal pentru a
putea opri răspândirea calvinismului în Transilvania. Gheorghe Gorun îi reproșează lui
Nicolae Iorga, această motivație a voievodului pusă pe seama confesiunii. Acesta afirmă că nu

1559 îi obliga pe români să- și reformeze Biserica.Hașdeu, Cuvente den bătrâni, II, București, 1879, p. 92.

32 Ovidiu Ghitta, 4.3. Biserica Ortodoxă din Transilvania ( Secolul al XVI-lea- a doua jumătate a secolului al
XVII-lea) p.267. în Istoria Transilvaniei,coordonatori Ioan- Aurel Pop, Thomas Nägler, Magyari András,
Volumul II, Ediția a III-a, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj- Napoca 2016.

33Zoványi Jenő, A magyarországi protestantizmus 1565–1600-ig. Akadémiai Kiadó, Budapest, 1977, p. 323.

34 Liviu Borcea, Dietele Transilvaniei din secolul al XVI-lea cu privire la situația religioasă a românilor, în
Studia Univeristatis Babeș- Bolyai, seria Theologica graceo-catholica Varadiensis, XLIV, 1-2, 1999, p. 154.

35 Hurmuzaki, Op. Cit., XV, pp.647-648, no. MCCI.

a plasat acțiunile lui Ștefan Báthory, într-un context mai larg, în contextul Contrareformei.36
Chiar și Ștefan Meteș.pune pe seama confesiunii voievodului Ștefan Báthory, o schimbare în
situația Bisercii Ortodoxe române, deși nu uită să amintească de o hotărâre a Dietei, dată după
moartea Ioan Sigismund Zápolya, în care se continua politica de promovare a calvinismului.37

Edit Szegedi consideră de asemenea că o dată cu retragerea sprijinului principilor

pentru episcopiile reformate române, în 1582, se năruie acestea: ,, Puterea a înființat deci o
biserică misionară care a funcționat până în 1582 cu patru episcopi, dispărând practic în
timpul domniei familiei Báthory, datorită retragerii sprijinului principilor, care au ajuns să
prefere organizarea unei ierarhii ortodoxe.” 38 Odată ce am încheiat cu analiza bibliografiei,
mă voi axa pe strategiile de confesionalizare.

În continuare mă voi referi la pași pe care i-a urmat această confesiune

sacramentariană/calvină pentru a deveni o confesiune receptă în Transilvania. Voi demonstra
că au existat strategii de confesionalizare vizavi de Biserica Ortodoxă Română din
Transilvania prin prisma unei scheme alcătuite de Wolfgang Reinhard. Wolfgang Reinhard
afirmă că există 7 pași pentru implementarea reușită a omogenității religioase. Primul pas îl
constitue conturarea unor poziții religioase teologice clare prin apariția unei mărturisiri de
credință, iar al doilea pas constă în intrarea în vigoare a noilor dogme religioase prin
intermediul unei instituții sau prin intermediul unor teologi, preoți, profesori și juriști.În cazul
confesiunii elvețiene, aflată în deceniul șapte în stare ipotetică, aceasta ajunge să devină una
oficială în 1564. Reprezentantul acestei confesiuni, Dávid Ferenc, face posibilă ca dintr-un
deziderat această confesiune să apară drept o mărturisire scrisă de credință. S-au ținut mai
multe dezbateri prezidate de teologul de la Cluj, asistate de principele Ioan Sigismund
Zapolya, drept pentru care, Dávid Ferenc a dorit să aibă esența disputelor și a credinței sale
scrisă. Astfel, din îndemnul lui Dávid Ferenc, se tipărește la Cluj, Confessio Christianae
Fidei, a lui Theodor Beza urmașul lui Calvin 39. Această mărturisire de credință scrisă este

36 Gheorghe Gorun, Nicolae Iorga și istoria Bisericii românești din Transilvania din secolul al XVI-lea, în
Studia Universitatis Babeș- Bolyai, Theologia graeco- catholica Varadiensis, XLV, 2, 2000, p. 45.

37Ștefan Meteș, Op. Cit., p. 86.

38 Edit Szegedi, Reforma în Transilvania. Constituirea identităţilor confesionale. Confesionalizarea, în Istoria

Transilvaniei,coordonatori Ioan- Aurel Pop, Thomas Nägler, Magyari András, Volumul II, Ediția a III-a,
Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj- Napoca 2016, p. 245.

39István Keul, Early Modern Religious Communities in East-Central Europe Ethnic Diversity, Denominational
Plurality, and Corporative Politics in the Principality of Transylvania (1526–1691), Leiden, Boston, 2009, p.
104.
adoptată de preoțimea condusă de Dávid Ferenc, la sinodul din Turda din 1563. Tipărirea
mărturisirii are loc, chiar la Cluj, sub auspiciile lui Gaspar Heltai, care deține o tiparniță la
Cluj. După aceasta, are loc, un ultim sinod (înaintea acceptării în mod oficial a calvinismului)
la Aiud, în aprilie 1564, în prezența regelui Ioan Sigismund, în urma căruia se decide
aprobarea a două confesiuni distincte: luterană și calvină. Este ales superintendent al celei din
urmă, Dávid Ferenc. Astfel, confesiunea este legalizată și de Dietă, în anul 1564 la Turda și
apare drept o religiones receptae40. În continuare referindu-mă la pașii propuși de Wolfgang
Reinhard voi trece la pasul al treilea și al patrulea: propagandă și cenzură prin presa tipărită și
interiorizarea noilor dogme prin educație, catehizare, predici sau pelerinaje. Strategia de
confesionalizare constă chiar în apariția episcopatului român calvin, numit în decretele Dietei
de la Sibiu din 1566, 30 noiembrie.41 Pasul al cincilea constă în disciplinarea populației prin
vizitații, inchiziții sau excluerea minorităților confesionale. Toate măsurile de impunere a
credinței calvine se remarcă în sinoadele ținute de noii episcopi români calvini. Spre exemplu
la Aiud, în 16 octombrie 1569 se spun următoarele:

1. Să se țină credința bazată pe sfânta Scriptură. Astfel rolul fundamental în noua credință îl are
Cuvântul Lui Dumnezeu.

2.Pentru sfinții cei morți și pentru răposați să nu se facă Liturghie și rugăciune. Ascestea înseamnă
eliminarea Liturghiilor speciale, comemorative și eliminarea rugăciunilor de intercesiune pentru defuncți

3.Preotul văduv se poate recăsători a doua oară, ceea ce tradiția răsăriteană nu îngăduia.

4. Fiecare preot să explice în fiecare săptămână, Crezul, Tatăl nostru și rugăciunile pentru a fi învățate.
Acestea făceau parte dintr-un program de catehizare, care era impus preotului, program prin care credinciosului i
se aisgură un minim de cunoștințe. Preoții sunt practic coercitați să aplice programul reformator, căci dacă nu fac
astfel, aveau să fie scoși din slujba bisericii.

5. Pe credincioșii care nu se duc la biserică și nu doresc să învețe temeiurile credinței, preotul să nu îi

cuminece pe patul morții.

6. Clerul care nu introduce serviciul divin în vernacular este eliminat. Preoții care slujesc în sârbă și nu
învață poporul în limba română să nu mai fie preoți.42

40 Ibidem, p. 104.

41Szilágyi Sándor, ed., Erdélyi Országgyűlési Emlékek/ Monumenta Comitialia Regni Transilvaniae (în
continuare: MCRT), vol. II, Budapest, 1876, 321.

42 Eudoxiu Hurmuzaki, Nicolae Iorga, Documente privitoare la istoria românilor, Volumul XV, 1911, pp.
638- 639.
 Punctele șase și șapte propuse de Wolfgang Reinhard nu le găsesc concretizate în
Transilvania secolului XVI: 6.controlul riturilor și supervizarea participării la rituri și 7.
dezvoltarea unui limbaj confesional particular (de exemplu manofestarea predilceției pentru
anumite nume). Se poate ca lipsa punctelor șase și șapte să determine încheierea procesului
confesionalizării pentru secolul XVI.

La subliniearea relevanței acestui capitol, la pătrunderea ideilor evanghelice în

Regatul Ungariei, respectiv la pătrunderea acestora în Transilvania, la instituționalizarea
Reformei în Transilvania, la situația Bisericii Răsăritene în Transilvania, la strategii de
promovare a ideilor evanghelice în rândul românilor.

La partea de concluzii voi oferi convingerile mele refitoare la acest subiect și mă voi
referi la răspunsul la întrebarea de cercetare și la partea despre ce fel de confesionalizare este
vorba.
 ● Conceptele utilizate și cadrul teoretic al cercetării

Confesionalizarea apare definită drept un proces fundamental de încreștinare a

societății care a avut efecte asupra vieții private și publice. Acest concept este încadrat în
intervalul cronologic la scala istorie Europei din 1555 până în 1648. Mai exact, conceptul e
discutat din momentul Păcii de la Augsburg până la Pacea din Westphalia43

Totodată, acest concept ar putea fii încadrat în procesul de modernizare a societății,

care are loc în epoca modernă timpurie. Reluând sensul de modernizare, Heinz Schilling
spune că acest concept de confesionalizare, reprezintă prima fază a disciplinarii sociale a
bisericilor confesionale. Mai pe larg explicat, atât Heinz Schilling cât și Wolfgang Reinhard 44,
urmăresc dezvoltarea paralelă a bisericilor confesionale și similaritățile funcționale a
bisericilor confesionale. De asemenea, confesionalizarea este un proces în urma căruia, s-au
definit foarte bine și delimitat fiecare grup religios- confesiune. Această paradigmă aduce o
schimbare în studiul religiei. Religia este văzută ca un agent al schimbării sociale și culturale,
ca un motor al modernizării. În consecință termenii de Reformă catolică, Contra- Reformă au
fost înlocuiți de confesionalizare catolică, luterană și calvină. Paradigma confesionalizării a
fost de la bun început încadrată în domeniul istoriei sociale. Paradigma Reinhard- Schilling a
confesionalizării și- a lărgit perspectiva dinspre abordarea doar a istoriei religiei, înspre
abordarea istoriei sociale. Altfel spus, în secolele XVI-XVII, religia, societatea și politica sunt
strâns legate.

Astfel, conceptul utilizat, anume confesionalizarea, a fost dezbătut în anii 80 ai

secolului trecut de Wolfgang Reinhardt și Heinz Schilling. Dezbatearea privind paradigma
confesionalizării a avut loc, inițial în cadrul istoriografiei germane. Doar, din primul deceniu
al secolului XXI, regăsim această preocupare pentru acest concept în istoriografia est- central
europeană. De asemenea acest concept a fost discutat de Krista Zach, Edit Szegedi și Graeme
Murdock și aplicat la situația Transilvaniei mai cu seamă din secolul XVII.

43 Heinz Schilling, ‘Confessionalization and the Rise of Religious and Cultural Frontiers in Early Modern
Europe’ în Tóth (ed.), Frontiers of Faith Frontiers of Faith: Religious Exchange and the Constitution of
Religious Identities, 1400–1750. Cultural Exchange in Europe, 1400–1750, vol. 1. Budapest: Central
European University, 2001. pp. 21-36.

44 Wolfgang Reinhard, ‘Reformation, Counter Reformation and the Early Modern State. A Reassessment’ în
The Catholic Historical Review 75/3 (1989).
 ● Separat doctorandul va menționa într-un document: burse
de care a beneficiat, participări la conferințe, ateliere, activități ale școlii doctorale și
publicații

Am audiat atelierul organizat de școala doctorală Istorie. Civilizație. Cultură. intitulat

Idei în dialog: muzeele și cercetarea, din 26 martie 2021.

De asemenea am încercat să particip prin susținerea unui articol la o conferință

intitulată Istorie/a și interdisciplinaritate/a : cercetări doctorale la granița dintre științe, din
12- 14 noiembrie 2020. Primul titlu al articolului este. Reflections on the topic “Religious
Reformation in Transylvania and Romanians in the 16th Century (Babeş-Bolyai University,
History, Culture, Civilization Doctoral School). Însă titlul final al articolului se numește:
Puterea de convertire - un joc al marilor aristocrați ai secolului al XVI-lea.