Rodica Zafiu PASAREASCA: ATESTARI $I INTERPRETARI ALE LIMBAJELOR LUDICE SI SECRETE 1. Atestarile destul de tarzii ale argoului romanesc — cum se stie, 1860 e data publicarii primei liste de cuvinte si expresii argotice, de catre N.T. Orasanu, in revista ,,Coarnele lui Nichipercea”! — nu exclud ipoteza unei existente anterioare a fenomenului: cel putin daci se considera ca intr-o anumita perioada istoricd erau deja realizate conditiile unei minime vieti ordsenesti si ale aparitiei unor categorii sociale marginale, caracterizate prin mobilitate, nevoie de autoprotectie si solidaritate de grup’. Fara a preciza perioada de constituire a argoului romanesc, Jorgu Jordan parea si sugereze c& aceasta a fost destul de tarzie, in masura in care limbajul in discutie era definit ca un ,,produs prin excelenta citadin, in sensul modern al cuvantului” (lordan 1962: 373). G. Ivanescu considera ins& ca argoul romanesc era anterior secolului al XIX-lea: ,,Probabil intre secolele al XVI-lea si al XVIlI-lea, poate chiar $i mai inainte, s-a creat argoul romanesc, adica limbajul categoriei sociale a raufacatorilor (criminali si hoi). Acestia, izolandu-se de societatea feudala a vremii si traind in marginea ei, si-au alcdtuit (intentionat sau nu), fie pentru a nu fi intelesi de restul comunitatii romanesti, fie din nevoie de expresivitate, un limbaj aparte. Nu avem informatii asupra argoului romanese din acel timp, — de altfel nu avem nici macar informatia ca ar fi existat o asemenea categorie sociala” (Ivanescu 2000: 612). Ultima afirmatie poate fi totusi contrazisa: exist acte si documente, cel putin din ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea’, in care sunt mentionafi hotii, vagabonzii, cei inchisi si trimisi la ocna; iar referirile din epoca la ,,craii de Curtea-Veche” atesta chiar existenta unor comunitati de hoti, cersetori, vagabonzi, alcdtuind, cel putin la Bucuresti, 0 adevaraté Curte a Miracolelor’. Nu dispunem ins& de informafii asupra vreunui mod particular de a ‘in ,Coamele lui Nichipercea’, fase. 10, 11, 1860; text reluat in volumul fntemnitdrile mele politice, Bucuresti, Tipografia national, 1861. Listele vor fi folosite de G. Baronzi in romanul Misterel Bucurestitor, I-I. Bucuresti, Tipografia ziarului ,Nationalul”, 1862-1863, si in vol. Limba roma (Baronzi 1872). Explicatia fantezisté a lui V. Scinteie, Din viafa de pugcdrie, in .Dimineata”, nr. 1004 (21 noy.), 1906, preluati de L. $aineanu, dupa care argoul roménesc ar fi fost o creatie artificiala, decis’ deo ,,comisiune” intrunita la Ocnele Mari, plaseaza prezumtiva actiune tot in jurul anului 1860. 2 Sanga 1993: 151-158 schiteaz4 sociologia si istoria argourilor in societatea medievali (cersetori, vagabonzi, ambulanfi), in legatura cu viafa urban’. ? De pilda, rapoartele ,,Departamentului de cremenalion” (Livada-Cadeschi, Vlad 2002), * Cf. Zafiu 2003 LR, LIL, nr. 5-6, p. 581-589, Bucuresti, 2003582 Rodica Zafiu 2 vorbi, asupra unui limbaj care sa-i fi caracterizat pe .,crai” gi care, in consecinta, si permit antedatarea argoului roménesc. Se pot totusi face presupuneri asupra legaturilor dintre argoul atestat (bazat in cea mai mare parte pe creatii semantice si imprumuturi) si o forma de limbaj secret si mai putin documentat&: pdsdreasca, folosita in prezent mai ales de copii, dar care, dup parerea mai multor lingvisti, ar fi putut reprezenta o forma mai veche de argou. Limbajul in cauzd a fost mentionat de Hasdeu, in volumul al Tll-lea al Cuventelor den bdtrani, 1881, ca ,,limba scolareasc4” (,,Noi toti, ori din ce tara am fi, am petrecut cu ceva analog in primii ani pe bancile scoalei”, Hasdeu 1984: 41); fiind conventionala gi strict fonetica, aceasta este considerata ca diferita de ,,limba hoteasca”, adevaratul argou interlop, caracterizat de transformari semantico- lexicale. Jordan 1962: 373 afirma cA argoul romanesc ar fi purtat in trecut numele de ,,(limb) pasdreasc&”; e o simpld supozitie, bazaté in mare masura pe analogia intre termenii pdsdresc si cdrditor (din ,,limba caraitorilor”, prima formula de desemnare atestaté a argoului interlop’). Si Mioara Avram considera, in articolul Limba pasdreascd, in Sala 1989: 233-234 (reluat in Sala 2001: 423-424), ca pasdreasca este ,,una dintre denumirile purtate in trecut de argoul dacorom4n al riufacatorilor”. in schimb, in capitolul deja citat din Istoria limbii romdne, G. Ivanescu exclude identificarea limbii pdsdresti cu argoul (,.deducem ca argoul romanesc a existat si in epoca feudala. El nu se confunda cu limba pdsdreasca”, Ivanescu 2000: 612), fara a aduce ins& argumente in sprijinul acestei opinii. Termenul pdsdreasca (sau limba pdsdreascd) desemneaza in romana, in sensul cel mai restrans, un cod cu functie deopotriva ludica si secreti, bazat pe un procedeu sistematic de modificare formal a cuvintelor: introducerea, la sfarsitul sau la inceputul fiecarei silabe, a unui segment sonor ,,parazitar”, fie mereu acelasi (her-), fie — mai ales dac& este postpus — constant doar in partea consdnantica, in vreme ce vocala repeti vocala silabei din cuvantul de baza (-pa, -pe, -pi etc.). Evident, notiunea de silaba este in acest caz aproximativa si empirica, segmentarea fiind operata intuitiv de vorbitor, in cursul producerii orale a mesajului (v. infra, 5.). Competenta lingvistic& specifica este desemnata si cu ajutorul formei adverbiale, in sintagma a vorbi pdsdreste. Cuvintele pdsdreascd si pdsdreste au gi sensuri mai largi, desemnand vorbirea incomprehensibila®. 2. Procedeul intercalarii de silabe pentru a transforma cuvintele limbii curente in elemente ale unui cod secret este cunoscut de mult4 vreme gi este atestat S Sub aceasti desemnare apare argoul la G. Baronzi, intr-o noté la romanul Misterele Bucurestilor, 1862: 131: ,,limbagiul carditorilor” (si 1872: 149: limba carditorilor”). Cuvantul cdirditor sau cérditor (ortografia epocii e interpretabil4; in citarile ulterioare s-a preferat ) a fost pus in legaturd cu onomatopeea cdr si verbul a cardi, cea ce |-ar apropia destul de mult de termenul pdasdresc. Etimologia este ins& discutabild. ° Cf. Dictionarul limbii romane (DLR), Tomul VIII, partea 1, Litera P, P-pdzui, Bucuresti, Editura Academiei, 1972, s.v. pasdirese, -eascd; péisdreste.g Pasdreasca: atestari si interpretari 583 in foarte multe limbi gsi culturi. B. P. Hasdeu mentioneaza ilustrarea sa (de exemplu: pater care devine pabateber) intr-un volum din 1583, Onomasticum, al alchimistului german Thurneisser zum Thurn (Hasdeu 1984: 41). Otto Jespersen descrie — intr-un capitol intitulat Other eccentricities of language — folosirea procedeului de catre copii, in limbi diferite: in danez4 existé (printre altele) sistemul bazat pe consoana p, prin care secventa vil du ga din vej? (,,vrei sa mergi pe strada ta?”) devine vilpil dupu gdpa dinpin vejpej; la fel se intampla si in olandeza, unde de schoone mei (,,frumosul mai”) poate deveni depé schoopdnepé meipéi (Jespersen 1925: 196)’. in germani exist un sistem identic, cu consoana b, care transforma cuvantul Vater in Vabateber. Exemplele lui Jespersen, numeroase, provin din mai multe limbi si reprezinta tipuri diferite de insertii de sunete: in daneza exista si procedeul de intercalare a silabei fixe -rbe: virbe durbe garbe dirbe vejrbe?, in olandeza, silaba fixi poate fi -awi. in engleza se cunosc sisteme de intercalare a consoanelor m sau s: going out today devine goming mout tomdaym sau gosings outs tosdays; in limba maori din Noua Zeelanda se intercaleaz4 silaba te. Vendryes 1939: 299-300 evoca procedeul deformarilor artificiale in tipul de argou francez numit javanais; acesta ,,consiste a intercaler une certaine syllabe a l’intérieur des mots (ar, oc, al, em, etc.) mais particuli¢rement av ou va, d’ou sans doute le nom de javanais”; autorul observa totusi ci procedeul e folosit si in vorbirea copiilor (fiind atestat in Franta, in farile germanice si slave). Sistemul javanais este descris de autorii care s-au ocupat de argourile istorice franceze (Guiraud 1965); au fost gasite echivalente ale sale si in diferite limbi africane (pentru care Calvet 2003: 11 citeaz& o serie de articole din anii 1944-1947). in enciclopedia limbilor imaginare alc&tuité de Albani & Buonarroti 1994 este pomenit, printre alte sisteme din italiana, un ,,alfabeto farfallino” (,,alfabet fluturesc”), in care consoana-suport a silabelor dublate e f, Luca devine Lufucafa. in mod asemanator functioneazi englezescul eggy-peggy sau aygo-paygo, in care consoana este g: Pugut thagat begook dowgun (Crystal 1992: 59). in tipologia generala a codurilor de modificare formala (propusi de Laycock 1972), procedeul de introducere a cate unei silabe variabile sau fixe apare inclus intr-o lista mai lunga, care cuprinde si pronuntarea inversata a cuvantului, de la final spre inceput, metateza, deplasarea unor secvente de la initiala in pozitie finala etc. in orice caz, exemple din limbi cat se poate de diferite par sa demonstreze faptul cd fenomenul e universal si varietatile lui sunt extrem de numeroase. E recunoscuta si o anume universalitate a metaforei care denumeste codul secret®. Bausani 1970 mentioneaza existenta unor formule similare, desemnand acelasi tip de procedee, in Persia, Afganistan, Etiopia (unde exista de pilda o limba a pasdrilor, in care consoana intrusi este z: sdbbdrd devine sdzdébbdzdrdzd). 7 $i in cuna (Panama) ar exista o varianta cu pp (ua ,peste” devine uppuappa), v. Crystal 1992: 59. 5 Exemple de desemnari in multe limbi ale lumii, in Linguist List 15.1085, 1.04.2004: Cross- ling Secret/Nonsense Language Names.584 Rodica Zafiu 4 Dincolo de sensurile esoterice, mitice, mistice ale formulei (Plesu 1997, 9-55; Eco 1993: 199), limba pdsdrilor a fost pusd in legdtura cu jargonul, termenul francez originar fiind atestat la 1180 cu acest sens’. Legatura dintre ciripitul pasdrilor si ideea de ,,limbaj neinteles” a fost analizata de Elwert 1959. Metafora pare perfect motivata: intre sunetele scoase de animale, ciripitul pasarilor e cel care se bucura in modul cel mai evident de caracteristici ,,discursive” i ,,dialogale”. 3. Pentru romana, primele atestari, de la jum&tatea secolului al XIX-lea, ilustreaza sistemul prin care in cuvintele segmentate se introduc, imediat dupa vocale, secvente bisilabice complexe, alcatuite din consoanele v si 7, urmate fiecare de repetarea vocalei din cuvantul initial: cine devine civini nevene. Procedeul este folosit in ziarul .Zimbrul si Vulturul” (lagi), la rubrica satiricd ,,Bondariul”, in nr. 4, 1858, p. 15, pentru a ironiza ,,Epilogul” lui Negruzzi la Pacatele tinerefelor, care n-ar fi fost scris ,,in limba pdsdreascd ce toti copiii au vorbit-o”, ci intr-una pentru a carei talmacire se lanseaz& un concurs; titlul articolului est (1) Stivini — Ivini — Pavanad — Sevene — Revene — Stevene? (in note la Negruzzi 1974: 519). [= S$tii pasereste?] S-ar parea ca aceasta era varianta de pdsdireascd cea mai populara in epoca, cel putin in Moldova. O regisim la Alecsandri, in Rusaliile (1861), atunci cand tanara Suzana se razbuna verbal pe un pretendent adept al purismului, Galuscus: nuvunu? (Alecsandri 1977: 610). [= Stii ca esti nebun?] intr-o variant a textului, replica este chiar mai lunga: (3) Stivini, ivini, pavand, savana, ravana, stevene? Mivini, savana, pavana, revene, cdvana, evene, stivini, nevene, buvunu, nuvunu... (in note, p. 938). [= Stii pasaragte? Mi s4 pare ca esti nebun.] Interlocutorul nu recunoaste codul si nu intelege nimic: .,Ce jerg e acesta? in van imi tortur inteligenta ca s4 capisc buvunu, nuvunu. Aceste sclamaciuni nu apartén idiomului naciunei noastre” (p. 610). Unii comentatori au crezut cA e vorba de »onomatopei care imita, in bataie de joc, aspectul acustic al cuvintelor folosite de puristi si de frantuziti”"’. E ins& doar tipica pasareasca, in care, e drept, va fi incadrata ironic (dar perfect adaptata sistemului) si o secventé pumnista, atunci cind Suzana isi continua atacul introducand dupa fiecare silaba terminatia fixa -ciune: (4) Baciune, taciune, teciune, parciune, dalciune, niciune, cuciune, naiciune, minciune, teciune... Ai priceput acum? [= Bata-te pardalnicu, n-ai minte.] ° Cuvantul francez jargon ar proveni din radicalul onomatopeic garg-, care evocd bolborasirea apei, sunctele inghitirii, dar si ciripitul pasarilor. Cf, Dauzat 1929: 10; Jean Dubois, Henry Mitterartd, Albert Dauzat, Dictionnaire étymologique et historique du frangais, Paris, Larousse, 1995 "© Petru Zugun, Unitate si varietate in evolutia limbii romdne literare, lasi, Editura Junimea, 1977, p. 125.5 Pasdreasca: atestari si interpretari 585 GALUSCUS (cu multamire): Acu mai vii de-acasa, dar n-am priceput nici acum bine de tot, caci vorbesci prea iute (p. 610). O brosurd fara valoare stiintifica, Baican 1882, interesanté mai mult pentru ca ilustreaz stereotipiile despre limbaj care circulau in epoca, furnizeaza un exemplu similar (a) si doua diferite (b, c): de insertie a unei consoane si — mai dubios, pentru ca e foarte usor de inteles — de repetare a vocalei: (5) (a) Havanadevene lavana mivininevene [= Ha(i)de la mine.] (b) Hab deb lab mibneb. (c) Haadee laa miinee. Diferit este sistemul evocat de Ion Ghica, in scrisoarea Scoala acum 50 de ani (1880), in care in locul sunetelor sunt folosite numele slavone ale literelor din alfabetul chir (6) Baietii mai inaintati la invatatura, cAnd voiau sa-si zicd ceva care s4 nu fie inteles de profani, comunicau intre dangii astfel: az, iota, lude, az, pocoi, rata, ucu, nas, est (Ai la prune — n.a.) si cellalt ii raspundea: nas, est, buche, az, tferdo, est, pocoi, on, pocoi, az (Ne bate popa — n.a.). Cei de la bucoayna ravneau la dangii cum vorbeau pasareste (Ghica 1967: 151-152). Procedeul este confirmat si de texte populare ulterioare. Intr-o snoava din Moldova publicata in ,,Straja”, nr. 41, 1923, baiatul nepriceput transmite mamei (din partea dascalului) un mesaj insuficient codat, pe care tatal inselat il pricepe: (7) Az-uc-au Zet-ija slova-zis dobri-az dascalu sa fiarta-az-faci pocoi-placinte (Stroescu 1986: 87). Unele date apar la folcloristi mai vechi si mai noi, mai ales in masura in care acestia s-au ocupat de folclorul ludic. Mai multe exemple de pdsdreascd au fost publicate in reviste in ultimele decenii ale secolului al XIX-lea (le reproducem dupa Neagu 1982, p. 142-143); exista asadar, alaturi de modelul v...n... (a), un sistem cu her la initiala de silaba (b) si unul cu inserarea consoanei p urmate de repetarea vocalei (c): (8) (a) Civini favana civini tuvunu? Evene stivini savind navana tovono suvunu? [= Ci faci tu? Esti sanatos?] (Buciumul, Bradiceni — Gorj, nr. 37, 1888); (b) Herva hersi herle, hers’ hermer hergem hersi herba hartem (?) hermin hergea [= Vasile, si mergem si batem mingea]. (Buciumul, Bradiceni — Gorj, nr. 37, 1888); (c) lepesapamapa sapa nupu tepe vapadapa nipimepenepe. [= Ie sama sa nu te vada nimene] (,,Gazeta sdteanului”, nr. 23, 5 ian. 1886). Tudor Pamfile, in Jocuri de copii, 1, 1906, descrie varianta de pdsdreascd pe care o considera cunoscuti de toti — obtinuta prin postpunerea silabelor cu p initial (a) -, precum si ,,0 noua pasareasca”, din satul Negrilesti, constand in introducerea silabei ver inainte de fiecare segment (de obicei silabic) al cuvintelor (b):586 Rodica Zafiu 6 (9) (a) Cepe mapaipifapacipi? [= Ce mai faci?] (Pamfile 1906: 80); (b) Verci vermai verfaverci? [= Ci mai faci?] (Pamfile 1906: 100)''. intr-un articol din 1932 (Contributii la studiul limbilor speciale din Cornova: pasdreasca, reprodus in Pop 1998), folcloristul Mihai Pop descrie cazul unui tanar care, intr-un sat basarabean, ,,a creat, printr-un sistem imprumutat, 0 noua manierd de a vorbi pe care o numeste «pasareascin” (p. 6). Este vorba de doua sisteme: unul bazat pe anagrama, de tipul francezului /argonji (romnudo = ,,domnu”), si celalalt pe intercalarea dupa fiecare silaba a grupului frdnzd — sistem ,,necunoscut literaturii argourilor romanice si germanice”, dar pe care, spune Pop, il intalnim la slavi: rusi, sarbi (la care un limbaj aseman&tor e numit poslovicki govor): (10) Sifranz4 mafranz’ dufranza cfranza la franzd Vefranza rafranza [= Si ma duc la Vera]. Cazul — izolat intr-un sat — este explicat ca preluare din argoul scolar, Pop aratand ca limbajele secrete de acest tip ar fi fost raspandite in scolile romanesti si tusegti din Basarabia. Ocupéndu-se de jocurile de copii, Gh. I. Neagu include in studiile sale atat materiale deja publicate, cat si rezultate ale unor anchete de teren din anii 1950-60; el afirma c&, in afara mediului infantil, pasireasca mai apare sporadic si intre adulti, ca performanta ludic& in cursul unor petreceri, Exemplele mai noi par s& confirme preferinta pentru sistemul cu p si reluarea vocalelor din cuvant: (11)(a) Upunapa, dopoopo, trepeipi, Papatrupu, Cipincipi, Sapasepe, Sapaptepe, Opoptipi, Nopoopo, Zepecipi (Neagu 1967: 397; numaratoare culeasa. in 1958, in Rosiori); 1982: 21-22; text cules in 1967, in ‘Teleorman). Alte mentionari in lucrari lingvistice (in note in Jordan 1942”, 1944: 338; Granser 1992: 10 etc.) nu aduc un material ilustrativ nou. Articolele de enciclopedie ale Mioarei Avram, in Sala 1989 si 2001, semnaleazi prezenta procedeului in aroména si meglenoromana. 4. Principalele tipare romanesti de variatie in cadrul ,,limbii pastresti”, asa cum pot fi ele observate in atestarile de mai sus, sunt asadar: a) insertia unei secvente fixe, mono- sau bisilabice: — inainte de fiecare silaba: her- (8b), ver- (9b); — dupa fiecare silaba: frdinzd (10)"; ''T, Pamfile presupune si existenfa unui alt tip de pasdreasc4, in care se repetA secvenfa cana; asa svar fi produs o stro in care aceasta apare inainte de aproape fiecare cuvant: Cana gréu, cana sdcara (ib). * intr-o recenzie la Alberto Menarini, J gerghi bolognesi (Modena, 1942), publicata in BPh, IX, 1942, p. 185, 191, Iorgu lordan compara procedeul folosit de zidarii bolognezi (intercalarea silabelor de, dal) si cel al elevilor italieni (silaba cu initiala p: ,,caro mio” = caparopo mipiopo) cu jocul similar romanese: ..Tot asa procedeazi si scolarii romiini, fra si pot face precizari cu privire la aménuntele procedeului” (p. 188). 5 Exemplul (4), cu secventa -ciune, se inscrie tipologic in acecasi categorie, dar este o creatic parodica ad-hoc, care nu a circulat ca ,.limba pasareasca”.1 Péisdreasca: atestiri si interpretiri 587 b) inserfia unei secvente variabile, mono- sau bisilabice (prin repetarea acelorasi consoane si preluarea din context a vocalei) dupa fiecare silaba: — secvente monosilabice (cu o singura consoan, p...): (8c), (9a), (11a, b); —secvente bisilabice (cu o succesiune de doua consoane, v...n...): (1), (2), (3), Ga), (8a). Cazuri speciale sunt insertia unei consoane (6) dupa fiecare silaba: (5b); dublarea sau lungirea vocalelor (5c). Chiar dac4 a fost asimilaté conceptului de ,,pasareasca”, inlocuirea sunetelor din cuvnt cu numele straine ale literelor (6-7) constituie un sistem de codaj de tip diferit, dependent de instructia scolara din epoca, de raportul scris — oral si care, mai ales, nu tine cont de silaba. Exemplul (7) demonstreaza, de fapt, dificultatea acestui sistem ,,grafic” si alunecarea sa, in practica vorbirii, catre tiparele silabice caracteristice. 5. Folosirea unui limbaj oral cifrat este interesanta si pentru ca presupune o raportare metalingvisticé a vorbitorului la discurs, o anume perceptie a limbii naturale supuse deformirii sistematice. Limbajele de tip pdsdreascd au fost de altfel cercetate, in alte limbi, pentru relevanta lor foneticd si fonologicd (Bertinetto 1984, Botne & Davis 2000). Ar merita studiate mai in detaliu tratamentele suferite de grupurile fonetice romnesti: se observa, de exemplu, cA doar silabele deschise (flo-, gra-, di-, ni-, -le) primesc direct dublarea, pe cand cele inchise (in exemplul 10) sunt analizate in elementele lor: in e scindat (i-n-), -resc se separa in re-, s-, -c; opt in o-pt (11), duc in du-c (10); bun in bu-n (in exemplele 2-3 trebuie tinut cont de grafia veche, cu,-u final). E interesant ca i semivocalic, devocalizat sau chiar absorbit de consoana africata precedent’ sau de un i vecin, este tratat ca un i plenison: ma-i (9a), tre-i (11a); e-sti (2, 3, 8a); fa-ci (8a, 9a), ci-nci (11); sti-i (i,2,3): faptul poate fi interpretat ca o influenté a ortografiei asupra perceptiei limbii, dar si ca o dovada a functionalitatii fonologice a lui i, indiferent de realizarile sale fonetice. 6.in masura in care materialul foarte restrans prezentat aici ne permite ipoteze cu un grad mai ridicat de generalitate, am spune ci intre diversele sisteme de modificare a cuvintelor pentru a le face si fie recunoscute doar de catre initiati, vorbitorii de romana par sa-l fi preferat pe cel bazat pe introducerea, dupa fiecare segment (de obicei silabic), a cate unei silabe variabile, formate dintr-o consoana si © vocal identica vocalei precedente. In secolul al XIX-lea modelul cel mai bine atestat este cel bisilabic, cu consoanele y...7...; in secolul al XX-lea, sunt mai numeroase exemplele monosilabice, cu consoana p. Se observa si faptul c& mai multe atestari provin din Moldova. Pentru a face afirmatii cu mai multa indreptatire privind frecventa variatiilor ar fi ins4 nevoie de un material bogat, obtinut printr-o investigatie sociolingvistica de teren. O asemenea investigatie ar imbogati cu siguranta gi inventarul de tipuri si subtipuri.588 Rodica Zafiu 8 BIBLIOGRAFIE Albani, Paolo, Buonarroti, Berlinghiero, 1994: Aga Magéra Difiira, Dizionario delle lingue immaginarie, Bologna, Zanichelli. Alecsandri, V., 1977: Opere, V, ed. G. Radulescu-Dulgheru, Bucuresti, Editura Minerva. Baronzi, George, 1872: Opere complete, I, Limba roména si traditiunile ei, Galati, G. D. Nebunely si fii Bausani, Alessandro, 1974: Le lingue inventate: linguaggi artificiali, linguaggi segreti, linguaggi universali, Roma, Ubaldini. Baican, E., 1892: Limba metaforicd sau graiul carditor la romani, Focsani. Bertinetto, Pier-Marco, 1987: Lingue segrete, e segreti delle lingue. Alcuni problemi di fonologia italiana studiati attraverso un gioco linguistico, in ,,Annali della Scuola normale superiore di Pisa”, XVII, 3, p. 889-918. Botne, Robert, Davis Stuart, 2000: Language games, segment imposition, and the syllable, in ,,Studies in Language”, 24, 2, p. 319-344. Calvet, Louis-Jean, 2003: Introduction, in ..Marges linguistiques”, 6, p. 8-12. Crystal, David, 1992: The Cambridge Encyclopedia of Language, Cambridge, Cambridge University Press, Dauzat, Albert, 1929: Les argots: caracteres, evolution, influence, Paris, Delagrave. Eco, Umberto, 1993: La ricerca della lingua perfetta nella cultura europea, Roma — Bari, Laterza. Elwert, W, Th., 1959: Quelques mots désignant le langage incompréhensible (charabia, baragouin eic.), in ,Revue de linguistique romane”, 23, p. 64-79. Ghica, lon, 1976: Opere, |, ed. 1. Roman, Bucuresti, Editura pentru Literatura. Granser, Theodor, 1992: «Mistocdreasca». Materialien zum ruménischen Argot, Salzburg, Institut fir Romanistik der Universitat Salzburg. Graur, Alexandru, 1934: Les mots tsiganes en rowmain, in BL, II, p. 108-200. Guiraud, Pierre, 1965: L'argot, Paris, Presses Universitaires de France. Hasdeu, Bogdan Petriceicu, 1984: Cuvente den batrani, Il, Principie de lingvisticd, ed. G. Mihaila, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica (ed. orig.: 1881). Tordan, lorgu, 1937: Note si observatii la articolele precedente, in BPh, IV, 150-204. lordan, lorgu, 1944/1975: Stilistica limbii romdne, Bucuresti, Institutul de Lingvistica Romana, 1944 (editia a 1-a: Editura Stiintifica, 1975). Jordan, Iorgu, 1962: Lingvistica romanicd. Evolutie, curente, metode, Bucuresti. Ivanescu, Gheorghe, 2000: Istoria limbii romdne, ed. a Il-a, lagi, Editura Junimea (ed. I: 1980). Jespersen, Otto, 1925: Mankind, nation and individual from a linguistic point of view, Oslo, H. Aschehoug & Co. Laycock, Don, 1972: Towards a typology of ludlings, or play-languages, in ,,Linguistic Communications: Working Papers of the Linguistic Society of Australia’, nr. 6, p. 61-113. Livada-Cadeschi, Ligia, Vlad, Laurentiu, 2002: Departamentul de cremenalion. Din activitatea unei instante penale muntene (1794-1795), Bucuresti, Editura Nemira. Neagu, Gh. 1, 1967: Cateva insemndri pe marginea textelor folosite in jocurile de copii, in HLH. Stahl, Dan Simonescu $.a., Studii de folclor si literaturdé, Bucuresti, Editura pentru Literatura, p. 333-399. ‘Neagu, Gh. I. (ed.), 1982: Cantece si jocuri de copii, Bucuresti, Editura Minerva. Negruzzi, C., 1974: Opere, 1, Pacatele tinerefelor, ed. Liviu Leonte, Bucuresti, Editura Minerva, Méla, Vivienne, 1997: Verlan 2000, in ,,Langue frangaise”, 114, p. 16-34. Pamfile, Tudor, 1906: Jocuri de copii. Adunate din satul Tepu (Jud. Tecuci), 1, Bucuresti. Plesu, Andrei, 1997: Limba pasdrilor, ed. a II-a, Bucuresti, Editura Humanitas.ireasca: atestiri si interpretiri 589 Pop, Mihai, 1998: Folclor romdnesc, I, Bucuresti, Editura Grai si Suflet - Cultura Najionala. Sainean, Lazare, 1907: L ‘argot ancien, Paris, Champion. Sala, Matius (coord.), 1989: Enciclopedia limbilor romanice, Bucuresti Sala, Marius (coord.), 2001: Enciclopedia limbii romane, Bucuresti, Editura Univers Enciclopedic. Sanga, Glauco, 1993: Gerghi, in Alberto A, Sobrero (ed.), Introduzione all’italiano contemporaneo. La variazione e gli usi, Roma — Bari, Laterza, p. 151-189. Stroescu, Sabina-Corelia, 1986: Snoava populard roméneased, 11, Bucuresti, F Vendryes, J., 1939: Le langage, Paris, Albin Michel Zafiu, Rodica, 2002: Pasdreasca (Devene avana nuvunu novonu uvunu), in ,,Romania literara”, nr. 51-52, 2002, p. 14. Zafiu, Rodica, 2003: Crait la eremenal, in ,Romania literara”, nr. 20, 2003, p. 14. itura Minerva. Facultatea de Litere Bucuresti, str. Edgar Quinet nr. 57