COPII CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE (CES) ÎN

GRĂDINIȚĂ

Cerinţe Educative Speciale: desemnează necesităţile educaţionale

complementare obiectivelor generale ale educaţiei şcolare, necesităţi care constau într-o
şcolarizare adaptată particularităţilor individuale, caracteristice unei deficienţe, precum
şi o intervenţie specifică, prin reabilitare/recuperare corespunzătoare.
Educaţia segregată: reprezintă modalitatea de proiectare, organizare şi
desfăşurare a învăţământului diferenţiat pentru copiii cu CES în comparaţie cu ceilalţi
consideraţi normali; pune accentul pe relevarea deficienţelor, pe ceea ce nu pot face
copiii cu CES.
Educaţia integrată : se constituie ca un ansamblu de acţiuni desfăşurate cu
scopul integrării în structurile învăţământului de masă a copiilor cu CES, ca bază pentru
dezvoltarea armonioasă şi echilibrată a personalităţii lor; presupune adaptarea copilului
la cerinţele şcolii în care învaţă, realizarea unor raporturi afective pozitive, de
comunicare, de acceptare cu membrii grupului-clasă şi desfăşurarea cu succes a
activităţilor de predare-învăţare.
Educaţia incluzivă: presupune extinderea scopului şcolii obişnuite,
transformarea acesteia pentru a putea răspunde şi altor categorii de copii, în special
copiilor cu CES; presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare,
având ca scop valorificarea resurselor existente, şi mai ales a resurselor umane, pentru a
susţine participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei
comunităţi.
Factorii incluziunii:
• Cadrele didactice : Incluziunea depinde în mare măsură de pregătirea
cadrelor didactice, de atitudinea şi modul de raportare a acestora faţă de copiii cu CES,
precum şi de strategiile didactice utilizate (se recomandă un demers didactic adaptat);
• Colegii din clasă, din şcoală: Participarea împreună la lecţii şi la alte
activităţi contribuie la stabilirea unor relaţii interpersonale necesare pentru dezvoltarea
lor armonioasă;
• Mediul şcolar: Şcoala incluzivă valorifică toate resursele existente
pentru a răspunde cerinţelor şi nevoilor tuturor copiilor. Pentru atingerea unui astfel de
stadiu este necesar ca şcoala să fie deschisă colaborărilor cu alte şcoli normale şi
speciale, să fie deschisă schimbărilor continue care apar.
Obiective:
- a educa copii cu CES in scoli obisnuite;
-a asigura servicii de specialitate(recuperare,terapie)
-a acorda sprijin personalului didactic;
-a permite accesul la programul si resursele scolii obisnuite;
- a asigura programe de sprijin individalizate;
-a accepta schimbari radicale in organizarea si dezvoltarea activitatilor
instructiv-educative din scoala.
Formele integrarii copiilor cu CES se bazeaza pe urmatoarele modele:
a.Modelul cooperarii scolii obisnuite cu scoala speciala - in acest caz, scoala
obisnuita coordoneaza procesul integrarii si stabileste un parteneriat activ intre cadrele
didactice din cele doua scoli care vor experimenta si sustine un nou mod de desfasurare
a activitatilor didactice, pregatind impreuna continutul activitatilor scolare, adaptand
materialele si mijloacele de invatare folosite in timpul orelor si oferind un cadru
confortabil tuturor elevilor din clasa
- exista alternativa infiintarii unor centre de zi sau centre de recuperare pentru
copiii deficienti (prin reorganizarea scolilor speciale actuale) care sa includa un numar
mic de copii si in care programul de activitate sa fie destinat activitatilor recuperatorii,
compensatorii si de consolidare a cunostintelor primite la scoala, iar regimul de viata sa
fie unul cat mai aproape de normalitate.
b. Modelul bazat pe organizarea unei clase speciale in scoala obisnuita - acest
model presupune integrarea copiilor deficienti in scoli de masa unde sa intre in relatie
cu elevii normali, facilitandu-se, cu sprijinul cadrelor didactice si specialistilor din
scoala, o mai buna intercunoastere si relationare intre cele doua categorii de copii.
- modelul este criticat de unii specialisti care nu considera o integrare reala
constituirea unei clase speciale intr-o scoala obisnuita, practica demonstrand dificultatea
aplicarii unui program de integrare dupa acest model; discrepanta dintre clasele
obisnuite si clasa speciala se accentueaza, timpul efectiv in care elevii normali si cei cu
cerinte speciale relationeaza direct este destul de redus (in cele mai multe cazuri acest
timp se reduce la durata pauzelor dintre activitatile scolare), iar in conditiile unui
colectiv scolar de acest tip se constituie cu usurinta grupuri de elevi intre care apar
conflicte sau atitudini ce pot accentua discriminarea fata de elevii deficienti din clasa
speciala (adica efectul opus integrarii).
c. Modelul bazat pe amenajarea in scoala obisnuita a unui spatiu sau a unei sali
de instruire si resurse pentru copiii deficienti, integrati individual in clase obisnuite din
scoala respectiva - in acest caz, profesorul care se ocupa cu elevii deficienti este si
profesorul de sprijin care desfasoara activitati cu acesti copii, atat in spatiul special
amenajat in scoala, cat si la orele de clasa, atunci cand conditiile solicita/permit acest
lucru, colaborand direct cu educatorii din clasele unde sunt integrati copiii.
d. Modelul itinerant- acest model favorizeaza integrarea intr-o scoala de masa a
unui numar mic de copii cu cerinte speciale, domiciliati la mica distanta de scoala (se
evita astfel dezavantajul deplasarilor pe distante mari ale copilului) si sprijiniti de un
profesor itinerant (specializat in munca la domiciliul copiilor cu un anumit tip de
deficienta); ei pot astfel participa la activitatile scolii respective.
e.Modelul comun - este relativ asemanator cu modelul precedent, cu deosebirea
ca in acest caz profesorul itinerant este responsabil de toti copiii cu deficiente dintr-un
anumit areal si ofera servicii de sprijinire a copilului si familiei, ajuta parintii la
alcatuirea programelor de invatare, urmareste evolutia scolara a copilului, colaboreaza
cu profesorii scolii obisnuite in care este integrat copilul si intervine atunci cand apar
probleme de invatare sau de adaptare a copiilor la anumite cerinte scolare.

Scoala publica devenita incluziva va dispune de:

• dotari tehnico-materiale: kinetoterapie, logopedie;
• resurse umane coresp.(specialisti,prof. itinerant);
• adaptari functionale la nivelul cladirilor (rampe,scari)
Profesorul va urmarii sa se perfectioneze ca sa:
• sa remarce punctele forte si interesele copiilor.
• să stabilească obiective ambiţioase si diferenţiate.
• sa utilizeze un stil de predare bazat mai mult pe activităţi decât pe intervenţia
de la catedră.
• sa ofere zilnic condiţii pentru ca fiecare elev sa aiba un succes
• Să fie flexibil şi să demonstreze un grad ridicat de toleranţă.
Strategii de integrare: individuale; colective; totale
TINERI CU POTENŢIAL APTITUDINAL RIDICAT: copii supradotati -
tipuri de indivizi :
 a.copii cu „aptitudini academice"- succes în activitatea de invătare.
b.copii cu „aptitudini creatoare" – au capacitatea de a produce ceva nou.
c.copii cu „aptitudini ştiintifice"- capacitatea de observare, prin rationament
logic.
d.copii cu „aptitudini artistice" - capacitatea de a imagina şi de a crea o impresie
estetică.
e.copii cu „aptitudini tehnice"- capacitatea de folosire şi de inventie a unor
obiecte tehnice
f.copii cu „aptitudini de conducere"- capacitatea de a-i călăuzi şi îndruma pe
altii.
g.copii cu „aptitudini sociale" - capacitatea de formare a relatiilor umane.
Strategii si metode In perspectiva educatiei copiilor supradotati:
Accelerarea - parcurgerea conţinuturilor într-un timp mai scurt - saltul peste o
clasă; parcurgerea a două clase într-un an; admiterea timpurie la şcoală, liceu sau
facultate
Îmbogăţirea - extinderea sau aprofundarea studiilor prin diferite strategii
didactice
Gruparea - reunirea elevilor în mai multe forme, pentru a genera o invăţare
eficientă. In acest sens, există mai multe posibilităţi: în funcţie de abilităţi; gruparea
interclase/intraclasă
Strategii şcolare - presupune iniţierea şi statornicirea unor aşezăminte şcolare
alocate cu prioritate subiecţilor cu aptitudini înalte / asociat şi cu servicii specializate
variate
Strategii extraşcolare - o reţea de servicii şi un cadru de stimulare pe care
societatea le poate promova la un moment dat.
EDUCATIA PENTRU DIVERSITATE - ca acces la educatie si la calitatea
acesteia pentru toti copiii, fiind identificate doua obiective generale:
- asigurarea posibilitatilor participarii la educatie a tuturor copiilor, indiferent de
cat de diferiti sunt ei
- promovarea educatiei incluzive/integrate.
Personalul didactic trebuie: sa aibä responsabilitatea recunoasterii nivelului de
competenta profesionalä; dorinta de perfectionare; sä manifeste o atitudine critica si
constructivä; sa trateze elevii cu demnitate si respect; sa demonstreze o implicare totala
in procesul didactic.
 Educaţia incluzivă este o abordare şi un proces continuu de dezvoltare a
politicilor şi practicilor educaţionale, orientate spre asigurarea oportunităţilor şi şanselor
egale pentru persoanele excluse/marginalizate de a beneficia de drepturile fundamentale
ale omului la dezvoltare şi educaţie în condiţiile diversităţii umane.
Cei mai mulţi copii se dezvoltă într-un mod previzibil, asemănător. De la
naștere, din frageda copilărie, toţi copiii sunt total dependenţi de adult, dar treptat învață
să-și obţină pas cu pas autonomia personală. E o ”muncă” grea de descoperiri, succese
și eșecuri, dar prin stimulare, cu sprijinul părinţilor, adulţilor, pedagogilor, copilul
devine autonom, achiziționează cunoștinţe și experienţe care îi ajută să-și cîștige
independența și autonomia personală în mediul în care trăiește, îl face să fie activ și
participativ în viaţa socială - se adaptează la condiții noi, exigențe, norme și reguli etc.
Fiecare copil este diferit şi special,şi are propriile nevoi,fie că este sau nu un
copil cu C.E.S. Din cauza stereotipurilor şi ideilor preconcepute,cei mai multi oameni
nu îşi dau seama că diferenţele dintre copiii cu C.E.S. sunt la fel de mari ca şi
diferenţele dintre copiii obişnuiţi. Spunem despre un cadru didactic că este conştient de
faptul că toţi copiii au dreptul de a fi cu colegii lor abia atunci când încurajează şi
sprijină integrarea copiilor cu C.E.S. în clasa sa. Varietatea diferenţelor individuale şi
diversitatea abilităţilor personale sunt lucruri care trebuie apreciate,pentru că
îmbogăţesc şi stimulează situaţiile de învăţare din cadrul activităţii la clasa,prin
contribuţia unică a fiecărui copil.
Educaţia pentru toţi este generatoarea perspectivei incluzive asupra educaţiei.
Pornind de la deschiderea oferită de sintagma „educaţie pentru toţi”, prin acces şi
participare, pas cu pas, se ajunge la educaţia incluzivă care se defineşte ca o schimbare
majoră ce presupune politici, practici şi culturi incluzive. Educaţia incluzivă presupune
existenţa sprijinului care să egalizeze şansele tuturor şi să se adreseze fiecăruia.
În procesul de promovare a educaţiei incluzive, în cadrul parteneriatului
educaţional un rol deosebit revine colaborării între școală și familie, care, în calitate de
parteneri, au obiective comune, bazate pe principii de reciprocitate. Astfel, cadrele
didactice și părinţii sunt uniţi de dorinţa comună de a-i sprijini pe copii în dezvoltare. În
acest parteneriat, fiecărui actor îi revine un rol anume.
Rolurile parentale de bază se realizează în cadrul familiei, precum și în
relaţiile de tip „școală familie” și ţin de creștere, învăţare și modelare. În interiorul
structurii extinse „familie – școală”, părinţii trebuie să realizeze roluri de
învăţare,acţiune,sprijinire și luare de decizii. În mod normal, părinţii folosesc toate
aceste roluri variate în complex, dar le accentuează pe unele, în funcţie de situaţia
dictată de familie sau de relaţia „școală – familie” (Schaefer, 1985).Rolurile cadrelor
didactice, esenţiale procesului de parteneriat, includ rolurile centrate pe familie: de
sprijin, educare și îndrumare.
Folosind jocurile şi exerciţiile pentru copiii cu C.E.S am urmărit captarea
atenţiei, exersarea memoriei, buna relaţionare, exprimarea liberă a sentimentelor cu o
mimică şi gestică adecvate, cunoaşterea, autocunoaşterea, corectarea ieşirilor negative şi
observarea percepţiei sociale a copiilor. Această formă de activitate dezvoltă
capacităţile de comunicare şi de colaborare, spiritul de iniţiativă şi de emulaţie. Fiecărui
membru al grupei i se oferă posibilitatea de a-şi expune liber părerea, câştigând astfel
încrederea în sine, devenind util grupului.
Preşcolarii cu CES îşi formează anumite deprinderi de comportament, se
formează pentru viaţă. Colectivul de elevi se sudează, prind contur unele sentimente
pozitive: respect, ajutorare, sacrificiu, dăruire, împlinire.
Pentru transmiterea cunoştinţelor am utilizat multe modalităţi, cea mai
convenabilă fiind jocul. S-a dovedit o metodă eficientă şi antrenantă. Mişcarea,
întrecerea, surpriza, regulile, sarcinile jocului le-au creat stări emoţionale, le-au
întreţinut interesul pe tot parcursul activităţii. Am aplicat această modalitate la
majoritatea obiectelor de învăţământ.
La DLC, pentru învăţarea literelor alfabetului, jocurile didactice i-au ajutat atât
la fixare, cât şi la etalarea cunoştinţelor dobândite etapă cu etapă. Notez câteva nume de
jocuri didactice utilizate: „La magazinul de litere”, ,,Trenul literelor’’, ,,Trenul
silabelor’’, ,,Jocul silabelor duble’’, „ Ce lipseşte”.
În primul joc, „La magazinul de litere”, i-am pus pe copii în situaţia de a
„cumpăra” litere şi a forma cuvinte. Fiecare copil poate efectua cumpărături pentru două
cuvinte, în funcţie de jetoanele primite. Vânzătorul, ,,copilul expert în litere”, reţine pe
cele care nu se potrivesc. Încurajează o altă căutare. Elevul cumpărător se corectează şi
alege alte litere, cele potrivite. Este felicitat şi invitat să mai vină ,,la cumpărături ”.
Compune apoi pe banca lui cuvântul dat orientându-se după jetonul pe care îl are. Este
încurajat cu aplauze.
La Matematică, jucându-se cu cifrele, copilul cu CES a participat vioi la
cerinţe însuşindu-şi corect atât numeraţia, cât şi cunoaşterea cifrelor în concentrul 0–5.
Exemple de jocuri didactice folosite: „Uneşte cifrele şi spune ce obţii!”, „Calculăm şi
colorăm!”, „Cel mai bun matematician”, „Trăistuţa fermecată”, „Spune-mi ce-ai
greşit?”, „Ghici, ghici!”, „Stop!”, „Numără şi desenează”, „Câţi porumbei?”. Detaliem
jocul „Stop!”.
Cunoaşterea mediului, ca obiect, le place copiilor. Pentru asimilarea, fixarea şi
verificarea cunoştinţelor, am folosit metode tradiţionale şi moderne, atractive. Cele mai
captivante, pentru elevi, au fost tot jocurile didactice. În cadrul lecţiei „Anotimpurile”
am folosit jocul didactic „Când se întâmplă?” pe care îl detaliez. Desfăşurarea jocului:
elevii sunt împărţiţi în patru grupe, fiecare având un căpitan care va fi schimbat dacă nu
îşi ajută colegii de echipă. Copiii din fiecare grupă vor extrage din coşuleţ pe rând câte
un jeton, pe care îl vor aşeza la unul din cele patru panouri care au imaginea celor patru
anotimpuri, motivând acţiunea. Câştigă echipa care a aşezat corect jetoanele, a dat cele
mai frumoase răspunsuri şi a compus ghicitori. Ca recompensă, copiii au fost notaţi cu
calificative şi au primit ecusoane.
Astfel, elevii cu deficienţe, învaţă să accepte părerile colegilor, să contribuie
personal la succesul grupului, să se bucure de reuşita grupei, să depăşească dificultăţile
întâlnite, să-şi asume responsabilitatea, să se integreze colectivului de elevi din care face
parte.