You are on page 1of 2

Cum comunici cu un copil neascultator?

Este un fapt deja cunoscut, dar prea puțin conștientizat de către adulţi, fapt
că cei mici au nevoie de iubire și de afecțiune pe toți creșterii lor, pentru a se
dezvolta în mod armonios. Lipsa acestui ingredient al vieţii de familie se poate
observa prin apariția mai multor semne în comportamentul cotidian al copiilor.
Neglijarea, abandonul, relele tratamente sau situații familiale tensionate şi
complicate între părinţi, fie că sunt de natură traumatică sau nu, pot duce la
privarea copiilor de afecțiunea şi atenția necesară. Se instalează, astfel, deficitul
de afectivitate care poate apărea nu doar dacă ești tratezi copilul cu asprime sau
răceală, ci și dacă între cei doi părinţi apare o ruptura emoțională sau absență a
atenției vieții de familie.
Aceste cauze pot avea un impact negativ asupra copiilor, în mod special
asupra emoții pe care le dezvoltă. Chiar dacă sunt la o vârstă fragedă, când le
este aproape imposibil să înteleagă ce se petrece în jurul lor, copiii pot simți că
se află într-un mediu care nu le oferă dragostea și atenția de care au atât de multă
nevoie chiar dacă, de exemplu, camera bebeluşului este plină cu tot mobilul
confortabil, jucăriile şi accesorii pe care poate alții nu le au.
Agresivitatea este primul semn al acestui ei deficiente, copilul găsind
ocazii numeroase de a provoca durere altora, fie din punct de vedere fizic, fie
mental. Tipete, lovituri, îmbrânceli, limbaj neadecvat, chiar obscen, fac parte din
arsenalul unui copil agresiv. Impreună cu agresivi tatea, se instalează şi
neascultarea care, de fapt, este o formă de comportament prin care copilul caută
să citească atenţia de care se simte lipsit si de a se plasa el singur în centrul
atenţiei.
Semnele neascultării pot include mai multe forme de comportament,
precum:
 furia
 impulsivitatea
 schimbările bruste ale stärilor
 plânsetul necontrolat şi fără motive rezonabile
 frica excesivă
Din păcate, atingerea acestui stadiu solicită un ajutor de specialitate,
copilul singur nefiind în măsură să gestioneze singura situație. Avansarea în
vârstă nu va face altceva decât să adâncească problemele, dezvoltându-se o serie
de sentimente precum goliciunea interioară, lipsa de încredere şi anxietatea.
 Copii care nu-şi ascultă părinţii - moduri de abordare a problemei
Dacă sfidările copilului tău nu au atins încă un nivel îngrijorător, care să te facă
să apelezi la sfaturile unui specialist psiholog, există unele moduri prin care ai
putea încerca ameliorarea acestui comportament

 Stabilește-ți aşteptări realiste


Asigură-te că ceea ce ce ai vrut să comunici copilului a fost suficient de clar
pentru vârsta pe care o are. Nu te aștepta ca un mic de 5 ani să-ți îndeplinească
rugăminţile repetate de a-şi face curat în camere şi dea-şi ordona jucăriile
deoarece aceste sarcini sunt cu mult peste puterile fizice şi de înţelegere ale
acestuia.

 Tratează-ți copilul aşa cum ai dori să fii și tu tratat


Fii ferm în ceea ce îi cer să facă copilul tău, dar få-o într-un mod clam, plin de
iubire şi înţelegere. Discută cu calm despre ceea ce li deranjează și încercă să
ajungi la o soluție potrivită pentru ambele părți. Este o idee bună să aplici arta
compromisului şi să cedezi în unele probleme minore, dar să fii ferm în
aspectele majore ale problemelor..

 Stabileşte reguli ferme ale familiilor şi casei


Asigură-te că cel mic cunoaște regulile familiei la care se supun chiar şi părinții.
De exemplu, dacă vorbeşte urât, atrage-i atenția cu fermitate că acest lucru este
interzis în casă şi că la ca doua abatere vor exista consecinţe. Asigură-te că
acestea chiar sunt de luat în seamă deprin copil, precum interzicerea accesului la
internet pentru a creşterea numărului de sarcini privind ordinea şi curăţenia.

Dacă totuși comportamentul copilului continuă să fie rebel şi nici măcar unul
dintre modurile de abordare părintească nu pare sădea roade, este timpul să te
gândeşti serios să apelezi la ajutorul special al unui psiholog. Este ideal să tratezi
din timp aceste deficiente comportamentale, pentru a nu lăsa să se acumuleze
mai multe probleme interioare în mentalul celui mic, probleme care ii vor dauna
cu siguranta mai mai tarziu.

You might also like