Jipa Ioana Claudia

Facultatea de Litere, Latină B.

Introducere în cosmologia antică și medievală
SOARELE ÎN COSMOLOGIA EVULUI
MEDIU TIMPURIU

Evul Mediu timpuriu este cunoscut și sub denumirea de Evul Întunecat sau Secolul
Întunecat și reprezintă o perioadă istorică situată între Antichitate și Evul Mediu plin, periodizat,
așadar, între anii, aproximativ, 500 d.Hr. și 1000 d.Hr.. Aceasta a fost o perioada una de tranziție,
marcată de variații semnificative la nivelul domeniilor sociale, economice, politice și culturale.
Schimbările s-au arătat în mai multe părți ale lumii, de pildă: declinul Imperiului Roman de
Apus, care a adus, odată cu el, migrațiile popoarelor, modificându-se, astfel, întreaga hartă
politică, sau apariția sistemului Feudal, care a fost esențial în organizarea socială și economică,
oferind protecție în schimbul anumitor servicii. Cosmologia Evului Mediu timpuriu a fost
influențată, ca prim principiu, de tradițiile antice, dar și de interpretările teologice creștine,
acoperind perioada aproximativă dintre secolul V și X.
În centrul acest perioade se află Soarele, un corp cosmic esențiat atât în observațiile
astronomice, cât și în simbolismul cultural și religios. De pildă, prin învățăturile lui Claudius
Ptolemeu, s-a dezvoltat modelul geocentric, fiind baza înțelegerii cosmosului din perioada
amintită anterior. Prin această perspectivă, Soarele era perceput drept un corp care orbita în jurul
Pământului, creându-se, prin acest mod, o ierarhie cosmică în care Pământul ocupă locul central,
iar Soarele era doar unul dintre cei mulți agenți care-și desfășurau traiectoria circulară.
Soarele a dobândit, prin simbolismul religios, o semnificație spirituală profundă,
considerat fiind un simbol al luminii divine și al creației, asociat fiind cu puterea lui Dumnezeu.
Reprezentările artistice și arhitecturale ilustrau, adesea, Soarele sub forma unei sfere strălucitoare
sau a unui disc radiant, exprimându-se, astfel, transcenderea divină prin intermediului lui.
Lumina solară era considerată o manifestare a luminii divine și, totodată, ordinea ritmică a
mișcării sale pe cer era văzută drept o expresie a armoniei divine. În stabilirea calendarului
liturgic creștin, evenimentele astronomice precum solstițiile și echinocțiile influențau data
sărbătorilor religioase precum Crăciunul și Paștere. Ciclurile solare erau esențiale pentru
organizarea riturilor și ceremoniilor religioase, iar poziția Soarelui era folosită pentru a marca
momente semnificative în cadrul acestui calendar. Acest corp celest era o sursă de inspirație și
pentru artiști și arhitecți, pentru că imaginile solare erau adesea incorporate în frescele bisericilor
și în arhitectura gotică, simbolizând lumina și forța creatoare.
Astrologia, în paralel cu astronomia, a avut o influență semnificativă asupra perspectivei
oamenilor, deoarecere aceștia erau adesea interesați de mișcările corpurilor celeste, care credeau
că influențează destinul și personalitatea unui individ, formând nu doar o știință, ci un întreg
sistem de credințe. Poziția Soarelui, respectiv poziția lui la momentul nașterii unui om, în raport
cu semnele zodiacale era folosită pentru a realiza predicții astrologice. Fiecare semn zodiacal are
propriile trăsături specifice și influențe astrologice, de pildă: Soarele în Leu poate fi asociat cu
caracteristici precum mândrie și creativitate. Ciclurile solare au fost asociate cu schimbările de
energie sau influențele astrologice majore, fiind privite drept semne sau prevestiri ale acestora.
În mitologiile locale, Soarele era adesea personificat. Legendele despre zeii solari sau
călătoriile solare erau răspândite în diverse culturi, subliniindu-se, astfel, importanța Soarelui în
imaginația colectivă și în construirea identității culturale. De pildă: în mitologia nordică, Soarele
era reprezentat de zeița Sol, cea care călătorea prin cer într-o trăsură trasă de doi cai, miturile
vorbind despre importanța sa în ciclurile naturale și despre modul în care acesta influențează
destinele fie al eroilor, fie al oamenilor obișnuiți. În mitologia greacă, Helios era zeul Soarelui,
căruia i se atribuia călătoria sa zilnice prin cer, iar, în diverse mituri, Helios era observatorul
lumii, iar traiectoria sa avea semnificații importante, de exemplu: în mitul lui Phaeton se prezintă
legătura tragică dintre zeul Helios și fiul său. În mitologia egipteană, Soarele era asociat zeului
Ra, care era reprezentat călătorind prin cer pe o barcă solară, cu un rol crucial în înțelegerea
ciclurilor naturale și în ritualurile religioase.
În tradițiile populare, festivalurile solare erau comune în Evul Mediu timpuriu. Acestea
marcau solstițiile și echinocțiile și erau adesea însoțite de dansuri, cântece și ceremonii rituale.
Aceste evenimente celebrau schimbările sezoniere și încrederea în puterea regeneratoare a
Soarelui. În cadrul comunităților medievale timpurii, existau numeroase superstiții și credințe
asociate Soarelui, de pildă: anumite poziții ale Soarelui puteau fi considerate semne ale vremii
sau prevestiri ale unor evenimente viitoare: o eclipsă de Soare putea provoca teamă și anxietate,
pentru că putea fi atât un semn al nemulțumirii zeilor, cât și un semn prevestitor al unor
evenimente nefericite, și anume: pierea de vieți, evenimente catastrofale. Un alt exemplu poate fi
răsăritul Soarelui: dacă acesta era roșu, putea fi interpretat ca semn al vremii bune, al unei zile
senine; dacă era palid, înnorat, era văzut drept un semn al unor evenimente neplăcute sau al unei
perioade de vreme rea. Pe când, un răsărit strălucitor al Soarelui putea fi interpretat ca un semn al
prosperității politice, sociale.
Diversitatea gândirii despre Soare în perioada Evului Mediu timpuriu putea acoperi și
aspecte precum: Soarele era o metaforă pentru înțelegerea divină, unde el ilumina întuneric, iar
învățăturile teologice, religioase, lumine fiind de corpul celest, erau văzute despre instrumente
care dispersau ignoranța și întunericul spiritual. Pe lângă aceasta, Soarele putea ilustra ideea
dualității în gândirea medievală, reflectând lumina și întunericul, binarul dintre bine și rău.
Această dualitate era evidentă nu doar în aspectele naturale ale Soarelui, ci și prin interpretările
simbolice și teologice amintite anterior, dintre lumină și umbră.
Un alt aspect poate fi identificat în cadrul comunităților agricole medievale timpurii care
se ghidau după ciclurile Soarelui pentru activități precum semănatul și recoltatul, Soarele având
un rol vital în organizarea calendarului agricol și, prin urmare, era văzut drept un indicator al
momentelor propice pentru diversele activități agricole.
Soarele în cosmologia Evului Mediu timpuriu nu era doar un corp ceresc în mișcare; era
un simbol sacru, un indicator al timpului liturgic și un element esențial în structura gândirii
medievale, îmbinând cunoștințe astronomice, semnificații simbolice și credințe religioase.