Professional Documents
Culture Documents
qqqqqqqqqqqqqqaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
aaaaaaaqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqq
Meaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqq
qniul principal
aaqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
aaaaaaaaaaaaqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqq
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
qqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqq
qqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqqq
Căutare
Creare cont
Autentificare
Unelte personale
Cuprins
ascunde
Început
Rezumat
Structurăaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
aa
Personaje
aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Scriere și publicare
Timpul acțiunii
Teme principale
Toggle Teme principale subsection
o
Tradiționalismul lumii rurale
o
Investigarea unui caz de crimă
o
Respingerea atitudinii de resemnare în fața morții
Stil literar
Aprecieri critice
Traduceri
Adaptări
Toggle Adaptări subsection
o
Ecranizare
o
Teatru radiofonic
Note
Bibliografie
Vezi și
Baltagul (roman)
4 limbi
Articol
Discuție
Lectură
Vedeți sursa
Istoric
Unelte
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Acest articol se referă la romanul lui Mihail Sadoveanu. Pentru alte sensuri,
vedeți Baltagul.
Baltagul
Coperta ediției a II-a a romanului, publicată în 1941
Informații generale
Ediția originală
Limba română
Țara primei
Regatul României
apariții
Data primei
noiembrie 1930
apariții
Baltagul este un roman social scris de Mihail Sadoveanu și publicat pentru prima oară
în volum în noiembrie 1930 de către Editura Cartea Românească din București.
Romanul prezintă călătoria Vitoriei Lipan pe urmele soțului ei, oierul Nechifor Lipan,
pentru a afla ce s-a întâmplat cu acesta și pentru a-i pedepsi după o lege nescrisă pe
cei doi tovarăși ce l-au ucis și jefuit.[1]
Sursa principală de inspirație a romancierului a fost balada populară „Miorița”[2][3][4] din
care a preluat simbolul, structura epică, conflictul între cei trei ciobani și perseverența
femeii care pornește în căutarea ciobanului ucis. Autorul s-a inspirat și din alte două
balade populare culese de Vasile Alecsandri pe la mijlocul secolului al XIX-lea: „Șalga”
– din care a preluat exemplul unei curajoase ciobănițe ce pornește în căutarea unei
cete de hoți și se răzbună într-un mod năpraznic pe cei care au prădat-o – și „Dolca” –
de unde a preluat legătura dintre om și animalul credincios.[5]
Baltagul este considerat o monografie a satului tradițional românesc deoarece prezintă
aspecte ale firii omului de la sat, tradițiile și obiceiurile românești: la botez, nuntă și
înmormântare. Datele din roman sunt un prilej pentru autor de a zugrăvi atmosfera
epocii și tradițiile populare românești.
Romanul a fost ecranizat într-un film omonim, regizat de Mircea Mureșan după un
scenariu propriu.[6] Premiera oficială a filmului a avut loc în octombrie 1969.[7]
Rezumat
Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.
Personajul principal, Vitoria Lipan, este reprezentativ pentru o întreagă clasă socială:
țărănimea care nu-și pune nădejdea în autoritățile de stat, ci așteaptă ajutor numai de la
Dumnezeu. Credincioasă, dar și superstițioasă, ea ajunge la convingerea că soțul ei
este mort și este dusă de instinct la locul uciderii lui. Autorul descrie un ansamblu
de credințe, superstiții și obiceiuri populare care guvernează viața oamenilor din mediul
rural.[22]
Investigarea unui caz de crimă
Baltagul a fost considerat de unii critici ca fiind un adevărat roman polițist[2] în care se
investighează un caz de dispariție, descoperindu-se o crimă și depistându-se și
pedepsindu-se făptuitorii.[28] Punctul de plecare al romanului îl constituie crima din
balada „Miorița”, în care un baci moldovean este ucis de doi confrați, unul ungurean și
altul vrâncean, pentru a fi prădat de turme („că-i mai ortoman/ș-are oi mai
multe,/mândre și cornute/și cai învățați/și câni mai bărbați”).
Scriitorul reconstituie acțiunea legendară din baladă, dându-i mitului aspectul unei
realități contemporane.[3] El dezvoltă tema lirică din baladă, suprapunându-i o structură
epică și o intrigă antropologică.[4] Investigarea Vitoriei Lipan se desfășoară după un plan
conceput de ea, în care intuiția feminină joacă un rol foarte important,[25] semănând cu o
„vânătoare”.[29]
Deși ancheta este condusă formal de subprefectul Anastase Balmez, femeia este cea
care împinge cercetările, prin inteligență și diplomație, în direcția dorită de ea.[30] Vitoria
nu-l contrazice pe omul legii, care se simte condus de rațiunea logică a muntencei,
spunând că „grăiesc și eu ca o minte slabă ce mă aflu”. Ea nu-i acuză direct pe făptași,
ci-i determină pe aceștia să se demaște singuri.[31]
George Călinescu considera că „Vitoria e un Hamlet feminin, care bănuiește cu metodă,
cercetează cu disimulație, pune la cale reprezentațiuni trădătoare și când dovada s-a
făcut dă drumul răzbunarii”.[4] Același critic o compara pe Vitoria Lipan cu Anca din
drama Năpasta (1890) a lui I.L. Caragiale.[4][32]
Respingerea atitudinii de resemnare în fața morții
Balada „Miorița” se remarcă printr-o atitudine de neputință, de resemnare și de
împăcare cu soarta, omul simplu aflându-se într-o incapacitate de a se opune destinului
care i se hărăzește. Unii critici au văzut în atitudinea ciobanului moldovean o expresie
cristalizată a blândeții ancestrale a poporului român, un defetism nejustificat și
inexplicabil. Romanul Baltagul respinge această mistificare antipatriotică, prezentând
cazul unei femei simple care nu cedează în fața necazurilor și luptă pentru izbânda
dreptății, răzbunând moartea năpraznică a soțului ei.[16][33]
Personajele lui Sadoveanu nu au o atitudine senină în fața morții ca în „Miorița”, ci luptă
pentru propria viață și, chiar după ce mor, urmașii lor nu-și găsesc liniștea până ce nu
obțin dreptate.[32] Vitoria Lipan nu este astfel o individualitate, ci poate fi considerată un
exponent al unei spețe de eroi legendari români.[4] Ea provine din „categoria oamenilor
tari”, caracterizați prin respectarea datoriilor morale și printr-o voință de neclintit.
[32]
Pasiunea ce o animă pe Vitoria Lipan, dorința de a-și răzbuna soțul, a fost comparată
de criticul Ion Dodu Bălan cu mânia ce-l cuprinse pe Achil Peleianul atunci când află că
prietenul său, Patrocle, a fost ucis în luptă de Hector.[5]
Dorința Vitoriei de a-și căuta soțul ucis pentru a-l înmormânta creștinește a fost
asemănată de Perpessicius cu înfruntarea tiranului Creon de către Antigona prin
organizarea unui ritual simbolic de înmormântare pentru fratele ei, Polinice, gest care a
determinat condamnarea ei la moarte prin îngropare de vie. Tenacitatea morală a
Vitoriei Lipan poate fi comparată cu cea a eroinei antice Antigona, ambele personaje
neacceptând niciun compromis pentru a săvârși ceea ce consideră ele că ar fi drept.[34]
Stil literar
Romanul Baltagul este o operă literară poetică compusă din elemente lirice și epice.
Sadoveanu folosește o limbă literară ce derivă din graiul poporului, având forme și
nuanțe originale.[35]
Stilul romanului este unul solemn, cu propoziții și fraze sentențios-naive cu caracter
oral, semănând cu exprimarea dintr-o carte populară veche. Criticul literar Ion
Rotaru constata că „artistul nu scrie, ci povestește. Nu neapărat oral, cât mai ales
solemn și festiv, stilul este al rapsodului popular. Povestitorul își apleacă urechea pe
melodia cuvintelor și propozițiilor, venite parcă dintr-un trecut îndepărtat și dispuse, cu
detașare, pe un portativ imaginar”.[36]
Textul literar are un caracter pseudoritmic și o muzicalitate izvorâte în chip natural dintr-
o serie de elemente poetice și sintactice: expresii arhaice, anumite forme populare,
cadența cuvintelor care uneori imprimă prozei un ritm trohaic, folosirea infinitivului,
gerunziului și participiului care sporesc armonia textului, imagini acustice etc.[37]
Excesul de lirism apropie romanul de o legendă, considera Alexandru Philippide. Vitoria
Lipan are impregnată în suflet „o vigoare și o asprime primitivă”, iar perseverența în
găsirea și pedepsirea ucigașului bărbatului ei o așază în alături de eroinele tragediilor
antice.[38]
Aprecieri critice
Mai mulți critici literari au considerat Baltagul ca fiind o capodoperă a lui Mihail
Sadoveanu. Criticul Ov. S. Crohmălniceanu situa acest roman în „zona operelor
capitale ale literaturii noastre și, fără nici o îndoială, ale literaturii mondiale”, [2] în timp
ce Izabela Sadoveanu îl considera „un poem epic de o desăvârșire, o sobrietate și o
simplicitate antică”.[29] Acest roman sadovenian are o valoare literară evidențiată, potrivit
lui George Călinescu, prin „repeziciune și desăvârșit echilibru al expresiei”.[4] În opinia
lui Pompiliu Constantinescu, „inspirația acestui mare poet îmbrățișează într'o lumină de
baladă stratul arhaic al vieții țărănești, în fundamentele ei etnice și etice”.[39][40]
Plecând de la o baladă populară, scriitorul combină liricul cu epicul într-un mod
desăvârșit, realizând o creație literară în care suprapune realitatea pe un mit.[3] Romanul
reconstituie o lume arhaică, cu acțiuni neschimbate timp de milenii precum
transhumanța periodică potrivit anotimpului.[41] Povestea prezentată în Baltagul are un
accent pronunțat de baladă atât prin crima păstorească care stă la baza sa și a
măiestriei cu care Vitoria încearcă să descopere adevărul, cât mai ales prin rezonanța
acestor întâmplări în mijlocul naturii singuratice.[34] „Căci așa cum balada populară a
ridicat un incident sângeros din viața păstorilor la înălțimea eternă a poeziei, tot astfel
Mihail Sadoveanu a transfigurat balada într-un poem de atitudine și de largi perspective,
expresie armonioasă a geniului său liric și narativ”, scria Perpessicius.[42]
Criticul Cornel Regman îl considera „cartea cea mai răscolitoare, și artisticește cea care
concentrează toate darurile de rapsod ale scriitorului”.[14] În opinia sa, Baltagul semnifică
o biruință a valorilor țărănești asupra înnoirilor ireversibile produse în satul românesc.
[43]
Cu toate acestea, cadrul de viață nu rămâne unul arhaic și închis la înnoiri, ci
asimilează acele modificări care nu contravin valorilor ancestrale ale comunității.
„Prin puterea lui de cuprindere și sintetizare a vieții unei întregi colectivități, cu
îndeletnicirile, credințele, folclorul și etnografia ei, Baltagul este o capodoperă și un
fragment de epopee a poporului român, un excepțional poem al naturii”, rezuma aceste
opinii criticul Ion Dodu Bălan.[44]
Traduceri
Romanul Baltagul a fost tradus în mai multe limbi străine: germană (Die Axt, Editura
Albert Langen/Georg Müller, München, 1936; traducere de Harald Krasser; traducerea
a fost editată apoi cu titlul schimbat în Nechifor Lipans Weib la Hamburg în 1949, la
München în 1958 și 1961, la Berlin în 1958, 1964, 1969 și 1979 și la București în 1963,
1967 și 1969), cehă (Tři jezdci, Melantrich, Praga, 1938; traducere de Marie Karásková-
Kojecká;[45][46][47] Čakan, în vol. Čakan. Po řece připlul mlýn. Mitrea Cocor, SNKLHU,
Praga, 1957; traducere de Otakar Jirouš și Marie Karásková-
Kojecká), slovacă (Horalka, Slovenska Grafia, Bratislava, 1943; traducere de Zuzka
Dovalová), finlandeză (Etsin miestäni, Oy Suomen kirja, Helsinki, 1944; traducere de
Hilkka Koskiluoma), italiană (La scure, în vol. L' osteria di ancutza. La scure: romanzi,
A. Mondadori, Milano, 1944; traducere de Gino Lupi, reeditată în 1945; o traducere
ulterioară a fost realizată de Mariano Baffi și publicată în vol. L' osteria di Ancutza; La
scure; La gente delle capanne, apărut la Edizioni Avanti! din Milano în 1963; o altă
traducere a fost realizată de Marco Cugno și publicată în 2015 de Casa editrice
Atmosphere Libri din Roma),[48] maghiară (A balta, Székesfűváros Irodalmi Intézete,
Budapesta, 1948; traducere de Nora Aradi; alte traduceri au fost realizate de György
Jánosházy și András Sütő și publicate la București în 1949 și 1951, apoi de László
Lőrinczi și publicată la București în 1960 și 1967), bulgară (Брадва, Narodna Kultura,
Sofia, 1948; traducere de Janka Miteva; o altă traducere a fost realizată de Ghergana
Stratieva și publicată în 1973, sub titlul Секирата, de editura Narodna kultura din
Sofia), engleză (The Hatchet, The Book Publishing House, București, 1955; traducere
de Eugenia Farca; reeditată la Londra în 1965 și la New York în 1991), franceză (Le
hachereau, Editions Le Livre, București, 1955; traducere de Al. Duilio Zamfiresco,
reeditată în 1963 la București și în 1965 la Paris; o altă traducere a fost realizată
de Profira Sadoveanu și publicată în 1973 de Editura Minerva din
București), suedeză (Yxan, Rabén & Sjögren, Stockholm, 1959; traducere de Ingegerd
Granlund), poloneză (Zaginiony, Państwowy Instytut Wydawniczy, Varșovia, 1960;
traducere de Rajmund Florans), portugheză (A machadinha, Edicão Livra do Brasil,
Lisabona, 1962; traducere de Alexandre Cabral), greacă (To peleki, Difros, Atena,
1962; traducere de Doin. Hrysanthakopulu), daneză (Øksen, Skrifola, Copenhaga,
1963; traducere de Per Skar), spaniolă (El Hacha, Seijos y Goyanarte, Buenos Aires,
1964; traducere de María Teresa León; o altă traducere a fost realizată de Marisa
Filinich și publicată în 1981 de Editura Minerva din București), sârbă (Osveta, Nolit,
Belgrad, 1964; traducere de Aurel Gavrilov), slovenă (Nechiforjeva žena, Prešernova
družba, Ljubljana, 1966; traducere de J.K.), rusă (Чекан, Izvestija, Moscova, 1983;
traducere de Mihail Fridman) și norvegiană (Øksa, Gyldendal, Oslo, 1997; traducere
de Steinar Lone).[49]
Adaptări
Ecranizare
Articol principal: Baltagul (film).
Prima intenție de ecranizare a romanului Baltagul i-a aparținut regizorului Liviu Ciulei.
Scenaristul italian Sergio Amidei i-ar fi propus cineastului român să-i ofere rolul principal
actriței italiene Anna Magnani.[50][51][52] Scenariul lui Amidei se îndepărta însă de epica
sadoveniană,[53] iar personajul Nechifor Lipan urma să se schimbe caracterologic de trei
ori în timpul filmului.[51][54] Ecranizarea romanului a fost proiectată apoi de Victor
Iliu (1964), Liviu Ciulei (1966) și Lucian Pintilie (1968), fiind încredințată în cele din urmă
lui Mircea Mureșan.[55][56]
Filmul Baltagul a fost realizat ca o coproducție româno–italiană,[57] fiind filmat în
perioada 28 februarie – 19 iunie 1969 la Sucevița, Roșu, Rarău și Buftea și având o
durată de 103 minute. Personajele Vitoria Lipan și Calistrat Bogza au fost interpretate
de actorii străini Margarita Lozano și Folco Lulli (dublați în film de Eugenia
Bosânceanu și Nucu Păunescu). Printre actorii români care au figurat în distribuție se
află: Ilarion Ciobanu (Nechifor Lipan), Florin Scărlătescu (subprefectul), Sandu
Sticlaru (părintele Dănilă), Paul Misai (Gheorghiță), Sidonia Manolache (Minodora)
și Nunuța Hodoș (baba Maranda).[58] Filmul a fost prezentat în septembrie 1969
la Festivalul Internațional de Film de la Veneția, având premiera absolută la 15
octombrie 1969, la Film Forum de la Brno,[57] și cea românească la 27 octombrie 1969,
la București.[59]
Criticii de film au evidențiat calitățile filmului (acuratețea imaginii și, parțial,
interpretarea), precizând însă că Baltagul are „unele carențe de fond, de dramaturgie
cinematografică și de înțelegere a structurii filozofice a romanului, mai exact a
subtilităților lui filozofice și tipologice”, după cum scria Ștefan Oprea în volumul Diorame
cinematografice (1983).[7] Criticul Tudor Caranfil confirma opinia referitoare la lipsurile
de structură dramaturgică și de relief psihologic a filmului, afirmând că ecranizarea lui
Mircea Mureșan este „lipsită de afinitate sadoveniană”, fiind dominată parțial de „un
delir vizual, într-un decupaj dezlânat de ambiție calofilă în care palpitul febril al camerei
e neglijent montat”, în timp ce distribuția este strict decorativă.[56] În opinia criticilor,
cineastul insistă pe aspectele folclorice și pe valorificarea pitorescului plaiurilor
moldave, îndepărtându-se de viziunea mitologică a operei sadoveniene.[7]
Interpretarea Margaritei Lozano a fost, în general, apreciată de majoritatea criticilor,
care au evidențiat înțelegerea personajului și trăirea sinceră a unui rol dificil, de o mare
profunzime,[60] conferindu-i Vitoriei „tragismul și demnitatea eroinelor antice,
sensibilitatea și inteligența nativă a țărancei noastre”.[61]
Teatru radiofonic
Romanul a fost dramatizat de Sandu Marian, Alexandru Bibescu și Constantin Moruzan
pentru Teatrul Național Radiofonic. Există două spectacole de teatru radiofonic în regia
artistică a lui Constantin Moruzan. Primul dintre ele a avut premiera la 15 septembrie
1963 și a avut următoarea distribuție: Lica Gheorghiu (Vitoria Lipan),[62] Tatiana
Iekel, Sandu Sticlaru, Ion Cosma, Sandina Stan, Costache Antoniu, Eliza
Petrăchescu, Dumitru Furdui, Niky Atanasiu, Ion Manu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Colea
Răutu, Carol Kron, Constantin Guriță, Ina Otilia Ghiulea, Alexandru Giugaru, George
Calboreanu, Ana Barcan, Mihai Mereuță, Emanoil Petruț, Draga Olteanu, Silvia
Dumitrescu-Timică ș.a.
Cel de-al doilea spectacol a avut premiera la 22 iulie 1974 și o durată de 97 de minute,
cu următoarea distribuție: Irina Răchițeanu Șirianu (Vitoria Lipan), Mariana
Cercel (Minodora), Nicolae Botez Luchian (Dănilă), Ștefan Mihăilescu-
Brăila (negustorul), George Demetru (prefectul), Cornel Coman (Vasiliu), Tatiana
Iekel (Maria), Ion Henter (Calistrat Bogza), Mihai Mereuță (Cuțui), Ion Manta (dl.
Toma), Elena Bog Amaria (o femeie), Ioana Ciomârtan, Jean Reder ș.a. Echipa tehnică
a fost alcătuită din Constantin Botez (regia de studio), Romeo Chelaru (regia muzicală)
și Ion Mihăilescu (regia tehnică).
Note
1. ^ a b Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I,
Editura Minerva, București, 1972, p. 204.
2. ^ a b c d e Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I,
Editura Minerva, București, 1972, p. 205.
3. ^ a b c d Eugen Lovinescu, Istoria literaturii române contemporane (1900–1937), Editura
Librăriei Socec & Co., București, 1937, pp. 196-197.
4. ^ a b c d e f g h George Călinescu, „M. Sadoveanu”, în Istoria literaturii române de la origini până
în prezent, Editura Fundației Regale pentru Literatură și Artă, București, 1941, pp. 559–560.
5. ^ a b c d e Ion Dodu Bălan, „Recitind Baltagul”, postfață la vol. Mihail Sadoveanu, Baltagul,
Editura Minerva, București, 1971.
6. ^ Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, pp.
121–122.
7. ^ a b c Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Editura Fundației Culturale
Române, București, 2000, p. 199.
8. ^ a b c Izabela Sadoveanu, „M. Sadoveanu: «Baltagul»”, în Viața Romînească, București, anul
XXIII, nr. 1, ianuarie 1931, p. 82.
9. ^ Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 25.
10. ^ Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 70.
11. ^ Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 24.
12. ^ Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 29.
13. ^ a b c d e Mihai Vînturache, „Baltagul”, în vol. Analize literare pentru bacalaureat și admiterea
la facultate, Editura didactică și pedagogică, București, 1973, p. 194.
14. ^ a b Cornel Regman, „Prefață” la vol. Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă,
București, 1987, p. 5.
15. ^ Cornel Regman, „Prefață” la vol. Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă,
București, 1987, p. 12.
16. ^ a b Ion Rotaru, Comentarii și analize literare, Editura Litera Internațional, București–Chișinău,
2001, p. 319.
17. ^ „Note” la vol. Opere, X, p. 672; citat reprodus în Cornel Regman, „Prefață” la vol. Mihail
Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 5.
18. ^ Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura
Minerva, București, 1972, p. 198.
19. ^ Cezar Țăbârnă (pr.), „Istoria creștinismului (MCCXXIII): Cultul și viața religioasă în Biserica
Ortodoxă în secolele XIX–XX (XII)[nefuncțională]”, în Ziarul Lumina, anul V, 20 martie 2009.
20. ^ Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 88.
21. ^ Fănuș Băileșteanu (ed.), Mihail Sadoveanu interpretat de..., ediția a 2-a, revăzută și
adăugită, Editura Eminescu, București, 1977, p. 343.
22. ^ a b D. Murărașu, Istoria literaturii române, ediția a III-a, Editura Cartea Românească,
București, 1942, p. 421.
23. ^ Ion Rotaru, Comentarii și analize literare, Editura Litera Internațional, București–Chișinău,
2001, p. 318.
24. ^ Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă, București, 1987, p. 86.
25. ^ a b Izabela Sadoveanu, „M. Sadoveanu: «Baltagul»”, în Viața Romînească, București, anul
XXIII, nr. 1, ianuarie 1931, p. 83.
26. ^ Mihai Vînturache, „Baltagul”, în vol. Analize literare pentru bacalaureat și admiterea la
facultate, Editura didactică și pedagogică, București, 1973, p. 196.
27. ^ Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura română între cele două războaie mondiale, vol. I, Editura
Minerva, București, 1972, p. 209.
28. ^ Mihai Vînturache, „Baltagul”, în vol. Analize literare pentru bacalaureat și admiterea la
facultate, Editura didactică și pedagogică, București, 1973, p. 195.
29. ^ a b Izabela Sadoveanu, „M. Sadoveanu: «Baltagul»”, în Viața Romînească, București, anul
XXIII, nr. 1, ianuarie 1931, p. 84.
30. ^ Ion Rotaru, Comentarii și analize literare, Editura Litera Internațional, București–Chișinău,
2001, p. 316.
31. ^ Mihai Vînturache, „Baltagul”, în vol. Analize literare pentru bacalaureat și admiterea la
facultate, Editura didactică și pedagogică, București, 1973, p. 197.
32. ^ a b c Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu, Editura Tineretului, București, 1966, pp. 67–68.
33. ^ Aurel Martin, „Baltagul”, în Gazeta literară, anul XIII, nr. 44 (677), joi 28 octombrie 1965, pp.
6–7.
34. ^ a b Perpessicius, „Mihail Sadoveanu; Baltagul, roman, Editura „Cartea românească””,
în Mențiuni critice, vol. III, Editura Fundației pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”,
București, 1936, pp. 366–370.
35. ^ Traian Ionescu-Nișcov, „Baltagul în limba cehă”, în Revista Fundațiilor Regale, București,
anul VI, nr. 10, 1 octombrie 1939, p. 214.
36. ^ Ion Rotaru, Comentarii și analize literare, Editura Litera Internațional, București-Chișinău,
2001, p. 320.
37. ^ Traian Ionescu-Nișcov, „Baltagul în limba cehă”, în Revista Fundațiilor Regale, București,
anul VI, nr. 10, 1 octombrie 1939, pp. 215–217.
38. ^ Alexandru Philippide, „Anul literar”, în Adevărul literar și artistic, anul X, nr. 526, 4 ianuarie
1931.
39. ^ Fănuș Băileșteanu (ed.), Mihail Sadoveanu interpretat de..., ediția a 2-a, revăzută și
adăugită, Editura Eminescu, București, 1977, p. 86.
40. ^ Pompiliu Constantinescu, „Epica 1930–1940”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul
VII, nr. 6, 1 iunie 1940, pp. 769–770.
41. ^ Ion Rotaru, Comentarii și analize literare, Editura Litera Internațional, București–Chișinău,
2001, p. 315.
42. ^ Perpessicius, „Lirism și narațiune în opera lui Mihail Sadoveanu”, în vol. Mențiuni critice,
Editura Litera Internațional, București–Chișinău, 2002, p. 267.
43. ^ Cornel Regman, „Prefață” la vol. Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion Creangă,
București, 1987, p. 8.
44. ^ Ion Dodu Bălan, „La aniversarea lui Mihail Sadoveanu. O operă dăruită eternității”,
în Scînteia, anul XL, nr. 8596, marți 3 noiembrie 1970, p. 4.
45. ^ Traian Ionescu-Nișcov, „Baltagul în limba cehă”, în Revista Fundațiilor Regale, București,
anul VI, nr. 10, 1 octombrie 1939, p. 213.
46. ^ Libuše Valentová, „Meridiane: corespondență din Praga de Libuše Valentová – Traducerile
din română în cehă înainte de 1989”, în România literară, anul XLVIII, nr. 21, 20–26 mai
2016, pp. 26–27. (Arhivat în 1 septembrie 2019, la Wayback Machine.)
47. ^ Traducerea poartă titlul Tři jezdci (Trei călăreți), ales de editor pentru că suna mai atrăgător
pentru publicul ceh. Traducătoarea Marie Karásková-Kojecká (1904–1976) tradusese anterior
în limba română scrieri de Liviu Rebreanu (Pădurea spânzuraților, 1928; Ion, 1929), Cezar
Petrescu (Calea Victoriei, 1930), Carol Ardeleanu (Diplomatul, actrița și tăbăcarul, 1931)
și Caton Theodorian (Greșala lui Dumnezeu, 1937). Tălmăcirea Mariei Kojecká a fost lăudată
de slavistul Traian Ionescu-Nișcov într-un studiu amănunțit publicat în octombrie 1939
în Revista Fundațiilor Regale, în ciuda observațiilor că unele exprimări au fost redate în forme
verbale corecte, lipsite de frumusețea poetică a textului original. Vezi informațiile oferite de
Traian Ionescu-Nișcov și Libuše Valentová în lucrările citate mai sus.
48. ^ „"La scure" (titlul original: "Baltagul")”, Institutul Cultural Român, 12 octombrie 2018,
accesat în 19 octombrie 2020
49. ^ Geta Costache și Anca Podgoreanu (ed.), Scriitori români în limbi străine: ghid bibliografic
de literatură română, vol. 2 (I–Z), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, București, 2014,
pp. 278–306. ISBN: 978-973-88947-7-8
50. ^ Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Editura Fundației Culturale Române,
București, 2000, p. 184.
51. ^ a b Mircea Alexandrescu, Liviu Ciulei, Editura Meridiane, București, 1996, p. 32.
52. ^ Marian Țugui, „Vedere prin ochiul spânzurătorii”, în Cristina Corciovescu, Magda Mihăilescu
(coord.), Cele mai bune 10 filme românești ale tuturor timpurilor stabilite prin votul a 40 de
critici, Editura Polirom, Iași, 2010, p. 36.
53. ^ Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, p. 108.
54. ^ ***, „Facerea unui film e o confesiune”, discuție între Radu Gabrea și Liviu Ciulei, în
revista Cinema, anul XII, 1971, nr. 1.
55. ^ Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, p. 116.
56. ^ a b Tudor Caranfil, Dicționar universal de filme, Editura Litera, București, 2008, p. 80.
57. ^ a b Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, p. 17.
58. ^ Călin Căliman, Istoria filmului românesc (1897–2000), Editura Fundației Culturale Române,
București, 2000, p. 200.
59. ^ Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, p. 122.
60. ^ Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, p. 119.
61. ^ Călin Stănculescu, Cartea și filmul, Editura Biblioteca Bucureștilor, București, 2011, p. 121.
62. ^ Constantin Moruzan, 9AM News, 17 septembrie 2007, accesat la 4 octombrie 2016.
Bibliografie
Ion Dodu Bălan, „Recitind Baltagul”, postfață la vol. Mihail
Sadoveanu, Baltagul, Editura Minerva, București, 1971.
George Călinescu, „Baltagul”, în Adevărul literar și artistic, anul XVIII, nr. 873,
1937, reprodus în vol. Ulysse, Editura pentru Literatură, București, 1967.
Paul Georgescu, „Baltagul”, în Însemnări critice, vol. I, Editura de Stat pentru
Literatură și Artă, București, 1957.
Cezar Ivănescu, „Baltagul și frumusețea lumii”, în Luceafărul, anul XVIII, nr.
45, 1975.
Aurel Martin, „Ethosul sadovenian: «Baltagul»”, în vol. Metonimii, Ed.
„Eminescu”, București, 1971.
Perpessicius, „M. Sadoveanu, «Baltagul»”, în Mențiuni critice, vol. III,
Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București, 1936.
Cornel Regman, „«Baltagul» în cadrul creației sadoveniene”, în Confluențe
literare, Editura pentru Literatură, București, 1966.
Cornel Regman, „Prefață” la vol. Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Ion
Creangă, București, 1987, pp. 5–19.
Izabela Sadoveanu, „M. Sadoveanu: «Baltagul»”, în Viața Romînească,
București, anul XXIII, nr. 1, ianuarie 1931, pp. 82–84.
C. Stănescu, „Baltagul”, în Scînteia tineretului, anul XXII, nr. 5299, 1966
(împreună cu Mihai Ungheanu).
Mihai Ungheanu, „Sadoveniana. Preludiul «Baltagului»”, în Luceafărul, anul
XVIII, nr. 43, 1975.
D. N. Zaharia, „«Miorița» și «Baltagul»”, în Convorbiri literare, anul IX
(LXXXVI), nr. 2, 1976.
Vezi și
UNESCO Collection of Representative Works
[ascunde]
v•d•m
Mihail Sadoveanu (1880-1961)
Șoimii (1904)
Baltagul (1930)
Depărtări (1931)
Frații Jderi
o Ucenicia lui Ionuț (1935)
Bordeenii (1912)
Țara de dincolo de negură (1926)
Baltagul (1969)
Despre Wikipedia
Termeni
Cod de conduită
Dezvoltatori
Statistici
Declarație cookie
Versiune mobilă