 Dragă David mai întâi spune-ne câteva lucruri despre proiect.

Aflu că spectacolul
”Energie Vitală” face parte din proiectul „Să fie întuneric!”, demarat de Platforma de
teatru politic împreună cu Teatru-spălătorie - proiect de teatru desfășurat în București și
Chișinău. Despre ce proiect este vorba?

Proiectul a început dintr-o nevoie personală foarte concretă: aceea de a înțelege, și

eventual a-i sprijini și pe alții să înțeleagă, motivele și resorturile crizei prețurilor la
energie. De aproape doi ani asistăm la creșteri de preț, iar cel puțin pe mine explicațiile
simpliste referitoare la pandemie sau chiar la război ca factori decisivi pentru aceste
creșteri nu m-au satisfăcut. Așa că încă de la sfârșitul anului trecut am propus echipei de
la Teatru-Spălătorie să demarăm împreună cercetarea pentru un proiect de teatru
despre transformarea sistemului energetic și a pieței de energie în România și Republica
Moldova în ultimii ani. Iar pentru scenariu m-am hotărât să propun texte scurte diferite
unor dramaturge cu care am mai colaborat, pentru că simțeam că e nevoie de
perspective multiple, inclusiv de unele foarte personale și emoționale, asupra acestui
subiect pe cât de dureros pe atât de arid la prima vedere.
Proiectul include cercetarea, producția spectacolului și reprezentații în București și
Chișinău, atât la teatru cât și în mediul universitar. La Chișinău am avut o reprezentație
foarte interesantă pentru studente și studenți de la Universitatea de Stat, persoane
tinere și foarte curioase să înțeleagă mai multe despre lumea în care se pregătesc să
activeze.

 Spectacolul ”Energie Vitală” se anunță printr-o serie de întrebări - Ne mai putem imagina
viața fără energie electrică? Care sunt cauzele și care sunt consecințele, la nivel uman și
social, ale crizei prețurilor la energie? Cine este responsabil de criză și cine profită? Cum
va arăta viitorul în context de „austeritate energetică”? A cui este energia? - Care este
de fapt miza acestui spectacol? Ce-și propune el?

Mizele au fost multiple: să înțelegem motivele reale, complexe, ale creșterii prețurilor; să
ne imaginăm, mergând până la capăt în logica ilogică a „austerității energetice”, cum ar
arăta/va arăta o lume în care energia este o marfă rară și scumpă; să subliniem o dată în
plus mesajul că energia este un bun public, care aparține tuturor și care nu ar trebui să
fie monedă de negoț, de șantaj și de speculă. În concluzie, miza rămâne aceea formulată
de Brecht ca scop ideal al teatrului: să distreze și să educe.

 Spectacolul care impresionează și te pune pe gânduri vine cu patru secțiuni fiecare scrisă
de un scenarist diferit. Prima scrisă de tine vine cumva să aducă o critică
fundamentalismului și fetișizării pieței energetice și a felului în care piața speculativă
aruncă în aer prețurile? Înțeleg corect?

Da. M-am zbătut foarte mult cu acest text. Deși e o piesă scurtă, de 15 minute, am scris
vreo 11 versiuni diferite. Am tot încercat (și încă nu sunt sigur că am reușit) să surprind
într-o manieră limpede și amuzantă mecanismele de funcționare extrem de complicate și
aiuritoare ale pieței de energie. Și să redau felul în care designul și structura acestei piețe
 facilitează de fapt specula. În ultimă instanță, m-a interesat să reiasă absurdul aplicării
logicii profitului la o nevoie de bază, cum este energia. Un personaj, negustor de energie,
spune la un moment dat: „dacă un produs se vinde înseamnă că prețul său este corect.
Curentul electric se va vinde întotdeauna”, indiferent cât de mare e prețul. Această
replică, auzită de mine în documentare, este chintesența cinismului și logicii antiumane a
acestui sistem.

 A doua scenă, scrisă de Alice Monica Marinescu, vine cumva să ne propună o perspectivă
distopică a viitorului care rezultă dintr-o austeritate excesivă și inegală? Mult umor negru
și dur avem aici. Care e miza acestei părți?

Să încercăm să ne imaginăm cele mai importante activități umane, în cazul de față o

primă întâlnire amoroasă, în condiții de penurie energetică, cu toate consecințele de
comedie neagră, cu accente horror, care decurg de aici. Textul face de-asemenea o
critică sarcastică și dură la cele două poziții politice pseudo-antagonice din prezent, la fel
de păguboase, care se hrănesc de fapt una pe alta: liberalismul pseudo-prograsist pro-
piață liberă și pro-UE, respectiv pseudo-naționalismul exacerbat, cu tendințe fasciste.
Într-un viitor distopic, nu va fi loc de alte discursuri, dincolo de aceste fundături. Noi
putem să sperăm și să lucrăm să nu ajungem acolo.

 Urmează partea scrisă de Nicoleta Esinencu despre Moldova care nu e doar o incursiune
în istoria energetică a noului stat apărut din destrămarea URSS ci și o critică a procesului
de privatizare și eficientizare a unor instituții care au adus mari probleme populației și
angajaților. Cum ai văzut tu această parte?

Pentru mine a fost foarte interesant să înțeleg traseul diferit al Moldovei. În România,
când vorbești de regimul socialist, prima critică ce se aduce se referă la penuria din anii
1980. Pentru mulți dintre cei trecuți de 40 de ani, dar și pentru cei tineri, socialismul se
asociază cu lipsa de căldură și de curent de la sfârșitul regimului. Or, Republica Moldova
a avut o istorie aproape opusă, care e surprinsă foarte bine în textul Nicoletei. Perioada
socialistă în Moldova a fost una de stabilitate, cu energie accesibilă pe scară largă la preț
decent. Iar postsocialismul a venit cu pene de curent, debranșări, scumpiri, privatizări
frauduloase și dependență energetică extrem de periculoasă.

 Ultima parte, cea mai distopică și neașteptată, semnată de Bogdan Georgescu, o distopie
care ne previne asupra unui viitor totalitar tehno-energetic ”de piață”. Care e miza
acestei povești, cum o vezi tu?

Eu am apreciat foarte mult textul lui Bogdan tocmai pentru că, așa cum observi și tu,
duce până la ultimele consecințe ale distopiei logica raționalizării și tratării energiei ca
marfă. Nu doar a energiei electrice, ci și a energiei fizice, vitale. Textul face o asociere
poetică între austeritatea energetică, dependența tehnologică și lipsa de sens a unei
societăți a individualismului și (auto)izolării. Într-un astfel de viitor, în care roboții ne
măsoară fiecare watt și fiecare calorie consumată, nu ne rămâne decât să rememorăm cu
nostalgie trecutul în care încă mai existam ca societate și să așteptăm disperați
 apocalipsa izbăvitoare. Care apocalipsă nu are însă cum să vină, pentru că trăim deja în
ea.

 Zi-mi te rog cum ai ales actorii, coregrafia și sunetul – totul e montat și arată foarte bine.
Mie mi s-a părut unul dintre cele mai bine închegate, nu doar conceptual ci și vizual și
scenic, spectacol semnat de tine, chiar dacă mai am câteva la care țin...

În ceea ce privește distribuția am încercat să combin oameni cu care lucrez de mult (Alice
Monica Marinescu, Alex Potocean) cu persoane mai noi, despre care știam că își doresc
să lucreze la un proiect de teatru politic (Ioana Chițu, David Drugaru). Ioana a participat
la Școala de Teatru Politic pe care am organizat-o la Macaz în 2018. David mi-a fost
student la universitate. Cred mult în colaborarea între artiste și artiști din generații
diferite. La mișcarea scenică am colaborat cu Paula Dunker, cu care lucrez de vreo 15 ani
și am făcut doar anul ăsta trei spectacole împreună. Și aș zice că ne înțelegem din ce în ce
mai bine. Iar la muzică cu un compozitor tânăr, cu care nu mai colaborasem, Nikita
Dembinski. A fost foarte interesant lucrul cu el, eu i-am propus o reinterpretare a muzicii
clasice, el a venit cu propunerea acestui univers sumbru și minimalist, care cred că dă
unitate spectacolului. În sfârșit, am făcut eu, cu susținerea Andrei Tarara, scenografia și
eclerajul. Mi s-a părut important să existe și aici unitate și subtilitate. Și mi-a făcut mare
plăcere să mă joc cu surse de lumină alternativă – am hotărât din start să mergem pe
„austeritate” și să nu folosim proiectoare de scenă (care consumă foarte mult curent).
Am lucrat împreună, în echipă, la conceptul și la viziunea spectacolului, de aici probabil
senzația de coerență și închegare - care însă a fost o miză de la început, având în vedere
că trebuia să aducem patru texte extrem de diverse la un numitor comun.

 Nu sunt specialist pe energie dar am citit mult. Mi-am dat seama văzând spectacolul că
există o documentare solidă – pe alocuri de-a dreptul didactică, poți lua notițe ca la o
conferință pe energie. Cum a decurs documentarea?

Pe lângă ce am citit eu și dramaturgele (multe sute de pagini de știri, articole, materiale

academice), am făcut, atât eu cât și Nicoleta Esinencu, o serie de interviuri cu persoane
care au legătură cu domeniul (ingineri, economiști, politicieni, funcționari publici din
domeniul energetic, angajate ale companiilor de energie, traderi de energie etc.). Am
colaborat cu economistul și inginerul specialist în energetică Andrei Mocearov, care ne-a
făcut un rezumat al istoriei sistemelor energetice naționale, ne-a explicat (de mai multe
ori) mecanismele opace de funcționare a pieței, m-a sfătuit pe tot parcursul procesului.
Am colaborat cu cercetătoarea Adina Marincea, care a făcut o analiză a discursurilor
despre criza prețurilor în mediul online. Analiza Adinei s-a dovedit foarte interesantă, din
ea reieșind de pildă faptul că partidele și mișcările de extremă dreaptă capitalizează cel
mai mult de pe urma scumpirilor.

 Sper că acest spectacol să ajungă la cât mai multă lume dar mai ales la cei tineri. Aveți
un program pentru la anul?

Anul viitor vom relua reprezentațiile la Centrul de Teatru Educațional Replika. De-
asemenea, avem planificat un turneu în șapte localități din România și Moldova, în care
s-a jucat puțin (sau deloc) teatru politic. Vom merge cu Energie Vitală, alături de alte trei
producții noi ale Platformei de Teatru Politic – Vulnerabil și Matern (regia Alice Monica
Marinescu) și Acrobații (regia David Schwartz).