De ce a trebuit să moară Isus?

Marco Belmonte

Cred cu toată tăria că frica este cea mai distructivă forţă din conştiinţa
umană. Frica îi determină pe oameni să-şi formeze obiceiuri distructive, să-i
rănească pe cei dragi şi să se izoleze emoţional şi fizic. Majoritatea creştinilor
vă vor spune că răspunsul la aceste probleme se găseşte la piciorul crucii şi,
deşi sunt de acord, tabloul pe care îl văd deseori schiţat Îl prezintă pe
Dumnezeu ca pe o zeitate înfricoşătoare.
Din păcate, marea majoritate a creştinilor cred că Dumnezeu spune: “Fie
Mă iubiţi, fie vă voi omorî.” Majoritatea creştinilor Îl prezintă pe Dumnezeu
chiar mai înfricoşător decât atât, prin faptul că nu numai că ne va omorî, dar
ne va arde de vii în flăcări veşnice. A spus Dumnezeu primilor noştri părinţi:
“Dacă mâncaţi din fructul oprit, voi fi nevoit să vă omor?” La prima vedere
aceste declaraţii sună cam aspru, dar când vine vorba să tragem o concluzie,
majoritatea dintre noi aşa gândim.
Şi mai rău. Sugerăm că deşi Dumnezeu trebuie să ne omoare în mod
arbitrar, deoarece “păcatul este călcarea legii,” a fost găsit un înlocuitor în
persoana Fiului lui Dumnezeu şi, în loc să ne omoare pe noi, Dumnezeu L-a
omorât pe Isus ca ispăşire pentru nelegiuiţi (noi). O numim dreptatea lui
Dumnezeu şi, cumva, o acceptăm ca pe o măsură dreaptă. În plus, Dumnezeu
este suveran, şi cine suntem noi să punem întrebări, nu-i aşa?
Aceste concepte sunt contrare întregii noastre structuri morale, totuşi, în
ignoranţa noastră, refuzăm să privim la o imagine mai largă. Cu mult înainte
de a fi fost creat pământul, a apărut o criză în guvernarea lui Dumnezeu. Ellen
White spune în “Patriarhi şi profeţi” (pag. 35) că “a fost unul care a pervertit
libertatea pe care Dumnezeu o acordase creaturilor Sale.” Libertatea care a
fost pervertită era legea dragostei. Această lege cere de la creaturile lui
Dumnezeu respect reciproc, demnitate şi lepădare de sine. Atâta timp cât
fiinţele create de Dumnezeu respectau această lege, puteau trăi în slava Sa
dătătoare de viaţă.
Lucifer, marele purtător de lumină, care stătea în prezenţa slavei dătătoare
de viaţă a lui Dumnezeu, a început să fie preocupat de gândul că dacă ar fi
fost cu adevărat liber, ar fi putut să-şi slujească lui însuşi. Acest egocentrism
a cauzat marea controversă. Dintr-o dată, toate fiinţele din univers şi-au
pierdut libertatea, deoarece nu este nevoie decât de o persoană egocentrică
în familie, pentru ca toate celelalte să fie îngrădite. La urma urmei, dacă
Lucifer dorea să declanşeze o rebeliune, de ce nu ar fi fost capabil să o facă?
Oare nu era el liber să facă acest lucru? Astfel a izbucnit războiul în cer
(Apoc. 12:7), şi marea controversă în legătură cu caracterul lui Dumnezeu şi a
modului în care conduce El universul a început.
Dumnezeul nostru a fost acuzat că este arbitrar. Mai precis, legea
dragostei Sale era considerată o încălcare a libertăţii creaturilor Lui. Satana a
spus că Dumnezeu era sever. Satana este cel ce a sugerat că Dumnezeu a
spus: “Ori Mă iubiţi, ori vă voi omorî,” deşi nici el însuşi nu a crezut aceasta
vreodată, altfel nu s-ar fi răzvrătit niciodată. Cine s-ar răzvrăti împotriva unui
Dumnezeu care te-ar nimici pentru răzvrătirea ta? Acuzaţiile lui Satana au
continuat să fie prezentate. El a sugerat că Dumnezeu era răzbunător. Dacă
nu-L urmaţi şi nu-L iubiţi pe Dumnezeu, El va îneca întregul pământ, va
trimite ursoaice, sau va arde cetatea în care locuiţi.
Din nefericire, mulţi dintre noi susţin punctul de vedere al lui Satana prin
modul în care îşi imaginează de ce a trebuit Isus să moară. Vreau să vă dau o
veste bună! Cea mai bună veste din întreg universul! Dumnezeu nu este aşa
cum L-au descris vrăjmaşii Săi. Nu aveţi nici un motiv să vă temeţi de
Dumnezeu, căci El nu a zis “Fie Mă iubiţi, fie vă voi omorî.” Da, este adevărat,
Dumnezeu le-a spus primilor noştri părinţi că dacă încalcă legământul cu El,
vor muri, dar nu de mâna Dumnezeului nostru îndurător. Păcătoşii vor culege
consecinţele lipsei de încredere în Dumnezeu, şi într-o zi, când Hristos va
descoperi slava Sa dătătoare de viaţă, ei nu vor suporta prezenţa acesteia şi,
cu tristeţe, vor fi lăsaţi pradă maladiei păcatului. Din fericire, aceeaşi slavă
dătătoare de viaţă înseamnă viaţă pentru cei neprihăniţi! Isaia ne oferă
informaţii incredibile despre acest scenariu, în capitolul 33, versetele 14-15:
“Păcătoşii sunt îngroziţi, în Sion, un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi (De ce?
Pentru că ei cred că Dumnezeu a zis: “Ori Mă iubiţi, ori vă voi omorî”): ‘Cine
din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor?’ ‘Cine din noi va putea să
rămână lângă nişte flacări veşnice?’ (Sunteţi gata pentru răspuns?) CEL CE
UMBLĂ ÎN NEPRIHĂNIRE, ŞI VORBEŞTE FĂRĂ VICLEŞUG!” Eu sper că focul
lui Dumnezeu nu se va stinge NICIODATĂ atâta timp cât vom trăi în el!
Slava lui Dumnezeu s-a manifestat la cruce. Isus a murit pentru a
descoperi neprihănirea lui Dumnezeu şi pentru a răspunde la întrebările din
marea controversă. Unde erau acuzaţiile lui Satana în timp ce Dumnezeu
Însuşi era pironit pe lemn? Este Dumnezeu arbitrar, răzbunător sau sever?
Nu, Dumnezeu iubeşte libertatea voastră atât de mult, încât este dispus să
lase pe creaturile Sale să Îl omoare pentru a dovedi acest lucru! Este El
răzbunător? Nu, de fapt, El era mai preocupat de mama Lui şi de iertarea
acelora care ţipau la El în timp ce Îl omorau! Este El sever? Îl vedeţi pe
Dumnezeu pedepsindu-Şi Fiul pe cruce? Îl vedeţi pe Dumnezeu omorându-Şi
Fiul pe cruce? Nu, eu îl aud pe Isus strigând: “Dumnezeul Meu, Dumnezeul
Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Paradoxul crucii constă în faptul că poporul L-a
omorât pe Dumnezeu şi L-a pironit pe lemn. Ei erau adventişti (aşteptau
prima venire a lui Mesia) păzitori ai poruncilor (chiar aveau legi care îi
împiedicau să încalce legea), păzitori ai reformei sanitare (chiar strecurau
impurităţile din lapte), plătitori de zecime (după toate informaţiile, unii o
plăteau chiar de două ori), experţi în Scriptură (cunoşteau Vechiul Testament
mai bine decât mulţi teologi moderni), şi păzitori ai sabatului (după ce L-au
omorât pe Dumnezeu, s-au grăbit să ajungă acasă pentru a păzi cu sfinţenie
sabatul).
 Ei erau dovada vie că te poţi închina la Dumnezeu de frică, poţi face tot ce
îţi cere, şi totuşi să fii cel mai aprig vrăjmaş al Lui. O, dacă am analiza cu
atenţie aceasta, am realiza că închinarea la Dumnezeu de frică produce
rebeliune. Oameni părăsesc biserica noastră, şcolile şi comunităţile noastre
deoarece s-au săturat de terorismul spiritual al celor care propagă acuzaţiile
lui Satana prin teologia lor
Dacă vreţi să ştiţi ce se întâmplă cu păcătoşii când mor sau ce vrea
Pavel să spună prin “plata păcatului este moartea,” atunci nu trebuie decât
să priviţi la cruce. Noi spunem că Isus a suferit moartea păcătosului. Spunem
că El a murit de moartea a doua. Dacă vreau să ştiu ce se va întâmpla cu
păcătoşii la sfârşit, când Hristos va veni a treia oară şi această controversă
se va sfârşi, nu trebuie decât să privesc la Isus pe cruce. Nu Îl văd pe Tatăl
ridicând mâna la Fiul Său. Nu Îl aud pe Isus strigând: “Dumnezeul Meu,
Dumnezeul Meu, de ce mă loveşti? De ce Mă omori?” Nu, eu Îl aud pe Isus
strigând la Tatăl Său: “De ce ai renunţat la Mine? De ce M-ai părăsit? Îl văd pe
Tatăl cum Se îndepărtează cu tristeţe de lângă Fiul Său, iar Isus moare. A fost
o demonstraţie pentru universul întreg care explică ce a vrut Dumnezeu să
spună prin: “Dacă păcătuieşti, vei muri.” Consecinţa naturală a păcatului este
neputinţa de a trăi în prezenţa Dumnezeului nostru dătător de viaţă. Dacă
persistaţi în răzvrătirea voastră împotriva libertăţii, dacă veţi rămâne
neîncrezători, egocentrici şi plini de sine, cu tristeţe, veţi fi lăsaţi să culegeţi
consecinţele. Isus a murit pentru a descoperi adevărul despre Dumnezeu,
dovedind că în dragoste NU EXISTĂ FRICĂ.
El a restabilit legătura de încredere cu noi, ca să putem fi una cu
Dumnezeu şi într-o zi să putem trăi în prezenţa Sa. Slavă Domnului. Aceasta
înseamnă mântuire. Păziţi-vă, vă rog, de cei care pervertesc acest adevăr şi
sprijină imaginea lui Satana despre Dumnezeu.