Modelrez

Varianta 1
SUBIECTUL I (40 de puncte)

Citește următorul text:
Mă deşteptam în fiecare dimineaţă cu o nouă mirare. Patul meu de campanie se afla chiar
lângă uşă şi cele dintâi priviri descopereau o încăpere ciudată, cu fereastra înaltă şi zăbrelită, pereţii
vopsiţi în verde, un vast fotoliu de paie şi două taburete, alături de o masă de lucru, câteva litotipii
bengalice bătute în ţinte de partea dreaptă a bibliotecii. Îmi trebuiau câteva minute ca să-mi amintesc
unde mă aflu, să înţeleg acele zgomote surde care veneau de afară, pe fereastra deschisă, sau de pe
coridor, prin uşa lată, pe care o închideam noaptea cu o bară de lemn. Dădeam la o parte învelitoarea
spumoasă care atârna deasupra patului și plecam să mă spăl în curte, într-o cabină de tablă care
acoperea cada de ciment, în care servitorii turnau de cu seară câteva duzini de găleţi cu apă. Era un
ceremonial nou și reconfortant, duşul acesta improvizat în mijlocul curţii. Scoteam apa cu o cană şi o
zvârleam pe trup, tremurând tot, căci era iarnă şi curtea pietruită. Dar eram mândru de curajul acesta
al meu; ceilalţi aduceau cu ei şi câte o găleată cu apă caldă şi când au aflat că îmi iau întotdeauna
duşul rece nu şi-au putut ascunde mirarea şi admiraţia. Câteva zile, toată casa n-a vorbit decât despre
baia mea de dimineaţă, fără apă caldă. Aşteptam să-mi spună ceva şi Maitreyi, pe care o întâlneam
devreme de tot, la ceai, într-o sari albă, simplă, şi cu picioarele goale. Şi într-o zi mi-a spus (primele
ei cuvinte neoficiale):
— În ţara dumneavoastră trebuie să fie foarte frig. De aceea sunteţi albi…
A pronuţat cuvântul ,,alb” cu oarecare invidie şi melancolie, uitându-şi fără voie câteva
clipe mai mult privirea pe braţul meu, aşa cum se rezemase de masă, jumătate gol în bluza de lucru.
Am fost şi surprins şi încântat ghicind invidia aceasta, dar zadarnic încercam să continui conversaţia.
Maitreyi şi-a sfârşit ceaiul ascultându-ne, pe mine şi pe inginer, şi aprobându-mă de câte ori o
întrebam direct. Nu vorbeam aproape niciodată împreună. O zăream trecând pe coridor, o auzeam
cântând, ştiam de ea că îşi petrece o bună parte din zi închisă în odaie sau pe terasă şi mă înciuda
grozav fiinţa aceasta atât de aproape de mine şi totuşi atât de streină. Mi se părea, de altfel, că eram
tot timpul observat, nu din cine ştie ce bănuială, ci pentru că se temeau toţi să nu fiu stingherit în noua
mea locuinţă. Când rămâneam singur, râzând de tot ceea ce îmi apărea straniu şi neînţeles, primeam
la fiecare ceas prăjituri şi fructe, ceai cu lapte sau nuci de cocos bine curăţite. Mi le aducea un
servitor, cu bustul descoperit şi păros, singurul cu care puteam schimba câteva cuvinte în hindustani. Îl
observasem cum priveşte lacom lucrurile mele, aşa cum sta turceşte lângă uşă şi mă sorbea din ochi,
neîndurându-se să plece, întrebându-mă dacă patul e destul de bun, dacă învelitoarea mă apără bine
de ţânţari, dacă îmi place laptele crud, dacă am fraţi şi surori, dacă mi-e dor de ţară, şi ştiam că într-o
cameră de sus îl aşteaptă d-na Sen şi celelalte femei (pe care nu le cunoscusem) şi lor le va repeta
cuvânt cu cuvânt tot ceea ce vorbisem.
(Mircea Eliade, Maitreyi)
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența la genul epic
a fragmentului selectat din opera literară Maitreyi. 16 puncte
În compunerea ta, trebuie:
– să precizezi patru trăsături ale genului epic;
– să prezinți detaliat două trăsături ale genului epic, valorificând fragmentul dat;
1
– să respecți structura specifică tipului de compunere cerut;
– să ai obligatoriu numărul minim de cuvinte precizat.
I B.
Demonstrarea apartenenței la genul epic (model)
Introducerea: Genul epic reunește acele texte literare în care autorul își exprimă mesajul
− definiția indirect, prin intermediul acțiunii, al personajelor și al naratorului, care relatează
epicului, cu întâmplările. Acțiunea este plasată într-un spațiu și timp concrete și se desfășoară
min. 4
într-o ordine logică, urmând momentele subiectului. Modul de expunere dominant
trăsături;
− formularea este narațiunea. Consider că textul citat este o secvență dintr-un text epic, deoarece
opiniei se pot identifica principalele caracteristici ale acestui tip de text.
Cuprinsul: Astfel, se poate înregistra în primul rând prezența acțiunii , deoarece naratorul
Argumentul 1: relatează o serie de fapte atribuite personajelor. Pasajul debutează cu o relatare la
− formularea persoana întâi, timp trecut, prin care naratorul rememorează detalii ale instalării sale
lui, în primul
într-o casă nouă. El nu s-a acomodat încă, deoarece în fiecare dimineață este surprins
enunț;
− dezvoltarea, de noul decor, neobișnuit. De asemenea, își creează o rutină matinală pe care o
prin exemple prezintă în detaliu. Gazdele indiene se miră de obiceiul lui de a face duș rece în fiecare
(acțiune − dimineață. Apoi personajul-narator își manifestă interesul pentru Maitreyi, pe care o
rezumat, simte aproape, dar foarte străină, în același timp. Servitorul este cel cu care vorbește
comentarea cel mai mult și care pare foarte curios, urmând să relateze, apoi, conversațiile lor
unor idei, stăpânilor lui, gazdelor naratorului. Verbele de acțiune domină textul: dădeam,
verbe de
plecam, să mă spăl, zvârleam, întâlneam etc.
acțiune)
Argumentul 2: În al doilea rând, se remarcă personajele, între care se pot identifica diverse
− formularea relații. Mai întâi se observă personajul-narator, care se situează în centrul acțiunii. El
lui, în primul se instalează într-o casă nouă, iar toată lumea e atentă la obiceiurile lui, având în
enunț;
vedere că este un străin, un alb printre indieni. Astfel, obiceiul lui de a se spăla cu apă
− dezvoltarea,
prin exemple rece creează mirare și multe discuții între membrii familiei care îl găzduiește. El
(personaje − vorbește mai ales cu inginerul, un alt personaj, deși l-ar interesa să converseze și cu
trăsături, statut, Maitreyi, personaj feminin. Se pare, însă, că anumite reguli pe care încă nu le știe o
relații; fac pe fată să nu i se adreseze direct decât în mod excepțional. Naratorul este, așadar,
narator − tip de subiectiv și rememorează primele zile petrecute în noua sa reședință. Utilizează mai
narator, verbe ales narațiunea, dar și descrierea pentru detaliile camerei care îi este destinată (o
din registrul
încăpere ciudată, cu fereastra înaltă şi zăbrelită, pereţii vopsiţi în verde, un vast
naratorului, la
pers. I sau a fotoliu de paie şi două taburete, alături de o masă de lucru, câteva litotipii bengalice
III-a, după caz) bătute în ţinte de partea dreaptă a bibliotecii) sau dialogul, pentru replica
memorabilă, arătând o logică naivă, încântătoare, a Maitreyiei.
Încheierea: În concluzie, având în vedere prezența acțiunii, a personajelor și a naratorului,
Concluzia, prin secvența din textul „Maitreyi”, de Mircea Eliade, este un pasaj epic.
reluarea
argumentelor.
2
SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)
Dintre toate cele 7 minuni ale lumii antice, această construcție este singura a cărei existență nu
a fost încă dovedită 100 %. Construite de babilonieni în jurul anului 600 î.Hr., se pare că aceste
grădini create artificial, ar fi fost o construcție compusă din mai multe terase suprapuse, retrase
succesiv, pe care erau amenajate grădini cu o vegetație luxuriantă. Grădinile Suspendate din Babilon
erau la acea vreme unice pe plan arhitectonic. Efectul de suspendare a grădinilor era datorat unei
eșalonări abile de 7 etaje, care formau un ansamblu omogen, fiind legate între ele prin împletituri
ornamentale de plante urcătoare. De asemenea, aceste grădini se pare că ar fi avut un sistem ingenios
de irigații. Se crede că aceste grădini celebre au dispărut după secolul al II-lea î.Hr., fie în urma unui
cutremur, fie fiind dărâmate de perși, în timpul ocupării Babilonului.
Cea mai completă descriere a grădinilor se datorează lui Diodor din Sicilia, care arată că ele
se compuneau din terase etajate în amfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m. Terasele erau susținute de
ziduri de piatră, construite la o distanță de trei metri unele de altele. Spațiul dintre ziduri era acoperit
cu bolți realizate din blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era așezat un strat de trestie îmbibat în asfalt,
deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite
cu foi de plumb, pentru a desăvârși izolarea hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de
grosime suficientă pentru ca să poată prinde rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune:
„...Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prin mărimea și
frumusețea lor”.
În grosimea teraselor erau amenajate galerii și camere, care primeau lumina lateral, pe o
singură latură, în așa fel încât galeriile și camerele de la un anumit nivel aveau în față priveliștea u nei
grădini, care se rezema pe terasele nivelului inferior.
Pentru stropitul grădinilor se foloseau mașini hidraulice, care urcau apa din Eufrat la
diferitele niveluri. Pe sub rădăcinile plantelor era o serie de canale, care umezeau neîncetat pământul.
Datorită posibilităților întreținerii unei continue umidități, pe terase au putut să crească nu numai
bogate partere de flori, dar și pomi fructiferi, anumite specii de tamarix, palmieri etc.
(Grădinile Suspendate din Babilon (Grădinile Semiramidei), https://ro.wikipedia.org/wiki/)
B. Redactează o narațiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută la

cinematograf, în timpul vizionării unui film documentar/ unei excursii. 12 puncte

– să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a faptelor;
– să precizezi două elemente ale contextului spațio-temporal;
3
II B.
Anul trecut, într-o după-amiază călduroasă de vară, ne-am întâlnit câțiva prieteni să mergem la
film. În sală era răcoare, aer condiționat, unde mai pui că te și distrai într-un grup antrenant. Așa că
filmul părea cea mai bună alegere.
Zis și făcut. Am c umpărat biletele și am intrat. Fiecare cu floricele, chipsuri, câte un pahar cu
suc, am căutat locurile și ne -am instalat. Nimic nu părea neobișnuit. Au început reclamele și noi făceam
speculații despre cum va fi filmul al cărui trailer îl văzusem de atâtea ori: era un film cu suspans, cu
scene înfricoșătoare și cu un supererou care urma să salveze situația. Deodată am amuțit cu toții. Un
individ înalt, cu un hanorac negru, cu gluga ridicată și ochelari mari, negri a intrat în sală și s -a așezat
în rândul din fața noastră cu mișcări rigide, ca de robot. Semăna izbitor cu personajul negativ din film.
Și încă ceva straniu: nu avea nicio pungă cu mâncare, niciun suc, nimic. Nu vorbea cu nimeni, venise
singur, nu schița niciun gest. Doar privea spre ecran. Destu l ca să ne dea prilej de supoziții: că e vreun
vagabond, că e vreun răufăcător, vreun violator sau chiar pedofil... Asta ne îngrozea de-a dreptul.
În sfârșit, a început filmul. Era așa cum ne -am așteptat: acțiune, scene palpitante, dialog scurt și
tăios. Trăiri amestecate, coloană sonoră foarte inspirată, care susținea atmosfera. Când situația devenea
mai tensionată, lumea toată ofta, uneori fetele țipau, se mai mișcau în scaune, numai spectatorul
misterios, cu un hanorac negru, cu gluga ridicată și ochelari mari, negri nu schița niciun gest, nu scotea
niciun sunet. Îl priveam fascinată. Deja nu mai urmăream filmul. Eram doar eu și el, omul cu hanorac
negru, cu gluga ridicată și ochelari mari, negri. Încercam să -i părund gândurile, să-i ghicesc intențiile.
Oare se ascundea de cineva? Oare își căuta următoarea victimă? Cine știe? Era înconjurat de un mister
impenetrabil.
Ultimele scene ale filmului nu le-am văzut. Știu că a apărut supereroul, toată sala a ovaționat,
mai puțin eu și omul cu hanorac negru, cu gluga ridicată și ochelari mari, negri. Cred că încercam să-l
hipnotizez, dar, evident, nu eram talentată. Cu 10 secunde înainte ca filmul să se termine, s-a ridicat și,
cu aceleași mișcări de robot, omul cu hanorac negru, cu gluga ridicată și ochelari mari, negri a părăsit
sala. I-am păstrat amintirea până acum, ca să o scriu aici și să o uit.
Varianta 2
[...] Când am văzut orașul din avion, arăta precum un set de LEGO scufundat într-un ocean de
verdeață. Aici, noaptea, arăta ca un loc adevărat ‒ dar, pentru prima dată, un loc pe care îl puteam
vedea. În timp ce mă plimbam prin sala de conferințe și apoi prin celelalte birouri de la etaj, am putut
să văd totul: acolo era școala. Acolo era Jefferson Park. Acolo, în zare, Disney World. Acolo era
Wet’n Wild. Acolo, magazinul 7‒Eleven unde Margo și-a făcut unghiile și und e eu m-am chinuit să
respir. Era acolo ‒ toată lumea mea, iar eu o vedeam printr-o simplă plimbare în această clădire.
— E mult mai impresionant, am spus cu voce tare. De la depărtare, vreau să zic. Nu vezi cum
timpul și-a pus amprenta asupra lucrurilor, știi? Nu vezi rugina sau buruienile sau vopseaua care se
scorojește. Vezi locurile așa cum și le -a imaginat cineva la un moment dat.
— De aproape, toate lucrurile sunt mai urâte, a spus ea.
— Nu și tu, am răspuns fără să mă gândesc ce spun.
Cu fruntea încă lipită de sticlă, s-a întors spre mine și mi-a zâmbit.
4
Înainte să pot spune ceva, și -a mutat din nou privirea asupra priveliștii și a început să
vorbească.
— Uite ce nu e frumos în legătură cu asta: de aici nu vezi rugina sau vopseaua scorojită sau
toate celelalte chestii, dar îți poți da seama ce e cu locul la care te uiți. Vezi cât e de fals. Nici măcar
nu e greu să fii fabricat din plastic. E un oraș de hârtie. Vreau să zic, uită-te la el, Q: uită-te la la toate
fundăturile, la toate străzile care se întorc în ele însele, la toate casele care au fost construite pentru a
se nărui. Toți oamenii de hârtie, care locuiesc în casele lor de hârtie, arzând viitorul pentru a le ține de
cald. Toți puștii de hârtie care beau din berea pe care vreun idiot le-a cumpărat-o de la un magazin de
hârtie. Toți acei oameni înnebuniți să dețină lucruri. Toate lucrurile subțiri și fragile ca hârtia. Și, de
asemenea, toți oamenii. Locuiesc aici de optsprezece ani și n -am dat niciodată peste vreun om căruia
să-i pese de ceva care merită cu adevărat. [...]
(John Green, Orașe de hârtie )
A. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinţi mesajul/o idee din
textul citat. 16 puncte
– să stabileşti mesajul/o idee din text;
– să evidenţiezi două argumente care să-ţi susţină opinia;
I B.
Discutarea mesajului unui text epic (model)
Introducerea: Mesajul textului literar reprezintă opinia autorului față de tema abordată,
− definiție a exprimată cu ajutorul mijloacelor specifice genului respectiv, fie el epic, liric sau
mesajului unui dramatic. Secvența citată din „Orașe de hârtie”, de John Green, conține, în opinia
text literar
mea, o critică la adresa societății, a oamenilor în ansamblu, care se dovedesc
− formularea unui
mesaj preocupați doar de aparențe, scăpând din vedere lucrurile esențiale.
Cuprinsul: Evident, secvența pare un pasaj dintr-un text epic mai amplu, nuvelă sau
Argumentul 1: roman, care urmărește, desigur, destinul celor două personaje din secvență,
− prezentarea femeia și Q, personajul-narator. Fragmentul citat surprinde o discuție foarte
subiectului, a
interesantă între cei doi, pornind de la o observație aparent banală a personajului
personajelor prin
acre se transmite masculin. El privește de sus orașul, de la fereastra unei săli de conferințe, și
mesajul priveliștea îl impresionează. Lui îi place că din depărtare detaliile deranjante
(vopseaua scorojită, rugina, buruienile) dispar ca prin farmec, arătând, parcă, un
oraș mai tânăr și mai frumos.
Argumentul 2: Pe de altă parte, tânăra, mai sensibilă, observă altfel spectacolul oferit de
− discutarea priveliște: ei i se pare că orașul e de hârtie, cu clădiri de hârtie, cu magazine de
mesajului, cu hârtie, cu oameni de hârtie. În replica ei apare obsesiv acest atribut – de hârtie – ca
eventuale
5
observații de ordin simbol al falsului și al efemerității (arzând viitorul pentru a le ține de cald). Se
stilistic observă o profundă tristețe, o dezamăgire dincolo de sensibilitatea ei, marcată
evident în finalul replicii: Locuiesc aici de optsprezece ani și n-am dat niciodată
peste vreun om căruia să-i pese de ceva care merită cu adevărat. Iată, deci, cum o
replică obișnuită într -o conversație poate să dezvăluie profunzimi neașteptate.
Încheierea: În concluzie, prin intermediul dialogului dintre personajele sale, autorul a

Concluzia, reușit să îmi transmită atitudinea sa dezaprobatoare la adresa celor care nu știu
formulată să aprecieze ceea ce este cu adevărat important în viață.
subiectiv

Alexandria a fost fondată în Egipt de către Alexandru cel Mare. Ptolomeu al II-lea Soter, a
fondat Muzeul Regal sau Biblioteca din Alexandria în 283 î.Hr. Muzeul a fost un altar închinat
muzelor, modelat după „Liceul” lui Aristotel în Atena. Muzeul a fost un loc de studiu care a inclus
zone de curs, grădini, o grădină zoologică, și altare pentru fiecare dintre cele nouă muze, precum și
Biblioteca în sine. Aceasta a fost estimată la un moment dat că a avut peste o jumatate de milion de
documente din Asiria, Grecia, Persia, Egipt, India și multe alte națiuni. Peste 100 de cercetători au
trăit în timpul Muzeului, având dreptul deplin de a efectua cercetări, a scrie, a ține prelegeri sau
traduce și copia documente. Biblioteca a fost atât de mare încât a avut de fapt o altă sucursală sau
„fiică” – anume Biblioteca de la Templul lui Serapis.
La început Biblioteca nu era deschisă publicului și avea legi stricte. Suveranii ptolemaici erau
cunoscuți pentru mania lor de a colecționa astfel de valori spirituale. Ptole meu al II-lea a cerut tuturor
călătorilor care soseau în Egipt să declare orice manuscris pe care-l aveau asupra lor; textele care nu
erau încă în colecție, erau copiate înainte de a fi returnate posesorilor (teoretic, cel puțin). Căci s -a
dovedit că se înapoiau copii ale acestora, originalele fiind păstrate…
Ptolemeu al III-lea a cerut atenienilor manuscrisele cu primele versiuni ale operelor clasice
grecești precum marile tragedii ale lui Eschil, Sofocle și Euripide. Au fost achiziționate, de asemenea,
cărțile care au aparținut bibliotecii personale a lui Aristotel, iar marea colecție a Atalizilor (suveranii
regatului elenistic Pergam), de peste 200.000 de volume, a fost transferată, de asemenea, la
Alexandria.
Prima persoană de vină pentru distrugerea Bibliotecii este nimeni altul decât Iulius Cezar
însu și. În 48 î.Hr., Cezar a fost urmărit de Pompei în Egipt, când a fost brusc oprit de o flotă de
egipteni la Alexandria. Foarte mult în inferioritate numerică și în teritoriul inamic, Cezar a ordonat
incendierea navelor din port. Focul s-a extins și a distrus flota egipteană. Din păcate, de asemenea, a
ars o parte din oraș – zona în care se afla marea bibliotecă. Cezar a scris de incendiul din port, dar a
neglijat să menționeze arderea Bibliotecii. O astfel de omisiune însă nu dovedește nimic.
(Arderea Bibliotecii din Alexandria, http://www.descopera.org/)
6
B. Redactează o compunere de 150 – 300 de cuvinte, în care să-ți exprimi opinia despre consecințele
distrugerii bibliotecii din Alexandria. 12 puncte
– să prezinţi două consecințe ale distrugerii bibliotecii din Alexandria;
– să valorifici şi secvenţe din text;
II B.
Exprimarea unei opinii - text argumentativ (model)
Introducerea: O bibliotecă este o avere în sine, depozitara muncii de cercetare și creație a

− definirea problemei sute, mii de oameni. Consider că distrugerea bibliotecii din Alexandria a fost o
− formularea opiniei pierdere inestimabilă a culturii omenirii.
Cuprinsul: În primul rând, biblioteca era nu doar un depozit de carte, ci și o gazdă

(2 consecințe, cf. pentru toate mințile luminate ale vremii. Așa cum aflăm din textul citat,
cerinței) templul respectiv includea zone de studiu și de curs, unde filozofii, gânditorii
acelor timpuri citeau și schimbau idei. Așadar, odată cu distrugerea clădirii,
s-a pierdut și un loc tradițional de meditație.
În al doilea rând, clădirea adăpostea și o incredibilă colecție de

manuscrise, a căror valoare nici nu ne-o putem reprezenta astăzi. Toți înțelepții
care treceau pragul faimosului lăcaș al muzelor lăsau acolo o copie (sau chiar
originalul, după cum citim în articol) a cărții pe care o purtau. Evident, odată
distrusă, colecția nu a mai putut fi refăcută.
Încheierea: Concluzia Așadar, consider că distrugerea bibliotecii din Alexandria a fost, poate,
printre cele mai tragice accidente din istoria omenirii.
Varianta 4
Toate subiectele sunt obligatorii. Se acordă zece puncte din oficiu.
Timpul de lucru efectiv este de două ore.

A fost odată ca niciodată, dacă n-ar fi, nici că s-ar povesti; când să potcovea purecele cu nouă
sute nouăzeci şi nouă oca de fier, şi tot da cu spatele de cer; linguriţă scurtă pe gura cui n-ascultă.
Au fost odată trei fraţi olteni, dintre care unul era năzdrăvan. Într-o zi îşi ascuţiră coasele şi
plecară pe o câmpie. După ce merseră şi iar merseră, dederă peste o livede de fân mare. Ei se opriră
în loc şi o priviră; dar fratele cel mai mare zise:
7
─ Ştiţi voi una, mă?
─ Ştim, dacă ne vei spune, răspunseră ceilalţi doi fraţi.
─ Ai, mă, să ne-ncercăm coasele prin ăst fân verde.
─ Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, şi îndată începură amândoi să cosească la fân;
dar n-apucară să sfârşească vorba bine şi zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop, călare p-o jumătate
de iepure şchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mână, dar Roman Năzdrăvan le zise:
─ Nu vă temeţi, măre, lăsaţi pe mine, că-i viu eu de hac.
Zmeul din ce în ce s-apropia, iar când fu aproape de dânşii, învârti buzduganul de trei ori şi zise:
─ Cine sunteţi voi, bre, dă mi-aţi turburat izvoarele şi mi-aţi încurcat livezile?
─ Suntem nişte oameni săraci şi nemernici, măria-ta, să nu-ţi faci păcat cu noi.
─ Ai, sculaţi-vă, că vă iert, zise zmeul cu şiretlic, dar fiindcă aţi început livedea, cosiţi-o toată şi
diseară să veniţi acasă să vă plătesc.[...]
Atunci împăratul porunci să aducă lemne şi, făcând focul, arse pe zmeu trei zile şi trei nopţi; iar
Roman luă oasele zmeului şi le dete împăratului, carele, de bucurie, făcu pe Roman boier din
doisprezece şi-i dete pe fie-sa de soţie. Roman căzu la pământ şi sărută poala împăratului, iar după
aceea zise:
─ Ştii una, luminate-mpărate; fraţii mei s-au lăudat că poţi să-i legi pe vârful unei şire de paie
aprinsă şi că ei nu vor arde.
Împăratul porunci să-i lege şi, dându-le foc, arseră de se făcură cenuşă. Iar Roman trăi şi
împărăţi şi împărăţeşte şi până în ziua de astăzi. Încălecai p-o şea şi vă spusei dumneavoastră aşa.
(Nicolae Filimon, Roman Năzdrăvan)
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenen ța la specia

basm a fragmentului selectat din opera literară Roman Năzdrăvan. 16 puncte
– să precizezi patru trăsături ale basmului;
– să prezinți detaliat două trăsături ale basmului, valorificând fragmentul dat;
I B.
Demonstrarea apartenenței la specia basm (model)
Introducere: Basmul folcloric este o specie epică, de dimensiuni relativ mari, cu

− definirea speciei, cu caracter fantastic, în care tema este lupta dintre bine și rău, binele ieșind
cel puțin 4 trăsături învingător. Personajele sunt tipice, polarizate de partea binelui și a răului, și
− formularea opiniei
prezintă puteri supranaturale sau sunt creaturi imaginare. De asemenea,
basmul manifestă și trăsăturile oricărui text folcloric: are caracter tradițional
(care se menține și în cazul basmelor de autor), oral, colectiv și anonim.
Consider că fragmentul propus spre analiză aparține unui basm, deoarece
prezintă o serie dintre trăsăturile acestui tip de text.
8
Cuprins: În primul rând, se manifestă caracterul tradițional la mai multe
Argumentul 1: niveluri. Astfel, textul prezintă formule tipice pentru începutul textului și
− precizarea trăsăturii la pentru final. Formula consacrată de început, A fost odată ca niciodată, dacă
care se face trimitere
n-ar fi, nici că s-ar povesti, plasează acțiunea într-un timp și spațiu incerte,
− ilustrarea trăsăturii, cu
exemple (comentate) din îndepărtate, mitice. Formula de încheiere, Încălecai p-o şea şi vă spusei
text dumneavoastră aşa, marchează ieșirea din lumea poveștii și reintrarea
ascultătorului, alături, de narator, în lumea reală. Tot din tradiție vin și
motivele folclorice specifice basmelor, aceste structuri care se pot
recunoaște în basme diferite. De exemplu, aici am identificat motivul celor
trei frați, dintre care cel mic este mai isteț. Roman este, după cum ne spune
naratorul, năzdrăvan și va reuși să iasă din încurcături cu ajutorul istețimii.
Argumentul 2: În al doilea rând, personajele sunt reprezentative pentru această
− Precizarea trăsăturii la specie. Pe lângă cei trei frați, apare și zmeul Stan Ghindă barbaiop, călare p-
care se face trimitere o jumătate de iepure şchiop, creatură stranie, fantastică, o arătare dincolo de
− Ilustrarea trăsăturii, cu
fire, adevărată întruchipare a răului. El îi înspăimântă pe cei doi frați ai lui
exemple (comentate) din
text Roman, dar nu și pe erou (desigur el este eroul, pentru că este personaj
eponim), care îi face față cu succes, reușind să îl ucidă, după cum se deduce
din ultima secvență. De asemenea, personaje tipice pentru basme sunt și
împăratul și fiica lui, care devine soția eroului în final, ca răsplată pentru
faptele sale.
Încheierea: Concluzia În concluzie, având în vedere caracterul tradițional și personajele
specifice, textul „Roman Năzdrăvan” este un basm.
Varianta 5
Într-o vizuină în pământ trăia odată un hobbit. Nu era o vizuină urâtă, murdară, jegoasă, plină
de rămășițe de viermi și duhnind a mocirlă. Și nici o vizuină nisipoasă, uscată, goală, în care să nu ai
pe ce să te așezi sau pe ce să-ți pui blidul cu mâncare: era o vizuină de hobbit, cu alte cuvinte –
dichisită.
Avea o ușă perfect rotundă, ca un hublou, vopsită în verde, și exact în mijlocul ei era fixat un
mâner, ca un soi de bilă, din alamă galbenă și lucitoare.
Ușa se deschidea spre un hol în formă de tub, ca un tunel: un tunel foarte tihnit, fără urmă de
fum, cu pereții îmbrăcați în lemn, podelele din dale acoperite de covoare, și unde se găseau scaune
lustruite și multe, foarte multe cuiere pentru pălării și hain e – hobbitului îi plăcea să primească
oaspeți. Tunelul pătrundea adânc, mai curând pe ocolite decât drept, în coasta măgurii – Măgura, sub
acest nume era cunoscută pe multe mile în jur – și din el se deschideau nenumărate uși mici și rotunde,
întâi de o parte, apoi de cealaltă parte. Hobbitul nu era nevoit să urce sau să coboare vreo scară
înăuntrul vizuinei sale: dormitoarele, băile, beciurile, cămările (multe, multe), dulapurile de haine
(adevărate încăperi pline de haine), bucătăriile, sufrageriile, toate se găseau la același cat și dădeau
9
în același coridor. Cele mai bune încăperi se găseau pe partea stângă (cum intrai), acestea fiind
singurele care aveau ferestre rotunde, îngropate adânc, de la care se vedeau grădina și, dincolo de ea,
pajiștile coborând până la râu.
Hobbitul acesta, pe nume Baggins, era un hobbit foarte înstărit. Bagginșii se statorniciseră pe
meleagul din preajma Măgurii de nici nu se mai știa când, iar lumea îi socotea drept un neam foarte
respectabil, nu numai pentru că erau bogați – cei mai mulți dintre ei – ci și pentru că niciodată nu
avuseseră vreo aventură în viața lor și nimic din ce făceau nu surprindea: știai dinainte ce va răspunde
un Baggins la indiferent ce întrebare, încât nici nu te mai osteneai să-l întrebi ceva. În cele ce
urmează, se povestește despre cum a avut un Baggins o aventură și cum s-a pomenit făcând și spunând
lucruri cu totul neașteptate. Și-o fi pierdut el mai apoi respectul megieșilor, în schimb s-a ales... ei
bine, veți vedea dacă, până la urmă, s-a ales cu ceva.
(J. R. R. Tolkien – Hobbitul)
A. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să explici rolul descrierii în textul
propus. 16 puncte
– să formulezi clar şi logic două argumente care să justifice punctul de vedere exprimat;
– să valorifici secvenţele din text;
Rolul descrierii în textul epic

Descrierea reprezintă un mod de expunere, prezent atât în textele epice, cât și lirice, atât în
versuri, cât și în proză, atât în operele literare, cât și în alte tipuri de text. Prin intermediul descrierii,
autorul prezintă în ansamblu și în detaliu un obiect, un fenomen, sau o situație, pentru a îl face
cunoscut receptorului. În textul de față, descrierea are multiple roluri.
În primul rând, textul dat este o secvență dintr -o operă literară epică, caracterul epic reieșind
din ultimele fraze, care anunță relatarea unor aventuri ( În cele ce urmează, se povestește despre cum a
avut un Baggins o aventură și cum s-a pomenit făcând și spunând lucruri cu totul neașteptate .). Chiar
în textele epice, în care predomină narațiunea, descrierea poate avea roluri multiple. De exemplu, în
prezentarea atmosferei, descrierea este esențială. Textul dat creează de la început o atmosferă
neobișnuită, misterioasă, pentru că introduce un personaj neobișnuit, o creatură fantastică, care
locuiește sub pământ: un hobbit. De regulă, creaturile subpământene sunt asociate maleficului, ne
așteptăm, deci, să fie urât și rău. Ei bine, descrierea locuinței sale distruge imediat această idee
preconcepută, iar scriitorul o face de la bun început, printr-un singur epitet: dichisită. Locuința
hobbitului era dichisită. Detaliile sunt absolut necesare și sunt redate prin substantive însoțite de
determinanți , care se constituie uneori în epitete (ușă perfect rotundă, un tunel foarte tihnit, scaune
lustruite), alteori în serii, prin enumerații (dormitoarele, băile, beciurile, cămările (multe, multe),
dulapurile de haine (adevărate încăperi pline de haine), bucătăriile, sufrageriile) sau alcătuiesc
comparații (o ușă ... ca un hublou, un hol ... ca un tunel). Vizuina hobbitului nu seamănă cu o casă
obișnuită: are o ușă rotundă, cu o clanță în mijloc, are doar parter, iar toate camerele dau într-un singur
10
coridor, toate ușile interioare și ferestrele sunt rotunde, iar camerele sunt de toate tipurile și indică
nivelul ridicat de trai al proprietarului.
Astfel, ajungem la un al doilea rol al descrierii – caracterizarea personajului. Desigur,
mediul în care trăiește un personaj spune multe despre el. Locuința acestui hobbit arată că e un om
înstărit, din moment ce are numeroase cămări, camere pline cu haine, lambriuri de lemn, podele
acoperite de covoare. De asemenea, înțelegem că era prietenos, deoarece îi plăcea să primească
oaspeți, și avea bun-gust, din moment ce casa îi era „dichisită”. Tot descrierea ne prezintă și familia
hobbitului. Aflăm că îl cheamă Baggins și că familia lui este respectabilă, pentru că era bogată, dar și
pentru că nu ieșiseră niciodată în evidență prin comportamente sau manifestări neobișnuite. O familie
tradițională și foarte respectată în comunitate. Naratorul anunță, însă, pentru acest personaj aventuri
surprinzătoare.
Iată, așadar, că descrierea face posibilă prezentarea atmosferei și a personajului principal
într-un text epic, reușind să deschidă imaginației noastre poarta spre o lume fantastică.
Varianta 6

Cine-a întâlnit vrodată în calea sa un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuțe, scurt la stat, smolit la
față, cu capul pleș, mergând cu pas rar, încet și gânditor, răspunzând îndesat „sluga dumital e” cui nu-
l trecea cu vederea, căscând cu zgomot când nu-și găsea omul cu care să stea de vorbă, făcând lungi
popasuri prin aleiele ascunse ale grădinilor publice din Iași, câte cu o carte în mână, tresărind la
cântecul păserelelor și oprindu-se cu mirare lângă moșinoaiele de furnici, pe care le numea el
„republici înțelepte”, dezmerdând iarba și florile câmpului, icoane ale vieții omenești, pe care le uda
câte c-o lacrimă fierbinte din ochii săi și apoi, cuprins de foame și obosit de osteneală și gândire, își
lua cătinel drumul spre gazdă, unde-l aștepta sărăcia cu masa întinsă.
Acesta era părintele Isaia Duhu, născut în satul Cogeasca-Veche din județul Iași.
Patru păreți străini, afumați și îmbrăcați cu r ogojini; teancuri de traftoloage* grecești,
latinești, bulgărești, franțuzești, rusești și românești, pline de paianjeni și aruncate în neregulă prin
cele unghere, un lighean de lut cu ibric pentru spălat în mijlocul odăiei, apărie pe jos, gunoiu și
gândaci fojgăind* în toate părțile, o pâne uscată pe masă și un motan ghemuit după sobă era toată
averea sfinției -sale.
Mare de inimă, iar de gură și mai mare, părintele Duhu nu se învrednicise de o viață mai bună;
dar se vede că nici poftea el una așa, de vreme ce nu-și astâmpăra gura cătră mai-marii săi, măcar să-
l fi picat cu lumânarea.
De copil, în seminarul Socola, unde-a învățat carte, mai mult singur decât de la profesori, își
punea degetele pe o peatră și le bătea cu alta, de ciudă că nu scrie frumos; se lovea cu pumnul peste
cap, când vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva și vai de școlarii care -l sminteau
de la învățătură!
Așa fiind el, cică unul dintre călugării Socolei a zis că e bun de călugăr, numindu -l „Duh
diavolesc”, și de unde până unde l -a și călugărit, și Duhu i -a rămas numele. Iară el Isaia Teodorescu
se iscălea. Și din școlar, profesor a ajuns la Socola; și duh din duhul său a dat școlarilor săi o bucată
11
de vreme. Dar purici mulți nu făcea el într-un loc, Doamne ferește, căci era duh neastâmpărat și
neîmpăcat chiar cu sine însuși. Nici lacom de avere, nici de cinuri; mulțămit cu cât avea, cu cât n-
avea, când te mieri ce nu-i venea la socoteală, ie-ți, popo, desagii și toiagul, și pe ici ți-e drumul! [.. .].
(Ion Creangă, Popa Duhu)
*traftoloage, s,n. - aici cu sensul de cărți *foșgăind, vb. - umblând în toate părțile
*cinuri, s.n. (inv) - ordin preoțesc, poziție înaltă
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să caracterizezi personajul din

fragmentul de mai sus. 16 puncte
‒ să prezinţi două trăsături de caracter ale personajului şi modalităţile de caracterizare;
‒ să ilustrezi trăsăturile de caracter ale personajului cu exemple din text;
‒ să ai o structură adecvată tipului de text şi cerinţei formulate;
I B.
Caracterizarea de personaj (model)
Introducere: În opera epică, personajele au un rol extrem de important, deoarece
− identificarea statutului înfăptuiesc acțiunile relatate. În funcție de implicarea lor în subiect, ele
personajului pot fi principale, secundare sau episodice. Părintele Isaia Duhu este
personajul principal al textului „Popa Duhu”, de Ion Creangă, având în
vedere că este personaj eponim, dar și că fragmentul dat realizează,
aproape exclusiv, o caracterizare a sa. Modalitățile folosite sunt atât
directe, cât și indirecte .
Cuprins: În primul rând, fragmentul începe cu o frază amplă în care
Argumentul 1: autorul îi face personajului un portret literar. Trăsăturile fizice sunt
− precizarea trăsăturii de numite direct, prin enumerație: un popă, îmbrăcat cu straie sărăcuțe,
caracter
scurt la stat, smolit la față, cu capul pleș, mergând cu pas rar, încet și
exemple (comentate) din gânditor. Urmează apoi observații referitoare la comportamentul
text și cu prezentarea preotului, care trimit la trăsături de caracter, prin caracterizare
modalității de indirectă. Astfel, deducem că îi plăcea să discute, iar lipsa
caracterizare interlocutorului îl plictisea, că era o fire analitică, deoarece îi plăcea să
observe comportamentul păsărilor sau al mușuroaielor de furnici sau o
fire meditativă, pentru că rătăcea pe aleile parcurilor gândind la creația
divină.
Argumentul 2: În al doilea rând, din personalitatea sa se înțelege de ce era un
− precizarea trăsăturii de preot sărac: îi plăcea să fie sincer și nu își dorea titluri în ierarhia
caracter preoțească. Sinceritatea îl făcuse să deranjeze adeseori vreun superior
(nu-și astâmpăra gura cătră mai-marii săi, măcar să-l fi picat cu
12
text și cu prezentarea lumânarea) și de aceea fusese mutat dintr-un loc în altul. Se înțelege,
modalității de totuși, că ar fi fost potrivit să devină profesor (și duh din duhul său a dat
caracterizare școlarilor săi o bucată de vreme), dar nici la Socola nu a rămas prea
mult timp.
De asemenea, personajul este caracterizat indirect și prin
nume, deoarece dobândise o poreclă pentru încăpățânarea și îndârjirea
cu care învăța (Duh diavolesc), poreclă pe care a schimbat-o, apoi, în
renume.
Încheierea: Concluzia În concluzie, secvența prezintă un personaj neobișnuit, un preot cu
suflet mare, dar sărac, care impresionează prin caracterul său pe orice
cititor.
Varianta 11

A fost odată ca niciodată, a fost odată un băiat japonez pe care îl chema Kintaro (Băiatul de
aur). El trăia împreună cu familia sa pe muntele Ashigara. Tatăl băiatului era un samurai, un
războinic ce lupta alături de stăpânul său împotriva unui clan duşman. Într-una din bătălii, asupra
familiei, o mare nenorocire s-a abătut. Deşi a luptat pe viaţă şi pe moarte, samuraiul a fost ucis, iar
Kintaro a rămas numai cu mama sa.[...]
Pe zi ce trecea, băiatul creştea văzând cu ochii. Astfel, a ajuns un flăcău frumos, înalt, puternic şi
cu ochii ageri şi pătrunzători. Părul negru precum abanosul era împletit într-o coadă groasă pe care
o purta prinsă pe creştetul capului. Tovarăşii de joacă, din vremea copilăriei, au fost
doar animalele din pădure. Zilnic, băiatul făcea antrenamente de „sumo” (sportul tradiţional al
japonezilor) cu prietenii săi. Cu timpul a ajuns aşa de puternic, încât şi-a încercat forţele în lupta cu
un urs uriaş, pe care l-a doborât. După această victorie, el a simţit că este pregătit să plece singur în
lume. De la prietenii săi necuvântători, Kintaro a învăţat foarte multe lucruri. Maimuţa l-a învăţat cum
să se caţere într-un copac, iar cerbul i-a fost antrenor de „arte marţiale” (tehnici de luptă corp la
corp). Un alt prieten, un crap uriaş, l-a purtat pe spatele său până au ajuns la poala unei stânci, unde
se afla o cascadă uriaşă. [...]
Într-o zi, Kintaro a plecat într-o expediţie către muntele vecin. El s-a înarmat cu o sabie şi a
călărit pe spatele unui urs. Pe drum era însoţit de un întreg alai: un iepure, un şobolan, o maimuţă, un
raton, o veveriţă, un cerb şi un mistreţ. După ce au parcurs un drum lung, în calea lor s-a ivit o
piedică, şi anume un râu de munte cu ape repezi pe care nu-l puteau traversa. Ursul s-a oferit să
doboare un copac pe care să-l folosească drept punte de trecere… dar n-a izbândit. Copacul era
adânc înfipt în pământ. Mistreţul a încercat şi el să-l doboare, dar n-a reuşit decât să scuture câteva
frunze din bătrânul arbore. Văzând că cei doi n-au avut succes, Kintaro şi-a proptit braţele puternice
în trunchiul copacului pe care l-a împins până ce acesta a cedat şi a căzut între cele două stânci. În
clipa aceea, o explozie de bucurie a izbucnit din inimile tuturor… Deodată, s-a auzit o voce:
13
― Ce băiat puternic eşti! Nedumerit, băiatul a privit în direcţia de unde venea vocea. Şi, nu
mică i-a fost surpriza, când a zărit un samurai grav şi impunător .
Acesta era renumitul şi temutul „MINAMOTO-NO-YORIMITSU”. Războinicul l-a întrebat pe
băiat dacă vrea să-i fie adept şi să ajungă samurai.
― Pot fi samurai?! a întrebat el uimit.
― Da, poţi deveni un samurai renumit! Sunt sigur că vei ajunge unul dintre urmaşii mei.
― Bunăvoinţa dumneavoastră mă onorează, stăpâne!
Bucuros şi cu speranţa în suflet, Kintaro s-a întors la mama sa, căreia i-a spus:
― Voi fi unul dintre cei mai curajoşi samurai, voi fi la fel ca tatăl meu!
La auzul acestor vorbe, lacrimi de bucurie s-au prelins pe chipul mamei.
Nu după mult timp, el şi-a luat rămas bun de la mamă şi de la prietenii săi, cărora le-a spus:
― Vă mulţumesc pentru prietenia voastră! Nu vă voi uita niciodată! Mamei i -a spus cât de mult
o iubeşte şi i-a promis că, într-o zi, se va întoarce, negreşit, la ea.
Câţiva ani mai târziu, el a devenit un neînfricat samurai, numit SAKATA-NO KINTOKI-IN. La
vârsta bărbăţiei era unul din cei patru renumiţi şi loiali urmaşi ai lui MINAMOTO-NO-YORIMITSU.
Am încălecat pe-o şa, şi v-am spus povestea aşa. Povestea adevărată a unui erou legendar al
Japoniei din perioada Heian.
(Băiatul de aur, http://pentruvoi.wordpress.com/2013/05/17/povesti-japonezerepovestite)

Samurai (侍? ori, mult mai rar, 士) este un termen care a fost folosit în Japonia pentru a
desemna indivizi aparținând nobilimii militare. Cuvântul samurai este derivat din verbul japonez
saburau (de unde a derivat și numele masculin „Saburo”) însemnând a servi. Samuraiul era literal
servitorul unui nobil.
Au existat și femei samurai. Chiar și ele se ucideau dacă erau îndemnate de soț sau de
căpetenia locală. Spre deosebire de bărbați ele își tăiau beregata.
Samuraiul de orice rang putea ucide fără să dea socotelă orice persoană inferioară lui ca grad
social (țăranii, negustorii), după bunul lui plac, indiferent dacă era bărbat, femeie sau copil, indiferent
de motiv sau chiar pentru a-și încerca tăișul sabiei. Se crede că sabia samuraiului era cea mai ageră
din lume, chiar mai ageră decât celebra Sabie de Damasc.
În Japonia doar samuraiului îi era îngăduit să poarte arme. Oricine ataca un samurai era
considerat a fi un răzvrătit și era executat pe loc. De asemenea, oricine vedea un atac de nesupunere și
nu informa autoritățile de îndată, era omorât, iar pedeapsa sa cădea și asupra familiei sale.
Istoric
Samuraiului, luptătorul medieval, i s-a atribuit statutul de model suprem și mereu actual al
desăvârșirii japoneze.
În secolul al XII-lea existau și războinici proven iți din rândurile țăranilor, dar aceștia erau
puțini. Șefii lor, samuraii, erau stăpânii satelor respective și vasalii direcți ai shogunului. Sub
14
comanda lor se aflau luptători care înainte de a porni la luptă se parfumau, se machiau și își
înnegreau dinții, obicei abandonat în anul 1870.
Ca vasali, samuraii datorau suzeranului lor fidelitate necondiționată și asistență militară
imediată, după care erau recompensați pentru serviciile prestate. Samuraiul purta două săbii, una
lungă (katana) și una scurtă (wakizashi). Ei erau cei care-i apărau pe shogun și pe daimyo – nobilul
feudal.
Normele cunoscute sub denumirea de Codul „războinicului” (Bushido), nu întotdeauna
respectat, exaltau ideea de onoare, de respect față de cuvântul dat, de sacrificiu pentru suzeran și de
dispreț față de moarte. Esența codului războinicilor rămânea simţul datoriei. Codul onoarei și al
devotamentului absolut pentru seniorul lor sau pentru împărat îi situează pe samurai în relație cu
cavalerii europeni din Evul Mediu, dar cu deosebirea că din Codul samurailor lipsea idealul religios.
(Samuraii, http://thechive.com)
B. Redactează o compunere de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinţi patru diferenţe dintre
fragmentul de la subiectul I şi fragmentul de la subiectul al II-lea, cu privire la tipul de text. 12
puncte
– să formulezi clar şi logic argumentele care să justifice punctul de vedere exprimat;
– să ai o structură adecvată tipului de text şi cerinţei formulate;
II B.
Text literar Text nonliterar
─ exprimă o viziune subiectivă asupra aspectelor ─ sunt prezentate în mod obiectiv faptele sau
prezentate trăsăturile unor obiecte, fenomene etc.
─ scopul său este de a impresiona/ sensibiliza ─ scopul principal este informarea, textul fiind
cititorul lipsit de încărcătură emoțională
─ prezența termenilor cu sensul propriu, eventual

monosemantici și a termenilor de specialitate
─ apar temeni mai puțin specializați și mai
expresivi, polisemantici ─ lipsesc figurile de stil și alte procedee stilistice.
În unele contexte pot apărea figuri sintactice, dar
─ apar figuri de stil și imagini artistice, iar nu cu scopul sensibilizării cititorului, ci pentru a
punctuația poate dobândi valențe expresive dezambiguiza mesajul
─ textul este redactat în proză
─ poate fi în versuri sau în proză
15
Diferențe între textul literar și cel nonliterar (model)
Cele două texte, Băiatul de aur și Samuraii sunt diferite pentru că primul prezintă
caracteristicile unui basm, operă literară, pe când al doilea este un text informativ, nonliterar.
În primul rând, diferă prin scopul pe care autorii și-l propun. Desigur, ambele texte transmit
informații, acesta fiind principalul scop al oricărei comunicări, dar textul literar urmărește
sensibilizarea cititorului, căruia i se transmite un mesaj artistic. Astfel, cititorul basmului devi ne
sensibil la destinul micului Kintaro, un copil japonez care s-a format singur ca războinic. Textul celălalt
își propune doar să informeze, deși nu este exclus nici efectul sensibilizării cititorului, de pildă către
trezirea interesului acestuia pentru tematica abordată – cultura japoneză.
A doua diferență, situată în relație cu prima, este viziunea subiectivă, respectiv obiectivă față
de cele prezentate. Ideea că, în ciuda greutăților vieții, poți să devii ceva important este transpusă
subiectiv în primul text prin povestea băiatului „de aur”, cu ajutorul unor întâmplări neobișnuite și a
unor personaje fictive. Al doilea text recurge la obiectivitate, la redarea informațiilor exacte referitoare
la samurai, la înființatea și devenirea lor istorică.
În al treilea rând, există o deosebire clară la nivelul vocabularului. Textul literar folosește
expresii, creează uneori imagini artistice și figuri de stil, autorul fiind în mod special interesat de modul
în care își comunică ideile, de expresivitate. În textul basmului recunoaștem formule consacrate ale
basmului (A fost odată ca niciodată), expresii (a luptat pe viaţă şi pe moarte, Pe zi ce trecea, creştea
văzând cu ochii), figuri de stil (Părul negru precum abanosul, Tovarăşii de joacă [...] au fost doar
animalele din pădure, prietenii săi necuvântători). Astfel de exemple nu se află în celălalt text,
limbajul fiind mai degrabă neutru, impersonal.
În ultimul rând, textele diferă prin raportul lor cu realitatea. Textul literar este inspirat din
realitate, dar personajele sau întâmplările sunt imaginate. Kintaro nu a existat, iar povestea lui este
inventată pentru a transmite un anumit mesaj. În schimb, în textul Samuraii informațiile se
raportează la realități istorice.
În concluzie, există cel puțin patru trăsături, referitoare la conținut și la expresie, care
diferențiază un text literar de unul nonliterar.
16
Varianta 17

„Ce bine au să meargă trebile în pădure Cutare sau cutare,
Pe împăratul tigru când îl vom răsturna Care se cred în stare
Şi noi vom guverna, Lumea a guverna,
Zicea unei vulpi ursul, c-oricine o să jure Dacă din întâmplare
Că nu s-a pomenit Ar face încercare,
Un timp mai fericit.” Tot astfel ar urma.
„ —Şi-n ce o să stea oare
Binele acest mare?” (Grigore Alexandrescu, Ursul şi vulpea)
Îl întrebă.
„ — În toate,
Mai ales în dreptate:
Abuzul, tâlhăria avem să le stârpim,
Şi legea criminală s-o îmbunătăţim;
Căci pe vinovaţi tigrul întâi îi judeca
Ş-apoi îi sugruma.”
„— Dar voi ce-o să le faceţi?”
„— Noi o să-i sugrumăm
Ş-apoi să-i judecăm.”
B1. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența textului la
specia fabulă. 16 puncte
– să precizezi patru trăsături ale fabulei;
– să prezinți detaliat două trăsături ale fabulei, valorificând fragmentul dat;
B2. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, despre semnificația titlului în textul citat. 16
puncte
– să formulezi o opinie despre semnificația titlului în textul citat;
– să susţii opinia prin două argumente potrivite, valorificând textul dat;
I.B1
Apartenența la specia fabulă (model)
Introducere: Fabula este o specie a genului epic, în versuri sau în proză,
− definirea speciei, cu cel în care sunt satirizate defecte umane, prin intermediul unor
puțin 4 trăsături personaje din lumea animalelor, a plantelor sau a lucrurilor,
− opinia
17
cărora li se atribuie, prin personificare, însușiri omenești. Textul
fabulei este alcătuit, de regulă, din două secvențe, de dimensiuni
inegale: prima conține întâmplarea propriu -zisă, prezentată prin
alegorie, iar cea de-a doua concentrează în ultimele versuri
(rânduri) morala. Uneori morala nu este formulată explicit, dar
poate fi dedusă cu ușurință din acțiune. Satirizând defecte general -
umane sau moravuri, cu scopul de a le corecta, fabula are scop
moralizator. Consider că textul "Ursul și vulpea" este o fabulă,
reunind principalele trăsături ale speciei.
Cuprins: În primul rând, textul are ca personaje principale un urs și
− Argumentul1, enunțarea o vulpe, animale personificate, cărora li se atribuie însușiri
trăsăturii, discutarea ei, cu omenești. Ele se comportă asemenea oamenilor, vorbesc, dezbat,
exemple din text
argumentează, au în pădure o societate care se conduce după
regulile unei societăți omenești. De exemplu, ursul se arată
nemulțumit de guvernarea tigrului și dorește să îi ia locul,
promițând că va conduce cu mai multă dreptate. Vulpea, șireată, îl
provoacă pe urs să-și dezvăluie planurile de guvernare, din care va
rezulta că ursul ar conduce mai tiranic decât tigrul, de fapt.
− Argumentul2, enunțarea În al doilea rând, poezia se constituie într-o alegorie,
trăsăturii, discutarea ei, cu deoarece problema guvernării în pădure transferă, de fapt, în lumea
exemple din text animalelor, o chestiune dezbătută în societatea omenească. Astfel,
ursul devine simbolul politicianului demagog, care promite
schimbări în bine când, de fapt, schimbările vor îngrădi și mai mult
dreptatea la care aspiră membrii societății.
De asemenea, morala clarifică, în versurile finale, mesajul
transmis de autor: cei care cred că ar conduce statul mai bine, ar
putea demonstra, în fapt, că guvernează mai prost decât cei pe care
îi înlocuiesc.
Încheiere: Concluzia În concluzie, având în vedere utilizarea personificării și a
alegoriei, precum și prezența moralei, textul "Ursul și vulpea", de
Grigore Alexandrescu, este o fabulă.
I.B2
Semnificația titlului (model)
Introducere: Titlul operei literare este un element esențial al structurii sale,
-rolul titlului, teoretic deoarece este ales așa încât să anticipeze tema sau mesajul textului
-opinia ori, după caz, să numească personajul principal, al cărui destin va fi
urmărit în text. Fiind primul element pe care cititorul îl vede din text,
titlul îi poate trezi interesul sau nu, așadar pe piața literară poate ave a
un rol crucial. Consider că titlul „Ursul și vulpea” este foarte potrivit
18
pentru o fabulă, anticipând subiectul acesteia.
Cuprins: În primul rând, fiind alcătuit din două nume de animale, titlul
− Argumentul1, enunțarea anticipează caracterul alegoric al fabulei. Cele două animale
argumentului, discutarea lui, reprezintă, pentru noi toți, simboluri diferite: ursul este simbol al
cu exemple din text
puterii, iar vulpea – al vicleniei. În text, ele reprezintă aceste
simboluri. Astfel, ursul este personajul principal, care dorește să preia
puterea de la tigru, promițând o guvernare mult mai bună. Vulpea pune
doar o întrebare, dar cu viclenia caracteristică îl face pe urs să arate că,
de fapt, domnia lui ar fi mult mai puțin democratică decât a tigrului.
− Argumentul2, enunțarea În al doilea rând, titlul reprezintă o ofertă atractivă pentru
argumentului, discutarea lui, publicul-țintă. Fabulele se adresează de regulă copiilor, prin caracterul
cu exemple din text lor moralizator, dar pot fi citite și de adulți, mai ales dacă reprezintă, ca
textul de față, de fapt, o satiră politică. Cititorul înțelege că va citi o
fabulă și i se trezește interesul pentru aflarea relațiilor dezvoltate între
cele două personaje. Citind, vom descoperi cele două ipostaze: ursul
este politicianul demagog, iar vulpea este politicianul viclean.
Încheiere: Concluzia În concluzie, titlul "Ursul și vu lpea" este reprezentativ pentru o
fabulă și reușește să anunțe o temă interesantă.
Varianta 21
Eu credeam însă că doamna T. ar fi putut arăta posibilități de mare artistă și aș fi fost bucuros
să apară în „Act venețian”, de pildă. Dificultatea era că pe oricare dintre scene s-ar fi găsit vreo
„maestră” care s-o oblige să joace „cum îi arată ea”. […] Nu înaltă și înșelătoare slabă, palidă și cu
un păr bogat de culoare castanie (când cădea lumina pe el părea ruginiu) și mai ales extrem de
emotivă, alternând o sprinteneală nervoasă, cu lungi tăceri melancolice (având, pe deasupra, un
comerț, la propriu și la figurat, intens cu arta și cetitul), doamna T. ar fi dat o viață neobicinuită
rolurilor de femeie adevărată. Ca fizic, era poate prea personală ca să fie frumoasă în sensul obicinuit
al cuvântului. Avea orbitele puțin neregulate, ușor apropiate, pronunțate, cu ochii albaștri ca platina,
lucind, fremătând de viață, care când se fixau asupra unui obiect, îl creau parcă. Bărbia feminină,
delicată, dar prelungirea ei, întinsă frumos până sub ureche, cam aparentă, căci era lipsită de orice
grăsime. Gura, foarte mobilă, vie ca o floare, plină. Gâtul lung, robust cu tendoane lămurite la orice
întoarcere a capului. […] De o tulburătoare feminitate uneori, avea ades o voce scăzută, seacă, dar
alteori cu mângâieri de violoncel.
(Camil Petrescu, Patul lui Procust)
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi că textul citat este o
descriere literară de tip portret. 16 puncte
19
– să prezinți patru trăsături ale descrierii literare de tip portret, prezente în textul citat ;
– să ilustrezi cele patru trăsături cu exemple adecvate din text;
I B.
Descrierea de tip portret (model)
Introducere: Descrierea, alături de narațiune și dialog, reprezintă un mod de
− definirea descrierii de expunere prin care se prezintă în detaliu un obiect, o persoană sau un
tip portret fenomen. În textul epic, descrierea poate servi la conturarea atmosferei, la
− opinia
prezentarea cadrului, a stărilor unui personaj sau chiar la prezentarea
trăsăturilor personajului, caz în care vorbim despre "descrierea de tip
portret". Consider că secvența citată din Patul lui Procust, de Camil
Petrescu, este o descriere de tip portret.
Cuprins: În primul rând, textul prezintă în detaliu trăsăturile personajului
−Argumentul1 feminin, doamna T. Sunt prezente trăsăturile fizice: Nu înaltă și
− enunțare înșelătoare slabă, palidă și cu un păr bogat de culoare castanie (când
−dezvoltare, cu exemple
cădea lumina pe el părea ruginiu), introduse prin enumerație într -o frază
comentate
amplă, care concentrează impresia pozitivă pe care o creează femeia prin
simpla ei prezență, încă de la prima vedere. Aceste atribute fizice sunt
dublate de o anumită atitudine tulburătoare, neobișnuită: și mai ales
extrem de emotivă, alternând o sprinteneală nervoasă, cu lungi tăceri
melancolice, care indică ușurința cu care trece de la o stare la alta, o
anumită labilitate psihologică, care, în viziunea naratorului, i-ar facilita o
carieră de actriță. Apoi se insis tă asupra unor detalii fizice, pentru a
încheia secvența cu o observație generală: De o tulburătoare feminitate
uneori.
−Argumentul2 În al doilea rând, în secvență sunt prezente în special grupuri
−enunțare nominale (substantive însoțite de determinanți), trăsătură proprie
−dezvoltare, cu exemple descrierii. De multe ori, determinanții devin epitete (înșelătoare slabă,
comentate
sprinteneală nervoasă, lungi tăceri melancolice), comparații sau chiar
personificări (ochii albaștri ca platina, lucind, fremătând de viață) noi,
surprinzătoare, trădând caracterul literar, profund subiectiv al secvenței.
Cu ajutorul acestor figuri de stil, autorul conturează portretul delicat,
tulburător, profund feminin al doamnei T.
Încheiere: Concluzia Așadar, având în vedere detaliile fizice și morale, precum și
prezența figurilor de stil, secvența propusă spre analiză se constituie într-o
descriere de tip portret.
Varianta 24
20
De la Câmpulung plecăm la Rucăr pe frumoasa panglică a şoselei care s-aşterne ca o prispă
netedă pe vârful Mateiaşului, de unde-n largi şerpuiri tărăgănate se lasă-n valea Dâmbovicioarei, ascultă
şuierul apelor şi zgomotul morilor şi joagărelor de la Dragoslavele şi Rucăr. După două ceasuri de mers
întins intrăm în Rucăr...
Toate te-nveselesc aici: aerul curat, freamătul pădurii, şuierul apelor, casele albe presărate printre
copaci, înfăţişarea mândră a gospodarilor, chipul rumen şi luminos al rucărencelor. În jurul acestui cuib
fericit, munţii îşi desfăşoară podoabele lor de o măreţie sălbatică, ţancuri ascuţite ies vinete din întunecimile
pădurilor de brazi şi stau înşirate, ca nişte străji de veci, pe graniţele zării, în îngânarea pământului cu
cerul. Deasupra tuturora, în fund, spre miazănoapte, îşi ridică Păpuşa creştetu-i înalt, rotund ca o turlă de
biserică. De-acolo izbucneşte Râuşorul, şuvoiul puternic care sparge meterezele de stânci ce i se ivesc în
cale, soarbe izvoarele codrilor şi-n goana-i nebună strigă, se ceartă şi se bate cu grămezile de bolovani ce
vor să-i astupe calea. Învolburat şi alb de spumă, mai mult obosit, soseşte-n Rucăr.
(Alexandru Vlahuţă, România pitorească)
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi că textul propus este o
descriere artistică. 16 puncte
– să formulezi clar şi logic două argumente care să justifice punctul de vedere exprimat;
I B.
Descrierea artistică (model)
Introducere: Descrierea, alături de narațiune și dialog, reprezintă un mod de

-definirea descrierii expunere prin care se prezintă în detaliu un obiect, o persoană sau un
artistice fenomen. În textul epic, descrierea poate servi la conturarea atmosferei, la
-opinia
prezentarea cadrului, a stărilor unui personaj sau chiar la prezentarea
trăsăturilor personajului. Descrierea artistică presupune, de asemenea,
utilizarea mijloacelor stilistice specifice textului literar. Consider că
secvența citată din România pitorească, de Alexandru Vlahuță, este o
descriere artistică.
Cuprins: În primul rând, autorul prezintă în detaliu, în prima secvență,
-Argumentul1 drumul care duce de la Câmpulung până la Rucăr, faptul că pornește de la
-enunțare Mateiaș, urmează valea Dâmbovicioarei, intră în Dragoslavele și apoi în
-dezvoltare, cu exemple
Rucăr. Paragraful al doilea se constituie într-o prezentare, panoramică și
comentate
detaliată, a localității Rucăr: de la atmosfera caldă, veselă, dată de spiritul
prietenos și deschis al locuitorilor, până la măreția peisajului din zare.
-Argumentul2 În al doilea rând, în secvență sunt prezente în special grupuri
21
-enunțare nominale (substantive însoțite de determinanți), trăsătură proprie descrierii.
-dezvoltare, cu exemple De multe ori, determinanții devin epitete (aerul curat, casele albe,
comentate înfăţişarea mândră, chipul rumen şi luminos, măreţie sălbatică), comparații
(înşirate, ca nişte străji de veci, creştetu-i înalt, rotund ca o turlă de biserică)
sau chiar personificări (izbucneşte Râuşorul, [...] sparge meterezele de
stânci ce i se ivesc în cale, soarbe izvoarele codrilor şi-n goana-i nebună
strigă, se ceartă şi se bate) noi, surprinzătoare, trădând caracterul literar,
profund subiectiv al secvenței. Enumerația din debutul paragrafului
secund impresionează, prin efectul de acumulare, transmițându-i cititorului
senzația de bucurie copleșitoare în fața spectacolului peisajului: Toate te-
nveselesc aici. Se observă, totodată, și o anumită ordonare a detaliilor,
privirea urmărind întâi prim-planul (În jurul acestui cuib fericit), apoi
ridicându-se către înălțimile munților (munţii îşi desfăşoară podoabele lor),
până la linia orizontului (Deasupra tuturora, în fund, spre miazănoapte, îşi
ridică Păpuşa creştetu-i înalt).
Încheiere: Concluzia Așadar, având în vedere prezentarea în detaliu a peisajului și
utilizarea unui limbaj artistic figurat, secvența din România pitorească, de
Alexandru Vlahuță, este o descriere artistică.
22
Varianta 25

Brâncovanul Constantin, Adevăr e c'ai chitit, Pe scaun ei îl punea Apoi el se'ntuneca
Boier vechiu și Domn Pân'a nu fi mazilit, Și capul i'l răpunea. Inima'i se despica,
creștin, Să desparți a ta Domnie Brâncovanu greu ofta Pe copii se arunca,
De averi ce tot strângea, De a noastră'mpărăție? Și din gură cuvânta: Îi bocia, îi săruta
Sultanul se îngrijia Că de mult ce ești avut, „Doamne fie'n voia Ta!” Și turbat apoi striga:
Și de moarte'i hotăra, Bani de aur ai bătut, Sultanul se minuna ― „Alelei tâlhari păgâni!
Căci vizirul îl pâra. Făr'a'ți fi de mine teamă, Și cu milă se'ngâna:
Într'o joi de dimineață, Făr'a vrea ca să'mi dai ― „Brâncovene Constantin, Alelei, feciori de câni!
Zi scurtării lui de viață, seamă?” Boier vechiu și Domn Trei coconi ce am avut,
Brâncoveanu se scula, ― „De'am fost bun, rău la creștin. Pe toți trei mi i'ați pierdut!
Fața blândă el spăla, Domnie, Trei coconi tu ai avut, Dar'ar Domnul Dumnezeu
Barba albă'și pieptăna, Dumnezeu singur o știe; Din trei doi ți i'ai pierdut, Să fie pe gândul meu:
La icoană se'nchina, De'am fost mare pe pământ, Numai unul ți'a rămas. Să vă ștergeți pe pământ,
Pe fereastră'apoi căta Cată'acum de vezi ce sunt!” Cu zile de vrei să'l las, Cum se șterg norii la vânt!
Și amar se spăimânta: ―„Constantine Brâncovene, Lasă legea creștinească, Să n'aveți loc de'ngropat
„Dragii mei coconi iubiți! Nu'mi grăi vorbe viclene! Și te dă'n legea turcească!” Nici copii de sărutat!"
Lăsați somnul, vă treziți, De ți'e milă de copii ― „Mare'i Domnul Turcii crunt se oțeria
Armele vi le gătiți; Și de vrei ca să mai fii, Dumnezeu! Și pe dânsul tăbăra:
Că pe noi ne'a'nconjurat Lasă legea creștinească Creștin bun m'am născut eu; Haine mândre'i le rupea,
Pașa cel neîmpăcat, Și te dă'n legea turcească”. Creștin a muri vreu!. Trup de piele jupuia,
Ieniceri cu tunuri mari, ―„Facă Dumnezeu ce'o vrea! Taci, draguță, nu mai Pielea cu paie'o umplea,
Ce sparg ziduri cât de Chiar pe toți de ne'ți tăia, plânge, Prin noroiu o tavălia
tari!” Nu mă las de legea mea!” Că'n piept inima'mi se Și de'un paltin o lega,
Bine vorba nu sfârșia, Sultanul din foișor frânge. Și râzând așa striga:
Turcii'n casă iurușia, Dete semn lui imbrohor; Taci și mori în legea ta, ―„Brâncovene Constantin,
Pe toți patru mi'i prindea Doi gelați venia curând, Că tu Ceru'i căpăta!” Ghiaur vechiu, ghiaur hain,
Și'i ducea de'i închidea Săbiile fluturând, Imbrohorul se'ncrunta, Cască ochii'a te uita,
La Stambul, în turnul Și spre robi dacă mergea, Gelații înainta, De'ți cunoști tu pielea ta!”
mare, Din coconi își alegea Și pe blândul copilaș, ―„Câini turbați, turci, liftă
Ce se'nalță lângă mare, Pe cel mare și frumos Dragul tatei fecioraș, rea:
Unde zac fețe domnești Și'l punea pe scaun jos La pământ îl arunca De'ți mânca și carnea mea,
Și soli mari împărătești, Și cât pala repezia, Și zilele'i ridica. Să știți c'a murit creștin
Capul iute'i reteza. Brâncovanul greu ofta Brâncovanu Constantin!
Și cu lacrimi cuvânta:
„Doamne, fie'n voia Ta!”
Mult acolo nu zăcea, (Constantin Brâncovanul,
Că Sultanul i'aducea Brâncovanu greu ofta culeasă de V. Alecsandri,
Lângă foișorul lui, Și din gură cuvânta: Poezii populare)
Pe malul Bosforului: „Doamne, fie'n voia Ta!"
―„Brâncovene Cei gelați iarăși mergea
Constantin, Și din doi își alegea
Boier vechiu, ghiaur hain! Pe cel gingaș mijlociu
Cu păr neted și gălbiu,
23
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența la specia
baladă a textului propus. 16 puncte
– să precizezi patru trăsături ale baladei;
– să prezinți detaliat două trăsături ale baladei, valorificând fragmentul dat;
I B.
Demonstrația apartenenței la specia baladă (populară)
Introducere: Balada este o operă epică în versuri, populară sau cultă, în care se
-definirea speciei (4 narează evenimente neobișnuite, fapte vitejești , întâmplări esențiale
trăsături) pentru cultura populară. Personajele baladei au calități excepționale și sunt
-opinia
prezentate, de regulă, în antiteză.
Opera literară Constantin Brâncovanul este, în viziunea mea, o
baladă populară, deoarece prezintă particularitățile acesteia la nivel formal și
de conținut.
Cuprins: În primul rând, textul are caracter epic, prezentând o secvență
-Argumentul1 importantă a istoriei poporului român: capturarea și uciderea lui Constantin
-enunțare Brâncoveanu și a fiilor săi. Faptul istoric este preluat și prelucrat în cultura
-dezvoltare, cu exemple
populară nu doar ca model de eroism și demnitate, ci și ca act extrem,
comentate
martiric, de apărare a credinței creștin-ortodoxe. Narațiunea urmărește
prinderea domnului și a fiilor săi, ducerea lor la Istanbul, dialogul
voievodului cu sultanul, îndemnul acestuia de a lepăda credința creștină în
schimbul vieții, refuzul lui Brâncoveanu, uciderea succesivă a fiilor săi și, în
final, martiriul acestuia.
-Argumentul2 Personajele, de asemenea, sunt neobișnuite, fiind prezentați în
-enunțare antiteză domnitorul român și sultanul. Conducătorul otoman este dominat de
-dezvoltare, cu exemple setea de bani, pentru că averile acumulate de voievod par să fi declanșat
comentate
situația tensionată (De averi ce tot strângea,/ Sultanul se îngrijia/ Și de
moarte'i hotăra). Acesta este și motivul invocat inițial în dialogul direct
dintre cei doi: Că de mult ce ești avut,/ Bani de aur ai bătut,/ Făr'a'ți fi de
mine teamă. Apoi, pentru a-și dovedi puterea și pentru a vedea umilința
vasalului său, sultanul îi impune domnului român renunțarea la credință
pentru a i se cruța viața. Demn și neînfricat , Brâncoveanu nu cedează și nu
îi oferă satisfacție celui aflat în poziție de forță. Autorul așează, deci, în
opoziție cele două personaje: unul este demn, curajos și nu își leapădă legea
cu niciun preț, iar celălalt este lacom, viclean, rău și nemilos.
De asemenea, se observă și caracterul tradițional al textului, atât la
nivelul vocabularului, preponderent folcloric și ușor arhaic, ca și la nivel
24
formal, versurile având măsură mică (7 silabe), ritm trohaic și pe alocuri cu
monorimă.
Încheiere: Concluzia În concluzie, având în vedere tema istorică, prezentarea eroului
care confirmă opinia principal în opoziție cu un antagonist și structura tradițională, textul
Constantin Brâncovanul este o baladă populară.
V28
Multe popoare consideră numărul 13 ca fiind blestemat. În cadrul cărților de Tarot, folosite
pentru prezicerea viitorului, cartea care poartă numărul 13 este intitulată „Moartea”. Se zice că
numărul 13 este considerat ca aducător de nenorociri pentru că la „Cina de taină” au stat la masă 13
persoane, cei 12 apostoli și Iisus, înainte ca Mântuitorul să fie crucificat.
Puțini oameni au curajul să cheme la masă 13 musafiri. În mitologia scandinavă, se spune că
12 zei s-au adunat la o sărbatoare atunci când un al 13 zeu, Loke, a venit și el. Se zice că Loke l -a
omorât, după masă, pe Balder, cel mai iubit dintre ei. Toate zilele de 13 ce pică în calendar într-o
vineri sunt considerate, de asemenea, aducătoare de nenorociri, boală, ghinion, și efectele vor fi cu
atât mai dezastruoase dacă 13 martie pică într-o vineri.
De aceea, unele persoane evită sa folosească cifra 13 pentru a desemna zilele din calendar,
numerele de străzi sau de apartament, folosind mai degrabă numărul 12 bis.
■ Nava britanică „Friday the 13th” a plecat în prima sa călătorie pe mare într-o zi de vineri, 13. Din
acel moment nava a dispărut, iar nimeni nu știe nimic de ea.
■ Misiunea ratată a navetei spațiale „Apolo 13”, lansată la orele 13:13, pe 11 aprilie 1970 este
considerată și ea o întâmplare nefericită care a avut la bază cifra 13 .
■ Explozia rezervorului de oxigen a navetei a avut loc pe 13 aprilie, iar oamenii de știință au însumat
data lansării și au obținut din nou aceeași cifră, urmărită de ghinion.
■ Există spitale în întreaga lume care nu au niciun salon cu numărul 13.
■ Frica pentru ziua de vineri, 13, este o fobie, denumită de știință triskaidekafobia.
■ Celebrul hot Butch Cassidy, care jefuia trenurile și băncile, s -a născut într-o zi de vineri, 13 aprilie
1866. În aceeași zi s -a născut și Fidel Castro, dar în anul 1926.
■ Fostul președinte Franklin D. Roosevelt nu a călătorit niciodată într -o zi de vineri, 13. Mai mult, el
nu a invitat 13 oaspeți la masă niciodată și nici nu a organizat vreun festin în această zi.
■ Istoria a consemnat frica pe care atât Napoleon, cât și Herbert Hoover au avut-o pentru cifra 13 și
au evitat-o atât cât au putut.
■ La Paris, niciun colectiv de chelneri nu numără 13 angajați. Întotdeauna sunt fie 12, fie 14.
■ Scriitorul Mark Twain a fost invitat la o cină împreună cu alte 12 persoane. El a povestit
apropiaților săi a doua zi că a fost o seară cu ghinion pentru că gazde le au avut doar 12 meniuri.
■ Cel de-al 28-lea președinte al Statelor Unite, Woodrow Wilson, a spus că numărul său norocos este
13. Într-o zi de vineri, 13, el a suferit un infarct și a fost la un pas de moarte, în timp ce se afla într -o
vizită în Franța.
25
■ Potrivit numerologilor, numărul 13 aduce ghinion pentru că s-a aflat întotdeauna în umbra
celebrului 12. El și-a câștigat faima denumind cele 12 luni ale anului, 12 semne zodiacale, 12 Zei ai
Olimpului, 12 minuni ale lui Hercule sau tot atația apostoli ai lui Iisus.
■ Sigiliul de pe spatele bancnotei de un dolar este format dintr-o piramidă de 13 nivele. Stelele de
deasupra capului vulturului de pe aceeași bancotă sunt și ele tot 13 la număr.
(În duet cu frica: viaţa sub controlul superstiţiilor, semneletimpului.ro)
B. Redactează o compunere de 150 – 300 de cuvinte, în care să îţi exprimi opinia despre rolul
superstițiilor în viața omului. 12 puncte
– să prezinţi două motive pentru care consideri că suprestițiie au un rol important în viața omului;
– să valorifici şi secvenţe din text;
II B.
Superstițiile, eresurile, sunt credințe aparent nejustificate sau absurde, care, însă, pot avea o
deosebită importanță în viața omului contemporan.
De multe ori, mai ales în momente importante ale vieții, apelăm la mici ritualuri pentru a ne
asigura succesul. De exemplu, în ziua în care avem de susținut un extemporal sau un examen pășim
peste pragul de la intrare cu piciorul drept, avem grijă să luăm cu noi tot ce ne trebuie ca să nu fim
nevoiți, cumva, să ne întoarcem din drum, ne închinăm de trei ori și pornim cu încredere! Pe drum,
avem grijă să nu trecem pe sub vreo scară, să nu ne taie calea vreo pisică neagră, să nu vedem vreun
preot (e semn rău!), dar căutăm să vedem un țigan sau un coșar (e semn bun!). Dar au vreun rost toate
astea? Sunt doar... superstiții!
Sigur, nu există nicio motivație rațională pentru toate gesturile de mai sus. Totuși, ar putea avea
un rol psihologic. Dacă am reușit să ajungem „cu bine” la destinație, adică evitând toate aceste pericole
induse de superstiții, suntem mai încrezători, liniștiți, ne vom concentra poate mai bine și vom avea
succes. Problema e dacă ni se întâmplă ceva nedorit, de exemplu dacă o biată pisică neagră are treabă
pe trotuarul celălalt și se intersectează cu drumul nostru! Ei, ar putea ca micul incident să ne obsedeze,
să nu ne putem concentra și într-adevăr să avem un eșec pe care îl vom pune, evident, în cârca pisicii
blestemate! Complicat, nu?
De ce au rezistat, totuși, aceste superstiții într-o lume modernă și rațională? Poate pentru că e
comod pentru gândirea omenească să considere că orice întâmplare are o cauză. Poate e mai u șor să
credem că ne-am certat cu cel mai bun prieten pentru că ne-am întors din drum de dimineață. Poate că e
mai la îndemână să credem că n-am rezolvat testul la geografie pentru că e marți, 13, nu pentru că ieri
n-am învățat. Adică, nu e vina mea, e vina calendarului, fir -ar să fie!
Obs.: În textul de mai sus, secvența narativă se află în exemplul din paragraful al doilea.
Varianta 30
26
Gerul aspru şi sălbatic strânge-n braţe-i cu Gerul face cu-o suflare pod de gheaţă între maluri,
jelire Pune streşinilor casei o ghirlandă de cristaluri,
Neagra luncă de pe vale care zace-n amorţire; Iar pe fețe de copile înfloreşte trandafiri,
El ca pe-o mireasă moartă o-ncunună despre Să ne-aducă viu aminte de-ale verii înfloriri.
zori
C-un văl alb de promoroacă şi cu ţurţuri Gerul dă aripi de vultur cailor în spumegare
lucitori. Ce se-ntrec pe câmpul luciu, scoțând aburi lungi pe
nare.
Gerul vine de la munte, la fereastră se opreşte O! tu, gerule năprasnic, vin', îndeamnă calul meu
Şi, privind la focul vesel care-n sobe străluceşte, Să mă poarte ca săgeata unde el ştie, şi eu!
El depune flori de iarnă pe cristalul îngheţat,
Crini şi roze de zăpadă ce cu drag le-a sărutat. (V. Alecsandri, Gerul)
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenen ța la specia

pastel a textului propus. 16 puncte
– să precizezi patru trăsături ale pastelului;
– să prezinți detaliat două trăsături ale pastelului, valorificând fragmentul dat;
I. B
Demonstrarea apartenenței la specia pastel (model)
Introducere: Pastelul este o specie a genului liric, având drept temă natura. Specia
− definirea speciei, cu este creată, în literatura română, de Vasile Alecsandri, iar termenul este
cel puțin 4 trăsături împrumutat din artele plastice, unde numește un tip de tablou realizat în
culori vii și luminoase. Modul de expunere dominant este descrierea
artistică de tip tablou.
Consider că textul propus spre analiză este un pastel, deoarece prezintă

trăsăturile formale și de conținut ale acestui tip de text.
Cuprins: În primul rând, tema textului „Gerul” este natura, poetul realizând, în
Argumentul 1: manieră profund subiectivă, o imagine impresionantă a unui peisaj de iarnă.
− precizarea trăsăturii la Structura este și ea specifică pastelurilor lui Alecsandri: patru catrene, cu
măsura de 15-16 silabe și rimă împerecheată. Fiecare strofă începe cu
exemple (comentate) din substantivul gerul, poziție inițială care concentrează atenția cititorului asupra
text figurii de stil dominante: personificarea. Primul tablou artistic surprinde o
imagine de ansamblu, panoramică, privirea cuprinzând întreaga luncă,
neagră, gătită „ca o mireasă” de promoroaca pe care o generează gerul „aspru
27
și sălbatic”. Strofele a doua și a treia conțin în special referiri la detalii:
ferestrele sunt înghețate, streșinile pline de țurțuri, iar fetele se îmbujorează
sub puterea frigului. Ultima strofă este animată de imagini dinamice și de
speranța eului liric, care visează la o întâlnire tainică.
Argumentul 2: În al doilea rând, modul de expunere este descrierea artistică. Natura

− precizarea trăsăturii la este prezentată prin intermediul unui limbaj artistic, figurat, care denotă
care se face trimitere subiectivitatea profundă a autorului. Pe lângă personificare, textul este
dominat de prezența grupurilor nominale, substantive însoțite de
text determinanți, marcă a descrierii. Multe dintre aceste construcții activează
sensul figurat al cuvintelor, devenite epitete (Gerul aspru şi sălbatic, Neagra
luncă, văl alb de promoroacă, ţurţuri lucitori, cristalul îngheţat).
Surprinzătoare este comparația din prima strofă El ca pe-o mireasă moartă
o-ncunună, deoarece imaginea e stranie, dar în același timp frumoasă,
amintind de splendoarea anotimpului alb, dar și de amorțirea, de moartea
naturii. Gerul devine, astfel, înfricoșător. Starea de amorțire este
contrabalansată, însă, de imaginile vesele din strofele a treia și a patra:
culoarea de pe obrajii copilelor amintește de trandafirii verii, iar trăsura te
poate duce către un tovarăș voios lângă care să petreci.
Încheierea: Concluzia În concluzie, având în vedere tema și utilizarea descrierii artistice ca

mod de expunere, textul „Gerul” de Vasile Alecsandri este un pastel.
28
Varianta 34
Frunză verde magheran, Frunză verde păducel,
Voinicel mehedințean, Cine-a merge după el?
Sunt născut pe frunzi de fag Un șoiman mehedințel
Ca să fiu la lume drag Care știe să chitească,
Și-s scăldat de mic în Olt Rândunica s-o lovească,
Să mă fac viteaz de tot Și mai știe de călare
Și-s frecat cu busuioc Să se lupte-n fuga mare,
Să am zile cu noroc. Și mai știe să înoate
Vâslind Dunărea din coate.
După ce am mai crescut
Din ochi maica m-a pierdut Aoleo! mă arde focul
C-am fugit de la părinți Ca să-mi cerc și eu norocul,
Tot în munți, la Mehedinți. Aoleo! de rău, de bine
Apoi m-am lăsat în vale Țipă sufletul în mine!
Cu trei rânduri de pistoale
Ș-am ajuns un voinicel (culeasă de Vasile Alecsandri, Frunză verde
Cu inima de oțel. magheran)
1
În Valahia Mică, peste Olt, mulți cred că Tudor
Aoleo! ce foc de dor! Vladimirescu, șeful pandurimii de la 1821, n-a murit,
Veni-va badea Tudor[1] și îl așteaptă să se întoarcă la munți, ca să mai
Să mai strângă din păduri organizeze o nouă goană de greci și de ciocoi vânduți
Cete mândre de panduri la străini.
Ca s-alunge de la noi
Și pe greci și pe ciocoi.
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinţi mesajul/o idee din textul
citat.
16 puncte
29
I B.
Demonstrarea apartenenței la specia doină (model)
Introducere: Doina este o specie a genului liric, folclorică, în versuri, prin care
− definirea speciei, cu autorul anonim își exprimă, direct, sentimentele, dezvoltându-se, astfel,
cel puțin 4 trăsături subspecii coresunzătoare: doina de dor, de jale, de voinicie, de haiducie, de
cătănie, de înstrăinare. Aparținând literaturii populare, doina întrunește și
trăsăturile acesteia: caracter tradițional, anonim, colectiv, oral, sincretic (de
multe ori, doina este cântată).
Consider că textul propus spre analiză este o doină, deoarece prezintă

trăsăturile formale și de conținut ale acestui tip de text.
Cuprins: În primul rând, textul este liric, transmițând direct sentimentele unui
Argumentul 1: tânăr, vocea din text. El își amintește cu nostalgie de sat și de copilăria
− precizarea trăsăturii la fericită, când a fost crescut asemenea eroilor de poveste, scăldat în Olt ca să
devină viteaz și „frecat cu busuioc” pentru noroc. Încă de mic, a fugit în
exemple (comentate) din codru, unde s-a antrenat pentru luptă în speranța că Tudor Vladimirescu va
text mai veni ca să strângă oaste și să lupte pentru libertate. Sunt evidente
entuziasmul și dorința de luptă ale „voinicelului mehedințean”, exprimate
direct prin interjecții și exclamații – mărci ale eului liric –: Aoleo! ce foc de
dor!, sau Aoleo! mă arde focul/ Ca să-mi cerc și eu norocul,/ Aoleo! de rău,
de bine/ Țipă sufletul în mine!. Descrierea, ca mod de expunere specific
liricului, este prezentă mai ales în prima strofă, în care se prezintă ritualurile
după care a fost crescut pruncul, și în strofa a patra, în care se arată
priceperea în luptă a voinicului.
Argumentul 2: În al doilea rând, sunt evidente elementele tradiționale, care includ

− precizarea trăsăturii la textul în literatura populară. Astfel, primul vers, care dă și titlul poeziei, este
care se face trimitere o formulă tipică prin care se deschid doinele: „Frunză verde...” (cu varianta
„Foaie verde...”). Ea captează atenția ascultătorului, marcând începutul
text cântecului, dar realizează și coeziunea textului, fiind reluată și în strofa a
patra. De asemenea, practicile magice din strofa întâi, ca și traiul în codru
reprezintă elemente ale culturii populare, tradiționale. La nivelul formal, se
observă prozodia folclorică, cu predilecția pentru versul scurt (7 silabe), ritm
trohaic sau utilizarea diminutivelor.
Încheierea: Concluzia În concluzie, având în vedere apartenența la genul liric, precum și

elementele tradiționale prezente, poezia Frunză verde magheran este o doină
de voinicie.
30
V 37
Dunărea, cu o lungime de 2888 km, este al doilea fluviu ca mărime după fluviul Volga din
Europa. Dunărea străbate 10 țări și 4 capitale, în plus are afluenți care curg prin alte 7 țări. Este
singurul fluviu din lume care udă pământul a 10 țări: Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Croația,
Serbia, România, Bulgaria, Ucraina și Moldova. Dunarea este singurul fluviu din lume car e străbate 4
capitale: Viena, Bratislava, Budapesta și Belgrad.
Fluviul Dunărea își începe aventura izvorând din Munții Pădurea Neagră, de sub vârful
Kandel (1241 m). Interesant este că nu este recunoscut de toată lumea izvorul exact al Dunării,
existând mai multe ipoteze, mai ales că în zonă sunt o gramadă de izvoare care se unesc în două râuri
−Breg și Brigach; cu toate acestea izvorul Breg-ului este considerat izvorul Dunării de către unii
specialiști în domeniu, acesta având un curs mai lung decât Briga ch. În general izvorul Dunării este
considerată confluența dintre râurile Breg și Brigach din localitatea Donaueschingen din districtul
Schwartzwald-Baar. Confluența celor două râuri are loc în curtea castelului Furstenberg, amenajată
ca o matcă de unde marele fluviu își pornește traseul până la vărsarea în Marea Neagră.
Marile fluvii de obicei au mai multe izvoare care sunt recunoscute de către cercetătorii din
domeniu. Există o dispută referitoare la izvoarele Dunării de peste 500 ani, unii consideră izvorul
râului Breg ca fiind izvorul Dunării, alții izvorul râului Brigach, alții confluența celor două din curtea
castelului Furstenberg. Au fost teorii care susțin că izvoarele Dunării sunt în Elveția, la Graubunden,
ca să nu mai vorbim de landurile din apropiere care consideră că la ei izvorăște Dunărea. Surpriza a
venit în momentul în care o parte din cursurile celor două râuri Breg și Brigach au fost oprite, însă
Dunărea a continuat să curgă fără o explicație științifică. În plus, o distanță de aproximativ 100 m,
reprezintă cumpăna de ape care desparte Dunărea de Rin.
Misterul izvoarelor Dunării se adâncește, când după vreo 30 de km apele ei dispar prin
grohotiș în subteran, unindu-se cu cele ale Rinului. Labirintul de peșteri inundate din subteran a fost
cercetat, dar cu toate eforturile depuse de cercetători, aceștia nu au reușit să găsească cursul Dunării,
deși au testat curenții de apă din subteran. În mod cert au descoperit doar curenții care scot la
suprafață apele Rinului. Apele Dunării rămân la fel de misterioase ca însuși fluviul care le duce lent
spre Marea Neagră. Dacă aplicăm vechea convenție prin care clasificarea ține cont de debitul și
departarea față de vărsare a izvorului, atunci izvorul Breg de lângă Capela Martins, este izvorul cel
mai îndepartat de revărsare și cu cel mai mare debit al Dunării, fiind considerat ca izvorul Dunării.
Dacă la musulmani este o cerință ca cel puțin o dată-n viață să faci un pelerinaj la Mecca, noi
ar trebui să mergem cel puțin o dată-n viață la izvoarele mărețul ui fluviu, dar și în Delta Dunării.
(Misterul izvoarelor mărețului fluviu Dunărea, http://www.newpartsblog.ro/travel/)
B. Redactează o compunere de 150 – 300 de cuvinte, în care să descrii un peisaj care te-a impresionat
într-o excursie în țară sau în străinătate. 12 puncte
– să foloseşti doar descrierea ca mod de expunere;
– să precizezi două elemente ale contextului spațio-temporal;
31
Compunere descriptivă (model)
Zilele vacanţei au sosit, în sfârşit! Nici nu mi-am dat seama când s-a terminat şcoala, am predat
cărţile, ne-am distrat la serbare şi gata! A doua zi am plecat cu prietenii în excursie, la Iași. Orașul e
frumos, dar e prea cald ca să rămânem prizonierii asfaltului, iar în camera de hotel ar fi păcat să
lenevim. Am hotărât să ne plimbăm în parcul Copou.
Îndată ce-am părăsit asfaltul şi ne-am avântat pe potecă, aerul s-a schimbat. O răcoare plăcută
ne-a cuprins, la adăpostul frunzişului des. Era o zi superbă! Peticele de cer care se zăreau prin coroana
bogată a arborilor erau de un albastru intens şi nu lăsau loc niciunui nor. Soarele părea de aur topit şi
era stăpânul tuturor. Pădurea ne adăpostea, însă, de arşiţă. Copacii bătrâni ne păzeau de soare ca o
umbrelă imensă, de uriaş. Trunchiurile se înălţau drepte şi mândre, iar în coroanele foşnitoare şi verzi
se răsfăţau tot felul de păsări, ciripind vesele. În copacul cel mai vechi, o scorbură imensă o aştepta,
parcă, pe Lizuca să viseze basme în braţele ei. Miresme îmbătătoare de ierburi şi flori delicate ne
făceau să visăm la vremea bunicilor. Poate şi ei, când erau copii, s-au plimbat pe sub aceiaşi copaci, pe
aceleaşi alei, căutând răcoarea pădurii...
Aleea principală era luminată de teiul eminescian, bătrân și sprijinit în proptele metalice, de
lângă care ne privea statuia poetului național. Trecătorii grăbiți își făceau fotografii lângă bust, lângă
copac. I-am imitat și noi, și am observat, abia așa, că poetul era privit, de peste alee, de chipul lui
Creangă, prietenul statornic.
Şi deodată mi-am amintit că Eminescu vorbea de codri de aramă, de pădurea de argint... Noi ne
aflasem, pentru câteva ore, în dumbrava de smarald...
Varianta 41
SCENA VI
Domnișoara Cucu, Eleva, Profesorul
PROFESORUL (deschide ușa, dă să intre, dar se oprește în prag): Pardon. (Vrea să plece.)
DOMNIȘOARA CUCU: Stai, stai, domnu Miroiu. Stai să vezi cu ochii dumitale.
PROFESORUL (intrând): S-a întâmplat ceva? Ce s-a întâmplat?
DOMNIȘOARA CUCU: Ce s-a întâmplat? Mă mai întrebi ce s-a întâmplat? (Cu un calm zdrobitor):
Adineaori a trecut automotorul* și am prins-o pe dumneaei (gest acuzator) pe peron.
PROFESORUL (blând): Chiar pe peron?
DOMNIȘOARA CUCU (zdrobitor): Chiar pe peron.
PROFESORUL: Poate... poate că n-a știut...
ELEVA (o licărire de speranță): Să vedeți, domnule profesor...
32
DOMNIȘOARA CUCU: Taci! (Către Profe sor): N-a știut? Cum n -a știut? (Către Elevă): Cum n -ai
știut, Zamfirescu? N-am pus afiș la școală, negru pe alb? Nu l-ai copiat pe caiet de șaptezeci și cinci
de ori? Nu l-ați învățat pe dinafară în ora de educație? (Schimbare de ton. Brusc. Poruncitor): Ce
scrie în afiș, Zamfirescu?
ELEVA (ca o lecție): „E interzis elevelor din cursul inferior și mai ales din cursul superior...”
DOMNIȘOARA CUCU: Mai ales!
ELEVA:„...să se plimbe la gară ziua sau seara, dar mai ales...”
DOMNIȘOARA CUCU: Mai ales?
ELEVA: „...în orele când trece automotorul.”
DOMNIȘOARA CUCU (cruntă); Ei?
PROFESORUL (mai slab, mai neconvins): Ei?
DOMNIȘOARA CUCU: Ce cauți la gară, Zamfirescu?
ELEVA: Să vedeți, domșoară.
DOMNIȘOARA CUCU: Taci!
PROFESORUL: Dac-o întrebi, las-o să răspundă.
DOMNIȘOARA CUCU: Ce să raspundă? Ce să răspundă? (Catre Eleva): Poftim, răspunde.
ELEVA (năucită): Ce să răspund?
DOMNIȘOARA CUCU: Ce cauți aici? De ce ai venit?
ELEVA: Să vedeți, domșoară... Mama ... vreau să spun tata... Adică o matușă a mea... O scrisoare...
Un colet... da, un colet...
PROFESORUL (ca să pună cap zbuciumului): Nu te mai osteni. Să-ți spun eu de ce ai venit. Pentru că-
ți place să vii la gară. Îți place să te uiți când trec trenurile. (Omenește, simplu): Nu-i așa?
(Mihail Sebastian, Steaua fără nume)
*automotor -vehicul de cale ferată prevazut cu motor propriu și folosit pentru transportul rapid de
călători
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența la genul

dramatic a fragmentului selectat din opera literară Steaua fără nume. 16 puncte
– să precizezi patru trăsături ale genului dramatic;
– să prezinți detaliat două trăsături ale genului dramatic valorificând fragmentul dat;
I B.
Demonstrarea apartenenței la genul dramatic (model)
Introducere: Genul dramatic reunește operele literare scrise pentru a fi reprezentate

− definirea genului, pe scenă (piese de teatru). Autorul își exprimă mesajul indirect, prin
cu cel puțin 4 intermediul personajelor, al acțiunii, al jocului actorilor, al replicilor
trăsături
acestora. Modul de expunere este exclusiv dialogul, dar în varianta scrisă a
33
textului apar și notații ale autorului (indicații scenice sau de regie). Textul
este structurat în acte, scene și replici/ tablouri..
Consider că textul propus spre analiză aparține genului dramatic,

deoarece prezintă trăsăturile formale și de conținut ale acestui tip de text.
Cuprins: În primul rând, secvența propusă spre analiză are trei personaje,
Argumentul 1: precizate încă de la început: Domnișoara Cucu, Eleva și Profesorul. Ei se
− precizarea trăsăturii află pe un peron de gară și poartă un dialog destul de tensionat. Aflăm din
la care se face
convorbirea dintre personaje că Eleva a fost surprinsă la gară de către
trimitere
− ilustrarea trăsăturii, Domnișoara Cucu, o prof esoară severă, deși i se interzisese acest lucru la
cu exemple școală. Eleva este stânjenită, se simte vinovată și încearcă, încurcată, să
(comentate) din text găsească o scuză pentru prezența ei pe peron, tocmai când trece trenul: Să
vedeți, domșoară... Mama ... vreau să spun tata... Adică o matușă a mea...
O scrisoare... Un colet... da, un colet... Cel care încearcă să rezolve
problema cu tact este Profesorul, care se afla și el la gară. Așadar, textul
dat prezintă personaje și o acțiune, care poate fi rezumată.
Argumentul 2: În al doilea rând, singurul mod de expunere folosit este dialogul.

− precizarea trăsăturii De aceea, fiecare dintre replici este precedată de numele personajului care
la care se face o rostește: DOMNIȘOARA CUCU: Taci! Totuși, autorul oferă regizorului
trimitere
și actorilor care ar pune piesa în scenă și numeroase recomandări, numite
− ilustrarea trăsăturii,
cu exemple indicații scenice sau de regie , care nu fac parte din textul propriu-zis al
(comentate) din text piesei, dar lămuresc aspecte legate de atitudinea sau tonul pe care se spun
replicile (cruntă; mai slab, mai neconvins; năucită), de mișcarea actorilor
pe scenă (deschide ușa, dă să intre, dar se oprește în prag ), de mimică sau
gesturi. Aceste notații ale autorului suplinesc, în piesa de teatru, absența
unui narator.
De asemenea, textul este structurat ca în orice piesă de teatru: se

observă că secvența reprezintă scena VI, dialogul fiind o succesiune de
replici. Astfel, relațiile dintre personaje sau profilul lor psihologic ori
moral sunt deduse din evoluția acțiunii și din dezvoltarea dialogurilor.
Încheierea: În concluzie, având în vedere prezența dialogului ca unic mod de

Concluzia expunere, a acțiunii, a personajelor și structurarea textului în (acte și)
scene, secvența citată din Steaua fără nume, de Mihail Sebastian este un
fragment dintr-o operă dramatică.
34
V 42
Ştefan cel Mare a făcut parte din familia Muşatinilor şi, pe parcursul domniei, a luptat de
numeroase ori împotriva Imperiului Otoman, motiv pentru care a primit titlul de Athleta Christi de la
Papa Sixt al IV-lea.
Specialiştii în istorie medievală au opinii diferite şi în zilele noastre în multe aspecte ce ţin de
războaiele purtate de Ştefan cel Mare. În anii de domnie, Ştefan cel Mare a purtat 42 de războaie şi a
avut cinci înfrângeri. Patru dintre acestea au fost în faţa otomanilor şi s-au soldat cu pierderea
definitivă a cetăţilor Chilia şi Poarta Albă, pe care domnitorul nu a mai putut să le ia înapoi. Al ții
consideră că în total, Ştefan cel Mare a purtat 36 de bătălii pe parcursul celor 47 de ani de domnie. El
a câştigat 34 dintre ele, chiar dacă de multe ori inamicii aveau o superioritate numerică zdrobitoare.
Una dintre marile bătălii la care a luat parte Ştefan cel Mare a fost cea de la Podul Înalt, unde
120.000 de turci şi 17.000 de munteni au intrat în Moldova. Domnitorul avea la dispoziţie doar 40.000
de ostaşi. Cu toate acestea, pe 10 ianuarie 1475 a reuşit să îşi înfrângă inamicii.
Iată cum îl descria Grigore Ureche pe Ştefan cel Mare în cronica sa: „Fost-au acestu Ștefan vodă
om nu mare la statu, mânios și de grabu vărsăoriu de sânge nevinovat; de multe ori la ospețe omorâia fără județu.
Amintrilea era om întreg la fire, neleneșu, și lucrul său îl știia a-l acoperi și unde nu gândiiai, acolo îl aflai. La lucruri
de războaie meșter, unde era nevoie însuși să vârâia, ca văzându-l ai săi, să nu să îndărăpteze și pentru aceia raru
războiu de nu biruia. Și unde-l biruia alții, nu perdea nădejdea, că știindu-să căzut jos, să rădica deasupra
biruitorilor. Mai apoi, după moartea lui, și feciorul său, Bogdan vodă, urma lui luasă, de lucruri vitejești, cum se
tamplă din pom bun, roadă bună iase. Iară pre Ștefan vodă l-au îngropat țara cu multă jale și plângere în
mănăstire la Putna, care era zidită de dânsul. Atâta jale era, de plângea toți ca după un părinte al său, că cunoștiia
toți că s-au scăpatu de mult bine și de multă apărătură. Ce după moartea lui, până astăzi îi zicu sveti Ștefan vodă, nu
pentru sufletu, ce iaște în mâna lui Dumnezeu, că el încă au fostu om cu păcate, ci pentru lucrurile lui cele vitejești,
care niminea din domni, nici mai nainte, nici după aceia l-au agiunsu. Fost-au mai nainte de moartea lui Ștefan vodă
într-același anu iarnă grea și geroasă, câtu n-au fostu așa niciodinioară și decii preste vară au fostu ploi grele și
povoaie de apăși multă înecare de apă s-au făcut.”
(Ştefan cel Mare, domnitorul care a marcat istoria Moldovei, http://www.descopera.ro/istorie/)
B. Redactează un dialog de 10-15 replici, la ora de română, despre portretul lui Ștefan cel Mare făcut
de Grigore Ureche / la ora de istorie, despre importanța domniei lui Ștefan cel Mare în istoria națională .
12 puncte
– să porţi un dialog cu profesorul de limba română şi cu un coleg de clasă pe tema propusă;
– să valorifici secvenţe din text;
– să ai obligatoriu numărul minim de replici precizat.
35
II B.
Dialog (model)
— Așadar, acum, că ați parcurs textul, vă rog să precizați ce modalitate folosește cronicarul
pentru a construi imaginea lui Ștefan cel Mare?
— Eu am observat că textul este o descriere și, pentru că se prezintă trăsăturile domnitorului,
este o descriere de tip portret.
— Foarte bine, A! Observați, vă rog, acum, cu ce fel de trăsături începe portretul? Pozitive?
Negative? Spune, B!
— Noi nu ne-am fi așteptat la trăsături negative, doar e vorba despre Ștefan cel Mare... Totuși,
textul ne oferă la început o imagine chiar înfricoșătoare a domnitorului: mânios, omora oameni fără să -i
judece, chiar la ospețe... Mi-am cam schimbat părerea despre el...
— Eu nu, B! Cred că uneori era nevoie să reacționeze prompt! La istorie am aflat că Evul
mediu era o epocă periculoasă și sângeroasă, iar Ștefan a încercat să conducă autoritar, ca să
centralizeze puterea în mâna domnitorului. Și chiar a reușit!
— Ai dreptate, A! Iar așezarea trăsăturilor ce pot fi considerate în defavoarea domnitorului la
începutul portretului ar putea avea un efect stilistic. Vă rog să observați ce trăsături sunt prezentate în
continuare.
— Era harnic, foarte activ, echilibrat, se pricepea la treburile războiului, era viteaz, nu-și
pierdea speranța, nu se dădea bătut, fusese iubit de popor... Numai calități!
— Foarte bine, B! Așadar, urmează calitățile, și nu sunt puține! Cititorul va pune, deci, în
balanță defectele și calitățile și va observa că domnitorul avea mai ales calități. Prozatorul gradează
descrierea, avem senzația că ne îndreptăm către un maxim...
— Da, cred că secvența cea mai elogioasă este aceea în care ni se spune că poporul l -a numit
"sfânt".
— Sigur, B, foarte bună observația! E un fel de încheiere a portretului, din care aflăm că Ștefan
era, la urma urmelor om, avea păcate, dar nu pentru ele îl va judeca istoria, ci pentru faptele lui de
vitejie. Pentru ora viitoare vă rog să faceți o compunere în care să redactați o caracterizare a
domnitorului, așa cum reiese din fragmentul discutat azi. Bună ziua!
36
Varianta 47
Mă uit la toate lucrurile
De două ori.
O dată ca să fiu vesel,
Și o dată ca să fiu trist.
Copacii au un hohot de râs

În coroana de frunze
Și o lacrimă mare
În rădăcină.
Soarele e tânăr
În vârful razelor,
Dar razele lui
Sunt înfipte în noapte.
Lumea se închide perfect

Între aceste două coperți
Unde am îngrămădit toate lucrurile
Pe care le-am iubit
De două ori.
(Marin Sorescu, De două ori)
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența textului la

genul liric. 16 puncte
– să precizezi patru trăsături ale genului liric;
– să prezinți detaliat două trăsături ale genului liric, valorificând fragmentul dat;
I B. Genul liric reunește operele literare în care autorul își exprimă direct mesajul, utilizând un
limbaj expresiv, manifestat în imagini artistice și în activarea sensului figurat al cuvintelor. Modurile
de expunere specifice sunt descrierea și monologul liric, prin mijlocirea cărora eul liric, vocea din
text, transmite idei, sentimente, trăiri. Consider că textul De două ori, de Marin Sorescu, este o operă
lirică.
În primul rând, poezia poartă amprenta inconfundabilă a autorului, fiind o reprezentare

profund subiectivă a realității. Marin Sorescu își surprinde cititorii cu fiecare poem și reușește și acum.
Privită în ansamblu, este o poezie profundă, cu mesaj filosofic, prin care se încearcă o definire, în doar
37
câteva versuri, a viziunii sale despre lume. Întreaga fire se definește între două stări, între trăirile umane
extreme, opuse: fericirea și suferința: O dată ca să fiu vesel,/ Și o dată ca să fiu trist. Din punctul său
de vedere, așadar, lumea întreagă încape în suflet, între aceste două coordonate ale sensibilității.
Mesajul este susținut de limbajul expresiv, intens metaforizat, la nivelul fiecărui tablou liric.
Definirea atitudinii eului liric din prima strofă se face, în strofa a doua, prin două exemple: copacii și
soarele. Aceste repere ale lumii încap între cele două limite: coroana copacilor râde, dar rădăcinile
lăcrimează în pământ; vârfurile razelor sunt lumină, deci fericire, dar razele pornesc din noapte, deci
din tristețe. Se poate considera că poetul utilizează epitetul, personificarea, dar figura de stil dominantă
este metafora.
În al doilea rând, există numeroase mărci ale eului liric, poetul asumându-și, cu insistență,
viziunea profund subiectivă. Astfel, se remarcă forme pronominale de persoana I (mă), dar mai ales
verbe (mă uit, să fiu, am îngrămădit, am iubit), care definesc atitudinea eului față de universul pe care
îl definește, în final, prin iubire.
În concluzie, având în vedere mesajul poetic transmis prin limbajul expresiv și prezența eului
liric, textul De două ori aparține genului liric.

Poate nu te-ai îmbrăcat bine, poate te-a prins o ploaie, poate ai stat lângă o persoană
contagioasă. E mai uşor să te îmbolnăveşti în sezonul rece, din cauza temperaturilor oscilante. Unde
mai pui că medicii avertizează că, în această toamnă, virusurile vor ataca cu o virulenţă crescută faţă
de anii anteriori. Şi dacă o răceală nu e ceva de speriat, o gripă sau o viroză care te pot imobiliza la
pat ar trebui să constituie ameninţări reale, mai ales că pot avea complicaţii serioase. Şi dacă tot e mai
simplu să previi, de ce să n-o faci?
Primul pas spre o imunitate de fier este să te hrăneşti sănătos şi să
te odihneşti bine în fiecare noapte. Fructele şi legumele proaspete n-ar
trebui să îţi lipsească din meniul zilnic, pentru aportul de vitamine şi
minerale, fibre şi alţi nutrienţi importanţi. Apoi, ai face bine să îi dai o
mână de ajutor sistemului tău imunitar, ca să fii sigură că scutul
organismului va rămâne intact după fiecare confruntare cu agenţii
patogeni. Cum îţi întăreşti imunitatea? Cu capsulele Neopirex de la PromoPharma. Sunt un supliment
alimentar util nu doar pentru fortifierea imunităţii în mod natural, ci şi pentru combaterea febrei,
pentru că reglează temperatura corpului în câteva zile. Trebuie să mai ştii că sunt recomandate
persoanelor intolerante la antipireticele obişnuite!
(Manta de vreme rea, în revista Benessere, Nr. 33)
B. Redactează o compunere de 150 – 300 de cuvinte, în care să îţi exprimi opinia despre felul în care
poţi beneficia de o imunitate de fier. 12 puncte
– să-ţi prezinţi opinia despre felul în care poţi beneficia de o imunitate de fier;
38
– să valorifici secvenţele din text care ilustrează felul în care poţi beneficia de o imunitate de fier
– să te înscrii în limitele de spaţiu indicate.
II B. Problema imunității este o chestiune importantă pentru sănătatea omului, iar în prezent tot mai
multe mijloace de informare încearcă să ne țină la curent cu cele mai recente cercetări. Consider că o
viață echilibrată ne asigură și imunitatea de care avem nevoie.
În primul rând, viața echilibrată înseamnă alimentație echilibrată. Desigur, cel mai bine este
să mâncăm hrană gătită în casă, în func ție de specificul sezonului, dar, indiferent de anotimp, nu
trebuie neglijate fructele și legumele. De exemplu, la fiecare masă principală putem face loc unei salate
de crudități (morcovi cu țelină și cu măr, de exemplu, e garnitura mea preferată de iarnă...), iar gustările
dintre mese pot fi, chiar în sezonul rece, fructe: banabe, portocale, mere. Astfel, vitaminele,
mineralele, fibrele necesare, printre altele, și unui sistem imunitar puternic, sunt asigurate.
Totodată, viața echilibrată înseamnă și echilibru între activitate fizică și activitate sedentară,
între orele de veghe și orele de somn. Deși vremea de afară nu ne ajută prea mult toamna sau iarna,
este foarte important să ne plimbăm, să facem activități în aer liber, având, desigur, grijă să ne
îmbrăcăm corespunzător. Iar dacă a nins, e o plăcere să ieși cu sania sau cu schiurile pe pârtie. Du pă
zbenguiala prin aerul rece de afară, somnul va fi profund și reconfortant, și e importantă și odihna
pentru sistemul imunitar. Desigur, ar mai fi și vaccinarea antigripală sau suplimentele alimentare, care
pot susține regimul de viață sănătos.
Așadar, hrană sănătoasă, mișcare și odihnă suficientă − rețeta pentru o imunitate de fier!
Varianta 48
Văl de brumă argintie De viforniţa păgână
Mi-a împodobit grădina Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Firelor de lămâiţă Plânge-un pui de ciocârlie
Li se uscă rădăcina. Sus pe cumpăna fântânii.
Peste creştet de dumbravă Îl ascult şi simt subt gene

Norii suri îşi poartă plumbul, Cum o lacrimă-mi învie:
Cu podoaba zdrenţuită ― Ni se-aseamănă povestea,
Tremură pe câmp porumbul. Pui golaş de ciocârlie.
Şi cum de la miazănoapte (Octavian Goga, Toamna)

Vine vântul fără milă, *șindrilă – scândurică de brad,
De pe vârful şurii noastre îngustă și subțire, care servește
Smulge-n zbor câte-o şindrilă*. la acoperitul caselor
B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să prezinţi mesajul/o idee din textul
citat. 16 puncte
39
I B.
Mesajul unui text liric (model)
Introducerea: Mesajul textului literar reprezintă opinia autorului față de tema abordată,
− definiție a exprimată cu ajutorul mijloacelor specifice genului respectiv, fie el epic, liric sau
mesajului dramatic. Poezia "Toamna" de Octavian Goga, operă lirică, transmite
− formularea
sentimente de melancolie, de tristețe care cuprind omul la instalarea toamnei.
unui mesaj
Cuprinsul: Primele patru strofe ale textului reprezință o descriere a naturii toamna.
Argumentul 1: Domină imaginile vizuale în primele două strofe, poetul observând cu tristețe cum
− prezentarea bruma îngheață plantele: Firelor de lămâiţă/ Li se uscă rădăcina. Cerul este și el
secvențelor
trist, apăsător, prin cromatica sumbră (Norii suri îşi poartă plumbul), iar plantele
lirice prin care
se transmite câmpului îi evocă autorului tot o imagine tristă, a unui om zdrențuit. Vântul
mesajul schimbă natura imaginilor, care devin motorii. Casa parcă suferă și ea,
neputincioasă în fața vântului, ca și nucii bătrâni. Cântecul unui pui de ciocârlie
pare și el trist și este acela care trezește cele mai intime tristeți și în sufletul eului
liric, care lăcrimează.
Argumentul 2: Starea de tristețe profundă simțită de eul liric în ipostaza sa de contemplativ

− discutarea este gradată pe parcursul textului și susținută de elementele stilistice. Astfel, există
mesajului, cu în primul rând un vocabular care se încadrează în câmpul semantic al tristeții: se
observații de
uscă, zdrențuit, tremură, fără milă, smulge, plânge, lacrimă. De asemenea, natura
ordin stilistic
toată este percepută ca o ființă în suferință, personificarea intervenind frecvent:
norii își poartă plumbul, porumbul tremură cu podoaba zdrențuită, vântul este fără
milă, vifornița e păgână, iar puiul de ciocârlie plânge. Strofa finală marchează cel
mai puternic empatia eului liric la această stare generală, imaginea fiind aproape
dramatică, atât prin trăirea intensă (o lacrimă-mi învie), cât și prin adresarea
directă către ființa neajutorată ( ― Ni se-aseamănă povestea,/ Pui golaş de
ciocârlie.) La nivelul structurii, rima imperfectă, încrucișată și ritmul trohaic susțin
tonalitatea tristă a poeziei.
Încheierea: În concluzie, prin intermediul imaginilor artistice și al descrierii poetice ,

Concluzia, autorul transmite cititorului o stare de tristețe profundă la sosirea toamnei
formulată nemiloase, care anunță înghețarea naturii întregi.
subiectiv
40
Hallstatt este un mic sat așezat pe malul lacului Hallstätter See, în centrul Austriei, nu departe
de Salzburg. Acest sat este descris în ghidurile de turism ca fiind unul dintre „cele mai frumoase sate
din lume”. Mina de Sare este considerată cea mai veche din lume. Acolo te așteaptă o fascinantă
poveste despre trecutul omului.
„O civilizație a sării veche de 4.500 de ani", scrie pe un panou de lângă o parcare, pe
marginea lacului. Pentru Hallstatt, sarea a fost o linie a vieții de -a lungul mileniilor. A adus și
prosperitate, datorită legăturilor comerciale aduse de „aurul alb” din adâncuri. Dar a adus și multă
tristețe, mineri îngropați sub galeriile prăbușite încă de acum peste două mii de ani. Mândria locului
este salina. Localnicii spun că e cea mai veche mină de sare din lume și le spun turiștilor că aici există
cele mai vechi scări de lemn din lume, vizibile încă după 35 de secole.
Ocnele de sare din Hallstatt sunt accesibile cu un funicular, în preţul de 22 de euro fiind
incluse transportul dus-întors şi vizitarea minei. […] Mai întâi, turiştii, atât cei tineri, cât şi cei
vârstnici, alunecă pe nişte tobogane de lemn foarte înclinate, pentru accesul în diferite spaţii. Apoi
asistă la scurte proiecţii multimedia cu prezentări referitoare la tehnologia de exploatare a sării sau
ilustrând importanţa minei, a cărei vechime este considerabilă – între 4.500 şi 7.000 de ani. Într-o
încăpere cu un lac subteran sunt proiectate pe pereţi animaţii legate de modul de viaţă al minerilor de
altădată, iar în alta este relatată istoria „omului în sare”, adică a unui schelet perfect conservat, datat
din preistorie, găsit aici în secolul al XVIII-lea de cei care s-au încumetat să pătrundă în măruntaiele
muntelui. Legendă sau adevăr, povestea este „frumos ambalată”, adică bine pusă în scenă de un
manechin vorbitor, şi relatată turiştilor care au auzit în treacăt de acest mit.[...]
(Alina Baranovschi, Salina din Hallstatt, Legenda omului din sare, în revista Terra Magazin, Nr.12)
B. Redactează o compunere de 150 – 300 de cuvinte, în care în care să îţi exprimi interesul faţă de
informaţiile oferite de acest fragment. 12 puncte
– să prezinţi două motive pentru care textul prezintă interes;
– să valorifici secvenţele din text pentru motivarea interesului faţă de informaţiile oferite de text;
– să te înscrii în limitele de spaţiu indicate.
II B. Preistoria, primele forme de inteligență, omul străvechi, reprezintă pentru oricine teme extrem de
incitante pentru că, fiind atât de îndepărtate în timp, sunt întotdeauna învăluite în mister. Desigur, un
articol cu o astfel de temă consider că este foarte interesant.
În primul rând, articolul atrage încă de la primul alineat, care ne anunță că Hallstatt este unul
dintre „cele mai frumoase sate din lume” și găzduiește cea mai veche mină de sare din lume.
Asemenea superlative sunt o introducere cum nu se poate mai potrivită. Aflăm, apoi, informații exacte
despre salină, care a adus prosperitate, dar a presupus și sacrificii (chiar și astăzi munca în mină e
periculoasă, ne putem imagina cum era acum... 4500 sau chiar 7000 de ani!). Informațiile științifice nu
41
se opresc aici: localitatea găzduiește cea mai veche mină, cele mai vechi scări din lemn care s -au
păstrat, un schelet preistoric perfect conservat.
În al doilea rând, textul este eficient și ca ghid turistic, pentru că aflăm că pe malul lacului este
o parcare, că accesul în mină se face cu un funicular, că vizitarea costă 22 de euro, că în mină poți
viziona scurte proiecții multimedia pe diverse teme și că există chiar un manechin vorbitor care ne
povestește legenda „omului în sare”.
Așadar, atât pentru informațiile științifice, cât și pentru cele turistice, articolul citat se
dovedește de interes pentru publicul -țintă.
42

Modelrez

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Modelrez

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Varianta 1

SUBIECTUL I (40 de puncte)

Demonstrarea apartenenței la genul epic (model)

(Grădinile Suspendate din Babilon (Grădinile Semiramidei), https://ro.wikipedia.org/wiki/)

B. Redactează o narațiune de 150 – 300 de cuvinte, în care să prezinți o întâmplare petrecută la

În compunerea ta, trebuie:

Discutarea mesajului unui text epic (model)

Încheierea: În concluzie, prin intermediul dialogului dintre personajele sale, autorul a

SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)

(Arderea Bibliotecii din Alexandria, http://www.descopera.org/)

Exprimarea unei opinii - text argumentativ (model)

Introducerea: O bibliotecă este o avere în sine, depozitara muncii de cercetare și creație a

Cuprinsul: În primul rând, biblioteca era nu doar un depozit de carte, ci și o gazdă

În al doilea rând, clădirea adăpostea și o incredibilă colecție de

SUBIECTUL I (40 de puncte)

(Nicolae Filimon, Roman Năzdrăvan)

B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenen ța la specia

Introducere: Basmul folcloric este o specie epică, de dimensiuni relativ mari, cu

(J. R. R. Tolkien – Hobbitul)

Rolul descrierii în textul epic

SUBIECTUL I (40 de puncte)

B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să caracterizezi personajul din

SUBIECTUL I (40 de puncte)

(Băiatul de aur, http://pentruvoi.wordpress.com/2013/05/17/povesti-japonezerepovestite)

SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)

Text literar Text nonliterar

─ prezența termenilor cu sensul propriu, eventual

─ textul este redactat în proză

─ poate fi în versuri sau în proză

SUBIECTUL I (40 de puncte)

Introducere: Descrierea, alături de narațiune și dialog, reprezintă un mod de

SUBIECTUL I (40 de puncte)

Citește următorul text:

B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenen ța la specia

Consider că textul propus spre analiză este un pastel, deoarece prezintă

Argumentul 2: În al doilea rând, modul de expunere este descrierea artistică. Natura

Încheierea: Concluzia În concluzie, având în vedere tema și utilizarea descrierii artistice ca

Demonstrarea apartenenței la specia doină (model)

Consider că textul propus spre analiză este o doină, deoarece prezintă

Argumentul 2: În al doilea rând, sunt evidente elementele tradiționale, care includ

Încheierea: Concluzia În concluzie, având în vedere apartenența la genul liric, precum și

Compunere descriptivă (model)

B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența la genul

Demonstrarea apartenenței la genul dramatic (model)

Introducere: Genul dramatic reunește operele literare scrise pentru a fi reprezentate

Consider că textul propus spre analiză aparține genului dramatic,

Argumentul 2: În al doilea rând, singurul mod de expunere folosit este dialogul.

De asemenea, textul este structurat ca în orice piesă de teatru: se

Încheierea: În concluzie, având în vedere prezența dialogului ca unic mod de

Copacii au un hohot de râs

Lumea se închide perfect

(Marin Sorescu, De două ori)

B. Redactează o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motivezi apartenența textului la

În primul rând, poezia poartă amprenta inconfundabilă a autorului, fiind o reprezentare

SUBIECTUL al II-lea (36 de puncte)

Peste creştet de dumbravă Îl ascult şi simt subt gene

Şi cum de la miazănoapte (Octavian Goga, Toamna)

Argumentul 2: Starea de tristețe profundă simțită de eul liric în ipostaza sa de contemplativ

Încheierea: În concluzie, prin intermediul imaginilor artistice și al descrierii poetice ,

You might also like