You are on page 1of 1

Temă 15 noiembrie 2022

1. Cercetător în fizică – cod 211102


Profesor universitar – cod 231005
Cercetător în biologie – cod 213136

2. Competențe necesare:
a) Capacitatea de a înțelege și rezolva probleme complexe
b) Cunoștințe interdisciplinare și multiculturale
c) Creativitatea – în condițiile în care tot mai multe sarcini pot fi
îndeplinite de mașini, iar automatizarea este un proces care avansează
constant, este necesar ca oamenii să vină cu soluții ingenioase și să se
ocupe de lucrurile care depășesc sfera capacităților unor programe,
deci tocmai ceea ce implică un nivel sporit de creativitate. Ceea ce nu
poate fi încadrat în tipare, o soluție inedită, un element de noutate,
alături de interacțiunea și colaborarea între oameni sunt cerințe
indispensabile în contextul actual și viitor.

3. Scrisoare de intenție

Stimate Domnule Director,

În urma anunțului dumneavoastră de angajare pentru postul de asistent


de cercetare în cadrul Institutului Național de Cercetare în Fizica Plasmei,
Laserilor și Radiației, am decis să vă adresez această scrisoare de intenție.
Am absolvit Facultatea de Fizică a Universității din București, iar în
momentul de față sunt masterandă în cadrul acesteia. Cursurile urmate în
anii de studenție, precum și implicarea în proiecte de cercetare și
participarea la programe ERASMUS+ la alte universități mi-au conferit o
bază stabilă de cunoștințe în privința activităților desfășurate în cercetare.
Sunt o fire analitică și curioasă, cu bune cunoștințe ale metodei științifice,
dobândite in experiența mea anterioară de cercetare, responsabilă, hotarată,
interesată in perfectionarea profesională in domeniul fizicii. Îmi doresc sa
am sansa de a lucra în Institutul dumneavoastra, unde as putea sa-mi pun
in evidenta capacitățile intelectuale și să acumulez experiență pentru a
îndeplini sarcinile si scopurile institutului, cât și pentru dezvoltarea carierei
mele.
Daca veți considera că motivația si calificarea mea sunt potrivite pentru
obținerea unui loc în cadrul Institutului dumneavoastra, sunt disponibilă in
orice moment pentru a fi contactată in vederea discutării detaliilor unei
posibile colaborări, în urma concursului și a interviului.

Cu deosebită considerație,
Popa Irina – Elena

You might also like