SUBIECTE IDR

1. DACIA – PROVINCIE A IMPERIULUI ROMAN

Incă de la mijlocul sec I d.Hr teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra a fost inclus in
provincia romană Moesia. In vara anului 106, in prezenta imparatului Traian si pe baza unei legi
provinciale a fost organizata Provincia Imepriala Dacia. Aceasta cuprindea spatiul intracarpatic
pana catre cursul superior al Somesului Mare, Banatul si Oltenia pana la Jiu.
La moartea lui Traian in 117, a izbucnit in Dacia o puternica rascoala a dacilor indreptata
impotriva ocupatiei romane. Din ratiuni strategice, noul imparat Hadrian va proceda in anii 118-
119 si 120-123 la o noua reorganizare a Daciei, initial in Dacia Superior si Dacia Inferior, iar
ulterior se va crea si Dacia Porolissensis. Ultima reorganizare a Daciei avand loc in 168 in timpul
imparatului Marcus Aurelius.
In interiorul provinciei au luat nastere comunitati urbane clasificate după importanta lor ca
municipii si colonii. Cel mai mare oras a fost Colonia Ulpia Traiana Sarmizegetusa considerata
la inceputul sec III o adevarata metropolis.
Conducerea oraselor revenea sfatului si magistratilor municipali iar la nivelul comunitatilor
rurale isi exercitau autoritatea prefectii si primarii

2. ELEMENTE DE DREPT LA DACI – ÎNAINTE DE CUCERIREA

ROMANĂ
Puterea supremă în stat o avea conducatorul statului, numit rege, care vine la tron nu prin
mostenirea acestuia ci ca urmare a eligibilitatii (cel mai vrednic, cel mai viteaz). Alaturi de rege
se afla marele preot, care in afara de atributii religioase are si atributii judecatoresti.
Cât priveste familia, se face distinctie intre perioada inainte de Burebista si perioada din
timpul domniei acestuia. Astfel, in prima perioada există date ca tracii si geții uzau de poligamie,
insa dupa venirea lui Burebista, care a restatornicit puterile poporului său prin disciplină,
cumpătare și activitate, dacii au ajuns sa considere casatoria ca o legatura permanenta intre
barbat si femeie.
 Forma proprietății la daci era indiviziunea, iar in ceea ce privește comerțul, fiind producatori,
dacii faceau comert cu popoarele vecine, folosind pentru tranzacții instrumente juridice.

3. INSTITUȚII JURIDICE ÎN DACIA – PROVINCIE ROMANĂ

Dreptul societății romane în sec II d.Hr este dreptul clasic, dreptul roman din epoca clasică,
epocă ce corespunde cu ființarea Daciei ca provincie romană.
Argumentul material, scris, pentru influența mare a dreptului roman in Dacia, sunt ,,tăblițele
cerate”. Acestea sunt documente din primii 60 de ani ai stapanirii romane, gasite la Rosia
Abrudului. Intalnim in continutul acestora o serie de institutii de drept roman:
1. CETĂȚENIA – locuitorii statului au fost împărțiți in cetateni(descendentii celor 3 ramuri
ale poprului roman Ramnes, Tities, Luceres), peregrini (poparele cucerite) si latini
(originari din afara Romei).
- Cetatenii aveau drepturi depline: jus sufragii (dreptul de a alege), jus honorum
(dreptul de a fi ales magistrat), jus militiae (dreptul de a fi soldat), munus judicis
(capacitatea de a fi judecator), jus cunubii (dreptul de a incheia o casatorie valabila),
jus commercii (dreptul de a incheia acte juridice), testamenti fictio (dreptul de a
transmite averea prin testament).
- Peregrinii nu aveau drepturi publice, dar se bucurau de jus gentium si de dreptul lor
national
- Latinii aveau numai drepturi private bucurându-se de jus Latii;
- O alta categorie de cetateni erau libertii (cei eliberati din sclavie), care se bucurau de
jus commercium
2. PROPRIETATEA– in timpul Legii celor 12 table, proprietatea comuna isi pierde
autoritatea, forma de proprietate fiind cea individuala. Denumirea era de Dominium ex
jure Quiritium, proprietatea quiritara ce impunea 3 conditii:
- Titularul nu putea fi decat cetatean roman si capabil de a exercita jus commercii;
- Obiectul sa fie susceptibil de proprietate quiritara;
- Proprietatea quiritara putea fi dobandita numai prin modurile recunoscute expres de
jus civile, adica pentru inceput si multa vreme mancipatio, iar mai tarziu prin in iure
cessio si usucapio;
 3. SUCCESIUNEA – transmisiunea proprietato mortis causa nu se putea face intre peregrini
prin testament. Nici succesiunea ab intestat (dupa lege) nu li se aplica decat conform legii
lor;
4. FAMILIA– la inceput tatal avea drepturi desăvârșite privind averea, drepturi de viata si
de moarte privind sotia si copiii, insa in timpul cuceririi romane in Dacia, aceste drepturi
se restrâng. Dispare dreptul de viata si de moarte asupra copiilor si asupra sotiei (exceptie
adulterul), iar fiul dobandeste dreptul de a administra propria avere (peculium). Vechea
forma de rudenie, agnatiunea, este inlocuita cu rudenia de sange, cognatiunea. Apare
casatoria sine manu, femeia ramanand in acest caz ruda cu familia sa si proprietara a
averii sale.
5. CONTRACTELE – puteau fi verbale, contractul verbal fiind o institutie de dreptul
gintilor, si scrise. Intre cetatenii romani contractele se incheiau dupa legea romana, iar
intre peregrini dupa jus gentium.

4. INCEPUTURILE ORGANIZARII POLITICO-INSTITUTIONALE

LA ROMÂNI
Izvoarele arheologice au completat informatiile din cronicile vechi referitoare la existenta
celor 3 voievodate în Banat, Crisana si Transilvania. Primul era condus de Glad si avea capitala
la Morisena, al doilea era condus de Menumorut cu centrul la Biharea, iar al treilea era condus de
Gelu, cu capitala la Dăbâca.
Toate cele trei voievodate au luptat cu triburile maghiare conduse de Arpad si Tuhutum, insa
doar statul lui Menumorut a fost anexat de maghiari.
Realitatile politice de la sud de Carpati, surprinse in Diploma Cavalerilor Ioaniți din 1247, se
origineaza firesc intr-o evolutie politica anterioara. Cercetarile arheologice surprind pentru
mijlocul sec VIII, in teritoriul dintre Carpati si Dunare, o societate autohtona aflata in plin
progres economic si organizata politic in voievodate: a lui Litovoi, in zona Targu-Jiului si
Hategului, a lui Seneslau in zona Arges-Muscel si ale lui Ioan si Farcas in vestul Munteniei,
alături de Țara Severinului.
 5. GENEZA DREPTULUI CONSUETUDINAR
Existența comunităților vicinale pe teritoriul tarii noastre a impus existenta unor norme de
organizare, administratie, regimul persoanelor, al bunurilor, obligatii, pedepse, relatii
intercomunitare.
Exista argumente lingvistico-juridice de continuitate romană, termeni din domeniul dreptului
public ca drept-dreptate, jude-judecare-judecator, domn-domnie, precum si termeni din domeniul
dreptului privat: barbat, femeie, fin, fiica, frate, sora, nepot, cumnat...
Daca aplicarea dreptului roman in domeniul dreptului privat a fost conditionata de regimul
juridic al persoanelor, desigur ca odata cu retragerea stapanirii romane, cei ce au ramas,
cunoscand prea putin despre acesta nu au putut fi in mare masura influentati. Nu acelasi lucru
este insa valabil si in domeniul dreptului public. Astfel, o serie de prevederi ce corespundeau
intregii populatii, cum ar fi realizarea justitiei, s-au putut pastra si dupa retragerea romana, prin
acceptarea lor ca necesare de catre obste.

6. ELEMENTE NORMATIVE VICINALE

Primul aspect care trebuie tratat in acest subiect este existenta comunitatilor vicinale. Aceste
comunitati erau conduse de catre o capetenie initial eligibila si ulterior ereditara care era ajutata
de un consiliu restrans, format din batranii satului . In ceea ce priveste:
PERSOANELE. Familia se prezenta ca o „familie lăstar” cu un sistem patrilineal si patrilocal
si cu aspecte de endogamie vicinala si exogamie patronimica. In privinta casatoriei trebuie sa
retinem obligativitatea varstei mai mari a mirelui si pastrarea ordinii varstei la casatorie.
BUNURILE. Se face distinctie intre bunurile miscatoare si nemiscatoare.In afara de oameni
puteau fi stapani ai bunurilor si duhurile bune sau rele, de aceea locurile care nu apartineau
nimanui aveau un regim special (de exemplu:podurile peste ape sau hotarele).
PROPRIETATEA. Este cunoscuta atat proprietatea devalmasa cat si proprietatea
personala.”Devalmasia romaneasca” nu este sinonima nici cu „coproprietatea romaneasca”(care
implica proprietatea individuala), nici cu „proprietatea colectiva” (in care membrii comunitatii au
doar un drept vremelnic de folosinta).
- Obiectul proprietatii devalmase era fondul funciar, partile fiind desemnate anual prin
tragere la sorti pentru agricultura,iar padurea,izlazul si apele erau folosite in comun.
- Obiectul proprietatii personale era format din gospodaria si terenul afectat ei.
 OBLIGATIILE. Contractele verbale erau precumpanitoare, iar cuvantul dat lega partile ca si
datul mainii, ambele procedee avand sensuri magice. Este folosit juramantul. De exmplu,
vanzarea-cumpararea impunea anumite forme de publicitate, iar in cazurile bunurilor imobiliare
opera preemțiunea.
SUCCESIUNEA.Este o institutie cu un deosebit continut social. Aceasta devine tot mai
transmisibila, conform criteriilor determinate de obiceiul pamantului, proprietatea va trece
urmasilor celui decedat. Forma initiala a transmisiunii a fost numita AB INTESTAT. Obiectul
acestor transmisiuni erau bunurile proprietate personala.
INFRACTIUNI SI SANCTIUNI. Predominau infractiunile contra persoanelor si nu cele
contra bunurilor. Astfel, furtul era considerat un lucru lipsit de sens,se considera furt doar cand
se lua un bun cu un alt scop decat consumul imediat.

7. VECHIUL DREPT ROMÂNESC JUS VALACHICUM

Odata cu afirmarea statelor românești, populatia acestor teritorii avea o vechime de peste o
mie de ani. Dupa retragerea romană, dreptul nu s-a conservat în formă scrisă, rămânând însă
peste veacuri o serie de obiceiuri, cutume, ,,jus valachicum ab antiquo”, care împreună formează
asa numitul drept obisnuielnic, drept cutumiar sau drept consuetudinar.
Primele documente scrise ce atesta existenta unei legi vechi românești sunt în Moldova, cele
din 30 sept. 1445 si 8 febr. 1470.
,,Jus Valachicum” sau ,,Jus Valchorum”, a fost sistemul de reglementare obisnuielnică de
obște în descompunere, pe care un stat feudal, străin, l-a receptat, recunoscându-i aplicarea în
rândurile unei populații românești.
Existența acestui drept valah în țările vecine unde locuiau români este argumentul de
persistență, supraviețuire a unui străvechi drept consuetudinar român.

8. IZVOARE SCRISE ALE DREPTULUI FEUDAL

Alaturi de cutuma, numită pravo, zekon, obicei în Tara Românească si Moldova, ritus, lex,
jus in Transilvania, intalnim ca importante izvoare ale dreptului normele scrise, numite pravile in
Tara Romaneasca si Moldova si legi, constitutio, decrete in Transilvania.
S-a sustinut de catre unii cercetatori ca prima pravila ar fi cea intocmita pe vremea lui
Alexandru cel Bun, insa existenta sa ramane la nivelul ipotezelor. Marile pravile românești se
tiparesc in secolul XVII: Pravila cea mica sau Pravila de la Govora, tiparita la Govora de catre
Matei Basarab.
In Tarile române, pe langa dreptul cutumiar si dreptul scris, promulgat, dupa regulile
timpului s-au aplicat in anumite situatii si regulile bizantine: Basilicalele, Hexabiblosul..
In Transilvania, dreptul scris a fost cuprins in primul rand in decretele regale. Cele mai multe
decrete fiind reunite in Corpus Juris Hungarici. Dintre statute, pentru Transilvania ne interesează
Statuto jurium muncipalium Saxonum. Dreptul scris transilvan a fost cuprins intr-o serie de
coduri si colectii, cea mai veche fiind Tripartitul lui Stefan Werboczi, aparut la Viena in 1517.
In ceea ce priveste perioada dominatiei habsburgice in Transilvania, legile si codificarile au fost
conservate si puse in vigoare prin Diploma Leopoldiană din 1691, ce cuprindea norme
constitutionale si administrative privind integrarea si organizarea Transilvaniei ca parte a
Imperiului Habsburgic.

9. INSTITUTII JURIDICE IN PERIOADA FORMĂRII STATELOR

MEDIEVALE ȘI PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL SEC XVIII
Institutiile juridice erau: proprietatea, persoanele, familia, obligatiile si contractele,
mostenirea, infraciunile si pedepsele, procedura de judecata.
PROPRIETATEA. Diferențierea proprietatii imobiliare după titular a dus la crearea
următoarelor categorii:
a) Proprietatea domnească în Tara Românească si Moldova si proprietatea regală in
Transilvania a cuprins initial terenurile neintrate in proprietatea individuală, pamanturile
pustii, mostenirile vacante
b) Proprietatea feudalilor laici – o constituie bunuri mobile si immobile, care se dobandeau
atat pe cale originara cat si derivata
c) Proprietatea bisericeasca sau clerica - apartinea bisericii si provenea fie din danii
domnesti, regale, fie din donatii particulare;
d) Proprietatea taranească – era mobiliara si imobiliara; in Tara Romaneasca si Moldova nu
numai taranii liberi aveau un drept de proprietate ci si cei dependenti. In Translvania,
proprietatea individuala este recunoscuta atat la taranii români cât si la unguri sau sași;
e) Proprietatea funciară urbană – aceasta categorie a cunoscut forme diferite după cum avea
ca titular pe domn, pe feudali sau chiar pe târgoveți.
PERSOANELE. Notiunea de persoana are o semnificatie dubla:
a) Persoanele fizice – erau identificate prin nume si domiciliu. Cat priveste capacitatea
juridica, se face distinctie intre capacitatea de folosinta si capacitatea de exercitiu, astfel:
- Capacitatea de folosință – avea orice fiintă omenească incepând cu momentul nasterii
(conceptiei) si pana la deces sau dovedirea mortii prezumate. A fost inegala in functie
de situatia juridica a persoanei
- Capacitatea de exercitiu – era marcata in primul rând de doua elemente:varsta si
sexul, care erau incapacitati temporare sau definitive de exercitiu in legatura cu
diferite drepturi.
b) Persoanele juridice sau morale – erau bisericile, manastirile, episcopiile, fiscul…
FAMILIA. La baza familiei statea casatoria ,,unirea barbatului cu femeia, realizand o
comunitate pentru intreaga viata, prin impartasirea dreptului divin si uman.” Forma de
rudenie era cognatică, gradele de rudenie stabilindu-se in linie dreapta si in linie colaterala.
OBLIGAȚIILE ȘI CONTRACTELE. Principalul contract real era donatia, donatorul putand
fi domnul tarii, diferiti particular, manastirile sau alte locasuri de cult. Din cadrul contractelor
consensuale, contractul de vanzare – cumparare ocupa un loc important, desi in cadrul unei
proprietati funciare conditionate, constituia in Tara Romaneasca si Moldova o exceptie.
MOȘTENIREA. Caracteristică dreptului feudal este substituția fideicomisară, libertatea prin
care dispunătorul impune donatarului sau legatarului său să pastreze până la moarte, fara a le
greva de drepturi reale, bunurile primite in scopul de a le transmite la acea data altui
beneficiar.
INFRACTIUNI SI PEDEPSE. Infractiunile pot fi grupate in: abateri de la normele religioase,
infractiuni indreptate impotriva domnului si statului, infractiuni impotriva vietii, infractiuni
impotriva integritatii corporale, infractiuni contra proprietatii, infractiuni contra bunelor
moravuri, cea mai grava fiind infractiunea impotriva domnului si statului.
Pedepsele in sistemul penal medieval sunt: pedepse corporale, pedepse privative de libertate,
pedepse pecuniare, pedepse accesorii sau complementare.
PROCEDURA DE JUDECATA. Competența in judecarea cauzelor conform organizarii
judecatoresti feudale revenea, in Moldova si Tara Romaneasca, urmatoarelor organe:
domnul, divanul, anumiti dregatori centrali sau locali, clericii, judecata de catre biserica, etc,
iar in Transilvania existau doua mari categorii: instantele de judecata specific transilvanene
 laice sau eclesiastice si instante generale sau speciale de diferite grade, ale statului feudal sau
ale unor unitati ori organizatii de pe intreg cuprinsul statului din care Transilvania facea
parte.
10. IZVOARELE DREPTULUI DE LA INCEPUTUL SEC XVIII PANA
LA INCEPUTUL SEC XIX. INFLUENȚA DREPTULUI BIZANTIN.
Secolului fanariotismului i-a corespuns influenta neobizantina in domeniul dreptului.
Aproape toate legiuirile acestei perioade se întemeiaza pe legislatia Bizantului – egloge,
basilicale, canoane.
Dintre cele mai importante lucrări din această vreme, două ar fi de semnalat cu prioritate:
Pravilniceasca condică a lui Alexandru Ipsilanti – Mic manual de legi despre buna rânduială și
datoria fiecaruia din instantele si slujbele Prințipatului Valahiei privitoare la Cârmuire, apărute în
grecește și Adunarea cuprinzătoare în scurt din carțile împărăteștilor pravile a lui Andronache
Donici, având la bază atât dreptul greco-roman, cât și obiceiul pământului.
Către sfârșitul perioadei fanariote, alte doua legaturi inchid matricea neobizantismului in
Romania:
1. Legiuirea lui Ion Gheorghe Caragea – lucrare care cunoaste si influenta proaspatului cod
civil francez de la 1804
2. Codul lui Scarlat Calimachi – întărit si promulgat de domnul tarii, la redactarea caruia s-a
avut in vedere ,,cele.......noua coduri europene”
In Transilvania, se mentine si se aplica Tripartitul, Approbatele si Compilatele.

11. ÎNCEPUTURILE MODERNIZĂRII DREPTULUI

Modernizarea dreptului incepe practic în Principate cu ,,Constituția” lui Constantin
Mavrocordat, care își afirma legătura cu valorile europene, prin însăși denumirea de
,,Constitution” si prin publicarea sa în limba de cultură a Europei – limba franceză.
Ca si coordonate ale modernizării dreptului în țările române am aminti: problema codificării
dreptului, ilustrată prin Codul Calimachi; începuturile suprimării pluralismului feudal de sisteme
de drept paralele; încetățenirea codurilor specializate pe ramura modernă de drept; procesul de
formare a unei limbi a dreptului și a unei terminologii juridice bogate fără impreciziune și
compatibile cu structura latină a limbii comune; importanța dată în învățământul juridic înalt –
cursurile înalte de legi și profesori români – se constituie ca o altă coordonată a modernizării
dreptului.

12. GENEZA SI INTRODUCEREA REGULAMENTELOR ORGANICE

Sistemul domniilor pamantene a fost suspendat incepand din 1828, cand in urma razboiului
ruso-romano-turc, Tara Romaneasca a fost ocupata de trupele tariste. Potrivit Conventiei de la
Akerman si Tratatului de la Adrianopol, în Țarile române urmau sa se adopte Regulamentele
organice cu scopul modernizării întregii vieți sociale si de stat.
Regulamentele organice au fost elaborate in timpul si din initiativa administratiei ruse. Înca
din anul 1828 s-au format doua comisii, una pentru Tara Romaneasca si cealalalta pentru
Moldova, care au fost formate din 4 boieri, 2 numiti de Rusia si 2 alesi, si un secretar, care sub
conducerea viceguvernatorului rus au trecut la elaborarea regulamentelor organice.
Aceste regulamente au fost aprobate in 1830 de catre adunarile obstesti extraordinare si apoi
au fost intarite de catre Poarta
Ele instituiau ideea si practica statului modern, fiind aproape identice pentru cele doua tari.
De asemenea, ele au continut si prevederi progresiste, care au favorizat modernizarea unor
sectoare ale societatii romanesti.

13. PROGRAME ALE REVOLUȚIEI ROMÂNE DE LA 1848-1849

a) Programe ale revoluționarilor moldoveni
Revoluția românească a debutat in Moldova, la Iasi, in data de 27 martie – 8 aprilie 1848.
Adunarea constituita ca o reprezentanță a tuturor claselor sociale și grupărilor politice a
însarcinat o comisie sa redacteze un program de revendicari, intitulat Petiția proclamațiune a
boierilor și notabililor moldoveni. Programul preconiza in cele 35 de puncte o restructurare
moderată a sociatății moldovene.
În condițiile teroarei declanșate de domn, a amenintarii țariste, revoluția nu s-a putut dezvolta
plenar. Totusi, revoluționarii moldoveni au continuat să lupte în exil, participâd la evenimentele
revoluționare din Transilvania și Țara Românească.
b) Revoluția în Tara Românească
 Comitetul revoluționar muntean constituit în jurul societatii secrete ,,Frăția” si-a intensificat
actiunile in lunile aprilie – mai 1848. S-a fixat izbucnirea simultană a revoluției in mai multe
centre, definitivându-se programul revoluției în 22 de puncte. Datorita masurilor represive luate
de autoritati, revolutia a izbucnit doar la Izlaz, unde au fost citite Proclamația si programul
revoluționar.
La 11 iunie 1848, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost nevoit să accepte, sub presiunea
manifestatiilor populare, programul revoluționar si formarea unui guvern provizoriu în
componența caruia au intrat: Nicolae Balcescu, Ion Heliade Radulescu, Ion C. Bratianu,
C.A.Rosetti.
c) Revoluția in Transilvania
Izbucnirea la mijlocul lunii martie 1848 a revoluției în Ungaria a activizat si elita românească
din Transilvania, generând noi speranțe. Intenția nobilimii maghiare de a uni Transilvania cu
Ungaria a provocat din partea românilor primele actiuni de protest.
Programul revoluționar a fost redactat in 16 puncte cu prilejul Marii Adunari Nationale de la
Blaj, intitulat Petiția națională. Se solicita in primul rand independenta nationala a natiunii
române si egalitatea in drepturi cu celelalte națiuni din Transilvania.
Intr-un final, după o a treia adunare organizata la Blaj, s-a proclamat ruptura cu guvernul
revoluționar maghiar, elita românească îndreptându-se spre o nouă alianță cu Austria liberală si
constituțională. Astfel, noua constituție din 4 martie 1849 statua restaurarea autonomiei
Transilvaniei, dreptul românilor de a ocupa funcții publice, de a participa la viata politică, etc.

14. CONTINUAREA PROCESULUI DE MODERNIZARE A

DREPTULUI
Caracteristicile perioadei 1821-1831 sunt realizările în domeniul unei codificări moderne:
Proiectul de constituție a ,,cărvunarilor” moldoveni ca și ,,Criminaliceasca condică” din 1826.
În perioada 1831-1848 este vădită orientarea către dreptul francez, atât în Tara Romaneasca,
cât și în Moldova. Baroul avocaților folosește pozitiv modelul francez pentru a se îndrepta spre
profesionalismul de tip universitar, adoptând înclinația naturală spre oratoria de bază a vremii.
Perioada 1848-1849 se înscrie în linia procesului de modernizare a dreptului, un rol
important reținându-se învățământului juridic românesc. În preajma unirii de la 1859, procesul de
modernizare a dreptului își aducea contribuția sa în desfășurarea tuturor marilor probleme
naționale ale vremii.

15. GERMENII CONSTITUȚIONALITĂȚII ÎN TĂRILE ROMÂNE

Actele Revolutiei de la 1848 pot fi considerate germenii viitoarelor constitutii. În ,,Proiectul
de constituție” din Moldova, in art 1 se proclama Moldova stat constitutional, art 2 prevedea
autonomia internă deplină, art 3 prevedea că exercițiul suveranitatii nationale este încredințat,
prin alegere, Adunarii obstesti si domnului. Actul cuprindea si un capitol referitor la drepturi si
libertati.
In adunarea de la Blaj de pe Campia Libertatii se cerea adoptarea unei noi constitutii pentru
Transilvania si ca aceasta sa nu fie unita cu Ungaria.
Actul de la Islaz, poate fi caracterizat ca o adevarată constituție deoarece cele 22 de puncte
(ex: domn responsabil ales pe 5 ani, imputinarea listei civile, dreptul judetului de a-si alege
dregatorii, drepturi si libertati cetatenesti) sunt reglementari caracteristice constitutiei moderne.
Adunarile ad-hoc, create conform Tratatului de la Paris, au indeplinit o activitate de organe
reprezentative. Natura juridica a actelor ce le-au adoptat au un caracter fundamental, potrivit
organului de la care emană.
Dieta de la Sibiu a fost o Dieta ce a functionat in Transilvania intre 1863 si 1864 si faptul ca
natiunea română a detinut majoritatea mandatelor de depuati a adus un beneficiu Transilvaniei.

16. IZVOARE ALE DREPTULUI ÎN PERIOADA 1822-1859

In această perioada se semnaleaza un declin al obiceiului si chiar daca nu se interzice
aplicarea lui, se contureaza tot mai mult primatul legii scrise.
Principalele izvoare, din Tara Romînească și Moldova, în enumerare ar fi:
- programul Revoluției de la 1821 în Tara Românească, îndeosebi ,,Cererile norodului
românesc”,
- Proiectul așa numitei ,,Constituții” din 1822 a cărvunarilor moldoveni;
- Regulamentele organice ale Tării Românești si ale Moldovei;
- Proclamația de la Islaz în Tara Româmească;
- Proiectul de Constituție pentru Moldova alcătuit de M. Kogălniceanu;
 - Actele adunărilor ad-hoc din Tara Românească si Moldova;
În Transilvania nu sunt de semnalat noi izvoare de drept, dar trebuie menționată editarea unor
lucrari juridice in limba română: ,,Sfetnicul împăratului tălmăcește poporului legile cele nouă” și
,,Comentariu la prea înaltă patentă din 21 iunie 1854 pentru Ardeal”.

17. INSTITUȚII JURIDICE ÎN PERIOADA 1822-1859

Instituțiile juridice din această perioadă sunt: Proprietatea, Persoanele, Familia, Obligatiile
contractuale, Succesiunea, Normele de drept comercial, Infracțiuni și pedepse, Procedura de
judecată.
PROPRIETATEA. Regulamentele organice au promovat ideea ,,drepturilor sfinte ale
proprietății”, recunoscând proprietarilor moșiei dreptul de proprietate deplină asupra unei treimi
din moșie. În ceea ce privește bogațiile solului, regulamentele organice prevedeau ca acestea (cu
excepția sării) constituiau proprietatea titularului dreptului de proprietate al suprafetei.
PERSOANELE. Regulamentele organice au înlocuit termenul de ,,stăpân” de moșie cu acela
de ,,proprietar”, boierilor recunoscându-li-se dreptul de proprietate deplină asupra pământului.
FAMILIA. OBLIGATIILE CONTRCTUALE. SUCCESIUNEA. Sunt reglementate de
aceleasi legiuiri din perioada anterioară (perioada formării statelor medievale si pana la inceputul
sec. XVIII), neprezentând particularități.
NORMELE DE DREPT COMERCIAL. Regulamentele organice se ocupa de comert,
proclamând libertataea comerțului în interiorul celor două principate si intre ele, precum si cu
tările străine, exportul de vite, de produse si de orice bunuri comerciale fiind liber, in afara de
restrictiile prevazute pentru asigurarea subzistenței locuitorilor.
INFRACȚIUNI ȘI PEDEPSE. În Regulamentul organic al Tării Românești s-a prevazut
alcătuirea unei condici criminale. Astfel, in 1841 s-a publicat ,,Condica criminalicească partea I”
si ,,Codul penal”, ambele fiind publicat în 1851 cu titlul ,,Condica criminalicească cu procedura
ei”. Cu privire la infracțiuni, alături de cele cunoscute este reglementată si mita, vagabondajul,
răpirea de minori... Cât privește pedepsele, Condica din 1851 prevedea dispozitii de execuție în
favoarea nobililor.
PROCEDURA DE JUDECATĂ. În dispozitiile Regulamentului organic există un capitol
dedicat ,,,Pentru judecători”. Astfel, dintre inovatiile progresiste prevăzute de Regulamentele
organice, amintim: abrogarea dreptului domnului de a judeca, admiterea principiului autorității
lucrului judecat, desființarea cauzei ca mijloc de aflare a adevarului în materie penală. De
asemenea, se organizează profesia de avocat, iar in Tara Romaneasca se creează institutia
ministerului public, reglementând activitatea procurorilor.

18. ACTIVITATEA REFORMATOARE A LUI ALEXANDRU IOAN

CUZA. MODERNIZAREA STATULUI ROMÂN
Domnia lui Al. Ioan Cuza s-a desfășurat în jurul indeplinirii a doua obiective fundamentale:
- Anii 1859-1862 au fost consacrati realizării unirii depline administrative si
legislative;
- Anii 1863-1865 au constituit perioada înfăptuirii unor reforme radicale, necesare
modernizării societății românești.
Printre masurile luate în primii ani de domnie, amintim: unificarea armatei, unificarea
cursului monetar, a serviciilor de vama si telegraf, proclamarea Bucureștiului – capitală a țării,
introducerea impozitului funciar, a actelor de stare civilă, etc.
Cuza a reusit sa faca fata tuturor presiunilor politice si sociale interne, încredințând
conducerea tarii unui guvern de orientare liberală, condus de M. Kogălniceanu, cu care a realizat
reformele fundamentale reclamate de societatea românească.
De asemenea, Cuza a înzestrat țara cu instituții noi, corespunzătoare spiritului epocii. A
fost promulgata o noua lege electorala, au fost decretate legi pentru înființarea învățământului
universitar si reorganizarea învățământul ui primar, ce devenea obligatoriu și gratuit.
In ceea ce priveste politica externă, Cuza a abordat o pozitie curajoasă, anticipând prin
acțiunile sale momentul cuceririi independenței.

19. STATUTUL DIN 1864

În sensul dorinței românilor de a avea un act fundamental, o constituție scrisă, se inscrie
Statutul dezvoltător. Elaborarea unei constituții proprii era o necesitate, insa trebuia gasita
modalitatea, deoarece puterile garante nu doreau modificarea Convenției de la Paris. Cel care a
sugerat soluția a fost marchizul de Moustrie, ambasadorul lui Napoleon al III-lea la
Constantinopol, în cele din urmă, statutul fiind votat de către popor cu o majoritate covârșitoare.
În privința conținutului, Statutul a urmat în special Constituția lui Napoleon al III-lea, care
asigura însemnate puteri monarhului. Consacrând consolidarea statului național român, Statutul
din 1864 a stabilit principiile și normele fundamentale ale organizării de stat burgheze,
constituind temeiul noilor reforme.
Prin natura lui juridică, cât și prin conținutul său, Statutul din 1864 poate fi considerat un ,,act
având valoare și formă juridică de constituție, fiind prima constituție a statului național România.

20. ÎNCEPUTUL PROCESULUI DE UNIFICARE LEGISLATIVĂ

Un deziderat major al domnului Cuza, a fost realizarea unificării legislative a Principatelor.
În Tara Romanească și Moldova la 1859 erau in vigoare pentru aceleasi materii, legi diferite.
Astfel ca, pentru desăvârșirea Unirii, era nevoie in primul rând de unificarea legislativa.
In vederea unificării legislative existau mai multe variante: extinderea legislatiei uneia din
țări asupra celeilalte; preluarea legislației moderne din alte țări, in special Franța; adoptarea
propriei legislații. Astfel, încă din 1859, s-a format o comisie care să traducă legile franceze cu
îndatorirea de a scoate si de a lasa la o parte ceea ce ar fi in ,,flagrantă incompatibilitate cu religia
și cu obiceiurile țării”.
Consiulul de Ministri a numit o comisie din oameni cu cunostinte, care sa se ocupe cat mai in
graba de unificarea legilor si sa pregateasca proiectele pana la intrunirea Adunarii legiuitoare.
Această comisie avea să se ocupe cu unificarea legilor, in ordinea prioritatilor lor. S-a procedat
atât la realizarea unificarii prin realizarea unor coduri românești de inspiratie străină (in materie
civila, penală, provedurala), cat si la unificarea prin extindere (in materie comerciala).

21. CODUL CIVIL

Prioritatea stringentă in matricea codificarii o avea elaborarea Codului Civil. Dupa lovitura
de stat de la 11/23 iulie 1864, domnul a invitat Consiliul de stat să elaboreze un proiect de Cod
civil, cu recomandarea de a avea model proiectul Codului civil italian al lui Pisanelli.
Redactarea proiectului Codului civil român a fost făcută în mai putin de 6 saptamani, in 1864
fiind sanctionat de Cuza, iar la 1 decembrie 1865 intrând în vigoare. În momentul publicarii s-a
numit ,,Codul civil Alexandru Ioan”, dar dupa abdicarea lui Cuza, a fost republicat sub titlul de
,,Codul civil român”.
 Potrivit structurii sale, Codul civil era alcatuit dintr-un preambul sau titlu preliminar si trei
carti: I ,,Despre persoane”, II ,, Despre bunuri și osebitele modificțiuni ale proprietății”, III
,,Despre diferitele moduri prin care se dobândește proprietatea” și dispoziții generale sau finale.
Ca si modelul francez, potrivit Codului civil român, individul este considerat ca bază a
dreptului, urmărindu-se protejarea lui prin asigurarea persoanei sale și prin protecția proprietății
private, precum și prin asigurarea egalității juridice a cetățenilor în fața legii.

22. CODUL PENAL ȘI CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ

Codul penal
În domeniul dreptului penal, principalul izvor de drept l-a constituit Codul penal din 1865
(ramanand in vigoare pana in 1937). Principalele sale izvoare sunt Codul penal francez de la
1810 si Codul penal prusian de la 1851. Codul penal român avea 400 articole si era divizat in
3 carti:
- cartea I cuprinde dispozitii privitoare la pedepse
- cartea II cuprinde norme cu privire la ordine si delicte
- cartea III - materia contraventiilor
Codul a adoptat o clasificare a infractiunilor precum: crime, delicte si pedepse. Ulterior s-au
adăugat unele legi speciale. Dintre acestea, menţionăm:
- Legea din 1906 prin care s-a interzis lucrătorilor din mine să participe la greve;
- Legea sindicatelor, asociaţiilor profesionale ale funcţionarilor statului, judeţelor,
comunelor şi stabilimentelor publice, dată în anul 1909, prin care încetarea lucrului
din cauza grevei a fost calificată infracţiune şi pedepsită cu privarea de libertate până
la doi ani;
- Legile cu privire la securitatea internă şi externă a statului, date în perioada primului
război mondial, prin care erau incriminate fapte precum spionajul, trădarea de patrie
şi nerespectarea obligaţiilor cu privire la păstrarea secretului de stat. Prin intermediul
aceloraşi legi au fost luate măsuri privindorganizarea instanţelor militare pe timp de
război.
Codul de procedură penală
 A fost pus în aplicate la 30 aprilie 1865. Acest cod avand ca denumire oficiala aceea de
Cod de procedură criminală, a avut ca model Codul de instructiune criminală francez, din 1808.
Codul de procedură penală avea 603 articole, primele 12 cuprinzând dispozitii
preliminare, iar celelalte fiind integrate in doua carti: cartea I reglementând descoperierea,
urmarirea si instructia infractiunilor (,,Despre poliția judiciară și ofițerii de poliție care o
exercită”) și cartea II care reglementeaza judecarea proceselor (,,Despre judecată”).
De asemenea, s-a introdus o procedură specială prin legea cunoscută sub denumirea de
Legea micului parchet. Potrivit dispoziţiilor acestei legi, persoanele prinse în momentul comiterii
unor infracţiuni de drept comun puteau fi arestate pe loc şi aduse în faţa procurorului.

23. CODUL DE PROCEDURA CIVILA

Codul de procedură civilă a intrat in vigoare odata cu Codul civil român, la 1 decembrie
1865. Proiectul codului a fost întocmit de Vasile Boerescu, ajutat de Al. Crețianu.
În elaborarea lui s-a pornit de la concepția potrivit căreia normele de procedură civilă sunt
acelea care dau viata intregului drept privat. A avut ca model Codul de procedură civilă a
Cantonului Genevei din 1819 – care era o perfectionare a Codului de procedură franceza din
1806.
Codul de procedură civilă era impartit in 7 carti:
I. Procedura inaintea judecatorilor de plăși (ocoale)
II. Tribunale de judet
III. Curtile de apel
IV. Arbitrii
V. Execuția silită
VI. Proceduri diverse
VII. Dispozitii comune tuturor cărților și dispoziții tranzitorii

24. INSTAURAREA MONARHIEI CONSTITUȚIONALE

Inca de la inceputul sec al XIX-lea, programele politice ale partidei nationale au inscris ca
obiectiv prioritar alegerea unui domn strain. Acesta ar fi putut pune capat nesfarsitelor lupte
interne si ar fi putut asigura un sprijin diplomatic mai stabil. Rezolutiile adunarilor ad-hoc au
formulat printre alte cereri si pe cea a printuui strain, problema eludata insa de Conventia de la
Paris din 1858.
Dupa detronarea lui Cuza, Camera si Senatul au proclamat introducerea monarhiei
constitutionale in tara si alegerea ca domnitor a lui Filip de Flandra, fratele regelui Belgiei, care
ulterior a refuzat. Cu sprijinul diplomatiei secrete a lui Napoleon al III-a si cu acordul
cancelarului Bismark a fost adus in tara ca principe Carol de Hohenzollern Sigmaringen.
Sub locotenența domnească s-a elaborat de către Consiliul de stat un nou proiect de
constituție, inaintat Camerei (Adunarii Deputatilor) la 1 mai 1866. După 13 zile de dezbateri,
proiectul este votat, iar la 30 iunie 1866, domnul Carol depune jurământul pe noua Constitutie a
tarii. A doua zi, 1 iulie 1866, Constitutia a fost publicata in M.O. inlocuind Statutul dezvoltător...
elaborat de Cuza in 1864.
25. PRINCIPIILE ȘI CONȚINUTUL CONSTITUȚIEI DIN 1866
Constituția din 1866 a fost prima Constituție ramânească elaborată de reprezentanții legitimi
ai națiunii române pe baza principiului obținut in 1864 de către Al. Ioan Cuza, acela al
recunoasterii de catre puterile garante a suveranității interioare a tarii.
Constituția a consacrat năzuințele democratice ale națiunii române, statuând principii extrem
de importante pentru funcționalitatea statului:
- Principiul suveranității naționale;
- Principiul separației puterilor în stat;
- Principiul guvernării reprezentative;
- Principiul responsabilității ministeriale;
- Principiul monarhiei ereditare;
- Principiul supremației Constituției față de alte legi;
În acelasi timp, erau înscrise si garantate toate drepturile și libertățile civile proclamate de
Declarația drepturilor omului și ale cetățeanului.
Constituția consacra, pentru prima dată in istoria vietii noastre statale, caracterul indivizibil al
statului român, care va purta de la această dată înainte, numele oficial de România.
Constituția se întemeia pe principiul separatiei puterilor in stat, in sensul ca puterea legislativa
era exercitata colectiv de catre parlament si de catre domn.
Puterea executiva era asigurata de domn si de guvern, domnul beneficiind de doua privilegii
monarhice: inviolabilitatea si irevocabilitatea. Domnul era irevocabil, in sensul ca puterile lui
erau pe viata si erau ereditare. Domnul era inviolabil in sensul ca nu era raspunzator pentru
actele sale.
Puterea judecatoreasca era independentă de puterea executiva si legislativa. In afara de curtile
si tribunalele ordinare, de infiinteaza si curti cu jurati, care judecau crimele, delictele politice si
de presa.

26. REVIZUIRI ALE CONSTITUȚIEI DIN 1866

Constituția din 1866 a avut cea mai mare durabilitate din cadrul sistemului constitutional
românesc. Ea a proclamat principiul rigiditatii constitutionale, in sensul ca acest act fundamental
nu putea fi modificat în acors cu formalitatile stabilite. Totusi, ca urmare a evolutiei istorice,
unele articole au suferit modificari:
Prima modificare s-a facut in octombrie 1879, in urma razboiului româno-ruso-turc, in urma
caruia Romaniei i-a fost recunoscuta independenta. Art. 44 al Tratatului de pace de la Berlin
conditiona recunoasterea independentei Romaniei de revizuirea art. 7 din Constitutia din 1866,
care atribuia cetatenia română numai crestinilor. Astfel, diferentele religioase nu mai constituiau
impedimente la naturalizarea strainilor, care se putea face individual, prin lege.
A doua revizuire constitutionala a avut loc in anul 1884, datorita evolutiei politice, respectiv
transformarea Romaniei in regat. Astfel, erau afectate regimul electoral, prerogativele regelui ca
sef al statului, cele privind intinderea si delimitarea hotarelor tarii, regimul presei si cel al
terenurilor rurale.
A treia revizuire a Constituției din 1866 a avut loc in iulie 1917, in conditiile in care
Parlamentul, regele si guvernul se aflau in refugiu la Iasi, in urma ocupației parțiale a țării de
către Puterile Centrale. Au fost modificate articole referitoare la votul universal si
împroprietărirea taranilor.

27. RAMURI ȘI INSTITUȚII DE DREPT PRIVAT ÎN PERIOADA 1866-

1923
DREPTUL CIVIL.
- Persoanele erau reglementate in Cartea I, dispozitii ce au fost abrogate in timp, facand
obiectul unor legi speciale
 - Au fost reglementate actele de stare civila: domiciliul, casatoria, paternitatea, tutela,
minoritatea, majoritatea, emanciparea, interdicția, comisiile judiciare. Intocmirea
actelor de stare civila este data in seama ofiterului de stare civila, casatoria devenind
un act pur civil nemaifiind obligatorie binecuvantarea religioasa;
- Dispozitiile privind bunurile si proprietatea sunt in vigoare si astazi, astfel ca ne vom
referi doar la unele legi speciale, care se refera la diferite forme de proprietati, Codul
civil neindentificându-le:
• Proprietatea industriala este reglementata prin Legea din 1887 – cu privire la
incurajarea industriei
• Reglementarea marcilor de fabrica si de comert (1879)
• Brevetele de intentie (1906)
• Prin Legea minelor din 1895 s-a admis separarea proprietatii solului de cea a
subsolului, statul devenind proprietarul bogatiilor miniere;
DREPTUL MUNCII. Nu a existat ca ramură de drept in sistemul dreptului românesc,
preferându-se o legislatie in locul unui cod. Astfel, existau o multitudine de legi ce reglementau
materia muncii si a ocrotirii sociale, dincolo de reglementarile din codul civil.
Numeroase masuri legislative au fost adoptate în legatura cu regimul contractului de
munca, pentru impunerea unor masuri privind durata zilei de munca, repausul duminical,
conflictele colective de munca, jurisdictia muncii..

28. RAMURI SI INSTITUTII DE DREPT PUBLIC DIN PERIOADA 1866-

1923
DREPTUL CONSTITUTIONAL.Constituția adoptata la 1 iulie 1866 s-a aplicat pana in 1923;
prin continutul si forma sa poate fi considerata prima constitutie democratica, moderna a
Romaniei
DREPTUL ADMINISTRATIV. Sistemul de organe administrative a fost initial organizat pe
baze centralizate, dupa care, in urma evolutiei, sa-si faca loc descentralizarea administrativa.
Pe plan central, activitatea executiva era incredintata domnitorului, exercitata prin guvern si
ministrii. Romania era impartita in judete si comune, in fruntea judetelor aflandu-se prefectul ca
organ executiv si consiliul judetean ca organ deliberativ, iar comunele erau conduse de primar ca
organ executiv si de consiliul loca ca organ deliberativ.
DREPTUL FINANCIAR. Sistemul fiscal capata o organizare noua, devenind o parte constitutiva
a organismului mai larg al finantelor publice. Bugetul statului era actul prin care se prevedeau si
aprobau veniturile si cheltuielile anuale ale statului si serviciilor publice. Anul financiar incepea
la 1 aprilie si se sfârsea la 31 martie anul viitor.
DREPTUL INTERNATIONAL. Un moment esential a fost recunoasterea si proclamarea
independentei de stat. S-au infiintat agentii diplomatice, se sporesc relatiile consulare, se incheie
intelegeri politice secrete.
DREPTUL PENAL. Conform Codului penal de la 1865, s-a adoptat diviziunea tripartida a
infractiunii in crime, delicte si contraventii; s-a acordat atentie intentiei – ca element constitutiv
al infractiunii. In legatura cu pedeapsa, se consacra principiul legalitatii pedepsei si al
umanismului acesteia.
DREPTUL PROCESUAL CIVIL. A avut ca izvor principal Codul de procedura civila din 1865
si cuprinde ca principale instituții: competenta absoluta si relativa; actiunea in justitie, facandu-se
distinctie intre dreptul la actiune si dreptul la cerere; in privinta probelor, nu erau admise probe
decat in probleme de fapt. Caile de atatc – opozitia, apelul, recursul – au fost guvernate de
urmatoarele reguli: nu se putea face uz decat o data de aceeasi cale de atac, nu se admitea
cumularea a doua cai de atac, nu se putea recurge la o cale extraordinara de atac daca nu era
folosita cea ordinara.
DREPTUL PROCESUAL PENAL. Isi are sediul material in Codul de procedura penala de la
1865. Orice infractiune dadea nastere fie la o actiune publica, exercitata de catre functionarii
publici, fie la o actiune privata, exercitata de cel ce a suferit o dauna. Ca subiecti ai procesului
penal sunt stabiliti: judecatorul; cel cazut sub o actiune penala numit in functie de faza procesului
– inculpat, prevenit, acuzat, condamnat; ministerul public – parchetul; partea civila; partea
civilmente responsabila

29. ELABORAREA CONSTITUȚIEI DIN 1923

Prin sistemul tratatelor de pace de la Paris din 1919-1920 s-a impus adoptarea unei noi
constituții. Practic, toate partidele si fortele politice s-au pronuntat pentru o noua constitutie,
elaborand proiecte proprii si supunandu-le atentiei opiniei publice.
Se remarca patru anteproiecte ce s-au bucurat de o larga mediatizare:
 - Anteproiectul PNL, beneficiind de implicarea lui Vintila Bratianu, D.R.Ioanițescu,
Ion I.C. Bratianu (acest anteproiect cu modificari ulterioare stand la baza constitutiei
din 1923);
- Anteproiectul Partidului Țărănesc, redactat de Constantin Stere;
- Anteproiectul redactat de profesorul de la Universitatea din Cluj, Romul Boilă,
reprezentând punctul de vedere neoficial al partidului al PNR din Transilvania;
- Anteproiectul elaborat de profesorul de la Universitatea din Cernăuți, Constantin
Berariu;
Venirea la putere la mijlocul lunii ianuarie 1922 a partidului PNL, a asigurat tarii posibilitatea
adoptarii legii fundamentale. Dupa incheierea dezbaterilor asupra proiectului Constituției, la 26-
27 martie 1923, Camera si Senatul au votat Constituția, fiind promulgata de regele Ferdinand la
28 martie 1923 si publicata in M.O. din 29 martie 1923.
Constituția din 1923 a formulat mai precis principiul suveranitatii nationale, prin declararea
statului român ca stat național, unitar și indivizibil, al cărui teritoriu este inalienabil si prin
interdictia colonizarii teritoriului national cu populatii straine.
30. CONTINUTUL SI PRINCIPIILE CONSTITUTIEI DIN 1923
Constituția din 1923 a mentinut principiile esentiale inscrise si in Constituția din 1866,
referitoare la puterile statului. Astfel, era reafirmat principiul democratic al separarii puterilor in
stat (legislativa, executiva, judecatoreasca).
Parlamentul, bicameral, reprezentand natiunea, era institutia primordiala in sistemul politic
interbelic. Adunarea Deputatilor si Senatul exercitau puterea legislativa, avand si drept de control
asupra puterii executive.
Puterea executiva revenea regelui, care o exercita prin intermediul guvernului alcatuit din
ministri (acestia formau Consiliul de Ministri).
Desi atribuțiile regelui ramaneau neschimbate comparativ cu 1866, ele erau practic diminuate
prin sporirea rolului Parlamentului, format acum prin vot universal.
Puterea judecatoreasca se exercita prin organele ei, pronunțând hotărâri si sentinte in virtutea
legilor existente. Inalta Curte de Casatie si Justitie sobandea atributii mai largi. Astfel, puterea
judecatoreasca putea limita atributiile puterii legislative, avand dreptul sa controleze
constitutionalitatea legilor si sa cenzureze legalitatea actelor elaborate de guvern.
 Constituția din 1923 a mentinut drepturile si libertatile democratice stabilite la 1866. A
introdus insa posibilitatea statului de a expropria pentru cauze de utilitate publica, iar bogatiile
subsolului trec in proprietatea statului.

31. PROCESUL DE UNIFICARE LEGISLATIVA DUPA 1 DECEMBRIE

1918
Ca urmare a realizarii statului national unitar român, o problema deosebit de importantă a
fost aceea a unificarii legislative dintre vechea Românie si provinciile supuse pana atunci unor
legislatii straine.
In privinta metodei de unificare legislativa au fost exprimate si sustinute doua idei contrare:
- Unificarea imediata prin extinderea legislatiei vechiului regat, presupunând implicit
redactarea imediata a unor noi coduri, solutie preconizata in special de magistrati;
- Mentinerea pluralismului regional pana la codificarea unificatoare pe baze noi, care
sa tina seama de tot ce era superior si valabil in dreptul noilor provincii, precum si de
cuceririle dreptului comparat, solutie preconizata indeosebi de teoreticienii dreptului
si de avocati
In cele din urma, dandu-se prioritate dispozitiilor constitutionale, ideea revizuirii s-a
aplicat in materie penala, iar in celelalte domenii s-a procedat la metoda extinderii, nefiind insa
inlaturata nici metoda elaborarii unor noi acte normative unice, prin care s-au inlaturat
reglementari paralele anterioare.

32. RAMURI SI INSTITUTII DE DREPT PRIVAT IN PERIOADA 1923-

1938
DREPTUL CIVIL. Codul civil din 1865 a ramas in vigoare si, desi s-a pus problema adoptarii
unui nou cod, acesta nu a fost adoptat. Fata de dispozitiile Codului civil din 1865, in aceasta
perioada intervin noi reglementari. Astfel, in materia proprietatii, care inainte era considerata ca
avand caracter absolut, Constituția din 1923 și legislația specială consacră concepția proprietatii
ca functie sociala, permițându-se astfel exproprierile pentru cauză de utilitate publică.
O lege importantă a fost Legea persoanelor juridice din 6 februarie 1924, privind asociațiile și
fundațiile fara scop lucrativ. De asemenea, noi reglementari au aparut si in domeniul relatiilor de
munca. Dreptul la greva a fost si mai mult restrans prin Legea contractelor colective de munca
din 1929.
DREPTUL COMERCIAL BANCAR. Se caracterizeaza prin aparitia de reglementari privind
unificarea legislatiei inscrierii firmelor comerciale, a marcilor de fabrica si de comert, a
Camerelor de comert si industrie si a titlurilor la purtator. Cea mai importanta lege a fost Legea
pentru ratificarea conventiilor incheiate intre Ministerul Finantelor si Banca Nationala a
României.

33. RAMURI ȘI INSTITUȚII DE DREPT PUBLIC IN PERIOADA 1923-

1938
DREPTUL CONSTITUȚIONAL. Edificator în această materie a fost adoptarea în 1923 a unei
noi constituții impusă de realitatea făuririi statului național unitar, de schimbarea raportului de
forțe dintre clase, de lupta pentru consacrarea unui sistem mai avansat de drepturi și libertăți
cetățenești.
DREPTUL ADMINISTRATIV. În stat au funcționat 4 sisteme de organizare administrativă:
- în vechea Românie sistemul de avea la bază Legea de organizare locală (1864)
- în Transilvania sistemul de organizare a fost cel ungar
- în Bucovina sistemul de organizare austriac
- în Basarabia sistemul de organizare rusesc
DREPTUL FINANCIAR. Aparatul fiscal a fost organizat dupa principiul separării celor două
atibuții de bază: constatarea impunerilor și mânuirea lor. În fiecare județ exista câte o
administrație de constatare a impozitelor (sub conducerea administratorilor de constatare) care
avea două secții ( una pentru constatarea impozitelor directe și alta pentru constatarea
impozitelor indirecte).
DREPTUL INTERNAȚIONAL. In intreaga perioada interbelica, România a militat intr-un
deplin acord cu tratatele de pace si cu normele imperative ale dreptului international. Pe plan
mondial, în spiritul Pactului Societății Națiunilor (1919), delegatul României Nicolae Titulescu a
fost președinte a două sesiuni succesive ale Adunării (caz unic), iar România a fost aleasă ca
membru nepermanent în Consiliul Societății Națiunilor.
DREPTUL PENAL. Ca trasatura s-a conturat amplificarea incriminarilor si inasprirea
pedepselor. Cea mai bogata legislatie completatoate si modificatoare a Codului penal din 1864 a
vizat domeniul denumit ,,al sigurantei statului” si al ,,linistii publice”.
DREPTUL PROCESUAL CIVIL. Codul de procedura civila din 1865, cu unele modificari din
1925, a ramas in vigoare. Cea mai importanta lege a perioadei a fost Legea privitoare la
modificarea unor dispozitii de procedura civila si comerciala pentru accelerarea judecatilor
inaintea tribunalelor si a curtilor de apel, precum si pentru unificarea competentei judecatorilor,
din 1925.
DREPTUL PROCESUAL PENAL. Si in acest domeniu a ramas in vigoare vechiul Cod de
procedura penala din 1865, prevederile sale fiind extinde pe intreg teritoriul tarii. In 1937 a fost
adoptat un nou Cod de procedura penala, care a intrat in vigoare in 1937.

34. INSTAURAREA REGIMULUI AUTORITAR AL LUI CAROL AL II-

LEA
Potrivit ,,uzantelor” constitutionale, in toamna anului 1937, Carol trebuia sa aduca la
guvernare Partidul Național Țărănesc. În vederea alegerilor ce urmau a se desfasura, s-au
incheiat o serie de aliante electorale, intre care cea mai celebra a fost pactul de neagresiune
electorala, intre PNȚ si PNL
Rezultatul alegerilor a amplificat criza politica din tara ca urmare a faptului ca nici un partid
nu a obtinut cel putin 40 % din voturi, iar guvernul Tătărescu a cazut. Potrivit practicilor
constituționale, Carol ar fi trebuit sa incredinteze formarea guvernului sefului partidului din
opozitie, cu cel mai mare procent de voturi (Iuliu Maniu, PNȚ). Totusi, regele a incredintat
formarea guvernului Partidului Național Crestin (PNC), condus de Octavian Goga si A. C. Cuza,
vrand sa demonstreze ca doar vointa lui este cea care conteaza si nu rezultatul alegerilor.
Regele Carol al II-lea a intervenit, destituind guvernul Goga-Cuza si instaurand la 10
februarie 1938 regimul monarhiei autoritare, monarhia devenind principala forță în stat. În
aceeasi luna s-a adoptat o noua constituție, iar prin Decretul-Lege din 30 martie 1938 a fost
interzisa activitatea partidelor politice.
 35. CONSTITUȚIA DE LA 1938
La 20 februarie 1938, Carol al II-lea a supus poporului român o noua Constituție. Inscriind
dintre vechile principii pe acelea ale suveranitatii nationale, ale apararii proprietatii particulare, a
monarhiei ereditare si intr-o masura a regimului reprezentativ, totuși, Constituția lui Carol al II-
lea, lasa pe dinafara cele mai multe dintre instituțiile democrației introduse de Carol I si
Ferdinand. Astfel, nu se mai vorbea despre drepturile si libertatile cetatenilor, ci despre
obligatiile lor.
De asemenea, regele pune capat separarii puterilor, atribuindu-si atât puterea executiva, cât și
pe cea legislativa, lipsind Adunarea Deputatilor si Senatul se orice atribut semnificativ.
Alte trăsături ale acestei constituții sunt: decretarea primatului datoriilor, centralismul
democratic si autoritar in administratia de stat.
În consecinta, prin trasaturile sale esentiale, Constituția din 1938 seamana mai mult cu
Regulamentele Organice decat cu actele fundamentale din 1848, 1866, 1923.

36. INSTTUȚII ȘI RAMURI DE DREPT PUBLIC DIN PERIOADA

REFORMATOARE A LUI CAROL II
I. Drept Constitutional.In aceasta prima ramura de drept public vom avea in vedere ca institutii
principale:regele,parlamentul si guvernul.
Regele era capul statului,unic organ de conducere din stat,el exercitand puterea legislativa
prin Reprezentanta Nationala si putea executiva prin guvernul sau,iar hotararile judecatoresti
executandu-se in numele sau.
Parlamentul este de asemenea o institutie deosebit de importanta care si-a mentinut
structura bicamerala:Adunarea Deputatilor si Senat.
II.Dreptul Administrativ.In cadrul guvernul au fost fost create o serie de ministere si
institutii centrale ,altele au fost reorganizate. Astfel a fost infiintat :
❖ Consiliul de Coroana
❖ Ministerul Inzestrarii Armatei
❖ Consiliul Superior Economic(a fost reorganizat)
❖ Ministerul Industriei si Comertului(care a fost transferat in Ministerul Economiei
Nationale)
❖ Prefectura Politiei Capitalei (a fost reoganizata)
❖ Directiunea Generala a Politiei si Sigurantei Statului

Conform legii administrative din 1939 unitatile teritoriale erau:comuna si tinutul conduse de un
primar numit de consiliul comunal.

III.Drept Penal. Codul penal pus in aplicare in 1937 si Codul Justitiei Militare au fost supuse
unor modificari substantiale. Prin decretul si legea care au fost emise in 1938 se largea sfera
incriminarii ,constituind infractiune:
- Infintarea de organizatii politice
- Manisfestarile de strada
- Propovaduirea prin viu grai sau in cris a schimbarii legii de guvernamant a statului
Apogeul legislativ-penal al perioadei il constituie Decretul de lege pentru apararea ordinii
publice ,unice si totalitare a statului roman din 1940.

IV. Dreptul Procesual. Si in aceasta ramura exista aspecte caracteristice .Este pus in aplicare
pricipiul retroactivitatii legii,iar procedura cu larg camp de actiune este procedura flagrantelor
delicte conform caruia judecata era urgenta, rapida si comprimata.

V.Dreptul de Procedura Penala. Din 1937 este modificat si completat in sensul disparitiei din
randul instantelor judecatoresti a crimelor de delapidare de bani publici ,cand valoarea delapidata
depaseste 50000lei
In concluzie desi Constitutia din 1938 pastra formal principiul caruia toate puterile statului
emana de la natiunea romana, prin ansamblul dispozitiilor ei se asigura conducearea autoriatara a
regelui si suprematia executivului.

37. INSTITUȚII SI RAMURI DE DREPT PRIVAT DIN PERIOADA

REFORMATOARE A LUI CAROL II
Dreptul civil
Caracteristica fundamentala in materia proprietatii si dreptului de proprietate este
apararea, consolidarea si dezvoltarea proprietatii individuale. Exproprierea este admisa numai
pentru cauza de utilitate publica si dupa o dreapta si prealabila despagubire.
Referitor la persoane, Constituția din 1938 a prevazut o serie de libertați, dar actele
normative elaborate n-au creat câmpul favorabil exercițiului lor. Desi Constituția proclama cî toti
cetatenii români sunt egali în fata legii, dispozitii legale speciale au contrazis acest enunt.
In aceeasi linie, privitor la materia familiei, se situeaza si decretul pentru oprirea
casatoriei intre români de sange si evrei. Tot privitor la casatorie, caracteristic acestei perioade
este introducerea intre conditiile de fond a casatoriei, a necesitatii aprobarii sefului administrativ.
In domeniul legislatiei muncii, era caracteristica aceeasi neconcordanta intre constitutie si
legislatia ordinara. Relevant este Decretul-Lege pentru stabilirea regimului muncii in conditii
exceptionale, care a permis ministrului muncii sa aprobe prelungirea zilei si a saptamanii de
lucru, suspendarea repausului duminical si munca de noapte a femeilor, prevazând totodata și
interzicerea grevei.

38. REGIMUL POLITIC ÎN ROMÂNIA ÎNTRE SEPTEMBRIE 1940 –

IANUARIE 1941
Vara anului 1940 a fost una dintre cele mai nefaste perioade din Istoria românilor. Ocuparea
de către Uniunea Sovietică a Basarabiei și a Bucovinei de Nord, cedarea prin Dictatul de la Viena
a nord-vestului Transilvaniei și a Cadrilaterului, au însemnat practic sfârșitul României Mari.
Carol al II-lea, la 4 septembrie 1940, ii incredinteaza lui Ion Antonescu mandatul de formare
a unui nou guvern. A doua zi, 5 septembrie 1940) prin decret regal, era abrogata Constituția din
1938, iar corpurile legiuitoare suspendate.
Printr-un alt decret regal, presedintelui Consiliului de Miniștri (Ion Antonescu) i se atribuie
puteri depline pentru conducerea statului român. In dimineata zilei de 6 sept. 1940, Ion
Antonescu ii trimite regelui Carol o scrisoare prin care ii solicita imperativ abdicarea. Dupa
abdicarea regelui, Ion Antonescu, ramas singur la puetrea tarii, emite un decret de lege prin care
se numea Seful Statului Român si care reglementa succesiunea la tron a lui Mihai I. Dupa doua
zile, alt decret regal sporeste puterile lui Antonescu, reducându-le treptat pe cele ale monarhului.
In ceea ce priveste sistemul puterii de stat, in urma celor 3 decrete regale, din 5,6,8 sept 1940,
se crea o noua instituție politica, cea de conducator al statului. Refuzul partidelor PNL și PNȚ de
a-l sprijini la guvernare, i-a limitat lui Antonescu optiunile spre formarea guvernului, fiind nevoit
sa-i asocieze la guvernare pe legionari. Astfel, la 14 septembrie 1940, România a fost declarata
stat național-legionar.
Asadar, regimul politic din România in perioada 14 septembrie 1940 – 23 ianuarie 1941 a
fost de dictatura legionaro-antonesciană, caracterizată prin anularea drepturilor și libertăților
democratice, suprimarea luptătorilor pentru democratie, promovarea terorismului in viata
politica, etc..
Sperând intr-un ajutor al Germaniei, legionarii au declanșat între 21-23 ianuarie 1941, o
rebeliune pentru preluarea totală a puterii in stat. Cu ajutorul armatei, Ion Antonescu a reușit să
învingă rebeliunea legionară.

39. REGIMUL POLITIC DIN RIMÂNIA IN PERIOADA IANUARIE 1941

– AUGUST 1944
După reprimarea rebeliunii legionare, la 27 ianuarie s-a constituit un nou guvern, iar la 14
februarie 1941, prin decret regal, statul național legionar era abrogat. In aceasta perioada,
România s-a aflat sub regimul dictaturii militare a lui Ion Antonescu.
Deși a dispus aproape nelimitat de puterea legislativă, executivă și judecatoreasca, Ion
Antonescu nu a abuzat discreționar de puterile ce-i reveneau. În condițiile absenței statului de
drept, a creat un regim de guvernare bazat pe supremația legii. Antonescu a mentinut intr-un
regim de dictatura, manifestari ce pastrau anumite conduite democratice ce i-a influentat in sens
pozitiv popularitatea.
În aceeasi directie s-au inscris si cele doua plebiscite organizate in martie si noiembrie 1941,
fixate in momente ce i-au fost favorabile generalului, si anume: după reprimarea rebeliunii
legionare si recâștigarea terenurilor teritoriilor ocupate de sovietici in vara anului 1940.

40. INSTITUȚII ȘI RAMURI DE DREPT DIN PERIOADA

SEPTEMBRIE 1940 – AUGUST 1944
DREPTUL CONSTITUȚIONAL. Prin decret regal, in 5 septembrie 1940 a fost suspendată
Constituția din 1938, a fost dizolvar parlamentul, legiferarea urmând a se realiza pe cale de
decrete-legi. Astfel, printr-un asemenea act, la 5 septembrie 1940 s-a creat instituția
,,Conducătorul statului” și deși a fost menținută monarhia, rolul ei în stat a fost șters, ca urmare a
diminuării atribuțiilor regelui.
DREPTUL ADMINISTRATIV. În plan central, funcția de Presedinte al Consiliului de Miniștri
revenea conducătorului statului. Pe plan local, considerându-se nesatisfacatoare organizarea
local-administrativa din timpul regimului carlist, s-a revenit la organizarea în județe si comune,
fără însa a se renunta la principiile birocratismului și totalitarismului.
DREPTUL CIVIL. Caracteristic materiei proprietății acestei perioade a fost sprijinirea prin orice
mijloace a marii proprietăți. Privind natura persoanelor, caracteristicile au fost conturate de lipsa
constituției, care intr-o masura mai mare sau mai mică, ar fi prevazut drepturi și libertati
cetațenești. În privinta familiei, s-au aplicat cu consecvență decretele din august 1940 privind
impedimentul căsătoriei dintre români de sânge și evrei, adâugandu-se de altfel și alte restrictii
conform carora functionarii publici nu se puteau casatori cu persoane de origine etnica straina.
În domeniul relațiilor de muncă, prin Decretul-lege pentru regimul muncii pe timp de război, a
fost suspendat dreptul la concediul de odihna, durata zilei de muncă a ajuns la 12 ore, iar vârsta
minimă pentru admiterea la muncă era de 16 ani la baieti si 18 ani la femei, putând lucra si
noaptea.
DREPTUL COMERCIAL BANCAR. In 1940 se reducea numarul administratorilor si censorilor
din societatile anonime, stipulandu-se ca aceeasi persoana nu putea fi administrator in mai mult
de doua societati. Directorii nu mai puteau fi numiti dintre administratori, iar functionarii publici
nu puteau ocupa astfel de locuri.
DREPTUL PENAL. Începănd cu toamna anului 1940 au fost incriminate sub denumirea de
,,infractiuni contra ordinei publice” întrunirile adunările, manifestatiile de orice fel si de oriunde,
instigarea si participarea cu intenție la rebeliunie, posedarea de arme fara autorizatie, indemnarea
la manifestatii.
DREPTUL PROCESUAL CIVIL. Procesul civil si-a urmat cursul consacrat anterior, fiind de
semnalat doar Legea din 1943 privind simplificarea împărțelilor juridice, care pune capat
sicanelor întampinate cu ocazia ieșirii din indiviziune.
DREPTUL PROCESUAL PENAL. Are loc o creștere deosebita a rolului instantelor militare, în
condișiile permanentizarii starii de asediu si intrării României în razboi, fiind create încă din
1941 instanțe militare speciale. O caracteristica a procesului penal a fost instituirea unor termene
procesuale scurte si reglementarea uneu proceduri rapide si comprimate.
.