Lecțiile Mădălinei

BALTAGUL– Mihail Sadoveanu- Particularități text narativ

R1.Perioada interbelică a reunit numeroşi scriitori de valoare care au publicat creaţii artistice
reprezentative. Literatura română interbelică se caracterizează prin două tendinţe majore: modernism şi
tradiţionalism, teoretizate de criticul literar Eugen Lovinescu.
Mihail Sadoveanu, scriitor tradiționalist și modernist, în același timp, este autorul unei creații de
peste o sută de volume în care epicul se împletește cu liricul și trecutul fuzionează cu prezentul. Mihail
Scris numai în 17 zile, romanul „Baltagul” a fost publicat în perioada interbelică, în anul 1930,
romanul este o sinteză a prozei sadoveniene, un roman polimorf (total). Arhitectura complexă a romanului a
generat, de-a lungul timpului, diferite interpretări: roman tradițional, realist de observație socială, mitic-
baladesc, al transhumanței, inițiatic, simbolic, dar și roman de dragoste.
„Baltagul” prezintă trăsăturile unui roman realist prin: tematica socială, obiectivitatea
perspectivei narative, specificul naratorului obiectiv, construirea personajelor în relaţie cu mediul în care
acestea trăiesc, tehnica detaliului semnificativ, veridicitatea, stilul sobru, impersonal.
Autorul propune o reflectare veridică a realităților satului moldovenesc de la începutul
secolului XX, o societate tradițională, patriarhală, supusă metamorfozelor. Astfel, primele cinci capitole ale
romanului dobândesc un caracter monografic, surprinzând în detaliu viața satului de la munte, Măgura
Tarcăului. Este un roman monografic și prin prezența celor trei evenimente importante din viața omului:
nașterea, căsătoria și moartea și prin ritualurile de trecere la care Vitoria ia parte: la Borca asistă la un botez, la
Cruci întâlnește o nuntă, iar în final, săvârșeste chiar ea ritualul de înmormântare.
O altă trăsătură a romanului realist este specificul naratorului și al narațiunii. Narațiunea se
face la persoana a III a, naratorul este extradiegetic și omniscient și reconstituie în mod obiectiv, prin
tehnica detaliului și observației, lumea satului de la munte și acțiunile Vitoriei Lipan. De cele mai multe ori,
asistăm și la o focalizare internă întrucât naratorul urmărește gândurile protagonistei, pătrunde în conștiința
ei și oferă posibilitatea de a-i înțelege psihologia din interior, prin stilul indirect liber.
Romancierul recurge la construcția de personaje reprezentative pentru societatea în care
trăiesc. Personajul principal al romanului, Vitoria Lipan, intră în categoria femeilor voluntare, un personaj
de o mare puritate morală, una dintre cele mai frumoase figuri feminine ale literaturii române. Ea este o
munteancă în relație perfectă cu lumea din care provine, integrată în ritmurile cosmice, înțelegând că existența
individuală funcționează în deplină concordanță cu cea universală.
Este un roman mitic prin valorificarea a cel puțin trei mituri fundamentale: mitul „Mioriței”, la care
autorul face trimitere directă prin motto („Stăpâne, stapâne, mai chiamă ș-un câne”), mitul egiptean al zeiței
Isis plecată în căutarea soțului ei, Osiris, precum și mitul coborârii în infern al lui Orfeu.
R2 Marile teme sadoveniene se regăsesc în acest roman concentrat al perioadei de maturitate care
prezintă relația omului cu universul în care trăiește: viața pastorală, iubirea, familia, natura. O altă temă
marcantă a scrierii este călătoria pentru descoperirea adevărului, călătorie ce se transformă într-un
adevărat drum inițiatic pentru Gheorghiță. Rânduiala, viața și moartea sunt probe inițiatice pentru fiul ajuns
în situația de a prelua responsabilitatea familiei. Inițierea în tainele existenței este realizată de mamă, singura
capabilă, prin dragoste, să transforme fiul într-un om matur.
O scenă relevantă pentru tema romanului este momentul în care Vitoria găsește osemintele lui
Nechifor, în râpa de sub Crucea Talienilor, cu ajutorul câinelui credincios, Lupu. Feciorul rămâne în răpa
pustie singur în fața morții, pentru a înțelege condiția umană. Coborârea în prăpastie simbolizează
coborârea în infern unde, Gheorghiță va fi supus unor încercări limită: confruntarea cu imaginea rămășițelor
tatălui său și priveghiul, experiențe inițiatice obligatorii în drumul spre maturitate. În mod simbolic, în aceasta
scena se realizeaza un transfer de energii între tată și fiu: „Sangele si carnea lui Nechifor Lipan se intorceau
asupra lui în pași, în zboruri, în chemări“. Această scenă este semnificativă pentru metamorfoza spirituală a
flăcăului și concretizează viziunea mitică a romanului. Vitoria preia rolul lui Isis, zeița din mitul egiptean, care
își inițiază fiul, pe Horus în științele oculte. În ipostaza de inițiator, Vitoria devine altă ființă, văzută prin ochii
lui Gheorghiță: „Și maică-sa asta s-a schimbat. Se uită numai cu supărare și parcă i-au crescut țepi de
aricioaică.” Gheorghiță iese din labirintul inițiatic ca un om format, maturizat și intră într-o nouă etapă
existențială, fiind capabil să preia conducerea familiei.
O altă scenă reprezentativă este cea a demascării ucigașilor, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, la
parastasul lui Nechifor.Vitoria organizează un praznic mare la Sabasa, cu ocazia înmormântării oaselor lui
Lipan, invitându-i pe subprefect și pe cei doi gospodari din Suha. Ea reușește să creeze gradat o atmosferă
tensionată, adresând întrebări incomode și neașteptate asasinilor. Apelând la resursele dramatice ale
Lecțiile Mădălinei

dialogului, se urmărește, prin limbajul nonverbal, creșterea stării de nervozitate a asasinilor. Femeia îl acuză
pe Calistrat Bogza că i-ar fi lovit soțul pe la spate cu baltagul pentru a-i lua oile, în timp ce Cuțui stătea de
pază ca să nu fie surprinși de vreun drumeț. Furios, gospodarul îi dă pe toți la o parte și îl atacă pe
Gheorghiță. Flăcăul se apără și-l lovește pe Bogza în frunte cu baltagul, iar câinele Lupu îl mușcă de gât pe
ucigaș. Ilie Cuțui se predă și confirmă acuzațiile femeii, în timp ce Bogza, grav rănit de mușcătura câinelui, își
recunoaște vina și cere să fie iertat. Confruntarea demonstrează inteligența și energia protagonistei dar și
încheierea procesului de maturizare a lui Gheorghiță.
R3.Titlul romanului simbolizează dualitatea: viața și moartea. În mitologia autohtonă, baltagul, un
topor cu două tăișuri, este o armă magică și simbolică. În roman, a devenit simbol al căutării adevărului,
fiind vorba despre un baltag cu care este omorât Nechifor Lipan, cu care se înfăptuiește actul justițiar.
Baltagul comandat de Vitoria, sfințit de părintele Dănilă și purtat de Gheorghiță rămâne imaculat, ca un
simbol al inițierii flăcăului. Cuvântul „baltag” poate însemna labirint, în limba greacă. Astfel, în roman, este
prezent motivul labirintului, ilustrat de drumul șerpuit pe care îl parcurge Vitoria ce are diferite semnificații:
cunoașterea lumii, dar și cunoașterea de sine.
Timpul acțiunii este vag precizat, prin repere temporale de natură religioasă: Sfântul Dumitru și
Sfântul Gheorghe, două mari sărbători creștine ce împart anul agrar în două anotimpuri ce simbolizează viața
și moartea. La cele două anotimpuri pastorale cu echivalent simbolic în ciclul viață-moarte se raportează nu
numai natura ci și individul: plecarea lui Nechifor de acasă coincide cu drumul spre iarnă, adică spre moarte,
iar primăvara, de Sângeorz se va desfățura ritualul de integrare în ritmurile universului.
Reperele spațiale sunt bine determinate, configurând un spațiu matrice al spiritualității românești.
Cea mai mare parte a acțiunii se desfășoară în satul Măgura Tarcăului, dar și în Fărcașa, Borca, Cruci, Vatra
Dornei, Sabasa, Suha. Spațiul epic are valențe care îmbină planul real cu cel simbolic, prin opoziția dintre
spațiul sacru al muntelui, aflat în apropierea cerului și spațiul degradat al văii, configurat prin „râpa” unde
au fost găsite osemintele lui Nechifor.
Incipitul deschide romanul pe un ton liturgic, continuând parcă textul biblic: „Domnul Dumnezeu,
după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam.” Cuvintele „rânduială” și „semn” sunt
considerate cuvintele - cheie ale romanului. Prin dispariția lui Nechifor Lipan, rânduiala, adică ordinea
cosmică, a fost distrusă. Povestea alegorică, spusă de Nechifor Lipan la nunți și cumetrii, despre darurile
făcute de Dumnezeu oamenilor, scoate în evidență destinul muntenilor, cărora, ajunși prea târziu, Dumnezeu
nu le mai poate da decât „o inimă bună” și „muieri frumoase și iubețe”.
Finalul romanului prezintă ritualul integrării cosmice a lui Nechifor și reluarea ritmurilor firești ale
existenței. Finalul intră în raport de simetrie cu incipitul, prin rezolvarea misterului creat de dispartiția lui
Nechifor și prin continuarea vieții conform „rânduielii”.
Romanul este structurat în 16 capitole cu acțiune desfășurată cronologic, urmărind momentele subiectului.
În expozițiune se prezintă în detaliu viața satului Măgura Tarcăului, cu ritmul său de viață pastoral, ancestral. Intriga
este generată de momentul în care Vitoria, îngrijorată din pricina neîntoarcerii soțului ei, plecat la Dorna să cumpere trei
sute de oi, decide să-l caute.Visul în care acesta apare întors cu spatele, trecând peste o apă neagră și cântecul cocoșului
cu pliscul întors către poartă, îi dau certitudinea ca bărbatul ei nu se va mai întoarce, semnele naturii fiind bine cunoscute.
Înainte de plecare, ea săvârșește un ritual de purificare sufletească, pregătindu-se pentru călătoria inițiatică: ține post
negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana. Se ocupă și de partea materială a existenței: pe Minodora o
lasă la mănăstire, vinde din bunuri ca să aibă bani de drum și îi comandă fiului ei un baltag nou.
Partea a doua a romanului cuprinde desfășurarea acțiunii și ilustrează drumul parcurs de munteancă, alături
de fiul ei, în căutarea celui dispărut. Drumul Vitoriei este un drum al vieții dar și al morții, desfășurându-se într-un
spațiu real dar și într-un spațiu lăuntric, un labirint interior.
„Baltagul” este o scriere de factură rurală, evocând lumea țărănească străveche și valorile ei morale,
având un mesaj profund și complex despre credință și iubire, virtuțile capitale ale omului . „Baltagul” este
una din capodoperele sadoveniene, operă de maturitate artistică de un desăvârșit echilibru
compozițional Viziunea despre lume înfățișată în acest roman nu face excepție de la ampla perspectivă pe
care o oferă Mihail Sadoveanu în toată creația sa.