1) REVELAȚIA LUI DUMNEZEU - PRIN ACTE, CUVÂNT ȘI IMAGINE .

REVELAȚIA DESĂVÂRȘITĂ
1. CUNOAȘTEREA DOGMEI
- cunoașterea înseamnă punerea în legătură a unei realități cu propria
persoană. Când identitatea lucrului s-a pierdut, cunoașterea se pierde.
- pentru a cunoaște ceva, noi trebuie să excludem celelalte obiecte
și să descriem obiectul pe baza atributelor pe care le are
- cunoașterea dogmatică îl are în centru pe Dumnezeu ca și realitate
ultimă. Aici, inițiativa cunoașterii aparține lui Dumnezeu Care se revelează. Dumnezeu
nu poate fi cunoscut prin simțuri, decât dacă El se descoperă.
- cunoașterea dogmatică = angajează RAȚIUNEA + CREDINȚA (care sunt
complementare, având ca obiect REVELAȚIA)

2. REVELAȚIA ( „revelo, -are” = a descoperi, a face ceva cunoscut)

- actul prin care Dumnezeu Se face cunoscut pe Sine, voia Sa, hotărârile și
planurile Sale. Este un act de voință liberă, prin cate Dumnezeu vine în întâmpinarea
omului.
- nu este un act intelectual, ci presupune desăvârșirea , până la asemănarea cu
El. Credința are un rol important în primirea revelației (rațiunea și credința, încălzite
de iubire, duc la descoperirea adevărurilor mîntuitoare)

A. REVELAȚIA NATURALĂ
= descoperirea lui Dumnezeu prin creație, unde și-a imprimat pecetea ca autor,
omul având ca organ de sesizare rațiunea luminată de credință.
= omul îl percepe pe Dumnezeu din creație ca fiind bun, iubitor.
= o cunoaștere „naturală” individuală poate duce la pierderea credinței
(existența lui Dumnezeu este valabilă atât timp cât este util)
= Sfânta Scriptură - Ps. 18,1; Romani 1, 20.

B. REVELAȚIA SUPRANATURALĂ = prin credință, Dumnezeu se

descoperă omului prin fapte, imagini și cuvinte și prin anumiți mijlocitori (patriarhii,
proorocii în Vt, însuși Mântuitorul în Nt). Această cale implică și un proces de
îndumnezeire a ființei umane. S-a făcut treptat, potrivit gradului de înțeleger e și stării
spirituale
= Rolul fundamental în cunoașterea supranaturală = Îl are Dumnezeul -Logosul
întrupat și Sfântul Duh trimis de Dumnezeu, care descoperă omului în mod tainic,
lucrurile cele mai presus de înțelegere.
= Evr. 1, 1-2; Coloseni 1, 15;
= cunoaștem 3 etape ale acesteia:
I. După căderea protopărinților până la Sfântul Ioan Botezătorul - o perioadă
de așteptare mesianică ( partea esențială a acestei perioade este Decalogul)
II. Însuși Mântuitorul Iisus Hristos întrupat : Cunoaşterea lui Dumnezeu se
face, deci, prin Logos, Care se adresează fiinţei umane în toată complexitatea ei:
raţiune şi inimă.
III. Viața de comuniune care urmează după sfârșitul veacurilor, în veșnicie
= cele 2 mijloace prin care se realizează revelația supranaturală:
1. INSPIRAȚIA - este actul dumnezeiesc de descoperire
interioară care-l face pe om capabil să primească, să deslușească și să transmită
adevărurile dumnezeiești semenilor săi.(un proces divino- uman) = I Tim. 3, 16, II Ptr.
1, 21. Omul se lasă pătruns de harul care potențiază puterile spirituale firești
(MINTEA este luminată pentru a înțelege și a se feri de greșeli, voința este întărită ți
iubirea aprinsă față de Dumnezeu).
2. PROFEȚIA - este o afirmație făcută de o persoană umană sup
inspirația unui izvor transcendent (se face prin actiuni, cuvinte, semne etc.) Erau făcute
pentru păstrarea credinței. Profetul fie transmitea un mesaj divin, fie critica o faptă,
prin trimitere divină.

SFÂNTA SCRIPTURĂ ȘI SFÂNTA TRADIȚIE..........(ppt)

3. REVELAȚIA LUI DUMNEZEU PRIN ACTE ȘI CUVINTE:

1. ÎN VT: - Actele istorice din Vechiul Testament sunt nu numai prefigurări ale
împlinirilor spirituale din Noul Testament, ci pregătiri ale acelora. Actele Revelaţiei
Vechiului Testament pregătesc actul venirii lui Hristos, dar îl și conțin pe Hristos. (ex:
Iacob în luptă cu Domnul, Rugul aprins, Norul din pustiu etc...)
- Revelaţia Vechiului Testament se înfăţişează în mod predominant ca o
Revelaţie de făgăduinţe, nu numai prin actele lui Dumnezeu, ci şi prin cuvintele ei.
- Cuvintele profetice ale Vechiului Testament arată, ca şi actele Revelaţiei,
atenţia deosebită a lui Dumnezeu pentru poporul ales.
- Revelația prin Imagini în Vechiul Testament: Mielul Pascal- preînchipuirea
lui Hristos /Trecerea prin Marea Roşie- imaginea Botezului/Norul care călăuzea
poporul prin pustie- chipul Sfîntului Duh/Mana- imaginea Euharistiei/ Toate jetfele din
Vechiul Testament: preînchipuiri ale jertfei lui Hristos....

2. ÎN NT: - împlinirea a ceea ce a fost profeţit în Vechiul Testament și

actualizarea lor ÎN PERSOANA LUI HRISTOS, care săvârșește: restaurarea naturii
umane și întemeierea Bisericii prin:Întrupare, Răstignire, Înviere, Înălţarea la cer,
Trimiterea Duhului Sfânt, viața Bisericii
- Cuvintele de învăţătură nu au numai rol didactic, ci şi vindecător; accentul este
pus pe cruce și jertfă mai mult decât pe învățături;
- Simbolurile sacramentale ale Noului Testament - mijloace reale de
comunicare a vieţii lui Hristos: Botezul împărtăşeşte real viaţa lui Hristos/Sfânta
Împărtăşanie, jertfa de pe altar pune pe om în legătură cu Dumnezeu (spre deosebire de
jertfele animale din Vechiul Testament + curs ppt. (revelația prin imagine)

2)IISUS HRISTOS: DUMNEZEU-OMUL

1. Simbolul Niceo- Constantinopolitan ( + Antifonul 2 de la Liturghie) arată
că Logosul, Persoană din Sf. Treime se face om prin Întrupare, rămânând Dumnezeu
transcendent (El este om, cu toate facultățile și capacitățile firii umane, și Dumnezeu în
același timp) 2.
Fiul lui Dumnezeu, având trimitere divină pentru a mântui lumea, are următoarele
numiri: I. „IISUS” = „Dumnezeu mântuiește” - Mt. 1,21 și Lc. 1,31 II.
„HRISTOSUL” = „Unsul”, faptul ca are o trimitere specială III. În calitatea de
Dumnezeu întrupat, Logosul este numit şi Unicul Fiu născut al Tatălui (Matei 16,
16)
3. Numirea completă este „Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu înomenit”- pentru
că arată atât relația unică cu Dumnezeu Tatăl, cât și suveranitatea absolută asupra
creației.
4. Hristos a venit în lume ca umare a planului lui Dumnezeu din veci. Omenirea
a fost pregătită prin scrierile sfinte şi oameni aleşi pentru a înţelege rostul, locul și
timpul când avea să vină în trup Fiul lui Dumnezeu. (pe unii prin legea morală
naturală, iar alții prin revelația dumnezeiască de pe Muntele Sinai)
5. Jertfele păgâne - o dovadă a conștiinței păcatului și nevoia mîntuirii, venirea
magilor, răspândirea creștinismului în lumea păgână cu repeziciune, sunt alte semne
pentru a înțelege venirea lui Iisus în trup. Iudeii au primit revelația pozitivă, în legătura
cea mai privilegiată cu Dumnezeu.
6. Motivul hotărârii veșnice a lui Dumnezeu de a trimite pe Fiul Său în lume
pentru a-l răscumpăra pe om = dragostea dumnezeiască. Scopul = este mântuirea lumii
ca dar al lui Dumnezeu și restaurarea imaginii lui Dumnezeu ca Stăpân al creației.
„Căci Fiul Omului a venit să mântuiască pe cel pierdut” (Lc. 9,19).
7. Consecințele întrupării: - Sfântul Pavel mărturiseşte că Hristos a venit „să
mântuiască pe cei păcătoşi”(I Tim. 1,15); - Crezul: „pentru noi şi pentru a noastră
mântuire”; - Prin venirea lui Hristos firea umană este vindecată: „nu fiindcă noi
am iubit pe Dumnezeu, ci fiindcă El ne-a iubit pe noi şi a trimis pe Fiul Său jertfă de
ispăşire pentru păcatele noastre” (I Ioan 4, 10)”; Sfântul Atanasie cel Mare scrie că
„Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să poată deveni dumnezeu”. Așadar,
Dumnezeu a hotărtât din veci planul cu privire la om, nu ca necesitate, ci a fost o
decizie liberă, pentru ca EL să-și arate dragostea nesfârșită pentru creație.
8. Persoanele Sfintei Treimi sunt inseparabile și participă toate la această
lucrare, fiecare având un anumit rol. Fiul nu ia această hotărâre în izolare faţă de Tatăl
sau de Duhul Sfânt. Tatăl şi Sfântul Duh sunt prezenţi în opera de restaurare a
umanităţii, dar mântuirea este îndeplinită, în toate amănuntele ei, de către Fiul lui
Dumnezeu făcut om. Tatăl hotărăște, Fiul lucrează și Duhul Sfânt colaborează prin
trimiterea Tatălui. Toate minunile pământeşti săvârşite de Hristos ca om sunt făcute în
puterea Duhului: conceperea, naşterea, întruparea, învierea. Însăşi acceptarea liberă a
răstignirii este făcută prin puterea Duhului.
9. Fiul lui Dumnezeu a venit în lume la timpul potrivit: „Iar când a venit
plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul Său....” (Galateni 4, 4). Hotărârea de a
trimite pe Fiul în lume este din veci, dar a devenit act concret în istorie atunci când
lumea a putut să-l primească. Trebuia să treacă un timp, ca oamenii să se comvingă de
gravitatea păcatului și a urmărilor lui și să realizeze neputința de a se ridica singur.
10. Hristos este o singură Persoană, cu două firi: divină şi umană. Iisus nu
începe să existe ca o altă persoană, ci își are existența personală în relația cu Tată,
devenind om prin Fecioara și rămânând Dumnezeu, asumând firea umană.
Neînţelegerea acestei realităţi a constituit principala cauză a apariției ereziilor:
A.NESTORIANISMUL (profesat de Patriarhul Nestorie al
Constantinopolului, secolul al IV-lea) ==== despărţea cele două firi ale Mântuitorului
făcând din fiecare fire o persoană aparte. Hristos a fost doar purtător de Dumnezeu şi
nu Dumnezeu-om, iar Fecioara nu L-a născut pe Dumnezeu, ci pe Omul Hristos, adică
este „anthropotokos”, dar în nici un caz nu„theotokos”.
B. MONOFIZITISMUL (iniţiat de Eutihie) ===== cele 2 firi, odată cu
întrupare, s-au contopit, încât în Iisus a rămas numai o fire, cea dumnezeiască.
C. MONOTELISMUL (al cărui susţinător a fost Patriarhul Serghie al
Constantinopolului, secolul al VII-lea) ====== Hristos a avut 2 firi, dar o singură
voință și o singură lucrare: cea dumnezeiască.
11. Învăţătura despre unirea firilor a existat în Biserică de la început, dar oficial
ea a fost formulată la Sinodul III ecumenic, Efes, 431, care a condamnat
nestorianismul şi aaprobat cele Douăsprezece Anatematisme ale Sfântul Chiril al
Alexandriei. A fost dezvoltată şi precizată la Sinodul IV ecumenic, Calcedon 451,
arătându-se şi modul de unire al celor două firi: „neîmparțit , nedespărțit , neamestecat
si neschimbat”, apoi completată la Sinodul VI ecumenic, Constantinopol 681,
împotriva monotelismul.
12. A. FIREA OMENEASCĂ este arată prin:
1. Genealogia Mântuitorului (prezentată la Matei și Luca)
2. S-a născut din Fecioara Maria , a învăţat să vorbească, să scrie şi să
citească, să fie ascultător faţă de părinţi şi respectuos faţă de cei în mijlocul cărora
3. A avut toate afectele umane: simte foamea, setea, oboseala, are nevoie
de odihnă, trăieşte bucuria, întristarea, suferinţa, fără afectele păcătoase. Simon
Cirineul îl ajută să ducă crucea pe Golgota (Lc. 23, 26), Iisus fiind slăbit de bătăile şi
chinurile aplicate, culminând cu moartea pe Cruce, când trupul încetează funcțiile
vitale. 4. A avut suflet și emoții.
B.Și-a arătat DUMNEZEIREA:- a fost cinstit ca Dumnezeu în viață
- profețit și mărturisit în Vechiul Testament
- a săvârșit minuni dumnezeiește
- a manifestat atribute divine: atotputernicie, atotștiință, omniprezență
- a mărturisit că este ”una cu Tatăl”
 - Iisus învie cu trupul fizic, uman dar spiritualizat, depăşind limitările materiale,
trecând prin uşile încuiate şi nemaifiind afectat de boală, neputinţă şi moarte.

Sf. Grigorie de Nazianz:” Nașterea după trup a Fiului lui Dumnezeu nu înseamnă
nici renunțarea la firea dumnezeiască, nici prefacerea firii omenești în fire
dumnezeiască [....] Hristos este Dumnezeu purtător de trup, iar nu om purtător
de Dumnezeu.”

3) Răscumpărarea” prin Iisus Hristos sau mântuirea obiectivă?