HARISMA: [gr. charisma, lat.

cha rismata daruri]: în afară de slujirile sacerdotale, care formează preoția

ierarhică, rinduite potrivit unei ordini (taxis) prin hirotonie (I Tim. 4, 14; I Petru 4, 10), în corpul Bisericii
există daruri, vocaţii sau facultăți, pe care Duhul Sfint le împărtăşeşte în mod personal (Rom. 11, 29). In
viața comunităţii din Corint (I Cor. cap. 12) un loc esențial il ocupă harismaticii. Pentru Pavel, harismele
au un mare rol în zidirea Trupului. Astfel, Biserica se zidește nu numai prin slujbele episcopului și
preotului, ci și prin harismele credincioşilor. În afară de pluralitatea slujirilor preoţeşti, Duhul dă o
varietate de daruri şi virtuți personale («Avem felurite daruri, harismata, după harul ce ni s-a dat>>>
Rom. 12, 6), care sînt exercitate înăuntrul Bisericii: «După charisma pe care a primit-o fiecare, slujiţi-vă
de ea spre folosul tuturor, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu» (I Pt. 4,
10).

Biserica este un trup format din diverse membre, care au slujiri diferite și care lucrează împreună (I Cor.
12, 14). In fond, orice slujire se întemeiază pe o harismă primită in sfintele Taine, deoarece Biserica este
întemeiată în Duhul Sfint (I Cor. 14, 35). Însă nu toate slujirile au o consacrare sacerdotală şi sint pri-
mite prin hirotonie. Variațiile harismatice formează «preoția universală a credincioşilor, stare obținută in
Taina mirungerii. Ele variază după nevoile comunității. Nu există o listă completă a slujirilor harismatice
și nici o definiție absolută a acestora (Rom. 12, 6-8). Există totuşi numeroase mărturii despre formele
diverse ale harismelor in comunitatea primară: apostoli și profeţi (Ef. 2, 20; 3, 5); episcopi şi diaconi (Fil.
1, 1); didascali, păstori şi evanghelişti (Rom. 12, 4-8; Ef. 4, 11); tămăduitori (I Cor. 12, 28- 31); prooroci (I
Tes. 5, 20).Dimensiunea harismatică a Bisericii se observă cel mai bine în liturghie, care coordonează,
dinamizează și folosește o mare varietate de slujiri şi harisme celebranți, lectori ai Bibliei, cateheți,
profeți care denunţă nedreptatea, slujitori la agape etc. Atit slujirile preoțești cit și voca- țiile
harismatice, fiecare potrivit cu ordinea sa, au o responsabilitate co- mună în viața Bisericii. Biserica are
datoria să țină aprinse darurile şi chemärile Duhului Sfint: «Nu stin- geţi Duhul» (I Tes. 5, 19).

Bibliografie: E. A. Stephanou. The Charismata in the Early Church Fathers, in The Greek Orthodox
Theological Reviews, no. 21 (1976), pp. 125-146; Olivier Clement, L'Eglise Orthodoxe et le mouvement
charismatique contemporain, in «La Tribune Familiales (Paris), nr. 149, 1974, p. 2-3; MarcAntoine Costa
de Beauregard. L'Eglise cucharistique, charis- matique, locale, in «Présence Orthodoxe», no, 29,1975;
Valeriu Drăguşin, Harismele în viața Bisericii primare, in «Studii Teologices, XLI (1989), nr. 5-6, p. 50-62.