Caracterizarea personajului principal din romanul „Ion”, de Liviu Rebreanu

Protagonistul romanului „Ion” scris de Liviu Rebreanu este Ion Pop al Glanetașului,
un personaj construit după normele curentului realist, având trăsături tipice în împrejurări
tipice. El suferă influența mediului social țărănesc transilvănean în care trăiește. Pentru a-l
realiza, autorul s-a inspirat din propriile amintiri. De exemplu, în copilărie el văzuse cum un
tânăr țăran din satul său natal săruta o brazdă de pământ. L-a mai impresionat și cazul unei
fete bogate care fusese maltratată de familia ei pentru că rămăsese însărcinată cu un flăcău
sărac. În orice caz, personajul principal al romanului este gândit de către romancier pentru a
întruchipa tipul tânărului țăran dispus să facă orice pentru a-și îndeplini visul de a avea cât
mai mult pământ. De aceea, numele mic al protagonistului este unul foarte comun: pentru a
sugera faptul că mulți cititori s-ar putea afla în situația lui.
Statutul social inițial al lui Ion este cel de tânăr țăran din satul Pripas din Transilvania,
la începutul secolului XX. Este unicul fiu al Zenobiei și al lui Alexandru Pop Glanetașu. Are
o situație materială precară și deține foarte puțin pământ din cauza lenei și nechibzuinței
tatălui său care făcuse datorii și risipise tot pământul din zestrea soției sale. De aceea Ion
caută cu febrilitate o cale pentru a intra în rândul oamenilor bogați din sat pe care îi simte că îl
disprețuiesc pentru sărăcia sa. Acest statut i se modifică prin căsătoria forțată cu Ana, fiica
bogatului țăran, Vasile Baciu. Acum el devine foarte înstărit și primește respectul consătenilor
săi. La sfârșitul romanului, însă, va pierde tot, fiind ucis de către George Bulbuc, soțul
Floricăi.
Statutul său psihologic este unul complex, însumând trăsături precum dragostea
nemăsurată față de pământ, ambiția, inteligența malefică, viclenia, dragostea față de Florica.
În legătură cu personalitatea lui Ion există două păreri critice diferite. Criticul literar Eugen
Lovinescu consideră că „Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului în slujba
căruia pune o inteligență ascuțită și o voință imensă”. George Călinescu afirmă că „în planul
creației, Ion este o brută. A sedus o fată, a împins-o la spânzurătoare și a rămas în cele din
urmă cu pământ”.
Statutul său moral este cel de personaj negativ, deoarece pe Ion nu-l interesează binele
celorlalte personaje, ci se preocupă în mod egosit doar de propriile sale interese, căutând să
parvină, să urce pe piramida socială, indiferent de cât rău cauzează celor din jur. Moartea sa
violentă din final survine în urma faptului că a crezut în mod nejustificat că poate avea totul.
 O trăsătură de caracter relevantă a personajului este dragostea sa față de pământ pe
care o manifestă în diverse împrejurări ale romanului. Ion vede pământul nu ca pe un mijloc,
ci ca pe un scop în sine, rațiunea sa de a trăi.
O scenă reprezentativă pentru această dragoste pentru pământ este cea a horei, despre
care s-a spus că reprezintă, într-un mod simbolic, o horă a destinelor. Ea se desfășoară
duminica în satul Pripas, în curtea mamei Floricăi, numită Todosia lui Maxim Oprea. Pe
margine stau adulții și bătrânii, urmărind petrecerea tineretului. Bărbații de frunte ai satului
pun la cale treburile satului. Ei îi primesc în mijlocul lor cu mult respect pe preotul Belciug și
pe membrii familiei învățătorului Herdelea. Tinerii dansează „Someșana” și se grupează în
perechi în funcție de statutul lor social. În general, flăcăii bogați caută fete înstărite. Doar Ion
Pop al Glanetașului, un flăcău sărac, are îndrăzneala de a o invita la dans pe Ana, fiica
bogatului Vasile Baciu, sperând să pună mâna pe averea ei. El este conștient că, dacă nu
obține pământ, va fi mereu disprețuit de cei din sat. Este jignit în fața întregii comunități de
tatăl acestei fete, care îl numește „sărăntoc” și cei doi abia reușesc să evite o încăierare.
O altă scenă reprezentativă pentru iubirea față de pământ a protagonistului se petrece
după ce Ion își întemeiază o familie alături de Ana. Deși relația lor nu este una bună, iar Ion
se simte neîmplinit pe plan sentimental, totuși este încercat de un sentiment de bucurie la
gândul că și-a îndeplinit visul de a fi bogat. În capitolul IX, la sfârșitul iernii, el profită de
vremea frumoasă și pleacă pe câmp pentru a se delecta cu frumusețea noilor sale proprietăți
funciare. Se oprește în mijlocul ogorului, ochii îi râd, întinde mâna spre brazdă, ia în mână un
bulgăre de pământ și îl sărută. Apoi cade în genunchi și își lipește buzele de pământul umed.
Se simte ca „un uriaș din basme care a biruit, în lupte grele, o ceată de balauri îngrozitori”.
Pământul este privit, în mod personificat, asemenea unei tinere care vine la întâlnirea cu
iubitul ei. În acest punct al romanului, personajul Ion ar putea fi comparat cu Anteu, un
personaj din mitologia grecilor antici, care avea putere doar dacă stătea cu picioarele pe
pământ.
Două elemente de compoziție reprezentative pentru construcția personajului sunt:
conflictul și modalitățile de caracterizare.
Conflictul interior evidențiază drama lui Ion, care este drama țăranului sărac.
Mândru și orgolios, conștient de calitățile sale, nu-si acceptă condiția și este pus în situația de
a alege între iubirea pentru Florica și averea Anei.
Conflictul exterior central din roman este dat de lupta pentru pământ în satul
ardelean, unde posesiunea averii condiționează dreptul indivizilor de a fi respectați în
comunitate. Conflictul exterior social între Ion si Vasile Baciu este dublat de conflicte
secundare: între Ion si Simion Butunoiu pentru o brazdă de pământ, sau între Ion si George
Bulbuc, întâi pentru Ana, apoi pentru Florica. Se mai poate vorbi și de conflictul dintre
învățătorul Herdelea și autoritățile austro-ungare, care îl acuză că la școală el nu predă lecțiile
în limba maghiară.
Mijloacele de caracterizare sunt cele directe și cele indirecte. Cele directe reies din
portretul inițial pe care i-l face naratorul omniscient și obiectiv: „Ion era isteț și harnic ca
maică-sa, iar pământul îi era drag ca ochii din cap”. Cele indirecte provin din diverse scene la
care protagonistul participă. De exemplu, modul în care, la începutul romanului, el pleacă luni
dimineața chiar în zori la cosit îl arată ca pe un tânăr foarte harnic, dedicat în totalitate
muncilor câmpului.