Extrase din sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos

Diavolul are obiceiul ca mai întâi să alunge Harul lui Dumnezeu de la oameni și după aceea să
intre înlăuntrul lor neîmpiedicat. Harul însă nu pleacă fiindcă se teme de diavol, ci fiindcă se
întoarce și se scârbește de reaua duhoare a păcatului. Dar nici diavolul nu-l conduce pe om la
păcat în chip tiranic. Omul păcătuiește de bunăvoie. Satana îl ispitește în mod simplu, îl întărâtă
și îi aduce gânduri viclene. Dacă omul nu rezistă atacului, atunci alunecă în păcat. , dându-i
diavolului dreptul să-l învinuiască pe bună dreptate, căci păcătuiește cu voia lui. În acest chip
pleacă Harul lui Dumnezeu.
Diavolii îi urmăresc pe toți creștinii. Pentru aceasta cunosc întocmai și lucrurile lor. Când cineva
merge la vrăjitor, vrăjitorul îl întreabă pe diavolul care îl urmează pe om. ”Spune-mi ce a făcut
din vârstă copilărească și până acum„. Atunci acela, ca un următor nedespărțit ce-i este, i le arată
pe toate. După cum Îngerii ne descoperă nouă multe taine a lui Dumnezeu, tot așa și diavolii le
spun vrăjitorilor toate cele pe care le cunosc.
Sufletul este totul pentru om. Am putea spune că este viața și dumnezeul trupului nostru
pamântesc. Dumnezeu i-a dat acestuia posibilitatea de a-l însufleți și de a-l cârmui, de a-l odihni
și de a-l încălzi cu căldură. Fără aceasta, trupurile noastre ar fi lut, cenușă și praf. Firea sufletului
este duhul rațional, ușor, foarte înțelept și fin, foarte liniștit, dulce și blând, alcătuit cu har și
frumusețe peste mădularele nevăzute, foarte cuviincioase și foarte plăcute lui Dumnezeu și
cetelor sfinților Îngeri. La început sufletele tuturor oamenilor strălucesc mai mult decât soarele.
Însă cu cât înaintează în vârstă, primesc înfățișarea potrivit cu faptele lor. Sufletele celor virtuoși
nu au toate aceeași strălucire. Strălucirea depinde de cât de mult s-a străduit fiecare să se
curățească prin nevoința pentru virtute. Potrivit cu nevoința se luminează și sufletul. Cu cât rabdă
cineva mai multe osteneli și mâhniri pentru Domnul, cu atât urcă și se apropie de El; și cu cât se
apropie de El, cu atât se luminează și devine dumnezeu după har prin împărtășirea de Duhul
Sfânt.
Fierul, din negru și rece cum este, cu cât stă în foc mai multă vreme, cu atât mai mult se
luminează și se încălzește. La fel se întâmplă și cu oamenii. Foc este Duhul Sfânt, fier negru
suntem noi, oamenii. Așadar, cu cât stăm în post și priveghere, în rugăciune și în înfrânare, așa
cum ni le-a legiuit Duhul Sfânt, cu atât mai mult strălucește chipul nostru de curăție și de
luminare.
Cu totul dimpotrivă să cugeți despre cei păcătoși. Când sufletele se dau pruncilor, se păstrează
nespurcate pe toată durata sarcinii. După nașterea lor însă, dacă încep să păcătuiască, se întunecă.
Și cu cât se scufundă și se tăvălesc în păcat, cu atât se înnegresc și devin ca funinginea. Multe
suflete când se despart de trup, par a fi rănite, altele înfometate și îmbrăcate în zdrențe. Unele par
a fi pline de lepră, în timp ce altele sunt negricioase ca etiopienii, iar altele negre ca și cum ar fi
pârlite. Sufletele pomenitorilor de rău seamănă cu diavolii, în timp ce ale ereticilor, cu
întunericul cel adânc. Cele ale vărsătorilor de sânge și ale închinătorilor la idoli, sunt încă și mai
rele.