mi aplec gtul si mbratisez moartea, Uit de felinarele ce-mi pecetluiesc soarta Lumineaza si distrug o fapta cladita Pe umerii unora

ce stau adnciti n propria tarna Ridicnd palmele din glia ce apasa, Miros cu ale lor degete sincera furtuna Ce se desfasoara, pe a lor casa Luna pe cer si arunca razele murdare, Dobndind lirism cu a ei strofocare De a influenta o populatie pierduta ngropata pna-n gt, Acestuia vnduta C-am avut ocazia, noi toti, sa aratam Ca sufletele noastre, merita sa le nduiosam Merita sa le purtam, catre locuri unde dorinta ne-o fructificam Dar am ramas cu pamntul sub picioare, Noroiul ne-afunda labele murdare Inimile nsngerate si buzele fumate Ochii cei albiti si limbile turnate n lingouri de cadavre ndurerate Ce sunt doar proiectii ale unei lumi rasturnate Dintr-un univers ce nu merita osteneli masurate n suferinte si agonii vesnic purtate De ecourile inimii noastre ndepartate Dar corpul ce acum salasluieste strazile Lipsit de ideile ce-i provoaca bucuriile Ce-acum sunt prafuite, vesnic resimtite Doar de cei ce le lipsesc marturiile Propriei constiinte, futilitati pline de consecinte Ce ne afecteaza pe noi, cei interconectati ntr-o lume constant lipsita de duplicati Unicitatea sta n faptele noastre Vorbele noastre si trairile din strafunduri albastre Unite de lumina felinarelor cognitive Resurse nemarginite provenite din fapte primitive Ce-au metamorfozat idei puse-n stative Influentate de cteva minti negative Afundati pe veci ntr-un lac de motive Suntem doar noi, suflete obiective. Aievea stau si-mi pierd suflarea, Uitndu-ma linistit catre marea Valurile vremii ce vin sa-mi zdrobeasca Ultima umanitate menita sa iubeasca C, vai, ct mi doresc sa reiubesc Sa resimt furtuna unui nor ngeresc Dup-a inimii bataie sa ma calauzesc Atunci cand destinul ma opreste sa vorbesc

Sa le spun ce stiu si ce simt Ca doar eu sunt si-mi doresc sa nu mai mint Dragostea-mi creste aripi, fara cancer, fara tuse Menite sa ridice si cele mai distruse Suflete ce-acum se ridica din morminte n aer sa prefac si in ceruri oseminte Ramnnd pe veci, sub a mea apasare, O seama de cuvinte fara soapte amare.