PTDEE, Curs 1

Evoluţii şi perspective în domeniul producerii, transportului şi distribuţiei energiei electrice
1.1 Introducere În ultimele decenii omenirea asistă la o creştere rapidă a consumului mondial de energie datorită dezvoltării vertiginoase a societăţii, a creşterii populaţiei şi a nivelului de trai al acesteia, a industrializării ţărilor în curs de dezvoltare, a creşterii numărului mijloacelor de transport şi comunicaţie, a mecanizării etc. Viitorul lumii civilizate depinde, de fapt, de cantitatea de energie de care pot dispune oamenii. Rolul pe care-1 joacă energia în societatea modernă nu mai trebuie demonstrat, fiind bine cunoscut. Problema care se pune astăzi este aceea a măsurii în care poate fi asigurată energia necesară dezvoltării permanente a societăţii. În această direcţie părerile specialiştilor sunt încă divergente. Unii sunt pentru utilizarea intensivă a rezervelor clasice, alţii consideră că ,,salvarea” este în energia nucleară şi din ce în ce mai mulţi acordă o atenţie sporită aşa numitelor resurse energetice neconvenţionale: energia solară, eoliană, geotermală, biomasa etc. Între noţiunile de rezerve şi resurse există o distincţie aproape unanim acceptată. În timp ce primele sunt substanţe şi zăcăminte cunoscute, ultimele înglobează şi rezervele probabile sau posibile. Conceptul de resurse implică două coordonate de bază aflate într-o strânsă interacţiune: una naturală şi alta socială. Nu se poate afirma că se cunoaşte cu exactitate volumul zăcămintelor de combustibil fosil, dar se poate spune cu suficientă exactitate că ele sunt limitate şi peste un număr relativ mic de ani vor fi epuizate dacă creşterile consumurilor din ultimii ani vor continua. Părerile generale despre resursele energetice ale lumii au suferit în ultimele decenii schimbări fundamentale. Poate cel mai semnificativ concept nou este acela că există multe surse energetice locale, ,,sărace", dar mai convenabile pentru cererile locale decât combustibilul importat. Energetica începutului de mileniu este viu discutată în cele mai largi cercuri, nu numai economice, deoarece în prezent se poate afirma ca pe plan politic şi la scară mondială problemele energiei ocupă locul al doilea după problema asigurării păcii în lume. Astfel, s-a însuşit, treptat, ideea că în prezent energetica este pe cale să depăşească statutul ei iniţial de ramură a industriei, fiind absorbită cu putere într-un complex sistem de activităţi economico-sociale, tehnico-ştiinţifice şi politico-diplomatice care au drept scop nu numai asigurarea pe termen lung a necesarului de energie a unei societăţi, ci şi proiectarea raţională a acestui necesar pe baza conceptului despre creştere şi dezvoltare a acesteia. Se trece de la o premisă la alta, de la o condiţionare a energeticii la alta. După cum se ştie, ,,criza de energie" apărută în 1973, ca o consecinţă a crizei petrolului, nu reprezintă o epuizare reală, geologică a rezervelor energetice. Criza energiei este în principal, o nouă stare de fapt şi de spirit, exprimată prin constatarea că resursele clasice sunt limitate, neuniform repartizate şi necorespunzător gospodărite, într-o lume în creştere, dezvoltare şi emancipare naţională şi socială. Preţul energiei nu este numai un element determinant ce stă la baza majorităţii deciziilor energetice, dar în acelaşi timp este un factor decisiv ce contribuie la progresul economic. Legat de necesarul de energie este importantă analiza factorilor care privesc epuizarea rezervelor clasice, sursele neconvenţionale de energie, utilizarea resurselor energetice secundare, consumul de energie, structura producţiei industriale şi economia de energie, degradarea mediului înconjurător în contextul dezvoltării energetice etc.

1

1.2. Evoluţia consumului de energie primară şi energie electrică Dintre toate formele de existenţă a energiei utilizate de omenire (mecanică, termică, chimică, electrică, nucleară etc.) energia electrică este utilizată practic în toate activităţile umane, datorită unei multitudini de avantaje, dintre care se amintesc: − poate fi produsă/convertită din/în oricare altă formă de energie, − poate fi eficient transportată la distanţe mari şi distribuită pe suprafeţe extinse, − permite utilizarea prin intermediul receptoarelor de cea mai variată aplicabilitate şi putere instalată, de la câţiva mW până la câţiva MW, − este un vector purtător al celor mai avansate tehnologii etc. Practic nu poate fi concepută viaţa economică şi socială a omului modern fără consum de energie electrică. Preocuparea continuă de asigurare a bazelor energetice ale fiecărei ţări, poate fi privită ca o luptă pentru supravieţuirea societăţii industriale. În această luptă se întâlnesc atât interesele economice cât şi cele politice, lucru ilustrat de crizele cunoscute ale petrolului. Consumul de energie electrică la nivel mondial a crescut într-un ritm pronunţat, mai ales în ultima perioadă. O evoluţie a consumului mondial pe cap de locuitor, este redată în tabelul 1.1.
Tabelul 1.1. Consumul mondial de energie electrică [kWh/locuitor] Anul Consum energie electrică 1980 2280 1985 2890 1990 3770 2000 5940

În ceea ce priveşte evoluţia consumului total de energie electrică la nivel mondial respectiv a puterii electrice instalate în centralele electrice, valorile sunt prezentate în tabelul 1.2.
Tabelul 1.2. Evoluţia consumului total de energie electrică şi a puterii instalate în centralele electrice, pe plan mondial Anul Energie electrică consumată [TWh] Putere electrică instalată în centrale electrice [GW] 1980 9250 2140 1985 12980 3000 1990 17350 4020 2000 30990 7180

Este semnificativă de asemenea creşterea accentuată a consumurilor de energie primară, exprimate în valori absolute, prezentată în tabelul 1.3.
Tabelul 1.3. Consumul mondial de energie primară [Mtep]* Surse de energie primară Combustibili solizi Petrol Gaze naturale Energie nucleară Energie hidro Alte surse
tep – tone echivalent petrol

Anul

1983 2229 2806 1336 240 180 481

2000 3453 3436 2069 774 282 814

Se poate afirma că structura consumului de energie a unei ţări, pe tipuri de surse de energie primară respectiv pe tipuri de consumatori, este o oglindă a nivelului economiei ţării respective şi oferă informaţii asupra strategiei de dezvoltare economică şi socială. Astfel, în ţările în curs de dezvoltare industria consumă aproximativ 85 % din energia totală, agricultura cca. 5 %, iar consumul casnic şi edilitar este de aproximativ 10 %. 2

respectiv combustibilii de toate categoriile. respectiv intraatomică. Epuizabile b. În tabelul 1. ambele categorii de surse pot fi subîmpărţite la rândul lor în: convenţionale şi neconvenţionale. mai ales după criza energetică mondială declanşată după 1973. Surse naturale de energie A. Adăugând un criteriu rezultat din experienţa utilizării lor. biogaz − Energia eoliană − Energia mareelor − Energia valurilor CTE. − Potenţialul hidroenergetic al apelor curgătoare. Însă doar pe baza consumului de energie electrică exprimat în valori absolute nu se poate evalua ritmul de creştere economică sau de industrializare a unei ţări. Evoluţia producţiei de energie primară şi energie electrică Ca urmare a cerinţelor crescânde de energie. conform acestor criterii.3. li se atribuie un caracter de zăcământ. în ultima vreme se constată apariţia riscului secătuirii unora dintre sursele cele mai favorabile de energie ceea ce a dus la necesitatea evaluării celorlalte rezerve. epuizabil. Tabelul 1. − Şisturi bituminoase. CET. Purtătorilor antrenaţi într-o circulaţie naturală li se poate atribui. în care locul predominant al hidrocarburilor să fie preluat de alte surse. CTG. Pentru a evalua aspectele legate de eficienţă şi randamente ale utilizării energiei electrice. în timp ce purtătorilor din cea de a doua categorie asociindu-li-se energia stocată în structura intramoleculară. deşeuri industriale sau menajere. un caracter permanent.4. S-a recunoscut astfel. combustibili minerali lichizi derivaţi din ţiţei. CHEAP CNE CHTE CGTE a. Consumul casnic şi edilitar ajunge la 30 – 40 %. epuizabile).În ţările industrializate există tendinţa de micşorare a ponderii consumurilor industriale datorită proceselor tehnologice industriale şi a instalaţiilor de randament mare. aplicând uneori procedee foarte complicate. 1. Convenţionale − Combustibili fosili: cărbuni superiori şi inferiori. gaze naturale. Sursele naturale de energie sunt asociate unor purtători: apa sau aerul. ca de exemplu energia consumată pentru a produce 1000 $ PIB sau energia consumată pentru a produce PIB/locuitor. Inepuizabile a. cazuri în care conţinutul energetic poate fi extras (valorificat) fără alterarea structurii purtătorului. antrenaţi într-o circulaţie naturală. cazuri în care depozitul energetic poate fi extras. întreţinută continuu de un influx energetic exterior. Epuizabile B. competitive sau de înlocuire a celor epuizate. Inepuizabile CEE CHEMM 3 . odată cu căutarea febrilă a unor surse noi. CDE CHE. − Radiaţia solară − Căldura din scoarţa terestră asociată unor purtători naturali (apă sau gaze fierbinţi).4. stocaţi în zăcăminte. Neconvenţionale b. Din acest punct de vedere sursele energetice naturale se pot împărţi în cele două categorii: regenerabile (permanente. chiar şi temporar. intenţia de a se crea un echilibru nou. CHEA. numai prin modificarea structurii moleculare respectiv atomice a purtătorului. se vor folosi şi alţi indicatori. Caracterul energiei dintr-o sursă poate fi : mecanic (când energia are o componentă potenţială şi/sau cinetică) sau termic. ca de altfel şi sursei pe care o definesc. dar şi datorită transferurilor industriilor energofage în terţe ţări. respectiv chimic sau nuclear. − Materiale fisionabile respectiv fuzionabile. inepuizabil. − Energia termică a oceanelor − Resurse energetice secundare din industrie. inepuizabile) şi neregenerabile (de zăcământ. este prezentată o nominalizare a surselor naturale de energie. − Nisipuri asfaltice.

celelalte trebuind a fi convertite întâi într-o formă de energie secundară (de ex. în legătură cu sursele neregenerabile trebuie făcută distincţia dintre rezerve identificate geologic şi geografic care sunt accesibile din natură în condiţiile actuale sau previzibil într-un viitor apropiat. energia extrasă din natură (apa dintr-o amenajare hidrotehnică. Conversiei energiei primare în energie secundară i se asociază pierderi de conversie şi/sau pierderi de transmisie până la utilizator.4 sunt indicate simbolizările frecvente ale principalelor tipuri: − − − − − − − − − − CTE – centrală termoelectrică cu condensaţie. De asemenea. sobă. trebuie făcută o diferenţiere între diferitele trepte ale acestora. CHE – centrală hidroelectrică având variantele: CHEA – cu acumulare. cărbunele. Cifrele care caracterizează cerinţele de energie estimate ale lumii sunt concentrate în tabelul 1.6. în tabelul 1. poartă denumirea generică de centrală electrică.) Total * 1 EJ (exajoule) = 10 18 1972 66 115 46 0 2 14 26 269 1985 115 216 77 0 23 24 33 488 2000 170 195 143 4 88 34 56 690 2020 259 106 125 40 314 56 100 1000 J.) respectiv a energiei finale în energie utilă (energia înmagazinată într-un produs. acestea din urmă fiind de două tipuri: identificabile rezonabil de sigure şi adiţionale estimate. CNE – centrală nuclearoelectrică. ţiţeiul. utilizată pentru un serviciu). bec etc.5 iar cele estimate ale resurselor energetice mondiale în tabelul 1. geotermală. benzina) care să satisfacă cerinţa esenţială de a fi uşor transportabilă şi transmisibilă (printr-o reţea de distribuţie) respectiv utilizabilă. uraniul natural) este denumită energie primară.: energia electrică. respectiv resurse.Pe considerentul că ansamblul instalaţiilor prin intermediul cărora se realizează transferul energiei oferite de surse în energie electrică. Treptele finale sunt conversia energiei secundare în energie finală (de ex. Trebuie remarcat faptul că sursele regenerabile sunt caracterizate prin economicitatea transformării locale în forme utilizabile (stereomecanică. CGTE – centrală geotermoelectrică. CEE – centrală electrică eoliană.5. Producţia potenţială de energie primară a lumii [EJ*] Resursa Cărbune Petrol Gaz natural Petrol şi gaz sintetic Nucleară Hidraulică Regenerabile (solară. gazele naturale. Ca o excepţie. biomasă etc. CTG – centrală termoelectrică cu turbine cu gaz. numai gazele naturale pot fi folosite ca o formă de energie finală. CET – centrală termoelectrică de termoficare. CHEMM – centrală hidroelectrică mareo-motrice. CDE – centrală diesel-electrică. Tabelul 1. Astfel. Referitor la etapele de conversie şi utilizare a energiei. respectiv CHEAP – cu acumulare prin pompaj. electrică) iar sursele neregenerabile sunt în schimb caracterizate prin economicitatea transportării purtătorilor (se transportă mai uşor decât electricitatea). într-un motor. CHTE – centrală heliotermoelectrică. 4 .

care să permită o desfăşurare liniară a evenimentelor.4 % 2. mediu sau lung datorită opţiunilor neclare privind ponderea participării energiei nucleare. Un rol important va reveni însă producerii energiei electrice din surse regenerabile.7. Ponderea procentuală a producţiei de energie primară după natura resurselor Anul Energia primară Combustibili solizi Petrol Gaze naturale Energie nucleară Energie hidro Alte tipuri de energie 1983 30. Acest lucru este 5 .6·10 tone 35 exajoule/an Hidroelectrică Regenerabile 6 solară 5·10 exajoule/an geotermică 10 exajoule/an În ceea ce priveşte evoluţia ponderii energiilor primare produse în totalul energiei primare produse la nivel mondial. cel tehnic amenajabil între 15000 şi 25000 TWh/an iar cel economic amenajabil între 5000 şi 9700 TWh/an. cea mai mare parte a energiei electrice este produsă în centrale termoelectrice în construcţie clasică. în tabelul 1.9 % 31.5 % 19. Se estimează că în viitor cantitatea de energie electrică ce se poate produce din energia nucleară este de cca. După unele prognoze potenţialul teoretic brut variază între 33000 şi 80000 TWh/an. funcţionând pe bază de combustibili solizi. Astfel că centralele nucleare par să devină înlocuitoare ale vechilor centrale care ard hidrocarburi iar energia nucleară o sursă de energie practic inepuizabilă.Tabelul 1. neexistând încă instalaţii cu randamente şi capacităţi destul de mari.6 % 3.6 % 2000 31. Planificarea organizării viitorului energetic al omenirii implică o stabilitate în toate domeniile activităţii umane.7 % 38.3 % 7. este greu de anticipat orientarea pe termen scurt. Tabelul 1.6 % Atât pe plan mondial cât şi în ţară.7 se prezintă valorile procentuale orientative. care să poată înlocui într-o măsură considerabilă mijloacele clasice de obţinere a energiei electrice.260 gigatone Gaz natural 10500 exajoule Petrol sintetic 1125 gigatone Gaz sintetic 100000 exajoule Nucleară 6 Uraniu 3·10 tone 6 Thoriu 0. În ceea ce priveşte soluţiile pentru rezolvarea problemei mondiale a energiei primare în mileniul al treilea.2 % 18. Estimările referitoare la acestea.1 % 2. Comparaţia cu cantitatea de energie obţinută din combustibili fosili arată că un gram de material fisionabil produce 6 aproximativ de 3x10 ori mai multă energie decât un gram de carbon. 15 ori mai mare decât cea care s-ar putea produce din toate sursele hidroenergetice ale lumii. Se poate afirma că aportul resurselor noi şi regenerabile pe plan mondial este încă redus.6.5 % 6. Resursele energetice ale planetei Resursa Cantitatea Combustibil fosil 9 Cărbune 10125·10 tone Petrol 240 . în speţă la potenţialul hidroenergetic mondial variază foarte mult.6 % 7.

la distanţe mari. economic dar şi cel tehnologic şi al cercetării ştiinţifice. în obţinerea de descoperiri ştiinţifice care să contribuie la definitivarea tehnologiei de control al fuziunii nucleare şi utilizarea acesteia la nivel industrial. construite în anii şaptezeci. din 1974 în Anglia a intrat în funcţiune centrala de la Drax de putere totală de 2000 MW cu grupuri de 660 MW. Brăila (960 MW). O altă direcţie importantă a cercetării ştiinţifice în acest domeniu îl reprezintă transmiterea de mari puteri electrice. Turceni (660 MW). Producţia de cărbuni şi lignit a ajuns în România în anul 1980 la cca. care este puterea maximă unitară instalată în ţară şi în prezent. dar din păcate puterea calorică a acestora este mică. 35 . Centralele termoelectrice de mare putere din România sunt localizate în Rovinari (1720 MW).4. Deva (1260 MW).valabil însă pentru perioade scurte de timp. Acest ultim domeniu este puternic angajat în perfecţionarea tehnologiilor de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Pe plan mondial performanţele constituirii de blocuri de putere electrică mare au fost obţinute în SUA şi fosta URSS cu puteri unitare nominale de 1100 – 1200 MW. deoarece apar permanent perturbări. 82 Mt. Puterea electrică produsă pe o unitate este în Europa de 600 – 700 MW. Surgut 2 (Rusia) – 4800 MW Rovinari – 1720 MW 6 . în Danemarca în centrala Asnaes funcţionează din 1980 grupuri de 640 MW. folosind undele electromagnetice de înaltă frecvenţă 1. Craiova (1035 MW). În România în 1960 au fost puse în funcţiune grupuri de 315 MW şi apoi în 1968 de 330 MW. cât şi a puterii unitare realizate pentru un bloc energetic. Din care peste 2/3 obţinut în cariere. Producerea energiei electrice în termocentrale Forma clasică de obţinere a energiei electrice în termocentrale electrice a atins deja performanţele maxime sub aspectul randamentelor obţinute. Astfel. prin intervenţii imprevizibile în domeniul politic. În centralele termoelectrice se foloseşte cu precădere cărbunele brun a cărui putere calorifică este cuprinsă între 2000 kcal/kg şi 4800 kcal/kg. Rezervele principale sunt localizate în Oltenia.40 %. Brazi (860 MW). Luduş (800 MW).

Potenţialul hidrografic naţional este apreciat ca fiind folosit la nivelul de 60 %. 2. 3. Se remarcă faptul că proiecte de hidrocentrale de putere medie spre mare nu vor putea să fie luate în considerare din lipsa unor debite şi căderi de apă mari. Nagymaros (Ungaria) cu 158 MW. cu puterea de 262 MW. turbinele Kaplan se folosesc la căderi de 20 – 50 m şi pot avea un diametru al rotorului de peste 8 m.8 TWh/an. Producerea energiei electrice în hidrocentrale Potenţialul hidroenergetic poate fi apreciat prin producţia potenţială specifică pe arie de 2 bazin hidrografic. până la Sulina: 68 m şi 6300 m /s. o cădere medie de 27. La Porţile de Fier 1 este realizată din 1971 hidrocentrala comună cu Serbia. turbinele având 180 MW şi de asemenea hidrocentralele cu pompaj la 652 m la Wehr – Hornberg din Germania. Potenţialul hidroenergetic [TWh/an] Tehnic Economic Ţara Teoretic amenajabil amenajabil Norvegia 557 152 105 Franţa 314 82 65 Suedia 196 80 60 Spania 144 63 47 România 85 23 18 Anglia 63 12 9 Bulgaria 35 16 10 1 2 3 4 5 6 7 În ceea ce priveşte amenajarea Dunării se remarcă faptul că în cele trei sectoare ale ei există următoarele diferenţe de înălţime şi debite medii: − cursul superior. sa extins folosirea turbinelor bulb cu ax orizontal şi a turbinelor Strafo. care în trecut erau considerate neeconomice. până la confluenţa cu Morava: 987 m şi 1980 m /s. Tabelul 1. GWh/an·km şi prin producţia potenţială specifică pe cantitatea de apă scursă. Jochenstein (Germania şi Austria) cu 130 MW.8 se prezintă potenţialul hidroenergetic al principalelor ţări europene.17 m şi o producţie de 10. 3 kWh/m . Puterile unitare mari sunt realizate la Grand Coulee (SUA) cu 700 MW şi Itaipu (Brazilia) cu 740 MW. Sunt în funcţiune pentru fiecare ţară câte 6 agregate cu turbine Kaplan de 178 MW însumând 2136 MW la un debit 3 instalat de 8700 m /s. Pe cursul său s-au realizat mai multe hidrocentrale ca de exemplu: Kachlet (Germania) având o putere instalată de 5. puterile nominale unitare sunt cu puţin peste 300 MW.05 MW/km. 7 3 . Pentru căderi medii. împreună cu Serbia.5.1. pentru amenajările hidrotehnice de cădere mică. În tabelul 1. Porţiunea Dunării comună României şi Serbiei concentrează 40 % din întreg potenţialul fluviului.5 TWh într-un an mediu. cu puterea specifică medie disponibilă de 8. adică în medie 15. 2x8 grupuri de câte 27 MW (2x216 MW).25 MW. Din 1985 a intrat în funcţiune şi Hidrocentrala Porţile de Fier 2 având în total. iar puterile unitare au ajuns la 500 – 750 MW. până la Baziaş: 70 m şi 5440 m /s.8. Debitul mediu 3 multianual este de 5420 m /s. Habvikov (Slovacia) cu 720 MW. Realizările de vârf privind căderile de apă sunt localizate în Austria la Rosshaj cu 672 m şi Hausling cu 734 m. Potenţialul amenajabil total este de 8600 MW. 3 − cursul mijlociu. cu căderea totală disponibilă de 34 m din care 28 m este concentrată la Porţile de Fier 1. 3 − cursul inferior. Pe plan mondial în ceea ce priveşte construcţia de turbine hidro se constată următoarele: 1. turbinele Francis acoperă o diversitate mare a căderilor de apă.

Cea mai cunoscută este centrala de la St. respectiv uraniu natural şi grafitul sau apa grea ca moderator. Tucurui (Brazilia) 6480 MW. Guri (Venezuela) cu 9178 MW.6 TWh. Sellrain – Silz (Austria) cu 1237 m şi 260 MW. cu 24 turbine bulb de câte 10 MW.5 – 0.reactoare răcite cu apă sub presiune) la construirea primelor submarine nucleare.8 MW. În România cele mai mari hidrocentrale sunt în ordine: Porţile de Fier 1 cu 1068 MW. Grand Coule (SUA) 10230 MW. Lotru cu 540 MW. Mărişelu cu 220 MW. Industria militară a adoptat însă filiere PWR (Presurized Water Reactor . Itaipu (Brazilia) – 12600 MW Porţile de fier 1 – 1068 MW 1. Argeş cu 220 MW. Chandoline (Elveţia) cu 1740 m şi 36. turbinele Pelton se folosesc la căderi mari. se inaugurează centrala nucleară demonstrativă de 30 MWt/5 MWe (electric).6. Se pot exemplifica hidrocentralele de la Reisseck (Austria) cu 1766 m şi 22. folosind filiera PWR. La nivel mondial sunt cca. S-a răspândit apoi în SUA şi fosta URSS filiera LWR (Light Water Reactor – reactoare răcite cu apă obişnuită) care foloseşte uraniu îmbogăţit drept combustibil şi apa obişnuită ca agent de răcire şi moderator. Principalele reactoare care au produs experimental energie electrică au folosit filiere cu supragenerare (breeder). Prima centrală nuclearoelectrică este pusă în funcţiune în 1957 la Shippingport (SUA). 8 . 100 de amenajări hidrotehnice folosind debite foarte mari şi deservind centrale hidroelectrice de puteri mari şi foarte mari. În 1954 în fosta URSS. Centrala cu turbine Pelton de putere maximă este la San Carlos (Columbia) cu o cădere de 587 m 175 MW putere unitară şi 1400 MW putere totală. pentru care s-au făcut multe studii dar au fost concretizate puţine realizări materiale pe plan mondial. Având 100 MWe şi care a funcţionat până în 1983. Malo pe estuarul Rance în Franţa. Ca exemplu se amintesc centralele de la Itaipu (Brazilia + Paraguay) cu 12600 MW. cuprinse între 1000 şi 12600 MW.. Saiano – Suşenskaia (Rusia) cu 6260 MW. Enrico Fermi pune în funcţiune primul reactor. Primele filiere adoptate ulterior au fost cele cu uraniu îmbogăţit având apa în rol de moderator.4. lângă Kaluga. Krasnoiarsk (Rusia) cu 6100 MW. la Obninsk. În 1942. Se amintesc aici şi centralele maree-motrice. datorită investiţiilor mai reduse. Porţile de Fier 2 cu 216 MW şi Bicaz cu 210 MW. Producerea energiei electrice în centrale nucleare Centralele nucleare au apărut la început ca demonstraţii ale posibilităţii de obţinere de energie în urma reacţiei de fisiune nucleară. Corpus (Argentina) cu 6000 MW. Funcţionarea acesteia este în medie de 14 h/zi şi o producţie anuală de 0. la Universitatea din Chicago.8 MW.

apă) de 1000 MWe. S-au adoptat filierele HWR (Heavy Water Reactor . mai ales în urma accidentului de la CNE Cernobîl (Ucraina. Canada). în varianta cu răcire cu gaz. Japonia. În 1980 în URSS intră în funcţiune primul reactor VVER (Vodo Vodianoi Energeticeskii Reactor – reactor energetic apă . o prognoză a AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică) arăta că puterea instalată totală va fi de cca. filiera LWBR (Light Water Breeder Reactor).Canada. În ceea ce priveşte viitorul producţiei de energiei electrică în centrale nucleare. 3000 MW Cernavodă 5(2)x660 MWe. Potenţialul real al energiei nucleare era la un moment dat incert.uraniu natural. 1000 GWe. la nivelul anului 2000. fiind prevăzută a avea cinci unităţi de câte 660 MWe. 1986). Astfel. filiera GCFBR (Gas Cooled Fast Breeder Reactor). 9 . Astfel. 530 MWe pentru PHWR şi 365 MWe pentru GCR. Franţa şi Anglia nu au avut iniţial posibilitatea obţinerii de uraniu îmbogăţit şi au adoptat tehnologii de fisionare a uraniului natural. primele centrale nucleare din aceste ţări au fost cea de la Calder Hal (Anglia) de 4 x 35 MWe pusă în funcţiune în 1956. iar în 1984 filiera BWR (Boiling Water Reactor) realiza frecvent 800 – 1000 MWe. pentru filiera LWR s-au atins valori de 1000 – 1300 MWe. Cresc în continuare puterile localizate pe un grup. Până în prezent au intrat în funcţiune unitatea 1 în 1996 şi unitatea 2 în 2007. respectiv răcite cu apă. Se preconizează ca plafonul de 1300 MWe al reactoarelor PWR să crească la 1500 MWe şi apoi la 2000 MWe. Filiera GCR (Gas-Cooled Reactor . În 1984 puterile medii ale reactoarelor nucleare realizate erau de: 970 MWe pentru PWR. reprezentând 15% din totalul mondial.uraniu natural şi apă grea sub presiune). pusă în funcţiune în 1959. În România prima centrală nucleară a fost pusă în funcţiune în 1996 la Cernavodă. Ultimele tipuri de reactoare puse în funcţiune au fost cele rapide. Ca urmare a evoluţiilor recente privind accesul la resursele energetice convenţionale respectiv la impactul ecologic al utilizării acestora. iar ponderea producţiei de energie electrică în centralele nucleare va fi de 23 %. inclusiv prin intermediul soluţiei oferite de fuziunea nucleară controlată. care a blocat practic construcţia de noi centrale nucleare pe plan mondial pentru următorii 20 de ani. răcire cu dioxid de carbon şi grafitul ca moderator) a fost adoptată de Anglia şi apoi Franţa. Ikata.uraniu natural şi apă grea ca agent de răcire şi moderator) sau PHWR (Pressurized Heavy Water Reacto . PWR. construite cu tehnologie CANDU (Canada Deuteriu Uraniu). 840 MWe pentru BWR. echipându-se cu reactoare CANDU prima centrală experimentală pusă în funcţiune în 1962 la Rolphton (Ontario. respectiv cea de la Marcoule (Franţa) de 40 MWe. energia nucleară a început să fie reconsiderată.

cabluri mecanice etc.7. a primelor receptoare de energie electrică şi apoi a tuturor elementelor instalaţiilor de transmitere a energiei electrice la distanţă. construită prin 1850. Ca record de distanţă a transmisiei mecanice se poate cita instalaţia de la Schaffhausen. Tot în acea perioadă au fost create adevărate sisteme de transmitere a energiei prin intermediul apei sub presiune. electricitatea. dar şi la o independenţă a acestuia mai mare faţă de formele de energii naturale (apă. Electroenergetica a învins iniţial în competiţia cu celelalte sisteme energetice în mare măsură datorită iluminatului electric. Unele descoperiri ale ştiinţei au pus în evidenţă o serie de fenomene ce au permis realizarea primelor surse de energie electrică.) inventarea maşinii cu abur în secolul 18 a contribuit atât la mărirea productivităţii. era distribuită prin reţele hidraulice la diferiţi beneficiari care o foloseau pentru acţionarea unor motoare puse în funcţiune de jetul de apă sub presiune. Prima transmisie pneumatică a fost construită în 1845 la săparea tunelurilor şi extinsă apoi în special în mine. controversate adesea 10 . precum şi a navigaţiei. Asemenea instalaţii s-au construit la Geneva.). În cele ce urmează se face un scurt istoric al evoluţiei tehnicii transmiterii energiei electrice la distanţă. Bazele teoretice ale noului domeniu ce începea să se dezvolte a impus să se constituie un capitol special al fizicii. Evoluţia transportului şi distribuţiei energiei electrice Daca la început instalaţiile industriale erau amplasate astfel încât să fie folosită forţa hidraulică sau eoliană (morărit. La Londra instalaţia hidraulică de transmitere a energiei avea în 1894 o lungime totală de 112 km. Din această cauză specialiştii în tehnica transmiterii energiei electrice au fost şi sunt obligaţi să cunoască şi aspectele economice legate de realizarea acestor instalaţii. care la rândul ei necesită un mare consum de energie primară. Această instalaţie transmitea prin sisteme de cabluri metalice cca. Zürich. Acest ultim fapt a dus la dezvoltarea puternică a căilor de transport terestre şi maritime. Concomitent s-au făcut încercări şi s-au realizat instalaţii de transmitere a energiei cu ajutorul aerului comprimat. deoarece aceste resurse (mine de cărbuni. iar ulterior electrotehnica. de pe cursul superior al Rinului.1. Londra etc. 200 CP de la o instalaţie hidraulică la o filatura.) nu coincideau cu locurile de consum. ridicată în turnuri. cât şi la impulsionarea transportului pe uscat (căile ferate) şi pe apă (vapoarele echipate cu maşini cu abur).va da răspunsul problemei ridicate. prelucrarea lemnului şi a metalului etc. Transportul energiei sub formă de energie electrică . de exemplu. acestea punând în mişcare diverse mecanisme prin intermediul sistemelor mecanice de transmisie (curele. Investiţiile în instalaţiile de producere şi transmitere a energiei electrice sunt foarte mari. a apărut necesitatea transportului acestora din locurile unde se găsesc. Apa. mari căderi de apă etc.prezentând avantajele unor randamente ridicate cât şi a unor spaţii reduse ocupate de instalaţiile de transfer . limitat la enumerarea cronologică a diferitelor invenţii şi realizări. Parisul. Paris. Este ştiut că tehnica în general stă la graniţa dintre ştiinţă şi economie. avea înainte de 1890 o centrală de 2000 CP şi o reţea de aer comprimat de cca. În secolul folosirii intense a maşinii cu abur întreprinderile industriale montau de regulă o instalaţie cu cazane de la care se alimentau maşinile cu piston. Astfel folosirea dirijată a focului în maşinile cu abur a condus nu numai la mărirea forţei omului în procesul de producţie. vânt) folosite în procesul de obţinere a hranei. ceea ce a condus la dezvoltarea industriei. lungă de 750 m. uneltelor etc. Se punea deci problema găsirii căilor necesare prin care acestea pot fi aduse în locurile de consum şi folosite ca atare. Tehnica transmiterii energiei electrice a simţit rigorile acestui principiu mai mult decât alte domenii ale electrotehnicii. Pentru a se asigura centrele industriale cu resursele primare. Orice descoperire nouă în ştiinţă ce nu corespunde din punct de vedere economic nu pătrunde în practică. „Regele abur" a fost învins şi datorită celorlalte avantaje ale energiei electrice în comparaţie cu toate celelalte forme de energie. 60 km.

şi c. Pentru reducerea rezistenţei electrice foloseşte şinele unei căi ferate părăsite în lungime de 3. În 1880 M. T. 11 . puterea transmisă era de 3 CP. Legătura dintre cele două dinamuri era făcută printr-un cablu telefonic. Asemenea sisteme furnizau tensiunea de 440 (sau 220) V între conductoarele extreme.2000 V. În 1838 E. În 1831 N. în electrochimie.1). În 1882 M. Tot în acea perioadă (1876) W. la Şcoala Politehnică din Paris. într-o lucrare comunicată la Academia franceză şi. În 1832. Deprez. Astfel. Deşi s-au realizat multe tipuri de maşini de c.c. construieşte o linie de transport în curent continuu între Misbach şi Munchen (57 km). la expoziţia de la Viena.5 km.c.c. Scriind expresia pierderilor de putere electrică pe o linie de c.c. dovedesc că transportul energiei electrice la distanţă este posibil fără pierderi mari prin creşterea tensiunii. Între 1881 şi 1900 asemenea reţele au fost construite şi pentru receptoare de forţă. cu ajutorul firmei germane AEG. 1. exista o pilă electrică de 500 V şi 10 A.a. pentru iluminat. care permite să se întrezărească posibilităţile utilizării energiei electrice în iluminat. demonstrează practic în 1873. Deprez. Pixii realizează în Franţa primul generator de curent alternativ monofazat.A. Ulterior. abia în 1871 dinamul de c.ca loc şi dată riguroasă a apariţiei. Fontaine. Randamentul acestei prime instalaţii propriu-zise de transport a energiei electrice la distanţă era de 25 %. monofazat.c. Gramme este apt pentru aplicaţii industriale. Siemens propunea ca energia obţinută de la cascada Niagara să fie transmisă la 53 km printr-o linie cu două conductoare de câte 4400 mm2. sub forma: ΔP = 2 ⋅ R ⋅ I2 = 2 ⋅ l ⋅ρ⋅ . care aveau la borne tensiunea de 2x220 sau 2x110 V. Inginerul francez H. la care se conectau motoarele şi 220 (sau 110) V între conductoarele extreme şi conductorul median unde se conectau sursele de iluminat (fig. tot el. lung de 1 km. în telefonie. Deprez a reuşit să crească tensiunea până la 6 kV. independent de acesta D. Dezavantajul acestui sistem de transmitere a energiei electrice la distanţă îl constituia randamentul său scăzut. iar M. deci posibilitatea realizării motorului electric. În perioada anilor 1870 . În 1883 au apărut sistemele de curent continuu cu trei conductoare alimentate de generatoare de c. În 1874. În următorii doi ani au fost realizate asemenea instalaţii de transport în Franţa.c. Lenz stabileşte principiul reversibilităţii maşinilor electrice. Faraday descoperă fenomenul inducţiei electromagnetice şi realizează primele dispozitive de laborator pentru producerea curentului electric pe baza acestui fenomen. în 1795 apare pila Volta. înfăşurat pe un tambur. aceasta se consideră prima demonstraţie publică de transmitere a energiei electrice la distanţă în curent continuu. telegrafie etc. Linia folosea conductoare de telegraf. inginerul rus F. Piroţkii face experienţe privind transmiterea energiei electrice la distanţă.H. De aceea primele reţele de distribuţie electrică în Europa şi America au fost construite ca reţele de c. Concluzia trasă de Piroţkii a fost că transportul de electricitate se poate face numai prin conductoare foarte groase. Instalaţia consta dintr-un dinam antrenat de un motor cu ardere internă racordat cu al doilea dinam care antrena o pompă de apă. intr-un articol publicat în revista Electricestvo. s U2 P2 rezultau două căi pentru reducerea pierderilor în instalaţia de transport şi anume: creşterea secţiunii sau ridicarea tensiunii instalaţiei de transport. realizează şi o maşină de c. Lacinov. dar cu randamente de 62 %. Deşi cablul dintre generator şi motor avea drept scop limitarea puterii motorului.1881 interesul pentru introducerea energiei electrice era stimulat de iluminatul electric. că dinamul poate funcţiona ca motor electric. a lui Z. Pe vremea lui Napoleon. în colaborare cu Gramme. iar tensiunea la bornele generatorului de 1500 .A.

c. Pe baza acestui sistem inginerul elveţian Rene Thury reuşeşte în 1900 să transmită energia electrică în c.etapa iniţială. a funcţionat mult timp alături de sistemele în curent alternativ. au existat şi la noi. Prima instalaţie demonstrativă de transport în c. H.1. Sistemul Thury (denumit şi sistem la intensitate constantă) era greoi. Instalaţii de distribuţie a energiei electrice în c. SUA etc.2 este dată schema instalaţiilor iniţiale şi finale ale celei mai mari linii în c. Ridicarea tensiunii în curent continuu era anevoioasă.c. În ceea ce priveşte transportul energiei electrice în c.c prin conectarea în serie cu linia de transport a surselor şi receptoarelor de energie.c. Fontaine obţine atât tensiuni ridicate prin legarea în serie a mai multor generatoare de c. Instalaţii de distribuţie în c. tensiunea de 130 kV.etapa finală. Go1iar. electrotehnica era aproape exclusiv tehnica curentului continuu.a. Acest sistem. Deri.c. cât şi randamente de 82 %. ca şi în Franţa.Acest sistem permitea creşterea razei de acţiune a centralelor electrice de c.a. Această linie a funcţionat timp de 30 ani (1937) ajungând în final să aibă o lungime de 220 km. În figura 1. Fig. Până în 1876 când P. iar puterea 12 . Fiecare generator şi motor conectat în serie se putea scurtcircuita astfel încât linia funcţiona la curent constant prin modificarea numărului de maşini sau prin modificarea tensiunii. Zipernovsky după 1880 existau toate elementele pentru realizarea unui sistem de producere. cu pierderi de putere acceptabile.c. transport. distribuţie şi utilizare a energiei electrice în curent alternativ monofazat. de la hidrocentrala Mountiers până la Lyon. Instalaţii de transport în c.2. la tensiunea de 2 kV. a) b) Fig. când pentru lumină şi forţă. după sistemul său. De aceea. Prin perfecţionarea transformatorului monofazat şi inventarea motoarelor de curent alternativ monofazat de către M. alţi electrotehnicieni au apelat la curentul alternativ. să fie adoptat şi pentru alte aplicaţii. b . iar puterea transportată de 20 MW fără ca acest sistem de transport a energiei electrice în c. lungimea liniei de 40 km. pentru a ridica tensiunea reţelelor de transport şi distribuţie. dezvoltate ulterior. 1. O. După această dată se acordă atenţie tehnicii curentului alternativ monofazat. construită de Thury. până în a doua jumătate a veacului XX. Lyon-Mountiers: a . deoarece lămpile cu arc în curent alternativ erau mult mai avantajoase. monofazat a fost realizată în 1884 la expoziţia din Torino.N. B1athy şi K. Iablocicov a descoperit lampa cu arc cu electrozi paraleli (izolaţi cu caolin şi alimentaţi în curent alternativ) şi transformatorul monofazat. denumit sistemul Thury. 1. de către L. au fost total înlocuite cu reţele de c.c. Anglia.c.c.

5 mm2) montate pe stâlpi din lemn. Do1ivo . a reuşit să rezolve mai avantajos atât problema motorului de curent alternativ. când lampa cu incandescenţă (Edison-Lodîghin) se impune în defavoarea lămpii cu arc. Acest sistem de transport şi distribuţie a energiei electrice satisfăcea consumatorii de iluminat. pentru dezvoltarea tehnicii transmiterii şi distribuţiei energiei electrice în condiţii avantajoase trebuia rezolvată problema motorului de curent alternativ care să aibă un cuplu de pornire acceptabil. Aceeaşi instalaţie a fost folosită ulterior la tensiunea de 25-30 kV.a. Tesla care au realizat motoare pe principiul câmpului învârtitor. iar excitatricea de firma AEG (Germania). de 175 km lungime. Tesla a construit în 1884 un generator de curent alternativ bifazat şi un electromotor corespunzător. cât şi a transportului energiei în c. cu diametrul de 4 mm (12. trifazat. Sistemul trifazat permite ridicarea şi coborârea cu uşurinţă a tensiunii şi deci a creşterii distanţelor şi puterilor ce pot fi transmise prin linii de la centrale de puteri din ce în ce mai mari. La Laufen.transmisă de cca. Pentru ridicarea tensiunii. cu două conductoare.a. era construită cu conductoare neizolate din cupru. inventând transformatorul trifazat. din cauza caracteristicilor necorespunzătoare a motoarelor monofazate. Generatorul a fost executat de firma Erlikon (Elveţia). Problema a fost rezolvată simultan de către Galileo Ferraris şi N. exista o amenajare hidraulică în care s-a montat un generator trifazat de 230 kVA. După 1881. dar nu şi pe cei de forţă. după brevetul şi proiectul lui Dobrovolski.O. este foarte important. care lucra la firma AEG din Berlin.Dobrovolski propune în 1890 să se construiască prima linie de transport de energie electrică în curent alternativ trifazat de la Laufen la Frankfurt pe Main unde urma să se organizeze în 1891 „Expoziţia internaţională de electrotehnică". Sistemul bifazat propus de Tesla a fost aplicat de firma americană Westinghause în 1896 la hidrocentrala Niagara. El a avut în vedere posibilitatea folosirii oricărui curent alternativ polifazat. influenţat în special de secţiunea şi numărul de conductoare. prin 1889 . de 390 CP. una pentru alimentarea motorului asincron de 100 CP ce antrena o pompă centrifugă pentru o fântâna arteziană. deci mai multe decât la liniile de c. M. monofazat. Linia de transport aeriană. Au fost realizate ulterior şi câteva instalaţii industriale de transport şi distribuţie a energiei electrice în c. Deci. cunoscând lucrările lui Ferraris şi Tesla şi sesizând avantajele sistemului trifazat faţă. pe izolatoare suport de porţelan. firma Erlikon a construit un transformator trifazat în ulei de 200 kVA şi 95/15200 V. M. inventând motorul asincron trifazat. 95 V şi 40 Hz legat cu o turbină de apă verticală. 20 kW.a. La Frankfurt pe Main s-au construit două staţii coborâtoare (posturi de transformare) de 13800/112 V. Având cuplu mic la pornire acestea erau mai dezavantajoase ca cele în curent continuu. Fig.3. În 1889. 1.1890. ca în figura 1. Studiul sistemelor polifazate a început cu sistemul bifazat. de cel bifazat. ori în instalaţiile de transport şi distribuţie costul liniei. din punctul de vedere al iluminatului felul curentului nu mai prezintă importanţă. Acest sistem nu s-a impus deoarece în sistemul bifazat propus de Tesla era nevoie de patru conductoare. iar alta alimenta instalaţia de iluminat. acesta fiind cel mai simplu. Schema primei instalaţii de transport în c. O.c. cea mai puternică centrală din lume la acea dată.Dobrovolski. 13 . Instalaţia a fost dată în funcţiune la 25 august 1891 şi a funcţionat cu un randament de 80 %. pe râul Neckar. Do1ivo .3. N. Aceasta este instalaţia care a deschis drumul electrotehnicii contemporane.

După 1891 dezvoltarea tehnicii transmiterii energiei electrice s-a concretizat prin creşterea continuă a tensiunii liniilor. În 1956 s-a construit prima linie de 400 kV (Kuibîşev-Moscova) 925 km. linii cu tensiunea de 150 kV. nu erau satisfăcătoare din cauza repartiţiei neuniforme a tensiunii de-a lungul lanţului şi anume. şi Whitehead în SUA şi ale lui Mitkevici V. Rezolvându-se problema pierderilor prin fenomenul corona s-au construit. deci a puterilor şi distanţelor de transport cu pierderi mici. 14 . cu condensatoare serie pentru reducerea reactanţei inductive a liniei.4. Problema uniformizării repartiţiei tensiunii de-a lungul lanţului de izolatoare a fost rezolvată prin montarea unor inele sau a altor armături similare în partea superioară şi inferioară a lanţului ca în figura 1. în Suedia. tensiunea ce revine izolatoarelor din apropierea conductorului depăşeşte tensiunea medie pe fiecare izolator. În 1959 se ridică tensiunea liniei Kuibîşev . În 1936 s-a construit în SUA prima linie de 287 kV (Los Angeles . F. ca de exemplu reactanţe scăzute la generator. până în 1920. Prin realizarea în 1906 a izolatoarelor lanţ (de suspensie) în Germania.Boulder Dam) adoptându-se o serie de soluţii constructive din punct de vedere al stabilităţii funcţionării în paralel. La începutul secolului XX s-au construit linii cu tensiunea de 80 kV.4 sunt date Fig. Iată deci că izolaţia liniei a început să limiteze dezvoltarea transportului energiei electrice. cu bobine de reactanţă pentru evitarea circulaţiilor de curenţi capacitivi. s-a putut trece la construcţia liniilor cu tensiuni superioare. se pune în funcţiune prima linie de 380 kV (Harspranget . cu puncte de comutaţie.4.6 (schema principială).1914 au arătat că problema se poate soluţiona prin creşterea diametrului conductoarelor. iar în 1912 în Europa (Germania). Pentru tensiuni mai mari nu se puteau realiza izolatoare rigide (suport). Pe această bază s-au construit conductoare tubulare şi s-a găsit oportună folosirea conductoarelor de aluminiu şi oţel-aluminiu având diametrul mai mare. În figura 1. puncte de conexiuni intermediare etc. Ridicarea tensiunii liniilor de transport în continuare a întâmpinat dificultăţi din cauza fenomenului corona care condiţionează pierderi de energie. echivalentă cu creşterea diametrului conductorului. Prima linie de 220 kV a fost construită în SUA în anul 1924 la San Francisco şi în anul 1927 în Europa.Moscova la 500 kV. în Europa în perioada 1910 . Lanţurile de izolatoare folosite în liniile cu tensiunea de 220 kV şi mai sus. fasciculate. Astfel. în 1908 se construieşte prima linie de 110 kV în SUA. conductoare tubulare.. Soluţii constructive de conductoare şi faze câteva soluţii constructive de conductoare şi faze scindate sau fasciculate. Pe această bază s-au putut realiza izolaţii satisfăcătoare pentru linii de 220 kV. figura 1.Hallsberg) cu două conductoare pe fază. Creşterea în continuare a tensiunii liniilor era frânată din nou din cauza izolaţiei. În 1952. 1. Din aceasta cauză. Cercetările lui Peek W. pe armăturile metalice ale acestor izolatoare apare fenomenul corona iar izolatorul se conturnează. respectiv în Germania. cu trei conductoare pe fază. Gorev etc. Tot acum s-a propus scindarea fazelor (utilizarea mai multor conductoare pe fază).

7 se dă schema de principiu a unei linii de 750 kV din estul Europei.7. În 1965. 1. în Canada. 1. iar în Europa a fost construită prima linie experimentală de 750 kV în 1966 între Konacovo şi Moscova. În figura 1. în 1969 în SUA de 765 kV. Schema unei instalaţii de transport la 750 kV în Europa de est LEA 750 kV 15 LEA 400 kV . Fig.6.Fig. se dă în exploatare prima linie de 735 kV. Schema primei reţele de 400 kV Kuibîşev – Moscova.

Fig. În 1928 în Germania a fost construită o linie de 110 kV cu trei cabluri monofazate cu ulei.a.9. Primele cabluri erau destinate telefoniei. În 1925 inginerul italian Luigi Emanuelli propune. de automatizare etc. Până în anul 1905 era pusă la punct construcţia cablurilor de joasă tensiune (1 kV) şi de medie tensiune. 1. Aceste cabluri aveau ca izolaţie hârtia uleiată.Evident. Cablu cu izolaţie din hârtie impregnată Fig. Primele linii din cabluri cu gaze s-au realizat în 1932. Smurov construcţia cablurilor cu izolaţie de hârtie în gaze inerte sub presiune. pot funcţiona până la 35 kV (fig. Astfel s-a reuşit să se construiască cabluri de c.8. Secţiune printr-un cablu monofazat de 2 138 kV şi 1250 mm . a generatoarelor şi transformatoarelor electrice. 1. cu ecrane pe fiecare fază.8). să se prevadă în mijlocul cablului canale cu ulei electroizolant ca în figura 1. realizarea liniilor de transport de energie pentru tensiuni. puteri şi distanţe tot mai mari a necesitat şi rezolvarea multor probleme legate de construcţia maşinilor primare. Creşterea tensiunii peste 35 kV la cablurile cu hârtie impregnată nu este posibilă din cauza ionizării spaţiilor gazoase ce se formează în izolaţia de hârtie în timpul proceselor de încălzire şi răcire succesivă a cablului. pentru evitarea formării spaţiilor de gaze din hârtia izolantă. În 1855. exista deja o fabrică de cabluri. a aparaturii de comutaţie din instalaţiile de distribuţie. Pe acelaşi principiu al presiunilor ridicate s-a propus în 1928 de A. la tensiunea de 500 kV şi în faza de experiment. A. Creşterea în continuare a tensiunii liniilor în cablu s-a realizat prin creşterea presiunii uleiului în cablurile cu ulei. În 1882 reţeaua electrică ce a alimentat la New York primul sistem de iluminat public cu lămpi cu incandescenţă era subterană. iniţial de 3 kV şi apoi de 6 kV. mantaua de Pb şi învelişul de protecţie din bandă de oţel şi iută. la 765 kV. cablurile izolate fiind trase prin ţevi de oţel. 1. probleme complexe de protecţie contra supratensiunilor şi ale supraintensităţilor. Pe măsură ce se electrificau oraşele era necesară perfecţionarea construcţiei liniilor în cablu. Pe lângă liniile electrice aeriene s-au dezvoltat şi liniile în cablu. Cablurile cu izolaţie de hârtie impregnată. Construcţia şi dezvoltarea lor se datorează faptului că într-o serie de situaţii sunt mai avantajoase decât cele aeriene. 16 . cu circulaţie de ulei Liniile electrice în cablu sunt de regulă mai scumpe decât cele aeriene. ca de exemplu din motive arhitectonice şi constructive în cazul reţelelor de distribuţie urbane şi industriale sau din lipsă de teren pentru liniile aeriene etc.9. la Londra.

Instalaţia de la Doftana era alimentată de uzina hidroelectrică de la Sinaia printr-o linie de 10 kV şi un post de transformare de 10/0. Dezvoltarea instalaţiilor de transport şi distribuţie în România În ceea ce priveşte dezvoltarea instalaţiilor de transport şi distribuţie în ţara noastră. Astfel. după acest sistem. De la uzina electrică special amenajată în str.10 Schema unei reţele de transport în c. în 1882 se realizează în Bucureşti primele instalaţii demonstrative de iluminat electric.50 km. s-a 17 . la aproximativ un an de la punerea în funcţiune a primei centrale electrice orăşeneşti de către Edison la New York. iar la 110 kV . Viitorul acestor reţele este condiţionat în special de evoluţia tehnicii redresării şi inversării curentului electric. dar după alt sistem decât cel realizat de Thury şi anume: producerea şi utilizarea energiei electrice se face în c.c. reuşindu-se să se crească capacitatea de transport a liniei de la 450 MVA. Vămii s-a construit câte o linie electrică aeriană pe stâlpi de lemn până la Cotroceni. Reţeaua de iluminat era prevăzută cu 731 lămpi electrice pentru iluminatul străzilor. În ceea ce priveşte liniile aeriene. 1. cu instalaţii de redresare Prima reţea de transport în c. la 1120 MVA în cazul răcirii forţate. O asemenea instalaţie a fost realizată în 1977 în Berlinul Occidental la tensiunea de 380 kV. 1. lungime la care temperatura lui atinge valoarea maxima admisă din cauza curenţilor capacitivi. sunt foarte scumpe. Ca urmare.a. în cazul răcirii naturale. La 1 noiembrie 1884 a fost pusă în funcţiune uzina electrică din Timişoara prevăzută cu patru grupuri de câte 30 kW pentru iluminat. Liniile în cablu la tensiuni ridicate se încălzesc puternic chiar la mersul în gol din cauza curenţilor capacitivi mari şi a pierderilor în dielectric. ca sistem. Lungimea critică a unui cablu de 400 kV. iluminat şi încălzit. pentru tensiuni şi distanţe mari. conform schemei din figura 1. Este interesant de semnalat că în 1893 a fost organizată la Sibiu o expoziţie care demonstra posibilităţile utilizării electricităţii pentru acţionări mecanice. respectiv până la Teatrul Naţional şi Grădina Cişmigiu unde se alimentau instalaţiile de iluminat.c. ţara noastră este prima din lume în care s-a introdus acţionarea electrică la foraj extracţie. Prima centrală şi reţea de distribuţie în curent alternativ monofazat din ţara noastră s-a construit la Caransebeş în 1888 . pentru eliminarea dificultăţilor legate de funcţionarea în paralel a centralelor se impun măsuri speciale. Timişoara devenind primul oraş din Europa cu străzile iluminate electric. În 1897 s-a pus în funcţiune la Doftana prima instalaţie pentru alimentarea cu energie electrică a schelelor petroliere cu curent alternativ trifazat de 500 V.10. Instalaţiile de transport în c. la 220 kV . ea a urmărit îndeaproape.a. este de 15 km.8.5 kV. a fost realizată în 1930 în SUA pentru a lega două sisteme cu frecvenţe diferite (60 respectiv 25 Hz).80 km. După datele cunoscute. Creşterea în continuare a capacităţii de transport a liniilor în cabluri s-a realizat prin răcirea forţată cu apă sau ulei a cablurilor de înaltă tensiune cu izolaţie de hârtie şi ulei. Din aceasta cauză s-a reluat ideea transportului în c. costisitoare.c.1889 având frecvenţa de 42 Hz iar tensiunea de 2000 V. Fig.Din cauza presiunilor ridicate necesare s-au propus şi realizat construcţia de cabluri în ţevi de oţel cu ulei sau gaze sub presiune. trifazat iar transportul se face în c. realizate în cablu. În această instalaţie fiecare fază este montată într-un tub de azbociment prin care circulă apă de răcire. evoluţia tehnicii respective pe plan mondial.c.

15 se prezintă evoluţia reţelei de înaltă tensiune a sistemului energetic din România în perioada 1950 . URSS. În figurile 1. în 1924. Bacău (1900). pusă în funcţiune în anul 1900.1. s-a construit şi linia trifazată de 60 kV Floreşti – Nedelea – Ploieşti . Este interesant de semnalat că în perioada 1906 . Până în 1900 erau construite centrale electrice.5 km.11 . Prima linie electrică aeriană de 110 kV din ţara noastră.2006. cu Bucureşti (Grozăveşti) a fost pusă în funcţiune în anul 1930. Prima linie în cablu subteran de 60 kV utilizată la traversarea Dunării între Giurgiu şi Russe s-a realizat în 1950. prin Târgovişte. Craiova şi Sibiu (1896) Brăila. de 50 mm2 şi conductor de protecţie din oţel. fierăstraie mecanice. În aceeaşi perioadă s-au realizat linii în cablu de 110.11. cu conductoare din cupru de 35 mm2. pe stâlpi metalici. iar în 1963 s-a dat în folosinţă linia de 400 kV între centrala termoelectrică Luduş şi staţia Mukacevo. Fig.1908 s-a realizat reţeaua de 5000 V în cablu a oraşului Bucureşti.acordat o concesiune inginerului Oscar von Miller care până în 1897 a construit o centrală hidroelectrică la Valea Sadului (potrivit afirmaţiilor constructorului. 60 aparate de încălzit şi ventilatoare. respectiv la traversarea Dunării între Gura Ialomiţei . cu reţelele de distribuţie respective şi în oraşele Galaţi (1892).Hârşova. Timişoara 1899. care lega hidrocentrala Dobreşti. 32 electromotoare ce acţionau strunguri. 220 şi 400 kV. Apariţia tramvaiului electric (Bucureşti 1894.Anina de 25 km lungime cu conductoare din cupru. Ungaria.1. la Hidrocentrala Argeş şi la Porţile de Fier. Piatra Neamţ (1895). după cea de la Niagara şi cea de la Merano pe Adige). Situaţia electrificării în România în anul 1950 18 .Sângeorgiu Luduş. Iaşi şi Arad (1897). a treia din lume. maşini de tors şi de ţesut. În 1915 a fost pusă în funcţiune linia trifazată de 55 kV Reşiţa .Sinaia de 31. totalizând aproape 100 kW. În 1961 se construieşte prima linie de 220 kV pe traseul Bicaz .Bucureşti (Grozăveşti). pe stâlpi metalici. Cehoslovacia. Sinaia şi Alba-Iulia (1890). Mai târziu. prin care sistemul electroenergetic din ţara noastră este interconectat cu sistemele ţărilor vecine. Iaşi 1900) constituie un nou stimulent în dezvoltarea electrificării. Prima linie de 25 kV din ţara noastră este linia trifazată Câmpina . Tot el a realizat linii de transport pe o distanţă de 18 km precum şi alimentarea (în primul an) a 7500 lămpi cu incandescenţă şi 160 cu arc.

Situaţia electrificării în România în anul 1970 19 .Fig. Situaţia electrificării în România în anul 1960 Fig.12.1.13.1.

Tabelul 1. Reţeaua electrică de transport 750 – 400 – 220 kV în prezent.9. 1.12. În tabelul 1. Evoluţia liniilor de transport de energie electrică (în km) din România Tensiunea nominală 110 kV 220 kV 400 kV Anul 1950 127 1960 2815 1965 5260 685 380 1970 7589 1871 1291 1977 14384 3330 3146 1980 15695 4850 3875 20 .Fig.11. Situaţia electrificării în România în anul 1978 Fig.1. 220 şi 400 kV.8 este redată dezvoltarea liniilor de 110.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful