LUCRARE DE DIPLOM

AGRESIVITATEA - FORM DE ADAPTARE sI CONTRA-REACIE LA FRUSTRARE LA COPIII INSTITUIONALIZAI DE VRST sCOLAR MIC

CONSTANTA 2004

"VIAA ESTE LUPTA PENTRU MENINEREA UNUI ECHILIBRU N PERMANEN AMENINAT". ( BORDET ) CUPRINS
CUPRINS . ................................ 3 INTRODUCERE ..........................5 PARTEA I - ASPECTELE TEORETICE ALE CERCETRII CAPITOLUL I: sCOLARUL MIC 1.1. CARACTERIZARE GENERAL :

1.1.1 Trasaturi de specificitate ale scolarului mic ....................11 1.1.2 Copilul si familia ......................... 14 1.1.3 Copilul si realitatea sociala ........................ 15

1.2.

MODELELE EDUCATIVE :

1.2.1 Model familial ......................... 16 1.2.3 Comparatie privind modelele educative ntre Centrul de Plasament si scoala de masa ............ 1.3. 21

RELAIA ADAPTARE-FRUSTRARE-AGRESIVITATE 25

1.3.1- Definirea conceptelor si relatia dintre ele .......

CAPITOLUL II : PROBLEMATICA AGRESIVITII N PSIHOLOGIE, PSIHOPEDAGOGIE sI PSIHOPATOLOGIE 2.1. NORMALITATE sI DEVIAN N CONDUITA SOCIAL : 2.1.1 Definirea conceptelor normalitate, devianta ....... 2.1.2 Profilul personalitatii deviantului .......... 36 34

2.2. AGRESIVITATE sI COMPORTAMENT AGRESIV : 2.2.1 Agresivitatea - prezentare generala . 13513b123n ....... ...... 38 2.2.2Teorii explicative ale functionalitatii agresivitatii ......... 2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITII : 2.3.1 Fenomene-simptom de manifestare .......... 1)Excitabilitatea ................ 2)Impulsivitatea ................ 3)Propulsivitatea .............. 4)Violenta ................. 45 ... 45 45 45 45 45 43

5)Comportamente aberante ..........

2.3.2 Agresivitatea verbala ............ 1) Calomnia ................. 49

49

2) Denigrarea ................ 49 3) Ironia ................... 49 4) Sarcasmul ................ 49 2.4. AGRESIVITATEA N CADRUL GRUPULUI : 1) Ocuparea si apararea unor parti ale spatiului ....... 49 a) teritoriul individual .............. b) distanta individuala ............ 2) Disputarea obiectelor ............... 3) Rivalitatea .................. 50 50 50 49 49 49

4) Agresivitatea explorativa ............. 5) Agresivitatea educativa ............. 6) Concurenta ................... 50

7) Reactia de respingere a anormalului ........ 50 8) Agresivitatea verbala .............. 50

CAPITOLUL III : COMPORTAMENTUL AGRESIV CA FORM DE ADAPTARE sI COMPENSARE A FRUSTRRII 3.1. Agresivitatea - comportament de adaptare .......... 3.2. Comportamentul agresiv - forma de contra-reactie la frustrare ....................... 56 52

PARTEA A-II-A - ASPECTELE PRACTICE ALE CERCETRII CAPITOLUL IV : METODOLOGIA CERCETRII 4.1. Obiectivele cercetarii ................. 4.2. Ipotezele cercetarii .................. 66 68 69 71 75

4.3. Organizarea activitatii de cercetare ............. 4.4. Metode si tehnici de cercetare ..............

CAPITOLUL V : PRELUCRAREA DATELOR CERCETRII. CAPITOLUL VI : CONCLUZII sI RECOMANDRI ...... 101

BIBLIOGRAFIE SELECTIV ..............

106

INTRODUCERE Societatea asigura individului cadrul dezvoltarii personalitatii sale, modele de gndire ( mentalitati ) si de comportament, relatii interpersonale si mijloace de trai, toate acestea reunite ntr-un ansamblu unitar, ntr-un sistem foarte bine organizat prin care individul devine dependent de cadrul social.

Viata individuala, ca si cea comunitara sunt ntr-o masura foarte mare influentate de societate, astfel nct individul poarta pecetea modelelor socioculturale carora el le apartine. Prin aceste modele, mai mult sau mai putin interiorizate de individ, el se adapteaza cerintelor societatii. Dar, asa cum societatea prin intermediul sistemului de valori ale modelului socio-cultural contribuie la formarea si mentinerea personalitatii umane n limitele unor tipare specifice, n egala masura omul - prin actiunile, deciziile si conduitele sale - poate influenta societatea. Modelele socio-culturale oferite de societate sunt foarte importante mai ales pentru copiii a caror personalitate este n formare. n acest sens un rol deosebit revine familiei care reprezinta primul mediu social de contact al copilului si, totodata, primul model de cultura si educatie. Ori, astazi a crescut foarte mult

numarul familiilor dezorganizate, al copiilor strazii, pierind modelele sociale, culturale si morale pozitive, primnd - ca atare - cele negative, adoptndu-se, n final, agresivitatea ca forma de adaptare. Pe acest fond au loc urmatoarele aspecte : 1) o mare schimbare n perioada scolaritatii mici, schimbare determinata de asa-numita "perioada de criza", perioada de referinta pentru dezvoltarea generala, "seculara" ( numita de Tunner ) a copilului, nsotita de caracteristicile specifice vrstei ( dezvoltare psiho-sociala, dezvoltare cognitiva, morala ), pe de o parte, iar pe de alta parte, aspectele mai "fragile" din personalitatea copilului sau a familiei de apartenenta n aceste perioade de trecere, de "criza" ( morale, conceptie despre lume si viata, etc. ); se formeaza structuri de comportament, structuri morale, mentalitati.

2)

Toate aceste aspecte enumerate anterior determina formarea si dezvoltarea agresivitatii si a comportamentului agresiv, constituind, totodata, motivele alegerii temei. Tot n rndul motivelor as mai putea adauga si interesul si curiozitatea privind modul de manifestare al agresivitatii la copilul de vrsta scolara mica privat de prezenta unei familii si tinut n diverse institutii ( case de copii, centre de plasament, etc. ). n aceste institutii de educatie, diferitele tipuri de agresivitate se manifesta pregnant. Prin urmare, n viata sociala exista o crestere a agresivitatii. Aceasta problema a agresivitatii - fie ca este vorba de actiuni colective sau individuale preocupa n cel mai nalt grad contemporaneitatea. La nivel social-global exista studii de sociopsihobiologie care estimeaza ca secolul n care traim este saturat n frustrari si agresivitate. Aceasta este data de nmultirea fara precedent a surselor cu potential generator, sensibilizator si declansator al unor trairi disconfortante pentru individ si comunitate. Cerintele adresate omului, n general, vis--vis de mecanismele sale adaptative se multiplica si solicita consumuri uriase de energie. Ca atare, decompensarile emotionale sunt frecvente, iar aceasta reclama asistenta terapeutica si educationala specializata.

Fiecare secol genereaza fricile sale. Astfel, OSCAR MOORE scria despre bolile contemporaneitatii, despre frustrarile pe care le genereaza si, n consecinta, despre comportamentele de adaptare. Ca atare, putem afirma ca nu cunoastem felul societatii n care noi traim. Panica morala se ridica la violenta, crima, la denigrarea si dezintegrarea familiei. Oamenii de stiinta constata ca multi cred ca lumea este un loc pentru care merita sa te bati. Dar problema este ct de bine putem duce "batalia", ct de bine ne putem adapta n aceasta lume. Problemele adaptative, generate de mbibarea n frustrari, anxietati si agresiuni a perioadei de timp pe care o traim se datoreaza si accelerarii fara precedent a schimbarilor din mediul natural, dar, mai ales, social la toate nivelurile vietii. n consecinta, asistam la dezechilibre existential-functionale n plan internsubiectiv si extern-comportamental, la dezordini biopsihologice, la sindroame de inadaptare, la comportamente alienate, antisociale si agresive. Capitalismul modern si transformarile moderne, cu care ne confruntam n ultimul timp, au condus la schimbarea tiparelor de munca si de comportament, ceea ce a atras dupa sine insecuritatea si grija zilei de mine. Ca atare, oamenii, indiferent de vrsta, se confrunta tot mai mult cu testari si figuri autoritare producatoare de frustrari. Efectele defavorabile ale acestor aspecte se resimt n modificarea echilibrelor socio-adaptative, n cresterea prevalentei starilor de tensiune mintala, agresiuni psiho-somatice cu efecte dezadaptative, maladaptative, inadaptative, n planul ntregii evolutii a fiintei umane. Agresiunile cresc n permanenta ca frecventa, fapt ilustrat de atacuri fizice, violuri, incest, n care sunt cuprinsi deopotriva adulti si copii, fapt ce conduce la o rata crescuta a stress-ului posttraumatic, la o serie de frustrari. Efectele frustrarii asupra adaptarii socio-umane tind sa capete, n ultimul deceniu, o forma cu totul particulara n centru si estul Europei. n Romnia, dupa anul 1990, fenomenele discutate sunt generate de modificarile de mari proportii a echilibrelor de la toate nivelurile vietii si organizarii sociale. Ele apar ca o consecinta a perturbarii ordinii obisnuite a lucrurilor si ritmurilor de viata, a climatului ambiental-familial. Schimbarile sociale mari ( somaj, greve, schimbarea tiparelor de viata, etc. ) se soldeaza cu ntreruperea comportamentelor umane individual organizate si cu distrugerea optimismului si sperantei. Ele conduc la violenta si agresiune

( DOLLARD ). Acest model de realitate evidentiaza un tip de discrepanta care a furnizat modificari cognitive, surescitare, conducnd la violenta, agresivitate, suparare, lipsa de speranta ( SPIELBERGER ). Neputinta, dezorganizarea, ntreruperea, acestea afecteaza sistemele emotionale si motivationale ale oamenilor iar ele opereaza semnificativ n cadrul sistemelor de personalitate (MANDLER & WATSON). n permanenta ne confruntam cu situatii emotionale periculoase, definite ca alterare brusca n cmpul fortelor sociale n care exista individul, astfel nct se schimba expectatiile lui fata de sine nsusi si fata de relatiile sale cu altii. Cercetnd fenomenele n zona mai speciala a delincventei juvenile, putem dobndi raspunsuri deosebit de semnificative. Agresivitatea, sub miile ei fatete, este pretutindeni n raporturile delincventului cu lumea, ilustrnd, n fond, indiferenta sa afectiva n raport cu celalalt individ ca fiinta omeneasca. Va ntrebati, probabil, de ce raportul scolaritate mica agresivitate ? Va raspund : deoarece scolaritatea mica reprezinta o perioada de modelare si formare a personalitatii adulte, acum se poate interveni cu succes n acest sens. Comportamentul copiilor, stilul lor de a reactiona, de a se bucura sau ntrista, de a se nfricosa sau nu, de a spera sau nu, toate acestea sunt, n primul rnd, un reflex al modurilor de comportare si gndire ntlnit n familie. De asemenea, sentimentul securizarii psiho-afective cu efecte nebanuite la nivelul formarii personalitatii lor este alimentat de familie, orict de precara ar fi aceasta. Apoi, imaginea de sine este un reflex al imaginii pe care si-o formeaza n grupurile comunitare. Daca avem n vedere toate acestea, vom constata efectele frustrante ale copiilor ca avnd aceasta provenienta. Ele sunt date de faptul ca modelul familiei se schimba, ceea ce duce la schimbarea modelelor de identificare ale copilului, la schimbarea comportamentelor sale concrete si a stilului sau de relatie.

n prezent apar familii cu un singur parinte, divorturile cunosc o frecventa uluitoare, iar situatiile n care un copil devine "obiect de partaj" nu sunt putine la numar. Timpul petrecut de parinti cu copilul este tot mai scazut, facnd ca acesta din urma sa devina tot mai singur si sa caute surse de comunicare afectiva n afara nucleului parental. La acestea se adauga statutul social si profesional al familiei, amenintarea pierderii slujbelor, ceea ce conduce la diminuarea pragului de toleranta la frustrare. Dintre toate categoriile umane, agresivitatile cunosc, n prezent, cea mai mare rata n cazul elevilor. Ele sunt date de anumite situatii frustrante (de frustrari) datorate de faptul ca : n permanenta ei sunt ierarhizati, evaluati, etichetati, sanctionati ori gratificati ; procesul instructiv-educativ - prin nsasi natura sa - i pune n fata situatiilor frustrante produse fie de faptul ca nu au la ndemna instrumente si cunostinte necesare rezolvarii de probleme aparute, fie de calitatea morala a cadrelor didactice, modul de percepere de catre copii a acestora, reactiile dascalilor n fata confuziilor sociale ; familia nsasi, modul ei de organizare si modelele oferite de ea creeaza stari frustrante.

Modelele socio-comportamentale pozitive si negative devin tot mai greu de descifrat, sunt tot mai numeroase, iar judecatile valorice ale adultilor de autoritate sunt tot mai divergente. Ca urmare, copiii se afla n situatia de neputinta optionala si actionala, putnd dezvolta conduita unui complex de neputinta caracterizat prin lipsa de ncredere n fortele proprii, agresivitate ca forma de adaptare si, chiar, contra-reactie la frustrare. La vrsta scolaritatii mici - care a fost centrata n lucrarea de fata - se nsusesc cele mai multe comportamente adaptative.

Prin natura sa, scolaritatea mica este legata de personalitatea n formare. Acum echilibrele emotionale si psihice, n general, sunt fragile, acum se constituie clisee, patternuri comportamentale persistente n timp si transferabile ulterior n diverse activitati. Pe baza experientelor sociale acumulate n aceasta perioada se formeaza : invarianti comportamentali ; patternuri de raspuns cu statut de nuclee adaptative bune sau rele; se formeaza nconjuratoare ; moduri evaluative privind lumea

repere de identificare personala n plan social. n tablouri

Toate acestea se concretizeaza comportamentale cu specificitate individuala.

Referindu-ne la adaptarea psihologica umana, aceasta a fost analizata biologic sau sociologic, fara a fi suficient accentuate nuantele sale psihologice. Mentionam si faptul ca agresivitatea este o problema de o importanta sociala deosebita, ntruct ea sta la baza comportamentelor violente de tipul crimelor, actiunilor teroriste, etc., toate acestea putnd fi prevenite prin interventii terapeutice realizate nca de timpuriu, mai precis, nca din momentul sesizarii primelor manifestari agresive.

PARTEA I
ASPECTELE TEORETICE ALE CERCETRII CAPITOLUL I
sCOLARUL MIC - ASPECTE GENERALE -

1.1. CARACTERIZARE GENERAL 1.2. MODELUL FAMILIAL - FACTOR DETERMINANT AL AGRESIVITII 1.3. RELAIA ADAPTARE-FRUSTRAREAGRESIVITATE 1.1. CARACTERIZARE GENERAL
1.1.1 TRSTURI DE SPECIFICITATE ALE sCOLARULUI MIC
"Copilaria este acea vrsta fericita n care elanul primitiv care l-a faurit pe om, aceasta neliniste n legatura cu sine si cu lumea care a mpins umanitatea la cele mai nobile realizari, ca si la esecurile cele mai usturatoare, acest impuls care ne face sa iesim din noi nsine pentru a cauta n aventura ceea ce este mai bun n noi nu este nca nfrnat, constrns. Copilaria este vrsta sperantei si a visului. Copilul este fiinta si singura fiinta care traieste n ea nsasi." (J. CHATEAU)

n general dezvoltarea psihologica a copilului se include ca nota esentiala, definitorie a nsasi notiunilor de "copil" si "copilarie": "copilul este fiinta umana n dezvoltare spre statutul de personalitate", iar "copilaria este perioada de vrsta n interiorul careia se realizeaza cele mai profunde si importante procese de dezvoltare a organizarii psihocomportamentale a omului". Din perspectiva stadialitatii, perioada scolara mica (6/7 10/11 ani) prezinta urmatoarele ncadrari: 1) stadiul dezvoltarii psihosociale - n acest stadiu este foarte important sa oferim copiilor o activitate constructiva, limitnd comparatiile ntre cei buni si cei "rai"; 2) stadiul dezvoltarii cognitive, caracterizat prin operatii concrete ale gndirii si nceputul operatiilor formale;

3) stadiul gndirii morale: tranzitie de la moralitatea constrngerii la moralitatea cooperarii, de la preconventional la conventional. Acum are loc perceperea regulilor drept ntelegeri mutuale, dar, pe de alta parte, supunerea la regulile "oficiale" se face din respect pentru autoritati sau pentru impresionarea celorlalti.

Tot din punctul de vedere al stadialitatii, PIAGET ncadreaza scolaritatea mica n stadiul operatiilor concrete (situat ntre 7 si 12 ani). Acesta se caracterizeaza prin aparitia gruparilor operationale care permit conceptualizari si coordonari de concepte. Structurile operatorii, luate n sine, sunt abstracte si definesc o logica calitativa (a ordinii si claselor), dar continutul lor ramne n buna masura concret, deoarece se desfasoara asupra obiectelor si relatiilor concrete dintre ele. Prin urmare nvatarea devine tipul fundamental de activitate (URSULA sCHIOPU). Aceasta nseamna ca activitatea scolara va solicita intens activitatea intelectuala, procesul de nsusire gradata de cunostinte cuprinse n programele scolii elementare si ca, n consecinta, copilului i se vor organiza si dezvolta strategii de nvatare, i se va constientiza rolul atentiei si repetitiei, etc. Progresele n dezvoltarea intelectuala sunt, de asemenea, evidente. Ceea ce ncepe sa se precizeze cu mai mare claritate n aceasta perioada scolara este diferenta dintre stilurile cognitive. Acest concept desemneaza tendinta de a raspunde varietatii sarcinilor si problemelor intelectuale ntr-un mod particular. Cercetarile care vizeaza stilul cognitiv fac deosebirea ntre stilul impulsiv fata de stilul reflexiv si stilul analitic fata de cel tematic. Realiznd o educatie institutionalizata si obligatorie, scoala egalizeaza social accesul la cultura; creeaza virajul de mentalitate spre lumea realului complex (virare ce solicita intens adaptarea); impune modelele ei de viata, precum si modelele sociale de a gndi si actiona; creeaza sentimente sociale si largeste viata

interioara, precum si conditia comportamentala a acestuia.

de

exprimare

verbala

si

Dar, legatura dintre scoala si viata sociala, poate fi mai mult sau mai putin strnsa. Transformarile, reformele nvatamntului din ultimul timp au dus la nrautatirea situatiei din scoli. Treptat, activitatea scolara imprima modificari n universul interior. Se destrama mitul copilariei si se dezvolta realismul conceptiei despre lume si viata n care actioneaza modele sociale noi de a gndi, simti, aspira si tendintele de identificare cu acestea capata consistenta. n ceea ce priveste caracteristicile afective ale acestei perioade, doua probleme retin atentia: delicventa juvenila si tulburarile comportamentale. n ambele sensuri este implicata problematica afectiva. Frustrarea, provocata la copil de diferenta dintre codul grupului si regulile adultilor, i pot conduce pe cei cu o constelatie afectiva aparte (lipsa ncrederii n sine, relationare sociala dificila, antagonism, etc.) spre ncalcarea normelor. Acesti copii par a cauta satisfactie si recunoastere n alt cadru dect cel scolar sau familial. Interesele ncep sa se dezvolte n procesul satisfacerii unor trebuinte. Baza lor fiziologica este legata de dominatia creata n activitatea nervoasa superioara, n nsusi procesul satn perioada micii scolaritati, activitatea si munca scolara creeaza cadrul unor conditii relativ noi, mai stabile si mai organizate, ale dezvoltarii psihice a copilului. scoala impune copiilor o serie de cerinte si un anumit mod de conduita generala, obiectivat n norme si reguli. Forma caracterului se manifesta n particularitatile si specificul actiunilor si faptelor omului. Formarea caracterului depinde n mare masura de temperament, de dirijarea voluntara a conduitei, care se dobndeste si se exprima prin

capacitatea de "a te stapni" si prin aceea de "a actiona" n conformitate cu un anumit tel, si de obisnuinte, care constituie un produs automatizat al experientei generale de viata, al educatiei si al sumarii latente a tuturor influentelor si conditiilor ce au actionat activ n trecut si au determinat reactii stereotipice specifice. n ceea ce priveste relatia temperament - caracter n perioada scolaritatii mici are lor un intens proces de mascare a unor aspecte temperamentale. Copiii nestapniti, vioi, ncep sa se stapneasca relativ, iar copiii caracterizati printr-o inertie a activitatii nervoase superioare, tipul slab n special, sufera permanent solicitari, sunt activati. Adesea se declanseaza o criza care atinge vizibil comportamentul copilului. Deci cresterea este marcata de conflicte ca sui cum ar fi de ales ntre un tip de activitate vechi si altul nou. Una din cele doua activitati care se supune legii celeilalte trebuie sa se transforme si n continuare, si pierde puterea de a reglementa util comportamentul copilului.
Transformarea copilului n viitorul adult nu urmeaza, deci, o linie dreapta, fara bifurcari si fara ocoluri. Principalele orientari la care copilul se supune n mod normal constituie, totusi, o ocazie frecventa de incertitudini si ezitari. Dar cte alte ocazii ntmplatoare nu-l obliga sa aleaga ntre efort sau renuntare! Ele apar din mediul nconjurator, mediu constituit din persoane si din lucruri: mama sa, rudele sale, ntlnirile obisnuite sau neobisnuite, scoala - care constituie tot attea contacte - , relatii si structuri diverse, institutii, prin care el trebuie sa se ncadreze, de bunavoie sau nu, n societate.

Limbajul interpune ntre el si dorintele lui, ntre el si oameni, un obstacol sau un instrument pe care el poate fi ispitit fie sa le ocoleasca, fie sa le ia n stapnire, si, n primul rnd, obiectele din apropierea lui, cele confectionate, ceasca, lingura, oala, hainele, electricitatea, radio-ul, constituie pentru copil o stnjenire, o problema sau un ajutor, l ndeparteaza sau l atrag si-i modeleaza activitatea.

n viata copilului de 7 ani se ntmpla un mare eveniment: intrarea la scoala. Acest moment este amplu pregatit din perioada prescolara n planul intereselor copilului, al preocuparilor sale, al ntregii dezvoltari psihice. Pe planul dezvoltarii proceselor de cunoastere, copilul de 7 ani este capabil de a ntelege un sistem mai amplu de cunostinte. Gndirea sa se exprima deja sub forma rationamentului deductiv sau sub forma judecatii inductive. Copilul de 7 ani simte placerea conversatiei, planul sau mintal este relativ bogat - gndirea este activa, iscoditoare. El dispune de cunostinte numeroase, ce au nceput sa i se dezvolte. Gndirea sa dispune de procese largi de generalizare, analiza si sinteza. El poseda unele notiuni concrete. Prin urmare, o alta trasatura specifica a dezvoltarii copilului de 7 ani este aceea a existentei unui larg plan mintal, a posibilitatii formarii si dezvoltarii notiunilor, a capacitatii de agndi, de a stabili o concluzie pe baza unor premise. Gndirea copilului are la 7 ani un caracter concret, care surprinde feluritele relatii dintre fenomene, succesiunea cauzala, necauzala, relatiile cantitative, calitative.... Memoria si imaginatia afectiva sunt, de asemenea, foarte dezvoltate. Copilul de 7 ani stie ca daca un copil mai mic plnge aceasta se ntmpla sau fiindca s-a lovit sau fiindca l-a certat cineva si imediat ntreaba asupra pricinii plnsului n aceste directii. Autodisciplinarea, autocontrolul conduitei au la baza cresterea caracterului activ al dinamicii corticale. n genera, pe la 7 ani , copilul manifesta, att fata de actele de conduita, ct si n procesele de cunoastere, elementele evidente de autodisciplinare.

1.1.2 COPILUL sI FAMILIA

Lumea sufleteasca a copilului are particularitatile ei prin care se deosebeste de lumea sufleteasca a adultului. Adultii se nseala adesea atunci cnd ncearca sa transpuna asupra copiilor propria lor mentalitate, n loc sa faca efortul de a ntelege mentalitatea acestora.

Pentru copii, parintii reprezinta modelul acestora. Relatiile dintre parinti si comportamentul acestora sunt imitate de copiii din familie. "Atitudinea parintilor fata de copii vectorializeaza atitudinea copiilor fata de parinti, precum si a copiilor ntre ei n cadrul fratriei" (C. ENCHESCU). n aceasta privinta, cele mai importante forme de deviante care apar sunt manifestate prin sintagma "ura familiala" (G. ROBIN). Acest termen nregistreaza forme diferite, G. ROBIN fiind unul dintre cercetatorii care le-a descris si clasificat astfel: 1) ura dintre frati are la baza reactii de aparare instinctiva, dar si dorinta unuia de a domina, precum si dorinta celuilalt de a iesi de sub dominanta. Ea este expresia unui dezacord legat de "rangul de fratrie", precum si a refuzului de a accepta dominarea unuia de catre celalalt. Este un sentiment de revolta. 2) ura dintre surori are la baza ei vanitatea si amorul propriu. Ea este expresia dorintei fiecareia de "a fi" mai mult sau altceva dect cealalta sora. Cauzele le regasim n nentelegeri, n sentimentul de gelozie etc. 3) ura dintre frati si surori are la baza gelozia, ranirea amorului propriu, vanitatea. Ideea de superioritate a fratelui asupra surorii sale poate declansa sentimentul tandru de protectie, dar si revolta acesteia de a fi supusa; impresia ca unul sau una sunt mai avantajati de parinti sau neglijati, etc.

4) ura materna. T. RIBOT afirma ca "n societatile umane dragostea materna este elementul universal, stabil, nodul vital". 5) ura paterna se manifesta prin ostilitate, tiranie, raceala, dominanta, ironizare, impresia ca dragostea sotiei sale pentru el este orientata catre copii, invidia. Sentimentul patern este mult mai instabil dect cel matern. 6) ura filiala reprezinta clasica rivalitate "fiu - tata". Este vorba de fapt, despre conflictul statutelor si al rolurilor, manifestat prin tendinta fiului de a uzurpa statutul si de a prelua rolul tatalui, de a se substitui acestuia.
Toate acestea demonstreaza rolul major al familiei n formarea si dezvoltarea personalitatii copilului scolar mic, subliniaza importanta relatiilor dintre parinti, dintre frati, dintre parinti si copii, precum si importanta covrsitoare modelelor familiale oferite. Analog, se poate vorbi si despre formarea personalitatii copilului lipsit de familie, a copilului abandonat n centrele de plasament unde modelor familial este substituit, ntr-o masura mare, de cel scolar n care ntregul personal didactic (nvatatori, educatori etc.), ct si cel auxiliar (supraveghetori, ngrijitori, etc.) suplinesc dragostea si protectia familiala de care copiii au att de mare nevoie, De aceea, ei trebuie sa fie niste modele demne de urmat. 1.1.3 COPILUL sI REALITATEA SOCIAL

n general, lumea sufleteasca a copilului are particularitatile ei, prin care se deosebeste de lumea sufleteasca a adultului. Copilul traieste ntr-o lume de miracole n care totul este nsufletit. El se obisnuieste treptat cu realitatea pe care si-o nsuseste printr-un dublu proces. de asimilare si acomodare (J. PIAGET). n acest sens, educatia este mijlocul de a conduce copilul din lumea viselor sale n lumea reala. Aceasta "trecere" poate constitui pentru mulsi copii o criza grava cu implicatii asupra dezvoltarii si a sanatatii mintale. Un rol deosebit de important pentru aceasta perioada revine formarii personalitatii copilului. BOUYER si MARTIN -

SISTERON pun un accent deosebit pe urmatoarele aspecte implicate n formarea personalitatii copilului: familia, scoala si societatea.
Factorii cei mai importanti n formarea personalitatii si caracterului copilului sunt:

1) instinctul de dominare care garanteaza forta personalitatii si capacitatea de adaptare a individului, sentimentele sale de onoare. n cazul tulburarii acestuia, pot aparea diferite tipuri de deviante precum: orgoliul, vanitatea, invidia, conflictele afective, complexele de inferioritate. 2) teama de risc necunoscut si de durere da nastere la prudenta, aprecierea rationala a situatiilor, scopuri utile etc. Deviantele care pot aparea sunt: lenea, lasitatea, rutina, superficialitatea. 3) apetenta alimentara este un fapt natural la copil. Din punct de vedere moral, ea se manifesta ca o tendinta inferioara. n acest caz, pot apare urmatoarele tipuri de devianta: rasfat, refuz alimentar etc. 4) tendinta de a construi lumi imaginare este o situatie frecvent ntlnita la copii, acestia avnd obiceiul sa se refugieze n imaginar si sa viseze. O asemenea nclinatie trebuie sa ramna un simplu joc si sa nu devina un mecanism cu ajutorul caruia sa evadeze din situatiile dificile. BLEUER si CLAUDE au subliniat importanta acestei predispozitii n autism si schizofrenie. Alte deviante care pot aparea sunt: obsesiile, scrupulele, fobiile, mitomania. n toate aceste situatii familia este prima care are datoria de a mpiedica copilul sa evadeze n imaginar n afara situatiilor de joc.

5) tendinta la curiozitate tine de dorinta copilului de a cunoaste.Este faza interogativa a lui "De ce?". Trebuie sa i se raspunda de fiecare data clar, concis, evitndu-se ironia, greselile, etc. Astfel se formeaza cunostintele si gndirea logica. n caz contrar, copilul va cauta raspunsurile fie n afara familiei sale, fie n propria sa imaginatie. Deviantele care pot aparea se manifesta prin deformarea gndirii si prevalenta imaginatiei asupra logicii. 6) sexualitatea. La copii se considera ca exista n germene tendinta la anomaliile viitoare ale adultului. n legatura cu aceste aspecte sunt mentionate urmatoarele deviante: sadismul (manifestat prin placerea de a chinui animalele), masochismul (manifestat prin tendinta de a fi umilit sau de a suferi dureri), narcisismul. Remediul acestora se gaseste n: activitati sportive, jocuri active, gimnastica, etc. 7) sentimentele morale si religioase pot avea un rol reglator- modelator si sublimativ pentru alte tendinte care se pot manifesta. Uneori, impregnarea ideilor ateiste poate fi urmata de convingerea ca omul este liber sa faca orice, conform vointei sale libere. n mod contrar, ideile legate de iad si pedeapsa viitoare pot genera la copii angoase, fobii, obsesii.

1.2. MODELE EDUCATIVE

1.2.1. MODELUL FAMILIAL - FACTOR DETERMINANT AL AGRESIVITII

nainte de "a fi el nsusi", copilul este "altul" sau "altii". Orice copil se formeaza ca personalitate dupa modelul oferit de "imaginea" celuilalt. Orice sistem de educatie ca act de formare a individului ncepe cu imitatia si se ncheie cu identificarea unui model. Imitatia si identificarea la copil se fac n raport cu "influentele", ntelegnd prin acestea presiunile sau reprimarile, cu caracter extern, exercitate de parinti asupra copilului. Orice educatie ca proces de formare a copilului trebuie sa nceapa si sa se desfasoare n cadrul grupului familial, de origine al acestuia. Persoanele carora le revine sarcina formarii copilului sunt, n primul rnd, parintii. Urmele mentale lasate de familie fiecarui individ exercita mai trziu influente sociale n ceea ce priveste predispozitia lui si n ceea ce priveste "puterea creatoare n domeniul traditiei, artei si religiei". Se vorbeste, deci, despre existenta unui asa - numit "complex familial". "Istoria copilariei"("The history of childhood") cuprinde perioade diferite izvorte din necesitatea de a distinge etape ale sexualitatii, crize diverse, acompaniind represiunile si amneziile n care fiecare memorie este reglata de catre inconstient. n acest sens, perioadele sunt urmatoarele: 1) Infancy (sugarul) se caracterizeaza prin aceea ca copilul este dependent de snul mamei pentru hranire, iar pentru siguranta este dependent de protectia parintilor. El nu se poate misca independent si nu-si poate articula dorintele si ideile. Aceasta perioada se ntinde de la nastere pna la ntarcare. La unele popoare salbatice, aceasta perioada dureaza 2 - 3 ani. n comunitatile civilizate, nsa, ea este mult mai scurta - aproximativ 1 an. 2) Babyhood - cuprinde perioada de la 3 / 4 ani la 6 ani - si se caracterizeaza prin desprinderea graduala de limitele

familiei. Copilul, desi atasat de mama si incapabil sa duca o existenta independenta, se poate misca, vorbeste si se joaca liber n jurul mamei. El nvata "sa se miste mai departe de familie si ncepe sa-si fie suficient lui nsusi". 3) Childhood - perioada pna la adolescenta - este etapa "calatoriilor" si a jocului cu alti copii, etapa n care se realizeaza o relativa independenta. Este perioada n care toti copiii ncep sa fie initiati n legatura cu relatia dintre membrii unei comunitati, precum si perioada n care se accentueaza desprinderea de familie. Este, de fapt, a doua perioada de separare de familie. 4) Adolescenta - cuprinsa ntre "pubertatea psihologica si completa socializare matura", este perioada "completei emancipari fata de atmosfera familiala". n mod normal, adolescenta se sfrseste cu o casatorie si ntemeierea unei noi familii. n cadrul grupului familial, barbatul, n calitatea sa de tata, simbolizeaza interdictia si forta disciplinara, imaginea autoritatii , cel care permite dirijarea dorintelor si constructia psihica a fiintei umane. Pentru orice tata, copilul este, n primul rnd, o afirmare a virilitatii sale, ca prezenta n familie. Concomitent n cazul n care acesta este baiat, el va avea pentru tatal sau semnificatia simbolica a "continuitatii" acestuia. Ca atare, asa cum tatal reprezinta un anumit simbol pentru copil, tot asa si copilul reprezinta un simbol pentru tata. Modul n care tatal si exercita rolurile sale difera n raport cu tipul de tata. n acest sens, se disting cteva tipuri de tata dupa cum urmeaza (C. ENCHESCU): a) tata agresiv, violent, autoritar, intolerant;

b) tata blnd, cald, prietenos; c) tata anxios, depresiv, nchis, defetist; d) tata iubitor, simpatic, vazut ca un semi-zeu. Devenit adult, copilul va imita, la rndul sau, modelul tatalui pe care l-a avut. n cadrul unei familii, barbatul este si sot si tata, iar femeia - sotie si mama, fiecare dintre ei ndeplinind doua roluri, pe de o parte, rolul conjugal si, pe de alta parte, rolul patern. Pentru un copil, mama reprezinta centrul experientelor sale pe plan fiziologic, psihologic, afectiv si intelectual. Ea reprezinta sursa esentiala a ntregii dezvoltari mintale a copilului, precum si sursa de stimuli emotional - afectivi orientati catre copil. Mama este primul contact cu lumea, cu semenii. Relatia dintre mama si copil se realizeaza prin voce, hrana, miros, vedere, sentimentul de securitate, satisfactie, joc, etc. (C. ENCHESCU). Atitudinile materne nocive pot declansa aparitia unei largi game de boli la copil pe plan somatic, psihic sau psiho-somatic. Prin urmare, mama reprezinta pentru copil nu numai o sursa de stimuli cu efect pozitiv, ci si o sursa de frustrari si carente cu efect negativ. n sensul acesta, mama, n raport cu tatal, are un efect mult mai direct mai important si imediat asupra dezvoltarii copilului. n timp ce efectele negative ale modelului patern se vor manifesta mai trziu n comportamentul si atitudinile copilului, n modelul personalitatii acestuia, efectele negative ale modelului matern se manifesta precoce, mai ales n sfera emotional-afectiva, vegetativa si somatica. Asa cum exista anumite tipuri de tata, la fel se poate spune ca exista si anumite tipuri de mama:

a) mama captiva caracterizata prin egoism, arhaism al comportamentului afectiv, caracter imperios, vigilent; b) mama abuziva este tipul care nu poate desprinde dragostea materna de propria sa persoana; c) mama nesecurizanta este cea care priveste copilul ca pe un mijloc si nu ca pe un scop; d) mama intelectuala se caracterizeaza prin ordine, corectitudine, grija pentru echilibrul alimentar si igienic; e) mama copiilor infirmi este hipergrijulie, scrupuloasa, agresiva uneori fata de infirm. n ceea ce priveste influenta cuplului familial se considera ca att mama, ct si tata influenteaza copilul nu doar prin comportamentul lor individual, ci si prin natura relatiilor lor conjugale. Copilul va percepe relatiile conflictuale dintre parinti. Tulburarile din interiorul cuplului vor genera la rndul lor (secundar) turburari din partea copilului. S-a observat ca aproximativ trei sferturi dintre copiii cu tulburari caracteriale si de comportament au parintii despartiti. n cazul copiilor agresivi se constata existenta unor relatii familiale marcate de violenta si agresivitate a parintilor, unul mpotriva celuilalt. Este dovedit stiintific ca un copil care ndura de mic presiunea unei comportari parintesti dure si nsuseste acelasi fel de comportare; devine dur n relatiile cu ceilalti copii si apoi, la maturitate, cu restul oamenilor, Argumentul palmelor, al bataii cu cureaua sau vergeaua trebuie sa dispara din "arsenalul educatiei". Parerea ca bataia ndreapta ceva a fost, n nenumarate rnduri, infirmata. La fel s-a prabusit alta prejudecata parinteasca, cea privind caracterul implacabil "rau" al progeniturii lor: ar fi brutal, agresiv, crud doar pentru ca "asa s-a nascut". Lipsa de logica este att de flagranta, nct parintii , daca afla ca propriul lor copil l-a batut pe altul, recurg tot la bataie. De aici apare o atitudine agresiva a parintilor fata de copil, iar la acesta, o reactie agresiva care se poate interioriza. Situatia se agraveaza n cazul unui prost climat familial: mizeria materiala, mizeria morala, nentelegerea, alcoolismul, toate formele de disociere familiala si consecintele lor: copii nelegitimi, copii proveniti din adulter, copii adoptati, etc.

De multe ori, copilul are nclinatia naturala de a-l atrage pe adult pe terenul violentei, de a-l "ncerca" astfel. Superioritatea parintelui se dovedeste atunci cnd acesta se poate stapni. Daca se lasa "scos din rabdari" nseamna ca a fost "manevrat" de copil; daca nsa parintele ramne lucid, copilul si da seama ce nseamna stapnirea de sine, siguranta reactiei sale. Nepasare, brutalitate, nepricepere, egoism sunt trasaturi de neconceput pentru ceea ce nseamna, n ntelesul cel mai direct, notiunea de PRINTE. Este normal ca parintii sa aiba dreptul de a folosi mijloace de constrngere, ca si recompensare, nsa bataia nu rezolva impasurile, doar le ascunde, pentru ca apoi, dupa un timp, acestea sa erupa cu o vigoare sporita. Actele de agresivitate aflate pe treapta lor maxima - violenta - sunt de regula, comise de tineri slab atasati mediului n care traiesc, scolile sau profesiunii alese, dar mai exista si cealalta fata a monedei, cnd exemplul / modelul negativ, mai cu seama al unor oameni apropiati, fie parinti, fie rude, l pot atrage pe tnar pe o panta extrem de primejdioasa, nociva a manifestarilor antisociale, fatise, curente. Din punct de vedere psihologic, copilul este si rezultatul naturii relatiilor dintre parintii sai. acest aspect este deosebit de important, iar analiza lui va pune n evidenta aspecte atitudinale diferentiate ale tatalui si ale mamei fata de copil. Ca atare, mama poate respinge copilul sau, dimpotriva, va ncerca sa-l orienteze mpotriva tatalui sau. Tatal poate cauta, la rndul sau, sa capteze copilul si sa-l orienteze ostil mpotriva mamei sale. De asemenea, copilul dezvolta "interese clandestine si impulsuri subterane", prin aceasta facndu-se referire la curiozitatea sexuala a copilului. Ca atare, exista doua categorii de lucruri: decente si indecente, pe de o parte, si pure si impure, pe de alta. n separarea "decentului" de "indecent" rolul important revine parintilor si mai ales mamei care explica mai mult decentul, indecentul ramnnd ca fiind ceva neclar, de neatins. Adesea, mama refuza sa se vorbeasca n prezenta ei despre "chestiuni sexuale", n timp ce tatal pastreaza sfera indecentului prin pozitia sa de autoritate morala suprema. Adesea indecentul este asociat cu sensul de vina. n comunitatile satesti, copiii realizeaza mai usor diferentele dintre sexe si nu au "misterul" reproducerii, ei considernd aceste lucruri ca fiind normale. si tot n acest mediu, batrnele le sfatuiesc pe tinerele mame ca baiatul sa doarma separat

de ele, stiindu-se ca erectiile infantile de la aproximativ 3 ani demonstreaza ca baiatul si priveste altfel mama dect fata. n momentul n care copilul ncepe sa prezinte modificari determinate de sex, sentimentele parintilor sunt diferite fata de fii si fiice n sensul ca tatal vede n fiu (baiat) pe succesorul lui, singurul care-l poate nlocui n gospodarirea familiei. Dat fiind aceasta, tatal devine mai critic si influentele sale se exercita n doua directii: a) daca baiatul nu corespunde idealului n care tatal crede, atunci tatal si va manifesta ostilitatea si dezaprobarea; b) "melancolia" tatalui viznd disparitia si nlocuirea sa determina ostilitate din partea lui. Ca atare, copilul este reprimat n ambele cazuri: ostilitatea tatalui provoaca reactii de raspuns ale copilului tot n sentimente ostile. La rndul sau, mama nu are sentimente negative fata de baiat, ea nu are dect sentimente de admiratie pentru fiul care va deveni cndva barbat. Sentimentele tatalui privind fiica - "o repetitie a lui nsusi ntr-o postura feminina" - constau n aceea ca fata i maguleste vanitatea. n acest sens, se considera ca factorii sociali se amesteca cu cei biologici si, ca atare, tatal este mai tandru cu fata dect cu fiul, n timp ce mama se comporta invers. Un moment deosebit ce se petrece n jurul vrstei de 7 ani l constituie intrarea la scoala a copilului cnd are loc transferul sentimentelor catre o "mamasubstitut". Aceasta nu este alta dect nvatatoarea care va fi privita cu o tandrete pasionala, dar fara alte sentimente. Acest transfer nu trebuie confundat cu tendinta adolescentului de a se ndragosti de femeia mai n vrsta, nsa, daca mama este prea atasata de copil, mai ales de baiat, sentimentele lui fata de educatoare o fac geloasa; prin urmare, mama devine violenta si l face pe baiat sa sufere. Mai trziu n evolutia copilului, apare urmatoarea problema: daca idealul tatalui privindu-l pe fiul sau coincide cu idealul fiului. Cnd idealul tatalui ncepe sa se destrame se manifesta nelinistea fiului nsotita de emotii contradictorii: afectiune - neplacere; tandrete - teama. n acest context, idealizarea tatalui scade si, ca atare, sentimentele negative sunt dominante n relatia tata-fiu.

Un alt aspect deosebit de important este existenta Complexului Oedip, acesta fiind un sistem de atitudini tipice pentru o societate patriarhala, iar n jurul vrstei de 6 ani atitudinile copilului includ elemente ale urii si dorintei suprimate. n general, complexul oedip este un ansamblu organizat de dorinte erotice si ostile, totodata, pe care copilul le resimte fata de parintii sai. Se descriu doua "situatii oedipiene": pozitiva si negativa (C. ENCHESCU). n forma pozitiva se manifesta atractia copilului pentru parintele de sex opus si rivalitate fata de cel de acelasi sex. n forma negativa, copilul manifesta atractie pentru parintele de acelasi sex si ostilitate fata de parintele de sex opus. S. FREUD pune "complexul oedip" la baza dezvoltarii psihice a individului, la formarea si maturizarea emotional-afectiva a personalitatii acestuia. Se considera ca, de regula, complexul oedip este lichidat n momentul n care copilul, devenit tnar adolescent, se va identifica cu parintele de acelasi sex, iesind astfel de sub dominatia si dependenta parentala si identificndu-se cu noul sau rol. De fapt, este vorba despre un conflict al rolurilor, conflict al unei "situatii triunghiulare" n cadrul careia fiul uzurpa rolul tatalui caruia i se substituie ca rol, n raport cu mama sa care este obligata sa-si schimbe rolul de mama n cel de sotie (C. ENCHESCU). n consecinta, complexul oedip depinde de tipul de viata al familiei si de morala sexuala. Complexul oedip este sursa culturii sau, cum spunea MALINOWSKI, "cultura ncepe cu reprimarea instinctelor". Deci, cultura presupune o educatie care nu poate continua fara autoritate coercitiva, autoritate care n familie este reprezentata de tata. Un rol important n cresterea, educarea si formarea personalitatii copiilor o are si modalitatea de formare a cuplului marital. Casatoria se ntemeiaza pe fundamente morale, legale si religioase impuse de fiecare societate, precum si pe diverse reguli morale, expectatii economice si anumite comportamente si atitudini ale sotului si sotiei.
Din momentul conceptiei, relatia mama-copil devine o grija a comunitatii n sensul ca mama trebuie sa respecte anumite obiceiuri si sa urmeze anumite ritualuri morale, igienice, religioase.

Se mai vorbeste si despre tipul de familie non-parentala. Aceasta este structura familiala asimetrica formata dintr-un parinte si copilul (copiii) sau (sai),

fie prin decesul celuilalt parinte, fie prin divort. fie prin abandonarea familiei de catre un parinte, fie prin decizia de a nu se casatori a parintelui, fie prin adoptiunea realizata de o persoana singura, fie prin nasterea unui copil dintr-o relatie libera, n afara casatoriei.
n cadrul acestui tip de familie, schimbarile din raportul parinte-copil depind de timpul pe care parintele l consacra copilului, de modul n care efectele separarii au marcat adultul, de stilul de viata, de modul n care adultul dezvolta strategiile de rezolvare a problemelor de viata.

n concluzie, am putea spune ca familia ndeplineste un rol deosebit de important n cresterea, dezvoltarea si formarea personalitatii copilului. ca atare, functiile sale sunt multiple, dupa cum urmeaza: 1. functia economica; 2. functia reproductiva; 3. functia de socializare cu cteva subfunctii: a. integral-formativa; b. psiho-morala; c. social-integrativa; d. cultural-formativa. 4. functia de solidaritate care se refera la : a. relatia conjugala; b. relatia parentala; c. relatia fraternala. 5. functia afectiv-sexuala (sau sexuala si reproductiva).

1.2.2. COMPARAIE CENTRUL DE PLASAMENT sCOALA DE MAS

Familia si copilul reprezinta elementele de baza ale societatii; familia fiind cadrul n care copilul se naste, creste, se dezvolta si implicit, si formeaza personalitatea. Pna la FREUD, se considera ca viata propriu-zisa, n special cea psihica, ncepe odata cu nasterea individului, parcurgnd etape succesive de dezvoltarematurizare. Acest punct de vedere este sustinut de teoria lui J. PIAGET. Dupa O. RANK, n procesul de formare si crestere a personalitatii individuale, se disting patru faze majore: 1. faza familiala care considera ca viata ncepe cu o unire, reprezentata prin cuplul marital. Nasterea individului va reprezenta o experienta psihotraumatizanta pentru copil ("traumatismul nasterii"), accentuata de sectionarea cordonului ombilical, ca simbol al separarii de mama a acestuia. Urmeaza apoi e etapa de crestere si de desprindere treptata a copilului de parintii sai, n special de mama, cu iesirea acestuia de sub controlul si autonomia materna. 2. faza sociala este considerata ca fiind o "renastere" prin afirmarea externa a individului, concomitent cu separarea completa a acestuia de familia sa de origine. Este faza formarii si a lichidarii complexului oedip. 3. faza artistica reprezinta unirea individului cu natura, cu realitatea, cu lumea. Ea se caracterizeaza prin dominarea gndirii, considerata tot ca un proces de afirmare sociala, de dobndire a prestigiului si autoritatii individuale. 4. faza spirituala este considerata a fi faza superioara, corespunzatoare idealurilor etice si spirituale ale individului. Ea este privita ca fiind un proces de afirmare deplina a persoanei respective. Aceasta faza este caracterizata prin identificarea individului cu anumite idealuri spirituale, ideologice sau filosofice, reprezentnd n fond momentul desavrsirii fiintei sale (vezi schema - O. RANK). Pornind de la aceasta "structura" de formare a personalitatii - oferita de O. RANK - nu putem sa nu punem urmatoarea ntrebare "Tot asa este si n cazul copiilor lipsiti de parinti, a caror personalitate se formeaza n Centrele de Plasament ?"

Pentru a raspunde la aceasta ntrebare vom porni de la o problema cu caracter general, si anume Cum ajung acesti copii n centrele de plasament? Raspunsul tine de cteva situatii de o extrema importanta: a. parintii copilului sunt decedati, necunoscuti, pusi sub interdictie; b. parintii sunt declarati judecatoresti morti sau disparuti; c. parintii sunt decazuti din drepturile parintesti; d. copilul este pur si simplu declarat abandonat; e. dezvoltarea sau integritatea morala a copilului este periclitata n familie din motive n / dependente de vointa parintilor. n cele mai grave situatii - atunci cnd parintii sunt dezinteresati, reci, distanti, pasivi n ceea ce priveste formarea si educarea propriului copil - acestia (copiii) prefera sa locuiasca pe strada, n parcuri, n gurile de canalizare. n acest sens, avem de-a face cu doua situatii-problema: fuga si vagabondajul. Dictionarul explicativ al limbii romne contemporane (DEX) defineste astfel cuvintele fuga si vagabondare: # fuga este deplasarea cu pasi repezi; alergare, goana, parasirea grabnica a unui loc pentru a scapa de o constrngere sau de o primejdie; # vagabondare nseamna a rataci fara tinta, hoinarind dintr-un loc ntr-altul; traind ca un vagabond. Prin urmare, fuga este egala cu parasirea casei parintesti, a scolii, avnd poate un tel, scop, directie, pe cnd vagabondarea este egala cu ratacirea de colo, colo, fara tinta. La rndul sau, NORBERT SILLAMY psihologiei ncearca sa fie si mai exact: n Dictionarul

- fuga nseamna plecare de la domiciliul sau (la copil, fiind epilogul unui conflict cu anturajul, cteodata reactie la opozitia fata de mediul care nu-l satisface, totodata o speranta confuza de a gasi aiurea ceea ce i-a fost pna atunci refuzat); - vagabondarea se refera la aceea ca vagabondul nu se fixeaza nicaieri, nu are domiciliul fix, este unul care si urmeaza "visurile", construindu-si un fel de "fabula traita" (DUPRE). La copii, vagabondajul apare n special la indivizii emotivi - de exemplu: frica de a se ntoarce acasa din cauza unei note proaste luata la scoala - , la cei instabili si lipsiti de suport afectiv abandon, dezmembrarea familiei . . . Consecintele fugii sunt adeseori extrem de serioase: furt, agresivitate. n orice caz, este vorba despre un comportament specific neadaptatului. n acest sens, relatia dintre ele ar putea fi astfel schematizata: furt de-acasa - fuga de-acasa - grup - agresivitate; fuga de-acasa - grup - furt social - agresivitate; grup - furt de-acasa - fuga de-acasa - agresivitate; grup - furt social - fuga de-acasa - agresivitate; furt de-acasa - fuga de -acasa - prostitutie etc;

Distanta dintre ele este data de durata: fuga are un caracter de criza, iar vagabondajul este un fenomen complex avnd o desfasurare n timp. n functie de cauze, fuga are diverse forme: forma de pulsiune emotiva, ca rezultat al unei stari conflictuale cu scoala, cu familia, o situatie familiala deosebita generata de disocierea caminului, lipsuri materiale, tendintele revendicative, hebefreniile "de orgoliu". Fuga mai poate fi o expresie a unei dorinte de aventura, de evadare pentru a vedea

lucruri noi, n special pentru a ntlni si a trai o experienta imaginara indusa printr-o sugestibilitate infantila din lecturi sau din influente relationale. Vagabondajul este o reactie organizata care apare din lipsa de atasament familial sau fata de o constrngere dificil suportata; de asemenea, poate fi rezultatul imitatiei si al sugestiei ca si al tentatiei de "socializare" prin intrarea ntr-o banda (N. MITROFAN). Durata variaza de la fuga de o jumatate de zi, pna la marile fugi, de 2 - 3 luni, n care subiectul se asociaza cu persoane psihopate si traiesc din experiente la baza carora stau cele mai diverse manifestari antisociale. Centrele de plasament ofera acestor copii cu probleme de adaptare sau lipsiti de o familie, un sistem de educatie, un model scolar si familial, n general, un substitut pentru parintele absent din procesul de formare si dezvoltare a personalitatii acestor copii. n primul rnd, educatia n centrele de plasament raspunde unor nevoi speciale si, deci, implica si formarea unor obiective complementare celor generale de educatie si nvatare. n acest sens, conceptul de nevoie este definit extrem de diferit. Unii asociaza conceptul cu ideea de lipsa, carenta, altii de motivatie, de tensiunile din organism, iar altii se refera la notiunea de dorinta. Definit sintetic, conceptul de nevoie s-ar rezuma la o exigenta impusa de mediul natural sau social care ar pendula ntre doua tipuri mari de nevoi: nevoi nnascute (naturale, fiziologice), primare, inerente organismului si nevoi cstigate, ambele fiind surprinse n ierarhia nevoilor din piramida lui MASLOW si anume: primul nivel cuprinde nevoile fiziologice (hrana, caldura);

al doilea nivel cel de securitate (protectia mpotriva pericolelor); al treilea nivel, apartenenta si dragoste (dragoste, afectivitate, prietenie); al patrulea nivel, respectul de sine (ncrederea n sine, respectul fata de altii); al cincilea nivel, realizarea personala (posibilitatea de a-si dezvolta potentialul ).

Prin urmare, formarea personalitatii si felul n care individul si rezolva propriile sale situatii de viata priveste procesul de crestere, dezvoltare si socializare al individului. La aceasta contribuie doua elemente deosebit de importante: a. influenta modelului socio-cultural, reprezentata prin urmatoarele aspecte: asocierea la grupurile delictuale; nivelul de instructie scolara sau culturala a individului; structura grupului familial de origine; apartenenta la o anumita clasa sociala; statutul de emigrant sau / si de minoritar etc; b. trasaturile individuale reprezentate prin: vrsta, sex, nivel de inteligenta, constitutia bio-psihica; boli psihice actuale sau anterioare; prezenta sau absenta unor infirmitati etc.

n ceea ce priveste formarea personalitatii copilului, intereseaza trei elemente si anume: 1. imaginea de sine: "baiat bun" (admis); "baiat bun" (respins); raporturi si evolutie: frustrari si carente afective; traume psihosociale, familiale, profesionale;

2.

3. tulburari psihice: de comportament, nevrotice, psihice, psihopatice (C. ENACHESCU). Situatia de frustrare mai sus amintita, determina adoptarea unui comportament agresiv adoptat, n ultima instanta, att ca o forma de adaptare, ct, mai ales, ca o compensare, ca o forma de contra-reactie la starea de frustrare deja existenta. Aceasta agresivitate provine dintr-o grava insatisfactie afectiva. Tonusul agresiv al relatiilor oferite copiilor "fara familie" se masoara, deci, nu numai prin bataie, ci si prin absenta afectiunii (tot un act ostil la adresa copilului). Comportamentul agresiv al copilului lasa, de aceasta data, sa se ntrezareasca un profund sentiment de insatisfactie fiind, asadar, tot de origine frustranta. Un aspect de o importanta deosebita este situatia oedipiana care are un rol esential n formarea individului. Absenta ei poate avea consecinte extrem de grave att pentru individ, ct si pentru grupul social n care se afla acesta. Absenta unui model parental real care sa reprezinte autoritate, protectie si afectivitate are consecinte serioase asupra formarii copilului. Instinctele, n loc sa fie anulate, vor fi eliberate sub forma agresivitatii si a conduitelor de violenta nvatate, care vor servi ca forme de "adaptare-integrare" sociala a acestor indivizi n societate (C. ENCHESCU). Copiii nedoriti de parinti, abandonati de acestia, fara familie, vor avea n locul protectiei afective situatii frustrante si carente emotionale. Ei se vor forma ca personalitati agresive, pentru care societatea este o "piedica" si o "zona de interdictie". Lipsa modelului familial are consecinte negative asupra maturizarii lor emotional-afective, intelectuale, n integrarea sociala, n comunicarea si relationarea cu ceilalti, n final, n ceea ce priveste propria lor identitate. Lipsa modelului va face ce "identitatea" acestora sa se formeze n raport cu cea a grupelor similare de indivizi "subsocializati", grupuri de delincventi, de vagabonzi, de prostituate. Ei devin fie dependenti sociali, fie sociopati antisociali. Pulsiunile primare, lipsite de cenzura SupraEului moral, le vor conferi un profil psihologic specific.

1.3. RELAIA ADAPTARE - FRUSTRARE AGRESIVITATE

1.3.1 DEFINIREA CONCEPTELOR sI RELAIA DINTRE ELE
Omul trebuie sa se adapteze mereu la mediul n care traieste, la evenimentele de viata cu care este confruntat. El trebuie sa nfrunte piedici, sa suporte conflicte, sa nvinga frustrari sau sa depaseasca situatiile stresante. Adesea omul urmareste realizarea mai multor scopuri, aspiratii, dorinte. Resursele endogene sau exogene de care dispune persoana umana sunt nsa limitate. Din punct de vedere psihologic, atunci cnd se impune o alegere ntre motive diferite, mutual exclusive, apare un conflict. n acest caz, asupra individului se exercita doua sau mai multe forte cu valente diferite, dar de intensitate aproximativ egala. n functie de caracterul acestor forte se stabilesc trei tipuri de situatii conflictuale: Conflictul atractie - atractie (A - A) este situatia n care alternativele puse n fata individului sunt la fel de dezirabile, adica ambele valente sunt pozitive. De obicei, n cazul acestui tip de conflict deciziile sunt luate rapid, dupa o scurta perioada de oscilatie. Uneori nsa, cnd alegerea este foarte importanta, conflictul A - A poate genera comportamente neadaptive. Conflictul de tip evitare - evitare (E - E) apare n cazul n care subiectul trebuie sa aleaga ntre variante la fel de indezirabile (ambele valente sunt negative). Uneori se cauta "raul cel mai mic". Alteori solutia apare n evaziunea fizica sau imaginara ori n comportare agresiva.

Conflictul de tip atractie - evitare (A - E) apare atunci cnd un scop are att aspecte (valente) pozitive, ct si negative. Subiectul si dezvolta o atitudine ambivalenta, simtindu-se n acelasi timp atras si respins de un obiect-scop sau o sarcina. Acest tip de conflict este cel mai frecvent n viata de zi cu zi. el apare mai ales sub forma alegerii ntre doua sau mai multe alternative care au simultan att valente pozitive, ct si negative. Un conflict nerezolvat sau cronicizat este o sursa de FRUSTRARE. Aceasta se defineste ca fiind starea celui care este privat de o satisfactie legitima si este nselat n sperantele sale. Frustrarea poate fi datorata absentei unui obiect (de exemplu, lipsa de mncare pentru un om nfometat), lipsei de bani, de loc de munca sau ntlnirii unui obstacol n calea ndeplinirii dorintelor (boala, fonduri nesatisfacute, dificultati de ncadrare). Frustrarea se manifesta n cazul n care nu se obtine ceva la care persoana considera ca ar avea dreptul (o provocare, o evaluare sportiva, etc.). Dificultatile sunt denumite externe cnd sunt provenite din mediu si interne cnd ele depind de individ. Nu stim daca o situatie este frustranta pentru un individ dect studiind comportamentul sau. Reactiile la frustrare sunt foarte variate: ele depind de natura agentului frustrant si de personalitatea celui care este supus acestuia. n general, raspunsul este agresiv. Agresivitatea poate fi dirijata spre un obstacol, deplasata pe un substitut sau rentoarsa catre sine. n unele cazuri, agresiunea total inhibata este nlocuita de regresia la un stadiu anterior de dezvoltare (reaparitia unei conduite vechi) sau poate fi dirijata spre exterior, extrapunitiva sau se converteste n reactie de autoacuzare, deci se ndreapta spre interior, devenind intrapunitiva. Ea poate fi si apunitiva, adica minimalizata la extrem ca semnificatie si importanta.

Fiecare din reactiile la frustrare pot fi de persistenta asupra obstacolului sau situatiei frustrante sau de aparare de sine sau, n fine, raspunsul poate fi orientat spre gasirea unei solutii. Data fiind importanta lor si momentul cnd se produc, frustratiile antreneaza consecinte mai mult sau mai putin durabile la cei ce le-au suferit. Ele sun cu att mai grave cu ct se manifesta mai precoce si mai frecvent. R.SPITZ a constat ca, n general, copiii privati de mama prezinta o sensibilitate crescuta la infectii banale n raport cu ceilalti. Frustratiile mai putin grave, ca privirea de blndetea materna, au consecinta caracteriale. Copilul devine egoist, hipersensibil si dependent de parintii sai. Educatia nu consista n a suprima frustratiile, ci n a le doza n functie de rezistenta individului. Asadar, prin frustrare (unii spun frustratie) se desemneaza doua fenomene: fie mpiedicarea cuiva sa-si realizeze un drept sau o dorinta, fie starea psihica ce rezulta din acest blocaj. Noi vom studia aspectul psihologic. Frustrarea unei persoane duce la o crestere a tensiunii si la o serie de reactii. Vorbim de o bariera numai cnd un obstacol este recunoscut, este trait ca atare de persoana respectiva. De exemplu, debilitarea unui copil poate mpiedica nceperea scolii primare. Ea ar putea fi o bariera pentru parinti, daca ei doresc sa-l vada la scoala, dar nu si pentru copil, care nu vrea sa nceapa nvatatura. Barierele sunt obiective sau subiective. Barierele obiective pot fi fenomene ale naturii: o inundatie mpiedica o familie sa faca o excursie de mult dorita. Dar pot fi si e natura sociala, cnd o persoana doreste sa ocupe un post, iar la un concurs se prezinta si alt candidat, mai bine pregatit, sau daca o prejudecata sociala interzice unui tnar sa se casatoreasca cu o fata facnd parte din alta etnie.

Barierele subiective tin de persoana frustrata. ele pot fi de ordin fizic: vederea slaba este o piedica pentru a deveni sofer profesionist. Pot avea si un caracter psihic, atunci cnd absolventa unui liceu vrea sa urmeze arhitectura, dar nu are deloc aptitudini pentru desen. Distinctia dintre subiectiv si obiectiv nu este asa neta n unele cazuri. De pilda, tnarul mpiedicat la realizarea casatoriei de o prejudecata, sufera si un blocaj subiectiv, deoarece numai fiindca a devenit o convingere proprie, ea constituie o bariera. Reactiile fata de bariere sunt urmatoarele: 1) eliminarea barierei; 2) ocolirea obstacolului; 3) reactii compensatorii: a) substituirea motivului cum e cazul unui student la conservator, ndragostit de o colega care se marita cu altcineva. Aceasta frustrare puternica l poate face pe tnar sa nzeceasca eforturile sale profesionale (pna atunci minore) si sa ajunga un mare cntaret. Daca iubirea sa ar fi fost satisfacuta, probabil ca n-ar fi ajuns la o asemenea performanta. ALFRED ADLER a subliniat acest gen de reactii: oamenii care au o inferioritate vadita tind sa si-o compenseze, cautnd sai domine pe ceilalti ntr-un domeniu sau altul. el se foloseste de exemplele unor dictatori: Napoleon, Franco; toti au fost mici de statura (ceea ce ar crea un complex de inferioritate ). Uneori, efortul de compensare este enorm: se vorbeste de "supracompensare". Un astfel de caz este cel al unei atlete americane. n copilarie, a avut paralizie infantila, dupa care a ramas cu unele dificultati la mers. Trebuind sa faca exercitii

recuperatorii, ea s-a ndrjit n asa masura, nct a devenit alergatoare de performanta, ajungnd chiar campioana. b)substituirea obiectului reactiei. 4) reactii de aparare a Eului. Termenul a fost creat de S. FREUD pentru a descrie o serie de reactii la frustrare. El a insistat ndeosebi asupra refularii. a) refularea reprezinta actul prin care negam complet un conflict si motivul sau principal. Dar procesul nu este constient, nu ne mai dam seama de existenta lor. Nu orice inhibitie este o "refulare", ci doar aceea deosebit de intensa, n asa fel nct persoana ignora cu sinceritate existenta lui. b) compensarea prin fantezie. Cnd cineva are insuccese repetate sau se loveste de bariere insurmontabile, se consoleaza oarecum n visare. n doze mici, visarea creaza oarecare destindere momentana. Devine nsa periculoasa, cnd este nsotita de consumul alcoolului si mai grav de droguri.

c) identificarea Adultul care a dorit n tinerete sastudieze medicina si n-a reusit, se identifica, se transpune n locul fiului sau si face toate eforturile pentru ca acesta sa realizeze cariera visata de el. d) proiectia. Cnd este vorba de o bariera subiectiva, deficienta este uneori atribuita altuia, proiectata asupra lui, astfel nct sa i-o poata reprosa.

e) rationalizarea reprezinta un mod de gndire eronat n sensul atribuirii de motive superioare unei conduite reprobabile. De exemplu, un membru al partidului nazist si denunta fratele de a fi nlesnit fuga unui evreu. el o

face cu convingerea de a contribui la triumful cauzei, cnd, n fond, la baza a stat ura sa mpotriva fratelui preferat si rasfatat de parinti. f) atitudinea reactionala o constatam atunci cnd cineva mpiedicat sa-si realizeze o dorinta, actioneaza ntr-un sens contrar ei. Cnd mama interzice baiatului sa mearga la cinema si-l ndeamna sa se joace n curte, el se nfurie si se apuca de nvatat!

Frustrarea a fost conceputa din punct de vedere obiectiv, comportamental ca situatie frustranta sau din perspectiva individului, ca sentiment al frustrarii, ca un dezechilibru afectiv rezultat din blocarea realizarii unor dorinte, aspiratii, scopuri, etc. Dintr-o perspectiva integrationista, frustrarea se defineste ca o reactie afectiva la o situatie perceputa ca frustranta. Deci, nu situatia ca atare este frustranta, ci situatia perceputa, nteleasa, are aceasta caracteristica. Actele de inechitate, ironiile sarcastice, asteptarile prelungite si esuate, aspiratiile nerealizate, refuzurile sunt situatii de frustrare. Reactiile generate de aceste situatii sunt dezechilibrul afectiv (de exemplu, mnia) njuratura, riposta verbala, atacul fizic. Reactiile comportamentale imediate la frustrare pot fi considerate consecinte sau simptome ale frustrarii si pot fi cuprinse n cteva categorii: Neastmparul si tensiunea. Copilul privat de jucaria dorita devine neastmparat, se agita sau plnge, strnge pumnii, nclesteaza falcile. ele pot fi nsa substituite (supt deget, mestecat de guma, fumat, etc). Agresivitatea Foarte adesea persoana frustrata dezvolta o reactie agresiva. Frustratia - sustine J.DOLLARD si colaboratorii sai - tinde sa provoace o agresiune directa asupra sursei frustrarii.

Agresiunea este cu att mai mare cu ct frustrarea este mai accentuata. Agresivitatea este directa cnd este ndreptata spre sursa frustrarii (persoana, obiect sau situatie). De exemplu, copilul ataca partenerul de joaca ce i-a luat jucaria. Cnd este ndreptata asupra unui obiect (de exemplu, obstacol fizic)agresivitatea poate avea valente adaptative, devenind un mod eficace de rezolvare a problemelor. Exista si situatia cnd sursa frustrarii este ambigua, intangibila sau prea puternica. n acest caz agresivitatea este deplasata asupra altor obiecte sau persoane dect cele care constituie sursa frustrarii. Cautarea unui "tap ispasitor" este expresia unei agresivitati deplasate. De obicei, aceasta agresivitate vizeaza victime inerente, lipsite de aparare pe plan individual sau grupuri sociale. ~ Uneori reactia la frustrare este de apatie, izolare sau indiferenta. Se pare ca apatia este reactia mult mai raspndita pentru introvertiti, asa cum agresivitatea este specifica persoanelor extravertite. Trebuie tinut cont de faptul ca reactia la frustrare poate fi rezultatul unei nvatari ca oricare alta deprindere. Un copil care, fiind frustrat a ripostat agresiv si, prin aceasta reactie a nlaturat sursa frustrarii, va dezvolta o reactie si n alte situatii frustrante. n cazul n care reactia agresiva nu a fost recompensata (nu a eludat sursa frustrarii) dupa tentative nereusite, repetate, va duce la formarea unei reactii apatice. Reactia apatica poate avea, uneori, valente adaptive deosebite. Atunci cnd frustrarea este foarte intensa si de lunga durata, apatia, detasarea este mai adaptiva dect o agresivitate fara sanse de reusita. Reactia apatica prelungita poate duce nsa la o depresie sau la sinucidere.

Iesirea din apatie se face prin redobndirea interesului pentru anumite probleme, asigurarea unui suport social (prieteni, familie, etc.) sau prin efectuarea unei activitati, indiferent de gen. ~ Evaziune n imaginar. Uneori, n cazul unei frustrari deosebite, individul nceteaza cautarea solutiilor reale. Problema este trecuta n registrul imaginarului si capata solutii imaginare. De exemplu, copii privati de posibilitatea efectuarii unor constructii din obiecte materiale ncepeau sa-si nchipuie, sa deseneze sau sa vorbeasca de posibila constructie. Evaziunea se desfasoara n visul cu ochii deschisi (daydreams) sau n visul din timpul somnului. Evaziunea n imaginar are valente pozitive: diminueaza agresivitatea, reduce tristetea, etc. dar perpetuata, ea duce la pierderea capacitatii de a distinge ntre fantasme si realitate, cu consecinte psihotice. ~ Stereotipia. Adaptarea la cele mai multe dintre situatiile pe care le ntlnim presupune flexibilitatea cognitiva si comportamentala. Daca nsa intervine o frustrare, unii subiecti tind sa repete mereu aceleasi comportamente stereotipe; reiau "orbeste" o actiune care s-a dovedit neeficace. Dupa ce se formeaza, o stereotipie este foarte greu de schimbat. Chiar daca individul are si alte alternative obiective, fixatia sa comportamentala anuleaza practic realitatea psihologica a acestor alternative. Uneori stereotipia are efecte adaptative. Refugiul n automatism reduce anxietatea, sporeste perseverenta, dilueaza presiunea unor probleme pentru care individul nu are nca solutii, etc. ~ Regresia Confruntat cu o situatie frustranta, individul poate recurge la un comportament din copilarie care i-a conferit

securitate (de exemplu, va striga numele mamei) sau la un comportament simplist, primitiv, anterior aparitiei frustrarii. De exemplu, copii frustrati n jocul lor au renuntat la joaca recurgnd la comportamente revolute: leganarea, suptul degetului, etc. Regresia poate fi att comportamentala, ct si afectiva. ntr-o perioada de tristete pricinuita de nerealizarea unei dorinte, revederea unor fotografii dintr-o perioada fericita ne poate induce emotii similare. Ca atare, se poate spune ca reactiile imediate la frustrare au att valente pozitive , ct si negative. Daca ele fac mai suportabila situatia de frustrare, daca consecintele lor ulterioare sporesc adaptabilitatea persoanei, ele sunt expresia ncercarii de a rezolva frustrarea. Daca, nsa, aceste reactii se prelungesc dupa stingerea frustrarii sau daca sunt transferate la situatii necorespunzatoare, atunci sunt semnul unei tulburari a echilibrului psihic. Decontextualizate si automatizate, reactiile imediate la frustrare devin mecanisme de aparare, de adaptare. Astfel, se cuvine sa spunem cteva lucruri si despre ADAPTARE. Aceasta se defineste ca fiind conduita sau comportamentul ce pune organismul n conditii de repliere supla la conditiile variabile ale mediului n care acesta traieste. Ea reprezinta capacitatea organismului de a se modifica n raport cu schimbarile intervenite n conditiile sale de viata si prin care el devine apt de a ndeplini functiile sale. Adaptarea este efortul permanent de a raspunde, pe de o parte la dubla exigenta a identitatii personale, a constantei interne si, pe de alta parte, la diferentierea impusa de obstacolul sau rezistenta lumii exterioare.

Adaptarea se caracterizeaza ca fiind echilibrul care exista ntre actiunile organismului asupra mediului si invers. Deci, adaptarea este o dubla miscare: de asimilare (un anumit fel de a aborda realitatea exterioara) si de acomodare (un anumit fel de a utiliza schemele de comportament anterior elaborate, n raport cu situatia actuala), acesta nefiind altceva dect inteligenta considerata de a fi un instrument subtil al adaptarii. De altfel, J. PIAGET* a si deschis doua mecanisme principale ale adaptarii: asimilare si acomodare. Prin asimilare, individul si antreneaza capacitatile nnascute cautnd ocazii de a le exercita. n acomodare conditiile existentei determina modalitati de adaptare. Capacitatea individuala de adaptare este dependenta de temperament, dar si de atitudinile caracteriale, de tendintele, nazuintele personalitatii. Aspectele cele mai subtile ale adaptarii se fac n conditiile mediului social si se structureaza ca forme de interogare n familie, grupuri sociale, profesiune, colectivitati informale si organizate. Acestea creeaza un profil complex si multidimensionat de roluri si statute sociale prin care se exercita drepturile si responsabilitatile omului n societate. Asadar, adaptarea sociala permite valorificarea personalitatii, capteaza si alimenteaza aportul si creatia ei. n psihanaliza, adaptarea este considerata ca fiind un mecanism de aparare a Eului (FREUD). Att adaptarea ct si apararea constituie mecanisme de homeostazie, de pastrare a echilibrului personalitatii si ele duc la consolidarea si constanta Eului. Spunem mai sus ca o reactie la frustrare, ca si o forma de adaptare este AGRESIVITATEA. Dar ce este agresivitatea ?

Agresivitatea este unul dintre cuvintele cunoscute de toata lumea, dar conceptul de agresivitate ocupnd un vast cmp al comportamentului uman si de aceea este greu de definit.

*Piaget J.- ,,Psihologia inteligentei,, , Ed.Stiintifica, Buc. 1965

Cu toate acestea, agresivitatea este o notiune ce deriva din latinescul agressio care nseamna a ataca. Este deci, o stare a sistemului psihofiziologic prin care persoana raspunde printr-un ansamblu de conditii ostile n plan constient, inconstient si fantasmatic, cu scopul distrugerii, degradarii, constrngerii, negarii sau umilirii unei fiinte pe care agresorul le simte ca atare si reprezinta pentru el o provocare (PUNESCU). Dictionarul WALLMAN defineste agresivitatea ca fiind tendinta de a arata ostilitate prin manifestare de acte agresive; tendinta de a depasi opozitiile ntlnite; tendinta de autoafirmare prin promovarea neabatuta a propriilor interese; hiperenergie n atitudini si reactii; tendinta permanenta de dominare n grupul social sau comunitate. Asadar, agresivitatea exprima nsusirea de a fi agresiv comportamentul caracterizat prin acte de atac, de opunere categorica, tendinta de distrugere. Conduitele agresive sunt sanctionabile deoarece provoaca suferinte. Exista forme de agresivitate contorsionate spre sine nsusi ca si forme latente si exprimate ale agresivitatii. Se considera ca agresivitatea are la baza impulsuri nnascute sau instincte. Totusi exista rezerve fata de aceasta opinie. KONRAD LORENZ a evidentiat (n 1966) faptul ca la animalele cunoscute ca foarte agresive este discutabila agresiunea ca instinct de baza, interspecii, daca convietuiesc mpreuna n ontogeneza timpurie.

n schimb, daca de mici, puii acestor animale ncep sa ucida, devin agresivi si cu instincte de vnatoare ncarcate. Dupa DOLLARD, agresiunea este rezultat al frustratiei (deci este determinata de conditii de existenta). Frustratia duce totodata la agresivitate, dupa acest autor. MILLER restrnge prin ipoteza, considernd ca frustratia duce doar uneori la agresiune si agresivitate. Ca atare, agresivitatea ca impuls este legata de nvatarea sociala. Exista diferente de conduite agresive n functie de nivelul cultural. n colectivitati exista o anumita cantitate de agresivitate stimulata de competitivitate (WHITE). Ca atare, se impun trei idei: (1) Exista o anumita cantitate de agresivitate la care trebuie sa se faca adaptarea chiar n ontogeneza

(2) Energiile agresive pot fi canalizate spre actiuni sociale constructive, pozitive prin care se pot satisface trebuinte ce din lipsa pot fi surse de frustratie si agresivitate. (3) Se pot utiliza activitati competitive (sport - de echipa si de performanta) care consuma agresivitatea nainte de a se transforma ntr-o componenta comportamentala stabilizata violenta. Agresivitatea a fost studiata si de psihanalisti precum LAGACHE, J. LACAN. Se considera ca masochismul sau autopedepsirea sunt forme convertite de agresivitate. Tendinta de autodistrugere si instinctul accentuat al mortii - la fel. Agresivitatea autopedepsirii exprima o opozitie a persoanei mpotriva sa nsasi - care se focalizeaza n imaginea de sine n

situatiile de percepere si intuire a posibilitatii de alterare provocata eventual de "alter". Dupa freudisti agresivitatea latenta trece prin diferite stadii, fiind mai concentrata expresivitatea ei n "stadiul oglinzii" (pubertate) cnd se formeaza functiile multiple ale Eului.

CAPITOLUL II

PROBLEMATICA AGRESIVITII N PSIHOLOGIE, PSIHOPEDAGOGIE sI PSIHOPATOLOGIE

2.1. NORMALITATE sI DEVIAN N CONDUITA SOCIAL 2.2. AGRESIVITATE sI COMPORTAMENT AGRESIV 2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITII 2.4. AGRESIVITATEA N CADRUL GRUPULUI 2.1. NORMALITATE sI DEVIAN

2.1.1. DEFINIREA CONCEPTELOR:NORMALITATE sI DEVIAN-COMPARAIEOmul este "fiinta cugetatoare reflexiva (DESCARTES), este "masura tuturor lucrurilor" (PROTAGORAS), este "fiinta constienta care aspira catre universal prin integrarea pancosmica" (P. TEILHARD de CHARDIN).

n general, persoana umana are urmatoarele caracteristici: se autoreflecta; se desprinde de lume printr-un proces de individualizare; are o identitate proprie, care-l diferentiaza de ceilalti; se proiecteaza n transcendenta, aspirnd catre un ideal; este fiinta inteligenta care descopera, cunoaste si creeaza; are capacitatea de a realiza o relatie de comuniune sufleteasca cu celelalte persoane (C. ENCHESCU). Acestea ar fi caracteristicile persoanei umane normale. Dar ce este normalitatea? Conceptul de NORMALITATE este strns legat de valorile si normele unei culturi si de ideile social-politice ale epocii istorice respective. Acestea nsa, n cazul omului, pornesc de la aprecierile de ordin biologic, viznd starea de echilibru fiziologic al organismului, ca sistem vital. J. de AJURIAGUERRA* sustine ca "de fapt, normalitatea ca atare nu exista, ea fiind o creatie n cadrul posibilitatilor care ne sunt date si a achizitiilor pe care leam dobndit". Normalitatea se defineste si se apreciaza n raport cu adaptarea. n general, NORMAL este considerat comportamentul psiho-social al majoritatii populatiei unei colectivitati umane, conform normelor social-juridice si valorile modelului cultural. Tot ceea ce se situeaza n afara acestor limite-cadru sunt forme neobisnuite de comportament. Unele dintre ele au caracter

antisocial avnd un caracter rau, negativ din punct de vedere etico-moral.0 Definindu-se comparativ cu starea de normalitate, care reprezinta echilibrul psihic si social, ANORMALITATEA este starea de dezechilibru psihic si social. n ceea ce priveste caracteristicile starii de echilibru (ale normalitatii), CL. HERZLICH distinge urmatoarele aspecte: starea de bine fizic; absenta oboselii; starea de bine psihic; egalitatea dispozitiei emotionale; eficienta activitatii; relatiile pozitive cu ceilalti; adaptarea la realitatea si la situatiile vietii. n functie de existenta acestora, individul adopta un comportament adecvat normal.

* Ajuriaguerra J. - ,,Manual de psihiatrie infantila,,.Masson , Paris,1974

Opus acesteia, ANORMALITATEA reprezinta orice abatere de la norma. Ea este o stare de dezechilibru pe mai multe planuri: dezechilibru individual; dezacord n relatiile interpersonale; inadaptare sociala sau la situatiile vietii; devianta comportamentala; nonconformism n raport cu sistemul de valori ale mediului socio-cultural; ostilitate fata de semeni, de grupul social sau institutii.

Prin urmare, un rol esential l are conceptul de norma sociala. Orice individ poate fi o persoana care utilizeaza, transforma sau creeaza normele sociale, cum n egala masura, poate sa le violeze prin modul lui de viata, comportament sau actiuni. Asadar, DEVIANA este o violare a normelor sociale, care constituie ghidul comportamentului. Din aceste considerente, societatea eticheteaza asemenea conduite ca avnd un caracter negativ, antisocial, de tip deviant si le condamna. n timp ce anormalitatea presupune o tulburare de ordin structural sau functional a organismului, a corpului sau a psihicului, devianta presupune o tulburare de functionalitate a

relatiilor sociale; o diminuare a capacitatii de adaptare sociala a individului. Pentru E. SCHUR, devianta implica un mod particular de "a fi" sau de "a face" ale individului cu caracter deviant n raport cu normele impuse de societate, care apar n cadrul comportamentului acestuia si care fac ca persoana respectiva sa se discrediteze n raport cu normele morale, religioase si socialjuridice ale grupului social caruia i apartine. Relatia dintre vrsta si nclinatiile catre comiterea de acte antisociale pare a fi, dupa multi autori, indiscutabila. Astfel, dupa ADOLPHE QUETELET, "vrsta constituie, fara posibilitate de contrazicere, cauza care actioneaza cu cea mai mare energie pentru dezvoltarea sau pentru atenuarea nclinatiei la comportamente agresive (crima)".
Dupa cum arata C. OANCEA limitele cadrului social n care traiesc copiii sunt destul de neclar delimitate. Modelarea copilului depinde foarte mult de atitudinile parentale, prin care se ntelege setul de convingeri si conceptii care le conduc, n practica, conduita. La aparitia n familie a unui copil handicapat motor epileptic, psihotic sau numai cu anumite particularitati de reactivitate, reactiile parentale tind sa capete caracterul de rejectie sau de supraprotectie.

n acest sens, C. OANCEA da urmatoarele exemple : (1) Categoria copiilor greu educabili. Acesti copii hiperexcitabili, instabili si cu reactii exagerate, determina adesea atitudini parentale de rejectie, care ar impune o limitare extrema a libertatii de actiune a copilului. Asa s-ar constitui "comportamentul patologic agresiv" si "reactia agresiva nesocializata prelungita". (2) A doua categorie de cazuri este aceea a copiilor adoptati. Tulburarile de comportament la acestia au o frecventa dubla fata de copiii neadoptati. Frecventa

crescuta ar rezulta din nepotrivirea dintre expectantele parintilor si temperamentul copilului. (3) Alta situatie este aceea a tinerilor minori cu tulburari de comportament n crize, datorita unor exacerbari pulsionale. Atitudinea parentala de impunere brusca si violenta a unui regim de viata extrem de restrictiv, cu certuri si conflicte foarte dure, poate genera, de asemenea, reactii agresive nesocializate. (4) Atitudinea parentala de hiperprotectie, cu mpiedicarea accesului la independenta, duce la aparitia unei infantilizari suplimentare. n perioada prepubertara este caracteristica aparitia unei reactii de independenta violente, cu manifestari agresive. Se poate conchide ca n dezvoltarea armonioasa a unei personalitati, de maxima importanta este exemplul parintesc pozitiv, model familial demn de urmat. Valoarea mediului apare de netagaduit n dirijarea comportamentelor. M. STOIAN, trecnd n revista factorii delictogeni " din afara cazurilor patologice ", citeaza: infantilismul, asocialitatea, sentimentele de inferioritate, de frustrare, tensiunile familiale, cauzele afective si educative, brutalitatea fizica si verbala, alcoolismul, regimul moral.. Prin urmare, ori de cte ori se discuta deviantei, aceasta implica trei dimensiuni : dimensiunea sociala, adaptarii individului la modelului socio-cultural ; problema

legata de conformitatea valorile normative ale

dimensiunea psihologica, legata de motivatiile si scopul comportamentului individual ;

aspectele psihopatologice, legate de descarcarea pulsional-agresiva a tendintelor antisociale ale individului.

n concluzie, afirmam ca devianta este anormalitatea comportamentului produsa prin devieri sau abateri de la normele de conduita sociala impuse de modelul socio-cultural si moral, avnd, ca urmare, acte antisociale.

Prin urmare, tulburarea de comportament poate fi privita ca o dificultate de adaptare : inadaptare sau neadaptare. Pna la pubertate sau, mai precis, la vrsta scolaritatii mici, comportamentul deviant se manifesta mai ales ca " inadaptare sociala, familiala sau scolara si rareori ca manifestari antisociale " ( URSULA sCHIOPU ).

2.1.2 PROFILUL PERSONALITII DEVIANTULUI

R. A. DENTLER si K. T. ERICKSON ipoteze n geneza comportamentului deviant : propun trei

a) Comportamentul deviant tinde sa fie indus, permis si sustinut de un anumit tip de grup social favorizant ; b) Functiile comportamentului deviant mentinerea stabilitatii grupului respectiv ; ajuta la

c)

Grupul poate rezista numai prin calitatea de a fi deviant a comportamentului membrilor sai .

Dar pentru ca cele de mai sus sa fie posibile, trebuie ca individul care apartine unui " grup de delincventi " sau are el nsusi un comportament deviant, sa " dispuna " de o anumita structura a personalitatii sale. Ca atare, se considera ca, ori de cte ori se vorbeste despre conduite de tip deviant, elementul central care trebuie luat n considerare este Eul individual si, mai ales, dinamica si structura

acestuia. Din aceasta perspectiva, deviantele trebuie considerate ca reprezentnd o problematica a Eului. n acest sens, dinamica si structura Eului individual prezinta doua aspecte deosebit de importante : 1) Eul de tip tare cu o dinamica reactiva, situatie n care "abaterea" de la normalitate se poate manifesta fie sub forma " afirmarii ", fie sub forma " violentei ". Afirmarea latura activa a Eului tare - se caracterizeaza prin dominanta, demonstrativitate si histrionism. Violenta latura haotica a Eului tare - se caracterizeaza prin impulsivitate, caracter irational, nereflexiv si heteroagresivitate. n timp ce prima este orientata n raport cu valoarea Supra-Eului moral, cea de-a doua este orientata n raport cu pulsiunile primare inconstiente . 2) Eul de tip slab cu o dinamica areactiva, n care "abaterea" de la normalitate se poate manifesta fie sub forma " refugiului ", fie sub forma de "dependentei". Refugiul - latura inactiva a Eului slab - se caracterizeaza prin retragere n fata situatiilor vietii, cu izolare pna la anularea autoagresiva a individului. Ea se caracterizeaza prin defetism, anxietate, autoagresivitate, pierderea ncrederii prin devalorizarea propriei persoane. Dependenta - latura amorfa a Eului slab - se caracterizeaza prin imaturitate afectiva a persoanei, care nu atinge gradul de realizare completa, lipsa unei imagini de sine, a unei valori personale. Ea se caracterizeaza prin submisivitate, nevoia de protectie (neputnd exista independent, ci numai prin altii ), frustrare (vezi schema ).

Pe baza celor de mai sus, poate fi stabilit un profil al personalitatii deviante. Acest profil va fi marcat de aspectele psiho-sociale de tip deviant. Semiologia deviantului este reprezentata prin urmatoarele grupe de manifestari : 1) Un anumit stil de existenta marcat prin urmatoarele : instabilitate, impulsivitate, inadaptabilitate, tendinta la mitomanie, disimularea actelor comise.

2) O copilarie tulburata, n care notam : alternanta de apatie si surescitare, activitate scolara neregulata, acte de indisciplina, crize de mnie, fugi. 3) Accentuarea acestor tulburari n perioada adolescentei, cnd apar : conflicte cu autoritatea ( parinti, educatori ), instabilitate sau inegalitate scolara urmata de esecuri, frecventarea unor grupe marginale sau delictuale la care se asociaza ( furt, lovire ), frecventarea fugilor, tentative de suicid, consumul de alcool, prostitutie sau homosexualitate, sustragerea de la executarea serviciului militar, dezertari din armata, stari reactive ( C. ENCHESCU ).

Elementul esential al deviantului este dezechilibrul moral care antreneaza modificari psihice de comportament si constiinta. La el anomalia de personalitate se traduce prin dificultati de adaptare sau printr-o permanenta stare de inadaptare la normele si legile vietii sociale, folosind drept compensare diferite forme de manifestare, dupa cum vom vedea n continuarea lucrarii.

2.2. AGRESIVITATE sI COMPORTAMENT AGRESIV

2.2.1 AGRESIVITATEA- PREZENTARE GENERAL -

Agresivitatea este unul dintre cuvintele cunoscute de toata lumea si de aceea este greu de definit. n general, conceptul de AGRESIVITATE deriva din latinescul agressio care nseamna a ataca. Este, deci, o stare a sistemului psihofiziologic prin care persoana raspunde printr-un ansamblu de conduite ostile n plan constient, inconstient si fantasmatic, cu scopul distrugerii, constrngerii, negarii sau umilirii unei fiinte pe care agresorul le simte ca atare si reprezinta pentru el o provocare ( PUNESCU ). Pe de alta parte, se considera si este n mare masura acceptata ideea ca un copil este potential agresiv nca din momentul nasterii, iar psihanalistii cu experienta n tratamentul copiilor afirma ca acestia (copiii) detin (au) fantezii destructive de o intensitate nspaimntatoare . n acest sens, se considera ca ostilitatea sau mediul nefavorabil reprezinta sursa pentru agresivitatea infantila. La acestea am putea adauga : frustrarea, dispozitia nnascuta pentru agresivitate si nu n ultimul rnd efectele programelor T.V. Ca atare, denumim AGRESIVITATE toate acele actiuni voluntare orientate asupra unei persoane sau a unui obiect care au drept motiv producerea - ntr-o forma deschisa sau simbolica - a unei pagube, jigniri sau dureri . Din cele de mai sus rezulta ca cea mai importanta problema care apare este aceea a caracterului voluntar al actului agresiv. n general, literatura de specialitate accepta voluntaritatea actiunii drept criteriu al aprecierii agresivitatii (SEARS; MACCOBY; LEWIN; BANDURA si WALTERS) n pofida faptului ca propriu-zis intentia nu tine de actiune, ci este doar premisa actiunii, si ca descoperirea intentiei care sta la baza actului ridica frecvent dificultati

serioase. si anume, caracterul intentionat al actului nu este neaparat identic cu provocarea constienta a pagubei sau a jignirii, si sunt cazuri cnd, pe buna dreptate parintele sau pedagogul, presupun agresivitate chiar si atunci cnd copilul care a provocat paguba sau durerea se simte nevinovat. n acest sens, BUS (1961) spune ca poate fi scutit de nvinuirea de a fi agresiv omul care ntr-un " rol social recunoscut " produce cuiva durere sau neplacere. (Un exemplu de rol social recunoscut poate fi sarcina de educare sau disciplinare realizata de pedagog sau parinte ). Tot BUS afirma ca daca parintele sau pedagogul actioneaza doar sub masca rolului, deoarece durerea, neplacerea sau disperarea cauzate copilului constituie pentru ei sursa de satisfactii emotionale, atunci actul lor este calificat ca fiind agresiv. Pe de alta parte, se cuvine sa enumeram principalele criterii de "grupare" a comportamentelor agresive. Acestea sunt urmatoarele: 1. Continutul moral al comportamentului.n acest sens, distingem: agresivitate antisociala (distructiva) orientata mpotriva colectivitatii, si agresivitate prosociala care serveste intereselor colectivitatii si ale individului. Ca atare, pedeapsa data de educator este agresivitate prosociala n cazul n care, pe de o parte, ea ramne n cadrul asteptarilor culturale legate de rolul dat, iar pe de alta parte, daca ea nu are drept motiv razbunarea, ci cerinta socializarii, a dezvoltarii normale, armonioase a personalitatii. 2. Agresivitatea ca mijloc sau scop. Conform acestui criteriu, distingem : agresivitate instrumentala manifestata cnd individul recurge la agresivitate fiindca doar pe aceasta cale si vede realizabil un plan, scop, idee oarecare ;

si agresivitate emotionala - cnd individul recurge la agresivitate independent de un avantaj - pentru a produce altuia o durere, neplacere, act la care l ndeamna din interior un afect oarecare. 3. Dupa caracterul lor ofensiv sau defensiv ( acesta a fost cercetat n primul rnd de etologi pe baza observatiilor si experimentelor realizate n lumea animala ) se disting: agresivitate ofensiva si agresivitate defensiva (de aparare). Prima se refera la agresivitatea care apare n cadrul speciei, mai ales ntre masculi ( agresivitate intermale MOYER ), precum si agresivitatea pradatoare ( jefuitoare ) manifestata ntre specii. Cea de-a doua cuprinde : agresivitatea masculului pentru a-si apara teritoriul, cea a femelei pentru a-si apara puiul si cea de autoaparare, ele fiind precedate de o ncercare de fuga, care, datorita apropierii organismului strain, se transforma ntr-un atac disperat. Rezulta de aici relatia dintre fuga si atac. Dupa FREUD, agresivitatea este un comportament instinctiv relativ, n timp ce sentimentul supararii ar fi consecinta agresivitatii frustrate: supararea se formeaza atunci cnd imboldul pentru agresivitate este puternic, dar mprejurarile mpiedica exprimarea deschisa a acesteia. Ca atare, supararea este o supapa de siguranta prin care se degajeaza surplusul de energie si astfel organismul scapa de " explozie ". ntr-o perioada ulterioara a activitatii sale, FREUD si-a schimbat radical conceptia. Acum el descrie agresivitatea ca o forta obscura, izvorta din interior, care nu se orienteaza mpotriva mediului, ci tinde sa distruga Eul (instinctul mortii). n general, psihanaliza moderna refuza teoria lui FREUD cladita pe instinctul mortii, si descrie agresivitatea ca o

manifestare instinctiva reactiva (HORNEY; SAUL; HARTMANN) n a carei formare un rol foarte important l joaca experientele copilului privitoare la socializarea sa. Etologia - stiinta fascinanta si relativ recenta - considera agresivitatea tot ca un instinct reactiv. De exemplu, KONRAD LORENZ, pe baza observatiilor si cercetarilor realizate asupra animalelor, considera agresivitatea un instinct care serveste la conservarea speciei, pe care anumiti stimuli sau constelatii de stimuli l declanseaza n mod legic, iar alti stimuli l blocheaza tot n mod ereditar si legic. Fireste, att formele agresivitatii, ct si stimulii care le declanseaza sau blocheaza pe acestea, difera de la o specie la alta. DOLLARD a demonstrat ca ipoteza frustratie agresivitate trezeste supararea. Dupa el, frustrarea duce n mod legic la tendinte agresive si supararea apare atunci cnd nu este posibila agresivitatea deschisa. La vrsta scolara se observa ca agresivitatea fata de parinte se manifesta n destramarea obisnuintelor igienice proaspat formate : de exemplu, copilul devine unul cu enurezis nocturn. Psihanaliza denumeste acest stadiu de viata perioada anala, iar agresivitatea aparuta n cadrul ei agresivitate anala. Psihanaliza clasica explica manifestarile agresive ale perioadei anale prin cauze mai multe speculative, mistice. Astazi stim ca la baza lor trebuie sa cautam conflicte sociale. n repertoriul de comportamente al copiilor de vrsta scolara putem descoperi o mare bogatie de actiuni represive : a) greva foamei este poate cea mai frecventa. n forma sa cea mai simpla, ea este rezultatul unei tendinte constiente sau agresive : copilul stie ca

slabire sa cauzeaza parintilor multe griji. Fiind suparat pe parinti, copilul nu se atinge de mncare n prezenta lor. Imaginea tatalui disperat si a mamei care se roaga de el este un dulce balsam pentru sufletul sau care arde de suparare si l face sa reziste n continuare. b) nrautatirea randamentului scolar. Razbunarea copilului apare frecvent sub aceasta forma : ncepe sa scada neasteptat si nfricosator de rapid media la nvatatura.

Copilul poate sa nvete atitudinea agresiva si prin intermediul imitatie, cu conditia ca modelul - al carui comportament l imita - sa fie o persoana agresiva. Cercetarile de psihologie (MACCOBY; LEWIN; BANDURA si WALTERS) confirma ca majoritatea copiilor agresivi provin din familii n care parintele nsusi este agresiv. Acest fapt se poate explica deopotriva prin teoria transferului de agresivitate si prin teoria modelului agresiv ; copilul frustrat - pe care frica de pedeapsa l obliga acasa la respectarea disciplinei - si transfera agresivitatea asupra mediului sau scolar, asupra colegilor sai, si n timp ce si bate colegii, el realizeaza comportamentul modelului sau agresiv, al parintelui. Exista oameni (grupe de oameni, forme de conduita) care constituie neconditionat si inevitabil modele pentru altii, n consecinta actiunile lor si - n anumite mprejurari - chiar si judecatile lor de valoare, sentimentele lor, apar legic n comportamentul lor, n viata spirituala si afectiva a altuia. Pornind de la aceasta afirmatie, prima ntrebare care se pune este urmatoarea: Cine sunt cele mai importante modele ale comportamentului infantil si care sunt

acele conditii n care actiunile lor servesc ca modele pentru atitudinea copilului ? Cercetarile de psihologie sociala releva, n doua tipuri principale de modele de identificare : 1) general,

Primul este asa-numitul rol complementar. Prin purtatorii rolurilor complementare ntelegem acele persoane spre care se orienteaza majoritatea activitatilor si asteptarilor infantile. Celalalt este puterea sociala prin care ntelegem persoanele care stabilesc cele mai importante norme ale mersului vietii copilului si care, ntr-o forma sau alta pretind respectarea acestor norme. Aici este vorba, n primul rnd, de parintii, de pedagogii si colegii copilului ( grupele de aceeasi vrsta ).

2)

Exista si alti factori care poseda n ochii copilului o forta generatoare de modele, cum ar fi : simbolul de statut ( de exemplu, geanta medicala n mna doctorului, uniforma de ofiter, etc. ) ; renumele, profesional ); reputatia ( de exemplu, prestigiu

identitatea de sex.

Multe lucrari de psihologie ( BANDURA si WALTERS ) confirma ca, de regula, copiii agresivi provin din familii n care chiar si parintii sunt agresivi. si pedepsesc copiii cu bataia, cu suprimarea privilegiilor, ncurajnd totodata agresivitatea extrafamiliala ; resping orice apropiere a copilului nesocotind nevoia lui de dependenta. n general, la acesti tineri ntlnim o grava anxietate de dependenta : ei

nu discuta cu parintii propriile probleme, nu le cer sfatul niciodata, foarte rar se apropie de ei cu sentimente deschise, pozitive. Un asemenea copil nimereste, ca urmare, cu valente libere n grupul antisocial ai carui membrii, respectiv viata morala, pot fixa usor aceste valente, factorii amintiti devenind pentru ei modele. Corespunzator nivelului sau de aptitudini, fiecare copil si nsuseste actiunile agresive ale modelului, dar el are posibilitatea sa nu transpuna aceste actiuni n mprejurari diferite fata de situatia modelata. Sa examinam pe rnd aceste doua posibilitati. Prima nseamna ca daca modelul a fost pedepsit pentru comportamentul sau, ori daca pe copil l ameninta pedeapsa n cazul realizarii deschise a comportamentului respectiv, atunci copilul nu va aplica comportamentul nvatat. Exista doar o singura pedeapsa care ameninta mereu, independent de situatie, si anume aceea data de propria constiinta. Deci, o identificare puternica duce la selectarea modelelor observationale, n sensul ca ea mpiedica realizarea acelor comportamente nsusite care nu corespund cu normele, cu standardele identificate. Daca totusi ispita este att de puternica nct copilul cedeaza n fata ei, atunci comportamentul deschis va fi urmat de un sentiment al culpabilitatii, care ridica un obstacol n fata aparitiei repetate a actiunii. Asadar, pna nu se formeaza, respectiv nu se consolideaza un sistem motivational intern, pna atunci ntarirea si interzicerea externa a actiunilor copilului constituie parti integrante ale modelului de comportare educativa. Multi cercetatori afirma ca: ntrzierea pedepsirii comportamentului nedorit joaca un rol important n faptul ca

ulterior copilul - aflndu-se fata n fata cu posibilitatea de a se comporta ntr-un mod interzis - va rezista ispitei sau va efectua actiunea, dupa care i apare constiinta culpabilitatii. Adica, daca pedeapsa se acorda n momentul aparitiei actiunii interzise, atunci copilului i se va dezvolta rezistenta la ispita, n schimb daca l pedepsim dupa comiterea actiunii, atunci i se dezvolta constiinta culpabilitatii.
Deci, esenta atitudinii educative adoptata fata de copil s-ar putea formula prin relevarea faptului ca interzicerea comportamentului nedorit si ntarirea actiunilor corecte sunt foarte importante, mai ales n perioadele timpurii ale vietii, dar ca lauda si dojana sunt eficiente doar atunci cnd educatorul nsusi practica formele de comportament recompensate la copil si evita mereu pe acelea pe care le pedepseste. Astfel, copilul se identifica cu educatorul sau si chiar daca si nsuseste comportamentul modelului, el nu va realiza comportamentul respectiv daca acesta nu este n concordanta cu sistemul de norme identificat.

Alta idee deosebit de importanta care trebuie mentionata, este aceea conform careia agresivitatea este si modalitate de relationare interumana n care unul dintre parteneri utilizeaza forta. Forma cea mai violenta a relatiei rezida n exercitarea fortei fizice n scopul nlaturarii celuilalt. Asadar, agresiunea este orice comportament destinat sa faca rau cuiva. Adesea ea mbraca forma violentei - actiune distructiva ndreptata mpotriva oamenilor sau a proprietatii.
Tot n cadrul interrelationarii umane, exista si forme de agresivitate care nu fac apel direct la forta fizica, si anume : insulta, furtul, constrngerea prin santaj sau amenintare. Alteori, impulsul agresiv este limitat la competitie, atac verbal sau orice alta expresie a ostilitatii ( injurie, dispret, gelozie, ranchiuna ).

La rndul sau, ALFRED ADLER (n lucrarea sa "Cunoasterea omului ", 1991) analizeaza trasaturile de caracter de natura agresiva, cum ar fi : vanitatea, invidia, avaritia, ura. El aprecia ca agresivitatea se diminueaza sau se anuleaza prin tranzitia de la afecte disociate (mnia, tristetea, dezgustul, frica) la afecte asociate (bucuria, compasiunea ).

Calea cea mai importanta pentru nabusirea agresivitatii din individ o constituie realizarea unui echilibru interior ce presupune dezvoltarea autoreglajului constient, care favorizeaza stapnirea si controlul emotiilor si afectelor violente (groaza, furia ), dominarea gndirii asupra instinctelor si impulsurilor primare, integrarea tuturor manifestarilor inconstientului de catre constient. n aceeasi ordine de idei, alte modalitati de ordin psihologic de diminuare si reducere a agresivitatii sunt urmatoarele : a) Prin cunoastere ( constientizare si analiza obiectiva ) agresorul poate realiza ca este confruntat cu aceleasi probleme mari de viata ca si partenerul sau : desfasurarea unei activitati n scopul autorealizarii, confruntarea cu amenintarea bolii, avansarea n vrsta, etc. Conditia esentiala a cunoasterii reciproce o constituie comunicarea ; n absenta acesteia, cunoasterea celuilalt are un caracter trunchiat, rudimentar. b) Alta metoda si cea mai eficace dect cunoasterea prin comunicare este angajarea ntr-o activitate comuna. Nimic nu apropie mai mult oamenii dect desfasurarea unei activitati comune, mpartasirea aceluiasi scop. Pentru aceasta este necesara nlaturarea conditiei de competitie agresiva si nlocuirea ei cu cooperarea constructiva.

2.2.2. TEORII EXPLICATIVE ALE FUNCIONALITII AGRESIVITII

n legatura cu originea tendintelor agresive, exista mai multe teorii. (1) TEORIA IMPULSULUI NATIV dupa care agresiunea are la baza un instinct nnascut, asa cum sustine FREUD, vorbind de instinctul mortii . n ultimele decenii, K. LORENZ, biolog, a facut cercetari riguroase demonstrnd existenta, la animale, a unor tendinte de agresiune intraspecii. Se considera ca agresivitatea poate aparea n urma evidentierii unei tumori pe creier n regiunea sistemului limbic, unde se presupune existenta unor centri n relatie cu comportamentul agresiv. Apoi, agresivitatea apare si n unele boli mintale , ndeosebi turbare. Prin urmare, pare evidenta existenta unor centri ce pot declansa acte agresive. La un moment dat, s-a crezut ca agresivitatea ar fi n functie de numarul de cromozomi : sunt persoane la care exista un cromozom y suplimentar care ar predispune la violenta si agresivitate. Investigndu-se situatia acestui cromozom la cei condamnati pentru violente, s-a gasit printre ei un procent de 2,9% persoane avnd un cromozom y suplimentar - comparativ cu populatia obisnuita unde procentul acestei anomalii genetice este doar 0,2%. Dar, pe de alta parte, baietii cu cromozom y dublu sunt mult mai nalti si mai vigurosi dect cei normali, astfel nct este foarte posibil ca aceasta particularitate sa fi favorizat agresivitatea lor. Exista si agresivitatea maligna, manifestata nsa la oamenii bolnavi mintal. E. FROMM stabileste o corelatie ntre aceasta forma de agresivitate si sadism, placerea de a lovi, de a cauza suferinta, deformare cu originea n tulburarile instinctului sexual .

Exceptnd cazurile patologice, la oamenii normali exista formatiuni nervoase care pot declansa agresivitatea, dar una de ordin reactiv, ca raspuns la atacurile altora, iar amploarea agresivitatii pare sa depinda foarte mult de conditiile sociale si de educatie. Ca atare, n cazurile patologice, stimularea sau ablatia anumitor regiuni cerebrale pot antrena episoade de agresivitate. Astfel, la fiinta umana, amigdalotomia bilaterala sau hipotalamotomia posterioara sunt interventii psihochirurgicale care pot diminua comportamentul agresiv . (2) TEORIA FRUSTRAIEI cauta sa explice mecanismul agresiunilor prin aparitia unor frustrari ( stari de tensiune create prin aparitia unui obstacol n calea realizarii dorintelor unei persoane ). nsa nu orice frustratie duce la agresiuni. n legatura cu acest punct de vedere, ALFRED ADLER mentiona ca oamenii avnd sentimentul unei inferioritati ( nu aud bine, sau nu vad bine, sufera de strabism, sunt mici de statura, etc. ) pot ajunge chiar la un complex de inferioritate care-i face foarte susceptibili, reactionnd exagerat la orice contrariere. (3) TEORIA SOCIAL A NVRII (A. BANDURA) sustine ca agresivitatea se nvata ca toate celelalte componente, n special prin observarea unor modele. Copiii batuti de parintii lor sau asistnd la acte de violenta ntre parinti, devin si ei batausi. Sunt si cazuri cnd parintii nu tolereaza violenta n familie, dar ncurajeaza comportamentul ndraznet, arogant si chiar violent fata de ceilalti copii. n multe tari, filmele ofera zilnic spectacolul unor violente, batai, omoruri. La fel, cartile de aventuri consacra sute de pagini detaliilor referitoare la cum sa organizam jefuirea unor banci sau sa eliminam orice proba n legatura cu un omor.

Exista si mentalitati prin care societatea favorizeaza agresiune ( " ochi pentru ochi, dinte pentru dinte"), razbunarea, laudnd pe cel puternic care poate sa-l striveasca pe cel slab. Pe masura ce cresc, copiii admira pe cei capabili sa-i bata pe cei mai putin " musculosi ". BANDURA afirma ca urmatoarele situatii : 1) nvatam sa fim agresivi din

nvatam sa fim agresivi de la oamenii din jurul nostru ( parintii i nvata pe copii sa nu fie agresivi, dar i bat si i pedepsesc );

2) nvatam sa fim agresivi din atitudinile societale (n ultimii ani se observa un avnt ngrijorator al aspectelor agresive n societate); 3) nvatam sa fim agresivi de la televizor, din filmele de groaza care prezinta crime "hidoase", batai violente si siluiri (unul dintre lucrurile care-i alarmeaza foarte mult pe copii este sa gaseasca ceea ce este n aparenta " bun " este n realitate "rau ". Atta vreme ct "bunul" si "raul" sunt separate si copilul delimiteaza binele de rau, el tolereaza violenta, moartea, etc.). 4) TEORIA CATHARSIS-ULUI sustine ca, atunci cnd asista la spectacole violente, privitorul si consuma pe plan imaginar energia agresiva, deci vizionarea scenelor brutale ar duce la diminuarea agresivitatii, si nu la intensificarea ei. Sau realizat experimente care arata cum impulsul agresiv mpotriva unei persoane scade numai daca acea persoana este agresata, pedepsita de altcineva. n concluzie, la orice anatomo-fiziologica implicata om normal, exista structura n declansarea unor acte

agresive. n mod normal, ele se pun n miscare doar n cazul ncalcarii abuzive si brutale a unor drepturi . Frustrarea are, fireste, un rol . Violenta replicilor si modul de manifestare sunt n functie de influentele sociale si de educatie. Ct despre violenta " maligna ", nejustificata prin situatie, ea este de origine patologica, avnd la baza dereglari hormonale sau de ordin fiziologic .

2.3. FORMELE DE MANIFESTARE ALE AGRESIVITII

Agresivitatea reprezinta tendinta de a arata ostilitate prin manifestarea de acte agresive; tendinta de a depasi opozitiile ntlnite; tendinta de autoafirmare prin promovarea neabatuta a propriilor interese; hiperenergie n atitudini si reactii; tendinta permanenta de dominare n grupul social sau n comunitate . Pentru aceasta se utilizeaza diverse forme de agresivitate. n acest sens, exista mai multe criterii de grupare a comportamentelor agresive, si anume : continutul moral al comportamentului (agresivitate antisociala si agresivitate prosociala); agresivitatea - mijloc sau scop (agresivitatea instrumentala; agresivitatea emotionala); dupa caracterul lor ofensiv sau defensiv: agresivitatea ofensiva (agresivitatea n cadrul speciei; agresivitatea pradatoare); agresivitatea defensiva (de aparare). Pe baza acestor criterii enumerate mai sus, au fost stabilite mai multe forme de manifestare a agresivitatii, dupa cum urmeaza :

2.3.1. FENOMENE-SIMPTOM DE MANIFESTARE

1) Excitabilitatea este starea sistemului nervos caracterizata printr-o sensibilitate de grad maximal fata de factorii de mediu extern sau intern. Definirea acesteia are la baza notiunea psihofiziologica de excitatie care vine din latinescul excitatio care nseamna stimulare . BORDENAT si PRIGNEY considera ca excitatia psihologica presupune ridicarea tensiunii psihologice si exacerbarea dinamismului psihic, stari care devin patologice atunci cnd sunt nsotite de o tulburare afectogena reactiva, consecinta unei emotii intense sau a unui incident grav. Copiii pna la vrsta adolescentei pot prezenta episoade de hiperexcitatie n cadrul normalitatii, dar n cazuri de suferinta neuropsihica aceste stari capata caracter permanent si devin patologice . Formele de manifestare ale hiperexcitabilitatii sunt : gesturi de nerabdare, ton ridicat si iritat al vocii, efervescenta a limbajului, labilitate emotionala, ncredere exagerata n sine, agresivitate. Coloratura afectiva este marcata prin furie. Excitatia psihomotorie este componenta a tabloului clinic n: sindroame infectioase, encefalite si meningoencefalite; intoxicatii cu diferite substante: alcool , antidepresive, halogene : epilepsie, oligofrenie, schizofrenie ; episoade psihotice acute paralizia generala propriu-zisa (n specia la debut ); traumatisme craniene ; boli endocrine sau leziuni focale ale cortexului prefrontal sau hipotalamusului ventromedian ori a lobilor temporali . 2) Impulsivitatea este o trasatura caracteristica ce implica un mod impulsiv de a reactiona prin impulsuri . Impulsurile sunt modalitati actionale de reactie involuntara,

brusca, necontrolata si neintegrate ntr-o activitate rationala (acte violente, descarcari explozive, reactii de mnie, etc. ). LAFON spune ca impulsivitatea este o "descarcare incoercibila si imediata a unei stari de tensiune emotionala, ntr-un act sau comportament ". Actul impulsiv face ca tensiunea psihica sa nceteze. El poate fi necontrolat, imprevizibil, irational, avndu-si originea n motivatii subiective sau ntr-o reactie reflexa . 3) Propulsivitatea reprezinta declansarea agresivitatii datorita unui resort intern. Ea apare n mod fortat, automat, fara sa se supuna controlului voluntar. Ca mod de manifestare, propulsiunile pot fi: kinetice, monotopii ritmice (balansarea capului sau a unui membru ), miscari parazite, accese de automatisme ambulatorii . Aceste manifestari n-au sens, sunt instinctive, si au originea n tendintele fundamentale ale inconstientului. Ele sunt determinate de trebuintele si expresiile emotionale. n general, instinctele grupeaza pulsiunile, trebuintele, tendintele, totalitatea actelor reflexe, automate si inconstiente cu care individul se naste si care poarta amprenta tipului caracterial al personalitatii acestuia. S. FREUD pune instinctele la baza vietii psihice acordnd cea mai mare importanta instinctului sexual. ADLER vorbeste despre tendintele sau instinctele orientate catre putere, catre dorinta de afirmare si dominare a individului, valorificnd n acest sens aspectul lor psihosocial. Aspectul cel mai important al vietii instinctive a individului este reprezentat de agresivitate . Pentru A. POROT agresivitatea este unul dintre caracterele fundamentale ale comportamentului uman. Ea permite organismului sa foloseasca ceea ce-l nconjoara pentru satisfacerea nevoilor

esentiale ale vietii sale. Acelasi autor mentioneaza ca n cazul individului, agresivitatea poate avea doua aspecte : a) agresivitatea constitutionala, manifestata printr-un temperament impulsiv si violent, ntlnite la temperamentul epileptic sau paranoic, n cazul perversilor dezechilibrati si al mitomanilor agresivi. b) agresivitate anumite stari impregnarea posttraumatice delir halucinator dobndita (accidentala), legata de psihopatologice speciale, precum: alcoolica, encefalopatiile sau postinfectioase, schizofrenie, cronic.

n cadrul sferei instinctuale a personalitatii, directia de exteriorizare comportamentala este reprezentata de conduita instinctiva de tip agresiv. Aceasta este de doua feluri : a) de tip masochist sau de autoagresivitate (homosexualitate, automutilare, suicid ); de tip sadic sau heteroagresivitate (homicidul, cleptomania, mizantrofia, hipersexualitatea ).

b)

4) Violenta - deriva din latinescul vis care nseamna forta ; prin urmare violenta nseamna utilizarea fortei pentru a manifesta superioritatea. Definirea violentei presupune trei directii ( MICHAUD ) : a) violenta ca o stare de dezordine este o forma corupta a puterii sau un abuz de putere, impusa contrar vointei altora ; b) violenta ca forma de comportament care produce vatamari corporale sau sufletesti la cei asupra carora actioneaza. Desi violenta implica forta,

ele sunt concepte separate. Forta implica amenintarea utilizarii violentei, pe cnd violenta este actul n sine prin care forta se realizeaza ca actiune asupra altuia. c) violenta ca actiune de control, n sensul de constrngere a actiunilor sociale aplicate de anumite persoane sau forte social-politice asupra restului societatii n scopul obtinerii unor modele specifice de comportament, actiune sau a unei mentalitati colective identice. JEAN-CLAUDE CHESNAIS stabileste semantice incluse n definitie : a) urmatoarele zone

violenta fizica este cea mai grava ntruct cauzeaza moartea persoanei, vatamarea corporala si libertatea individului. Ea este brutala, cruda, salbatica. violenta economica reprezinta toate atingerile si frustrarile asupra bunurilor materiale . violenta morala ce cuprinde violenta privata: criminala ( mortala, corporala, sexuala ) si noncriminala (suicid, accidente ) ; precum si violenta colectiva : violenta cetatenilor contra puterii ( terorism, greve, revolutii ), violenta puterii contra cetatenilor ( terorism de stat.), violenta paroxista ( razboiul ).

b)

c)

5) Comportamente aberante n sens larg, comportamentul este ansamblul reactiilor unor fiinte ca raspuns la o situatie traita, n functie de stimulii din mediu si de tensiunile interne ale organismului, care ntr-o structura unitara dispune de o anumita motivatie, o anumita directie si un anumit scop.

n sens global, comportamentul are trei aspecte : constiinta situatiei traite ( angajarea persoanei actiune cu toate perceptiile, sentimentele posibilitatile persoanei de a rezolva situatia ). n si

manifestarile ( ca reactii fiziologice, fizice ), actiuni operatii. manifestarile legate de relatia subiectului cu mediul de viata si cu mediul sau interior.

Comportamentul antisocial ca forma devianta nu apare pentru prima data la vrsta adulta, ci el se organizeaza pe un teren (nucleu) existent din copilarie. Comportamentul agresiv nseamna atitudini si acte, fapte constante si repetitive, cu continut antisocial, cu manifestari de agresivitate si violenta, de cele mai multe ori explozive sau premeditate, anticipate, fata de propria persoana ( autoagresivitate ) sau fata de altii ( heteroagresivitate ). Comportamentul intraspecific (comportamentul prin care se stabilesc relatii ntre cel putin doi indivizi apartinnd aceleiasi specii) include doua mari categorii: de distantare (sau de respingere) si de apropiere (sau grupare). Principala forma de manifestare a comportamentului de distantare o constituie agresivitatea intraspecifica. Aceasta a reprezentat un subiect extrem de controversat genernd opinii destul de diferit, adesea contradictorii. Astfel, dupa A. HEYMER, modelul mai vechi al agresivitatii produse de frustrare, elaborat de J. DOLLARD si modelul agresivitatii dobndite, enuntat de A. BANDURA au fost adesea opuse modelului agresivitatii instinctive sau pulsionale asa cum a fost el conceput de FREUD la om si LORENZ la animale. HEYMER considera ca aceste trei

modele nu epuizeaza posibilitatile de a explica agresivitatea si citeaza n acest sens ncercarile lui K.E. MOYER de a interpreta comportamentul agresiv. Iata care sunt, dupa MOYER, principalele forme de agresivitate : 1) agresivitatea de pradare sau predatoare este declansata de un numar redus de stimuli si este slab influentata de prezenta sau absenta hormonilor gonadotropi. Comportamentul de pradare este controlat n special de hipotalamusul lateral. agresivitatea indusa de frica exista ntr-un numar mic de cazuri, mai ales cnd reactia de fuga s-a declansat, dar ne se poate desfasura normal. agresivitatea indusa de iritare poate fi ntarita prin frustrare, privare sau durere. Hipotalamusul ventromedian este implicat n mod deosebit n determinarea acestei forme de agresivitate. agresivitatea teritoriala si agresivitatea materna sunt reactii specifice la situatii determinate. agresivitatea intragrupala indivizii aceluiasi grup. se manifesta ntre

2)

3)

4)

5)

6)

agresivitatea intergrupala include conflicte si lupte ntre diferite grupuri, populatii sau clanuri n interiorul aceleiasi specii.

Formele cele mai importante ale agresivitatii sunt : a) autoagresivitatea sau violenta ndreptata mpotriva propriei sale persoane, manifestata prin : automutilari, acte de suicid ( pasional si comun ), toxicomanii, alcoolism.

b)

heteroagresivitatea sau violenta ndreptata mpotriva celorlalti, manifestata prin: agresivitate verbala, violul, etc. Are un caracter sadic-agresiv. Motivele pot fi: afective (gelozia, ura, pasiuni diferite), nevoi utilitare (cstig, furt, obstacole) sau sociale (razbunari, revolutii, etc.).

2.3.2. FORMELE DE AGRESIVITATE VERBAL

a) Calomnia este cea mai agresiva forma verbala. Exista, mai nti, selectarea tintei ce presupune acumularea de resentimente, de pozitii adversative, de invidie, de ura. Se produce ntre doua persoane aflate n conflict, dar poate fi si public prin presa, radio, zvonuri lansate periodic si sistematic. Denigrarea consta n preocuparea celui ce o manipuleaza de a descoperi acele trasaturi de personalitate sau fapte, mprejurari, intentii cu caracter negativ sau peiorativ ale adversarului pe care le "ngroasa", le denatureaza pna la grotesc, dorind sa obtina o descalificare, o compromitere moral-sociala a adversarului. Ironia este modalitatea de agresare a unei situatii, persoane, printr-un joc subtil de inteligenta, care sa produca obiectului atacat un prejudiciu ori o trauma psihica. Ironia exprima o personalitate conflictuala care astfel si descarca potentialul agresiv latent. Sarcasmul este forma cea mai acuta, mai pertinenta si mai traumatizanta a agresivitatii prin limbaj. Este o ironie " muscatoare ". Sarcasticului i

b)

c)

d)

place nu numai sa raneasca verbal victima, ci si sa asiste la trairea durerii de catre aceasta.

2.4. AGRESIVITATEA N CADRUL GRUPULUI

Exista o serie de situatii tipice n care se manifesta agresivitatea intragrupala : 1.Ocuparea si apararea unor parti ale spatiului. Aceasta se refera la : (a) Teritoriul individual - oamenii si formeaza rapid habitaturi spatiale; de exemplu : asezarea unei familii n jurul mesei ( locurile la masa, ocupate de membrii familiei, sunt mentinute consecvent. n temeiul unei ntelegeri tacite, fiecare respecta locul celuilalt ). Aceste habitaturi spatiale apar nca de la vrsta de 2 ani ( copiii sunt evident deranjati daca trebuie sa-si schimbe locul ). (b) Distanta individuala pe care o mentinem fata de ceilalti depinde de intensitatea stimulilor emisi de acestia (mbracaminte, miros). 2.Disputarea obiectelor. Adesea, copiii se cearta datorita unor obiecte dorite de toti. Apar doua situatii : (a) obiectelor posesorul protest si Cei care (plng) si copiii mai mici ncearca sa intre n posesia dorite, smulgndu-le partenerului de joc. De obicei, se apara cramponndu-se de obiect sau prin solicitarea sprijinului unui al treilea sau prin fuga. au fost deposedati de obiectul lor protesteaza nu de putine ori trec la contra-atac, ncercnd sa

smulga obiectul atacatorului. Alteori raufacatorul este atacat direct, fiind lovit, zgriat, tras de par sau mpins. (b) copiii mai mari respecta proprietatea : daca este furata o jucarie, atunci pagubasul o poate revendica cu succes prin protest si repetata afirmare a posesiei sale. 3.Rivalitatea - oamenii concureaza ntre ei pentru a obtine favoarea anumitor persoane ; copiii rivalizeaza pentru dragostea parintilor. 4.Agresivitatea explorativa. Comportamentul agresiv este utilizat adesea pentru testarea spatiului social de miscare. Copiii se comporta agresiv pentru a vedea ct de departe pot merge. Raspunsul celorlalti le indica limitele tolerantei. Daca raspunsul ntrzie sa vina, atunci agresivitatea explorativa este escaladata. Agresivitatea explorativa joaca un anumit loc si n cazul confruntarilor pentru o pozitie n ierarhia grupului mic. Ea permite descoperirea punctelor slabe ale partenerilor. 5.Agresivitatea educativa. ncalcarea regulilor convietuirii atrage dupa sine pedeapsa. n grupurile de copii, copiii mai mari i pun la punct pe cei care ncalca regulile jocului : vinovatii sunt ironizati si adesea pedepsiti fizic. 6.Concurenta, fie ca urmareste recompensa, fie ca urmareste alte scopuri, conduce la delimitare agresiva si dusmanie ntre grupuri sau persoane. 7.Reactia de respingere a anormalului. Membrii unui grup care se abat n nfatisare si comportament de la norma devin tinta agresiunii. Chiar atunci cnd deviantul este atins de boala sau accident, devenind infirm, cnd este prea gras sau se blbie, el devine totusi tinta ironiilor.

Formele ritualizate scuiparea, etc.

de

expresie

sunt : aratarea

dintilor,

8.Agresivitatea verbala. Batjocura merge de la degradare pna la dezumanizare. Celui batjocorit i se dau nume de animale sau i se atribuie defecte sociale sau corporale sau atacuri verbale care se refera la defectele fizice ale celui atacat sau care fac din saracie un repros. Omul poate sa creeze prin cuvinte situatii declansatoare ale agresivitatii, ca de pilda : "de acum nainte nu mai vorbesc cu tine ! " Din toate cele de mai sus se poate desprinde faptul ca agresivitatea este legata de satisfacerea nevoilor esentiale ale vietii, punct de vedere nsusit de psihanaliza. FREUD vorbeste chiar de doua instante fundamentale : instinctul vietii sau Eros, avnd la baza pulsiunile sexuale si instinctul mortii sau Thanathos, avnd la baza pulsiunile de agresivitate. De asemenea, trebuie enuntata si ideea ca agresivitatea poate fi o forma de compensare a frustrarii prin actiuni-gesturi cu semnificatie caricaturala. Aceste actiuni-gesturi pot fi considerate ca o contra-reactie la frustrare. Ca atare, se poate vorbi de o ierarhizare n functie de statut si rol ; despre o descarcare n trepte a conflictelor.

CAPITOLUL III COMPORTAMENTUL AGRESIV CA FORM

DE ADAPTARE sI COMPENSARE A FRUSTRRII

3.1. AGRESIVITATEA - COMPORTAMENT DE ADAPTARE

Fenomenul ADAPTRII este conceput si totodata problema globala ce intereseaza toate stiintele despre om. Prin sfera si continutul extrem de larg, adaptarea se leaga de tot ceea ce este miscare, actiune, viata (PIAGET). Referindu-ne la principalele finalitati adaptive putem spune ca fiinta umana, adaptndu-se, raspunde unor scopuri de interes personal si social. Aceasta s-ar traduce prin aceea ca individul reuseste sa se potriveasca, sa se modifice intern si extern (adaptarea autoplastica), ori sa produca schimbari la nivelul ambiental (adaptare aloplastica). n felul acesta, fiinta adaptata este "apta de", "capabila de", "compatibila cu", " complementara cu", "n raport cu" (LAFON). Ea se simte "ca acasa", iar pentru ceilalti "nu mai este un strain", stabilind, astfel, o corelatie de referinta pentru sine si mediu si contribuind, totodata, la viata sociala, ta cresterea treptata a independentei fiintei. Pe de alta parte, adaptarea vizeaza: a) conservarea si dezvoltarea functionala a structurilor biopsihologice n limitele lor, n conditii variate, chiar agresante din partea mediului;

b) modificarea unui ciclu organizat; c) organizarea Eului si o independenta progresiva a acestuia, rezultata din stabilirea psihismului n sensul unei stabilitati cinematice caracterizata printr-o deschidere crescnda a posibilitatilor dobndite n cursul evolutiei ontogenetice; prin deplasari de echilibre n raport cu modele autoreglatoare.

Utilitatea pentru personalitate consta ntr-o semnificatie fundamentala a adaptarii prin relatia cu ceva, cu cineva. Orice actiune este ndreptata spre o tinta, iar aceasta nu poate fi ndreptata dect n functie de utilitate ei pentru viata personala a individului. n consecinta, personalitatea umana presupune un dinamism corespunzator ce explica organizarea gndirii si comportamentului. n acelasi timp, fenomenele vietii sunt supuse partial determinismului extern, dar ele se desfasoara n conformitate cu un scop si tinnd seama de un anume film genetic. Caracterul teleologic face din personalitate un subiect al actiunii n sensul ca ea nu reactioneaza numai la stimulii din mediu pentru a se adapta, ci actioneaza asupra lumii n forma practica, adica si realizeaza propriile sale proiecte si totodata schimba mediul pentru al adapta la proiectele sale. Mecanismele adaptarii: Principalele efecte si indicatori adaptivi sunt: integrarea, echilibrul dinamic si autoorganizarea. Le voi analiza pe rnd, n continuare: 1) Integritatea desemneaza nsusirea unui sistem de a reuni ntr-un tot unitar componentele sale ele fiind astfel subordonate functiei ntregului. Dar fiecare componenta sau organ luat separat nu are nsusirea fiintei n totalitatea sa.

2) Echilibrul dinamic poate fi nteles ca un flux permanent de materie, energie, informatie dinspre un sistem catre mediul ambiant si invers, n conditiile pastrarii integralitatii organismului / sistemului. Echilibrul este expresia de stabilitate a unei entitati n mediul de apatenenta, concomitent cu tendinta sa de a se deosebi de restul lumii. El consta n mentinerea aceleiasi stari de miscare sau repaus, n conditiile cnd asupra fiintei se exercita forte contrarii. La rndul sau, ruperea echilibrului dinamic produce prabusirea, dezorganizarea structural-functionala a sistemului. 3) Autoreglarea (autoorganizarea) reprezinta o proprietate a ntregului, dar si a partilor sale constituente, implicndu-se n selectarea informatiilor si demersurilor adecvate ce raspund intereselor de moment si de perspectiva a sistemului. Adecvarea raspunsului la necesitatile sistemului presupune, de fiecare data, compararea valorilor structural-functionale atinse de un sistem cu comanda acestuia. Autoreglarile presupun comparari active ntre anumite norme si perturbari externe suferite sau anticipate. Sunt, astfel implicate coordonari de ansamblu, sinergii, controale periodice ale homeorhesisului prin reglarea vitezelor de asimilare a ritmurilor vitezei propice, a normelor de reactie, a adaptibilitatii, nteleasa n sensul unei capacitati de a face fata unor situati, forte, rezistente. J. PIAGET considera ca operatiile fundamentale ale adaptarii sunt: asimilarea si acomodarea. El considera ca aceste operatii se constituie ca poli complementari ce functioneaza sincron, sinergic. Asimilarea presupune ncorporarea unor elemente actuale la o organizare prealabila a subiectului, la structura acestuia. Ea

poate fi considerata ca aducere individuale" a unor date noi.

la

"numitorul

cunoasterii

Asimilarea poate fi functionala si n acest caz, ea se exprima prin repetarea cumulativa si racordarea unui obiect la o functie data. n acest caz, schemele ramn neschimbate sau se schimba putin, fara discontinuitatea starii precedente, putndu-se acomoda direct la noua situatie. Un caracter generalizat are orice asimilare, presupunnd repetarea cumulativa, ncorporarea treptata a obiectelor ntr-un cadru astfel reprodus. Anumite conditii duc la repetarea spontana. Asimilarea se produce sub forma de cicluri, de miscari sau acte care se antreneaza unele pe altele si se nchid, devenind un tot (ANOHIN). Acest tip de asimilarea, numit generalizatoare, da nastere la procedee care sa-i permita ncorporarea de obiecte din ce n ce mai variate la schemele existente, de exemplu, la o schema reflexa. Acomodarea are drept corespondent planul structural si are drept scop determinarea, obisnuirea, potrivirea, familiarizarea, sensibilizarea a ceva n raport cu altceva. Ea desemneaza orice modificare a schemelor de asimilare sub influenta situatiilor exterioare. Acomodarea este ajustarea la mprejurari noi a schemelor anterior constituite. La nceput, vorbim de o ajustare globala, iar n perspectiva, de conduite din ce n ce mai precise, soldate cu desprinderea treptata a realului de subiect, subiectul decentrndu-se tot mai mult, iar realitatea nconjuratoare fiind perceputa tot mai obiectiv. Adaptarea implica activ subiectul uman, acesta trebuind sa faca fata permanent agresivitatilor de tot felul, mai mult sau mai putin intense. Specificul situational, influentele mediului se

dovedesc a fi deosebit de importante pentru procesul adaptiv. Dar ele nu creeaza organe biologice sau psihologice, ci numai selecteaza variatiile fenotipice, le fixeaza, le dezvolta. De exemplu, comportamente mimetice, homocromii, imitatii exista la nivelurile de evolutie ale omului. De asemenea agresivitatea poate fi considerata a fi "o caracteristica a acelor forme de comportament orientate n sens distructiv n vederea producerii unor daune, fie ele materiale, moral-psihologice sau mixte" (N. MITROFAN). Cnd actiunea asupra mediului capata aspect distructiv, nefiind motivata de nevoile individului si ale speciei, se vorbeste de un act agresiv. Ca atare putem vorbi de adaptare sociala prin folosirea comportamentului agresiv si a agresivitatii, n general, ndreptata fie spre colectivitate, n special spre legile morale, fie spre rezultatele muncii - distrugeri de bunuri, de opere de arta, furturi, vandalisme, incendii, etc., fie spre propria persoana autoagresivitate, automutilare, etc. Agresivitatea ca modalitate de adaptare poate mbraca o serie de forme. O ncercare de grupare a lor a fost facuta de MILEA sTEFAN, evidentiindu-se patru categorii; mpartind dupa aparenta la una din aceste categorii manifestarile comportamentale, astfel: a) demisia: absenteism, abandon scolar, aceste manifestari putnd avea semnificatia unei reactii fata de dificultatile la nvatatura, lipsa de succes, devalorizare si ineficienta familiara si scolara; opozitia: ncapatnare, neascultare, obraznicie, violenta, fuga de acasa, ele putnd fi expresia unei reactii

b)

de o atitudine parentala excesiv de despotica, ostila, sau, dimpotriva, supraprotectoare; c) compensarea: hoinareala, vagabondaj, alcoolism, activitati de banda, la care copilul recurge n lipsa altor satisfactii n viata de familie sau n activitatea scolara;

d) imitatia: minciuna, furt, escrocherie, agresivitate, ce pot fi rezultatul preluarii unor modele negative. n aceasta viziune, tulburarile de adaptare manifestate prin agresivitate exprima att atitudinea mai mult sau mai putin structurata fata de munca, fata de ceilalti copii, adulti, autoritate educativa, fata de fiinte si lucruri sau propria persoana, dar regasim nglobate si caracteristicile mediului, ale atitudinii parentale, ale grupului de copii, al scolii, al modelelor familiale si scolare, n general, etc. n general, la copii comportamentele agresive sunt nsusite prin imitatie. Acest fapt a fost surprins de TARDE care vede n social un "fenomen de relatii psihosociale ntre indivizi, guvernat de legea imitatiei". Potrivit conceptiei sale, n societate exista anumite activitati sau actiuni sociale care se propaga prin imitatie pe care unii indivizi le iau de la altii; se observa ca cei tineri i imita pe cei batrni, cei mici pe cei mari. n ceea ce priveste agresivitatea ca modalitate de adaptare, legea imitatiei si produce efectele sale n sensul ca un anumit individ (copil) devine agresiv fiindca are exemple de comportamente att n societate, ct si n familie. Procesul adaptativ consta n acumularea unor conduite si realizarea unor ansambluri comportamentale ct mai diferite. Aceste conduite se exprima prin comportamente caracterizate de frecvente diferite. n acest sens, vorbim despre evolutia adaptativa care presupune evolutia variabilitatii n interiorul comportamentului, confruntarea modelelor, a schemelor de

actiune cu mediul si modificarea frecventei comportamentale datorita noilor presiuni de selectie comportamentala. Legat de notiunea de comportament adaptativ au fost elaborate o serie de concepte-definitii. Astfel, unii autori (WALLON, LAGACHE, GUILLAUME) prefera termenul de "conduita" P. JANET integreaza n obiectul de studiu al psihologiei att comportamentul (behaviorismul), ct si viata psihica interioara (ex. psihanaliza) dezvoltnd conceptul de conduita adaptativa care circumscrie: totalitatea manifestarilor vizibile orientate spre exterior; totalitatea proceselor manifestarilor exterioare. de organizare (interne) ale

De aceeasi parere este si A. POROT care defineste comportamentul adaptativ ca o "modalitate de a fi sau de reactiona a unui individ n viata obisnuita sau n prezenta unor circumstante speciale ". nsa, indiferent de terminologia folosita, majoritatea autorilor evidentiaza ca principala functie a comportamentului aceea de relationare ntre individ si mediul sau. M. TRAMENT da urmatoarea definitie a comportamentului: "domeniul propriu psihicului individual care cuprinde fortele dirijate sub forma de actiuni necesare pentru relatiile cu lumea exterioara, cu cea a semenilor nostri si cea a Eului ". Modalitatea de relationare la mediu este nsa functie pe de o parte, de latura afectiv-motivationala a individului, iar pe de alta parte, de contextul situational n care acesta se gaseste la un moment dat. De aceea se poate spune despre comportament ca reprezinta: "ansamblu de tendinte emotivo-afective, ereditare sau dobndite care regleaza raporturile individului cu conditiile mediului" (HENYER).

Ca atare, confruntndu-se cu un mediu att de schimbator, adaptarea indivizilor este o cerinta "sine-qua-non". nsa, adaptarea - cu transformarea mediului si armonizarea la noi conditii - nu urmeaza aceeasi curba la toti indivizii. n cercetarea de fata, ne intereseaza comportamentul agresiv, agresivitatea, n general, ca modalitate de adaptare sociala si interumana.

3.2. AGRESIVITATEA - FORM DE CONTRA-REACIE LA FRUSTARE

n ultimii ani, conceptele de frustare si agresivitate au devenit centrale att n igiena mintala, ct si n patologia sociala. Psihologi si alti cercetatori n stiintele sociale si ale comportamentului si-au aratat interesul fata de asemenea probleme. Ei au folosit conceptele amintite spre explicarea comportamentului deviant al unor persoane sau grupuri sociale. Conceptul de FRUSTARE se organizeaza etimologic n latinescul "frustrari" care nseamna a amagi, a nsela. n literatura psihologica de specialitate, termenul a fost pus n circulatie de FRUED, iar denumirea sa n germana "versagung". Dar datorita starii de voga a conceptului de frustatie n literatura engleza - "frustration" - aceasta a facut ca termenul german sa fie tradus de cele mai multe ori prin cel de frustatie. n conceptia lui FREUD, frustrarea este asociata cu absenta unui obiect extern, susceptibil sa satisfaca pulsiunea. n acest sens, n lucrarea "Formulari privind cele doua principii ale functionarii psihice" el opune pulsiunile de autoconservare care necesita un obiect exterior - pulsiunilor sexuale care se pot

satisface mult timp n mod autoerotic si n registrul fantasmatic. Dintre acestea, mentioneaza Freud, numai primele ar putea sa fie frustrate. Aceasta arata ca sursa frustrarii se afla n plan extern si ca doar pulsiunile de autoconservare pot fi frustrate, dar nu si cele sexuale. Cel mai ades, termenul freudian "versagung" are si alte implicatii. El nu desemneaza doar o stare de fapt, ci si o relatie care implica trei aspecte: a. un refuz din partea agentului, asa cum indica radacina verbului "sagen" care nseamna a spune: b. cerinta mai mult sau mai putin formulata si care se constituie ca o cerere din partea subiectului; nu se specifica cine refuza. n anumite situatii, sensul reflexiv de a-si refuza (a nu participa, a se retrage) pare sa prevaleze.

c.

n "Prelegeri introductive de psihanaliza" din 1916 1917 FREUD subliniaza ca o privatiune externa nu este n sine patogena si nu devina ca atare dect n masura n care are ca obiect "doar satisfactia pe care subiectul o cere". Paradoxul subiectilor care se mbolnavesc exact n momentul n care "obtin un succes" pune n evidenta rolul prevalent al frustrarii interne. Aceasta s-ar explica astfel: subiectul si refuza tocmai satisfacerea efectiva a propriei dorinte sau dorinta primara pentru care cea satisfacuta a fost doar un mijloc, nu a fost satisfacuta. Ar rezulta ca, dupa Freud n frustrare conteaza mai putin absenta unui obiect real dect raspunsul la o cerere care implica o modalitate de satisfacere (n conformitate cu un model mintal) sau neputinta acceptarii unei satisfactii de orice fel. LAPLANCHE si PONTALIS n "Dictionarul de psihanaliza" definesc frustrarea drept o conditie a subiectului

caruia i se refuza sau care si refuza satisfacerea unei cerinte pulsionale. n 1934, expunndu-si baza teoretica despre frustrare, ROSENZWEIG deosebeste doua tipuri de frustrare: 1. frustrare primara sau privatiune caracterizata prin tensiunea si insatisfacerea subiectiva. Aceasta este datorata situatiei finale care este necesara satisfacerii unei trebuinte active (ex. foamea cauzata de un interval lung de timp de la ultima masa); frustrare secundara caracterizata prin prezenta unor obstacole n calea satisfacerii unei trebuinte.

2.

Facnd o privire holistica asupra datelor din literatura de specialitate, EYSENCK n 1972 mentioneaza ca folosirea termenului de frustrare comporta trei ntelesuri diferite: situatie frustranta, stare frustranta si reactie la frustrare. Referindu-ne la situatia frustranta ntlnim, dupa constatarile lui Eysenck, doua categorii de definitii utilizate de specialisti: unele stricte si altele mai largi. n definitiile stricte se integreaza si asertiunile lui MEIER si AMSEL. Pentru MEIER o situatie problematica prezinta drept caracteristici esentiale urmatoarele: o stare problematica insolubila, imposibilitatea iesirii din situatie cu exceptia problemei aparute; motivatie crescuta n raport cu raspunsul la problema aparuta. n cazul lui AMSEL situatia frustranta este una n care sarcinile nerecompensate sunt intersectate sau urmate de sarcini compensate. Definitii mai largi pentru situatia frustranta au fost date de LAWSON, MARX sI BROWN, FARBER. Acestia definesc drept frustrante situatii precum: barierele fizice sau totale;

omiterea sau reducerea recompensei; esecul n ceea ce priveste posibilitatea de-a avea succes, fiind implicate si amenintarea sau administrarea pedepsei. Prin urmare, diferenta dintre situatia frustranta si frustrare consta n aceea ca obstacolul perceput ca situatie frustranta ce apare n calea realizarii scopurilor, nu se identifica cu un obiect sau fenomen al realitatii, ci cu rezistenta exprimata intern sau extern si resimtita de om n desfasurarea unei activitati. Starea de frustrare poate fi masurata direct sau indirect. n primul caz, aceasta se poate realiza prin indicele de toleranta la frustrare ntr-o activitate. n al doilea rnd, se poate masura indirect, de exemplu, prin gradul de modificare a pulsului. Termenul de toleranta la frustrare concretizat n capacitatea subiectului de a tolera situatii frustrante este determinat de diferentele individuale sau dobndite. Starea frustranta determina mai multe modalitati de reactie la frustrare. ntre acestea sunt: agresiunea, represiunea, fixatia, forta raspunsului crescut sau diminuat. n consecinta, ipoteza frustrare-agresivitate este una din cele mai viu discutate si totodata controversate teorii din literatura psihologica de specialitate cu privire la reactiile consecutive frustrarii. Ea pune problema efectelor situatiilor frustrante asupra comportamentului individual, n relatie cu o variabila dependenta care este agresivitatea. Din acest punct de vedere se considera ca frustrarea duce totdeauna direct sau indirect, la agresivitate, dupa cum agresivitatea este totdeauna rezultat al frustrarii. Agresivitatea a fost definita "ca un act al carui raspuns-scop este ranirea unui organism sau surogat al sau"( DOLLARD).

DOLLARD constata ca ipoteza corelarii frustrarii cu agresivitatea joaca un rol important n gndirea popoarelor contemporane primitive si civilizate. Ea este exprimata si n scrierile popoarelor antice. Diferiti psihologi moderni, dar si sociologi, au facut uz, mai mult sau mai putin sistematic, de legatura frustrare-agresivitate, fara ca aceasta sa fie formulata explicit n scrierile lor. n acest sens, DOLLARD l citeaza pe W. JAMES care afirma ca omul este cel mai feroce dintre toate animalele. Aici James pare sa fi vazut nu numai planul larg al acestei ipoteze, dar si multe din implicatiile ei relativ subtile. Dar, dupa cum spunea FAUST, precum toate animalele gregare, "doua suflete se lupta n acelasi piept, unul al sociabilitatii si disponibilitatii de a da ajutor, si celalalt, al geloziei si antagonismului fata de perechea lui ... Constrns sa fie un membru al tribului, el nca are dreptul de a decide pe ct l tin puterile si att ct ceilalti membrii ai tribului vor fi de acord". Existnd observatiile, triburile vecine se lupta ntre ele pentru sansa de a le fi mai bine. Apoi competitia i ajuta pe membrii unui grup ntruct ei au crescut n mentalitatea ca toti sunt contra tuturor. ntr-un atare context, n opinia lui combativitatea poate fi egalata cu agresivitatea. DOLLARD,

n legatura cu aceasta sunt mentionate trei puncte de referinta. 1) agresivitatea este reglata n interiorul grupului de aparenta ) ("in-group");

2) agresivitatea este ndreptata mpotriva celor care sunt competitori, de exemplu, actuali ori potentiali frustratori;

3) oamenii care n mod frecvent se nconjoara numai de sentimente prietenesti pot sa produca agresivitate numai n anumite circumstante. nsa legatura dintre agresivitate si frustrare a fost ilustrata n lucrarile lui FREUD, lucrari n care aceasta este cel mai sistematic si extensiv utilizata. Scrierile sale de tinerete contin numeroase exemple ntre care amintim pe acela n care o femeie frustrata de sotul ei, apare cu dorinta de a-si omor copilul care continua sa reprezinte n viata ei barbatul care a nselat-o. n scrierile timpurii, FREUD considera ca la baza tuturor functiilor mintale se afla tendinta de a cauta placerea si de a evita suferinta, de a depasi frustrarea. Agresivitatea apare cnd aceste doua demersuri sunt blocate, frustrate. Agresivitatea este o reactie primordiala ndreptata original si normal mpotriva acelor obiecte si persoane din lumea externa care erau percepute ca sursa a frustrarii. Freud s-a confruntat cu astfel de fenomene aberante precum autoranirea deliberata si suicidul (ntr-un cuvnt - autoagresivitate). Aceasta nu ca abrogari ale principiului placerii, ci ca instante de agresiune "ntoarceri nauntru" sub influenta anxietatii amenintatoare cu pedeapsa. De asemenea, DOLLARD aduce n favoarea ipotezei agresivitate-contrareactie la frustrare si observatii din care rezulta ca comportamentul agresiv indica o frustrare si totodata, este imediat evident ca ori de cte ori apare frustrarea va urma inevitabil o agresivitate de un anumit grad. n sustinerea ipotezei agresivitatea forma de contra-reactie la frustrare se face apel la o serie de concepte dintre care amintim: 1) Declansator (instigator) prin care se ntelege un stimul, o idee, un motiv sau o stare de deprivare antecedenta, observata sau dedusa din care poate fi

prezisa reactia. Instigatorii pot fi observabili direct sau indirect. 2) Cantitatea de instigare este data de puterea instigarii unui declansator n lupta sa cu instigarile incompatibile. Raspuns-scop prin care se ntelege un act care termina o secventa prezisa. Altfel spus, este reactia care reduce puterea instigarii la un anumit nivel de unde nu mai are tendinta sa produca comportamentul prezis; Efect ntaritor este acel efect al raspunsurilor-scop care induce nvatarea actelor ce-l preced; Frustrarea - desemneaza mpiedicarea aparitiei raspunsului-scop care trebuie sa se termine la timpul potrivit n secventa comportamentala stabilita. n cazul frustrarii, instigarile ramn. Pentru a atesta frustrarea trebuie specificate doua lucruri: faptul ca era de asteptat ca subiectul sa desfasoare anumite actiuni si faptul ca actiunile considerate au fost mpiedicate sa se desfasoare. Raspunsul-substitut este un raspuns care tinde sa termine si sa ntareasca actiunea precedenta lui. El poate fi orice actiune care reduce pna la un anumit punct forta instigatiei si previne aparitia raspunsului-scop: anume aceea ca reduce puterea instigatiei ca rezultat al unui raspuns-scop, reducere n sensul cantitativ sau ca ndeplinire a unui element al raspunsului-scop. DOLLARD precizeaza ca n timp ce agresivitatea nu are efect asupra fortei instigarii initiale, n schimb reactia-substitut are un asemenea efect. Raspunsurile-substitut pot fi mai mult sau mai putin eficiente n a pune capat si a ntari un raspuns-scop comparativ cu reactia originala. Aceasta

3)

4)

5)

6)

deoarece el pune capat att frustrarii, care i precede, ct si agresivitatii produsa de anumite frustrari. 7) Agresivitatea este nteleasa ca o reactie comportamentala al carui raspuns-scop este cel de ranire a persoanei mpotriva careia este ndreptata. Potrivit lui DOLLARD, agresivitatea este reactia primara si caracteristica la frustrare (de ex. violenta fizica, precum si unele fantezii exprimate n continutul viselor cnd se fac planuri de razbunare si altele). Se poate observa, ca atare, ca n comportamentul agresiv, se face apel la inteligenta.

n ceea ce priveste formele agresivitatii, acestea pot fi orientate spre sursa directa a frustrarii, spre substitutul sursei directe ori spre, asa cum se petrec lucrurile n masochism, martiraj, sinucidere. Din punct de vedere social, se poate vorbi despre forme de agresivitate interzise, acceptate sau apreciate. Pe de alta parte, n raportul frustrare-agresivitate se poate observa ca cele doua concepte pot fi definite att dependent, ct si independent. Definita dependent de frustrare, prin agresivitate se ntelege raspunsul care urmeaza frustrarii, care reduce numai instigarea secundara produsa de frustrare fara a afecta forta instigarii originale. Definita independent de agresivitate, frustrarea desemneaza o conditie care exista cnd o reactie-scop sufera interferenta. Definita independent de frustrare, prin agresivitate se ntelege un act al carei reactie-scop este ranirea unui organism sau surogat, nlocuitor al lui (DOLLARD). Cu privire la idea conform careia agresivitatea este o contra-reactie la frustrare, au fost formulate o serie de principii expuse de reprezentantii scolii de la Yale. Aceste principii privesc aspectele de baza ale aparitiei si disparitiei agresivitatii ce urmeaza frustrarii: factori care determina forta, puterea instigarii la agresiune; factori care determina daca instigarea la agresivitate ar

fi inhibata sau nu; factori care determina obiectul agresivitatii; efectul cathartic al comportamentului agresiv. Ca atare, forta instigarii la agresivitate este direct proportionala cu cantitatea de frustrare. La rndul lor, factorii responsabili cu variatia cantitatii de frustrare sunt urmatorii: a. forta instigarii la frustrare: cu ct forta instigarii este mai slaba cu att frustrarea induce o reactie agresiva mai slaba; b. gradul de interferenta cu raspunsul frustrat: de exemplu, o usoara distragere care produce o interferenta usoara cu lovitura unui jucator de golf, aflat n momentul sau decisiv este mai putin probabil sa-l faca pe jucator sa njure, dect o distragere mai puternica ce produce o interferenta mai mare; numarul de secvente frustrate: mai multe frustrari adunate produc un raspuns agresiv care nu ar fi aparut n alte conditii; numarul de raspunsuri non-agresive, nabusite mpiedicate prin nerentarire, frustrarea persistnd. Printre factorii inhibitori ai agresivitatii se enumera: asteptarea pedepsei pentru agresivitate, care pedeapsa la rndul sau, depinde de permisivitatea situatiei, de statutul agentului frustrant si daca individul era sau nu un membru al unui anume grup (DOLLARD).

c.

d.

Inhibitia oricarui act de agresivitate este direct proportionala cu taria pedepsei anticipata pentru exprimarea actului respectiv. Dar se poate considera ca orice

act de frustrare instiga la o mare varietate de reactii agresive. Unele dintre acestea sunt fatise (n sensul ca pot fi percepute de alte persoane), altele sunt ascunse (doar subiectul dndu-si seama de prezenta lor). Daca experienta anterioara l-a nvatat ca anumite acte de agresivitate sunt urmate de pedeapsa, acele forme vor tinde sa fie dominate si se vor exprima cele care nu au fost pedepsite. n notiunea de pedeapsa intra: ranirea obiectului iubit, ntruct cel ce iubeste se identifica cu obiectul iubit; esecul de a duce la capat un act instigat ca si situatiile obisnuite de producerea durerii. Anticiparea esecului este echivalenta cu anticiparea pedepsei. Esecul desemneaza o lipsa a unui obiect potrivit pentru ceva sau prezenta unor dificultati insurmontabile n ducerea la bun sfrsit a actiunii. Factorul de inhibitie poate fi depasit atunci cnd la o persoana suficient de frustrata se ignora anticiparea pedepsei. Dar asa cum arata ALLPORT, aceasta depinde de caracterul fatis sau ascuns al raspunsului comportamental. Cea mai puternica instigare trezita de o frustrare este aceea la acte de agresivitate ndreptate mpotriva agentului perceput ca fiind sursa frustrarii . Daca taria frustrarii este constanta, cu ct este anticipata pedeapsa pentru un act de agresivitate ca fiind mai mare, cu att va fi mai mica posibilitatea ca acel act sa se desfasoare. Daca anticiparea pedepsei este constanta, cu ct este mai puternica frustrarea, cu att este mai probabil sa apara actul de agresivitate. Cea mai puternica instigare trezita de o frustrare este la actele de agresivitate ndreptate mpotriva agentului perceput ca fiind sursa frustrarii. Instigatii progresiv mai slabe sunt trezite la acte agresive, progresiv mai putin directe.

Au fost evidentiate o serie de variabile care vor afecta cantitatea de perturbare cnd este frustrat raspunsul instrumental. Acestea sunt: instigarea la actiune; gradul de perturbare, mpiedicare a raspunsului instrumental; numarul de astfel de obstructii (DOLLARD). Primul concept-variabila instigarii la actiune - este legat de potentialul excitator care include impulsul si puterea obisnuintei, a deprinderii. Instigarea la actiune este definita ca o anume conditie antecedenta al carei raspuns predictibil este consecvent. n acest sens, MILLER si BROWN au aratat ca, cu ct un organism este mai aproape de un stimul (cautat sau evitat), cu att mai pronuntata este reactia la apropiere sau la evitare. Potrivit acesteia, ar nsemna ca tulburarea resimtita ar trebui sa fie mai mare cnd frustrarea are loc mai aproape de tinta dect atunci cnd are loc mai departe. Acest lucru ar trebui sa se reflecte n actiunea mai agresiva din apropierea tintei dect de la distanta. La rndul sau, ROSENZWEIG, analiznd sarcinile ndeplinite si nendeplinite de copii, a aratat ca acestia nregistreaza o mai mare tulburare atunci cnd sunt ntrerupti dintr-un joc, cnd se aflau aproape de rezolvare, dect atunci cnd se aflau mai departe de aceasta. Inhibarea actelor de agresivitate directa reprezinta o frustrare aditionala si este de asteptat ca aceasta frustrate: a) sa instige acte de agresivitate mpotriva agentului perceput ca fiind responsabil de indiferenta cu agresivitatea originala;

b) indirect, sa mareasca instigarea la toate celelalte forme de agresivitate.

Asa stnd lucrurile cu ct este mai mare gradul de inhibitie specific unei forme directe de agresivitate, cu att mai probabila va fi aparitia unei forme de agresivitate mai putin directa. Astfel, daca toate actele de agresivitate ndreptate catre un obiect dat sunt mpiedicate, atunci va fi o tendinta mai mare de aparitie pentru alte acte de agresivitate, ndreptate spre alte obiecte dect cel considerat. n acest caz FREUD afirma ca agresivitatea este deplasata de la un obiect la altul. Daca prevenirea este specifica tipului de act agresiv, atunci va fi o tendinta sa apara alte forme de agresivitate. n acest caz, vorbim despre schimbarea de forma. Ct priveste deplasarea agresivitatii, se considera ca agresivitatea inhibata are o puternica tendinta spre deplasare. Aceste modificari se numesc sublimari. Cnd anticiparea pedepsei inhiba agresivitatea directa, pot apare schimbari nu numai n obiectul, dar si n forma agresivitatii. Comportamentul agresiv se va generaliza la alte obiecte si, totodata, poate fi deplasat asupra altor obiecte daca este inhibat comportamentul asupra obiectului primar al agresivitatii. Cu totul speciala este si forma de agresivitate fata de sine. Cu privire la formele agresivitatii, alaturi de aceea deschisa, manifesta, se discuta si agresivitatea fantasmatica. n acest sens, LESSER arata ca gradul de corespondenta dintre comportamentul fantasmatic si cel care se exprima deschis este mai mare n cazul unora dintre impulsuri dect n cazul altora. Astfel, s-a sugerat ca motivele ncurajate cultural se refera la faptul ca "este necesar sa fii la fel de puternic n manifestarile deschise ca si n cele mascate" (W.M. LEPLEY), n vreme ce motivele descurajate din punct de vedere cultural arata o relatie slaba sau inconsistenta ntre forta fantasmei si exprimarea deschisa.

LESSER si propune sa examineze consecintele ncurajarii si ale descurajarii agresivitatii de catre mama a copilului. Pe baza cercetarilor facute, el a dovedit ca relatia dintre agresivitatea fantasmatica si cea manifesta este influentata de practicile si atitudinile materne. La cei carora le sunt ncurajate comportamentele agresive, relatia dintre agresivitatea fantasmatica si cea deschisa este mai mare. Acele tendinte care vor fi interzise si sanctionate negativ vor fi mai bogate n exprimari fantasmatice si mai scazute n cele deschise. Aceasta asociere se bazeaza pe rolul compensator sau substitutiv al fantasmei acolo unde nu este permisa exprimarea directa. Pentru aparitia autopunitiei, agresivitatea ndreptata spre sine trebuie sa depaseasca un anumit grad de inhibitie si, de aceea, ea tinde sa apara numai daca anumite forme de expresie sunt si mai puternic inhibate. n conditiile n care cantitatea de inhibitie este constanta, tendinta autoagresiva este mai puternica n cazurile n care subiectul crede ca el mai degraba, dect un agent extern, este responsabil pentru frustrarea originala si cnd agresivitatea directa este limitata de sine mai degraba dect un agent extern. n acest sens, FREUD arata ca unele persoane melancolice se nvinovatesc pentru fapte produse de persoane iubite, acestea fiind sursa frustrarii. Astfel, se produce deplasarea catre sine a unei agresivitati directe, inhibate. Formele de expresie pot fi verbale, raniri fizice, simptome nevrotice de boala, iar forma cea mai dramatica este suicidul. n acest temei se deduc trei idei: 1) instigarea la autoagresare creste cnd sursa frustrarii este perceputa ca fiind subiectul nsusit dect ca fiind un agent extern. Aceasta deoarece frustrarea provoaca cea

mai puternica instigare la agresivitate mpotriva agentului perceput ca fiind sursa frustrarii. 2) tendinta agresivitatii directe, inhibate, de a se ntoarce spre sine este mai mare cnd este inhibata de subiectul nsusi dect de un agent extern. Deci, cnd un act de agresiune sufera interferente, aceasta frustrare produce o alta frustrare care instiga la agresivitate mpotriva agentului de interferenta. alte conditii fiind constante, autoagresivitatea este un tip de expresie relativ nepreferat si va aparea numai daca alte forme de expresie sunt nca si mai puternic inhibate. Autoagresarea raneste subiectul, aceasta genernd teama de pedeapsa dar si invers.

3)

La rndul sau, ROSENZWEIG clasifica contra-reactiile la frustrare n: a) extrapunitive - cnd agresivitatea este fatisa, ntoarsa mpotriva unui obiect extern; b) intrapunitive - cnd agresivitatea este orientata spre sine; impunitive - cnd vinovatul este tratat ntr-o maniera impersonala.

c)

Expresia oricarui act de agresivitate este un catharsis care reduce instigarea la toate celelalte forme de agresivitate. Aparitia oricarui act de agresivitate reduce instigarea la agresiune si, potrivit psihanalizei, aceasta duce la catharsis. Aceasta ar nsemna ca atunci cnd un raspuns de agresivitate este exprimat, efectul sau cathartic ar trebui sa micsoreze instigarea altor raspunsuri agresive.

n reducerea conflictului, un rol important l au diverse reactii. Desigur, tinta impulsului ostil este sa atace si sa ndeparteze stimulul direct care provoaca agresivitate. a) exprimarea ostilitatii se poate face catre o a treia parte de exemplu, terapeutul, alt obiect sau alta persoana dect cea originala; b) exprimarea directa fata de instigator, fie n conditii nonpunitive; efectul terapeutic al catharsis-ului tensiunilor agresive (WORCHEL). n eliberarea

c)

Prin urmare, frustrarea genereaza tendinte agresive care nu pot fi ndreptate direct mpotriva agentului real al frustrarii pentru ca acesta fie nu este vizibil, fie este capabil sa actioneze prin severe actiuni punitive. Atunci debuseul pentru energia agresiva blocata este gasit prin ndreptarea actului mpotriva unui alt obiect-tinta. Agresivitatea este astfel transferata, deplasata si chiar generalizata n anumite situatii, iar cel asupra caruia se ntoarce aprobiul agresatului se numeste "tap ispasitor" sau prejudiciu. Exista anumite caracteristici ale obiectelor sau persoanelor care determina comportamentul agresiv, acestea fiind considerate de subiectul n cauza ca frustrante:

1) daca persoana vizata este anticipata (si ct de puternic), ostilitatea generata de o frustrare se poate manifesta direct sau indirect; 2) individul intolerant sa considere ca este n siguranta cnd ataca un grup dat sau o persoana;

3) prezenta justificarii morale n a face acest lucru. Teoria agresivitatea este o contra-reactie la frustrare a fost supusa unor ample analize critice n literatura psihologica de specialitate. Astfel, n conceptia lui EYSENCK teoria este circulata din moment ce frustrarea este definita n termenii agresivitatii si invers.
Desigur, conduitele agresive se modifica ontogenetic, se nvata ntruct fiinta umana nu este determinata exclusiv, biologic. Problema frustrarii si agresivitatii are o istorie lunga si controversata n psihologie, ea fiind departe de a fi ncheiata.

PARTEA A II -A
ASPECTELE PRACTICE ALE CERCETRII CAPITOLUL IV
METODOLOGIA CERCETRII
4.1. OBIECTIVELE CERCETRII 4.2. IPOTEZELE CERCETRII 4.3.ORGANIZAREA CERCETARE ACTIVITII DE

4.4. METODE sI TEHNICI DE CERCETARE

4.1. OBIECTIVELE CERCETRII

Titlul reprezinta o expresie nglobanta, de maxima generalitate, a ceea ce urmareste lucrarea. Obiectivele pe care urmeaza sa le stabilim vor viza direct fenomenele puse n relatie n titlu. Titlul lucrarii este: Agresivitatea - forma de adaptare si contra-reactie la copiii institutionalizati de vrsta scolara mica. Formularea lui s-a fundamentat pe premisa ca agresivitatea, ca si comportamentul agresiv reprezinta o forma de adaptare, dar si o contra-reactie la o situatie frustranta. Acest lucru este deja un fapt confirmat stiintific de psihologie. Ca prim obiectiv de maxima generalitate, cercetarea noastra urmareste surprinderea naturii care exista ntre variabilele din titlu: agresivitate, adaptare si frustrare. Ca un prim pas al procesului de trecere de la general la particular (acest proces urmareste atingerea unui nivel de directa testabilitate a fenomenelor studiate), agresivitatea este considerata, n principal, sub aspectul unora din fatetele sale, si anume: violenta si limbajul oral agresiv n relatiile interpersonale. Aceasta nu nseamna ca vor fi neglijate celelalte dimensiuni ale agresivitatii: carentele educative n familia de origine, precum si n institutiile de nvatamnt (este vorba, mai precis, despre modelele familial si respectiv, scolar interiorizate de copil), factorii declansatori ai comportamentului agresiv (predispozitie genetica si psihopatologie parentala), factori traumatizanti pentru copil si familie, cu implicatii n declansarea agresivitatii, boli somatice grave, alte traume), precum si celelalte forme ale agresiunii si comportamentului agresiv. n demersul formularii celor ctorva obiective pe care si le propune cercetarea noastra, s-a pornit de la o serie de premise.

Iata contextul de premise de la care s-a pornit n fixarea obiectivelor cercetarii: a) Societatea se afla ntr-un transformare si devenire. continuum proces de

b)

Prin urmare, se modifica valorile dnd nastere unor seturi de valori diferite care nglobeaza. Transformari profunde n toate aspectele legate de adaptarea sociala si interpersonala a individului. Influenta mass-media prin promovarea filmelor artistice si de desene animate) care etaleaza violenta si comportamentul agresiv n general, prin urmatoarele: agresiuni, banditism, folosirea armelor, spargeri, furturi, rapiri, etc.

c)

innd cont de aceste realitati, s-a procedat la fixarea obiectivelor cercetarii. Prin urmare, cercetarea noastra are ca obiectiv principal: surprinderea cresterii agresivitatii la copiii institutionalizati, comparativ cu cei din familie. n paralel cu acest obiectiv principal, fixat anterior, cercetarea vizeaza si urmatoarele obiective secundare: 1) Evidentierea caracteristicilor psihice (mai fragile) care sau modificat determinnd comportamentul agresiv al copiilor scolari mici din Centrul de Plasament; 2) Surprinderea modului cum influenteaza Centrul de Plasament - ca institutie de educatie intelectuala, morala, culturala, sociala - dezvoltarea comportamentului agresiv; Surprinderea modului de manifestare al agresivitatii la copii scolari mici din Centrul de Plasament;

3)

4)

Analiza masurii si modului n care tipul individual de raspuns la frustrare influenteaza comportamentul de adaptare sociala si scolara: comportamentul de nvatare; comportamentul de relationare;

5) Investigarea influentelor exercitate de o serie de factori externi asupra tipului de raspuns frustrant - agresiv: clasa de elevi; caracteristicile institutiei ocrotitoare; familia de apartenenta.

4.2. IPOTEZELE CERCETRII

Ca punct de plecare s-a luat faptul - demonstrat stiintific ca agresivitatea este o forma de adaptare si contra-reactie la frustrare la copiii institutionalizati de vrsta scolara mica. In consecinta, ipoteza principala va fi formulata astfel: se prezuma ca daca agresivitatea este o forma de adaptare, precum si un mod de contra-reactie, atunci ea se manifesta n mod pregnant n Centrele de Plasament comparativ cu scolile de masa. Fata de ipoteza anterior formulata (ipoteza principala) au mai fost formulate urmatoarele ipoteze secundare: 1) daca agresivitatea se manifesta ca forma de adaptare datorita absentei modelelor familiale si scolare, atunci ea are tendinte evidente de manifestare;

2)

daca exista anumite caracteristici psihice mult mai fragile la copiii institutionalizati comparativ cu cei din familie, atunci ele sunt mai evidente la primii datorita influentei respective; daca agresivitatea este forma de adaptare si contrareactie la frustrare, atunci copiii din Centrul de Plasament folosesc comportamentul agresiv n acest sens; daca manifestarile frustrant - agresive (intensitatea si calitatea lor) au valoare adaptiva sociala si scolara, atunci valenta pozitiva sau negativa a grupurilor sociale si scolare de apartenenta le influenteaza; daca la elevii ocrotiti n familie se constata un nivel scazut al agresivitatii si o adaptare n functie de specificul fiecarui elev, atunci la copii institutionalizati vom constata un prag mai crescut al frustrarii si agresivitatii, respectiv un nivel mai scazut privind calitatea adaptarii socioscolare.

3)

4)

5)

Am avut n vedere la copiii din familie (scoala de masa) si structura n functie de mediile educogene familiale: parinti muncitori, cu studii medii, cu studii superioare.

4.3. ORGANIZAREA ACTIVITII DE CERCETARE

n baza ipotezelor si obiectivelor formulate, am efectuat cercetarea n localitatea Constanta avnd nsa n vedere si realizarea unui studiu comparativ. Ca atare, am investigat subiecti aflati n "Centrul de Plasament Delfinul" pentru a depista elementele de specificitate si la "scoala nr. 1" din aceeasi localitate, scoala generala n care copiii sunt proveniti din familie.

Motivatia este evidenta, n sensul ca am vrut sa observam influenta exercitata de Centrul de Plasament, ca institutie implicata n protectia copilului, asupra dezvoltarii comportamentului agresiv. Activitatea de cercetare am organizat-o plecnd de la alegerea loturilor de subiecti din fiecare institutie vizata. Astfel, am ales din considerente metodologice, un numar de 60 de subiecti cu vrste cuprinse ntre 7 si 11 ani, fara a lua n considerare nivelul de pregatire, rezultnd astfel un lot eterogen si care releva diferentele calitative la nivelul comportamentului adaptativ, socio-scolar. Structura loturilor se prezinta astfel: Lotul de subiecti din Centrul de Plasament:
VRSTELE
8 - 9 ani 9 ani si 1 luna - 10 ani 10 ani si 1 luna - 11 ani

NR. DE SUBIECI

15

10

Lotul de subiecti din scoala de masa:

VRSTELE
8 - 9 ani 9 ani si 1 luna - 10 ani 10 ani si 1 luna - 11 ani

NR. DE SUBIECI

12

11

Am avut n vedere la copii din familie (scoala de masa) si structura n functie de mediile educogene: parinti muncitori, cu studii medii, cu studii superioare.
MEDII FAMILIALE EDUCOGENE REPARTIIA PE CLASE
MUNCITORI STUDII MEDII STUDII SUPERIOARE

Clasa a II-a Clasa a III-a Clasa a IV-a

2 5 4

4 7 5

1 2

TOTAL

11

16

36% - muncitori 54% - studii medii 10% - studii superioare

4.4. METODE sI TEHNICI DE CERCETARE

n scopul realizarii obiectivelor propuse si plecnd de la premisele considerate ca fundament n elaborarea ipotezelor cercetarii, am considerat ca principalele metode utile n demersul meu metodologic sunt: Observatia dirijata. Aceasta metoda consta n urmarirea atenta si sistematica a comportamentului subiectilor cu scopul de a sesiza aspectele lor caracteristice privind, pe de o parte, fizionomia, igiena, nfatisarea, privirea, mimica, gestica, conformatia, iar pe de alta parte, aspectele comportarii subiectilor n anumite momente sau situatii specifice (n timpul activitatilor scolare si libere).

Obiectivele urmarite prin metoda mai sus amintita sunt: 1) sa manifeste reactii motrice cu conotatii agresive; 2) sa foloseasca un limbaj agresiv; 3) sa manifeste o atitudine frustranta; 4) sa foloseasca fie violenta (comportamentul agresiv violent), fie un limbaj agresiv pentru eliminarea frustratiei. In scopul realizarii obiectivelor anterior stabilite si pentru ilustrarea clara a ipotezelor s-au utilizat si o serie de teste psihologice precum: testul de frustratie Rosenzweig; testul de personalitate Woodworth; testul "Eu sunt ..." si "Eu as vrea sa fiu ..."; testul "Familia"; testul "Clasa". Am utilizat de asemenea: studierea fisei medicale si anamneza psihologica. n literatura de specialitate, grija pentru diagnoza si masurarea frustrarii nu ocupa o pondere proportionala cu preocuparile teoretice despre acest fenomen n ansamblul sau. Dificultatea masurarii frustrarii rezulta din greutatea corelarii instrumentelor de diagnoza cu teoria acestei corelari n scopul obiectivarii cercetarii. Orice instrument folosit trebuie explicat, descris, precizata teoria care-l defineste si valoarea sa diagnostica. Astfel, pentru discriminarea cu predispozitii frustrantagresive de diferite grade, alaturi de observatie, anamneza, interviu am utilizat, ca principal instrument, testul Rosenzweig, validat pentru copii ntre 3 si 13 ani. Complementar acestuia, am aplicat chestionarul de personalitate Woodworth, testul Familia, Clasa, etc. n raport cu situatiile frustrante, subiectii exprima mai multe tipuri de reactie la situatii frustrante, corelate cu particularitatile de personalitate, cu modul de structurare a potentialului atitudinal-frunstrant: reactii orientate extrapunitiv

(iritare, mnie); intrapunitiv (remuscare) si impunitiv (situatiile frustrante fiind explicate n mod conciliant). Testul Rosenzweig cuprinde 24 de desene n care sunt reprezentate doua personaje principale a caror figura si mimica sunt indicate pentru a favoriza proiectarea reactiilor comportamentale. Oamenii sunt desenati ntr-o situatie care produce n mod obisnuit o stare de frustrare de intensitate medie. Deasupra unuia dintre personaje este trasat un patrat n care este scris ceea ce vorbeste subiectul, adica modul de a atrage atentia celuilalt asupra situatiei frustrante pentru acesta sau pe care o provoaca el nsusi. De exemplu, ntr-unul dintre desene se vede cum gazda atrage atentia unei vizitatoare pentru ca a spart un vas care era preferat al mamei sale. Subiectul trebuie sa scrie n spatiul gol modul cum va raspunde. I se atrage atentia ca trebuie sa noteze primul raspuns care-i vine n minte. Se presupune ca subiectul va acorda personajului modul propriu de gndire si de simtire ntr-o situatie similara. Dupa completarea ntregii serii, actiunea a fost reluata si fiecare invitat sa citeasca ceea ce a scris. Am obtinut astfel informatii suplimentare din inflexiunile vocii, din mimica. Interpretarea completarilor s-a facut n functie de doua variante: directia agresivitatii si tipul de reactie. Sub raportul primei variabile - directia agresivitatii - se disting: 1) raspunsuri extrapunitive (H) cnd se face referire la agresivitatea orientata spre mediu; 2) raspunsuri intrapunitive persoanei frustrate; (I) orientate asupra

3)

raspunsuri impunitive (M) cnd situatia este apreciata ca neimportanta sau ca nefiind din vina cuiva.

Ct priveste tipul de reactie, n acest sens se are n vedere: a) dominarea obstacolului (OD) atunci cnd subiectul insista n raspunsul sau asupra situatiei care produce frustrarea (dominare crescuta a obstacolului "O"; amenintare scazuta "D"; amenintare fara importanta "M"; b) apararea Eului (ED). n acest caz, n raspuns, se specifica daca personajul atribuie altcuiva vina "E", daca accepta responsabilitatea (I) sau daca declara ca nimeni nu este vinovat (M). Un D ridicat indica un Eu slab. c) persistenta trebuintei (NP) dupa rezolvarea problemelor puse de frustrare. n acest caz, accentul se pune pe rezolvarea problemei, fie ca personajul cere ajutorul cuiva (E), fie ca rezolva singur (I), fie ca declara ca timpul o va rezolva (M).

Testul de personalitate Woodworth are forma unui chestionar care cuprinde 76 de ntrebari, clasate n 8 categorii , dupa tendintele afective pe care le desemneaza si dupa denumirile clinice carora le corespund aceste tendinte: 1) tendinte catre emotivitatea simpla care reprezinta o schimbare maladiva si nemotivata a dispozitiei; o accentuata excitare afectiva, deseori fara motiv; vibrare anormala la solicitarile afective, chiar si la cele minime;

2) tendinte spre obsesii si psihastenie. Psihastenia este privita ca o psihoza care deriva din constitutia emotiva; se caracterizeaza prin absenta energiei psihice, n starile de nervozitate, hiperemotivitate; sentimente de teama si de constrngere. Obsesia este o tulburare ideo-afectiva care apare n timpul starilor de psihastenie; 3) tendinte schizoide care se caracterizeaza prin schimbarea rapida a directiei gndirii, lipsa de unitate n vointa, autism, vatamare grava a activitatii afective si voluntare; tendinte paranoice - se caracterizeaza prin idei himerice si de persecutie, primare, sistematizate si de nenlaturat; tendinte depresive reprezinta ncordare psihica, dispozitie trista, deprimare. Din punct de vedere endogen, depresia are cauze ce rezida n constitutia individului. Din punct de vedere exogen, ea poate fi o reactie la anumite trairi si afecte, reactie care paralizeaza energia psihica si vointa;

4)

5)

6) tendinte impulsive sunt actiuni instinctive, pulsionale, actiuni n care predomina afectul. Se caracterizeaza prin lipsa de control inhibitor; 7) tendinte catre instabilitate reprezinta tendinta de a nu fi statornic; 8) tendinte antisociale se manifesta prin dezacord fata de ordinea sociala; prin nerespectarea regulilor sociale. Trebuie mentionata ideea ca acest nu depisteaza maladii, ci tendintele catre acestea. Ca atare, importanta utilizarii lui

consta n aceea ca neglijate, ele se pot adnci, mai ales n cazul copiilor institutionalizati care sunt lipsiti de modele familiale pozitive si concrete, reale. Testul proiectiv T.S.T. - Twenty Statemens Test - se bazeaza pe proiectia ncorporata n sarcina de completare a 20 de propozitii care ncep toate cu: Eu sunt... Exista si varianta: Eu as vrea sa fiu ... La Universitatea din Bucuresti, acest test a fost prelucrat si verificat din punctul de vedere al caracteristicilor diagnostice. n acest test se pun n evidenta 6 categorii de raspunsuri din punctul de vedere al continutului. Raspunsurile A se refera la punerea n evidenta a unor caracteristici fizice sau exterioare (eu sunt nalt, sanatos, cam gras, etc.). Aceste tipuri de raspunsuri pot fi uneori situationale (eu stau lnga fereastra, eu stau cu fata la drum, etc.). Aceste tipuri de raspunsuri pun n evidenta o personalitate putin structurata, preocupata de adaptarea imediata fara rezonante mai profunde. Raspunsurile B se refera la situatia profesionala sau sociala (eu sunt elev, strungar, etc.). Ele pun n evidenta o personalitate dominata de probleme profesionale. Categoria C se refera la caracteristicile psihice (eu sunt harnica), demonstrnd o persoana altruista. Se mai vorbeste si despre urmatoarele caracteristici, notate cu D, E si F: familiale, adaptative si culturale.

Data fiind natura cercetarii am considerat ca este mai reprezentativa realizarea unei cotari a raspunsurilor n functie de: Eu psihologic, Eu social, Eu familial si Eu adaptativ.

Testul "Familia" este derivat din testul personalitatii umane a lui K. Machower dar urmareste alte aspecte. Elementul esential pe care acest test cauta sa-l scoata n evidenta sunt relatii interpersonale din cadrul familiei, dintre frati, surori si parinti. Se are n vedere: modul de reprezentare, dimensiunile, ordinea personajelor, functiile acestora, relatiile dintre ele, elementele de dominare, omisiunea unor personaje, fenomenele de frustratie, starile de tensiune conflictuala...
Scopul folosirii testului scoate n evidenta caracteristicile relatiilor interpersonale din cadrul familiei, relatiile dintre copii si parinti, relatiile dintre frati.

Testul "Clasa" este derivat din testul "Familia", dar urmareste alte aspecte. n acest test se solicita copilului sa faca un desen n care sa figureze clasa, colectivul de elevi din care face parte. Testul dimensioneaza n mod proiectiv atitudinile subiectului fata de colegi si profesorul clasei, si, n acelasi timp, adaptarea scolara. Studierea fisei medicale s-a facut n scopul depistarii unor posibili factori implicati n determinarea predispozitiilor si tendintelor cu caracter frustrant-agresiv, a adaptarii, etc. Ca atare, au fost urmarite aspectele legate de mbolnaviri majore, dezechilibre endocrine, natura si evolutia diverselor afectiuni etc. Anamneza psihologica s-a realizat prin convorbiri cu profesorii, cu adultii cunoscatori ai mediului de viata ai copiilor, prin studierea dosarului n baza caruia copilul a fost institutionalizat. S-a ncercat obtinerea de informatii privind conditiile de viata, educatie, socializare, atmosfera "familiala", nivel de stimulare intelectuala, frecventarea de catre copil a unor institutii prescolare, nivelul de organizare a familiei (dezorganizata, conflictuala, deces, divort, etc.), atitudinea familiei cu copilul, legatura familiei cu copilul, nivelul de vrsta n

momentul primei institutionalizari; motivele institutionalizarii; persoana de atasament pentru copil; experiente psihotraumatice.

CAPITOLUL V
PRELUCRAREA DATELOR CERCETRII

Caracteristicile frustrarii la subiectii investigati

Grupurile de elevi investigati au relevat o serie de comportamente specifice n raport cu stimulii frustranti. Astfel, s-a putut evidentia o grupare a lor pe tipuri de reactivitate n raport cu respectivii stimuli. Ca atare, se pot constata urmatoarele: Gruparea subiectilor n functie de indicatorii valorici globali ai frustrarii Rezultatele obtinute au permis identificarea a trei categorii de subiecti: cei cu potential reactiv frustrant de valoare scazuta (obtinnd la proba Rosenzweig administrata un total cuprins ntre 0-8 puncte); cei cu potential moderat la stimuli frustranti de valoare medie (9-15 puncte); subiecti cu reactivitate frustranta (10-24 puncte). Distributia procentuala pe aceste categorii de reactivitate a copiilor investigati este ilustrata mai jos (tabelul nr.4; fig. nr. 2).
COPII N FAMILIE CLASA a II-a a III-a a IV-a VRSTA 0-8 pcte. 8-15 pcte. 15-24 pcte. 8-9 ani 8 1 1 9-10 ani 5 8 2 10-12 ani 2 7 1 TOTAL 7 19 COPII N FAMILIE TOTAL GLOBAL 0-8 pcte. 9 8-15 pcte. 40 tabelul nr. 4 4 COPII INSTITUIONALIZAI 0-8 (s) 1 1 2 8-15 (m) 3 10 8 21 15-24 (c) 1 4 2 7

COPII INSTITUIONALIZAI 15-24 pcte. 11 -

18% - reactivitate crescuta (16-24 puncte) 15% - reactivitate scazuta (0-8 puncte) 67% - reactivitate moderata (9-15 puncte)

fig. nr. 2

COMPARAIE COPII N FAMILIE - COPII INSTITUIONALIZAI N FUNCIE DE INDICATORII FRUSTRRII

14%- reactivitate crescuta 23% - reactivitate scazuta 63% - reactivitate moderata fig. nr. 3

23% - reactivitate crescuta 7% - reactivitate scazuta 70% - reactivitate moderata

fig. nr. 4

Tipul de reactie comportamentala a elevilor n raport cu stimulii frustranti n acest caz, s-a analizat masura n care cauza frustrarii este originala n interiorul subiectivitatii lor, n exteriorul acesteia sau undeva fara importanta semnificativa. Rezultatele sunt: procentul cel mai ridicat este detinut de subiectii ce localizeaza n exterior cauza frustrarii lor; ei sunt urmati de copiii care se autoacuza, pe ultimul loc situndu-se subiectii ce aduc explicatii impunitive (tabelul nr.5, fig. nr.5).
COPII N FAMILIE CLASA a II-a a III-a a IV-a VRSTA 8-9 ani 9-10 ani 10 0-8 pcte. 2 10 11 ani 8-15 pcte. 15-24pcte. 1 2 2 3 3 4 COPII INSTITUIONALIZAI 0-8 (s) 4 13 3 8-15 (m) 1 7 15-24 (c) 1 1 1

TOTAL

15

7 COPII N FAMILIE

24

COPII INSTITUIONALIZAI 15-24 (m) 9 12

TOTAL GLOBAL

0-8 pcte. 39

15-24 pcte.

tabelul nr.5

Fig. nr. 5

TIPUL DE REACIE

15% - reactie punitiva 65% - reactie extrapunitiva

20% - reactie intrapunitiva

COMPORTAMENTAL A ELEVILOR N RAPORT CU STIMULII FRUSTRANI

14% - reactie impunitiva

23% - reactie impunitiva 50% - reactie extrapunitiva 27% - reactie intrapunitiva

80% - reactie extrapunitiva

6% - reactie intrapunitiva

fig. nr. 6

fig. nr. 7-tipul de reactie comportamentala a elevilor n raport cu stimulii frustranti

COMPARAIE COPII N FAMILIE - COPII INSTITUIONALIZAI PRIVIND REACIA COMPORTAMENTAL LA STIMULII FRUSTANI Tipuri de reactie n raport cu stimulii frustanti Criteriile dupa care am analizat distributia copiilor pe grupuri ilustrative ale tipurilor de reactie n raport cu un potential frustrant, la apararea Eului n functie de perceperea unui anumit stimul frustrant si la persistenta trebuintei ca indice al rezolvarii problemelor puse de frustrare dupa modelul interpretarilor lui Rosenzweig, prezentat n testul descris anterior. Analiza rezultatelor obtinute releva o pondere mai mare a elevilor ce adopta o atitudine echilibrata n raport cu dominarea obstacolului (OD) ca indice al unei trebuinte nesatisfacute. Pe locul al doilea se situeaza elevii pentru care amenintarea nesatisfacerii trebuintei se afla n centrul atentiei lor (figurile 8 si 9).

33% - amenintare crescuta 46% - amenintare scazuta fig. nr. 8

21% - obstacol fara importanta

(OD) EVALUAREA DOMINRII OBSTACOLULUI

fig. nr. 9

n ce priveste apararea Eului (ED), aceasta se concretizeaza n faptul ca subiectii n proportie de 46% atribuie altuia vina producerii unui eveniment indezirabil, 35% accepta responsabilitatea acestei situatii neplacute, n timp ce 19% declara ca nimeni nu este vinovat. n legatura cu apararea Eului, majoritatea celor care-si asuma vina sunt intrapunitivi si percep trebuinta nesatisfacuta ca pe o amenintare crescuta, cum se constata n graficul prezentat mai jos (figurile 10 si 11).

35% - accepta responsabilitatea faptului 46% - altul este vinovat 19% - nimeni nu este vinovat fig. nr.10

(ED) EXPRESIA APRRII

EULUI

fig. nr. 11

n conditiile persistentei unei trebuinte (NP) pentru consumarea acesteia, subiectii adopta comportamente diferite 44% prefera sa ceara ajutorul cuiva fiind, ca atare, mai dependenti de alte persoane, 39% prefera autonomia n efortul de a rezolva respectiva problema pe cont propriu; iar 17% nu se grabesc n rezolvarea problemei aparute, prefernd ca aceasta sa se rezolve n timp (figurile 12 si 13).
44% - solicita ajutor 39% - rezolva singur problema

17% - lasa deschisa problema

fig. nr. 12

(NP) EXPRESIA TREBUINEI

fig. nr. 13

Particularitatile agresivitatii la subiectii investigati

n functie de punctajul general obtinut, totalul maxim de puncte fiind 100, am grupat subiectii integrati experimentului pe trei niveluri: copii cu agresivitate scazuta (0 - 55 puncte); copii cu agresivitate moderata (55-75 puncte) si copii cu agresivitate ridicata (75-100 puncte). Ca atare, ponderile se prezinta astfel: 12% dintre subiecti exprima un indice scazut de agresivitate; 52% totalizeaza grupul celor cu potential agresiv moderat si 36% - subiectii cu agresivitate nalta (figura nr. 14).

12% - agresivitate scazuta

36% - agresivitate ridicata

52% - agresivitate moderata

fig. nr. 14

CARACTERISTICILE AGRESIVITII LA SUBIECII INVESTIGAI

Raportul valorilor globale dintre frustrare si agresivitate Analiza distributiei subiectilor din lotul ales, n cadrul unor categorii valorice pentru fenomenele luate n studiu, evidentiaza proportii apropiate. De exemplu, frustrarea scazuta apare la 19% dintre subiecti, iar agresivitatea scazuta la 12%; frustrarea moderata caracterizeaza 46% dintre subiecti, iar agresivitatea 52%; frustrarea nalta este implicata pentru 35% dintre elevi, iar agresivitatea pentru 36% (figura nr.15). Se poate constata faptul ca, de regula, copiii frustrati sunt si agresivi. Analiza comparativa a frustrarii si agresivitatii evidentiaza o stare de ncordare, de amenintare, persistenta unei trebuinte, apararea puternica a Eului (figura nr. 16).

12%=agresivitate scazuta 19%=frustrare scazuta 36%= agresivitate nalta 35%=frustrare nalta 46%=frustrare moderata
frustrare 52%= agresivitate moderata scazuta agresivitate scazuta

fig. nr. 15

frustrare moderata agresivitate moderata frustrare nalta agresivitate ridicata

Fig. nr. 16

Conduita frustrant-agresiva raportata la factorii institutionalizarii

Analiza anamnestica a unor cazuri ce prezinta conduite frustrant-agresive la copii institutionalizati releva ca responsabili, cel putin trei factori: 1) nivelul de vrsta la care copilul a pierdut sau s-a despartit de parinti; 2) nivelul de vrsta la care s-a produs institutionalizarea; 3) frecventa schimbarii institutiilor de ocrotire si a

persoanelor de atasament (atunci cnd acestea au existat).

Astfel, n grupa subiectilor cu frustrare si agresivitate scazute am identificat cei mai multi copii institutionalizati imediat dupa nastere. Acesti copii au schimbat mai multe institutii de ocrotire: leagane, case de copii prescolari, case de copii scolari, ceea ce a facut ca persoanele de ngrijire si atasament sa fie instabile. La acesti copii pragul de frustrare este ridicat, particularitatile lor psihocomportamentale prezentndu-i ca inadaptati, greu educabili, etc. n activitati diverse, acesti copii se plictisesc repede, nu se antreneaza dect cu dificultate sau chiar deloc, uneori chiar si n activitati ludice, cu att mai putin n cele scolare. Ei nu participa activ la viata colectivului, dau impresia ca sunt insensibili la aprecierile morale, la punitie ori gratificatie. Nu finalizeaza activitatile pe care le ncep, iar capacitatile lor de nvatare, randament scolar, capacitate de comunicare si relatie sunt deficitare. Grupa copiilor cu valori ridicate ale frustrarii si agresivitatii si-au pierdut parintii - mama sau persoana de atasament - n jurul vrstei de 2-3 ani. Ei se caracterizeaza printr-o puternica nevoie de dragoste, fiind nsa nencrezatori n mpartasirea ei - dau impresia ca ar fi fost tradati, pot ajunge chiar la acte antisociale. La acesti copii, pragul frustrarii este scazut, sunt suspiciosi, intoleranti, dispun de o reactivitate crescuta, preponderent extrapunitivi, cei care dorm nelinistit, se simt nesecurizati, cei care se leagana, scrsnesc din dinti, vorbesc singuri si au ticuri verbal-mimice. Din punctul de vedere al randamentului scolar se situeaza la un nivel mediu, iar n planul relatiilor comportamentale de grup sunt dificili, incomozi, deranjeaza pe ceilalti, nu sunt agreati. Copiii institutionalizati care si-au pierdut parintii dupa vrsta de 6-7 ani au nivelul frustrarii si agresivitatii ca oscilnd ntre valorile medii si

imediat sub acestea. n general, ei sunt agreati n grup; randamentul scolar este bun, iar prognosticul adaptabilitatii este favorabil. Categorie aparte a copiilor institutionalizati o constituie cei care au unul sau ambii parinti, dar acestia se subsumeaza familiilor cu probleme de integrare socio-umana (familii dezorganizate, alcoolici, handicap mintal, etc). La acestia se manifesta frecvent agresivitatea; se exprima n plan comportamental prin crize existentiale, ca urmare a structurii fragile a sensului lor de viata, a modelului de urmat; exprima complexe de culpabilitate si de neputinta, uneori ei comportndu-se ca pierznd relatiile cu lumea, devenind incapabili de actiune (figura nr. 17). Concluzionnd, frustrarea si agresivitatea la copiii institutionalizati este corelata cu caracteristicile generale date de mediul de ocrotire (familial). Aceasta deoarece institutia publica nu poate crea o anumita intimitate, familiaritate, viata personal-individuala, n conformitate cu cerintele specifice ale diferitelor niveluri de vrsta ale copilariei (figura nr. 18).
Subprotectie
Normal Supraprotectie

Fig. nr. 17

Fig. nr. 18

Caracteristicile psihice la subiectii investigati

Performante ale testului Woodworth Grupurile de elevi investigati au relevat o serie de tendinte afective care au fost mai evidente n stimularea comportamentului agresiv. Astfel, sa putut evidentia o grupare a copiilor n raport cu aceste tendinte. Au fost selectionate din grupa celor 8 categorii de tendinte, doar 3 dintre ele care

scot n evidenta sau stimuleaza comportamentul agresiv; este vorba despre: tendintele impulsive (impulsivitatea), tendintele catre instabilitate si tendintele antisociale. Gruparea subiectilor n functie de tendintele afective Distributia subiectilor din lotul ales pe cele 3 categorii de tendinte afective amintite mai sus, evidentiaza gruparea elevilor pe 3 niveluri: normal (0-120 puncte); limita (120-250 puncte) si pregnant (250-364 puncte). Ca atare, distributia procentuala a copiilor investigati pe aceste categorii de tendinte si pe niveluri de manifestare este ilustrata n tabelele nr. 6 si 7 pentru compararea loturilor de elevi: Centrul de plasament si scoala de masa.
TENDINE COPII N FAMILIE (pct.) 0-120 120-250 250-364 15 10 5 16 9 5 6 Tabel nr. 6 TENDINE COPII N FAMILIE (%.) 0-120 120-250 250-364 50 33 17 53 30 17 20 Tabel nr. 7 COPII INSTITUIONALIZAI (%.) 0-120 120-250 250-364 10 60 30 20 80 30 50 20 COPII INSTITUIONALIZAI (pct.) 0-120 120-250 250-364 3 18 9 6 24 9 15 6

Impulsivitate
Instabilitate Tendinte antisociale

Impulsivitate
Instabilitate Tendinte antisociale

Analiza rezultatelor obtinute releva o pondere mai mare a elevilor cu tendinte catre impulsivitate, instabilitate si antisociale aflate la limita a copiilor institutionalizati ( n ordine : 60%; 80%; 50%) comparativ cu elevii din familie (33%; 30%; 0%). Aceste tendinte afective se manifesta la acestia din urma n limitele normalului mai mult, comparativ cu ceilalti copii investigati. De asemenea, tendintele antisociale sunt mult mai evidente la

copiii institutionalizati, spre deosebire de cei din cadrul familiei (30%; 50%; 20%; comparativ cu 20%; 0%; 0% - n functie de nivelurile abordate) (figura nr. 19).

Fig. nr. 19

Raportul valorilor globale dintre agresivitate si tendintele catre impulsivitate

Analiza distributiei subiectilor din lotul ales n cadrul unor categorii valorice pentru fenomenele luate n studiu, evidentiaza proportii relativ apropiate. De exemplu, agresivitatea scazuta apare la 12% dintre subiecti, iar impulsivitatea la 30%; agresivitatea moderata caracterizeaza 52% dintre copii, iar tendintele impulsive 47%; agresivitatea ridicata este implicata pentru 36% dintre copii, iar impulsivitatea pentru 23% (figura nr.20).

Fig. nr. 20

Se poate constata ca, de regula, copiii cu tendinte impulsive sunt si agresivi. Analiza comparativa a agresivitatii si impulsivitatii evidentiaza o stare de ncordare, de amenintare, de nervozitate, de dominare a unui afect (figura nr. 21).

Fig. nr. 21

Raportul dintre tendintele antisociale manifestate la copiii institutionalizati comparativ cu elevii din familie
n functie de punctajul general obtinut, am grupat subiectii integrati experimentului pe 3 niveluri: copii cu tendinte antisociale pregnante( 250364 puncte); copii cu tendinte antisociale moderate (120-250 puncte) si copii cu tendinte antisociale scazute (0-120 puncte). Ca atare, ponderile se prezinta astfel: 30% dintre copiii institutionalizati manifesta tendinte antisociale scazute comparativ cu 20% dintre copiii din familie; 50% dintre copiii din institutia ocrotitoare manifesta impulsivitate moderata ( n sensul ca se afla la limita) comparativ cu 0% din cei din familie; iar restul de 20% dintre copiii din Centrul de Plasament

exprima tendinte antisociale pregnante, la copiii din scoala de masa acestea neexistnd la nici un copil din lotul supus cercetarii (figura nr. 22). n concluzie, putem afirma ca la copiii institutionalizati exista un dezechilibru efectiv care, nsa, nu a depasit granita normalului , dar care, neglijate, o pot depasi, ajungnd n sfera patologicului.

Fig. nr. 22

Performante ale testului "Eu sunt ..." Acest test a fost folosit pentru a evidentia diferenta dintre imaginea de sine si idealul de sine pe de o parte, iar pe de alte, relatia dintre imaginea de sine si frustrare si comportamentul agresiv. Dintre variabilele acestui test - Eu psihologic, social, sexual, cultural, adaptativ, familial - m-am oprit asupra a 4 dintre ele cu semnificatie pentru fenomenele puse n studiu. Este vorba despre: Eu psihologic, Eu adaptativ, Eu familial si Eu social.

Ca atare, s-au obtinut urmatoarele rezultate procentuale nscrise n tabel nr. 8.

NUMR LOCUL SUBIECI scoala de masa Centru de plasament 30 30 EU ADAPTATIV 31% 32% EU EU FAMILIAL SOCIAL 19% 11% Tabel nr. 8 7% EU PSIHOLOGIC 43% 57%

Din aceste rezultate reiese ca ponderea cea mai mare o are Eul psihologic la ambele categorii de subiecti investigati: 57% pentru copiii institutionalizati , 43% pentru cei din familie (figura nr. 23).

Fig. nr. 23

Performante ale testului "Eu as vrea sa fiu ..." La acest test , rezultatele au fost urmatoarele, cum reiese din tabelul nr. 9.

LOCUL scoala de masa Centru de plasament

EU PSIHOLOGIC 13% 15%

EU ADAPTATIV 33% 29%

EU EU FAMILIAL 17% 22% SOCIAL 37% 34%

Tabel nr. 9

Rezultatele la acest test au scos n evidenta ponderea cea mai mare a Eului social la ambele categorii de subiecti investigati: 37% pentru copiii din familie si 34% pentru cei institutionalizati; acestea sunt urmate de Eul adaptativ - 33%; Eul familial exista n proportie de 22% la copiii din Centrul de Plasament si 17% pentru ceilalti; iar rezultatele la Eul psihologic au fost: 13% pentru copiii din familie si 15% pentru ceilalti. De asemenea, rezultatele obtinute au evidentiat ca Eul familial este ntr-o proportie de 11% la copiii institutionalizati - un procent mult mai scazut comparativ cu subiectii din familie (19%) - dar se constata o crestere n proiectia viitoare (" Eu as vrea sa fiu tata", "Eu as vrea sa am familie") (figura nr.24).

Eu sunt Eu as vrea sa fiu Fig. nr. 24

n schimb, la copiii din familie , rezultatele sunt apropiate la cele doua variante ale testului: "Eu sunt..." si "Eu as vrea sa fiu..." (figura nr. 25).

Fig. nr. 25

Performante la testul "Familia"

Gruparea subiectilor n functie de caracteristicile familiei - studiu comparativ

Analiza rezultatelor obtinute de subiectii investigati la acest test, precum si n urma convorbirilor purtate pe marginea desenelor realizate, au evidentiat urmatoarele rezultate: 23% dintre copiii din scoala de masa fac parte din familii n care exista relatii foarte echilibrate ntre membrii; 43% din ei sunt ncadrati ntr-o familie armonioasa, cu relatii "normale" ntre membrii ei, 27% din elevi apartin unor familii ntre membrii careia nu exista armonie, relatiile dintre ei fiind discordante si doar 7% din elevii scolii de masa, supusi investigatiei , sunt ncadrati ntr-o familie subculturala, ntre membrii ei neexistnd relatii de cooperare si colaborare.

Nu acelasi lucru se poate spune n cazul copiilor institutionalizati, n cazul carora procentul cel mai mare este obtinut de copiii care afirma ca nu au apartinut unei familii echilibrate, armonioase, deci, neexistnd relatii ntre membrii (manifestndu-se dezinteres afectiv si material, lipsa afectivitatii, etc.) - 53%; ei sunt urmati de copiii care au fost ncadrati unor familii n care relatiile dintre membrii erau discordante - 40%; doar 7% dintre ei au apartinut unor familii armonioase, n acest caz fiind vorba despre acei copii care pe timpul vacantei de vara sunt luati de asa-numitii "parinti adoptivi" (din Belgia); iar procentul copiilor care ar fi putut apartine unor familii foarte echilibrate, neexistnd n cazul elevilor din Centrul de Plasament (pentru comparatie figura nr. 26 si tabel nr. 10r).

RELAII N FAMILIE Fig. nr. 26 SUBIECI Relatii n familie %

foarte echilibrate

armonioase

discordante

nu exista

Copii n familie Copii institutionalizati

23 Tabel nr. 10

43 7

27 40

7 53

Gruparea subiectilor n functie de tipul de familie ca structura de apartenenta

Rezultatele obtinute au permis identificarea a 3 categorii de subiecti: cei care apartin familiei nucleare; cei care sunt ncadrati ntr-o familie mixta si cei care fac parte dintr-o familie nonparentala. Distributia procentuala pe aceste tipuri de familie a copiilor investigati este ilustrata mai jos (tabel nr.11 si figura nr. 27).
SUBIECI Copii n familie Copii institutionalizati TIPUL DE FAMILIE
familie nucleara familie mixta familie nonparentala

87 10 Tabel nr. 11

10 37

3 53

Fig. nr. 27

Comparatie: copii n familie - copii institutionalizati privind tipul de familie de provenienta Particularitatile familiei la subiectii investigati

n acest caz, intereseaza doar gradul de manifestare al agresivitatii n atitudinile parentale fata de copii n formarea personalitatii agresive a copilului. Ca atare, rezultatele obtinute au permis identificarea a 3 categorii de copii, grupati n functie de gradul de agresivitate al modelului parental agresiv, astfel: atitudine parentala agresiva scazuta, atitudine agresiva moderata si atitudine parentala agresiva ridicata. Distribuirea globala a subiectilor investigati n functie de aceste grade este data n procente dupa cum urmeaza: 15% dintre copii provin din familii cu o atitudine agresiva scazuta; 56% din ei au sau au avut parinti cu o atitudine parentala agresiva moderata si 29% dintre subiectii investigati au apartinut sau apartin unor familii cu parinti a caror atitudine agresiva este ridicata (figurile nr. 28 si 29).

15% = copii din familie cu agresivitate scazuta

56% = copii din familie cu agresivitate moderata 28% = copii din familie cu agresivitate ridicata

Fig. nr. 28

DISTRIBUIREA SUBIECILOR N FUNCIE DE TIPUL DE ATITUDINE PARENTAL AGRESIV

Fig. nr. 29 Raportul valorilor globale dintre gradul de agresivitate manifestata la copii si atitudinea parentala agresiva

Analiza distributiei subiectilor din lotul ales, n cadrul unor categorii valorice pentru fenomenele luate n studiu, evidentiaza proportii apropiate. Astfel : agresivitatea scazuta apare la 12% dintre subiecti, iar atitudinea parentala agresiva scazuta la 15% dintre familiile de provenienta; agresivitatea moderata caracterizeaza 52% dintre copii, iar atitudinea parentala agresiva moderata - 52%; agresivitatea ridicata este implicata pentru 36% dintre elevi, iar atitudinea familiala agresiva ridicata este n proportie de 29% (figura nr. 30).

Fig. nr. 30

Se poate constata ca, de regula, copiii agresivi provin din familii a caror atitudine fata de copii este si ea agresiva. Analiza comparativa a lor demonstreaza, deci, ca modelul influenteaza formarea personalitatii agresive a copilului (figura nr. 31).

Fig. nr. 31

CAPITOLUL VI

CONCLUZII sI PERSPECTIVE DE CERCETARE

CONCLUZII GENERALE

Pentru a scoate n evidenta mai pregnant masura n care au fost verificate ipotezele pe care le-am formulat anterior si de la care s-a plecat, precum si masura n care au fost atinse obiectivele propuse vom trece n revista principalele concluzii la care s-a ajuns n urma cercetarii efectuate: Elevii investigati au relevat o serie de comportamente specifice n raport cu stimulii frustranti, evidentiindu-se o reactivitate de diferite grade: scazuta; moderata si crescuta. Ca atare, la copiii institutionalizati se constata o reactivitate crescuta comparativ cu elevii din familie. Dat fiind faptul ca o cauza a frustrarii poate fi originata n interiorul subiectivitatii individului, n exteriorul acesteia sau undeva fara importanta semnificativa, copiii institutionalizati localizeaza, de regula n exterior cauza frustrarii lor si, ca atare, manifesta o reactie extrapunitiva ntr-un grad mult mai mare comparativ cu ceilalti copii. Aceasta reactie extrapunitiva n raport cu stimulii frustranti se refera la dominarea obstacolului cu potential frustrant, la apararea Eului n functie de perceperea unui stimul frustrant si la persistenta trebuintei ca indice al rezolvarii problemelor puse de frustrare. n ceea ce priveste apararea Eului am observat ca marea majoritate a subiectilor atribuie altora vina producerii unui eveniment indezirabil. n legatura cu apararea Eului, majoritatea celor care considera ca "altul este vinovat" sunt extrapunitivi. De asemenea, se poate constata ca, de regula, copiii frustrati sunt si agresivi. Analiza comparativa a frustrarii si agresivitatii evidentiaza o stare de ncordare, de amenintare, persistenta unei trebuinte, apararea puternica a Eului. n ceea ce priveste conduita frustrant-agresiva la copiii privati de familie, aceasta poate fi raportata la ctiva factori ai institutionalizarii, cum ar fi: nivelul de vrsta la care copilul a pierdut (sau s-a despartit) de parinti; nivelul de vrsta la care s-a produs institutionalizarea; frecventa schimbarii institutiilor de ocrotire si a persoanelor de atasament (daca acestea au existat). Din aceasta perspectiva se constata urmatoarele concluzii :

- copiii cu frustrare si agresivitate scazute sunt aceia institutionalizati imediat dupa nastere. La acesti copii pragul de frustrare este ridicat, particularitatile lor psiho-comportamentale prezentndu-i ca inadaptati, greu educabili, etc. n activitati diverse acesti copii se plictisesc repede, nu participa activ la viata colectivului, dau impresia ca sunt insensibili la aprecierile morale, la punitie ori gratificatie ; nu finalizeaza activitatile pe care le ncep iar capacitatea lor de nvatare, comunicare si relatie sunt deficitare. - copiii cu valori ridicate ale frustrarii si agresivitatii si-au pierdut parintii n jurul vrstei de 2-3 ani. La acesti copii, pragul frustrarii este foarte scazut, sunt suspiciosi, intoleranti, dispun de o reactivitate crescuta, dezvolta unele crize nervoase. Din rndul lor provin copiii agresivi, preponderent extrapunitivi, cei care se simt nesecurizati, cei care se leagana, scrsnesc din dinti, etc. n ceea ce priveste relatiile de grup, ei sunt dificili, incomozi, deranjeaza pe ceilalti, nu sunt agreati. - copiii institutionalizati care si-au pierdut parintii dupa vrsta de 6-7 ani au nivelul frustrarii si agresivitatii ca oscilnd ntre valorile medii si imediat sub acestea. n general, ei sunt agreati n grup, iar prognosticul adaptabilitatii este favorabil. Copiii institutionalizati care au unul sau ambii parinti dar acestia se subsumeaza familiilor cu probleme de integrare socioumana (familii dezorganizate, alcoolici, etc.) la acestia se manifesta frecvent agresivitatea. La nivelul personalitatii, prezinta complexe de inferioritate; se exprima n plan comportamental prin crize existentiale, ca urmare a structurii fragile a sensului lor de viata, a modelului de urmat; exprima complexe de culpabilitate si de neputinta, uneori ei comportndu-se ca pierznd relatiile cu lumea, devenind incapabili de actiune. Prin urmare, frustrarea si agresivitatea la copiii institutionalizati sunt corelate cu caracteristicile generale date de mediul de ocrotire ( familial ). Aceasta deoarece institutia publica nu poate crea o anumita intimitate, familiaritate, viata personalindividuala, n conformitate cu cerintele specifice ale diferitelor niveluri de vrsta ale copilariei. De asemenea se poate constata ca, de regula, copiii cu

tendinte catre impulsivitate sunt si agresivi. Analiza comparativa a agresivitatii si impulsivitatii evidentiaza o stare de ncordare, de amenintare, de nervozitate, etc. La acesti copii care adopta un comportament agresiv ca o compensare a situatiilor frustrante se constata un Eu slab dominat de tendinte depresive, paranoide, schizoide, etc. n ceea ce priveste raportul dintre imaginea de sine si comportamentul frustrant-agresiv am constatat ca, de regula, copiii cu o imagine de sine scazuta manifesta o stare cu un caracter frustrant ridicat si, ca atare, adopta si un comportament agresiv ( extrapunitiv ) pentru nlaturarea, compensarea situatiei privita de el ca frustranta. Situatia "Eului familial" demonstreaza ca la copiii institutionalizati acesta este foarte scazut, dar se constata o crestere n proiectia viitoare. Copilul poate sa nvete atitudinea agresiva prin intermediul imitatiei, cu conditia ca modelul - al carui comportament l imita sa fie o persoana agresiva. Analiza rezultatelor obtinute demonstreaza ca majoritatea copiilor asupra carora s-a facut studiul de fata, provin din familii care manifesta o atitudine agresiva. n consecinta, putem afirma ca modelul familial oferit copilului n plin proces de formare este de natura agresiva si ca, potrivit nivelului sau de aptitudini, fiecare copil si nsuseste actiunile agresive ale modelului oferit. Majoritatea copiilor care dintr-un motiv sau altul au fost adusi n Centrul de Plasament (Institutia de ocrotire) provin din familii dezorganizate, parinti alcoolici, etc., familii n care nu existau relatii echilibrate ntre membrii ei, mai mult dect att -

un dezinteres afectiv, moral, cultural, material. n aceste conditii, putem afirma ca modelul familial oferit copilului era negativ si chiar agresiv. Alaturi de familie, scoala reprezinta institutia fundamentala care are ca sarcina formarea copilului. Educatia este, de fapt, un efort combinat al educatorului si elevilor. Educatorul reprezinta modelul care se ofera elevilor si cu care acestia trebuie sa se identifice. Se considera ca un comportament agresiv poate fi nsusit prin imitarea unui model agresiv. Acest model agresiv poate fi oferit copilului n familie, n scoala, n grupul social de prieteni, pe de o parte, iar pe de alta parte, n carti, reviste, mass-media. n perspectiva celor prezentate mai sus, putem conchide ca agresivitatea este o forma de adaptare si contra-reactie la frustrare n special pentru copiii aflati n diverse centre de ocrotire. Astfel : - copiii institutionalizati, lipsiti de modele familiale pozitive, manifesta un grad ridicat de frustrare si, implicit, de agresivitate ; - comparativ cu elevii ocrotiti n familie, cei din Centrul de Plasament prezinta un grad mai crescut al frustrarii datorita faptului ca ei sunt privati de prezenta unei familii reale, institutia publica neputnd-o suplini ; - ca atare, copiii institutionalizati sunt mult mai frustrati si, n consecinta, mult mai agresivi; - de asemenea, copiii privati de mediul familial concret prezinta labilitate emotionala, caracteristici psihice mult mai fragile comparativ cu ceilalti copii.

Pe lnga unele clarificari referitoare la implicatiile psihologice ale agresivitatii si comportamentului agresiv n adaptarea copilului si utilizarea lui ca forma de contra-reactie (compensare) a frustrarii, lucrarea deschide drum altor investigatii sistematice cu privire la aceasta.

PERSPECTIVE DE CERCETARE

Avnd n vedere natura si implicatiile psihologice ale agresivitatii si comportamentului agresiv, se poate elabora un plan-proiect terapeutic / de interventie, plan ce presupune doua directii de interventie : de prevenire a manifestarilor delictuale; de recuperare cu caracter socio-adaptativ ( diminuarea manifestarilor agresive).

Demersul terapeutic presupune parcurgerea mai multor pasi, si anume : Pasul 1 : identificarea gradului de frustrare si a tendintelor antisociale prin metode specifice de psihodiagnoza. Pasul 2 : 1) formarea comportamentelor alternative individuale : a) se identifica aspectele care provoaca placere; b) se creeaza activitati care provoaca placere; c) se creeaza situatii-problema, cu alternative

comportamenta - le; d) se formeaza decizii comportamentale valide social prin constientizarea responsabilitatii ce decurge din realizarea unui comportament. 2) formarea comportamentelor de grup; 3) formarea comportamentelor sociale implicate n diverse situatii sociale. De asemenea, se pot folosi elemente de psihoterapie, ludoterapie, meloterapie, terapie ocupationala, elaborndu-se programul de interventie individualizat, reflectnd aspectul de unicitate al personalitatii si bazndu-ne pe el.

BIBLIOGRAFIE SELECTIV

1)

ADLER A. - "Cunoasterea omului", Editura stiintifica, Bucuresti, 1991. ALLPORT G.W. "Personality. Psychological Interpretation", Henry Holt, New York, 1937. AJURIAGUERRA J. - "Manual de psihiatrie infantila", Masson, Paris, 1974. BERGER A. - "Copilul dificil", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1978.

2)

3)

4)

5) BOTEZ MIHAI IOAN - "Neurologie clinica si neurologia comportamentului", Editura Medicala, Bucuresti, 1996. 6) BOVET P. - "L instinct combatif", Flammarion, Paris,

1928. 7) CLAPAREDE E. - " Sentimentul de inferioritate la copil", Institutul Albania, Constanta, 1933. 8) COASAN A., VASILESCU A. - "Adaptarea scolara", Editura stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1988.

9) COSMOVICI A., IACOB L. - "Psihologie scolara", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997. 10) COSMOVICI A. - "Psihologie generala", Polirom, Iasi, 1996. 11) DOLLARD P.A. - "Frustration and aggression", Yale Univ. Press, New Haven, 1939. 12) DURCKHEIM E. - "Despre sinucidere", Institutl Cultural European, Iasi. 13) DEBESSE M. - " Psichologie de l enfant - de la naissance a l adolescence", Editions Bourrelier, 1956. 14) ENCHESCU C. - "Tratat de igiena mintala", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1996. 15) ENCHESCU C. - " Igiena mintala si recuperarea bolnavilor psihici", Editura Medicala, Bucuresti, 1979. 16) ENCHESCU C. - "Tratat de psihanaliza si psihoterapie", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1998. 17) EIBEL-EIBESFELDT I. - "Agresivitatea umana: studiu etologic", Editura Trei, Bucuresti, 1995.

18)

FREUD S - "Essais de psychanalyse", Alcan, Paris.

19) FREUD S. - "Trei eseuri privind teoria sexualitatii", Alcan, Paris. 20) GHIRAN V. - "Curs de psihiatrie infantila", Litografia IMF., Cluj. 21) HERSOV, BERGER, SHAFFER - "Aggression and anti-social behavior in childhood and adolescence", 1978. 22) KONRAD L. - "Asa-zisul rau; despre istoria naturala a agresiunii", Humanitas, Bucuresti, 1998. 23) LOMBROSO C. - "L homme criminel", Alcan, Paris.

24) LAPLANCHE J., PONTALIS J.P. - "Dictionar de psihanaliza", Humanitas, Bucuresti, 1998. 25) LEROY G. - "Le dialogue en education", Presses Universitaires de France, 1970. 26) LAWSON R. - "Frustration: the development of a scientific concept", Wiley, New York, 1965. 27) MALINOWSKI B. - "Sex and repression n Savage society", London, Routledge & Kegan Paul Ltd. 28) MITROFAN I. - "Psihologia relatiilor dintre sexe", Editura Alternative, 1997. 29) MITROFAN I., CIUPERC C. - "Incursiune n psihosociologia si psihosexologia familiei", Editura Press, Bucuresti, 1998. 30) MICHAUD Y.A. - "La violence", PUF, Paris, 1973.

31) 32)

MENNINGER K.A. - "Man against himself", 1938. MENNINGER K.A. - "Love against hate", 1943. inteligentei", Editura

33) PIAGET J. - "Psihologia stiintifica, Bucuresti, 1965.

34) PUNESCU C. - "Agresivitatea umana", Editura Trei, 1995. 35) POROT A. - "Manuel alphabetique de psychiatrie", PUF, Paris. 36) POPEANG V. - "Clasa de elevi - subiect si obiect al actului educativ", E.D.P., Bucuresti, 1990. 37) RANSCHBURG J. - "Frica, suparare, agresivitate", E.D.P., Bucuresti, 1979. 38) RDULESCU M.S. - "Anomie, devianta si patologie sociala", Hyperion, Bucuresti, 1991. 39) ROSENZWEIG S. - "An outline of frustration theory", Ronald Press, New York, 1944. 40) ROsCA M. - "Metode de psihodiagnostic", E.D.P., Buc.,1972. 41) 42) 43) REVISTA DE PSIHOLOGIE nr.1 / 1992 - p. 5-8. REVISTA DE PSIHOLOGIE nr. 2 / 1998 - p. 42-44. STORR A. - "Human aggression", 1968.

44) STOIAN M. - "Minori n deriva", Editura Enciclopedica Romna, Buc., 1972.

45)

SILLAMY N. - "Dictionar de psihologie"

46) STEFANOVIC J. - "Psihologia tactului pedagogic al profesorului", E.D.P., Buc.,1979. 47) sCHIOPU U. - "Curs de psihologia copilului", Editura Didactica si Pedagogica, Buc., 1963. 48) sCHIOPU U. - "Dictionar enciclopedic de psihologie", VOL. I-III Buc., 1979. 49) sCHIOPU U. - "Dictionar de psihologie", Bucuresti, 1998. 50) sCHIOPU U. - "Psihologia copilului", Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1967. Editura

51) sCHIOPU U. - "Introducere n psihodiagnostic", Universitatea Bucuresti, 1976. 52) VERZA E., sCHIOPU U. - "Psihologia vrstelor", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981. 53) VERZA E., sCHIOPU U. - "Psihologia vrstelor", Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1995. 54) VERZA E., sCHIOPU U. - "Psihologia vrstelor ciclurile vietii", E.D.P., Buc., 1997. 55) VLAD C., VLAD T., - "Psihologia si psihopatologia comportamentului", Editura Militara, 1978. 56) WALLON H. - "Evolutia psihologica a copilului", Editura Didactica si Pedagogica, Buc., 1975.