Caile de reducere a costurilor de productie

In conditiile economiei de piata sporesc in importanta actiunile firmelor de reducere a costurilor. Preocuparile firmelor in directia reducerii costurilor sunt justificate din mai multe considerente: caracterul tot mai restrictiv al resurselor oferite de planeta noastra, care impune tuturor statelor preocupari permanente de reducere a cantitatilor de resurse atrase in circuitul economic si mai ales reducerea consumulrilor specifice pentru procesele de productie; produsele realizate pe seama tehnologiilor avansate sunt obtinute cu consumuri reduse de factori de productie, cu parametri tehnico-functionali superiori, sunt competitive pe piata; firmele care produc bunuri cu consumuri reduse pot realiza sporuri ale ofertei, in situatiile in care aceasta se justifica, cu acelasi volum de resurse, iar in alte imprejurari, chiar cu un volum mai redus. Atunci cand firmele reusesc sa reduca costurile, acestea pot sa initieze masuri de aparare contra actiunilor concurentilor, pot atrage consumatorii potentiali prin practicarea unui pret de vanzare mai scazut decat pretul pietei. Caracterul tot mai restrictiv al factorilor de productie face din reducerea costurilor o posibilitate, pe care agentul economic o poate controla si prin care se mai poate atenua din cresterile de pret ale produselor si serviciilor. Analiza evolutiei costurilor se face in functie de intervalul

luat in considerare. Pentru intervalul scurt este foarte utila diferentierea factorilor variabili de cei care sunt constanti, deoarece consumul lor este facil de pus in evidenta, in schimb, pentru intervale mai mari toti factorii de productie pot fi considerati ca fiind variabili. Firmele trebuie permanent sa efectueze calcule de eficienta pentru activitatile executate, deoarece cresterea volumului productiei poate antrena sprorirea nejustificata a unor cheltuieli si schimba rezultatele firmei transformand-o dintr-una rentabila in una gratuita. De aici apare oportuna cunoasterea permanenta a legaturilor dintre costuri si profit si mai ales stabilirea pragului de rentabilitate. Pentru o firma pragul de rentabilitate constituie acel nivel al activitatii la care valoarea marfurilor vandute este egala cu valoarea costurilor, iar o sporire a acestui volum ar aduce firma in situatia de a obtine profit. In pozitia pragului de rentabilitate volumul veniturilor rezultate din vanzarea productiei executate este egal cu costurile totale de productie. = - =0, unde: = profitul; = veniturile totale; = costurile totale. Pragul de reabilitate se modifica de la o perioada la alta, dar ramane un obiectiv permanent pentru firma sa-si reduca costurile, in asa fel incat sa-si apropie un profit care s-o stimuleze in executarea de noi bunuri si servicii. In caz contrar, firma va fi obligata sa abandoneze productia acelor bunuri sau va fi in situatia de a da faliment. Sintetic, evolutia activitatii unui agent economic pana la

situatia de a fi rentabila .Din cele prezentate mai sus rezulta clar intervalul in care activitatea firmei este in masura sa aduca castig. De importanta este urmarirea riguroasa a costurilor variabile care determina nivelul costurilor globale. Rezulta existenta a doua zone de pierderi in activitatea firmei, prima cand volumul productiei este redus, incasarile totale sunt mici, iar cheltuielile totale globale sunt apreciabile, si a doua zona, in care activitatea se desfasoara tot cu pierderi , la un volum inalt al productiei, care in mod firesc este situata deasupra pragului superior de rentabilitate. Intre cele doua zone de pierderi se afla intervalul cu o activitate profitabila, pe care firma trebuie sa-l foloseasca cu cat mai multa abilitate si, pe cat posibil, sa-l prelungeasca ca durata. Asupra nivelului costurilor de productie este necesar sa fie indreptata atentia tuturor lucratorilor implicati direct, dar in mod deosebit a managerilor, a tehnologiilor, a economistilor si a celor cu responsabilitati in productia si comercializarea produselor. Avand in vedere complexitatea proceselor creatoare de bunuri si servicii, reducerea costurilor se poate realiza pe urmatoarele grupe de factori: -factori tehnici -factori economico-financiari -factori manageriali a)Economiile obtinute pe seama factorilor tehnici de productie sunt dependente de: -performantele tehnico-functionale ale capitalurilor fixe aflate in exploatare; -caracteristicile capitalurilor circulante supuse proceselor de productie;

-gradul de preluare a bunurilor ce fac obiectul activitatilor productive. b)Economiile din contributia factorilor economico-financiari se realizeaza prin: -achizitionarea de factori de productie cu preturi ma mici sau din surse de aprovizionare mai apropiate; -bonificatii cantitative si de pret acordate de furnizori pentru comenzi deosebite efectuate de agentii economici; -garantii oferite de firmele furnizoare de factori de prosuctie in cazul producerii unor marfuri cu performante deosebite; -conditii avantajoase de acordare a creditelor sau de finantare. c)Economiile ce atesta priceperea menageriilor firmelor pot fi concretizate in: -o mai eficienta utilizare a capitalurilor banesti ale firmelor prin desfasurarea unei activitati care sa respecte normele juridice in vigoare, cu privire la activiatea economica , la poluare si alte actiuni rezultate din productia sau comercializarea marfurilor; -constituirea compartimientelor si a directiilor de marketing la nivelul firmelor care sa realizeze o politica de promovare adecvata, o identificare si individualizare a produselor firmelor in aria pietelor prezente; -o combinare cat mai eficienta a factorilor de productir, alegerea variantelor tehnologice care ofera maximum de castig si atrag in activitatiile productive insemnate contigente din forta de munca temporar disponibila. Pentru reducerea la maxim a cheltuielilor de productie, in stiinta economica, s-a evidentiat pentru actuala etapa ca metoda cu o ampla utilizare analiza valorii. Analiza valorii reprezinta un procedeu ce-si propune sa imbunatateasca activitatea agentilor economici, prin

reducerea unor costuri care nu se justifica din punct de vedere tehnic si au ca punct de plecare faza de proiectare a produselor si continua cu aceea a producerii lor. Principalele etape ale unei invetigatii prin metoda analiza valorii sunt cele din figura 5. Aceasta metoda impune ca produsul analizat sa fie abordat din trei puncte de vedere, si anume: -tehnologico-material; -latura sociala(utilitate de beneficiar, efecte utile pentru societate, calitate); -latura economica (costurile producatorului, efecte la beneficiar si pentru societate) Pentru atingerea obiectivelor propuse prin aplicarea metodei analiza valorii trebuie sa fie respectate o serie de principii fundamentale, si anume: a) analiza conceptiei de functionere a produlsului in ansamblul sa, din punct de vedere a aspectului fizic si conceperea de solutii noi; b) abordarea conceptului de produs si al functiei sale din punct de vedere al functiilor tehnice (apreciate cu ajutorul unor parametrii specifici), dar si al functiilor economice (si in principal prin costul de productie): c) motivarea fiecarei functii a produsului prin eficienta proprie, care este maxima cand antreneaza un cost cat mai mic: d) analiza complexa a raportului dintre utilitatea produsului si costuri, fiind vizata maximizarea acestui raport. Prin compararea costurilor reale cu cele ideale, se stabilesc functiile supraevaluate economic si cele ce au fost subevaluate. Pentru functiile supraevaluate economic se impun masuri care sa determine reducerea cheltuelilor alocate. Metoda de

analiza avalorii este de natura sa orienteze si sa selecteze eforturile cercetarilor spre acele structuri ale costurilor care detin ponderi exagerate in raport cu functia pe care o intalnesc in utilitatea generala a produsului finit. Cercetarile intreprinse pe baza metodei analizei valorii ofera solutii a caror aplicare determina reduceri apreciabile ( dupa unele surse intere 20 si 50%), ale costurilor de productie si mai ales ale cheltuelilor materiale. Pentru tara noastra situata in plin proces de tranzitie la economia organizata pe principiile competitiei, de o mare utilitate ar fi reducerea duratei de integrare a produselor si tehnologiilor de fabricatie. Cresterea eficientei pregatirii productiei de bunuri se poate realiza atat prin reducerea duratei de pregatire, prin nivelul de pregatire a procesului de productie, prin ridicarea performantelor tehnico-functionale ale produselor asimilate. Numai o astfel de abordare a problematicii costurilor de productie poata sa permita obtinerea unor produse cu caracteristicile unei economii moderne, cu un inalt grad de competitivitate, in masura sa satisfaca exigentele cumparatorilor interni si externi.