OMUL CARE DOREA SĂ FIE FERICIT De Laurent Gounelle 1

Nu vroiam să părăsesc Bali fără să-l fi cunoscut. Nu ştiu de ce. Nu eram bolnav, ba chiar am avut dintotdeauna o sănătate de fier. M-am interesat de onorariu căci, fiind la sfârşitul sejurului, portmoneul meu era aproape gol. Nici nu îndrăzneam sămi verific contul din bancă. Oamenii care-l cunoşteau îmi răspunseră:”Dai cât vrei, pui într-o cutiuţă aflată pe o etajeră.” Bun, asta m-a mai liniştit deşi mă cam deranja ideea să las un ban de-un leu cuiva care, spune-se, l-a vindecat pe Prim-ministrul Japoniei. A fost greu să-i găsesc locuinţa într-un sătuc la câţiva kilometri de Ubud, în centrul insulei. Nu ştiu de ce, în ţara asta, practic nu există indicatoare; aşa că o hartă e la fel de inutilă ca şi un mobil într-o zonă fără semnal. Rămânea, binenţeles, soluţia cea mai firească: să-i întrebi pe trecători. Mi se pare uneori că majoritatea bărbaţilor au impresia că şi-ar pierde virilitatea dacă ar trebui să se înjosească să intrebe. Preferă să se baricadeze într-o tăcere sugerând: „ Ştiu!”, prefăcându-se că se orientează până când se rătăcesc cu desăvârşire şi soţia le spune:”Ţi-am zis c-ar fi trebuit să întrebăm!” Necazul e că, la Bali, oamenii-s aşa de drăguţi încât spun întotdeauna „Da”. Dacă-i spuneţi unei fete „Ce drăguţă eşti!” vă va privi zâmbind larg şi va răspunde „Da.” Iar când întrebaţi de o adresă, sunt atât de doritori să vă ajute încât le e imposibil să spună: „Nu ştiu”, aşa că vă indică o adresă la întâmplare. Căutasem cam mult şi eram cam nervos când am ajuns la intrarea în grădină. Nu ştiu de ce dar îmi închipuisem o casă luxoasă, cum vezi uneori la Bali, cu bazine acoperite cu flori de lotus, la umbra binevoitoare a copacilor cu flori albe ce emanau un parfum atât de îmbătător, de era aproape impudic. În loc de aşa ceva, erau un fel de căsuţe făra ziduri care comunicau între ele, de o mare simplitate, fără să pară sărăcăcioase. O tânără veni în întâmpinarea mea. -Bună ziua, ce doriţi? mă întrebă ea într-o engleză vagă. Înălţimea mea, de un metru optzeci şi părul blond făceau evidentă originea mea occidentală. -Am venit să-l întâlnesc pe domnul…pe maestrul Samtyang. -Îi voi spune, zise ea şi dispăru. Am ramas un pic descumpănit, în picioare, aşteptând ca Excelenţa Sa să vină să-l primească pe umilul vizitator ce eram. După cinci minute care-mi părură destul de lungi şi în care am ajuns să mă întreb despre utilitatea prezenţei mele aici, am vazut un bărbat de vreo şaptezeci poate optzeci de ani venind spre mine. Primul lucru caremi trecu prin cap a fost că i-aş fi dat negreşit cincizeci de rupii dacă l-aş fi văzut cerşind pe stradă. Am tendinţa să nu dau decât bătrânilor: îmi spun că dacă au ajuns să cerşească la vârsta lor înseamnă că n-au încotro. Bărbatul care se îndrepta spre mine nu era îmbrăcat în zdrenţe dar hainele sale erau de o sobrietate dezarmantă şi fără vârstă.

Mi-e ruşine să recunosc că primul meu reflex a fost să mă gândesc că am greşit persoana. Nu putea fi vorba de un vindecător a cărui reputaţie se întindea peste mare. Or atunci darul său mergea mână-n mână cu lipsa de discernământ şi accepta ca Primul ministru al Japoniei să-l plătească cu alune! Putea fi şi un geniu în marketing, vânând o clientelă credulă, avidă de clişee precum cel al vindecătorului ascet, detaşat de lucrurile materiale dar care acceptă, la sfârşitul şedinţei, o retribuţie generoasă. Mă salută şi mă întâmpină simplu, exprimându-se cu multă blândeţe într-o engleză foarte bună. Lumina din privire contrasta cu ridurile de pe pielea lui tăbăcită. M-a invitat să-l urmez în primul campan: o „căsuţă” cu un acoperiş susţinut de patru coloane mici. O etajeră, un cufăr şi, pe jos, o rogojină. Cufărul, deschis, era plin cu documente, cu planşe reprezentând interiorul corpului omenesc care, într-o altă împrejurare, m-ar fi făcut să fac pe mine de râs într-atât erau de departe de cunoştinţele actuale în medicină. M-am descaltat la intrare, aşa cum cerea tradiţia balineză. Bătrânul m-a intrebat de ce sufăr, ceea ce m-a expediat cu brutalitate la motivul prezenţei mele aici. Ce căutam, de fapt, în acest loc, de vreme ce nu eram bolnav? Făceam să-şi piardă timpul cu mine un om căruia îi simţeam deja onestitatea ca să nu zic integritatea, chiar dacă n-aveam încă nici o dovadă a competenţei sale. Aşa aveam eu chef, ca cineva să se ocupe de „cazul” meu, să-mi vorbească despre mine şi, cine ştie, să descopere că există posibilitatea să mă simt şi mai bine! Doar dacă nu cumva am ascultat de un fel de intuiţie... La urma urmei, mi se spusese că era un om deosebit şi doream pur şi simplu să-l întâlnesc. -Vin pentru un control, i-am zis roşind la gândul că nu mă aflam la vizita medicală anuală şi că cererea mea era deplasată. -Întindeţi-vă aici, îmi spuse el arătând rogojina fără să manifeste nici o reacţie privitoare la cererea mea banală.

2 Aşa începu prima – şi ultima, sper! – şedinţă de tortură din viaţa mea. Totul a început normal: întins pe spate, destins, încrezător, şi pe jumătate amuzat, îl urmăream cum palpează cu blândeţe diferite zone ale corpului meu. La început capul, apoi ceafa. Braţele, până la ultimele falange ale degetelor. Au urmat unele zone foarte precise, se pare, de pe piept apoi de pe burta. (M-am simţit uşurat să constat că a trecut direct de la burtă la coapse!). Genunchii, gambele, călcâiele, talpa picioarelor: palpa totul dar nu mă deranja. În sfârşit a ajuns la degetele de la picioare. 3 Nu ştiam că-i posibil să faci pe cineva să sufere în aşa hal, doar apăsându-i degetul mic cu arătătorul şi cu degetul mare. Urlam şi mă chirceam pe rogojină. Recunosc că-s cam sensibil din fire dar ceea ce simţeam depăşea în intensitate tot ce simţisem vreodată, până atunci.

-Te doare, spuse el. Fără glumă. Gemui un „da” între două chircituri. N-aveam nici măcar puterea să strig. El nu părea afectat de suferinţa mea, păstra o oarecare neutralitate binevoitoare. Faţa lui exprima un fel de bunătate care contrasta cu tratamentul pe care mi-l aplica. -Sunteţi nefericit, spuse el, ca şi când mi-ar fi pus un diagnostic. În acel moment, da. Foarte. Nu mai ştiam dacă trebuia să plâng sau să râd de situaţia în care mă pusesem. Cred că le făceam pe amândouă. Şi când te gândeşti că mi-aş fi putut petrece ziua pe plajă, să vorbesc cu pescarii şi să mă uit după balinezele astea frumoase! -Durerea dumneavoastră în acest punct este simptomul unei stări generale de rău, de inconfort. Dacă aş exercita aceeaşi presiune, în acelaşi loc, la altcineva, n-ar trebui să-l doară. Spunând aceste cuvinte, mi-a lasat piciorul şi m-am simtit dintr-odată cel mai fericit om. -Ce profesie aveţi? -Sunt profesor. M-a privit o clipă, apoi s-a îndepărtat gânditor, parcă preocupat de ceva. Aveam oarecum impresia c-am spus ce nu trebuia sau că am făcut o prostie. El se uita vag în direcţia unui copac înflorit. Părea absorbit în gânduri. Ce trebuia să fac? Să plec? Să tuşesc ca să-i amintesc de prezenţa mea? M-a scos din nesiguranţa în care mă aflam, revenind spre mine. S-a aşezat direct pe pământ şi mi-a vorbit uitându-se în ochii mei: - Ce nu merge în viaţa d-voastră? Sunteţi sănătos tun. Deci, ce se întâmplă? Serviciul? Relaţia? Familia? Cu întrebarea lui directă şi cu ochii lui, care mă fixau, ferm dar blând în acelaşi timp, numi lăsa nici o portiţă de scăpare, chiar dacă vocea şi privirea îi erau binevoitoare. Mă simţeam obligat să răspund, dezvăluindu-mă unui om pe care-l cunoscusem abia cu o oră înainte. -Nu ştiu...,da..., aş putea fi mai fericit, ca toată lumea. -Nu vă cer să-mi răspundeţi în numele celorlalţi, îmi replică el, calm. Începe să mă enerveze omul ăsta! Fac ce vreau şi nu-i treaba lui, am gandit, simţind că încep să mă înfurii. -Să spunem că aş fi mai fericit dacă aş avea o relaţie. De ce i-am spus asta? Încep să mă enervez pe mine-însumi. Sunt incapabil să mă opun întrebării cuiva. E lamentabil! Sunt de plâns! -În acest caz, de ce nu aveţi o relaţie? Buuun, trebuie să iau o hotărâre, chiar dacă nu sunt prea tare la acest capitol: fie îl întrerup şi plec, fie joc jocul până la sfârşit. Mă auzii răspunzându-i: -Aş vrea, dar pentru asta ar trebui să plac unei femei. -Ce vă împiedică? -Ei bine, sunt prea slab, spusei, roşu de ruşine şi de furie, amestecate. 4 Vorbind rar, aproape încet dar apăsând pe fiecare cuvânt, îmi spune: -Problema d-voastră nu-i în corp ci în cap.

-Memoria d-voastră e bună. -Dacă-i spun aşa ceva vecinei mele de o sută de kile. cu aparenţa noastră fizică. obiectiv. Veţi constata desigur că arată bine. cu mici defecte pe care ei se focalizează. nu-i în capul meu: e un fapt obiectiv. -Problema d-voastră nu-i fizicul ci cum credeţi că e perceput el de femei. de fapt. să spuneţi? . Când ajungeţi la scena aceea. îmi dă un pumn de-mi ţâşneşte ketchup-ul! -N-aţi văzut niciodată persoane ale căror fizic este departe de canoanele de frumuseţe.. prea graşi sau prea slabi şi chiar ajung să se convingă de asta.ştiţi ceva? -Ce? -Au dreptate! Când te vezi urât şi ceilalţi te văd urât. Are fese frumoase însă ar putea fi mai rotunde. Găsesc că sunt prea scunzi sau prea înalţi. căci nici metrul. -Unde vreţi să ajungeţi? Ce vreţi. succesul pe care cineva îl are sau nu la sexul opus are prea puţin de-a face cu fizicul nostru. un pic mai bine conturate. -Mergeţi la videoclubul din Kuta şi revedeţi „Eyes Wide Shut”. -Superbă. Sânii sunt frumoşi dar ar putea fi mai voluminoşi şi un pic mai tonici.. un nas prea lung sau prea scurt. păstrându-şi calmul. O ador! -Nu. Sunt convinşi că nu vor putea să placă acelei persoane din cauza asta. -Bănuiesc că aţi văzut „Eyes Wide Shut” de S. desigur.. Sunt sigur că femeile găsesc că sunteţi prea slab.. o bărbie dublă. opriţi imaginea şi uitaţi-vă cu atenţie. -Uitaţi pentru câteva clipe că e vorba de Nicole Kidman. -Nu va fi prea greu. care are un nas cât un cartof. Veţi vedea singur. Care e actriţa d-voastră preferată? -Nicole Kidman. vreau să spun din punct de vedere fizic. e o bombă. în relaţie cu cineva care arată foarte bine? -Ba da. urechi prea lungi. magnifică. ei n-au decât o obsesie: defectul lor. -Cum vi se pare? Cum o găsiţi? -Excelentă actriţă. nu? -Vă uitaţi la filme americane? Aveţi un receptor satelit în colibă? -Dacă memoria mea e bună. În realitate. E de-ajuns să mă puneţi pe un cântar sau să-mi măsuraţi pectoralii şi circumferinţa bicepşilor.Când întâlnesc o persoană care i-ar putea iubi. de altfel. una dintre cele mai bune din generaţia ei. un fizic normal. -Fain! -Ceilalţi ne văd aşa cum ne vedem noi înşine. Şi. O gură prea fină. -Majoritatea oamenilor care au „problema” d-voastră au . Kubrick. îmi răspunde el răbdător. e o scenă în care Nicole Kidman apare goală împreună cu Tom Cruise. închipuiţi-vă că e o necunoscută şi priviţi-i corpul. -Uşor de spus.-Nu. concret. Nu le pot influenţa cu mintea mea strâmbă şi nevrozată. nici cântarul nu sunt subiective. -Problema nu-i asta. Veţi vedea că are trăsături fine dar care nu reflectă o frumuseţe de excepţie. că are un corp frumos dar că nu-i perfect totuşi.

. am încredere în mine şi sunt relaxat. sunt gata. -Bine. privesc drept înainte şi zâmbesc uşor. chiar dacă nu-i decât o creaţie a minţii tale. revista britanică „Eve” a ales-o ca fiind una din cele cinci frumuseţi ale lumii. Puteţi închide ochii. toată existenţa. atunci. tot ce trăiţi izvorăşte din ceea ce credeţi. Adevărata ei forţă e în altă parte. -Da. -Imaginaţi-vă că sunteţi. Cum vă simţiţi? -Foarte. printre australiencele în vacanţă. asta-i tot. Sunt cool. Şi asta rezultă direct din imaginea pe care d-voastră v-o faceţi despre propria persoană. ca fiind una din cele mai frumoase femei din lume. Treceţi pe lângă ele în fiecare zi pe stradă şi nici măcar nu le remarcaţi. -Merg cu capul sus. Femeilor le place ceea ce emană persoana d-voastră. care-i plictiseşte pe ceilalţi. -Descrieţi-mi postura. probabil. relaxat şi totodată sigur pe mine.. Acum imaginaţi-vă cum vă văd femeile. reluă el. N-are importanţă dacă-i adevărat sau fals. prin diferite exemple. -Cum să explic.. . atât pentru ceilelţi cât şi pentru tine. Convingeţi-vă doar că-i adevărat.K. că aveţi convingerea că sunteţi un tip neinteresant. cu timpul. Începeam să mă întreb unde aterizasem.. merg cu paşi fermi..Veţi face o experienţă: timp de câteva clipe vă veţi imagina ceva. O adevărată fericire.-Există zeci de mii de femei la fel de frumoase ca Nicole Kidman. îmi spune ceva. Se vede. Mergeţi pe plajă.. Pe undeva simt asta. aşa va fi mai uşor. În 2006. -Da? -Nicole Kidman pare convinsă că-i superbă. te comporţi într-un fel care reflectă acest lucru. e clar. foarte frumos.? Mă simt sigur pe mine. -Imaginaţi-vă acum.. -Preferam jocul de dinainte. practic. fie negativ. felul în care mergeţi... -Şi cum explicaţi asta? -Că ceilalţi au tendinţa să ne vadă aşa cum ne vedem noi înşine? -Da. -Puteţi deschide ochii. Sunteţi convins că aveţi un impact enorm asupra femeilor. -O. am. chiar dacă e încă foarte vag şi abstract.cum să zic? Un oarecare impact. Eram. Sunteţi gata? -Aici? Acum? -Da. din ce în ce mai clar. Are certitudinea că toţi bărbaţii o doresc şi că toate femeile o admiră sau o invidiază...de fapt nu neapărat la asta se uită. -E posibil. -Ce cred ele despre circumferinţa bicepşilor sau a pectoralilor d-voastră? -Uh. că. Când crezi ceva despre tine. -Descrieţi-mi fizionomia feţei. la Kuta Beach. -Aşa-i. Îmi propun să vă fac să descoperiţi. Demonstrezi asta în permanenţă celorlalţi şi. profund şi durabil. -Va fi. acum. Crede acest lucru cu atâta putere încât toţi ceilalţi o văd astfel.. foarte bine. în ochii d-voastră. departe de a-mi închipui că discuţiile noastre şi schimbările care se produseră urmau să-mi răscolească. în cele din urmă devine realitate. fie pozitiv.

nu veţi avea nici un impact şi povestea nu interesează pe nimeni. să nu le ocupaţi prea mult timp şi să nu-i obosiţi. aceste persoane sunt credibile pentru noi. Desigur. Reuşiţi? -Da. Imaginaţi-vă că e evident pentru d-voastră: oamenii se plictisesc atunci când sunteţi prezent. -Când suntem convinşi de ceva.. imaginaţi-vă cum veţi lua cuvântul: anticipând efectul aşteptat. -Rămâneţi în starea asta dar veţi face un efort şi le veţi istorisi o întâmplare veselă din concediul d-voastră.. Ştiţi ceva? Vor sta suspendaţi de buzele d-voastră! -De acord. cel puţin până la o anumită vârstă. fără să vă daţi seama. -De exemplu. nu asta-i problema d-voastră.” Drept cosecinţă veţi deveni şi mai stângaci şi. Era doar un exemplu. păstraţi-o în minte şi acum imaginaţi-vă că luaţi prânzul cu colegii sau cu prietenii. -Da. la repezeală. dintr-un motiv sau altul.. dar de ce ar fi convins cineva de un asemenea lucru? -Desigur. Motivat şi susţinut de această convingere. unul din colegi vă va întrerupe şi va vorbi despre altceva. Eram cam tulburat de demonstraţie. Mai întâi e vorba despre ceea ce afirmă ceilalţi la adresa noastră. povestesc cum a fost în concediu iar eu nu spun mare lucru. n-are prea mare efect. acel ceva devine realitate: realitatea noastră. de acord. Fiecare crede despre el lucruri care-l privesc personal. -Lăsaţi-mă o secundă.-Nu va dura decât două minute. fie pozitive? -Sunt posibile mai multe explicaţii. că aveţi impact asupra lor atunci când spuneţi ceva. Nici nu mă ascultă cu-adevărat. e greu. Când sunteţi la masă cu colegii şi luaţi cuvântul aveţi convingerea că povestea d-voastră va avea priză: o să-i faceţi să râdă. Dacă. atunci putem fi influenţaţi de părerea lor. fie negative. o să-i surprindeţi sau o să le captivaţi atenţia. neîndoielnic. -Ca să rămânem în acelaşi registru. -N-aveţi cumva un exemplu? . toată lumea va uita că aţi vorbit. vă veţi exprima într-o manieră mai puţin captivantă. asta începe în general cu părinţii sau cu persoanele care ne cresc. imaginaţi-vă că sunteţi convins de contrariul: sunteţi sigur că-i interesaţi pe oameni. La sfârşitul mesei. e ciudat. Simţiţi asta şi vă spuneţi: „Sunt zero când povestesc ceva. se integrează în el. Descrieţi-mi cum se desfăşoară prânzul. are tendinţa să accepte tot ce-i spun ei. Se gravează. -Colegii mei vorbesc mult. Îmi imaginez scena. Un copil învaţă enorm de la părinţii lui şi.Da. vă veţi drege vocea. -Bun. înţeleg că ceea ce credem devine apoi realitate dar am totuşi o întrebare: cum se face că începem să credem despre noi lucruri. -Da. de acord. de exemplu? -Da. e neplăcut. veţi vorbi. -E normal: fiind convins că nu sunteţi interesant.. dar e a altora. -Părinţii. deoarece în mod conştient vă e teamă că vă veţi plictisi colegii. vă veţi permite câteva pauze bine plasate ca să crească suspansul. -Rămâneţi în starea asta. Încercaţi să simţiţi că ceilalţi chiar ajung să creadă asta.

sunteţi un pic iritat şi asta nu-i scapă: se simte idiot în prezenţa d-voastră. e disutabil. Cunoaşteţi urmarea. la testul QI făcut de cercetători. -Dar de fapt. într-adevăr. chiar îi face proşti! -Da. şi-i repetă asta mereu. mimica. sunt şanse ca el să se vadă astfel şi să devină foarte sigur pe el. -Pesemne aţi crezut ce zicea. sunt o mulţime de cauze care duc la ceea ce credem despre noi.-Dacă părinţii sunt convinşi că copilul lor e frumos şi inteligent. Şi dacă ne adresăm astfel unor copii cărora ar trebui să le stimulăm creierul ca să se dezvolte. Striga într-una şi i se vedeau venele de la gât când ne certa. Asta-i prima explicaţie. Vă pare rău pentru el sau. Va începe să creadă că e idiot.. Prima subgrupă a fost încredinţată unui profesor căruia i s-a spus: „Procedaţi ca de obicei dar să ştiţi că aceşti copii sunt mai inteligenţi decât media. -Deci e greşeala părinţilor dacă am îndoieli despre fizicul meu? -Nu. nu toţi colegii aveau media 4 ca mine. dacă fac asemenea experienţe cu copiii! -Da. cum vă exprimaţi? -Cu cuvinte hipersimple. la şcoală. dacă în ochii lui sunteţi credibil.. ca să-i chiar facă inteligenţi! Dacă e convins că-s proşti.” În timp ce profesorului căruia i s-a încredinţat a doua subgrupă i s-a precizat: „Procedaţi ca de obicei dar să ştiţi că aceşti copii sunt mai puţin inteligenţi decât media.. că e prost: nu doar vocabularul ci şi felul de a vorbi.” După un an de studiu. atât pozitiv cât şi negativ. nu-i vorba doar de părinţi. De exemplu. Apoi au fost separaţi în două subgrupe. şi ele. dar. cercetătorii americani au făcut o experienţă. copiii din prima subgrupă aveau un QI net superior faţă de cei din a doua. e impresionant. -Incredibil! E de-ajuns să-l faci pe un profesor să creadă că elevii săi sunt inteligenţi. cu fraze scurte care să transmită idei uşor de înţeles. nu obligatoriu. ca să fiu sincer. având acelaşi QI: aceşti copii aveau deci acelaşi nivel de inteligenţă. Şi dacă sunteţi o persoană care contează pentru el. până în clasa a IVa. -Exact.. -Asta-mi aminteşte ceva: eram foarte bun la matematică. -Prin anii 60-70. După cum veţi vedea. -Nu ştiu. Efectele vor fi pozitive. Şi. -Da? -Dacă trebuie să vă ocupaţi de un copil pe care-l consideraţi prost. tot timpul. Au format un grup de elevi de aceeaşi vârstă. în ce priveşte influenţa celorlalţi. din contră. Poate şi un pic de aroganţă. -Fără-ndoială că nu erau aşa de sensibili ca d-voastră faţă de părerea profesoarei lor. atunci totul în voi insinuează. -Ăştia-s bolnavi.În anul următor. un impact foarte mare. -Poate. -E înfiorător! . mult mai dăunătoare. cum e posibil? Vreau să spun. Am terminat anul şcolar cu media 4 faţă de 18 ( din 20) cât avusesem până atunci. am avut o profesoară care ne repeta la fiecare oră că suntem nişte zero. ei vor stagna în loc să evolueze. privirea. când vă adresaţi unui prost. judecăţile emise de profesori au. sunt mari şanse să accepte acest sentiment. cum se poate ca faptul de a crede că elevii lui sunt tâmpiţi să-l poată influenţa pe un profesor să-i chiar facă tâmpiţi? -Sunt două explicaţii posibile: mai întâi. Dar mai este una.

-Liniştiţi-mă. la umbra copacilor. dau buzna. sentimentul că are impact asupra anturajului său şi . Dacă. mai ales dacă presupunem că nu va trăi alte experienţe în sens contrar. mai sunt concluziile pe care le tragem în urma unora din experienţele trăite de noi înşine. dacă zâmbeşte. dacă râde. Copilul va dezvolta. Degeaba va încerca să-l convingă să ia taurul de coarne: să acţioneze. Mi-l închipuiam mai degrabă meditând ore întregi. că nu poate obţine nimic de la ceilalţi. Nici măcar nu-şi dă seama că asta crede. va deveni un tip proactiv sau un seducător. -Da. Un vânt uşor aducea parfumurile subtile ale plantelor tropicale care creşteau libere prin apropiere. de exemplu pe plan profesional. De altfel. nu va încerca să pună lucrurile în mişcare. pentru el e doar ceva evident: produce un efect asupra celorlalţi. va deveni fatalist. în timp ce atitudinea lui nu-i decât rezultatul convingerii profunde că n-are impact asupra oamenilor din jurul lui şi că nu poate obţine nimic de la ceilalţi. Nu va ezita niciodată să meargă spre ei pentru a obţine ceea ce vrea. se minunează. Strigă? Linişte. asta-i realitatea lui. Aşa-i pentru el. Nu eram sigur nici dacă satul era conectat la telefon.Eram foarte tulburat de ceea ce tocmai auzisem..putem presupune .. nu va face nimic din toate astea. odată ajuns adult. Toate aceste idei rămâneau suspendate în aer. Mi-era greu să-mi imaginez că avea Internet în coliba de alături. ca să simplificăm la extrem procesul.ca adult. dar cum aveţi acces la acest gen de informaţii –experienţele ştiinţifice din Statele Unite? -Vă rog să acceptaţi să-mi păstrez partea mea de mister. nu mi-l imaginam pe vindecătorul meu conectat la forumuri ştiinţifice. sunt în extaz. pe care trebuie să-l mănânci cu degetele. Dacă plânge. dulce şi cleios. Plânge? Părinţii nu se mişcă. -Spuneaţi că mai sunt şi alte cauze ale lucrurilor pe care le putem crede despre noi. nu va putea decât să-i constate pasivitatea. e o credinţă care s-a instalat în mintea lui ca urmare a ceea ce a trăit în copilărie. dacă respecţi tradiţia balineză. E doar un sentiment. fără-ndoială. Râde? Reacţie zero. să bată la uşi. Un proverb balinez spune că a mânca folosind tacâmuri e ca . Poate că acest prieten îl va judeca cu severitate. convins de efectul pe care-l produce asupra celorlalţi. Doar nu era să insist dar mi-ar fi plăcut să ştiu. Putem presupune că în el se va dezvolta progresiv sentimentul că n-are impact asupra lumii înconjurătoare. dacă putem să-i zicem astfel acelui aluat umed. nu există asemenea părinţi. Şi mai ales. Tânăra care mă primise se strecură în căsuţă şi ne aduse ceai şi fursecuri. -Da ? -N-aş vrea să vă jignesc. la origine. să se întâlnească cu oameni. Am rămas un moment fără să spunem nimic. -Tare-mi plac exemplele! -Bun. -Sunt foarte mirat de ceva. se poate imagina şi contrariul: părinţi foarte reactivi la cea mai mică expresie a copilului lor. iată un exemplu un pic caricatural. în poziţia lotusului. se poate imagina că. ca să ilustrăm mai bine: închipuiţi-vă un copilaş ai cărui părinţi reacţionează foarte puţin la ce face. Acum. nu-i aşa? -Era doar un exemplu. El nu ştie că. un prieten îl vede într-un impas. într-o zi. nu se va îndrepta niciodată spre ceilalţi pentru a obţine ce-şi doreşte. o stare care se va imprima în subconştientul lui. Dar nici el nu va fi conştient de ceea ce crede.

ele rezultă din experienţe foarte puternice emoţional. ca şi adult chiar. Când să plec. vă descurcaţi lamentabil. -Şi asta. -Doar o ultimă întrebare. am ramas cu degetele-n vânt. În sală se aude rumoare. -Ştiţi. 5. e posibil să începeţi să credeţi că nu sunteţi făcut să vorbiţi în public. ca plată. altele. credeam că sunteţi vindecător şi că vă ocupaţi doar de boli şi de dureri. -Asta-i pentru intervenţia d-voastră asupra degetelor mele de la picioare. aţi avut un singur eşec. -De exemplu? -Închipuiţi-vă că. Aşa-i? -Da. sigur că atunci se fixează majoritatea credinţelor despre sine dar asta se întâmplă şi mai târziu. vorbind despre acel subiect. îi ajutăm să evolueze. Neputând să mă hotărăsc. în ziua aceea. Aveţi. Aţi fi în stare să vă daţi toate economiile şi salariul pe un an numai să nu fiţi aici şi să treceţi prin ce treceţi. sunteţi obişnuiţi să separaţi corpul de suflet şi de minte.Vă daţi seama că oamenilor le e milă de d-voastră. Unii au un surâs ironic în colţul buzelor. -Doar nu vreţi să vă cred că problemele d-voastră se limitează doar la îndoielile pe care le aveţi privitor la aparenţa fizică. -Sunteţi cam dur. În acest caz. . doar în timpul copilăriei. noi credem că acestea sunt strâns legate şi fac un întreg coerent. -Deci. -În Occident. Însă. Poate vom mai vorbi despre asta. vom descoperi împreună alte credinţe care vă împiedică să fiţi fericit. pornind de la ceea ce ne spun ceilalţi sau de la ceea ce noi înşine deducem din anumite experienţe pe care le-am trăit. -Nu. mult mai serioase. cu acel public. -Când veţi reveni mâine.Vă e ruşine numai când vă gândiţi la asta. -Nu cred că. Mi-am terminat fursecurile şi degetele-mi erau acum lipicioase. Acest fel de a mânca cere un pic de antrenament dacă nu vrei să arăţi ca un bebe fără bavetă. -Aveţi cuvântul meu. strecurai totuşi o bancnotă mică în cutiuţa de pe etajeră. trăgând o concluzie definitivă. cu amabilitate. Dar creierul d-voastră a generalizat experienţa. dacă spunem oamenilor doar ce doresc ei să audă. prima oară când luaţi cuvântul în public. Nu ştiam dacă să mi le ling sau să le şterg de rogojină. desigur. Pesemne tocmai dezvoltam credinţa că nu eram făcut să mănânc precum balinezii. răspunse el. să-mi promiteţi că nu veţi păstra numai pentru d-voastră ceea ce aţi descoperit. Mă simt mai bine când clarific unele lucruri chiar dacă mă jenez să vorbesc despre ele: cât vă voi datora pentru ajutorul pe care mi-l daţi şi pentru timpul pe care mi-l consacraţi? Mă privi cu atenţie şi apoi îmi spuse: -Ştiu că meseria d-voastră vă pune în situaţia de a transmite şi mesaje celorlalţi.Aici. începem să credem despre noi lucruri. şi le vom aborda împreună. zâmbind. în acest caz. îmi spuse el. În realitate.şi când ai face dragoste prin intermediul unui traducător. Îmi ajunge. -Nu ştiam că vin mâine.

ei sunt în contact direct cu divinitatea. Ziua fusese bogată în evenimente şi emoţii şi aveam nevoie să rămân singur. Acest om avea o aură specială. mi-a fost greu să mă fac înţeles şi să obţin acordul lor. nemărginirea mării. Descopeream. nevorbind balineza. primesc cu aceeaşi seninătate tot ce li se întâmplă. Din fericire. o încredere oarbă.Traversam sătucuri sărace şi totuşi străzile erau îngrijite. Am pornit pe mare înainte de ivirea zorilor. E elementul lor natural. precum un băţ de chibrit aruncat pe oglinda strălucitoare a oceanului. în acelaşi timp. aşa cum peştii n-au nevoie să cunoască cuvântul apă. Această zi. spre după amiază. În faţa fiecărei porţi vedeai în permanenţă. Balinezii trăiesc în sacralitate. Cu o stare de spirit constantă. am aflat ce înseamnă încrederea. Mereu calmi. Bali te face să te gândeşti la paradis. zâmbitori. alături de locuitorii din Insulele Mauricius. cu reflexul idiot al occidentalului care a vizitat prea multe parcuri de atracţie şi de distracţie. Dar balinezii m-au oprit. deşi acest cuvânt nici nu există în balineză. sunt impregnaţi cu ea. am văzut câţiva delfini în apropierea pirogii şi mi-am manifestat dorinţa să mă arunc în ocean şi să înot alături de ei. o energie care emana firesc din fiinţa lui. Argumentul a fost suficient de convingător şi m-am mulţumit în cele . Plaja rămânea pustie dimineaţa. străduindu-se să mă facă să înţeleg că delfinii care înotau la suprafaţă puteau fi însoţiţi de rechinii care urmăresc acelaşi banc de peşti. doar un cuplu de olandezi pe care-i vedeam rar. va rămâne una dintre cele mai frumoase amintiri din Bali. voi fi la capătul lumii. Fără doar şi poate. zâmbetul pescarilor şi. Îmi trebuia mai puţin de o oră ca să ajung în acest sătuc de pescari de pe coasta de est. Îl închiriasem pe o lună pentru o sumă foarte acceptabilă pentru mine şi foarte profitabilă pentru ei: îmi plac situaţiile în care toată lumea are de câştigat. Clipocitul apei şi briza proaspătă care-mi mângâia obrajii erau aproape singurele elemente pe care simţurile mele treze le puteau capta. în ziua aceea. curate şi foarte înflorite. chiar dacă uneori ideile sale m-au descumpănit. Descopeream. de altfel. poporul cel mai amabil de pe pământ. într-o zi. mereu împrospătate. m-am simţit fericit fără să ştiu de ce. La intoarcere. Mă gândeam la întâlnirea mea cu vindecătorul şi încă mă simţeam vrăjit de discuţia noastră. Religia lor nu se bazează pe o practică exercitată la oră fixă sau în anumite zile ale săptămânii. În apropiere. sunt fără îndoială. Credinţa îi însoţeşte permanent. infinitul cerului şi micimea pirogii care părea că pluteşte ca prin farmec deasupra unui abis fără fund. apoi. în pirogele lor. turiştii preferau întinderile de nisip alb din sudul insulei aşa că se întâmpla foarte rar să mă întâlnesc cu cineva pe plaja „mea”. Bungalowul meu aparţinea unei familii care locuia ceva mai departe. petrecută cu pescarii. să las să se limpezească tot ceea ce descoperisem. de asemenea. Singurii trecători erau pescarii pe care-i auzeam uneori pornind pe mare. ofrande de flori sau de mâncare aşezată pe frunze de bananier. Nu. imens. ascultând un înţelept balinez bătrân comentând sânii şi fesele lui Nicole Kidman! La ieşire din Ubud am luat-o la dreapta ca să ajung acasă. I-am însoţit o dată chiar dacă. unde închiriasem un bungalow. Şi nu mi-aş fi închipuit niciodată că. la cinci dimineaţa. blânzi. câţiva copii din sat veneau aici să se joace. dintr-odată. Eram destul de răscolit de ceea ce m-a ajutat să descopăr. am văzut răsăritul: soarele care se ridica încet la orizont dezvăluia un decor grandios. nevăzând nimic în întunericul unei nopţi fără lună. magic. mărginit de o plajă drăguţă dar sălbatică. După trei sferturi de oră. puse pe pământ. Dar pescarii îşi cunoşteau meseria şi.

ce plăcere să te vedem! îmi spuse ea. inteligent sau prost. interesant sau plictisitor. iubitule. Prăjea brochete de peşte deasupra unui grătar. În timp ce mă plimbam pe marginea apei. mintea mea rătăcitoare reveni la întâlnirea cu vindecătorul şi m-am gandit iar la tot ce mă ajutase să descopăr. . -Dar altfel se prăjeşte prea încet. Ajungând în apropierea bungalowului celor doi olandezi.din experienţele trăite personal. -Imediat. Mă întrebam ce-o putea determina pe o femeie să-şi ia în cârcă rolul de menajeră în secolul XXI. Viaţa mea ar fi avut o altă direcţie? Întrebările mele aveau drept răspuns zgomotul valurilor care se topeau sub picioarele mele. Pentru el probabil că era chiar normal ca o femeie să se ocupe de asta. Am mâncat câteva fructe în loc de mic dejun tardiv şi am pornit la o plimbare matinală în păduricea care se întindea în spatele plajei. Ultima dată când i-am întâlnit. să meargă unde vor şi să trăiască aşa cum vor. din contră.trase inconştient. Puteai crede în capacitatea ta de influenţă sau. Avea părul cenuşiu închis. Palmierii de pe margine erau perfect imobili: nici o adiere nu le clătina frunzele delicate. Aşadar. Claudia era o femeie blândă şi drăguţă. Aşa stăteau lucrurule şi gata. -Foloseşti prea mult cărbune de lemn. O spunea fără să-şi dea seama că e un reproş. Hans şi Claudia. imediat. noi oamenii am dezvoltat credinţe despre noi înşine sub influenţa persoanelor din anturajul nostru sau în urma concluziilor. Claudia făcea curăţenie în bungalow în timp ce Hans îşi citea cartea. o faţă aproape inexpresivă şi buze subţiri. Am ajuns la bungalowul meu pe înserat. care şedea pe o stâncă şi ţinea o carte pe genunchi. fără să mă mai gândesc la nimic. m-am dezbrăcat de pantaloni şi de tricou şi am alunecat în apa călduţă a mării. cu o faţă rotunjoară încadrată de bucle blonde. Dar până unde? Mă întrebam în ce fel îmi influenţaseră existenţa propriile-mi credinţe şi în ce aş fi crezut dacă s-ar fi întâmplat să întâlnesc alţi oameni. zărindu-mă. sub privirea binevoitoare a lunii care se năştea. să am alte experienţe de viaţă. Hans nu era un macho în sensul pe care ni-l închipuim. 6 M-am trezit după un somn deosebit de profund şi am descoperit că soarele era deja sus pe cer. -Încă nu-i gata prânzul? spuse Hans. moment ideal pentru o plimbare pe plajă. Cu siguranţă că problema nici măcar nu fusese dezbătută între ei. Julian. în singurătate. libere să se mişte cum vor. Am inotat îndelung. de vreo patruzeci de ani. Obişnuit să fac o baie în fiecare seară. în incapacitatea ta de a obţine ceva de la ceilalţi.din urmă să admir doar cu privirea aceste frumuseţi ale naturii. până unde mergeau aceste credinţe? Am văzut că te puteai crede frumos sau urât. le-am recunoscut vocile. asta-i risipă. mai târziu puteau să ne influenţeze viaţa. Admiţând asta. înspumând liniştea plajei goale. încercă ea să se justifice. Oare în ce alte domenii puteam dezvolta astfel de credinţe? Am înţeles că puteam crede într-o mulţime de lucruri. -Ia te uită. Pentru el era un fapt şi-atât. care. îi atrase Hans atenţia. M-am descaltat şi am plect imediat.

Îl aprobai. -Mergi să vizitezi galeriile? întrebă Hans. la miezul nopţii. să discut cu oamenii... fac o vizită unui. într-un anumit fel. Şi apoi. Eu voi fi oricum prin zonă. -Abia acum te-ai sculat? întrebă Hans. m-a ajutat chiar să mă regăsesc. Tot ceea ce nu-şi avea explicaţia într-o logică raţională era. -Nu. -Sala de ceremonii.? un fel de maestru spiritual. alături de piaţa mare. e mai rapid. -Lui Julian îi place să descopere cultura din interior. dar îmi place mai ales să simt ambianţa. Mergem la un concert al gamelanilor la Ubud. Perspectiva unei seri cu Hans nu mă încânta la culme dar doream să văd puii de broască ţestoasă. La ora nouăsprezece. o ciudăţenie a naturii. Noi am făcut deja două vizite în această dimineaţă: templul lui Tanah Lot şi muzeul Subak. spuse Hans. -Da.. la Ubud. să mă plimb prin sate. -Ţi-ar face plăcere să vii cu noi diseară? întrebă Claudia. Nu te interesează? -Ba da. -De acord. tu preferi să înţelegi cultura din cărţi. să le înţeleg cultura. ştii. Cu alte cuvinte. Daţi-mi adresa. da. câştigi timp. după părerea lui. -Ah. tocmai mi-am luat micul dejun. de ce? Ştiam că întrebarea lui era sinceră. tu. -M-a determinat să conştientizez anumite lucruri. -Dar. -Să te regăseşti? Tonul lui era amuzat şi contrariat în acelaşi timp. cel mult două nopţi. să încerc să mă pun în locul lor şi să văd ce simt. mulţumesc. Hans era tipul omului care ascultă cuvintele dar nu sesizează nici tonul vocii şi nici expresiile feţei celui care le pronunţă. spuse Claudia.-Bună ziua. iubitule. Şi. la biserică sau la cimitir sau de ce nu mai purtaţi un pantalon arhidemodat dar care se află încă în stare bună. vom merge să vedem broaştele ţestoase pe plaja de la Pemuteran. Hans ridică imperceptibil o sprânceană. Ubud era satul artiştilor şi găseai aici o mulţime de galerii. ce te face să crezi c-ai să te regăseşti la Ubud şi nu la New York sau la Amsterdam? Foarte nostim! Există într-adevăr oameni închişi ermetic în ceea ce priveşte dimensiunea spirituală a vieţii. -Vrei să împarţi un peşte cu noi? îmi propuse ea. -Nu. . apoi. simţeam că i-ar face mare plăcere Claudiei dacă aş accepta. Julian. -Da. oarecum. E drăguţ din partea ta că-mi propui aşa ceva. După aceea va fi prea târziu. aşa că vă găsesc acolo. Nici măcar nu sesiză ironia răspunsului meu. spuse Claudia. -Bună ziua. E perioada când ies puii din ouă. la Tanaban. Hans era tipul în stare să vă întrebe de ce mergeţi la film. -Foarte bine. Durează una. întări Hans.cum să zic. după masă. La ce bun să argumentez? Fiecare îşi are felul lui de a vedea lucrurile. -Am impresia că vizitezi puţine lucruri. felicitări. dacă eşti pierdut..

Multă seninătate. cam ciudat. Printre altele. aţi fost la videoclubul de la Kuta? Mă întrebă el. ambientul. nu-s chiar pierdut. Era sobru şi frumos totodată. Ne-am salutat şi mi-a spus că la ora asta nu putea să-mi acorde prea mult timp. Dar dacă deschizi un dicţionar . Am avut noroc.Dacă vă veţi . spuse Hans. Mă întrebam care ar fi putut fi „problema” lui. Julian. -Euh. am mărturisit eu. nu-ţi pierde speranţa: îţi rămâne biroul de obiecte pierdute şi regăsite de la Djakarta! -Pe diseară. e necesar să faceţi ceea ce vă cer. Simţeam că nu e răutăcios şi că nu vroia să mă rănească. M-am întors şi era în spatele meu. Mi se părea. dar fără cea mai mică urmă de reproş sau de autoritate: -Dacă vreţi cu-adevărat să vă călăuzesc pe drumul care vă va ajuta să evoluaţi în viaţă. totuşi. Şi mai ales. Timpul era suspendat. aproape în fiecare zi. să mă apropii de ei. Păcat. Bună treabă. -Iar tu. un pic ruşinat. -Ei. pace şi armonie răzbăteau din acest loc care începuse să-mi placă cu-adevărat. Mi-am reluat plimbarea gândindu-mă la Hans. Julian. -Eu mă întorc adesea în mare fiindca îmi face mare plăcere să înot printre peşti. lasă-l în pace pe Julian. timpul necesar să observ. spuse Claudia. fript pe grătar. Julian se reconectează cu originile sale regăsite în mare.vei vedea că verbul „a se regăsi” are mai multe sensuri. -Iubitule. Aici. înseamnă şi a te cunoaşte mai bine pentru a-ţi trăi viaţa mai în armonie cu cine eşti cu-adevărat. doar dacă nu refuzaţi şi renunţaţi astfel la tot. pe diseară.nu. Poftă bună. Sunt atât de puţin sălbatici încât aproape că poţi să-i atingi. Am avut. Traseul mi s-a părut mai simplu de data asta. m-am pregăti în grabă şi am sărit în maşină. -Căutare plăcută. spuse Claudia. era timp frumos şi apa era limpede. -Nu te supăra. Mă aşteptam să mă întrebe la ce foloseşte.. Mi-a spus. mai liniştit şi mai pe-ndelete. -Şi noi am făcut baie în prima zi. Într-o oră am văzut esenţialul din ceea ce era de văzut. îţi lăsai la uşă numeroase din preocupările obişnuite. Simţeam că într-un asemenea spaţiu puteai să te desprinzi de o mulţime de lucruri.-Ei. mai faci baie în mare ca de obicei? -Da. am minţit .în treacăt fie spus s-ar putea să-ţi placă să-l citeşti căci i-ai putea suporta nivelul emoţional . şi-acum vă las să vă savuraţi micul dejun. Ei. Aveam impresia că aş fi putut rămâne în acest loc ani de zile fără să îmbătrânesc cu un rid măcar! Nu l-am văzut venind. de data asta. Era doar complet închis spre anumite lucruri. şi am ajuns în faţa casei maestrului Samtyang pe la mijlocul dupăamiezii. -Omul se trage din peşti. 7 Aceeaşi tânără m-a primit politicos şi m-a condus direct în căsuţa în care fusesem primit în ajun. Am ajuns la bungalow.. -Nu mă supăr. te pregăteşti să mănânci pe unul din descendenţii strămoşilor tăi.

numeroase informaţii privind locul. norii care alunecă pe cer. tare mă îndoiam că are dreptate în ce o privea. sunt mai degrabă un raţional.. -Vă este teamă că vă pierdeţi iluziile. Şi apoi. Aveam de ales din moment ce doream să continui relaţia noastră? -Spuneţi-mi de ce nu v-aţi dus la Kuta? -Euh.mulţumi doar să vă bazaţi pe ceea ce spun eu şi să mă ascultaţi. -Adică? -De exemplu. desenele. arbuştii şi plantele prevăzute cu mii de frunze care se agită într-un anumit fel în bătaia vântului. în ajun. -. Pe un ton binevoitor. culorile nu sunt omogene. E firesc: cuprinde miliarde de informaţii iar d-voastră nu le-aţi captat pe toate. Până în străfundul sufletului. privire. Aţi perceput doar o parte din realitate.. -E normal. Şi cu toate astea nu simţeam nici un fel de intruziune. îmi spuse: -Dacă-i minţiţi pe ceilalţi. Mai sunt apoi o multitudine de informaţii privind lumina ambiantă. bazată pe credinţele lor. de acord. -Dar de ce nu ne dăm seama că ceea ce credem nu este realitatea? -Amintiţi-vă că ceea ce credem devine realitatea noastră. deşi sunt un visător.de fapt am fost cam obosit aseară si-am avut nevoie să mă odihnesc. copacii.? -Ce-aţi fi putut pierde mergând acolo? Cum se făcea că punea tocmai întrebarea care atingea exact locul unde mă durea? După un timp. ştiţi. amplasarea pereţilor şi a stâlpilor de la „campanurile” pe care le vedeţi. mişcări. spusei. -De ce anume vă temeţi? Din vocea lui răzbătea multă blândeţe iar ochii lui se uitau fix într-ai mei. e un pic prea filozofic pentru mine. Nu caută adevărul ci doresc mai degrabă o anumită formă de echilibru şi ajung asfel să-şi construiască o lume aproape coerentă. Dacă v-aş cere să închideţi ochii şi să vă astupaţi urechile iar apoi să-mi descrieţi cu precizie realitatea care vă înconjoară. de ce să refuzi adevărul? -Probabil. Acest om citea în mine ca într-o carte deschisă. din punct de vedere vizual. -Poftim? Eram descumpănit. obiectele. Doar corpul meu vă trimite mii de informaţii privitoare la postură. La acestea se adaugă mobilierul. Sunteţi gata să vă asumaţi acest demers? -Da.. n-aţi putea să descrieţi totul. Era ciudat dar adevărat! Cu atât mai ciudat cu cât. Şi atunci. Fiecare din aceste lucruri este alcătuit din diverse materiale.. expresia . Asta le dă o stare de siguranţă şi ei se agaţă de ea în mod inconştient. umbrele. -Nu sunt sigur că vă pot urmări întru totul. Doar că mă simţeam descoperit. Fiinţele umane sunt foarte ataşate de tot ce cred. cerul. Pentru mine realitatea înseamnă realitatea! -De fapt. nu se va întâmpla mare lucru. măcar nu vă minţiţi pe d-voastră înşivă. m-am auzit răspunzându-i: -Cred că doream să-mi păstrez intactă admiraţia pentru actriţa mea preferată. Materialele nu sunt uniforme. e foarte simplu.

.poate că aş fi atent la grinda asta care rezistă. cu.feţei. în fundul sufletului. pe altele nu. auzim.. în mod inconştient. -OK. senzaţiile pe care le avem atunci când părţi ale corpului nostru vin în contact cu solul. -Pentru mine e cam abstract ceea ce-mi spuneţi. un exemplu mai caricatural pentru a simplifica. desigur. multiplele inflexiuni ale vocii mele. se schimbă de la o secundă la alta. OK.. tonalitatea. etc. Fiecare ar face o selecţie diferită. -Am să vă dau un esemplu. cu iarba. -Să ne imaginăm că sunteţi. Şi aş mai încerca să descopăr eventuale incoerenţe în ceea ce spuneţi.îmi închipui că aş începe prin a mă îndoi un pic de d-voastră căci. Sunt prea multe şi mintea d-voastră face o selecţie. n-am avea două liste identice. convins că lumea este periculoasă şi că trebuie să vă feriţi şi să vă protejaţi de ea. care. -Dacă această credinţă este înscrisă în subconştient şi a devenit convingere. Dacă am cere mai multor persoane să facă acest exerciţiu şi să descrie ce-au observat din mediul înconjurător. Recunosc. -Şi asta. -Dar ceea ce e cu-adevărat interesant e faptul că această „triere” nu este aceeaşi pentru dvoastră cu cea pe care o fac eu. că lumea este periculoasă? -Păi. -Cum aşa? -Această selecţie este specifică fiecăruia şi depinde în special de convingerile sale. n-aş fi fost capabil să transmit toate aceste informaţii. umiditatea. -De acord. de ceea ce crede despre lume în general. Pe unele le captaţi. . Şi asta nu e tot: suntem copleşiţi şi de informaţiile olfactive sau de cele care se referă la simţul pipăitului: temperatura aerului. l-am întrerupt eu.să vedem. zumzăitul insectelor.. apropiate sau îndepărtate. adică să filtrăm ceea ce vedem. dintr-un motiv foarte simplu: nu sunteţi conştient de toate aceste informaţii.. atunci înspre ce se va îndrepta atenţia d-voastră în acest moment? Ce fel de informaţii veţi capta dacă credeţi.. fâlfâitul aripilor lor în zbor. n-aş scăpa din ochi poarta grădinii ca să mă asigur că rămâne deschisă şi că voi putea să plec fără probleme dacă ar apărea ceva neprevăzut.. Şi toate astea nu cuprind decât informaţii vizuale! La acestea trebuie să adăugăm informaţiile auditive: zgomotele diverse şi variate. foşnetul frunzelor în bătaia vântului.. pe scurt. în definitiv. -Da. Apoi. cântecul păsărilor. de viziunea lui asupra vieţii. ca să ştiu dacă mă pot încrede în d-voastră sau nu. să înţeleg ce se poate ascunde în spatele cuvintelor d-voastră binevoitoare şi politicoase. Asta ar fi credinţa d-voastră. toate.să vedem. de acord? -De acord. -OK.. cu ochii închişi şi cu urechile astupate.. nu vă cunosc! Cred că aş urmări mai ales expresia feţei ca să încerc să vă citesc gândurile. -Iar această selecţie nu este făcută la întâmplare. înţelegem sau simţim..nu ştiu. m-aţi convins. -Da? -Iar credinţele noastre ne vor face să filtrăm realitatea.. foşnetul hainelor noastre atunci când suntem în mişcare. Oare ce-ar mai fi. ritmul cuvintelor mele. mirosuri care-şi schimbă intensitatea în funcţie de curenţii de aer. mirosurile diferitelor plante care ne înconjoară. volumul. E adevărat.

Iar asta vă va întări convingerile. Tot credinţele sunt cele care vor determina cum interpretăm realitatea. Convingerile voastre sunt cele care vă vor „ajuta” să le daţi o interpretare: un zâmbet va fi perceput ca un semn de prietenie. din contră. Ceea ce credem despre realitate. despre mediul înconjurător acţionează ca un filtru. -Aşa-i. Iar dacă vi s-ar cere să descrieţi situaţia. că oamenii sunt drăguţi. cu atât mai mult cu cât lucrurile nu se opresc aici. -E logic. -Fără-ndoială. -Doar că lucrurile nu se opresc aici. Într-adevăr. -Încep să înţeleg acum din ce cauză spuneaţi că ceea ce credem devine realitatea noastră. prin puterea Sfântului Duh şi care mi-ar putea cădea în cap.. Încercaţi să simţiţi că această credinţă este profund înrădăcinată în sufletul d-voastră. cinstiţi şi de încredere şi că viaţa oferă nenumărate plăceri de care trebuie profitat. de politeţe. Spre ce anume s-ar îndrepta atenţia d-voastră în această situaţie şi ce-aţi putea descrie. O privire insistentă poate reprezenta o dovadă de interes sau. Şi fiecare va fi convins de veridicitatea interpretării sale. cu ochii închişi şi urechile astupate? -Cred că aş vorbi de plante. Ceea ce credeţi despre lume vă determină să daţi un sens la tot ceea ce este ambiguu sau nesigur. Tot ceea ce exprimă ele precum şi gesturile pe care le fac poate fi interpretat in diverse feluri. Şi în aşa măsură încât ajung să le întărească. ca o dorinţă de destabilizare. la gândul că prezenţa ei mă asigură de faptul că nu mai sunt insecte căţărătoare prin preajmă. care sunt într-adevăr foarte frumoase. de vântul acesta plăcut care face suportabilă căldura. Cred că aş vorbi şi de şopârlă. . acest fapt vă face să adoptaţi anumite comportamente care vor influenţa comportamentul celorlalţi într-un sens care. Şi apoi aş descrie faţa senină a acestui om simpatic care mă face să descopăr o mulţime de lucruri interesante fără să-mi ceară măcar un leu pentru asta! -Exact. de dispreţ sau de superioritate. de bunăvoinţă. se complică lucrurile. Atenţia v-ar fi atrasă de riscurile posibile care pot exista în orice situaţie. poate fi interpretat ca o ameninţare. M-aş feri de acest gen de reptile. -E infernală chestia asta! -Când credeţi un lucru. -S-o interpretăm? -Aminteaţi mai înainte de trăsăturile feţei mele. în cele din urmă. de seducţie sau ca un semn de ironie. vă va întări convingerile. Aş mai remarca faptul că această rogojină este uzată şi că m-aş putea zgâria dacă n-aş fi atent. încă o dată. Astfel cercul este închis: dacă credem că lumea este periculoasă ne vom îndrepta efectiv atenţia asupra tuturor pericolelor reale sau potenţiale şi vom avea din ce în ce mai mult impresia că trăim într-o lume periculoasă. vă vor veni în minte. -Da. ca nişte ochelari selectivi care ne fac să vedem doar detaliile care converg spre credinţele noastre. -Ouh.. Şi aş trage din când în când cu ochiul la şopârla pe care o aud plimbându-se printre grinzi căci mi-ar fi teamă că vine şi mă muşcă. -Acum imaginaţi-vă că aveţi o credinţă diametral opusă şi anume că lumea este prietenoasă. O dată în plus. aceste elemente.pare-se. mai cu seamă.

În asta constă puterea lui. cei care cred că trebuie. mă vedeam strigând. iar faţa d-voastră va fi. da. într-un megafon care să-mi amplifice vocea. decât fructul credinţelor sale. despre aproape totul. fără să ne dăm seama. credeţi-mă. sub imperiul credinţelor d-voastră.Veţi avea. despre relaţiile noastre cu ceilalţi. în ce domenii se manifestă? Până unde se întind? -Am dezvoltat. veţi fi relaxat.. Mă vedeam străbătând planeta la volanul unei camionete ca acelea care fac publicitate trupelor de circ în turneu. Aşa stau lucrurile. Ghiciţi cum veţi interpreta asta. chiar dacă. Cum vă veţi comporta când veţi întâlni oameni noi. E o adevărată nebunie. îi deplâng. acest lucru e firesc. nu prea amabilă. În cele din urmă. -E teribil. E adevărat că eram şocat şi consternat. -În acest caz. propriilor lor convingeri. credinţe despre noi. asta-i va face şi pe ei să se deschidă. dezagreabili. trebuie neapărat să încetaţi să mai credeţi ceea ce credeţi. Nu veţi avea nevoie s-o spuneţi. -Cu siguranţă. -Exact! Doar că d-voastră veţi observa reacţia lor. e evident. -Da. Cum se vor comporta ele faţă de d-voastră? -Păi . ca să-i reiau termenul. pentru că.-E simplu. Şi atunci circul meu ar avea uşi capitonate. Şi de data asta convingerile d-voastră se vor întări. să fie bănuitori în raport cu ceilalţi. bineînţeles. -Evident că-mi voi spune că am dreptate să nu mă încred în oameni. Ghiceam la el o oarecare satisfacţie. despre lumea care ne înconjoară. oamenii sunt simpatici. necunoscuţi? -Voi rămâne în gardă. -Şi astfel. veţi zâmbi.. Îşi dădea seama că începeam să înţeleg forţa şi vastitatea acestei teorii. propriilor lor „credinţe”. Şi. fiecare îşi crează propria-i realitate care nu este. Aş fi vrut să strig în gura mare lumii întregi. vă veţi comporta într-o manieră foarte deschisă cu oamenii. veţi simţi că sunt închise. vor simţi crisparea. -Dar aceste persoane care vă întâlnesc pentru prima dată vor percepe asta. găsesc firesc să întâlnească oameni închişi.. că toată lumea este simpatică.” Nici trei zile n-ar trebui ca să mă prindă oamenii în alb şi să-mi aplice o cămaşă de forţă. Nicicând nu vă veţi spune în mod conştient: „E exact aşa cum credeam. Aveam sentimentul că fiinţele umane erau victimele propriilor lor idei. -E cumplit. foarte probabil. noi toţi. în mod inconştient. Vă produceţi singuri suferinţă. destul de închisă. dovada că lumea este într-adevăr simpatică. credinţele d-voastră se vor întări. pe de altă parte. oarecum ciudate cu d-voastră. să fie relaxaţi în prezenţa d-voastră. de fapt.sunt într-adevăr şanse ca şi ele să rămână în gardă şi să nu se deschidă spre mine. un lucru totuşi aş vrea să mai ştiu: aceste credinţe pe care le avem. să le spun că-şi otrăvesc viaţa din cauza unor credinţe care nici măcar nu erau realitatea. despre ceilalţi. Dar trebuie să înţelegem că tot acest proces este inconştient. Şi tot la fel. Halucinant! -Acest ultim cuvânt este foarte bine ales. pentru d-voastră. să le explic oamenilor că trebuie să înceteze să mai creadă în toate tîmpeniile. la evoluţia noastră profesională şi la .. în fiecare localitate: ”Doamnelor şi domnilor. în sufletul d-voastră. -Bun. de la felul în care ne-am dus la bun sfârşit studiile până la educaţia copiilor noştri. Să rămânem la acelaşi studiu de caz: sunteţi convins că lumea este periculoasă. cu orice preţ.”Nu. că nu putem avea încredere în oameni. Dar asta poate funcţiona şi în sens invers: dacă sunteţi convins. oamenii sunt simpatici.

n-au dreptul să scoată pe piaţă un medicament nou fără să dovedească ştiinţific că e mai eficace decât un placebo. v-aţi irosi într-o oarecare măsură viaţa dar adevărul e că. toate calităţile posibile. aţi fi poate mai protejat decât cel care crede că totul e perfect în cea mai perfectă dintre lumi.. dar mai întâi. o inteligenţă perfectă. ţineţi minte că totul e posibil. nu? De altfel. are totuşi. -Da. nu-i aşa? -Nu. Fiecare credinţă are tendinţa să producă în acelaşi timp atât efecte pozitive cât şi efecte limitante. trebuie să recunosc că anumite credinţe induc mai multe efecte pozitive decât altele.. în schimb. am să vă dau câteva sarcini individuale: vă voi încredinţa două misiuni pe care le veţi îndeplini după şedinţa noastră. până la următoarea întâlnire. un simţ relaţional dezvoltat. -A doua misiune constă în nişte cercetări de făcut. în sfârşit. Nimeni nu foloseşte aceste cifre. hobby-urile. -A propos. un fizic de vis. mi se pare că avem mai degrabă interesul să credem că lumea e prietenoasă. Pe de altă parte. Nu putem să judecăm credinţele. -Păi da. -D-voastră le cunoaşteţi? -Desigur. nu văd în ce măsură credinţa că lumea este periculoasă poate avea efecte pozitive. Singurul lucru pe care-l putem afirma despre ele e că nu sunt realitatea. Apoi notaţi şi-mi aduceţi totul. e înţelegerea efectelor pe care le produc. Procedaţi ca şi când aţi avea toate diplomele din lume. -De aceea mi se pare important să conştientizăm ceea ce credem. adică decât o substanţă inactivă. -Foarte bine. Le veţi găsi. Asta ne-ar putea ajuta să înţelegem multe din situaţiile de viaţă pe care le trăim. Ele sunt nenumărate şi ne guvernează viaţa. -Prima constă în a visa cu ochii deschişi. -Dar unde o să găsesc aşa ceva? -În SUA. Fiecare dintre noi poartă în el o constelaţie de credinţe. -Cercetări? -Aş vrea să găsiţi rezultatele cercetărilor ştiinţifice făcute în SUA asupra efectelor placebo. -Ba da. -Iar unele sunt pozitive iar altele negative. -De acord. nu tocmai. să descoperim care sunt efectele lor asupra vieţii noastre. ieri mi-aţi spus că vom discuta despre ceea ce mă împiedică să fiu fericit. Imaginaţi-vă că nu există nici o limită la ceea ce sunteţi capabil să realizaţi. apoi să ne dăm seama că nu sunt decât credinţe şi. -Veţi visa că sunteţi într-o lume în care totul este posibil. o asemenea credinţă v-ar face să vă protejaţi în mod excesiv.. . -Da. -Asta cred că-s în stare să fac asta. Dar ceea ce e mai interesant. Ştiu că anumite laboratoare au publicat aceste rezultate. Asta ne furnizează indirect cifre precise despre efectul placebo.tot ce vreţi. dacă într-o zi aţi fi pus în faţa unui pericol real. -Simt că-mi va plăcea acest vis. Desigur.. tot ce faceţi: profesia. toate laboratoarele farmaceutice fac asemenea cercetări pentru că sunt obligaţi. Apoi le vom discuta. -Apoi imaginaţi-vă cum arată viaţa d-voastră în acest cadru.relaţiile conjugale. vacanţele. Şi totuşi eu le consider demne de interes.

de senin. chiar şi când. Ca şi cu vremea: nimeni nu încerca să ştie cum e vremea. va fi suficient. spunea lucruri care nu erau ceea ce aş fi vrut să aud. Timpul pe care-l voi putea consacra întâlnirii noastre. Balinezii acceptau ce le dădea Dumnezeu fără să-şi pună întrebări. Când am început să visez. s-ar putea să vă îndoiţi de cifrele pe care vi le voi da. Am intrat în restaurantul-terasă. uneori. Miresme de tămâie se ridicau de pe terasa unui restaurant. . Haideţi! Am încredere în d-voastră. ştiu că nu veţi pierde ocazia s-o faceţi. şi-a „completat” înţelepciunea cu cercetările occidentale. -Dacă vă spun eu. să fii profesor era ceva nobil şi valorizant dar mă săturasem să predau o materie pe care copiii n-o apreciau. mi-aş schimba profesia. pentru că vă cunosc un pic. ceva ce nu trebuia. -Dar unde voi găsi aceste informaţii? Nu stau la hotel. m-am instalat sub un copac şi am comandat un peşte prăjit. mă întrebam cum poate omul ăsta să rămână atât de calm. zâmbind. Balinezii folosesc des tămâia ca să alunge ţânţarii. N-am nici o posibilitate să ajung la un internet şi n-am văzut nici un internet-cafe pe Insulă. Mai aveam o oră până la concert. aşa că nu mai avem prea multe ocazii să ne întâlnim. Bali era singurul loc de pe pământ unde nu mă uitam la ceas din jumate-n jumate de oră. la Ubud. Puteai vedea adesea beţişoare fumegând în grădini sau la intrarea în case. torţele împlântate în iarbă răspândeau o lumină caldă şi blândă. dar mai târziu. de ce-mi cereţi să le caut? Am câştiga mult timp vorbind despre asta chiar acum. cu o privire atât de binevoitoare.Şi apoi. Şi nu conteneam să mă mir de cunoştinţele sale „occidentale” care contrastau cu personajul.. Aveam nevoie de un răstimp ca să mă pun în pielea cuiva care putea să-şi permită orice şi să-mi imaginez cum ar arăta atunci viaţa mea. Mă întrebam dacă n-am mai spus cumva. Era într-adevăr o fiinţă imprevizibilă. primul lucru care mi-a venit în minte a fost că. dar nu văd diferenţa. ba chiar îi plictisea de moarte. Şi. Soarele apunea devreme la tropice şi se înnoptase deja când am parcat aproape de piaţă. Aceste mirosuri contribuiau la crearea unei ambianţe învâluitoare. deosebită de ceilalţi.-Păi atunci. Ciudat! Începeam să cunosc drumul şi am ajuns repede la Ubud. Lumânările de pe mese. Nu faci aşa ceva în fiecare zi. fiecare zi dăruia şi ploaie şi soare. Azi le acumulam! -Mai ales. Aşa era. Poate nu chiar acum... În ce mă priveşte. dacă totul era posibil. Aş fi jurat că nu şi-a părăsit niciodată satul natal şi mi-era greu să-mi închipui că bătrânul ăsta. -Scuzaţi-mă. -Pentru că nu-i acelaşi lucru să asculţi pe cineva care vă transmite informaţii sau să le cauţi la sursă. Desigur. mai degrabă aş fi remarcat ce nu merge în viaţa mea decât să mă gândesc cuadevărat la cum aş fi vrut să fie.. de la capătul lumii. atunci când veţi veni. M-am gândit iar la ce-mi ceruse înţeleptul: să visez la o viaţă ideală în care aş fi fericit. Ştiţi. Îndreptându-mă spre maşină. să nu vă băgaţi în cap ideea că aveţi nevoie de mine. Oricum. eu plec sâmbătă. -O ultimă precizare: la ce oră să vin mâine ca să fiţi total disponibil. nu evoluăm doar ascultând pe cineva vorbind ci acţionând şi trăind noi înşine experienţe de viaţă. noaptea. -Cel care se lasă învins de primul obstacol întâlnit în cale nu va ajunge departe. să aveţi timp ? M-a privit câteva clipe. Aici timpul nu conta.

Nu mai suportam să mă aflu între ciocan şi nicovală.. Îmi voi invita. Mă întrebam unde aş putea avea acces la un internet. -Poftim? -Doriţi lămâie sau sos cu condimente? -Lămâie. Mai presus de orice. lungit într-un şezlong la umbra unui tei. să-mi schimb meseria şi să mă realizez într-un domeniu artistic. dintotdeauna. în timp ce focul pâlpâie în şemineu. între cerinţele conducerii şcolii şi cele „de pe teren”. aş avea alături o femeie pe care să o iubesc şi care să mă iubească. Peştele stătea lungit. voi încerca mâine. seara. Aveam nevoie de aer proaspăt. mi-aş putea permite o casă. mi-ar fi lăsat un gust amar căci ar fi adus la lumină conştienţa decalajului imens între realitatea în care trăiam şi visul a ceea ce ar putea fi viaţa mea. Desigur într-un hotel. în salonul cel mare. domnule. apreciat pentru talentul meu. mi-aş putea dubla sau chiar tripla salariul de profesor. Cât mi-am dorit eu. Şi. în sfârşit. Voi fi. din când în când. Chiar şi fotografiile de nuntă mă atrăgeau. întreg. Cu toate astea. Visam să-mi fac o meserie din ceea ce mă pasiona. luate pe viu. Dacă totul ar fi posibil mi-aş face propriul meu studio – un studio specializat în fotografii instantanee. dacă aş fi închis-o. aş fi putut să le trezesc interesul dar eram nevoit să aplic programa oficială şi să respect metodele pedagogice obişnuite – metode complet inadaptate elevilor de azi. voi interpreta nocturnele lui Chopin. O poartă pe care. Dar riscam să fiu refuzat. Aş avea o grădină şi aş citi în week-end.total divergente. Fotografiile mele ar reda poveşti de viaţă. atitudinea celor divorţaţi care-şi spun că tinerii căsătoriţi cred în Moş Crăciun. ar sugera ce spune şi ce gândeşte fiecare. dacă aş fi procedat altfel. Da. M-aş culca în iarbă să-mi fac siesta. nelocuind acolo. şi pasiunea mea era fotografia. Găsesc eu un tertip şi mă descurc. mulţumesc. învăluit de parfumul florilor. destul de luxos ca să aibă aşa ceva. prietenii şi voi cânta pentru ei. toată viaţa lor. Fericirea mea va fi contagioasă. ar fi super! Aş avea tarife rezonabile ca să-mi pot oferi serviciile unui public cât mai numeros. Studioul meu va avea succes şi va fi celebru. în farfuria mea şi mi se părea că mă priveşte. -Peştele d-voastră. Incepusem să mă învinovăţesc că visez la fericire în timp ce el murise pentru mine. Îmi rămânea de îndeplinit cealaltă misiune pe care mi-o încredinţase. Aproape că-mi era ciudă pe vindecător că-mi întredeschisese o poartă spre ceea ce ar fi putut fi viaţa mea. Şi. să cânt la un instrument! De data asta o voi face! Şi apoi. Revistele se vor interesa de munca mea şi-mi vor publica o parte din fotografii. O casă construită după un proiect făcut de mine. cu o privire. O fotografie sugestivă e mai elocventă decât un discurs elaborat. să retrăiască ambianţa acelei zile mari şi să resimtă emoţiile de atunci. Bun. să poată. N-aveam nevoie să devin miliardar ca să fiu fericit nici să fiu rockstar sau om politic renumit. Eram surprins să constat că visul meu nu era lipsit de măsură. desigur că. ca să surprind atitudini şi expresii care să reprezinte persoana. privirea surorii care se întreabă când îi va veni şi ei rândul. în portrete care dezvăluiau personalitatea oamenilor.Ştiam. îmi plăcea să surprind expresiile feţelor. . emoţiile şi stările lor sufleteşti. temerile şi speranţele bunicilor.. Aş învăţa să cânt la pian. ar oglindi emoţiile părinţilor. Şi totuşi acest vis simplu şi fericirea pe care o conţinea mi se păreau inaccesibile. Aş vrea să imortalizez fericirea oamenilor pentru ca. în sfârşit. bineînţeles.

elegante. Paşii lor erau delicaţi. puteţi merge pe plajă dacă respectaţi regulile: să nu vă apropiaţi la mai puţin de doi metri de broaştele adulte. Le priveam muţi de uimire. el îşi păstrase mintea-ntreagă. Din fericire urmăream doar maşina olandezilor. Fiecare mişcare dezvăluia o feminitate şi o graţie incredibile. Era foarte emoţionant. Normal: de ce să-ţi acorzi un moment de plăcere? Pierzi mai puţin timp mâncând pe apucate şi costă mai puţin. cu costumele lor bogate şi viu colorate. fără să mă gândesc la traseu. -Concertul va începe în curând. 9 Greu de condus noaptea după un asemenea concert. spuse Hans. -Bună seara. fenomen care l-ar fi interesat foarte tare pe raţionalul ei bărbat. Mâinile jucau un rol crucial în dansul lor: gesturi line. ai murit degeaba! Afară. Îmi pare rău. Mireasma de tămâie ne vrăjea. Se pregăteau să împlinească cel mai frumos act de pe pământ – naşterea puilor – într-o linişte pioasă. am regăsit ambianţa relaxată a străzii. pe aceeaşi plajă. Nici un om de ştiinţă nu putea explica asta. Eram transpus într-o stare hipnotică şi nu ştiu cât timp trecuse până când au apărut dansatoarele. Am dat peste Hans şi Claudia care mâncau în picioare şi în grabă un sandwich. răspândite pe plajă: ţestoase de un metru lungime. lăsându-mi farfuria pe jumătate plină. Era aproape de miezul nopţii când am ajuns pe plaja din Pemuteran. câte temple aţi vizitat azi? -Să zicem că ne-am rentabilizat bine ziua. Doar Hans se uita din când în când la ceas. Mi s-a tăiat pofta de mâncare. aproape plin. am venit să vedem ţestoasele. Publicul era ca hipnotizat şi îl simţeam vibrând în armonie cu dansatoarele. acum mai bine de 50 de ani. în faţa sălii de ceremonii. întunecoase. -Bună seara la amândoi! Ei. Sala de ceremonii era. de fapt. Un funcţionar controla accesul pe plajă. . -Bună seara.Peştele nu părea să-mi aprobe ideea. cântărind fiecare 100-120 de kilograme. precise. fără greş. Apropiindu-ne. Ştiam că pot să mă încred în Hans. Călătoriseră apoi zeci de mii de kilometri şi reveneau să dea viaţă în exact acelaşi loc după o jumătate de secol. bătrâne. În beznă. Lumina palidă a lunii ni le dezvăluia din când în când. Când începu concertul. Aveam impresia că o să intre în levitaţie. un amfiteatru în aer liber. -Am înţeles. anunţă Claudia. puncte luminoase dezvăluiau prezenţa unor persoane. de un rafinament aparte. plin de reproşuri. Julian! spuseră amândoi în cor. Pe scurt: mai raţional! -Bună seara. Luminile de pe scenă mi se învârteau în cap în timp ce fiecare celulă îmi vibra în ritmul instrumentelor de percuţie. Continua să mă privească. am început să distingem mase voluminoase. amploarea sunetului care se înălţa din amfiteatru era asurzitoare apoi am sesizat un fel de coerenţă de ansamblu. Aceste ţestoase se născuseră aici. Pentru nimic în lume nu le-am fi tulburat liniştea. să nu vorbiţi tare şi să rămâneţi în partea dinspre insulă – nu puteţi merge pe spaţiul care desparte ţestoasele de mare. am cerut nota de plată. Miresme de tămâie se răspândeau şi învăluiau publicul. spuse Hans. Claudia era transpusă total.

Trebuie întotdeauna să mergi drept înainte. fără să ezite. abia ieşiţi din ou. ai pierdut. iarba. vârsta să dea viaţă? 10 Am ajuns cu bine pe plaja mea. apoi mi-am împlinit ritualul – baia de noapte în mare – întrebându-mă cum s-ar desfăşura viaţa mea dacă aş fi un pui de ţestoasă. Mă întrebam dacă şi broaştele aveau concepţii despre viaţă sau dacă. doar unul va supravieţui. hotelul cel mai apropiat şi am sărit în maşină.Priveam aceşti pui de ţestoasă îndreptându-se cu seninătate spre elementul lor natural Câţi vor supravieţui şi vor reveni aici peste 50 de ani. Am aflat că cea mai mare parte din ei urma să moară în următoarele ore. îndreptându-se spre mare. spre ţintă. Pe peluza delimitată de pietriş am văzut doi angajaţi. În ce-l priveşte pe Hans. După o noapte scurtă. o cositoare electrică era exclusă: ar fi tulburat liniştea turiştilor. când vor fi atins. impus de soţul ei: trăsese un număr necâştigător. cei câţiva metri care îi despărţeau de apă.Era extraordinar: în doar câteva cuvinte fiecare îşi rezumase viziunea despre viaţă. absenţa acestora le permitea.. cu ochii holbaţi şi cu inimile pline de duioşie. m-am trezit destul de devreme. să trăiască mai în armonie cu ele însele. mă întrebam dacă expresia „devorat de îndoială” n-ar fi avut un sens deosebit în acest context. devoraţi de diverşi prădători. străbăteam aleea parcului unuia dintre cele mai frumoase hoteluri din lume. la rândul lor. lenevesc. îi întoarse vorba soţul ei. am rămas blocat apoi mi-am reluat drumul încercând să iau o poziţie firească şi să arborez indiferenţa omului obişnuit cu asemenea . în ghidul meu. prin natura mea pradă ezitărilor. O clipă. Cei care reuşeau să ajungă în largul oceanului vor avea mai multe şanse să scape cu viaţă. Urcai şovăitor pe aleea mărginită de tufe bogate de flori.. sperând să fac cât mai puţin zgomot şi parcai cât mai departe de recepţie. Am găsit. mor. în cele din urmă. După 20 de minute. Când ai pierdut. -Viaţa e o cursă continuă. printre care rechinii. -Viaţa e o loterie. Eram uluit atât de ceea ce văzusem cât şi de ceea ce auzeam. ca să-l pot vedea cât mai repede. Străbăteau.Din punct de vedere statistic.! Aşteptarăm aproape 3 ore până când. spuse Claudia cu o urmă de ciudă (sau de revoltă?) în glas. Maşina mea de-nchiriat contrasta fragrant cu ambianţa. nu mai e nimic de făcut. purtătoare ale unei înţelepciuni necunoscute. nu ajută la nimic dacă vrei să le schimbi.Priveam ţestoasele acestea tăcute. contrast accentuat de murdăria care se depusese pe ea după 15 zile de hurducături pe străzile prăfuite din insulă. Fiind. am vazut bebeluşii de ţestoasă. înghiţindu-mi saliva. conştiincios... păstrătoare ale unui secret milenar. Lucrurile sunt cum sunt. Doar cei mai rapizi reuşesc. Cei care amână. zboară din floare-n floare sau îşi permit momente de plăcere. dintre toţi bebeluşii de ţestoasă care se născuseră în noaptea aceea. Vroiam să am timp să adun informaţiile pe care mi le ceruse vindecătorul. acum înţelegeam mai bine obsesia lui pentru acţiune şi incapacitatea de a-şi acorda momente de destindere. din contră. Înţelegeam acum de ce Claudia îşi accepta rolul de menajeră. Tăiau. Aici. De ce reveneau aici? Cum au memorat acest loc? Cum au reuşit să se orienteze de-a lungul şi de-a latul oceanelor ca să ajungă exact la locul naşterii lor? Ce înţeles avea acest act? Câte întrebări fără răspuns. în genunchi. în iarbă.

afabil şi zâmbitor.”Arătaţi in formă maximă azi. -Locuiţi la hotel. Nimic nu era de adăugat sau de înlăturat! În drum spre recepţie. era necesar ca bolnavii care l-au folosit să prezinte rezultate mai bune decât cele constatate la grupul pacienţilor care luaseră placebo. Aceşti pacienţi nu ştiau că li se prescrisese un placebo: credeau că e un medicament menit să le vindece boala. aşezate în scară. vindecătorul: laboratoarele farmaceutice recrutau pacienţi voluntari care aveau o anumită boală. Sala elegantă unde se afla calculatorul era la fel de mare cât tot apartamentul în care locuiam. Am fost întâmpinat de un bărbat distins. Câţiva cocotieri şi alţi arbori tropicali completau frumuseţea şi perfecţiunea peisajului. arătând un alt hotel de lux din zonă. vă rog. Era de-ajuns doar să creadă acest lucru. Oricum. sunt la „Legian”. domnule Smith?”. Ceea ce am citit confirma ce-mi spusese. Apoi am dat peste cifra care m-a lăsat mut de uimire. Am descoperit astfel că placebo aveau un anumit impact asupra bolilor. domnule. mi-era din ce în ce mai greu să mă simt în largul meu în acest loc. Aceşti bolnavi înghiţiseră . eram convins că nu va refuza un occidental. Cercetătorii măsurau apoi rezultatele obţinute la fiecare din cele două grupe de pacienţi. Salariaţii învăţau pe de rost numele acestora:”Ce mai faceţi. adică o substanţă total inactivă care avea aspectul medicamentului în cauză.locuri. Ca să poată demonstra eficacitatea medicamentului lor. Un placebo era la fel de eficace ca şi morfina în 54 la sută din cazuri! Pacienţii aveau dureri. domnule? De ce mă mai întreba? Ştia clar că nu. marea. Am rămas cu gura căscată în faţa ecranului. Am continuat să cercetez o mulţime de cifre similare despre diferite boli. -Urmaţi-mă. îmbrăcat într-o livrea ecru. Aflasem din ghid că hotelul folosea 200 de persoane care să se ocupe de 70 de turişti. Singura contribuţie era deci cea psihologică: bolnavii credeau că era un medicament care urma să-i vindece. am fi întinat această perfecţiune. de aceeaşi culoare ca şi apa din ele. aş vrea să caut nişte informaţii pe internet. Un şir de trei piscine. doamnă Greene. nu-i aşa?”. cu degetele lipite de tastatură: li s-a administrat unor bolnavi de cancer un placebo în loc de un chimioterapic şi 33 la sută din ei şi-au pierdut integral părul. ceea ce era extrem de surprinzător deoarece era vorba de boli reale iar „medicamentele” placebo erau substanţe total inactive. vă rog. unde apa aluneca lin dintr-una într-alta. La jumătate din ei le dădeau medicamentul pe care-l realizaseră pentru a vindeca acea boală iar la cealaltă jumătate le administrau un placebo.” -Nu. am minţit. domnule King. în câteva cuvinte. În depărtare. Aveam senzaţia că dacă am fi adăugat sau dacă am fi înlăturat ceva de aici. sufereau iar faptul că luau un banal comprimat de zahăr sau de mai ştiu eu ce ingredient neutru le suprima durerea. Sunt cu treburi în est şi am absolută nevoie să mă conectez câteva minute la Internet. Sigur pe mine. Ceea ce m-a făcut într-adevăr să mă cutremur a fost numărul de cazuri pentru care credinţa în vindecare era suficientă pentru ca pacientul să se vindece! Erau aproape 30 la sută! Chiar şi durerile puteau să dispară. Mi-a trebuit mai puţin de un sfert de oră ca să ajung la informaţiile pe care le doream. Mi-a fost greu să rămân în această postură căci frumuseţea locului aproape că-ţi tăia respiraţia. „Ce zi frumoasă. i-am spus: -Bună ziua.

.o tabletă neutră crezând că e un medicament al cărui efect secundar binecunoscut era căderea părului şi chiar şi-au pierdut părul! Dar nu era decât o amărâtă de bucată de zahăr. brutal. Simpla vedere a campanului şi a grădinii erau de-ajuns ca să mă transpună într-o stare profundă de bine. de ce nu? L-am salutat neglijent pe recepţioner la plecare.În mod ciudat.Samtyang”.. spuse ea întinzându-mi o foaie de hârtie bej. Pur şi simplu era de necrezut. Mi-a lăsat câteva rânduri? Dacă vroia să-şi explice absenţa de ce nu mi-a transmis un mesaj verbal prin tânăra care mă primise? Am desfăcut hârtia şi am citit: „Înaintea viitoarei noastre întâlniri scrieţi tot ce vă împiedică să realizaţi visul unei vieţi fericite şi urcaţi muntele Skouwo. nu-i aşa? Am să-l aştept. -Poftim? Eram adus. -Maestrul Samtyang nu e acasă azi. spunând că veţi înţelege. Şi totuşi cifrele erau reale. publicate de un laborator foarte serios. -Nimic deosebit. -Nu. mi-a spus să vă dau asta.. Cu un pic de noroc. . în secunda următoare m-am simţit revoltat: de ce nu erau dezvăluite aceste cifre marelui public? De ce n-au fost încredinţate mass-mediei? Poate că astfel oamenii de ştiinţă şi-ar îndrepta atenţia asupra acestui aspect. desigur fără să încerc să-mi plătesc timpul de conectare la internet: ar fi părut puţin credibil din partea unui obişnuit al unor astfel de locuri. Înţelegeam mai ales că nu-i aici să mă primească iar eu nu mai aveam decât trei zile până la plecare. pe un norişor. ca atunci când găseşti flaconul cu cremă de soare de vara trecută şi parfumul ei te trimite într-o clipită la locul şi în ambianţa ultimei vacanţe. Dacă fenomenele psihologice ar avea un asemenea impact asupra corpului şi asupra bolnavilor. 11 -Bună ziua! I-am spus tinerei care mă întâmpină ca de obicei. -A mai spus ceva când v-a dat hârtia? A mai adăugat vreun comentariu? o întrebai. Eram tare frustrat. împăturită-n patru.. Nu era interzis să visez. Să urc muntele Skouwo? Dar asta însemna o ascensiune de cel puţin patru sau cinci ore! Şi pe o asemenea căldură! De ce nu m-a pus să escaladez Annapurna? Tânăra mă privea zâmbind.Şi. cu picioarele pe pământ. Mi-a zis doar să v-o dau. cunoscut pentru chimioterapicele sale. Nu-i aici? El şi acel loc mi se păreau atât de indisociabili încât mi-era greu să-mi imaginez că el ar putea pleca undeva. următorul utilizator ar putea fi patronul unui mare grup de presă. -Lipseşte? Dar va reveni. Mi-a trebuit aproape o oră şi jumătate ca să ajung de la Amankila. de ce să-ţi concentrezi cercetarea asupra producerii unor medicamente atât de costisitoare şi de încărcate de efecte secundare? De ce nu manifestă un interes mai mare faţă de un mijloc de vindecare a bolnavilor pe cale psihologică? Am părăsit încăperea lăsând intenţionat ecranul deschis la pagina ce conţinea aceste date. deloc impresionată sau curioasă de grijile mele. pentru Dumnezeu! Nu-mi credeam ochilor în faţa acestor evidenţe: puterea credinţelor asupra cărora insistase atât de mult vindecătorul.

Am virat la prima intersecţie şi m-am îndreptat glonţ spre ce-mi doream: plaja mea. fără entuziasm. şi oricum. în nordul insulei. reproşându-mi gafa. de fapt. mult mai pertinentă. Începeam să mă întreb dacă voi găsi curajul s-o duc la bun sfârşit. Ascensiunea muntelui Skouwo părea anevoioasă. când am observat că avea acelaşi zâmbet pe chip. sincer. spuse ea pe un ton care mă făcu să înţeleg că. Ei bine. azi n-am şcoală. Mi-am înghiţit saliva. preciză el.Opt-zece ani. De ce mi-a încredinţat această sarcină? În ce scop? Care era legătura cu discuţiile noastre. Mai bine să mă dedic acesteia! Cu cât înaintam spre muntele Skouwo cu atât îmi căutam motive ca să nu-l urc. Deîndată ce mi-a văzut maşina s-a oprit făcându-mi semn. Pentru ei. cu acelaşi surâs pe buze. la ce bun? Şi apoi. -Dacă-l vedeţi. habar n-avea. -Au murit într-un accident de maşină săptămâna trecută.-Ştiţi cumva dacă mâine va fi aici? -Fără-ndoială. Faptul că ei cred în reîncarnare îi fac să-i dea un înţeles total diferit faţă de cel pe care i-l dăm noi. nu ştiam. târându-mi picioarele. Atunci. Se urcă. Mâine îi voi spune vindecătorului adevărul. ca şi când aş fi fost eliberat de o povară. N-aveam nici un motiv să nu opresc. -Mergi la părinţi? -Părinţii mei au murit amândoi. Nici urmă de nori care să potolească arşiţa soarelui. mai aveam o sarcină. adevărul era că n-aveam nici un chef să fac această ascensiune. probabilitatea ca el să se numească Ketut este de 1 la 4. moartea nu e ceva trist. după ce-am luat hotărârea să nu urc. Am lasat copilul în satul următor şi mi-am continuat drumul. în casta cea mai răspândită. După câţiva kilometri am văzut un copil mergând pe marginea drumului. . -Cum te cheamă? -Ketut. Sunt în stare să înţeleg ce mi se explică. Îl privii pe acest copil zâmbind şi-mi spusei că mi-ar fi plăcut să fiu balinez şi să aparţin unei culturi care sămi insufle credinţe atât de pozitive. Dintr-odată m-am simţit uşurat. Mi-am luat rămas bun şi m-am îndreptat spre maşină. Trebuie neapărat să-l văd. Nu puteam întârzia dacă vroiam să-l urc şi să-l cobor înainte de lăsarea nopţii. Am pornit în direcţia muntelui Skouwo. Eram destul de descumpănit chiar dacă ştiam că balinezii n-au aceeaşi viziune şi aceeaşi relaţie cu moartea ca şi noi. Chiar naveam chef. îmi va spune el despre ce-i vorba şi-mi ajunge. Nu trebuia să mă mint singur. zâmbind satisfăcut. Mă întrebai cum s-ar schimba viaţa mea dacă mi-aş percepe altfel propria moarte. spuneţi-i că voi trece mâine dimineaţă şi că mă bazez pe dânsul. -Nu mergi la şcoală azi? -Nu. niciodată n-am putut aprecia vârsta copiilor. pe mine însumi. nu vedeam cu ce m-ar fi putut ajuta asta. îmi explicase vindecătorul. Nimic surprinzător: nu există decât patru prenume balineze. Când întâlneşti un necunoscut. cu căutarea unei vieţi fericite? Nici una. Şi n-aveam nevoie să justific prin argumente pseudoraţionale. Şi dacă trebuia să descopăr ceva în munte.

am mărturisit eu. Am inceput să notez tot ce-mi trecuse prin minte. Am reluat.. când acesta veni în întâmpinarea mea. accesul meu la fericire. M-am înarmat cu un caiet şi cu un creion şi m-am aşezat pe nisip. cu viteză. am privit cum se lasă noaptea peste mare. momente de fericire dar aveam sentimentul că nu eram făcut ca să trăiesc pe deplin fericit. mult.. luînd cu mine însemnările pe care mi le făcusem. oarecum. Vroiam neapărat să-l văd pe vindecător azi şi simţeam o mică nelinişte din cauza absenţei lui din ajun. şi ceea ce am citit m-a dat peste cap. I-am povestit despre ceea ce găsisem în urma căutării mele din ziua precedentă. mă gândeam amuzat că. Frazele banale pe care le acceptasem întotdeauna fără să le analizez. în drum spre bungalow. se pare că avea impresia că nu-l merită şi se aştepta să-i plătească preţul. -Deci. profitând de umbra lui uşoară. spuse ea. Aveam impresia că-mi scriu testamentul de fericire. Superbă zi. nu-i aşa? -Da. pentru câţiva aleşi din care eu nu făceam parte. -Vedeţi? N-aveţi chiar atâta nevoie de prezenţa mea. le ofeream şansa să se reîncarneze mai devreme decât era prevăzut. în larg. cu melancolie. îndepărtându-se. În timp ce conduceam. M-am pregătit în grabă şi am sărit în maşină.. Dacă muream. o s-o plătim mâine. în ajun. zâmbind. punctele pe care le-am amintit şi. Ce mă împiedica să trăiesc această viaţă dorită? Greu de răspuns global. Lumea Claudiei era mai mult tristă decât veselă iar dacă se întâmpla un lucru bun. mai devreme sau mai târziu. Poate că fericirea era rezervată doar pentru anumite persoane. ca de obicei. Ne aşezarăm pe jos. punerea în practică a ideilor şi. aţi găsit informaţii interesante despre placebo? mă întrebă el. a proiectelor. dezvăluia o prezenţă umană între mine şi infinitul orizontului. inspirând aerul înmiresmat din grădină şi. am întâlnit-o pe Claudia: -Buna ziua. 12 Devenise deja un obicei să mă scol devreme.. mi-a fost uşor să găsesc motivele care făceau imposibilă realizarea viselor mele.Am ajuns spre sfârşitul după-amiezii. . -Am fost tare dezamăgit că nu v-am văzut ieri. Ce uşurare s-o aud pe tânără spunându-mi:”Vă rog să mă urmaţi” când am intrat în campan! M-am relaxat dintr-odată. l-am salutat pe maestrul Samtyang. doar un vaporaş de pescuit. Trăisem. i-am mărturisit eu. Momentul băii mele nocturne a sosit şi am înotat în linişte. în final. la restaurant. Am parcat apoi. -Aţi mai avansat în reflecţiile privind viaţa d-voastră? -Da. -Da. Am petrecut aproape o oră scriind şi apoi. la „Amankila”. spuse el. e frumos azi. îmi ţiuiau acum în urechi. unul câte unul. ca toată lumea. moştenitorii mei ar putea citi viaţa pe care mi-ar fi plăcut să o am. Plaja era goală. din nefericire. cu o bucurie sinceră.. Claudia. rezemat de trunchiul unui palmier. pe rogojină. Trebuia să cobor la detalii. dacă omoram vreun pieton sau doi. mult.

în prealabil. dar asta nu mă împiedică să citesc biblia. E o mare diferenţă. În cele din urmă a evidenţiat faptul că. îi întreabă dacă cred în această putere apoi le spune că vor obţine lucrul în care cred. Nu-mi reveneam din uinire. -Da. efectele pe care îl au aceste false remedii direct asupra corpului. Era incredibil. -Chiar aşa a spus? -Convingeţi-vă singur. Recitii acest pasaj din Evanghelia după Matei. -E o nebunie! Şi totuşi cancerul nu este o boală psihosomatică iar prezenţa lui în organism poate fi incontestabil observată. se aplecă spre un cufăr mic din lemn de camfor şi. Cum putea Isus să ştie ceea ce. îi răspunseră ei.Credeam că voi găsi dovezi ale efectului placebo asupra unor suferinţe în care psihicul joacă un rol evident. e adevărat. cu toţii ceva în comun. spusei. cum ar fi tulburările de somn dar am fost total surprins să descopăr impactul lor asupra unor boli „palpabile” şi. -E o glumă? Aveţi intenţia să scrieţi „Codul lui Da Vinci 2?” Fără să răspundă.-Chiar credeţi că eu pot face asta? – Da. Aveau o încredere totală în medicii lor şi în alegerea tratamentului. spre mirarea mea. am puterea să vă vindec. nimeni nu ştia? Cum putea el să înţeleagă. spuse el. -Cum? -Nu se vorbeşte niciodată despre asta dar Isus se baza pe credinţele oamenilor atunci când îi vindeca. -Cu alte cuvinte. în acest grup. -Ce anume? -Toţi cei care s-au vindecat erau. scoase o biblie. întinzându-mi biblia. bolnavii care se vindecau beneficiaseră de tratamente foarte diferite de la unul la celălalt. practic. atât de profund. -Nu. pentru a vindeca formele de cancer. S-a aplecat asupre rezultatelor măsurate la un grup de bolnavi. O răsfoi calm apoi îmi spuse: -Isus răspunde orbilor care-l imploră să-i vindece: „. folosite în zilele noastre. mai ales că acest lucru nu-i recent: Isus îl practica acum două mii de ani. spunând: Să se facă după credinţa voastră”. mai ales. Pentru ei. în secolul XXI. vindecarea era ceva de la sine înţeles...”Nu. Atunci el le atinse ochii. uimit. aceşti bolnavi aveau. nu tratamentul contează ci credinţa în el! -Oarecum. -Mă gândesc că e păcat că nu se fac mai multe cercetări pentru a studia cum ar putea fi folosit mecanismul credinţelor în scopul vindecării oamenilor. Isus cel atotputernic. absolut convinşi că tratamentul lor îi va vindeca. E foarte impresionant. -Da. Aceste rezultate erau destul de disparate. Vocea vindecătorului mă trezi din visare: -Un cercetător american a făcut recent un studiu despre eficacitatea tratamentelor. . ceea ce l-a făcut să ducă cercetările mai departe. Doamne. -Sunteţi creştin? L-am întrebat . în schimb. Veţi observa că nu spune:”Eu. mecanismul de funcţionare al fiinţei umane? Trebuia să recunosc că eram nespus de tulburat de ceea ce descoperisem.

o leucemie. Surprinşi. rezultatul a fost normal. Dar poate că există. -Sunteţi foarte amabilă dar nu vreau să abuzez de ospitalitatea d-voastră. Una dintre personalităţile sale era bolnavă de cancer iar cealaltă. Stupoare şi nelămurire. -Da. -Cum vă spuneam data trecută. nu putem judeca o credinţă dar putem să ne aplecăm asupra efectelor ei. spre disperarea mea. e interesant de ştiut că oamenii care cred în Dumnezeu şi-şi practică religia. Eram impresionat şi din nou entuziasmat la gândul că. nimeni nu poate dovedi existenţa lui Dumnezeu dar ştim că unul din efectele credinţei în El este creşterea duratei de viaţă. ce reprezintă acest medalion pe care-l purtaţi? -Ăsta? Am raspuns eu. De alfel. spuse ea. chiar dacă ritualurile întreţin credinţa. de data asta. spunea. -Cum aşa? -Anul trecut s-a întâmplat un fapt tulburător pe care specialiştii n-au ştiut cum să-l interpreteze. -E o plăcere pentru noi să vă oferim ceva. -Ce? -O femeie care prezenta simptomele unui cancer al sângelui. îmi spuse el.. încă o dată. se vor face cercetări în acest sens şi că astfel se va lărgi considerabil sfera posibilităţilor de vindecare în medicină.. Se pare că există un teren ereditar precum şi cauze din mediul înconjurător: poluarea. nu! -Dar era vorba de aceeaşi persoană! -Da. într-o zi.. s-a prezentat la urgenţă într-un spital american. -Mulţi oameni cred atât de tare în medalioanele lor purtătoare de noroc încât n-ar accepta să plece de-acasă fără ele. nici nu i-aş sfătui s-o facă. M-am simţit obligat să accept.-Încă nu se cunosc toate cauzele posibile ale cancerului. au o speranţă de viaţă cu 29 la sută mai mare decât ceilalţi. Ca să aibe conştiinţa curată. N-a putut fi explicat niciodată. -E halucinant! -Da. Or. şi o dimensiune psihologică încă necunoscută. au cerut o a patra recoltare. -Ei bine. I s-a luat imediat sânge iar acesta a prezentat forma tipică a unei leucemii. în mod regulat.De fapt. O priveam pe tânără cu un surâs galben în timp ce mă gândeam cum să mă eschivez fără să supăr pe nimeni. -Mi-a dat-o tata.”ca să-mi poarte noroc”. medicii au recomandat o a treia recoltare care a confirmat leucemia. rezultatul a fost perfect normal. Doar că. Doar mai târziu au aflat că pacienta suferea de o dedublare a personalităţii. -Ca să închidem capitolul despre sănătate. Era capabilă şă-şi schimbe personalitatea de la o clipă la alta.. alimentaţia etc. Protocolul spitalului cerea o a doua recoltare pentru a confirma rezultatul primei recoltări. un mister. în anumite cazuri. arătând cruciuliţa hughenotă pe care o aveam la gât. -Ştiţi? Nimic nu mă mai miră. poate am să merg din nou la biserică duminica! -Nu sunt sigur că va avea vreun efect: contează credinţa nu comportamentul. oricare ar fi aceasta. Sunt foarte legat de ea căci o am de la el. De fapt. . Şi s-a întâmplat ca această schimbare să se producă între cele patru recolări de sânge. Iar aveam parte azi de mâncarea aceea lipicioasă.

-Nu mă surprinde. -N-am avut chef aşa că n-am făcut-o. Mă asculta în linişte şi era plăcut să văd că cineva acordă atenţie dorinţelor mele. nici să sugereze ceva mai bun (după părerea lui). -Foarte bine. înainte de toate. pentru că. şi mai rău. cu mâinile unse şi lipicioase. n-ar fi ajutat la nimic: omul ăsta îmi citea perfect gândurile. Se distra pe cinste! -De ce aţi minţit iarăşi? N-aveam să neg şi să mă afund şi mai adânc în minciună. le creaţi tentaţia să vă răstălmăcească argumentele. Încercaţi adevărul. îl servi pe maestrul Samtyang apoi dispăru. -Dacă nu pot înţelege asta şi dacă mă supăr. mă întrebă simplu. Când nu le spuneţi oamenilor adevărul. -Ştiţi. . cei care vă prezic consecinţe negative: „Dacă faci asta. Îi auzisem de atâtea ori pe sabotorii de vise. aceeaşi satisfacţie. minciuna nu face bine. am să servesc puţin căci am mâncat foarte mult azi dimineaţă când am plecat. nici nu-mi mai doresc altceva. Sunteţi. după un moment de tăcere: -Cum ştiţi că această viaţă vă va face fericit? -O simt.. De altfel. Iar dacă se supără înseamnă că e foarte susceptibil şi atunci e problema lui. De altfel. Mi-am scos notiţele şi i-am citit descrierea vieţii mele. fără să le comenteze. În cele din urmă.. Dacă-i mulţumeşti celuilalt pentru intenţia lui pozitivă. Fata îmi întinse o farfurie. de două ori penalizat.” sau. n-am urmat îndemnul d-voastră de ieri: n-am urcat muntele Scouwo. o promisiune de dorit când te aflai pe punctul de a te sufoca din cauza acestei mâncări păstoase şi lipicioase. nu a d-voastră. E o senzaţie blândă. chiar dacă-l refuzi.-Bine. Generează energie negativă care se acumulează puţin câte puţin.. nu a d-voastră! -Cum? -Nu mesajul e cel care poate supăra ci felul în care este formulat şi transmis. Când am terminat. -Apropo de adevăr. aş face mai degrabă. Când îmi imaginez că trăiesc aşa. e problema mea. se va întâmpla. aşa cum o visam eu.. aşa s-a şi întâmplat. nu-l superi. vă vedeţi constrâns să faceţi ceva împotriva voinţei d-voastră – adică să mâncaţi ceva ce nu vă place. Uşurat era un cuvânt convingător. am pus pe hârtie viziunea mea despre o viaţă ideală apoi am notat tot ce mă împiedică s-o transpun în practică. pe cei care-ţi spun „Dacă aş fi în locul tău. în acest caz. ceea ce vă aduce în situaţia de a spune o nouă minciună. -Şi cum vă simţiţi când spuneţi pur şi simplu adevărul? -Recunosc că e plăcut. Aţi realizat celelalte sarcini pe care vi le-am încredinţat? -Da. dulce. Veţi vedea: vă eliberează şi dintr-odată vă simţiţi mai uşurat. -În cazul ăsta vă păcăliţi singur.”. fără să interfereze ca să mă combată. -Ca să nu vă supăr spunându-vă că nu-mi place mâncarea voastră şi că detest să mănânc „balinezeşte”. cred că am procedat aşa şi pentru că era mai simplu decât să explic adevărul. Mi-am imaginat-o de multe ori şi am avut aceeaşi senzaţie. Acesta observase încurcătura în care mă aflam şi zâmbea larg. -De două ori? -Da.

aş spune că au crezut că e o capcană şi au continuat să numere până la sfârşit pentru a fi siguri că cifra e exactă? -Nu. -Spuneaţi mai devreme că nu sunteţi religios. acum să reluăm diferitele elemente ale visului d-voastră. -Poate. Cred că fiecare om întâlneşte. numeroase oportunităţi de tot felul şi că unii le văd şi le folosesc iar alţii. aceştia citiră: „Inutil să mai număraţi: în acest ziar sunt 46 de fotografii. în Europa. ce au făcut cei ce se credeau fără noroc? -Nu ştiu. -Elementul central este să-mi creez propriul studio de fotografii de nuntă. pe parcursul existenţei sale. există ceva deosebit ce aţi putea pierde din viaţa d-voastră actuală? -Nimic. recent. E adevărat că au continuat să numere până la sfârşitul ziarului dar când au fost întrebaţi de ce n-au ţinut cont de cadran. Ca să reuşeşti în viaţă trebuie să ai noroc iar eu nu sunt prea norocos. Avea ca scop să pună la încercare voluntari dintre care unii se credeau norocoşi iar alţii. -Da. -S-a făcut o experienţă foarte nostimă. -Bun.. într-adevăr.. au întrebat toţi:”Un cadran? Care cadran?” Nici unul nu-l văzuse! -Interesant.. Poate că e o schimbare mult prea importantă şi nu voi reuşi. într-un cadran destul de mare. După părerea d-voastră. Mă întrebam ce oportunităţi lăsasem să treacă în viaţa mea şi care ar fi fost cursul ei dacă le-aş fi văzut şi dacă aş fi profitat de ele. -Probabil. -Dacă vă bazaţi doar pe o senzaţie atunci nu aveţi cum să ştiţi dacă e real sau doar o credinţă limitativa. de ceea ce obişnuiesc să fac. -Cum ştiţi că n-aţi fi capabil? -Simt. -De fapt. -Foarte bine dar spuneţi-mi ce vă împiedică. nu. spuse el râzând. -Perfect.. -E posibil. Au închis ziarul şi i-au spus cercetătorului:”Sunt 46 de fotografii”. Absolut nimic. -Ştiţi cum începem să credem că nu suntem capabili să facem un lucru? -Nu. . în general.-Şi când vă vedeţi trăind acest fel de viaţă. scris cu majuscule îngroşate. nu. După câteva pagini. n-am noroc. Ce factori au făcut ca drumul dvoastră să fie total diferit de cel pe care aţi fi dorit să-l urmaţi? -Cred că.. dar sunteţi superstiţios! Eu nu cred în noroc. mi-e teamă că nu voi fi capabil să fac aşa ceva. chiar dacă acest proiect mă atrage enorm. Fiecăruia i se dădea un ziar în care trebuia să caute şi să numere fotografiile publicate. dacă memoria mea e bună.. E atât de diferit de profesia mea actuală. Eu sunt convins că aveţi la fel de mult noroc ca toată lumea dar poate nu acordaţi atenţie oportunităţilor care vi se oferă.” Cei ce se credeau norocoşi s-au oprit cu toţii după ce au citit acest mesaj. Înainte să intrăm în detalii aş vrea să ştiu care este motivul pentru care această viaţă pe care o descrieţi nu este viaţa d-voastră actuală.

nu-l simt. deci irealizabil. E de-ajuns. -Cine ar mai fi? -Fostul meu director de la şcoala unde am predat înainte. -Înţeleg. nu înţeleg. -Dacă aţi fi d-voastră în locul lui n-aţi ajuta pe cineva care vă cere un sfat referitor la profesia d-voastră? -Ba da ! Ba da. apoi. -Tocmai. Deci. ceea ce înseamnă o credinţă limitativa. veţi putea să-i cereţi să vă ajute. nici mijloacele financiare necesare ca să urmez cursuri de formare în acest domeniu. o mică întreprindere.-Când există undeva o întrebare.. -De exemplu: dacă nu ştiţi răspunde la întrebarea „Cum aş putea realiza. Acum veţi coborî acest proiect din visare şi veţi scrie sub formă de listă tot cear trebui să faceţi ca să-l realizaţi. -Vedeţi?! Cât timp nu veţi fi răspuns la această întrebare.. -De ce? -Nu ştiu. -Bine. negative când mă gândesc să trec la fapte. -Cu siguranţă nu va avea chef să-şi piardă timpul ca să ajute pe cineva care nici măcar nu-i este apropiat sau membru al familiei. lucruri care-mi sunt azi complet străine. să ştiu gestiona ceea ce este. ce aţi întreprinde pentru ca acest proiect să se realizeze? -Nu ştiu. De exemplu. dar puteţi apela la creativitatea d-voastră pentru a găsi alte soluţii: nu e întotdeauna necesar să faci un curs ca să înveţi ceva. Nu vreau să-l bat la cap cu problemele mele. Problema e că nu voi avea nici timpul. căci. ca şi când i-aş fi spus că eram un ghicitor capabil să ştiu dinainte ce vor gândi oamenii. să găsiţi soluţia pentru a vă însuşi competenţele care vă lipsesc. -Perfect. N-am competenţe comerciale şi am nevoie de aşa ceva pentru că va trebui să mă fac cunoscut şi să-mi vând serviciile. vă pun eu această întrebare: cum aţi proceda. bineînţeles! M-a privit în ochi.. mirat. veţi avea sentimentul că nu sunteţi în stare să vă realizaţi visul. acest proiect?” atunci ajungeţi să gândiţi „Nu sunt capabil să-l realizez”.. la care nu avem răspuns. am emoţii şi sentimente legate de acest vis dar nici un plan de acţiune precis. -Sunt destul de multe de învăţat. Care sunt. în detalii.Emoţii pozitive când visez la rezultate. de ce anume vă e frică? mă întrebă el cu o infinită blândeţe. -Şi atunci.. -Pentru a găsi răspunsul e nevoie să coborâţi mai în profunzime.. -E adevărat. . îl veţi percepe ca pe ceva abstract. notând la fiecare punct ceea ce ştiţi face şi ceea ce încă nu ştiţi. mă întrebă el. -Nu. totuşi. de exemplu.. -Nu vă pot urmări. persoanele din anturajul d-voastră susceptibile să aibă competenţele care vă lipsesc şi să vă înveţe? -Directorul meu se pricepe dar e exclus să-i vorbesc de asta. adesea neformulată în mod conştient. concret. -De unde ştiţi că prin asta „îl bateţi la cap”?. câtă vreme veţi păstra o imagine globală a proiectului d-voastră.

-Cu siguranţă n-am să fiu atât de masochist! -Majoritatea temerilor sunt creaţia minţii noastre. ca efectul să se producă. nu vă iubeşte sau nu are consideraţie pentru d-voastră. o informaţie. aşa că prefer să nu-mi asum riscul. -Pe de altă parte. Şi. Doar gândindu-mă la aşa ceva şi simţeam ruşinea care m-ar cuprinde dacă fostul meu şef m-ar trimite să-mi văd de treabă. atât de precis încât nu era nevoie să apese. a fost nevoie! Un alt coleg s-a simţit rău şi m-am văzut obligat să-i repartizez elevii în alte clase. dacă cineva vă refuză o cerere. Va trebui să angajez o persoană sau două. Aici se strică totul. -Directorul meu a trebuit să lipsească într-o zi şi mi-a cerut să-l înlocuiesc dacă va fi nevoie. A doua zi. nu ştiţi absolut deloc dacă reacţia lui va fi negativă. -Ce anume? -E imposibil să te ocupi singur de un studio: când eşti pe teren. refuzând să facă ore suplimentare chiar dacă am încercat să negociez cu ei. puteam citi dispreţul pe faţa directorului meu. confundaţi respingerea unei cereri cu respingerea unei persoane. -Aţi avut o singură dată dificultăţi în acest domeniu şi trageţi concluzia că nu sunteţi făcut pentru asta? -Mai mult decât dificultăţi: un eşec! . încă o dată. Elevii au protestat. un ajutor.. Doar punându-i întrebarea veţi şti sigur răspunsul. Dar fiecare clasă îşi avea orarul său. -A propos de ceea ce trebuie să învăţ ca să-mi concretizez proiectul: există un lucru caremi pune probleme serioase. -E absolut necesar să v-o însuşiţi! Nu putem face mare lucru în viaţă dacă nu ne ştim îndrepta spre ceilalţi şi dacă nu ştim cere un sprijin.Am avut. Cuvântul „frică” producea un efect deosebit în sufletul meu. nu-i nimeni care să primească clienţii şi să răspundă la telefon. Înainte de a ne despărţi vă voi încredinţa o misiune ca să vă fac să evoluaţi în acest sens. e faptul că nu-s făcut ca să-i animez pe oameni. în acele momente. Toţi oamenii care reuşesc în viaţă au această competenţă. ca un făcut. -Poate am altele care o compensează pe asta. rugându-mă să nu trebuiască să urc un alt munte sau să traversez un braţ de mare. un sfat. Am acceptat. -Ce vreţi să spuneţi? -De fapt. -De unde ştiţi ? mă întrebă el. făcând slalom printre rechini. Mi-am spus că nu voi mai încerca niciodată aşa ceva. un gong ale cărui vibraţii coborau adânc în meandrele personalităţii mele. -Probabil. Nu putem răspunde în locul altcuiva. A fost un coşmar. Nu înseamnă că. dacă e un lucru de care mi-e teamă. un pic amuzat. Ceea ce ieşi apoi la suprafaţă îmi apăru. sentimentul că-şi punea degetul exact acolo unde trebuia. ecoul lui răsună ca un gong în cutia mea toracică. -Teama d-voastră provine dintr-o confuzie. Câteva momente. Poate nu înţelegeţi dar e un lucru fundamental să ştii să te îndrepţi spre ceilalţi ca să le ceri ceva. ca o evidenţă: -Mi-e teamă să nu fiu respins. unii profesori-la fel. o relaţie..

Şi când ne abţinem să alegem. continuă el. -Dacă nu renunţaţi la nimic. Spusese aceste cuvinte blând. Aveam senzaţia că anumite persoane erau născute cu o astfel de aptitudine dar nu era cazul meu. -Să mă înţelegeţi bine. -Nu-mi place să mă ating de vacanţe şi nici de week-enduri. clar! -Să-ţi urmezi calea ca să te poţi realiza plenar e ca şi cum ai urca un munte: atâta timp cât n-ai făcut-o. Zâmbi şi adăugă: -Dacă toţi copilaşii ar fi ca d-voastră.Îmi face plăcere şi m-am obişnuit aşa. -Copilaşii au o mulţime de lucruri să ne înveţe. -Cum vă spuneam. doar că nu deveneai capabil de eforturi şi de sacrificii pur şi simplu. deci să renunţăm la lucruri la care ţinem ca să ne îndreptăm spre ceea ce ne e mai drag. -Da.. Am primit mesajul la fix şi i-am fost recunoscător că s-a abţinut să comenteze explicit eschiva mea legată de ascensiunea muntelui Skouwo.. Vacanţele vă fac fericit? -Cam mult spus. cu o privire caldă.. unele sacrificii. -Nu cred ă v-ar trebui o sumă mai mare decât costul unei vacanţe în Bali. dacă e nevoie. E un eşec zdravăn şi totuşi o ia imediat de la capăt.. -Spuneaţi că realizarea acestui vis v-ar face fericit. vă abţineţi de la alegeri. Concediile sunt sfinte pentru mine. şi aveţi.-N-aţi mai încercat niciodată? -M-am ferit ca de foc! -Aţi observat un copil care învaţă să meargă? -Vă mulţumesc pentru comparaţie. . care aveam adesea impresia că dacă evit să iau decizii mă protejez de suferinţe. care-mi permitea să trag eu singur concluzia. oraşele ar fi un furnicar de oameni târându-se în patru labe! -Pe scurt. nu ştii că efortul cerut accentuează. măreşte satisfacţia pe care o simţi la sosire. -D-voastră alegeţi ce-i mai important: să vă realizaţi visul sau să profitaţi de vacanţe. simplu. Vreau doar să vă daţi seama că nu vă puteţi realiza visul vieţii dacă nu sunteţi gata să faceţi nişte eforturi şi chiar. -Vreau să-mi realizez visul dar mi-ar fi greu să mă lipsesc de vacanţe. Priviţi un bebeluş care învaţă să meargă: credeţi că reuşeşte de prima dată? Încearcă să se ridice şi hop! Cade. nici bani îndeajuns. fără-ndoială. Cu cât eforturile sunt mai mari cu atât mai intensă va fi bucuria şi va rămâne mai mult timp gravată în sufletul nostru. ne abţinem de la a trăi viaţa pe care am vrea s-o trăim. asta cere timp şi bani iar eu n-am nici timp. absolută nevoie să urmaţi un curs adevărat de management. spuse el pe un ton perfect neutru. nu vreau să vă conving să nu mai mergeţi în vacanţă. aveam acum sentimentul că eu însumi contribuiam astfel la propria-mi nefericire. Ce spunea el era de bun simţ. Se ridică iar şi iar cade! Un copil va cădea în medie de două mii de ori până să meargă bine. în urma unei hotărâri. -Detest să renunţ la orice ar fi. vreţi să-mi spuneţi că mi-am mai construit o credinţă limitativa pe baza unui insucces. spuse el. -În anumite împrejurări e nevoie să alegem. Eu.

Vă aştept aici mâine dimineaţă. -Şi un ultim lucru: v-am promis că vă dau de îndeplinit o sarcină ca să vă debarasaţi de această teamă de a vă îndrepta spre oameni să le cereţi ajutor. dar având în minte un obiectiv.-Va trebui să găsesc metoda. tot ce-mi cerea vindecătorul să fac avea un sens. nici întâmplătoare şi-mi doream să le îndeplinesc pe cele ce mi le propusese astăzi. când deja v-aţi însuşit toate competenţele care vă lipsesc acum. aş vrea să vă proiectaţi cu gândul peste câteva luni. Aşa că m-am dus la Ubud căci aveam nevoie de un loc unde să pot găsi occidentali. până mâine. -De acord. luni trebuie să fiu deja la serviciu. ar fi fost trudă zadarnică să mă adresez balinezilor: oamenii ăştia nu ştiu spune „nu”. -Poftim? -Aţi auzit bine: să faceţi în aşa fel încât oamenii să vă refuze. -Doar un lucru: mă întorc acasă sâmbătă. această teamă de a fi respins sau refuzat: vă veţi adresa unor persoane şi le veţi cere câte ceva.. nu rămâne decât să vă schimbaţi biletul de avion şi să vă duceţi duminică. mai precis: să vă spună „nu”. ca să vă fac să reconsideraţi alegerea. în timpul acestei întâlniri. orice. ca pentru sine.. Înţelesesem. chiar n-am cum să fac. -Îmi pare rău.Şi apoi. pe un ton firesc. trebuie să plătesc o sumă foarte mare. îşi spuse el. mă . efortul şi sacrificiul. Cu ce urma să încep? Trebuia să formulez cereri în aşa fel încât să-mi fie refuzate. -Dacă ţineţi să ne vedem pentru ultima dată sâmbătă. Zborul este atât de lung încât aş fi obligat să merg de la aeroport direct în sala de clasă. Aş prefera să evit. -Ce obiectiv? -Să obţineţi de la ei un răspuns negativ. Mare noroc aveam că acest om era atât de preocupat de mine încât se gândea ce mijloace să folosească pentru a-mi permite să învăţ ceea ce aveam de învăţat! -Ne oprim aici. -Vom vedea mâine dacă vă mai rămân lucruri importante de descoperit şi dacă e nevoie cu-adevărat să ne mai revedem sâmbătă. eram deja convins de asta. E limpede că nu eram entuziasmat la gândul că trebuia să fac ceea ce detestam mai mult: să mă adresez unor oameni ca să le cer să facă ceva pentru mine dar eram curios să văd cemi va aduce nou această experienţă deoarece. de obicei. spuse el.. Pe scurt.. trebuia să fac pe dracu-n patru să obţin un rezultat pe care. că sarcinile pe care mi le dădea între două întrevederi nu erau anodine. 13 Am conştientizat în mod brutal cât de puţin timp îmi mai rămânea până la plecare şi am simţit nevoia să trec de îndată la acţiune. Vreau să vă puneţi în pielea unui fotograf şi să-mi spuneţi cum vă simţiţi.Şi trebuie să obţineţi cinci „NU”! -Nu cred că va fi prea greu. e destul pentru azi dar. -Deja? Prevăzusem încă trei-patru întâlniri. -Distracţie plăcută. -Nu-i aşa de simplu: ca să-mi schimb acest tip de bilet.

Am văzut răsărind în faţa mea o fetişcană blondă. „Taxi! Taxi!”. mulţumesc. mă duceţi până la Kuta gratuit? mă hazardai. era ca şi cum aş fi sărutat-o pe gură. râzând. Mă apropiai de unul dintre ei: -N-am bani la mine. treizeci de mii de rupii pentru d-voastră. vom găsi noi o soluţie. apropiindu-se de mine şi privindu-mă lacom. urcaţi. drăguţule. îmi spuse el cu un zâmbet larg. mergem la Kuta şi vom discuta împreună preţul. Haideţi. -Nu. Haideţi! . vă spun că ne vom înţelege. puteţi gusta. Lăsaţi. Trecători nenumăraţi veneau şi plecau pe trotuarele strâmte. mă simţeam mai bine adresându-mă lor decât compatrioţilor mei.din răsputeri şi cu mare grijă. -Nu. -Nu vă fie teamă. -Da sau nu? -Păi da. Auzisem cinci de „nu” doar că eu eram cel care îi pronunţase! Şi de ce mă adresasem unui balinez când. să-mi înfrunt frica. oricui. am spus. Citeam în privirea ei că. -E minunată îngheţata asta! îi spusei. mă duceţi gratis? -Bine. să culeg rapid cei cinci de „nu” şi să fug să mă întind pe plaja mea goală. glumeam. dacă m-ar fi lăsat să-mi pun buzele pe îngheţata pe care o lingea. Taximetristul mă privea amuzat. părând a spune:”Nişte ciudaţi. -Îmi daţi şi mie să gust? M-am straduit s-o întreb. Să-mi oferiţi această cursă. mulţumesc! -Haideţi. să-l evit. urcaţi! -Nu. glumeam. m-am răzgândit. Mă simţeam din ce în ce mai stânjenit. -Lăsaţi. n-am bani. veniţi! -Nu. -Ba da. Perfect: aşa puteam sămi ascund mai uşor ruşinea refuzurilor repetate. de pofticioasă ce era. sunteţi simpatic. occidentalii ăştia!”. gratuit. forţându-mă să râd. Balinezii îşi ofereau serviciile peste tot prin oraş. nu mai merg la Kuta. La revedere. nu pot. Voi auzi deci. -Bine. cu fustă turcoaz si bluză roz aprins prin decolteul căreia se reliefau nişte sâni generoşi . foarte amabili şi nu mă făceau să mă simt prost.o americană care tocmai ieşea dintr-o cofetărie ţinând în mână un cornet imens cu îngheţată. Privii în jurul meu. de fapt. -Cincizeci de mii de rupii şi plătiţi la întoarcere. mulţumesc. de cinci ori „nu”-ul fără apel al celor care mă vor respinge! Genial! Strada principală era destul de animată în această după-amiază. cu ochii strălucind. -Batem palma pentru douăzeci de mii de rupii. Trebuia să privesc adevărul in faţă: mi-era atât de teamă de respingere încât preferam să-mi îngreunez munca în loc să-mi adun curajul. spuse ea. Trebuia să mă arunc în vâltoare: să cer orice. având grijă să nu calce în picioare ofrandele răspândite pe jos. -Nu. -Suculentă! răspunse ea.străduiam. Buuun! O încercare ratată. Voi merge altfel. ştiam foarte bine că e inutil! Desigur. -Nu. nu-i nimic. era mai uşor: balinezii erau foarte blânzi.

cu păr cărunt.-Nu. Un alt turist părăsi hotelul în momentul următor şi mă pregăteam să-mi reînnoiesc cererea.. destul de masculină. dar aţi accepta să dorm în noaptea asta în camera d-voastră? -Vă e stricată maşina? -Da. ca să-mi adun minţile. Ştiu că cererea mea e mai ciudată. fineţea trăsăturilor şi cercelul din ureche îmi tăiară elanul: mă temeam că o să-mi accepte propunerea. -Unde trebuie să sunaţi? -În Statele Unite. N-am bani la mine. Mă intrebam care să fie următoarea mea cerere.. un hotel ascuns printre copaci. vă rog. Am grăbit pasul şi am luat-o pe primul drum la stânga. nu puteau spune pur şi simplu „nu”? Începeam să cred că va fi mai greu decât îmi imaginasem eu. când am văzut pe o poartă de lemn o pancartă „Pringga Juwita”. genul ferm. am să mă descurc. poate şase. Înaintand am zărit. . De îndată ce te atingi de portmoneul lor. Încă un eşec. Şi cu daune colaterale. Doi turişti trecură pe poartă: -Scuzaţi-mă. -Succes.poftă bună! Am lăsat-o plantată acolo.. -Vă mulţumesc totuşi. în mijlocul străzii. asta-i: bani. -Aveţi mult de vorbit? Mi se părea că mă aflu la un interogatoriu al poliţiei. prin vegetaţia densă.La revedere şi . mulţumesc. tăiat foarte scurt. Am făcut cale-ntoarsă spre strada principală.. O doamnă de vreo 50 de ani. -Da. Mi s-a defectat maşina şi n-am nici un ban la mine ca să dorm la hotel. Am bătut pasul pe loc o vreme. -Cum doriţi. Fir-ar să fie. căreia nu-i este greu să spună „nu”: prada ideală pentru misiunea mea. Trecand prin faţa poştei şi m-am adresat primei persoane care ieşea din clădire. Eram roşu ca ardeiul şi mi-era ciudă pe mine la ideea că poate am rănit pe cineva. Ia să vedem. oamenii se pun în gardă şi devin mult mai direcţi. staţi la hotel? -Eu locuiesc în estul insulei. Vreţi să întreb la hotel? -Nu. mulţumesc. Trebuia să găsesc ceva atât de enorm încât oamenii să fie obligaţi să mă refuze. O iubeam deja! -Scuzaţi-mă că vă deranjez dar trebuie neapărat să dau un telefon important în străinătate. mai tranşanţi. ţinuta vestimentară.. neştiind ce să creadă. pe un ton ferm. -Da. cinci minute. -Eu aş fi de acord dar camera noastră e cam mică. -Nu i-aţi cerut mecanicului să vă găzduiască? -Nu. La fel de multă lume.. Da.. cu mâna întinsă şi cu îngheţata prelingându se încet pe degetele-i grăsuţe..Bani. Dar felul în care mergea. Aţi putea avea amabilitatea să-mi daţi 500 de rupii ca să pot folosi cabina poştei? -Trebuie să daţi un telefon urgent? mă întrebă ea. Ziceam doar aşa.

...Nu vreau să vă deranjez şi să vă fac să vă întoarceţi la hotel. nu-mi mulţumiţi! -Bine. -Perfect! V-aţi rezolvat problemele? mă întrebă ea. în surdină.. mai ales unei doamne care avea deja extrema bunăvoinţă să-şi dea cartela telefonică şi să-mi acorde trei minute. În viaţă e foarte important! Hotărât lucru: toată lumea vroia să-mi dea sfaturi de viaţă! -Nu. nu mai mult. Am intrat abătut în prima cafenea. spuse ea. -La revedere şi nu uitaţi: în viaţă trebuie să ştii să mergi drept la ţintă! Mă privea îndepărtându-mă şi. Dar o puteţi folosi doar trei minute. ca să mă răcoresc. -Din nefericire. când mi-am întors capul. părul lung. cu robotul. golindu-mi mintea de toate gândurile. Puteţi accepta şase minute? Nu mă recunoşteam. am văzut o tânără aşezată pe un taburet scund. Am comandat un ceai cu gheaţă afundandu-ma într-un fotoliu. Cu puţin timp în urmă. -Nu mă deranjează deloc. castaniu. după vreo zece metri. Am rămas o vreme în această stare.. de toate întrebările. vădit mulţumită de ea însăşi. tapisat. -Aţi avut dreptate. de tot. -N-aş vrea să vă folosesc cartela. îmi formam numărul de acasă şi vorbeam. dar. am văzuto zâmbind. Lumina era atenuată de nişte storuri veneţiene elegante. Doar ca să „depaneze” un necunoscut! -Sunt sigură că veţi reuşi în trei minute. spuse ea pe un ton autoritar. Închisei după două minute.. pentru nimic în lume n-aş fi avut obrazul atât de gros încât să cer aşa ceva.şi nici pe departe nu bănuia că acţionase împotriva intereselor mele. -Da. silenţios. poate veţi avea nevoie de ea.-Haideţi cu mine la hotel.Aerul nou pe care-l inspirasem îmi împrospătă nările şi mă simţeam legănat de dulceaţa aromelor amestecate de ceai şi de tămâie. şi nu ştiu cum să vă mulţumesc. am să mă descurc. dezvăluind un gât frumos şi fin iar talia i se profila într-o unduire naturală accentuată. -Păi atunci. Am inchis ochii şi am respirat adânc. Mi se părea că-i o apariţie şi aş fi jurat că nu era acolo când intrasem eu. la câţiva metri de mine.. Peste zece minute. pe un ton grăbit. nu-mi va fi de-ajuns. îndemnându-mă s-o urmez. Odată intrat. doar dacă mintea mea tulburată m-a făcut să n-o văd până când am reuşit să mă relaxez.. Era subţirică. calmul yoghinilor contrasta brutal cu oboseala şi exasperarea mea şi m-am simţit instantaneu învăluit într-o stare de bine. Aveam impresia că de o oră uitasem să mai şi respir. cu un oftat lung. În ritmul ăsta mi-ar trebui o săptămână ca să-mi strâng cei cinci de „nu”! Era deprimant. muzică de Shaaban Yahya. haideţi. -Încetaţi să vă mai faceţi probleme metafizice. Nu vă faceţi griji. Două minute mi-au fost de-ajuns. din lemn.la revedere şi. Când am deschis ochii.vacanţă plăcută. încercând să mă eliberez de tensiunea acumulată. pe un ton de controlor de calitate. Veţi învăţa să extrageţi esenţialul din ceea ce aveţi de comunicat. Eu folosesc cabina hotelului cu o cartelă prepay care nu mă costă mai nimic. Era absorbită de lectura unei cărţi în timp ce .. îi era prins la ceafă. clienţi vorbind în şoaptă: locul ideal unde să mă reculeg câteva minute şi să-mi recapăt forţele. continuîndu-şi drumul şi arătându-mi pe unde s-o iau. mese joase. E chiar alături..

Privirea mea era atât de captivată încât nici măcar nu îndrăzneam să clipesc. Simţeam c-ar fi fost inutil s-o caut. nu putem adăuga nimic perfecţiunii fără s-o distrugem. Din fericire. A fost pentru prima dată-n viaţă când am simţit cum mă năpădeşte un val de plăcere la vederea unei feţe care se crispează. s-o pierdem. nu poate sta la baza unei relaţii. Ar fi fost în zadar să încerc să-i tălmăcesc găndurile. Ochii ei îi întâlniră pe ai mei şi nu-i mai părăsiră. Nu-mi doream nimic. Mă pregăteam să-mi închei ziua. Tânăra nu zâmbea iar chipul îi era perfect imobil. Atinsesem. poţi să-mi împrumuţi nişte bani? 14 M-am întors la bungalowul meu.. să ne îndepărtăm de ea şi-n cele din urmă. oricum.. Ce mai poţi construi mai presus de perfecţiune? Viaţa este orice. n-aveam nevoie de nimic. să fug după ea. Apoi am ieşit şi am petrecut următoarea oră adresându-mă oamenilor şi cerându-le tot felul de lucruri. cel pe care-l zării de-odată la colţul străzii avea să-mi salveze onoarea. Am privit-o îndelung. Şi apoi. Sufletul ei vorbea sufletului meu care-i răspundea. tot mai inacceptabile.Eram înconjurat de neant. să banalizez ceea ce trăisem la un nivel mult mai spiritual. o gură cu buze care-mi aminteau de zmeură. dincolo de cuvinte. eram dincolo de mine. încercând să poarte cu mine un minimum de conversaţie. oricum. parcă izvora din străfundul sufletului meu. n-am reuşit nicicum să primesc un „nu” categoric. . s-o abordez. Era doar problema sufletelor noastre şi ar fi fost inutil să căutăm un sens la ceea ce. savurând această victorie facilă. Doar nările delicate se mişcau aproape imperceptibil în ritmul respiratiei sale. acea dimensiune în care fiinţele se întâlnesc şi intră în comuniune fără să vorbească. să-i plătesc. de parcă am fi acţionat un zoom şi tot ce se afla în jurul nostru se răsturnase în neant sau dispăruse. Se întrerupse ca să-şi ducă ceaşca la gură. dincolo de înţelegere. destul de şifonat. Dispăruse aşa cum a apărut.mâna-i dreaptă amesteca maşinal cu linguriţa în cana de ceai aburind.ea dispăruse. Muzica ambiantă mi se părea îndepărtată şi. S-o găsesc. probabil. numai perfecţiune nu! Am mai rămas o vreme la Yogi până să-mi aduc aminte de misiunea mea. Am trăit o asemenea distorsiune a timpului încât eram incapabil să-mi dau seama cât durase. Cu toate astea. conştientă de prezenţa mea. întorcându-şi delicat capul iar privirea ei se îndreptă spre mine ca şi cum. Nu mai eram eu. O vreme care-mi păru o eternitate. să înţeleg ce însemna privirea ei. Până să-i răspund. aşteptase momentul potrivit ca să-mi acorde atenţie. în faţa ochiului unui ciclon de frumuseţe care mă aspira precum o gaură neagră. să-i vorbesc ar fi însemnat să aduc pe pământ. admirându-i graţia atât de firească. eu care avusesem convingerea fermă că-mi voi îndeplini cu bine această misiune. pentru câteva clipe. Ce trăiam noi în momentele acelea era dincolo de gânduri. să primesc restul. a unor sprâncene care se încruntă. Puse apoi cana pe masă. Contactul fu întrerupt de un chelner care-mi aduse nota. a buzelor strângându-se. să întreb persoanele prezente. Aveam impresia că distanţa care ne despărţea devenea tot mai mică. ne depăşea. să-mi caut banii. a unei priviri care îngheaţă. Iar perfecţiunea. în acelaşi timp. împiedicându-mă să mă întorc cu coada-ntre picioare din această misiune eşuată: -Hans! Hans! îl strig eu de departe. Hans.

Am avut impresia că scena se derulase la relanti, un relanti extrem care-mi permitea să mă bucur de fiecare miime de secundă şi-mi aduc aminte de fiecare imagine ca şi când ar fi fost ieri: îi revăd gura deschizându-se şi proiectând în văzduh un sunet scurt, pleznind aerul ca un bici şi formulând cuvântul magic al respingerii, acest cuvânt pe care-l căutasem cu disperare toată după-amiaza. Mi-ar fi plăcut să filmez scena ca s-o pot vedea la nesfârşit. Îmi venea să-mi întind braţele în aer şi să-mi ridic privirea spre cer, căzând în genunchi, aşa cum fac marii campioni de tenis care au câştigat o minge de meci într-un turneu de mare şlem. Aş fi fost în stare să mă arunc la pieptul lui şi să-l îmbrăţişez cu recunoştinţă. Dar mam mulţumit să zâmbesc şi să-l privesc tăcut, aşteptând o justificare sau o scuză tâmpită, sau să-mi facă o morală de doi bani. Când i-am spus că fusese o glumă, că de fapt n-aveam nevoie de bani, a râs cu râsul forţat al celui care se simte uşurat dar care păstrează, în acelaşi timp, crisparea indusă de cererea iniţială. Îmbătat de victorie, am marcat un al doilea punct telefonând la agenţia de voiaj din Kuta, de unde mi-au răspuns clar că NU, nu era posibil să-mi chimb biletul de avion fără să plătesc o penalitate de şase sute de dolari. Niciodată nu primisem cu atâta bună dispoziţie o veste atât de proastă! În euforia momentului, am reuşit să dau de fostul meu director. Nu calculasem decalajul orar şi l-am sculat din somn; avea vocea adormită şi îngrijorată, a omului trezit în toiul nopţii care se întreabă ce veste teribilă poate justifica un asemenea apel; la ora aceea! I-am vorbit cu entuziasm de proiectul meu, fără să acord nici o atenţie contrastului dintre însufleţirea mea şi somnolenţa lui. M-a ascultat fără să mă întrerupă şi, când i-am cerut sămi acorde un pic de timp ca să-mi împărtăşească din cunoştinţele lui în domeniu, a fost de acord, cu siguranţă uşurat că nu l-am sunat ca să-i anunţ moartea bunicii sau explozia şcolii lui într-un atentat terorist. Doi din cinci era, în final, un scor onorabil pentru un începător, aşa că mă întorsei pe plaja mea, încrezător şi senin. Restul serii l-am dedicat celei de a doua misiuni: să mă imaginez în pielea unui fotograf, să fac o introspecţie, pentru a vedea ce simt faţă de această nouă identitate profesională. Baia mea de noapte a fost un moment delicios de abandon, de destindere şi de fericire după această zi zdrobitoare dar victorioasă. 15 -Ei, a fost chiar aşa de uşoară ziua şi chiar atât de simplu să adunaţi cei cinci de „nu” precum v-aţi imaginat? -Pe cinstea mea, mărturisesc că nu! A zâmbt, aşezându-se pe rogojina lui, în poziţia lotusului. L-am privit, fericit că mă aflu iarăşi în faţa lui. Mi-era drag chipul lui senin, imperturbabil – chipul unui om care nu aşteaptă nimic în plus de la viaţă, nu invidiază pe nimeni, n-are dorinţe deosebite. O fiinţă care se mulţumeşte să ofere această stare celorlalţi, precum un model ce poate fi urmat, dacă doreşti. -Persoanele care se tem de respingere, reluă el, sunt departe de a şti că se întâmplă foarte rar ca cineva să te refuze. E chiar greu de obţinut aşa ceva. Oamenii sunt, în general,

predispuşi să vă ajute, să nu vă dezamăgească, să meargă în direcţia aşteptărilor d-voastră. Doar atunci când ţi-e teamă că vei fi respins ajungi chiar să fi respins, conform mecanismului credinţelor, pe care aţi învăţat acum să-l cunoaşteţi. -E adevărat. -Când învăţăm să ne îndreptăm spre ceilalţi ca să le cerem un lucru de care avem nevoie, un univers întreg ni se oferă. Viaţa înseamnă să te deschizi către ceilalţi, nu să te închizi în tine. Şi tot ce ne permite să ne conectăm cu ceilalţi este pozitiv. M-am gândit iar la conexiunea mea cu Hans, de ieri...E drept că trăisem totuşi un moment special şi, în cele din urmă, recunoşteam că asemenea oameni sunt mai mult de plâns decât de dispreţuit. -Într-adevăr, cred că aveţi dreptate. -Ei, aţi reuşit să vă puneţi în pielea celui la care visaţi? -Tocmai despre asta vroiam să vă vorbesc: am o problemă în acest sens. -E bine că vă daţi seama de asta înainte să porniţi la fapte. Spuneţi! -Când mă văd în pielea unui fotograf, adică a unui artist, nu mă prea simt în largul meu cu această idee. -Ce vă deranjează, de fapt?m-a întrebat cu un ton care parcă te invita la confidenţe. -Ei bine, mă trag...- cum să zic?- dintr-o familie care nu preţuieşte decât profesiile intelectuale. Părinţii m-au împins să fac studii superioare. Aş spune chiar că n-am avut de ales. În familia mea eşti respectat dacă eşti om de ştiinţă sau profesor, cam atât. Celelalte meserii nu sunt considerate a fi serioase. Aşa că...fotograf... -Au dreptul la această părere iar d-voastră aveţi dreptul să faceţi ce vreţi cu viaţa dvoastră. - Bineînţeles, şi e clar că la vârsta mea nu am de ce să le dau socoteală dar ar fi pentru ei aşa un şoc! Mă tem că vor fi dezamăgiţi. -Dar acum nu sunt trişti să vă ştie atât de puţin împlinit în profesia pe care o aveţi? Au venit vreodată să vă caute ca să vă întrebe şi să vă susţină? -Nu, nu chiar... -Dacă vă iubesc, ce credeţi că vor prefera: să fiţi un profesor nefericit sau un fotograf împlinit? -Dacă privim aşa... -Aşa trebuie să vedem lucrurile: dacă iubim oamenii doar când se comportă conform idealurilor şi normelor noastre, asta nu-i iubire.De aceea cred că n-aveţi de ce să vă temeţi pentru cei care vă iubesc. Chiar şi în sânul unei familii iubitoare, fiecare trebuie să-şi trăiască viaţa. E bine să avem în vedere efectele pe care le producem asupra celorlalţi dar, în schimb, nu putem ţine mereu cont de ce-şi doresc ei şi de felul în care ne vor aprecia faptele. Fiecare e răspunzător de propria-i apreciere. Nu d-voastră sunteţi răspunzător de părerile altora. Avea, fără-ndoială, dreptate dar ceva tot mă deranja. -De fapt, mă întreb dacă familia mea nu m-a contaminat într-o oarecare măsură: chiar dacă sunt entuziasmat de acest proiect, tot nu mă simt complet în largul meu la gândul că voi schimba tabăra ştiinţelor exacte cu cea a artiştilor.

-Cred că e nepotrivit să gândim in termeni de „tabere” şi, mai mult, în termeni de apartenenţă la o tabără. În ce vă priveşte, nu e vorba de a părăsi o tabără pentru a vă muta în alta ci doar să vă realizaţi un vis la care ţineţi. Am rămăs pe gânduri, destul de impresionat, desigur, de cuvintele lui dar cred că simţise că încă eram cam blocat de situaţia în care mă aflam. -Haideţi cu mine, spuse el, ridicându-se. După felul în care se mişca am realizat, pentru prima dată, cât e de bătrân, impresie care dispărea când vorbea, într-atât se exprima de precis, de clar şi de senin. M-am ridicat la rândul meu şi l-am urmat. Am ocolit clădirile care formau campanul luand-o pe o cărare ce şerpuia prin vegetaţie, o vegetaţie atât de deasă încât nu puteai distinge contururile grădinii. Merserăm mai multe minute în linişte, unul după celălalt apoi cărarea se lărgi şi ne continuarăm drumul alături. Parcelele minuscule cultivate erau perfect întreţinute: probabil plante medicinale, unele cu flori microscopice, albastre şi galbene. După ce am traversat o pădurice deasă de bambuşi uriaşi care răspândeau un parfum de verde crud, învăluindu-ne într-o penumbră umedă şi răcoroasă, ne-am trezit, brusc, pe o stâncă suspendată vertiginos de unde se vedea toată valea. Ştiam că satul era cocoţat pe o colină dar eram departe de a-mi închipui că din fundul grădinii maestrului Samtyang, de la o înălţime de două sau trei sute de metri, puteai admira toată valea care se întindea pe kilometri întregi. Această panoramă abruptă şi aeriană – eram ca şi suspendaţi deasupra vidului – contrasta puternic cu vegetaţia densă din jurul nostru care împiedica orice vizibilitate. Ne-am aşezat alături pe o stâncă, balansându-ne picioarele în gol şi am rămas tăcuţi o vreme, contemplând peisajul grandios care mă făcea să mă mă simt atât de mic.Vindecătorul a fost cel care rupse tăcerea, cu vocea lui fermă dar blândă şi binevoitoare. -Ce vedeţi în orezării? Jos de tot, în vale, vedeam zeci de ţărani, cu picioarele în apă până sub genunchi, încovoiaţi de spate şi cu mâinile întinse spre plantele de orez. -Văd un gup de oameni muncind la câmp. -Nu, nu un gup de oameni. -Un gup de ţărani, dacă preferaţi. -Nu, nici un gup de ţărani. Ştiţi câte fiinţe sunt pe pământ? -Între şase şi şapte miliarde. -Şi ştiţi din câte gene e alcătuit fiecare om? -Nu, nu ştiu; câteva mii? -Ceva mai puţin de treizeci de mii. Şi nu există două fiinţe care să aibă aceleaşi gene. Nici măcar două! Vă daţi seama? -Da, fiecare dintre noi este unic. -Exact! Şi chiar dacă unii practică aceeaşi meserie, în acelaşi loc, nu-i putem considera ca un grup căci oricâte lucruri ar avea în comun vor exista întotdeauna mai multe elemente care să-i deosebească. -Înţeleg ce vreţi să spuneţi. -Avem uneori tendinţa să gândim, să judecăm pe categorii, să considerăm oamenii ca şi când ar fi toţi la fel în sânul unei categorii, când, de fapt, acolo jos, în câmpul de orez, se află mai multe zeci de persoane având fiecare o identitate proprie, o poveste proprie, o

Un altul îşi ajută astfel tatăl sau îi place să îngrijească plantele şi să le vadă crescând. Priveam valea care se aşternea.. cu siguranţă. se ridica o altă colină.. -Bun. nu le vorbiţi de proiectele d-voastră. -Te rog. pornind fără clientelă şi că. un fel de canion. -Ştiţi. pe kilometri întregi. veţi suscita trei tipuri de reacţii: neutre.. nimic. Şi nu numai că aceste teorii sunt false dar îi împing pe oameni să devină ceea ce teoria le spune că sunt. Câţiva nori stăteau suspendaţi sub noi în timp ce alţii alunecau lin deasupra noastră. aterizând aşa. Când gândim în termeni de grup. spuse el. -Împlinindu-vă visul.Se vorbeşte de muncitori. de artişti. -Facem un mare pas în viaţă când încetăm să mai generalizăm atunci când vorbim despre ceilalţi şi când începem să-i considerăm individual pe oameni. Mai bine de jumătate din ei locuiesc în sat şi îi cunosc. în depărtare. veţi fi doar d-voastră înşivă.Chiar dacă ne gândim doar la motivul pentru care fac această muncă şi există diferenţe. dându-ne impresia că plutim între două lumi. nu înseamnă că veţi intra într-o categorie de oameni. . chiar dacă fiecare face parte dintr-un tot care-l depăşeşte – umanitatea – şi chiar mai mult – universul. -Înţeleg. în fundul căruia se pierdea valea. -Trebuie. -E adevărat. miresme îndepărtate pe care n-aş fi ştiut să le identific. la aceeaşi înălţime cu locul unde ne aflam noi.. de funcţionari. -E clar. -Da. În orice caz. de oameni de ştiinţă. -De ce? -Una mi-a spus că profesia asta e. de descurajare..! -Ce-aţi spus? -Nu. desenează-mi una. facem abstracţie de particularităţile. de vreme ce asta-i dorinţa inimii d-voastră. de cealaltă parte a vidului. O adiere uşoară de vânt făcea suportabilă căldura şi ne aducea. Trebuie să ţin minte asta. de ţărani. care tind să vă facă să renunţaţi. să revenim la oile noastre. n-am nici o şansă de reuşită. pentru că-i place să fie în contact cu apa în timp ce vecinul lui n-are de ales iar al treilea . de casnice. în valuri. de burghezi. cu orice preţ. Ne despărţea un gol de câteva sute de metri. fără diplome şi fără relaţii. Se construiesc teorii care ne servesc credinţele. Cealaltă a obiectat că nu poţi construi o asfel de activitate de pe o zi pe alta. aproape un munte. de imigranţi.. -Adică? -Când le vorbiţi altora despre un proiect. de valoarea şi de aportul fiecărui individ şi cădem uşor în simplism şi-n generalizare. de tabere. Unul. practic. -Toţi oamenii care au un vis sau o idee a unui proiect se lovesc de această problemă. În faţa noastră. închisă şi că nu voi reuşi să-mi fac un nume. de incurajare sau negative. exprimându-vă talentele şi punându-le în valoare. glumeam. am vorbit deja un pic despre acest proiect cu două persoane din anturajul meu şi m-au cam descurajat.personalitate specifică şi gusturi diferite. să vă îndepărtaţi de persoanele care v-ar putea descuraja.pentru că astfel câşigă ceva mai mult decât la fostul loc de muncă.

le taie iarba de sub picioare şi-ar face orice ca să vă descurajeze. Dar nu trebuie să vă „spovediţi” persoanelor care ar încerca să vă descurajeze doar dintr-o simplă nevoie psihologică. poate fi folositor ca cineva să-ţi deschidă ochii dacă ai luat-o pe un drum greşit. Dar o dată ajuns adult. ţi-e frică de necunoscut şi de schimbare. care vă aparţin. Pentru că sunt oameni care se simt mai bine dacă vă merge rău şi care. Încrederea pe care această persoană v-o acordă va fi contagioasă. doreşti şi apoi. -Asta-i sigur. Var face să vă pierdeţi încrederea în d-voastră. dintr-o dată. dar pe de altă parte.. fac totul ca să nu vă meargă mai bine. Contează să creadă în d-voastră. de acolo de unde este. numeroşi vor fi cei care îl vor descuraja în realizarea viselor lui. căci ea ştie că veţi reuşi. Şi mai sunt oameni care se simt puşi în valoare de dificultăţile d-voastră. adresaţi-vă doar cunoscătorilor în domeniul care vă interesează. -De aceea e mai bine să vă îndepărtaţi de astfel de oameni sau să nu le vorbiţi de proiectele voastre. dacă mă vede punând în practică acest proiect. iar temerile vor dispărea ca prin farmec. -Dacă perseverează şi. treci obligatoriu prin bune şi prin rele. chiar dacă nu vă vedeţi foarte des. Crezi. vă veţi adăuga milioanelor de oameni care n-au viaţa pe care şi-o doresc. nu mai crezi. proiectele care vin de la voi. Gândiţi-vă la ea şi spuneţi-vă:”Ştiu că. Dacă chiar nu găsiţi pe nimeni. Sau alţii care nu v-ar putea vedea realizându-vă visele pentru că asta le-ar aminti de lipsa lor de curaj ca să şi le realizeze pe ale lor. e foarte pozitiv să aveţi în anturajul d-voastră câteva persoane care cred că veţi reusi în ceea ce vă propuneţi să împliniţi. cum începe să vă cuprindă îndoiala. Dar e preferabil să nu le dezvăluiţi planurile pe care le aveţi. pentru că asta le dă ocazia să vă ajute. gândiţi-vă la ea şi imaginaţi-vă că vă încurajează.. -Care cred în mine? -Când demarezi un proiect care are o oarecare miză şi un oarecare risc. -Nu sunt sigur că am o asemenea persoană prin preajmă. În acest caz. nu te mai simţi capabil. -În acest caz. în cele din urmă. în capacitatea ta de aţi împlini visul şi-ţi spune acest lucru şi te face să te simţi puternic. reuşeşte e mai ales pentru că nici un părinte de pe lume nu se îndoieşte de capacitatea de a merge a copilului său şi nici o persoană din lume n-o să-l descurajeze în încercările lui.. în ciuda „eşecurilor” repetate? -Da. Vă amintiţi că am vorbit ieri de copilaşul care învaţă să meargă şi care nu se descurajează. aţi fi surprins să aflaţi numărul oamenilor celebri care au beneficiat de o asemenea susţinere iniţială. -Înţeleg. Nu e cazul să le purtaţi pică deoarece o fac inconştient. -În schimb. în consecinţă. De altfel. prezenţa ei va mătura toate îndoielile. Vă va insufla puterea de a reuşi şi vă va da energie de să mişcaţi munţii din loc! Dar să nu mă înţelegeţi greşit: nu e nevoie să vă ajute sau să vă dea sfaturi. vă puteţi gândi la o persoană dispărută care v-a iubit. Şi. de exemplu când vrei să-ţi schimbi meseria. gândiţi-vă la cineva mai îndepărtat: un prieten din copilărie. Dacă se află în anturajul tău o persoană care crede în tine. -Atunci. . un bunic.. mă susţine şi crede în mine!”.-Da. te îndoieşti. Altfel.

-Mi-ar place să admit asta dar nu e uşor să mergi în întâmpinarea unor astfel de persoane. având sentimente pozitive pentru ei. Uneori am impresia că unii fac totul ca să nu fie iubiţi. -E fantastic! -Da. I-au adunat pe toţi în jurul cutiei şi le-au cerut să „transmită iubire” celulelor canceroase. cum de altfel n-au putut spune cum au procedat. mai sunt oameni care cred în Dumnezeu şi obţin de la el forţa de a acţiona. concret. Dacă ne punem în locul lor. Alţii sunt nesuferiţi pentru că au avut multe necazuri si-ar vrea să se răzbune pe întreg pământul. Felina o privea în ochi.” -E un exemplu bun. Când era necăjită sau tristă. prin măsurători ştiinţifice. atât li se pare de anormal. Apoi. încep să se facă cercetări despre iubire şi se descoperă lucruri extraordinare. Majoritatea. ca să „trimită dragoste”. de exemplu prin gesturi sau acte gratuite. Dar majoritatea oamenilor de ştiinţă nu agreează acest gen de experienţe căci nu le place să descopere fenomene pe care nu le pot explica. Alţii sunt egoişti căci sunt convinşi că toată lumea e aşa şi cred că vor fi mai fericiţi dacă vor trece înaintea celorlalţi. că celulele canceroase au regresat. Aşa că se ducea la pisică. redându-i încrederea în sine. Studenţii s-au conformat iar cercetătorii au constatat. refuză la început să creadă. de altfel. dacă-i iubiţi. concret. numeroase efecte. nimeni n-o pune în practică deoarece. pentru că au fost păcăliţi de oameni. Am văzut întotdeauna. aceştia sunt folosiţi adesea ca şi cobai – în laboratoarele lor. Unii au fost atât de dezamăgiţi de ceilalţi încât şi-au închis inima spunându-şi că. N-au fost în măsură să explice acest fenomen. cu privirea ei profundă şi binevoitoare. Când luam vreo notă rea la şcoală. -Bineînţeles! Un animal îşi iubeşte stăpânul necondiţionat şi această iubire îl poate ajuta considerabil. sunt din ce în ce mai convins că iubirea e soluţia pentru majotitatea problemelor pe care oamenii le au de-a lungul vieţii lor. a fost hotărâtor. neîndoielnic. ştiu că data viitoare vei primi o notă bună. cred că se protejează printr-o atitudine ostilă. Napoleon era convins că avea o stea care-l ajuta să iasă victorios. pe viitor. părinţii mă certau dar ea-mi spunea:”Nu-i nimic. îi surprindeţi. trebuie să recunoaştem că e frustrant. în cele din urmă. n-o consolau niciodată. dacă nu mai au nici un fel de aşteptări de la oameni. nu vor mai fi dezamăgiţi. spunea că vedea în privirea ei cum o înţelege şi o susţine în toate situaţiile. care mă aflu acum spre sfârşitul vieţii.-Am s-o aleg pe bunica. le veţi răsturna percepţiile asupra lumii şi le veţi schimba. Poate părea o idee simplă. -Să zicem că există oameni pe care chiar n-ai cum să-i iubeşti. banală şi totuşi. O parte. oamenii de ştiinţă care cultivau celule canceroase într-o cutie Petri au avut ideea să cheme nişte studenţi – în SUA. Iubirea are. . aveam o prietenă care îşi adora pisica. -Unii sunt răi pentru că nu se iubesc pe ei înşişi. Eu. -E foarte posibil. felul de a relaţiona cu d-voastră. că era mândră de mine. torcând. căci nu se aşteaptă la aşa ceva. adesea. o mângâia şi-i povestea necazurile ei. În majoritatea bătăliilor sale. Punctul comun al tuturor e că. care de-abia acum încep să fie descoperite. Când eram mic. Ştiţi. dar rezultatul este indiscutabil: celulele au regresat. de multe ori. Părinţii ei erau severi şi reci. Dar dacă perseveraţi şi le arătaţi iubirea voastră. Într-o universitate americană. Această credinţă l-a stimulat enorm şi i-a dat un curaj care. nu e uşor să iubeşti. studenţii. în privirea ei.

încercând să-şi ascundă frica ce punea stăpânire pe ea. în ciuda atitudinii sale detestabile. în fundul sufletului ei. agresorul a plecat de bunăvoie. să se identifice cu percepţia celorlalţi despre ei. din contră. Trebuie să înţelegem că fiecare avem calităţi şi defecte. Dacă reuşiţi să percepeţi acel ceva şi să-l iubiţi. faceţi deosebire între ea şi faptele sale. Dacă vă îndreptaţi spre cineva reproşându-i ce a făcut. îl împingeţi să se apere. chiar dacă sunt infime. -De ce? . asta mă cam deranjează. Ea se străduia să-l asculte. nu prea sunt în largul meu cu această idee. Simţindu-se respins. La un moment dat s-a trezit spunându-i: „Nu înţeleg de ce faceţi aşa ceva. individul s-a repezit în casă. Era înarmat iar ea. O femeie fusese urmărită până acasă de un violator în serie. în sufletul lui. veţi reuşi s-o faceţi să intre în contact cu acel ceva. Nu reuşea să-l facă să spună ceva dar ea continua să întrebe şi să răspundă. a avut intuiţia să vorbească cu el.-E mai uşor dacă ştiţi că un alt punct comun al acestor oameni e faptul că în spatele fiecărui gest al lor se află o intenţie pozitivă. Nu-s sigur că-s făcut să câştig bani şi nici nu cred că-mi doresc să am mulţi. -Povestiţi un caz extrem dar e adevărat că oamenii au tendinţa să se comporte aşa cum îi văd ceilalţi. şi poate nici măcar n-o ştie. Ca să puteţi iubi o asemenea persoană. ceea ce le motivează comportamentele este adesea de înţeles. în acel moment. Chiar dacă ceea ce fac e criticabil. Spuneţi-vă că. continuând să-şi învingă şi să-şi mascheze teroarea. De cum a descuiat uşa. suficienţi în orice caz. E singurul mod de a-i da o şansă să se schimbe. el este. -Asta-mi aminteşte de o întâmplare pe care am auzit-o la radio. câştigam bani. Iată de ce este important să aveţi în jurul d-voastră oameni care cred în calităţile şi în capacităţile pe care le aveţi. Dacă îndreptaţi proiectoarele asupra calităţilor unei persoane. În cele din urmă. mergeţi spre el fiind convins că.” Femeia a spus mai târziu ziariştilor că. ar mai fi un ultim punct. neavând nici un mijloc de a se apăra şi neputând striga după ajutor sub ameninţarea armei. cu câţiva ani în urmă. ia amploare acea parte din noi asupra căreia ne focalizăm atenţia. -Iată-ne ajunşi şi aici! -Poftim? -Ştiam că mai devreme sau mai târziu vom atinge şi acest punct. Ştiţi. de fapt. pentru a-mi cumpăra o casă cu grădină şi. un om bun şi că a avut o intenţie pozitivă. -Care? -În visul meu. când de fapt eu simt că sunteţi un om bun. să se cramponeze pe poziţia lui şi să nu vă asculte argumentele. încuindu-se cu ea înăuntru. ceva bun. deşi ceea ce a făcut sau a spus e dezastruos. vă va respinge ideile. îl veţi face să se destindă şi să fie deschis la ceea ce vreţi să-i spuneţi. 16 -Mai există vreun alt aspect al acestui proiect care vă reţine sau din cauza căruia nu sunteţi tocmai în largul d-voastră când vă gândiţi să-l duceţi la îndeplinire? -Da. iubirea e cel mai bun mijloc de a obţine o schimbare la celălalt. agresorul ei a izbucnit în plâns şi i-a povestit viaţa lui mizerabilă. Dacă. chiar reprobabil. ele se vor accentua şi se vor dezvolta până când vor deveni preponderente. se află undeva. acea luminiţă din ea însăşi. S-a petrecut în Franţa. Pe scurt.

-Banii cristalizează totul: toate fantasmele. prin urmare. dacă ar conduce un Ferrari. tocmai această credinţă ne face nefericiţi pentru că ne împinge. Oamenii nu ştiu că. -Mi se pare evident. Îl vrei. în schimb. te va face fericit. Nu cer un apartament hollywoodian ci doar unul un pic mai mare şi sunt convinşi că ar fi mulţumiţi dacă l-ar avea şi nu şi-ar mai dori nimic. complexele de inferioritate şi de superioritate şi încă multe alte lucruri. care. e posibil. Am naivitatea să cred că e mai uşor să fii fericit într-o casă frumoasă. -De fapt. Această credinţă este larg răspândită chiar şi printre cei care afirmă contrariul. invidia. Aici se înşeală: oricare ar fi nivelul material la care aspiră. -Da. în cele din urmă. şi-ar dori mai apoi un iaht pe care nu-l au încă şi care i-ar face fericiţi. cred că bunăstarea le-ar aduce fericire şi că cei bogaţi sunt mai fericiţi decât ei. -În primul rând. Ca să fiu mai precis: confortul material nu ne aduce fericirea. în mod concret. spuneţi-mi: ce anume vă îngrijorează în legătură cu banii? Îşi păstrase tonul binevoitor dar percepeam o umbră de amuzament ca şi când atâta se învârtise în jurul acestei întrebări încât nu se mai aştepta deloc să fie surprins de problema pe care mă pregăteam să i-o prezint. îşi doresc mai mult de îndată ce l-au atins. această parte care visează să câştige bani. Desigur. cu programul activităţilor tale. începând să te gândeşti la un altul şi să-l doreşti pe acesta. Ar fi fost foarte surprinzător să nu ajungem să abordăm şi acest subiect. temerile. nu-i aşa? -E amuzantă formularea dar putem spune şi în acest fel. -Nu există nimic rău în a-ţi dori un oarecare confort material. depinzi mai puţin de ceilalţi. şi. o haină sau orice altceva şi începi să crezi că posesia acestui obiect te va satisface. Să spunem că mă simt un pic împărţit: e ca şi cum o parte din mine ar vrea să câştige bani iar cealaltă parte. pe noi. -Deci problema e:cum să împăcaţi aceste două părţi din fiinţa d-voastră. nu: ar considera că-i un lucru murdar. în mijlocul unui cartier zgomotos şi poluat. la o cursă fără sfârşit: doreşti un obiect. Această căutare n-are sfârşit. e drept că poate uşura lucrurile. oamenii. -Totuşi insist asupra faptului că ceea ce este material nu poate aduce fericire. gelozia. -Cred că banii mi-ar putea oferi o oarecare libertate: am sentimentul că. -Altceva? -Aş avea un anumit confort material. inconştient. lipsa lui ne poate tulbura fericirea. spuneţi-mi ce vrea. pe măsură ce devii mai bogat. într-o atmosferă calmă. toate proiecţiile. -Nu ştiam că un cuvânt atât de mic ascunde atâtea lucruri! -Haideţi. E într-adevăr o cursă fără sfârşit. oricare ar fi fost aceasta. decât într-o garsonieră sordidă. în străfundul sufletului lor. cu siguranţă. îl urmăreşti. o maşină. ar locui într-un apartament la Hollywood şi ar călători în voie pe cont propriu. faci ce vrei cu timpul tău. ura. îl uiţi foarte repede. fără să dai socoteală nimănui. orientată către nord. Mulţi oameni sunt de acord cu această idee şi chiar o afirmă sus şi tare şi totuşi. dacă-l obţii. . cei care sunt departe de a avea un Ferrari îşi spun că s-ar mulţumi să fie doar un pic mai bogaţi decât sunt acum.

gâfâind de agitaţie apoi îmi petreceam aproape toată ziua jucându-mă cu ceea ce primisem. că mi-am spus într-un an că visele mele despre jucării mă fac mai fericit decât jucăriile propriu-zise. decât un mijloc prin care se facilitează schimburile dintre fiinţele umane: schimb de bunuri dar şi schimb de servicii. în sine. Mergeam să mă culc şi noaptea aceea mi se părea nesfârşit de lungă. găsind sub el jucăriile mult visate.. că banii devin centrul preocupării oamenilor. lăsându-i pe adulţi cu discuţiile lor plictisitoare. Mă sculam dis de dimineaţă. mă năpădea o bucurie intensă . Noile mele jucării nu mai trezeau în mine acelaşi elan şi aceeaşi bucurie. Dar îmi amintesc că. Înaintea banilor exista trocul. făceam ce făceam şi scăpam de interminabila „masă în familie”.Despachetam totul. în zilele noastre? . Ar fi de-ajuns să favorizăm creativitatea oamenilor şi să-i încurajăm să-şi pună în practică proiectele. Cel care avea nevoie de ceva era obligat să găsească pe cineva care să fie interesat de ceea ce avea de oferit în schimb. pe măsură ce soarele se apropia de orizont şi venea seara. şi-mi imaginam cât voi fi de fericit. -De ce spuneţi asta? -Uităm adesea că banul nu este. bucuria mea se estompa încetul cu încetul. aşteptând cu nerăbdare ziua când le voi avea. la origine. Nu-i nici un rău în asta. -Şi-atunci de ce devin banii ceva murdar. de sfaturi.. o dată pe an. Mă uitam la ţăranii din vale. -Astfel văzute lucrurile. întrebându-mă dacă şi tradiţiile lor îi făceau. Vorbiţi-mi acum de cealaltă parte care respinge această idee. Ajungeam să-mi doresc să retrăiesc starea de agitaţie şi de nerăbdare din ajun. Îmi împărtăşii gândurile iar înţeleptul spuse. Nu era uşor. Săptămâni întregi mă gândeam la ele. totuşi. copleşindu-i cu daruri materiale. îmi repugnă într-o oarecare măsură. -Cred că banii. doritoare să câştige bani. Îmi amintesc chiar. În vreme de crearea banilor a permis evaluarea fiecărui bun. Dacă am respecta cu toţii acest principiu. într-adevăr. Agitaţia mea atingea paroxismul în seara de ajun: nu părăseam din ochi bradul. în sfârşit. asistăm la o oarecare derivă în acest sens. Să pui la dispoziţia celorlalţi ceea ce eşti capabil să faci şi să obţii în schimb bani cu care să dobândeşti ceea ce alţii ştiu să facă. reluă el. o invenţie reuşită. să încerce să aducă fericire copiilor lor. Eram agitat la culme în timp ce-mi pregăteam scrisoarea pentru Moş Crăciun cu lista jucăriilor pe care mi le doream. -Da. Am uneori impresia că doar ei contează în această lume mediocră. mâine. plin de recunoştinţă: ziua cea mare sosise. şi e păcat pentru că banul este.de competenţe.Cuvintele lui aveau un ecou deosebit în sufletul meu căci îmi aminteau de sărbătorile de Crăciun din copilărie. zâmbind: -Cea mai mare minciună pe care părinţii o „servesc” copiilor nu se referă la Moş Crăciun ci la promisiunea tacită şi amăgitoare că darurile lui îi vor face fericiţi. Se poate spune chiar că atunci când banii circulă mai mult sunt şi mai numeroase schimburile între fiinţele umane şi asta e bine. mi se pare fabulos! -Aşa ar trebui să fie. în sfârşit! Când deschideam uşa salonului şi descopeream pachetele multicolore sub bradul luminat. fiecărui serviciu iar banii adunaţi de cel care a oferit un obiect sau un serviciu îi oferă acestuia posibilitatea să dobândească alte bunuri şi să primească alte servicii. ci folosiţi. argumentele care motivează acea parte din d-voastră. n-ar mai exista şomaj căci serviciile pe care oamenii şi le pot face reciproc sunt nelimitate. -Mi-aţi împărtăşit. Banii nu sunt făcuţi să fie acumulaţi.

dacă ne mulţumim să acumulăm bunuri materiale. atunci banii produc o energie pozitivă. dacă-i folosim pentru a da celorlalţi posibilitatea de a-şi exprima talentele. Trebuia să recunosc că avea. Nu mai au relaţii umane adevărate. -Cum aşa? -Vorbim de limitările pe care vi le impuneţi în viaţă. iar această Hucha trage pe toată lumea în jos. dacă sunteţi atât de familiarizat cu problema banilor. marcându-l tot mai mult. înflorind totodată. făcând apel la serviciile lor. Din contră.. -Mai spuneaţi. nu vorbim tocmai despre bani. se poate îmbogăţi. îl face nefericit şi pe cel spoliat şi pe spoliator. un simbol al posibilităţilor pe care le aveţi. că felul în care cheltuim banii e important. -Şi atunci de ce mă ajutaţi pe mine să am mai mulţi bani? -Pentru că. Ne uscăm încetul cu încetul. Uitaţi-vă în jurul d-voastră: oamenii care şi-au petrecut viaţa acumulând. -În cele din urmă. cum se face că nu sunteţi putred de bogat? Zâmbi înainte de a-mi răspunde: -Pentru că n-am nevoie să fiu bogat. întâlnesc un maestru spiritual ca să ajung să vorbesc despre bani! -De fapt. Nu mă puteam opri să nu mă gândesc la „Portretul lui Dorian Gray”.În timp ce acel care câştigă bani dând ce-i mai bun din fiinţa sa şi respectându-i pe ceilalţi.-Ca să înţelegem. competenţele. poluează sufletele şi. până când acesta devine hidos. Şi. Nu mai sunt capabili să se intereseze sincer de cineva. Banii sunt „sănătoşi” atunci când provin din exercitarea competenţelor noastre. -Da. . vibrând în toate fibrele fiinţei. în final. Ei aduc atunci o reală satisfacţie celui ce-i câştigă. trebuie să observăm mai întâi importanţa a două elemente: cum îi câştigăm şi cum îi cheltuim. fără să dea nimic. poate câştig destul acum şi n-am nevoie de mai mult. credeţi-mă. atunci viaţa se goleşte de sens.. oricât de mică sau de mare ar fi bogăţia acumulată. Fiecare act răuvoitor al acestuia se gravează pe faţa unui chip pictat. Cuvintele lui răsunau în mine iar ecoul vocii sale parcă se propaga. probabil. cu strădania de a da tot ce avem mai bun în noi. Dar spuneţi-mi. Banii nu sunt decât o metaforă. Acest lucru se citeşte pe faţă mai ales când îmbătrânim. Acesta din urmă poate avea sentimentul că a câştigat ceva. -Dar dacă sunt deja detaşat? După un moment de tăcere. nu eşti fericit! -Ce ciudat: sunt din celălalt colţ al lumii. nici să iubească. şi de data asta. Dar dacă sunt obţinuţi din abuzuri săvârşite asupra celorlalţi – clienţi sau colaboratori – acest fapt generează ceea ce s-ar putea numi o energie negativă – şamanii o numesc „Hucha”.. îmi spuse: -Asta nu-i detaşare ci renunţare. când ajungi aşa. dar acumulează în el această Hucha care-l va împiedica tot mai tare să fie fericit. dreptate. acest incredibil roman de Oscar Wilde care descrie un personaj malefic.va trebui să ajungeţi să câştigaţi mai mulţi ca să vă puteţi detaşa de ei. de asemenea. sunt deconectaţi de lume..

un uşor disconfort sau un sentiment de vină. Într-o vară. -Mai spuneaţi că trebuie să dăm ce-i mai bun din noi înşine în ceea ce facem? -Da. totul a dispărut. E foarte important: nu putem evolua ca fiinţe umane. -Sunt convins. rămânând în armonie cu noi înşine şi. Acesta este un adevăr valabil pentru noi toţi. pe cât posibil. Ştiţi. -Ce e aceea o viaţă reuşită? întrebai cu o oarecare naivitate. pentru prima oară în viaţa mea. ne agresează valorile. Un zâmbet pentru ceilalţi. fără s-o ştie. am renunţat la această muncă deoarece mi-era ruşine să mă prezint la birou în starea aceea. Trebuia să sun oamenii şi să-i sfătuiesc să-şi facă o anumită asigurare. Compania ştia că trei sferturi din persoanele contactate beneficiau deja. În acel moment. -Şi cum putem şti dacă acţionăm în acord cu valorile noastre? -Urmărind să vedeţi ce simţiţi: dacă ceea ce faceţi nu respectă valorile voastre.Mă plimbam în piaţa Djemaa el-Fna. o eczemă. întro piaţă extrem de animată . fiinţa umană se complace şi se plafonează într-o viaţă la voia întâmplării sau se dezvoltă şi evoluează prin exigenţa faţă de sine. -Asta presupune să ştii ce-ţi doreşti. este una din cheile fericirii. Eczema a continuat să se dezvolte şi. infim. de această asigurare printre serviciile incluse în cardul lor bancar. veţi simţi o oarecare jenă. dând tot ce am avut mai bun în ceea ce am făcut. După opt zile. chiar dacă ceva mărunt. se consideră că a câştiga bani e un obiectiv valabil care corespunde unei faze a existenţei. Iar fericirea noastră e cu atât mai mare cu cât munca noastră aduce ceva celorlalţi. la sfârşitul zilei. E un semn care trebuie să vă facă să vă întrebaţi dacă nu cumva acţiunile d-voastră nu sunt în contradicţie cu ceea ce e important pentru d-voastră. o viaţă care ne-a dat ocazia să ne depăşim. indiferent de meserie sau de nivelul competenţelor noastre. vă puteţi întreba. -O viaţă reuşită e o viaţă pe care am dus-o aşa cum ne-am dorit.Totodată. acţionând întotdeauna în concordanţă cu propriile valori. nu putem nici măcar să ne păstrăm sănătatea dacă acţiunile pe care le intreprindem ne violează. chiar dacă e vorba de fapte secundare. Eram în Maroc. chiar şi indirect. -E drep că acestea sunt valori fundamentale pentru mine. -Da.-În filozofia hindusă. în cele din urmă. reluă el. -Mă amuză această referire la sănătate căci îmi aminteşte de perioada studenţiei. Mai ales despre acest lucru nu trebuia să amintesc atunci când propuneam această asigurare. chiar şi într-o manieră modestă. Noaptea care se lăsa învăluia piaţa într-o atmosferă vrăjită. dacă sunteţi mândru de ceea ce aţi făcut. Doar atunci când ne folosim la maximum talentele sau competenţele şi când trecem cu bine peste noi şi noi provocări ne simţim cu-adevărat fericiţi. Medicul n-a putut să-i identifice cauza iar tratamentele prescrise au fost inutile: am renunţat la ele. Din birturile în aer liber se . gândul mă duse cu patru ani în urmă. Ziua era pe sfârşite. la Marrakeş. de încredere şi de onestitate faţă de semeni. În vara aceea am făcut. nu putem fi siguri dar e posibil ca această eczemă să fi fost un mesaj al corpului care vă semnala că făceaţi ceva în contradicţie cu valorile d-voastră de respect. am lucrat ca teleconsilier la o companie de asigurări. să ne consacrăm şi altor lucruri sau oameni şi să aducem ceva omenirii. Trebuie doar să evităm să ne „înnămolim” în această fază şi să ştim apoi să evoluăm spre altceva pentru a reuşi în viaţă. -Evident.

Până şi poziţia fiecăruia – executant şi client – mă deranjau: clientul. aşezat pe acest scaun la care mă uitasem. cea pe care o acceptam cel mai greu căci omul lucra în prezenţa clientului său. în entuziasmul momentului. când un om mititel. cu puţin timp în urmă. care reflectau luminile flăcărilor proiectând pe feţele trecătorilor.continuînd să-mi dăruiască zâmbetul său strălucitor. Îmi ceru un preţ cinstit pe care l-am achitat cu plăcere şi.Aroma cârnaţilor la grătar rivaliza cu cea a cuscusului aburind. eram. astfel. mi se adresă. străluciri de aur. Luă o jumătate de lămâie şi frecă energic pielea uscată. Bucuria lui era atât de contagioasă! Şi dintr-o dată m-am simţit aşa de apropiat de acest om pe care. în faţa lui. Când pantofii mei deveniră la fel de netezi şi de strălucitori ca-n prima zi. Apoi începu să-i lustruiască. mânuia alternativ lămâia şi diverse tipuri de perii. învăluit de acea atmosferă incredibilă. Şi atunci. dominând situaţia iar lustragiul. Flăcările îşi proiectau strălucirea asupra mulţimii de trecători. O undă de simpatie şi de prietenie îmi străbătea sufletul. dansau peste tot. subţirel. în timp ce umbrele. . Şedea pe o cutie. bucuria cu mine. păstrându-şi zâmbetul şi se apropie de mine. în ciuda veniturilor modeste. stabilindu-le diagnosticul şi promiţând că-i va face din nou tineri şi strălucitori. N-am avut timp să-l refuz: era deja în exerciţiul funcţiunii – îmi consulta pantofii prăfuiţi şi neîngrijiţi. El muncea cu zel la pantofii mei. Omul îşi reînnoi invitaţia. dureros de evident: omul acesta era mai fericit decât mine care aveam o profesie „de valoare” şi care. Zâmbetul mi-a îngheţat pe buze şi m-am crispat imperceptibil. cu ochii holbaţi de uimire. cu cincisprezece minute în urmă. Abia atunci am înţeles care-i era meseria. aşezat pe un scaun înalt. dintr-o dată. asupra lui. cu simţurile saturate de arome. Mergeam. ghemuit. Nu recursesem niciodată la acest gen de servicii. Niciodată nu m-am simţit în largul meu atunci când a trebuit să accept un serviciu care-mi părea umilitor pentru cel care-l exercita. zâmbetul său înflorea. Lustragiu. insistă să-mi ofere un ceai de mentă ca să-şi împărtăşească. Şi dacă ar fi zdrobit o banană n-aş mai fi fost uimit. Peste tot vedeai negustori ambulanţi. aplecat. de sunete. alţii platouri imense de aramă gravată. În starea în care mă aflam. Strigătele se amestecau cu sunetul obsedant al tobelor şi cu melodiile vrăjite. numai zâmbet. În depărtare se auzea cântecul molcom din fluier al îmblânzitorilor de şerpi. de vreo cincizeci de ani. am realizat un lucru evident. Acest om emana fericire prin toţi porii fiinţei şi această fericire strălucea şi se răspândea în jurul lui. Sigur pe el. Schimbarăm câteva cuvinte dar lustragiul era foarte concentrat la ceea ce făcea deşi avea acelaşi zâmbet inefabil pe chip. nu-l cunoşteam. nimic nu mă mai mira. descoperind nişte dinţi strălucitor de albi în contrast cu pielea sa brună. de o mie de ori mai bogat decât el. de imagini. împotriva voinţei mele. pe turbane şi pe veşminte. I-am întors zâmbetul şi am privit scaunul pe care mi-l arăta ca să mă aşez. Întinse apoi cu o cârpă o cremă negricioasă şi masă pielea. supradimensionate. şezând pe pământ sau stând într-un genunchi. Unii îţi ofereau articole de piele. cu atâta dezgust! Nu îndrăzneam să mă uit la lumea din jur de teamă să nu întâlnesc vreo privire reprobatoare. Se ridică. acolo jos. Poate faptul că nu eram indiferent la propunerea lui i-a dat speranţa că mă va convinge. iluminându-le chipurile. Aşa că m-am trezit. Începeam să mă relaxez. între un negustor de băuturi şi un altul care vindea vase de lut. Meseria de lustragiu era. Muncea cu sârg şi cu entuziasm. Nu ştiu dacă şi-a dat seama de stânjeneala mea sau a interpretat-o doar ca pe o ezitare. cântate la fluier de îmblânzitorii de şerpi. cu faţa tăbăcită de soarele sudului. neîndoielnic. probabil.vedeau peste tot focuri pe care se frigea carne. Uitasem complet de jena mea iniţială. Pe măsură ce pantofii mei reveneau la viaţă. ochii lui sclipeau de mândrie.

-Pentru că provocarea ne stimulează capacitatea de concentrare şi ne determină să dăm ce-avem mai bun în noi în ceea ce facem.. -Mai spuneaţi că o viaţă reuşită e atunci când ceea ce faci e în armonie cu ceea ce eşti. şi ochii mi se umeziră de emoţie. -Atunci luaţi săptămâna de dinaintea călătoriei d-voastră la Bali. trăită acum patru ani.. -Înţeleg. aş fi păstrat cam 30 la sută din acţiunile mele. N-aş schimba mare lucru. -În mare. -De ce aţi vorbit de utilitatea provocărilor? De ce depăşirea lor ne ajută să ne punem mai bine în practică talentele şi competenţele şi să ne simţim cu-adevărat fericiţi? L-am întrebat.. -Să spunem că această săptămână a fost ceva mai deosebită.. ştiind că urma să mor la sfârşitul săptămânii.uh.să vedem. ce-aţi păstra ca fiind valoros pentru d-voastră? -Ouh! Asta da întrebare! -Da. -Puteţi alege s-o păstraţi sau s-o pierdeţi. -Ei bine. Rezultă o reală satisfacţie care. -Şi veţi observa că n-are legătură cu dificultatea acţiunilor sau a îndatoririlor ci doar cu sensul pe care-l au acestea pentru d-voastră. Din tot ce-aţi făcut în ultima săptămână... ar fi un semn că acţiunile d-voastră sunt în armonie cu ceea ce sunteţi. . De fapt. M-am străduit să vizualizez oră de oră ceea ce făcusem şi pentru fiecare din acţiunile mele mă întrebam dacă le-aş fi făcut cu-adevărat. ar trebui să ajungeţi să inversaţi acest raport. e o condiţie să progresăm în acţiunile noastre. Dacă aţi putea afirma că aţi continua să faceţi 70 la sută din ceea ce faceţi în mod obişnuit... ţinând cont de întâlnirea noastră. -În acest caz aş risca să-mi găsesc o alta mai prost plătită. -Foarte bine. la rândul ei. Am avut nevoie de mai multe minute până să-i pot răspunde. -Vreţi să spuneţi că aţi fi renunţat la 70 la sută din ce-aţi făcut? -Ei bine. Am incercat să derulez în minte filmul săptămânii în cauză.Doar amintindu-mi de scena aceea. mult prea mult.. -Atunci aveţi de ales între a-i mulţumi sau a-i dezamăgi. Dar cum ştim dacă e aşa? -Imaginaţi-vă că veţi muri diseară şi că ştiaţi acest lucru de acum o săptămână. -Întotdeauna putem alege. sunt de acord cu toate astea la modul ideal dar în practică nu-i posibil să faci întotdeauna ce-ţi doreşti. E normal să îndeplinim unele sarcini lipsite de sens dar nu într-o asemenea proporţie. da! -E prea mult. poate mai departe de locul de muncă. -Familia şi prietenii ar fi dezamăgiţi dacă m-aş muta mai departe de ei. Nu mi-aş mai putea plăti chiria! -Aţi putea atunci să alegeţi să păstraţi acest apartament sau să închiriaţi unul mai ieftin. -Nu.. dacă aş face doar ceea ce e în armonie cu mine însumi aş risca să-mi pierd slujba. -Văzut astfel.

Tăcurăm îndelung. uitându-se cu privirea plină de bunătate în ochii mei întrebători. nu putem fi fericiţi dacă ne considerăm o victimă a evenimentelor sau a celorlalţi. spuse el cu un zâmbet satisfăcut pe buze. Iar alegerea înseamnă libertate. E important să înţelegem că întotdeauna noi hotărâm pentru viaţa noastră. oricum ar fi ea. Totul devine mai uşor şi nu mai e nevoie să luptăm ca să progresăm.Fără să mai pun la socoteală că. iar alegerile sunt uneori dureroase dar ele există şi. Aproape că plăteam a doua oară biletul de întoarcere! Greu de acceptat. în cele din urmă. -Uneori am impresia că ceilalţi aleg în locul meu. Apoi el se ridică iar eu am rupt tăcerea: -M-am informat de biletul meu de avion. într-adevăr. -Ştiţi. aşa-i.Contul meu în bancă se uşura vertiginos iar relaţiile mele cu bancherul vor fi profund afectate. d-voastră hotărâţi ceea ce trăiţi: aveţi întotdeauna posibilitatea de a alege şi e bine să ţineţi minte acest lucru. Infinitul se proiecta în pupilele ochilor lui. Priveam spaţiul acela imens care se întindea în faţa mea. care vă respectă valorile şi care exprimă şi reflectă competenţele d-voastră. -Asta pentru că-i lăsaţi să hotărască pentru d-voastră. -Cu cât evoluăm de-a lungul vieţii cu atât ne dezbărăm de credinţele care ne limitează şi cu atât avem mai multe posibilităţi de a alege. n-avem prea multe opţiuni. -Şi mâine dimineaţă nu sunteţi liber? -Nu. Mă aflam în faţa unei alegeri corneliene: trebuia să renunţ la această întâlnire care mă pasiona şi mă trezea la viaţă sau trebuia să plătesc un preţ scandalos de mare ca să-mi amân plecarea? -Ce-aţi face în locul meu? V-aţi amâna plecarea? -D-voastră trebuie să alegeţi.. 17 Şase sute de dolari. Porţile se deschid atunci de la sine. cu mersul lui lent şi senin şi îl pierdui din ochi când intră în desişul de bambus. -Mi se pare totuşi că există oameni care au mai multe opţiuni decăt alţii. ceva esenţial de învăţat. acel spaţiu vertiginos pe care nimic nu-l oprea şi începeam să visez la libertate. Noi suntem stăpânii destinelor noastre. Perspectivă deloc îmbucurătoare. Chiar n-aveam noroc. cu câteva ore doar înainte de a-mi începe munca. -Da. cu privirea pierdută în zare. Se îndepărtă în direcţia campanului.Chiar dacă suntem ultimul dintre subalterni la locul nostru de muncă. În . -Cred că vă rămâne. veţi deveni foarte preţios pentru ceilalţi. Nu-l pot schimba decât dacă plătesc o sumă foarte mare. noi suntem directorii vieţii noastre! Noi suntem la comandă. plecând duminică.-Vreau doar să vă spun prin asta că alegerea vă aparţine. -Şi nu trebuie să vă fie teamă: veţi vedea că exact atunci când veţi hotărî să alegeţi acţiuni care sunt în armonie cu d-voastră... Aţi promis că-mi veţi spune azi dacă-mi mai rămân lucruri importante de descoperit şi care ar necesita să ne vedem şi mâine. ajungeam obosit acasă. inspirând profund acest aer îmbătător cu parfum de infinit.. În anumite momente din viaţă.

Era clar că mă înţelegea. naveam să dau cu banul: după cinci zile de dezvoltare personală. Drumul dură mai mult decât prevăzusem şi am ajuns abia spre sfârşitul după amiezii. Era imposibil să faci trei paşi fără să fii acostat de un havanez care să-ţi propună droguri sau prostituate. trebuia să fiu în stare să aleg în cunoştinţă de cauză! În cele din urmă... Totuşi. Pentru mine era evident un lucru: în viaţa lui. Pe când să parchez. aş putea să profit îndelung. În zadar. Nimic. La alegere. cu spatele. raţiunea îmi spuse că-mi voi reveni după călătorie şi că. era uşor. Ajuns la intersecţie. mai ales că-mi însoţisem cuvintele de gesturi foarte explicite. fără-ndoială. fără-ndoială. În vreme ce. În zadar. am ajuns la concluzia că datoriile mele erau. O incredibilă forţă de inerţie se degaja din toată atitudinea lui. Ca prin minune. Faţă obtuză. Aveam de căştigat şi de pierdut în ambele situaţii. am luat-o hotărât spre Kuta. optam cu uşurinţă pentru a doua explicaţie. într-o zi. când e vorba de o sută de miliarde de dolari. poate toată viaţa. avea obrazul roşu stacojiu. relaţia cu ceilalţi era dominată de raporturi de forţă şi. Un ziarist îl întrebase dacă această stare de lucruri îi tulbura somnul iar el îi răspunsese că o „gaură” de câteva mii de dolari ne-ar putea împiedica să dormim dar. Mi-am lăsat geamul. Eram la volan şi mă apropiam de Ubud. Peste şase luni sau cel mult un an voi fi uitat deja acest inconvenient. am reperat un loc de staţionare liber chiar în faţă. Căci pentru el „a ceda” era sensul pe care-l dădea faptului de a se da înapoi doi metri. Încercam să cântăresc pro şi contra. Aici găseai cea mai mare concentrare de turişti. Trebuia să mă decid acum căci. am scos capul şi l-am rugat să se retragă puţin Nu era nici o altă maşină în spatele lui. Agenţia de voiaj se închidea peste zece minute.Am virat în grabă pe străduţa îngustă cu sens unic. Kuta. simbolul depravării Occidentului.În 2002. negreşit. Alegere imposibilă. Vorba lui Oscar Wilde: nebuniile sunt singurele lucruri pe care nu le regretăm niciodată! Îmi aminteam de comentariul pe care primul ministru al Mexicului îl făcea în perioada când ţara lui făcea datorii abisale. pentru a-mi schimba biletul. Kuta nu însemna Bali. Mi-a trebuit aproape o oră să ajung la Kuta. Mă apropiam de locul unde trebuia să-mi aleg drumul. pentru el. mi-am dat seama că maşina din urma mea nu se oprise deşi intenţia mea fusese clară: îmi pusesem semnalizatoarele în funcţie. voi reuşi să-mi echilibrez contul descoperit din bancă. a răspunde la cererea cuiva . a fost ales de Al Quaida pentru a comite unul dintre atentatele sale cele mai sângeroase. era nevoie să ajung la agenţia de voiaj din Kuta înainte de ora de închidere. Noaptea. de ceea ce urma să mă mai înveţe vindecătorul. acest gol financiar. Nu se dădea inapoi şi pace. trecut de cincizeci de ani. În cazul său. ancorat pe poziţie. umeri şi braţe crispate. Avea încăpăţânarea celor care nu dispun de nici un fel de supleţe a minţii şi a spiritului şi care nu vor să cedeze în ruptul capului. Fiecare opţiune mi se părea dureroasă şi nu reuşeam să mă hotărăsc. Părea la fel de greu ca şi maşina pe care o conducea. mâini strângând volanul: tot corpul îi exprima voinţa de a nu ceda. Niciodată deciziile n-au fost punctul meu forte. oraşul se transforma într-o bombă. Mi-am reînnoit gesturile şi cuvintele. Pentru mine. nu ai în fiecare zi ocazia să întâlneşti un om ca maestrul Samtyang.acelaşi timp. simptom comun al blonzilor care abuzează de soare sau de alcool. într-un bar uriaş. Dar mă costa cam scump! Chiar nu ştiam ce să fac. bancherul e cel care doarme prost! Gândind astfel. De tip occidental. unde se afla. Nu-mi plăcea acest loc. mai ales surferi australieni. încă foarte mici.

să profiţi de ambianţa ce prindea viaţă fără să contribui la crearea ei. până acum. şatenă cu ochi albaştri . fără-ndoială. cu faţa spre mare. ca să mă consolez când aveam neplăceri financiare. apoi un zgomot asurzitor şi continuu de claxon acoperi totul. rugându-mă să-mi fie acceptată suma. despre ceilalţi şi despre lume. Simţeam că nu erau un cuplu dar că ea avea faţă de el sentimente pe care. El o numea Doris şi-mi era cu neputinţă să-mi dau seama ce simţea faţă de ea. Era bine să fii singur. După câtva timp. m-am întors la maşină. Astăzi îmi dădeam seama că inteligenţa n-avea nimic de-a face cu atitudinea lui aberantă. Dar cu cât le descopeream cu atât mă întrista constatarea că fiinţele omeneşti nu sunt libere. nu le dezvăluise încă. Nu putea decât să treacă în forţă. cu ceafa groasă . mi-a venit o idee. Am oprit motorul.însemna să cedeze teren. Această înţelegere diferită şi un fel de compasiune. Îi povestea despre spectacolul de umbre chinezeşti la care asistase seara trecută şi care o fascinase fără doar şi poate. cu părul scurt. aş fi zis doar „Ce tâmpit!”. şi se răsfrângea generos pe case şi pe feţele oamenilor. Dick făcea parte din acei bărbaţi atât de virili încât nu ştii dacă emoţiile şi sentimentele . Nu putea nici să dea înapoi. noi pentru mine. Cu siguranţă avea o credinţă de genul „În viaţă nu trebuie să te laşi. Cu cincisprezece zile mai înainte. Din contră. urmat îndeaproape de maşina care mai că mă împingea de la spate. cam delicată şi destul de drăguţă. Cuvintele înţeleptului îmi răsunară în cap ca un ecou: poţi alege întotdeauna. să încerc să descopăr credinţele în care-şi au originea gesturile şi comportamentele lor. combinaţie surprinzătoare dar absolut delicioasă şi m-am instalat într-un fotoliu. I-am răspuns cu cel mai frumos zâmbet care n-a făcut decât să-l înfurie şi mai tare. Am inceput să-i ascult pe oamenii de la mesele alăturate şi încercam să le descopăr credinţele. blocând drumul. operaţiunea se rezolvă. Şoferul cu pricina era turbat de furie. Ea. Mă miram singur de câtă înţelegere dădeam dovadă faţă de comportamentele pe care. I-am dat cardul. semn că vântul suflase cu putere. mi s-ar fi părut foarte nostimă situaţia – chiar dacă cei din jurul lui nu cred că se prea distrau. el. Valurile erau foarte înalte. nu erau de-ajuns să-l emoţioneze. nu prea înalt dar destul de solid. Această lipsă a libertăţii nu se datora vreunui dictator cumplit ci doar credinţelor pe care fiecare le avea despre el. M-am năpustit în agenţie şi i-am întins biletul funcţionarei care începuse deja să stingă luminile. nu trebuie să cedezi nimic niciodată!” În alte împrejurări. aveam obiceiul să le resping cu o oarecare intoleranţă. mă făceau să-mi doresc să-i observ şi să-i ascult mai mult pe oameni. n-aveam timp să caut alt loc de parcare. cu noul bilet de avion în buzunar. El o asculta cu atenţie chiar dacă mi se părea clar că acele câteva umbre. nici să negocieze. Plaja se juca de-a vasele comunicante cu terasa cafenelei care se anima treptat. La masa vecină. era absenţa alegerilor de comportament. Am comandat un coktail ciocolată-avocado. să dea dovadă de slăbiciune. portocalie. Ceea ce era izbitor la acest om. doi tineri stăteau de vorbă.brunet. Acest om nu era liber. Aveam întotdeauna obiceiul să cheltuiesc. Am pornit. M-am dus la malul mării şi m-am aşezat la o masă într-o cafenea. Tastatura calculatorului vibră. Cu contul astfel uşurat. Puteam combate forţa de inerţie cu forţa de inerţie. Brusc. nici să aştepte. fără a fi cuadevărat astfel. N-aveam de ales. Zdrobea claxonul fără-ncetare şi nu se opri decât în momentul în care începu să-mi adreseze un torent de insulte. era încătuşat de credinţele lui. Ea-i spunea Dick. Soarele spre apus inunda ţărmul cu lumina lui caldă. am tras frâna de mână şi mi-am lăsat maşina în mijlocul străzii. Dar agenţia se închidea peste cinci minute. oricât de artistice ar fi fost ele.

sorbea încet un whiskyCoca. Ce erau una pentru cealaltă? Brunetă. ce chestie! zise Kate. Imposibil să dau de chiloţei. Doris simţi cum o cuprinde exasperarea. Jenz îşi dădea atâta osteneală să nu facă valuri încât devenise aproape transparent. cu o alură provocatoare. Pentru el. cu obrajii scobiţi. Nu mai exista. O privea cu atenţie pe Doris. Părea contrariată. Vi-l prezint pe Jenz. Kate era satisfăcută. Kate era mai mult sexy decât cu-adevărat frumoasă. mă lasă în pace?” În orice caz. Fata vorbea zâmbind. bine în corpul ei. Foarte subţirel. era total anormal ca un bărbat să fie atât de şters. căci din privirea ei exasperată ţâşneau. eram convins că Dick avea o convingere cu totul diferită. dar aveam senzaţia că oricare altă fată ar fi trezit în el acelaşi interes. Tocuri prea înalte pentru plajă. cu un zâmbet afabil. Jenz se prezentă ca fiind originar „dintr-o ţară mică din Europa”. Mă distram imaginându-mi-l ca om al cavernelor. arborând o atitudine hiper cool a persoanei care se simte bine în pielea ei. -Salut Dick. El şi cu mine aveam un punct comun: nu ne scăpa nici un cuvinţel de la masa de alături. N-avea piept mare dar „sfântul Wonderbra” trecuse pe-acolo iar efectul obţinut era satisfăcător. Răspundea la întrebările celorlalţi cu o umilinţă care friza autodevalorizarea. -Salut. Întinderea calviţiei sale îl făcuse săşi radă complet părul de pe cap. La o masă alăturată. Dick îl privea încruntându-şi imperceptibil spâncenele ca şi când s-ar fi întrebat ce fel de animal era acesta. ne-am întâlnit pe plajă. Îţi dădea impresia că încerca să compenseze cu barba. fustă mini şi sâni „la balcon”. surferul de la masa vecină nu-şi mai dezlipea ochii de la decolteul ei. în schimb. părând că-şi cere mereu scuze de deranj. trăgându-şi de păr nevasta ca s-o ducă în patul său. Închipuiţi-vă că fumăm amândoi Marlboro light mentolate. Ce-l putea face pe un om să se comporte astfel? Ce credinţă avea de reacţiona aşa? Ceva de genul: „ Dacă mă fac mic de tot. Dick şi Doris se treziră alături cu o fată de vârsta lor. fixând-o intens. mai precis Danemarca. o modalitate abilă prin care mulţi bărbaţi îşi ascund chelia. Kate! zise Dick. Era clar că n-o place pe Kate. Cu siguranţă şi Doris simţea acelaşi lucru. După cinci minute toată lumea uitase deja de prezenţa lui acolo. din când în când. cum ar fi:”Voi fi respectat dacă sunt puternic!” Jenz o privea drăgăstos pe Kate deşi ea nu-i adresase nici măcar o singură privire de când făcuse prezentările. Îl ignora cu desăvârşire. pândind momentul favorabil care-i va revela răspunsul. De ce îl introdusese în grup? Pentru plăcerea de a se afişa cu un admirator.nu fac cumva parte din „echipamentul lor de origine”. De altfel. vrând să demonstreze astfel puterea ei de seducţie? Ca să-l facă pe Dick să reacţioneze? Într-adevăr. . însoţită de un tip pe care nu-l cunoşteau. Avea. pozând în bărbat. O simţii imediat pe Doris închizându-se imperceptibil. Era limpede că surferul adolescent avea intenţia să vadă dacă-i găsise sau nu: privirea îi coborâse de la decolteu la minijupă. -Îmi pare rău. mi se părea că făcea tot posibilul ca să-i acapareze atenţia. După vreun sfert de oră. o barbă de un blond închis foarte deasă. salut Doris.Vocea lui era aşa de stinsă încât trebuia fii foarte atent ca să-l auzi. am întârziat: m-am schimbat în timp ce mă întorceam de la plajă şi nu-mi mai găseam lucrurile. un surfer adolescent. sclipiri de ură. lipsa părului de pe cap.

să fie „mai buni” decât ei. I-am observat un moment şi am fost surprins să-i aud cum îşi împing progeniturile în competiţia cu ceilalţi. Doris era îngrozită. dacă ar face vreun efort ca să placă. părinţii organizau jocuri pentru copiii lor. -A fost frumos să vezi dezlănţuirea elementelor. răspunse Dick. mai degrabă răspundea unei nevoi irepresibile. -O apă minerală. Surferul adolescent nu-şi revenea din uimire. ea era una din persoanele care vor să fie iubite pentru ele însele. În orice caz. -Pentru că femeia ia câte o înghiţitură. -Oh. Mă săturasem. cazi tot timpul şi aş putea să mă rănesc la sâni dacă pic pe burtă. bărbaţii nu se uită decât la valuri. să suscite la celălalt dorinţa sexuală. -Ah. chestii obscene? Ce căuta. îl întrebă Dick pe Jenz. Ce o putea face pe o fată să împingă provocarea într-atât.voi lua ce bei tu. trebuia să-i bată pe tovarăşii lor de joacă. Rămăsese cu gura căscată.Barmanul lua comenzile: -Un blue lagoon. aşa cum sunt. să reuşească ce aveau de făcut. Dick se arăta vizibil interesat de întrebare şi aştepta răspunsul. Dick în hohote. astfel că putuse dezvolta credinţa că. Pe nisip. Pe apă. Erau doi tipi de care nu mai scăpam. comandă Dick. Se gândea pesemne că e o bombă la pat. -N-ai decât să faci surf. -E drept. Extrem de sensibilă. La masa vecină. Începeam să percep câteva credinţe posibile: „Exist dacă seduc” sau „Am valoare doar dacă reuşesc să atrag bărbaţii”. Vroiau să mă agaţe. Nu era de-ajuns să-şi împlinească sarcinile. -Azi au fost nişte curve de valuri! A fost tare! În sfârşit o zi în care nu te plictiseşti. privirea surferului adolescent se ridică de la fusta mini spre decolteu. ceru Kate. nu! A fost groaznic azi. Ce puteau crede aceşti părinţi? Că n-ai valoare decât atunci când îi depăşeşti pe ceilalţi? Că un rezultat nu este valabil decât dacă este mai bun decât cel . Eu nu eram deloc sigur de asta: după părerea mea.strecură Jenz. spuse el. atunci n-ar mai fi iubită pentru ceea ce este ci doar pentru ceea ce făcuse. simţeam că seducţia ei agresivă nu era o alegere adevărată ci. Jenz zâmbea indulgent. -Orice. -Ce vrei să bei. Nu-şi putea lua ochii de la ea. spuse ea. adăugă Doris. Faţa lui Doris trăda dispreţ faţă de vulgaritatea acestei fiinţe. în public. susţinând privirea lui Dick. -Două beri. era mult mai interesată de impactul pe care-l avea asupra bărbaţilor decât de bărbaţii înşişi. după care urmă un moment de linişte jenantă. a cărei sclavă era. spuse Kate. nu! Nu surf. Doris hotărâse că nu e cazul să lupte. încât să povestească. spuse Doris. Jens râse prosteşte. -Ştiţi de ce bărbatul ejaculează în jeturi? trânti Kate. o devora din priviri. Nu ştia că există asemenea fete. Dick era mulţumit de cum îşi petrecuse ziua. -Hotărăşte-te! -Bine. de fapt? Ce credea oare despre ea şi despre ceilalţi? Cu siguranţă avea o nevoie viscerală să seducă.

mulţumit că pot părăsi Kuta. cu barurile şi atmosfera ei încărcată. oare cum au dezvoltat ei înşişi. Am făcut o plimbare pe plajă. vroiau acum ca odraslele lor să le ia locul celor care îi umiliseră.. dictându-le comportamentele. când. aceste credinţe? Le-au „moştenit” de la părinţii lor sau au fost confruntaţi cu persoane competitive şi. mi-era greu să cred că era chiar ultima noastră întâlnire. Aşteptam după-amiaza cu nerăbdare şi mă tot întrebam care o fi acea învăţătură majoră. Punctul comun dintre toate aceste persoane era puţina libertate de care dispuneau. Un domn „Ştie tot” discuta cu o doamnă care se făcea că-i admiră erudiţia dar era clar că se străduieşte din răsputeri să-şi ascundă plictiseala. comportamentele lor. Am ajuns la bungalowul meu în noaptea întunecată şi caldă iar baia mea obişnuită mi s-a părut divină. Eram David Vincent din „Invadatorii”. căci vedeam la el nevoia imperioasă de a arăta că ştie. Planeta mea era invadată de credinţele oamenilor. Ba chiar îi corecta doamnei unele imprecizii în exprimare deşi îi lăsa tare puţin spaţiu în care să-şi spună şi ea părerea. Eram din ce mai conştient de asta. emoţiile lor vor fi. Să ne întrecem pe noi înşine nu să depăşim pe altul. simţindu-se umiliţi. unde era propria lor alegere? Oare nu se supuseseră mai degrabă modelului celui care îi umilise? O altă masă alăturată îşi găsise stăpân. El îi repera pe extratereştri după redoarea degetului lor mic: erau peste tot şi invadaseră planeta. Dar ce efecte generau asupra relaţiilor cu ceilalţi? Poţi trăi cuadevărat o prietenie. De altfel. sentimentul că singura competiţie adevărată este cea pe care o ducem cu noi înşine. Acum. Care puteau fi acestea în cazul de faţă? O stimulare? O motivaţie pentru a progresa? Desigur. o iubire când ai obiceiul să te compari cu celălalt? Oscilezi între sentimente de superioritate şi de inferioritate? Sau între milă şi invidie? Aceşti părinţi erau departe de a-şi da seama ce credinţe induceau în copiii lor şi cât de condiţionaţi urmau să fie în viaţa lor în societate. M-am aşezat la umbra unui palmier.al vecinului? Eu aveam. Pe de altă parte. Dimineaţa de sâmbătă nu se mai termina. De ce oare hotărâsem. astfel. domnul se străduia să-şi etaleze cunoştinţele. mai degrabă. îi dominaseră? În acest caz. Indiferent de subiect. Ele erau peste tot şi le guvernau comportamentele. marcate de câteva credinţe inoculate la vârsta când copiii absorb modelele din exterior. Înţeleptul îmi spusese că nu trebuie să judecăm o credinţă ci să ne interesăm care-i sunt efectele şi consecinţele. Motivaţiile lor. observând du-te vino-ul pescarilor. 18 M-am dus la maşină. Mă obişnuisem cu întrevederile noastre şi fiecare îmi deschisese într-atât ochii spre mine însumi încât mi-era dificil să admit că ciclul lor urma să se sfârşească. eram sănătos . esenţială. Îi era teamă să nu fie considerat un tâmpit sau un incult? Sau poate credea că nu poate fi iubit de cineva care nu-i observa erudiţia şi se vedea nevoit s-o demonstreze?.. de prima dată. Mă întrebam care dintre ei era mai de plâns în această situaţie. îmi era de-ajuns să urmăresc şi să ascult câteva minute o persoană oarecare ca să-mi dau seama ce credinţe stau la baza atitudinii ei. Erau captive credinţelor lor şi aceste credinţe le limitau alegerile. pe care înţeleptul mi-o rezerva pentru ultima noastră întâlnire. de fapt. Era vital pentru el. să-l întâlnesc pe acest om? Ce hazard nebunesc ma făcut să aud vorbindu-se despre el şi să vin „să mă consulte”.

am fi luat o altă hotărâre în locul celei mici mititele.Uneori decizii mici mititele au consecinţe incredibile pentru tot restul existenţei noastre. simţind cum mi se urcă sângele în cap.tun? E ciudată viaţa. Se exprima la fel de firesc ca de obicei. -N-a uitat dar nu-i aici şi nu-l veţi întâlni. Mam repezit la ea şi am despăturit-o. Aveam impresia că trăiesc un vis urât. azi după amiază. Campanul în care obişnuia să mă primească era gol. neţinând cont de dezamăgirea mea disperată. -Cum aşa n-a uitat? am zis. ştiu că de dimineaţă a fost ocupat dar a stabilit să mă primească după masă. -Bun. am să-l aştept în campan. dezgustat de întorsătura pe care o luaseră evenimentele. Câte ocazii de acest fel am lăsat să treacă fără s-o ştiu măcar? De câte ori. pentru prima dată. am spus. nu se va întoarce azi. mi-a spus că veţi veni.. -Ba da. -Da ce-i cu toată povestea asta? Am explodat. special ca să-l întâlnesc. Liniştea locului era profanată doar de foşnetul frunzelor şi de strigătul obişnuit al păsării geko. Grădina era aşa cum o văzusem în prima zi. O hârtie gălbuie. Unde-i? -Nu ştiu. Ţineam să profit la maximum de această discuţie deoarece era ultima şi mă mai şi costase o groază de bani. e imposibil să fi uitat. Şi. în miile de momente de răscruce din viaţa mea. Oare ce scuză urma să-mi prezinte? Scrisoarea era pe cufărul din lemn de camfor. Doream să-l întâlnesc pe înţelept la începutul după-amiezii ca să mă pot bucura de o întrevedere mai lungă cu el. Nici un zgomot prin preajmă. Un astfel de calm îţi dădea o stare de seninătate şi. -Cu siguranţă vă înşelaţi. -Nu. Mi-am schimbat biletul de avion la cererea lui. Trecură mai bine de douăzeci de minute până când tânăra care mă primea îşi făcu apariţia. Trebuie să-l văd. am optat nepotrivit pentru drumul banal în timp ce altul s-ar fi putut dovedi minunat? Mi-am luat micul dejun devreme. atunci. poate că întârzie. Am inconjurat campanul şi zona din jur: nimeni. Puteţi să-l anunţaţi că am sosit? -Dar nu-i aici. M-am îndreptat spre ea şi am auzit-o spunând înainte ca eu să fi întrebat ceva: -Maestrul Samtyang nu este disponibil azi. într-adevăr. În acest caz. cu parfumul delicat al florilor sale de capăt de lume. când a plecat mi-a spus că ne vom revedea mâine. -V-a spus să-mi transmiteţi ceva? -N-aţi văzut biletul pe care vi l-a lăsat? -Unde? -În campan.. afirm eu. De ce să-mi facă una ca asta? Ştia cât mă costa schimbarea biletului. în grabă. -Nu. mi-am spus că poate nu eram făcut să trăiesc într-un oraş mare. M-am aşezat pe o ridicătură. ne întrebăm cum s-ar fi desfăşurat viaţa noastră dacă. Situaţia depăşea orice-nchipuire. Întâmplarea făcu să jung în faţa campanului exact la ora când trebuia să decoleze avionul meu. simplă şi frumoasă. M--am repezit într-un suflet. mulţi ani după aceea. I-am recunoscut scrisul uşor şi unduit: . împăturită în patru. vă asigur că am întâlnire cu el. Poate nu v-a spus. M-am apropiat şi nu am văzut pe nimeni prin apropiere. aproape de intrare şi aşteptam.

o fiinţă care nu mai are nevoie de mine ca să-şi continue evoluţia. De-acum înainte veţi şti asta şi-o veţi putea face usor. altfel spus. aşa că ultimul obstacol în calea devenirii d-voastră s-a prefăcut în ţăndări. impregnânu-mă. Cu cât mă ridicam mai sus. dezvoltându-vă o capacitate care vă lipsea total până acum: capacitatea de a face o alegere care să vă coste şi deci de a renunţa la ceva. amplificând astfel forţa mesajului său. Patru ore de efort şi. Luând hotărârea să veniţi astăzi aici aţi împlinit o ucenicie. o bună bucată de vreme. 19 Pornii la drum şi. Prin absenţa lui. Nu mersesem decât câteva minute şi simţeam deja căldura puternică a soarelui iar sudoarea începea să-mi apară. ca să-i protejez de soare. Am rămas singur. O făcuse pentru că ştia că nu e de-ajuns să înţelegi. Urcuşul era uneori abrupt şi-mi pierdeam suflul. ştiind că-i voi purta pică şi că puteam chiar să nu i-o iert niciodată. Îl luai cu grijă şi-l pusei în cutie. să-mi mobilizez curajul şi puterile. tăcut şi nemişcat. Ascensiunea îmi luă aproape patru ore. v-aţi însuşit o învăţătură majoră pentru d-voastră. ne cere uneori să renunţăm la calea uşoară ca să ne putem urma voinţa sinelui nostru celui mai profund.. după un scurt popas într-un sat. care să te implice personal şi tocmai asta mi-a oferit. ca să-mi umplu sacoşa cu provizii. Acest om a avut îndrăzneala să-mi impună un test major. golit de energie dar copleşit de o imensă satisfacţie. pe frunte. cu atât imaginea care mi se dezvăluia în faţa ochilor devenea mai impresionantă. de la recunoştinţă la admiraţie. de a face sacrificii pentru a înainta pe adevărata d-voastră cale. mi-am strâns şireturile la ghete. Dispuneţi acum de o putere care vă va însoţi toată viaţa. de la înţelegere la acceptare.„Dezamăgirea. Mi-am ridicat privirea. Alteori cărarea ducea de-a lungul flancului la aceeaşi altitudine şi atunci îmi recăpătam energia. mam îndreptat în viteză spre nord. Samtyang. Drum bun. aidoma unui uriaş maiestuos şi de nezdruncinat. de suferinţă. muntele Skouwo mă aştepta. mi-am luat rucsacul în spate şi am pornit pe cărare.. a renunţat la cuvintele mele de rămas bun. Drumul care duce la fericire. ca să evoluezi. Ajunsei în vârf extenuat. nici măcar să aderi la o idee. prin acest gest. de la stupefacţie la îndoială. în unele momente. Dominându-mă cu toată înălţimea lui. respirând aerul înmiresmat cu esenţele arbuştilor tropicali pe care nu ştiam cum îi cheamă. parcam maşina. cu mâna în vizieră la ochi. Trecusem de la furie la stupefacţie. în broboane. a demonstrat el însuşi ceea ce mă învăţase. în cutia micuţă de pe etajeră. Reuşisem să-mi depăşesc lâncezeala. Şi. Trebuia să trăieşti ceva intens. Mare artă.” Am rămas locului. pentru ultima oară. de la acceptare la recunoştinţă. să-mi duc la bun sfârşit o . confuzia sau poate chiar furia pe care pesemne le resimţiţi începând lectura acestui mesaj însoţesc trecerea spre o nouă dimensiune a fiinţei d-voastră. o bună bucată de vreme. După o jumătate de oră. apoi mâinile mele se îndreptară spre gât şi desfăcură lanţul cu crucea hughenotă pe care o purtam mereu. de mulţumire şi de recunoştinţă pentru tot ce-mi dăduse. da la îndoială la înţelegere. cu atmosfera atât de deosebită a acestui loc încărcat de sens.

Linişte absolută. M-am simţit un alt om. cu vântul suflându-mi în urechi şi îmbătându-mă cu un parfum de aventură. . ducând sute de pasageri să descopere Celebes. destins şi liber. Iar templul negru. Apuc o piatră de pe nisipul oceanului. Am ajuns obosit dar cu sufletul uşor. cât vedeai cu ochii. Am înotat în tăcere. Luna. Adio îndoieli. Voi rămâne mereu altruist dar fără să uit că primul cadou pe care-l pot face celorlalţi este echilibrul meu. Cu toate astea. fără să las piatra din mâini. Familiile de pescari părăsiseră demult zona. umplându-mi plămânii cu aerul curat venit din larg. eram îmbrăcat. Aveam impresia că mă leagăn în ritmul lent al mişcării valurilor şi că mă topesc în imensitatea oceanului. Pirogele pescarilor se întorceau deja din larg. scălda plaja mea într-o atmosferă odihnitoare. Am luat o gură de aer şi am plonjt spre fundul apei. semn că nu fusesem adus de valuri la ţărm. se desprindea ca o umbră pe reflexia albă a norilor. de o frumuseţe nemaivăzută. de a nu fi capabil. al voinţei mele. cu acoperişul în pagodă. ca pe nişte cadouri pe care mi le oferă viaţa ca să învăţ ce am de invăţat ca să pot evolua. M-am dezbrăcat şi am intrat gol puşcă în apa călduţă. Am şezut o vreme. M-am ridicat şi m-am întins. rodul hotărârilor mele. umplându-mă de calm şi de frumuseţe. într-un murmur dulce de spumă. precum un căpitan la cârma vasului său.decizie şi acum mă simţeam atotputernic. Coborârea fu rapidă şi am făcut un ocol ca să mă aşez pe malul lacului care se întindea la poalele muntelui şi pe care domnea templul Zeiţei Apelor. care apunea pe lacul gol. Soarele. conferind scenei o ambianţă fantasmagorică. Vastă întindere de apă întunecată. Pentru mine începea o viaţă nouă şi de acum încolo era VIAŢA MEA. nici un suflet. Greutatea ei îmi ajută să rămân între două ape. Era noapte când am ajuns la bungalow şi-a trebuit să mă concentrez la drum ca să evit numeroşii automobilişti balinezi care circulau cu farurile stinse. Soarele se înălţase deja pe cer iar eu nu-mi aminteam să fi adormit pe plajă. Nici o casă. În larg. al alegerilor mele. de orezării şi de păduri. în timpul băii mele nocturne. dispăru curând. Jawa sau Borneo. suspendat. în picioare pe muntele Skouwo. savurând seninătatea locului. pe suprafaţa lacului. simţind cum apa îmi mângâie corpul. sculptând cu picioarele urme sortite să fie şterse de valul următor. Rămanand astfel un timp. Am făcut câţiva paşi pe malul apei. M-am adunat. dominând kilometri întregi de pământuri. temeri de a fi judecat de ceilalţi. 20 M-am trezit pe nisip. în acord cu mine-însumi şi cu valorile mele. nici atras spre suprafaţă. de a nu fi iubit. în această apă călduţă şi molatecă. M-am dus pe malul mării. luminate de razele orizontale ale soarelui de dimineaţă. conştient. sus pe cer. dominată de umbra uriaşă a muntelui Skouwo. Nimeni. ezitări. simţind zgomotul înfundat şi catifelat al valurilor ca pe nişte pulsaţii regulate şi liniştitoare. nici înghiţit spre adâncimi. Voi trăi fiecare moment. Loc magic. Nu voi mai fi victima evenimentelor ci actor într-un joc ale cărui reguli se descoperă rând pe rând şi a cărui finalitate va păstra întotdeauna o parte de mister. Voi accepta greutăţile ca pe nişte încercări. ducându-mi genunchii la piept. un pachebot plutea.

Dar am să-ţi spun ceva. desena conştiincios ceva pe nisip. răspunse ea pe un ton ofuscat. cu privirea îndreptată spre larg. mina ei serioasă se şterse încetul cu încetul. Îşi finisa desenul cu un aer trist care-mi frânse inima. nu lăsa niciodată pe nimeni să-ţi spună ce poţi şi ce nu poţi să faci. M-am lăsat în genunchi pe nisip. Ca un secret pe care-l vei păstra mereu şi-l vei purta cu tine. bineînţeles. Cu un băţ. Înainte. Andy. -De unde ştii? -Bunicul mi-a spus. singură pe plajă. priveşte-mă. -Sunt convins că bunicul tău te iubeşte mult şi că îţi vrea binele. nu pentru fete. -Andy. ca să fiu la înălţimea ei. -Ascultă. Fetiţa mă privi în ochi şi rămase un timp concentrată asupra mea. pentru că e prea greu pentru mine. îmi zâmbi preţ de o secundă apoi se întoarse la opera ei. unde pachebotul îşi urma calea la orizont. Se îndepărtă cu un aer încrezător. Ea dădu drumul băţului şi se întoarse spre mine. M-a văzut apropiindu-mă şi. -SFARSIT - . -Cum te cheamă? -Andy. El zice că e o meserie pentru băieţi. -Ce-i asta? am întrebat-o. fără îndoială fiica vreunuia din rarii turişti care veneau să se plimbe în acest loc. când am ajuns în dreptul ei.Zării o fetiţă. -Îţi plac vapoarele? -Da. -Un pachebot. vroiam să devin căpitan de vas. Vrei? -Da. continuând să deseneze. Avea probabil cinci sau şase ani. Tu eşti cea care trebuie să alegi cum să-ţi trăieşti viaţa. lăsând loc unui zâmbet care-i lumină toată faţa. Apoi. -Şi? Te-ai răzgândit? -Da.

Sign up to vote on this title
UsefulNot useful