Utilaje şi tehnologii ecologice de cultivare

a plantelor

Proiect Secara de toamna

Constantin Andreea
Grupa 745

1
 SECARA DE TOAMNA
Cultivarea secarei are o importanță deosebită pentru agricultura din România,
această cultură fiind a doua cereală panificabilă după grâu. Secara este importantă în
cultură în primul rând pentru faptul că poate valorifica solurile mai puțin favorabile
culturii de grâu așa cum sunt cele nisipoase, acide sau cele poziționate în climat mai rece
și umed. În ceea ce privește întrebuințările secarei, acestea sunt multiple, de la panificație
și până la la furajare animalelor.

Cultivarea secarei are o importanță deosebită pentru agricultura din România,

această cultură fiind a doua cereală panificabilă după grâu. Secara este importantă în
cultură în primul rând pentru faptul că poate valorifica solurile mai puțin favorabile
culturii de grâu așa cum sunt cele nisipoase, acide sau cele poziționate în climat mai rece
și umed. În ceea ce privește întrebuințările secarei, acestea sunt multiple, de la panificație
și până la la furajare animalelor.

Secara este a doua cereală planificabilă după grâu şi se cultivă în zonele mai puţin
favorabile pentru cultura grâului, precum soluri acide sau nisipoase, climă rece şi umedă.
Făina de secara folosită la prepararea pâinii, asigură hrana pentru o bună parte a
populaţiei globului. În hrana animalelor, secara se foloseşte în amestec cu mazărichea sau
mazărea de toamnă, sub formă de borceaguri.

Din punct de vedere calitativ, boabele de secară conţin în medie,13% proteine, 2%

grăsimi, 2,5% celuloza, 80% hidranţi de carbon, substanţe minerale, vitamine B1, B2, PP.

În condiţii naturale sau prin infecţie artificială apare boala numită cornul secarei
(Claviceps purpurea), prin formarea de scleroţi în locul boabelor. Aceasta poate produce
îmbolnăviri animalelor, cunoscute sub numele de ergotisme, datorate conţinutului în
alcaloizi toxici (ergotoxină, ergotină, cornutină).

În industria farmaceutică scleroţii de cornul secarei se folosesc pentru prepararea unor

medicamente împotriva hemoragiilor, afecţiuni circulatorii, tensiunii arteriale.

Însuşiri morfologice şi fiziologice

In comparaţie cu grâul de toamnă, secara, la germinare, formează patru rădăcini

seminale, iar poziţia nodului de înfrăţire este superficial faţă de sol.

Rădăcinile coronare au o creştere puternică, se ramifică abundent, fiind mai dezvoltate pe

solurile sărace şi nisipoase. Aparatul vegetativ este format din lăstari cu 5-6 internoduri şi

2
înălţimea de 120 – 170 cm. La începutul creşterii vegetative, frunzele au culoare roşie –
violacee, apoi devine verde albastruie. Influorescenţa este un spic cu câte un singur
spiculeţ biflor la fiecare călcâi al rahisului, protejat cu 2 glume, cu paleea inferioară
aristată.

În comparaţie cu grâul, secara înspică cu aproximativ două săptămîni mai

devreme, iar înflorirea se realizează la 10-20 zile după înspicare.

Fructul este o cariopsă golaşă, de culoare verde gălbuie, cu MMB de 30-40 g.

Sistematică şi soiuri

Secara cultivată aparţine speciei de Secale cereale L care cuprinde 13 varietaţi. În ţara
noastră soiurile cultivate aparţin varietaţii, Secale cereale var vulgare.

Pentru producerea de boabe şi furaj verde se cultivă următoarele soiuri: Gloria, Orizont,
Suceava. Soiul Ergo se cultivă numai pentru producerea scleroţilor de Claviceps
purpurea.

SECARA - Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie

Faţă de căldura au cerinţe moderate având temperatura minimă de germinaţie a

seminţelor de 1-2 grade C, iar suma temperaturilor din timpul vegetatiei de 1.800-2.000
grade C.

În timpul iernii, plantele tinere suportă temperaturi de până la – 20 grade C, fără să fie
acoperite de zăpadă.

Cerinţele faţă de umiditate sunt mai mari, de aceea secară se cultivă în zonele mai umede
şi răcoroase.

Dintre cerealele păioase, secara poate fi cultivată pe soluri mai sărace, nisipoase şi acide,
datorită sistemului radicular foarte dezvoltat şi a capacităţi ridicate de absorbţie. În acest
sens, cele mai potrivite soluri sunt solurile brune – argilo - iluviale, brune luvice şi
luvisolurile albice. Totodată, poate fi cultivată pe solurile nisipoase irigate.

SECARA - Zonele de cultivare

În funcţie de cerinţele faţă de factorii climatici, secara poate fi cultivată în ţara noastră în
zonele subcarpatice cu climat umed şi răcoros, în depresiunile intramontane şi

3
microzonele cu soluri podzolice din Transilvania şi nord – vestul Moldovei.

SECARA - Tehnologia de cultivare

Rotaţia

Deşi nu are pretenţii deosebite faţă de planta premergătoare, secara se cultivă după plante
care se recoltează până la sfârşitul lunii august, cum sunt: leguminoasele anuale şi perene,
borceagurile, rapiţa, cartofii timpurii, floarea soarelui, hibrizii timpurii de porumb.

La rândul său, secara este o bună premergătoare pentru toate speciile din zona ei de
cultivare, lasă terenul curat de buruieni şi se pot executa la timp lucrările de pregătire a
solului.

Lucrările solului

Lucrările agrotehnice de pregătire a patului germinativ sunt asemănatoare cu cele ale

grâului, atenţie mai mare acordîndu-se gradului de mărunţire a solului deoarece secara se
seamăna cu 1-2 cm mai superficial decît grăul, iar nodul de înfrăţire se formează mai
aproape de suprafaţa solului. Arătura se va executa cu cel puţin o lună înaintea
semănatului iar pregătirea patului germinativ cu cîteva zile înaintea semănatului.

Fertilizarea

Deşi are o capacitate ridicată de de solubizare a elementelor nutritive din compuşi mai
greu solubili ai solului, secara reacţionează puternic la aplicarea de îngrăsăminte. Astfel
în zonele umede şi pe solurile cu fertilitate redusă, se aplică toamnă, sub aratură 20-30
t/ha gunoi de grajd şi o doză de P60. În lipsă gunoiului se aplică N 70.

În condiţiile solurilor nisipoase irigate, fertilizarea se efectuează cu următoarea doză:

N80-100 P60-70 K70-80.

Sămânţa şi semănatul

Sămînţa de secara folosită la semănat trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe

minime de calitate: puritatea de 98 %, germinaţia de 92% şi lipsa scleroţilor de Claviceps

4
purpurea. Înainte de semănat sămînţa se tratează cu Vitavax 200 FF (300ml / 100 kg
seminţe).

Epoca optimă de semănat este în funcţie de zona de cultură între 15-20 septembrie, în
zonele nordice şi 1-10 octombrie în zonele sudice.

Densitatea optimă este de 500-600 boabe germinabile/m2, distanţa între rînduri de 12,5
cm, iar adîncimea de semănat de 4-5 cm. Norma de semănat este de 160- 200 kg/ha.

Lucrări de întreţinere

Sunt ca cele pentru grâul de toamnă, fiind executate după aceeaşi tehnică şi cu
aceleaşi mijloace. Deşi secara este o plantă cu bună rezistenţă la iernare, se impune un
control permanent al semănăturilor pe timpul iernii, deoarece cultivându-se în zone
submontane şi stând mai mult timp sub zăpadă, plantele sunt expuse mai mult
mucegaiului de zăpadă şi autoconsumului, mai ales dacă plantele au intrat în iarnă cu o
masă vegetativă prea bogată. De asemenea, la secară, nodul de înfrăţire fiind mai la
suprafaţă, plantele sunt mai expuse dezrădăcinării.

Primăvara devreme pe terenurile cu plante dezrădăcinate (descălţate), se efectuează o

uşoară tăvălugire cu tăvălug neted.

Combaterea buruienilor se realizează prin aceleaşi lucrări şi în cazul grâului:

respectarea rotaţiei, lucrările solului, aplicarea de erbicide. Pe terenurile cu grad mai
ridicat de îmburuienare se pot aplica următoarele erbicide: sare de amină (1,5-2,0l/ha) sau
Iloxan 28 CE (2,0-2,5l/ha).

În condiţiile solurilor nisipoase irigate, se aplică o udare de răsărire, toamna, de

300-400 m3/ha, iar in timpul vegetaţiei 1-2 udări, în perioada alungirii paiului –
înspicare.

Cerinţe faţă de factorii de vegetaţie.

Faţă de căldură au cerinţe moderate, având temperatura minimă germinaţie a

seminţelor de 1-2 0C, iar suma temperaturilor din timpul vegetaţiei de 1800-20000C.

În timpul iernii, plantele tinere suportă temperaturi de până la –200C, fără să fie
acoperite de zăpadă.

5
 Cerinţele faţă de umiditate sunt mai mari, de aceea secara se cultivă în zonele mai
umede şi răcoroase.

Dintre cerealele păioase, secara poate fi cultivată pe soluri mai sărace, nisipoase şi acide,
datorită sistemului radicular foarte dezvoltat şi a capacităţii ridicate de absorbţie. În acest
sens, cele mai potrivite soluri sunt solurile brune-argilo-iluviale, brune luvice şi
luvisolurile albice. Totodată, poate fi cultivată şi pe solurile nisipoase irigate.

Recoltarea şi conservarea

Culturile destinate folosirii ca furaj verde, primăvara devreme, se recoltează la

înalţimea de 30-50 cm, când se foloseşte prin administrarea la iesle, sau se păşunează la
înălţimea de 20-25 cm. Perioada de referinţă este de 15-20 zile, pînă la sfîrşitul fazei de
burduf.

Recoltarea de boabe se face la maturitatea deplină, când umiditatea boabelor este de

14 %. Deşi coacerea este mai uniformă ca la grâu, la secară poată să apara pericolul
scuturării boabelor deorece acestea nu sunt acoperite cu palee.

Producţii potenţiale la secară

Culturile cu boabe realizează între 3.000-5.000 kg/ha boabe, iar cele folosite ca
furaj verde, între 25-35 t/ha masă verde.

Rolul mecanizarii in agricultura

 usureaza munca in ferma – prin executarea lucrarilor grele, dificile si obositoare

 executa la timp (intr-un timp scurt) lucrarile agricole, in perioadele agrotehnice
optime
 micsoreaza nivelul necesarului de forta de munca din anumite perioade
aglomerate din an
 elibereaza forta de munca pentru alte sectoare economice

Masini pentru lucrarile solului

•Pluguri

•Grape

•Cultivatoare

6
•Maşini pentru afînarea adîncă a solului

•Tăvălugi

•Freze agricole

•Maşini de modelat solul

•Combinatoare

•Maşini de săpat gropi

PLUGURI

Scop: efectueaza lucrarea de baza a solului - aratul

• taiere sol (vertical si orizontal, sau dupa un contur)
• maruntire sol
• rasturnare sol
• deplasare laterala

Clasificarea plugurilor

A.Dupa destinatie:
a. Pluguri cu destinatie generala (pentru teren plan sau cu pante mici, pina la 6°)
- executa araturi superficiale si normale
- pentru majoritatea culturilor de cimp
b. Pluguri cu destinatie speciala (executa araturi intr-o zona ingusta)
- pluguri pentru vii
- pluguri pentru livezi
- pluguri pentru terenuri mlastinoase
- pluguri pentru desfundat
- pluguri pentru silvicultura
- pluguri pentru acvacultura
c. Pluguri cu alta destinatie decit aratul
- pluguri pentru deschis canale
- pluguri pentru defrisat
- pluguri pentru scos puieti
- pluguri pentru drenaj
B. Dupa adincimea de lucru
- pluguri pentru araturi superficiale (15cm – 20cm)
- pluguri pentru araturi normale (20cm – 30cm)
- pluguri pentru araturi adinci (30cm – 40cm)
- pluguri pentru araturi foarte adinci (40cm – 150cm) – pluguri pentru desfundat
C. Dupa modul de rasturnare al brazdei

7
- pluguri normale – cu rasturnarea brazdei spre dreapta,
in sensul de deplasare al agregatului de arat
- pluguri cu rasturnarea succesiva a brazdei (spre dreapta si apoi spre stinga,
la treceri alaturate succesive)
- pluguri reversibile
- pluguri balansiere
- pluguri cu rasturnarea concomitenta a brazdei (spre stinga si spre dreapta, in acelasi
timp)
- pluguri pentru vie
- pluguri pentru deschis canale
- pluguri fara rasturnarea brazdei (pluguri paraplough)
D. Dupa tipul organelor princpale de lucru
- pluguri cu trupite tip cormana
- pluguri cu trupite tip disc
- pluguri cu trupite speciale (pivotante)

E. Dupa numarul seturilor de organe de lucru

- clasice – cu un singur set de trupite
- pluguri reversibile (cu doua seturi de organe de lucru)
- cu dispunere la 180° (in plan vertical)
- cu dispunere la 90°
- balansiere (dispunere la 180°, in plan orizontal)
- pluguri speciale – cu trupita (cormana sau disc) pivotanta – tendinta de dezvoltare
rapida
F. Dupa modul actionarii organelor principale
- pluguri cu trupite fixe
- pluguri cu trupite actionate (cu trupite disc actionate sau pluguri cu trupite pivotante)
G. Dupa modul cuplarii la tractor
- pluguri purtate
- pluguri semipurtate
- pluguri tractate
H. Dupa sursa de energie utilizata (sursa de tractiune)
- pluguri cu tractiune mecanica (de la tractor, sasiu autopropulsat)
- pluguri cu tractiune animala

8
 Plug semipurtat

Organizarea şi funcţionarea tractorului

Noţiuni introductive

Tractorul este un autovehicul pe roţi sau pe şenile destinat să execute diferite operaţii
tehnologice cu ajutorul utilajelor şi maşinilor purtate, semipurtate sau remorcate. Poate
servi ca sursă de putere pentru antrenarea unor maşini şi utilaje staţionare,utilizate în
special în agricultură. Este, de asemenea, utilizat în construcţii, amenajări funciare,
exploatări forestiere şi miniere, în transporturi.
Din francezul tracteur = tractor; TRACTUS - latin = tragere, târâre

1.Scurt istoric

Înainte de a ajunge la perfecţionarea tehnică actuală, tractorul a parcurs un drum de

dezvoltare lung şi complex, fiind rezultatul unui întreg proces evolutiv al tehnicii.
Momentul apariţiei tractorului este strâns legat de descoperirea şi perfecţionarea maşinii
cu abur şi a motoarelor cu ardere internă. Primele tractoare pe roţi cu motor cu abur au

9
apărut în Anglia şi Franţa, în deceniul al patrulea, al secolului al XIX-lea şi au fost
folosite în armată şi transporturi.
Momentul apariţiei tractorului este strâns legat de descoperirea şi perfecţionarea
maşinii cu
abur şi a motoarelor cu ardere internă.
Primele tractoare pe roţi cu motor cu abur (fig. 1) au apărut în Anglia şi Franţa, în
deceniul al
patrulea al secolului al XIX-lea şi au fost folosite în armată şi transporturi. La jumătatea
acestui
secol au început să se folosească în agricultură, mai întâi pentru antrenarea batozelor şi
apoi, au
trecut la înlocuirea tracţiunii cu animale a uneltelor de pregătire a solului, de semănat, de
recoltat
etc.

Primul tractor produs în România

Ulterior, s-a trecut la fabricarea tractoarelor U-26, U-27, U-29, U-45, cu priză de putere
semiindependentă şi instalaţie hidraulică pentru acţionarea diferitelor maşini agricole
purtate şi remorcate. Aceste tractoare realizau 10 viteze de mers înainte şi 2 de mers
înapoi,cuprinse în intervalul 2,83...22,40 km/h şi erau echipate cu motor Diesel de 33 kW
(45 CP) la turaţia de 1500 rot/min.

10
Aceste tractoare au fost echipate cu motor Diesel (D-103) cu injecţie directă şi pornire
electric,
cu puterea de 47,5 k W ( 6 5 C P ) , la turaţia de 1800 rot/min, dezvoltând 10 viteze de
mers înainte, cuprinse între 2,58...26,94 km/h şi două viteze de mers înapoi. Au fost
produse în variante modernizate U -650M, U-651M, U-650 super şi U-650 DT super,
echipate cu motor Diesel D-110.
În ziua de astăzi tractoare de producţie românească sunt cele fabricate la Roman
Braşov şi la MAT Craiova.

Variante constructive ale versiunii U 650

Necesitatea tractorului

Agricultura modernă are la bază câteva „revoluţii” care s-au manifestat în principal în
secolul al XX – lea, cele mai importante dintre acestea referindu-se la aspectele

11
biologice, de mecanizare a lucrărilor, de combatere a bolilor şi dăunătorilor, de
perfecţionare a tehnologiilor de lucru etc., ale acesteia. Rezultatele superioare se obţin
numai în contextul acţiunii simultane a aspectelor
specificate, fapt care a permis creşterea spectaculoasă a recoltelor, înlăturarea în mare
măsură a
spectrului foametei pentru cei peste 7 miliard de locuitori ai Terrei şi îmbunătăţirea
considerabilă a condiţiilor de muncă şi trai a lucrătorilor din agricultură.
Orice referire la mecanizarea lucrărilor agricole trebuie să înceapă de la tractor, ca
sursă
energetică principală pentru cea mai mare parte a utilajelor agricole. Trebuie înţeles
faptul că
tractorul separat de celelalte maşini agricole sau mijloace de transport nu prezintă interes,
importanţa sa manifestându-se în cadrul sistemelor tehnice de o extremă diversitate, în a
căror
componenţă este inclus. În ferma tradiţională tractorul a preluat cu mult succes obligaţiile
unui mare număr de oameni şi animale, ceea ce a făcut ca la nivel mondial forţa de
muncă ocupată în
agricultură să se reducă permanent, iar producţiile agricole să crească necontenit.

2. Clasificarea tractoarelor

I. După destinaţie:

* Agricole cu destinaţie
generală
Tractoarele cu destinaţie generală sunt tractoare pe roţi sau pe şenile, care se folosesc
la
executarea principalelor lucrări agricole: arat, cultivaţie totală (prelucrare totală cu
cultivatorul),
grăpat, semănat, recoltat etc. Lumina (garda la sol) a acestor tractoare este de 270...350
mm.
Tractoarele din această categorie se mai numesc "de arat", după denumirea lucrării de
bază pe care o execută.
universal
Tractoarele universale formează o grupă a tractoarelor pe roţi care, în afara lucrărilor
efectuate
de tractoarele cu destinaţie generală, se utilizează la lucrări de întreţinere a culturilor
prăsitoare
(lucrări între rânduri cu cultivatoare pentru prăşit), precum şi la lucrări de transport, în
special în agricultură. Aceste tractoare se deosebesc de cele cu destinaţie generală prin
aceea că au o lumină mai mare (40...-750 mm), de cele mai multe ori variabilă, posedă
posibilitatea de modificare a ecartamentului şi au o gamă mai mare de viteze. În unele
lucrări de specialitate, aceste tractoare sunt cunoscute sub denumirea de "tractoare
universale de prăşit".
specializate

12
Tractoarele specializate cuprind grupa tractoarelor care, prin construcţia lor specială,
sunt
adaptate executării diferitelor lucrări. Din această grupă fac parte tractoarele pentru
lucrări în
grădini, livezi, vii, orezarii, plantaţii de ceai, bumbac etc. (cu lumina de 750...1000 mm şi
chiar mai mult), pentru regiuni deluroase şi de munte, pentru lucrări în culturi de plante
cu port înalt (tractoare portal), pentru terenuri mlăştinoase (pentru irigaţii, desecări,
îndiguiri corectări ale cursurilor râurilor).
şasiuri autopropulsate

* Industriale tractoare cu
destinaţie generală
tractoare specializate

* Rutiere (de transport)

II. După tipul sistemului de rulare si de propulsie:

* Pe roţi cu o punte : (2  2)
cu două punţi: (3  2)

(4  2)

(4  4)

cu trei punţi: (6  2)

(6  4)

(6  6)

* Cu semişenile
* Pe şenile

III. După tipul transmisiei:

* Cu transmisie mecanică
* Cu transmisie hidromecanică
* Cu transmisie hidrostatică
* Cu transmisie electrică
* Cu transmisie
electromecanică

IV. După nivelul forţei de tracţiune nominale în kN:

2, 6, 9, 14, 20, 30, 40, 50, 60, 80, 100, 150, 250, 350.

13
 3. Sisteme ce compun tractorul

Principalele sisteme ale tractorului sunt prezentate in fig. 6

Fig. 6 Sistemele tractorului

3.1 Motorul

Motorul cu care se echipează tractorul este în general motorul prin comprimare

deoarece acesta funcţionează la turaţii mici dezvoltând un moment mai bun decât la
motoarele cu aprindere prin scânteie (fig. 7) .

Motoarele cu ardere internă se pot clasifica după următoarele criterii:

14
 După numărul de curse ale pistonului la un ciclu motor avem: motoare în
2 timpi şi motoare în 4 timpi.
Primele realizează ciclul motor la două curse simple ale pistonului, respectiv la o
rotaţie completă a arborelui cotit. Motoarele în 4 timpi realizează ciclul motor la
patru curse simple ale pistonului, ceea ce corespunde cu două rotaţii complete ale
arborelui motor.
După numărul şi dispunerea cilindrilor se întâlnesc: motoare
monocilindrice (cu dispunere orizontală, verticală sau înclinată) şi motoare
policilindrice (cu dispunere în linie, în formă de V, de H, în stea etc.).
După locul şi modul de formare a amestecului carburant se deosebesc:
motoare cu formarea amestecului carburant în afara cilindrului (în care se include
motoarele cu carburator, motoare cu injecţia combustibilului în conducta de
aspiraţie a aerului şi motoarele cu gaze) şi motoare cu formarea amestecului
carburant în cilindru (acestea sunt prevăzute cu un sistem de injecţie a
combustibilului în cilindru unde, împreună cu aerul admis în prealabil, se
formează amestecul carburant ).
După modul de aprindere a amestecului carburant se deosebesc: motoare
cu aprindere prin scânteie (MAS); motoare cu aprindere prin comprimarea aerului
(MAC); motoare cu aprindere de la cap incandescent (calorizator).
După destinaţie şi utilizare se întâlnesc: motoare stabile folosite pentru
acţionări staţionare; motoare care echipează diferite maşini de lucru autopropulsate;
motoare pentru tractoare şi pentru automobile.
Motoarele montate pe tractoare ,în general ,depend de destinaţia de lucru a tractorului
încă din faza de proiect , astfel motoare de puteri mari pe tractoarele din gama mare ,
motoare de puteri intermediare pe gama de tractoare mijlocii şi motoare de puteri mici pe
gama de tractoare mici.
Gama de puteri a motoarelor de tractor sunt cuprinse între 35 şi 300 cp (27 şi 227 kW).
Motoarele montate pe tractoarele agricole sunt în funcţie de costul final al tractorului
astfel că pe gamele mici şi mijlocii principalii producători de motoare din lume sunt firma
Perkins , Deutz şi Cummins , iar gama de tractoare mari au motoare special pentru aceste
categorii ,concepute de fiecare producător în parte.
Tractoarele din gama mică dispun de motoare cu aprindere prin comprimare cu un
număr de 3 sau 4 cilindri cu o capacitate cuprinsă între 1498 cm3 şi 2197 cm3 cu sistem
de alimentare simplu sau supraalimentate , cu o putere cuprinsă între 27 şi 60 kW.
Gama mijlocie de motoare dispune de motoare cu aprindere prin comprimare cu un
număr de 4 sau 6 cilindri şi o capacitate între 4,4 şi 6,6 litri cu sistem de alimentare
simplu sau supraalimentate , cu o putere cuprinsă între 60 şi 100-110 kW.
Tractoarele din gama de motoare mare au motoare de capacităţi mari (6,6-8,4) cu 6 sau 8
cilindri şi o putere cuprinsă între 110 şi 227 kW.
Toate tipurile de motoare ce echipează în ziua de astăzi ,tractoarele,corespund celor mai
înalte standarde internaţionale pentru poluare.De exemplu firma producătoare de

15
tractoare Massey Ferguson utilizează tehnologiei SCR de reducere catalitică a noxelor
din gazele de eşapament. Cauza generării emisiilor de oxizi de azot NOx o reprezintă
temperaturile ridicate de ardere în camera de combustie. Unica modalitate de a reduce
emisiile generate este ca reziduurile procesului de ardere să nu fie reintroduse în camera
de combustie. Această schemă descrie reducerea catalitică a NOx în azot şi apă. De la
motorul cu ardere internă, oxizii toxici de azot NOx trec în catalizator, unde este injectat
AdBlue de către o unitate de dozare fină. Produsele finale ale gazelor de eşapament sunt
azotul, pe care îl respirăm cu toţii în mod normal şi apa.

Fig. 8 Tehnologii de depoluare a gazelor de eşapament

3.2 Transmisia tractoarelor

Transmisia tractorului poate fi de mai multe tipuri: - transmisii mecanice
- transmisii hidromeanică
- transmisii hidrostatice

16
 - transmisii electrice
- transmisii electromecanice
Transmisia tractorului este formată din totalitatea elementelor prin care se
realizează conducerea mişcării de la arborele motor la roţile motrice, precum şi din
cele cu care se face acţionarea diferitelor echipamente de lucru (priză de putere, roată
de curea, instalaţia hidraulică ş.a.).
Cea mai răspândită transmisie este cea mecanică pentru că este simplă
constructiv, are fiabilitate ridicată, se întreţine şi repară uşor. şi are rolul de a asigura
legătura cinematică dintre arborele motor şi roţile motrice ale tractorului, sau
echipamentul pe care îl acţionează, printr-o serie de elemente de tipul cuplajelor,
roţilor dinţate, arborilor etc.
Schemele constructive a transmisiei mecanice la un tractor cu două roţi
motrice (cele posterioare) şi cu patru roţi motoare inegale sunt prezentate în fig.9.

Fig. 9- Schema constructivă a unei transmisii mecanice

a) la un tractor cu patru roţi motoare; b) la un tractor cu două roţi motoare;
1- roţi de direcţie; 2- transmisia finală faţă; 3- diferenţial faţă; 4-arbore cardanic; 5-
reductor; 6-motor;
7-ambreiaj; 8-cuplaj elastic; 9-cutie de viteze; 10-reductorul de viteză(amplificatorul de
cuplu); 11-
transmisia centrală; 12- roată motoare spate; 13-diferenţial; 14-transmisie finală spate.
Transmisiile mecanice în trepte au obţinut cea mai largă răspândire în construcţia de
tractoare,
având următoarele avantaje: construcţie simplă şi tehnologică, greutate specifică mică,
randament mare, fiabilitate ridicată, întreţinere şi reparaţie uşoară.
Principalele ansambluri ale unei transmisii mecanice în trepte sunt: ambreiajul principal,
cutia
de viteze, transmisia centrală, diferenţialul (la tractoarele pe roţi) sau mecanismul de
direcţie (la

17
tractoarele pe şenile) şi transmisia finală.
Schema transmisiei depinde de tipul tractorului (pe roţi 4 x 2, 4 x 4, pe şenile), numărul
treptelor de viteze şi plasarea arborilor în cutia de viteze (longitudinal sau transversal),
plasarea
transmisiei finale (lângă diferenţial sau lângă roţile motoare), tipul prizei de putere şi de
modul de acţionare al altor organe de lucru.
Numărul de trepte al transmisiilor mecanice a crescut necontenit, atingând la unele
tractoare
16...20 trepte, iar în câteva cazuri, chiar 36. Prin aceasta, transmisia mecanică în trepte se
apropie de cea progresivă.

Transmisiile hidrodinamice (fig. 10 )(ambreiaje şi hidrotransformatoare) se folosesc la

tractoare combinate cu transmisiile mecanice obişnuite .Asemenea transmisii se numesc
transmisii hidrodinamice.Transmisiile cu hidrotransformator posedă avantajele
ambreiajelor hidrodinamice şi în plus, permit modificarea automată a vitezelor şi forţelor
de tracţiune ale tractorului în funcţie de condiţiile de deplasare.Diapazonul rapoartelor de
transmitere realizate de convertizoarele hidraulice este mic , de aceea pentru realizarea
unei game largi de viteze de deplasare a tractorului la un regim economic de funcţionare
a motorului, se montează în transmisiile hidrodinamice cutii de viteze mecanice cu
ajutorul cărora se realizează şi mersul înapoi al tractorului.
Transmisiile hidromecanice sub diferite variante cinematice şi constructive, se folosesc
în general la tractoare la care în timpul lucrului rezistenţele de deplasare se modifică des
şi brusc şi la care sunt necesare schimbări dese ale sensului de mişcare şi al treptelor de
viteze (de exemplu tractoare folosite în construcţii şi amenajări terasiere, echipate cu
utilaje speciale).

Fig. 10 1-rotor turbină; 2-rotor pompă ; 3-difuzorul

18
 Fig. 11 Transmisie hidrodinamică;
P-rotor pompă;T-rotor turbină;R-difuzorul;roşu-transmisie primară antrenată de motor;
albastru-transmisie secundară;galben-ulei mineral(lichid de acţionare);gri-carcasă;verde-
elemente reversibile;

Transmisiile hidrostatice(fig. 12)

Este un ansamblu hidropropulsiv care poate transforma şi transmite continuu o putere
preluată de la un arbore de antrenare la unul sau mai mulţi arbori receptori.Transmisia
hidrostatică realizează o dublă transformare a energiei.Prima transformare are loc în
cadrul unităţii de intrare,unde energia mecanică de la arborele conducător se transform în
energie hidraulică de presiune.Unitatea primară , de intrare, se numeşte generator
hydraulic sau pompă hidraulică.
Cel de al doilea proces de transformare are loc în cadrul unităţii secundare, de ieşire,
unde energia hidraulică este transformată din nou în energie mecanică.Unitatea secundară
se numeşte motor hydraulic şi este similară din punct de vedere constructive şi funcţional
unităţii primare.
Acţionarea acestui tip de transmisie se face cu ajutorul unui lichid cu proprietăţi speciale.
Maşinile hidraulice volumice (pompe şi motoare) constituie componentele fundamentale
ale sistemelor hidraulice de acţionare , comandă şi reglare.Reglarea turaţiei
motoarelor,fără disipare de energie,se face prin reglarea debitului pompelor prin varierea

19
cilindreei.În cayul în care sunt necesare variaţii mari ale rapoartelor de transmitere
cinematice,se poate apela la soluţii de reglare simultană a capacităţii pompelor şi
motoarelor din componenţa transmisiei de putere.

Fig. 12 roşu – conduct de înaltă presiune;albastru – conduct de drenaj;

Reductoare
Una din cerinţele impuse tractoarelor moderne este şi aceea de a dispune de o scară largă
de viteze de deplasare, în scopul măririi capacităţi mari de lucru, pentru efectuarea
lucrărilor la viteze optime şi folosirea raţională a forţei de tracţiune. O soluţie
constructivă pentru mărirea numărului treptelor de viteză, adoptată în construcţia multor
tractoare, inclusiv a tractoarelor de construcţie românească, este folosirea aşa-numitelor
reductoare de viteză sau amplificatoare de cuplu.
Reductorul cutiei de viteze sau amplificatorul de cuplu realizează dublarea numărului
treptelor de viteză, prin posibilitatea ce o oferă ca arboreal intermediar să capete două
turaţii.
Reductoarele de viteze sau amplificatoarele de cuplu pot fi cu roţi dinţate cu axe fixe sau
cu roţi dinţate cu axe mobile (planetare).

20
Fig. 13 Mecanismul de acţionare a cutiei de viteze
1-manetă de comandă; 2-articulaţie sferică; 3-elemente de blocare; 4-mecanism de
protecţie; 5-furci pentru acţionarea roţilor dinţate; 6-ştift de acţionare.

Reductorul cu roţi dinţate(fig.14) realizează modificarea turaţiei arborelui intermediar,

la o cutie în trepte cu trei arbori longitudinali, folosind pentru aceasta roţile dinţate (4 şi
5) care
prin cuplare cu roţile dinţate (6 şi 7), dau raporturi diferite de transmisie.
Cuplând prima pereche de roţi (4 cu 6), turaţia arborelui intermediar va fi mai mare decât
în cazul cuplării celei de a doua perechi de roţi (5 cu 7). Astfel, fiecare treaptă de
deplasare se dublează (viteză redusă, viteză rapidă). Deplasarea roţilor (4 şi 5) pentru a le
aduce în una din cele două poziţii de cuplare se face cu ajutorul manetei reductorului (M).
Acţionarea reductorului pentru obţinerea vitezei "înceată" sau "rapidă" se face cu
ambreiajul decuplat, ceea ce constituie un dezavantaj.

Fig. 14
Reductorul planetar (fig.15) este întâlnit la tractoarele moderne. În forma cea mai
simplă un reductor de acest tip este format din pinionul planetar (1), solidarizat cu
arborele conducător ,
patru până la opt sateliţi (2) liberi pe axele lor.Aceste axe sunt fixate pe un platou (3), ce
este
solidarizat cu arborele condus.
Reductorul are o coroană (4) prevăzută cu o dantura interioară şi care se angrenează cu
sateliţii.
Această coroană ce se poate solidariza cu arborele conducător.
Când coroana dinţată (4) este solidarizată cu arborele conducător prin ambreiaj, sateliţii
(4) au rolul unor pene şi ca atare arborele condus primeşte mişcarea cu acelaşi număr de
ture de la arborele conducător obturându-se treapta rapidă de viteză . Când se întrerupe
mişcarea coranei dinţate (4), prin decuplarea ambreiajului , sateliţii (2) capătă şi o

21
mişcare de rotaţie în jurul axei lor, ceea ce atrage o demultiplicare a mişcării discului (3),
respectiv a arborelui condus şi se obţine treapta înceată de viteze .
Cuplarea sau decuplarea ambreiajului reductorului se face printr-o manetă , fără să fie
necesară oprirea tractorului din deplasarea sa. Acest fapt atrage mărirea coeficientului de
folosire a timpului şi a capacităţii de lucru a agregatului.

Fig. 15

Transmisia centrală
Este formată din organele ce servesc pentru transmiterea mişcării de la arborele secundar
al cutiei de viteze la diferenţial. Ea realizează totodată demultiplicarea mişcării transmise
şi schimbarea direcţiei de transmitere cu un unghi de 90o.
În construcţia tractoarelor agricole, transmisia centrală poate fi: simplă sau dublă.

a) b)
Fig. 16 - Transmisia centrală.
a) simplă; b) dublă.

Transmisia centrală simplă (fig.16a) este alcătuită dintr-o pereche de roţi dinţate de
formă tronconică permanent cuplate, prin care se realizează o singură treaptă de
demultiplicare. Prima roată dinţată, de diametru mic, numită pinion de atac (1), este
fixată pe capătul terminal al arborelui secundar al cutiei de viteze, iar cea de a doua,
coroana (2), preia mişcarea de la pinionul de atac şi o transmite casetei diferenţialului, la
tractoarele pe roţi, sau la ambreiajele laterale, la cele pe şenile.
Cele două roţi pot fi cu dinţi drepţi, înclinaţi sau curbi. Dinţii curbi sunt mai rezistenţi şi
asigură transmiterea mişcării fără şocuri sau zgomote.
Transmisia centrală dublă (fig.16b) asigură obţinerea a două trepte de
demultiplicare a mişcării: prima demultiplicare, prin pinionul de atac (1) şi coroana
(2), iar cea de a doua, prin roţile dinţate (R1) şi (R2) prin care mişcarea se transmite la
caseta diferenţialului sau la ambreiajele laterale.
La unele autoturisme şi la autocamioane, la care distanţa dintre cutia de viteze şi
diferenţal este mare, între arborele secundar al cutiei de viteze şi pinionul de atac al
transmisiei centrale se interpune o transmisie cu arbore cardanic, prevăzută cu două

22
cuplaje cardanice , care permite variaţia unghiurilor α şi β , rezultate din oscilaţiile
suspensiei sau neregularităţile terenului.

Diferenţial
Diferenţialul are rolul de a asigura legătura cinematică dintre transmisia centrală şi arborii
planetari şi să permită diferenţierea vitezei unghiulare a roţilor motrice când tractorul (sau
alt tip de autovehicul) se înscrie într-un viraj.
Diferenţialul intervine şi în situaţia când roţile motrice au aderenţă diferită pe suprafaţa
terenului pe care rulează.
După valoarea momentului transmis celor doi arbori planetari, diferenţialele pot fi:
simetrice (când momentul transmis celor doi arbori este egal) şi asimetrice (când
momentul se transmite celor doi arbori inegal, într-un anumit raport). După
caracteristicile constructive se întâlnesc diferenţiale: cu angrenaje conice, cu angrenaje
cilindrice, cu angrenaje melcate şi cu came. După particularităţile funcţionale
diferenţialele pot fi: simple, facultativ blocate, autoblocabile.
La tractoarele agricole, cele mai folosite diferenţiale sunt cele cu angrenaje conice,
simple şi facultativ blocate.

Diferenţialul simplu cu angrenaje conice (fig.17) este format din caseta

diferenţialului solidarizată prin şuruburi cu coroana transmisiei centrale. În interiorul
casetei se găsesc două sau patru pinioane satelite şi două pinioane planetare.
Pinioanele planetare sunt permanent cuplate cu pinioanele satelite şi solidarizate cu
arborii planetari.

Fig. 17 – Diferenţialul
1-platou port-sateliţi;2-pinioane planetare;3-arborele roţii;4-transmisia finală;5-sateliţi;6-
pinion de atac.

În timpul deplasării tractorului pinionul de atac, primind mişcarea de la cutia de viteze, o

transmite coroanei şi odată cu aceasta se roteşte şi caseta diferenţialului.
În funcţionarea diferenţialului se disting două situaţii:
• tractorul se deplasează în linie dreaptă, roţile motrice au aceeaşi aderenţă cu
suprafaţa solului şi ca atare se rotesc cu aceeaşi viteză unghiulară (ω1 = ω2);
• tractorul execută un viraj şi ca atare vitezele lor unghiulare se diferenţiază
(ω1 ≠ ω2).
În primul caz, pinioanele sateliti se rotesc odată cu caseta diferenţialului dar joacă rol de
pene între pinioanele planetare, astfel că cei doi arbori planetari lucrează ca un singur
arbore, imprimând roţilor motrice aceeaşi viteză unghiulară ( ω1 = ω2).

23
În cel de al doilea caz, sateliţii se învârt odată cu caseta diferenţialului, dar în acelaşi timp
capătă şi o mişcare de rotaţie în jurul axei lor, mişcare prin care diferenţiază viteza
unghiulară a pinioanelor planetare, respectiv a roţilor motrice. La viraje, cu cât roata
motrică din interioarul curbei se învârte mai încet decât caseta diferenţialului, cu atât cea
din exterior se învârte mai repede, astfel că suma vitezelor unghiulare a roţilor planetare,
pentru aceeaşi viteză de deplasare a tractorului, este constantă şi de două ori mai mare
decât viteza unghiulară a casetei diferenţialului: ω1 + ω2 = 2 ωc.
Blocarea diferenţialului se poate obţine prin solidarizarea arborelui planetar cu caseta
diferenţialului prin comandă mecanică (fig.18a) sau hidraulică (fig.18b).

Fig. 18 - Schemele cinematice ale mecanismelor de blocare a diferenţialului

1-carcasa diferenţialului; 2-sateliţi;3-arbore planetar; 4-cuplaj acţionat hidraulic;5-
pinioane planetare;6-pinion de atac.

Transmisia finală
Transmisia finală are rolul de a transmite mişcarea la roţile motrice şi de a asigura, în
acelaşi timp, ultima demultiplicare a acestei mişcări.
După caracteristicile constructive se întâlnesc următoarele transmisii finale:roţi dinţate;
cu lanţ; planetare.
Transmisiile finale cu roţi dinţate (fig.19) pot fi simple (a) şi duble (b).
Cele simple sunt formate din două roţi dinţate cilindrice (R1 şi R2) şi realizează o
singură treaptă de demultiplicare a mişcării, iar cele duble au în alcătuirea lor două
perechi de roţi dinţate (R1 şi R2, R3 şi R4) şi realizează două trepte de demultiplicare.

Fig. 19 Transmisia finală a) simplă; b) dublă.

3.3 Sisteme de rulare

24
 Punţile motoare sunt punţile cărora le este transmis momentul motor prin intermediul
schimbătorului de viteze.La toate gamele de tractoare în general puntea motoare este
punte spate, dar în acelasi timp punte motoare poate fi şi puntea faţă , tractorul având
tracţiune 4x4.
Suspensia tractoarelor modern este cu amortizoare , dar ce îi preocupă pe constructorii
de tractoare este confortul utilizatorului şi implicit a postului de comandă, a cabinei
tractorului.
La tractoarele de construcţie veche suspensia tractorului lipsea total.
Anvelopele tractoarelor sunt de dimensiuni diferite de la o gama la alta de tractoare.
Dimensiunea anvelopelor diferă de la o punte la alta în cazul tractoarelor cu punte
motoare pe spate şi punte faţă simplă de comandă sau ambele punţi fiind
motoare.Anvelopele au aceiaşi dimensiune la tractoarele cu tracţiune integrală de
dimensiuni mici şi mijlocii şi la cele articulate.
Punţile tractoarelor pot avea posibilitatea montării a două anvelope pe fiecare
parte.Acest tip se numesc punţi cu anvelope jumelate(fig 20).

Fig. 20 Tractorul Zimbru articulate cu anvelope jumelate pe ambele punţi

Anvelopele jumelate au dispositive special de prindere, în funcţie de fiecare constructor.

Posibilitatea de mărire a ecartamentului există încă de la tractoarele din anii 1980 în
funcţie de ce sarcină urmează să efectueze tractorul.
La tractoarele pe şenile sistemul de rulare este reprezentat de şenilă.Ele pot fi din oţel
sau din cauciuc.La şenilatele care lucrează în zone unde platforma drumului o reprezintă
un material agregat(beton,asfalt etc.) şi pentru ca aceasta să nu fie deteriorată se folosesc
şenile de cauciuc iar la tractoarele cu şenile din oţel se montează peste pintenii de oţel
nişte protecţii speciale din cauciuc.Mecanismul şenilei este unul complex având în
componenţa sa roata motoare, rola de întindere , rolele de susţinere , role de
sprijin(galeţi) precum şi mecanismul de întindere a şenilei.

2 3 4

5
25
1
 Fig. 21.Compunerea mecanismului şenilei: 1- roată motoare; 2- role de susţinere;

3 şi 4-mecanism de întindere; 5 – roată de întindere; 6 – role de sprijin (galeţi).

Virarea tractorului pe şenile se face prin intermediul ambreiajelor speciale de pe fiecare

parte a şenilatului şi cu ajutorul frânelor roţilor motoare.

3.4 Sistemul de direcţie al tractorului

Mecanismul de direcţie este format din totalitatea subansamblelor care servesc la

menţinerea sau schimbarea direcţiei de mers a tractorului, prin manevrarea roţilor de
direcţie.
Mecanismul de direcţie poate fi mecanic, mecanic cu comandă asistată hidrostatic sau
hidrostatice.
Mecanismul de direcţie mecanic
La acest tip de mecanism, prin rotirea volanului, este acţionată caseta de direcţie, care,
demultiplică mişcarea de rotaţie şi o transformă în mişcare pendulară multiplicând forţa
depusă la rotirea volanului(fig.22).
Conform cu figura de mai sus, la rotirea volanului spre dreapta, caseta de direcţie
transformă mişcarea de rotaţie în mişcare pendulantă, astfel încât, bara de direcţie este
trasă înapoi. Prin deplasarea barei de direcţie în sensul săgeţii, prin intermediul levierului,
este rotit pivotul din stânga şi odată cu acesta şi cel din dreapta, ambii fiind solidarizaţi
prin bara de legătură, efectul fiind schimbarea planului de rotire a roţilor de direcţie, cu
acelaşi unghi, în sensul săgeţilor de pe
figură.

26
Fig. 22 - Principiul de funcţionare a mecanismului de direcţie mecanic
1-volan; 2, 3-leviere de acţionare; 4-bară transversală de direcţie; 5-bară longitudinală de
direcţie; 6-casetă de direcţie.

Caseta de direcţie este formată dintr-o carcasă în interiorul căreia se găseşte un şurub fără
sfârşit, montat pe axul volanului, şi un sector dinţat care angrenează pe şurub. Bara de
direcţie este solidară cu sectorul dinţat prin intermediul unei biele de direcţie, montată pe
axul sectorului dinţat(fig.23 ).

Fig. 23 – Caseta de direcţie 1-melc; 2-sector dinţat; 3-bielă de direcţie.

Mecanismul de direcţie mecanic cu comandă asistată hidrostatic

Este format dintr-un mecanism de direcţie mecanic şi un dispozitiv hidraulic, cu rolul de
a diminua considerabil efortul depus de către conducător pentru acţionarea direcţiei.
Acest tip de mecanism este proprie tractoarelor cu putere mai mare de 40-50 CP şi poartă
denumirea de servodirecţie. Schema unui astfel de mecanism este prezentată în fig. 24.
În acest caz servomecanismul este format dintr-o instalaţie compusă din pompa 1 şi
distribuitorul 2 care acţionează un motor hidraulic 3, realizat sub forma unui cilindru
hidraulic cu dublu efect. Astfel, când volanul este rotit, acesta acţionează distribuitorul
hidraulic, care comandă trimiterea uleiului sub presiune de la pompă la cilindrul
hidraulic. Uleiul sub presiune deplasează pistonul

27
cilindrului, care prin mecanismul cu cremalieră şi levierul de comandă acţionează
trapezul de direcţie după cum şi volanul este rotit la stânga sau la dreapta.

Fig. 24 - Schema mecanismului de direcţie cu servocomandă hidraulică.

1-volan; 2-pompă de ulei; 3-distribuitor; 4-piston; 5-roată dinţată; 6-levier de comandă;
7-bară transversală de direcţie.

Mecanism de direcţie hidrostatic

Acest mecanism de direcţie este utilizat la tractoarele lente (sub 30 km/h), la care roţile
directoare se găsesc la o distanţă mai mare faţă de postul de comandă.
Deasemenea acest mecanism este ideal în cazul unui tractor sau alt utilaj autopropulsat la
care, roţile directoare sunt poziţionate în spate.
Mecanismul cuprinde o casetă de control şi distribuţie, o pompă, un rezervor de ulei şi un
cilindru hidraulic cu dublă acţiune ce acţionează un trapez de direcţie tradiţional (fig.25)

Fig. 25 - Schema generală a unui mecanism de direcţie hidrostatic.

1-rezervor de ulei; 2-pompă de ulei; 3-casetă de direcţie (distribuitor hidraulic); 4-volan.

Prin rotirea volanului este acţionat sertăraşul distribuitorului din caseta de comandă şi
distribuţie şi astfel, uleiul trimis de pompă, ajunge la cilindrul hidraulic. Acesta este

28
acţionat în sensul corespunzător rotaţiei volanului şi pune în mişcare trapezul de direcţie
care, este identic cu cel de la mecanismul de direcţie mecanic.

3.5 Sistemul de frânare al tractorului

Din punct de vedere constructiv, mecanismul de frânare poate fi: cu tamburi, cu discuri
sau cu bandă. După modul de acţionare a mecanismului de frânare acestea pot fi : cu
acţionare mecanică, hidraulică sau pneumatică.
Mecanismul de frânare cu tamburi (fig.26) echipează deobicei roţile din spate ale
maşinilor autopropulsate dar este folosit şi la frânarea remorcilor agricole. Principiul de
funcţionare este următorul: doi saboţi ficşi, pe care sunt prinse plăcuţe ferodou, prinşi
articulat la unul din capete, la apăsarea pedalei de frână sunt deplasaţi în lateral cu
ajutorul unei came de comandă. Prin deplasarea în lateral aceştia sunt presaţi pe tamburul
de frânare care este solidar cu roata.
Frânarea se realizează prin frecarea dintre ferodouri şi tambur. Când pedala nu mai este
acţionată arcurile aduc saboţii în poziţia iniţială.

Fig. 26 – Frâna cu tambur Fig. 24 – Frâna cu disc cu

1-camă de acţionare; 2-arcuri; 3-garnitură de acţionare hidraulică
fricţiune (ferodou); 4-tambur; 5-articulaţie; 6-sabot 1-racord intrare lichid hidraulic;
2-şurub de
aerisire;
3-plăcuţe de frână; 4-disc; 5-
arbore; 6-piston de
acţionare.

Acest tip de mecanism de frânare poate fi acţionat mecanic cât şi hidraulic.

29
 În cazul acţionării hidraulice construcţia este aceeaşi dar cama este înlocuită cu un
cilindru în interiorul căruia se găsesc două pistonaşe. La acţionarea pedalei de frână,
lichidul trimis de o pompă pătrunde între pistonaşe, le deplasează în lateral şi acestea
acţionează asupra saboţilor.
Mecanismul de frânare cu discuri.
La acest mecanism frânarea nu este realizată de ferodouri în interiorul unui tambur ci, de
către plăcuţe de frână care sunt presate de o parte şi de alta a unui disc metalic. Discul de
frânare este montat pe axul roţii.
Acţionarea acestui tip de mecanism se poate realiza atât hidraulic (fig.27) cât şi mecanic
(fig.28). În cazul mecanismului de frânare cu discuri şi acţionare hidraulică fiecare roată
este frânată independent. Prin acţionarea pedalei de frână este acţionată o pompă centrală
de la care, prin intermediul lichidului, se transmite la fiecare roată, prin conducte
metalice, comanda de frânare. La fiecare roată se găseşte un cilindru hidraulic cu piston,
care presează plăcuţele de frânare pe disc.

Fig.28 Mecanismul de frânare cu discuri cu acţionare mecanică

Mecanismul de frânare cu discuri, acţionat mecanic, echipează roţile din

spate ale tractoarelor şi constă dintr-un ansamblu format din două discuri de
frânare cu ferodou, fixate prin caneluri pe axul roţii, şi două discuri metalice,
prevăzute cu degajări sub formă de jumătate de ou pe una din suprafeţe.
Discurile metalice sunt suprapuse pe suprafeţele pe care sunt degajările şi în
cavităţile realizate se găsesc bile metalice.Discurile sunt presate unul faţă de celălalt cu
arcuri.
La acţionarea pedalei de frână, printr-un sistem de pârghii, discurile sunt rotite în sensuri
diferite. Datorită formei pe care o au cavităţile, precum şi a prezenţei bilelor în acestea,
discurile metalice sunt forţate să se depărteze unul faţă de celălalt. Prin deplasarea
discurilor metalice acestea presează discurile cu ferodou pe carcasa ansamblului în felul
acesta realizându-se frânarea.

30
Mecanismul de frânare cu bandă este cel mai simplu din această categorie de
mecanisme şi echipează tractoarele de putere mică realizând frânarea pe roţile din spate
(motrice).
Mecanismul constă dintr-o bandă metalică căptuşită cu ferodou, înfăşurată în jurul unui
tambur metalic fixat pe axul planetar al roţii. La acţionarea pedalei de frână banda este
strânsă pe tambur realizânduse astfel frânarea (fig. 29).
Ambele roţi sunt prevăzute cu astfel de mecanisme fiind posibilă frânarea pe fiecare roată
în parte, sau concomitent prin solidarizarea celor două pedale de frână.

Fig. 29 Mecanism de frânare cu bandă

Indiferent de sistemul de frânare, toate tractoarele sunt prevăzute cu două pedale de frână,
pentru a permite frânarea independentă a roţilor.

3.6 Sistemul hidraulic al tractorului

În vederea acţionării maşinilor agricole, tractoarele sunt prevăzute cu diverse

dispozitive, mecanisme şi instalaţii, care alcătuiesc împreună echipamentul de lucru.
Acest echipament este format din dispozitive de cuplare-tracţiune, priză de putere,
instalaţie hidraulică şi mecanism de suspendare.
Instalaţia hidrauliă
Instalaţia hidraulică serveşte atât pentru acţionarea mecanismului de suspendare al
tractorului, cât şi pentru acţionarea unor motoare hidrostatice rotative sau liniare, care
antrenează diferite organe de lucru ale maşinilor agricole, ori schimbă poziţia acestor
organe.

31
Acţionarea corespunzătoare a maşinii de lucru sau a diferitelor organe ale acesteia
presupune îndeplinirea, de către instalaţia hidraulică a tractorului, a câtorva cerinţe
principale:
• ridicarea într-un timp corespunzător a maşinii din poziţia de lucru în poziţia
de transport;
• coborârea maşinii să se realizeze în timp corespunzător;
• menţinerea maşinii la nivelul stabilit şi obţinut la începutul lucrului;
• urmărirea denivelărilor terenului de către maşină;
• menţinerea parametrilor de lucru ai maşinii (nivelul reglat, rezistenţa la
tracţiune etc. la valorile stabilite iniţial prin reglaj, indiferent de situaţiile care apar.
Instalaţiile hidraulice, după modul de acţionare a mecanismului de suspendare, pot fi:
fără reglaje automate şi cu reglaje automate.
În primul caz instalaţia hidraulică asigură numai ridicarea, coborârea şi lucrul pe poziţie
neutră sau flotantă a maşinii agricole purtate.
Instalaţiile din categoria a doua, extinse mult în ultimii ani, asigură şi reglarea automată a
parametrilor de lucru ai maşinii purtate şi anume : reglajul de poziţie, reglajul de forţă sau
reglajul combinat, succesiv sau concomitent.
După construcţie, instalaţiile hidraulice se clasifică astfel:
• parţial monobloc, când numai o parte din elementele componente sunt
montate într-un bloc comun;
• cu elemente separate, unde toate părţile componente sunt montate separat.
Indiferent de tipul instalaţiei hidraulice, aceasta este alcătuită din următoarele părţi
principale: rezervorul de ulei (carterul transmisiei la unele tractoare), pompa hidraulică,
distribuitorul hidraulic, conducte de legătură şi consumatorii, reprezentaţi prin motoare
hidraulice rotative sau liniare.

Instalaţia hidraulică fără reglaje automate (fig.30) asigură mecanismului de

suspendare patru regimuri de funcţionare:

32
 Fig. 30 - Instalaţia hidraulică fără reglaje automate

• ridicare(R), când uleiul trimis de pompă este dirijat de distribuitor sub pistonul
cilindrului hidraulic, asigurând ridicarea acestuia şi a maşinii purtate; uleiul de deasupra
pistonului se întoarce în rezervor, trecând prin distribuitor;
• coborâre(C), când uleiul sub presiune trece din distribuitor în spaţiul de deasupra
pistonului, ceea ce determină coborârea acestuia şi a maşinii purtate; uleiul de sub piston
trece în distribuitor şi apoi în rezervor;
• neutru(P), când uleiul ce ajunge în distribuitor este dirijat de acesta în rezervor, iar
legătura între cilindrul hidraulic şi distribuitor este întreruptă; în felul acesta, pistonul
rămâne blocat într-o anumită poziţie în cilindru, determinând blocarea maşinii purtate;
• flotant(F), când uleiul trimis de pompă la distribuitor se reîntoarce în rezervor, ca la
regimul neutru, însă uleiul din cilindru poate să circule dintr-o parte în cealaltă a acestuia,
trecând prin distribuitor, în cazul deplasării pistonului sub acţiunea maşinii purtate care
copiază denivelările terenului prin roţi sau patine.
Cele patru regimuri de funcţionare se obţin cu ajutorul manetei de comandă a
distribuitorului.
Instalaţia hidraulică cu reglaje automate (fig.31) cuprinde, în afara părţilor
componente amintite anterior, dispozitive care asigură controlul şi reglarea automată a
parametrilor de lucru ai maşinii purtate.

33
 Fig. 31 – Instalaţia hidraulică cu reglaje automate
1-carter; 2-pompă de ulei;3-distribuitor;4, 9, 13-pârghii;5-camă;6, 8-manete de acţionare;
7-cilindru hydraulic;10-braţ de ridicare;11-lonjeron;12-articulaţie;

Reglajul de poziţie asigură menţinerea automată a poziţiei maşinii la înălţimea sau

adâncimea de lucru reglată iniţial cu ajutorul manetei de comandă a distribuitorului,
indiferent de variaţiile rezistenţei la tracţiune a maşinii.
La coborârea maşinii, agăţată în spatele tractorului, sub înălţimea reglată, braţul de
ridicare coboară şi această mişcare este trimisă la cama de control a poziţiei prin
intermediul pârghiilor de avertizare. Cama este rotită şi sertăraşul distribuitorului este
acţionat în poziţia în care cilindrul hidraulic este alimentat cu ulei. Prin acţionarea
cilindrului hidraulic se realizează rotirea braţului de ridicare şi aducerea maşinii în poziţia
iniţială.
Reglajul de forţă asigură menţinerea constantă a rezistenţei la tracţiune a maşinii, prin
variaţia adâncimii de lucru. Când forţa de tracţiune depăşeşte o anumită valoare, stabilită
prin tensionarea arcului din tirantul de control, de la tirantul orizontal mişcarea se
transmite la pârghia de acţionare a palpatorului de efort. Acesta acţionează sertăraşul
distribuitorului în poziţia în care cilindrul hidraulic este alimentat cu ulei. Prin acţionarea
cilindrului hidraulic se realizează rotirea braţului de ridicare şi ridicarea maşinii cu scopul
diminuării efortului de tracţiune. Când efortul
scade maşina este coborâtă în poziţia iniţială.

3.7 Postul de conducere al tractorului

Postul de conducere al tractoarelor moderne este în conformitate cu standardele

interanţionale, privind securitatea în muncă.Cabinele tractoarelor au suspensii, ceea ce

34
fac de nesimţit neregularităţile căii de rulare, corespund normelor de siguranţă , sunt
ergonomice şi sunt fabricate din material uşoare.
Scaunul operatorului tractorului este cu suspensie dublă , atât cu arc cât şi cu amortizor
hidraulic ceea ce face ca lucrul cu aceste tractoare să fie foarte placut, confortabil şi sigur.
Ca dotări nu este lipsit aerul condiţionat ,sistemul de încălzire, atât staţionară cât şi în
mers, sistemul de localizare prin GPS şi bineînţeles comenzile tractorului, fie ele
electrice sau electronice sau mecanice.Cabinele sunt prevazute atât cu ambele uşi , şi pe
stânga şi pe dreapta, să se deschidă ,cât şi cu trapă pentru aerisire precum şi cu geamul
din spate cu funcţia de a se deschide.

Fig. 32 Organizarea postului de conducere al tractorului

3.8 Sisteme speciale ale tractoarelor

Mecanismul de suspendare
Mecanismul de suspendare serveşte pentru cuplarea la tractor a maşinilor purtate şi
semipurtate, cât şi pentru suspendarea întregii maşini, respectiv a părţii anterioare a
acesteia.
Funcţionarea corespunzătoare a maşinii agricole purtate sau semipurtate pe tractor
impune respectarea unor cerinţe de către mecanismul de suspendare:
• coborârea maşinii în poziţia de lucru şi asigurarea adâncimii de lucru
necesare;
• scoaterea maşinii din poziţia de lucru şi ridicarea ei la înălţimea care să
asigure lumina minimă a maşinii necesară pentru transport;
• asigurarea paralelismului maşinii cu suprafaţa terenului, indiferent de
poziţia tractorului (pe direcţie longitudinală prin tirantul central şi pe direcţie
transversală prin suporţii tiranţilor laterali);
• reglarea poziţiei centrului instantaneu de rotaţie al tiranţilor mecanismului
de suspendare. În acest scop, tiranţii mecanismului trebuie să aibă posibilitatea de a
se putea monta la tractor în diferite poziţii pe verticală;

35
• limitarea sau blocarea mobilităţii mecanismului de suspendare pe direcţie
transversală.
Mecanismul de suspendare (fig.33) este alcătuit din trei bare: o bară superioară , cu
lungime reglabilă, numită tirant central şi două bare inferioare şi care se mai numesc
tiranţi laterali. Aceste bare, prevăzute cu articulaţii la ambele capete, servesc pentru
cuplarea maşinii.
Ridicarea sau coborârea tiranţilor laterali se realizează cu ajutorul unui cilindru hidraulic
care, când este acţionat produce rotirea braţului de ridicare prin aceasta ridicându-se
tiranţii orizontali prin intermediul tiranţilor verticali.
Limitarea oscilaţiilor transversale ale tiranţilor laterali se face de obicei cu lanţuri de
rigidizare, cu lungime reglabilă. La tractoarele care nu posedă mecanisme automate de
mărire a aderenţei la
sol, tiranţii se pot monta pe tractor la diferite înălţimi, în scopul îmbunătăţirii aderenţei.
Pentru asigurarea unei libertăţii de mişcare a maşinii, faţă de tractor, în plan vertical-
transversal, necesară copierii denivelărilor terenului în cazul maşinilor cu lăţimi de lucru
mari, tijele de ridicare sunt prevăzute la unul din capete atât cu găuri normale cât şi cu
găuri alungite, prin care se face legătura articulată.

Fig. 33 - Mecanismul de suspendare

1-barţ de ridicare; 2-ancoră (lanţ de rigidizare); 3-tirant orizontal; 4-tiranţi verticali; 5-
tirant central

Priza de putere

36
Priza de putere serveşte la acţionarea de către tractor a organelor mobile, de obicei
rotative, ale diferitelor maşini agricole, atât în cazul deplasării agregatului cât şi la
staţionar.
După turaţie, prizele de putere se împart astfel: cu turaţie constantă (normale), cu turaţie
variabilă (sincrone) şi cu turaţie mixte.
Turaţia constantă, (indiferent de viteza de deplasare a tractorului) de 540 rot/min se
foloseşte la tractoarele cu putere de până la 70 CP; la tractoarele cu putere de 70 - 100 CP
se foloseşte turaţia
constantă de 540 rot/min sau 1000 rot/min, ori ambele turaţii la acelaşi tractor; la
tractoarele de peste 100 CP se utilizează turaţia constantă de 1000 rot/min.
Turaţia variabilă (priza sincronă) este folosită pentru acţionarea aparatelor de distribuţie
de la unele maşini de semănat, de plantat şi de fertilizat, la care turaţia acestor aparate
trebuie să fie proporţională cu viteza de deplasare, în vederea menţinerii constante a
cantitătii de material la hectar. Priza sincronă se utilizează şi la acţionarea roţilor motrice
ale unor remorci monoax.
Prizele de putere cu turaţii mixte, pot fi acţionate atât de la arborele cotit al motorului cât
şi de la arborele secundar al cutiei de viteze.
După gradul de dependenţă de ansamblurile transmisiei tractorului şi de comenzile
acestora, prizele de putere pot fi de mai multe tipuri:
• independente (cu transmisie şi comandă independente de transmisia tractorului), care
asigură cuplarea-decuplarea prizei şi schimbarea vitezelor tractorului independent una de
alta (schimbarea vitezei de mers nu determină întreruperea funcţionării prizei, iar
cuplarea-decuplarea prizei se face fără întreruperea acţionării roţilor motrice);
• semiindependente (cu transmisie independentă şi comandă dependentă de transmisia
tractorului), la care cuplarea-decuplarea prizei sunt posibile numai după oprirea
tractorului, datorită unei comenzi comune atât pentru priză cât şi pentru transmisia
tractorului. Schimbarea vitezelor însă se face fără întreruperea transmiterii mişcării la
priza de putere;
• dependente (cu transmisie şi comandă dependente de transmisia tractorului), în care
caz cuplarea-decuplarea prizei se pot face numai după oprirea tractorului, iar la
schimbarea vitezelor se întrerupe transmiterea mişcării la priza de putere;
• mixte, care pot funcţiona fie în regim independent, fie în regim dependent, în cazul
aceluiaşi tractor, turaţia acestora fiind constantă. De obicei însă, la regimul dependent
turaţia prizei este variabilă.
Prizele independente sunt cel mai mult utilizate, datorită avantajelor pe care le prezintă.
În cazul prizei de putere semiindependente, comanda celor două ambreiaje se face cu o
singură pedală: pe porţiunea superioară a cursei pedalei se comandă ambreiajul
motorului, iar pe porţiunea inferioarăambreiajul prizei de putere.
Arborele canelat al prizei de putere este amplasat, de obicei, în
spatele tractorului, iar sensul de rotaţie al acestuia este cel al acelor de ceasornic, văzut
din spatele
tractorului. Turaţia standardizată a prizei de putere, de 540 rot/min sau 1000 rot/min,
trebuie să se obţină în momentul când motorul atinge 80 - 90 % din turaţia nominală. La
unele tractoare turaţia standardizată a prizei se obţine chiar la turaţia nominală
amotorului.

37
Schemele cinematice de realizare a diferitelor transmisii la priza de putere sunt diverse.
Exemple de astfel de scheme cinematice sunt prezentate în figura 34.

Fig. 34 - Scheme cinematice ale prizelor de putere

a – priza cu turaţie constantă şi comandă dependentă acţionată de la arborele ambreiajului
1;
b - priza cu turaţie variabilă şi comandă dependent acţionată de la arborele secundar 2 al
cutiei de viteze;
c şi d – prize de putere cu turaţie constantă şi comandă independentă prevăzute cu câte un
ambreiaj propriu;
e şi f – prize de putere cu turaţie constantă şi comandă semiindependentă, realizată de la
un ambreiaj simplu 4 sau de la un ambreiaj dublu 5;
h – priză de putere cu turaţie mixtă şi comandă independentă, obţinută printr-un reductor
planetar 6 cu funcţie de ambreiaj.

4. Utilaje pentru tractoare

Tractoarele sunt concepute pentru agregarea lor cu echipament de lucru produs de uzine,
prin orice metodă standard: ataşare, remorcare, semiataşare sau semiremorcare.
Agregarea în alt mod decât cel enumerat mai sus reprezintă utilizarea necorespunzătoare
a tractorului.Procesul de conectare a tractorului la maşină agricolă, pentru a crea o
unitate, se numeşte agregare.

Agregarea tractoarelor include un complex de lucrări referitoare la studiul documentaţiei

operaţionale a tractoarelor şi maşinilor agricole, selectarea de maşini, utilaje şi

38
echipamente pentru exploatarea acestora în comun cu tractorul, definirea configurării
necesară tractorului pentru funcţionare, oportunităţi şi tehnologii ale conexiunii maşinilor
agricole cu tractorul; cu o configurare ulterioara şi adaptările necesare unităţilor şi a
mecanismelor de conexiune, şi funcţionarea în continuare, în conformitate cu
documentaţia de exploatare.

Tractoarele pot cupla mai multe tipuri de utilaje , pluguri, semănători,prese de balotat ,
stropitori, greble rotative, utilaje de gradinărit , combinatoare, grape, cultivatoare, maşini
de fertilizat,remorci ,pluguri de deszăpezit ,scarificator ş.a.

Fig.35 Plug reversibil cu 5 trupiţe Fig.36 Prăşitoare

Fig.37 Instalaţie de ierbicidat Fig.38 Presă de balotat

39
Fig.39 Maşină de plantat răsaduri Fig.40 Maşină de plantat cartofi

Fig.41 Maşină de scos cartofi Fig.42 Maşină de împrăştiat îngrăşăminte

Fig.43 Remorcă Fig.44 Freză deszăpezire

40
TRACTORUL U – 650 M

41
TRACTOARE

Tractorul este un autovehicul pe roţi sau pe şenile, destinat executării diverselor

lucrări agricole, de transport sau construcţii, prin intermediul utilajului şi maşinilor
agricole sau de construcţii (remorcate sau purtate) şi prin tractarea semiremorcilor şi
remorcilor. Prin tractor deci se înţelege o maşină de tracţiune cu o sferă de utilizare foarte
largă.
Înainte de a ajunge la perfecţionarea tehnică actuală, tractorul a parcurs un drum de
dezvoltare lung şi complicat, fiind rezultatul unui întreg proces de dezvoltare a tehnicii.
Momentul apariţiei tractorului este strâns legat de descoperirea şi perfecţionarea maşinii
cu aburi şi a motoarelor cu ardere internă. Primele tractoare aveau sistemul de rulare cu
roţi metalice şi cu şenile, iar vitezele erau reduse.
Tractorul U-650 M construit la Uzina ,,Tractorul" din Braşov, este un tractor
universal, pe roţi, cu anvelope pneumatice, destinat atât pentru lucrări agricole cât
şi pentru transport.
Este un tractor de putere mijlocie, echipat cu un motor Diesel de 65 CP la 1800 rot/
min. cu injecţie directă şi pornire electrică.
Domeniul larg de utilizare al tractorului este asigurat de priza de putere independentă
sau sincronă, de gama mare de viteze

(2,63 … 27,32 km/h) cât şi de posibilitatea învingerii efortului în timpul lucrului prin
trecerea de la o gamă superioară la alta inferioară, fără oprirea tractorului, folosind
amplificatorul de cuplu.

Micşorarea efortului depus de tractorist la volan a fost rezolvată prin adaptarea

unei comenzi a direcţiei cu servomecanism hidraulic.

În vederea acţionării diverselor maşini agricole cât şi pentru executarea diverselor

lucrări de prelucrare a solului şi de întreţinere a culturilor, tractorul este echipat cu o
instalaţie hidraulică cu mecanism hidraulic automat şi cu un mecanism de suspendare.

Construcţia osiilor din faţă şi spate permite variaţia ecartamentului.

Părţile componente ale tractorului sunt:

-motorul,

-transmisia,

-mecanismul de deplasare,

-mecanismul de direcţie,

-mecanismul de frânare,

42
 -echipamentul de lucru

-echipamentul electric.

Motoarele sunt sistemele tehnice în care o formă de energie (termică, electrică

etc.) se transformă în energie mecanică, punând în mişcare de rotaţie sau lineară
anumite agregate.

Cele folosind energia termică, degajată prin arderea unui combustibil, se clasifică în
: motoare cu ardere internă (arderea are loc în interiorul motorului) şi motoare cu
ardere externă (arderea are loc în afara motorului).

În funcţie de modul de aprindere a amestecului carburant, motoarele cu ardere

internă se grupează în: motoare cu aprindere prin scânteie (amestecul format în carburator
şi aspirat în cilindru, se aprinde cu ajutorul unei scântei electrice) şi motoare cu aprindere
prin comprimare sau diesel (amastecul carburant, format în cilindru se aprinde datorită
creşterii presiuni şi temperaturii aerului aflat în cilindru).

După modul de desfăşurare a ciclului motor (totalitatea proceselor care în timpul

funcţionării se repetă periodic într-o anumită ordine, în interiorul fiecărui cilindru al
motorului) se disting : motoare în patru şi în doi timpi.

La tractorul U-650 motorul D110 are următoarele caracteristici :

-tipul motorului: Diesel în 4 timpi cu injecţie directă ;

-puterea nominală a motorului 65 CP.(47,8 kw);
-turaţia arborelui cotit la puterea nominală 1800 rot. /minut ;
-are 4 cilindri verticali în linie;
-alesajul -108 mm;
-cursa -130 mm;
-cilindreea totală -4760 cm³ ;
-raportul de compresie -17:1.

43
 Caracteristici tehnice ale tractorului U650:

Masa de exploatare (cu cabină) : 3620 kg;

Raza minimă de viraj (cu roata interioară virată): 3,40 m;

Tractorul poate lucra pe terenuri cu panta maximă de 12o (transversal direcţiei de

mers);

Cotele de gabarit la tractorul U650:

ecartamentul roţilor din faţă: 1320 … 1970 mm;

ecartamentul roţilor din spate: 1400 … 2050 mm;

distanţa între puntea faţa şi puntea spate(ampatamentul): 2430 mm;

înalţimea tractorului fără cabină: 1900 mm

 înalţimea tractorului cu cabină: 2630 mm;

 lungimea tractorului: 4070 mm;

Caracteristici tehnice ale tractorului U650 lansat pe piata in ultimii ani:

- 65 CP, motor cu patru cilindrii, 1800 RPM, racire cu apa, filtru de aer cu baie de ulei;

- toba de esapament este verticala;

- instalatie hidraulica cu mecanism hidraulic monobloc, avand distribuitor hidraulic si

patru cuple hidraulice; debitul maxim este de 41 l/min.;

- are o cutie de viteze cu 12 viteze, dintre care 10 de mers inainte si 2 de mers inapoi;

- priza, independenta si sincrona, de putere cu 540 RPM;

- osia din fata este reglabila cu sapte trepte;

- prezinta bara de tractiune cu gauri;

- cupla automata de remorcare;

- mecanism de suspendare categoria a-II-a;

- prevazut cu servodirectie;

44
- are scaun regalabil cu arcuri si amortizor;

- instalatie electrica de 12 V;

- dispozitiv de tractiune fata, cu bolt;

- dispozitiv de tractiune spate, cu bara de tractiune;

- frana de serviciu cu discuri;

- ambreiaj uscat de 13 inch;

- roti fata de 6,5 x 20 inch;

- roti spate 14 x 38 inch;

- raza minima de viraj 3,40 m;

- transmisie centrala.

Mecanismul motor

Funcţionarea mecanismului motor constă în transformarea mişcării de dute-vino a

pistonului generată de lucrul mecanic de destindere a gazelor, în mişcare de rotaţie a
arborelui motor.

Motoarele Diesel în patru timpi au următoarele momente ale ciclui de

funcţionare (Fig. 1);

-timpul I = admisia: pistonul se deplasează de la p.m.i. la p.m.e. timp în care

supapa de admisie este des-chisă, iar cea de evacuare închisă, ca urmare a depresiunii
create prin deplasarea pistonului în cilindru se aspiră aer proaspăt;

-timpul II = compresia: pistonul se deplasează de la PME la PMI ambele supape

sunt închise iar aerul este comprimat puternic (presiunea este aproximativ 30-40 N/cm²,
iar temperatura de cca 500° C);

-timpul III = arderea şi destinderea: la sfârşitul cursei de compresie, la un

moment bine determinat de avansul de injecţie combustibilul pulverizat este introdus sub
presiune în cilindru datorită temperaturii ridicate a aerului din cilindru particulele
pulverizate se aprind şi ard iar presiunea şi temperatura cresc brusc (presiunea cca 60-100
bari/cm², şi temperatura la 2000° C) subacţiunea gazelor arse pistonul se deplasează de la
PMI la PME realizându-se cursa utilă a motorului. ( fig.1 )

45
 -timpul IV = evacuarea : pistonul se deplasează de la PME la PMI eliminând
gazele arse în atmosferă prin galeria de evacuare şi toba de eşapament timp în care
supapa de admisie este închisă, iar cea de evacuare deschisă. În continuare ciclul se
repetă .

46
Sistemul de alimentare

Sistemul de almentare indeplineşte rolul de debitare şi injecţie în fiecare cilindru

al motorului şi la momentul potrivit (determinat de avansul şi durata injecţiei ) a unei
doze de combustibil, riguros determinate în funcţie de sarcină. În scopul producerii unei
arderi complete (eficiente cu randament maxim ) pulverizarea trebuie să se facă fin iar
combustibilul să fie uniform distribuit în camera de ardere .

Sistemul de alimentare ( fig.2 ) a motorului Diesel este format din:

-rezervorul de motorină ;

-conductele de înaltă şi joasă presiune precum şi de retur,

- pompa de alimentare,

-bateria filtrelor de motorină,

-pompa de injecţie,

-regulatorul

-injectoarele.

Surplusul de motorină de la injectoare şi pompa de injecţie se întoarce prin

conducte-le de retur la rezervor.

47
48
 Rezervorul de motorină este executat din tablă de oţel. Rezervorul este amplasat
în partea superioară a tractorului. Gura de umplere a rezervorului este prevazută cu un
buşon.

Pompa de alimentare este prevăzută cu o pompă de amorsare formată dintr-un

piston deplasabil în interiorul unui cilindru. Prin acţionarea manuală asupra butonului
pompei de amorsare, înainte de pornirea motorului, se elimina aerul şi întreg sistemul de
alimentare se umple cu combustibil.

Bateria filtrelor de motorină, compusă din două filtre în serie. Primul este
prevăzut cu un pahar decantor iar al doilea are rol de filtru de siguranţă. Cartuşele
filtrante au elemente de filtrare din hârtie.

Pompa de injecţie este o pompă în linie, de tipul cu acţionare proprie, cu prindere

pe flanşă. Are 4 elemenţi de pompare. Injectoarele cu pulverizatoare lungi, de tip închis,
cu găuri, cu ştifturi de orientare a poziţiei pulverizatorului

faţă de injector.
Presiunea de deschidere a injectoarelor este de 175 + 8 kgf/cm².
Diametrul orificiilor de pulverizare este de 0,27 mm, numărul de orificii = 4.

49
 Sistemul de ungere

Rolul acestuia constă în ungerea sub presiune sau prin stropire a tuturor suprafeţelor
în mişcare, în curăţirea şi menţinerea unei temperaturii optime de lucru a uleiului, în acest
fel asigurându-se reducerea frecării dintre suprafeţele în contact şi a uzurii acestora .

Ungerea corespunzatoare este funcţie directă de condiţiile de funcţionare ale

motorului şi de calitatea lubrifiantului . Instalaţia de ungere a motorului realizează
ungerea atât prin presiune, cât şi prin stropire, circulaţia uleiului fiind asigurată cu
ajutorul pompei de ulei. Schimbarea uleiului se face la fiecare 250 ore de funcţionare a
motorului M20 super 2 vara şi M20/20 W super 2 iarna . Înlocuirea elementului filtrant se
face odată cu schimbarea uleiului .

Instalaţia de pornire

Instalaţia electrică de pornire are rolul de a asigura rotirea arborelui cotit al

motorului cu ajutorul unui motor electric (demaror) la pornire.

Instalaţia de pornire electrică la tractoare este formată din: motorul electric de curent
continuu (demarorul) prevăzut cu un electromagnet sau releu de cuplare, cu dispozitiv
pentru cuplarea elastică şi decuplarea automată a pinionului demarorului cu coroana
dinţată a volantului motorului, bateria de acumulatoare, contactul de pornire şi
conductoarele de legatură .

Factorii care influenţează pornirea motoarelor cu combustie internă sunt: turaţia cuplului
şi puterea demarorului .

50
 Bibliografie
Bibliografie

1. Curs Tractoare – Conf.Dr.Ing. V. Mateescu

2. Revista Lumea satului nr. 1 , ianuarie 2007 – Dr. Ing. Vasile Popescu
3. www.automobileromâneşti.ro
4. www.masseyferguson.com
5. http: hydrop.pub.ro
6. www.matcraiova.ro
7. www.roman.ro
8. www.belarus-tractor.ro
9. www.utilajeagro.ro
10. Teză de doctorat – Ing. Fodor Nicolae, Universitatea Transilvania, Braşov
11. www.horticultura-bucureşti.ro
12. Tractoare şi automobile

51
52