DECĂDEREA PUTERILOR

EUROPEI DUPĂ PRIMUL

RĂZBOI MONDIAL

Profesor coordonator
Conf. univ. dr. Ovidiu-Ştefan Buruiană
Student
Bumbea Andreea-Florina
Master EAI, an II
 Cuprins

Lumea după Primul Război Mondial ............................................................................................................ 3

Cauzele războiului ........................................................................................................................................ 3
Hitler la putere .......................................................................................................................................... 4
Agresiunea germană în Europa ................................................................................................................. 4
Efectele terminării războiului........................................................................................................................ 5
Evoluţii politico-diplomatice ........................................................................................................................ 6
Consecințe geopolitice și economice ............................................................................................................ 6
Imperiul Otoman ..................................................................................................................................... 10
Regatul Unit ............................................................................................................................................ 11
Statele Unite ale Americii ....................................................................................................................... 12
Franța ...................................................................................................................................................... 12
Italia ........................................................................................................................................................ 13
Traumele sociale ......................................................................................................................................... 14
Concluzii ..................................................................................................................................................... 15
Bibliografie: ................................................................................................................................................ 16

2|Page
 Lumea după Primul Război Mondial

Trei mari puteri ale lumii nu au fost satisfăcute de rezultatul primului război. Germaniei,
principalul stat înfrânt, nu-i conveneau pierderile teritoriale și reparațiile de război care i-au fost
impuse în urma tratatului de la Versailles. Italia, una dintre țările victorioase considera că teritoriile
câștigate erau departe de a fi suficiente pentru că nu acopereau costul războiului, sau nu-i
satisfăceau ambițiile. Japonia, tot o tară victorioasă era nemulțumită de nereușita sa în câștigarea
controlului asupra Chinei.

Cauzele războiului

Reprezențantii Marii Britanii, Italiei, Franței și Statelor Unite la Conferința de Pace de la

Paris din 1919. Franța, Regatul Unit și Statele Unite și-au atins obiectivele de dupa război. Au
redus Germania din punct de vedere militar aproape la zero, și au reorganizat Europa și lumea
după cum li s-a părut potrivit.
Pe parcursul anilor 20 s-au făcut multe tentative de a realiza o pace stabilă. Prima dintre
ele a fost inființarea în 1920 a Societății Națiunilor, un forum unde statele puteau să-și lămurească
combaterile. Puterile de convingere ale ligii erau limitate și multe sancțiuni de nivel moral și
economic erau duse la bun sfârșit de membri după bunul lor plac. La Conferința de la Washington
din 1921-1922 principalele puteri navale au ajuns la un comun acord ca să-și limiteze fiecare
marina până la un anumit punct. La pactul de la Paris din 1928 la care au participat 63 de țări
incluzand marile puteri, în afara de Rusia, s-a declarat că disputele dintre ele nu vor mai fi
clarificate prin război ci rezolvate prin „scopuri pașnice”. S-a hotărât că războaiele în „legitimă
apărare” să facă excepție.

3|Page
 Hitler la putere

Adolf Hitler, supranumit Führer (conducător) ajuns în fruntea Partidului Național Socialist
German răspândea prin Germania, o politică nazistă care era o formă rasială a fascismului, apărut
mai devreme în Italia. Hitler promitea să răstoarne tratatul de la Versailles și să asigure mai mult
spațiu vital pentru națiunea germană, pe care el o considera ca membră a unei rase superioare. La
începutul anilor 30 criza mondială a lovit și Germania. Partidele care se aflau la putere n-au știut
ce să facă, ceea ce a dus ca majoritetea voturilor să fie acordate naziștilor și comuniștilor. În 1933
Hitler a devenit cancelar și printr-o serie de mișcări politice s-a autoproclamat dictator.
Tratatele dintre Germania, Italia și Japonia în perioada dintre 1936 – 1940 a dus la formarea Axei
Roma - Berlin – Tokyo. Astfel Axa devenea pactul colectiv dintre acele țări și aliațele lor.

Agresiunea germană în Europa

Hitler și-a început războiul de expansiune în Europa odată cu anexarea Austriei, în martie
1938. Avea cale liberă: suportul lui Mussolini pe de-o parte, iar pe de altă parte, guvernul britanic
și cel francez erau intimidate de acțiunea de reînarmare a Germaniei și au acceptat pretentia lui
Hitler care spunea că situația Austriei ține de politica internă a Germaniei. Führerul Adolf Hitler
la Nüremberg a susținut un discurs despre superioritatea rasei germane. Până la acea vreme
adunase cea mai bine echipată și antrenată armată din lume.
În septembrie 1938 Hitler amenința cu un război împotriva Cehoslovaciei, pentru anexarea
teritoriului sudeț unde trăiau circa 3,5 milioane de etnici germani. Prin pactul de la Münhen inițiat
de britanici, s-a hotărit că cehii, sub îndemnul britanicilor și al francezilor să-i cedeze lui Hitler
teritoriile sudete cu condiția de a nu fi cucerite alte teritorii cehe. Se credea că s-a obținut pacea
prin realizarea acestui pact, dar la mai puțin de șase luni, în martie 1939 Hitler a ocupat și restul
Cehoslovaciei, fără să întâmpine mari împotriviri. Hitler amenința acum Polonia, dar care avea
încheiată o alianță cu englezii și care-i promiteau ajutor în caz de invazie.
Hitler știa că dacă va cuceri Polonia și apoi se va îndrepta spre vest și va lupta cu forțele
aliate, rușii ar putea deschide un nou front la granița cu Polonia, ceea ce ar face ca situația
germanilor să se înrăutățească, mai precis războiul purtat pe două fronturi ar fi fost pierdut. Astfel,
Hitler i-a făcut lui Stalin o propunere destul de atractivă. Deși era aliața cu Britania si Franța,
URSS trebuia să rămână neutră. În noaptea de 23 august 1939, la Moscova se încheie pactul
germano-rus Ribentropp-Molotov prin care aceste două puteri au ajuns la un comun acord de a nu
se ataca între ele. Un protocol secret îi dădea lui Stalin mână liberă în Finlanda, Estonia, Lituania,
estul Poloniei și estul României.

4|Page
 Efectele terminării războiului

Luptele din Primul Război Mondial s-au încheiat la ora 11:00 a zilei de 11 noiembrie 1918,
după semnarea convenției de armistițiu. Prin urmările sale, încheierea Primului Război Mondial a
afectat profund ordinea politică, socială și culturală a întregii lumi, chiar și a zonelor neimplicate
direct în conflagrație. Au apărut noi state pe harta politică a lumii, altele vechi au dispărut sau și-
au modificat radical granițele, au fost înființate organizații internaționale, iar noi idei politice și
economice și-au câștigat locul în lume.
Deși fusese semnat un armistițiu, aliații au mențiunut o blocadă navală împotriva
Germaniei, blocadă care fusese impusă încă din timpul războiului. Termenii armistițiului
permiteau transporturile de alimente pe cale maritimă către Germania. Aliații au pretins ca
Germania să asigure vapoarele necesare transportului. Guvernului german i s-a cerut să-și
folosească rezervele de aur, după ce nu a reușit să obțină un împrumut de la Statele Unite. Unii
istorici merg până acolo, încât afirmă că proasta aprovizionare cu alimente cu mijloacele navale a
fost una dintre principalele cauze ale izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Există însă și
acum voci care afirmă că tratamentul aplicat de Aliați Germaniei trebuia să fie mai aspru. Blocada
maritimă nu a fost ridicată până în iunie 1919, când Tratatul de la Versailles fusese semnat de
majoritatea națiunilor participante la conflict.
După ce negocierile Conferinței de pace de la Paris din 1919 s-au încheiat, a fost semnat
Tratatul de la Versailles pe 28 iunie 1919, document care punea în mod oficial capăt războiului.
Între cele 440 de articole ale tratatului se aflau cele care cereau ca Germania să-și asume în mod
oficial responsabilitatea pentru declanșarea conflagrației și ca ea să plătească despăgubiri de război
foarte ridicate. Tratatul privea numai Germania, pentru celelalte țări membre ale alianței Puterilor
Centrale fiind semnate după câtăva vreme tratate separate. Tratatul includea o clauză pentru
crearea Ligii Națiunilor. Senatul Statelor Unite nu a ratificat niciodată tratatul, iar Statele Unite nu
a făcut niciodată parte din Liga Națiunilor, în ciuda faptului că președintele american Woodrow
Wilson a fost cel mai mare susținător al acestei organizații internaționale. Statele Unite au negociat
o pace separată cu Germania, semnata în august 1921.

5|Page
 Evoluţii politico-diplomatice

Primul război mondial a lăsat în urmă o societate ruinată pe plan material, dar cu atât
mai zdruncinată pe plan politic – dintre cele patru imperii dinainte de război, german, rus, austro-
ungar, turcesc, nu mai exista nici unul – şi pe plan moral; toate valorile tradiţionale fuseseră puse
sub semnul întrebării de uriaşul masacru şi imensele cheltuieli materiale.
Dizolvarea marilor imperii dinastice şi absolutiste, cât şi a unor imperii coloniale, a
desfăcut „pachete” de popoare eterogene care au căutat să-şi găsească locul în cadrul noilor relaţii
politice, economice şi ideologice ce se prefigurau în noua organizare a societăţii omeneşti. Aliaţii,
victorioşi în război, acum trebuiau să „câştige” pacea, lucru care – a sesizat „Tigrul” politicii
franceze a timpului, Georges Clemenceau – era „şi mai dificil”.
Pentru a preîntâmpina aceste dificultăţi, preşedintele Statelor Unite, Wilson, definise, la 8
ianuarie 1918, în 14 puncte ţelurile urmărite în război de ţara sa şi le impusese după aceea
asociaţilor şi adversarilor săi drept bază a negocierilor. Această declaraţie, alături de unele principii
generoase (suprimarea diplomaţiei secrete, abolirea barierelor economice, libertatea totală a
mărilor etc.), cuprindea dispoziţii care se refereau la dreptul popoarelor de a dispune de ele însele
(restaurarea Belgiei; restituirea către Franţa a Alsaciei şi Lorenei; reconstituirea unei Polonii
independente, cu acces la mare; rectificarea graniţelor italiene; autonomia şi independenţa
popoarelor din Austro-Ungaria; reglarea problemelor balcanice, evacuarea României, Serbiei şi
Muntenegrului). Prin aplicarea acestor principii şi decizii, Wilson înţelegea să impună un nou
statut politic al lumii care să fie garantat prin instituirea unei „Ligi a Naţiunilor”.

Consecințe geopolitice și economice

Poate cel mai important eveniment precipitat de lipsurile războiului a fost revoluția rusă
din 1917. Un val de revoluții de orientare socialistă sau comunistă a apărut în mai multe țări
europene începând din 1917, cele mai importante fiind cele din Germania și Ungaria.
Ca rezultat al refuzului bolșevicilor de a ceda teritorii, forțele germane și austriece au atacat
și învins armatele rusești, obligând autoritățile de la Petrograd să accepte semnarea tratatului de la
Brest-Litovsk din martie 1918. Tratatul prevedea ca Rusia să renunțe la toate pretențiile asupra
Estoniei, Finlandei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei (mai precis asupra așa-numitei Polonii a
Congresului aflată sub control rusesc), și asupra Ucrainei. Tratatul lăsa la latitudinea Germaniei și
Austro-Ungariei "să determine viitorul statut al acestor teritorii în înțelegere cu populațiile locale."
Mai târziu, guvernul lui Lenin, a renunțat la teritoriile poloneze ocupate ca urmare a ultima
împățire a Poloniei, ceea ce a permis noului constituit stat polonez să ceară restaurarea granițelor
din 1772. Până în cele din urmă, tratatul a fost anulat, după ce Germania a fost înfrântă în 1918,
lăsând ca situația granițelor din răsăritul Europei să fie cea mai mare problemă interbelică.

6|Page
 Rusia, care suferise deja mari pierderi umane și economice, a fost răvășită de un cumplit
război civil, în cursul căruia se apreciază că au fost uciși 15 milioane de oameni. În timpul
revoluției ruse și a războiului civil care a urmat, mai multe națiuni neruse și-au cucerit
independența, unele numai pentru a o pierde în scurt timp. Republica Populară Ucrainiană și
Republica Populară Belarus au avut fost state efemere, ocupate la scurtă vreme după proclamarea
independenței de Rusia Bolșevică. Finlanda, după proclamarea independenței, a trecut prin
războiul civil. A fost nevoie de două războaie cu Uniunea Sovietică (în 1939-1940 și 1941-1944)
pentru ca Finlanda să-și asigure în mod definitiv suveranitatea. Lituania, Letonia și Estonia și-au
cucerit o independență care părea definitivă. În 1939, Uniunea Sovietică avea să anexeze țările
baltice, care nu aveau să-și recucerească independența decât după prăbușirea Uniunii Sovietice.
România, care cuprindea în 1916 teritoriile fostelor Principate Române Valahia și
Moldova, s-a reîntregit prin unirea Basarabiei cu Țara în martie 1918.
Armenia, Georgia și Azerbaidjanul au devenit state independente în regiunea Caucazului.
În 1922, aceste republici au fost invadate de URSS și au fost transformate în republici sovietice.
Evenimente asemănătoare s-au petrecut și în Asia Centrală, unde toate statele nou proclamate au
fost ocupate și anexate de Uniunea Sovietică. Uniunea Sovietică, statul succesor al Imperiului Rus,
a avut șansa ca Imperiul German să piardă războiul, Tratatul de la Brest-Litovsk, care consfințea
mari pierderi teritoriale și de populație pentru Rusia, fiind astfel anulat.
Odată cu schimbarea cursului războiului în defavoarea Puterilor Centrale, populația
Imperiului Austro-Ungar și-au pierdut încrederea în aliați și în victorie, și chiar mai înainte de
semnarea armistițiului din noiembrie, naționalismul radical dusese la proclamarea mai multor
declarații de independență (septembrie – octombrie 1918). Dacă la început Aliații au sperat să
mențină Austro-Ungaria (eventual cu un teritoriu redus) pentru contrabalansarea puterii Germaniei
în Europa Centrală, interpretând cele 14 puncte proclamate de președintele american Woodrow
Wilson ca pe o invitație la federalizarea Austro-Ungariei, evenimentele care s-au precipitat au dus
la dezintegrarea imperiului și proclamarea unei serii de state independente (Cehoslovacia, Austria,
Ungaria) și la o importantă creștere teritorială a altora (Regatul României și Regatul Sârbilor,
Croaților și Slovenilor, viitoarea Iugoslavie).
Redesenarea frontierelor în Europa de Sud-Est a fost un proces complicat. Cum guvernul
central austro-ungar a încetat să mai fie capabil să controleze periferiile, respectivele regiuni s-au
trezit fără nicio autoritate care să păstreze ordinea, numeroase grupuri încercând să pună mâna pe
putere. În aceeași vreme, în toate regiunile se manifestau lipsurile în aprovizionarea cu alimente,
iar populația era demoralizată de pierderile aduse de război. Diferite partide, mergând de la
extrema stângă la cea dreaptă, au încercat să formeze guverne pe principii naționale pentru unele
dintre regiunile imperiului. Transilvania era socotită de românii din Regat ca un teritoriu care s-ar
fi cuvenit să se unească cu Țara, sentiment care era împărtășită de majoritatea populației din
provincie. Astfel de evenimente au creat guverne de facto și au pus în fața faptului împlinit pe
diplomați, pe idealiști și pe cei mai pragmatici politicieni aliați.

7|Page
 Aliații occidentali trebuiau în mod oficial să ocupe vechiul imperiu, dar nu au avut
suficiente trupe pentru a duce la bun-sfârșit această operațiune. Trupele aliate au trebuit să se
descurce cu programele diferitelor autorități locale, care deseori difereau de programul guvernului
de la Viena. La conferința de pace, diplomații au trebuit să împace aceste autorități cu cererile
naționaliștilor, cu interesele politico-economice imediate sau pe termen lung ale Aliaților și cu
dorința de a implementa cu adevărat cele 14 puncte wilsoniene.
De exemplu, pentru a asigura dreptul la autodeterminare (în conformitate cu prevederile
declarației „celor 14 puncte”) a germanilor atât din Germania cât și din Austria, aceștia ar fi trebuit
să fie capabili să-și exprime dorința cu privire la noua lor formă de guvernare și țara în care ar fi
trebuit să trăiască. Dar Franța era deja îngrijorată de formarea unei Germanii Mari (care să cuprindă
atât teritoriile germane cât și pe cele austriece), care să devină o amenințare pentru securitatea
europeană. Mai mult, delegații cehi, sloveni și polonezi aveau cereri importante pentru cuprinderea
în viitoarele lor state naționale a unor teritorii cu populație vorbitoare de limbă germană.
Rezultatul a fost un tratat care încerca un compromis între diferitele dorințe, reușind să
nemulțumească pe toată lumea, stabilind o nouă ordine în regiune. Oamenii trăitori în zonă au
sperat că noile state naționale vor permite apariția unei noi noi ere de prosperitate și pace, liberă
de conflictele naționaliste care marcaseră ultimii 50 de ani. Din păcate, aceste așteptări aveau să
se dovedească mult prea optimiste.
Schimbările teritoriale de după Primul Război Mondial includ:

 Constituirea unor noi republici – Austria și Ungaria – rupând orice continuitate cu fostul
imperiu. Familia Habsburg a fost exilată pentru totdeauna.
 Granițele noii Ungarii independente nu cuprindeau două treimi din teritoriile fostului Regat al
Ungariei, deși includea cele mai multe teritorii locuite majoritar de etnicii maghiari.

Împărțirea Austro-Ungariei după Primul Război Mondial

8|Page
 Boemia, Moravia, Silezia cehă, Slovacia și Rutenia Carpatică au format noua Cehoslovacie.
 Galiția a fost transferată Poloniei.
 Tirolul de Sud și Triestul au fost oferite Italiei.
 Bosnia-Herțegovina, Croația-Slavonia, Dalmația, Slovenia și Voivodina au fost unite
cu Serbia și Muntenegru pentru a forma Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor,
viitorul Regat Iugoslav.
 Transilvania și Bucovina s-au unit cu a România.

Aceste schimbări au fost recunoscute, dar nu cauzate, de Tratatul de la Versailles. Ele au fost mai
apoi recunoscute în tratatele care au fost semnate mai târziu la Saint-Germain și la Trianon.

Noile state apărute în Europa Răsăriteană aveau pe teritoriile lor importante minorități
naționale. Mai multe sute de mii de germani s-au trezit peste noapte minoritari în noile state
naționale apărute. Un sfert dintre unguri se aflau în afara Ungariei independente.

Anii interbelici au fost grei pentru evreii din regiune. Mulți naționaliști nu aveau încredere
în evrei, pe care îi considerau incomplet integrat în comunitățile naționale. Spre deosebire de
vremurile monarhiei austro-ungare, evreii au fost deseori ostracizați și discriminați. Deși
atitudinile antisemite erau răspândite și în timpul domniei Habsburgilor, evreii nu trebuiau să facă
față discriminării oficiale, în principal pentru că se dovediseră unii dintre cei mai ardenți sprijinitori
ai statului și monarhiei multinaționale austro-ungare.

Problemele economice generate de război și sfârșitul uniunii vamale austro-ungare au creat

greutăți în diferite regiuni ale fostului imperiu. Deși cele mai multe state apărute după război s-au
organizat ca democrații parlamentare, una câte una au eșuat sub o formă oarecare de autoritarism.
Unele dintre aceste state s-au aflat în competiție, fără a se ajunge la conflicte cu adevărat
importante (cu excepția războiului polono-sovietic). Mai târziu, după reînarmarea Germaniei,
statele naționale sud-est europene au fost incapabile să reziste atacurilor naziste și au căzut sub o
dominație mai grea decât cea a Imperiului Austro-Ungar.

9|Page
 Imperiul Otoman

La sfârșitul războiului, Imperiul Otoman s-a prăbușit complet și a fost împărțit între puterile
victorioase ale Antantei, după semanarea Tratatului de la Sèvres de pe 10 august 1920. Prăbușirea
imperiului a dus la crearea Orientului Mijlociu modern. Liga Națiunilor a oferit Franței mandate
asupra Siriei și Libanului, iar Regatului Unit mandate asupra Irakului și Palestinei (formată din
două regiuni autonome: Palestina și Transiordania). O parte a teritoriilor otomane din Peninsula
Arabică au devenit ceea ce sunt azi Arabia Saudită și Yemen. Italia și Grecia au primit de
asemnenea părți importante din Anatolia. La sugestia lui Woodrow Wilson, Republica Democrată
Armeană a fost extinsă spre sud-est în teritoriul Turciei din zilele noastre, ca despăgubire pentru
genocidul armenilor. Kurzilor le-a fost promis un teritoriu autonom.

Până în cele din urmă, revoluționarii turci conduși de Mustafa Kemal Atatürk au respins
prevederile cu privire la împărțirea Anatoliei și au respins trupele grecești și armenești, cele italiene
neajungând încă să ocupe teritoriile prevăzute în tratatul de pace. Atatürk a înăbușit tentativele din
deceniul al treilea ale kurzilor de a-și proclama independența. După ce revoluționarii turci au
preluat ferm controlul aupra întregii Anatolii, Tratatul de la Sèvres a fost înlocuit de Tratatul de la
Lausanne, care a pus capăt în mod oficial tuturor ostilităților și a dus la crearea Republicii Turce
moderne. Noul tratat recunoștea mandatele Națiunilor Unite din Orientul Mijlociu, cedarea de
teritorii otomane din Peninsula Arabică și suveranitata britanică asupra Ciprului. De asemenea,
acest tratat definitiva frontierele nord-estice ale Turciei cu Uniunea Sovietică, așa cum fuseseră
determinate prin Tratatul de la Kars. Tratatul de la Kars stabilea că bolșevicii cedau fostele
provincii armenști și georgiene Kars, Iğdır, Ardahan și Artvin Turciei în schimbul Adjariei.
Tratatul a fost semant la Erevan pe 11 septembrie 1922, după ce retsul Armeniei devenise parte a
URSS-ului.

10 | P a g e
 Regatul Unit

Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, finanțând războiul, a ajuns să aibă probleme
economice și sociale importante. Regatul s-a transformat din cel mai mare investitor în străinătate
în cel mai mare debitor internațional, cu rate ale imprumuturilor externe care reprezentau la un
moment dat 40% din cheltuielile bugetare. Inflația a crescut de mai mult de două ori între 1914 și
1920, în timp ce valoarea lirei sterline a scăzut cu 61,2%. Reparațiile de război germane plătite în
natură sub formă de cărbune au adus mari greutăți industriei locale, precipitând izbucnirea grevei
generale din 1926.

Investițiile particulare în străinătate erau solide, aproximativ 550 de milioane de lire. În

timpul războiului se făcuseră investiții noi de 250 de milioane de lire. Pierdrile financiare nete erau
de aproximativ 300 de milioane lire. Pierderile materiale erau considerate "moderate": cea mai
importantă fiind considerată scufundarea de către submarinele germane a 40% din flota de vase
comerciale. Cele mai multe vapoare scufundate fuseseră înlocuite cu altele noi în timpul războiului
și imediat după război. Istoricul militar Correlli Barnett a afirmat că "adevărul obiectiv este că
Marele Război nu a produs în niciun fel distrugeri devastatoare Angliei", dar războiul "a schilodit
doar psihologic Anglia... ".

Printre schimbările mai puțin vizibile s-a numărat creșterea încrederii în propriile puteri a
națiunilor din Commonwealth. Bătălii precum cel de la Gallipoli pentru Australia și Noua
Zeelandă, și de la Vimy pentru Canada au avut ca rezultat creșterea mândriei naționale dar și a
împotrivirii la subordonarea față de britanici, ceea ce a dus la creșterea în deceniile următoare a
autonomiei diplomatice. Dominioanele care erau tradițional loiale, precum Newfoundland au fost
puternic deziluzionate de aparenta indiferență a britanicilor față de soldații lor, ceea ce a dus în
cazul Newfoundlandului la unirea cu vecinul Confederația Canadiană. Colonii precum India sau
Nigeria au devenit din ce în ce mai conștiente de puterea lor și de fragilitatea crescută a metropolei.

În Irlanda, întârzierile în rezolvarea problemei autonomiei provinciei, cauzate în parte de

război, dar și de Răscoala de Paște din 1916 și de încercara eșuată de recrutare a irlandezilor, au
crescut sprijinul pentru separatiștii radicali, și a dus în mod indirect la izbucnirea războiului anglo-
irlandez din 1919.

11 | P a g e
 Statele Unite ale Americii

În Statele Unite, populația, deziluzionată de refuzul politicienilor europeni de a sprijini

idealurile de pace ale președintelui Woodrow Wilson, a ales izolaționismul ca cea mai potrivită
politică externă. După câțiva ani de recesiune economică, americanii s-au bucurat de câțiva ani de
prosperitate crescândă în deceniul al treilea, până la Crahul de pe Wall Street din 1929. În ciuda
izolaționismului, capitalul american a finanțat reconstrucția Germaniei și plata despăgubirilor de
război, cel puțin până la izbucnirea Marii Crize Economice. Legăturile economice foarte strânse
dintre americani și germani au devenit oarecum stânjenitoare după preluarea puterii de către naziști
în 1933.

Franța

Franța a obținut regiunile Alsaciei și Lorenei, care fuseseră anexate de Prusia în timpul
războiului franco-prusac din 1870. În timpul Conferinței de pace de la Paris din 1919, obiectivul
urmărit de președintele Georges Clemenceau era acela de a se asigura că Germania nu va căuta să
se răzbune în anii care urmau să vină. Pentru a asigura îndeplinirea acestui obiectiv, feldamareșalul
Ferdinand Foch a cerut ca, pentru protecția viitoare a Franței, râul Rin să devină granița dintre
Germania și Franța. Ținând seama de precedentele istorice, feldmareșalul era convins că Germania
va redeveni un pericol, iar la aflarea prevederilor Tratatului de la Versailles, care lăsa Germania
aproape neatinsă, el a declarat vizionar: " Aceasta nu este o Pace. Acesta este un Armistițiu pentru
20 de ani."
Distrugerile suferite de Franța urmau să fie acoperite de despăgubirile de război negociate
la Versailles. Acest imperativ financiar a dominat politica externă franceză de-a lungul deceniului
al treilea, ducând în 1923 la ocuparea Ruhrului pentru a forța Germania să-și plătească datoriile.
Totuși, Germania s-a dovedit incapabilă să plătească uriașele despăgubiri de război și a obținut
sprijinul SUA pentru reglementarea situației. Astfel, a fost negociat, după ocuparea regiunii
industriale Ruhr, Planul Dawes, iar în 1929, Planul Young.
Foarte importantă în război a fost participarea trupelor coloniale franceze – din Senegal,
Indochina Franceză, Africa de Nord și din Madagascar – fără aportul cărora Franța ar fi întâmpinat
dificultăți insurmontabile în apărarea teritoriului național. Când acești soldați din colonii s-au
întors în patriile lor și au continuat să fie tratați ca cetățeni de mâna a doua, au devenit rapid
membrii ai nucleelor grupurilor proindependentiste.
Sprijinul socialiștilor francezi pentru guvernul de uniune națională (Alexandre Millerand
fiind ministru de război) a marcat reorientarea politică a partidului către social democrație și
participarea la "guvernarea burgheză", în ciuda retoricii socialiste a lui Léon Blum.

12 | P a g e
 Italia

După război, Italia nu a reușit să anexeze Dalmația, ceea ce a făcut ca unii dintre politicienii
peninsulari să vorbească despre o "victorie mutilată".
Se poate aprecia că, dintre Puterile Aliate, Italia a fost cea mai câștigată după încheierea
războiului. Regatul Unit și Franța aveau în Germania un potențial adversar, care păstrase cam 80%
din potențialul economic și industrial, fiind capabil de revanșă în câțva ani. În schimb, Italia
scăpase pentru totdeauna de inamicul secular, Imperiul Austro-Ungar, care se împărțise într-un
număr de state mici, care nu mai puteau reprezenta un pericol, unele dintre acestea chiar căzând în
sfera de influență italiană.
După anexarea orașelor Trento, Triest și Zara, a regiunilor Tirolul de Sud, Friuli, Istria și a
câtorva insule din Marea Adriatică, Italia își încheiase expansiunea teritorială și se putea baza pe
granițe sigure. Mai mult, suveranitatea Italiei asupra insulelor Rodos și Dodecaneze a fost
recunoscută în mod oficial, la fel ca și interesele speciale ale Italiei în Albania. Dacă diplomații
italieni ar fi dat dovadă de mai multă pricepere în negocierile Conferinței de pace de la Paris, e de
presupus că Italia ar fi putut de asemenea să obțină părți din fostele colonii germane. Toate aceste
câștiguri evidente nu au fost luate în seamă de politicienii italieni, iar mitul "victoriei mutilate" s-
a dezvoltat, alilmentând propaganda fascistă și facilitând ascensiunea lui Benito Mussolini.
În timpul războiului, Italia a suferit pierderi omenești mai mici decât cele britanice și
incomparabil mai mici decât cele franceze, iar problemele sociale cărora a trebuit să le facă față,
(industria de război care trebuia să se convertească la producția civilă, invalizii incapabili de
muncă, noul rol al femeii, etc), erau comune tuturor participanților la război, dintre care numai
Italia s-a îndreptat rapid către un regim autoritarist. Se poate aprecia că mitul "victoriei mutilate"
a fost elementul care a făcut diferența și a provocat, cel puțin în parte, deplasarea politică a Italiei
către fascism în 1922.

13 | P a g e
 Traumele sociale

Experiențele războiului au condus către un tip de traumă colectivă națională pentru toate
țările participante la conflagrație. Optimismul începutului de secol dispăruse în totalitate, iar cei
care au luptat în război au devenit cunoscuți ca "generația pierdută", pentru că ei nu au mai fost
niciodată capabili să-și revină după grozăviile suportate pe front. În timpul acestui război, pentru
prima oară în istoria conflagrațiilor, au murit în luptă mai mulți oameni decât de boli, numărul
celor căzuți la datorie fiind nemaiîntâlnit până în acel moment. În cinstea celor uciși în luptă au
fost ridicate monumente în mii de orașe și sate.
Trauma socială s-a manifestat în nenumărate feluri. Unii oameni au fost revoltați de
naționalismul pe care îl considerau vinovat de marile pierderi de vieți omenești și distrugerile
materiale și de aceea s-au orientat spre o politică bazată pe internaționalism prin intermediul
organizațiilor internațonale precum Liga Națiunilor. O altă orientare politică, pacifismul a devenit
tot mai importantă în perioada interbelică. A existat și o altă categorie de oameni, care au acționat
diametral opus, considerând că doar o politica de mână forte și forța armată pot asigura protecția
într-o lume haotică și inumană care nu respecta niciuna dintre valorile recunoscute ale civilizației.
S-a manifestat tot mai acut un sentiment profund de deziluzie și de cinism. Nihilismul s-a dovedit
încă una dintre tendințele politice influente în acea perioadă. Mulți oameni considerau că războiul
a marcat sfârșitul lumii așa cum fusese ea cunoscută până în acel moment, aducând colapsul
capitalismului și imperialismului. Mișcările socialiste și comuniste din toată lume s-au întărit
foarte mult, plecând tocmai de la prezumția de mai înainte, burându-se de o popularitate
nemaiatinsă până atunci. Aceste simțăminte erau mai pronunțate în zonele cele mai încercate de
război, așa cum erau cele din Europa Centrală, Rusia și Franța.
Artiști precum Otto Dix, George Grosz, Ernst Barlach și Käthe Kollwitz și-au expus
propriile experiențe sau cele ale societății în picturi și sculpturi sumbre. Scriitorii, precum Erich
Maria Remarque, au descris în romane pline de tragism grozăviile războiului. Astfel de lucrări au
avut un impact uriaș asupra societății, ducând la controverse aprinse și aruncând lumini noi asupra
conflictului. În Germania, naționaliștii în frunte cu naziștii considerau că cea mai mare parte a
acestor lucrări de artă sunt produsul unor degenerați, care nu făceau decât să submineze coeziunea
societății.

14 | P a g e
 Concluzii

-Victoria Antantei
- Destrămarea imperiilor rus (Revoluția și crearea URSS), german (Prăbușirea economică,
germenii nazismului și ai celui de Al Doilea Război Mondial), otoman (Revoluția lui Kemal
Atatürk și modernizarea Turciei), austro-ungar (Dezmembrare). Unele dintre marile imperii
multinaționale dispar. Rusia țaristă care, la un moment dat, stăpânea 200 de popoare și
naționalități, dispare. Pierderile omenești împreună cu cele materiale, au făcut imposibilă
supraviețuirea Imperiului Romanovilor. Prăbușirea Rusiei țariste a dus la apariția primului stat
comunist, în urma așa-zisei „Revoluții din Octombrie”, care a fost în realitate o lovitură de stat
bolșevică.
- Mândra Monarhie Bicefală, Austro-Ungaria, a fost cea dintâi dintre Marile Puteri care a
pornit ostilitățile în Primul Război Mondial. Și tot ea, ca o ironie a sorții, avea să fie prima care a
încercat să găsească o soluție salvatoare pentru a ieși onorabil din război, pentru a se salva de la o
dispariție iminentă.
- Discursul rostit de președintele american Woodrow Wilson, în fața Congresului SUA, a
fost denumit „Cele 14 puncte”. Acestea reprezentau o propunere de pace, validată de legislativul
american și adresată atât învingătorilor, cât și învinșilor.
- Germania obținuse victoria pe frontul de Est, prin armistițiile semnate cu Rusia și
România. Ofensiva începută pe frontul de Vest a fost la un pas de reușită. Germania controla, spre
sfârșitul războiului, un teritoriu vast, din Belgia și până în Ucraina. Din aceste motive, nu dorea să
negocieze o pace rezonabilă. Politica externă s-a schimbat abia când trupele Aliațiilor s-au apropiat
de granițele Germaniei.
- Deși a fost cea mai importantă reuniune internațională de până la acea dată, cea mai
democratică și cea mai reprezentativă, Conferința de pace de la Paris, nu a avut un succes deplin.
Acest lucru s-a întâmplat din cauza neînțelegerilor și lipsei de coeziune din cadrul taberei
Aliațiilor. Aceștia nu au reușit să ajungă la o platformă comună referitoare la noua ordine
internațională.
- Apariția unor noi state în Europa Centrală și Răsăriteană.

15 | P a g e
 Bibliografie

 Margaret MacMillan, Paris 1919: Six Months That Changed the World John Murray ISBN
0-7195-5939-1
 Harold Nicolson, Peacemaking, 1919, ISBN 1-931541-54-X
 Sir John Wheeler-Bennett, The Wreck of Reparations, being the political background of
the Lausanne Agreement, 1932, New York, H. Fertig, 1972.
 Lumea-dupa-primul-razboi-mondial--cauzele-razboiului--Hitler-la-putere--agresiunea-
germana-in-Europa.php
 https://csricraiova.wordpress.com/2010/02/12/harta-politica-a-europei-dupa-primul-
razboi-mondial-de-gh-buzatu-marusia-cirstea/
 http://ro.historylapse.org/sfarsitul-primului-razboi-mondial-si-conferinta-de-pace-de-la-
paris

16 | P a g e