Psihologia adolescentei

Din perspectiva psihoanalitica, fenomenologia adolescentei se centreaza in jurul

reorganizarii vietii interioare. Prima reorganizare priveste reprezentarea experientelor
corporale si sexuale: de timpuriu in pubertate, copilul simpte initial ca aceste noi
experiente sunt externe siesi, dar cand toate merg bine, el/ea integreaza treptat corpul
matur sexual ca pe o sursa de mandrie si placere.

Lucrarea îsi propune, în parte, sa traseze câteva din caracteristicile definitorii ale
psihologiei vârstei adolescentei, vârsta controversata si profund marcata de transformari
psihomatice si etico-sociale, a unei personalitati creatoare neîngradita de aspiratii
derizorii si neanulate de vise utopice, ireale si profund dezadaptate. Adaptarea raportata
la adolescenta, este considerata ca un proces multifactorial, în care se manifesta relatia
si unitatea dialectica între biologic, psihic si social.

În adolescenta, între aspiratiile individuale si posibilitatile concrete ale tânarului de

realizare a acestor aspiratii, exista un etern conflict. Întotdeauna, nivelul aspiratiilor
devanseaza ca intensitate posibilitatile concrete ale tânarului.

Ne vom referi în special la adolescentul ca subiect infractional, deoarece

comportamentul agresiv si, de aici si delicvent, prezinta un mare grad de malignitate
sociala.

Dintre particularitatile comportamentului agresiv la adolescent, ale relatiei frustrare-

agresiune, ale formelor principale de manifestare ale agresivitatii, crima, pruncuciderea,
autoagresivitatea (suicidul), reprezinta cele mai grave, greu de înteles si universale acte
antisociale.

Actul delictual debuteaza de obicei cu fuga de acasa practicata de unii adolescenti.

Vagabondajul, ca forma evoluata a fugii de acasa si care reprezinta peregrinari continue
dintr-un loc în altul, sustinute de spiritul de aventura, adolescentul ratacind fara puterea
si vointa de a reveni la domiciliul sau, deschide larg poarta infractionalitatii.
Vagabondajul implica o viata nomada, fara orizont temporal, însotita de riscuri si
privatiuni si asociat în majoritatea cazurilor cu furt, cersetorie, viol, perversiuni sexuale,
prostitutie.

Ca psiholog în cadrul unui centru militar consider ca aceasta vârsta, adolescenta,

trebuie privita cu atentie si consideratie. De multe ori am auzit, si aceasta este o tendinta
a ultimilor ani, de cresterea agresivitatii si infractionalitatii juvenile. Toti ne confruntam
cu acest fenomen sau cu posibile consecinte pentru mediu militar. De câte ori nu am
auzit sau citit în mass-media despre rata sinuciderilor în armata! Dar trebuie stiut ca
frecventa sinuciderilor la vârsta adolescentei în societatea actuala constituie un semnal
al disperarii. Daca utilizam statisticile europene, în special cele din Franta, datorita
preciziei acestora, sinuciderile adolescentilor ocupa locul al doilea în cadrul mortalitatii
cu exceptia celei cauzate de boli, sau accidente întâmplatoare. Din punctul de vedere al
apartenentei la sexul biologic, baietii reprezinta un procent mai mare decât fetele.
Sinuciderea adolescentului este un strigat, un avertisment la lipsa aproape totala de
cunostinte si întelegere a epocii pe care o traversam. Descoperirea propriei
individualitati, construirea unor valori personale raportate la un sistem de valori al
adultilor, socializarea individuala, reflecta nevoia profunda a adolescentului de a se
integra într-o lume care sa corespunda aspiratiilor sale. Dupa modul cum se realizeaza
aceasta confruntare a proiectiei ei cu realitatea poate sa rezulte atât reusita, cât si
esecul.

Din aceasta perspectiva si din aceste considerente lucrarea de fata îsi propune o
aprofundare a ceea ce numim " comportamentul deviant la adolescenti".
- Adolescenta – reprezinta acea faza a dezvoltarii umane marcata prin diferentiere si
individualizare si care se exprima mai intens decât în oricare alta perioada din viata,
printr- un comportament proiectiv, mai mult sau mai putin structurat.
- Delincventa juvenila – în toate statisticile criminalitatii, delictele de furt, viol, frauda,
excrocherie, vandalism, tulburarea linistii publice, drogurile, atacurile stradale etc.
ocupa primul loc, si ceea ce este mai îngrijorator, are tendinta sa creasca vertiginos mai
ales în rândul adolescentilor si tinerilor.
- Motivatia conduitei deviante – este primitiva, utilizând conduitele slab integrate care
tin de afectivitatea frustrata. Ne vom concentra în special pe cauzele psihosociale si pe
structura personalitatii delincventiale.

ISTORICUL SI DEZVOLTAREA CONCEPTULUI DE ADOLESCENT

Adolescenta – perioada în existenta omului si a evolutiei personalitatii sale, este vârsta

care a socat în toate timpurile creând uneori conflicte si anxietati sociale.

Socrate (sec. V î.e.n.) sublinia faptul ca: "Tineretul nostru iubeste luxul. El are purtari
rele, sfidare pentru autoritati. Ei arata dispret pentru vârstnici si iubesc flecareala în locul
actiunii. Copiii sunt astazi tiranii si nu servantii familiilor lor. Ei nu se mai ridica când un
vârstnic intra în casa. Ei îsi contrazic parintii, flecaresc fata de musafiri, înfuleca pe
nerasuflate mâncarea si îsi tiranizeaza profesorii".

Adolescenta este un stadiu de viata intermediar între copilarie si maturitate. Limitele

cronologice ale adolescentei sunt discutabile. Majoritatea autorilor considera adolescenta
între 12-18 si chiar 20 de ani; Bencher extinde vârsta pâna la 24-25. Aceasta tendinta de
extindere a adolescentei pâna la perioade de vârste considerate alta data ca apartinând
maturitatii a devenit posibila ca urmare a prelungirii perioadei de vârsta necesara
scolarizarii, perioada de dependenta afectiva, si în majoritatea cazurilor, si economica si
care, prin aceasta, se opune procesului de maturizare. Acest punct de vedere este însa
discutabil.

Piaget afirma ca adolescentul este introdus în viata si astfel, în maturitate prin munca.
Exista societati si diferite medii sociale în care copiii se îngrijesc si îsi câstiga existenta
de la vârste fragede.
Adolescenta este considerata totodata ca o perioada în care se manifesta fenomene de
revolta; adolescentul având un caracter neconformist. Fata de normele sociale
adolescentul poate avea o identificare negativa sau pozitiva si acest lucru poate crea
senzatia unei instabilitati a personalitatii sale. Fixarea nivelului de aspiratie a capacitatii
de separare de parinti si de altii, sunt factori decisivi în procesul de identificare.

Dupa Howels, identificarea negativa se poate exprima si prin acceptarea perversa a

modelelor prezentate de parinti ca fiind periculoase: viata de banda, droguri,
homosexualitate, filozofie diferita, etc.

Caracterizând evolutia adolescentei, Rousselet o împarte în:

1. Perioada revoltei - caracterizata prin manifestari ca: refuzul de a se supune din dezgust
pentru ca i se ordona, zâmbetului batjocoritor, când nu mai crede în atotputernicia
educatorilor, se revolta contra parintilor, refuza profesia acestora (baietii se opun mai ales
tatilor, iar fetele se opun mamelor), revolta contra scolii (profesorii sunt priviti ca niste
tirani, ignoranti, cauta sa le demaste asa-zisele nedreptati).
2. Perioada scandalului - apare dupa momentul în care crezând ca nu mai este copil, vrea
sa se afirme în noua lui identitate prin excentrari, dorinta de a se face remarcat,
vestimentatie deosebita, etc. Este vârsta bandei, iar tânarul care a negat familia, scoala
(sau cel putin influenta lor morala), nu este capabil de a trai izolat într-o lume
inospitaliera si cauta sa fie aproape de prietenii care îl înteleg si cu care împartaseste
acelasi mod de viata.
3. Perioada de exaltare si afirmare, când tânarul se simte gata de a înfrunta lumea.

Termenul de adolescenta nu desemneaza o abstractie pura, ci o realitate vie, dinamica, în

care converg influente variate si cu ponderi diferite de ordin fiziologic, social, psihologic
si pedagogic. Adolescenta reprezinta deci cea mai complexa si efervescenta perioada din
viata individului.

Pe plan psihologic, este vârsta afirmarii intereselor sociale si profesionale, a stabilirii de

noi relatii între "el" si "altii", a dorintei de libertate, autonomie, cât si printr-o generoasa
sensibilitate ideo-afectiva, vârsta a marilor idealuri, dar si a trairilor dureroase, uneori, cu
urmari dezadaptative.

În adolescenta apare dorinta de afirmare, identificarea eu-lui cu modele de comportament

independent ce preced definirea stabila a propriei personalitati. Largirea sferei de
experienta sociala determina armonizarea deprinderilor si atitudinilor cu cerintele sociale
si dezvolta major spiritul critic si autocritic.

Adolescentul devine stapân pe procesele sale psihice care sunt dirijate constient. De la
aceasta constiinta de sine apreciata de altii, trece la constiinta de sine prin autoapreciere,
de la gândirea intuitiv concreta la gândirea abstracta si de la motivatiile elementare la cele
sociale de comportament (datorie, raspundere, scop în viata).

Comportamentul exprima receptivitate la stimulii realitatilor obiective, consecutiv carora

se autoregleaza si autoperfectioneaza. Adolescentul devine constient de evolutia sa
proprie. Formarea trasaturilor pozitive de caracter se reflecta direct în conduita, care
întruneste astfel un continut motivational în care constiinta raspunderii, a semnificatiilor
actelor sociale ocupa un loc central.

Adolescenta este deci etapa în care copilul, pe baza achizitiilor deja realizate, sub
influenta exercitata de factorii mediului ambiant si datorita propriei activitati, ajunge
treptat sa-si cunoasca viata sufleteasca, sa se descifreze pe sine ca om si ca membru al
societatii. Acest salt în planul vietii psihice are efecte deosebite asupra echilibrului psihic
si social al adolescentului. Pe de o parte întelegându-se pe sine ca o fiinta, adolescentul
reuseste sa-si integreze viata sufleteasca într-un tot unitar, raportat la trecut si proiectat în
viitor. Pe de alta parte el reuseste sa se diferentieze de semenii sai, sa-si stabileasca în
mod clar locul sau în mijlocul oamenilor printre care traieste si sa-si prefigureze un nou
loc, în viitor, printre acestia. Toate aceste schimbari care vin sa îmbogateasca sau nu
"criza adolescentei" sunt importante si determinate, în primul rând determinate de
accelerarea procesului constiintei de sine.

Constiinta de sine se dezvolta stadial, fiecare stadiu psihologic continând atât elemente de
continuitate cât si de diferentiere. Rezultatul principal al acestei evolutii îl constituie
realizarea unitatii si identitati personalitatii, motiv pentru care constiinta de sine este
considerata axa acesteia; deci adolescenta este si o perioada cu implicatii majore în ceea
ce priveste maturizarea personalitatii. O problema referitoare la adolescenta, legata
organic de dezvoltarea constiintei de sine este aceea a afirmarii de sine.

Unii psihologi au integrat manifestarile prin care adolescentii încearca sa-si afirme
personalitatea în asa zisa "criza a adolescentei" pe care am descris-o.

Altii afirma ca aceasta "criza" nu este universala, ci un fenomen provocat de conditii

sociale individuale si istorice. În acelasi timp afirmarea de sine este un fenomen cu totul
specific adolescentei.

În realitate, dorinta afirmarii de sine este expresia crizei de constiinta pe care adolescentul
o are asupra dezvoltarii sale pe plan biologic, psihologic si social, statutul social, care nu
reflecta din toate unghiurile aceasta dezvoltare. Deci, dorinta afirmarii de sine este un
fenomen normal care se manifesta la adolescent ca efect al maturizarii psihice, a
consolidarii personalitatii.

ETIOLOGIA COMPORTAMENTULUI DELINCVENT

LA ADOLESCENT

Comportamentul delincvent al adolescentului cunoaste cauze bio-psiho-sociogene.

Studiul cauzelor de conflict cu finalizare în conduita devianta întâmpina serioase
dificultati, datorita pe de o parte multitudinii si complexitatii acestora, iar pe de alta parte
datorita faptului ca una si aceeasi forma de reactie devianta poate avea cauze diferite,
dupa cum una si aceeasi cauza poate determina efecte reactionale diferite. Cu toata
complexitatea si varietatea numerica, factorii etiologici ai reactiilor comportamentale
deviante pot fi clasificate dupa prof. dr. P. Brânzei în:
- factori predominanti biogeni
- factori predominanti psiho- sociogeni
+ Factorii biogeni ai deviantei

În cadrul factorilor biogeni, deviatia de comportament apare ca un epifenomen al

dereglarilor organice, dar mai frecvent acesti factori se interfereaza conditiile biogene
creând fondul pe care actioneaza situatiile particulare din viata adolescentului. O serie de
factori patologici psihici pot sta la originea biogena a unor devieri comportamentale de
tip delictual (Encefalopatii secundare post-infectioase sau post-traumatice; oligofrenii;
sechele dupa meningite; epilepsii; hebefrenii; psihopatii; nevroza etc.)

S-a pus în evidenta, prin determinarea cariotipului la unii indivizi cu comportament

deviant, o trisomie gonosomiala cu un y suplimentar (xyy). Aceasta anomalie genetica se
asociaza cu agresivitate, violenta, tendinta spre distrugere de bunuri.

Acestor factori biogeni li se adauga remanierile neuropsihice si endocrine de pubertate si

adolescenta.

+ Factori psiho-sociogeni
Fara a subestima importanta factorilor organici, somatogeni, vom sublinia în primul rând
rolul determinant al factorilor psiho-sociogeni din mediul familial si extra-familial:

1. Disociatia familiala. Familia devine "solul primar al dezvoltarii naturii umane" iar
copilul, imaginea parintilor si un criteriu de referinta despre atitudinea lor. Disociatia si
neîntelegerea familiala este frecvent întâlnita în familiile adolescentilor cu tulburari de
conduita si comportament. Cei doi parinti, desi despartiti, revendica în mod egal copilul,
fiecare din ei cautând sa-l atraga de partea lui si sa-l instige împotriva celuilalt în scopul
de a-l compromite. Ramas în grija unuia dintre parinti, copilul devine victima unei
atitudini extremiste sau va beneficia de întreaga afectiune si îngrijire din partea acestuia
(având drept consecinta formarea lui ca individ egoist, retrograd, nepasator si inadaptat la
formele vietii sociale), sau va fi frustrat de cea mai elementara forma de afectiune, de
întelegere, de conditii corespunzatoare de viata si activitate (ceea ce va determina
introvertirea, izolarea, lipsa de încredere în sine, revolta, rautate, cruzime). Modelul
parental valorizant sau devalorizant, transmiterea de catre parinti a unor valori de
identificare ca si imaginea parintilor vor ajuta la structurarea personalitatii.

Comportamentul copilului se realizeaza totdeauna prin identificare si interiorizare cu sine

si cu ceilalti. Astfel, eul uman se formeaza într-o constelatie triunghiulara de factori:
dragoste, autoritate si securitate familiala. Orice carenta afectiva ca si orice carenta sau
abuz de autoritate vor determina tulburari de comportament, datorita demisiei parintilor
de la sarcinile lor, fie prin identificarea parintilor cu parintii patogeni. Tânarul devine
astfel "un simptom al parintilor sai". Agresivitatea, izolarea, fuga si vagabondajul, furtul
etc. pot fi determinate de aceeasi cauza: atitudinea reprimatoare, tiranica a parintilor sau
dimpotriva cea permisiva, libera.
Carenta afectiva, este cauza principala a unor astfel de deviante deoarece plecând de la
calitatea relatii mama-copil se vor dezvolta în mod adecvat relatiile copilului cu altii.

Este o realitate faptul ca, copilul îsi simte mama mai întâi senzorial si apoi afectiv. Orice
carenta afectiva materna va duce la structurarea unei personalitati insensibile, fara vointa
sau tiranica, ori la o adevarata debilitate relationala. Orice "întarcare afectiva" va duce la
lipsa încrederii în lume, tocmai datorita incapacitatii de a simti si trai dragostea materna.
Familia devine o adevarata scoala a sentimentelor, bazata pe afectivitatea materna si
autoritatea paterna. Frustrarea de dragoste prin carenta afectiva, duce la un gol afectiv cu
insatisfactii, frustratii, sentimente de devalorizare si opozitie. Un astfel de subiect îsi va
structura o personalitate egocentrica, indiferenta afectiv, tradata prin simptome
caracteriale precoce, de tipul lipsei de identitati, sugestibilitatii, egocentrismului,
sentimentelor de devalorizare, instabilitatii si dorintei de satisfactie imediata, lipsei
sentimentelor de culpa ce stau la baza sentimentului de responsabilitate. Lipsa fricii va
duce la lipsa remuscarii fata de faptele proprii iar sentimentul de devalorizare va duce la
ostilitate permanenta. Atunci când carentele si conflictele afective din mediul familial,
tulburarile relatiilor familiale, inegalitatile de atitudine, manifestate de ambii parinti fata
de copil depasesc anumite limite de intensitate si durata transformându-se în adevarate
situatii traumatizante pentru adolescent, personalitatea în formare a acestuia se va înscrie
pe cai gresite. Astfel, daca copilaria se desfasoara în cadrul unui climat familial saturat de
privatiuni si ostilitati, de conditii care priveaza copilul de afectiune si de satisfacerea
adecvata a dorintelor si aspiratiilor lui firesti, acesta ajunge sa traiasca asa numitul
conflict de adaptare, care se exprima printr-o atitudine protestatara în fata oricarei
rezistente, opozitii sau interdictii. Manifestarile repulsive ale adolescentului dovedesc, în
majoritatea cazurilor tocmai faptul ca asupra acestuia trecutul sau au actionat mijloace
coercitive brutale, stari conflictuale severe, pedepse umilitoare, etc.

Neîntelegerile între parinti pun în pericol sentimentul de securitate al copilului si în

consecinta armonia dezvoltarii personalitatii sale. Matricea familiala devine deci baza
formarii personalitatii si orice abdicare de la acest rol poate transforma copiii în "orfani
de parinti".

2. Absenta mediului familial. În cazul adolescentilor orfani abandonati, care se afla în

grija asistentei publice, lipseste însusi mediul familial. Lipsa oricaror modele parentale si
a identitatii copilului cu parintii sai, pot duce la depersonalizarea si de realizarea, ca punct
de plecare al obtuziei, indiferentei, opozitiei sau ostilitatii. Din rândul acestora se
detaseaza în primul rând adolescentul depresiv, aflat în continua cautare de afectivitate,
de întelegere din partea celor din jur.

Astfel de deviante se pot întâlni si la copiii adoptati, mai ales când înfierea e motivata de
o compensare a frustrarilor si când copilul e privat de climatul afectiv si de sentimentul
de securitate. O influenta negativa au si familiile reconstituite din divorturi, vaduvii, sau
copii rezultati din casatorii anterioare, care vin în noua familie cu alte principii si
deprinderi educative.
3. Situatia economico-sociala a familiei poate conditiona aparitia unor conflicte si
tensiuni între parinti pe de o parte si între parinti si copii pe de alta parte, datorita fie unui
spatiu locativ limitat, sau a unei gospodarii si administrari defectuoase a bugetului
familial, sau a unor conditii igienice de trai necorespunzatoare. Statistic, se constata
apartenenta tinerilor delincventi din familii paupere fie deosebit de prospere, în care se
întretin conditii care duc la supradimensionarea trebuintelor, pretentiilor si necesitatilor.

4. Carentele de ordin educativ joaca un rol deosebit în determinarea unor forme

comportamentale aberante, neadecvate. Ele depind în mod direct de personalitatea
parintilor si educatorilor. A. Berge consemneaza un numar destul de mare de defecte ale
parintilor, unele dintre ele capitale: hiperprotectivism, narcisism; nervozitate;
incapacitatea de a iubi, perfectionalism, iar altele de importanta mai mica, secundare:
lipsa de condescendenta, lipsa de respect, oportunism.

Desigur, greselile educative ale parintilor pot fi considerate diferentiat, în functie de

rolurile diferite care revin, în mod natural, acestora: mamei-afectiunea; tatalui-autoritatea.
Mama este aceea care poate sau nu priva pe copil de afectiunea echilibrata atât de
necesara dezvoltarii sale psihice.

O atmosfera familiala prea trista, apasatoare, sau prea agitata, caracterizata de certuri,
injurii si brutalitati se repercuteaza în sens negativ asupra psihicului adolescentului,
provocându-i traumatisme afective, care îsi vor pune amprenta asupra modului de a
gândi, simti si de a se comporta a viitorului adolescent. Libertinajul familial lasa
adolescentul prada influentelor negative ale strazii, unor variati agenti inductori care vor
genera tulburari de comportament. Alteori, autoritatea paterna exagerata, abuzul de
autoritate, structureaza un comportament reactiv, de protest, opozitie sau diferenta si
fuga, specific acestei perioade. Acest abuz de autoritate explica nevoia de evaziune prin
parasirea neautorizata a domiciliului si vagabondaj, iar revendicarile se transforma în
agresiune la adresa factorilor de mediu cu caracter de interdictie.

În devianta copilului se înregistreaza o cauzalitate circulara în care, plecând de la climatul

familial neadecvat se ajunge la esecuri scolare. Nemultumirea de sine va duce la
indiferenta fata de lume si inadaptare.

5. Influentele nefaste ale unor grupuri de tineri

Cei mai multi dintre minorii delincventi nu sunt supravegheati de catre parinti în ceea ce
priveste relatiile lor cu ceilalti copii si în legatura cu felul în care îsi petrece timpul liber,
sau sunt supravegheati în mod superficial sau accidental.

Nu întotdeauna adolescentul stie sa se apere împotriva influentelor strazii, colegilor sau

adultilor mai turbulenti, certati cu normele si legile convietuirii sociale.

Insuficient prevenit asupra facturii periculoase ale acestora, el poate lesne sa cada prada
ispitelor strazii, în mijlocul unor grupuri de tineri ai strazii. Pentru adolescenti solutia
grupului pare sa fie la un moment dat, o ratiune de a fi, de a exista. Grupul ofera
adolescentului nu numai cadrul de afirmare, de exprimare libera, ci si securitate,
siguranta. În grup, adolescentul gaseste niveluri de aspiratie si tabele de valori comune cu
ale sale, chiar în grupuri nonformale orientate negativ.

Grupul ofera adolescentului un ideal de sine, o imagine linistitoare a propriului "eu", un

antidot pentru nelinistile sale anterioare.

- Slab - adolescentul cauta puterea grupului, cauta sa se identifice cu acesta.

- Neînsemnat - adolescentul cauta prilejuri de afirmare, de valorificare.
- Nerecunoscut - adolescentul doreste sa devina necesar, sa se "situeze" între ceilalti, sa
ocupe un loc al sau care sa fie cunoscut si recunoscut de grup.
- Izolat - el încearca sa-i înteleaga pe ceilalti, sa-si îmbogateasca cunostintele despre altii,
sa patrunda în sistemele motivationale si intentionale ale celorlalti coechipieri.

În masura în care grupul si- l aproprie si îl adopta, adolescentul încearca sa-si dovedeasca
si lui si celorlalti ca nu s-a înselat, ca nu au fost înselati. El cauta sa dovedeasca lumii
("lumea" sunt parintii, "profesorii" adultii în general), ca reprezinta ceva. În acest scop
mai ales baietii cauta obstacole, încercari prin care sa probeze calitatile, sa verifice
limitele si posibilitatile lor. Prin comportamentul lor ei vor sa dovedeasca ca sunt maturi,
ca au detasarea si stapânirea de sine a adultilor, ca reprezinta individualitati forte si
independente.

Afirmarea, socializarea adolescentului, parcurge un drum sinuos, un "drum al

extremelor". Paralel cu adâncirea cunoasterii propriului eu, cu interesul fata de sine, el
începe sa fie interesat de tabelele de valori ale ambitiei, de achizitii culturale ale
umanitatii, de situarea temporara a propriei persoane în evolutia universului.

Teama de ridicol, grija de a parea înca un copil si dorinta de a-i imita pe cei mari
contribuie la coruperea lui precoce. Astfel el va începe sa fumeze, sa bea, sa practice
jocuri de noroc si cauta în toate prilejurile prin care sa demonstreze forta si curajul sau.
Atractia pe care o simte la un moment dat adolescentul pentru grupul de adolescenti si
uneori si de adulti poate fi explicata si prin faptul ca grupul respectiv îi permite realizarea
unor dorinte care îi sunt interzise în mod brutal de catre parinti si a unor actiuni
aventuroase si activitati mai interesante. Efectele principale ale vietii de grup sunt
dependentele pe care le dezvolta acesta între membrii grupului respectiv.

ARHITECTURA PERSONALITATII DELINCVENTIALE

LA ADOLESCENTI

Principalele devieri de conduita si comportament pe care le- am întâlnit sunt: tentativa

autolitica si actul suicidar, acte asociale si antisociale ca: negativismul, minciuna, furtul,
tâlhariile, lovirea, amenintarea, violul, fuga de acasa sau vagabondajul, alcoolismul, si nu
în ultimul rând, dependenta de droguri.

Dezvoltarea dizarmonica a personalitatii la adolescenti include anomalii de adaptare a

comportamentului la exigentele conditiilor sociale, culturale, economice.
Finalitatea demersului stiintific propus este de a descoperi si descrie un "model" de
personalitate a tânarului cu comportament deviant. Ca psiholog militar, într-un centru
militar m-am întâlnit deseori cu acest fenomen si nu de putine ori m-am confruntat cu
probleme în relatia cu acestia. Semnalele de alarma trase în aceasta directie au devenit
nelipsite din orice analiza cu privire la calitatea psihologica a tinerilor la recrutare si
încorporare. De aceea consider important pentru un psiholog implicat în selectia
psihologica a personalului militar sa încercam sa descoperim dincolo de etiologia acestor
comportamente, ce anume contribuie la fixarea definitiva a tulburarilor de comportament
la adolescenti.

Traiectoria devenirii copilului ca personalitate umana presupune ca si în arheologie,

dezvoltarea, combinarea si sedimentarea unor straturi în conditiile si structurile sociale
date. Aceste structuri sociale pot fi constituite si din focare malefice ca acele "grupuri de
distractie" prin consumul de alcool, jocuri sexuale, jocuri de noroc etc., raspândite mai
ales în orase si care pervertesc constiinta adolescentilor.

Din practica de zi cu zi si studiul acestui tip de comportament iata câteva aspecte care duc
la cresterea frecventei deviantelor la adolescenti:

1. Modificari la nivelul structurilor morale

Integrarea sociala a persoanei care se naste "incompleta" presupune o receptionare, o
prelucrare si o investire cu forte operatorii si operationale a valorilor sociale. Cu toate ca
din necesitati contingente accentul cade – în complexitatea actului educational – pe
instructie, pentru finalitatea procesului de socializare, importanta majora o are formarea
constiintei morale.

În liniile cele mai largi posibile, constiinta morala este o sinteza a valorilor stabilite de
grupul social care regleaza comportamentul uman fata de regulile sociale necesare
convietuirii si fata de celelalte persoane purtatoare la rândul lor a unei constiinte morale.
Ceea ce garanteaza eficienta procesului de integrare sociala este capacitatea de a actiona
autonom pe baza valorilor si regulilor morale.

Se pare ca una dintre cauzele insuccesului formarii valorilor morale este faptul ca bazele
acestora se construiesc în cadrul unei experiente directe, spontane a copilului cu reguli si
persoane, deci în grupul primar si într-un interval de viata când afectivitatea este
elementul dominant în procesul de maturizare.

2. Modificari la nivelul relatiilor afective

Majoritatea relatiilor afective interpersonale ale adolescentului inadaptat sunt negative
(dispatie–apatie). Experienta infantila – ca forma de învatare sociala - petrecuta într-un
spatiu valoric daunator moral, genereaza fata de celalalt atitudini de neîncredere si
ostilitate. Experientele traite în timpul copilariei îl determina pe adolescent sa considere
adultul un eventual agresor, orice interventie putin mai autoritara îl face, la început, sa
perceapa adultul ca având intentie raufacatoare.
Aceste modificari trebuie privite cu atentie atunci când interactionam cu adolescentii ce
au comportamente deviante. Trebuie stiut ca o atitudine de mare severitate din partea
adultului mareste antipatia si genereaza conflictul cu acesta.

3. Scaderea pragului de toleranta la frustrare

În cazul adolescentilor cu structura delicventiala fenomenul de frustratie este amplificat
de structura lor interna. Experienta traita de ei în grupul primar a consolidat
egocentrismul infantil prin: atitudinea de demisie a parintilor, modelul parental de
satisfactie a instinctelor si dorintelor fara autocontrol, o libertate vecina cu libertinajul în
cadrul relatiilor intrafamiliale, o adaptare si coparticipare la fuga de efortul organizat al
copilului (lipsa de scolarizare, neparticipare la un program de viata organizat, la activitati
continue si sustinute etc.).

Ca principiu fundamental, adolescentii delicventi nu pot suporta în relatiile lor cu

institutiile si cu adultii regulile si exigentele sociale, atitudinile prohibitive, autoritare sau
preventive ale acestora.

4. Sentimentul de devalorizare
Adolescentul delicvent nu numai ca nu se reprezinta pe sine ca o valoare umana
constituita ci, dimpotriva, traieste un sentiment de nonvaloare, de respingere de catre
grupul social.
O situatie care determina producerea devalorizarii este aceea în care atât parintii cât si
educatorii intervin direct în acest sens. În general, familiile din care provin adolescentii
delicventi creeaza conditii de devalorizare în educarea copilului prin utilizarea acestuia ca
participant la actiuni antisociale: consum de alcool, minciuna, furt, prostitutie,
vagabondaj, înselaciune, etc.

5. Sentimentul de injustitie
Trairea, pe o perioada îndelungata de timp, a unei situatii de incompatibilitate, de
neconsonanta sociala, fie ca este vorba de joc, de învatatura sau de relatii de familie,
determina treptat aparitia unui sentiment de injustitie.

Este greu – daca nu imposibil – mai ales la vârsta adolescentei, ca adolescentul sa se

"contemple" si sa-si asume vinovatia unor comportamente care i se par normale întrucât
sunt rezultate din experienta sa trecuta. De aceea adolescentul delicvent traieste uneori cu
profunda convingere, sentimentul ca i se face o mare nedreptate. Dar el au o reprezentare
modificata a conceptelor morale.

6. Tulburari de cunoastere
Nu voi aborda problema performantelor în învatarea de tip scolar ci doar problema
modului tipic de cunoastere a universului, a lumii, în special a modului de reflectare a
valorilor. Delicventul traieste la timpul prezent, ca si cum nu ar avea nici un fel de
perceptie de sine. El traieste faptele de moment, fara legatura si continuitate cu
experientele trecute si fara sa tina seama de consecinta actiunilor sale pentru viitor. În
general adolescentul delicvent nu poate trai, nici percepe, existenta sa în interiorul
oricarui context spatio-temporal.

7. Un sens gresit acordat conceptului de libertate

Primul dintre imperativele conceptului de libertate la delicvent este acela de a fi lipsit de
orice restrictie sau exigenta sociala. Libertatea, în cazul acesta, înseamna a exista în afara
oricarei reguli si fara respectarea cerintelor morale si sociale. Delicventul considera
efortul de încadrare în normele sociale, morale, ca un supliciu, ca o cerinta agresiva a
societatii sau a grupului si raspunde printr-o reactie de fuga sau agresiune. Sau considera
degradanta pozitia de acceptare a regulilor comunitatii si a celor pe care se bazeaza
relatiile interpersonale.

De asemenea, putem vorbi la adolescentii delicventi de o "denigrare a sentimentelor

umanitare" ca: întelegerea, dragostea, mila, respectul demnitatii. Ei manifesta o îndârjita
opozitie în recunoasterea lor dar mai ales în trairea acestora. În atitudinea si
comportamentul delicventului exista o nepasare si un impuls de anulare a oricarui
sentiment cu valoare pozitiva sociala. Corectitudinea, bunatatea, remuscarea, dragostea
sincera etc. Îl deranjeaza si de aceea se dezangajeaza treptat cucerindu-si o libertate
arbitrara în comportare.

Concurent cu reorganizarea reprezentarii corpului in maturitatea lui sexuala si

dimensionala, exista reorganizari in legatura cu "pornirile" (in special modularea
agresivitatii si fuziunea dintre agresivitate si tandrete), valorile (in special asumarea
valorilor personale care difera de cele ale parintilor), conceptele despre timp (in special
sensul adolescentului de a avea o istorie personala si un viitor pe care el/ea poate sa-l
prevada mai mult sau mai putin) si sinele in relatiile cu ceilalti (in special posibilitatea de
a impartasi experiente intime in afara familiei si daruirea sau primirea de placeri sexuale).

Fiecare din aceste reorganizari apar pe fondul achizitionarii unor diverse preconditii in
timpul fazelor timpurii ale dezvoltarii, unei suficient de bune functionari fizice si
cognitive (care tin de intelect), suportului permanent din partea familiei si a altor adulti,
in special profesori, si a norocului de a gasi prieteni si a evita "accidentele" ireparabile.
Desi majoritatea adolescentilor nu prezinta tulburari psihiatrice, aceasta faza reprezinta o
perioada cu o paleta larga de disturbari psihiatrice si comportamentale, incluzand
tulburarile afective, anorexia, suicidul si accidentele.

Pentru copiii care sunt vulnerabili din cauza dificultatilor preexistente, cum ar fi bolile
medicale cronice, dificultatile emotionale, intarzierile cognitive, sau povara unor
conflicte nevrotice timpurii putin rezolvate, intrarea in adolescenta, cu pornirea spre
autonomie si noi expectante sociale, poate avertiza asupra unor schimbari in paternurile
anterior stabile de ingrijire medicala sau de relatii parinte-copil.
Preocuparea pentru corp este o caracteristica proeminenta a adolescentei. Adolescentii
normali acorda o considerabila atentie pentru asigurarea atractivitatii fata de ceilalti.
Totusi corpul poate fi si pedepsit, mutilat si distrus de adolescentul care experimenteaza o
tulburare, o angoasa.
Balanta intre dragostea si ura adolescentului pentru corpul sau, intre autoingrijire si
autodistrugere, se poate schimba rapid, in mod repetat si precipitat. Adolescentul
foloseste corpul sau ca pe o scena pentru a interpreta mandria sau rusinea, veselia sau
disperarea, un mod de a fi frumos sau groaznic. Corpul poate fi vazut ca fiind al altuia,
poate fi tratat cu respect sau neglijat; ca fiind persecutor, poate fi ignorat sau atacat; ca
fiind amant, poate fi luat in grija sau expus in mod narcisistic.

Experienta si reprezentarea corporala

Din punct de vedere psihologic adolescentul poate experimenta schimbarile rapide din
corpul sau intr-un mod pasiv care poate reverbera cu experientele anterioare de umilire
sau dependenta. De asemeni, adolescentul poate simti ca el/ea este fortat(a) sa "invete sa
accepte" ceea ce nu este sub controlul lui/ei.

Adolescentul poate incerca sa nege ceea ce se intampla cu corpul sau si sa tina la

interesele si formele sociale de latenta. Sau se poate simti comfortabil cu potentialurile in
crestre, sigur ca ceea ce i-a dat natura este in acord cu experientele anterioare pozitive.
Sau, mai frecvent, adolescentul poate reactiona la schimbarile din corp si din porniri cu
un amestec de anxietate si exaltare, de acceptare a ceea ce este inmagazinat pe langa
hotararea de transformare a pasivului in activ.
In incercarea de a avea un control activ asupra experientelor pasive ale pubertatii,
adolescentul poate incerca sa imbunatateasca natura - sa-si decoreze corpul cu coafuri si
haine speciale, machiaj si tatuaje; sa-si imbunatateasca silueta corporala prin scaderea
greutatii, dieta, sau cresterea in greutate prin marirea masei musculare; sau sa
distorsioneze aparenta corporala, sa transforme ceea ce copilul crede ca este pasiv ciudat
(in ochii lui) in ceva ciudat cu adevarat, prin haine la mana a doua, coafura
nonconformista, cercei multipli, par lung, sau orice altceva se defineste la un moment dat
de catre grupul de varsta ca fiind "cool". Prin acest design scenic, adolescentul
reorganizeaza reprezentarea sa asupra corpului si semnificatiile variatelor parti
componente in relatiile cu ceilalti, inclusiv semenii de acelasi sex sau sex opus, sau
parintii. Cand nu este dusa prea departe, aceasta experimentare permite copilului sa-si
asume responsabilitatea asupra corpului sau , in noua sa forma, mirosuri, mod de
provocare.

Pentru adolescentul vulnerabil, manipularea corpului ca pe un obiect poate deveni o

preocupare. Adolescentul poate crede ca viata este de nesuportat pentru ca nasul ei este
prea lung, penisul lui este prea mic, sau ea/el este prea mic(a) sau scund(a).
Reorganizarea reprezentarii corporale poate de asemeni deveni intricata cu reorganizarea
relatiilor familiale sau cu alte schimbari ale sinelui, conducand, alaturi de alti factori
determinanti, la anorexie, bulimie, automutilare sau obezitate.

Cand corpul devine expresia conflictelor nevrotice si intrafamiliale, reorganizarea sinelui

se invarte in jurul reprezentarii corporale: cine detine corpul, cine este responsabil pentru
el, si cine se bucura de placeri sau suporta agresiunile.