Metodica predării/învăţării tehnicii probelor de atletism

Metodica predării/învăţării tehnicii probelor de alergări

(schema tip a învăţării tehnicii probelor de alergări)
Metodologia de acţionare/succesiunea metodică a învăţării tehnicii, vizează:
- îmbunătăţirea tehnicii pasului alergător, în funcţie de particularităţile probei din care face
parte (modul în care se realizează: contactul cu solul, faza pasului posterior, faza pasului anterior
etc.);
- formarea deprinderii de alergare relaxată (controlul asupra succesiunii de contracţie şi
relaxare musculară);
- formarea simţului tempoului (controlul asupra vitezei de deplasare);
- formarea simţului accelerării (modul în care se realizează accelerarea în sensul obţinerii
vitezei optime – adaptate cerinţelor probei).

Metodica învăţării tehnicii Alergării de ştafetă

Probele de alergare de ştafetă, se desfăşoară pe fondul tuturor aspectelor de tehnică specifică
alergării de viteză, aducând datorită existenţei băţului de ştafetă care trebuie purtat până la final, un
singur element nou: predarea-primirea acestuia.
Dat fiind faptul că în proba de ştafetă 4x400 m predarea-primirea se realizează pe fondul
unei viteze reduse iar tehnica de transmitere este simplă, pe când în proba de ştafetă 4x100 m
predarea-primirea se efectuează în viteză maximă – fapt ce ridică probleme de tehnică, în cele ce
urmează ne vom raporta la această din urmă probă.
În sportul şcolar şi în cel de performanţă, se utilizează – în funcţie de nivelul de performanţă
– două modalităţi de transmitere a băţului de ştafetă, respectiv două modalităţi de organizare a
schimburilor (aşezare a schimburilor pe culoar):
- în cazul începătorilor, se abordează schimbul de aceeaşi parte – în care toţi componenţii
echipei de ştafetă aleargă pe interiorul culoarului şi predau cu mâna stângă în mâna dreaptă – cu
predarea de jos în sus;
- în cazul avansaţilor, se abordează schimbul alternativ – în care componenţii echipei de
ştafetă aleargă alternativ pe interiorul şi pe exteriorul culoarului şi alternează mâna cu care se
efectuează predarea – cu predarea de sus în jos.
Succesiunea metodică a învăţării
Începători
1. Imitarea predării şi apoi a primirii băţului de ştafetă pe loc, fără şi apoi cu semnal, din formaţie în
linie pe două rânduri, intercalat (predare de jos în sus, cu mâna stângă în mâna dreaptă);
2. Predarea-primirea băţului de ştafetă pe loc, din mers şi din alergare uşoară, în formaţie în coloană
în trepte spre stânga (băţul de ştafetă se transmite de la ultimul spre primul, cu mâna stângă în mâna
dreaptă; imediat după primire, băţul se trece în mâna stângă); după primirea băţului, primul trece la
„coada şirului”;
3. Predarea-primirea băţului de ştafetă în perechi, cu apropierea aducătorului de primitor
(aducătorul are viteză mai mare decât primitorul), înafara spaţiului de schimb;
4. Predarea-primirea băţului de ştafetă în perechi, în spaţiul de schimb, cu viteză din ce în ce mai
mare, în linie dreaptă şi în turnantă (se precizează poziţia de aşteptare a primitorului);
5. Constituirea unei echipe de ştafetă pe distanţe variabile: 4x50 m, 4x60 m, 4x80 m, 4x100 m în
condiţii regulamentare;
6. Alergare de ştafetă sub formă de concurs.
Avansaţi
1. Imitarea predării şi apoi a primirii băţului de ştafetă pe loc, fără şi apoi cu semnal, din formaţie în
linie pe două rânduri, intercalat (predarea-primirea se efectuează cu ambele mâini, fără a trece apoi
băţul dintr-o mână în cealaltă);
2. Predarea-primirea băţului de ştafetă pe loc, din mers şi din alergare uşoară, în formaţie în coloană
în zig-zag (umărul aducătorului aliniat cu umărul opus al primitorului);
3. Predarea-primirea băţului de ştafetă în perechi, cu apropierea aducătorului de primitor
(aducătorul are viteză mai mare decât primitorul), înafara spaţiului de schimb;
4. Predarea-primirea băţului de ştafetă în perechi, în spaţiul de schimb, cu viteză din ce în ce mai
mare, în linie dreaptă şi în turnantă;
5. Stabilirea distanţei semnului de control;
6. Legarea schimburilor 1 cu 2, 3 cu 4, respectiv 2 cu 3, în condiţii regulamentare;
7. Alergare de ştafetă sub formă de concurs.
Greşeli frecvente
- netransferarea băţului din mâna dreaptă în mâna stângă, după primirea acestuia;
- omiterea ieşirii pe exteriorul culoarului înainte de predare, la schimbul de aceeaşi parte;
- aprecierea eronată a distanţei faţă de aducător în momentul plecării primitorului;
- aprecierea eronată a distanţei faţă de primitor în momentul declanşării semnalului;
- declanşarea predării imediat după semnal;
- instabilitatea braţului primitorului;
- „căutarea” băţului de ştafetă de către primitor.
Indicaţii metodice
- exersarea startului de jos, cu băţul de ştafetă în mână pentru schimbul 1;
- corelarea repartizării pe schimburi cu particularităţile alergătorilor (schimbul 1 aleargă cea mai
mică distanţă, schimburile 1 şi 3 aleargă în turnantă etc.);
- corelarea distanţei semnului de control cu viteza maximă a aducătorului şi capacitatea de
accelerare a primitorului;
- stabilirea locului predării-primirii în zona de schimb, în funcţie de rezistenţa specifică a
schimburilor, în scopul obţinerii randamentului maxim.

Metodica învăţării tehnicii Alergării de garduri

Probele de garduri sunt considerate în opinia unanimă a specialiştilor, ca fiind pe de o parte
cea mai complexă (100 m.g. şi 110 m.g.) categorie având în vedere calităţile motrice care
condiţionează performanţa – toate formele de manifestare a vitezei, forţa explozivă şi în regim de
rezistenţă, coordonare neuro-musculară, mobilitate articulară şi elasticitate musculară – iar pe de
altă parte cea mai dură (400 m.g.) luând în considerare particularităţile efortului.
Toate acestea, fac dificilă învăţarea tehnicii şi subliniază odată în plus necesitatea însuşirii
mecanismului de bază sub forma alergării peste obstacole joase, ca exerciţiu din „şcoala alergării”.
Tehnica probelor de alergare de garduri, se învaţă pe fondul manifestării unor elemente tehnice
specifice probelor de alergare de viteză (startul de jos, lansarea de la start, sosirea), care au fost
însuşite anterior şi care acum doar se adaptează specificului şi necesităţilor alergării de garduri.
Deoarece considerăm ca fiind reprezentativă tehnica probei de 110 m.g. – tehnica celorlalte
probe fiind consecinţa unui proces de adaptare la o altă înălţime a gardului şi la alte distanţe – pe
aceasta o vom prezenta în continuare.
Succesiunea metodică a învăţării
I. Învăţarea unor părţi din tehnica „pasului peste gard”:
1. Învăţarea poziţiei statice „pe gard”, în condiţii uşurate (piciorul de remorcă aşezat sub nivelul
piciorului de atac) şi în condiţii îngreunate (piciorul de remorcă aşezat deasupra nivelului piciorului
de atac);
2. Imitarea mişcării trunchiului şi braţelor din poziţia statică „pe gard”;
3. Flexia trunchiului şi mişcarea braţelor, din stând cu piciorul de atac şi apoi cu piciorul de remorcă
fixate pe stinghia gardului;
4. Atacul gardului la perete, fără elan şi cu elan de 1-3 paşi;
5. Trecerea piciorului de remorcă peste gard, din stând sprijinit la perete;
II. Învăţarea verigii principale – pasul peste gard (fază distinctă a tehnicii):
1. Învăţarea trecerii piciorului de atac:
- trecerea exclusivă a piciorului de atac peste unul şi mai multe garduri, din mers (analitic);
- trecerea exclusivă a piciorului de atac peste unul şi mai multe garduri, din alergare uşoară, cu
alergare uşoară între garduri;
- trecerea exclusivă a piciorului de atac peste unul şi mai multe garduri, din alergare lansată, cu 5
paşi de alergare între garduri;
2. Învăţarea trecerii piciorului de remorcă:
- trecerea exclusivă a piciorului de remorcă peste unul şi mai multe garduri, din mers (analitic);
- trecerea exclusivă a piciorului de remorcă peste unul şi mai multe garduri, din alergare uşoară, cu
alergare uşoară între garduri;
- trecerea exclusivă a piciorului de remorcă peste unul şi mai multe garduri, din alergare lansată, cu
5 paşi de alergare între garduri;
3. Învăţarea globală a pasului peste gard:
- trecerea succesivă a piciorului de atac şi de remorcă, din mers şi din alergare uşoară, pe lângă
gard, pe mijlocul gardului, peste unul şi mai multe garduri;
- pasul peste gard din alergare lansată, peste unul şi mai multe garduri, cu 5 paşi de alergare
între garduri;
III. Învăţarea ritmului de 3 paşi între garduri (alte verigi în ordinea importanţei):
1. Pasul peste 2 şi mai multe garduri, cu ritm de 3 paşi între garduri, cu lansare liberă;
2. Pasul peste 2 şi mai multe garduri, cu ritm de 3 paşi între garduri, cu start din picioare;
IV. Învăţarea lansării de la start cu număr fix de paşi (cu start de jos):
1. Start de jos (adaptat cerinţelor alergării de garduri) şi lansare de la start cu 7, 8 ori 9 paşi, fără
trecerea primului gard;
2. Start de jos şi lansare de la start cu 7, 8 ori 9 paşi, cu trecerea primului gard;
3. Start de jos şi lansare de la start cu trecere peste 2, 3 şi mai multe garduri;
V. Formarea profilului brut al tehnicii alergării de garduri:
Unificarea elementelor însuşite, sub forma alergării de garduri, cu toate fazele tehnicii:
1. Trecerea peste 3 şi mai multe garduri, cu start de jos şi plecare liberă (autocomandă);
2. Trecerea peste 3 şi mai multe garduri, cu start de jos, la comandă;
3. Alergare de garduri cu toate fazele tehnicii, pe distanţe diferite (50 m, 60 m, 80 m, 90 m), sub
formă de concurs;
VI. Verificarea: - gradului de însuşire a tehnicii;
- capacităţii de performanţă.
Greşeli frecvente
- menţinerea labei piciorului de atac în flexie plantară;
- dezaxarea insuficientă a piciorului de remorcă;
- lipsa rotaţiei externe ori rotaţia insuficientă a labei piciorului de remorcă;
- lipsa ori necorelarea flexiei trunchiului cu mişcarea piciorului de atac;
- acţiunea neadecvată a braţului opus piciorului de atac;
- distanţa de atac a gardului prea mică (traiectorie înaltă) ori prea mare (atingerea gardului);
- coborârea pasivă şi tardivă a piciorului de atac după gard;
- acumularea unei viteze insuficiente pe lansarea de la start, datorată de regulă creşterii insuficiente
a lungimii paşilor alergători de accelerare;
Indicaţii metodice
- toate exerciţiile care vizează învăţarea unor părţi din tehnica pasului peste gard, vor deveni după
însuşire, exerciţii de încălzire specifică;
- ca şi la alergarea peste obstacole joase, primul element de progres îl va constitui creşterea
progresivă a distanţei dintre garduri şi abia apoi va creşte înălţimea gardurilor;
- pentru a respecta principiul individualizării, pe parcursul învăţării se vor utiliza 2-3 rânduri de
garduri cu distanţe (dacă e cazul şi cu înălţimi) diferite;
- pentru a determina o trecere razantă a gardului, se vor utiliza semne pentru a marca orientativ
locul de bătaie respectiv aterizare;
- se va urmări realizarea coborârii active a piciorului de atac;
- la începutul învăţării, distanţa până la primul gard nu va fi precizată;

Metodica predării/învăţării tehnicii probelor de sărituri

(schema tip a învăţării tehnicii probelor de sărituri)
Învăţarea tehnicii probelor de sărituri se realizează pe fondul însuşirii anterioare
a exerciţiilor din şcoala săriturii, deoarece acestea contribuie la:
- formarea deprinderii de aterizare elastică;
- sensibilizarea senzaţiei de echilibru al corpului în aer (faza fără sprijin);
 - depistarea piciorului de bătaie;
- dezvoltarea fundamentului minim necesar de forţă (explozivă) a membrelor inferioare;
- învăţarea/perfecţionarea mecanismului de bază al tehnicii;
- obişnuirea cu veriga principală a tehnicii (bătaia-desprinderea);
- îmbunătăţirea coordonării neuro-musculare a segmentelor implicate în bătaie-desprindere şi
zbor.

Metodica învăţării tehnicii Săriturii în lungime cu 2 paşi şi ½ în aer

Deoarece toate fazele comune săriturii în lungime (elanul, bătaia-desprinderea şi aterizarea)
au fost însuşite prin intermediul procedeului tehnic cu 1 pas şi ½ în aer, singurul element al tehnicii
care face obiectul învăţării, este zborul (elementul care diferenţiază diferitele procedee tehnice).
Succesiunea metodică a învăţării (zborului)
1. Pas sărit adaptat săriturii în lungime, cu elan ritmic intermediar, peste o succesiune de obstacole
joase;
2. Din poziţie statică de pas săltat pe capac de ladă, pas sărit adaptat săriturii în lungime, cu
aterizare în groapa cu nisip şi continuarea alergării;
3. Pas sărit adaptat săriturii în lungime, cu elan de 3, 5, 7 paşi şi aterizare în groapa cu nisip;
4. Cu elan de 5, 7 paşi, desprindere în pas săltat cu aterizare pe piciorul de bătaie şi continuarea
alergării (în timpul zborului, piciorul de bătaie trece în plan anterior – schimbarea paşilor în aer);
5. Acelaşi exerciţiu, cu aducerea piciorului de avântare lângă cel de bătaie şi aterizare liberă pe
ambele picioare;
6. Săritură în lungime cu 2 paşi şi ½ în aer, cu elan mediu, complet şi sub formă de concurs.
Greşeli frecvente
- lungirea ultimului pas al elanului;
- trecerea trunchiului în flexie ori extensie în momentul efectuării bătăii;
- blocarea articulaţiei coxo-femurale (în special a piciorului de bătaie);
- întinderea piciorului de avântare la bătaie;
- pendularea gambei din articulaţia genunchiului în plan anterior;
- lipsa coordonării mişcărilor compesatorii ale braţelor cu mişcarea picioarelor.
Indicaţii metodice
- pentru a prelungi faza de zbor – uşurând învăţarea schimbării paşilor în aer – bătaia se va efectua
de pe o tranbulină semirigidă;
- se va accentua menţinerea verticală a trunchiului;
- se vor utiliza semne pentru a marca aşezarea piciorului de bătaie şi continuarea alergării.

Metodica învăţării tehnicii Triplusaltului

Datorită durităţii determinate de succesiunea de 3 bătăi-aterizări pe fondul unei viteze mari,
care determină o amplitudine mare a zborului solicitând în mod deosebit aparatul de susţinere
(muşchi, oase, tendoane, ligamente), abordarea acestei probe se va face cu prudenţă foarte mare.
Succesiunea metodică a învăţării
1. Etapa adaptării pasului săltat, şi a pasului sărit la cerinţele triplusaltului:
- succesiuni de paşi săltaţi pe acelaşi picior (stg.,stg.,stg. etc., ori dr.,dr.,dr. etc.);
- paşi săriţi succesivi;
- combinaţii de paşi săltaţi şi paşi săriţi: - stg.,stg. - dr.,dr. - stg.,stg.- dr.,dr. etc.;
- stg.,stg. - dr. - stg.,stg.- dr. etc.;
- dr.,dr. - stg. - dr.,dr. - stg. etc.
2. Etapa învăţării fiecărui pas al triplusaltului şi legarea paşilor:
- pas săltat cu elan de 5-7 paşi, urmat de continuarea alergării;
- pas sărit cu elan de 5-7 paşi, urmat de continuarea alergării;
- săritură în lungime cu elan de 5-7 paşi, cu bătaie pe piciorul neîndemânatic;
- pas săltat + pas sărit cu elan de 5-7 paşi, urmat de continuarea alergării;
- pas sărit + săritură în lungime, cu elan de 5-7 paşi şi aterizare;
3. Etapa formării profilului brut al tehnicii (legarea celor trei paşi cu elanul):
- triplusalt cu elan redus (7-9 paşi), mediu (9-11-13 paşi) şi complet;
- triplusalt sub formă de concurs;
4. Etapa verificării tehnicii şi capacităţii de performanţă.
Greşeli frecvente
- contact pe sol efectuat pe pingea;
- impulsie sub un unghi mai mare de 15-20º;
- trecerea piciorului de bătaie din plan posterior în plan anterior fără flexie din articulaţia
genunchiului (“picior de lemn”);
- lipsa coordonării mişcării braţelor (“elanul braţelor”) cu paşii;
- amplitudine insuficientă a depărtării în plan sagital între coapse la pasul sărit;
- contact pe sol neactiv şi accentuarea fazei de amortizare Þ pierderea vitezei;
Indicaţii metodice
- contact pe sol activ, pe toată talpa;
- menţinerea poziţiei verticale a trunchiului;
- trecerea piciorului de bătaie din plan posterior în plan anterior, prin flexia gambei pe coapsă;
- traiectoria zborului cât mai razantă;
- se pot utiliza semne, pentru a echilibra lungimea celor trei paşi.

Metodica învăţării tehnicii Săriturii în înălţime cu răsturnare dorsală

Este singura probă de sărituri, respectiv procedeu tehnic, ce presupune efectuarea elanului
sub formă de arc de cerc. În ultimii ani, datorită eficienţei sporite – dovedite prin rezultate – a
devenit singurul procedeu utilizat în competiţii.
Succesiunea metodică a învăţării
1.Etapa învăţării elanului şi bătăii-desprinderii cu rotaţie de 90º în jurul axului longitudinal al
corpului (bătaia-desprinderea - veriga principală):
- alergare activă pe un arc de cerc cu raza de 10-15 m;
- alergare rectilinie, urmată de alergare în arc de cerc;
- din stând depărtat sagital, trecere în pas săltat cu rotaţie de 90º spre piciorul de sprijin, fără
desprindere;
- acelaşi exerciţiu, fără elan, cu desprindere;
- desprindere în pas săltat cu rotaţie de 90º la ştachetă, cu elan de 1-3-5 paşi în arc de cerc;
2. Etapa învăţării trecerii ştachetei şi aterizării (zborul şi aterizarea):
- adoptarea poziţiei de trecere a ştachetei şi de aterizare, din culcat pe saltea;
- din stând cu spatele spre saltele, săritură cu răsturnare dorsală şi aterizare;
- din stând oblic faţă de ştachetă, desprindere în pas săltat cu rotaţie de 90º, trecere în arc de cerc
dorsal şi aterizare;
- din stând oblic faţă de ştachetă cu piciorul de bătaie pe un capac de ladă, desprindere în pas săltat
cu rotaţie de 90º, trecere în arc de cerc dorsal şi aterizare;
3. Etapa formării profilului brut al tehnicii, prin legarea fazelor săriturii:
- săritură în înălţime cu răsturnare dorsală, cu elan de 1 pas;
- săritură în înălţime cu răsturnare dorsală, cu elan de 3-5 paşi, în arc de cerc;
- săritură în înălţime cu răsturnare dorsală, cu elan de 7-9 paşi, în linie dreaptă şi în arc de cerc;
- săritură în înălţime cu răsturnare dorsală, cu elan complet şi sub formă de concurs;
4. Etapa verificării tehnicii şi capacităţii de performanţă.
Greşeli frecvent
- transformarea alergării în arc de cerc în alergare oblică faţă de ştachetă;
- impulsie efectuată sub un unghi prea mic;
- lipsa rotaţiei interne a călcâiului piciorului de bătaie;
- lipsa rotaţiei interne a genunchiului piciorului de avântare;
poziţie grupată ori întinsă a corpului în faza de zbor (lipsa extensiei trunchiului);
- poziţie în V la aterizare;
- aterizare pe bazin (flexie prematură);
- aterizare pe cap ori ceafă (lipsa flexiei după trecerea ştachetei);
Indicaţii metodice
- desprinderile fără elan se pot efectua de pe sol, de pe banca de gimnastică, de pe unul şi mai multe
capace de ladă, la început fără, apoi cu ştachetă;
- înălţimea ştachetei va creşte progresiv, pentru a nu apare teama;
- se va accentua mişcarea ascendentă a bazinului (trecerea în arc de cerc dorsal cu concavitate în
jos);
- se va acorda o atenţie deosebită flexiei capului la aterizare (bărbia în piept);
- aterizarea se poate finaliza cu rostogolire înapoi.

Metodica predării/învăţării tehnicii probelor de aruncări

(schema tip a învăţării tehnicii probelor de aruncări)
Probele de aruncări – ca şi cele de alergări şi sărituri, dar în proporţie mai mică – se bazează
tot pe mişcări deprinse în general în mod natural, în care efortul de aruncare se manifestă sub forma
împingerii, azvârlirii ori lansării cu una sau două mâini. Ordinea în care se abordează învăţarea
tehnicii probelor de aruncări, este determinată de complexitatea structurii tehnice a probei
(dificultatea coordonării neuro-musculare ca urmare a complexităţii mişcărilor sau a vitezei mari a
elanului).
Etapele învăţării tehnicii tuturor probelor de aruncării, sunt:
1. Obişnuirea cu obiectul, învăţarea prizei şi poziţiei iniţiale;
2. Învăţarea efortului final (veriga principală);
3. Învăţarea elanului (alte verigi în ordinea importanţei);
4. Formarea profilului brut al tehnicii probei;
5. Verificarea tehnicii şi capacităţii de performanţă.

Metodica învăţării tehnicii Aruncării greutăţii cu săltare alunecată (glisare)

Succesiunea metodică a învăţării
1. Obişnuirea cu obiectul, învăţarea prizei şi aşezării obiectului în suprafaţa supraclaviculară:
- trecerea greutăţii dintr-o mână în cealaltă: - înaintea pieptului;
- în jurul corpului;
- printre picioare;
- pe verticală;
- explicarea -demonstrarea prizei şi poziţiei iniţiale:
- aşezarea greutăţii în palmă;
- aşezarea greutăţii în suprafaţa supraclaviculară;
- mişcări diferite cu greutatea menţinută în suprafaţa supraclaviculară;
- împingerea greutăţii pe verticală (se lasă să cadă pe sol);
2. Învăţarea efortului final (veriga principală)
- înafara cercului de aruncări, stând depărtat lateral cu axa umerilor şi bazinului perpendiculare pe
direcţia aruncării, aruncări angrenând în efort întâi braţul, apoi trunchiul şi braţul şi în final
picioarele, trunchiul şi braţul;
- înafara cercului de aruncări, stând depărtat lateral cu braţul liber pe direcţia aruncării, aruncări
angrenând în efort întâi braţul, apoi trunchiul şi braţul şi în final picioarele, trunchiul şi braţul;
- înafara cercului, aruncări din poziţia fundamentală de începere a elanului (sprijin bilateral, cu
spatele spre direcţia aruncării);
3. Învăţarea elanului:
- săltări alunecate cu spatele spre direcţia aruncării, fără rotaţia internă a labei piciorului de
impulsie;
- săltări alunecate cu spatele spre direcţia aruncării, cu rotaţia internă a labei piciorului de impulsie
şi trecere în sprijin bilateral, fără greutate şi apoi cu greutatea în suprafaţa supraclaviculară, înafara
cercului apoi în cerc;
4. Formarea profilului brut al tehnicii, prin legarea fazelor aruncării:
- imitarea aruncării greutăţii cu elan înafara cercului, fără greutate;
- imitarea aruncării greutăţii cu elan în cerc, fără greutate;
- aruncări cu elan înafara cercului;
- aruncări cu elan din cerc;
- aruncări cu elan din cerc, sub formă de concurs;
5. Verificarea tehnicii şi capacităţii de performanţă.
Greşeli frecvente
- coborârea cotului şi trecerea înaintea greutăţii (împingerea se transformă în azvârlire);
- dislocarea timpurie a greutăţii din suprafaţa supraclaviculară;
- lipsa rotaţiei bazinului (şoldul de pe partea braţului de aruncare) spre direcţia de aruncare;
- lipsa translaţiei C.G.G. al corpului de pe piciorul dinapoi pe cel dinainte;
- îndoirea laterală a trunchiului, spre partea opusă braţului de aruncare;
- îndoirea piciorului dinainte la blocare, concomitent cu o impulsie incompletă;
- săltarea înaltă în loc de razantă;
- depărtare mică în plan sagital între coapse;
- contactul piciorului dinainte cu solul întârziat;
- ridicarea trunchiului spre verticală, în timpul săltării.
Indicaţii metodice
- se va acorda atenţie formaţiei de lucru şi succesiunii aruncărilor, pentru a preveni accidentele;
- se va accentua întâi acţiunea piciorului dinapoi, a şoldului de pe partea acestuia şi a braţuli opus
(stimularea impulsiei, rotaţiei şi translaţiei), apoi rolul laturii opuse în oprirea rotaţiei corpului spre
partea opusă braţului de aruncare;
- se va urmări realizarea unei depărtări mari în plan sagital între coapse în urma impulsiei şi acţiunii
piciorului liber;
- la finalul săltării, C.G.G. al corpului se va orienta deasupra piciorului dinapoi.