You are on page 1of 1

MASS MEDIA SI OPINIA PUBLICA

Mijloacele de distribuire in masa a informatiilor (mai scurt, mass-media) sunt cele


prin intermediul carora informatiile de toate felurile ajung la populatie. Fie ca e vorba de
ziare,de televizor,de radio sau de internet, intr-un fel sau altul avem acces permanent si
aproape nelimitat la informatie. Pe baza acestor informatii, populatia isi formeaza sau
modifica, de cele mai multe ori pe grupuri (sociale, etnice, profesionale, religioase,
educationale), opinii/pareri/convingeri, cel mai des subiective, cu privire la diverse
chestiuni.
Efectele informatiilor reprezinta suma modificarilor la nivel individual sau social
pe care le produc acestea prin tipul lor de mesaje, in functie de persoana/grupul tinta, de
natura si durata efectului sau de intentia urmarita.
Aceste efecte sunt cuantificate cu ajutorul statisticii, prin intermediul unor studii
si sondaje,pe baza carora sunt stabilite destul de exact consecintele distribuirii
informatiilor la nivel individual, la nivel de grup sau la nivelul intregii societati (de ex.:
modificari la nivelul cunoasterii sau al comportamentului in publicul tinta, timpul trecut
de la distribuirea informatiei pana la aparitia unui anumit efect).
De exemplu, poate fi studiat impactul pe care il are prezentarea in mass-media a
unei decizii a autoritatilor asupra cetatenilor unei localitati, sau efectul unei campanii
publicitare de o luna asupra vanzarilor unui anumit produs.
Prezentarea unei informatii,indiferent de natura ei,ar trebui facuta cat mai obiectiv
si mai aproape de adevar posibil,indiferent de mijloacele folosite. Uneori, distribuitorii de
informatie pierd din vedere ca modul in care este “imprastiata” informatia produce efecte
nedorite, pe langa cele vizate initial a se produce prin procesul de comunicare. Alteori,
anumite interese (economice, financiare, politice) pot determina modificarea continutului
informatiei sau a modului cum este prezentat, astfel incat efectele sa fie subordonate
acestor interese.
Daca informatia este prezentata distorsionata in mod voit,cu un anume scop,atunci
apare fenomenul de manipulare a opiniei publice,care poate viza intreaga populatie a unei
tari/zone geografice sau doar anumite grupuri. Astfel, membrii grupurilor tinta pot fi
determinati sa cumpere masiv anumite produse sau servicii, sa sprijine anumite persoane
publice si/sau sa voteze intr-un anume mod in anumite chestiuni politice. In acest mod, se
trece,practic,peste vointa proprie si parerea individului, indiferent cat de subiective ar fi
acestea, inducandu-se in mod artificial o opinie subordonata unui scop si prezentand
aceasta opinie ca fiind singura obiectiva (cel mai bun produs de curatenie, cea mai fiabila
masina, cel mai cinstit politician).
Nimeni nu poate nega, la momentul actual, importanta mass-media. Insa fiecare
dintre noi trebuie sa fie atent la ce informatii primeste, la credibilitatea sursei, la
potentialele scopuri ascunse. Ziarele, radioul televiziunea si internetul sunt foarte
eficiente pentru transmiterea informatiei si pentru dobandirea de cunostinte noi. Nu
trebuie, insa, sa uitam ca relatiile interpersonale sunt cele care contribuie cel mai mult la
formarea si/sau schimbarea opiniilor si a comportamentului.
Trebuie sa fim constienti ca fluxul informatiei si fluxul influentei sunt doua
notiuni destul de diferite.

You might also like