Professional Documents
Culture Documents
2. Istoricul
Aproximativ 400 î.Hr. Hippocrate scria despre careva încercări de a
îndrepta dinţii.
În 1728 Pierre Fauchard a publicat cartea "Chirurg Dentist", în care unul
din capitole a fost dedicat în întregime îndreptării dinţilor.
În anul 1850 apar primele lucrări dedicate ortodonţiei. Unul dintre
progenitorii ortodonţiei este considerat Dr. Norman Kingsley - medic
dentist, scriitor, pictor şi sculptor. El a fost primul care a folosit
tracţiunea extraorală pentru corectarea protruziei dinţilor. La acea
vreme, se acorda o mai mare atenţie corectării proporţiilor faciale, nu
se efectuau extracţii de dinţi cu indicaţii ortodontice, deoarece foarte
puţini oameni aveau setul complet de dinţi. Conceptul de ocluzie era
neglijat. În 1880, Dr. Kingsley a publicat cartea "Tratat despre anomalii
dentare" ("Treatise on Oral Deformities").
Un alt om, care este numit "părintele ortodonţiei," este Dr. J.N. Farrar,
care a scris cartea "Tratat despre disfuncţiile de poziţionare a dinţilor şi
corectarea acestora" ("A Treatise on the Irregularities of the Teeth and
Their Corrections"). Farrar a elaborat diferite modele de aparate fixate
şi a fost primul care a sugerat utilizarea forţelor moderate şi
intervalelor mari de timp în tratament.
În 1864, Dr. SC Barnum din New York, a inventat barajul de cauciuc
(cofferdam).
În anii 1890 se dezvoltă tehnologii de înlocuire a dinţilor absenţi cu cei
artificiali şi ştiinţa despre ocluziunea dinţilor - ocluzia. Dr. Edward Angle
(1855 - 1930) publică lucrări despre clasificarea anomaliilor de ocluzie
după Engle, în care o atenţie deosebită este acordată ocluziei corecte şi
naturale a dinţilor.
1
În 1900-1901, în St Louis, Dr. E. Engle şi cei 12 colegi au fondat un grup
care se ocupa de ortodonţie, ca specializare a stomatologiei. Ulterior,
pe baza acestei organizaţii a fost înfiinţată Asociaţia Americană de
ortodonţi (American Association of Orthodontists).
In anii 1930, în SUA stomatologia estetică se dezvoltă rapid. În
ortodonţie devine mai răspândită extragerea dinţilor având ca scop
obţinerea unui rezultat mai estetic şi mai stabil din punctul de vedere a
ocluziei.
În anii 1940 a apărut cefalometria (telerentgenografia). Ortodonţii
acumulează noi idei, în ceea ce priveşte interpunerea oaselor craniene,
legată de anomaliile de ocluzie, precum şi înlăturarea corectă a
disfuncţiilor de ocluzie, schimbând direcţia de creştere a structurilor
osoase ale craniului.
În anii 1970 se dezvoltă activ chirurgia ortognatică, cu ajutorul căreia
pot fi înlăturate anomaliile sistemului dento-maxilar la pacienţii adulţi.
La sfârşitul secolului XX NASA a elaborat o tehnologie de aliaje termice
active din nichel-titan (NiTi) cu memorie de formă, care a produs o
revoluţie la nivel mondial în ortodonţie. La temperatura camerei sârma
din nichel-titan este foarte flexibilă. Când este încălzită până la
temperatura corpului în cavitatea bucală, sârma are tendinţa să-şi
recapete starea sa iniţială, adică în forma unui arc perfect, aleasă de
către medic pentru un pacient anumit. Datorită tehnologiilor
performante ale arcului din NiTi în comparaţie cu ceilalţi predecesori se
păstrează pe mai mult timp capacitatea de a deplasa dinţii în direcţia
necesară. Astfel, a apărut în ortodonţie tehnica "arcului drept".
În anii1990 un ortodont şi inventator australian Chris Farrell a elaborat
o serie de dispozitive pentru corectarea problemelor miofuncţionale la
copii într-un stadiu precoce al tratamentului ortodontic (trening
preortodontic). Dezvoltarea unei direcţii miofunctionale în ortodonţie
(cauzele anomaliilor dentofaciale).
Anul 2000 – apariţia pe piaţă a sistemului Invisalign – corectarea
ocluziei folosind o serie de capace transparente, create după tehnologia
CAD / CAM.
Anul 2003 - apariţia pe piaţă a sistemelor de suport cu auto-
ligaturi (self-ligating brackets)
Anul 2005 - apariţia pe piaţă a aparatelor universale Myobrace pentru
alinierea dinţilor şi a terapiei miofuncţionale.
2
Proeminenta determinata de cresterea encefalului este denumita
tubercul fronto-nazal si reprezinta totalitatea elementelor mezodermale
,ectodermale si mezenchimale ,importante in dezvoltarea encefalului .
Celulele crestelor neurale migreaza si se diferentiaza ,dand nastere
elementelor faciale.
La nivelul cefalic celulele crestei neurale se distribuie in:
Celule dispersate la nivelul suprafetei epiteliale ;
Celule agregate in diverse structuri cohensive,asemanatoare
ganglionilor nervosi;
Celule diferentiate in mezenchimul de la nivelul masivului facial
(os,cartilaj,tesut conjuctiv,muschi,celule dentare).
Din partea dorsala a sacului vitelin se formeaza tubul intestinal
,partea cea mai craniana fiind reprezentata de faringele primitiv .Intre
cele 2 proeminente –fronto-nazala si cardiaca –exista o depresiune
profunda,stomodeumul sau gura primitiva inchisa de membrana
orofaringiana .Mezodermul din regiunile ce inconjoara orificiul bucal
primitiv se dezvolta foarte repede ,iar cresterea sa accentuata va
determina aparitia unor proeminente situate in jurul stomodeumului
,unele formate pe seama primului arc brahial ,iar altele-pe seama
celorlalte regiuni limitrofe ,dand nastere mugurilor faciali.
Dupa disparitia membranei buco-faringiene ,conturul orificiului comun
nazo-bucal are la inceput forma unui pentagon ,ale caror laturi sunt
formate de mugurii faciali (Chiarugi).Mugurii faciali sunt:
Un mugur fronatl ,ce formeaza latura transversala superioara a
pentagonului stomodeal ;
Doi muguri nazali interni;
Doi muguri nazali externi;
Doi muguri maxilari superiori ,ce formeaza laturile oblice supero-
laterale;
Doi muguri mandibulari ,ce formeaza laturile oblice infero-laterale;
Mugurele frontal initial determinat prin proeminenta prozencefalului
este sediul dezvoltarii mugurilor interni si externi .In timpul celei de a 6-
a saptamani ,mugurii maxilari fuzioneaza cu mugurii nazali externi si
interni si realizeaza un masiv celular mezenchimatos continuu-palatul
primar.Aceste contace fuzionale ectodermice constituie peretele
epitelial Hochstetter ,care dispare la sfarsitul saptamii a 7-a prin
apoptoza.
Lamele palatine provenite din partile laterale ale mugurilor maxilari
intersecteaza vertical fetele laterale ale limbii ,apoi se ridica deasupra
fetei dorsale a acesteia si fuzioneaza pentru a forma palatul secundar.In
locul de unire a lamelor palatine si a acestora cu septul nazal pot
persista resturi epiteliale cunoscute sub denumirea perlele
Lebouch.Unirea palatului primar cu cel secundar se face prin procesul
de mezodermizare.In vecinatatea liniei mediane ,in procesul
mezodermizarii ,se contureaza canalul nazo-palatin ,in forma de Y ,cu 2
orificii superioare si 1 inferior .In acest moment ,cavitatea bucala si
cavitatile nazale sunt complet separate.
3
In concluzie ,din mugurii nazali interni va deriva lama perpendiculara a
etmoidului ,spetul nazal ,osul incisiv ,regiunea centrala a buzei
superioare.Mugurele dat participa la formarea palatului primar .Din
mugurii nazali externi provin partea superioara si interna a orbitei si
partile laterale ale nasului .Mugurii maxilari superiori formeaza restul
maxilarului superior ,palatul secundar si palatul primar ,partile laterale
ale buzei superioare.
Sunt 3 grupe de muschi importanti la nivelul masivului facial
:m.masticatori ,m.mimici si limba .Acestia se dezvolta din musculatura
arcurilor brahiale .
Organul dentar ,in cursul dezvoltarii sale ,trece printr-o serie de
etape ,care sunt urmatoarele:
1)Cresterea si diferentierea celulara:
Proliferarea epiteliala;
Diferentierea tisulara(conjuctivo-epiteliala);
Organogeneza(diferentierea morfologica);
2)Mineralizarea tesuturilor dentare-calcificarea;
3)Eruptia dentara ,insotita de cresterea radiculara;
4)Uzura dentara si atrofia orizontala a parodontiului ;
Aceste etape nu sunt strict delimitate in timp ,ci se suprapun partial.De
asemenea ,in zone diferite ale maxilarului ,dar bine determinate ,au loc
diferite de evolutie a organelor dentare .De alfel ,formarea organelor
dentare incepe in perioada generala de organogeneza si dureaza o
perioada indelungata.La unii dinti,organogeneza incepe abia dupa
nastere (la M3 acest proces are loc 4-5 ani).
4
mandibulara .La nastere ,ca o retrognatie mandibulara sau ca
prognatism maxilar ,iar bordurile alveolare realizeaza ocluzia.
5
formeaza restul maxilarului superior, palatul secundar primar, partile
laterale ale buzei superioare.
Caracteristicile functionale
Examenul functiei masticatorii- pun in evidenta dificultatile in actul
de masticatie, in limitarea efectuarii actului de incizie a alimentelor,
recurgindu-se la un act de rupere,”taiere in foarfece”sau plasarea
alimentelor in zona laterala.
Explorarea functiei respiratorii-atesta hipotonie uni- sau bilaterala
amuschilor narinari, prezenta unorobstacole in testele de inspir si expir.
Explorarea grupelor musculare-pune in evidenta hipotonia
muschiului orbicular al buzei superioare, hipertonia muschilor
maseteri,buzei inferioare,muschiului mentalis.
Explorarea functiei de deglutitie-pune in evidenta un
comportament lingual de tip protruziv.In acest caz sindromul protruzic
lingual se retine ca o problema majora de tratament.Se precizeaza daca
limba este in pozitie de deglutitie atipica si cu cine se realizeaza
contactul in deglutitie ( buza inferioara, buza superioara,mucoasa
palatina etc.);
Pozitia de postura a madibulei:poate fi de tip anterior- o pozitie
falsa,si este adoptata de subiect pentru a masca dezechilibrul
fizionomic pe care il dau retrognatia madibulara.La astfel de relatie de
postura mandibulara apare si deglutitia de tip protruziv anterior.
Manifestarile clinice.
Examenul exo-oral. Fata este de tip “ fata redusa”,uneori patrata, cu
trasaturi accentuate ale nasului si ale mentonului.Se mai observa
reducerea dimensionala a etajului inferior al fetei, cu accentuarea
santului mentonier; un profil frecvent concav, cu buzele in contact sau
in inocluzie; vizibilitatea dintilor malpozitionati.Unghiul goniac pare
redus.
Examene complementare
Examenul modelelor- evidentiata modificarile descrise in examenul
clinic endo-oral.Aprecierea dimensiunilor arcadelor alveolare(latimea si
lungimea) se face in functie de indicii lui Pont,iar valorile obtinute sunt
negative;
Examenul teleradiografic-pune in evidenta tipul facial (“fata
redusa”),micsorarea etajului inferior al fetei; Examenul functional:
-limba de dimensiuni normale, intr-o pozitie inalta si posterioara, cu
dispunere laterala pe fetele masticatorii;
-hipertonia buzei superioare;
-in pozitia de postura a mandibulei ,spatiul liber este frecvent crescut la
6-8 mm;
-abraziunea progresiva a incisivilor inferiori.
Asimetriile faciale.
Asimentriile faciale sunt rezultatul unei dezvoltari neproportionale a
aparatului dento-maxilar in cele trei directii ale spatiului
Clasificare:
Ocluzia incrucisata;
Laterodeviere mandibulara;
9
Laterognatie mandibulara
Fratu clasifica:
1. Asimetrii asociate;
2. Asimentrii functionale;
3. Asimentrii morfologice.
- Alți factori:
- formațiuni limfo-epiteliale ale orofaringelui care obligă copilul
să stea cu gura deschisă și favorizează interpozițiile linguale
- molarul de minte inferior printr-o erupție exagerată, ar putea
produce o ocluzie deschisătardivă
- accidentală, în timpul unui tratament ortodontic
Semne orale:
1.Modificări dentare:
- displazii de smalț
- incisivi în formă de șurubelniță (Hutchinson)
- molarii de 6 ani în formă de turn (Moser)
- coroane scurte, uneori și rădăcinile scurte
2.Modificări la nivelul arcadelor
- procesele alveolare sunt mari, în special în zona laterală
- arcada superioară este îngustată iar cea inferioară în formă de
trapez
- denivelări ale planului de ocluzie: infraspoziție anterioară
3.Bolta palatină este îngustă și adâncă.
4.Modificări de ocluzie:
- inocluzie verticală frontală sau laterală
- proalveolodenție superioară și retrodenție inferioară
- ocluzie distalizată
- ocluzie cap la cap laterală
Tulburări funcționale:
1. tulburări fizionomice: fanta labială deschisă, disproporția etajelor
feței
2. respirație orală
3. tulburări masticatorii:
lipsește incizia alimentelor
4. deglutiție infantilă
5. tulburări fonatorii
Etapa preeruptiva:
Corespunde perioadei de dezvoltare a germenului dentar cand se
observa o migrare transversala a lui.
Etapa prefunctionala:
Incepe in momentul formarii radacinii dentare si se incheie odata cu
articularea dintelui respectiv cu dintii antagonisti si vecini.
11
Se remarca migrarea axiala,meziala si transversala a fiecarui dinte.
Etapa functionala:
Incepe in momentul contactului dentar in ocluzie.
Ordinea si cronologia dintilor termporari:
->Prezinta o serie de caracteristici:
-dintii inferiori erup inaintea celor superiori cu exceptia incisivilor
laterali superiori,care apar inaintea celor inferiori.
-se desfasoara seriat pe grupe de dinti,incepand in jurul varstei de 6-8
luni si terminanduse in jurul varstei de 30 de luni.
-intervalul de eruptie intre grupele de dinti este de 6 luni.
12
Anomaliile dento-maxilare provoacă tulburări esenţiale morfologice şi
func- ţionale. au loc modificări faciale pronunţate, disproporţii
relevante, de asemenea tulburări dimensionale ale maxilarelor. aceasta
demonstrează necesitatea însem- nantă, socială a profilaxiei precoce a
acestor tulburări şi acordarea asistenţei orto- dontice medicale, precum
şi altor asistenţe complexe medicale.
actulamente anomaliile dento-maxilare sunt în ascensiune.
ERUPȚIA DENTARĂ
In evoluţia dinţilor, privită sub aspectul raporturilor sale cumaxilarele,
se disting doua perioade. Prima perioadă cuprindedouă faze: 1)
deplasarea in profunzime a maxilarului (a țesutuluiconjunctiv) şi a
elementelor epiteliale, până la formarea globuluiepitelial, care este
mugurele dentar, 2) procesul de înfundare continuă, dar nu al intregii
formațiuni epiteliale; polul său superior,legat la pedicul, rămâne fix în
raport cu maxilarul, iar marginile cupei cresc in profunzime, pana la
constituirea coroanei şi inceputul formării radacinii.
Dupa Schour si Massler, ciclul eruptiei si uzurii dintilor include patru
stadii:
I. eruptia intraosoasă;
Il perforarea mucoasei;
III. ocluzia completă şi începutul uzurii;
IV. eruptia continuă şi uzura progresiva.
13
potrivit cazului clinic.
Examene paraclinice:
Examenul fotostatic:
Deşi acest examen complementar redă în general semnele descrise la
examenul clinic,
medicul poate să culeagă date obiective, cuantificabile, pentru
diagnostic, evoluţia sub tratament şi rezultatele obtinute.
Fotografia de faţă;
- forma feţei;
- simetria;
- proporţionalitatea etajelor faciale;
- aspectul buzelor şi relaţia lor;
Fotografia de profil
Medicul cercetează şi identifică următoarele elemente:
- trasarea câmpului de profil şi aprecierea profilului;
- tangenta gurii;-
II.Studiul de model
19
Medicul cercetează şi identifică:
1. Formula dentară
2. Tipul de dentiţie
3. Vârsta dentară
4. Modificări unidentare: versiune, gresiune, rotaţie
5. Modificări de grup dentar: sens sagital, transversal, vertical
6. Modificări de formă ale arcadelor dentare:
Analiza ocluziei: la cele trei repere: incisivi, canini, molari
Măsurători frecvent utilizate:
1. Indicele Pont şi Korkhaus
2. Simetroscopia: numai pe modelul superior
3. Perimetria
4. Analiza spatiului total
5. Indicele Bolton
6. Determinarea lungimii arcadelor dento-alveolare
7. Determinarea lăţimii arcadelor alveolo-dentare
Ortopantomografia
Medicul cercetează şi evidenţiază:
- prezenţa sau absenţa unor dinţi;
- prezenţa sau absenţa unor muguri;
- prezenţa unor dinţi sau muguri supranumerari;
- raportul mugurilor dinţilor permanenţi cu rădăcinile dinţilor temporari;
- gradul de dezvoltare al dinţilor temporari sau gradul de rizaliză;
- dezvoltarea dinţilor permanenţi, gradul formării rădăcinilor şi apexului;
- orientarea axială a rădăcinilor şi relaţia cu dinţii şi structurile osoase
vecine;
- prezenţa unor dinţi inclusi, poziţia, direcţia, profunzimea, starea
apexului, relaţia
cu dinţii vecini;
- rizaliza patologică;
- calitatea mineralizării coroanelor dentare, mărimea camerei pulpare,
aspectul,
numărul, forma, lungimea rădăcinilor, cuduri radiculare, rădăcini
supranumerare;
- structura osoasă;
- starea parodonţiului marginal;
- sinusurile maxilare;
ramura orizontală a mandibulei;
- procese patologice odontale (carii proximale, relaţia cu camera
pulpară);
- cele două arcade alveolo-dentare în ocluzie habituală;
- bazele osoase;
- sinusurile maxilare;
- mandibula în totalitate;
- articulaţiile temporo-mandibulare.
Teleradiografia :
Se poate realiza în trei incidenţe:
20
1. Teleradiografia din faţă:
- relaţii asupra dezvoltării armonioase sau dizarmoniilor dento-
maxilare în plan vertical şi transversal;
2. Teleradiografia axială:
- relaţii asupra dezvoltării ramurilor orizontale şi masivului facial;
3. Teleradiografia din profil:
- permite analiza structurilor osoase şi a părţilor moi faciale în sens
sagital şi transversal.
Se vor identifica reperele mediane şi paramediane şi se vor trasa
planurile de referinţă.
Cele mai utilizate metode de interpretare ale teleradiografiei:
• Analiza Tweed
• Analiza Sassouni
• Analiza Downs
• Analiza Steiner
• Analiza McNamara
24
-care precizeaza partea anatomica lezata: faciala totala, sup si inf;
jugala; labiala sup , inf, labio mentoniera; maxilara sup si inf;
mentoniera, alveolara, uni sau bimaxilara.
-care indica partea deplasata: unilat sau bilat, dreapta sau stinga,
simetrica sau asimetrica.
-care specifica sediul malocluziei sau malpozitiei: incisiv, canin,
premolar, molar; sup sau inf, total sau partial (coronar, radicular sau
apical);
-care precizeaza varietatea de deplasare dentara: gresiune (deplasarea
dintelui in totalitate), versiune (inclinarea dintelui atunci cind axul sau
este rectiliniu), rotatie (deplasarea dintelui in jurul axului vertical),
torsiune (in cazul rotarii coronare).
25
structura osoasa subiacenta, de grosimea partilor moi si de tonusul
muscular.
-profilul fetei: in functie de linia ce trece prin nasion, naso spinalis
anterior si pogonion. In mod normal aceasta linie este dreapat- profil
drept, poate fi convex- gnationul este retropulsat sau concav- gnationul
are pozitie anterioara.
Examenul ATM- pune in evident triata simptomatica-
cracmente/crepitatii, durere, tulburari functionale, in cazul modificarilor
articulare prin palparea ATM in timpul deschiderii cav orale se
evidentiaza- durere la presiune, mobilitatea condililor
(simetrica/asimetrica) durere la alparea muschiului pterigoidian extern.
Se analizeaza deschiderea cav orale- normal (3-5 cm), limitata (sub
3cm detreminata de trismus, anchiloza) exagerata(maimare de 5 cm in
laxitate capsulara), excursia mentonului la deschideea/inchiderea cav
orale, in mod normal sub forma de arc de cerc in plan mediosagital, la
tulburari de articulatie dentara- curbe de deschidere/inchidere in zigzag
a mandibulei, cu deviatii atipice de ,,C”, ,,S”
Examenul ganglionilor cervico-faciali- prin metoda palaptorie se
evidentiaza ganglionii mentonieri, submaxilari, latero-cervicali,
analizindu-le numarul, dimensiunea (mari, medii, mici, nepalpabili),
consistenta (moale, dura, renitenta) sensibiitatea la presiune,
mobilitatea/aderenta la structurile vecine.
31.Examenul endobucal al pacientului ortodontic, studiul
ocluziei statice
Examenului clinic sunt supuse arcadele dentare, arcadele alveolare,
parodontiul, partile moi(limba), ocluzia.
Analiza dintilor- 1. prezenta/absenta anormala a dintilor,2.
marimea,forma, culoarea si calitatea dintilor, 3. cariile dentare,
distrofile si displazile prezente cu precizarea localizarii lor topografice,
4. secventele si directia de eruptive, virsta dentara, 5. anomaliile
denature isolate sau de grup in 3 planuri: - sagital: mezio- sau
distopozitii
- transversal: vestibulopozitie sau oropozitie
- vertical: infra- sau suprapozitie, rotatii dentare
6. uzura denatara sub 2 forme: abraziunea si atritia dintilor, 7.
anomaliile de sediu : ectopia, incluzia , transpozitia dentara,
heterotopias.
Forma arcadelor dentare: in dentitia temporara- forma de semicerc,
dentitia mixta si definitive- forma de parabola la arcada superioara si
semielipsa la cea inferioara.
Simetria arcadelor in raport cu planul mediosagital, arcade pot
fisimetrice/asimetrice.
Adincimea si forma boltii palatine: forma boltii poate fi arcuita, cu
adincime medie/mare, prezenta torusului palatin pe linia mediana cu 2
firide paramediene in compresiunile de maxilar.
La subiectii cu anomalii dento-maxilare forma arcadelor alveolo-dentare
se poate modifica;
26
aracada in ,,V”- compresiune la nivelul caninilor, arcada in omega-
compresiune la nivelul premolarilor, arcada in ,,U” – comp la nivelul
molarilor, arcada in trapez- turtire a arcului frontal, arcada in ,,M”-
ectopie bilateral de canini si inghesuire dentara frontal.
Studiul ocluziei statitice- pozitia corecta a pacientului, cu mandibula
in intercuspidare maxima, analiza in cele 3 directii (sagital, transversal
si vertical) apreciind modul de ocluzie a fiecaryui dinte, prin comparatie
simetrica stinga, dreapta.
In plan sagital cuspidul MV al molarului prim permanent sup
ocluzioneaza in santul dintre cuspidul M si MV al molarului prim
mandibular, stari patologice- distocluzia sau mezioocluzia, la zona
frontala- incisivii sup ii acopera pe cei inf, realizind un punct de contact/
un spatiu de 1-1,5mm, stari patologiec- angrenajul invers, ocluzia
inversa frontala si inocluzia sagitala.
In plan transversal- in zona lateral arcada sup circumscribe vestibular
cu un cuspid arcada inf, iar lingual arcada inf circumscribe cu un cupsid
arcada sup. stari patlogice- angrenajul invers, ocl inversa. In zona
frontala, reperul normal este frenul sup care trebuie sa corespunda
celui inf, st patologice- laterodeviatiile(fubctionale) si laterognatiile
(anatomic), marcate prin deviatia frenului mandibular.
In plan vertical- in dentitia temporara incisivii sup acopera pe cei
inferiori cu ½ din inaltimea lor, in timp ce in dentitia permanenta
valoarea acoperirii este de 1/3. st patologice- ocluzia adinca
(supraacoperirea), ocluzia deschisa.
32. Examenul musculaturii si al functiilor aparatului dento-
maxilar.
Pozitia dintilor in ocluzie sau malocluzie este dependenta de functia
musculaturii oro-faciale.
Examenul musculaturii se inecepe cu examinarea fiecarui muschi-
insertia, integritatea, elasticitatea, capacitatea de contractie.
Tonicitatea muscular va fi explorata prin testele Netter, cuantificarea
activitatii prin EMG, miotonodinamometrie. Ex clinic va aprecia daca
tulburarea muscular este structural sau comportamentala.
Examenul functiei respiratorii-are loc pe tot parcursul aflarii
copilului in cabinet, fiind observant cu discretie pentru a se stabili tipul
respiratiei. testul ariei de aburire a oglinzii, testul fluturasului de vata
sau controlul vizula efectuat de medic in expir, urmarindu-se
capacitatea de contractie a fiecarei narine. Aceste teste pot sa puna in
evident respiratia nazala unilateral (cazul unor obstructii) sau o
capacitate mai scazuta a activitatii muschilor alari, in cazul obiceiului
vicios de respiratie orala.
Examenul limbii- relatia de postura a limbii se exploreaza prin
examen radiografic. in pozitie normal dorusul limbii atinge usor palatul,
virful limbii este la niveul liniei cervicae a incisivilor inferiori, pozitii
anormale- limba retractata, protractata. Se studiaza limba in timpul
deglutitiei inconstiente, in deglutitia comandat a salivei, apei, bolului
alimentar si in timpul vorbirii.
27
Functia de deglutitie- tehnica Payne realizata cu o pasta fluorescent
plasata pe limvba , dupa executia deglutitie se examineaza zonele cu
care limba a contactat dupa distributia pastei, examenul deglutitiei
trebuie facut fara ca pacientul sa se stie urmarit. Plasam oglinda sau
depressor de limba pe buza inferioara si cerem pacientilui sa efectueze
deglutitia. Alt test este cel al controlului activitatii muschiului temporal,
pacientul efectueaza deglutitia salivei sau o mica cantitate de apa si
examinatorul palpeaza muschiul temporal, la deglutitei normal se
contrcata muschiul la cea infantila- nu.
Functia masticatorie- din discutie cu parintii si copilul se afla
preferintele alimentare, oferim copilului alimente cu duritate mai
mare(biscuiti)/guma de mestecat si urmarim masticatia, se apreciaza
dinamismul masticator, tendinta de a utilize numai anumite
zone(frontala/lateral, monolaterala). copii care prefer alimentele moi nu
prezinta atritie dentara si au o stare de sanatate odonto-parodontala
precara.
Functia fonatorie- in timpul vorbirii la teme abstracte cu pacientul
Functia fizionomica- sesizarea prezentei unor comportamente
anormale: cracmente, grimace, examenul clinic trebuie sa se incheie
prin diagnosticarea clinica care cuprinde: dezechilibrile morfologice.
functionale si factorii determinant ai anomaliei pe plan local si general.
30
concordanta de sincondroza mentonierea si a spinei nazale ant. In plan
vertical gradul de supraacoperire cit si a inocluziei
-se poate aprecia simetria dezv celor doua articulatii, structura
parodontala sunt puse in evidenta la ambele maxilare cu exceptia zonei
ant
-determinarea dimensiunilor relative a ram mand, deschiderea
unghiului mand, modelul de crestere condilian, cudura canalului mand,
aspectul simfizei mentoniere. Densitatea osoasa.
31
Cefalometria este una din primele metode utilizate in ortodontie si ar
putea fi definita drept “efectuarea de masuratori ale extremitatii
cefalice”.
Din cefalometrie s-a dezvoltat odata cu progresele in domeniul
radiologiei , o alta metoda –metoda radiologica – pentru a analiza
relatiile craniofaciale.
Anazila cefalometrica a teleradiografiei inseamna evaluarea rapoartelor
dintre aceste puncte si reperele cefalometrice , localizate anterior pe
teleradiografie.
Conditia pentru o analiza de succes a teleradiografiei este o radiografie
calitativa buna si localizarea exacta a punctelor cefalometrice pe
teleradiografie.
Punctele scheletate:
Punctele principale: -nasion N: punctul cel mai ant pe sutura naso
frontala in plan mediosagital, corespunde rad nasului -sellae S: centrul
geometric al conturului seii turcesti -basion Ba: punctul cel mai inf al
marg inf a foramenului magnum -porion P: punctul cel mai sup al
conductului auditiv ext -orbitale O: punctul cel mai inf de pe conturul
marg inf a orbitei. -spina nasalis ant Nsa: virful spinei naz ant -spina
nazala post Nsp: virful spinei nazale post. -prostion Pr: punctul cel mai
ant al procesului alv maxilar. -A: punctul cel mai infundat de pe procesul
alv maxilar. -Id: punctul cel mai ant al procesului alv mand -pogonion
Po: punctul cel mai ant al simfizei mentoniere -B: punctul cel mai
infundat de pe procesul alv mand
-Pm: punct situat pe partea ant a simfizei mentoniere intre punctele B
si Po la trecerea partii concave in convexe. -Me: punctul cel mai inf a
simfzei mentoniere -Go: punctul cel mai inf al ram mand. *Planurile:
-cranial de la sella la nasio - de la Frankfurd: porion orbitale -palatinal:
spina naz ant si spina naz post -ocluzal: ocluzia primilor molarisi spatiu
intre incisivi centrali -plan mandibular: menton gonion. *Tehnica
efectuarii: se marcheaza cu contrast de la frunte pina la barbie, planul
Frankfurd trebuie sa fie paralel cu podeaua, pacientul nemiscat.
32
-unghiul FMA=25(+-3): planul mandibular cu orizontala de la Frankfurd,
determina inaltimea faciala
-unghiul FMIA=67 (+-3): ax incisivilor inf cu orizontala de la Frankfurd,
retrodentia, prodentia
-unghiul IMPA=88(+-3): ax incisivilor inf cu planul mand,
33
normodentie, cind e mai mica –microdentie, cind e mai mare-
macrodentie. Indicii calculati sunt:
IP diametrul interpremolar=(SIx100)/80 pentru ambele arc
IM diametrul intermolar=(Six100) /64 pentru ambele arc
LP lung premol sup=IP/2 pentru ambele arcade
Ip lung premol inf= (IP/2)-2 pentru arc inf
*Reperele pentru indicii masurati:
-indicele premol se masoara pentru arc sup din centrul supraf ocluzale
a premol1 de o parte si de alta; pentru arc inf din punctul cel mai V al
punctului de contact dintre premol pe de o parte si alta.
-indicele molar se masoara: pentru arc sup din foseta centrala a mol1
sup pe de o parte si alta; pentru arc inf din virful 2 cuspid V, centro V
sau medio V al mol 1 inf de o parte si de alta.
-lung ant sup se masoara de la punctul incizal sup, pe linia median pina
la intersectia cu IP sup.
-lung ant inf se masoara de la punctul incizal inf pe linia mediana pina
la intersectia cu Ip inf.
Centrul de rezistenţă
Poziţia centrului de rezistenţă depinde de ţesutul de susţinere dento-
alveolar, deci de morfologia rădăcinii, de ligamentul parodontal, de
calitatea osului alveolar (lungimea crestei alveolare) şi în nici un caz nu
depinde de tipul şi mărimea forţelor aplicate pe dinte. Aproximând
forma unui incisiv cu o parabolă şi presupunând mediul înconjurător
omogen, centrul de rezistenţă se calculează matematic ca fiind la
aproximativ 33% din lungimea rădăcinii în porţiunile dinspre colet.
Cercetări holografice „in vivo” au demonstrat că centrul de rezistenţă
este situat ceva mai apical, la aproximativ 40% de la creasta marginală.
La molari, centrul de rezistenţă este în apropierea furcaţiei radiculare,
de obicei cu 1-2mm mai apical. Pentru ortodonţie, centrul de rezistenţă
34
reprezintă punctul în care dacă s-ar aplica o forţă, aceasta ar determina
o translaţie pură. Dacă se aplică un cuplu de forţe în jurul centrului de
rezistenţă s-ar produce o mişcare de rotaţie pură (Boboc).
Centrul de rotaţie
Dacă se aplică o forţă nu în centrul de rezistenţă, ci undeva la nivel
coronar, aceasta va determina o înclinare a dintelui compusă de fapt
dintr-o mişcare de translaţie şi una de rotaţie. Înclinarea apare datorită
momentului ce ia naştere prin aplicarea forţei la distanţă de centrul de
rezistenţă. Înclinarea se va face în jurul unui alt punct denumit centru
de rotaţie. Spre deosebire de centrul de rezistenţă care depinde doar de
anatomia dentoalveolară, centrul de rotaţie depinde de forţa şi
momentul forţei aplicate la nivelul dintelui. El poate fi în apropiere de
centrul de rezistenţă, dar se poate afla în puncte diferite la nivelul
rădăcinii, poate fi coronar, apical sau chiar la infinit.
Forţa ortodontică
Este definită în fizică drept acţiunea unui corp asupra altui corp. Este
o mărime vectorială, având direcţie de acţiune, punct de aplicare, sens
şi intensitate. Intensitatea forţei este apreciată după efectul biologic
asupra ţesuturilor dento-parodontale şi mai ales asupra presiunii
sanguine capilare. În ortodonţia modernă se preferă forţele uşoare
pentru deplasarea dinţilor, adică forţele ce nu produc zone de
hialinizare în ligamentul parodontal. O forţă de intensitate mare nu ar
produce o deplasare mai rapidă, deoarece apar zone de hialinizare ce
blochează deplasarea şi în plus pot să apară efecte nedorite (pierderea
ancorajului, dureri dentare, necroze pulpare, rizalize patologice).
Forţa ortodontică se comportă ca orice vector ţinând cont de legi de
compunere şi descompunere:
● Dacă pe un corp acţionează în acelaşi punct mai multe forţe, el se
comportă ca şi cum pe el ar acţiona o singură forţă de intensitate,
direcţie şi sens egale cu ale forţei rezultante vectoriale obţinute din
compunerea vectorială a acelor forţe.
● Dacă se aplică două forţe de aceeaşi direcţie şi de acelaşi sens,
acţionarea lor se sumează. Un exemplu concludent ar fi sumarea forţei
de mezializare fiziologică cu cea de mezializare ortodontică.
● Dacă direcţia e aceeaşi, dar sensul contrar, la intensitate egală,
acţiunea celor două forţe se anulează. Dacă intensitatea diferă,
rezultanta va fi egală cu diferenţa între cele două forţe, iar deplasarea
se face în sensul forţei mai mari.
● Dacă direcţiile a două forţe sunt paralele, iar sensul contrar şi
acţiunea lor este tangenţială, apare mişcarea de rotaţie. Forţa
ortodontică poate fi exercitată asupra unor dinţi izolaţi, grupe dentare,
arcade, articulaţia temporomandibulară. Indiferent de natura forţei
ortodontice (naturală, artificială), pentru a obţine un efect terapeutic
este necesară o zonă de aplicare a forţei (dinţii, arcada, maxilarul) şi o
zonă de sprijin denumită ancoraj (Cocârlă). Ancorajul reprezintă sursa
35
rezistenţei la reacţia forţei şi deci, la deplasările dentare nedorite. În
tratamentele ortodontice se ţine cont de legea a III-a a lui Newton:
“acţiunea şi reacţiunea sunt egale şi opuse”. Conform principiilor
mecanice, forţa aplicată pentru deplasarea unui dinte sau a unui grup
dentar, trebuie să dispună de o forţă cel puţin egală şi opusă pentru
ancoraj. Dacă zona de sprijin şi zona de aplicare a forţei opun o
rezistenţă, forţa le deplasează egal: de exemplu, la închiderea
diastemei, fiecare incisiv serveşte ca punct de sprijin şi de aplicare a
forţei. Dacă rezistenţa este inegală, zona mai puţin rezistentă suferă o
deplasare mai importantă, devenind zona de aplicare a forţei. Ancorajul
depinde de numărul dinţilor incluşi în ancoraj şi de mărimea suprafeţei
radiculare, molarii oferind o zonă de ancoraj mult mai bună decât
incisivii.
Momentul forţei
Dacă forţa nu acţionează în centrul de rezistenţă al dintelui, ea nu va
produce o translaţie pură, ci o rotaţie a dintelui datorită momentului
forţei ce apare prin aplicarea forţei la distanţă de centrul de rezistenţă.
Distanţa perpendiculară pe direcţia forţei, măsurată din centrul de
rezistenţă se numeşte braţul forţei. Momentul forţei este o mărime
fizică, definită ca produsul dintre mărimea forţei şi braţul ei, iar
momentul unui cuplu de forţe este produsul dintre mărimea forţelor şi
distanţa dintre ele (Cocârlă). M = F x d, unde M este momentul forţei, F
este forţa, iar d braţul forţei. Sensul momentului se determină prin
prelungirea forţei în jurul centrului de rezistenţă: dacă momentul va
provoca o rotaţie în sens orar, semnul momentului forţei este
convenţional pozitiv, iar dacă rotaţia este în sens invers acelor de
ceasornic, semnul momentului va fi negativ. Cu cât direcţia forţei este
mai aproape de centrul de rezistenţă, mişcarea va fi predominant prin
translaţie, în timp ce o distanţă mai mare va genera o rotaţie mai
importantă şi o translaţie mai mică.
38
alveolar supusă presiunii, apar mieloplaxe şi începe resorbţia directă de
os alveolar, iar în spaţiile reticulare are loc depunerea de osteoid.
→ forţe mari, sub acţiunea cărora ligamentul parodontal este strivit
între dinte şi peretele alveolar: vasele sanguine sunt comprimate, iar
ligamentul parodontal devine acelular şi hialin în aparenţă. Osteocitele
osului subiacent dispar. Aceste zone sunt deseori bine localizate, iar
mieloplaxele apar adiacent la ele şi în spaţiile reticulare ale osului
subiacent. Astfel se îndepărtează zona de hialin şi corticala, dintele
deplasându-se în final. Dacă forţa rămâne excesivă în continuare, vor
apărea noi zone de hialin. Este dificil să determinăm forţa ideală ce
trebuie aplicată fiecărui dinte pentru a obţine o deplasare dată în
condiţii ideale. Un factor ce face imposibilă determinarea forţei optime
este diversitatea reacţiilor individuale.
La o presiune egală, fiecare individ reacţionează diferit în funcţie de
caracteristicile sale individuale:
rigiditatea substanţei fundamentale intercelulare
gradul de mineralizare şi maturizare a osului
rezistenţa mecanică a ţesuturilor.
40
51 .Restructurările tisulare la deplasarea orizontală şi verticală
a dinţilor în tratamentul ortodontic.
*Reactiile lig paradontal, a sis hidraulic: daca forta plicata pe dinte e
mai mare decit pres sangv din int capilarel (25-30 g/cm2) are loc
colapsul vaselor cu expulzarea singelui in tes vecine, apoi ies din
parodontiu fluidele interstitiale, cel dispar din spatiu periodontal si are
loc o hialinizare.
*Reactiile fibrelor parodontale:
-tensiunea fibrelor: fibrele de colagen sunt elastice in cazul cind sunt
grupate in smocuri, astfel la actiunea fortei ele putin cite putin se
alungesc.
-compresia fibrelor: de partea opusa aplicarii pres, are loc prin
reorganizare la nivel molecular. Pastreaza capacitatea de a se reface.
*Resorbtia osoasa directa: la nivelul zonei de compresiune creste nr de
cel conjunctive in lig si apar osteoclastele care prin activitatea lor enz
distrug osul.
*Resorbtia osoasa indirecta: cind forta e prea ridicata se prov hialinizare
a lig provocind o resorbtie osoasa pe lamina dura, paralel la nivelul
opus in os spongios apar zone de resorbtie osoasa .
*Apozitia osoasa si tes osteoid: sub act tractiunii os nou se depune pe
supraf int a alv. Initial se form tes de tranzitie-osteoidal, care prezinta
trama organica pe care se va depune subst minerala.
*Hipercementoza: in tractiuni foarte importante sau la dinti fara
antagonisti, mai del la nivelul mol in inocluzie verticala. Poate duce la
anchiloza dintelui.
8resorbtii rad: in momentul cicatrizarii nu se reface in totalitate tes
dentar distrus.
42
*Materialele amprentare: in ortodontie cel mai des sunt folosite
alginatele –Stomalgin, Altex, Zelex, Elastic, Ypen, Algix. Mai rar se
folosesc materialele siliconice-Sielast, Dentaflex, Optosil, Silaplast.
*Instrumente: lingura amprentara, cele mai bune retentii ofera lingurile
cu gauri care asigura zone de retentie intinse si repartizarea pe toata
lung portamprentei.se pot utiliza benzi pinzate adezive care se plica pe
marginea lingurii.proba lingurii in cav bucla:
-inf: se aseaza pe port post peste zonele retromolare pe care tre sa le
cuprinda dupa care se culca incet peste arc. Modificari in lingura se pot
face cu un cleste de tip crampon.
-sup: urmarim sa nu basculeze pe bolta palatina iar zona tuberozitara
sa fie bine cuprinsa.
46
- la pacientii cu extractii multiple dupa traumatisme sau cu boli
cronice
Conceptele protetice ale protezelor totale sau partial amovibile nu
trebuie respectate in perioada dentitiei mixte
- baza acrilica se poate prelungi cu un bloc ocluzal plat suficient de
inalt
- se executa pe modele de lucru unice, timp scurt
- se ancoreaza pe crosete elastice sau gutiere
O simpla modificare a bazei prin sectionare si introducere de arcuri
transforma aparatul intr-unul capabil sa recastige spatiul prin
distalizarea M1.De la protezele tranzitorii Kemeny care prezinta riscul
resorbtiilor parodontale ireversibile la dintii vecini la placi palatine si
linguale, rascroite distal si ancorate cu crosete simple.
47
dent, o zona retentiva cu care se angajeaza in placa.inlaturarea ocluziei
sau laterognatiei.
-croset in delta: asemanator cu Stahl, insa ansa are forma triunghiulara
cu virf sore spatiu interdentar iar baza spre muc jugala.
-croset Jackson: sau inelar. O port centrala ansa subec prelungita pe
ambele parti cu doua bucle, retentie ce se fixeaza in placa. Blocheaza
erutia dintilor pe care se aplica si deplasarile lor in sens aproximal.
-croset Adams: doua anse ovale ce vin in contact cu supraf aprox, unite
V cu o portiune de sirma rectilinie, ansele se continua in sens ocluzal cu
cite o bucla care se termina cu retentie in placa.
-croset Schwarz: pluridentar. Anse romboide in spatiile interdentare
unite la nivelul muc prin port orizontale la 0,5-1 mm. crosetul iese din
placa distala la 1-2 mm de ultimul mol si patrunde in placa printro
bucla care traverseaza nis amasticatorie dintre canin si premol.
-croset semi Schwarz: ansa de forma unei jum de romb in contact cu un
perete a spatiului interdentar.
-croset intermediar Alt: asemanator cu Stahl, V are o bucla paralela cu
supraf V.
Gutiera ortodontica: acopera un grup de dinti pe fetele V, O si ocluzale.
Nu permite inclinarea sau modificarea poz dentare.
48
-arc vestibular articulat: are o articulatie intre portiunea in contaact cu
dintii si cea care se ancoreaza in placa, formata din partea centrala si
doua laterale. Partile laterale sunt compuse din 1,5 spire. Actiune strict
in plan vertical.
-arcul caninului: in repozitionarea caninului in sens mezio-vestibulo-
infrapozitie. O bucla circulara prelungita nt cu o portiune rectilinie
incheiata cu o gheruta adaptata la colet. La celalalt capat o portiune
intre premol 2 si mol 1. Actiune de distalizare, egresiune de
palatinizare a dintelui pe care se aplica.
49
-placa inf: planul inclinat reprezentat de partea sa ant mai ingrosata,
inclinare din jos in sus si dinapoi inainte; aripioarele paralinguale care
reprez continuarea bazei dincolo de coletul dentar pina in fundurile de
sac paralingual.
50
vestibular,masa acrilica interocluzala la nivelul careia se fac slefuiri
selective.
Elementul principal este arcul palatinal,din sirma de vipla de 1,2
mm,care determina limba sa ia o pozitie anterioara si superioara,prin
care se stimuleaza dezvoltarea maxilarului superior si mezializarea
mandibulei.Arcul vestibular cu doua bucle orizontale (pina la nivelul
premolarilor)indeparteaza actiunea centripetal a muschilor buccinatori
si stimuleaza inchiderea fantei labiale.
Tip2-este un aparat standart,exceptind zona frontal unde se prezinta un
ecran acrylic de protective a regiunii incisive de actiunea limbii.Este
indicat in ocluzia deschisa functional cauzata de deglutitia atipica cu
interpunerea limbii intre arcadele dentare.
Tip3-un aparat standart inversat la care arcul palatinal are convexitatea
orientata spre anterior dirijind astfel limba carte pozitia superioara si
posterioara a boltii palatine,arcul vestibular este plasat la nivelul
incisivilor inferiori,baza acrilica este situate la distant de fata lingual a
arcadei alveolare inferioare.Aparatul are drept scop reorientarea
pozitiei limbii care urmeaza sa stimuleze dezvoltarea predominant a
maxilarului superior.Este indicat in malocluziile de clasa 3 caracterizata
prin pozitia anterioara si inferioara a limbii.Bionatorul va fi purtat
permanent cu exceptia meselor.
63Clasificarea anomaliilor dento-maxilare dupa Angle.
-clasa I: raport neutral al molarilor primi, o relaţie sagitală normală a
maxilarelor.Modificările doar în regiunea frontală. Din această clasă fac
parte anomalii unidentare sau de grup frontal, angrenări inverse, ocluzii
deschise, ocluzii acoperite.
-clasa II: rapoarte de distalizare la nivelul molarilor, exprimînd o
poziţionare posterioară a manidibulei faţă de maxilar.
subdiviz 1:tip resp oral,un maxilar îngust şi alungit,frontalii în
protruzie,ocluzie adinca in acoperis.
subdiviz 2: tip respirator nazal, retruzie a frontalilor sup, ocluzie
adinca acoperita.
-clasa III: rapoarte de mezializare la nivelul molarilor şi ocluzie inversă
frontală.
51
-sd ocluziei distale: forma anatomica (subdezv mand), forma
functionala (poz distala a mand).
-sd progeniilor ca simptom patognomic raportului invers a dintilor
frontali: angrenari inverse a unui sau doi dinti in urma schimbarii poz
lor, progenie de conducere fortata, progenie falsa ca rezultat al subdezv
max sup, progenie adevarata-hiperdezv mand.
55
existenta spatiului starea de sanatate a rc dentare, echilibrul ocluzo
articular. Tratament ortodontic sau mixt chirurgical ortodontic
61
Diagnnosticul: examenul fotostatic, studio de model (pune in evident
decalajele transversal si sagitale), ex intraoral, ex radiografic,
teleradiografia de profil, OPG.
Diagnosticul diferentiat: 1. in sindromul de endoalveolie cu
inghesuire (clasa II/2) sunt caracteristice urmatoarele modificari
morfologice: retroclinarea dintilor frontali, supraocluzia, baza apicala
mare comparative cu baza coronara, etiologia este ereditara.
2. Macrodontia- suma incisive corelata cu indicia de dezvoltare a
arcadelor alveolare si a fetei transeaza diagnosticul
3. Meziopozitia- masuratorile pe model si teradiografia sunt relevante
pentru diagnostic
Tratamentul- obiective: mezializarea mandibulei, expansiunea arcadei
sup, nivelarea planului de ocluzie, retruzia grupului incisive sup,
deconditionarea obiceiurilor vicioase.
Tratament profilactic- supravegherea cresterii, alimentative naturala
pina la 6 luni, eliminid factorii care actioneaza pe un teren receptive la
dezechilibru, supravegherea starii gravidei in primele 6 luni, dirijarea
alimentatiei, combaterea obiceiurilor vicioase, prevenirtea cariei
dentare si a complicatiilor ei.
Tratamentul precoce- dezvoltarea etajului mijlociu si stimularea
cresterii mandibulei pentru ca eruptia grupului incisive-molar prim sa se
faca pe baze osoase echilibrate spatio-dimensional, psihoterapia este
importanta, inlaturarea obiceiurilor vicioase, la dezechilibrile scheletale
si muscular- antrenament muscular pentru a crea un culoar functional
muscular echilibrat, atentie asupra contactelor si interferentelor
ocluzale (caninii temporari sunt adesea in astfel de factori), aparate
functionale: activator, scut vestibular, placa vestibulara, trainere din
silicon.
Tratamentul normal- se efectueaza in 1 si 2 perioada a dentitiei
mixte. in 1 perioada scopul este de a obtine relatii saitale si vertical
corecte la nivelul grupului incisive si al molarilor primi permanenti,
obtinerea de relatii echilibrate in unitatile functionale muscular, cu
asigurarea desfasurarii normale a functiilor de baza care conduc la
cresterea echilibrului intre unitatea scheletala sic ea musculara. Se
prefer aparatele functionale: activatorul Andressen realizeaza
expansiunea bimaxilara, mezializarea mandibulei, inaltarea ocluziei-
egresie molara, reglarea relatiilor ATM cu reconformarea ramului
ascendant, echilibrarea musculaturii intra- si extraorale. Reglatorul
functional Frankel I (componente: scuturi laterale, pelote labiale
inferioare, arc palatal, arc lingual,arc vestibular, arcuri pe canin),
Bionatorul Balters 1(comp: placa palatinala (2pelote palatine, arc
palatin, arc vestibular cu 2 bucle) si placa lingual, unite prin masa
interocluzala) in cazurile cu dezechilibre scheletale mai mari se practica
atit mioterapia cit si mecanoterapia.
In 2 perioada – reglarea cresterii et mijlociu si stimularea dezvoltarii
mandibulei, sunt necesare deplasri distal ale dintilor maxilari cu o
stringere a grupului incisive-canin(retruzia si intruzia) pe corpul maxilar
62
aflat in plina crestere. se urmareste reglarea pozitiei mandibulei cu
modificari structural la ATM si al ramului ascendant, control al ratei de
crestere vertical in zonele incisive si molara. placi monomaxilare cu
latou retroincisiv inclinat. Daca anomalia este mai severa, cu decalaj
intermaxilar mare si mandibula nu poate raspunde la expansiunea cu
aceeasi amploare ca si maxilarul se indica- placa dubla de expansiune
Schwarz. In dentitia permanenta- aparat fix+ tractiuni
intermaxilare, dispozitivul Herbst, corectarea ocluziei distalizate prin
distalizarea M sup cu forte extraorale. in cazurile cind tratamentul nu
ofera echilibre ideale- metode chrurgicale ortodontice- osteotomie
mandibulara cu avansare.
Tratamentul tardiv- urmareste ca prin miscariel dentare sa
comenseze cit mai mult abaterile scheletale, urmareste rezolvarea
deficitului de spatiu, reglarea relatiilor vertical (supraocluzia), reglarea
relatiilor sagitale-prodentia, corectarea ralatiilor in zona lateral,
echilibrarea unitatilor scheletale cu unitatiel muscular functionale.
84. Malocluzia de clasa II/2, definitie, etiologie, tablou clinic,
tratament
Sindrom caracterizat prin reducerea diametrelor premolare si molare,
prin retrodentie, cu supraacoprirea grupului incisive, cu diferite grade
de inghesuire dentara, difera de clasa II/1 sub raport etiopatogenic si
morfofunctional, therapeutic si ca prevalent. Are in comun doar relatia
molara antero-posterioara.
Etiologie: genetic marcat printr-o rata de crestere mai mare a suturii
incisive, retrodentia cu supraacoperire . retrodentia cu supraacoperire
trebuie interpretata ca un raspuns compensator al sistemului dentar
fata de raportul bazelor osoase maxilare, care este de tip clasa a II si in
cazuri rare de tipul clasei I. retroinclinarea incisivilor si supraacoperirea
vor fi cu atit ma mari, cu cit decalajul bazelor scheletate maxilare va fi
mai mare. cu cit retrodentia grupului incisiv superior este mai mare
decit prodentia incisivilor inferiori, cu atit devine mai mare gradul de
supraacoperire
Forme clinice: forma usoara- cu tulburari morfofunctionale si estetice
in limitele tolerabilitatii, forma grava- dezechilibrele ocluzale produc
tulburari parodontale.
Tablou clinic:etajul inferior normal sau micsorat, santul labio-
mentonier accentuat, mentonul proeminent, buzele subtiri, ocluzia
labial ferma cu planul plasat in pozitie inalta pe coroana incisivilor sup,
nasul proeminent- datorita retroinclinarii incisivilor.
Caracteristici ale arcadelor dento-alveolare si ale ocluziei:
modificarea relatiei bazei apicale a arcadei dento-alveolare si a celei
coronare (baza apicala este mai mare ca cea coronara), arcada poate
avea forma de trapez (sup si inf), inghesuire dentara, diferite grade de
abraziune pe fata palatinala a superiorilor sip e cea vestibulara a
incisivilor inf, in cazul malocluziilor severe se constata leziuni
parodontale, consecinta dezechilibrelor morfofunctionale scheletale,
ocluzia este afectata de supraacoperirea grupului incisive, pot fi
63
angrenaje inverse premolare unilateral/bilateral si distalizarea in zona
laterala.
Tratamentul: fiind genetic, anomalia raspunde greu sau deloc
tratamentului, chiar si cind este de lunga durata. Obiectivele-
obtinerea spatiului in vederea rezolvarii inghesuirilor dentare , evitarea
pericolului de trauma parodontala prin corectarea retrodentiei si a
supraocluziei, corectarea relatiilor in zona laterala, obtinerea relatiilor
echilibrate si stabile in partile moi si echilibrarea unitatilor schelet-
muschi. se realizeaza prin- terapia functional pura sau in asociere cu
aparate extraorale, 2.terapie mecanica active, 3.terapie mixta
chirurgcal-ortodontica in asociere cu teraoia fixa.
In periaoada dentitiei timpurii se recomanad terapia: - cresterea
ghidata/functionala pura prin utilizarea aparatelor functionale:
reglatorul de functie Frankel tip II, Andresen-Haupl, Balters II. Chiar si
dupa erupria grupului IM cresterea mandibulei poate imbunatati
fizionomia, pentru ghidarea mandibulara, Foster recomanda utiizarea
placii palatine.
In cazurile cu incongruenta si supraacoperire cu retroinclinarea
moderata – aparat mobil de expansiune (placa palatine sectionata in
,,Y”) pentru obtinerea unor rezultate stabile se impune o miscare de
torque, de deplasare a radacinii dintelui, ceea ce reclama folosirea
aparaturii bimaxilare fixe.
Daca exista spatiu sufficient si incisivii au o retroincinare medie, se
prefer aparatele functionale (activatorul rigid), daca retroinclinarea este
mai mare se impune sistemul edge-wise (asigura pe deplin miscarea de
torque dentar, reinducerea supraocuziei prin intruzie).
In incongruente moderate se prefer extractia P2 pentru a nu periclita
zona frontala, in incongruente si supraocluzii severe se extrag P2 si
primii 4 premolari dupa care tratament prin aparatura fixa, contentie pe
o perioada indelungata. Se poate practica si extractia M2 , anterior sau
dupa eruptive cu 2 conditii: distalizarea zonei laterale, reglarea relatiei
incisive, sunt necesare forte extraorale si un sprijin foarte bun, sprijin
cefalic cu scopul de a mari ancorajul si de a controla nivelul relatiilor
scheletale verticale.
65
87.Termenii de erupție dentară a dinților temporari.
-incisiv central temporar 6-8 luni
-incisiv lateral temporar 8-12 luni
-caninul temporar 16-20 luni
-molarul I temporar 12-16
-molarul II temporar 20- 24 luni
Ordinea:
1.incisivii centrali inferiori
2.incisivii centrali superiori
3.incisivii laterali superiori
4.incisivii laterali inferiori
5.primii molari inferiori si superiori
6.caninii inferiori si superiori
7.molarii doi inferiori si superiori
Indicaţii:
pierderi dentare multiple pe arcada superioară sau inferioară. Alcătuire:
placă palatină sau linguală;
elemente de ancoraj - croşete simple deschise spaţiului edentat;
val de acrilat în spaţiu! edentat cu/fără dinţi acrilici.
Descriere:
valul de ocluzie este ca o prelungire a plăcii acrilice în spaţiul edentat;
valul nu se prelungeşte la mvelul şanţului vestibular, ci se opreşte pe
creasta alveolafăr pentru a nu împiedica creşterea în sens transversal şi
sagital;
pentru a menţine dimensiunea verticală a arcadelor antagoniste,
valul se realizează până la niye[ul planului de ocluzie pentru a
împiedica extruzia dinţilor antagonişti sau poate prezenta dinţi acrilici
(mai ales în zona frontală, pentru a restabili funcţia fizionomică).
Avantaje:
restabileşte morfologia şi funcţia arcadelor dentare;
transmite presiunile masticatorii asupra suportului muco-osos, stimulând creşterea;
previne instalarea tulburărilor de ocluzie;
se adaptează permanent la situaţia clinică:
permite şlefuirea pentru dirijarea erupţiei dinţilor permanenţi din spaţiul edentat;
redă fizionomia şi funcţia fonetică;
este uşor de realizat, nu necesită materiale şi instrumente costisitoare şi nici o manualitate
deosebită din partea tehnicianului dentar;
permite o igienă dentară foarte bună.
Dezavantaje:
68
sunt incomode datorită volumului lor mare, ocupând din spaţiul limbii (în acest sens s-au creat
menţînătoarele de spaţiu scheletate);
sunt purtate la latitudinea copilului, putând apare migrări dentare, dacă acesta nu îl poartă un timp
suficient;
trebuie schimbate din 6 în 6 luni, pentru a nu împiedica creşterea aparatului dento-maxilar.
Indicaţii:
orice anomalie dento-maxilară care prezintă pierderi dentare pe arcada superioară sau inferioară.
Alcătuire:
placă palatină sau linguală; elemente de ancoraj; elemente active; elemente funcţionale;
val de aurilat în spaţiul edentat cu/fără dinţi acrilici.
Avantaje:
rezolvă simultan două situaţii clinice: păstrează spaţiului pe arcade, necesar erupţiei dinţilor
permanenţi şi corectează anomalia dento- maxilară;
permite utilizarea presiunilor elective în anumite puncte alo coroanelor dentare în erupţie, cu scopul
de a restabili axele dentare.
Dezavantaje:
în timpul meselor, aparatul este scos din cavitatea orală, datorită volumului mare şi a mobilităţii lui.
69
anume suptul degetului sau a suzetei dupa varsta de trei ani.La varste
mici, oasele sunt moi si usor deformabile, astfel incat interpunerea unui
obiect intre arcade (bineinteles ca are importanta durata si frecventa cu
care se intampla) poate duce la deformarea oaselor si modificarea
pozitiei dintilor.
70