Professional Documents
Culture Documents
WP nr. 2/2014
Riscul de credit
Apostu Teodora
Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, anul II
teodora.apostu@yahoo.com
Preduţ Anca Sorina
Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori, anul II
predut_anca@yahoo.com
Coordonatorul lucrării:
Conf. univ. dr. Cozmâncă Bogdan Octavian
Rezumat. Lumea financiară de astăzi este marcată de mutaţii de fond generate, pe de o parte, de
inovaţiile financiare, pe de altă parte, de schimbările instituţionale care remodelează întregul
sistem al relaţiilor între actorii pieţelor financiare.
Printre principalele modificări financiar-instituţionale pot fi menţionate liberalizarea fluxurilor
de capital, competiţia mai accentuată între instituţiile financiar-bancare şi volumul ridicat al
tranzacţiilor, factori care au contribuit la instabilitatea mai ridicată a domeniului financiar.
Introducere
Aspecte teoretice
Mishkin (2004) consideră riscul de credit ca fiind rezultat al proceselor de selecţie adversă şi
hazard moral. Selecţia adversă pe piaţa de creditare se manifestă atunci când împrumuturile cu
un grad ridicat al riscului de a nu fi rambursate sunt acordate solicitanţilor. Hazardul moral există
pe piaţa creditelor datorită posibilităţii ca, odată ce obţin creditul, clienţii să investească în
proiecte cu risc mare, ceea ce conduce, în caz de eşec, la imposibilitatea rambursării creditului.
Pentru a obţine profit, instituţiile financiare trebuie să depăşească problemele de selecţie adversă
şi hazard moral.
Riscul de credit prezintă două forme principale:
187
Colecţia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 2/2014
Pentru calcularea capitalului necesar, actualul cadru de reglementare propune două abordări
diferite: abordarea standard(standardised approach) şi abordarea bazată pe ratinguri generate
intern (internal rating based approaches).
Determinarea cerinţelor minime de capital se realizează în baza unor ponderi de risc acordate în
funcţie de tipul contrapartidei. Cele mai importante categorii de debitori sunt: autorităţile publice
centrale inclusiv băncile centrale, instituţiile de credit, corporaţiile, retail.
În cazul abordării bazată pe ratinguri interne, calculul cerinţei de capital are la bază patru
componente de risc:
Începând cu anii ’80, pe plan internaţional, remarcăm preocupări în domeniul stabilirii cadrului
general al administrării riscurilor bancare. Rolul central în cadrul acestui demers îi revine
Comitetului de Supraveghere Bancară de la Basel care oferă un forum pentru cooperarea privind
problemele de supraveghere bancară.
De ce a fost necesar Basel II? Obiectivele Acordului Basel I (din anul 1988) erau asigurarea
convergenţei reglementărilor prudenţiale cu privire la riscul de credit si la riscul de piaţă,
nepunând accentul pe stabilitatea financiară. Prin analizele ulterioare s-a arătat că Basel I
utilizează puţine categorii de ponderi de risc de credit pentru expunerile băncilor determinând
astfel un cadru mai puţin flexibil pentru surprinderea întregului spectru al profilului de risc al
instituţiilor de credit. În plus, instrumentele de reducere a riscului de credit nu sunt suficient
dezvoltate bazându-ne pe faptul că garanţiile oferite de entităţile din sectorul public,
administraţiile locale şi regionale sau de alte entităţi cu rating ridicat nu sunt recunoscute ca fiind
diminuatoare de risc de credit. Un alt aspect important constă în faptul că Basel I nu prevede
modalităţi şi proceduri complexe de supraveghere a instituţiilor de credit.Ţinând cont de cele
enumerate mai sus Comitetul de la Basel a demarat elaborarea unui accord nou, care avea ca
189
Colecţia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 2/2014
principal obiectiv un cadru mai flexibil pentru stabilirea cerinţelor de capital, adecvat profilului
de risc al fiecărei instituţii de credit.
Basel II prevede cerinţele minime de capital pentru următoarele trei categorii de risc: riscul de de
piaţă, riscul de credit şi riscul operational.
Un prim element de noutate adus de Basel II îl constituie lărgirea gamei ponderilor de risc de
credit, de la patru la opt categorii, respectiv 0%, 10%, 20%, 35%, 50%, 75%, 100% şi 150%
urmat apoi de diversificarea instrumentelor de diminuare a riscului de credit.Totodată acesta
prevede şi utilizarea rating-urilor(stabilite de agenţiile de rating independente) pentru evaluarea
clienţilor în mod individual.
Pe de altă parte, Basel ll facilitează expansiunea activităţilor de retail deoarece prin diversificarea
portofoliului de creditare se diminuează nivelul global de risc. Noile metodologii presupun
utilizarea de informaţii mai detaliate despre solicitanţii de credite, în special în ceea ce priveşte
comportamentul anterior în relaţia cu băncile şi bonitatea financiară.
Metodele de scoring reprezină de asemenea un aspect important în analiza riscului de credit. Pot
fi dezvoltate modele ale pierderilor datorate nerambursării şi poate fi monitorizată performanţa
modelului, inclusive monitorizarea preciziei scorului, analize de aprobare si de migraţie.
Basel lll
Obiective:
191
Colecţia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 2/2014
Frânarea creşterii nesustenabile a bilanţului instituţiilor de credit prin introducerea unui indicator
simplificat de solvabilitate (leverage ratio) cu caracteristici neciclice
În abordarea modernă, evaluarea unei solicitări de credit curpinde analiza bonităţii clientului,
evaluarea perspectivelor financiare pe bază de cash-flow, evaluarea gradului de recuperare a
sumelor restante în caz de nerambursare şi testarea rezistenţei la stres.
În dezvoltarea unui model de rating bazat pe metoda statistică se parcur următoarele etape
principale:
Tehnici de credit-scoring
Ratingul reprezintă o metodă uzuală de evaluarea a bonităţii clienţilor potenţiali. Metoda constă
într-o notaţie de apreciere a atributelor solicitantului în vederea acordării creditului, care sunt
apoi agregate într-o notă totală.
193
Colecţia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 2/2014
Cash flow-ul prezină o importanţă majoră în analiza de credit deoarece acesta asigură serviciul
datoriei sau plata salariilor şi a obligaţiilor comerciale. Deşi acesta are la bază profitul contabil,
obţinerea acestuia din urmă nu oferă asigurări că împrumutatul va avea la dispoziţie resursele
necesare pentru a rambursa creditul.
pentru dezvoltare sau restructurare datorită faptului că sunt mult mai uşor de previzionat
veniturile şi cheltuielile pe termen lung, decât încasările şi plăţile.
Stress-testul se referă la o serie de tehnici statistice care permit identificarea expunerilor latente
şi aprecierea capacităţii entităţii analizate de a absorbi şocuri, în condiţiile unor evenimente
excepţionale, dar plauzibile.
Şocurile macroeconomice se realizează prin intermediul unor ecuaţii de legătură. Acestea permit
calcularea valorii după şoc a unor indicatori financiari pe baza valorii sale înainte de şoc şi
contribuţia evenimentului macroeconomic. Metoda se aplică cu precădere la nivelul clienţilor
persoane fizice. Principala varibilă supusă la şoc în cazul unui sistem de raiting pentru persoane
fizice este gradul de îndatorare.
195
Colecţia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 2/2014
Managementul riscului de credit impune elaborarea unui sistem de control al acestui tip de risc, a
cărui necesitate rezultă cel puţin din următoarele:
- lipsa de lichiditate a băncilor generată cel mai adesea de activitatea de creditare, uneori
defectuoasă;
- utilizarea instrumentelor de hedging cu deosebire pe o piaţă emergentă;
- abordările practice ce ţin de procesul securitizării creditului bancar;
- utilizarea de metode, parţial nesofisticate, pentru măsurarea riscului de credit şi pentru
simularea efectului hedging-ului instrumentelor utilizate.
Controlul riscului face parte din procesul managementului riscului global, postându-se logic
după cuantificarea şi planificarea riscurilor. Scopul vizat al controlului riscului constă în fapt în
reducerea riscurilor la un nivel acceptabil ce poate fi gestionat şi susţinut de către o bancă într-o
perioadă dată de gestiune.
Monitorizarea riscului este o modalitate tehnică utilizată pentru a verifica dacă riscurile existente
se încadrează în limitele previzionate, asigurându-se astfel menţinerea capacităţii instituţiei de a
suporta aceste riscuri.
În practică, băncile aprobă şi acordă clienţilor numai acele credite care se integrează în structura
de risc a portofoliului. Scopul este acela de a include în portofoliu numai acele credite care
corespund strategiei şi politicilor băncii şi care pot fi evaluate din punct de vedere al riscului.
Riscurile individuale de credit pot fi gestionate prin limitarea expunerii individuale şi, prin
consolidare, fiind posibilă gestionarea portofoliului în contextul stabilirii costurilor în corelaţie
cu riscurile asumate.
Riscul de credit trebuie deci măsurat, controlat, monitorizat şi gestionat atât la nivel individual,
cât şi la nivel de portofoliu, punându-se permanent în corelaţie riscurile creditelor individuale cu
riscul global aferent întregului portofoliu. Se consideră că două riscuri sunt corelate pozitiv dacă
ele cresc sau descresc concomitent ca efect al schimbării factorilor de risc şi sunt corelate negativ
dacă unul descreşte când celălalt creşte şi invers. Aceasta înseamnă că determinarea unei astfel
de corelaţii are o mare importanţă în măsurarea şi administrarea riscului global de creditare.
Divizarea portofoliului pe diferite domenii de activitate, pe regiuni, pe clase de rating etc, care
prezintă corelaţii mici sau negative, ajută consistent la reducerea riscului portofoliului, în timp ce
concentrarea creditului în condiţii similare are ca efect creşterea riscului de credit.
Cele mai utilizate instrumente ale gestionării active a portofoliului folosite pentru schimbarea
poziţiei de risc sunt:
- titlurile derivate de creditare
- securitizarea creditelor
197
Colecţia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 2/2014
Titlurile derivate de creditare sunt contracte financiare care permit transferul riscurilor de credit.
Posibilităţile de utilizare a acestora în vederea protejării împotriva riscului individual şi respectiv
al celui global, de portofoliu, sunt numeroase. Acestea pot acoperi riscul de faliment sau riscul
migrării calităţii creditelor. Funcţia de bază a derivatelor de credit este protecţia cumpărătorului
în schimbul primei şi protecţia vânzătorului care îşi asumă riscul creditului în schimbul primei.
Aceste active derivate permit instituţiilor un management mai eficient al riscului de credit, fiind
împărţite în următoarele categorii:
• credit default swap (CDS): sunt contracte financiare standardizate încheiate între vânzătorul
protecţiei şi cumpărătorul protecţiei. Cumpărătorul protecţiei se obligă să plătească regulat o
primă vânzătorului protecţiei în schimbul obligaţiei acestuia de a prelua riscul de credit.
• credit-linked notes: de obicei combină caracteristicile obligaţiunilor şi a CDS. Aceste
obligaţiuni combinate sunt emise direct de către cumpărătorul protecţiei. În cazul în care apare
un eveniment de credit, valoarea obligaţiunilor este redusă cu o anumită sumă.
• opţiuni privind spread-uri de creditare: acoperirea pierderilor cauzate de deteriorarea standing-
ului debitorului. Obligaţiunile nu fac parte din portofoliul cumpărătorului protecţiei.
• swap-uri asupra întregului beneficiu: acoperă întreaga pierdere ce rezultă din modificarea
valorii de piaţă. Aceste modificări pot fi cauzate de un faliment, de deteriorarea rating-ului firmei
sau de modificarea nivelului lichidităţii pieţei sau de creşterea nivelului beneficiului.
• instrumente hibride: sunt combinaţiile formelor de bază deja tratate.
Instrumentele derivate de credit sunt utilizate nu numai pentru acoperirea riscurilor asociate
expunerilor existente de credit, dar şi pentru creşterea gradului de diversificare al portofoliului
sau generarea veniturilor adiţionale din prime precum şi din speculaţii. O aplicaţie de succes a
derivatelor de credite este condiţionată de faptul că efectul lor poate fi determinat cu precizie
prin utilizarea modelelor de portofoliu.
Securitizarea creditelor este o operaţiune financiară prin care activele sunt grupate în portofolii.
Portofoliul transferat este divizat în tranşe cu diferite clase de rating şi este refinanţat prin
emiterea titlurilor financiare de către investitori. Titlurile financiare sunt legate direct de riscul de
neplată al tranşelor securitizate. Băncile emitente de valori mobiliare trebuie să asigure facilităţi
de lichiditate sau colateral adiţional pentru a face titlurile financiare emise mai atractive pentru
investitori. Prin urmare, numai riscul deteriorării neaşteptate a ratingului este transferat
investitorului. Băncile, în general, rămân responsabile pentru serviciile prestate care includ în
mod obligatoriu monitorizarea recepţiei plăţii, precum şi colectarea reclamaţiilor privind
drepturile cuvenite.
Vânzarea creditului înseamnă plasarea lui în mod direct la investitori şi înlăturarea lui din poziţia
de bilanţ al băncii. Din această cauză creditele individuale care vor fi vândute sunt selectate şi
grupate în portofolii. Acest portofoliu trebuie evaluat şi prin urmare investitorilor li se furnizează
Apostu Teodora, Preduţ Anca Sorina
Riscul de credit
Exemple:
În cazul BRD, anul 2012 a fost marcat de adaptări structurale importante. Au fost luate măsuri de
întărire a culturii de risc în bancă şi de completare şi aplicare strictă a mecanismelor interne de
control al riscurilor. În ceea ce priveşte controlul acordării creditelor, a fost impusă o serie de
metode mai exigente de analiză pentru a cunoaşte mai bine clienţii şi situaţiile lor financiare. De
asemenea, au fost implementate noi metode de scoring şi a fost întărit dispozitivul de evaluare a
garanţiilor imobiliare la momentul acrodării creditelor, precum şi o reanaliză periodică a acestei
valori.
Raiffaisen Bank: Activitatea legată de riscul de creditare este organizată pe linii de industrie şi
specializată pe segmente de clienţi. Astfel se poate reacţiona prompt la orice schimbare majoră în
cadrul micro sau macroeconomic al băncii sau al clientului. În vederea îmbunătăţirii cadrului de
administrare a riscului de credit, a fost implementat un sistem standardizat de avertizare timpurie
pentru anumite categorii de clienţi non-retail cu credite şi pentru clienţii retail cu credite.
Sistemul monitorizează lunar portofoliul, identifică semnalele de avertizare şi le explică. Pe baza
acestor indicatori, portofoliul de clienţi este împărţit în categorii distincte de risc şi sunt propuse
acţiuni/strategii pentru clienţii identificaţi ca problematici.
Pentru a minimiza riscul, Banca Transilvania are anumite proceduri să evalueze clienţii înaintea
acordării creditelor, să monitorizeze capacitatea acestora de a rambursa principalul şi dobânzile
aferente pe perioada derulării acestora şi să stabilească limite de expunere. În plus, banca are
proceduri pentru monitorizarea riscurilor la nivelul portofoliului de credite, are stabilite limite de
expuneri pe tipuri de credite, pe sectoare economice, pe tipuri de garanţii, pe maturitatea
creditelor.
În tabelul de mai jos sunt prezentate expunerile maxime la riscul de credit pentru fiecare bancă:
199
Colecţia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 2/2014
Sumele reflectate în tabelul anterior reprezintă pierderea contabilă maximă care ar fi recunoscută
la data raportării dacă clienţii ar înceta să mai respecte termenii contractuali iar orice garanţie nu
ar mai avea valoare.
Conform Mishkin(2004), în vederea obţinerii de profit, instituţiile de credit pot pune în aplicare o
serie de principii de gestionare a riscului de credit:
Stabilirea unei relaţii pe termen lung cu clienţii: Dacă un potenţial debitor a avut un cont curent
sau de economii sau un alt credit la o bancă, pe o perioadă lungă de timp, ofiţerul de credite
poate analiza activitatea trecută a clientului şi să cunoască anumite aspecte despre acesta. O
relaţie pe termen lung aduce beneficii şi clientului, nu numai băncii. Un client ce are o legătură
anterioară cu banca va obţine mai uşor un credit la o rată a dobânzii mai mică, deoarece banca
determină mai uşor dacă viitorul debitor prezintă un risc de credit scăzut şi, implicit,
înregistrează costuri mai scăzute pentru monitorizarea debitorului.
aferente. Avantajul firmei este acela de a avea o sursă de creditare constantă, iar avantajul băncii
constă în faptul că angajamentul de creditare dezvoltă o relaţie pe termen lung cu clientul, ceea
ce facilitează un acces mai amplu la informaţii despre client.
Raţionalizarea creditelor: Acest principiu constă în refuzul băncii de a acorda credite chiar dacă
clienţii sunt dispuşi să plătească rata de dobândă stabilită, sau chiar o rată mai mare.
Raţionalizarea creditelor prezintă două forme:
- Prima apare atunci când creditorul refuză să acorde credite de orice valoare unui client,
chiar dacă acesta este dispus să plătească o rată de dobândă mai mare.
- A doua se manifestă atunci când creditorul restricţionează mărimea împrumutului la o
valoare mai mică decât cea dorită de client.
Studiu de caz
O primă noţiune care a fost impusă de realităţile bancare ale României contemporane este cea de
„credit neperformant”. Se înţelege ca fiind neperformant un credit constând în sume de bani
acordate de bancă cu titlu de împrumut, care nu au fost rambursate şi a căror rambursare pe viitor
este îndoielnică. Experienţa a demonstrat următorul fapt: cauza principală în falimentul băncilor
este calitatea scăzută a creditelor şi evaluarea greşită a riscului de credit. Dacă nu se descoperă în
timp util deteriorarea calităţii creditului, problema poate fi agravată şi prelungită.
Prin următorul studiu econometric, ne propunem să determinăm măsura în care rata creditelor
neperformante este influenţată de evoluţia cursului Euro. Am efectuat acest studiu pentru a
observa dacă băncile sunt favorizate de un nivel al cursului de schimb scăzut sau de unul ridicat.
În acest scop, am folosit datele furnizate de BNR asupra nivelului cursului de schimb şi a ratei
creditelor neperformante pe 4 ani, în perioada sepembrie 2009-septembrie 2013.
Sep. Dec. Mar. Jun. Sep. Dec. Mar. Jun. Sep. Dec. Mar.
2009 2009 2010 2010 2010 2010 2011 2011 2011 2011 2012
Curs Euro 4.216 4.2706 4.1612 4.1302 4.2465 4.279 4.2673 4.1253 4.2278 4.3198 4.34
Rata creditelor 21.56 20.30 19.08 18.24 17.34 16.76 15.88 14.33 14.18 13.35 12.71
neperformante
Jun. 2012 Sep. 2012 Dec. 2012 Mar. 2013 Jun. 2013 Sep. 2013
Curs Euro 4.3931 4.5083 4.5282 4.4179 4.3669 4.4458
Rata creditelor 11.85 11.67 10.20 9.11 7.89 6.46
neperformante
Sursa: bnro.ro
201
Colecţia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 2/2014
Pe baza datelor de mai sus, se poate construi un model econometric unifactorial de forma:
y= f(x)+ u
y reprezintă valorile
reale ale variabilei dependente
(rata creditelor neperformante)
x reprezintă valorile
reale ale variabilei
independente (cursul de schimb
Leu/Euro)
u este variabila
reziduală, cu influenţe
nesemnificative asupra
variabilei y
y= α+βx+ε unde:
În urma estimării parametrilor prin metoda celor mai mici pătrate, am obţinut următorul output:
Apostu Teodora, Preduţ Anca Sorina
Riscul de credit
Valoarea parametrului β= -26.34407 arată că legătura dintre cele două componente este inversă,
ceea ce înseamnă că, dacă valoarea cursului de schimb creşte cu o unitate, atunci rata creditelor
neperformante scade în medie cu 26.34407 unitaţi. Având în vedere că Prob=0.0007<0.05, se
respinge H0, ceea ce înseamnă că parametrul aferent variabilei independente curs euro este
semnificativ diferit de 0, de unde rezultă că variabila exogenă este un factor de influenţă valid
pentru variabila dependentă (rata creditelor neperformante).
Valoarea termenului liber α= 127.6741 arată că, dacă variabila explicativă x are valoarea 0,
atunci valoarea medie a ratei creditelor neperformante este estimată la aproximativ 127.6741.
203
Colecţia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 2/2014
R-Squared este de 54,37%, însemnând că variaţia variabilei independente explică într-o proporţie
suficient de mare variaţia variabilei dependente.
Din output-ul de mai sus, observăm că probabilitatea corespunzătoare testului Fisher este de
0.000732<0.05, de unde rezultă că modelul este valid.
Folosim testul Breusch-Godfrey pentru a verifica dacă există autocorelare de gradul II.
Observăm că
probabilitatea pentru
RESID(-2)=
0.0836>0.05=> se acceptă
H0=> nu există
autocorelare de ordin II.
Apostu Teodora, Preduţ Anca Sorina
Riscul de credit
Testarea heteroscedasticităţii:
Valoarea lui R-squared= 0.510969, de unde rezultă faptul că variaţia ratei creditelor
neperformante se datorează în proporţie de 51.1% variaţiei variabilei explicative introdusă în
model.
Modelul de regresie analizat anterior ne permite să stabilim o serie de aspecte cu privire la relaţia
existentă între cele două variabile considerate. Se remarcă faptul că între valoarea ratei creditelor
neperformante şi cea a cursului de schimb leu/euro înregistrate în ţara noastră în perioada
septembrie 2009- septembrie 2013 există o relaţie inversă semnificativă. Această situaţie este în
concordanţă cu realitatea economică a ţării noastre, întrucât creşterea cursului de schimb duce la
creşterea valorii încasate de bănci pentru creditele în euro încasate anterior.
205
Colecţia de working papers ABC-UL LUMII FINANCIARE
WP nr. 2/2014
Concluzii
Astfel, stabilitatea economiei privită în ansamblul său are ca principal pilon de susţinere
stabilitatea sistemului bancar, respectiv funcţionarea normală a băncilor în toate atribuţiile lor
importante în vederea evitării dereglărilor din activitatea unei bănci, care poate reprezenta un
pericol de contagiune şi pentru celelalte bănci care activează în cadrul economiei.
Bibliografie
Basle Committe of Banking Spervision (1999), “Credit Risk Modelling: Curent Practices and
Applications”;
Bogdan Moinescu, Adrian Codirlasu, “Strategii si instrumente de administrare a riscurilor
bancare”, Editura ASE, 2009;
Frederic S. Mishkin, “The Economics of Money, Banking and Financial Markets”, Columbia
University, ediţia a7a, 2004, Chapter 9;
J.P.Morgan, “Credit Metrics- Tehnical Document”, 1997;
Prof.univ.dr.Nicolae Dardac, Conf.univ.dr.Teodora Vascu, Moneda si credit - Modul 2,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro
Apostu Teodora, Preduţ Anca Sorina
Riscul de credit
www.bnro.ro
www.brd.ro
www.bcr.ro
www.raiffeisen.ro
www.bancatransilvania.ro
207