UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ

BUCUREȘTI

FACULTATEA DE ZOOTEHNIE

REFERAT
STRIDIILE

MATERIA: ELEMENTE DE FLORĂ ȘI FAUNĂ MARINĂ

SPECIALIZARE: PISCICULTURĂ ȘI ACVACULTURĂ

GRUPA 4304
Cuprins

Introducere..............................................................................................................................3

Descrierea speciei....................................................................................................................4

Morfologie externă..................................................................................................................4

Caracteristicile mediului..........................................................................................................5

Reproducerea stridiilor. Producerea „seminței” de stridii.......................................................7

Incubația ouălor de stridii........................................................................................................8

Dezvoltarea stridiilor în mediul natural..................................................................................11

Creșterea dirijată a stridiilor...................................................................................................14

Colectarea tineretului de stridii pe coasta Americii de Nord.................................................15

Stridiile în România................................................................................................................16

Implicații economice...............................................................................................................18

Concluzii.................................................................................................................................23

Bibliografie.............................................................................................................................24

2
 Introducere

Am ales stridiile drept subiect al cercetării mele datorită faptului că sunt moluşte pe cale
de dispariţie efectivul lor actual fiind foarte mult micșorat față de secolul trecut, ele fiind
cultivate cu mare grijă în vederea obţinerii stridiilor de consum dar şi pentru obţinerea de
perle. Doar 3-4 stridii din 3 tone produc perle perfecte. Datorită cererii din ce în ce mai mari,
culturile de perle s-au dezvoltat foarte mult – în culturi, o stridie produce o perlă care arată
similar cu una produsă natural în 3-6 ani. Stridiile producătoare de perle nu sunt comestibile.

Un alt atribut al stridiilor este acela ce sunt foarte apreciate din punct de vedere culinar.
Stridiile se consumă crude, fierte, prăjite, la cuptor, afumate, murate, la grătar, sau ca
ingredient adițional la diverse mâncăruri. Gustul lor unic (o combinație de apă de mare și iod)
și aspectul gelatinos le transformă în alimente fie adorate, fie disprețuite. Cu un conținut
redus de calorii și efecte afrodiziace, stridiile continuă să fascineze și să fie prezente pe
meniurile restaurantelor de lux din toată lumea. Acum considerate o delicatesă, stridiile erau,
pe vremuri, mâncarea săracilor. Pescuitul excesiv le-a transformat într-o raritate.

Există mitul consumului de stridii doar în lunile care conțin litera R – adică în toate lunile
mai puțin în perioada mai-august, pentru că, datorită căldurii, stridiile se strică foarte repede.
La cumpărarea stridiilor proaspete se recomandă atenție sporită și verificarea lor înainte de
consum. Pescuitul excesiv al stridiilor a dus la dispariţia a 85% din recifele unde trăiesc
acestea, iar în anumite regiuni ale lumii, în special în Europa şi în Statele Unite, aceste
moluşte au dispărut aproape în totalitate, se arată într-un studiu publicat, pe 3 februarie, în
revista BioScience.

În demersul meu asupra cercetării stridiilor am prezentat descrierea speciei, morfologia,

reproducerea şi producerea „seminței” de stridii în mod dirijat dar şi în mod natural, precum
şi date despre cerinţele de mediu şi modalităţile de consum.

Descrierea speciei
3
 Denumirea de stridie desemnează o serie de moluște lamelibranhiate, cu cochilia
neregulată, unele comestibile, altele care produc perle (și care nu sunt comestibile), care
trăiește fixată pe stânci în mările calde și temperate (Ostrea edulis).

Stridiile comestibile fac parte din familia Ostreidae, în timp ce stridiile producătoare de
perle (atât cele produse natural, cât și cele de cultură) fac parte din familia Pteriidae.
În Tabelul 1, principalele specii de stridii- denumirea ştiinţifică, numele comun şi procentul consumat:

Procentu
Denumirea științifică Numele comun l
consumat
Crassostrea gigas Stridia de Pacific 93,7 %
Crassostrea virginica Stridia americană 5,1 %
Crassostrea iredalei Stridia papuc 0,3 %
Ostrea edulis Stridia europeană 0,2 %
Saccostrea glomerata Stridia de Sydney 0,1 %
Crassostrea
Stridia de mangrove 0,1 %
rhizophorae
Stridia
Ostrea lutăria <0,1 %
neozeelandeză
Ostrea chilensis Stridia ciliană <0,1 %
Crassostrea gasar Stridia de Gasar <0,1 %
Ostrea conchaphila Stridia Olympia <0,1 %
Crassostrea
Stridia Cortez <0,1 %
corteziensis
Saccostrea cuccullata Stridia capac <0,1 %
Crassostrea
Stridia indiană <0,1 %
madrasensis
Crassostrea angulata Stridia portugheză <0,1 %

Tabelul 1

Morfologie externă

Corpul stridiei este o cochilie, ea și cavitatea paleală sunt caracteristice moluștelor.

Cochilia poartă popular denumirea de scoică. Ea este o formațiune dură, calcaroasă,
principalul rol al cochiliei este de protecție. Ea protejează în întregime animalul și în special
masa viscerală şi mai are și rol de schelet extern. Pe cochilie se fixează o parte din
musculatura corpului iar forma cochiliei diferă de la un grup de moluște la altul. Deasemenea
diferă și gradul ei de dezvoltare. Ea poate fi formată din una, două sau mai multe bucăți.

4
 Areal de răspândire

Stridiile trăiesc în estuare, au un areal destul de larg de răspândire acolo unde apa sărată şi
cea dulce se amestecă, sunt animale nevertebrate, cu sânge rece. În România există o fermă
de stridii pe litoralul Mării Negre.

Caracteristicile mediului

Toleranţa stridiilor la temperatură şi salinitate diferă în funcţie de specie, astfel la

temperatura este între 15° C şi 34° C iar salinitatea între 20 şi 40 ‰. Astfel optimul îl
găsim la stridia portugheză care în privinţa temperaturii creşte şi se reproduce la aproximativ
15-25° C şi la o salinitate de 20-30‰.

Substratul pe care stridiile se fixează este de asemenea variat, are tolerantă faţă de
turbiditate, faţă de nămol, poate fi cultivată şi pe nisip sau pe orice substrat tare; stridia de
mangrove are substratul asociat cu rădăcini de mangrove.

Se consideră că acvacultura marină a început cu stridiile, care au fost cultivate în Europa

încă din timpul Imperiului Roman. Originile culturii stridiilor, ca procedeu diferit de
recoltarea stridiilor „sălbatice”, au apărut ca urmare a înclinării omului spre confort, a
imposibilităţii reproducerii stridiilor în anumite zone unde au condiţii bune de creştere şi din

5
dorinţa de a obţine stridii sănătoase (cu cochilia neatacată de diverse organisme), care să
satisfacă preferinţele consumatorilor pentru stridii neprelucrate ( în cochilie).

În ultimele decenii, tendinţa spre cultivarea stridiilor a fost accelerată ca reacţie a

impactului catastrofal al acţiunilor oamenilor asupra ecologiei estuarelor. Poluarea constituie
o ameninţare serioasă pentru creşterea bivalvelor, deoarece prin filtrarea apei care-i asigură
hrana se concentrează poluanţi în carnea lor, devenind improprie pentru consumul uman.

În unele zone terestre, suprarecoltarea ameninţă viitoarele recolte de stridii. Pentru a

compensa suprarecoltarea de stridii sălbatice este necesară construirea de crescătorii, în care
toate etapele ciclului de viaţa să se desfăşoare în condiţii controlate.

Speciile de stridii de consum

De o deosebită apreciere în rândul consumatorilor se bucură stridia plată europeană

( Ostrea edulis), stridia americană ( Crassostrea virginica), stridia portugheză ( Crossostrea
angulata), stridia de pacific ( Crossostrea gigas), stridia de stâncă de Sydney ( Crossostrea
commercialis), stridia papuc ( Crossostrea eradelie ) şi stridia de mangrove ( Crossostrea
rhizophorae.

Stridiile au o anumită toleranță la temperatură, salinitate și substrat de fixare, dupa cum se

poate observa în tabelul 2

Specia Toleranță la Toleranță la salinitate ( ) Substratul

temperatură ( C)

Stridia Aproximativ 15-25 Optim 20-30, reproducerea Variat, toleranță față

portugheză esuează la peste 34 de turbiditate

Stridia de Variază mult Variază mult Fund tare, obișnuit

stancă de la umbră
Sydney

Stridia 25-33, posibil mai mare Largă, până la 45, Obișnuit deasupra
papuc reproducerea la 15 nămolului pe plante,
cultivată pe nisip,
foarte tolerantă față
de namol

6
Stridia de 15-30, optimum pentru Optimum pentru Orice substrat tare
Pacific dezvoltarea larvară 23- dezvoltarea larvară de 23-
25, optim pentru 28, cea mai bună fixare a
fixarea larvelor 25 sau larvelor la 15-18
mai mult

Stridia de 18-34 22-40, extreme de scurta Asociat cu radacini

mangrove durata, optim 26-37 de mangrove,
tolerant la turbditate

Stridia Dezvoltarea buna a Larga, de la cel putin 32, dur

americană larvelor la 17-32 cea mai buna dezvoltare
larvara la peste 16, unele
supravietuiesc la 7, maxim
pemtru larve 22

Stridia plată Larga, cel putin 4-22, In mod obisnuit peste 25 Dur, netoleranta
optim 15-20, pentru turbiditate
mortalitate 100% la 26

Tabelul 2

Reproducerea stridiilor. Producerea „sămânţei” de stridii.

Cultivarea stridiilor poartă denumirea de ostreicultură, aceasta fiind o ramură a

mariculturii.

Ca urmare a faptului că prin intermediul transportului de stridii dintr-o regiune în alta s-

au întrodus în cultură diverse boli, paraziţi şi competitori ai acestora, s-a recurs astfel la
dezvoltarea tehnologiilor de obţinere a „seminţei” de bivalve. Practicarea acestei tehnologii
prezintă următoarele avantaje:

Se pot reproduce specii native de bivalve, acordând industriei bivalvelor o anumită

protecţie împotriva repartizării neregulate şi întâmplătoare a „seminţei” colectată din natură.

Permite diversificarea industriei prin orientarea spre alte specii non-native. Principalele
procese implicate în producerea de „sămânţă” de stridie sunt:

7
 Cultura de microalge: pentru a asigura cerinţele nutritive ale efectivului de reproducţie
şi a produşilor, trebuie produsă o mare varietate de specii de alge. Micoalgele sunt cultivate
intensiv, în culturi grămadă, în sisteme semicontinue sau continue. Pentru furnizarea unor
mari cantităţi de alge, necesare pentru hrănirea bivalvelor întreţinute în creşe în aer liber se
poate recurge la cultura extensivă a algelor în heleşteie.

Condiţionarea efectivului de reproducţie: bivalvele adulte pot fi aduse în condiţie de

reproducţie aproape tot cursul anului, prin ţinerea în tancuri, creşe şi prin manipularea
temperaturii rezervei de apă de mare. În procesul de condiţionare este foarte importantă şi
furnizarea unei diete formate din specii diferite de microalge, care asigură toţi nutrienţii
necesari şi are drept efect o calitate bună a ouălor şi o bună dezvoltare a larvelor. În funcţie
de specie, efectivul ajunge în condiţie de reproducţie în decurs de 3-10 săptămâni.

Depunerea ouălor ( bătaia): adulţii, cu gonadele complet dezvoltate, sunt separaţi pentru
depunerea produselor sexuale şi stimulaţi să-şi elibereze gameţii. Acest lucru se realizează
printr-un şoc termic, temperatura apei marine fiind crescută treptat. O tehnică alternativă, ce
poate fi folosită pentru stridia de Pacific, este recoltarea ouălor şi a spermei prin deschiderea
stridiilor. Ideal este că pentru producerea fiecărei grămezi de sămânţă să se folosească ouă de
la minim 20 de animale şi spermă de la alte 20, pentru a asigura o bună heterozigotie.

Creşterea larvelor şi a puilor: după recoltare, ouăle sunt fecundate şi apoi depuse în
incubatoare ce conţin apă de mare filtrată şi încălzită, în care sunt lăsate să se dezvolte până
la primul stadiu larvar, numit larve-D ( datorită formei lor distincte). Larvele sunt crescute în
condiţii de mediu controlatesi sunt hrănite cu un amestec de microalge. După fixare şi
metamorfoză, puii sunt crescuţi în sistem creşă, iniţial în sisteme închise, iar ulterior sunt
transferaţi în sisteme în aer liber.

Incubaţia ouălor de stridii

Stridiile adulte, mature sexual sunt alese de pe paturile de creştere, selecţia făcându-se în
funcţie de mărime, formă şi ritm de creştere, şi ţinute la incubatoare la 10° Celsius. Aducerea
lor în condiţie de reproducţie se realizează prin creşterea lentă a temperaturii apei până la 18
grade Celsius şi prin menţinerea la această temperatură timp de 2-4 săptămâni. La stridiile
întreţinute în tăviţe de sticlă se induce eliberarea gameţilor prin creşterea temperaturii apei la
25° Celsius. După fecundare ouăle sunt transferate într-o baterie dintr-un tanc conic de
creştere cu capacitate de 150-400 l. Apa din tanc este drenată zilnic iar larvele eclozate sunt
reţinute de către un ecran de plasă fină. Se aleg larvele ce au un diametru ce depăşesc 0,3 mm

8
însemnând doar 20% din totalul larvelor, restul de 80% fiind aruncate. Această selecţie
permite reţinerea indivizilor ce manifestă caractere proprii unei dezvoltări rapide.

Larvele selecţionate sunt transferate într-un alt tanc ce conţine apa pompată de mare,
centrifugată printr-o baterie cu 3 centrifuge şi pompată în 4 tancuri cu o capacitate de 4000
de litri. Un acoperiş tip seră permite trecerea energiei solare şi menţinerea temperaturii la
peste 30° Celsius. Prin centrifugarea apei se înlătură celulele mări de alge.

După 10-15 zile larvele sunt gata să se fixeze, în acest moment ele sunt transferate într-
un tanc de fixare din plastic cu capacitate de 3600 de litri, fiecare conţinând 352 dm 3 de
cochilii de stridii special alese, sortate şi tratate cu Clorox, ca precauţie. Este foarte
impportanta folosirea cochiliilor curate, în caz contrar, bacteriile pot ucide larvele sau pot
împiedica fixarea. După ce cochiliile curate au fost aşezate pe fundul tancului, se introduc
larvele care în decurs de 24-48 de ore se fixează. Tineretul astfel format este mai greu de
manipulat decât cel fixat pe colectoarele care atârna. Cochiliile cu tineretul ataşat de ele, sunt
transferate în saci de plastic de 17,6 litri care sunt suspendaţi de nişte grinzi de lemn în
tancurile de creşă. Acestea sunt construite din ciment şi au o capacitate de 27 000 litri. Aceste
tancuri sunt amplasate într-o seră unde temperatura este menţinută la 30° C. Larvele sunt
hrănite prin intermediul apei din tancurile care sunt amplasate la un etaj superior, în care se
găseşte cultura de alge.

Temperatura ridicată şi hrănirea suplimentară au ca rezultat o creştere rapidă a tinerelor

„seminţe” de stridii. Unii crescători transferă grinzile de lemn de care sunt ataşaţi sacii cu
cochilii până la docuri, unde sunt plasate pe plute. Pe fiecare plută se pun circa 200 de saci.
În apa de mare „sămânţa” stă suspendată de plute încă 2 săptămâni, până atinge 1-2 cm. În
acest moment ele sunt apte pentru a fi plantate pe substrat. Nu toţi cultivatorii introduc atât de
repede tinerele stridii în apa mării. Aceştia le ţin în tancuri mari o perioadă mai mare de timp,
pentru a spori dezvoltarea lor şi pentru a reduce prădarea şi putrezirea.

Tineretul poate fi protejat şi prin plasarea lui în heleşteie naturale sau artificiale sau chiar
în estuare unde salinitatea este scăzută, iar prădarea şi competiţia sunt minime. În astfel de
medii acvatice, poluarea slabă produsă de canalizări poate avea un efect bebefic prin
producerea hranei sub formă de substrat planctonic foarte bogat.

Întreaga operaţie, de la reproducţie până la stadiul de sămânţă de 1-2 cm durează 4-

6 săptămâni. Staţiile de incubare pot produce samana de dimensiune mică, de 3-4 mm tot
timpul anului, dar trebuie avut în vedere faptul că, creşterea pe plute până la 1-2 cm nu poate

9
fi făcută după ce temperaturile scad sub 10° C. Datorită acestui fapt, „sămânţa” de stridii nu
este plantată pe substrat toamna târziu sau iarna, când ele nu cresc şi supravieţuirea este
scăzută. Drept urmare, incubarea se face doar la sfârşitul primăvării şi vara.

În hrana larvelor de stridii se mai pot folosi şi culturi de flagelate Isochrysis galbana
sau Rhodomonas sp., asigurându-se o raţie de 2000 de celule /zi. Acesta raţie este folosită pe
toată perioada stadiului larvar, dar pe măsură ce cresc se folosesc alge de dimensiuni mai
mari.

Factorul critic în succesul sau eşecul unei staţii de incubaţie a stridiilor este reprezentat
de calitatea apei. Pentru a asigura o bună supravieţuire a larvelor de stridii, apă trebuie să
aibă o salinitate de cel puţin 16,5‰ şi un pH cuprins între 6,75 şi 8,75 şi să fie relativ liberă
de poluanţi, în special de săruri metalice, pesticide şi detergenţi. Trebuie evitate zonele în
acre este posibilă apariţia frecvenţă şi dezvoltarea algelor toxice. Nămolul, poate avea de
asemenea, un efect advers asupra larvelor de stridie, atât direct cât şi prin alterarea pH-ului,
dar acesta poate fi înlăturat relativ uşor, prin filtrare. Chiar dacă apa are o calitate excelentă,
se impune a fi tratat cu antibiotice, medicamente cu sulf sau cu radiaţii ultraviolete.

Producerea în incubatoare de tineret „agata” sau „liber” este o metodă folosită recent de
către crescătorii de stridii. Metoda constă în obligarea stridiilor de a se aşeza pe foiţe său pe
ecrane de plastic sau de metal, de pe care se pot îndepărta, sau pe particule foarte mici de

10
carbonat de calciu. „Sămânţa” liberă poate fi crescută apoi în tăviţe confecţionate din plasă
fină,în incubator sau afară, până când este destul de mare pentru a fi plantată pe fund, sau,
uneori, până atinge dimensiunile de desfacere.

Avantajele acestei tehnici constau în faptul că în acelaşi spaţiu pot fi crescute mai multe
stridii tinere, pot fi manipulate sau transportate mai uşor şi mai ieftin, şi se obţin stridii adulte
mai uniforme şi cu formă mai regulată decât cele aşezate şi prinse de cochilii de stridii sau de
scoici.

Dezvoltarea stridiilor în mediul natural

În funcţie de specie, reproducerea stridiilor în mediul natural începe atunci când

temperatura apei atinge o anumită limită şi durează atâta timp cât aceasta rămâne deasupra
limitei minime. La tropice, acesata poate însemna o reproducere pe tot parcursul anului.

La stridiile din genul Crassostrea, în care intră majoritatea speciilor cultivate, produsele
sexuale ale ambelor sexe sunt eliberate în apă, fecundarea şi ecoloziunea descendenţilor
având loc în afară cochiliei genitoriloe. La stridiile din genul Oştea, masculul eliberează
spermatozoizii, în timp ce femelele reţin ouăle fecundate în cavitatea paleală până la
ecloziunea descendenţilor. Indivizii unor specii sunt alternativ şi masculii şi femele.

11
 Ecloziunea are loc de la câteva ore până la mai mult de o săptămână de la fecundarea
gameţilor. Larvele tinere înoată liber timp de câteva zile sau săptămâni, după care se
metamorfozează şi se fixează pe obiectele solide, ducând o viaţă fixă pentru tot restul vieţii.
La stridia tânără, abia fixată, mortalitatea prin prădare, boli sau ca efect al aglomerării, poate
fi ridicată. Dezvoltarea până la maturitatea sexuală durează până la un an. Stridiile slbatice
pentru a atinge dimensiunea de comercializare au nevoie de peste 4 ani. Atât larvele cât şi
stridiile fixate se hrănesc reţinând planctonul şi materia organică.

Diversele specii de stridii diferă în funcţie de ţările în care se cultivă în privinţa sezonului
împerecherii, temperaturii de reproducere, perioadei de incubaţie, duratei perioadei larvare,
momentului fixării, adâncimii şi zonei mareice de creştere ( a se vedea tabelul 3).

Specia Țarile în Sezonul Temperatura Perioada Durata Adancimea

care se împerechierii de de perioadei și zona
cultivă reproducere incubație larvare și mareică de
momentu creștere
l fixării

Stridia Portugalia, Vara 20° C sau mai - 15-20 de Intermareic,

portugheză Spania, mult zile în estuare
California unde
curentul
este
puternic

Stridia de Australia Vara și Peak la 21° 6 ore 14-21 de Din zona

stancă de toamna C - 23° C zile, intermareică
Sydney februarie- până la 3 m
aprilie sub reflux

Stridia papuc Filipine Primavara și 30° C -33° C - 7 zile intermareic

vara, peak de-
a lungul
sezonului

12
 ploios

Stridia de Japonia, Peak în 19° C - 20° C, 5-6 ore 10-14 zile intermareic
Pacific Coreea, Japonia în peak la 23°C
Coasta mai-iunie, -25°C
Pacifica a august-
SUA, septembrie
Olanda,
Anglia

Stridia de Experimental Continuu, - - Fixare 0,5-3,0 m

mangrove în Cuba și peak în mai- continuă intermareic
Venezuela septembrie în
Venezuela

13
Stridia Coastele Mijlocul lui Incepe - 10- De la intermareic pana
americană Atlantice și iulie- la 21 la mai mult de 30 m,
golfurile SUA, inceputul lui 20°C de reproducerea si fixarea
provinciile octombrie, zile larvelor au cel mai
maritime ale mai- mare succes in estuare;
Canadei; octombrei in
experimental în Carolina de
Japonia și Sud
California

Stridia plata Coasta Atlantica Iunie- 20° C 8 12- Expunere intermareică

ă Franței, septembrie in sau zile 14 foarte putină sau deloc,
Spaniei, Olandei, zona mai zile în estuare unde curentul
Marii Britanii, Morbihan din mult este foarte slab;
Japoniei și SUA Franța

Tabelul 3

Creşterea dirijată a stridiilor

Procedeele folosite în creşterea stridiilor adulte pentru comercializare variază în funcţie

de specie, zona şi de destinaţia acestora. O operaţiune foarte importantă în cultura stridiilor o

14
reprezintă colectarea tineretului. În multe zone ale globului, doar o mică parte din terenurile
pentru stridii se pretează pentru culegerea tineretului, fapt ce necesită cumpărarea lui din
zonele favorabile.

Colectarea tineretului de stridie

În natură, stridiile se fixează pe orice substrat în zonele unde condiţiile sunt propice
creşterilor, unde se acoperă repede cu alte stridii.

Cea mai primitivă metodă de cultivare a stridiilor constă în împrăştierea acestora, aşa-
numita „gheară” pe fundul apei, în zonele favorabile, chiar înainte de fixare. Apoi, natură este
lăsată să facă restul, recoltând staridiile fixate peste câţiva ani. încă din secolul al XVII-lea,
cultivatorii japonezi au îmbunătăţit această metodă, folosind pentru fixarea stridiilor stânci,
ramuri sau alte obiecte care pot fi uşor mutate din loc în loc, împreună cu stridiile ataşate.

În anul 1673, un cultivator japonez de scoici a descoperit că stridiile tinere se ataşează de

parii de bambus ancoraţi pe fundul mării. Stridiile astfel ataşate sunt protejate de prădători
bentonici şi realizează un „pat” tridimensional, ce oferă o suprafaţă mai mare pentru ataşare
decât fundul plat al mării. Ulterior s-au creat mai multe tipuri de colectoare suspendate,
agăţate de plute.

Indiferent de metoda de capturare aplicată, momentul colectării tineterului este crucial

pentru succesul culturii stridiilor. Cel mai bun timp din an pentru coectarea tineretului variază
în funcţie de specie, localizare şi de fluctuaţiile anuale ale temperaturii, salinităţii, mareelor,
s.a. în decursul timpului s-a observat că atunci când colectoarele sunt instalate prea devreme,
sunt capturate numeroase organisme nedorite cu mod de viaţă similar stridiilor. Prin
evaluarea cantităţii planctonului, se poate determina prezenţa şi abundenţa larvelor de stridii
de diferite vârste şi se poate prezice momentul de vârf ( peak-ul) al perioadelor de fixare cu
câteva zile înainte. O deosebită atenţie trebuie acordată amplasării colectoarelor în zonele
favorabile desfăşurării acestei operaţiuni şi tipului de colector folosit. Cu toate că au fost
testate o mulţime de materiale şi de tipuri de colectoare, s-a constatat că fiecare dintre acestea
este util pentru o anumită specie şi într-o anumită zonă. Tineretul este lăsat în colectoare, în
mod obişnuit până se dezvoltă la stadiul de „sămânţă”, adică atunci când atinge un diametru
de 10-20 mm. Stridiile „sămânţă” pot fi cultivate în locul de unde au fost culese, mutate în
zonele cele mai potrivite de creştere sau vândute altor cultivatori.

Colectarea tineretului de stridie pe costa atlantică a Americii de Nord.

15
 În această zonă, colectarea tineretului este, în general, realizată folosind colectoare
suspendate pe plute. Acesta metodă se aplică în locurile în care există reproducători în
heleşteie cu apă sălcie sau în lagune. Astfel, în apele new-yorkeze ale Long Island-ului, pe
insula Fisher există Ocean Pond Corporation care deţine o suprafaţă de 9,3 ha de apă sălcie,
care comunică cu largul printr-un canal îngust. În fiecare an, înainte să înceapă sezonul de
înmulţire al stridiilor, acest canal este blocat, în scopul prevenirii evadării larvelor de stridie
şi pentru a accelera încălzirea apei. Prin monitorizarea permanentă este determinată cantitatea
de larve. În momentul în care este detectat o cantitate adecvată de larve se suspendă pe plute
colectoare compuse din scoici înşirate pe o sârmă galvanizată lungă de 2,4 m. Când fixarea
este completă heleşteul este deschis spre mare, dar stridiile tinere nu sunt mutate până în
primăvara următoare, când sunt vândute crescătorilor de stridii din alte zone. Anual se văd
15-50 de milioane de bucăţi de „sămânţă ” de stridii de 9 luni.
În Tabelul 4 se pot găsi valorile ce includ mărimea de vânzare şi timpul de creştere până la o anumită mărime:

Specia Mărimea de vânzare şi timpul de creştere până la această

mărime

Stridia 65 de g, incluzând cochilia, 3 ani în Franţa

portugheză

Stridia de stâncă 85-100 mm, pentru consum în jumătate de cochilie, 2 ani şi

de Sydney jumătate în nord, 2 ani şi jumătate în sud, 50-65 de mm lungime
pentru extragere, 2-3 ani

Stridia papuc 75 de mm diametru, 6-9 luni

Stridia de Pacific 30-60 de g, incluzând cochilia, 6-12 luni în Marea Interioară, 18

luni în nordul Japoniei, mărimea de comercializare în jumătate de
cochilie, 2 ani

Stridia de 75-100 mm diametru, 5-6 luni

mangrove

Stridia 75 de mm diametru, 4-5 ani pe coasta Nord Atlantică şi Golful

americană Mexic

Stridia plată 65 de g inculsiv cochilia, 75 de mm diametru, 4 ani

Stridiile în România

16
 Bancurile naturale de stridii din Marea Neagră au fost exploatate intens vreme de
decenii. În primul război mondial, fermele marine ruseşti au fost distruse, stridia fiind
exploatată doar din bancurile naturale. La jumătatea secolului XX s-a constatat declinul
acestor stocuri naturale de stridii care a dus la dispariţia totală a acestor bancuri la litoralul

românesc.

Ca o consecinţă a fenomenului de poluare, dar şi a dezvoltării gasteropodului rapana

venosa - crustaceu ce se pare că a consumat stridiile, Marea Neagră a fost secătuită de stridii.
Cercetătorii Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ au mai găsit

17
doar valve pe cuprinsul mării. În anii 1970 s-au mai făcut cercetări în cadrul Institutului
privind aclimatizarea stridiilor, care mai apoi au fost sistate.

Un fost angajat al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Marină „Grigore Antipa“ s-a

decis să-şi înfiinţeze o fermă de stridii în Marea Neagră, acest lucru întâmplându-se după
1989. Cultivatorul a avut succes câţiva ani datorită experienţei sale dar şi ajutorului dat de
către foştii colegii de la Institut dar unica fermă de fructe de mare de pe litoralul românesc al
Mării Negre a pierdut întreaga producţie de midii, după ce în luna august 2010 temperatura
apei s-a situat constant în jurul valorii de 30 de grade Celsius, timp de peste o săptămână.
Contrar acestor pagube materiale, culturile de stridii se află într-o stare prielnică.

Administratorul societăţii comerciale „Maricultura“ SRL din Constanţa, Mirel Crivăţ, a

declarat că i-a fost imposibil să onoreze, în cursul acestei săptămâni, comenzile şi contractele
ferme pe care le are cu beneficiarii locali, după ce a descoperit că în plasele colectoare nu mai
există niciun exemplar viu din producţia de midii. „Am trimis scafandri să recolteze câteva
zeci de kilograme de scoici şi, după ce au verificat cele patru plase colectoare, în care
crescusem midiile, s-au întors cu sacii goi. Toate midiile mature, apte de recoltare, cu
dimensiuni optime, au murit din cauza căldurii, în ultimele trei săptămâni“, a declarat Crivăţ.
Fermierul a precizat că, pe perioadă caniculei, a verificat zilnic starea culturii de moluşte şi,
pe zi ce trecea, constata un ritm accelerat de mortalitate. „Sacii colectori în care cresc midiile
stau în mare, în largul localităţii Eforie Nord, la o adâncime variind între doi şi şase metri de
la suprafaţa mării. Dacă la suprafaţă apa avea 31 de grade Celsius, la şase metri apa a fost
constant la plus 28 de grade Celsius. Tot ce a fost midie adultă a murit. Au mai scăpat puietul
şi exemplarele juvenile şi, din fericire, nu am înregistrat mortalitate la culturile de stridii,
cărora, din contră, pare să le fi priit căldura excesivă. Situaţia este fără precedent şi nu ştiu
dacă vom putea să declarăm şi noi stare de calamitate la fel ca oricare fermier, pentru a putea
obţine despăgubiri“, a subliniat Mirel Crivăţ.

Confirmarea specialiştilor

Referitor la această situaţie, directorul general al Institutului Român de Cercetare Marină

„Grigore Antipa“, dr. Simion Nicolaev, a confirmat faptul că temperatură foarte mare a apei
mării, care a coincis în această vară cu diminuarea accentuată a salinităţii, pe fondul aportului
masiv de apă dulce provenit din Dunăre, a produs un grad mare de mortalitate în rândul florei
şi faunei marine, până la adâncimi mari. „Vom observa şi noi acest fenomen, pe uscat, odată
cu prima furtună care va aduce la mal depozite întregi de cochilii de scoici şi melci“, a
afirmat Nicolaev. Nu doar scoicile au fost afectate în acest sezon de valurile excesive de
18
căldură. Astfel, la sfârşitul lunii iulie, atât apele, cât şi plajele litorale au fost invadate de peşti
morţi, fenomen cunoscut de specialişti drept mortalitate piscicolă în apa Mării Negre. La
rândul său, administratorul Clubului Nautic „Pinguin“ din Mamaia, Petre Clipă, a declarat că,
în urmă cu două zile, a făcut scufundări în largul mării şi nu a putut găsi midii vii decât la
adâncimea de 20-22 de metri. „Până la această adâncime toate depozitele de scoici sunt
moarte. Dai cu mâna şi cad de pe pereţii stâncoşi. Este un peisaj trist“, a susţinut scafandrul.

Implicaţii economice

Midiile şi stridiile autohtone au preţul mult mai mic decât cele din import. Un kilogram
de midii se vinde cu 5 lei, iar o stridie, cu 2,5 lei, fără TVA. Pentru comparaţie, midiile aduse
din Italia costă în jur de 20 de lei kilogramul, iar francezii vând o stridie cu 2,5 euro.

Intrate în obişnuinţele alimentare ale europenilor încă de pe vremea Imperiului Roman,

stridiile au o îndelungată istorie de aliment afrodisiac, iar trei bucăţi costă aproape 20 de
euro. Se spune că regele Henric al IV-lea ar fi mâncat o dată 400 de de stridii, înainte de cină.

19
 Americanii recoltează aproape 130.000 de tone de stridii anual, 75% fiind tradiţionalele
stridii orientale (Crassostrea virginica). Mai mult de jumătate sunt produse în Louisiana.
Următoarea specie, ca popularitate, este stridia de Pacific (Crassostrea gigas), a cărei
răspândire a fost favorizată de uşurinţa cu care se adaptează la medii noi. Din SUA, unde
cultivarea în ferme a început încă din 1900, această specie a ajuns şi în Europa, Noua
Zeelandă şi Australia.

La fel ca în cazul midiilor, stridiile nu sunt recomandate în perioadă de vară fiindcă îşi
pierd 40-80% din greutate în momentul în care îşi depun icrele. Dacă nu aveţi probleme cu
intervenţiile omului în mersul natural al lucrurilor, e bine de ştiut că există şi stridiile triploid.
La acestea, tratarea chimică în stadiul de icre le face să aibă trei perechi de cromozomi, în loc
de două. În consecinţă, nu mai depun icre şi pot fi consumate în orice moment. Cele mai rare
stridii sunt Olympia, din care se mai produc în prezent doar câteva mii de kilograme pe an,
pentru ca maturarea lor durează trei ani, în loc de câteva luni, iar diferenţa de gust nu justifică

20
eforturile producătorilor. Mai populare decât Olympia au devenit, de puţină vreme, stridiile
japoneze, kumamoto, alintate Kumos, care sunt mult mai mari decât cele europene (7,5
centimetri lungime) şi sunt foarte bogate în carne. Poate că nici nu mai e atât de relevant azi,
când există crescătorii, dar în lunile în care apa e mai caldă (din mai până în august), stridiile
sunt mai subţiri şi mai puţin gustoase – energia lor fiind direcţionată preponderent spre
funcţia de reproducere.

Pentru a proteja interiorul şi a preveni deshidratarea în perioada refluxului, cele două

carapace sunt foarte strâns lipite (echivalentul a 10 kilograme-forţă). Cu cât se deschide mai
des, cu atât mai puternic va fi muşchiul şi mai fermă închiderea, şi, în consecinţă, cu atât mai
mare termenul de valabilitate din momentul recoltării.

Stridiile crude se consumă ca atare – se soarbe sucul și carnea scoicii, sau cu un strop de
zeamă de lămâie și sare, uneori cu unt. Pentru a le desface, este necesar un cuțit special de

21
stridii (se poate înlocui cu un cuțit cu lamă scurtă, dar groasă).

Stridiile se gătesc foarte puțin, asemeni majorității fructelor de mare.

Informatii nutritionale pentru 100 g carne cruda de stridie

Calorii 68
Grăsimi 2.46 grame
Colesterol 53 mg
Sodiu 211 mg
Carbohidrați 3.9 grame
Proteine 7.1 grame
Vitamina A 2%

22
Vitamina C 6%
Calciu 5%
Fier 37%

În trecut, stridiile puteau fi găsite în număr foarte mare în regiunile temperate ale
globului, de aceea au alimentat economiile de coastă timp de câteva secole.

Noul studiu a fost realizat de o echipă de cercetători internaţională, condusă de Michael

Beck de la organizaţia americană non-profit Nature Conservacy, care a analizat recifele cu
stridii din 144 de golfuri şi din alte 44 de ecoregiuni de pe glob, precum şi arhivele şi
statisticile naţionale privind pescuitul lor. În foarte multe dintre aceste locuri, cum ar fi Marea
Wadden, situată de-a lungul costelor Olandei, Germaniei şi Danemarcei, sau Golful
Narragansett din statul Rhode Island (Statele Unite), recifele de stridii sunt considerate a fi
“moarte din punct de vedere funcţional”. Reducerea drastică a habitatelor stridiilor a fost
provocată, în cea mai mare parte a cazurilor, de pescuitul excesiv al populaţiilor sălbatice şi
de introducerea de specii de stridii non-autohtone, sunt de părere autorii studiului, citat de
AFP. Aproape toate stridiile naturale pescuite în întreaga lume provin din cinci ecoregiuni din
America de Nord, se arătă în acelaşi studiu.

23
 Însă, chiar şi în aceste ecosisteme, recifele de stridii se află într-o stare deplorabilă, cu
excepţia celor din Golful Mexic. Parcurile de stridii din această ultima regiune reprezintă,
“probabil, ultima şansă de a fi realizată o operaţiune la scară largă de conservare a recifelor
de stridii, precum şi de a beneficia de exploatări durabile”, a estimat Michael Beck. În aceste
condiţii, autorii studiului au făcut apel la suprimarea încurajării financiare a pescuitului
excesiv şi la o ameliorare a situaţiei recifelor. De asemenea, cercetătorii recomandă şi
interzicerea recoltei de stridii naturale şi a distrugerii masive a recifelor în cazul în care
cantitatea lor este mai mică de 10% faţă de cea din trecut.

24
 Concluzii

Stridiile sunt o specie de moluşte foarte apreciate datorită gustului lor special dar şi
calităţilor nutriţionale, ceea ce le-a făcut să devină o delicatesă şi să aibă un preţ pe măsură.
Din cauza exploatării excesive de-a lungul câtorva secole, stridiile sunt pe cale de dispariţie
alături de midii, în prezent exploatarea lor fiind restricţionată.

Stridiile joacă un rol cheie în ecosistem, ele contribuind la filtrarea apei, la hrănirea
peştilor, la furnizarea unui habitat pentru crabi şi la alertarea ambarcaţiunilor cu privire la
existenţa formaţiunilor stâncoase.

Savoarea şi textura unei stridii sunt rezultatele directe ale conţinutului mineral, ale
salinităţii şi temperaturii zecilor de litri de apă pe care îi filtrează prin cavitatea ei la fiecare
oră. De aceea, în funcţie de originea lor, stridiile au gusturi extrem de diverse.

În România există o singură fermă de producere a stridiilor, „sămânţa” acestora fiind de

provenienţă japoneză. În trecut a existat în Marea Neagră o specie locală de stridie Ostea
Taurica, ea dispărând acum aproximativ 40 de ani din diverse cauze, cum ar fi poluarea sau
faptul ca au fost consumate de gasteropodul Rapana.

În ultimii ani cercetătorii de la Institutul de Cercetări Marine din Constanţa au încercat să

găsească o cale să reintroducă stridia în fauna Mării Negre şi au făcut cercetării în legătură cu
dispariţia lor, dar din lipsa fondurilor aceste cercetări s-au sistat. Nu ne rămâne decât să
sperăm că acestea se vor relua şi în România se vor consuma şi stridii autohtone şi totodată
va creşte numărul fermierilor ce vor cultiva acesta specie cu mare potenţial.

25
 Bibliografie:

1. Bura, Marian, Acvacultură specială. Broaşte, crustacee şi moluşte, Editura

Orizonturi universitare, Timişoara, 2002

2. http://www.recolta.eu/constanta-canicula-a-distrus-productia-de-scoici-a-singurei-
ferme-de-fructe-de-mare/

3. http://ro.wikipedia.org/wiki/Stridie

26