Determinarea experimentalã a coeficientului de trecere a

cãldurii la mişcarea liberã a fluidului într-un spaţiu limitat

1. Scopul lucrãrii
Se prezintă o metodă şi instalaţia experimentală corespunzătoare pentru
determinarea coeficientului de trecere a căldurii în cazul convecţiei libere în
spaţiu limitat. Aşa de exemplu în cazul unor tratamente termice, piesele
respective sunt introduse într-un cuptor încălzit la o temperatură dată. Este
necesar să se cunoască evoluţia câmpului de temperatură în piesă, în funcţie de
timp, evoluţie care depinde de condiţiile de trecere a căldurii de la mediu la
corp.

2. Baze teoretice
Calculul trecerii căldurii de la un fluid la un perete se bazează pe legea lui
Newton:

Q    F  (T f  Tp ) (1)
 W 
 - coeficientul de trecere a căldurii  2 ;
 m  grd 
F – suprafaţa de schimb de căldură  m2  ;
T f – temperatura fluidului la distanţă suficient de mare de perete  C ;
T p – temperatura peretelui în contact cu fluidul  C .

Prin T s-a notat o temperatură oarecare într-un punct din interiorul

corpului la un moment dat.
După cum rezultă din fig.1, temperatura T a corpului, respectiv  variază
în faza regimului regulat după o relaţie de forma:

ln  m   C (2)
  Tf  T (3)

Fig. 1 Reprezentarea grafică a procesului de încălzire

 Pe de altă parte, conform teoriei conducţiei căldurii în regim nestaţionar,
dacă un corp rece este introdus într-un mediu încălzit, cu temperatura constantă
T f , atunci în procesul încălzirii corpului se pot observa trei faze (figura 1):
AB – faza dezordonată de încălzire;
BC – faza regulată de încălzire;
CD – faza de trecere către echilibru termic.

Panta dreptei BC corespunzătoare acestei faze este:

ln  2  ln 1
m  tg   , s 1  (4)
 2  1
Mărimea m se numeşte ritmul procesului de încălzire (răcire).
Pentru a stabili relaţia de calcul a coeficientului de trecere a căldurii se
presupun următoarele:
- un corp de formă geometrică regulată cu dimensiuni cunoscute este
încălzit de la un mediu cu temperatura constantă T p ;
- în procesul încălzirii, câmpul de temperatură al corpului este
neuniform. Gradul de neuniformitate al câmpului se defineşte prin
mărimea adimensională.
 mp
 (5)
 mv
unde: mp – diferenţa medie de temperatură a suprafeţei corpului în contact cu
mediul;
 mv – diferenţa medie de temperatură a volumului corpului.

Gradul de neuniformitate  este funcţie de criteriile Biot si Fourier:

   ( Bi, Fo) (6)

 l
Bi  (7)

a 
Fo  2 (8)
l
În relaţiile de mai sus:
 m2 
a - coeficientul de difuzibilitate a temperaturii,   ;
 s 
 W 
 - coeficientul de conductibilitate termică,  ;
 m  grd 
l – dimensiunea geometrică caracteristică,  m .

În cazul câmpului de temperatură neuniformă al corpului, legea lui

Newton ia forma:
Q      F  (T f  T ),  W (9)
 Acest flux de căldură este transportat prin conducţie de la suprafaţa
corpului către interior şi poate fi calculată cu o ecuaţie calorimetrică:

Q  m  C  (T f  T )  m  c   V  (T f  T ),  W (10)

Notaţiile utilizate reprezintă:

 J 
C – capacitatea termică a corpului,  ;
 grd 
 J 
C  c   V ,  grd  (11)
 
 J 
c – căldura specifică, în  ;
 kg  grd 
 kg 
 - densitatea corpului, în  3  ;
m 
V – volumul corpului,  m  .
3

Ţinând seama de ecuaţiile de mai sus se obţine relaţia de calcul a lui  :

mc  V  W 
  ,  m 2  grd  (12)
 S  

Această ecuaţie arată că se poate determina coeficientul de trecere a

căldurii dacă se cunoaşte:
- forma şi dimensiunile corpului ( S , V ) - aria secţiunii transversale,
respectiv volumul corpului;
- parametrii fizici ai corpului (  , c,  ) ;
- ritmul procesului (m) .
În lucrare se utilizează o piesă de oţel având o formă cilindrică cu raza R
şi înălţimea H . Schimbul de căldură se realizează prin suprafaţa laterală şi prin
una din suprafeţele frontale ale acesteia. În acest caz ecuaţia se va scrie:

mc  R H  W 
  ,  2  (13)
 R  2H  m  grd 

Pentru calculul gradului de neuniformitate al câmpului de temperatură se

aplică ecuaţia:
R2 m
l  (14)
8 a

unde a este coeficientul de difuzibilitate a temperaturii:

  m2 
a ,  s  (15)
 c  
 3. Instalaţia experimentală

Pentru determinarea coeficientului de trecere a căldurii în cazul

convecţiei libere în spaţiu limitat (regim nestaţionar) s-a conceput o instalaţie
(figura 2) compusă din:
- un cuptor electric bine izolat termic;
- un cilindru de oţel montat pe un suport;
- două termocupluri: unul pentru masurarea din cuptor (T f ) şi altul
pentru măsurarea din interiorul corpului într-un punct dat;
- un galvanometru;
- un cronometru.

Fig. 2 Instalaţia experimentală de laborator

Schema de principiu a instalaţiei experimentale este redată în figura 3.

Notaţiile utilizate în schemă sunt următoarele:
C – cuptor electric;
CD – piesa supusă încălzirii;
R – rezistenţa electrică de încălzire a cuptorului;
Rs – reostate;
Iz – izolaţie termică;
B – bec de control;
A – ampermetru;
Tc1 – termocuplul 1;
Tc2 – termocuplul 2;
G – galvanometru.
 Fig. 3 Schema electrică a instalaţiei de laborator

4. Efectuarea experimentelor
Se închide cuptorul cu capacul respectiv şi se conectează circuitul electric
de încălzire al cuptorului. Reostatul pentru reglajul grosier şi cel pentru reglajul
fin se aduc în poziţia de rezistenţă minimă şi se aşteaptă până când
galvanometrul indică aproximativ valoarea 400. Se modifică apoi rezistenţele
reostatelor la valori aproape maxime şi se aşteaptă temperatura constantă (T f )
din cuptor.
După ce s-a atins această temperatură constantă se introduce în cuptor
piesa cilindrică şi se porneşte cronometrul. Se citeşte din minut în minut
temperature T în axa cilindrului, timp de 30 minute. Se recomandă şi verificarea
din 5 în 5 minute a temperaturii cuptorului (T f ) .

5. Prelucrarea datelor experimentale

În tabelul 1 s-au centralizat datele iniţiale termocuplului

Tabel 1
R H c  
 J   kg   W 
 m  m  kg  grd   m 3   m  grd 
   

12,2  103 60,5  103 503 7700 52,4

Date iniţiale necesare calculelor

În baza datelor experimentale se trasează pe hârtie milimetrică curba
   ( ) , pentru temperatura constantă T f din cuptor. În calcule se va ţine seama
grd
că galvanometrul are constanta k  0, 24
div
   Tf  T ln 

 
Fig. 4

Se trasează apoi funcţia ln   f ( ) conform figurei 4 şi se determină

valorile limită ale fazei regimului regulat care servesc la calculul ritmului
procesului de încălzire. Valoarea ln   ln(T f  T1 ) şi 1 corespunde începutului
acestei faze şi ln   ln(Tf  T2 ) şi  2 sfârşitul fazei regimului regulat. Gradul de
neuniformitate al câmpului de temperatură  se calculează cu relaţia (14).
Rezultatele determinărilor se centralizează în tabelul 2.

Tabelul 2
m c  a  
 J   kg  m 
2
 W 
 s 1   kg  grd   m 3   s  -  m 2  grd 
     