Tornada este un vârtej cu vânturi puternice,

compus din ploaie şi praf , care se răsuceşte în

spirală, fiind frecvent, de obicei, la sfârşitul
primăverii şi începutul verii.
Tornadele se formează în anumite zone ale
globului, nu peste tot, cel mai frecvent sunt
afectate zonele din Statele Unite ale Americii,
sudul Africii şi estul Asiei. În Europa
asemenea fenomene iau naştere foarte rar şi
nu au forţa pe care o manifestă în celelalte
zone.
Tornada arată ca o coloană de aer încărcată cu praf şi
diferite alte materiale, de forma unei pâlnii întoarse,
care se deplaează deasupra pământului cu o viteză ce
depăşeşte rar 10km/h şi distanţa nu depăşeşte în
general 100km. De regulă, durata de viaţă a unei
tornade nu este mai mare de o oră. Vârtejul acesteia
are o înălţime de până la 50 m.
În interiorul tornadei viteza aerului este foarte
puternică, ajunge şi la 100km/h, uneori chiar şi la
500(în anul 1958, tornada care a afectat Wichita Falls,
Texas a avut o viteză de 540km/h, cea mai mare
înregistrată vreodată)aşa se explică puterea distructivă
a tornadelor.Presiunea aerului în interiorul pâlniei este
foarte scăzută, ceea ce face ca atunci când intră în
contact cu presiunea internă mai mare a clădirilor
acestea riscă să explodeze.
Tornadele sunt produse de mai multe tipuri de condiţii
climatice.
Majoritatea meteorologilor consideră însă că acestea se
declanşează ca urmare a ciocnirii curenţilor de aer cald şi
rece, care formează o suprafaţă circulară de presiune
atmosferică scăzută, dar acesta este un răspuns general.
Tornadele se formează la baza norilor cumulonimbus, unde
aerul rece şi uscat se întâlneşte cu cel cald şi umed şi sunt
asociate întotdeauna cu puternice furtuni.
Aerul cu un font atmosferic scăzut are tendinţă să se ridice
şi să creeze un curent vertical puternic. Acest curent atrage
aerul cald de la nivelul solului care se învârte din ce în ce
mai rapid şi absoarbe aerul din împrejur ca un aspirator.
Cele mai puternice tornade se declanşează în condiţiile unor
furtuni. Norii rotativi ai furtunii pot fi detectaţi pe radarele
meteorologice ca având o circulaţie bine definită , pe care
meteorologii o numesc mesocicoln.
Norii uriaşi ating înalţimi mai mari decât cele ale Munţilor Everest ,
au un diametru între 10-16 km, sunt de lungă durată, de până la
câteva ore şi se deplasează mii de km producând tornade.
Măsurătorile directe în ceea ce priveşte o tornadă sunt greu (şi periculos)
de obţinut. În 1971, Theodore Fujita- profesor de meteorologie la
Universitatea din Chicago, specialist în tornade, a alcătuit un sistem de
clasificare, care îi poartă numele bazat pe distrugerile structurilor
realizate de om. Scara Fujita sau F- Scale clasifică pagubele produse de
tornade ca fiind neînsemnate (F0 şi F1), puternice ( F2 şi F3) şi violente
(F4 şi F5) Este important de menţionat că această scară se aplică doar în
regiunile unde există structuri realizate de om, iar vârtejurile nu se
măsoară în funcţie de dimensiunile lor, ci de pagubele provocate.
Mărimea unei tornade nu indică în mod necesar şi violenţa sa, tornadele
mari pot avea intensitate redusă, iar cele mici pot fi violente. Cercetătorii
sunt capabili să coreleze valorile Scarii Fujita doar cu aproximaţie cu
viteza vânturilor. De exemplu, vânturile cu viteze de 145 km/h pot produce
puţine pagube unei clădiri bine construită (F0), în comparaţie cu o clădire
construită superficial, unde pagubele ar fi însemnate (F2) Viteza vânturilor
clasificate pe această scară nu a fost niciodată testată sau dovedită
ştiinţific, fiind nevoie de multă atenţie în folosirea acesteia.