Bazele fiziologiei locomotiei

Kinetologia
Definitie - stiinta care se ocupa cu studiul miscarii
organismelor vii si al structurilor care participa la
aceste miscari.
Studiaza mecanismele neuromusculare si
articulare care asigura omului activitatile motrice
normale.
Inregistreaza, analizeaza si corecteaza
mecanismele neuromusculare deficitare.
Kinetologia medicala face parte din medicina fizica
care utilizeaza ca metode terapeutice: miscarea,
caldura, curentul electric, climatul, masajul si apa.
Domeniul medical al kinetologiei este cunoscut
sub numele de kinetoterapie.
Limitarea activitatii motrice
poate fi determinata de :
scaderea fortei musculare (hipotonie) sau contractura
sau spasticitatea musculara (hipertonie)

redoarea articulara= intepenirea articulatiei

lipsa coordonarii miscarilor

Bazele fizice ale kinetologiei
Kinetologia studiaza miscarea mecanica
schimbarile succesive ale pozitiei corpului fata de
alte corpuri de referinta sau ale unor segmente ale
corpului fata de corpul insusi.

In cadrul kinetologiei studiul akineziei, repausului

sau imobilizarii este la fel de important, caci
repausul este considerat in fizica un caz particular
al miscarii, in care un corp ramane in aceleasi
raporturi cu corpurile din jur.
Pentru ca un corp sa fie scos din starea de repaus este
necesara interventia unei forte:

daca asupra unui corp actioneaza o singura forta, aceasta va

imprima corpului o miscare in aceeasi directie cu directia sa
daca actioneaza doua sau mai multe forte concomitent in
directii diferite, miscarea este o rezultanta a acestor forte, a
marimii, directiei si sensului lor
daca doua sau mai multe forte actioneaza in aceeasi
directie si sens, ele se aduna, marind valoarea fortei
rezultante
daca fortele actioneaza in sensuri opuse, ele se scad, avand
sensul celei mai mari
Asupra segmentelor corpului in miscare actioneaza:
forta musculara
forta gravitationala
Aceste 2 forte se comporta in diverse situatii ca mai sus

In cadrul fortei musculare exista de asemenea vectori de forta cu

directii, sensuri si marimi diferite.
Segmentul de corp se va misca in articulatie pe vectorul rezultant al
fortei.
Rezultanta mai multor forte determina miscare doar daca directia
acesteia este una din miscarile articulare posibile, permise de
structurile anatomice. In caz contrar, forta va determina presiuni mai
mici sau mai mari asupra acestor structuri, asupra capsulei si
ligamentelor. Uneori, cand forta depaseste rezistenta acestora, apare
luxatia.
O forta care actioneaza asupra unui corp determina fie miscarea
acestuia, fie deformarea lui.
Miscarea diferitelor segmente ale corpului
descrie traiectorii rectilinii sau curbilinii.

Pe baza parametrilor viteza si acceleratie, miscarea

poate fi
uniforma (viteza = ct ; acceleratia = 0) sau
variata (acceleratia diferita de 0)
variata uniform acceleratia creste sau scade ct
variata neuniform acceleratia = variabila

Toate aceste tipuri de miscare se pot regasi in diversele

modalitati ale exercitiului fizic si cer eforturi biologice
diferite.
Repaus

La scoaterea din repaus a unui segment sau la oprirea

miscarii acestuia sunt necesare forte suplimentare, care
vor invinge inertia segmentului.

Dupa ce un corp a fost scos din repaus sunt necesare forte

mai mici pentru a-l mentine in miscare (principiul
inertiei).
 Frecarea
Un corp in miscare este influentat de prezenta altor corpuri
cu care vine in contact (ex. planul mesei, al patului, apa,
aerul, etc). Acestea tind sa franeze miscarea primului corp
datorita frecarii intre corpuri.
Daca am elimina teoretic corpurile inconjuratoare, corpul
care se misca ar continua sa se deplaseze rectiliniu uniform.
Acest lucru este insa imposibil in practica, frecarea
determinand o miscare uniform incetinita, pana la
oprire.
Pentru mentinerea corpului in miscare trebuie sa intervina
in mod continuu o forta exterioara mai mare decat forta de
frecare.
Frecarea este un element foarte important in KT, tehnicile
kinetice incercand sa o diminue cat mai mult prin diverse
metode (planuri lustruite, talcate, suspendarea
segmentelor).
 Forta musculara care incearca sa sustina corpul in
miscare este o forta motorie, iar frecarea ce se
opune miscarii este o forta rezistiva.
Gravitatia, sprijinul si echilibrul
Miscarea oricarui corp este influentata de
greutatea sa.
Greutatea (sau forta gravitationala) a unui corp
este forta cu care acel corp apasa pe un plan
orizontal (forta cu care este atras spre pamant).
Forta gravitationala necesita sau nu forte
musculare suplimentare pentru a fi invinsa, in
functie de directia miscarii. Este elementul
principal de apreciere a fortei musculare. Poate fi
utilizata in scop de facilitare sau de incarcare sau
poate fi eliminata in diverse exercitii fizice.
Centrul de greutate
Centru de greutate = punctul in care actioneaza
totalitatea fortelor gravitationale paralele ale
totalitatii punctelor materiale ale respectivului
corp. De obicei se gaseste in centrul sau pe axa de
simetrie a corpului.
La om, centrul de greutate se gaseste undeva in
apropierea S1-S2.

Prin centrul de greutate trece virtual o linie

verticala linia centrului de greutate.
La om aceasta trece prin : crestet corpul vertebrei a
doua sacrate un punct in poligonul de sustinere pe axa
articulatiei tarsiene.
Stabilitatea (echilibrul)
Stabilitatea unui corp asezat pe un plan este data de baza lui
de sustinere, care este reprezentata de suprafata poligonului
format de toate punctele exterioare ale acelui corp care se
sprijina pe plan.

Un corp este cu atat mai stabil cu cat centrul lui de greutate

este mai coborat, iar linia centrului de greutate cade mai
aproape de centrul poligonului de sustinere.

Echilibrul devine instabil cand centrul de greutate urca pe

linia centrului de greutate care se deplaseaza spre marginea
suprafetei de sustinere.

Echilibrul este indiferent cand centrul de greutate ramane

mereu la aceeasi inaltime si pozitie fata de suprafata de
sprijin, desi corpul se misca.
Masinile simple
Masinile simple sunt dispozitivele utilizate pentru
a amplifica efectul unei forte sau pentru a o face
mai comod de aplicat.
Parghia o bara dreapta sau curba pe care forta activa si
forta reactiva tind sa o roteasca in jurul unui punct de
sprijin ; pt ca parghia sa fie echilibrata F x bratul F = R x
bratul R ; parghia este utilizata pt amplificarea fortei,
data de raportul R/F.
Scripetii in salile de kt cei mai utilizati sunt scripetii
ficsi ; conditia de echilibru este F = R
Planul inclinat pacientii sunt asezati pe un plan
inclinat pt diverse exercitii sau posturare
Bazele anatomice
Miscarea a specializat aparatul locomotor care are ca
unitate componenta de baza

unitatea kinetica = articulatie + muschi + nerv

Articulatia
Definitie: articulatia reprezinta totalitatea partilor moi prin
care se unesc doua sau mai multe oase vecine.
Pe baza modalitatilor de unire intre oasele componente,
articulatiile se clasifica in :
1. articulatii fibroase unirea se face strans prin tesutul conjunctiv ;
sunt foarte putin mobile (articulatiile craniului, articulatiile
interapofizare vertebrale)
2. articulatii cartilaginoase unirea se face prin fibrocartilaj, si nu
prin cartilaj hialin. Articulatia permite anumite miscari (simfiza
pubiana, articulatia intervertebrala)
3. articulatii sinoviale unirea se face prin capsula, existand o
cavitate intre suprafetele articulare, care permit miscari ample.
Aceste articulatii se numesc si diartroze.

Forma capetelor osoase articulare determina tipul de

miscare posibila in articulatia respectiva.
Diartrozele se clasifica in:
1. articulatii plane artrodii in care miscarea este mai mult de
alunecare (oasele carpului)

2. articulatii sferoide (enartroze) total libere permit o foarte mare

mobilitate in mai multe planuri (articulatia scapulo-humerala)

3. articulatii balamale
trohleare articulatia cotului
trohoide radio-cubitala proximala

4. articulatii elipsoide cu cap articular condiloidian (articulati

genunchiului)

5. articulatii selare cu o suprafata concava si cealalta convexa

(articulatia trapezo-metacarpiana a policelui)
In functie de gradele de libertate (numarul de
directii de miscare posibile) articulatiile au :

I grad de libertate (plane, balamale, elipsoide)

II grade de libertate (selare)

III grade de libertate (sferoide)

 Structura diartrozelor:
Cartilajul hialin
acopera capetele osoase ale suprafetelor articulare
grosimea mai mare in zonele de presiune
nevascularizat, deci nu se poate regenera, dar rezista mai bine la agresiuni
se hraneste prin vasele osului subcondral si prin lichidul sinovial
este neinervat, deci nu doare
Are structura in straturi, cu fibre de colagen, care ii confera proprietati de compresibilitate,
elasticitate si porozitate

Bureletul fibrocartilaginos
in special la articulatiile sferoide unde suprafetele articulare nu sunt egale (CF; SH)
cavitatile cotiloide si glenoide isi maresc suprafetele prin acest burelet circular pentru a
congrua cat mai perfect cu capetele femurale si humerale, care au suprafete mai mari

Capsula articulara
structura conjunctiva formata din 2 straturi: extern fibros si intern sinovial
delimiteaza o cavitate virtuala articulara denumita si cavitate sinoviala. Aici exista in unele
articulatii ligamente puternice, interosoase, care ajuta sau franeaza miscarea (ex ligg
incrucisate)
bogat inervata
Structura diartrozelor (continuare):
Sinoviala
strat conjunctiv care tapeteaza capsula articulara
formata din niste formatiuni bine vascularizate = vilozitati sinoviale
imobilizarea articulara determina proliferarea acestui tesut care umple cavitatea
articulara.
tesut tanar el poate reveni la forma initiala, resorbindu-se. Imbatranirea lui
(imobilizare indelungata) il organizeaza, blocand articulatia.

Lichidul sinovial
scalda cavitatea articulara
generat de sinoviala, transudatul plasmatic si de produsele de descuamare
sinoviale si cartilaginoase ce apar in timpul miscarii
rol de a hrani, de a curata cavitatea articulara de detritusuri si de a o lubrifia

Ligamentele periarticulare
exterioare articulatiilor, dar in stransa legatura cu acestea
realizeaza rezistenta si stabilitatea articulara
participa la ghidarea miscarii, blocheaza excesul de miscare, moduleaza forta
musculara
sunt bogat inervate
 Muschiul
Muschiul este obiectivul cel mai important si cel mai usor de lucrat in kt.

Clasificarea muschilor:
striati
netezi

Muschii striati reprezinta peste 40% din greutatea corpului uman.

Au forme si dimensiuni variate in functie de regiune si functie (scurti, lungi,

lati, inelari, grosi, subtiri).

Muschii sunt formati din :

corp muscular
tendon
jonctiune tendo-musculara
teci sinoviale
burse seroase
anexe
Corpul muscular
Muschii unui segment sunt inveliti de o fascie comuna.

Fiecare corp muscular la randul lui este invelit de

perimisium extern cu rol protector in efort.

Intre perimisiumul extern si fascia comuna exista tesut lax

conjunctiv care permite alunecarea planurilor in timpul
contractiei.

Din perimisiumul extern pornesc septuri conjunctive spre

interiorul corpului muscular, pe care il separa in fascicule
mai groase sau mai subtiri. Acestea formeaza perimisiumul
intern (endomisium). Fiecare fascicul cuprinde 10-30 de
fibre musculare.
Fibra musculara celula musculara:
Este formata din:
membrana (sarcolema)
citoplasma (sarcoplasma)
nuclei
structuri citoplasmatice bine diferentiate, specifice
miofibrilele

Lungimea unei fibre musculare variaza de la cativa

centimetri la 25-30 cm (m sartorius), iar grosimea ei de la
10 la 150 microni.
Fibra musculara celula musculara (continuare):
Sarcolema (membrana) cu multi nuclei contine:
partea postsinaptica a placii motorii (unica la fibrele albe si multipla la fibrele
rosii)
inceputul sistemului tubular T prin care sunt dirijate impulsurile nervoase
spre elementele contractile

Sarcoplasma variaza in functie de activitatea musculara:

muschii in activitate permanenta = rosii sunt bogati in sarcoplasma
muschii care se contracta rapid si obosesc repede = albi sunt saraci in
sarcoplasma

Miofibrilele
elementele contractile ale muschiului
dispuse in fascicule, sunt de ordinul sutelor de mii, ocupa 2/3 din spatiul
intracelular
orientate in lungul celulei musculare, paralele intre ele, aparand ca o
structura tigrata prin alternanta de zone (discuri/benzi) intunecate cu zone
clare
are ca unitate contractila sarcomerul care este cuprins intre 2 linii Z
Fibra musculara celula musculara (continuare):
Mitocondriile
se grupeaza in jurul nucleilor, placii motorii si elementelor
contractile si
sunt purtatorii echipamentului enzimatic si energetic celular

Reticulul sarcoplasmatic sistem canalicular

longitudinal cu rol de transport al calciului

Proteinele musculare numeroase, de mai multe

tipuri:
sarcoplasmice (mioglobina, enzime)
miofibrilare (miozina, actina, tropomiozina, troponina)
proteinele formatiunilor subcelulare
proteinele stromei (din sarcomer)
Proteinele miofibrilare sunt cele mai importante pt kt.
 Fibrele musculare se prind in mai multe feluri
pe tendon.

La muschii plati fibrele sunt paralele (ex SCM) si asa

se prind pe tendon sau aponevroza.

Muschii fusiformi au acelasi aranjament paralel (ex

biceps brahial).

Unii muschi au fibrele convergente spre o latura a

tendonului sau cu fascicule care converg spre mai
multe tendoane (deltoidul).
Miofibrila
Miofibrila are ca unitate contractila sarcomerul
care este cuprins intre 2 linii Z.

Linia Z se insereaza pe fata interna a sarcolemei,

trecand la acelasi nivel prin toate miofibrilele si
legandu-le. Miofibrilele sunt compuse din
miofilamente de actina si miozina aranjate
longitudinal care determina discul clar format din
actina si discul intunecat format din miozina si
actina. Fiecare fibrila de miozina este inconjurata
de 6 fibrile de actina.
Clasificarea muschilor:
tonici de tip I in general muschii extensori
sunt proximali, antigravitationali, sar o articulatie,
au tendoane late, travaliul lor este putin intens, se
contracta lent si obosesc greu

fazici de tip II sunt superficiali, sar doua

articulatii, au tendoane lungi, realizeaza contractii
rapide si obosesc usor

Nu exista muschi exclusiv fazici sau exclusiv tonici.

Exista fibre musculare fazice (albe) si tonice
(rosii).
Fibrele tonice si fibrele fazice
Fibrele tonice (rosii)
bogate in mioglobina, mitocondrii si ATP
bine vascularizate
au mai multe sinapse neuromusculare.
Raspunsul tonic este deci de intensitate redusa, dar de lunga durata,
cere un consum energetic mic, iar fibrele rosii obosesc mai greu.

Fibrele fazice (albe)

sarace in mioglobina, mitocondrii si ATP
vascularizatia este mai saraca
au o singura sinapsa neuromusculara
Raspunsul fazic este de intensitate crescuta, de scurta durata, cere
un consum energetic crescut si de aceea fibrele albe obosesc mai
repede.
Tendonul
Organ rezistent, inextensibil

Format din fascicule conjunctive (fibre de colagen),

legate intre ele printr-o substanta fundamentala, ca
un ciment

Printre fibrele de colagen se afla celule tendinoase

Se insereaza fie direct pe os, fie prin intermediul

periostului
Nervul
Nervii musculaturii striate contin fibre mielinizate de
diametre diferite:

aferente senzitive
eferente motorii
fibre simpatice pt peretii vasculari intramusculari
Inervatia muschilor
Un muschi primeste cel putin o ramura nervoasa, de
multe ori doua sau mai multe, care deriva de la mai
multi nervi spinali, astfel incat un muschi are o
inervatie de la mai multe niveluri.

Inainte de a patrunde in muschi, dar si dupa

penetratie, nervul se ramifica, fiecare fibra musculara
primind o ramura nervoasa.
Jonctiunea mioneuronala = sinapsa neuromusculara
Sinapsa neuromusculara are 3 parti :

1. partea presinaptica terminatia axonului

demielinizata ; contine neurofibrile, mitocondrii,
vezicule cu acetilcolina
2. fanta sinaptica spatiul dintre axoplasma si
sarcoplasma (intre membrana presinaptica si cea
postsinaptica) unde se elibereaza acetilcolina
3. partea postsinaptica cu intensa activitate
acetilcolinesterazica
Caile motorii voluntare si involuntare
La sinapsa neuromusculara sosesc terminatiile
motoneuronului alfa cu sediul in coarnele
anterioare ale maduvei spinarii
Intre neuronul motor din cornul anterior si sinapsa
neuromusculara se formeaza nervul rahidian
(spinal).

Nervul spinal are 3 componente :

radacina
trunchi
ramuri terminale
 Axonii celulelor cornului anterior formeaza
radacina anterioara cu fibre eferente motorii.
Radacina posterioara este senzitiva si are fibre
aferente.
Radacina anterioara se uneste cu cea posterioara si
formeaza trunchiul nervului spinal, formand un
nerv mixt.
Acesta iese din gaura de conjugare si se imparte in
2 ramuri mixte (si una recurenta), ambele
ramanand mixte: anterioara si posterioara pt
regiunile anterioare si posterioare ale trunchiului.
Cu cat gradul de mielinizare a fibrelor este mai mare cu
atat fibrele transmit mai repede informatia.
Fibrele A: axoni mielinizati, diametrul cel mai
mare, viteza mare (proprioceptive, tactile,
musculare, dureroase)

Fibrele B: axoni mielinizati, diametru mic, viteza

mai mica (fibre vegetative preganglionare si
aferente)

Fibrele C: amielinice, diametru mic pt

conducerea lenta a durerii si pt fibrele vegetative
postganglionare
Arcul reflex spinal
Acest circuit = arc reflex spinal este involuntar, dar
poate fi voluntarizat prin implicare structurilor
nervoase superioare.

De asemenea, in corpul anterior medular exista si

alte tipuri de neuroni implicate in modularea
raspunsului nervos in afara motoneuronilor alfa, si
anume motoneuronii gama, neuroni inhibitori,
intercalari si cordonali.
Fusul muscular
Fusul muscular este un organ receptor specializat care
functioneaza independent de constiinta noastra.

Fusul muscular este o formatiune fusiforma dispusa

intre fibrele musculare, invelita de o capsula, intre care
exista fibre de colagen orientate in axul lung al fusului.
Centrii superiori
Centrii superiori (cortex, diencefal, trunchi cerebral,
cerebel)

determina si moduleaza activitatea motoneuronilor din

cornul anterior

au rol activ in miscarea voluntara si in ajustarea tonica

posturala a miscarii
 Unitatea motorie
Definitie: cea mai mica unitate functionala neuromusculara.

Este un complex format din:

neuron - poate fi cel din cornul anterior medular (unitate motorie
periferica) sau cel al nervilor cranieni motori
axonul lui
totalitatea fibrelor musculare la care ajung terminatiile acestui axon

Raportul dintre neuron si numarul de fibre musculare pe care

le inerveaza poarta numele de coeficient de inervatie al UM si
este variabil de la un muschi la altul.

Intr-o unitate motorie intra mereu acelasi tip de fibre (albe sau
rosii).

Toate fibrele unei UM se contracta in acelasi timp.

Activarea UM la nivelul pericarionului
In repaus, NMP (neuronul motor periferic) are polaritate negativa
intracelular si pozitiva extracelular repartizarea inegala a ionilor
intracelulari (K+ si CO3H-) si extracelulari (Na+ si Cl-) ca urmare a
permeabilitati selective a membranei celulare neuronale.
Inegalitatea ionica diferenta de potential la nivelul membranei de
cca 90 (-85) mV
NMP primeste informatii de la o multitudine de alti neuroni raspanditi
in maduva si encefal sub forma biochimica (de acetilcolina) care
depolarizeaza membrana celulara, ionii de Na+ intra in celula,
determinand un brusc potential de actiune de 120mV cu durata de 1ms.
Panta descendenta a potentialului este data de iesirea K+din celula.
Oricat de intens este stimulul, daca el depaseste valoarea de prag va
genera depolarizarea cu intrarea in activitate a neuronului la nivel
maxim. (legea tot sau nimic ).
Neuronul primeste incontinuu stimuli sub prag care nu determina
descarcari neuronale (depolarizare membranei care se transforma in
potential de actiune), dar depolarizeaza partial motoneuronul, creand
o anumita stare de excitabilitate.
Activarea UM la nivelul pericarionului (continuare)
Progresia depolarizarii se face din aproape in
aproape, ca o unda.

Pe toata perioada depolarizarii membranei

(potentialului de actiune) celula nu mai raspunde
la un nou stimul, aflandu-se in perioada
refractara (2ms).descarcarile neuronale spre
efector nu pot fi deci continue. Cu cat intensitatea
stimulului sosit la NMP este mai mare cu atat
frecventa potentialelor de actiune va fi mai mare.
Activarea UM la nivelul cilindraxului
De la nivelul NMP potentialele de actiune ca si procese bioelectrice se
transmit in rafale de-a lungul axonului = influxul nervos motor.

Potentialul de actiune ajuns la axon ii depolarizeaza membrana

(aceasta in repaus este pozitiva la exterior si negativa la interior), Na+
intra in celula, iar incarcarea va fi negativa la exterior si se va propaga ca
o unda de negativitate spre sinapsa neuromusculara. Aceasta unda
este influxul nervos.

Deplasarea influxului nervos variaza in functie de tipul axonului (cu

sau fara teaca de mielina). Viteza de deplasare a influxurilor
nervoase va fi mai mare in fibrele mielinizate (pt ca se face saltator
la nivelul strangulatiilor Ranvier si nu din aproape in aproape).

Viteza influxurilor nervoase este cu atat mai mare cu cat diametrul

fibrei este mai mare.
Activarea UM la nivelul sinapsei
neuromusculare
Influxul nervos ajunge la butonul terminal al axonului (partea
presinaptica), produce depolarizarea membranei butonului, cu intrarea
Na+ si Ca2+ in interior. Influxul de Ca eliberarea de acetilcolina din
vezicule, care va trece in spatiul sinaptic, unde va excita membrana
postsinaptica. Daca acetilcolina se epuizeaza apare oboseala.
Depolarizarea butonului axonal dureza doar cateva milisecunde, apoi se
repolarizeaza, Na+ si Ca2+ traversand in sens invers membrana si butonul
poate primi un nou influx nervos.
Acetilcolina eliberata se fixeaza pe celulele receptoare specifice ale
membranei postsinaptice, permeabilitatea acesteia pt ionii da Na+ si K+ se
modifica, apare depolarizarea, cu inversarea incarcarii electrice si
instalarea unui potential de excitatie postsinaptica = potential de placa
motorie. Daca acest potential depaseste o anumita valoare (20 mV), el se va
propaga spre fibra musculara, devenind un potential de actiune al fibrei
musculare care este un fenomen bioelectric.
Acetilcolina va fi hidrolizata si apoi resintetizata si va reumple veziculele
presinaptice.
Toate procesele de la nivelul sinapsei de la sosirea stimulului si pana la
aparitia in muschi a curentului de actiune musculara dureaza 0,5 1 ms =
intarziere sinaptica.
Activarea UM la nivelul fibrei musculare
Potentialele ajung la fibra musculara sub forma de
impulsuri repetitive, cu pauze intre ele de 20 100 ms.

Potentialul de actiune se raspandeste pe sarcolema si intra

in interiorul fibrei de-a lungul canaliculelor transversale ale
sistemului T pana la triade unde va elibera ionii de Ca2+
din reticulul endoplasmatic din sacii triadelor.

Astfel din bioelectric, procesul devine din nou biochimic.

Ca2+ eliberat reprezinta semnalul declansarii unei suite de

fenomene chimice energetice, care au ca finalitate
transformarea in energie mecanica contractia.
 Contractia musculara are la baza alunecarea
fibrelor de actina printre cele de miozina.
Intensitatea contractiei este data de
suprapunerea mai mare sau mai mica, pe
lungime, intre cele 2 tipuri de filamente.

Decontractia este si ea un proces activ deorece se

consuma o anumita cantitate de energie.

Motoneuronul intra in relatie prin mii de sinapse

cu alti neuroni.
Substantele transimtatoare:
excitatorii (acetilcolina, norepinefrina, dopamina,
serotonina)
inhibitorii (GABA, glicina, taurina, alanina)
excitatorii sau inhibitorii in functie de anumite
circumstante (histamina, PG, polipeptidele)

Un anumit neuron va secreta intotdeauna acelasi

tip de substanta la toate butoanele sinaptice
terminale ale sale si deci va transmite excitatia sau
inhibitia tuturor neuronilor cu care este el in
legatura.
 Potentialele postsinaptice sufera sumatie:
Spatiala
Temporala

Calea finala comuna (drumul parcurs de un stimul

de la NMP la fibra musculara) primeste comanda
motorie de la nenumarate niveluri de integrare ale
sistemului nervos.
Miscarea voluntara
Cea mai simpla miscare voluntara a unui segment
comporta intrarea in actiune a unui enorm numar de
sinapse neuronale. Aceasta miscare presupune :
elaborarea centrala (decizia si comanda)
calea de conducere
ajustarea tonusului postural al segmentului mobilizat
(actiune ce precede miscarea propriu-zisa)
contractia musculara efectoare a miscarii comandate
modularea permanenta in timpul miscarii a tonusului
musculaturii sinergiste, antagoniste, ca si al musculaturii
care asigura postura
Controlul motricitatii
Controlul motricitatii este organizat pe niveluri
succesive.
A.Controlul medular
Semnalele senzitive de la periferie intra in maduva
prin radacinile posterioare si aici au 2 destinatii :
la acelasi nivel medular sau la unul invecinat produc un
raspuns local

trec prin maduva la centrii nervosi superiori

Maduva este sediul unor reflexe:
1) Reflexul miotatic (stretch-reflex, reflexul de intindere)
este singura cale monosinaptica a unui sistem senzitivo-motor de feed-back
este reflexul fusului muscular, caci intinderea unui muschi excita fusul
muscular, ceea ce reflex va declansa contractia acelui muschi, a fibrelor
extrafusale

Bucla gama
motoneuronul gama din cornul anterior medular axon fibrele
musculare intrafusale terminatia anulospirala din fus fibrele Ia
protoneuronul senzitiv spinal neuroni intercalari motoneuronul alfa
rolul principal al buclei gama este sa mentina tonusul muscular

2) Reflexul de tendon

3) Reflexul flexor (reflexul nociceptiv) nu numai in mm flexori

 Reflexe (continuare)
4) Reflexe posturale si de locomotie
reactia pozitiva de sprijin extensia mb inf cand se executa o presiune in talpa

reflexele de redresare apar in pozitia de decubit lateral, avand drept scop posturarea in
pozitie dreapta verticala. Sunt de fapt un complex de miscari sincronizate pt a mentine
ochii orizontal, capul si corpul verticale pt a se pregati pt actul motor.

reflexele de echilibrare reactiile de balans incearca sa mentina centrul de greutate al

corpului in interiorul bazei de sustinere (sunt musculare sau labirintice)

5) Reflexe medulare ce determina spasm muscular

spasmul muscular postfractura in zona fracturata din cauza durerii
crampele musculare orice fel de factor iritant local (ex frig)

6) Reflexele supraspinale
reflexele tonic ale gatului
reflexele labirintice
reflexele de redresare
reflexele de echilibrare
B) Controlul supramedular
Activitatea motoneoronilor periferici este controlata de
etajele superioare ale nevraxului:
cortexul motor cu mai multe arii motorii

fibrele care pleaca de la aceste arii alcatuiesc :

sistemul piramidal asigura motricitatea voluntara si este si un sistem
facilitator pt motoneuronii medulari, influentand tonusul muscular
sistemul extrapiramidal regleaza tonusul muscular si postura si
miscarile complexe reflex-automate ; intervine si in miscarea voluntara
declansata de sistemul piramidal, moduland-o prin circuite recurente

cerebelul statie de modulare a miscarii ; intervine prin influentarea

sistemului extrapiramidal si in reglarea tonusului muscular

formatiunea reticulata din trunchiul cerebral are rol determinant in

reglarea tonusului muscular

hipotalamusul si rinencefalul intervin in reglarea tonusului

muscular
Miscarea voluntara presupune:
elaborarea centrala

ajustarea tonica posturala, care precede executarea

propriu-zisa a miscarii

modularea permanenta a tonusului in cursul miscarii

Tonusul muscular se diferentiaza in:
tonusul de repaus activitate reflexa medulara
tonusul de postura control superior : cerebel,
nuclei cenusii, neocortex, formatiune reticulata
tonusul de atitudine control cerebelos si al
nucleului rosu
tonusul de comportament controlul
complexului hipotalamus-rinencefal-cortex
cerebral
 Coordonarea miscarilor voluntare
Miscarea voluntara este rezultatul unei continue combinatii sinergice intre
factorii senzitivi si motori. Coordonarea acestei miscari implica aproape
totalitatea functiilor sistemului nervos.
Miscarea voluntara este rezultatul unei cotinue combinatii sinergice intre
factorii senzitivi si motori. Coordonarea acestei misca implica aproape
totalitatea functiilor sistemului sistemului nervos:
luarea deciziei de miscare act cortical, constient, dar determinat de realitatea si
cerintele ambientale ajunse in constiinta noastra prin aferente senzitivo-senzoriale
punerea in actiune a sistemelor piramidal si extrapiramidal cu sisteme motorii
executive de transport al comenzii si planului de miscare catre motoneuronii alfa si
gama si, de aici, spre aparatul efector
activitatea continua a sistemului monitor (sistemul senzorial-senzitiv), care
transmite infrmatii asupra modului de desfasurare a miscarii (pe baza excitatiilor
primite de proprioceptori, receptori vizuali, receptori vestibulari etc) ; aceste
informatii sunt receptionate de sistemul reglator (mai ales de cerebel) ;
sistemul reglator va asigura organizarea si ajustarea etapelor tonice si fazice ale
sistemului efector ;
aparatul efector (muschi-articulatie) realizeaza miscarea voluntara in conformitate
cu planul elaborat si transmis de cortex si prelucrat continuu de subcortex, pe baza
aferentelor senzitivo-senzoriale
 Exista deci 3 mari sisteme care concura la
producerea miscarii voluntare :

sistemul informational

sistemul reglator

sistemul efector
Concluzii
Miscarile unui adult, oricat ar fi de complicate, pot fi descompuse in
scheme de miscare. Acestea sunt repetate de milioane de ori de la
formarea lor din copilarie, devenind din ce in ce mai precise si
automatizate (ex mersul).

Aceste scheme se formeaza pe baza sistamului incercari si erori ,

adica pe baza invatarii din greseli. Rezultatul acestor procese de
invatare se memoreaza sub forma de engrame senzitivo-senzoriale
si motorii.

Engramele
se formeaza in copilarie prin control volitional
se perfecteaza continuu prin repetitie
cu cat sunt mai bine fixate, cu atat activitatile musculare capata viteza de
executie, intensitate si complexitate
vor realiza miscarile dorite, dar vor inhiba si sinapsele care nu este necesar
sa intre in schema miscarilor dorite

Kt sustine din ideea engramelor principiul repetitiei ca o baza a unei

bune coordonari.