KINETOTERAPIA IN

AFECTIUNI RENALE

Sef lucrari dr Dragos Munteanu

UMF Iasi
 Îmbătrânirea fiziologică a rinichiului
Senescenta renală sau involutia fiziologică a
rinichiului este un proces logic şi progresiv generat
de înaintarea în vârstă, proces care implică alterări
structurale şi functionale semnificative, ce pot fi
depistate şi evaluate cantitativ prin investigatiile
histologice şi de laborator.
Nu există o delimitare netă şi absolută între
involutia fiziologică şi patologia latentă sau
manifestă a aparatului renal, mai cu seamă că
bătrânetea se caracterizează prin polipatologie,
asocierea şi cronicitatea bolilor constituind una din
legile fundamentale ale geriatriei.
Alterările macro- şi microscopice de vârstă ale
rinichiului produc reducerea parenchimului cu 30-
35% fată de adultul tânăr, interesând în special
corticala
 Infectia urinară (IU) sau bacteriuria (BU) constituie o patologie
majoră la orice vârstă, cu o semnificatie specială la bătrâni, datorită
terenului particular, frecventei extreme şi potentialului patogen al IU,
mai ales asupra parenchimului renal.
Localizarea la vezică şi/sau tractul pieloureteral delimitează IU a
căilor urinare inferioare, iar cea a parenchimului renal, IU a căilor
urinare superioare, cu manifestările clinice ale pielonefritei.
Majoritatea infectiilor urinare la bătrâni evoluează cronic sau
asimptomatic.
Particularitati terapeutice:
- Controlul medical periodic;
- Depistarea perseverentă şi tratamentul riguros al factorilor favorizanti
generali şi locali;
- Măsuri curativo-profilactice ce se adresează bolilor şi anomaliilor
terenului particular al bătrânilor;
- Evitarea sau renuntarea cu desăvârşire la tratamentul empiric, de
rutină sau de complezenta a IU;
- Masuri igieno-dietetice, care vizează: hidratarea suficientă şi ritmică,
aport proteic corespunzător, regim sistematic de mişcare şi activitate,
igienă locală strictă, asigurarea aportului ritmic şi îndeajuns cu fibre
alimentare.
 Pielonefrita

PN este definită ca o nefropatie interstitială bacteriană

nespecifică în care leziunea afectează, direct şi primitiv,
interstitiul renal şi sistemul pielo-caliceal. Secundar, în cursul
evolutiei progresive leziunile inflamatorii se extind, în primul
rând asupra tubilor, şi în al doilea rând asupra structurilor
vasculare şi glomerulare.
Etiopatogenic, PN se datorează actiunii imediate sau
tardive s germenilor prezenti în tesutul renal.
Germenii incriminati sunt: în formele acute E.Coli, iar în
cele cronice figurează frecvent Proteus, Pseudomonas
(piocianic), grupul Klebsiella, Enterobacter şi Enterococi.
Clinic, cele trei sindroame principale cunoscute ce
caracterizează pielonefritele sunt: sindromul infectios
general, sindromul inflamator local şi sindromul de afectare
renală. Rolul infectiei urinare este bine precizat în PNA, mai
putin în PNC.
 Afectiunile prostatei

Afectiunile prostatei constituie o altă patologie majoră la

vârstnici, fapt explicat printr-o incidentă extremă, complicatii
reno-urinare şi extrarenale în proportii de masă şi existenta unor
forme maligne ce scad durata de viată.
Adenomul de prostată
Termenul de „ hipertrofie de prostată”, folosit ca sinonim,
este impropriu deoarece exprimă doar un aspect izolat:
dimensiunea prostatei, fără informatii privind caracterele clinice
şi anatomohistologice (inflamatorie, benignă sau malignă), de
aceea este mai corect termenul „adenom de prostată”.
 Simptomatologia clinică se manifestă, în general, prin
tulburări de mictiune (disurie, polakiurie) care pot lipsi sau pot
fi minore în fazele initiale, de debut. În cursul evolutiei pot
surveni: hematuria, retentia incompletă cu reziduu vezical
variabil (faza a doua), iar în faza a treia, de decompensare,
tulburări importantede mictiune şi evacuare, până la glob
vezical regorjare de „prea plin” (falsă incontinentă).
 Complicatiile cele mai importante sunt cele renourinare:
obstructii, retentia urinară, IU, PN, nefropatia obstructivă,
insuficienta renală.
 Incontinenta urinara la varsta a III-a
 Definitie: Reprezinta pierderea involuntara de urina.
 Cauze: La barbati: - afectiunile prostatei - adenomul de
prostate; - afectiunile uretrei- manifestate sub forma de
stricturi sau infectii; - complicatii dupa hernia inghinala. La
femei: - nasteri repetate; - graviditatea; - boli infectioase
genitale; - infectii si malformatii uretrale.
 Cauze frecvente la ambele sexe: - atitudine corporala
incorecta; - stresul; - obezitatea; - factori ereditari; - tesut
conjunctiv slab; - fumatul; - efortul fizic intens; -
ortostatism prelungit;
 Obiectivele recuperarii: 1. reeducarea
respiratiei; 2. corectarea posturii prin
alinierea coloanei vertebrale si a
pelvisului; 3. tonifierea musculaturii pelvi-
perineale; 4. ameliorarea coordonarii
musculare; 5. relaxarea generala si
segmentara.

 Metode de recuperare balneo-fizio-

terapica: a. ape minerale; b. namoluri;
c. climatul; d. electroterapia; e.
kinetoterapia si masajul
 Indicatiile kinetoterapiei
- tulburari ale staticii pelvine
- retroversia uterina;
- sterilitate ovariana;
- incontinenta urinara.
Reeducarea pelvi-perineala se adreseaza muschilor
fesieri, adductori ai coapsei, m. piramidali si opturatori.
Gimnastica abdominala se bazeaza pe antagonismul
dintre musculatura abdominala si cea pelvi-perineala.
- contractia muschilor abdominali cresc presiunea
intraabdominala si impinge viscerele spre planseul
pelvin care se contracta reflex opunandu-se acestor
impingeri.
- Gimnastica ritmica;
- Gimnastica cu taburet;
- Gimnastica in apa;
- Masajul;
- Gimnastica respiratorie este importanta prin efectele
de relaxare fizica si psihica generala, dar si prin
intermediul presiunii intraabdominale, actionand
asupra afectiunilor genito-urinare
 Masajul are la baza legaturi existente intre
organele profunde si tegument. Se pun in
actiune reflexele viscero-cutanate si
cutaneo-viscerale.
 Se poate folosi fie masajul regional, fie
masajul direct sau local avand ca efect
activarea circulatiei sistemice, cresterea
tonusului musculaturii abdominale,
cresterea elasticitatii pielii si prin efectul
masajului reflex activitatea organelor
pelvine.
 Factorii de cură naturală sunt reprezentaţi de clima protectoare
şi izvoarele de ape minerale (descoperite în 1827), sulfuroase,
clorate, bromate, cu sodiu, calciu, magneziu, in principal
hipotonice, cu concentraţie, compoziţie chimică şi temperatură
variabilă (mineralizare intre 0.5 si 11.5 gr/l; atermale,
mezotermale 41°C, si hipertermale 49.5°C).

 Unele din izvoarele cu ape minerale atermale şi termale se

folosesc pentru cură internă, iar altele sub formă de băi
minerale, pulverizaţii, inhalaţii, irigaţii în tratamentul intern al
afecţiunilor gastro-intestinale, de rinichi, metabolice şi nutriţie
sau în cură externă (băi calde sau reci) în bolile terapeutice.

 În cadrul bazelor de tratament se poate utiliza zilnic, în cura

externă, cu un debit de 400.000 litri de apă minerală provenită
din izvoarele locale (statiunea Caciulata).

 Cura interna: Afecţiuni ale rinichilor şi căilor urinare: litiază şi

microliază urinară cu sau fără infecţii, pielonefrite cronice
ascendente, pielocistite
Tratamente auxiliare:
1. hidroterapia;
2. termoterapia;
3. aerosoloterapia;
4. electrofizioterapie (ultraviolete,
ultrasunete, ionizări, magnetodiaflux, masaje
uscate, băi de lumină, duşuri kineto, băi de
plante şi cataplasme);
6. acupunctură.