ȘTIINȚE COMPORTAMENTALE

 Datoria sau mai degrabă datoriile medicului decurg din

formidabila capacitate de a face bine.

 Din timpuri foarte îndepărtate, exigenţele societăţii au definit un

cod de comportament destinat medicilor. Cel mai cunoscut este
cel al şcolii din Cos, al cărui fondator este Hipocrate.

 Pornind de la astfel de exigenţe, multe ţări au elaborat astfel de

coduri. Astfel, în Europa, amintim Franţa, unde în 1945 prin
ordonanţa generalului de Gaulle a fost promulgat Codul de
Deontologie, creându-se Ordinul Medicilor (recreat de fapt) şi al
cărui conţinut (text) a fost revăzut în 1995. Acest cod (ca şi
altele) arată că obligaţia morală a medicului este de a fi, în
primul rând, în serviciul bolnavului care crede în ştiinţa şi
dăruirea lui.

 Această obligaţie se traduce prin 3 mari percepte:

- Respectul demnităţii persoanei;
- Respectul libertăţii bolnavului:
- Necesitatea confidenţialităţii.
 Respectul demnităţii persoanei
 Toţi indivizii, dar în special cei mai slabi, supuşi metodelor de
asistenţă medicală, în spital sau în afara acestuia, trebuie
consideraţi ca fiind liberi, egali şi nicidecum inferiori sau
infantilizaţi sub pretextul că ei sunt dependenţi.

 Trebuie învăţat să-i ascultăm, să le vorbim, să-i informăm despre

boala lor, să răspundem întrebărilor lor, să fim disponibili şi
eventual să le acceptăm chiar reproşurile.

 Aceasta este o noţiune foarte dificil de învăţat, mai ales în mediul

spitalicesc unde, adesea, bolnavul nu şi-a ales medicul şi nici
secţia în care este spitalizat.

 Medicul şi chiar studentul din spital trebuie să convingă bolnavul

de necesitatea de a fi internat, de interesul şi avantajele care i se
propun, iară să i se impună ceva. Cu alte cuvinte trebuie
respectată libertatea bolnavului printr-o informare cât mai clară şi
deschisă.
 Studentul trebuie să asimileze imediat şi să
aplice principiul confidenţialităţii.

 Acesta permite relaţia de încredere între

pacient şi medic sau echipa medicală.

 Trebuie însuşit cu alte cuvinte principiul

respectării absolute a secretului medical, în
orice circumstanţă, studentul trebuie să înveţe
să respecte secretul, adică tot ceea ce el ştie
despre bolnav, boala sa, familie, viaţa intimă,
în plus, aceste confidenţe nu trebuie
împărtăşite decât echipei care se ocupă de
bolnav şi numai în măsura în care ele servesc
asistenţei şi vindecării.
 Datoriile asistenţei deontologice ale viitorului
medic pot fi sintetizate astfel:

• A face totul pentru a dobândi o reală

competenţă profesională şi a face dovada unei
adevărate conştiinţe profesionale, ceea ce
asigură cea mai bună asistenţă bolnavului;
• A face dovada devotamentului şi
generozităţii, ceea ce confirmă bunele intenţii ale
medicului faţă de pacient, faţă de societate;
• A avea respectul absolut al demnităţii
persoanei şi a libertăţii sale, ceea ce constituie
atitudinea umanistă;
• A respecta cu totală scrupulozitate
confidenţele pacientului, ceea ce este baza
încrederii indispensabile între salvator şi salvat.
 După absolvire, medicul, confruntat cu progresele ştiinţei,
descoperă în fiecare zi dificultăţile misiunii sale. El îşi pune
zilnic (şi aceasta începând din studenţie) întrebări în ceea ce
priveşte:
- viaţa;
- moartea;
- suferinţa;
- diferenţele dintre oameni.

 Se gândeşte dacă este pregătit pentru a contribui la o lume

mai bună.

 Medicul şi chiar studentul în medicină îşi pune o serie de

întrebări faţă de om, omul-maşină, omul-obiect sau omul-
proteză, faţă de posibilitatea manipulării genelor.

 Cele afirmate anterior susţin ideea conform căreia medicul

asociază la progresul ştiinţei medicale, ceea ce dă în primul
rând putere medicinii, o reflexie filozofică, morală şi
metafizică.
 Medicul este dator de a dezbate mereu gândurile sale în
relaţie cu societatea şi să-şi redefînească fundamentele
acţiunilor sale:
- respectul persoanei în demnitatea sa;
- respectul vieţii şi a corpului uman, în integritatea sa,
de la fecundaţie (de fapt de dinainte);
- refuzul practicilor comerciale incompatibile cu
demnitatea persoanei.

 Cu toată gloria tehnologică a medicinii (care este

indispensabilă progresului î), existenţa unor constrângeri
economice şi a unor tentaţii mediatice, care pot "deturna"
medicul de la prima sa misiune, este obligatoriu să se
revină la sursele umanismului, în special în zilele noastre
şi în viitor.

 Cunoaşterea corpului uman, dar şi a sufletului, este

esenţială pentru a da conţinut rolului fericit al medicului,
de păstor al vieţii, şi pentru ca să-şi merite încrederea
oamenilor.
 Drumul studierii medicinii este foarte lung:
• şase ani de studenţie (ciclul I şi II);
• 3-7 ani de rezidenţiat (în funcţie de specialitate, ciclul III);
• educaţie medicală continuă, respectiv toată viaţa.

 Alegerea studierii medicinii trebuie să fie puternic motivată,

bazându-se pe calităţi, care chiar dacă nu sunt suficient de
evidente la "pornire", sunt cu siguranţă cel puţin subiacente.

 Cei care se orientează spre medicină trebuie, în primul rând, să

"simtă pentru alţii", pentru a putea avea o relaţie directă şi
profundă cu pacienţii, răbdarea de a-i asculta, pentru a aborda
problemele acestora cu generozitate. Acesta constituie aspectul
"dăruirii" medicului.

 Viitorul medic nu se poate angaja în studiul medicinii fără să

iubească munca: există materii dificile, poate chiar ingrate, gărzi
epuizante, activităţi fără oprire... Toată viaţa profesională a
medicului se bazează pe ardoare şi tenacitate, calităţi ce trebuie
să existe de la început.
 Viitorul medic trebuie să fie şi un "spirit" ştiinţific din curiozitate şi
rigurozitate. Aceasta îi poate conduce la o carieră spitalicească şi/sau
universitară cu perspective deosebite, cu posibile descoperiri, respectiv
participare la progresul ştiinţei medicale şi a terapeuticii, a tehnicilor de
investigaţie.

 Dar şi practicianul de zi cu zi, la modul ideal, ar putea participa la

dezvoltarea ştiinţei medicale. Oricum el este nevoit să-şi însuşească tot
ceea ce ştiinţa aduce nou şi cu aplicabilitate practică!

 Urmarea unor studii atât de lungi pentru o profesie atât de exigentă necesită
o legitimă ambiţie: viitorul medic trebuie să aspire la o reuşită profesională,
având permanent dorinţa de a ajunge un excelent medic.

 Medicul trebuie incontestabil să aibă gustul puterii, înţelegând însă în primul

rând prin aceasta că puterea medicului se măsoară prin capacitatea de a
şti! în acest fel, el poate năzui pentru un bine al său pe plan social şi
familial.

 Consideraţia socială de care se bucură medicul îi permite să joace un

eventual rol asociativ, de implicare în Medicina Socială, şi chiar politic.
 A dori să devii medic impune angajarea tacită de a munci cât mai
mult posibil pentru a câştiga cea mai bună competenţă
profesională. Acest angajament nu este limitat doar la reuşita la
examene în timpul studenţiei şi apoi ca medic: pentru a servi
cât mai bine viitorii pacienţi trebuie ca dobândirea cunoştinţelor
solide şi practice să fie întreţinută, pentru a creşte, în felul acesta
medicul rămânând fidel angajamentului simbolizat de jurământul
lui Hipocrate.

 Se poate spune că în cele anterioare s-a vorbit deja despre

exigenţele medicinii.

 Adolescenţii de ieri, tinerii de azi, au ales medicina, în felul

acesta, s-a
făcut un veritabil contract, un angajament între onoarea
individului şi o profesie exigentă, dificilă, dar excepţională,
responsabilitatea fiind însă exorbitantă.

 S-a acceptat şi se doreşte împlinirea unei misiuni: păstrarea

sănătăţii, asistenta şi vindecarea, încercate într-o luptă unică
până la limitele extreme ale vieţii.
 Indiferent specialitatea care se va exercita în sânul profesiei
medicale: medicină de familie, interne, chirurgie, pediatrie,
imagistică, biologie (laborator), cercetare... trebuie ca pornind de
la tehnici extraordinare, dar uneori invazive, medicul să rămână
om, capabil de a asculta, de a înţelege, de a-i însoţi pe cei care
au toată încrederea în medic şi medicină.

 Jurământul lui Hipocrate, mai mult umanist, decât ştiinţific,

găseşte în misiunea medicului ceva asemănător preotului
(sacerdotului).

 Acest caracter excepţional al profesiei de medic este autentificat

de angajamentul de a respecta acest cod de bună conduită care
reprezintă codul deontologic. El se adresează tuturor şi
garantează pacienţilor-bolnavilor calitatea, onestitatea actelor
medicale.

 Pornind de la aceste consideraţii, practica medicală este înainte

de toate o întâlnire între cel care este bolnav şi cel care-l
salvează.
 Medicina a evoluat enorm în timp, ea a devenit colectivă,
pluridisciplinară, tehnică, preventivă şi chiar predictivă.
Fundamentul practicii însă rămâne această relaţie între cei doi
parteneri, în spiritul încrederii şi respectului mutual Exigentele
conceptuale decurg natural dintr-o reflexie etică. Noţiunile
filosofice comune tuturor, universale, "traduc" un anumit concept
al medicinii şi despre medicină. Ele conţin principiile de a face
bine, de solidaritate, de echitate, de libertate, de autonomie şi de
dreptate, valori pe care le regăsim şi în Declaraţia Drepturilor
Omului. Aceste exigenţe sunt înscrise de asemenea în Codul
Deontologic, care se impune tuturor medicilor, şi pe care fiecare
student trebuie să le cunoască cât mai devreme în cursul
formării sale.

 Mai multe articole ale Codului reamintesc astfel respectul

persoanei, a libertăţii sale, a autonomiei sale, a demnităţii sale.

 Aceste exigenţe conceptuale justifică de asemenea de ce

medicul veghează la respectarea independenţei sale şi
acţionează în totală libertate în deciziile sale şi în prescripţiile
sale, respectând însă legile.
 Medicul va asista pe oricare dintre semenii săi indiferent de
situaţie socială, etnie, religie, convingeri psihologice şi politice,
dovedind exigenţă şi echitate.

 Medicul va participa la acţiunile medicinii comunitare, respectiv

sănătate publică, Iară să uite o clipă datoria sa în asistenţă,
tăcând astfel dovada moralităţii sale, a probităţii şi
devotamentului în toate circumstanţele.

 Exigenţele relaţionale condiţionează calitatea întâlnirii cu

pacientul; ele prezidează realizarea unui act medical care
asigură astfel, pe o durată lungă de timp, atât cât este necesar,
o asistenţă medicală conştiincioasă, clară şi conformă cu datele
obţinute din studiul ştiinţei medicale (la zi!) şi o acompaniere
fidelă şi adaptată nevoilor bolnavului până în ultimele clipe ale
vieţii.

 Libertatea lăsată pacientului de a-şi alege medicul este un

principiu, condiţionând încrederea pe parcursul evoluţiei bolii,
element absolut necesar unei bune asistenţe şi unor acţiuni
terapeutice eficace. Există şi libertatea "despărţirii" dacă această
încredere nu este dobândită sau dispare.
 Informaţia urmează primei întâlniri şi constituie un moment capital
al acestei relaţii.

 Informaţia trebuie să fie loială, clară şi adaptată stării pacientului

şi de asemenea capacităţii sale de a înţelege, pentru buna
derulare a asistenţei medicale.

 Această informaţie nuanţată, precisă, pe înţeles, este o datorie a

medicului în grija sa faţă de pacient şi în acelaşi timp o
necesitate, constituind premizele autonomiei şi libertăţii
bolnavului. Acesta dacă este corect informat este în măsură (cu
excepţia urgenţelor, când el nu poate consimţi la propunerile
medicului!) să-şi exprime acordul faţă de "planul" medicului,
devenind astfel participant la decizia medicală.

 În sfârşit, această întâlnire medic-bolnav iniţiată în libertate şi

încredere nu ar putea duce la un final diagnostic şi terapeutic
eficient decât dacă este respectat secretul medical, exigenţă care
încoronează această relaţie, fiind esenţială dacă se vrea
păstrarea încrederii bolnavului.
 Această exigenţă relaţională se caracterizează
ideal de o afectivitate extraordinară în special în
ultimele clipe de suferinţă. Această datorie de a nu
părăsi bolnavul în ultima parte a vieţii sale este
uneori uitată sau chiar necunoscută.

 A rămâne fidel pacientului chiar dacă resursele

ştiinţifice sunt depăşite este o datorie nobilă, făcând
apel la sufletul medicului, la dragostea sa fată de
om.

 Această ultimă exigentă relaţională nu este permis

să fie uitată, cu toată dificultatea asigurării cu
demnitate a calităţii unei vieţi care se termină.
Astfel, medicul va susţine nu numai bolnavul, ci şi
asistenta sau infirmiera, familia şi prietenii.
 Exigenţele tehnice conţinute în Codul Deontologic s-au
multiplicat progresiv, s-au dezvoltat pentru a deveni în
ultimii ani tot mai complexe, conform progreselor
ştiinţifice. Ele sunt necesare, ca şi exigenţele precedente,
în realizarea actului medical.

 Competenţa tehnică dobândită prin formarea iniţială şi

întreţinută printr-0 formare continuă, adaptată, este
indispensabilă calităţii, eficacităţii şi securităţii asistenţei
medicale. Această competenţă, pur intelectuală, nu se
poate exercita în plenitudinea ei decât într-un mediu
tehnic cu instrumente şi dispozitive moderne, în bună
stare şi adaptate.

 Un concept, un mediu, un personal specializat sunt

necesare aplicării acestor exigenţe tehnice. Ele se impun
medicului, care este responsabil de ceea ce utilizează în
scop diagnostic şi terapeutic.