ŞCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ

www.administratiepublica.eu
www.apcampus.ro

IDEOLOGIA EUROPEANĂ A REGIONALIZĂRII

Conf.univ.dr. Mihaela V. Cărăușan

Asist.univ.dr. Bogdan I. Berceanu
Ideologia europeană a regionalizării
 La nivelul Uniunii Europeane, s-a dat o definiţie cu un caracter mai degrabă
administrativ pentru regiune: „eşalonul imediat inferior celui al statului”, eşalon care, în
funcţie de competenţele ce i-au fost acordate (în cazul sistemelor centralizate) sau
pe care şi le-a acordat (în cazul sistemelor federaliste), gestionează pe plan
administrativ şi politic o comunitate teritorială a cărei dimensiune variază în limite
foarte largi.
 În momentul actual, Uniunea Europeană consideră nivelul regional ca fiind un nivel
administrativ care îşi are locul în ierarhia administrativă a statelor membre pe o
poziţie imediat inferioară nivelului central. Conform „Nomenclatorului Unităţilor
Teritoriale Statistice”, NUTS - fiecare stat membru are în structura sa trei tipuri de
unităţi teritoriale ce sunt poziţionate pe nivele ierarhice diferite din punctul de
vedere al dimensiunii teritoriului: nivelul localităţii, nivelul departamental (judeţean)
şi nivelul regional.
 în procesul de constituire a unei noi Uniuni Europene,
putem semnala trei direcţii decisive care definesc
ascendenţa realităţii regionale
 în primul rând, regiunile contribuie la dezvoltarea economică şi
la realizarea obiectivului de coeziune economică şi socială;
 în al doilea rând, regiunile contribuie la apropierea necesară a
cetăţenilor de realitatea Uniunii Europene, făcând posibilă o
mai mare democratizare instituţională;
 în al treilea rând, regiunile sunt exponentele unei Europe
pluraliste în care convieţuiesc realităţi culturale, lingvistice şi
sociale foarte diverse. Însuşi Parlamentul European, în
Rezoluţia sa asupra politicii comunitare în domeniul culturii,
din 1 decembrie 1993, a afirmat că „drumul către Uniunea
Europeană trece prin manifestarea şi promovarea identităţii culturale
europene, care este rezultatul unei interacţiuni a civilizaţiilor şi a unei
pluralităţi de culturi naţionale, regionale şi locale”.
 Principalele domenii de competenţă la nivel regional în
Franţa sunt:
 educaţia (construcţia, echipamentul şi întreţinerea
liceelor);
 pregătirea şi formarea profesională permanentă;
 dezvoltarea şi planificarea regională;
 planificarea, mediul şi patrimoniul oraşelor (de
exemplu, parcurile naţionale regionale);
 transporturile (organizare şi finanţare; drumuri, căi-
ferate).
 Fără a contesta fenomenul mimetismului între instituţiile
regionale, locale şi naţionale putem remarca o mare diversitate de
instituţii şi structuri regionale şi locale utilizate de ţările membre
ale UE dar şi în interiorul acestora, având ca element unificator
existenţa a două mari categorii de autorităţi: o adunare aleasă şi
un executiv.
 Adunarea aleasă, în toate statele democratice, este elementul –
cheie al autonomiei locale, indiferent dacă aceasta este beneficiară
de reprezentativitate directă, întâlnită la toate statele membre UE
la nivel local, sau indirectă, care este în mare parte specifică
nivelului regional sau intermediar, ca de exemplu în: Finlanda,
Ungaria, Irlanda, Letonia, Lituania, Portugalia şi Slovenia.
 Cât priveşte executivul, poate fi sub denumirea de primar sau
preşedinte şi emană în marea majoritate a cazurilor – de la
adunarea aleasă, excepţie făcând state precum: Austria, Bulgaria,
Cipru, Germania, Italia, Slovacia şi Slovenia. Pe lângă aceste două
categorii principale se mai regăsesc, sub forma comitetelor
administrative sau executive cu caracter permanent, autorităţi ce
exercită funcţii delegate de adunarea aleasă, funcţii necesare a fi
îndeplinite în colaborare cu titularul executivului local.