Dialogul

Ce este un dialog?
Care este rolul
dialogului?
 Aspecte definitorii

Dialogul este o practică

socială având ca suport
limba: o formă de
comunicare între doi sau
mai mulți vorbitori (< gr.
dia, „prin”, „între” +
logos, „vorbire”).
 Dialog vs. Monolog

Prin tradiție, dialogul se opune monologului. Mesajul produs de o persoană

care se adresează unui public (real sau imaginar) fără a aștepta un răspuns imediat
de la acesta este un monolog;
Monologul autoadresat se numește solilocviu.
 Regulile constitutive ale dialogului
Regulile dialogului

● Să existe minimum doi participanți la ctul de comunicare;

● Participanții la dialog să se afle într-o situație comună de interacțiune (față-în față sau într-o situație mediată
tehnic- telefon, calculator, televizor, radio etc.), care să le permită interlocutorului o legătură interacțională
( prin limbă , prin elemente paraverbale și nonverbale);
● Între participanții la dialog să existe interes reciproc;
● Participanții la dialog trebuie să aibă un univers comun de discurs ( cunoștințe comune despre lume, cunoștințe
contextuale comune, experiențe împărtășite, ca bază a schimbului informațional).
 Principii de eficiență a dialogului
Abilitatea individului de a comunica, participând la activitățile dialogale,
01 reprezintă competența dialogică a individului. Competența dialogică presupune
control și autocontrol comunicativ, adaptare dinamică la o situație de comunicare
dată, colaborare cu partenerii de dialog.

Controlul și autocontrolul comunicativ reprezintă capacitatea

02 locutorului de a înțelege și a evalua corect scopurile comunicative ale
alocutorilor în diverse stadii ale unei interacțiuni verbale, de a-și
înțelege și formula clar propriile scopuri comunicative.
 Adaptarea presupune receptivitatea interlocutorilor la situații de
comunicare diferite pentru a alege strategia optimă de comunicare și a
produce răspunsuri adecvate și eficiente.

Caloborarea cu partenenerii de dialog presupune negocierea

conținuturilor, a semnificației, a accesului la cuvânt, a identității
interlocutorilor etc. Negocierea ( în plan comunicativ) este un proces
interacțional prin care participanții la dialog estompează asimetriile
discursive.
Emițător- Receptor
 Personalitatea
Personalitatea vorbitorilor se reflectă în stilul lor comunicativ. Stilul comunicativ se constituie
la intersecţia unor atitudini comunicative exprimabile  prin opoziţii manifestate gradual de-a lungul
unui continuum: dominant / supus, histrionic (fals)/ rezervat, conflictual / nonconflictual, expresiv /
inexpresiv, calm / frenetic (pasionat), atent / neatent, semnificativ (care se impune atenţiei) /
nesemnificativ, deschis / închis, prietenos / ostil. Stilul comunicativ se reflectă în: distanţele mai mari
sau mai mici de interacţiune, intensitatea vocală şi accentele afective, debitul verbal,
comportamentele comunicative adoptate, iniţiativele verbale (introducerea temelor, gradul de
dezvoltare şi elaborare a lor, schimbările de teme), conţinuturile vehiculate (noi / banale), tipul de
argumentare (argumente logice, afective etc.), strategiile de acces la cuvânt (întreruperea
vorbitorilor) şi de menţinere a cuvântului, numărul şi lungimea pauzelor în comunicare, tipurile
de acte de vorbire predominante în exprimarea unui individ (acord / dezacord cu interlocutorul,
lăudarea interlocutorului / criticarea interlocutorului etc.), structurile lingvistice cel mai frecvent
folosite în performarea unor acte de vorbire (enunţiative / interogative / exclamative / imperative),
preferinţa pentru acte de vorbire directe sau indirecte, lexicul folosit (termeni neutri / încărcaţi
afectiv), noutatea expresiei lingvistice (originalitate / clişeu).
 Dialogul formal vs dialogul
informal

Relațiile dintre participanții la schimbul verbal generează distincția dialog formal vs dialog
informal. Dialogul formal este ritualizat urmează un protocol cvasiprecis, participanții
comunică de pe poziția de rol prealocat, relațiile dintre ei sunt formalizate, temele sunt
constrânse de un repertoriu prestabilit, formele de adresare sunt constrânse situațional. Dialogul
informal presupune relații informale, laxe (frivol, relaxat) în care participanții la comunicare pot
avea un repertoriu larg de teme, își permit treceri rapide de la o temă la alta, nu au roluri
discursive prealocate, dispun de opțiuni numeroase de expresie.
 O situaţie tipică de actualizare a
Dialogul în dialogului în scris este dialogul în
literatură, folosit ca procedeu
literatură narativ prin care se mimează dialogul
real:
– Ce uneltiţi acolo?
– Nuni mă roagă să cânt.
Suzica izbucni:
– Şi eu, şi eu!
– Ce te faci, Sonia? Cu soborul nu
poţi lupta!
– Mă supun… cu o condiţie!
– S-o auzim!
– Cântăm împreună.
(I. Teodoreanu, Uliţa copilăriei).
 Strategiile politeţii

Strategiile politeții Strategiile politeţii

pozitive negative
 Strategiile politeţii
negative
Printre strategiile politeţii negative se numără:
(i) performarea de acte de vorbire expresive (a cere scuze, a exprima regretul, a cere iertare);
(ii) performarea de acte de vorbire indirecte prin care sunt diminuate constrângerile
vorbitorului asupra interlocutorului, pentru a-i lăsa posibilitatea unor opţiuni ( Vrei să închizi
 geamul, te rog? în loc de Închide geamul!) sau se evită un refuz ( – Vii mâine? / –   Aş veni,
dar, din păcate, trebuie să merg în altă parte .);
(iii) atenuarea expresiei lingvistice prin modalizatori de incertitudine (cred, bănuiesc, sper ),
prin adverbe,  pronume şi locuţiuni de aproximare (oarecum, într-un fel, cam, cineva) sau
prin condiţional ( Aş zice să mai aşteptăm.), prin litotă, diminutive (Mi-ar trebui şi mie o
 foicică de hârtie, nu mai mult.);
(iv) impersonalizarea expresiei prin folosirea verbelor impersonale, a unor verbe
nonagentive sau a reflexivelor impersonale (trebuie, regula este să…; ni se cere să…);
(v) reducerea la minimum a tuturor   presupunerilor legate de interlocutor (prin structuri
condiţionale, temporale:  Dacă  vrei, pot să te ajut., Când te hotărăşti, vin să facem ordine în
bibliotecă.);
(vi) exprimarea deferenţei prin folosirea pronumelor de politeţe, a pluralului, a titlurilor
academice ( Domnule academician, vă rog să îmi acordaţi un interviu.); (vii) exprimarea
subordonării faţă de interlocutor (Vă rămân dator.; Aş fi onorat   să…); (viii) neimplicarea
comunicativă (tăcerea, replici scurte, imobilitate).
 Strategiile politeţii pozitive
Printre strategiile politeţii pozitive se numără:
(i) performarea unor acte de vorbire expresive de tipul complimentelor, flatărilor (Ce bluză
frumoasă ai!);
(ii) folosirea de intensificatori de expresie pentru a exagera interesul faţă de alocutor (Te rog  ,
atenţie la scări, sunt extrem de alunecoase!; Întotdeauna ai fost  cel mai bun!);
(iii) folosirea mărcilor solidarităţii de grup sau ale apartenenţei la grup: persoana I plural la verb;
pronumele personale şi posesive de persoana I  plural; cuantificatorul toţi; substantive ( grupul
nostru, colectivul nostru); pluralul solidarităţii; adresarea inversă (folosirea de către locutor a unui
termen care ar fi de aşteptat să fie folosit de către alocutor ca în –  Ce faci , mamă  , acolo?, unde
substantivul mamă  este folosit de mama care se adresează fiicei); folosirea desemantizată a unor
substantive denumind grade de rudenie (Ce faci, soro , acolo?; Păi bine,  frate , aşa se vorbeşte?);
(iv) empatizarea cu interlocutorul (Te înţeleg foarte bine.; Ştiu ce simţi.);
(v) exprimarea prin modalizatori a optimismului în raport cu interlocutorul (Sunt sigură
că vei reuşi!; Fără îndoială  că ai dreptate.);
(vi) orientarea spre interesele celuilalt prin apelul enunţarea unor  aserţiuni cu funcţie
de presecvenţe (Ştiu că este important pentru tine să ai un răspuns cât mai repede.);
(vii) folosirea apelativelor care marchează intimitatea discursivă (numele mic) şi a
persoanei a II-a a verbului ( tu);
(viii) exprimarea interesului comunicativ pentru interlocutor prin conversaţii fatice,
prin operatori discursivi care îl încurajează să continue (da, îhm), prin volubilitate
(debit verbal, gestică, mimică).
 Sugestii pentru un discurs public eficient
1. Vorbește despre ceea ce cunoști, deoarece publicul se poate plictisi,
cunoscând mai multe la subiectul discutat.

2. Tehnica cerșetașilor »Fii pregătit »

a) Spune-le ce-o să le spui.
b) Spune-le.
c) Spune-le ce le-ai spus.

3. Uită-te la public, stai drept, dacă ai un microfon, potrivește-l

înălțimii tale.
 Mulțumesc
pentru atenție!

CREDITS: This presentation template was created by Slidesgo,

including icon by Flaticon, and infographics & images from Freepik