STRUCTURA

ORGANIZATORICĂ


Lector Aliona Chira
Structura organizatorică

 Conceptul de structură organizatorică
 Elementele componente ale structurii organizatorice
 Relaţiile din cadrul structurii organizatorice
 Proiectarea structurilor organizatorice
 Conceptul de structură organizatorică


Organizarea procesuală constă, în esenţă, în
stabilirea principalelor categorii de muncă, a
proceselor necesare realizării ansamblului de
obiective fundamentale, derivate, specifice,
individuale ale unităţii economice. Rezultatul
acestei forme de organizare îl reprezintă
delimitarea funcţiunilor, activităţilor,
atribuţiilor şi sarcinilor.
 Conceptul de structură organizatorică


 Organizarea structurală constă în gruparea
funcţiunilor, acţiunilor, atribuţiilor şi sarcinilor în
funcţie de anumite criterii şi repartizarea acestora în
subdiviziuni organizatorice, în scopul realizării lor,
pe grupuri de persoane, în vederea asigurării unor
condiţii cât mai bune pentru îndeplinirea obiectivelor
unităţii economice. Rezultatul organizării structurale
îl reprezintă structura organizatorică.
 Conceptul de structură organizatorică


 Structura organizatorică se defineşte ca ansamblul
posturilor, al subdiviziunilor organizatorice şi al
relaţiilor dintre acestea astfel constituite şi
reglementate încât să asigure premisele
organizatorice necesare obţinerii performanţelor
prestabilite.
Structura organizatorică

Structura organizatorică de
management (funcţională)

Structura organizatorică de
producţie (operaţională)
Structura managerială (funcţională) reuneşte
ansamblul posturilor din sistemul de
management, compartimentelor funcţionale şi
relaţiile organizatorice astfel constituite încât să
se asigure condiţii economice, tehnice şi de
personal necesare desfăşurării procesului

managerial şi a proceselor de execuţie.

Structura organizatorică de producţie

(operaţională) desemnează totalitatea posturilor,
compartimentelor şi relaţiilor organizatorice prin
care se asigură realizarea directă a produselor şi
serviciilor care intră în obiectul de activitate al
unităţii economice.
 
2. Elementele componente
ale structurii organizatorice
 Elementele structurii organizatorice


 Din conceptul de structură organizaţională rezultă
componentele primare ale acesteia. Prezentate într-o
succesiune logică aceste component sunt:
1. postul
2. funcţia
3. compartimentul
4. relaţiile organizatorice
5. ponderea ierarhică
6. nivelul ierarhic
2.1. POSTUL DE MUNCĂ


Postul de muncă reprezintă cea mai simplă subdiviziune
organizatorică şi poate fi descris prin ansamblul
obiectivelor, sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţile
asociate, care, în mod permanent, revin spre exercitare la
locul de muncă al unui component al unităţii economice.

 Trăsături:
- autoritatea formală- limita de acţiune a titularilor de
posturi
- competenţa profesională – pregătirea şi experienţa necesară
- responsabilităţile - obligaţia titularului de a îndeplini
sarcini şi atribuţii
2.1. POSTUL


Atribuţia este ansamblul de sarcini
identice necesare pentru realizarea
unei părţi dintr-o activitate, iar sarcina
este cea mai mică unitate de muncă
individuală care reprezintă o acţiune
clar formulată ce se desfăşoară după o
procedură stabilită.
Sarcinile ce revin unui anumit post sunt
stabilite cu ocazia desfăşurării activităţilor
privind proiectarea postului. Această activitate
este deosebit de importantă, cel puţin din două
motive. În primul rând, activităţile trebuie să fie
grupate în mod logic pentru a asigura
funcţionarea eficientă a unităţii economice. În al
doilea rând, proiectarea postului are o influenţă
semnificativă asupra motivaţiei angajaţilor.
Aceasta înseamnă că managerii trebuie să ia în
considerare cu prioritate cele două aspecte:
eficienţa şi motivaţia, atunci când proiectează
posturile din unităţile economice.
 FIŞA POSTULUI DE MUNCĂ


 descrierea postului - adică funcţia, serviciul, direcţia
unde este încadrată persoana, relaţiile ierarhice şi
funcţionale, responsabilităţile şi limitele de
competenţă;

 cerinţele postului - adică, studii , specializare,

vechime, calităţi personale, aptitudini.
 În proiectarea postului de muncă este necesar să se
ţină seama de următoarele abordări: simplificarea,
rotaţia, lărgirea şi îmbogăţirea

 Simplificarea postului este procesul de proiectare a
postului astfel încît deţinătorul acestuia să aibă un
număr mic de sarcini de îndeplinit. Activităţile la care
se adresează procesul de simplificare sunt simple şi
repetitive, asigurând o creştere semnificativă a
productivităţii muncii.
 Simplificarea excesivă poate avea efecte negative asupra
lucrătorului, în sensul că se efectuează operaţii simple,
repetitive care reduc motivaţia acestuia la care se pot
adăuga plictiseala, slaba satisfacţie, absenteismul etc.
 
 Rotaţia postului presupune transferul angajaţilor cu
o anumită periodicitate justificată între diferitele
posturi. Are în vedere reducerea monotoniei asociată
simplificării prin crearea unor varietăţi a sarcinilor.
Are avantajul instruirii permanente a executanţilor,
astfel încît să asigure o flexibilitate maximă a
acestora.
 
Lărgirea postului se înfăptuieşte prin alocarea
unui număr mai mare de sarcini asemănătoare
unui post pentru a-l face mai atractiv. Procesul de
lărgire a postului măreşte numărul de sarcini
diferite pe care un angajat le îndeplineşte într-un
post. Lărgirea în limite raţionale are efecte
pozitive, exagerarea acestuia va crea dificultăţi în
realizarea sarcinilor de către ocupantul postului.
 
 Îmbogăţirea postului este procesul de combinare a
mai multor sarcini pentru a mări oportunităţile de
dezvoltare şi de recunoaştere profesională ale
postului. Se asigură o creştere a profunzimii
postului, lucrătorii îşi pot programa şi controla mai
riguros munca.
 2.2. FUNCŢIA


Definiţie: cuprinde ansamblul atribuţiilor şi sarcinilor de
îndeplinit ce-i revin unui angajat al organizaţiei precum şi
responsabilităţile, competenţele şi relaţiile ce decurg din
postura de salariat al organizţiei
 Denumirea ei exprimă competenţa, autoritatea şi responsabilitatea persoanei
 Tipuri de funcţii:
1. Funcţii de conducere (de management) - cu sarcini şi atribuţii de coordonare,
cu grad mare de responsabilitate şi autoritate, ele acţionând la următoarele
nivluri:
 - la nivel superior (managerul general şi cei executivi);
 - la nivel mediu (şefii de comp. funcţionale şi de secţii de producţie);
 - la nivel inferior (şefii de ateliere şi de formaţii de lucru).
2. Funcţii de execuţie - în cadrul cărora se efectuează sarcini de execuţie operative
fără luarea unor decizii privind munca altor titulari de posturi, nu coordonează,
nu conduc. Funcţiile de execuţie pot fi cu caracter general sau de specialitate.
 2.3. COMPARTIMENTELE
 Definiţie: reprezintă o grupare de persoane cu atribuţii şi


sarcini relativ stabile, subordonate unei autorităţi unice.

 după numărul persoanelor incluse, importanţa şi volum de muncă

1) biroul - min. 5 persoane – desfăşoară activităţi omogene;
2) serviciul – min. 8 persoane - organizat pentru activităţi omogene de
volum mai mare, sau pentru activităţi complementare; la peste 10
persoane se poate organiza în birouri;
3) direcţia - formată din peste 10 persoane.

 dupa natura activităţii care are loc:

1)Operaţionale - contribuie direct la realizarea obiectului de
activitate al firmei (secţii, ateliere, depozite,);
2) Funcţionale – stau la baza punerii în practică a strategiilor şi
politicii firmei (direcţiile, serviciile si birourile)
 2.3. COMPARTIMENTELE


 după natura activităţii exercitate prin delegare se disting:

1) compartimente ierarhice (ale căror conducători dispun de

o autoritate ierarhică, dau ordine şi dispoziţii şi sunt
informaţi de realizare lor);
2) compartimente funcţionale (conducătorii lor au autoritate
funcţională, îndrumă şi dau instrucţiuni în domeniul
specializării lor);
3) compartimente de stat major (prin care se acordă asistenţă
de specialitate conducerii, ajutând la luarea deciziilor).
 2.4. RELAŢIILE ORGANIZATORICE
 Relaţiile organizatorice dintr-o unitate economică
pot fi:

a) unilaterale, care au loc între două compartimente
sau posturi de conducere când una din părţi are
numai obligaţia de a furniza informaţii celeilalte;
b) bilaterale când informaţiile circulă în ambele
sensuri între conducător şi fiecare dintre
subordonaţii săi;
c) multilaterale specific managementului participativ,
aceste relaţii se menţin între membrii unui grup
(organism de management) reprezentând un
anumit domeniu de informaţii.
 Relaţiile organizatorice se pot grupa în relaţii de:

 autoritate

 cooperare
 control
 de reprezentare
 
 Relaţiile de autoritate rezultă ca urmare a investirii
unui titular de post sau a unui compartiment cu
dreptul de a transmite altor titulari subordonaţi
ordine şi dispoziţii cu caracter imperativ şi de a
primi de la acestea informaţii cu privire la realizarea
sarcinilor atribuite.
La rîndul lor, relaţiile de autoritate pot fi grupate în: relaţii
de autoritate ierarhică, funcţională şi de stat major.

 Figura 1 Relaţii de subordonare ierarhică şi funcţională

 N1, N2, N3 - nivelurile ierarhice; 0 - organisme de management participativ;
 A -director general; B1, B2, B3 - posturi de conducere pe sectoare;
 C1 ... C6 - şefii subdiviziunilor organizatorice
 Relaţiile de autoritate funcţională se desfăşoară în
paralel cu cele de autoritate ierarhică, completîndu-se
reciproc. Aceste relaţii se concretizează în investirea
unor manageri sau compartimente, de o anumită

specializare, cu dreptul de a transmite reglementări,
metodologii de lucru, studii etc., unor posturi sau
compartimente de altă specialitate şi de a controla
îndeplinirea lor. Prin acest sistem de relaţii se asigură o
mai bună îndrumare de specialitate, fără să afecteze
relaţiile de subordonare ierarhică şi unitatea de
conducere.
 

Figura 4 - Relaţiile de subordonare funcţională într-o unitate agricolă

F1, F2, F3, F4, F5 - firme mixte - producţie vegetală şi animală
 
 Relaţiile de stat major se stabilesc prin delegarea de
către conducătorul unităţii economice, a realizării de
sarcini unor persoane sau colective în vederea
soluţionării unei probleme mai complexe care afectează
unul sau mai multe compartimente.
 Relaţiile de cooperare se stabilesc între posturi situate
pe acelaşi nivel ierarhic, care aparţin unor


compartimente diferite. Instituirea lor are marele avantaj
de a simplifica rezolvarea unor probleme care apar cu o
anumită frecvenţă, prin evitarea folosirii liniilor
ierarhice, asigurînd creşterea operativităţii.
 Relaţiile de cooperare pot fi:
1. relaţii de furnizare
2. relaţii de informare
 2.5. PONDEREA IERARHICĂ


 Ponderea ierarhică reprezintă numărul de persoane
aflate în directa subordonare a unui manager.
 Raportul dintre conducători şi executanţi se
stabileşte cu ajutorul coeficientului de încadrare:

 unde: – numărul conducătorilor;

 – numărul executanţilor.
 2.5.PONDEREA IERARHICĂ


 În acelaşi sens acţionează şi ponderea ierarhică,
calculată ca un raport între numărul subordonaţilor
(Ns) şi numărul conducătorilor (Nc) aflaţi la acelaşi
nivel ierarhic:
 2.6. NIVELUL IERARHIC


 Nivelul ierarhic, ca o componentă principală a
structurii funcţionale, este format din totalitatea
posturilor sau compartimentelor situate la aceeaşi
distanţă ierarhică de managementul superior al
unităţii.
 Elaborarea unei structuri organizatorice cu un număr
optim de niveluri ierarhice, contribuie la
desfăşurarea în condiţii normale a managementului
unităţii economice. Grafic poate fi analizată cu
ajutorul piramidei ierarhice.
 

Figura 5
a) piramidă ierarhică înaltă (5 nivele)
b) piramidă ierarhică aplatizată (3
nivele)
Piramida aplatizată are drept caracteristică numărul redus
de niveluri ierarhice şi prezintă următoarele avantaje:


 asigurarea unor comunicaţii operative;
 operativitate în adoptarea deciziilor prin apropierea
centrelor decizionale de locul unde se desfăşoară
procesele de producţie şi fenomenele economice;
 economie de personal şi legături structurale;
Piramida ierarhică înaltă dă posibilitatea existenţei unui
număr mai mare de niveluri ierarhice avînd următoarele
avantaje:

 asigură aprofundarea problemelor supuse rezolvării
managerilor din eşalonul superior,
 asigură o fundamentare ştiinţifică a deciziilor adoptate
de managerii din eşalonul superior,
 se poate practica cu mai multă uşurinţă delegarea
autorităţii,
 existenţa mai multor relee prin care trec informaţiile,
 asigură un grad ridicat de prelucrare,
 
Relaţiile structurii
organizatorice
Relaţiile organizatorice: sunt raporturi între
compartimentele organizatorice, pentru asigurarea unui
schimb permanent de informaţii.
 din punct de vedere juridic legăturile dintre compartimente sunt:


1) formale - stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţii;
2) informale - stabilite după criterii subiective , neprevăzute în regulamente sau alte
acte normative.
 în functie de raporturile pe care le stabilesc între compartimentele
organizatorice :
1) relaţii de autoritate - stabilite între conducători şi subordonati, ele implicând
legături ierarhice, functionale şi de stat major;
- ierarhice - între compartimentele ierarhice şi subordonate,c oncretizate în:
dispozitii, directive, decizii;
- functionale - între compartimente specializate în cadrul organizaţiei;
- de stat major - apar între compartimentele de stat major şi celelalte categorii de
compartimente, transmit informatii şi nu au caracter obligatoriu
2) relaţii de cooperare - stabilite între posturi şi compartimente de pe acelaşi nivel
ierarhic, sau între titularul unui post situat pe acelaşi nivel ierarhic cu titularul altui
post, dar aparţinând unui compartiment diferit
3) relaţii de control - stabilite între posturi şi compartimente specializate în
demersul controlului şi celelalte posturi sau compartimente;
4) relaţii de reprezentare - apărute între manageri şi reprezentantţi diferitelor
organizatii profesionale sau sindicale din interiorul sau din afara întreprinderii
 
Proiectarea structurilor
organizatorice
Urmăreşte o funcţionalitate cât mai bună

de structuri în vederea atingerii
obiectivelor organizaţiei.

Nu există un algoritm universal, dar

există anumite reguli, principii de
proiectare a structurii organizatorice.
 Principiile de bază
ale alcătuirii structurii organizatorice


1. Supremaţia obiectivelor
2. Constituirea de compartimente specializate
conform funcţiunilor organizaţiei;
3. Principiul economieie de legături ierarhice;
4. Principiul economiei de personal;
5. Principiul unităţii de comandă
6. Principiul flexibilităţii organizatorice.
7. Principiul apropierii conducerii de producţie.
 
 Principiul unităţii de decizie şi acţiune, conform căruia,
fiecare titular al unui post de conducere sau execuţie
trebuie să fie subordonat unui singur şef ierarhic.

 Principiul apropierii managementului de execuţie prin

aplicarea căruia se asigură reducerea la strictul necesar a
nivelurilor ierarhice şi stabilirea unui număr optim de
relee informaţionale.
Principiul interdependenţei minime a cărui
respectare presupune definirea clară a obiectivelor
generale, derivate şi individuale cît şi stabilirea
sarcinilor, competenţelor şi responsabilităţilor astfel

încît să reducă la minim dependenţele şi paralelismele.
Principiul economiei de comunicaţii, în conformitate
cu care volumul şi structura informaţiilor se stabilesc
la strictul necesar.
Principiul definirii armonizate a posturilor şi
funcţiilor, a cărui aplicare asigură corespondenţa
dintre volumul, natura şi complexitatea sarcinilor,
competenţelor şi responsabilităţilor postului cu
aptitudinile, deprinderile, cunoştinţele, calităţile şi
experienţa titularului de post.
 Principiul flexibilităţii structurii, care presupune
continua adaptare la realităţile existente şi la
cerinţele de dezvoltare în perspectivă.


 Principiul variantelor de structură, potrivit
conţinutului acestui principiu, în activitatea de
elaborare a structurii organizatorice, este necesar să
se alcătuiască mai multe variante care urmează a fi
evaluate, urmînd ca opţiunea să fie pentru cea care
prezintă avantajul maxim.
 Principiul eficienţei structurii, prin care este
redată necesitatea comensurării permanente a
cheltuielilor ocazionate de fiecare element
component şi pe ansamblul structurii cu efectele
economice pe care le generează.
 
 Principiul instituirii de colective
intercompartimentale, a cărui respectare impune
alcătuirea unor grupe de specialişti de profesii diferite
pentru soluţionarea unor probleme complexe care
implică cunoştinţe din mai multe domenii.
 Etapele elaborării structurii organizatorice


 1. Etapa pregătitoare care presupune un studiu
preliminar referitor la situaţia economică, la sistemul
de relaţii organizatorice din unitate, la relaţiile cu
alte unităţi similare sau terţi, la modul de
manifestare a funcţiunilor unităţii şi funcţiilor
managementului etc.
 2. Etapa definirii şi analizei volumului de muncă şi a
activităţilor de management care urmează să se desfăşoare în
ansamblul unităţii. Activităţile identificate în etapa
precedentă sunt analizate şi sistematizate.

 3. Etapa a treia coincide cu formarea compartimentelor. Pe
baza rezultatelor din etapa anterioară are loc alcătuirea
propriu-zisă a compartimentelor operaţionale şi
funcţionale. Alcătuirea compartimentelor se face în
funcţie de motivaţia cantitativă şi calitativă care justifică
existenţa lor în structura unităţii.
 4. Etapa a patra are drept conţinut stabilirea propriu-zisă a
structurii. Lucrările constau în plasarea
compartimentelor în structura şi precizarea sistemului
de relaţii organizatorice şi a sistemului informaţional

decizional corespunzător noii structuri.

 5. Evaluarea structurii, în aceasta etapă, variantele de

structura, elaborate în etapa anterioară, sunt supuse unei
analize pe baza unui sistem de indicatori şi parametrii,
în scopul cuantificării, pe cât posibil, a avantajelor şi
dezavantajelor pe care le oferă fiecare variantă.
 6. Etapa a şasea corespunde experimentării structurii. După
ce s-a precizat varianta ce oferă avantajele maxime se
trece la aplicarea ei în practică. În această etapă se


urmăreşte funcţionalitatea tuturor componentelor, se
stabilesc punctele critice, se analizează şi apoi se aduc
corectivele ce se impun.

Etapele arătate mai sus îşi găsesc aplicabilitate în toate

situaţiile de proiectare a unei structuri organizatorice.
Pentru unităţile nou înfiinţate este necesară o atenţie
sporită, în mod deosebit, în primele etape când se culeg
informaţiile necesare, se prelucrează şi se sistematizează
pentru formarea compartimentelor.
 După alţi autori proiectarea structurii organizatorice prsupune
următoarele etape:

 
Analiza profundă a obiectivelor;
 Stabilirea şi delimitarea activităţilor care trebuiesc realizate;
 Determinarea volumului de muncă pentru fiecare activitate;
 Stabilirea compartimentelor în care se va realiza fiecare activitate;
 Gruparea acestor compartimente în compartimente de ansamblu
(departamente);
 Stabilirea legăturilor dintre compartimente şi nivelurile ierarhice;
 Întocmirea organigramei;
 Elaborarea regulamentului de ordine internă;
 Evaluarea eficienţei structurii organizaţiei;
Factori de influenţă în elaborarea unei structuri de
producţie şi concepţie:

 Volumul producţiei ce se va fabrica;
 Formele şi nivelul specializării şi cooperării între
subdiviziuni;
 Specificul procesului tehnologic şi particularităţile
produsului fabricat;
 Zona de amplasare a intreprinderii
 Tipologia structurii organizatorice

 ͼ al ariei de cuprindere 
1. Generale – la nivelul întregii organizaţii;
2. Parţiale – la nivelul unei diviziuni specializate;
 ͼ al grupării activităţilor în cadrul compartimentelor
1. Structură pe funcţionari
2. Structură pe grupe de produse
3. Structură pe zone
4. Structură pe clienţi
5. Structură matricială

 ͼ al subordonării
1. Liniar-ierarhice - fiecare post este subordonat unui singur conducător;
2. Funcţional – fiecare muncitor este subordonat tuturor celor de pe nivelul superior ierarhic;
 ͼ al numărului mediu de subalterni
1.Tip evantai – mai mult de 5 persoane
2.Tip grilă –cel mult 5 persoane
 Pentru seminar:

Prezentaţi exemple ale structurilor
organizatorice din întreprinderile din
Republica Moldova.
MULŢUMIM PENTRU
ATENŢIE !!!