You are on page 1of 10

SF.

EFREM SIRUL
(+ 373)
Idei principale...
 Sf. Efrem a trăit în veacul al IV-lea şi a fost numit de
mulţi teologi „chitara Sf. Duh” („Profetul Siriei”,
„Dascăl al lumii”, „Harfa Duhului Sfânt”,
„Stâlpul Bisericii”), pentru contribuţia adusă de el la
îmbogăţirea imnografiei creştine şi mai ales a celei
privitoare la Sfânta Fecioară.
 Istoricul Sozomen spune că Sf. Efrem a scris nu mai
puţin de trei milioane de versuri!
 Tradiţia siriacă nu este singulară, deoarece mai sunt şi
alţi scriitori care au referiri la Fecioara Maria: Narsai
(d. 502) şi Iacob de Sarugh (d. 521), cf. Sozomen,
Istoria bisericească, III, 16, P.G., 67, 1088.
Viața
 Se cunosc destul de puţine date despre viaţa Sf. Efrem (Afram)
Sirul
 n. aprox. 306 la Nisibe în Mesopotamia.
 Ipoteze privind părinții: tatăl păgân, idolatru al zeului Abnil,
mama creștină
 a intrat în monahism, se pare că a fost la Niceea (325)
 după cuceririri persane, se duce la Edessa (teritoriu roman)
 viața ff dură cu sine, se pare a căa vizitat Egipt sau pe Sf.
Vasile în Capadocia
 + 9 iunie 373 la aprox. o lună după Atanasie cel Mare (+2 mai
373)
 s-a impus ca polemist, exeget, predicator și poet.
Opera
 El a scris proză și versuri
 Opera este în edițiile Assemani (1723-1746) în 2 serii: siro-ltine
și greco-latine (6 volume)
 1. OPERE EXEGETICE
 -s-au păstrsat fragmente de comentarii la Facere, Ieșire,
Iosua...(istorico-gram. și tipologică)
 Tratate, cyvântări și imne
 77 poeme nisibene
 15 imne Abraham...
 Învăţătura ortodoxă despre Maica
Domnului, dezvoltată de autor în mod
direct în imnele dedicate ei şi în mod
indirect în alte imne, se constituie, în
esenţă, în următoarele teme
consacrate:
 maternitatea Maicii Domnului
 pururea-fecioria Mariei
 paralelismul Eva-Maria
 sfinţenia şi frumuseţea Maicii Sfinte
Paralela Eva-Fecioara Maria
 Sf. Efrem nu abordează raportul Fecioara
Maria-Eva din perspectiva temporală a
existenţei lor istorice, ci în ordinea
importanţei pentru mântuirea lumii.

 În Imne despre azimă, el spune: „Datu-ne-a


nouă Maria, pâinea vieţii în locul pâinii
ostenelii, dată nouă odinioară de Eva” (Sf.
Efrem Sirul, Imne despre azimă, Imnul 6, 7, după Th. J. Lamy, Op.cit., t. I,
Mechliniae, 1882, col. 594).
 Iar în Imne despre Biserică, paralela aceasta este
reliefată prin imaginea celor „doi ochi ai lumii”:
„Ochiul binelui” care este Fecioara Maria şi „ochiul
răului” care este Eva şi prin care lumea s-a întunecat.

 Imne despre Fecioara Maria autorul zice: „Neamul


omenesc două daruri fecioreşti a avut: unul care s-a
făcut cauza vieţii, iar altul a morţii. Prin Eva moartea
s-a născut, iar viaţa prin Maria... Prin Maria s-a
născut Lumina, care a înlăturat întunericul, iar prin Eva
vina s-a aruncat asupra neamului omenesc. Plin de
lumină s-a făcut prin Maria tot întunericul pământului”.
 Metafora antitetică se construieşte prin imaginea
celor două veşminte: veşmântul cel vechi, pătat de
Adam şi Eva prin păcat şi veşmântul cel nou dăruit
omului de Mântuitorul.

 Sf. Părinte transpune liric paralelismul dintre


Fecioara Maria şi Eva, se înscrie în tradiţia deschisă de
Sfinţii Părinţi ai primei perioade patristice. Dacă sub
aspectul învăţăturii el nu aduce lucruri noi în ceea ce
priveşte această paralelă, sub aspect poetic însă se
poate remarca un lucru deosebit: atunci când vorbeşte
despre Eva, autorul foloseşte un stil descriptiv simplu,
iar atunci când vorbeşte despre Fecioara Maria el
foloseşte un stil descriptiv metaforic.
Sfinţenia şi frumuseţea Fecioarei Maria
 Sfinţenia Maicii Domnului este, aşadar, împărtăşire din
sfinţenia Fiului Ceresc şi de aceea toţi oamenii trebuie
să o fericească şi să se închine “Celui Născut”:
“Fericită eşti Maria căci ai îmbrăţişat pe Cel născut al
tău, L-ai iubit ca o Maică şi cu îngerii te-ai închinat
Lui”.

 Preamărirea Sfintei Fecioare Maria, a frumuseţii şi


sfinţeniei ei, redate analogic cu Frumuseţea şi
Sfinţenia Fiului lui Dumnezeu Cel Întrupat, reprezintă
pentru Sf. Efrem un bun mijloc de expunere a
învăţăturii creştine.
 Contribuţia importantă pe care a
avut-o Sf. Efrem este evidenţierea
frumuseţii şi sfinţeniei Maicii
Domnului.

 Darurile Maicii Domnului vin din


Harul lui Dumnezeu şi apoi prin
virtuţile ei; autorul descoperă o
frumuseţe sfântă, care poate fi
înţeleasă şi pătrunsă doar prin iubire
şi smerenie

You might also like