Sinaia

Bagacean Alexandra
Sinaia este un oraș în
județul Prahova,
Muntenia, România.
Situat în Valea Prahovei,
el s-a dezvoltat odată cu
această regiune turistică
și a fost ales drept
reședință regală de către
Carol I, care a construit
aici castelul Peleș.
Așezare

Orașul se află în nord-vestul județului, la limita cu județul Dâmbovița, pe malurile Prahovei, acolo unde
aceasta primește apele micului afluent Peleș. Este străbătut de șoseaua națională DN1, care leagă
Ploieștiul de Brașov. La Sinaia, din acest drum se ramifică șoseaua națională DN71, care duce spre
sud-vest la Târgoviște, Răcari și Tărtășești (unde se termină în DN7 aproape de București). Prin oraș
trece și calea ferată Ploiești-Brașov, pe care este deservit de stația Sinaia și de halta Sinaia Sud.
Demografie
Conform recensământului efectuat în 2011,
populația orașului Sinaia se ridică la 10.410
locuitori, în scădere față de recensământul
anterior din 2002, când se înregistraseră
12.512 locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt
români (93,03%), cu o minoritate de romi
(1,24%). Pentru 5,04% din populație,
apartenența etnică nu este cunoscută. Din
punct de vedere confesional, majoritatea
locuitorilor sunt ortodocși (91,68%), cu o
minoritate de romano-catolici (1,48%).
Pentru 5,12% din populație, nu este
cunoscută apartenența confesională.
Istorie

Zona des împădurită de pe Valea Prahovei în care se află azi orașul Sinaia era nelocuită în secolul al XVII-lea,
primii locuitori care s-au stabilit în pădurea virgină de aici, aflată la poalele Bucegilor, fiind călugării mănăstirii
Sinaia, ctitorită între 1690-1695 de către marele spătar Mihai Cantacuzino, precum și niște scutelnici care se
ocupau cu paza mănăstirii și cultivarea moșiilor acesteia. Orașul a luat numele mănăstirii, iar mănăstirea a fost
denumită așa după călătoria spătarului la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din peninsula Sinai.
La începutul secolului al XIX-lea, întreaga Vale a Prahovei era organizată ca o singură comună, denumită Podul
Neagului, cuprinzând întreaga vale, de la Predeal la Posada. În 1864 cătunele Posada și Podul Neagului au fost
alipite comunei Comarnic.
La 5 august 1866 principele Carol I al României a ajuns la Mănăstirea Sinaia, situată pe atunci în comuna Podul
Neagului. Acesta s-a implicat în organizarea regiunii și, în 1874, cătunele rămase în afara comunei Comarnic au
primit numele de Sinaia, o comună cu reședința la Bușteni. Un proces-verbal datat 1 decembrie 1874 atestă că
reședința comunei Podul Neagului a fost mutată la Sinaia, care și-a primit astfel numele în acel an (de la cel al
Mănăstirii Sinaia, al cărei nume provine la rândul său de la cel al Muntelui Sinai).
La 9 mai 1880 Sinaia a dobândit statutul de comună urbană și cuprindea cătunele Izvor, Furnica și Poiana Țapului.
Intravilanul orașului Sinaia a fost astfel desprins din domeniul comunei Podul Neagului, care și-a mutat reședința
înapoi la Comarnic. În 1884, cătunele Predeal, Azuga, Bușteni și Poiana Țapului s-au separat de Sinaia, formând
comuna Predeal, în vreme ce comuna Sinaia a rămas cu cătunele Izvoru și Furnica. În aceeași perioadă, familia
regală a României și-a stabilit la Sinaia reședința de vară, construind complexul castelului Peleș. La sfârșitul
secolului al XIX-lea, comuna avea o populație de 2210 locuitori, o școală mixtă frecventată în 1899 de 103 elevi,
hoteluri, gară pe calea ferată Ploiești-Brașov, clinică de hidroterapie și mănăstirea Sinaia.
Tot în acea perioadă, orașul a început să devină unul industrializat, apărând o fabrică de cherestea, proprietatea industriașilor
Popovici și Costinescu, ultimul deținând și o fabrică de var hidraulic. De asemenea, în ianuarie 1892 a fost deschisă și o
fabrică de cuie de fier, care avea 45 de angajați, români și germani. Din punct de vedere administrativ, comuna era reședința
plaiului Peleșul din județul Prahova.
În 1925, Anuarul Socec consemnează că Sinaia avea sistem de canalizare și apă curentă, alimentată din izvoarele Peleșului și
Vânturișului, precum și o uzină hidroelectrică de 1500 de cai-putere care alimenta sistemul de iluminat public electric.
Spre sfârșitul perioadei interbelice, Sinaia avea 3906 locuitori și era reședința plășii Sinaia din județul Prahova. În 1950,
Sinaia a trecut în administrația raionului Câmpina din regiunea Prahova și, după 1952, din regiunea Ploiești. În 1968, județul
Prahova s-a reînființat, Sinaia redevenind parte a acestuia.
Monumente istorice

În orașul Sinaia se află unsprezece monumente istorice de arhitectură de interes național: Cazinoul Sinaia (1912–1913);
Hotelul Caraiman (1911); vila Alina Știrbei (1875, astăzi Circumscripția Financiară Sinaia); vila Emil Costinescu (1892, cu
extinderi între 1918–1939); ansamblul gării Sinaia, format din gara regală (1870) și gara de călători (1930–1940); casa
istoricului Nicolae Iorga (1918); Hotel „Furnica” (sfârșitul secolului al XIX-lea); Hotel „Palace” (1911–1912); vila Take
Ionescu (începutul secolului al XX-lea); casa compozitorului George Enescu (1923–1926); mănăstirea Sinaia (1690–
1695), ansamblu alcătuit din biserica „Adormirea Maicii Domnului”, paraclis, stăreție, chilii și zidul incintei vechi; nu în
ultimul rând, ansamblul castelului Peleș (1873–1883), format din castelul propriu-zis, castelul Pelișor, castelul Foișor, vila
Economat, uzina electrică (fostă moară a mănăstirii Sinaia), Casa Ceramicii, vila Cavalerilor, vila Șipot, vila Casa Veche,
vila Casa Nouă, vilele A, B și C, și parcul. Tot de interes național sunt și monumentul de for public reprezentat de bustul
actorului Ion Iancu Brezieanu (1935) aflat în parcul central „Dimitrie Ghica”, precum și monumentele memoriale sau
funerare din cimitirul eroilor din Primul Război Mondial (începutul secolului al XX-lea) și Cavoul lui Take Ionescu (1922)
aflat în incinta veche a mănăstirii Sinaia.
Pe lângă acestea, lista monumentelor istorice din județul Prahova mai cuprinde și multe alte obiective din oraș clasificate
ca monumente de interes local: șaizeci și trei de monumente de arhitectură (diverse case și vile) și un monument
memorial sau funerar (crucea de mormânt a lui Badea Cârțan — 1911).
Muzeul orasului Sinaia, cel mai nou obiectiv turistic al statiuni, fostul Castel Stirbey este una dintre cele mai vechi
resedinte de vacanta construite în Sinaia, in perioada 1874-1875, de printesa Alina Stirbey si sotul ei generalul Ioan
Emanuel Florescu, după planurile arhitectului olandez Josef Jacob Schieffeleers. Domeniul Stirbey din Sinaia este
considerat a fi fost unul dintre cele mai frumoase domenii apartinand familiei. Castelul care are arhitectura specifica stilului
romantic german, tipic statiunilor montane, era inconjurat de un parc natural, iar fatada se oglindea intr-un mic lac natural
alimentat de un parau. In apropierea castelului, in acelasi parc, se afla si o capela a familiei Stirbey, pictata de Gheorghe
Tattarescu.
Sfarsit