FOTBAL

Introducere

Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din 11 jucători fiecare.
La începutul secolului al XXI-lea era jucat de peste 250 de milioane de jucători în peste 200 de
țări, ceea ce îl face cel mai popular sport din lume.
Se joacă cu o minge sferică pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu câte o poartă la
fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta adversarului.
În afara portarului, ceilalți jucători nu se pot folosi de mâini pentru a manevra mingea.
Câștigătorul meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la încheierea partidei.
Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul ce guvernează
acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de Football Association) a
recunoscut China ca fiind locul de naștere al fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau
un sport asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la sportul
practicat astăzi.
În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni joacă regulat
fotbal, în peste 200 de țări de pe întreg globul. Regulile sale simple și echipamentul redus și
ieftin, necesar practicării fotbalului au contribuit, fără îndoială, la creșterea popularității sale. În
multe zone ale lumii, fotbalul naște pasiuni enorme și joacă un rol foarte important în viața
fanilor, a comunităților locale și chiar a națiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din
lume. Este recunoscut în multe țări drept: sportul rege.
 Natura jocului

Fotbalul se joacă după un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile Jocului. Acestea sunt dezvoltate
în continuare:
Două echipe de câte 11 jucători fiecare încearcă să lovească o minge rotundă (mingea de fotbal), cu scopul
de a o introduce în poarta adversă. Echipa care înscrie mai multe goluri până la finalul jocului este
declarată câștigătoare; dacă ambele echipe au marcat același număr de goluri, meciul este considerat
egal. Una dintre primele reguli este interzicerea atingerii intenționate a mingii cu mâna în timpul jocului
(excepție fac portarii). Singura dată când jucătorul se poate folosi de mâini este atunci când aruncă de la
margine (execută un aut). În rest, jucătorii se pot folosi de orice parte a corpului pentru a direcționa
mingea. Jucătorii se pot apropia de poarta adversă astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la picior);
prin pasarea mingii între coechipieri și prin șutarea acesteia spre poartă. Jucătorii adverși pot recupera
mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea adversarului. Contactul fizic este limitat.
Jocul se oprește doar în momentul în care mingea părăsește cu întreaga circumferință o linie ce
marchează terenul (fie pe pământ, fie în aer) sau când arbitrul fluieră. Jocul se reia prin diferite metode,
analizate în continuare.
De obicei, într-un meci disputat la un nivel profesionist se înscriu puține goluri. De exemplu, în prima
divizie engleză (Premier League), în sezonul 2005–2006, s-au marcat, în medie, 2,48 de goluri pe meci.
[7] În plus, 88% din jocuri s-au încheiat cu mai puțin de 4 goluri marcate. Dar, doar 8% dintre partidele
disputate s-au terminat fără gol marcat.
În perioada 2003-2004, scorul cel mai des întâlnit în cele mai importante ligi din Europa a fost de 1-1
(12,4% din toate meciurile disputate).
 Tactici

Legile jocului nu impun o altă poziție ocupată în teren de vreun jucător, în

afara celei de portar. De-a lungul timpului au apărut o serie de poziții
specifice. Acestea sunt:
fundaș - jucător specializat în prevenirea încercărilor de a marca ale
adversarilor;
mijlocașul - jucător care organizează jocul ofensiv al echipei și oferă pase
decisive atacanților; totodată el ajută apărătorii, încercând să oprească
atacurile adverse încă de la început;
atacantul - jucător al cărui principal rol este acela de a marca goluri.
Aceste poziții sunt împărțite la rândul lor, după timpul petrecut de un
jucător într-o anumită parte a terenului de joc. De exemplu, există fundași
centrali sau mijlocași stânga.
Aceste poziții nu sunt restricționate de reguli, iar fotbaliștii sunt liberi să-și
schimbe pozițiile în timpul jocului. Acest lucru se aplică și portarilor, care,
deși în marea majoritate a timpului se află în preajma propriei porți, pot
participa oricând la jocul ofensiv al echipei. Cele mai întâlnite cazuri sunt la
loviturile libere sau la cornere.
Dispunerea jucătorilor pe teren se numește așezare tactică. Exemple de
așezări tactice: 4-4-2 (4 fundași, 4 mijlocași, 2 atacanți); 4-5-1, 4-3-3
Stabilirea așezării tehnico-tactice a echipei intră în subordinea antrenorului.
 Jucatori si oficiali

Jucători și echipament
Fiecare echipă este alcătuită din maximum 11 jucători (excluzând rezervele), dintre care unul
trebuie să fie portarul. Regulile spun că minimul de jucători acceptat într-o echipă este de 7.
Există o varietate de poziții în care jucătorii sunt amplasați de către un antrenor/manager,
acestea nefiind prevăzute în regulamentul fotbalistic.
Fiecare echipă trebuie să desemneze un portar. Acesta este singurul căruia i se permite să
atingă mingea cu mâinile. Totuși, nici el nu are voie să facă acest lucru în afara suprafeței de
pedeapsă (careul de 16 metri) din fața porții sale.
Echipamentul de bază al jucătorilor este format dintr-un tricou, pantaloni, ciorapi (jambiere)
și apărătoare. Jucătorilor le este interzis să poarte altceva ce ar putea fi periculos pentru ei sau
pentru alt jucător (inclusiv bijuterii sau ceasuri).
Un anumit număr de jucatori pot fi schimbați în timpul unui joc. Numărul maxim de înlocuiri,
în meciurile internaționale și la nivel de ligi naționale, este de 3. La alte niveluri acest număr
poate varia. Motivele cele mai întâlnite ce cauzează o schimbare sunt accidentările, oboseala,
schimbările tactice sau tragerile de timp pe final de joc. La nivelul seniorilor, un jucător
înlocuit nu poate reintra în joc.
Oficiali
Un joc este condus de un arbitru. Acesta deține "întreaga autoritate de a pune în aplicare
Legile Jocului, în concordanță cu meciul la care a fost delegat" (Legea 5), iar deciziile sale sunt
finale și indiscutabile. Arbitrul este ajutat de 2 arbitri asistenți (popular denumiți tușieri). În
jocurile disputate la cel mai înalt nivel există și un al patrulea oficial. Acesta îl poate înlocui pe
arbitru în cazul în care acesta se află în imposibilitatea de a mai conduce meciul.
 Teren de fotbal

Lungimea terenului de joc, în cadrul meciurilor oficiale trebuie să

fie cuprinsă între 100–110 m, iar lățimea, între 64-75m.
În lungime, marginile terenului sunt delimitate de liniile de
margine, în timp ce în lățime (unde se află porțile), acestea sunt
reprezentate de liniile de poartă. Pe fiecare linie de poartă, la cele 2
capete ale terenului, se găsește câte o poartă. Lățimea acesteia
trebuie să măsoare 7,32 m și înălțimea, 2,44 m.[20] În spatele
porții se fixează plasa porții, deși aceasta nu este obligatorie prin
regulament.
În fața fiecărei porți se află o suprafață a terenului,
denumită suprafața de pedeapsă (popular, "careul de 16m" sau
"careul"). Această suprafață este formată din: linia de poartă; 2
linii, ce pornesc de pe linia de poartă (la 16,5 m distanță de bara
porții) și înaintează 16,5 m în interiorul terenului; linia care unește
cele 2 linii anterior explicate. Această suprafață îndeplinește mai
multe funcții. Cea mai importantă este aceea de a delimita locul
până la care portarul poate juca mingea cu mâna. De asemenea, un
eventual fault al unui apărător asupra unui atacant advers în
această suprafață se va penaliza, de obicei, cu o lovitură liberă
directă, cunoscută sub numele de lovitură de pedeapsă (penalty),
care se execută de către un jucător de la punctul aflat la 11 metri de
poartă.
Terenul de joc are și alte delimitări, abordate în articolul special
dedicat acestuia.
 Timpul

Timpul normal de joc

Un meci obișnuit de fotbal este alcătuit din 2 perioade de timp
(reprize) de câte 45 de minute fiecare. Pauza dintre ele este, de obicei,
de 15 minute.
Prelungirile
Arbitrul este cel care cronometrează meciul. El trebuie să aproximeze
cât timp se pierde cu schimbările, cu asistența medicală oferită
jucătorilor accidentați, cu avertizarea și eliminarea jucătorilor, cu
tragerile de timp, etc. Când există astfel de evenimente, arbitrul
hotărăște prelungirea reprizei; durata cu care se prelungește rămâne la
atitudinea arbitrului și doar el stabilește când fluieră încheierea
reprizei. Nu există alți oficiali care să cronometreze meciul, deși arbitrii
asistenți pot purta ceasuri, iar la nevoie îl pot ajuta pe "central". În
meciurile la care există și arbitru de rezervă, acesta este înștiințat de
arbitru cu câte minute se va prelungi meciul, iar el indică jucătorilor și
spectatorilor numărul de minute, ridicând o tabelă pe care stă scris
acest număr.
 Timpul

Reprizele de prelungiri și loviturile de departajare

Articol principal: Penalti.
În unele competiții, dacă meciul se încheie la egalitate, se joacă încă 2 reprize de prelungiri, de câte 15 minute
fiecare. Dacă și după terminarea acestora scorul rămâne egal, se execută lovituri de departajare (lovituri de la
11m) pentru a se stabili echipa învingătoare. Golurile înscrise din aceste penalty-uri nu se iau în considerare la
rezultatul final.
În competițiile în care se joacă două manșe (fiecare tur presupune ca echipele să joace 2 meciuri între ele) se
poate utiliza așa-numita regulă a golului marcat în deplasare, în cazul în care echipele se află la egalitate pe
totalul celor două manșe. În cazul în care echipele sunt egale și la numărul de goluri marcate în deplasare, există
2 variante: ori se trece la executarea loviturilor de departajare, ori meciurile se consideră încheiate la egalitate și
se dispută un nou meci (rejucare).
Golul de aur și golul de argint
Articol principal: Golul de aur.
La sfârșitul anilor '90, IFAB a experimentat diferite metode de a evita stabilirea echipei învingătoare prin
executarea loviturilor de departajare. Acest mod de a pierde un meci este foarte neplăcut pentru orice club.
Metodele au constat în încheierea jocului în prelungiri, mai devreme de cele 30 de minute obișnuite. Fie când se
marchează primul gol (gol de aur), fie la sfârșitul primei reprize de prelungiri, în cazul în care una dintre echipe
are în acel moment avantaj pe tabela de scor (gol de argint). Aceste experimente au fost retrase destul de repede.
Golul de aur a fost folosit la Campionatul Mondial din 2002 (Coreea de Sud-Japonia), iar golul de argint
la Campionatul European din 2004 (Portugalia).
 Faultul

Faultul se produce în momentul în care un jucător comite o faptă

nesportivă citată de Regulamentul de fotbal, în timp ce mingea se află în
joc. Ele se regăsesc în Legea 12. Faptele mai grave, cum sunt hențul
(jucarea mingii cu mâna), tragerea unui adversar, împingerea unui
adversar etc., se pedepsesc cu lovitură liberă directă sau lovitură de la 11
metri (dacă "infracțiunea" se produce în careul de 16 metri). Celelalte se
pedepsesc cu lovitură liberă indirectă.
Comportamentul nesportiv poate apărea oricând, atât la jucătorii aflați
pe gazon, cât și la rezerve. Faptele ce conduc la un astfel de
comportament sunt considerate a fi împotriva spiritului jocului și se
pedepsesc cu cartonaș galben sau cu cartonaș roșu (eliminare).
În ultimul timp, în fotbalul profesionist a apărut o nouă problemă:
simularea. Aceasta constă în căderea unui jucător cu scopul de a obține o
lovitură liberă (eventual un penalty), chiar dacă nu a existat în prealabil
contact între el și jucătorul advers (presupus că l-ar fi faultat). Fiind un
gest greu de sesizat de arbitrii, simularea este acum considerată "gest
nesportiv" și este sancționată cu cartonaș galben.
 Avantaj si ofsaid

Avantajul
Avantajul presupune ca arbitrul să permită continuarea jocului (să nu-l oprească) chiar
dacă la un moment dat se produce o "infracțiune" împotriva unei echipe. Acest lucru se
întâmplă doar dacă acea echipă poate beneficia de nesancționarea greșelii adversarului.
Dacă nu se profită de avantajul lăsat, arbitrul poate reveni asupra deciziei și poate
întoarce faza la momentul inițial, acordând lovitură liberă. Timpul scurs între acordarea
avantajului și revenirea la faza premergătoare nu poate depăși 4-5 secunde.
Chiar dacă se utilizează această clauză a avantajului, la prima întrerupere a jocului,
arbitrul poate sancționa (dacă este necesar) jucătorul ce a comis faultul (gestul
nesportiv).
Ofsaidul
Legea ofsaidului limitează posibilitatea atacanților de a se poziționa atât în fața mingii
(mai aproape de linia porții), cât și în fața penultimului jucător advers. Adesea se spune
că această regulă a fost creată pentru a evita ca jucătorii să aștepte mingea într-un singur
loc, cât mai aproape de poarta adversă. Dar, în realitate, legea este similară celei
din rugby. Detaliile și aplicarea acestei legi sunt complexe și de multe ori ea
naște controverse.
 Competitii

Competiții internaționale globale

Cea mai mare competiție internațională în fotbal este Campionatul Mondial de Fotbal, organizat de FIFA.
Această competiție se desfășoară o dată la 4 ani. Peste 190 de echipe naționale participă în turneele de calificare
cu scopul de a obține un loc la turneul final. Acesta este alcătuit, în acest moment, din 32 de echipe (numărul lor
a crescut de la 24 în 1998) și se desfășoară pe parcursul a patru săptămâni. Următorul Campionat Mondial va
avea loc în 2022, în Qatar.
La Jocurile Olimpice de vară, încă din 1900, se desfășoară un turneu de fotbal, cu o singură excepție: Jocurile
Olimpice din 1932, disputate la Los Angeles.[23] La început participau doar amatori[16], dar din 1984 au fost
acceptați și profesioniștii, cu câteva restricții ce fac ca țările să nu poată trimită cele mai puternice loturi. În acest
moment, turneul Olimpic masculin este disputat de jucători sub 23 de ani, fiind permis un număr redus de
jucători mai în vârstă; în consecință, competiția nu este considerată ca având aceeași importanță precum
Campionatul Mondial. Turneul feminin a apărut în 1996; diferit de cel masculin, la acesta sunt prezente cele mai
puternice loturi ale echipelor naționale, fără restricții de vârstă. Așadar, este considerat a avea același prestigiu ca
și Campionatul Mondial de Fotbal Feminin (FIFA Women's World Cup).
Competiții internaționale majore
la nivel global: Campionatul Mondial de Fotbal; Campionatul Mondial de Fotbal al Cluburilor
Europa: Campionatul European de Fotbal; Liga Campionilor UEFA; UEFA Europa League
America de Sud: Copa America; Copa Libertadores
Africa: Cupa Africii pe Națiuni; Liga Campionilor Africii
Asia: Cupa Asiei; Liga Campionilor Asiei
America de Nord, Centrală și Caraibe: Cupa de Aur CONCACAF; Liga Campionilor CONCACAF
Oceania: Cupa Oceaniei pe Națiuni; Liga Campionilor Oceaniei
 Fotbalul romanesc

Echipa națională de fotbal a României își începe activitatea prin meciul

din 8 iunie 1922, de la Belgrad, contra Iugoslaviei, scorul fiindu-i
favorabil, 2-1. La 20 mai 1923, Comisia de Fotbal a FSSR (Federația
Societăților Sportive din România) este admisă la Congresul de la Zürich
ca membră a FIFA. În această calitate de membră a FIFA, România
participă la Turneul Olimpic de Fotbal de la Jocurile Olimpice din 1924,
desfășurate la Paris. Federația Română de Fotbal este membră fondatoare
a UEFA în 1954. Din august 1990, FRF a devenit organ independent de
conducere al mișcării fotbalistice din România, primul președinte ales
fiind Mircea Sandu.[41]
La nivel internațional, selecționata de fotbal a României a participat până
acum la 7 Campionate Mondiale de Fotbal. Cele mai mari succese le-a
înregistrat pe parcursul anilor '90. În 1994, la Campionatul Mondial din
Statele Unite, echipa României a reușit să ajungă până în sferturi,
clasându-se atunci pe poziția 6 în clasamentul FIFA. Liderul generației de
aur[42] a fotbalului românesc este Gheorghe Hagi.[43] În prezent, dintre
fotbaliștii români celebri pot fi amintiți Adrian Mutu și Cristian Chivu.
Cel mai cunoscut club de fotbal din România este Steaua București, care
în 1986 a fost prima echipă din estul Europei și singura din România care
a câștigat Cupa Campionilor Europeni.[44] De asemenea, în 1989 a mai
jucat o finală a Cupei Campionilor Europeni.[44] O altă echipă de succes
din fotbalul românesc este Dinamo București, care a jucat o semifinală a
Cupei Campionilor Europeni în 1984, iar în 1990 semifinala Cupei
Cupelor UEFA.