Logopedia

Aliona rîmbu
Logoped-psiholog
  Ce este logopedia?
 Tulburări de pronunție sau articulație

 DISLALIA – este tulburarea de pronunție provocată de afecțiuni organice sau funcționale ale elementelor periferice
ale vorbirii, constă în imposibilitatea emisiei corecte a unui sunet sau a unui grup de sunete. Ea cuprinde deformarea
sunetelor, substituirea, omiterea și inversarea lor spontană sau reprodusă, ceea ce schimbă structura, aspectul
semantic și înțelesul cuvîntului.
 De la vârsta de 3-4 ani dislalia are o natură fiziologică fiind determinată de nedezvoltarea suficientă a aparatului
fonoarticulator și a sistemelor cerebrale implicate în actul vorbirii, după această vârstă devine suficient de dezvoltate
pentru a putea realiza o pronunție corectă, manifestarea dislaliei denotă existența unor cauze nocive.
 Din punct de vedere simptomatologic, dislalia se caracterizează după mai multe criterii:
A. Aspectul exterior fonetic:
a. – dislalie prin substituire;
b. – dislalie prin omisiune;
c. – dislalie prin deformare;
B. Gradul de extindere:
a. dislalie simplă, parțială sau monomorfă, cînd este afectat un singur sunet sau sunete a căror pronunție se realizează
cu aceeași mișcare (o singură grupă de articulare);
b. dislalie polimorfă, cînd tulburările sunt extinse asupra mai multor sunete (din diferite regiuni de articulare) sau
asupra majorității sunetelor, și chiar asupra grupelor de silabe;
c. dislalie generală sau totală, când sunt afectate toate sunetele, majoritatea silabelor și a cuvintelor.
 Sigmatismul este tulburarea de limbaj în care sunt pronunțate deficitar sunetele siflante
(S și Z), șuieratoarele (Ș și J) și africatele (Ț/ CE/ CI/ GE și GI).
 A. Sigmatismul interdental pronunția sunetelor se realizează siflant, cu limba între
dinți; cauzat de lipsa dentiției, vegetații adenoide (polipi), fapt care face copilul să
respire cu gura deschisă și limba iese afară. Spre deosebire de mușchii extractori,
mușchii retractori nu sunt suficient dezvoltați, astfel subiectul nu are destulă putere să
tragă limba;
Este cea mai frecventă formă de sigmatism.
B.  Sigmatismul addental
se realizează cu vîrful limbii sprijinit pe dinți și poziția prea apropiată a arcadelor
dentare împiedică ieșirea curentului de aer prin spațiul interdental. Copilul nu poate
realiza acest jgheab și atunci aerul iese împrăștiat în formă de evantai;
Cauze: limbă hipertonică (lipsită de mobilitate), prognatism (proeminența maxilalelor),
implantarea defectuoasă a dinților;
Formă frecventă la hipoacuzici.
C.  Sigmatismul palatal
Se realizează prin retragerea limbii mult spre bolta palatină. Are aceleași cauze ca
sigmatismul addental.
 D. Sigmatismul lateral
 Se realizează prin lateralizarea curentului de aer care nu se scurge pe centru, și în
funcție de partea pe care se scurge avem: sigmatism lateral dexter (aerul se scurge prin
partea dreaptă) și sigmatism lateral sinister (aerul se scurge prin partea stîngă).
Cauze: pareze unilaterale ale nervului hipoglos, afecțiuni monoaurale (ale unei singure
urechi) hipoacuzie de percepție la nivelul urechii interne. Pe acest fond subiectul are
tendința să pronunțe mai aproape de urechea lezată.
E. Sigmatismul bilateral
Subiectul deschide buzele și aerul se scurge prin colțurile gurii.
F.  Sigmatismul strident
Constă într-o articulație fluerantă a siflantelor care deranjează urechea;
Cauze: limba hiperkinetică, deficiențe ale auzului fonematic.
G. Sigmatismul labial
Vîrful limbii nu atinge dinții (incisivii inferiori) și pronunția se realizează cu
participarea proeminentă a buzelor;
Cauze: limbă hipertonică în care mușchii extensori sunt slab dezvoltați.
 H. Sigmatismul labiodental
 Se realizează prin frecarea curentului de aer între incisivii superiori și buza inferioară
alungită pe incisivii inferiori.
I. Sigmatismul nazal specific rinolaliei
Este determinat de incapacitatea palatului moale de a-și îndeplini funcția normală, jetul
de aer scurgîndu-se doar prin nas.
J. Sigmatismul lalingual
Se realizează între baza limbii și coardele vocale cu participarea epiglotei, specific
rinolaliei.
K.  Sigmatismul șuierat
Cauzat de suflul prea puternic al aerului, de un jgheab median prea mic sau de distanța
prea mare dintre incisivi.
L. Sigmatismul sforăit
Cauzat de ieșirea jetului de aer pe cale nazală și orală, sunetul fiind format pe peretele
posterior al faringelui.
 Deficiența în pronunțarea sunetelor siflante (s, z, ț) și șuierătoare (ș, j, c) în logopedie
poartă denumirea de sigmatism.
S Z Ț Ș J C
omise sau rostite denaturat
signatism
substituite (înlocuite) cu alte sunete
parasigmatism
Deficiența în pronunțarea celorlalte sunete poartă denumirea de

B C D F G H L M N P R T V Y
Beta capa delta fita gama hama lambda mita nita pita rota teta vita yota

omise sau rostite denaturat

+CISM
 ROTACISMUL– Reprezintă omiterea sau deformarea vibrantei R care este cea mai dificilă fonemă a vorbirii. Foarte mulți copii
nu reușesc să pronunțe sunetul R pînă la vîrsta de 4-5 ani, după vîrsta de 5 ani aceasta prezintă semnificație defectologică. În 40-
50% din cazuri există un  pararotacism fiziologic cînd R este înlocuit cu L.
  Formele rotacismului
A. Rotacismul interdental
Se realizează prin vibrarea vîrfului limbii în contact cu incisivii superiori (nuanță sîsîită).
B. Rotacismul labial
Se realizează prin vibrarea buzelor.
C. Rotacismul labiodental
Limba nu are suficientă mobilitate și atunci buza superioară vibrează în contact cu incisivii superiori.
D. Rotacismul bucal
Se realizează prin scurgerea aerului între limbă și obraji care intră în vibrație.
E. Rotacismul marginal
Vibrează marginile laterale ale limbii, limba este lățită.
F. Rotacismul apical
Prin sprijinirea vîrfului limbii pe alveole, dar vibrațiile limbii sunt inadecvate, astfel există două forme ale acestui tip de rotacism:
– polivibrant – cînd sunt mai multe vibrații ale limbii;
– monovibrant – o singură vibrație a limbii.

G. Rotacismul palatal
Limba alunecă spre bolta palatină.
H. Rotacismul dorsal
Cînd vibrează partea din mijloc a limbii.
I. Rotacismul velar
Cînd vibrează vălul palatin.
J. Rotacismul uvular 
Cînd intră în vibrație omulețul sau uvula.
K. Rotacismul faringian
Specific rinolaliei; vibrația se realizează între baza limbii și faringe.
 RINOLALIA–  se definește ca funcție instrumentală a organelor de vorbire, prin modificarea tubului
fonoarticulator, fie datorită unei obstrucții nazale, fie datorită unei comunicații între rezonatorul oral si cel nazal.
Timbrul sau structura de supraton, denumită adesea nazalitate, este rezultanta unei rezonanțe care se degajă în
pasajul de trecere naso-faringian, marcând pe o scară largă în hiper sau hipo limitele. Această intonație aparte a
vocii care se formează din cauza unei sonorități anormale este denumită fonfaire, tulburare ce provine din cauza
direcției inadecvate a curentului de aer pe cale orală, fie în urma unor defecte mecanice, ale activității nazale,
cerului gurii moale și tare.
 DISARTRIA– se manifestă printr-o vorbire confuză, disritmică, disfonică cu o pronunțată rezonanță nazală în
care monotonia vorbirii se îmbină cu pronunțarea nedorită.
 TGL – tulburare globală de limbaj
 ALALIA – tulburare profundă de elaborare, de organizare și dezvoltare a limbajului, care nu au vorbit niciodată
și care nu are legătură cu auz scăzut sau întârziere mintală.
 AFAZIA- pierderea parțială sau totală a capacității de comunicare orală sau scrisă provocată de accidente
cerebrale
 TAHILALIE-o acelerare patologica a ritmului vorbirii.
 BRADILALIE- o încetinire patologică a ritmului vorbirii.
 LOGONEVROZA – o tulburare a ritmului și fluienții vorbirii, generată de o tensiune neuro-musculară
accentuată și un fond de labilitate emoțională înalt.
 BÂLBÂIALA – o tulburare a fluenții și ritmului vorbirii, determinată de starea convulsivă a musculaturii
articulatorii.
 DISFONIE- lipsa totală sau parțială a vocii în urma lezării laringelui, lipsa sau dereglarea fonației.
  ZONE ALE LIMBAJULUI
 Limbajul este o activitate ce implică întreg encefalul. Totuși el se organizează în jurul a doi
poli corticali ai emisferei stîngi, unul anterior celălalt posterior, centrați pe clasicele arii
Broca și Wernike. Structurile subcorticale controlează activitatea corticală, reglează
aferențele și eferențele corticale. Au un rol lingvistic propriu. Alte structuri encefalice
( substanța reticulară și aria motorie suplimentară) intervin în activitatea regiunilor corticale
specializate pentru limbaj.
 Rolul ariei Wernicke în regiunile temporale se activează atunci când persoana este în starea
de comprehensiune a informației. În domeniul producției limbajului verbal, structurile
posterioare perisilviene intervin în principal în programarea fonetică, pe când regiunile din
spatele lor, de la joncțiunea temporo-occipetală-parietală, sunt implicate mai mult în selecția
cuvintelor în funcție de semnificația lor.
 Sistemul anterior cuprinde aria Broca, partea inferioară a circumvoluțiunii frontale
ascendente. Acest sistem intervine în trei domenii principale: incitare la vorbire, motivație
depinzând fie de un stimul superior, fie de o auto-activare; programarea și realizarea motorie
a limbajului. Din punct de vedere anatomic, regiunile situate la stânga sunt, de obicei, mai
dezvoltate decît regiunile omoloage din partea dreaptă.
  Logopedie pentru copii
 Fiecare copil este o individualitate, iar fiecare ar trebui să cunoască că pornind de la debutul lui în
viață și de la primele sunete rostite, limbajul și dezvoltarea acestuia sunt  caracteristice doar lui.
Totuși dacă odată cu creșterea copilului observați anumite dificultăți în exprimare și articulație sau
chiar tulburări de limbaj atunci vă îndemnăm să apelați la specialiști și anume – Logoped pentru
copii.
 Când ne adresăm la logoped?
 Eficiența corectării tulburărilor de limbaj este cu atât mai ridicată cu cât terapia este începută mai
devreme. Este recomandat ca terapia logopedică să înceapă după vârsta de 3-4 ani, deoarece până
atunci limbajul este în continuă formare.
 Cum îl ajută logopedul pe copilul cu tulburări de limbaj?
 Logopedul depistează și tratează tulburările de limbaj. Este important acest aspect, deoarece
problemele complexe de limbaj au un rol esențial în viața psihică și în structurarea personalității
fiecărui individ, iar depistarea lor vizează educarea limbajului afectat, prevenirea dificultăților
verbale, optimizarea comunicării, a înțelegerii și restabilirea relațiilor specific umane. Activitatea
logopedului vizează în primul rând copiii de vârstă preșcolară mică, dar se poate extinde și la
celelalte categorii de școlari.
  Așadar, nu ezitați și cereți sfatul unui logoped dacă copilul:
• prezintă dificultăți accentuate de pronunție a unui sau mai multor sunete (în
special după vârsta de 4 ani);
• are vorbirea neclară, deosibit de grăbită sau mult prea lentă;
• se bâlbâie;
• are vorbirea dezorganizată;
• are dificultăți în a-și însuși limbajul scris-citit.
 Utilizând metode specifice de terapie, logopedul îl va ajuta pe copil să-și
dezvolte mișcarea articulatorie și să pronunțe frumos cuvintele.
 Vorbirea presupune o pronunție corectă și totodată o respirație eficientă. Noi
vorbim pe expir însă copiii care nu au exersat adecvat pronunția pot să vorbească
și pe inspir ceea ce nu este corect. Sună de parcă s-ar îneca. În plus respiră des și
superficial. Astfel, copilul trebuie învățat să inspire pe nas.
 E nevoie de un timp de antrenare însă beneficiile sunt pentru toată viața, nu doar
în ceea ce privește vorbirea, dicția, cât pentru reducerea anxietății, a emoțiilor în
cazul ascultărilor la tablă, în fața clasei, cititului cu voce tare în clasă, prezentării
temelor școlare etc.
 Respirația corectă este importantă pentru sănătatea organismului, pentru vorbire și
pentru câștigarea autocontrolului în situații stresante. Nu neglijați aceste exerciții
și faceți o rutină împreună cu copilul dvs. de la a fi conștienți de un proces care
este fiziologic și care se desfășoară la nivel inconștient în mod firesc
 EXERCITII LOGOPEDICE
 Exercitiile de gimnastică fonoarticulatorie ajută la îmbunătățirea mișcărilor articulatorii și
fonatorii implicate în pronunție, precum și la relaxarea musculaturii feței.
 Aceste exerciţii se fac mai întâi de părinte, demonstrativ, în faţa copilului. Adultul este modelul
copilului! Apoi copilul va trebui să repete după model. Recomandare – puneţi copilul să
efectueze aceste exerciţii în oglindă!
 TIPURI DE EXERCIȚII
 pentru dezvoltarea motricităţii faciale:
 pentru dezvoltarea motricităţii maxilalelor:
 pentru dezvoltarea motricităţii labiale (a buzelor):
 pentru dezvoltarea motricităţii linguale:
 pentru dezvoltarea motricităţii vălului palatin („cerul gurii”)
 MASAJUL LOGOPEDIC
 SE INDICA DACĂ NU AVEM PATOLOGII, CONTRAINDICATII, ERUPTII, PLAGĂ
 ELECTROSTIMULARE
 MASAJUL CU SONDE LOGOPEDICE
 MASAJUL LOGOPEDIC PROPRIU ZIS (CU MÂNELE)
 POZITIA PACIENTULUI
POZITIA APARATULUI FONOARTICULATOR
  ONOMATOPEILE
 SUNETELE DIN NATURA
 EMITAREA ANIMALUȚELOR, PÂSARI
 AUZUL FONEMATIC
 TELEFON STRICAT
 CINE M-A STRIGAT...
 ANTRENAREA ATENȚIEI AUDITIVE.
 DEZVOLTAREA MOTRICITATII FINE
 BETISOARE
 MERSUL CU CREIONUL DUPA LINA PUNCTATĂ..,
 DEZVOLTAREA PROCESELOR COGNITIVE,
 ORIENTAREA ÎN TIMP ȘI SPAȚIU,
 DEZVOLTAREA VOCABULARULUI.
 TOȚI COPIII DEZVOLTĂ ABILITĂȚI MOTORII GROSIERE ȘI FINE LA MOMENTE
DIFERITE. FINALITATEA MAJORĂ A EDUCAȚIEI TIMPURII DE CALITATE
ESTE DE A OFERI FIECĂRUI COPIL POSIBILITATEA SĂ-ȘI ATINGĂ
POTENȚIALUL MAXIM ÎN DEZVOLTARE. COPIII SE NASC CU
POTENȚIALITĂȚI VIRTUALE DE DEZVOLTARE, ÎNVĂȚARE ȘI COMUNICARE,
PE CARE NUMAI STIMULAREA ȘI ORIENTAREA POZITIVĂ LE VOR
TRANSFORMA ÎN CAPACITĂȚI. DE AICI REESE CĂ IMPUNEREA CÂT MAI
TIMPURIE A STIMULĂRII CAPACITĂȚILOR MOTRICE FINE ȘI A
COORDONĂRII VIZIO-MOTRICE LA PREȘCOLARI ADUCE LA O BUNĂ
COORDONARE GRAFICĂ LA COPII PE VIITOR ȘI LA UN INEVITABIL SUCCES
ȘCOLAR.
  POSTAREA SUNETULUI S
 Buzele trebuie să fie deschise, cu colțurile retrase în părți, imitînd zîmbetul. 
 Dinţii sunt uşor întredeschişi, aproximativ 1 mm, ca pentru emiterea sunetului „I”.
 Limba este lată, acoperind cu marginile sale laterale arcadele dinților superiori, vîrful limbii se sprijină la baza incisivilor inferiori, pe alveole. Pe mijlocul limbii trebuie să se realizeze jgheabul
longitudinal.
 Coardele vocale sunt depărtate, neparticipînd la emiterea sunetului „S”, fluxul de aer este mare.
 Pentru corectarea sigmatismului, se recomandă exersarea pronunției sunetelor cu dinții strîns uniți. Ulterior se trece la pronuntia normală, sub control vizual al poziției limbii în oglindă.
Dislalicul însușește relativ rapid pronunția corectă a unor sunete izolate, dar este dificilă introducerea lor în vorbire.
 Automatizarea sunetelor siflante în vorbire este un proces de lungă durată, eșalonat pe anumite etape.

1. Se exersează pronunția sunetului prelungit (sssssa, ssssso, sssssu, ssssse, sssssi), trecîndu-se treptat la pronunția cursivă (sa, so, su, se, si).

2. Poziția inițială a sunetului (sa, so, su, se, si).

3. Poziție mediană a sunetului între aceiași vocală (asa, oso, usu, ese, isi) și între vocale diferite (asi, osa, use, esu, iso).

4. Poziție finală a sunetului (as, os, us, es, is).

5. Cu vocală intercalată (sas, sos, sus, ses, sis).

6. Se introduce sunetul în cuvinte monosilabice (sat, sac, suc, sol, sub), cuvinte bisilabice (sare, sapă, sete, sită, soare) și mai tîrziu cuvinte din trei și mai multe silabe (sacoșă, secundă, semafor,
semnătură, socotitoare).

7. Exersarea sunetului „S” în combinații consonantice: sfa, spa, sta, stra, sla, sfo, spo, sto, stro, slo, etc.

8. Exerciții de suflat și șuierat (suflatul în fluieraș, nai sau alte jucării corespunzătoare; umflarea baloanelor; baloane de săpun; suflarea prin pai într-un păhar cu apă; stingerea lumînărilor, dar și
suflatul în lumînare menținînd flacăra aprinsă).

9. Pronunțarea onomopatopeelor (zumzetul albinelor, zbîrnîitul soneriei, strănutul, sîsîitul șarpelui).

10. Cu ajutorul unui chibrit pe care îl poziționăm între dinții incisivi (limbuța de șarpe), pronunțăm sunetul „S”, chibritul îl ajută pe copil să țină distanța necesară dintre dinți și să nu scoată limba
afară. Acest exercițiu este unul foarte util în învățarea emiterii corecte a sunetului „S”.

11. Odată cu emiterea sunetului se emite un suflu de aer rece. Tineţi dosul mâinii în dreptul gurii, fără a o atinge, pentru a simţi aerul rece. Puneţi copilul să ţină mâna în dreptul gurii dvs. când îl
emiteţi pe S şi apoi în dreptul guriței sale.

12. Ca mijloc de intuire a buzelor se poate folosi un elastic, care se întinde în fața gurii, ilustrînd întinderea buzelor, la pronunția sunetului “s” și “z”, ca la zîmbet.
 Persoanele cu pronunție defectuoasă ar fi bine să fie îndepărtate din anturajul copilului sau cel puțin să le fie neutralizată influența asupra pronunției.
 Sunetul „S” se combină mai greu cu vocala „A”, deoarece aceasta din urmă are o poziție diferită a limbii și a buzelor, și un unghi mai mare a maxilarelor, și se primește mai ușor cu sunetele
„E” și „I”, deoarece se aseamănă poziția de pronunție.
  
VĂ MULȚUMESC