You are on page 1of 16

NOŢIUNI GENERALE

PRIVIND DREPTUL
AFACERILOR
SUBIECTE TEMEI
Apariţia şi dezvoltarea dreptului
afacerilor

Dreptul afacerilor şi locul lui în


sistemul dreptului

Obiectul şi metoda dreptului


afacerilor

Principiile dreptului afacerilor

Izvoarele dreptului afacerilor


DEFINIȚIE

Dreptul civil este o ramură a dreptului care


reglementează raporturile juridice
patrimoniale şi cele personale
nepatrimoniale dintre persoanele private
(fizice şi juridice).
ISTORIA DREPTULUI COMERCIAL
CUNOAŞTE TREI PERIOADE DE
DEZVOLTARE
perioada
veche

perioada perioada
contemporană evului mediu
DREPTUL AFACERILOR ŞI LOCUL
LUI ÎN SISTEMUL DREPTULUI
dreptul afacerilor are un domeniu mai
întins decît dreptul comercial, cuprinzînd şi
aspecte de drept public (intervenţia statului
în economie), de drept fiscal, de drept al
muncii, de drept civil (protecţia
consumatorilor), întrucît problemele care le
ridică astăzi gestiunea întreprinderilor sînt
tot mai complexe.
DREPTUL AFACERILOR
cuprinde ansamblul de norme juridice ce
reglementează relaţiile sociale
patrimoniale şi personal nepatrimoniale,
modalităţile de constituire, funcţionare şi
încetare a activităţii de întreprinzător,
raporturi ce apar în legătură cu
desfăşurarea activităţii de întreprinzător,
inclusiv raporturile de intervenţie a
organelor administraţiei publice.
OBIECTUL DREPTULUI
ECONOMIC
 Obiectul dreptului afacerilor este determinat
de raporturile juridice reglementate de
normele acestei ramuri.
 Afacerea poate fi definită ca un raport
dintre doi oameni care tratează pentru a-şi
impune unul altuia interese morale sau
materiale.
ASPECTELOR UNEI AFACERI
înregistra
rea de
stat
formarea
importul şi
capitalului
exportul
social

impozitarea creditarea

marketingul şi
promovarea
produselor pe licenţierea
piaţă
angajarea
personalului
COMPONENTE REGLEMENTARII
JURIDICE
modul în care sînt stabilite drepturile şi obligaţiile subiectelor le
drept

gradul de determinare a drepturilor stabilite şi al libertăţii de


acţiune și subiectelor

alegerea faptelor juridice considerate ilegale

caracterul situaţiei juridice a părţilor raportului


juridic

repartizarea drepturilor şi obligaţiilor dintre subiecţi

căile şi metodele de asigurare a drepturilor subiective


SUBIECTELE DREPTULUI AFACERILOR
RAPORTURI PE ORIZONTALĂ

întreprinzători

consumatori întreprinzător

furnizori
SUBIECTELE DREPTULUI AFACERILOR
(RAPORTURI PE VERTICALĂ)

întreprinzători

autorităţile
administraţi
ei publice stat
locale

autorităţile
administraţiei
publice
centrale
METODE DE REGLEMENTARE
JURIDICĂ

metoda
dispoziţiilor
(prescripţiilor)
obligatorii

metoda voinţei
metoda
autonome a
recomandărilor
părţilor (metoda
etc.
acordului liber)
PRINCIPIILE DREPTULUI
AFACERILOR
Principii generale

principiul egalităţii
în faţa legii

principiul principiul
legalităţii responsabilităţii
PRINCIPIILE DREPTULUI
AFACERILOR
Principiile interramurale

principiul
principiul recunoaşterii
libertăţii de a mai multor
contracta forme de
proprietate
PRINCIPIILE DREPTULUI
AFACERILOR
Principii ramurale

principiul
principiul reglementării
libertăţii activităţii de
activităţii de întreprinzător
întreprinzător din partea
statului
IZVOARELE DREPTULUI
AFACERILOR
Legislaţia naţională consideră drept izvoare de
drept actele normative
Constituţia REPUBLICII MOLDOVA

Legile

Hotărîrile Parlamentului

Decretele Preşedintelui Republicii

Hotărîrile de Guvern

Alte acte normative

Uzanţele

Practica judiciară şi doctrina juridică

Normele dreptului internaţional

You might also like